Înaintea ultimei etape a Ligii Zimbrilor la handbal masculin, CSM Bacău stă doar la mâna sa pentru a încheia campionatul pe locul 6, cea mai bună clasare de la promovarea echipei în 2018.
„CSMeii” lui Leonard Bibirig au 36 de puncte, cu două în plus față de CSU din Suceava, care a fost învinsă miercuri, în restanța din etapa 25, cu 40-37 (18-20), la Baia Mare, de Minaur.
Duminică, 19 mai, de la ora 17.30, în runda de final, CSM Bacău se va deplasa pe terenul ultimei clasate, Universitatea Cluj (retrogradată în eșalonul secund), în timp ce Suceava va juca acasă, contra formației de pe poziția a noua, CSM Focșani 2007.
Pentru a-și păstra locul 6, CSM Bacău trebuie să învingă la Cluj, însă calculele arată că băcăuanii pot termina în primele șase chiar și cu o înfrângere, asta în situația în care sucevenii nu vor reuși mai mult de un egal pe teren propriu cu CSM Focșani 2007.
„Noi mergem la Cluj pentru a câștiga, fără se facem alte calcule. Venim după un sezon greu, dar plin de satisfacții și vrem să încheiem cu fruntea sus, pe locul 6, ceea ce ar reprezenta o realizare deosebită”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Leonard Bibirig.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.