marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 507

Școala „Mihai Drăgan” Bacău, reprezentanta Moldovei la Etapa Națională

Elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Drăgan” din Bacău sunt buni la învățătură, dar se remarcă și în competițiile sportive. Au dovedit-o și cu ocazia etapei regionale a Cupei Tymbrak Junior Under 10 la fotbal, găzduită de baza sportivă LPS Vaslui și care s-a adresat atât băieților, cât și fetelor.

La masculin, echipa Școlii Gimnaziale „Mihai Drîgan” antrenată de Elena Dallia Gherasă a jucat fotbal ca… la carte, câștigând competiția, după ce și-a adjudecat categoric, cu scorul de 4-0, finala disputată împotriva Școlii Gimnaziale „Alexandra Nechita” Vaslui.

În urma acestei reușite, Șc. Gimn. „Mihai Drăgan” Bacău va reprezenta Moldova la Etapa Națională a Cupei Tymbark, ce se va desfășura în perioada 19-22 mai, la Târgu-Jiu.

Pe lângă reușita de grup, băcăuanii au cunoscut și satisfacția a două titluri individuale, Eduard Turcuman devenind gogheterul turneului, iar David Moroca fiind desemnat cel mai tehnic jucător.

Alături de cei doi, lotul pregătit de prof. Elena Dallia Gherasă i-a curprins pe: Eric Mihăilă, Luca Andrieș, David Nedelcu, Alexandru Radu, Eric Hughineață, Alexandru Lupu, Ștefan Bangău, David Miftode, Alexandru Mardare, Andrei Oprea și Ștefan Nemțeanu.

S-a semnat contractul de execuție a lucrărilor la fostul Spital Municipal

Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a anunțat astăzi semnarea contractului pentru execuția lucrărilor la fostul Spital Municipal. Evenimentul a avut loc în prezența ministrului Sănătății, domnul Alexandru Rafila, marcând un pas important într-o lungă așteptare a locuitorilor din zonă.

Este un moment de mare importanță pentru noi și pentru întreaga comunitate. După o așteptare de peste 15 ani, am reușit să punem în mișcare acest proiect vital pentru sănătatea locuitorilor noștri„, a declarat președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea.

Chiar dacă drumul a fost anevoios, am reușit să obținem finanțarea prin PNRR anul trecut. Însă, licitația pentru lucrările de construcție a fost presărată cu diverse contestații, care au întârziat proiectul cu mai bine de jumătate de an.

După ani de promisiuni și dezbateri politice, în care unele persoane au beneficiat de gratuități fictive în sistemul medical, iar altele au propus desființarea spitalului, președintele Ivancea a subliniat determinarea sa și a echipei sale în a duce acest proiect la bun sfârșit.

„După aproape două decenii de așteptare, ne-am asumat responsabilitatea de a construi și finaliza clădirea fostului Spital Municipal. Vom dota această unitate medicală cu echipamente de ultimă generație și o vom integra în circuitul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău, cea mai importantă unitate sanitară din județ.

De asemenea, președintele a făcut referire la dificultățile întâmpinate pe parcursul acestui proiect, menționând eforturile depuse pentru a obține finanțarea necesară. „Am salvat în ultima clipă această investiție, după ce unii au pus pe ultimul loc în PNRR o secție de arși fără proiect eligibil la finanțare în condițiile desființării spitalului în 2020.”

În încheiere, președintele Ivancea a subliniat determinarea echipei sale în a continua această traiectorie constructivă.

Suntem o echipă a construcției, nu a obstrucției. Vom construi un modern Pavilion Municipal al SJU Bacău și vom încheia acest șantier interminabil din ultimii peste 15 ani. Mulțumesc conducerii PNL Bacău și consilierilor locali liberali care au facilitat depunerea aplicației și obținerea finanțării europene de 60 de milioane de euro prin PNRR!

Am prins ultimul tren cu obținerea finanțării pentru fostul Spital Municipal, în octombrie 2022, determinantă fiind viziunea constructivă a preşedinților PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, privitoare la acest subiect, față de care băcăuanii au aşteptări legitime de peste 15 ani„, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.
Aşteptări înşelate de politicieni care au umblat cu taloane electorale de analize gratis, au comisionat aparatura medicală care azi nu mai e bună nici de fier vechi sau au „pus” în PNRR secții neeligibile la finanțare europeană.
Coaliția stabilității şi a construcției a livrat, obținând – in extremis – finanțarea de 60 milioane euro prin PNRR, după un efort extraordinar al preşedintelui Valentin Ivancea, al cărui mandat la şefia Consiliului Județean s-a centrat (şi) pe îndeplinirea acestui obiectiv.
După aproape 20 de ani de demagogie şi vorbe niciodată acoperite de fapte, reuşim să pornim lucrările la acest fost spital şi să-l transformăm în Pavilionul Municipal al SJU Bacău aşteptat de toți băcăuanii”, a mai declarat Dragoș Benea.

Am participat, astăzi, la evenimentul prilejuit de semnarea contractului de proiectare & execuție a “pavilionului municipal” din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău – deziderat mult așteptat de toți băcăuanii, dar pe care mulți reprezentați ai așa-zisei “drepte” politice din Bacău l-au avut în vedere #doar la scrierea unor platforme electorale, timp de multe legislaturi” a declarat senatorul Cristina Pravăț.

Echipa #social-#democrată de la nivelul Județului Bacău și-a asumat, de foarte mulți ani, faptul că prioritatea zero a oricărui mandat politic/administrativ al fiecăruia dintre noi trebuie să fie axat pe o amplă strategie de reabilitare, modernizare și dotare cu echipamente de ultimă generație a infrastructurii spitalicești din tot județul Bacău.

Astfel, la finele anului 2022, președintele Valentin Ivancea și echipa sa din cadrul Consiliului Județean Bacău își asumau faptul că vor finaliza fostul “Spital Municipal Bacău, preluat de către această instituție, în domeniul public al Județului Bacău, după un demers complicat, dar coordonat cu multă precizie de conducerea politică a organizației din care fac parte.

Personal, alături de colegii parlamentari din cadrul PSD Bacău, am reconfirmat importanța cu care abordăm sănătatea, printr-o serie de amendamente inițiate (și aprobate) la Legea bugetului de stat pentru 2023, 2024, care au vizat achiziția de echipamente medicale pentru majoritatea spitalelor din județul nostru (Bacău, Onești, Moinești).

