Acasă Blog Pagina 4600

Tenis / Trofeul Simba Invest: Editie plina

Vremea caniculara nu i-a tinut departe de teren pe tenismenii care s-au inscris la turneul traditional organizat in Bacau si dedicat veteranilor. Timp de trei zile, aproximativ 100 de participanti au concurat la opt categorii de vârsta si au scris câte o particica din istoria celei de-a noua editii a Trofeului Simba Invest, competitie inscrisa in circuitul national FRT. Meciurile s-au desfasurat pe terenurile din baza SCM-ului, incinta care duminica la ora prânzului a gazduit si festivitatea de premiere pe majoritatea tablourilor de simplu, prezentata de antrenorul coordonator Mihai Ciuntea. Din Bacau au facut câte o "dubla" antrenorul SCM, Eugen Lupes (care a câstigat doua categorii), dar si sponsorul Cristinel Lungu (dublu medaliat cu bronz). Pentru editia jubiliara de anul viitor intra in plan si organizarea campionatului national de veterani. Podiumurile editiei 2012:
– open (feminin): 1. Clementina Hutu (Bacau), 2. Ina Paunescu (Focsani), 3. Ema Truta (Bacau);
– sub 35 ani: 1. Eugen Lupes (Bacau), 2. Mihai Pânzaru (Suceava), 3. Vasile George (Bacau), Octavian Stan (P. Neamt);
– +35 ani: 1. Eugen Lupes (Bacau), 2. Octavian Stan (Piatra Neamt), 3. Cristinel Lungu (Bacau), Irinel Nanu (Radauti);
– +40 ani: 1. Leonard Dimulescu (Bacau), 2. Alexandru Nastasa (Bacau), 3. Dragos Ghiorghiu (Bacau), Cristinel Lungu (Bacau);
– +45 ani: 1. Chaba Nemeth (Sfântu Gheorghe), 2. Roland Sorodoc (Onesti), 3. Ion Stavire (Bacau), Valentin Munteanu (Bacau);
– +50 ani: 1. Cristian Caragea (Bacau), 2. Dumitru Grigore (Braila), 3. Marian Sandu (Bacau), Doru Rascuta (P. Neamt);
– +55 ani: 1. Vasile Pavel, 2. Ion Chirvasuta, 3. Florin Martolea, Vasile Agapie;
– +60 ani: 1. Valeriu Ilie (Braila), 2. Teodor Baitanu, 3. Vasile Damaschin, Vasile Vespan;
– +65 ani: 1. Valeriu Ilie (Braila), 2. Vasile Vespan, 3. Gheorghe Constantin, Claudiu Savin. (D.P.)

Karting / Campionatul National „Dunlop”: Viteza a fost la ea acasa

Soare in loc de ploaie

Week-end-ul trecut, circuitul "Selena Motor Sport" din Bacau a fost gazda celei de-a treia etape a Campionatului National "Dunlop" organizat de Federatia Româna de Automobilism Sportiv. Competitia a prezentat la start 52 de piloti care au participat la opt clase de concurs. Daca anul trecut, runda bacauana s-a desfasurat pe o ploaie sâcâitoare, de data aceasta, ea a avut un adversar redutabil in caldura ca de cuptor. "Intr-adevar, si in 2011 si acum, ne-am confruntat cu conditii meteo solicitante, dar ospitalitatea gazdelor de la «Selena Motor Sport», calitatea circuitului si, bineinteles, buna pregatire si dorinta de afirmare a pilotilor au facut ca etapa de la Bacau sa fie una reusita. Ne bucuram ca de la un an la altul suntem in progres", a declarat directorul de concurs, Florin Calangea.

