Acasă Blog Pagina 612

Proiectul ASIGUR încheiat cu succes în județele Bacău și Vrancea, anunță președintele Consiliului Județean Bacău

    Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a făcut declarații astăzi la conferința de presă organizată pentru a marca finalizarea proiectului ASIGUR, un program amplu ce a avut ca scop îmbunătățirea accesului la asistență socială, servicii educaționale și de sănătate pentru persoanele dezavantajate din județele Bacău și Vrancea.

    Implementat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea și Centrul de Politici și Servicii de Sănătate București, proiectul ASIGUR a avut un impact semnificativ în comunitățile vizate.

    Cu o valoare totală de 2,4 milioane de euro, proiectul a fost susținut de Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, în cadrul Programului „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”.

    Pe parcursul a trei ani de implementare, ASIGUR a oferit asistență socială, servicii educaționale și de sănătate pentru 1250 de persoane din grupuri vulnerabile, implicând 50 de autorități publice locale și 100 de profesioniști și voluntari.

    În județul Bacău, proiectul a avut un impact deosebit în cele 9 centre comunitare din Valea Seacă, Plopana, Mănăstirea Cașin, Ștefan cel Mare, Faraoani, Berești Bistrița, Filipeni, Palanca și Podu Turcului, unde beneficiarii au participat la diverse activități menite să sprijine integrarea lor socială și să le ofere acces la servicii esențiale.

    Președintele Consiliului Județean Bacău a subliniat importanța schimbării paradigmei în cadrul instituției, concentrându-se pe nevoile reale ale beneficiarilor și reușind să construiască un model de bune practici pentru persoanele vulnerabile. Cu toate acestea, a evidențiat și că provocarea continuă este asigurarea sustenabilității acestor inițiative la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

    Prin implicare, dăruire, vocație și profesionalism, echipa DGASPC Bacău a reușit să facă diferența în viețile celor mai vulnerabili membri ai comunității, iar președintele Ivancea a transmis felicitări și recunoștință pentru eforturile lor deosebite.

    EVERGENT Investments propune un dividend cu randament de 7,06%

      Consiliul de administrație convoacă Adunările generale ordinară și extraordinară pentru 29/30 aprilie 2024

      • Consiliul de administrație propune un dividend brut de 0,09 lei/acțiune cu randament de 7,06%
      • 81,7 milioane de lei este fondul estimat alocat dividendelor 2023
      • Rezultatul net de 203,75 milioane de lei a depășit cu 158% rezultatul bugetat pentru anul 2023
      • Valoarea record a activelor administrate la 31 decembrie 2023 a fost de 2,95 miliarde lei
      • 197,2 milioane lei au fost investiți în sectoarele energetic, bancar, agribusiness și IT în 2023
      • 155,8 milioane lei buget estimat pentru investiții în 2024
      • Peste 50% din structura portofoliului EVERGENT Investments este aliniată principiilor ESG.

       

      Consiliul de administrație al EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER, convoacă Adunările generale extraordinară și ordinară ale acționarilor pentru data de 29/30 aprilie 2024.

       

      Cele mai importante puncte de pe ordinea de zi supuse votului acționarilor sunt:

      • aprobarea situațiilor financiare individuale și consolidate aferente exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2023, însoțite de opinia auditorului
      • repartizarea unui dividend cu un randament de 7,06%, cu valoarea brută de 0,09 lei/acțiune. Fondul de dividende estimat este de 694.796,85 lei, alocat din rezultatul net al exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2023
      • aprobarea Programului de activitate și a Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2024
      • aprobarea reducerii capitalului social de la 175.359,20 lei la 90.902.859,20 lei
      • aprobarea Programelor ”10, 11 și 12” de răscumpărare a propriilor acțiuni, pentru reducerea capitalului social cu 3% în beneficiul acționarilor, respectiv pentru programe de tip Stock Option Plan

       

      „Anul 2023 a fost un an de creștere semnificativă pentru EVERGENT Investments, cu o valoare record de 3 miliarde lei a activelor totale și rezultatul net care a depășit pragul de 200 milioane lei. Randamentul total al activelor EVERGENT (inclusiv dividendele plătite acționarilor) a fost de 31,85% în 2023, comparabil cu randamentul anual al celor mai performante fonduri din România, membre AAF. În fiecare an avem rezultate foarte bune, în ultimii 15 ani am plătit peste un miliard lei dividende și răscumpărări de acțiuni proprii, beneficii directe pentru acționarii noștri și continuăm să returnăm valoare acționarilor în 2024. Cu o strategie solidă de investiții, suntem bine poziționați pentru a beneficia de oportunitățile pieței de capital și suntem încrezători că vom continua dezvoltarea companiei, în interesul întregii comunități.”, a declarat Claudiu Doroș, Președinte al Consiliului de administrație și Director general al EVERGENT Investments.

      EVERGENT Investments aplică politica predictibilă de dividend a ultimilor 15 ani

      În 2024 compania propune alocarea a 81,7 milioane lei pentru distribuția de dividende către acționarii săi în acord cu politica predictibilă de dividend a ultimilor 15 ani. Prin mixul optim între politica predictibilă de dividend și programele de răscumpărare, compania returnează valoare acționarilor. Ratele de distribuire a dividendelor din ultimii ani demonstrează atât predictibilitatea acordării de dividende acționarilor pe o bază consistentă, cât și soliditatea fluxurilor de numerar ale companiei, ambele reliefând o poziție financiară puternică în industrie.

      Povestea tinerilor arhitecți români care lucrează la unele dintre cele mai mari studiouri de arhitectură din lume

        Andreea Felciuc și Bogdan Zaha sunt două dintre numele românești care se afirmă, la cel mai înalt nivel, în domeniul arhitecturii în Londra, un hub în acest domeniu pe plan mondial. Cei doi sunt invitați anul acesta la Iași, unde marchează atât prezența la Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative la nivelul UE, cât și realizarea primei instalații în România. 

        Poveștile celor doi, parcursul profesional care a început în România și a continuat peste hotare, implicarea în ample proiecte arhitecturale și viziunea care se află la baza instalației care va suprinde, în luna mai, publicul de la Iași le puteți afla din rândurile următoare.

        Andreea Felciuc este arhitectă și scenografă, înregistrată atât în Marea Britanie, cât și în România, având o experiență profesională multi-disciplinară, care include scenografia, instalații new media, video-mapping, animații 3D, FX și VFX. Andreea a studiat arhitectura la Iași și la Viena, în cadrul unui Program de Master Internațional cu dublă diplomă în arhitectură, la Universitatea de Arte Aplicate din capitala Austriei, în cadrul Studioului Greg Lynn. De mai bine de un deceniu, colaborează, în diferite ocazii, cu industria artistică și teatrală atât din România, cât și cu cea europeană, având diverse proiecte scenografice cu instituții de cultură precum Opera de Stat din Berlin, Theatre de la Ville de Luxemburg, Wilhelma Theater din Stuttgart.

        În prezent, este arhitect în cadrul companiei Arup din Londra, oraș în care locuiește din 2019, când a acceptat invitația directorului Tateo Nakajima de a se alătura echipei „Venues”, specializată în dezvoltarea de strategii, proiectare și consultanță pentru programul de artă și cultură (filarmonici, teatre, opere, muzee, galerii, pavilioane, dezvoltare strategică și masterplan). Printre proiectele la care a colaborat se numără: Konzerthaus din München, Opera și Conservatorul din Shenzhen, Alte Munze din Berlin, Live Museum din New Delhi, Strategia de Artă publică din Dubai și Abu Dhabi, Pavilionul curatorului la Bienala de la Veneția din 2019 & 2023, Therme Forum în cadrul Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu.

