luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 485

Câștigătorii ediției a XXX-a a Festivalului Bacău Fest Monodrame sunt actorul Gabi Costin și dramaturga Teodora Savu

Gabi Costin

S-a încheiat luni, 13 mai, ediția a XXIX-a a festivalului Bacău Fest Monodrame, un eveniment care a reunit câteva mii de spectatori, în cele cinci zile de spectacole, conferințe, lecturi și dezbateri, alături de critici de teatru, presa de specialitate, directori de teatre și instituții de cultură, invitați din întreaga țară.

Anul acesta, în concurs au fost 9 actori și actrițe, de la teatre de stat, trupe independente sau cu producții proprii.

Juriul acestei ediții de concurs, format din regizoarea Maria Rotar, actorul Nicu Mihoc și regizorul Radu Nichifor a decis, în urma vizionării spectacolelor, să acorde Trofeul Bacău Fest Monodrame actorului Gabi COSTIN pentru spectacolul „Eu sunt propria mea soție – Charlotte”, producție a Teatrului Mic București, de Doug Wright, traducere și regie Teodora Petre, scenografie și lighting design Ioana Pascha, mișcare scenică Alina Petrică, muzică originală Cezar Antal, video Gabi Costin.

Câștigătorul a primit Trofeul Bacău Fest Monodrame 2024 și premiul în valoare de 3.000 de euro.

Celelalte două nominalizări ale juriului au fost Lucia Mărneanu, pentru spectacolul „Copilul tuturor”, producție Reactor de Creație și Experiment Cluj Napoca, de Lucia Mărneanu, regia și scenografia Lucia Mărneanu, consultant artistic: Ferenc Sinkó, lumini, sunet: Robert Kocsis și Edith Alibec, pentru spectacolul Tea and and Milk, producție Edith Alibec, regie, scenografie și lighting design: Dana Paraschiv.

Premiul actorilor Teatrului Bacovia, „Actori pentru actor-Dinu Apetrei”, dar și Premiul voluntarilor „Ștefan Iordache” a fost acordat actorului Gabi COSTIN pentru spectacolul „Eu sunt propria mea soție – Charlotte”, producție Teatrul Mic București, de Doug Wright, traducere și regie Teodora Petre, scenografie și lighting design Ioana Pascha, mișcare scenică Alina Petrică, muzică originală Cezar Antal, video Gabi Costin.

Teodora Savu

Juriul Concursului de Dramaturgie – Monodramă, alcătuit din Monica Andronescu, critic de teatru, Irina Cerchia, editor de carte și traducătoare și Doru Vatavului, dramaturg, a decis ca Premiul „Valentin Nicolau” să meargă la Teodora Savu, pentru textul „I will set this plane on fire”.

Premiul pentru Concursul de Dramaturgie – Monodramă „Valentin Nicolau” este în valoare de 1.500 de euro.

Premiul al doilea a fost câștigat de dramaturga Alexandra Radu, pentru textul „Chirpici” și premiul al treilea de Bogdan Drumea, pentru textul „Aproape de lumină”.

O școală din Bacău primește o donație impresionantă de energie electrică în cadrul campaniei „Dăruiește Lumină”

    O școală din Bacău va primi peste 200.000 kWh de energie electrică gratuit, alăturându-se altor trei instituții norocoase care beneficiază de această inițiativă.

    În cadrul campaniei de caritate „Dăruiește Lumină”, desfășurată de E.ON Energie România în perioada 26 aprilie – 7 mai, patru instituții din diverse regiuni ale țării vor primi o cantitate semnificativă de energie electrică gratuit. Această inițiativă, care a adunat 800.000 kWh de energie, este rezultatul colaborării dintre companie și comunitatea online.

    Cantitatea de 500.000 kWh, donată inițial, a fost ulterior suplimentată cu încă 300.000 kWh, reflectând un interes crescut din partea publicului pentru această cauză. Beneficiarii acestei donații sunt patru instituții sociale care oferă îngrijire și educație pentru copii și tineri cu nevoi speciale.

    Decizia către cine va fi direcționată energia donată a fost lăsată la latitudinea publicului, utilizatorii platformelor sociale având posibilitatea să decidă prin aprecieri sau redistribuiri a poveștilor prezentate. Ambasadorii campaniei au fost personalități din mediul media, contribuind la popularizarea și implicarea publicului în această inițiativă.

    Beneficiarii acestei ediții a campaniei sunt:

    Satele Copiilor din Cisnădie: 139.048 kWh
    Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Primăvara” din Reșița: 185.783 kWh
    Școala Gimnazială Specială „Maria Montessori” din Bacău: 219.511 kWh
    Școala Profesională Specială SAMUS din Cluj-Napoca: 255.658 kWh

    Contravaloarea cantităților de energie primite de către beneficiari urmează să fie scăzută din facturile de energie electrică sau gaze naturale ale acestora.

