Sarbatoarea Pastelui bate la usa! Ca orice sarbatoare aduce cu ea si febra cumparaturilor. Masa pascala presupune preparate traditionale care golesc buzunarele mai ales ca preturile sunt destul de piperate. La protap sau la cuptor, in bors sau in drob, din meniu nu trebuie sa lipseasca carnea de miel. Ea poate fi achizitionata din pietele bacauane la preturi care variaza intre 120 de mii lei vechi si 150 de mii lei kilogramul in functie de greutatea mieilor. Comerciantii se lauda cu vanzari mai mari anul acesta. „Este un an foarte bun. Zilele trecute am vandut in jur de 25 de miei. Azi estimam sa vindem 50-60 de bucati”, ne-a precizat un comerciant. Ouale sunt mai ieftine ca altadata, respectiv 2.000 lei bucata. Comercianti tuciurii te imbie cu vopsea pentru oua…de tipografie la 5.000 lei vechi pliculetul. Pentru a evita neplacerile cumparaturilor sunteti sfatuiti sa fiti foarte atenti la starea alimentelor achizitionate. Kilogramul de cas oscileaza intre 130 de mii si 150 de mii lei kilogramul, urda costa 100 de mii lei un kilogram. Pe langa carne, nu uitati de verdeturi daca vreti sa iesiti din cele trei zile de sarbatoare fara probleme de greutate. Un kilogram de rosii ajunge la 60.000 de lei vechi, iar unul de castraveti la 75.000 de lei vechi. Cei care nu s-au grabit sa-si faca aprovizionarea le uram: Spor la cumparaturi!Scris de Ionut Vatavu
Puterea de cumparare si salariile au scazut dramatic
Puterea de cumparare a bacauanilor este in scadere. Aceasta este masurata prin intermediul raportului dintre salariul mediu net si preturile individuale cu amanuntul ale principalelor produse alimentare. Potrivit Directiei Judetene de Statistica (DJS) Bacau, luna februarie a acestui an a adus scaderi in privinta puterii de cumparare la toate principalele produse alimentare, fata de luna ianuarie a acestui an. Astfel, daca in ianuarie bacauanii isi puteau cumpara cu salariul mediu brut aproximativ 690 de paini, in februarie nu au mai reusit sa cumpere decat aproape 640 de paini. Scaderi s-au inregistrat si la cantitatea de ulei, cu aproape 15 litri, in timp ce la oua, bacauanii au fost obligati sa renunte la aproape 160 de bucati. La carne, fie ea de porc, bovine sau pui, s-a inregistrat o scadere a puterii de cumparare in medie cam cu 4 kilograme, ceea ce reprezinta o scadere a dinamicii de cumparare in luna februarie fata de luna ianuarie cu aproximativ 7 la suta. Daca am face o incursiune in istorie, si am merge in anul 1990, am observa ca bacauanii nu o duc sub nicio forma mai bine din punct de vedere al puterii de cumparare. Daca in octombrie 1990 un bacauan isi putea cumpara cu salariul de atunci in medie 110 kilograme de carne, salariul din luna februarie 2006 nu ii permite sa cumpere mai mult de 55 kilograme de carne. Tot DJS Bacau face lumina si in privinta salariului mediu brut castigat de bacauani in luna februarie 2006. Astfel, acesta s-a situat la valoarea de 1.037 lei RON, cu 20 de lei RON de persoana mai mare decat cel inregistrat la nivelul economiei nationale dar, fata de luna ianuarie 2006, castigul salarial mediu brut la nivelul Bacaului a scazut, in preturi comparabile, cu aproape 9 la suta. Salarii medii brute peste media judetului s-au inregistrat in activitatile din „servicii”, sub media salariului din judet fiind „agricultura, vanatoarea si servicii anexe” si „industrie si constructii”.Scris de Claudiu Banea
Produse fitosanitare armonizate cu U.E.
an scopul reducerii riscului pentru sanatatea oamenilor, animalelor si mediului, an ceea ce priveste utilizarea necorespunzatoare a produselor de protectie a plantelor, a fost necesara reglementarea omologarii si a controlului oficial al comercializarii si al utilizarii acestora. Astfel, pentru alinierea procedurii nationale de omologare a produselor de protectie a plantelor la cea comunitara, a fost armonizata legislatia nationala cu reglementarile Uniunii Europene. an acest sens, a fost elaborata si aprobata Hotararea Guvernului nr. 1559/2004, privind procedura de omologare a produselor de protectie a plantelor an vederea plasarii pe piata si a utilizarii lor pe teritoriul Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, armonizata cu Directiva Consiliului nr. 91/414/C.E.E. privind plasarea pe piata a produselor de protectie a plantelor. Prevederile acestei hotarari vor intra an vigoare la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. ancepand cu aceasta data, an Romania va ancepe procesul de reevaluare a tuturor substantelor active si a produselor de protectie a plantelor existente pe piata an vederea omologarii conform procedurii europene. Pentru a facilita desfasurarea procesului de reevaluare si pentru a veni an sprijinul solicitantilor, Directia Fitosanitara intentioneaza sa antocmeasca un plan pe baza caruia vor fi depuse dosarele substantelor active si ale produselor de protectie a plantelor. an vederea antocmirii planului, detinatorii omologarii vor anstiinta Directia Fitosanitara, pana la data de 31 mai 2006, cu privire la produsele de protectie a plantelor omologate ce vor fi mentinute pe piata dupa data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.Scris de Ovidiu Drug
Tun cu alcool la Albrau Onesti
La sfarsitul lunii martie, o echipa de control a Garzii Financiare a descins inopinat la „Albrau” SA Onesti, unde