        Din 2020, Andreea Felciuc și Bogdan Zaha conduc Studio FABZ, promovând bune practici în domeniul arhitecturii și industriilor performative.

        Bogdan Zaha este arhitect înregistrat atât în Marea Britanie, cât și în Romania, precum și asociat la Zaha Hadid Architects, din Londra, unul dintre cele mai renumite birouri în domeniul arhitecturii internaționale în ultimile patru decenii, cunoscut pentru limbajul organic, fluid și dinamic al proiectelor de design și arhitectură. Bogdan a început facultatea la București, în 2004, a continuat la Timișoara și s-a mutat la Viena în 2010, pentru a urma studiile la Studioul Zaha Hadid din cadrul Universității de Arte Aplicate. Din 2014, s-a alăturat Z cluster, în cadrul Zaha Hadid Architects, în Londra, unde este un membru-cheie al echipei, cu o contribuție specifică în cadrul proiectelor de arhitectură și design, coordonând atât procesul inițial de design și proiectare, cât și implementarea în stadiile ulterioare fazei de concept.

        A lucrat la peste 100 de proiecte în întreaga lume, între care Daxing Airport din Beijing, National Science Centre din Singapore, Science Centre din Shenzhen, birourile Masaryk din Praga, IBTEC Masterplan în Malaezia și la alte alte instalații și obiecte. Împreună cu Andreea, Bogdan pregătește o instalație specială, care va explora trăirile publicului Romanian Creative Week.

        „Oportunitățile din afara României au fost o uriașă curiozitate”

        Andreea Felciuc s-a mutat în Londra la 26 de ani. Totul s-a întâmplat rapid și firesc, așa cum povestește tânăra: „Profesional și personal, a fost o trecere naturală, nimic forțat, lucrurile au venit de la sine. N-am simțit mutarea din țară ca pe un pas definitoriu, ci ca pe o uriașă curiozitate. La Arup, unde lucrez în prezent, suntem o echipă de puțin peste douăzeci de profesioniști răspândiți peste tot în lume.

        Aproape fiecare suntem specializați în domenii diferite (design, arhitectură, acustică, compozitori, artisti, luminiști, producători, muzicieni, dirijori, directori tehnici de la Barbican, Tate sau Southbank Centre). De exemplu, directorul echipei este format ca violinist și activează actual ca dirijor. Astfel, fiecare dintre noi contribuie cu o serie de aptitudini, cunoștințe și experiențe foarte specifice, pentru ca, în final, proiectul să acopere toate necesitățile și ambițiile, întotdeauna împingând limitele și inovând în domeniul artelor performative și vizuale”.

        A studiat arhitectura în Iași, însă deschiderea către Viena a împins-o să își urmeze impulsul de a căuta dincolo de lucrurile care erau familiare, prin a propune o colaborare între cele două facultăți pentru ultimii doi ani de studii. Astfel, a terminat în 2018 cu diplomă dublă în cadrul unul Program de Master Internațional. Încă din primul an de studii, era nerăbdătoare să exploreze spațiile pe care le vedea doar pe hârtie, astfel că din 2012 a avut ocazia de a colabora cu industriile artistice și teatrale atât din România, cât și din Europa, unde ritmul alert de fabricație și producție i-a permis să-și vadă ideile materializate în realitate. 

        Experiența la Universitatea de Arte Aplicate din Viena 

        Bogdan Zaha a terminat un liceu cu profil de arhitectură și a fost admis la facultate la București, numai că, după primul an, și-a dat seama că nu se regăsește în atmosfera școlii. Avea, încă de pe atunci, curiozitatea de a explora domeniul în afara țării.

        După primul an de facultate în București, a decis să meargă să studieze arhitectura la Timișoara, însă și aici, în scurt timp, universul arhitecturii devenise destul de „limitat”. Venind în contact cu lucrările Studioului la Bienala de Arhitectură de la Veneția, în anul patru de facultate, a decis că vrea să studieze arhitectura la Viena.

        În 2008, a dat examen la Studioul Zaha Hadid, care a durat trei zile și a avut mai multe probe. „Am plecat de acolo cu gândul că m-am descurcat”, își amintește Bogdan. Afișarea rezultatelor i-a adus, însă, o dezamăgire de moment, pentru că n-a fost acceptat. Și-a continuat studiile la Timișoara, pentru ultimii doi ani de facultate, dar era motivat să mai încerce o dată. Astfel, în 2010, și-a amânat examenul de licență și a decis să se concentreze pe cel pe care avea să-l susțină din nou la Viena. Au urmat alte zile de concurs și de emoții, concurența fiind mare.

        Studioul de arhitectură Zaha Hadid accepta, în fiecare an, între cinci și zece cursanți noi. De data asta, Bogdan a fost admis: „La aproape toate facultățile de arhitectură internaționale, studiile sunt împărțite nu doar pe licență și master, ci pe categorii și grupuri de cursuri, care nu sunt neapărat structurate ca an de studiu, ci sunt împărțite pe unul sau mai multe semestre. La Universitatea de Arte Aplicate din Viena, sistemul de învățământ nu era structurat clasic. Acest sistem se numește Studio Vertical, în sensul în care nu diferențiază studenții în funcție de anul de studiu la proiectare, ci doar la materii.

        La specialitatea de Proiectare, studenții lucrează în echipe, unde cei mai noi sunt încurajați să se grupeze cu cei mai experimentați. După un anumit număr de proiecte și de credite obținute, puteai să intri în anul de diplomă. Cei care își pregăteau proectul de diplomă lucrau singuri. Nu toată lumea termina studiile în cinci ani, pentru că foarte mulți dintre noi veneam cu studii deja făcute și puteam echivala anumite materii. Eu am studiat trei ani și jumătate la Viena. În ianuarie 2014, după ce am susținut diploma, am fost întrebat de Zaha Hadid dacă vreau să mă alătur biroului din Londra. A fost o șansă enormă și bineînțeles că am acceptat-o, iar din iunie 2014 sunt la Londra, unde lucrez pentru Zaha Hadid Architects”, explică Bogdan.

        Sala Mașinilor a Palatului Culturii, gazda instalației care propune un dialog

        Pentru ce-a de-a patra ediție a Romanian Creative Week, care va avea loc la Iași în perioada 15 – 26 mai 2024, Andreea și Bogdan pregătesc un proiect cu totul inedit. Întreaga supriză va fi dezvăluită în cadrul evenimentului, însă cei doi autori ne dau un mic indiciu: instalația lor, departe de a fi una clasică, este mai mult o experiență. O experiență contemplativă, care se bazează pe deschiderea privitorului și pe dorința de a „comunica” cu spațiul creat.

        „Conceptul nostru își are originea în dorința de a ghida vizitatorii pe un traseu bine definit, printr-un mediu imersiv, care va stârni curiozitatea prin intermediul mișcării, a sunetului și a luminii. Fiecare persoană care va interacționa cu instalația va trăi o experiență unică și personală. Este posibil ca experiența sugerată să nu aibă un final închis, ci să genereze anumite întrebări mai mult decât o concluzie. Aprecierea sa depinde în mare măsură de percepția individuală. Principala noastră premisă este interacțiunea dintre tine, ca vizitator, și elementele posibil străine ale spațiului, care te vor provoca să-l explorezi, fiind diferite de un exponat tradițional.”, au explicat Andreea și Bogdan.

        Echipa băcăuană de robotică EchoPulse vine cu lauri de la Campionatul Național de Robotică

          Echipa de robotică EchoPulse coordonată de asociația SmartCluster a participat la etapa națională a competiției internaționale First Tech Challenge, unde s-a clasificat pe locul 13 din 200, solidificând locul Bacăului pe harta roboticii.