Astfel, din postura actuală de candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Bacău, nu pot să nu reiterez angajamentul ferm de a continua să demonstrez că #sănătatea este principala prioritate a echipei social-democrate, prin finanțarea unor obiective importante în acest sens, dar și prin susținerea unor demersuri de atragere a tinerilor medici bine pregătiți în județul Bacău”,  a mai spus Cristina Pravăț.

Salvamontiștii băcăuani au căutat o persoană dispărută în Muntii Vrancei

    Ieri, salvatorii montani de la Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS) Bacău au desfășurat o operațiune de căutare și salvare în zona Fântâna lui Ferdinand, din comuna Mănăstirea Cașin.

    Echipa de intervenție, compusă din 7 salvatori montani experimentați, s-a alăturat unei Unități canine specializate în căutarea în avalanșe și mediul natural, aparținând formației Salvamont Slănic Moldova.

    Misiunea a fost declanșată în urma unui apel de urgență care semnala dispariția unei persoane în această zonă dificilă.

    Cu un teren accidentat și condiții meteorologice provocatoare, echipa de salvare a acționat rapid și coordonat pentru a găsi persoana dispărută.

    După ore de căutare intensivă și folosind tehnici specializate, inclusiv sprijinul câinilor dresați, salvatorii montani au fost anunțați că persoana respectivă a fost găsită.

    Imagine aeriene surprinse pe Șantierul Autostrăzii A7 Focșani – Bacău, Lot 2 Domnești-Târg – Răcăciuni

      Zona de construcție a Autostrăzii A7 Focșani – Bacău, Lot 2, ce se întinde între Domnești-Târg și Răcăciuni, este acum un veritabil furnicar de activitate.

      Antreprenorul acestui proiect monumental este ASOCIEREA SPEDITION UMB SRL – SA&PE CONSTRUCT SRL – TEHNOSTRADE SRL.

      Cu o lungime impresionantă de 38,78 km, lucrările au început la data de 3 mai 2023 și se estimează că vor dura 30 de luni.

      Valoarea contractului se ridică la 2,485 miliarde de lei, fără TVA, fiind finanțat din fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

      Sursa video: DRDP Iași

      Profesorii consilieri școlari din Bacău își împărtășesc experiența în educația copiilor cu CES

        În data de 18 aprilie 2024, Școala Gimnazială „Alecu Russo” Bacău a găzduit o întâlnire specială, unde profesorii consilieri școlari din județ s-au adunat pentru a disemina Ghidul de Călătorie Didactică în Universul Copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES).

        Acest ghid, realizat de echipa C.J.R.A.E Bacău, a fost posibil datorită sprijinului financiar generos oferit de UNICEF România.

        Coordonatoarele lucrării, doamnele profesor consilier școlar Diana Aprodu și Amalia Diaconu, au fost alături de cei 20 de consilieri școlari din județul Bacău, prezenți la eveniment.

        Scopul acestui ghid este de a susține munca profesioniștilor care interacționează cu elevii cu cerințe educaționale speciale, menținând în același timp deschisă calea empatiei, curiozității și interesului pentru universul copiilor speciali.

        Această resursă valoroasă reprezintă un sprijin esențial în eforturile de a oferi o educație de calitate tuturor elevilor, indiferent de nevoile lor speciale.

        Prin diseminarea acestui ghid și împărtășirea experiențelor practice, profesorii consilieri școlari din Bacău demonstrează încă o dată angajamentul lor față de găsirea de soluții și acordarea de sprijin adecvat tuturor elevilor, inclusiv celor cu nevoi speciale.

        Delgaz Grid: Circa 400 de cazuri de potențial consum fraudulos identificate în primul trimestru din 2024. Improvizațiile fac victime!

          Un bărbat din județul Bacău a mers în vizită acasă la un prieten, iar acolo, din greșeală, a atins niște fire electrice. Neatenția i-a fost fatală. A murit, pe loc, electrocutat. Și asta din cauză că prietenul lui a improvizat o „instalație” din fire neizolate, racordată ilegal la rețeaua de distribuție a energiei electrice. Acesta este, din păcate, un caz real, unul pe care l-am dori irepetabil.

          Pentru un câștig nesemnificativ în raport cu consecințele posibile, an de an, sute de oameni își riscă bunurile, locuința, afacerea, sănătatea sau chiar viața apelând la instalații clandestine și la intervenții neautorizate asupra branșamentelor și contoarelor de gaze naturale/electricitate. Este complet ignorat faptul că orice astfel de instalație improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicație etc. Pot avea de suferit atât cei care recurg la consumul fraudulos, dar și consumatorii onești, locuințele, firmele din vecinătate și nu în ultimul rând, mediul înconjurător.

          Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat în primul trimestru din acest an un număr de 395 de cazuri de consum fraudulos, 201 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 194 la rețeaua de energie electrică.

          Cantitatea de energie sustrasă în cele 395 de cazuri descoperite anul acesta se ridică la circa 5,9 milioane kWh, cu o valoare de peste 2,7 milioane de lei.

          Anul trecut, în rețeaua Delgaz Grid au fost înregistrate 1.509 de cazuri de consum fraudulos, în creștere față de anii precedenți, 906 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 603 la energie electrică. Cantitatea de energie sustrasă se ridică la circa 24 de milioane de kWh, cu o valoare de peste 11,7 milioane de lei.

          Consumul fraudulos reprezintă furt și se pedepsește conform prevederilor Codului Penal. De aceea, pentru identificarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, au fost întocmite și transmise plângeri penale către instituțiile abilitate.

          Performanțele rețelelor de distribuție sunt afectate de improvizațiile și instalațiile clandestine, de cantitatea de energie necontorizată. La fel și protecțiile și automatizările ce sunt proiectate și reglate ținând cont de un consum cunoscut, declarat. În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut și atunci nici rețelele nu funcționează la parametri normali, având de suferit și consumatorii onești ce își plătesc cu regularitate facturile.

          Compania noastră nu tolerează aceste practici ilegale. De aceea, acțiunile de identificare și limitare a consumului fraudulos derulate de specialiștii Delgaz Grid au caracter permanent.