Fara rival la Mini

Spre deosebire de primele doua etape ale actualului sezon, desfasurate in Capitala si care au avut drept lidera de participare clasa KZ2, cu câte 20 de piloti, la runda bacauana "clasa regina" si-a gasit in Mini o demna rivala. Pe lânga faptul ca a reunit la start 12 participanti, clasa Mini a oferit si o serie de dueluri extrem de interesante. Câstig de cauza a avut Eduard Anton, care a confirmat reusitele din cursele precedente si, totodata, a beneficiat si de o ciocnire a principalilor sai contracandidati, Vlad Gyenge si Daniel Vasile. "Nu mi-am dat seama prea bine ce s-a intâmplat cu adversarii mei la acea curba. Ma bucur ca am câstigat, dar mi-ar fi placut mai mult ca lupta sa fie una strânsa pâna la capat", a declarat, cu fair-play, Edi Anton.

Locul 1, in familie

Sora lui Edi, Bianca Anton a fost, la rândul sau, de nedepasit, lasându-si cu mult in spate adversarii de la clasa KF3. Mai intâi in calificari si in mansa desfasurata sâmbata dupa- amiaza si, ulterior, in finala de duminica. "M-am obisnuit cu aceasta postura de invingatoare, chiar daca, uneori, este cam plictisitor sa nu ai parte de adversari care sa-ti faca fata", a spus Bianca. Lista invingatorilor de la etapa bacauana a fost completata cu Marco Bota la Pufo, Stefan Daniel Manolache la Kid Kart, Daniel Constantin Vonica la Rotax, Tiberiu Iorgulescu la KF2, Leo Denes la N100 si Nazzareno Compagnoni la KZ2.
Dan Sion

Minifotbal: N-au iesit din grupe

Reprezentanta Bacaului s-a oprit in grupele turneului final de la Deva. In ziua inaugurala, Victoria Bacau a pierdut cu Old Boys Craiova (2-3), dupa care s-a impus la penalty-uri si a primit doua puncte depasind Ados Brasov cu 5-4 (2-2 la finalul timpului regulamentar). Sâmbata s-au desfasurat meciurile decisive, in care Victoria a pierdut cu Fortuna Buzau (0-1) si Glissando Timisoara (0-5), incheind grupa pe locul 4 din 5. Titlul national a fost câstigat de Magic Iasi, dupa 4-2 la penalty-uri cu Mav Glissando Timisoara. In finala mica, Avantaje Deva a trecut cu 3-0 de AS Vispesti Ploiesti. Banateanul Ovidiu Vâlceanu a fost desemnat cel mai bun jucator al turneului, in timp ce deveanul Marius Cinporescu a primit premiul pentru cel mai bun portar. (D.P.)

Fotbal: Au ratat finala

Echipa de juniori A1 a Sport Clubului a fost invinsa cu 6-0 de FC "Danut Coman" in semifinalele Campionatului National

Sport Club Bacau a pierdut sâmbata, la Buftea, cu scorul de 6-0 semifinala Campionatului National de juniori A1 sustinuta in compania echipei FC "Danut Coman" Pitesti. Dupa o prima repriza ceva mai echilibrata, incheiata cu 2-0, pitestenii s-au dezlantuit dupa pauza, marcând alte patru goluri. Aseara, FC "Danut Coman" urma sa joace finala campionatului cu Sporting Rosiorii de Vede, care s-a impus in cealalta semifinala cu 4-1, dupa loviturile de departajare (1-1 la finalul timpului regulamentar) in fata lui Kinder Junior Paleu. Sport Club, in schimb, a jucat pentru locurile 3-4 cu Kinder Junior. "Când pierzi cu 6-0 nu-ti cade deloc bine, dar trebuie sa intelegem ca am intâlnit o echipa superioara noua, alcatuita din fotbalisti ce joaca impreuna de 10 ani. Oricum, pentru noi, faptul ca am ajuns in primele patru echipe ale tarii inseamna un pas urias. Ne-ar fi placut sa jucam finala, dar acesta e nivelul nostru la momentul de fata", a declarat antrenorul juniorilor bacauani, Giani Florian, care a utilizat urmatoarea formula de echipa: Sustac – Nicodim, Beleccciu, Generalu, Pascu-Artenie, Aghirculesei, Pavel, Reican – Tupala, S. Vlad. Au mai jucat: Dobrea, C. Ilie, Tiron, Macalau si Danila. Prezent la semifinalele Campionatului National, presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal, Cristi Sava s-a aratat impresionat de forta de joc a pitestenilor de la "Danut Coman": "La nivel de copii si juniori nu am mai vazut o asemenea posesie". (D.S.)