          Echipa formată din elevi ai Colegiul Național „Ferdinand I” și Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”: Bibire David, Bulboaca Teodor, Ciocan Victor, Dontu Teodora, Ilie Lucas, Lupu Razvan, Maftei Albert, Mihai Georgiana, Pascaru Amalia și Spulber George, au reușit să persevereze în mediul extrem de competitiv al roboticii din România, din care promovează doar 4 echipe.

          Acești tineri roboticieni au reușit să construiască un robot care să se claseze mondial pe locul 67 și care ne poate face mândri de activitatea în domeniul roboticii din orașul nostru.

          Chemarea la arme – apelul politicienilor

            Comandor (r) Ștefan Popa

            România este membru NATO și Partener strategic important al SUA. Politicienii români cu demnități înalte în statul român se fălesc cu acest lucru, dar nimeni nu spune prețul pe care îl suportă românii pentru a avea securitate. Se cumpără la greu tehnică militară, în special în ultimii doi ani și este un lucru bun, dar nimeni nu se gândește la moralul Armatei Române, care, pe de o parte a fost decimată, pe de altă parte a rămas în coada NATO și a UE privind salarizarea. O vânzătoare de la un mall câștigă mai bine decât un militar român.

            România se angajează să primească o parte din cei 12.000 de militari americani, care vor fi retrași din Germania. România găzduiește, în prezent, circa 1500 de militari americani în bazele militare de la M. Kogălniceanul, Deveselul și comandamentele NATO. România a cumpărat echipamente militare americane de circa opt miliarde de euro. România mai are în derulare mai multe contracte de achiziție de 32 avioane de luptă F-35, 2000 de Rachete Patriot, Sisteme Defensive de Coastă cu Rachete Anti-navă, precum și alte echipamente și  tehnici militare de luptă.

            În prezent, una dintre afacerile profitabile la nivel mondial este importul de securitate. Politicienii români se laudă cu faptul că România are cea mai bună securitate din istoria ei, dar nu spun și prețul acesteia. Pentru un singur militar străin, România plătește 1000 de euro/zi. Deși militarii execută aceleași misiuni, există diferențe în sistemul de hrănire, echipare și salarizare: astfel în timp ce un militar român are 36 lei pe zi pentru hrană, unui militar străin i se alocă 520 lei pentru cele trei mese zilnice. Acum, România are pe teritoriul ei circa 7000 de militari străini. Vrem nu vrem, ne place, nu ne place, în momentul de față, România plătește niște mercenari pentru a-i asigura securitatea.

            Guvernele României din ultimii 34 de ani , cu sau fără intenție, au distrus sistematic Armata României. Din cei patru sute de mii de militari pe care îi avea armata înainte de 1990, au mai rămas doar 60.000 de militari. Tehnica militară, care nu mai corespundea sistemelor de securitate americană, de asemenea a fost distrusă și vândută la fier vechi. Chiar în anul 1990 s-au achiziționat 14 avioane de luptă MIG-29, care au funcționat o perioadă scurtă de timp la baza aeriană de la M. Kogălniceanul și de care nu se mai știe nimic. Numai în Aviația Militară erau operative în 1990 18 Regimente de aviație cu tehnică de luptă, iar în prezent mai sunt doar patru baze aeriene. De aproximativ 20 de ani, moralul trupelor a fost călcat în picioare de către politicienii români, zi de zi și ceas de ceas vorbindu-se în mass-media de salariile și pensiile speciale ale militarilor. Cine  și de ce a desființat serviciul militar obligatoriu pentru tineri? Pentru că așa cum era, imperfect, asigura pe lângă o pregătire militară necesară și o oarecare maturitate în gândirea, în atitudine și în trăirea vieții a tinerilor, modalitatea de viață în colectivitate, constituind o experiență unică în viața lor. Adevărul este că și salariile și pensiile militarilor români se învârt în jurul unei medii de 3000 de lei, iar un soldat român are un salariu mai mic decât al unei vânzătoare de la mall.

            Acum, când războiul bate la ușă, și după umilirea militarilor activi și rezerviști la cote maxime, politicienii cheamă românii la arme, spunându-le că fiecare român trebuie să știe să tragă cu arma. Nu se mai dorește serviciul militar obligatoriu și se lucrează de zor la o lege privind serviciul militar voluntar al tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, prin care aceștia să primească cazare și masă gratuită, medicamente și asistență medicală, precum și o indemnizație lunară echivalentă cu salariul minim brut pe economie. Vor fii tineri care să opteze pentru serviciul militar voluntar?

            În aceste condiții se pune o întrebare: cine dorește ca militarii Armatei României să fie umiliți, batjocoriți și călcați în picioare? Este o prostie umană sau un lucru intenționat care duce la trădare națională, pentru că toți specialiștii militari spun că moralul trupelor este mai puternic decât orice armă. În prezent, întregul sistem de apărare se confruntă cu un mare deficit de personal, iar sistemul de recrutare a militarilor este încetinit, datorită, în primul rând a salariilor foarte mici. Va răspunde cineva, vreodată, pentru distrugerea Armatei României?

            Comandor (r) Ștefan Popa

             

            Comandorul (r) Ștefan Popa a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi de Aviație „Aurel Vlaicu”, promoția anului 1986. S-a format ca aviator la o unitate de elită a Aviației Militare, Regimentul 57 Aviație de Vânătoare de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, Constanța. Ofițerul de aviație Ștefan Popa s-a specializat în managementul de aviație la Academia de Înalte Studii Militare „Carol I”, promoția anului 1994, București. Este absolvent al Colegiului de Război din cadrul Universității de Apărare „Carol I”, promoția 2009, București și doctor în științe militare. 

             

            Claudiu Târziu (AUR): Aberant: un elev român este amendat pentru patriotism!!!

              Senatorul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, se declară revoltat de cazul unui elev de liceu din Baia Mare care a fost triplu sancționat pentru că a distribuit stickere cu mesaje unioniste și consideră această situație o demonstrație de forță a extremismului stângii globaliste.

              “S-au depășit toate limitele! Sunt realmente scandalizat de cazul, devenit public, al elevului Vlad Țăranu de la Colegiul Tehnic ”George Barițiu” din Baia Mare, caz care sintetizează toată toxicitatea sulfuroasei corectitudini politice globaliste ce inundă și mutilează pe nesimțite toate societățile. Un elev român de clasa a X-a, sancționat pentru … patriotism? Este uluitor!!! I-a fost scăzută nota la purtare, i s-a administrat o mustrare scrisă și i-a fost impusă consilierea psihologică după ce a adus în școală câteva stickere pe care scria ”Eroii nu mor niciodată” și ”Basarabia e România”.

              Conducerea Colegiului Tehnic ”George Barițiu” a considerat că acestea ar fi ”materiale care, prin conținutul lor, atentează la independența, suveranitatea și integritatea națională a țării, care cultivă violența și intoleranța”, deci elevul trebuie pedepsit pentru propagandă unionistă culmea! într-un colegiu al cărui patron spiritual este unu ilustru precursor al unionismului, subliniază Claudiu Târziu și adăugă:

              “Se dovedește că George Orwell n-a avut marele noroc să fi fost contemporan cu direcțiunea de la ”George Barițiu” din Baia Mare, pentru că ar fi avut mult mai generoase surse de inspirație din viața reală pentru romanul 1984.”