s-a constatat ca fabrica de alcool etilic rafinat era an stare de functionare, desi programul de functionare aprobat era cu totul altul. In urma controlului au fost depistate nereguli grave la instalatia de producere a alcoolului. Comisarii au depistat un sistem de flanse si robinete nesigilate sau sigilate lejer, amplasate anaintea contoarelor, fapt ce dadea posibilitatea sustragerii unor cantitati mari de alcool, fara contorizarea acestuia. De asemenea, in rezervoarele instalatiei, comisarii garzii au gasit aproximativ 200 tone de materie prima, aflate in diferite stadii de fermentare, desi acest lucru contravenea intelegerilor aprobate. Tot cu ocazia descinderii, au fost depistati 6.290 litri de bauturi spirtoase, imbuteliate in sticle cu timbre fiscale false. Prin extinderea verificarilor si asupra unor clienti ai Albrau Onesti, au mai fost depistati 1.800 litri bauturi alcoolice, ambalajele fiind marcate cu timbre fiscale false. La solicitarea Garzii Financiare, „Imprimeria Nationala” s-a deplasat la locurile constatarilor si a confirmat faptul ca timbrele nu sunt autentice. Surse care au dorit sa isi pastreze confidentialitatea au declarat ca „timbrele falsificate au fost aduse la Albrau Onesti pe o filiera din Bulgaria. Nu este prima data cand asupra societatii onestene planeaza suspiciuni in ceea ce priveste corectitudinea aplicarii timbrelor fiscale pentru bauturile alcoolice produse. De altfel, conducerea Albrau Onesti era mana in mana pana anii trecuti cu cei de la Garda financiara. Nu s-a auzit de nici un control pana in acest an”. De fapt, Albrau Onesti a mai fost implicata in scandaluri mediatice, numele celor din conducerea societatii figurand pe lista celor care au dat declaratii in fata procurorilor anticoruptie. Procurorii ieseni au dispus trimiterea in judecata a lui Marcel Hritac, director general al National Bere Holding SA Iasi, societate aflata in stranse legaturi cu cea din Onesti, Daniel Tarlungeanu, director general al fabricii de bere Albrau Onesti, si Gabriela Bitica, membru al consiliului de administratie al SC NBH SA si director economic in cadrul aceleiasi societati. Cei trei sunt acuzati de incalcarea prevederilor legale referitoare la folosirea bunurilor societatii contrar intereselor acesteia si in scopul de a obtine foloase necuvenite, efectuarea de operatiuni financiare ca acte de comert si incompatibile cu functia.Scris de Ovidiu Drug
Cu targa la Primaria Bacau
@ Incredibil: bolnavi plimbati cu Salvarea de la Rosu la Stavarache
Etapa a doua a meciului dintre directorul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau, Leonard Rosu, si autoritatile locale s-a consumat ieri, in jurul amiezei. „Incalzirea” a fost facuta in biroul directorului, incepand cu ora 10, cand medicul Leonard Rosu a prezentat ziaristilor o radiografie la zi cu principalele greutati cu care se confrunta spitalul bacauan.”Spitalele din provincie sunt desconsiderate total. Nu inteleg pe ce criterii aloca banii contribuabililor domnul ministru. Cu ce este mai prejos un spital din Bacau sau Botosani, fata de unul de la Focsani sau Bucuresti. Noi avem pe un caz operat in jur de opt milioane de lei vechi, ei au zece sau chiar doisprezece milioane de lei vechi. Dar poate cel mai tare m-a deranjat ca s-au dat jos din decont banii cheltuiti cu persoanele fara adapost, multe dintre ele neavand nici macar acte de identitate. Acestia sunt adusi cu Salvarea si debarcati la Unitatea de Primiri Urgente a spitalului. Asa ca il internezi, ii faci toate investigatiile, ii oferi un tratament medicamentos, il pui pe picioare si astepti ca un apartinator sa il ia acasa. Daca nu are cine, te speli cu el pe cap, nimeni nu se ingrijeste de soarta lor. Si pentru ca tabloul sa fie perfect, vine Casa si iti taie suma din buget. Cel mai recent caz de acest gen, il avem internat actualmente pe sectia de Oncologie. El se numeste Viorel Buga, de 45 de ani, a avut un accident in care si-a fracturat coloana vertebrala de pe urma caruia a ramas cu o paraplegie flasca post traumatica. Pe 23 martie a fost adus la spital deoarece era suspect de o tumora pulmonara. A fost internat pe Oncologie, iar in urma investigatiilor complexe, o comisie medicala l-a declarat sanatos clinic, cu exceptia unor escarii care se pot trata si la domiciliu. Pentru ca acesta este eminamente un caz social am sa-l duc cu o ambulanta la Primarie, pentru ca Asistenta Sociala sa-i gaseasca un acoperis deasupra capului”, a tinut sa precizeze doctorul Leonard Rosu.
Repriza I-a
Trecand de la vorbe la fapte, in jurul orei 13, medicul Leonard Rosu, directorul spitalului bacauan, a dat dispozitie ca pacientul Viorel Buga sa fie imbarcat in Salvare si expediat la Primaria Bacau. Ambulanta spitalului a ajuns in jurul orei 14 la Primarie. Soferul a tras masina pe trotuar fiind imediat luat la intrebari de politistii locali care asigura paza institutiei. Acest incident a ajuns si la urechile primarului Romeo Stavarache, care a cerut mai multe lamuriri despre acest caz. Sefa Serviciului Public de Asistenta Sociala, Ioana Calustian, a prezentat edilului un dosar „beton” cu mai multe zeci de file din care a reiesit ca Viorel Buga nu face obiectul serviciului pe care il conduce deoarece nu are domiciliul stabil in municipiul Bacau. In aceste conditii, primarul Stavarache a dat ordin ca masina sa nu mai blocheze traficul pietonal din fata Primariei si l-a insarcinat pe purtatorul de cuvant al institutiei, Ionut Tomescu sa emita un comunicat din care spicuim:
„Apreciem acest gest ca fiind o ancercare disperata a doctorului Leonard Rosu de a abate atentia de la managementul defectuos al Spitalului Judetean Bacau. De altfel, acest aspect este constatat zilnic de toti cei care trec pragul Spitalului Judetean Bacau, spital care se claseaza pe ultimele locuri an ceea ce priveste grija fata de om. Tocmai de aceea primarul municipiului Bacau si-a manifestat an repetate randuri intentia de a construi un Spital Municipal, intentiile sale fiind concretizate prin Hotararile de Guvern prin care se aloca resurse financiare semnificative pentru construirea acestui obiectiv la standarde moderne.
Referindu-ne la cazul de fata, va informam ca pacientul Viorel Buga nu are domiciliul stabil an municipiul Bacau, ci an satul Bibiresti, comuna Ungureni si prin urmare nu face obiectul unei eventuale anchete sociale efectuate de Serviciul de Protectie si Asistenta Sociala din cadrul Primariei Bacau.”
