3 octombrie 2024
ContrasensSă vă băgați reciclarea în...

Să vă băgați reciclarea în…

Așa-zisa reciclare este o bătaie de joc. Nu e nici mai ușoară decât ne imaginăm, cum ne mint mesajele de pe pereții containerelor la ușile cărora ne rugăm să ne primească bidoanele, și nici eficientă nu este. Este o bălărie românească 100%, din care cetățenii ies în pierdere, iar unii foarte puțini șmecheri își umplu buzunarele.

În ciuda laudelor aduse de tot felul de politicieni wanna-bee sistemului de reciclare din România, acesta nu este altceva decât o schemă prin care se extrag banii unor fraieri care sunt nevoiți să plătească garanție și să-și ia rămas bun de la bani.



În primul rând, deja cum am discutat, sistemul se bazează pe furt: cetățeanului i se iau bani buni, universal acceptați de toți comercianții din țară și i se înapoiază, când returnează bidoanele, vouchere valabile doar la comerciantul respectiv. Dintr-o dată, banii săi au fost devalorizați. A pierdut posibilitatea să cumpere de oriunde, fiind legat de glia magazinului în care și-a dus bidoanele.

În al doilea rând, ceea ce e mai important, Guvernul ne fură timpul, o resursă extrem de importantă și care nu poate fi returnată. Ca să duci o pungă cu bidoane, trebuie să aștepți la coadă minim jumătate de oră, dacă nu mai mult. Timpul ăla nu se întoarce, nimeni nu are puterea să ți-l dea înapoi.

Așa că am decis să sabotez acest program dezastruos care ne transformă, vorba cuiva de pe Facebook, în „gunoieri pe banii noștri”. Acest sistem este defect și are nevoie să fie restructurat. Nu voi mai recicla niciun bidon.

Da, știu, rămân cu paguba financiară. Dar nu mai pierd cealaltă resursă: TIMPUL.

spot_img

Alte titluri

spot_img

Ultimele știri