          Consumatorii pot sesiza situațiile de potențial consum fraudulos la adresa de e-mail raporteazafrauda@eon-romania.ro, la numărul de telefon 0371 700 157 apelabil gratuit (prin înregistrarea unui mesaj vocal) sau la cea mai apropiată secție de poliție.

          Mulțumim persoanelor care aleg să ne semnaleze astfel de cazuri și îi asigurăm că verificăm toate situațiile semnalate, cu păstrarea confidențialității identității celor ce ne transmit informații.

          De asemenea, pentru siguranța clienților, recomandăm următoarele măsuri de prevenție:

          • NU lăsați persoane neautorizate să intervină la contoarele de energie sau gaze naturale;
          • NU acceptați soluții de interceptare a conductelor de gaze naturale sau cablurilor de energie venite din partea unor persoane care vă oferă posibilitatea unor consumuri contorizate mai mici;
          • NU acceptați folosirea unor materiale care nu sunt dedicate instalațiilor de energie electrică sau gaze naturale (ex. izolație cabluri cu bandă scotch, coliere de sârmă la instalația de gaz etc.).

          Turist în județul Bacău: Casa Memorială ,,Ion Borcea”, comuna Racova

          Casa părintească a profesorului și savantului, Ion Borcea, se află în comuna Racova din județul Bacău și datează din secolul al XIX-lea. Aceasta a fost donată de către sora savantului, Eufrosina Borcea Petrovanu, Comitetului Judeţean pentru Cultură şi Artă Bacău, în anul 1971.

          Casa memorială (cu aspectul unui conac în stil românesc) este formată dintr-un hol central și patru camere: biroul de lucru al savantului, camera de locuit și două încăperi referitoare la carieră. Din balconul casei se intră în hol, spațiu în care se impune privirii vizitatorului un basorelief cu portretul savantului realizat de către sculptorul, Liviu Sandu.

          Casa găzduiește astăzi , expoziţia permanentă dedicată vieţii şi operei marelui savant, fondatorul oceanologiei româneşti, unul dintre primii oameni de ştiinţă care a înţeles importanţa şi rolul oceanului planetar. Expoziţia conţine fotografii de epocă, copii după documente relevente pentru opera şi viaţa savantului şi piese autentice de mobilier.

          Într-una dintre camere se regăsesc piese de la Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea, fondată chiar de Ion Borcea. În ultima cameră sunt expuse exemplare cu insecte. Ca promotor al zonei sale natale, îi aducea pe studenții săi în acest loc, pe drumul dintre facultatea de la Iași și stațiunea din Agigea.

          Prof. dr. Ion Borcea (n. 13 ianuarie 1879, comuna Buhoci, judeţul Bacău – d. 30 iulie 1936, comuna Agigea, judeţul Constanţa) a fost un savant de elită a cărui activitate profesională a cunoscut consacrarea unanimă nu numai postum, ci chiar în timpul vieții. Cu o pregătire științifică realizată atât în România, cât și în Franța, el a activat la Iași atât ca profesor universitar, cât și ca director al Muzeului de Istorie Naturală (1912 – 1936). De asemenea, domnia-sa a avut o contribuție decisivă la consolidarea statutului oceanografiei în România, fiind fondator, în 1926, al Staţiunii Zoologice Marine de la Agigea, al cărei director a fost între anii 1926 – 1936. Principalul merit al profesorului Ion Borcea a constat în elaborarea unor lucrări științifice (peste 100 la număr), care au consolidat statutul biologiei ca disciplină de primă mărime a științei românești, publicând studii fundamentale în domeniile entomologiei aplicate, biologiei marine sau embriologiei. Ca recunoaștere a marilor sale contribuții, a primit numeroase distincții (precum cea de membru corespondent al Academiei Române), iar numele său a fost dat unor străzi, școli, instituții științifice și culturale, precum și Stațiunii de Cercetări Marine de la Agigea, astăzi Staţiunea Biologică Marină ,,Prof. Dr. Ion Borcea” (structură de cercetare-dezvoltare, parte a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), dar și Complexului Muzeal de Științele Naturii din Bacău, în semn de cinstire și recunoștință.

          Complexul Muzeal de Științele Naturii ,,Ion Borcea” din Bacău l-a sărbătorit în ziua de 13. 01. 2024, pe marele biolog băcăuan, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la nașterea sa.

          Acces: comuna Racova, la 27 km de municipiul Bacău, pe DN15, Bacău – Piatra-Neamț

          Telefon și E-mail: 0740 592 000; muzstnabc@yahoo.com

          Program de vizitare: miercuri – duminică: 8.00 – 16.00; luni și marți – închis; intrarea ultimului vizitator se face la ora 15.20

          Romulus-Dan BUSNEA

           

          Rubrică realizată în colaborare cu Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău

           

          Bărbat dat afară din casă pentru 5 zile pentru că și-ar fi lovit soția

            La data de 18 aprilie a.c., polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au fost sesizaţi de către o femeie din comuna Livezi, despre faptul că, soțul său i-ar fi adresat amenințări și ar fi lovit-o.

            Bărbatul ar fi agresat-o și i-ar fi adresat amenințări, în timp ce se aflau în locuința comună, pe fondul unor discuții în contradictoriu.

            Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de violenţă în familie şi amenințare.

            Față de tânărul în cauză, polițiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu, pe o durată de 5 zile, prin care s-a dispus evacuarea celui în cauză din locuința comună și păstrarea distanței de minim 50 m față de soția sa.

            Acțiune a polițiștilor din Onești pentru disciplinarea pietonilor și bicicliștilor

              La data de 18 aprilie a.c., polițiștii din Onești au desfășurat o acțiune pentru combaterea abaterilor săvârșite de pietoni și bicicliști.

              În cadrul activităților au fost legitimate peste 100 de persoane.

              Polițiștii au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 16.700 de lei, din care 11 pietonilor și 9 bicicliștilor.

              Totodată, au fost efectuate 21 de testări cu aparatele din dotare.

               

              Polițiștii oneșteni vă recomandă:

              • Nu traversaţi prin locuri nepermise, ci doar prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje! Traversaţi numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia numai pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat! Nu vă angajaţi în traversarea căilor rutiere în fugă, nici prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii!
              • Nu circulaţi cu bicicleta pe drumurile publice dacă nu aţi împlinit vârsta de 14 ani! Când circulaţi cu bicicleta, evitaţi zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare, dar fiţi şi extrem de atenţi la semnificaţia indicatoarelor, la schimbarea direcţiei de mers! În condiţii de vizibilitate redusă sau după căderea întunericului, purtaţi îmbrăcăminte de culoare deschisă, pentru a fi uşor de observat în lumina farurilor!