Repriza a II-a
Odata intoarsa Salvarea cu tot cu pacient in incinta spitalului, directorul Rosu a luat foc. Tunete si fulgere s-au abatut asupra conducatorului auto si a brancardierului si masina a fost din nou expediata la Primarie.Presa, televiziune, curiosi, intr-un cuvant o adevarata „galerie”. Sunt aduse tot felul de argumente pro si contra. In cele din urma, soferul ambulantei a fost convins sa faca din nou cale-ntoarsa catre spital. Acesta ne-a marturisit: „De cinci ore stau cu omul in masina, ca doar nu puteam sa-l arunc ca pe un caine in plina strada. Daca il duc la spital ma ia sefu’, daca il aduc la Primarie se iau gardienii de mine. M-am plimbat de la Oncologie la Primarie de mi s-a facut si mie rau”, a spus Georghe Lazar.In cele din urma, in jurul orei 18, a fost gasita o solutie de compromis. Viorel Buga a fost „cazat” in salonul de observatii a Unitatii de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. Ce va fi astazi e greu de spus. Speram ca noaptea sa fie un sfetnic bun pentru partile combatante in acest razboi surd in care cu siguranta ca nu va exista nici invingatori si nici invinsi, ci doar …bolnavi plimbati cu targa.Scris de Cristi Aioanei
Razboi intunecat pentru „Noapte de Lumina”
@ Benea si Stavarache se lupta in adrese
Sedinta de ieri a Consiliului Judetean n-a fost una deloc linistita, dar „bomba” care a aprins atmosfera a fost o stire sosita dupa inceperea sedintei: Romeo Stavarache nu aproba sustinerea concertului pascal in fata Bisericii „Sf. Nicolae”, in noaptea Invierii. „Am primit acum cateva minute o hartie pe care v-o citesc”, a spus Dragos Benea, presedintele CJ, incruntat. Adresa Primariei Bacau arata ca nu se aproba amplasarea scenei in Piata Catedralei, ci in Piata Tricolorului, adica vizavi de Prefectura. „Acesta e raspunsiul unei institutii catre alta institutie care a achiesat la toate proiectele celei dintai”, a declarat Benea, suparat. Dupa un minut de stupoare, consilierii au reactionat, criticand, indiferent de culoarea politica, pozitia lui Stavarache.”Recunosc, pozitia mea e ingrata, dar niciodata nu m-am simtit atat de prost ca sunt coleg de partid cu domnul Stavarache. Nu pot sa cred ca poate sa refuze aceasta actiune, din seara de Paste”, a spus si Ion Chiriac. Consilierii au etichetat reactia Primariei Bacau ca „un afront adus CJ”, „orgoliu”, „ceva josnic” etc. „Sunt inmarmurit, a declarat Dragos Benea. Voi primi o amenda pe care o voi plati din buzunarul meu, dar acest concert se va tine”. Altii au vorbit despre bucuria si laudele aduse judetului Bacau pentru aceasta initiativa de Ioachim Bacauanu, arhiereu vicar. „Ne facem de rasul lumii”, au spus ei. „Aici e rea vointa, a declarat Gh. Huluta. Ne trimit in fata Prefecturii. Aici vin eu, cu sindicalistii mei, nu credinciosii, ca sa ia lumina. Ar trebui sa ne adunam toti consilierii, seara, in fata bisericii, sa vedem, vin sa ne bata jandarmii ca nu avem aprobarea lui Stavarache?” CJ Bacau avea acceptul Bisericii, al politiei si jandarmeriei, singura impotriva fiind Primaria Bacau. „Trebuie sa tinem acest concert”, a spus si Constantin Draganuta, PD. „Eu ce fac? a intrebat Benea. Primesc hartie dupa hartie ca nu am aprobarea. Scena e la Brasov, e platita deja”. A rezolvat problema Silviu Lefter, care a inchis mobilul si a anuntat: „Am vorbit eu cu primarul, e de acord”. La final, a venit si adresa Primariei, care isi anunta acceptul, dar atmosfera s-a incins iar, Silvestru Dogaru acuzandu-l pe Benea ca a cerut acordul abia joi, ceea ce e fals. Cei doi s-au certat si pe hol. Greu de inteles acest razboi al adreselor, cand la mijloc era un dar facut bacauanilor: un concert pascal sustinut de Filarmonica „Mihail Jora” in fata bisericii, inainte de Inviere. Ionut Tomescu, purtator de cuvant, declara ca Primaria Bacau nu si-a dat acordul din cauza ca cererea Filarmonicii „Mihail Jora” nu preciza ca exista acordul Protopopiatului, acesta fiind trimis abia ieri. Adresele demonstreaza altceva: pe ultimul refuz al Primariei nu se cere acordul bisericii, ci se arata ca locatia nu e adecvata, scena impiedica credinciosii sa participe la slujba, concertul sa se tina, asadar, in Piata Tricolorului.Scris de Silvia Patrascanu
Copiii de la Centrul „Ghiocelul” asteapta Pastele cu bucurie
Bucuria prilejuita de Invierea Domnului pluteste in aer la Centrul Rezidential „Ghiocelul”. Copiii si asistentele de aici s-au pregatit din timp pentru a intampina cum se cuvine Sarbatorile Pascale. In noaptea de Inviere nu mai putin de 19 copii si trei asistente vor merge la Biserica Precista unde vor asista la slujba si vor lua lumina. La intoarcerea in centru, ei vor fi asteptati de personal cu oua rosii, cozonac si suc. Micutii de la „Ghiocelul” au organizat, in holul de la intrarea in centru, un colt cu creatii proprii: oua din lemn pictate cu motive pascale, iepurasi, puisori si felicitari. Doi dintre copiii de la centru au fost luati acasa de catre parinti, pentru o scurta vacanta, iar alti cativa dintre micuti sunt luati acasa chiar de catre personalul de la „Ghiocelul”, pentru a se bucura de caldura Sfintelor Sarbatori de Paste in sanul unor familii primitoare. Scris de Razvan Sendrea
Sfintele Pasti la Manastirea Putna
@ Mult peste, niciodata carne
Pentru multi oameni Sfintele Sarbatori de Paste trec in graba timpului care ne copleseste fara tihna bucuriilor spirituale. Si bucuria se mai aduna scurt in cele cateva momente petrecute la slujba de Inviere, in felia de cozonac si bucata de pasca. Nu concepem Paste fara carnea de miel, simbol sacrificat pe papilele noastre gustative. La manastirea Putna, Sfintele Sarbatori de Paste se simt cu bucurie intreaga de obstea de 90 de calugari si de pelerinii care aleg sa-si petreaca noaptea de Inviere acolo. Slujba de Inviere incepe in jur de ora 23.00 si se termina pe la 6.00 dimineata. Prin traditie, dupa slujba, toti calugarii manastirii se aduna la un loc pentru a lua impreuna masa de Paste, nu inainte insa de bucatica de anafura – „Pastele”. Aceasta este singura data din an in care calugarii iau trei mese pe zi, la 7.00 dimineata, la 11.00 si la 7.00 seara. Este dezlegare la toate. Se mananca absolut orice, fara carne, insa, o regula de la care nu se abat. La masa de Paste de la Putna nu lipseste niciodata drobul de peste, ouale rosii, branzeturile si pestele afumat, cozonacul si pasca. „Cozonacul este bucuria de Paste, spune parintele Dosoftei. Si pasca la fel. Sunt lucruri vazute in legatura cu realitati nevazute. Cum ar fi icoanele – lucruri vazute care fac legatura cu Dumnezeu, ceva nevazut. Pastele, sarbatoarea mintii si a sufletului, a nascut ca mod de exepresie cozonacul si pasca. Practic cand mancam cozonacul asta de Paste ne gandim sI la Inviere si la bucurie si la comuniune mai ales”. Doar de Pasti si de Craciun, calugarii au afinata si vin la masa. Saptamana Luminata, cea imediat dupa Paste, este o perioada speciala la manastire. Straiele bisericii si ale calugarilor se schimba cu unele luminoase, slujbele se scurteaza. „Este o legatura organica intre slujba – masa – sfintii care sunt in ziua respectiva. De exemplu, Postul Mare, care culmineaza cu Saptamana Patimilor Mantuitorului, e timpul pocaintei. Slujbele sunt lungi, mai umilincioase, mancarea este fara ulei, o data in zi – luni, miercuri si vineri. Dupa pocainta, vine si bucurie. Cand vin Pastele – dupa Rastignire vine Invierea – toate se schimba. Si mancarea”, mai spune parintele Dosoftei. Meniul este deja stabilit pentru Pastele de anul acesta. Dupa slujba de Inviere, la 7.00 dimineata, calugarii vor avea pe masa peste in gelatina, drob de peste, oua rosii, salata de sfecla rosie cu hrean, cozonac si pasca. La pranz, vor manca ciorba de perisoare, facute din gris, piure cu peste la cuptor si oua cu cozonac. Iar la cina – mamaliga, cas dulce si lapte. La manastire insa si postul pare usor, chiar sI in renuntari calugarii stiu sa gaseasca bucurie. E o arta a renuntarii, a vietuirii si a rugaciunii. De ce o fi asa de buna mancarea la manastire? De unde vorba asta „ca la manastire” cand e vorba de bucate? „Mancarea se face cu ascultare la manastire, spune cu smerenie parintele Dosoftei. Ascultarea e regula de baza. Cand vii aici iti tai mandria, orgoliul si il lasi practic pe Dumnezeu sa te conduca, prin staret. ”. De Paste, de la usa bisericii pana la poarta se insira oameni cu cosuri pline de bucate pascale pe care preotii le binecuvanteaza. Este un obicei care dainuie la Putna de mult timp.Scris de Laura Huiban
Iepurasul de Paste a slabit in greutate
Pentru multi dintre romani, iepurasul de Paste a redevenit de multa vreme o legenda, o poveste pe care bunicii o spuneau nepoteilor in preajma sfintei sarbatori a crestinilor. Exista, insa, unii salariati care inca se mai pot bucura si in acest an de mielul pascal. Cert este ca, de la an la an, numarul companiilor care acorda stimulente de Paste sau de Craciun scade constant. In mod normal, alimentele, tichetele de masa, dar mai ales banii pe care o companie se invredniceste sa ii ofere angajatilor reprezinta un soi de apreciere fata de munca pe care acestia au prestat-o. In plus, un astfel de stimulent are darul de a intari relatiile dintre angajati si administratori, dincolo de traditia din perioada Pastilor.