    Această inițiativă, care a început în 2015, a oferit până în prezent peste 4.050.000 kWh de energie către 79 de instituții și 3.300 de familii nevoiașe, demonstrând un angajament continuu al E.ON Energie România și al publicului în sprijinirea celor aflați în dificultate.

    Într-o lume de realități false, adevărul devine cea mai misterioasă minciună

    În lumea captivantă a ficțiunii speculative, suntem deseori martorii unor proiecții uluitoare ale viitorului. Însă când aceste imaginații încep să devină o realitate potențială, ne confruntăm cu dileme etice și sociale profunde. Un exemplu sugestiv este o povestire SF pe care am citit-o mai demult, într-o antologie a distopiilor posibile, despre o epocă în care celebritățile se tem să lase vreo urmă de ADN pentru a evita clonarea lor și vânzarea cărnii lor clonate în restaurantele de lux.

    Cu toate că acest scenariu poate părea la prima vedere exagerat sau de domeniul fantasticului, este remarcabil de actual în contextul în care ne aflăm. În prezent, tehnologia Deepfake permite manipularea și generarea de conținut multimedia fals, cu ajutorul inteligenței artificiale. Această tehnologie poate transforma o imagine sau un videoclip într-o înregistrare care pare autentică, dar este, de fapt, complet fabricată.

    Astfel, într-o epocă în care conceptul de adevăr devine din ce în ce mai relativ și accesibil, ideea de a clona vedete sau de a crea conținut porno fals cu figuri publice nu mai este atât de departe de realitate pe cât am putea crede. Cu o sumă modestă de bani, oricine poate avea acces la astfel de tehnologii și poate crea materiale compromițătoare despre orice persoană, de la celebrități la politicieni și lideri de opinie sau doar despre vecina de vizavi.

    Această evoluție tehnologică ridică întrebări urgente despre intimitatea și siguranța personală în era digitală. Cum putem proteja identitatea noastră și imaginea publică în fața acestor amenințări virtuale? Cum putem distinge între realitate și ficțiune într-o lume în care adevărul poate fi fabricat cu ușurință?

    Tehnologia este la un click și la o distanță de doar 10-20 de dolari pe lună. Oricine, și repet, oricine poate să realizeze aceste falsuri, iar marile companii de internet au început să ia măsuri, anunțând că nu aprobă postarea acestor imagini pe serverele lor. Cu toate acestea, dificultatea în controlarea și monitorizarea întregului conținut online, împreună cu viteza și eficacitatea tehnologiilor Deepfake, subliniază necesitatea unor soluții mai ample și colaborative pentru a aborda această problemă în mod eficient.

    Este greu de crezut că, într-o epocă în care lupta împotriva dezinformării a dat chix, ba chiar cei care se erijau în cavaleri anti-fake news au început să utilizeze manipularea și falsurile, deci, e greu de crezut că va exista vreun succes în lupta contra deep-fake. Această ironie a destinului evidențiază fragilitatea și complexitatea peisajului informațional contemporan.

    Performanțe remarcabile la Naționalele de Judo U23: Băcăuanii Andrei Buga și Ștefania Olaru, noile speranțe ale judoului românesc

    Andrei Buga, de la CSM Bacău, a reușit o performanță remarcabilă la Naționalele desfășurate la Izvorani, câștigând titlul de campion național U23 la categoria -66 kg.

    Acest succes vine în urma unei serii impresionante de performanțe, care-l includ pe Andrei în elita judoului românesc.

    Tânărul sportiv a dominat nu doar la nivelul U23, ci și la categoria Under 21, unde este deja campion național, iar la nivel de seniori a obținut medalia de bronz.

    Cu o prezență constantă pe podiumul de premiere, Andrei Buga se afirmă ca una dintre cele mai mari speranțe ale judoului românesc.

    CSM Bacău a avut și alte motive de bucurie la Naționalele U23, prin performanța remarcabilă a Ștefaniei Olaru. Aceasta a cucerit medalia de bronz la categoria -70 kg, adăugând un nou succes palmaresului echipei.

    La doar 16 ani, Ștefania a demonstrat nu doar muncă asiduă, ci și un talent deosebit, fiind o promisiune pentru viitorul judoului românesc.

    Rezultatele excelente obținute au fost răsplătite cu selecționarea lui Andrei Buga și a Ștefaniei Olaru pentru participarea la Campionatele Balcanice de Judo, următoarea competiție internațională U23.