              Elicoptere românești și franceze au survolat Bacăul la joasă altitudine simulând acțiuni de luptă

              În data de 18 aprilie 2024, aeronavele IAR-330 SOCAT și EC-665 Tiger au efectuat un survol al municipiului Bacău, la altitudini cuprinse între 100 și 300 de metri, în scopul desfășurării unor antrenamente în comun.

              Această acțiune a făcut parte dintr-un exercițiu militar desfășurat în colaborare între militarii și aeronavele IAR-330 SOCAT din cadrul Bazei 95 Aeriană a României, un detașament francez și elicopterul EC-665 Tiger.

              Eurocopter Tiger este un elicopter de atac/antitanc modern, utilizat de Franța.

              Anterior, militari și aeronave IAR-330 SOCAT aparținând Bazei 95 Aeriană, împreună cu un detașament francez și aeronava EC-665 Tiger, au participat la exercițiul ,,VAMPIREX 24″, care a avut loc în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, județul Galați.

              În cadrul exercițiului, aeronavele au executat trageri în ținte terestre cu proiectile reactive nedirijate cal. 57 mm și trageri cu tunul de bord.

              Dedeman lansează o campanie specială de conștientizare dedicată Zilei Pământului

                Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, lansează  campania Sustenabilitatea se construiește acasă cu scopul de a sublinia importanța gesturilor mici în protejarea planetei noastre.

                Campania va fi promovată în principal în mediul online, pe toate canalele de social media oficiale ale Dedeman, dar și pe stațiile radio naționale, evidențiind modul în care fiecare gest, indiferent de mărimea sa, poate face diferența în conservarea mediului înconjurător.

                Pe lângă mesajele de conștientizare pe care le va comunica în cadrul campaniei, Dedeman dorește să-și consolideze angajamentul pentru sustenabilitate și printr-o acțiune concretă. De aceea, de Ziua Pământului – 22 aprilie, de la ora 22, toate luminile exterioare din cele 61 de magazine Dedeman din țară vor fi stinse timp de o oră.

                Această inițiativă a fost întâmpinată cu entuziasm și de către colegii din cele două divizii de real estate ale Pavăl Holding, care urmează să o implementeze de asemenea în toate clădirile de birouri din portofoliu.

                Acestea totalizează aproximativ 350.000 mp și sunt grupate astfel:

                • Dedeman Office Division (The Bridge 1, 2 & 3, The Office, U Center 1 și Dacia One)
                • Europolis Office Division (River Place, Opera Center I & II, Europe House, Bucharest Business Park, Orhideea Towers și Campus 6.1)

                Prin unirea eforturilor în acest demers comun, Dedeman și Pavăl Holding aspiră să transmită un mesaj puternic, cu potențialul de a ajunge la un public numeros și de a influența în mod pozitiv perspective și comportamente.

                „În activitatea noastră zilnică ne străduim să fim responsabili și să avem grijă de mediul înconjurător și de comunitatea din care facem parte. Această campanie este încă un pas în această direcție, întrucât ne dorim ca fiecare dintre noi să conștientizeze cât impact pot avea acțiunile și gesturile mărunte pe care le facem. Este doar alegerea noastră dacă acest impact este unul pozitiv sau negativ. Natura ne-a oferit dintotdeauna condițiile necesare unui trai bun. Acum, mai mult decât oricând, trebuie s-o răsplătim prin grijă, cumpătare și eforturi constante, orientate către un viitor sustenabil.” – Dragoș Pavăl, Președinte Dedeman și Pavăl Holding

                „Stingerea luminii în clădirile noastre de birouri timp de o oră reprezintă o acțiune simbolică, dar semnificativă, prin care ne dorim să inspirăm întreaga comunitate. Promovarea măsurilor de reducere a amprentei de carbon este unul dintre obiectivele noastre, alături de pașii pe care îi facem în direcția sporirii eficienței energetice. Cei dintre noi care iubim natura și am crescut bucurându-ne de normal și de frumos trebuie să ne dorim același lucru și pentru copiii noștri și să acționăm în consecință.” – Andreea Drugă, Managing Director Dedeman Office Division

                „Preocuparea pentru eficiența energetică este o prioritate pentru noi, iar investițiile pe care le-am făcut în ultimii ani în toate clădirile de birouri din portofoliu ilustrează angajamentul nostru pe termen lung pentru un mediu și un viitor sustenabil. Prin stingerea luminilor chiar și preț de o oră dorim să atragem atenția asupra importanței pe care o au acțiunile noastre zilnice și să contribuim prin propriul exemplu la responsabilizare și grijă pentru lumea de mâine.” – Marian Roman, Managing Director Europolis Office Division

                Dedeman a acordat întotdeauna o atenție deosebită protejării mediului prin măsurile implementate în toate magazinele din rețea (colectarea și reciclarea ambalajelor și a bateriilor uzate, colectarea apelor pluviale, iluminatul cu sisteme LED), dar și prin instalarea de panouri solare pe acoperișurile acestora. În momentul de față, Dedeman deține în total 56 de centrale electrice fotovoltaice funcționale, cu o putere totală instalată de 18.150 kWp.

                Aceeași preocupare pentru sustenabilitate se regăsește și în strategia adoptată de Pavăl Holding, care a dedicat în ultimii ani investiții importante în inițiative ESG și în măsuri de eficientizare energetică pentru întregul portofoliu de clădiri.

                Dedeman și Pavăl Holding invită întreaga comunitate să se alăture acestei inițiative și să contribuie activ la protejarea planetei noastre. Prin gesturi mici, dar importante, putem construi împreună un viitor mai verde și mai bun pentru noi și pentru generațiile viitoare.

                O băcăuancă, acasa la ,,Amália Rodrigues”. Cristina Dăscălescu, concert la Lisabona

                În Grădina Casei – Muzeu ,,Amália Rodrigues” din Lisabona (Portugalia), cântăreața băcăuană de muzică Fado, Cristina Dăscălescu, a susținut, miercuri, 10 aprilie, un concert cu totul special, intitulat  ,,Omagiu Amáliei. Între Doină și Fado, între Dor și Saudade – două sensibilități colective”, eveniment muzical organizat de Institutul Cultural Român, în colaborare cu Fundația ,,Amália Rodrigues” din Lisabona.