In general, mai toate firmele private isi rasplatesc angajatii cu prime destul de consistente, care raman, normal, confidentiale. De regula, premiile se acorda diferentiat, in functie de rezultatele fiecarui angajat in parte. Cert este ca romanii primesc bonusuri mai mari de Craciun decat de Paste. Cei de la stat nu au resurse financiare foarte mari.
Un altfel de urecheat
Cu toate ca, in acest an, nu primesc prime de Paste, functionarii publici din Ministerul Agriculturii s-au bucurat de un alt fel de stimulent pascal. Functionarii din Agricultura au fost recompensati, an medie, cu 6,3 milioane lei vechi. Banii le-au revenit ca urmare a activitatii depuse an primul trimestru al anului. Directorii de directii au evaluat activitatea personalului si au propus prime pentru fiecare angajat an parte. Cel putin asa indica un ordin semnat de ministrul Agriculturii. In teritoriu, lucrurile au stat oarecum altfel, in sensul ca, la nivelul judetului Bacau, nu toti angajatii Directiei Agricole s-au bucurat de vreun ban de la imparatie. aDin totalul de 117 functionari cati numara Directia in prezent, au primit recompense pentru munca depusa doar 69. Asta pentru ca fondul de premiere a fost destul de limitat, de aproape 200 milioane de lei. Fiecare a primit cate ceva, de la 500.000 de lei la peste 3 milioane de leia, a explicat Mihai Banu, directorul Directiei Agricole Bacau. Tot el mai spune ca, personal, i-au revenit din acesti bani 10 milioane de lei, dar pe care nu i-a pastrat, oferindu-i la trei salariati care s-au ocupat cu cota de lapte si care nu au mai incaput in lista. Nu la fel de rasfatati au fost colegii de la Oficiul Judetean de Consultanta Agricola (OJCA) Bacau si nici functionarii Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura. Aceeasi soarta, de a se bucura doar de banii de salariu, au in acest an si functionarii de la Finante.
La Finante si la firmele de telefonie suna ocupat
Nici bancile si societatile de telefonie nu se anghesuie sa acorde prime de Paste. E drept, bancile acorda diverse beneficii an timpul anului, asa ca nu mai exista o prima speciala de Paste. In schimb, la Romtelecom, aangajatii primesc contravaloarea salariului negociat si inclus in CCM, atata, a fost raspunsul reprezentantilor companiei de telefonie. La Orange, Pastele nu va aduce nimic special, spun oficiali ai companiei. La fel de zgarciti in declaratii s-au aratat si reprezentantii companiilor de gaz. aEste treaba noastra daca primim sau nu prima. Nici macar programul de functionare a casieriilor nu trebuia sa va daua, a fost raspunsul deloc amabil dat de un reprezentatnt local al EO-N Gaz Romania. Cert este ca in urma negocierilor cu sindicatele, francezii de la Distrigaz Sud si nemtii de la Distrigaz Nord au decis sa acorde prime de Paste pentru angajati, an suma de doua milioane de lei brut pe persoana, urmand ca de la la 1 iulie, salariatii celor doua companii sa mai primeasca o diferenta de bani an contul primelor.In schimb, salariatii de la Electrica si Termoelectrica nu sunt atat de norocosi, ei neavand parte de prime de miel, acestea nefiind prevazute an contractele colective de munca. aAm primit un pliant si chiar il scuturam sa vad daca am vreo surpriza, dar nimica, spune unul dintre angajatii companiei de electricitate.
Tichetul salvator
Cand bani nu sunt, de regula, sefii gasesc alte alte modalitati de a premia de Paste subalternii. Bunaoara, cei aproximativ 1.100 de hidrocostructori bacauani au parte de bonuri valorice de masa. aAsa cum am negociat, in Contractul Colectiv de munca este prevazuta acordarea a 20 de tichete de masa. Vor primi acest drept atat cei 1.000 de salariati incadrati cu contract pe perioada nedeterminata, cat si cei 100 angajati temporara, a declarat Avram Groper, liderul sindicalistilor de la Hidroconstructia Bacau. Ceva mai norocosi vor fi salariatii societatilor de cale ferata. La fel ca si anul trecut, ceferistii vor primi cate un salariu minim pe economie. aDin aceasta suma se vor retine, evident, taxele si impozitele de la stata a precizat Mihai Apetrei, unul dintre liderii locali ai ceferistilor bacauani, angajati ai societatii aMiscare-Comerciala. In plus, feroviarii de la aInfrastructuraa vor mai primi si contravaloarea a cate 15 bonuri valorice de masa. aTichete nu ne pot da, pentru ca, dupa cum se stie, societatea noastra inregistreaza datorii la bugetul de stat, si, conform legii tichetelor de masa, nu se poate acorda acest drept. Guvernul nu a mai vrut sa ne stearga datoriile pe care le-au facut fostul director Nicolaeciuc si companiaa, a declarat Eugen Manciu, liderul local al sindicalistilor de la Infrastructura.