              ”Fără să generalizez, școala românească se confruntă cu fenomene de o gravitate deosebită: consum de droguri, violență, dezinteres agresiv pentru autoritatea didactică și pentru învățătură, care, împreună, plasează România pe rușinoase locuri fruntașe la analfabetism funcțional. Acestora li se adaugă promovarea agendei politico-ideologice a extremei stângi globaliste, care aduce pornografia în manuale și activități școlare, începând cu clasele cele mai mici. Astăzi, această agendă ideologică extremistă a ajuns, și în România, să dicteze, iată! chiar si sancțiuni. A ajuns să-i pedepsească după rețețe bolșevice pe aceia care se declară deschis patrioți, creștini, promotori ai idealurilor naționale. Ceea ce este absolut inadmisibil! Ori, din acest motiv, cazul adolescentului maramureșean Vlad Țăranu nu este unul particular sau de fapt divers, ci el probează o simptomatologie. Adică ansamblul manifestării unei afecțiuni social-politice foarte periculoase, cu mare potențial viral, care își propune în cele din urmă să scoată comunitățile, societățile, națiunile din rosturile și valorile lor de căpătâi, cu  contribuția omului nou la care bolșevicii visează de prea multă vreme. O asasinare politică a normalității” – conchide liderul AUR.

              Presa locală din Maramureș a relatat despre situația elevului Vlad Țăranu, elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic „George Barițiu”, căruia conducerea liceului i-a scăzut nota la purtare, l-a mustrat în scris și l-a trimis la consiliere  psihologică pentru că a adus în liceu câteva autocolante cu mesaje unioniste. Citată de presă, conducerea liceului susține că Vlad Țăranu ar fi încălcat un articol din Regulamentul intern care arată că elevilor le este interzis „să aducă și să difuzeze, în unitatea de învățământ, materiale care, prin conținutul lor, atentează la independența, suveranitatea și integritatea națională a țării, care cultivă violența și intoleranța”.

              Maria Chiriloi – Pasiune și devotament în slujba Jandarmeriei

              În luna martie, dedicată femeilor din întreaga lume, aducem în atenție povestea inspirațională a Mariei Chiriloi, plutonier de jandarmi, cu o pasiune de neegalat pentru profesia sa.

              „De ce am devenit jandarmeriță? E simplu, am urmat pașii tatălui meu, fost militar și care mereu m-a învățat să fiu mândră, curajoasă și devotată țării!” își începe povestea Maria.

              „Personalitatea mea este caracterizată prin două trăsături dominante: ambiția și sociabilitatea. Ambiția m-a făcut să-mi fixez niște scopuri bine definite pentru viitor, iar prin efort și muncă asiduă să le realizez.”

              În septembrie 2019, Maria a fost încadrată ca jandarm operativ al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, iar de aproape un an face parte din echipa Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

              „Pe parcursul anilor cred că am dat dovadă de inteligenţă, responsabilitate, perseverenţă, flexibilitate, respect, aptitudini de comunicare, punctualitate, echilibru în gândire şi acţiuni, capacităţi organizatorice, pentru că în acest moment activez la secretariat”, mărturisește ea.

              Activând într-un colectiv format preponderent din bărbați, Maria a realizat importanța prezenței feminine în domeniul jandarmeriei. „Noi „femeile” avem o altă viziune asupra lucrurilor și respectiv în situații de stres, acționăm cu totul deosebit. O femeie în muncă de jandarmerie trebuie să aibă un caracter tare, o doză de curaj și pregătire profesională permanentă.”

              „Nu e deloc ușor să fii jandarmeriță și să îndeplinești în tocmai și la timp sarcinile trasate, dar când realizezi că aduci un aport considerabil societății, treci peste toate obstacolele”, adaugă Maria, subliniind că pentru ea cariera în jandarmerie este mai mult decât o profesie – este o pasiune.

              Maria Chiriloi, în vârstă de 25 de ani, este absolventă a Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, promoția 2019, iar în prezent urmează cursurile Facultății de Drept la Universitatea Ecologică din București.

              Îi urăm mult succes Mariei în continuarea carierei sale și ne inspirăm din dedicația și curajul ei în serviciul față de țară și comunitate!

              Calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță 2024

                Înscrierile la creșă și grădiniță încep pe 27 mai, potrivit ordinului de ministru publicat luni în Monitorul Oficial. Aceste înscrieri încep, practic, după perioada de reînscriere a copiilor care au frecventat unitatea de învățământ antepreșcolar/preșcolar în anul școlar curent și urmează să o frecventeze și în anul școlar viitor, reînscrieri care au loc între 20 și 24 mai.

                • Prima etapă de înscrieri are loc între 27 mai și 14 iunie. Copiii sunt înscriși în această etapă, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat.
                27 -31 mai 2024 (colectarea cererilor)
                3 – 5 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza I – prima opțiune)
                6 – 10 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza a II-a – a doua opțiune)
                11- 12 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza a III-a – a treia opțiune)
                Pe 14 iunie se afișează listele cu copiii înscriși și locurile rămase libere.

                • Între 17 iunie și 5 iulie are loc etapa a II-a de înscrieri. În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.
                17 – 21 iunie 2024 (colectarea cererilor)
                24 – 26 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza I – prima opțiune)
                27 iunie – 1 iulie 2024 (procesarea cererilor din faza a II-a – a doua opțiune)
                2 – 4 iulie 2024 (procesarea cererilor din faza a III-a – a treia opțiune)
                În 5 iulie se afișează lista cu copiii înscriși după a II-a etapă și locurile rămase libere.

                Între 19 și 29 august are loc etapa de ajustări. La această etapă au acces următoarele categorii de copii: cei care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate pentru cei de 4 ani și de 5 ani, copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși, ca urmare a avizului negativ al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională și copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar.

                Pe 30 august, se afișează listele finale cu toți copiii înscriși în etapa a II-a și, dacă este cazul, numărul locurilor rămase libere.

                La nivelul județului Bacău, conform planului de școlarizare propus pentru anul școlar viitor, 2024-2025, sunt 35 de grupe pe nivel antepreșcolar (creșe), cu un număr total de 644 de locuri – din care 106 pentru grupa mijlocie și 538 pentru grupa mare, iar pentru nivel preșcolar (grădinițe), un număr total de 812 grupe și 15.298 de locuri, din care 4.787 pentru grupa mică.

                ,,Milonga” – Serată cu tango argentinian, în Bacău

                La ,,Dom Bistro & Lounge” din Bacău, a avut loc, vineri, 22 martie, cu începere de la ora 20.00, ,,Milonga Primăverii”, eveniment organizat de ,,Tango Bacău” (cu Petre Dămoc la timonă), care a marcat cu această ocazie, prima petrecere cu tango de la începutul anului, din orașul băcăuan. Printre parteneri s-au numărat nume cunoscute în lumea organizatorilor de evenimente băcăuane și nu numai, precum Lucia Pădurariu și Ramona Luiza.

                ,,Tango-ul este o modalitate plăcută de relaxare dar şi un context de socializare, atât pentru dansatorii de tango dar și pentru cei care se simt atrași de acest dans și vor să îl descopere.

                Martie este luna perfectă pentru a celebra viața și noi începuturi pe ritm de tango argentinian. Așadar, te invităm să întâmpinăm primăvara împreună în pași de dans. Chiar dacă nu ai dansat până acum tango, la acest eveniment poți să privești ce înseamnă o milonga și poți să faci primii pași într-un moment experiențial, special conceput pentru cei care sunt dornici să guste. Iar locația este una perfectă pentru a-ți invita prietenii să ieșiți în oraș și să îi introduceți în atmosfera tangoului argentinian”, a fost prezentarea din afișul-program al evenimentului.