    Această oportunitate reprezintă un nou pas important în cariera lor și o recunoaștere a efortului lor susținut în antrenamente și competiții.

    Felicitări nu doar sportivilor, ci și antrenorilor lor, Simona Aruș și Constantin Cremene, care i-au pregătit și îndrumat cu dăruire și pasiune. De asemenea, un loc special de apreciere îi revine antrenorului Aurel Chelariu, mentorul lor de acasă, care a contribuit semnificativ la formarea lor ca sportivi de performanță.

    Ajuns în arest după ce ar fi încălcat ordinul de protecție

      La data de 09 mai a.c. polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 36 de ani, din comuna Mănăstirea Cașin, despre faptul că,soțul său ar fi încălcat ordinul de protecție.

      Polițiștii deplasați la fața locului l-au depistat în flagrant delict pe cel în cauză, în timp ce se afla în curtea locuinței, deși îi era interzis prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Onești.

      La data de 10 mai a.c., după administrarea probatoriului, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului, pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

      Ulterior, acesta a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

      Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

      Depistat de polițiști pe DN2-E85 cu o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat

        La data de 10 mai a.c., în jurul orei 11:30, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 31 de ani, din comuna Tamași, în timp ce conducea un autoturism pe DN2-E85 în localitatea Nicolae Bălcescu, aflându-se sub influența alcoolului.

        Bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

        Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

        Aproape 300 de elevi din județele Bacău și Neamț au ajuns la penitenciar

          Nu mai puțin de 288 de elevi din diverse instituții de învățământ din orașele Bacău, Buhuși și Roman au trecut pragul Penitenciarului Bacău în lunile martie și aprilie.

          Într-o inițiativă inedită, Penitenciarul Bacău a fost partenerul instituțiilor de învățământ din orașele Bacău, Buhuși și Roman, marcând Programul Național ”Școala Altfel” printr-o serie de activități desfășurate în perioada 27 martie – 26 aprilie 2024.

          Un total de 288 de elevi din diverse instituții de învățământ, printre care Liceul Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău, Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, Liceul cu Program Sportiv Bacău, Liceul Teoretic „Henri Coandă” Bacău, Liceul Teoretic „Ion Borcea” Buhuși și Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman, au participat la sesiuni de informare și conștientizare organizate la sediul penitenciarului.

          Scopul acestor întâlniri a fost prevenirea problematicilor specifice întâlnite în perioada adolescenței, cu accent pe prevenirea comportamentelor infracționale. Prin intermediul unui dialog proactiv cu trei persoane private de libertate custodiate de Penitenciarul Bacău, elevii au avut oportunitatea să înțeleagă consecințele negative ale unor alegeri greșite și să fie încurajați să adopte comportamente pozitive.

          De asemenea, această colaborare a oferit persoanelor încarcerate posibilitatea de a interacționa direct cu membri ai comunității, creând un cadru propice pentru dezvoltarea abilităților de comunicare și socializare, iar participanții au avut șansa să își exerseze capacitatea de auto-dezvăluire.

          Astfel de inițiative contribuie la o mai bună cunoaștere a mediului penitenciar de către societatea civilă și la înțelegerea fenomenului infracționalității. Totodată, sensibilizează comunitatea cu privire la importanța exercitării unui spirit civic responsabil în prevenirea comportamentelor deviante în rândul tinerilor.

          Atenție, se oprește apa pe trei străzi din mun. Onești!

            Echipele furnizorului de energie efectuează marți – 14 mai 2024, în intervalul orar 08.00 – 16.00, lucrări de modernizare, reparații și întreținere la nivelul rețelei electrice în zona municipiului Onești din județul Bacău.

            Fără curent, Stațiile Hidrofor 3, 6 și 9 nu vor putea funcționa, iar abonații de pe străzile Oituz, Tineretului și George Bacovia din orașul Onești, vor fi afectați de lipsa apei, în perioada mai sus menționată.

            Ne cerem scuze pentru disconfortul creat consumatorilor, pe care îi asigurăm că, de îndată ce lucrările se vor finaliza, echipele RAJA vor relua alimentarea cu apă.
            Totodată, rugăm utilizatorii să-și asigure rezerva minimă necesară de apă pentru consum şi uz casnic, în intervalul în care va fi întreruptă furnizarea apei.

            Biroul de comunicare

            Motovloggerul Biker-Man lansează o campanie de prevenire a accidentelor rutiere și de conștientizare a motocicliștilor în trafic

              Motovloggerul cunoscut sub pseudonimul Biker-Man din Bacău, Aurelian Cazan, își canalizează influența pe rețelele de socializare într-o inițiativă deosebită- o campanie de prevenire a accidentelor rutiere și conștientizare a motocicliștilor în trafic. Împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău, Biker-Man se angajează să ajungă la școlile auto din întregul județ și la licee, adresându-se viitorilor participanți la trafic.