Privilegiati si atat
De departe cei mai privilegiati bacauani sunt angajatii Aerostar, firma care, in fiecare an, are grija sa multumeasca intregul personal, chiar daca 2005 a fost marcat de cateva convulsii financiare. De Paste, avionarii au primit de la companie echivalentul in lei a 30 de procente din salariu. La o medie salariala de 12 milioane, premiul ar cam fi de vreo patru milioane, cel putin. Insa, cum sunt salariati care incaseaza lunar peste 20 de milioane, si prima de Paste va creste semnificativ in cazul lor.
Florentin RaduScris de Claudiu Banea
S-a incheiat Olimpiada de Romana
Ieri a avut loc ultima proba din cadrul fazei nationale a Olimpiadei de Limba si Literatura Romana. Concurentii au fost pusi in fata unei situatii inedite. In premiera nationala, Ministerul Educatiei si Cercetarii a decis sa introduca proba de lucru in echipe. Astfel, participantii au fost organizati in sase echipe. Fiecare dintre acestea a reunit echipaje din sapte judete din tara. Echipele au fost trase la sorti in cadrul festivitatii de deschidere, elevii fiind organizati de un profesor desemnat de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau si ajutati de cei sapte dascali insotitori. Concurentii, cate unul din fiecare judet, au trebuit sa prezinte lucrarea timp de cinci minute. Tema propusa de minister pentru aceasta proba inedita, avand in vedere si perioada de desfasurare a concursului, a fost „Sarbatori laice si religioase reflectate in folclorul romanesc”. „Elevii trebuie sa fie constienti ca literatura culta vine din traditii. Am ales aceasta tema si datorita faptului ca folclorul este legat de evenimente cum ar fi Pastele.
In ceea ce priveste modul de desfasurare, este, intr-adevar, o premiera. Am avut intentia de a elimina individualismul, de a omogeniza colectivele, atat cele de elevi cat si de profesori, si de a promova schimbul de experienta”, a declarat Mina Rusu, inspectoare generala a Ministerului Educatiei si Cercetarii. Festivitatea de premiere a olimpiadei va avea loc astazi, la Casa de Cultura „V. Alecsandri”.Scris de Gabriel Mihai
Fotbal, Liga Campionilor / AC Milan – Barcelona 0-1 / Barca, mai aproape de finala
Barcelona s-a impus in prima mansa a semifinalei cu AC Milan, marti seara, cu 1-0, pe San Siro. Unicul gol al meciului a fost marcat de Giuly, din pasa lui Ronaldinho. Milan a inceput in forta si a avut doua ocazii mari chiar in primul sfert de ora la un interval de un minut, printre care si o bara a lui Gilardino din 2 metri. Shevchenko a ratat a doua ocazie periculoasa pentru Milan din 6 metri, lovitura sa de cap fiind cu greu respinsa de Valdes in corner de langa bara. Barca a marcat unicul gol al meciului in minutul 57 prin Giuly, care a trimis din 3 metri lateral stanga sub transversala printr-un voleu puternic, dupa o pasa ideala lui Ronaldinho. Brazilianul a fost la un pas de 2-0, dar un sut plasat cu mana parca, din afara careului, a lovit bara, iar apoi a trecut prin fata portii lui Dida, spectator. AC Milan ar fi putut egala in ultimele zece minute ale partidei, dar Ambrosini a sutat pe langa tinta, ramas singur cu poarta catalana. Barcelona a facut un pas urias spre finala Ligii Campionilor, in timp ce fanii lui AC Milan paraseau stadionul in minutul 85… Arbitrul de centru de la acest meci a fost Alain Sars. Francezul a fost huiduit in numeroase randuri de suporterii gazdelor.
AC Milan: Dida – Stam (Cafu 77), Kaladze, Nesta, Serginho – Gattuso (Ambrosini 73), Pirlo (Maldini 67), Seedorf, Kaka – Shevchenko, Gilardino.
Antrenor: Carlo Ancelotti.
Barcelona: Valdes – Oleguer (Motta 75), Puyol, Marquez, Van Bronckhorst – Edmilson, Van Bommel, Iniesta, Giuly (Belletti 70) – Ronaldinho, Eto’o (Maxi Lopez 89).
Antrenor: Frank Rijkaard. Scris de Cristi Sava
Fotbal, Cupa UEFA / E timpul sa inscrieti!
@ Steaua – Middlesbrough (20.45, Realitatea TV)
E vremea semifinalelor. Nici n-am visat sa ajungem aici cu vreo echipa romaneasca. Steaua ne-a facut insa o surpriza si e pe cale sa joace chiar finala.
Middlesbrough, adversara Stelei din aceasta seara, nu-i nici Chelsea, nici Arsenal, si nici Liverpool. E doar o echipa din campionatul Angliei, o formatie care se zbate in partea a doua a clasamentului, un adversar mai mult decat accesibil. Numai ca, formatia din Ghencea va trebui sa inscrie pentru a se califica in ultimul act. Elevii lui Cosmin Olaroiu n-au mai inscris pe teren propriu din faza grupelor. Cu Heerenven, Betis si Rapid, „ros-albastrii” n-au reusit sa sparga gheata, calificandu-se gratie golurilor din deplasare. Pentru cei peste 50 de suporteri care vor veni pe stadion si alte milioane care vor urmari meciul din fata televizoarelor, Steaua este obligata sa inscrie. Tehnicianul Cosmin Olaroiu are la dispozitie tot lotul, mai putin pe Victoras Iacob, care si-a reluat antrenamentele saptamana aceasta. O veste buna pentru Steaua a venit din tabara englezilor. Atacantul australian Mark Viduka nu a facut deplasarea la Bucuresti cu echipa Middlesbrough, deoarece a suferit o antindere si nu va fi apt pentru meciul din aceasta seara, de pe stadionul „Lia Manoliu”. Partida dintre Steaua Bucuresti si Middlesbrough va fi arbitrata de luxemburghezul Hamer Alain, de profesie manager de banca.
El va fi ajutat la cele doua tuse de francezul Jean-Philippe Izzo si de luxemburghezul Francis Crelo. Arbitru de rezerva va fi francezul Stephane Lannoy. La acest meci, observator UEFA a fost delegat germanul Volker Roth, presedintele Comisiei de arbitri a forului continental.
* In cealalta semifinala programata in aceasta seara, nemtii de la Schalke 04 intalnesc pe teren propriu pe FC Sevilla. Partida va incepe la ora 21.30.Scris de Cristi Sava
Karting / Campionatul National debuteaza la Bacau
Dupa o pauza de aproape jumatate de an, kartingul romanesc isi reintra in drepturi. Startul Campionatului National, editia 2006, se va da la finalul saptamanii viitoare, pe pista „Selena Motor Sport” din Bacau, care va gazdui prima dintre cele sase etape programate anul acesta. Pe kartodromul bacauan se va desfasura, in perioada 12-14 mai, si cea de-a doua etapa a competitiei interne, restul rundelor urmand sa se desfasoare la Bucuresti (in perioada 9-11 iunie, respectiv 1-3 septembrie) si Targu-Secuiesc (14-16 iulie, respectiv 18-20 august). La etapa inaugurala, ce va avea loc in perioada 28-30 aprilie, la Bacau, vor fi inscrise in concurs toate cele sapte categorii: Pufo, Mini, ICA, ICA/J, ICC, Biland si Formula Mondiala. Clubul organizator, Selena Motor Sport, a demarat pregatirile astfel incat concursurile desfasurate pe pista din Bacau sa fie, ca si in anii precedenti, o adevarata reusita.Scris de Dan Sion
Revansa pentru titlul pierdut
@ Volei feminin / Finala Cupei Romaniei: Rapid-Stiinta (ora 16.00/ TV Sport)
Dupa ce a cedat titlul de campioana, Stiinta Bacau este chemata in cauza pentru a-si apara statutul de detinatoare a Cupei Romaniei.