                În Bacău se dansează tango din noiembrie 2012, când Gilbert Iscu, co-fondator la ,,Tango Tangent” din Bucuresti a început să organizeze cursuri în weekend. Comunitatea a crescut și, pe 8 martie 2013, a fost organizată prima ,,Milonga” (petrecere cu tango) la Bacău. Din februarie 2015 cursurile au fost preluate de Cătălin Mihail Chelaru. Însă, din cauza pandemiei de coronavirus, activitatea comunității a fost suspendată; totodată a revenit acasă Petre Dămoc, un alt pasionat de tango cu experiența comunității din București și a milongilor organizate în capitală. Nostalgic al vremurilor ,,de dinainte”, încurajat de unii membri ai comunității locale, acesta a reinițiat activitatea comunității prin organizarea unor practici de tango, sub directa sa îndrumarea. Având în vedere solicitările în continuă creștere, practicile s-au transformat în cursuri de inițiere, iar din toamna lui 2023, Cătălin Mihail Chelaru, un alt instructor și pasionat de tango,  a reluat activitatea cu o serie de cursuri de aprofundare.

                Astfel, comunitatea de tango băcăuană s-a regăsit, s-a mărit și a reînceput prin entuziasmul și angajamentul unor membri noi, organizarea milongilor în Bacau. La aceste petreceri vin dansatori de tango din comunitățile prietene, Piatra-Neamț, Suceava și Iași.
                Începând cu luna aprilie, înainte de fiecare milonga, se vor oferi cursuri gratuite de introducere în lumea tangoului argentinian. Pe Facebook există două grupuri de tango: ,,Tango Social Club Bacau”.

                ,,Milonga înseamnă o petrecere, un eveniment, la care se dansează tango. Cuvântul a apărut spre sfârşitul secolului XIX în Argentina (mai precis după 1872) şi se referea iniţial la un anume ritm muzical considerat acum „străbunicul tangoului”. Ca gen muzical, milonga s-a născut din fuziunea habanerei spaniole și a muzicii candombe de origine africană. În timp, au apărut noi instrumente la milonga, iar muzica iniţial simplă, a devenit din ce în ce mai complexă”, se arată pe site-ul ,,Milonga.ro”.

                Romulus-Dan BUSNEA

                Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău, pe locul 8

                După consumarea a 20 de etape, CSM Bacău ocupă locul 8 în clasamentul Ligii Zimbrilor la handbal masculin. Victoria obținută duminică, acasă, cu 27-23 împotriva Vasluiului i-a urcat pe „CSMei” temporar pe poziția a șaptea, poziție care, de luni seara, a revenit din nou Sucevei, învingătoare pe teren propriu, cu 34-29, contra Sighișoarei, în ultimul joc al rundei 20.

                În altă ordine de idei, miercuri, 27 martie, odată cu disputarea partidelor CS Medgidia- CSM București și Minaur Baia Mare- CSM Vaslui se va cunoaște cadrul complet al echipelor calificate în sferturile de finală ale Cupei României. Până acum, în „sferturi” au ajuns: CSM Focșani 2007, CSM Bacău, Dinamo București, Steaua București, CSM Constanța și HC Buzău 2012.

                Rezultatele etapei 20: Steaua- Dinamo 26-42, Minaur Baia Mare- CSM București 27-23, SCM Politehnica Timișoara- HC Buzău 2012 27-31, CSM Focșani 2007- CSM Constanța 21-29, Universitatea Cluj- Potaissa Turda 23-27, CSM Bacău- CSM Vaslui 27-23, CSU din Suceava- CSM Sighișoara 34-29

                Programul etapei 21/ sâmbătă, 30 martie, ora 18.00: CSM Constanța- CSM Bacău, CSM Vaslui- Universitatea Cluj. Duminică, 31 martie: HC Buzău 2012- Dinamo, CSM București- CSM Focșani 2007 (ora 17.30/ Pro Arena), Potaissa Turda- CSU din Suceava, CSM Sighișoara- SCM Politehnica Timișoara, Minaur Baia Mare- Steaua.

                Clasament Liga Zimbrilor

                1 Dinamo București                            20              20              0              0              760-549              60p.

                2 CSM Constanța                            19              16              1              2              579-474              49p.

                3 Minaur Baia Mare                            20              14              2              4              624-559              44p.

                4 Potaissa Turda                            20              12              3              5              671-620              39p.

                5 CSM București                            20              10              2              8              562-549              32p.

                6 HC Buzău 2012                            20              9              4              7              606-596              31p.

                7 CSU din Suceava                            20              9              1              10              633-666              28p.

                8 CSM Bacău                                          20              8              3              9              583-619              27p.

                9 CSM Focșani 2007                            20              6              4              10              541-586              22p.

                10 Steaua București                            19              5              2              12              539-585              17p.

                11 CSM Sighișoara                            20              5              0              15              505-585              15p.

                12 SCM Politehnica Tim.              20              4              2              14              523-597              14p.

                13 Universitatea Cluj              20              4              1              15              556-644              13p.

                14 CSM Vaslui                            20              3              3              14              529-582              12p.

                Dan Sion              

                Fotbal/ Liga a IV-a: Unirea Bacău, a patra victorie la rând

                Continuă seria victoriilor pentru Unirea Bacău în campionatul Ligii a IV-a. Cu doar șase puncte acumulate în primele nouă etape, formația înființată de Mihai Voicu a reușit să obțină dublu în următoarele patru runde, astfel încât, ajunși la cota 18 în ceea ce privește punctajul, „uniriștii” au urcat pe locul 7 în Seria 1. Ultimul succes a venit sâmbătă, atunci când FC Unirea a trecut cu 1-0 de CSM Moinești, pe stadionul „Letea”, grație golului marcat de Lepădatu. În clasamentul Seriei de Bacău continuă să conducă AS Negri, cu 34 puncte. În cealaltă serie, lideră autoritară este Sportul Onești, care, weekendul trecut, a stabilit scorul rundei.

                Seria 1

                Rezultatele etapei 13: Gauss Bacău- FC Bubu 1-0, AFC Unirea Bacău –CSM Moinești 1-0, Siretu Săucești- Viitorul Damienești 5-3, Flamura Roșie Sascut- Voința Cleja 1-2, AS Negri- ACS Viitorul Nicolae Bălcescu/ FC Dinamo Bacău 3-1, CS Faraoani- Bamirom Dumbrăveni 5-3.

                Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 30 martie, ora 11.00: CSM Moinești- Siretu Săucești. Ora 15.00: ACS Viitorul Nicolae Bălcescu/ FC Dinamo Bacău- AFC Unirea Bacău, Flamura Roșie Sascut- AS Negri, Voința Cleja- FC Bubu. Duminică, 31 martie, ora 11.00: Bamirom Dumbrăveni- Gauss Bacău (teren Răcăciuni). Ora 12.00: Viitorul Damienești- CS Faraoani.

                Clasament: 1) AS Negri 34p., 2) Siretu Săucești 31p., 3) Gauss Bacău 30p., 4-6) CSM Moinești, CS Faraoani și ACS Viitorul Nicolae Bălcescu/ FC Dinamo Bacău- câte 22p., 7) AFC Unirea Bacău 18p., 8) AFC Bubu 14p., 9) Bamirom Dumbrăveni 13p., 10) Flamura Roșie Sascut 12p., 11) Voința Cleja 6p., 12) Viitorul Damienești 0p.

                Seria 2

                Rezultatele etapei 15: Măgura Târgu-Ocna- Gloria Zemeș 1-1, UZU Dărmănești- Sportul Onești 1-7, CS Dofteana- Voința Oituz 4-2, AS Măgura Cașin- Vulturul Măgirești 0-4, AS Bârsănești- Viitorul Berești Tazlău 5-3. Viitorul Căiuți și Bradul Mânăstirea Cașin au stat.

                Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 30 martie, ora 11.00: Vulturul Măgirești- CS Dofteana. Ora 15.00: Sportul Onești- Măgura Târgu-Ocna (teren CSM Onești). Duminică, 31 martie, ora 11.00: Gloria Zemeș- AS Bârsănești, Viitorul Berești Tazlău- AS Măgura Cașin, Bradul Mânăstirea Cașin- Viitorul Căiuți. UZU Dărmănești și Viitorul Căiuți stau.