              Aurelian Cazan, care anul trecut a fost implicat într-un accident grav, își propune să împărtășească experiența sa tulburătoare pentru a sensibiliza tinerii șoferi și motocicliști în devenire. „Anul trecut am fost eu însumi implicat într-un accident grav, și aș putea să le arăt elevilor și viitorilor șoferi sau motocicliști ce poate însemna o clipă de neatenție în trafic. Cred că o astfel de campanie ar ajuta foarte mult”, a declarat Aurelian Cazan.

              Campania va debuta pe 15 mai la școala de șoferi Provoiaj, unde Biker-Man și reprezentanții IPJ Bacău vor împărtăși sfaturi vitale și vor discuta aspecte legate de siguranța în trafic. Această inițiativă speră să contribuie la reducerea numărului de accidente rutiere și să cultive o cultură a atenției și respectului reciproc între participanții la trafic.

              S-a deschis un nou lant de drogherii cu produse naturiste în Bacau, „Mattca Plafar”

                Încă de la primele ore, zeci de bacauani au călcat pragul drogheriilor, atraşi de preţurile mici, dar şi de diversitatea produselor. 

                Într-o mișcare îndrăzneață de a aduce natura mai aproape de comunitate, Mattca, un brand online de renume național, se aliază cu grupul de farmacii Salofarm pentru a inaugura un concept nou: Mattca Plafar. Această inițiativă promite să redefinească experiența de cumpărături în domeniul produselor naturiste și să ofere o alternativă sănătoasă pentru toți cei care pun preț pe calitate și naturalețe.

                Ce este Mattca Plafar? Mattca Plafar este mult mai mult decât o drogherie. Este un spațiu în care natura se întâlnește cu sănătatea și frumusețea, dedicat celor care caută soluții naturale pentru o viață sănătoasă. Cu o gamă variată de produse vegane, bio-organice, puericultură, cosmetice naturale și dermatocosmetice, Mattca Plafar aduce natura atat în Bacău cat si în alte orașe precum Braila și Galati.

                Produse Vegane și Bio-organice Pentru cei care adoptă un stil de viață vegan sau doresc produse bio, Mattca Plafar este destinația ideală. De la pulberi si seminte, produse pentru detoxifiere și slabire, la minerale organice, tincturi și proteine vegane, fiecare produs este ales cu grijă pentru a oferi o experiență autentică și sănătoasă contribuind la un stil de viață sustenabil și conștient.

                Suplimente Alimentare și Produse Naturiste La Mattca Plafar gama diversificată de suplimente alimentare și produse naturiste este dedicată celor care își doresc un stil de viață echilibrat. De la multivitamine și minerale la antioxidanți și extracte din plante medicinale, aici vei găsi tot ce ai nevoie pentru a-ți menține tonusul și vitalitatea. Fie că ești în căutarea unor vitamine esențiale sau a unor minerale necesare funcționării optime a organismului, aici vei găsi produse de calitate superioară.

                Nutriție pentru Copii La Mattca Plafar mamele găsesc un aliat de încredere în îngrijirea celor mici. Produsele noastre pentru copii sunt selectate cu cea mai mare atenție, garantând absența aditivilor și conservanților. Mattca Plafar, oferă o gamă largă de opțiuni, de la alimente nutritive pentru bebeluși până la suplimente alimentare de calitate, toate concepute pentru a susține o creștere armonioasă și sănătoasă.

                Energie pentru Sportivi Pentru cei pasionați de sport și activitate fizică, Mattca Plafar oferă produse energizante, shake-uri naturale, batoane și suplimente adaptate nevoilor tale. Indiferent dacă ești alergător, ciclist sau pur și simplu îți place să te menții în formă, aici găsești susținerea de care ai nevoie.

                Cosmetice naturale pentru rutina zilnică sanatoasă. Într-o lume unde frumusețea naturală este tot mai apreciată, cosmeticele naturale de la Mattca Plafar reprezintă alegerea perfectă pentru cei care doresc să își îngrijească pielea în mod responsabil. Fie că ești în căutarea unei creme hidratante, a unui ser revitalizant sau a unei măști purificatoare, la Mattca Plafar vei găsi produsul ideal pentru nevoile tale.