Misiune dificila pentru bacauance. Rivala din finala Cupei Romaniei, ce se va desfasura azi, de la ora 16.00, in Sala „Lucian Grigorescu” din Bucuresti, este noua campioana, Rapid. „Intr-adevar, se anunta un meci greu contra unei echipe puternice”, a recunoscut antrenorul Stiintei, Florin Grapa. „Noi ne dorim insa foarte mult acest trofeu. De altfel, dorinta de victorie ar putea fi principalul nostru atu”, a declarat tehnicianul bacauan, care precizeaza ca „nu conteaza cum vom juca, ci cu ce ambitie vom disputa finala”. Calculul hartiei o recomanda pe Rapid drept principala favorita. Daca in sezonul regulat victoriile au fost impartite, in schimb in turneele play-off lucrurile au stat cu totul altfel. Giulestencele si-au taiat partea leului, obtinand trei victorii din patru. Singurul succes al Stiintei s-a produs chiar in Giulesti. Un 3-0 sec, care isi gaseste mai multe explicatii in opinia lui Grapa: „Atunci, Rapid a jucat fara Alida Marcovici si cred ca infrangerea noastra in fata Unicului, in prima zi a turneului, le-a facut pe bucurestence sa trateze superficial intalnirea. In fine, a mai fost anuntul controlului anti-doping care le-a bulversat pe jucatoarele de la Rapid”. Chiar daca acesti factori nu vor fi inclusi si in economia finalei, capitanul Stiintei, Mihaela Truta este convinsa ca echipa sa poate sa pastreze in vitrina Cupa Romaniei. „Rapidul are cea mai buna ridicatoare din Divizia A si poseda un joc in viteza. Cu toate acestea, noi putem sa castigam finala. Va fi revansa noastra pentru titlul pierdut”, a promis Truta.
Formatii probabile:
Rapid AIBO Bucuresti: Minca, Bozhilova, Topic, Martin, Marcovici, Carstoiu, Hancu (libero).
Stiinta Bacau: Polischiuk, Truta, Mitrovic, Boskovic, Anghel, Hatinova, Tolisteanu (libero).Scris de Dan Sion
Razboi Rosu cu Stavarache
@ Saracii din Spital vor fi debarcati la usa Primariei
Directorul Spitalului Judetean de Urgenta, Leonard Rosu, amenita ca va duce toate persoanele fara adapost, dar cu buletin de Bacau, care se afla de ceva vreme internate in sectiile unitatii sanitare bacauane, in fata Primariei Bacau. El il acuza pe Romeo Stavarache, primarul municipiului, ca refuza dialogul pentru gasirea unor solutii.
Dupa ce, in urma cu ceva vreme, medicul Leonard Rosu, directorul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau, surprindea pe toata lumea prin decizia de a-l actiona in judecata pe principalul finantator, respectiv Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS), acum managerul spitalului pregateste o noua lovitura: va duce toate persoanele fara adapost, care se afla de ceva vreme internate in sectiile unitatii sanitare bacauane, in fata Primariei Bacau. „Incerc de foarte multa vreme sa iau legatura cu administratia locala pentru a discuta problema persoanelor fara adapost care sunt transportate de Salvare si debarcate in spital. Am facut nenumarate adrese si hartii oficiale la care nu am primit nici un raspuns. Am avut control de la Casa si sumele cheltuite cu astfel de pacienti ne-au fost taiate din decont. Problema nu este noua, am avut destula intelegere, am dat zeci de telefoane la care Romeo Stavarache, primarul Bacaului, nu a vrut sau nu a putut sa raspunda. E problema dumnealui. Eu nu mai pot sa asigur cazare gratuita unor astfel de persoane. Este o chestiune a intregii comunitatii ce tine strict de competenta Primariei”. Directorul Leonard Rosu afirma ca obligatia Spitalului Judetean de Urgenta este de a oferi servicii medicale, nu cazare. „Din moment ce persoanele respective sunt din punct de vedere clinic sanatoase, spitalul nu le mai poate oferi adapost. Aproximativ 60 la suta din pacientii spitalului sunt persoane din municipiul Bacau. Nu se poate ca, in aceste conditii, administratia locala sa nu se intereseze in nici un fel de soarta acestora” a spus, revoltat, dr. Leonard Rosu.