                Clasament: 1) Sportul Onești 34p., 2) CS Dofteana 30p., 3) AS Măgura Cașin 27p., 4) Voința Oituz 22p., 5) Vulturul Măgirești 21p., 6) UZU Dărmănești 19p., 7) Gloria Zemeș 17p., 8) Viitorul Căiuți 16p., 9) AS Bârsănești 12p., 10) Măgura Târgu-Ocna 11p., 11) Bradul Mânăstirea Cașin 8p., 12) Viitorul Berești-Tazlău 2p.

                Pe 1 aprilie dăm startul campaniei “Arena Mall te trimite in vacanța pe care tu o alegi!”

                 Surprizele pregătite de către Arena Mall continuă! De data aceasta, cumpărăturile din luna aprilie îți pot aduce un sejur pentru 2 persoane fie in Grecia (Creta), fie in Turcia (Antalya) – e alegerea ta!

                Vino în Arena Mall în perioada 1-30 aprilie 2024, cumpără unul sau mai multe produse în valoare de minim 100 lei (pe acelaşi bon fiscal) şi completează talonul de participare primit de la lucrătorul comercial al magazinului din care ai făcut cumpărături. Pasul final este să depui talonul în urna special amenajată (parter, lângă fântâna arteziană) şi vei intra automat în cursa pentru câştigarea unui sejur pentru 2 persoane in Grecia sau in Turcia!

                La această tombolă poate participa orice persoană fizică, de cetăţenie română, cu domiciliul în România, cu vârsta peste 18 ani, care a intrat în posesia talonului şi care îndeplineşte, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

                a) să facă cumpărături de cel puţin 100 lei în cadrul magazinelor participante din incinta Arena Mall în perioada 1 – 30 aprilie 2024 (perioada de desfăşurare a campaniei). Condiţia absolut obligatorie este ca suma de 100 lei să fie pe un singur bon fiscal;

                b) să păstreze bonul fiscal pentru validarea premiului;

                c) să completeze talonul de participare cu datele personale corecte;

                d) să respecte prevederile Regulamentului precum şi orice alte indicaţii date de Organizator în vederea desfăşurării în condiţii normale a concursului.

                Data limită de depunere a taloanelor este 30 aprilie 2024, ora 21:00. Vor fi considerate valide acele taloane de participare care sunt completate în mod lizibil.

                Data exactă a excursiei va fi stabilită de comun acord, între Arena Mall şi câştigător, respectând prevederile Regulamentului. Premiul nu este transmisibil.

                PERIOADA CAMPANIEI: 1 – 30 aprilie 2024

                EXTRAGEREA PREMIULUI: marti, 7 mai 2024

                Regulamentul de participare și alte informații pe website | www.arenamall.ro | și în aplicația Arena Mall | wifi.arenamall.ro |

                Ziua Poliției Române marcată în Bacău

                  Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău a marcat, luni, 25 martie, sărbătorirea Zilei Poliției Române, la 202 ani de când domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiță Filipescu (șeful poliției din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Acesta a fost primul steag al Marii Agii, pe care era simbolul creștin al Bunei Vestiri, sărbătorită în fiecare an pe 25 martie, simbol preluat și pe actualul drapel al Poliției Române. Alături de siglă se află o ghirlandă de aur, în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire). În anul 2002, data de 25 martie a fost desemnată ca Ziua Poliției Române.

                   

                  În sala de festivități a Poliției Municipiului Bacău a avut loc o reuniune, la care alături de polițiști activi sau în rezervă au venit și reprezentanți ai autorităților județene, ai Inspectoratului General al Poliției Române, ai Bazei Aeriene 95, ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean și ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. Au fost prezenți, de asemenea, președintele și secretarul Filialei Județene Cultul Eroilor și ai Filialei Bacău a Asociației Rezerviștilor din MAI.

                  Reuniunea a fost deschisă de șeful Inspectoratului de Poliție Județean, comisar șef de poliție Silviu Ciobotici, care a dat citire mesajului transmis de inspectorul general al Poliției Române, chestorul Benone-Matei Marian. A urmat, apoi avansări în grad ale unor lucrători ai Poliției băcăuane și înmânarea unor diplome de apreciere.

                  La semnificația sărbătoririi Zilei Poliției Române și la importanța activității polițiștilor au făcut referire dr. Nicolae-Cristian Ursulescu – procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Valentin Ivancea – președintele Consiliului Județean și Lucian Bogdănel – prefectul județului.

                  Sărbătoarea Zilei Poliției Române a fost precedată de acțiuni în care polițiștii au fost prezenți în mijlocul comunităților din Moinești, Onești și Bacău, unde au prezentat cetățenilor mijloacele de intervenție ale polițiștilor și mijloacele auto din dotare. A fost organizată și o miniexpoziție cu tehnică din dotarea polițiștilor și au fost prezentate standuri cu elemente din activitatea Serviciilor Rutier, Criminalistic și Acțiuni Speciale. De asemenea, copiii au avut surprize din partea polițiștilor de prevenire, siguranță școlară și pentru protecția animalelor. 

                  Poliția bicentenară 

                  În anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiță Filipescu (șeful poliției din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. În anul 1831, prin Regulamentele Organice, agia a devenit poliție și s-a creat Poliția din Capitală, atribuțiile fiind apropiate de cele actuale (ordinea, paza orașului în timpul nopții și păstrarea liniștii, supravegherea tuturor persoanelor care intrau în oraș).

                  Data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliției Române prin articolul 50 din legea nr. 218 din 23.04.2002. Alegerea este legată de simbolul creștin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol care a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.

                  Denumirea „poliție” a fost folosită pentru prima oară în anul 1806 și s-a referit la grupul de menținere a ordinii publice în București.

                   

                  Comănești: Cum se amenajează și care este rolul unei ghețării în campania de împăduriri?

                  În spatele lucrărilor de regenerare a pădurilor în zonele montane se află o etapă esențială, adesea trecută cu vederea: construirea ghețăriilor. Aceste locuri speciale servesc drept „frigidere” naturale în care sunt păstrați puieții forestieri înainte de a fi plantați în teren. Vizionând imaginile surprinse la Ocolul Silvic Comănești din cadrul Direcției Silvice Bacău, putem înțelege mai bine importanța acestor ghețării în eforturile de împădurire.

                  În zonele montane, unde zăpada persistă pentru o perioadă mai îndelungată, silvicultorii de la Romsilva construiesc aceste locuri speciale numite ghețării. Rolul lor este vital pentru că păstrarea puieților forestieri în condiții normale ar duce la intrarea acestora în vegetație prematur, diminuând șansele de reușită a lucrării de împădurire.

                  Ghețăriile sunt construcții de lemn acoperite cu cetină, amplasate în locuri umbroase. Pe podea se formează un strat gros de zăpadă bătătorită sau blocuri de gheață, având aproximativ 80 de centimetri, peste care se așterne un strat de rumeguș de aproximativ 20 de centimetri. Acest mediu menține puieții într-o stare de hibernare, prevenind intrarea lor în ciclul de vegetație.

                  În campaniile de împăduriri de primăvară, precum cea prezentată, Romsilva se angajează să planteze milioane de puieți forestieri și să regenereze natural și artificial mii de hectare de pădure. Aceste acțiuni nu numai că contribuie la conservarea biodiversității și la protejarea mediului înconjurător, dar și la menținerea echilibrului ecologic în zonele montane.

                  În ultimii ani, Romsilva a avut un angajament susținut în regenerarea pădurilor, utilizând milioane de puieți forestieri proveniți din pepinierele silvice proprii. Prin regenerări naturale și lucrări de împăduriri, au fost refăcute și completate sute de mii de hectare de fond forestier proprietatea publică a statului, demonstrând o preocupare continuă pentru sănătatea și diversitatea ecosistemelor forestiere din România.