                „Feed-back-ul primit din partea clienţilor a fost unul foarte bun. Aceștia s-au arătat încântați  nu doar de prețurile competitive, ci și de varietatea largă a produselor naturiste, vegane și bio-organice pe care le oferim. Aprecierea lor ne confirmă angajamentul de a aduce sănătatea și frumusețea naturală mai aproape de fiecare client.””, a declarant Alina Munteanu, managerul uneia dintre locatii.

                Clienții noștri pot găsi drogheriile Mattca la una din urmatoarele adrese:

                • Bulevardul Unirii, nr. 15, Bacau
                • Republicii, nr. 40, Bacau

                Locatii Store in Store în incinta farmaciilor Salofarm

                • Arena Mall, str. Stefan cel Mare, nr. 28, Bacau
                • Hypermarket Cora, str. Milcov, nr. 2-4, Bacau
                • Mihai Viteazul, nr. 4A, Bacau
                • Unirii, nr. 102, Bacau (Serbanesti)
                • Promenada Mall Braila, loc. Varsatura, strada Principala, nr. 4B
                • Shopping City Galati, Bulevardul George Cosbuc, nr. 251

                Se apropie Bursa locurilor de muncă

                  Foto: Liga Studențească Bacău

                  Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacău va găzdui pe data de 17 mai 2024 o bursă generală a locurilor de muncă, începând cu ora 9:00. Evenimentul este organizat pentru a facilita întâlnirea între angajatori și persoanele în căutare de joburi.

                  Până la data de 10 mai 2024, au fost contactați 750 de angajatori din județul Bacău. Dintre aceștia, 40 de angajatori și-au confirmat participarea la bursă, trimițând reprezentanți pentru a interacționa cu potențialii angajați.

                  Centralizând informațiile, au fost identificate aproximativ 350 de locuri de muncă vacante, acoperind o varietate de domenii și niveluri de experiență.

                  Participarea la bursă este deschisă tuturor celor interesați, iar persoanele în căutare de joburi sunt încurajate să își aducă CV-urile și să interacționeze direct cu angajatorii prezenți.

                  Această bursă reprezintă o oportunitate valoroasă pentru cei în căutare de angajare să exploreze diverse opțiuni de carieră și să stabilească contacte directe cu potențiali angajatori din regiune.

                  Incendiu la o casă din comuna Săucești. Care a fost cauza

                    În cursul zilei de ieri, 12 mai a.c., pompierii militari au intervenit în comuna Săucești, satul Bogdan Vodă, în urma unui apel primit pe SNUAU 112, care anunța un incendiu la o casă de locuit.

                    Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

                    Incendiul, care se manifesta cu flacără la nivelul acoperișului unei case de locuit de tipul P+1+M și la anexe, a fost lichidat în limitele găsite. Suprafața afectată s-a întins pe aproximativ 100 de metri pătrați.

                    Din cercetările efectuate la fața locului, s-a stabilit că probabilă cauză a incendiului este depozitarea jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.

                    Imagini aeriene de pe șantierul Autostrăzii A7, Bacău – Pașcani, Lot 2, Trifești – Gherăești

                    Imagini spectaculoase surprinse deasupra șantierului Autostrăzii A7, Bacău – Pașcani, Lot 2, Trifești – Gherăești, și din zona nodului rutier Roman-Nord (Simionești – Pildești, județul Neamț), arată o activitate febrilă și progresul impresionant al lucrărilor.

                    Eforturile se concentrează în special în zona nodului rutier Roman-Nord, unde lucrările la umpluturile de pământ și terasamente sunt în plină desfășurare. Aici, antreprenorul ASOCIEREA S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. se ocupă de pregătirea terenului pentru construcția viitoarei autostrăzi.

                    Lotul 1 al autostrăzii, cu o lungime de 18,99 km, a fost semnat pe data de 15 februarie 2023, iar execuția sa este programată să dureze 30 de luni. Contractul are o valoare impresionantă de 1.277.947.884,17 lei, fără TVA, fiind finanțat din fonduri europene – PNRR.

                     

                    Sursa video: DRDP Iași

                    Fotbal/ Liga a IV-a: Sezonul regulat, aproape de final

                    Săptămâna aceasta sunt programate ultimele două etape ale campionatului județean, care va continua apoi cu play-off-ul ce va reuni primele două clasate (obligatoriu deținătoare de CIS eliberat de Ministerul Sportului și de echipe de juniori) din cele două serii. Formația care va câștiga play-off-ul se va laurea campioană și va reprezenta Bacăul la barajul de promovare în liga a III-a programat în iunie, contra reprezentantei județului Neamț