                Un concert inedit, creativ și neconvențional

                Concepția atât de originală a acestui concert, care pentru prima dată la Lisabona asocia în același loc, în interpretarea aceleiași artiste, Cristina Dăscălescu, cântece din repertoriul muzicii Fado portugheze, cât și din cel al Doinei românești, a constituit, evident, punctul forte al  acestui miniconcert găzduit chiar în grădina celebrei cântărețe, Amália Rodrigues.

                Deși spațiul grădinii este unul destul de restrâns, el a fost ales tocmai pentru intimitatea și atmosfera sa boemă, întru amintirea celebrelor nopți în care Amália Rodrigues primea în casa ei,   poeți, cântăreți, pictori, muzicieni, actori, dar mai ales, prieteni.

                De această dată toate scaunele au fost ocupate, s-a stat și în picioare. Au fost prezenți români, portughezi, dar și străini, reprezentanți ai mai multor ambasade, cât și specialiști portughezi în fado, scriitori, poeți, interpreți.

                A contribuit la popularizarea acestui inedit recital și faptul că, în dimineața aceleiași zile, cel mai reputat cotidian al Portugaliei, ,,Diario de Noticias”, care apare de peste 150 de ani, publica pe o pagină întreagă un interviu cu Cristina Dăscălescu (link: https://www.dn.pt/369896581/cristina-dascalescu-o-fado-na-romenia-fascina-as-salas-ficam-cheias-quando-fadistas-portugueses-la-vao/), despre apropierile spirituale dintre români și portughezi, exprimate atât prin asemănarea dintre ,,dor” și ,,saudade”, cuvinte considerate intraductibile în ambele țări, cât și dintre ,,doină” și ,,fado”, cu cele două reprezentante istorice ale genurilor, Amália Rodrigues și Maria Tănase.

                Este demn de menționat și faptul că artista Cristina Dăscălescu a cântat în grădina Amáliei, fără instrumente de amplificare, fără microfon, fără boxe, fără mixere, ci doar în acompaniamentul instrumentiștilor Luís Ribeiro (chitară portugheză, care a cântat alături de Amália Rodrigues) și Pedro Pinhal (violă), ceea ce denotă o probă de mare curaj, dincolo de faptul că ideea de a aduce împreună fado-ul și doina, saudade-ul portughez și dorul românesc, pe Amalia Rodrigues și Maria Tănase, a întrecut orice imaginație.

                Introducerea la doină a Cristinei Dăscălescu a fost foarte inspirată: ,,Spune-mi de unde ești ca să știu ce cântece aduci cu tine. Sunt din România și aduc cu mine doina românească”.

                Pentru a ilustra a acest lucru Cristina Dăscălescu a cântat o ,,doină în grumaz”, numită și ,,doină adâncată”, sau ,,doină cu noduri” (cu lovituri de glotă), o doină autentică, din Țara Lăpușului, culeasă de Grigore Leșe și intitulată ,,De când cât noroc și nu-i”.

                Cristina a mai explicat în timpul concertului, că Maria Tănase este pentru români ceea ce este Amália Rodrigues pentru portughezi. Și pentru a ilustra acest lucru, Cristina Dăscălescu a cântat  ,,Cine iubește și lasă” (o doină-blestem), din repertoriul Mariei Tănase, care corespunde cu ,,Fado Maldição” (,,maldição” în limba română înseamnă ,,blestem”), din repertoriul Amáliei Rodrigues și ,,Mărioară de la Gorj”, (aici cu acompaniament de chitară portugheză), din repertoriul Mariei Tănase, care corespunde cu Fado ,,Maria Lisboa”, din repertoriul Amáliei Rodrigues. În esență, o abordare inedită care a surprins publicul, în modul cel mai plăcut și mai emoționant. Pentru românii care trăiesc în Portugalia a fost o mare bucurie și încântare să audă cântându-se doina românească în grădina Amáliei, în plus, să constate că piesele corespund atât de bine, atât prin elementele lor comune, dar și prin ceea ce au distinct. În același timp, a fost  și pentru portughezi  o adevărată revelație faptul că, doina (gen popular rural ancestral românesc) și fado (gen urban popular portughez) comunică atât de bine între ele, că împreună exprimă aceleași sentimente: durere, absență, soartă, fatalitate, dar și iubire, bucurie și că, împreună, cele două genuri populare se pot întâlni în același loc, precum grădina Amáliei.

                Despre asemănarea dintre Amália Rodrigues și Maria Tănase, dintre fado-ul portughez și doina românească

                ,,Concertul meu este în principal un omagiu adus Amáliei, dar cred că există o mare similitudine între Amália și Maria Tanase. Maria Tanase este pentru romani ceea ce Amália Rodrigues este

                pentru portughezi. Sunt doi mari artiști ai lumii, care și-au depășit timpul și au făcut istorie, fiecare reinventând muzica tradițională a țării lor. Au fost două legende vii, două surse de inspirație, frumusețe, forță și sensibilitate, din care noi, artiștii de astăzi, avem multe de învățat. De aceea, în acest concert voi cânta două piese din repertoriul Mariei Tănase pentru a ilustra muzical apropierea dintre ele și pentru a le așeza față în față, în aceeași casă, așa cum poate nu au mai fost niciodată. Cu siguranță, cei doi mari artiști știau de existența celuilalt, chiar dacă nu s-au întâlnit niciodată”, a declarat Cristina Dăscălescu, în interviul acordat cotidianului ,,Diario de Noticias”  și realizat în ziua concertului, de jurnalistul Paulo Ferreira.