„Dr. Rosu sa-si imbunatateasca managementul”
„Stim despre cazurile respective ca urmare a corespondentei telefonice si scrise purtate de dr.Rosu cu Serviciul Public de Asistenta Sociala. Nu stim insa daca acele persoane au intr-adevar domiciliul in municipiul Bacau”, declara Ionut Tomescu, purtator de cuvant al Primariei Bacau, referindu-se la situatia pacientilor care urmeaza a fi externati. El sustine ca solutia pentru astfel de cazuri e un azil de noapte. „Si daca dr. Rosu se intreaba de ce nu avem in Bacau un adapost de noapte in Bacau, atunci sa intrebe fosta administratie. El a existat, in Izvoare, dar a fost transformat in locuinte sociale”. Ionut Tomescu afirma ca Primaria Bacau, in parteneriat cu Betania, a depus un proiect la comisia sociala a CL Bacau pentru construirea unei astfel de unitati. „Mie mi s-ar fi parut mai normal, ca directorul Spitalului Judetean sa faca eforturi mai mari pentru a imbunatati conditiile absolut mizere in care sunt tratati bolnavii in Spitalul Judetean”. Ionut Tomescu afirma ca de lipsa banilor si a paturilor in aceasta unitate nu e vinovata Primaria Bacau. „Doctorul Rosu, in loc sa arate cu degetul in alta parte, mai curand sa incerce sa-si imbunatateasca managementul”. Scris de Cristi Aioanei / Silvia Patrascanu
CJ Bacau nu mai poate investi in Aeroport
Consiliul Judetean (CJ) Bacau intentioneaza sa promoveze investitii in zona Aeroportului Bacau in parteneriat cu firme din strainatate. O oportunitate speciala e sosirea unei delegatii de oameni de afaceri din China dupa sarbatorile pascale. Dragos Benea, presedintele CJ, spera ca ar putea realiza, cu sprijinul investitorilor chinezi, un aeroport international la Bacau. Exista insa o problema. O parte din terenul aeroportului este solicitat de familia Vrabie. Comisia de analiza a notificarilor transmise Consiliului Judetean (CJ) Bacau conform Legii 10 s-a intalnit ieri cu mostenitorii Vrabie, care au cerut restituirea terenului aflat sub pista si in zona de protectie, precum si langa hidrofor. Din cei sase mostenitori s-au prezentat in fata comisiei patru: Constantin Vrabie, Gheorghe Vrabie, Mihai Vrabie si Carolina Nastac. „Noi am analizat cu conducerea Aeroportului si cu autoritatile aeronautice solicitarea dumneavoastra”, a spus Traian Milon, secretarul judetului. „Orice aeroport are zone in care nu trebuie sa existe copaci, constructii, culturi. Am solicitat sa ni se indice zona de siguranta si zona de protectie. Acest raspuns va veni foarte repede”. Riscul de a primi inapoi un teren pe care nu au voie sa construiasca, nici sa cultive altceva decat plante mici i-a facut mai flexibili pe mostenitori. „Nu avem nimic impotriva daca ne dati teren de aceeasi calitate si valoare in alta parte”, a declarat Costica Vrabie. Si a spus si unde i-ar conveni: „Pe Narcisei, pe drumul spre Onesti, unde se face Centrul Expozitional”. Terenul acela a intrat in domeniul CJ cu un scop determinat. Un alt aspect disputat e lipsa unei schite care sa ateste amplasamentul indicat de mostenitori. Constantin Vrabie a adus o schita facuta de el si declaratia unui martor, fost vecin, insa Danut Ambarus, specialist CJ, sustine ca exista un plan cu parcele expropriate in 1955 in care terenul nu apare comasat. Nu se stie exact nici cat teren era situat in intravilan si cat in extravilan. Daca problema amplasamentului nu va fi lamurita si daca ofertele CJ Bacau nu ii vor multumi pe mostenitori, cazul Vrabie va ajunge in instanta. Insa asta nu ar folosi nimanui. Solicitantii, care sunt oameni varstnici, vor consuma timp si bani, iar CJ va pierde o investitie, chinezii avand voie sa faca investitii aici doar pana la momentul aderarii Romaniei la UE.Scris de Silvia Patrascanu
50 la suta din importuri sunt vamuite „acasa”
Vama Bacau se pregateste sa lucreze dupa criteriile existente in Uniunea Europeana (UE). In acest sens, conducerea vamii bacauane a introdus deja sistemul de vamuire la domiciliu pentru 27 de firme de pe raza judetului Bacau. Astfel, camioanele cu marfa care vin la societatile de pe raza judetului Bacau nu vor mai trece pe la Vama sa fie vamuite ci se vor duce direct la societatea beneficiara a marfii respective. „Vrem ca toate firmele mari din Bacau, sa aiba posibilitatea sa isi vamuiasca singure marfa. Noi urmeaza sa facem o analiza de risc doar pe baza documentelor. Concret, firmele respective vor trimite un fax catre Vama cu avizul de insotire a marfii, in care sa fie specificat clar ora la care camionul cu marfa a intrat in firma. Dupa primirea faxului noi avem trei ore la dispozitie in care decidem daca mergem sau nu la respectiva firma sa verificam marfa. In tot acest timp camionul trebuie sa ramana sigilat. Daca in intervalul de trei ore noi consideram ca nu este cazul sa facem verificarea, ei vor avea voie sa rupa sigiliu si sa descarce marfa. Am implementat deja sistemul si se lucreaza foarte bine cu el”, a precizat Vasile Soiman (foto) , directorul Vamii Bacau. Avantajele, dupa parerea sefului Vamii Bacau, sunt atat de partea firmelor, cat si de partea institutiei pe care o conduce. „Vom transfera astfel o parte din raspundere direct catre aceste firme. Nu vom mai bloca nici activitatea vamii, specialistii nostri urmand sa faca doar controale de rutina, la anumite intervale de timp sau atunci cand consideram noi ca ar exista suspiciuni asupra unui anumit transport. Firmele au si ele de castigat prin faptul ca nu mai pierd timpul in vama. Sistemul se aplica atat in cazul exporturilor cat si a importurilor. La exporturi acestia vor avea sigilii vamale date de noi si isi vor putea sigila singuri camionul cu marfa”. Firmele care lucreaza pe sistemul „vamuire la domiciliu” sunt foarte multumite de acesta. Ele considera ca astfel nu mai pierd timpul in vama, fac economie de bani prin eliminarea platilor catre firmele private care se ocupau cu eliberarea documentelor, dar totodata, au si o responsabilitate in plus. „Suntem obligati sa fim corecti, sa fim mult mai atenti si sa eliminam superficialul din activitate”, sunt de parere patronii societatilor care au adoptat deja vamuirea la domiciliu.Scris de Claudiu Banea
Vicele Scripat e cu ochii pe SOMA
Azi se implineste termenul dat de Primaria Bacau societatii SOMA SA pentru a rezolva toate neregulile in activitatea de salubrizare a Bacaului. „Vom lua masuri ca toate clauzele din contract sa fie respectate”, a declarat Constantin Scripat, viceprimar al municipiului Bacau. „Primesc zilnic reclamatii de la cetateni. SOMA avea obligatia sa igienizeze cu var cloros toate platformele, n-a facut-o. Transportul gunoiului trebuie sa se faca zilnic. Sunt zile, chiar saptamani in care nu se ridica. Am fost cu presedintele Sosu si cu directorul Maftei, de la ei, si au vazut”. Saptamana asta, Constantin Scripat a descoperit Strada Violetelor, situata in spatele Pietei Sud. „E dezastru, e dezastru, n-am putut sa cred ca exista asa ceva. Gunoaie, sticle, cutii pe toata strada, copaci necuratati”. Cine e vinovat? „In primul rand, Primaria Bacau e vinovata”, declara Scripat. „Am chemat sapte directori, de la Spatii Verzi, de la drumuri, avize, urbanism, Politia Primariei si le-am dat sarcini. Nu se poate asa ceva. Au dreptate bacauanii sa ne critice”. Celalalt vinovat este firma care are contract pentru salubrizarea orasului. Foarte suparat, Constantin Scripat a precizat ca situatia se va schimba radical. Cu forta, daca altfel nu se poate. In afara de faptul ca va taia zece zile din factura emisa de SOMA pe aprilie, va aplica penalizari si pentru cursele neefectuate. „Vreau program, pe zone si strazi, cu orele la care se ridica gunoiul”, spune viceprimarul. „Nu asa, eu ma duc la ora 10, ei zic ca acolo se ridica la 12, ma duc la 11, imi spun ca activitatea e programata la 13”. SOMA a avut sarcina, pana azi, sa igienizeze toate platformele si sa stranga toate deseurile si toate crengile aruncate imprejurul lor. Primaria Bacau va verifica in ce masura prestatorul si-a indeplinit sarcinile. Masurile pot sa mearga, a afirmat Constantin Scripat, pana la rezilierea contractului.Scris de Silvia Patrascanu
Rascumparare de 50.000 de dolari pentru propriul copil
@ O mama isi cauta fiica disparuta de sase ani
Povestea fetitei este mai mult decat socanta. Giulia s-a nascut in anul 1996, perioada in care parintii ei tocmai se aflau intr-un proces de divort. Micuta a fost incredintata mamei sale, Tatiana. In 1998 femeia emigreaza in Statele Unite, iar Giulia ramane in grija bunicii. Cat despre tatal micutei, Ion Paulet, acesta emigreaza chiar in anul cand trebuia sa se nasca fiica lui, fara sa aiba ocazia sa o vada. „Cand a plecat, eu eram insarcinata in doua saptamani, ne-a spus Tatiana Barbu. El nu si-a cunoscut copilul, decat in ziua cand l-a rapit”. In ziua de 25 octombrie 2000, casatoria sotilor Paulet este desfacuta irevocabil. In luna decembrie a acelui an, Ion Paulet revine in tara. Barbatul vrea sa-si cunoasca fiica si ca urmare isi implora fosta sotie sa-i dea acordul sa o vada pe Giulia. Tatiana este de acord sa ii ofere o sansa, dar isi ia masuri de siguranta. „S-a facut o procura speciala pe numele Anei I., din Bacau, sora fostului meu sot, sustine Tatiana Barbu. Am vrut sa ofer fetitei ocazia sa-si cunosca tatal, fiind convinsa ca nu poate sa se intample nimic rau, atat timp cat exista acea procura. Giulia a fost luata de sotul meu in ziua de 7 decembrie 2000. A doua zi am sunat familia lui sa aflu cum se simte micuta. Spre surprinderea mea, Ion Paulet mi-a spus ca imi voi vedea fetita, dupa ce voi trimite 50.000 de dolari si o procura speciala din care sa rezulte ca nu am pretentii asupra proprietatilor obtinute in timpul casatoriei”.