                    Se pregătește căderea de cortină peste sezonul regulat al Ligii a IV-a la fotbal. Din această primă parte a campionatului au mai rămas de disputat doar două etape. Ambele vor avea loc săptămâna aceasta, astfel încât, la mijlocul săptămânii viitoare va debuta play-off-ul. Faza a doua a campionatului județean va reuni primele două clasate din cele două serii la finalul sezonului regulat. Cu două condiții însă: respectivele formații să dețină Certificatul de Identitate Sportivă eliberat de Ministerul Sportului și să aibă înscrise în competiții echipe de juniori. Altfel, vor spune „adio” play-off-ului, lâsând cale liberă următoarelor clasate ce întrunesc aceste criterii stabilite de Asocițaia Județeană de Fotbal Bacău. În Seria 1, lidera AS Negri nu îndeplinește respectivele cerințe, astfel încât, dacă se păstrează actuala ierarhie, în play-off vor accede ACS Gauss Bacău și CSM Moinești. În Seria 2, fruntașa (și marea favorită la cucerirea titlului), Sportul Onești va fi însoțită în play-off de CS Dofteana. De notat că play-off-ul se va desfășura în sistem campionat (tur și retur) într-un ritm intensiv, sâmbătă-miercuri-sâmbătă, iar la finalul său, prima clasată se va laurea campioana județului. Campiona va reprezenta Bacăul la barajul de promovare în Liga a III-a, programat, pe 16 și 23 iunie (turul în deplasare, returul acasă), în compania campioanei județului Neamț, care se va decide între Ceahlăul 2 și CSM Roman.

                    Seria 1

                    Rezultatele etapei 20: Siretu Săucești- CS Faraoani 1-1, CSM Moinești- Voința Cleja 1-0, AFC Unirea Bacău- ACS Gauss Bacău 3-6, Viitorul Nicolae Bălcescu/ FC Dinamo Bacău- Viitorul Dămienești 3-0, Flamura Roșie Sascut- Bamirom Dumbrăveni 2-1. Partida AS Negri- AFC Bubu a fost amânată.

                    Programul etapei 21, penultima a sezonului regulat/ joi 16 mai, ora 18.00: Gauss Bacău- Siretu Săucești (teren Letea Veche), Voința Cleja- CS Faraoani, AFC Bubu- AFC Unirea Bacău (teren Baza Nautică), Bamirom Dumbrăveni- AS Negri (teren Răcăciuni), Viitorul Dămienești- Flamura Roșie Sascut, CSM Moinești- Viitorul Nicolae Bălcescu/ FC Dinamo Bacău.

                    Programul etapei 22, ultima a sezonului regulat/ sâmbătă, 18 mai, ora 11.00: AS Negri- Viitorul Dămienești. Ora 18.00: AFC Unirea Bacău- Bamirom Dumbrăveni, Flamura Roșie Sascut- CSM Moinești, Voința Cleja- Viitorul Nicolae Bălcescu/ FC Dinamo Bacău. (teren N. Bălcescu). Duminică, 19  mai, ora 11.00: CS Faraoani- ACS Gauss Bacău.

                    Clasament: 1) AS Negri 52p., 2) Gauss Bacău 48p., 3-5) CSM Moinești, CS Faraoani și Siretu Săucești- câte 35p., 6) AFC Unirea Bacău 30p., 7) Viitorul Nicolae Bălcescu/ FC Dinamo Bacău 29p., 8) AFC Bubu 28p., 9) Bamirom Dumbrăveni 19p., 10) Flamura Roșie Sascut 18p., 11) Voința Cleja 9p., 12) Viitorul Dămienești 3p.

                    Seria 2

                    Rezultatele etapei 24: Măgura Târgu-Ocna- Bradul Mânăstirea Cașin 3-0, UZU Dărmănești- Voința Oituz 1-0, Sportul Onești- Vulturul Măgirești 5-1, Gloria Zemeș- Viitorul Berești-Tazlău 3-0.

                    Programul etapei 25, penultima a sezonului regulat/ miercuri, 15 mai, ora 18.00: Viitorul Berești Tazlău- Sportul Onești, Vulturul Măgirești- UZU Dărmănești, Voința Oituz- Măgura Târgu-Ocna, Bradul Mânăstirea Cașin- AS Bârsănești.

                    Programul etapei 26, ultima a sezonului regulat/ sâmbătă, 18 mai, ora 18.00: Măgura Târgu-Ocna- Vulturul Măgirești, Sportul Onești- Gloria Zemeș. Duminică, 19 mai, ora 11.00: AS Măgura Cașin- Bradul Mânăstirea Cașin și AS Bârsănești- Voința Oituz.