                  În concluzie, ghețăriile joacă un rol esențial în campaniile de împăduriri, oferind un mediu optim de păstrare a puieților forestieri și contribuind astfel la succesul lucrărilor de regenerare a pădurilor din zonele montane. Aprecierea și protejarea acestor ecosisteme fragile sunt cruciale pentru viitorul nostru și al generațiilor viitoare.

                  Premii pentru băcăuanii care au sărbatorit Nunta de Aur

                    Consilierii locali din Bacău vor discuta propunerea de aprobare a acordării „Diplomei de Onoare” și a unui premiu în valoare de 1.000 de lei fiecărei dintre cele 80 de familii din Municipiul Bacău care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie și au depus cererea până la data de 17 ianuarie 2024.

                    Considerând că împlinirea a 50 de ani de căsătorie reprezintă un moment deosebit în viața unei familii, un lucru pe care nu toți au șansa de a-l experimenta, autoritățile locale consideră că este o datorie morală să sărbătorească aceste persoane în vârstă care au trăit, muncit și au întemeiat o familie în municipiul Bacău.

                    Această inițiativă este o modalitate de a le arăta respectul cuvenit și recunoștința pentru contribuția lor la comunitate.

                    În spiritul ocrotirii căsătoriei și a familiei de către Statul Român, Primăria Municipiului Bacău dorește să onoreze și să recompenseze aceste familii care au ajuns la un astfel de moment semnificativ în viața lor, acordându-le „Diploma de Onoare” și un premiu în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare familie.

                    Această propunere va fi supusă dezbaterii și votului în cadrul ședinței consiliului local, reflectând angajamentul și respectul față de valorile familiei și ale comunității locale.

                    La ședința din 28 martie se va discuta și aprobarea unui premiu de 5.000 de lei unui băcăuan care a împlinit vârsta de 100 de ani.

                    Agenția CFR Bacău ar putea fi închisă. Ce alte schimbări se vor petrece

                    Deputatul Mihail Albișteanu, membru al partidului AUR, a atras atenția asupra unor posibile schimbări majore ce urmează să fie implementate în activitatea CFR Călători, schimbări ce ar putea afecta semnificativ confortul călătorilor. Potrivit informațiilor obținute din surse media, planurile de restructurare includ închiderea agențiilor CFR în orașele Iași, Bacău și Suceava, precum și anularea unor trenuri care deservesc rute solicitate de călători, cum ar fi ruta Suceava-Putna.

                    Printre alte modificări propuse se numără reducerea numărului de ore suplimentare pentru mecanicii de locomotivă, limitarea activităților de reparații la zilele lucrătoare și reducerea numărului de casieri de la două la unul singur în timpul nopții. Aceste măsuri sunt susceptibile să genereze disconfort călătorilor și să conducă la o scădere semnificativă a popularității transportului feroviar.

                    În opinia deputatului Albișteanu, închiderea agențiilor CFR în Iași, Bacău și Suceava ar putea duce la supraaglomerarea caselor de bilete și la creșterea timpilor de așteptare pentru achiziționarea biletelor. Agențiile CFR reprezintă o opțiune accesibilă pentru călători pentru achiziționarea anticipată a biletelor de călătorie, iar eliminarea lor ar putea afecta în mod negativ experiența călătorilor.

                    Este de remarcat că aceste schimbări propuse nu au fost confirmate oficial de CFR Călători și vor fi supuse dezbaterii și aprobării în cadrul procedurilor relevante. Cu toate acestea, preocuparea exprimată de deputatul Albișteanu evidențiază îngrijorările cu privire la posibilele efecte negative ale acestor modificări asupra călătorilor și necesitatea unei evaluări atente a impactului acestora înainte de implementare.

                    Crește plafonul de la care se acordă tichetele pentru pensionari

                      Consiliul Local Bacău va dezbate în ședința programată pentru data de 28 martie propunerea administrației locale de a crește plafonul pensiilor pentru acordarea tichetelor valorice către pensionarii din municipiu.

                      Conform prevederilor legale din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care stipulează o majorare a valorii punctului de pensie cu 13,8% în anul 2024 față de anul precedent, propunerea vizează ajustarea plafonului veniturilor pentru beneficiarii de tichete valorice la 2.100 de lei brut pe lună, începând cu semestrul I al anului 2024.

                      Această măsură este considerată un act de protecție socială pentru persoanele vârstnice, având în vedere creșterea costurilor de trai și nevoile acestui segment vulnerabil al populației.

                      Propunerea urmărește modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 93 din 31.03.2021, prin majorarea plafonului veniturilor din pensii pentru acordarea tichetelor valorice de la 1.800 de lei brut pe lună la 2.100 de lei brut pe lună.

                      Decizia finală va fi luată în cadrul ședinței Consiliului Local Bacău din data de 28 martie, având în vedere beneficiile sociale și impactul economic al propunerii.

                      Salonului de Primăvară al Artei Naive

                      Vineri, 29 martie 2024, ora 13.00, la Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, se va desfășura cea de-a XXXIII-a ediție a „Salonului de Primăvară al Artei Naive”, eveniment de tradiție organizat în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău, devenit în timp un punct de referință pentru promovarea și celebrarea artei naive în România. 

                      O longevivă colaborare instituțională care așază în spațiul cultural al țării creațiile artiștilor naivi, în cea mai autentică și neîngrădită formă de exprimare artistică. „Salonul de Primăvară al Artei Naive” aduce în atenția publicului peste 100 de lucrări de artă plastică (pictură și sculptură), purtând semnătura zecilor de creatori din diferite județe ale țării – Mureș, Vrancea, Maramureș, Bacău, Ilfov, Iași, Brăila, Caraș-Severin, Dâmbovița. Fiecare lucrare este o poveste în sine, o oglindire a lumii pline de farmec și inocență, unde tradițiile și obiceiurile românești renasc. 

                      Juriul, alcătuit din personalități artistice din domeniu și prezidat de prof. dr. Aurel Stanciu, va decide asupra celor mai valoroase lucrări, care vor fi răsplătite cu premiile acordate de cele două instituții organizatoare. 

                      Ca o continuitate a demersului de promovare a artei și tradițiilor românești, parte a moștenirii culturale, programul zilei va cuprinde recitalul Grupului instrumental al Ansamblului folcloric „Busuiocul” Bacău, partener tradițional al acestui eveniment, și lansarea de carte „Patrimoniul Cultural Imaterial al județului Bacău, I. Meșteșuguri”, de Feodosia Rotaru, specialist în etnografie, o lucrare de cercetare și documentare ce va fi prezentată de istoricul de artă Iulian Bucur. 

                      Programul cultural pentru anul 2024 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Patrimoniu – valoare și valorizare”.

                      1938: Expoziţia de cai lipitzani din com. Răcăciuni-Bacău s’a desfăşurat într’un cadru sărbătoresc

                      Participarea autorităţilor la deschiderea expoziţiei.-Opera sindicatului„Calul lipitzarî” de sub patronajul d-lui ministru Mircea Cancicov şi preşedinţia d-lui Otto Constantiescu.-Distribuirea premiilor. Banchetul

                      BACAU. — Cu un fast deosebit s-a făcut deschiderea expoziţiei de cai lipizani în соm. Răcăciuni, jud. Bacău, din lăudabila iniţiativă a sindicatului „Calul lipitzan“ de sub preşedinţia d-lui Atta Constantinescu şi de sub patronajul d-lui ministru de finanţe Mircea Cancicov. Pe platoul târgului Răcăciuni s-a amenajat o vastă tribună pavoazată cu steaguri tricolore, pentru invitaţi. Au luat parte la deschiderea expoziţiei din partea oficialităţilor : d. general Gh. Manoliu, comandantul garnizoanei Bacău, d. col. I. Minescu, prefectul judeţului, d. col. Const. F. Bellu, primar, d. director Romano, din ministerul de agricultură, d. inspector dr. A. Goreniuc, din ministerul de agricultură, d. Eugen Iliescu, preşedintele Camerei de comerţ şi Industrie Bacău cu d-na.