Pentru Tatiana Barbu a fost un soc, cand a aflat de disparitia fiicei. Femeia a sesizat imediat politia si chiar l-a actionat in judecata pe Ion Paulet, pentru rapire. A castigat procesul, dar de Giulia nu mai stie nimic. „Ultima oara, fetita a fost vazuta la Bicaz, in anul 2001, ne spune mama. De atunci nu mai am nici o veste de la ea”. Atat Giulia, cat si Ion Paulet au fost dati in urmarire internationala. „Fostul meu sot cred ca a plecat de atunci din tara. Inca din 1996 si-a facut acte sub numele de Paolo Di Bela, cetatean italian si Nicholas Mendoza, cetatean spaniol. Din surse sigure stiu ca acum Ion se afla in Londra”, declara Tatiana Barbu. Disperata mama a facut tot ce a putut de acolo din America. A scris memorii peste memorii, la toate forurile romanesti. Dar nu a primit nici macar o veste imbucuratoare. Anul acesta, cand in sfarsit a obtinut dreptul legal de sedere in State, a si venit acasa. „In primul rand m-am dus la Bicaz, acolo unde Giulia a fost vazuta ultima oara. Abia am apucat sa stau de vorba cu familia respectiva, ca fostul meu sot a si fost informat. El m-a sunat pe telefonul mobil si mi-a spus sa parasesc imediat Bicazul. L-am intrebat de Giulia si stiti ce mi-a spus? «Care Giulia? Noi nu avem nici un copil impreuna!» Sunt disperata, nu stiu ce sa ma mai fac”.
Lovita sub centura, Tatiana Barbu s-a incovoiat, dar nu a capitulat. „Eu simt ca fetita mea este in tara, dar ca are alta identitate, spune plangand Tatiana. Poate ca cineva o recunoaste si ma anunta. Sau anunta politia. Poate ca, in Saptamana Patimilor, exista un om care poate sa-mi aduca cea mai mare bucurie posibila”. Disperata femeie a mai facut doua demersuri, care-i pot linisti sufletul. A pus la bataie o recompensa pentru persoanele ce-i pot oferi informatii despre copil si a solicitat verificarea amanuntita a elevilor din toate scolile romanesti. Giulia Ioana ar trebui sa fie acum in clasa a doua. Scris de Lili Adochitei
Azilul de noapte se muta in Primarie
Satul de indiferenta autoritatilor locale, directorul Spitalului Judetean a decis sa parcheze toti cetatenii fara adapost, aciuati in saloanele institutiei medicale, in fata Primariei. Nu e o gluma macabra, ci o realitate a Bacaului anului 2006. Stirea e bulversanta. Ramai mut si-ti faci cruce cu limba in cerul gurii, rugandu-te: „Ajuta-ma, Doamne, Dumnezeul meu si tine-ma sanatos!” La cat le pasa edililor de bacauani, riscul de a muri cu zile creste exponential cu dinamica nepasarii unor imbuibati ce cred ca-si pot bate joc de oricine, oricand, chiar cu riscul de a le muri votantii.
Zecile de depese trimise pe adresa Primariei Bacau de incomodul manager al Spitalului Judetean s-au izbit de valul gros de nepasare.
Cu un tupeu egal cu muntii Carpati, primarul nu se sfieste sa transmita prin purtatorul de vorbe ca doctorul Rosu are carente serioase de management. Cu alte cuvinte, directore… prinzi fluturi cu basca! Sarantocii rupti in dos, bolnavi si vai de steluta lor, nu se exista, ei e doar o inchipuire (SIC!) Daca dr. Rosu ar fi un manager performant ar putea ca din firfiricii strecurati de ministrul contabil, coleg de cambuza de partid cu Stavarache, sa faca un vajnic bici care sa si plesneasca. Dar putul gandirii e adanc si izvorul panseurilor edililor, nesecat. Sa ne mai adapam deci direct de la sursa. Adevarata cauza pentru care acesti napastuiti ai soartei isi taraie zilele prin salile „mizere” ale Urgentei bacauane isi gaseste sorgintea in epocile revolute ale fostelor administratii. Edilii actuali nu au mancat usturoi si nici gura nu le miroase. Ei gandesc proiecte de perspectiva, ei bat cu privirea dincolo de bombeul lustruit al propriilor botini si astfel, de la nivelul bordurii, au clocit probabilitatea ca o organizatie neguvernamentala sa incizeze si acest buboi purulent. Nu-i rau! Protectia sociala nu mai constituie un atribut al statului, ci devine o calitate morala a iubirii de aproape al cetatenilor simpli.
Dincolo de cuvinte, dincolo de declaratiile doctorului Rosu, intuiesc disperarea, lehamitea, incapacitatea de a mai putea accepta aceasta atitudine de maxisuficienta a edililor locali care se multumesc sa taie panglici, sa zambeasca tamp spre obiectiv si, din cand in cand, cu aer doctoral, sa dea lectii de management eficient, uitand ca Bacaul tinde sa devina o cocina ingropata in gunoaie. Gestul doctorului Rosu e un ultim semnal menit sa deschida ochii acestor guvernanti locali: si ei sunt cetateni ai Bacaului, chiar daca sunt saraci, chiar daca sunt bolnavi, chiar daca nu au adapost! De ei cine trebuie sa aiba grija? Scris de Dan Iacob