                    Clasament: 1) Sportul Onești 55p., 2) CS Dofteana 45p., 3-4) Vulturul Măgirești și AS Măgura Cașin- câte 39p., 5) Gloria Zemeș 33p., 6-7) Voința Oituz și UZU Dărmănești- câte 31p., 8) Măgura Târgu-Ocna 20p., 9) Bradul Mânăstirea Cașin 18p., 10) Viitorul Căiuți 16p., 11) AS Bârsănești 15p., 12) Viitorul Berești-Tazlău 8p.

                    Sportiva din Onești, bronz la turneul Bulgarian U13, U15 International

                    Sportiva din Onești, Isabella Mazilu, s-a numărat printre cei patru sportivi români care au reprezentat țara la turneul Bulgarian U13, U15 International, desfășurat la Svilengrad. Alături de colegii lor de la CSS Nr.6 București, Stefan Simion, Mihnea Radu și Teodora Stoinea, Isabella a concurat în competiția dedicată juniorilor sub 13 și sub 15 ani.

                    În cadrul turneului, juniorii români au obținut rezultate deosebite. Teodora Stoinea, reprezentanta CSS Nr.6 București, a câștigat medalia de argint la simplu feminin, demonstrând un joc impresionant pe terenul de tenis. Isabella Mazilu, sportiva din Onești, a obținut medalia de bronz în aceeași categorie, aducându-și astfel o distincție meritată acasă.

                    Performanțele nu s-au oprit aici pentru cele două sportive, care au făcut echipă și în proba de dublu feminin. Isabella și Teodora au cucerit medalia de argint, demonstrând un joc de echipă solid și determinare.

                    Această participare la turneu a adus nu doar succese sportive, ci și o bogată experiență culturală pentru tinerii sportivi. Ei au avut oportunitatea să interacționeze cu alți jucători internaționali și să învețe din experiențele lor, consolidând astfel convingerea că sunt pe drumul cel bun în cariera lor sportivă.

                    Campania antidrog #SpuneNU sensibilizează comunitatea din Onești: Elevi, profesori și părinți implicați în activități de prevenire

                      În cadrul campaniei antidrog #SpuneNU, desfășurată cu succes săptămâna trecută la Școala Gimnazială „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” și la Colegiul Național Dimitrie Cantemir din Onești, elevii, cadrele didactice și părinții au participat la mai multe activități menite să combată consumul de droguri în rândul tinerilor.

                      La Școala Gimnazială „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, 99 de elevi de gimnaziu au participat la 4 ateliere, în timp ce 25 de profesori au fost instruiți în sesiuni specializate. De asemenea, 18 părinți au fost implicați într-o sesiune de informare și conștientizare.

                      La Colegiul Național Dimitrie Cantemir, un număr impresionant de 241 de elevi (60 de gimnaziu și 181 de liceu) au luat parte la 9 ateliere, alături de 17 profesori. De asemenea, 26 de cadre didactice au beneficiat de instruiri specializate, iar 40 de părinți au participat la o sesiune de informare și conștientizare.

                      Toate aceste activități au fost coordonate de specialiști ai Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, în colaborare strânsă cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău.

                      Scopul principal al acestor inițiative a fost de a informa și educa atât elevii, cât și cadrele didactice și părinții despre riscurile asociate consumului de droguri și despre importanța unei vieți sănătoase, lipsite de substanțe nocive. Prin aceste eforturi comunitare, se urmărește consolidarea unei culturi a prevenirii și sănătății în rândul tinerilor, oferindu-le resursele și informațiile necesare pentru a lua decizii responsabile și informate în privința consumului de droguri.

                      Explorând extremele: Mondialul de enduro în Bacău – trei zile de adrenalină și spectacol

                      Experimentează adrenalina și pasiunea motorsportului la maxim! Mondialul de Enduro a adus în Bacău trei zile pline de suspans și spectacol pe patru trasee de neuitat. Dacă nu ai fost acolo, ai pierdut senzații unice. Organizatorii au făcut tot posibilul să transforme acest eveniment într-unul memorabil, iar sportivii au dat totul pentru a oferi un spectacol extraordinar.

                      Crestere moderată a efectivului de salariați și a numărului de pensionari în județul Bacău

                      La finalul lunii februarie 2024, județul Bacău a înregistrat o creștere modestă a efectivului de salariați, conform datelor furnizate de autoritățile competente. Numărul total de salariați a ajuns la 124.274 persoane, în creștere cu 401 persoane față de sfârșitul lunii ianuarie 2024 și cu 1.897 persoane față de aceeași perioadă din anul precedent, marcând astfel o creștere de 0,3% și, respectiv, 1,6%.