                      Deasemeni am remarcat pe: Prinţul de Wied, fost rege al Albaniei, d. general I. Racoviţă-Iaşi, d. prof. univ. Brătianu-Iaşi, d. prof. univ. V. Bulgaru-Iaşi, d. Gh. Buzdugan, d-na V. Buzdugan, d. Cantacuzino-Paşcani, d-na avocat Bulgaru-Iaşi, d-na Zamfirescu-Focşani, d. dr. veterinar V. Buşniţă, şeful circ. veterinare, d-na G. Brătianu d-na general Manoliu, d-na C. Belle d-na şi d. dr. V. Pătrăşcanu, d-na , d. av. Ed. Racoviţă, d-na şi d. av. C. Zlotescu, d-na şi d. av. şt. Paraschiv, d-na general Florescu, av. M. Boicea-Iaşi, d. ing. Cojan, d prof. D. Carivon, d-na şi d. M. Hanut, d. av. D. Ardeleanu, d. L. Fumarachi, d. av. Eug. Bunea-Galaţi, d. ing. Ilie Bancu, d. av. I. Mardiros d. dr. D. Ciochină, d. ing. Ciochină, d. ing. Soloviev, d. Anton Stoicovici, d-na Şi d. A. Crupenschi-Liteni, d. av. C. Henţescu-Bucureşti, d. I. Zadic-Bucureşti, d-na şi d. G. Herţaru d. D. Papadepol, d. prof. C. Sturza, d. av. D. D. Farescu, d-ra prof. Teodorescu, d. V. D. Manciu, d. G. Miclescu, d. A. Simionescu, d. şt. Roşu, primarul comunei, d. G. Leahu, şeful gărei, Sf. s. pr. G. Gruia, inv. I. Epure, d. F. Doboş, industriaş, d. C. Mironescu, fost primar, etc.

                      Toţi invitaţii au fost primiţi de d-na ’ şi d. Atta Constantinescu, animatorul şi conducătorul sindicatului ce a organizat expoziţia. La orele 16.00 au fost prezentate asistenţii cele mai frumoase exemplare de cai lipitzani ai hergheliei, care au produs o impresie deosebită prin linia elegantă şi nervoasă dar şi prin vigoarea de care dă dovadă această rasă de cai. După prezentarea cailor, a urmat prezentarea atelagiilor, d. Atta Constantinescu conducând o pereche de cai albi, d. Ion Georgescu, o pereche de cai suri şi fiica d-lui Atta Constantinescu, o pereche de cai poney.

                      CALUL LIPITZAN SI OPERA SINDICATULUI „CALUL LIPITZAN” DIN RACACIUNI

                      Calul lipitzan, denumit astfel după herghelia Lipitza, lângă Trieste, cu renume mondial pe timpul monarhiei austro-ungare, a găsit o foarte prielnică desvoltare în ţara noastră, după răsboi, în regiunea munţilor Făgăraşi la Sâmbăta de Jos, unde azi există o herghelie de peste 300 capete. Rasa calului lipitzan s’a creiat la Lipitza în anul 1580 din 3 armăsari şi 24 iepe aduse din Spania (Andaluzia) încrucişaţi apoi cu cai din rasele: berberă, arabă, daneză și cai grei de Pirinei.

                      In curs de 3 secole sau format 6 linii de sânge și anume: pluto, coniversano, favory, napolitane, Maestoso și siglevy. Până la 1856 caii de rasă lipitzană au avut parci de diferite culori, iar după actastă dată s’a infuzat mult sânge arol şi s’a ajuns la o culoare vânătă — culoare caracteristică azi calului lipitzan şi care de la vârsta de 8 ani devine albă. In 1925, defunctul Alex. Constanntinescu, fost ministru al agriculturii şi domeniilor a cumpărat la expoziţia regională a Banatului cea mai frumoasă pereche de cai lipitzanii, expuşi de contele Karatsonyi şi a donat-o M. S. Reginei Maria, iar în 1930 desfiinţându-se grajdul Curţii regale, armăsarii au fost cumpăraţi de d. Atta Constantinescu.

                      Aceşti armăsari puri lipitzatni din familia Pluto-fontesca, aduşi de d. Atta Constantinescu în corn. Răcăciuni jud. Bacău, au fost puşi în permanenenţă la dispoziţie pentru montă, în mod gratuit, tuturor crescătorilor de cai din jud. Bacău, Ministerul de Agricultură şi Domenii făcând o anchetă asupra rezultatelor obţinute în corn.. Răcăciuni, pr. d. inspector dr. A. Goreniuc, a constatat că regiunea Răcăciuni este foarte prielnica pentru desvoltarea rasei lipitzane. În urma acestei anchete, toţi proprietarii, în frunte cu d. Atta Constantinescu, care a pus bazele unei herghelii cu 10 iepe bune lipitzene, au început a creşte această rasă de cai.

                      Azi, un cal tânnăr lipitzan se vinde la Răcăciuni cu 8-15.000 lei bucata, acest cal fiind foarte sobru, excelent pentru munca câmpului, având însă şi toate calităţile calului elegant de trăsură şi călărie. Calităţile armăsarilor de la herghelia Răcăciuni fiind apreciate de ministerul de agricultură şi Domenii, Atta Constantinescu i-a pus la dispoziţia hergheliei statului de la Sâmbăta de Jos, în mod gratuit pe 3 ani. Pentru a beneficia de avantagiile acordate de legea incurajării agriculturii din 1937, toţi crescătorii de cai lipiţeani din regiunea Răcăciuni s-au instituit într’un sindicat al „calului lipiţean” având ca preşedinte de onoare pe d. ministru Mircea Cancicov, preşedinte activ pe d. Atta Constantinescu şi vicepreşedinte pe d. Mircea Costinescu, îngrijind de creşterea şi răspândirea acestei rase de cai. „ La sfârşitul expoziţiei d. dr. V. Buşniţă, şef al circumscripţiei veterinare, a împărţit următoarele premii proprietarilor cari au expus cai la expoziţie:

                      Împărţirea premiilor

                      Premiul I, d-nii Mircea Costinescu 2000 lei, A. Stoicovici 1500 lei Eug. Bunea 1500 lei, L. Farnasachi 1500 lei, Ignat Fechet 1000 lei, ing. Pantazzi 1000 lei, Calistrat Mocanu 1000 lei, A. Simionescu 2000 lei si Simion Ichim 1500 lei. Premiul V:d-nii V. Crainic 500 lei, G. Buzdugan ,1000 lei, V. Vascan 500 lei, Em. Burghelea 500 lei, Nec. Duhariu , 500 lei. . Premiul III: d-nii Uie Diaconu 200 lei şi Andrei Gregoriu 200 lei. Pentru strângerea fondurilor necesare împărţirii premiilor au contribuit d. ministru M. Cancicov, d Atta Constantinescu, care a mulţumit tuturor participanţilor de încurajarea ce au dat-o prin prezenţa lor membrilor, sindicatului ce au organizat expoziţia. A invitat apoi pe toţi la conacul moşiei sale din Gâşteni, unde intr-un cadru de veche traditie boiereasca s-a petrecut până seara târziu.

                      Ziarul România, 25 X 1938

                      ULTIMELE ȘTIRI