                ,,După câțiva ani de studiu, pot spune că doina și fado au mai multe caracteristici în comun decât pare la prima vedere. Ambele genuri muzicale au intrat în Patrimoniul Imaterial al Umanității, doina, în 2009 și fado, în 2011. Doina este și un cântec de dor și singurătate, de suferință și înstrăinare, de iubire nefericită și de bătrânețe grea și exprimă o deosebită tandrețe a sentimentelor. Este un cântec ancestral. În trecutul lor istoric, tot ce cântau românii purtau numele de `doină`. Prin urmare, verbul `a doini` era echivalent cu `cantar` – `cantar a saudade`/ ` a cânta de dor `. Țăranul român cânta doina în toate împrejurările vieții, mai ales singur, în intimitatea căminului, pentru a-și vindeca sufletul, atunci când lucra din greu, pământul. Doina a exprimat și diverse aspecte ale vieții sociale, amintind și de perioade în care românii erau dominați de diverse imperii (otoman, austro-ungar, rus). Melodia unei doine autentice  nu are caracter fix, este imposibil să fie cântată de două ori la fel, pentru că,  interpretul improvizează după starea sa de spirit. Doina este o creație lirică rurală, spre deosebire de fado, care este o creație lirică urbană”, a mai spus Cristina Dăscălescu, care a primit ovațiile publicului cu ocazia acestui concert omagial de excepție.

                Felicitări și spor în toate și pe mai departe, dragă Cristina Dăscălescu!

                Surse suplimentare: ,,Diario de Noticias”, articolul ,,Cristina Dăscălescu: `Fado-ul în România fascinează, camerele sunt pline când cântăreții de fado portughezi merg acolo`”, de Leonidio Paulo Ferreira, la https://www.dn.pt/369896581/cristina-dascalescu-o-fado-na-romenia-fascina-as-salas-ficam-cheias-quando-fadistas-portugueses-la-vao/

                1. S. Cu mulțumiri și Luciei Pădurariu, buna prietenă și colaboratoare a Cristinei, pentru informațiile și fotografiile trimise de la fața locului, Lisabona, Portugalia.

                Romulus-Dan BUSNEA

                 

                 

                 

                 

                 

                 

                 

                 

                Firma de extracție a gazelor din Poduri, preluată de o companie cipriotă

                Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția prin care compania cipriotă Emma Lambda Limited va prelua Stratum Energy România LLC, împreună cu subsidiarele sale, inclusiv Stratum Construct RO S.R.L. și Stratum Production Romania LLC. Decizia a fost comunicată prin intermediul unui comunicat oficial emis de instituție.

                Emma Lambda Limited este o entitate a Grupului Emma, prezent în diverse sectoare economice, cum ar fi energie, jocuri de noroc, servicii medicale și farmaceutice, în mai multe țări, inclusiv Cipru, Republica Cehă, Republica Moldova, Serbia și Ungaria.

                În România, Grupul Emma deține și controlează mai multe companii active în furnizarea și distribuția de gaze naturale, producția și distribuția de energie electrică, precum și producția de energie regenerabilă, din surse eoliene și solare.

                Stratum Energy România LLC este cunoscută pentru activitatea sa în producția de gaze naturale, în special în perimetrul de gaze și țiței din Poduri, Bacău, delimitat de concesiunea Moinești EV-1.

                Consiliul Concurenţei a evaluat tranzacția și a concluzionat că aceasta nu va afecta semnificativ concurența pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia. De asemenea, nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea tranzacției cu un mediu concurențial normal.

                Stratum Energy, o companie de explorare și producție cu sediul în SUA, a început producția de țiței și gaze naturale din câmpul petrolier Poduri, blocul Moinești (județul Bacău), în 2014.

                Conform unui comunicat al companiei, la vremea respectivă, cele două sonde (Poduri 1 și Poduri 2) produceau 450.000 de metri cubi pe zi de gaz și 100 de metri cubi pe zi de condensat și țiței ușor.

                Compania a construit, de asemenea, o conductă, cu o capacitate de 4 milioane de metri cubi pe zi, pentru a conecta zăcământul Poduri cu sistemul național de transport al gazelor naturale operat de Transgaz. Stratum Energy are sediul în Houston, Texas.

                Pictorul naiv Ioan Măric: ”Fiecare lucrare pe care o fac este inspirată din lada noastră de zestre”

                Pictorul băcăuan Ioan Măric, unul dintre cei mai cunoscuți artiști naivi din România, a câștigat, anul acesta, Premiul I la cea de-a XXXIII-a ediție a expoziției – concurs ”Salonul de Primăvară al Artei Naive”, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău, în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău.

                În interviul care urmează, Miruna Maria Hanganu (clasa a III-a), elevă la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, îl provoacă pe artistul băcăuan să dezvăluie povestea lucrării premiate.

                Miruna Maria Hanganu (clasa a III-a): Eu mă numesc Miruna, am 9 ani și sunt din Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău. Dumneavoastră cum vă numiți și din ce localitate sunteți?

                Ioan Măric: Eu mă numesc Ioan Măric, mi se spune Bădița Ioan Măric, sunt un pictor de artă naivă înnăscut, eu lucrez din suflet, fiecare lucrare pe care o fac este inspirată din lada noastră de zestre, cu obiceiuri, datini, tradiții. Trebuie să crești mai mare să participi și tu la viața satului, să vezi ce frumos lucrezi atunci când participi la viața satului, la toate obiceiurile și datinile, atunci îți curg ideile și vine inspirația.

                La această mare expoziție am câteva lucrări pentru care sunt bucuros că le-am expus. La ora actuală, am expoziții internaționale, în Congo, și în mai multe țări. Iar în luna aprilie  trimit expoziții în străinătate, la Ankara, la un mare muzeu, unde particip cu clasa mea, cu domnișoarele care au expus și aici.

                Miruna Maria Hanganu: Ce exprimă lucrarea dvs. pentru care ați câștigat premiul I la Salonul de Primăvară al Artei Naive?

                Ioan Măric: Această lucrare este „Viața satului”, inspirată de satul meu natal. Eu am făcut și-un tren, nu-i este trenul cu gară și autogară, dar am dat drumul la imaginație, că la arta naivă trebuie să ai imaginație, să le dai drumul gândurilor, ideilor, să povestești frumos. Atunci te simți mai bine, în largul tău, când povestești, numai lucrând îmi vine inspirația să lucrez, domnișoară. E satul meu natal cu tot, casa popii, biserica din deal, biserica din vale și tot ce este frumos eu aduc pe pânzele mele.

                Miruna Maria Hanganu: Ce ați simțit când ați pictat lucrarea?

                Ioan Măric: Eu, în primul rând, simt o degajare, ceva foarte frumos, este o terapie, este o terapie prin artă, și, dacă vrei, poți pune și o muzică, așa, în surdină, și atunci îți merge pensula cântând precum privighetoarea.

