Speța de astăzi pune în discuție dacă pentru a se reține infracțiunea de încredințare a unui autovehicul unei persoane despre care autorul știe că se află sub influența alcoolului este necesar ca persoana respectivă să aibă o anumită îmbibație alcoolică.
Cu privire la acest aspect, instanța supremă a stabilit, cu titlu obligatoriu că „în interpretarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredința un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”
Au fost avute în vedere următoarele argumente:
Prealabil, trebuie subliniat că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări o constituie chestiunea dacă sintagma „sub influenţa alcoolului”, folosită de legiuitor în cuprinsul art. 335 alin. (3) din Codul penal, este echivalentă cu sintagma „sub influenţa băuturilor alcoolice”, cuprinsă în dispoziţiile art. 196 alin. (1) din Codul penal ori trebuie să ne raportăm în stabilirea înţelesului acesteia la aceea din cuprinsul art. 336 din Codul penal, respectiv „sub influenţa alcoolului”.
Completul învestit consideră că sintagmele „sub influenţa băuturilor alcoolice”, utilizată în dispoziţiile art. 196 alin. (1) din Codul penal, şi „sub influenţa alcoolului”, utilizată în art. 335 alin. (3) din Codul penal (ce face obiectul prezentei sesizări), nu sunt echivalente.
Pentru a ajunge la această concluzie, trebuie avut în vedere că cele două infracţiuni au un obiect juridic diferit. Astfel, în timp ce, în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală şi sănătate, în ipoteza infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la protecţia siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, ale căror existenţă şi desfăşurare normale sunt condiţionate de interzicerea conducerii vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice peste o anumită limită sau sub influenţa unor substanţe psihoactive.
Pe de altă parte, aflarea unei persoane sub influenţa băuturilor alcoolice nu presupune, în mod necesar şi exclusiv, ca aceasta să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, această valoare putând fi chiar mai mică. De altfel, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală nr. 8/2018 s-a statuat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, care incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice.
Totodată, prin Decizia nr. 564/2018, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 alin. (1) din Codul penal, a reţinut că aflarea unei persoane sub influenţa băuturilor alcoolice nu presupune, în mod necesar şi exclusiv, existenţa unei alcoolemii mai mari de 0,80 g/l. Astfel, influenţa băuturilor alcoolice se poate manifesta atât în ceea ce priveşte îmbibaţia alcoolică de până la 0,80 g/l, cât şi la cea de peste 0,80 g/l.
De asemenea, a reţinut că, în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate, legiuitorul nu a precizat dacă în cazul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă trebuie să se constate existenţa unei alcoolemii mai mari de 0,80 g/l.
În acest context, s-a constatat că, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci când legiuitorul nu face el singur distincţia între anumite elemente avute în vedere în momentul legiferării, interpretul nu poate realiza această distincţie (în acelaşi sens, Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007; Decizia nr. 305 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 29 iunie 2016). Principiul anterior menţionat este aplicabil indiferent de caracterul normei supuse interpretării sau de materia în care aceasta a fost adoptată. În acest sens, în practica judiciară s-a reţinut că „acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (…), chiar dacă este în discuţie o zonă normativă specială (…). Astfel (…), formulării generale a textului îi corespunde o aplicare în aceeaşi măsură generală, neputând fi introduse distincţii dacă legea nu le încorporează.” (Decizia nr. 10 din 18 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2012). Din examinarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal reiese că legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice fără a face vreo referire la o limită a îmbibaţiei alcoolice.
Din această perspectivă, Curtea Constituţională a constatat, prin decizia menţionată mai sus, că atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut vreo distincţie în cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal, nici interpretul nu poate realiza această distincţie, în sensul coroborării acestor dispoziţii cu cele ale art. 336 din acelaşi cod.
În esenţă, Curtea Constituţională a constatat că denumirea marginală a articolului 336 din Codul penal este „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, legiuitorul folosind în acest caz sintagma „influenţa alcoolului”. Totodată, a reţinut că, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „La coduri şi la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu denumiri marginale, exprimând sintetic obiectul lor; acestea nu au semnificaţie proprie în conţinutul reglementării”. Cu alte cuvinte, denumirea marginală a unui articol este folosită de către legiuitor în scopul unei mai bune sistematizări a actului normativ respectiv, aceasta neproducând efecte juridice.
Astfel, Curtea a concluzionat că nu se poate face o eventuală corelaţie între sintagma „sub influenţa băuturilor alcoolice”, din cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal şi sintagma „sub influenţa alcoolului”, conţinută în denumirea marginală a art. 336 din acelaşi act normativ.
Un alt argument reţinut este acela că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt aplicabile numai în ipoteza conducerii vehiculelor pe drumurile publice, în timp ce norma de incriminare cuprinsă în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este limitată la vătămările corporale produse prin accidentele de circulaţie ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice.
În plus, trebuie subliniat şi că în art. 196 din Codul penal legiuitorul foloseşte expresia „sub influenţa băuturilor alcoolice”, în timp ce în art. 335 din Codul penal, ca şi în art. 336 din Codul penal, legiuitorul foloseşte expresia „sub influenţa alcoolului”. Aceste expresii, care nu sunt identice, nu sunt folosite întâmplător. În dispoziţiile art. 196 din Codul penal, legiuitorul preia expresia care se referă la fapta ce constituie contravenţie, nu pe cea care se referă la infracţiune. În acest sens, este de observat că în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, contravenţia prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. a) se referă la: „conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune”. Astfel, rezultă că atunci când foloseşte expresia sub influenţa băuturilor alcoolice, legiuitorul se referă la fapta ce constituie contravenţie (o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur), iar atunci când foloseşte expresia „sub influenţa alcoolului” se referă la fapta ce constituie infracţiune (o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge).
Prin urmare, sintagma „sub influenţa alcoolului” folosită de legiuitor în art. 335 alin. (3) teza finală din Codul penal face trimitere la infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, respectiv la condiţia ca îmbibaţia alcoolică a conducătorului auto să depăşească 0,8 g/l alcool pur în sânge.
În final, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni drept în materie penală mai reţine că, în situaţia în care s-ar considera că săvârşeşte infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal, cel care încredinţează un vehicul unei persoane care se află sub influenţa băuturilor alcoolice, indiferent de valoarea alcoolemiei persoanei care conduce vehiculul, s-ar putea ajunge la situaţia absurdă ca cel care conduce vehiculul să nu răspundă penal, fapta săvârşită nefiind infracţiune (în situaţia în care valoarea alcoolemiei se situa sub limita de 0,80 g/l), iar cel care a încredinţat vehiculul să răspundă penal.
Materialul informativ are la bază decizia nr. 14/25.05.2020 a Î.C.C.J. – COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT, publicată în Monitorul Oficial nr. 135/10.02.2021 și a fost realizat de avocat Blăjuț Dragoș – Tiberiu din cadrul Cabinetului de Avocat Dan Nițu.