                      Din această cifră totală, 2,6% dintre salariați au fost angajați în domeniul agriculturii, vânătorii, serviciilor anexe, silviculturii și pisciculturii, în timp ce 39,0% au lucrat în industrie și construcții, iar 58,4% în sectorul serviciilor. Județul Bacău a reprezentat 19,0% din totalul salariaților din Regiunea de Nord-Est.

                      În ceea ce privește numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat, în trimestrul IV 2023, acesta a fost de 138.475 persoane, în medie 112 pensionari la 100 salariați. Față de trimestrul III 2023, numărul pensionarilor a înregistrat o creștere cu 275 persoane (0,2%), iar comparativ cu trimestrul IV 2022, creșterea a fost de 278 persoane (0,2%).

                      Cu toate acestea, pensia medie a pensionarilor de asigurări sociale de stat din județul Bacău în trimestrul IV 2023 a fost de 1.956 lei, mai mică decât media națională înregistrată în același trimestru, cu 53 lei (-2,6%).

                      Aceste date reflectă o imagine detaliată a dinamicii forței de muncă și a sistemului de pensii din județul Bacău, subliniind atât creșterea moderată a numărului de salariați, cât și unele aspecte legate de nivelul pensiilor locale în comparație cu media națională.

                      Bacău: Angajat al Primăriei prins în flagrant delict luând mită

                        Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a anunțat că un angajat al Primăriei Bacău a fost prins în flagrant săvârșind un act de corupție în timpul său liber.

                        În prezent, procedurile judiciare sunt în desfășurare, iar angajatul în cauză a fost suspendat din funcție.

                        Primarul a subliniat că nu va tolera astfel de fapte în cadrul Primăriei Bacău și că vor fi luate toate măsurile necesare pentru prevenirea și depistarea din timp a oricărei tentativi de corupție.

                        Se pare că angajatul implicat ar fi primit o sumă importantă de bani în schimbul eliberării unei adeverințe.

                        UPDATE: Comunicatul Direcției Generale Anticorupție:

                        Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au dispus, la data de 11.05.2024, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău – Direcţia Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, ambele infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin 1 din C.p.

                        Totodată, faţă de inculpat a fost dispusă, la data de 12.05.2024, măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

                        În fapt, procurorii, împreună cu ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bacău au documentat activitatea infracțională în cauză, rezultând următoarele:

                        La sfârşitul lunii aprilie 2024 şi în data de 10.05.2024, în calitate de funcţionar public în cadrul cadrul Primăriei municipiului Bacău- Direcţia Administrare Baze Sportive, inculpatul i-a pretins unui cetățean suma de 2000 euro pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu privitoare la întocmirea documentelor care atestau prestarea de către acesta din urmă a muncii în folosul comunităţii dispusă de instanţă, iar în data de 11.05.2024 a primit efectiv această sumă în scopul arătat.

                        La sfârşitul lunii aprilie 2024 şi în data de 10.05.2024, în calitate de funcţionar public în cadrul cadrul Primăriei municipiului Bacău – Direcţia Administrare Baze Sportive, inculpatul i-a pretins aceleiași persoane suma de 4000 euro pentru a interveni pe lângă un alt funcţionar public din cadrul instituţiei cu atribuţii de serviciu privitoare la întocmirea documentelor care atestau prestarea de către cel din urmă a muncii în folosul comunităţii dispusă de instanţă. Lăsând să se creadă că îl poate influenţa prin remiterea acestor sume de bani, inculpatul a promis că funcţionarul va semna la rândul lui documentele necesare prin care să confirme efectuarea muncii neremunerate în folosul comunităţii.

                        În data de 11.05.2024, inculpatul a primit efectiv suma pretinsă de 4000 euro de la persoana respectivă.

                        În cauză, s-a beneficiat de sprijin din partea Direcției Operațiuni Speciale – Brigada Operațiuni Speciale Bacău.

                        Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

                        Accident cu trei victime la Onișcani

                          FOTO: Tele M

                          Astăzi dimineață, un accident rutier a avut loc pe E85, în localitatea Onișcani, implicând trei autovehicule. Potrivit autorităților, cauza producerii accidentului a fost nepăstrarea distanței regulamentare între vehicule.

                          Impactul a fost destul de puternic, iar o autoutilitară a fost proiectată într-un gard de pe marginea drumului. Trei persoane au fost rănite în urma coliziunii și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

                          Echipele de intervenție au sosit rapid la fața locului pentru a acorda asistență medicală și pentru a gestiona traficul. Poliția efectuează acum cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Se recomandă conducătorilor auto să respecte întotdeauna regulile de circulație și să păstreze distanța corespunzătoare între vehicule pentru a preveni astfel de incidente.