                Miruna Maria Hanganu: Aveți o pictură preferată din expoziție, în afară de lucrările dumneavoastră?

                Ioan Măric: Eu am stilul meu și îmi păstrez stilul meu. Îmi place ca fiecare persoană care vine aici să aibă, cum se spune, stilul, gama și compoziția, că atunci va fi cunoscut și peste mări și țări. Dacă nu-și păstrează stilul și nu pictează cu sufletul, nu a făcut nimic.

                Miruna Maria Hanganu: De ce v-ați înscris la acest Salon?

                Ioan Măric: Este o mare sărbătoare pentru noi întâlnirea cu noua generație, la acest Salon, aici se vede munca tinerilor artiști de artă naivă, dar și a bătrânilor.

                Miruna Maria Hanganu: Vă mulțumesc că ați participat la acest interviu!

                Ioan Măric: Felicitări și ție … și succes … și doamnei profesoare, felicitări!

                Interviu realizat de Miruna Maria Hanganu (clasa a III-a), elevă la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

                Prof. coord. Laura Huiban 

                Foto credits: Cosmin Avadani (clasa a XI-a) și Tudor Avadani (clasa a IV-a), elevi la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

                Situația afecțiunilor respiratorii și a cazurilor de gripă în județul Bacău

                  Image by cookie_studio on Freepik

                  În perioada 08-14 aprilie 2024, conform datelor furnizate de autoritățile medicale din județul Bacău, situația afecțiunilor respiratorii și a cazurilor de gripă a fost în continuare monitorizată în detaliu.

                  Pentru infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (I.A.C.R.S.), inclusiv pneumonii și bronhopneumonii, s-au înregistrat un total de 1.814 cazuri. Distribuția pe grupe de vârstă este următoarea: 221 cazuri la copiii cu vârsta între 0 și 1 an, 362 cazuri la cei cu vârsta între 2 și 4 ani, 517 cazuri la cei cu vârsta între 5 și 14 ani, 406 cazuri la grupa de vârstă 15-49 de ani, 157 cazuri la cei cu vârsta între 50 și 64 de ani și 151 cazuri la persoanele de 65 de ani sau mai mult.

                  În ceea ce privește pneumoniile și bronhopneumoniile, s-au înregistrat un total de 348 de cazuri, cu 130 dintre acestea necesitând internare. Din fericire, nu au fost raportate decese în această categorie în perioada menționată.

                  De la începutul sezonului, numărul total de cazuri de gripă de tip A și B înregistrate în județul Bacău a fost de 1.739. În comparație cu săptămâna anterioară, acest număr a crescut cu doar două cazuri. Distribuția pe grupe de vârstă este după cum urmează: 163 cazuri la copiii cu vârsta între 0 și 1 an, 315 cazuri la cei cu vârsta între 2 și 4 ani, 377 cazuri la cei cu vârsta între 5 și 14 ani, 406 cazuri la grupa de vârstă 15-49 de ani, 164 cazuri la cei cu vârsta între 50 și 64 de ani și 316 cazuri la persoanele de 65 de ani sau mai mult.

                  Digitalizarea sau Statul care trimite SMS-uri mamei copilului mort ca să-l aducă la vaccin

                  Nu există politician care să nu mestece, în fața camerelor tv, explicații despre „digitalizare”, orice ar însemna acest termen. Toți îl mestecă, nimeni aproape nu știe cu ce se mănâncă, dar dă bine la publicul sătul de glumele vechi despre creșterea economică, indexarea pensiilor și drepturile cetățenilor europeni.

                  Și cum merge digitalizarea? O tânără mamă, al cărei copil a murit la câteva zile de la naștere, primește mesaje pe telefon că trebuie să-l aducă la vaccinat. Adică, după ce abia și-a revenit în fire, după câteva luni de jale, autoritățile republicii îi amintesc de această tragedie în modul cel mai sinistru și lipsit de empatie. Pentru că mesajul s-a repetat până când tânăra a pus mâna pe telefon și i-a luat la impins vagoane.

                  „Nu, noi nu avem nicio vină, e vina medicului de familie, că el ne-a dat datele”, zic ăia. Medicul de familie se jură că nu, că doar el a scris certificatul de deces. Dar autoritățile statului o țin pe a lor, că nu au nicio vină.

                  Mai vreți un exemplu? O femeie în vârstă dintr-o comună de la 40 de kilometri din Bacău încearcă să scoată niște bani de pe cardul soțului. Că așa de înaintată e digitalizarea, că la țară nu sunt bancomate, dar Statul trimite salarii, pensii și ajutoare pe card, ca să nu cumva să sărăcească băncile din lipsa de comisioane.

                  Banca, de stat, are trei bancomate pe zidul său, dar unul este vechi și nu mai funcționează ca lumea. Dar este ținut în funcțiune și – ghiciți ce se întâmplă? – înghite cardul. Femeia intră în bancă să solicite cardul sau măcar să-l blocheze. Nu se poate. O funcționară face bile, un șef face mișto de suma derizorie de pe card și dacă vrea să-l blocheze să facă bine să-l aducă pe soț să dea cu subsemnatul. Nici măcar nu i se spune că bărbatul poate suna la numărul special ca să solicite înghețarea contului. E dată afară din bancă și paznicul se pune stavilă când vrea să intre înapoi.

                  Veți spune că asta se întâmplă la stat. Nu; și la privat e aceeași situație, fie că e vorba de bănci sau de servicii de comunicații. Alt caz, cu o altă persoană în vârstă, venită să solicite un mic ajutor de la un furnizor național de comunicații mobile, la care avea abonament. Telefonul nu se mai conecta la Internet, dar tânărul de la ghișeu nici măcar nu s-a uitat să vadă despre ce e vorba, preferând să se joace pe telefon. Problema s-a rezolvat abia după ce persoana respectivă a ridicat vocea.

                  Trei cazuri absolut banale ale eșecului nu doar al digitalizării, ci și al unei lipse totale de  empatie. Dacă în primul caz vorbim doar de prostie și fugă de răspundere, în celelalte este vorba despre un adevărat apartheid față de oamenii considerați de la periferia lumii digitale, un fel de Untermenschen care nu merită să fie băgați în seamă de tinerii frumoși și liberi conectați la conducta digitală.

                  Șase polițiști din Penitenciarul Bacău au depus jurământul

                    Ieri, la Penitenciarul Bacău, șase polițiști de penitenciare și-au început ziua în cadrul unei ceremonii speciale.

                    În fața colegilor și a conducerii, aceștia au depus jurământul de credință, angajându-se solemn să respecte Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplice legile țării fără părtinire, să îndeplinească cu conștiință îndatoririle ce le revin în funcția publică, să păstreze secretul profesional și să respecte normele de conduită profesională și civică.

                    Această ceremonie marchează definitivarea lor în funcție și este un moment de înaltă importanță în cariera lor profesională.

                    Colectivul Penitenciarului Bacău își exprimă întreaga susținere și își exprimă convingerea că cei șase polițiști vor fi demni, onești și profesioniști în îndeplinirea atribuțiilor lor. Le urează mult succes în cariera pe care au ales-o și îi îndeamnă să fie mereu exemplu de colegialitate și dedicare în slujba justiției și a comunității.

                    Termenul pentru desemnarea câștigătorului SF contractul pentru Autostrada Brașov – Bacău prelungit. Din nou…

                    Termenul pentru desemnarea câștigătorului contractului pentru studiul de fezabilitate al Autostrăzii A 13 Brașov – Bacău a fost prelungit cu încă o lună, până la 13 mai 2024, conform anunțului făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Aceasta reprezintă a cincea amânare a termenului, după ce anterior s-au ratat deadline-urile începând din octombrie 2023 și până la cel din 12 aprilie 2024.

                    Potrivit informațiilor furnizate de CNAIR prin SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), noul termen estimat este 13 mai, însă există posibilitatea unei noi prelungiri. Cu toate acestea, există și posibilitatea ca câștigătorul să fie anunțat înainte de acest nou termen.

                    Economedia.ro transmite că Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat că întârzierea este justificată și de clarificările cerute de CNAIR de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, contractul incluzând și studii geotehnice, care până acum erau solicitate în etapa de proiectare. Ministrul Grindeanu a estimat că desemnarea câștigătorului va avea loc „în câteva săptămâni”.

                    Autostrada Brașov – Bacău este proiectată să aibă o lungime de aproximativ 164 km. Câștigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate va avea la dispoziție 24 de luni pentru finalizarea acestui proiect.

                    În contrast cu a doua licitație, care a fost anulată la începutul anului, noua procedură de achiziție are un cost estimat cuprins între 77 și 91 de milioane lei, iar durata contractului este de 125 de luni (peste 10 ani). Pe lângă perioada de 24 de luni destinată studiului de fezabilitate, CNAIR a inclus în acest contract și monitorizarea geotehnică (36 de luni), precum și 60 de luni pentru asistență tehnică pe durata etapelor de proiectare și execuție, care include totodată și monitorizarea geotehnică, conform datelor consultate de Economedia în Caietul de Sarcini.

                    În plus, CNAIR a stabilit obligația proiectantului de a lucra cu minimum 6 foreze dotate cu sisteme GPS și camere pentru transmisia LIVE. „Pentru realizarea forajelor geotehnice, Prestatorul va avea la dispoziție minim 6 instalații mecanizate de foraj. Echipamentele/Utilajele (forezele mecanice) care vor fi folosite pentru realizarea forajelor geotehnice vor fi dotate cu un sistem monitorizare (GPS, Camere video) care să poată fi accesate, pe parcursul mobilizării utilajelor și realizării activităților în cadrul Contractului de către Beneficiar, Live, prin intermediul camerei de date”, a transmis CNAIR.

                    Campania antidrog SpuneNU a ajuns la Școala Gimnazială nr. 10 din Bacău

                    În cadrul campaniei antidrog #SpuneNU, au fost desfășurate astăzi o serie de activități la Școala Gimnazială nr. 10 din Bacău, având drept scop informarea și conștientizarea comunității școlare cu privire la pericolele consumului de droguri.

                    Activitățile au inclus 7 ateliere interactive la care au participat 202 de elevi de gimnaziu. Scopul acestor ateliere a fost educarea și sensibilizarea elevilor cu privire la consecințele negative ale consumului de droguri.

                    De asemenea, a avut loc o sesiune de instruire destinată a 30 de profesori, în cadrul căreia s-au discutat metode de prevenire a consumului de droguri printre elevi și modalități de intervenție în situații de risc.

                    Pentru a implica și părinții în această temă crucială, s-a organizat o sesiune de informare și conștientizare adresată a 27 de părinți. Această sesiune a abordat aspecte legate de rolul și responsabilitatea părinților în prevenirea consumului de droguri printre copii.

                    Echipa organizatoare se declară încântată că a putut contribui la educația și informarea comunității școlare din Bacău cu privire la acest subiect deosebit de important. Campania antidrog #SpuneNU continuă să ofere sprijin și să aducă lumină asupra acestui fenomen, angajându-se să ajute pe cei afectați.

                    A început distribuția tichetelor valorice pentru pensionari

                    Începând cu data de 15 aprilie 2024, pensionarii domiciliați în Municipiul Bacău primesc tichetele valorice.

                    În prima fază, cuprinsă între 15 și 26 aprilie, tichetele valorice vor fi distribuite la domiciliu, prin intermediul Poștei Române. Ulterior, între 29 aprilie și 17 mai, pensionarii vor putea să-și ridice tichetele la Oficiul Poștal nr. 1 din Bacău. Începând cu data de 17 mai, cei care nu au primit tichetele prin poștă vor putea să le ridice personal de la sediul DAS.

                    Pentru a veni în sprijinul pensionarilor care nu sunt incluși în listele de distribuție ale factorilor poștali, aceștia pot ridica tichetele valorice de la sediul DAS, situat pe strada Ștefan cel Mare, nr. 17A.

                    În ceea ce privește documentele necesare pentru ridicarea tichetelor, pensionarii trebuie să prezinte un act de identitate în original și cupoanele de pensie pentru lunile ianuarie, februarie și martie. Programul de distribuție este de luni până joi, între orele 8:00 și 16:00, iar vineri între orele 8:00 și 14:00.

                    Este important ca toți pensionarii eligibili să respecte acest program și să aibă la ei documentele necesare pentru a evita întârzierile sau problemele în procesul de distribuție a tichetelor valorice.