Handbal / Juniori: „Cupa Onesti”, la final

In buna traditie a sportului onestean, o competitie care straluceste in activitatea scolara a ajuns la cea de-a XVI-a editie. Este vorba despre "Cupa Onesti", organizata de Scoala nr. 1 din municipiu (cea mai veche dintre scollie construite in anii comunismului, ea având un palmares sportiv impresionant). In organizarea editiei 2012 a "Cupei Onesti" s-au implicat Primaria municipiului si Clubul Elevilor din localitate, precum si Directia pentru Sport a judetului Bacau, care a oferit trofeele puse in joc.
Dupa trei zile de intreceri dârze in mai multe locatii, la Sala Polivalenta "Nadia Comaneci" a avut loc festivitatea de premiere a celor mai bune echipe de handbal care au participat la competitie. In intrecerile juniorilor V, care au alcatuit echipele din mediul rural, pe primul loc la masculin s-a clasat echipa Scolii Lipovat (jud. Vaslui), urmata de echipele scolilor din Lunca Cetatuii si Dancu (ambele din jud. Iasi). La feminin, pe primul loc s-a clasat echipa Scolii Vladeni (jud. Botosani) iar pe locul 2 cea a Scolii Tescani (jud. Bacau). La juniori V (echipe din mediul urban) au fost invingatoare echipele Palatului Copiilor Bacau (la masculin) si Handbal Art Galati (care a obtinut in acest an locul III pe tara la Campionatul national de minihandbal).
In clasamentul echipelor de juniori IV, pe primul loc s-a clasat la masculin Top Handbal Bacau (insotita la Onesti de Gabriel Armanu) si OK Sport Onesti la feminin (coordonata de prof. Corneliu Sburlan si Mihai Titianu). La juniori III baieti primul loc a revenit echipei Colegiul Sportiv "Nadia Comaneci" – Clubul Copiilor Onesti iar la feminin a cucerit locul 1 echipa CSS Tulcea (ocupanta a locului 3 la Turneul final al campionatului national). Bucuria accordarii trofeelor si diplomelor catre echipele invingatoare a fost traita din plin de fostele handbaliste onestene Laura Neacsu, Ioana Motei si Irina Sburlan.
La festivitatea de premiere au fost felicitati si cei mai buni portari, cei mai tehnici jucatori si golgheterii de la fiecare grupa de intreceri. Au fost evidentiati prof. Corneliu Sburlan (sufletul acestei competitii, care de la an la an se bucura de o si mai mare participare a echipelor din toata tara), echipa de organizare precum si brigada de arbitri care a asigurat conducerea tuturor meciurilor. Prin intreaga sa desfasurare, aceasta intrecere a dovedit ca spiritul ei este legat de viata, cu victorii, infrângeri, noi sperante si fair –play, in acest sens putând consemna si confesiunea profesorului Corneliu Sburlan de la festivitatea de premiere: "Meritele organizarii intrecerii sunt ale tuturor celor care s-au implicat, dar probabil trebuia evidentiat cineva si de aceea a fost pronuntat numele meu!"
Ion Moraru

Bacaul INUNDABIL: Autoritatile n-au facut nimic pentru a impiedica o noua inundatie pe paraiele Negel si Trebes

    La 2 ani de la potopul din iulie 2010, autoritatile au esuat in tentativa de a regulariza albia paraielor Trebes si Negel. Spectrul inundatiilor pluteste inca in aer, mai ales ca modernizarea Caii Moinesti bate pasul pe loc. In urma cu doi ani, in dreptul podului din vecinatatea fabricii de bere, aflat pe drumul ce leaga Bacaul de Moinesti, apele paraului Negel au deversat inundand 200 de case. Sinistratii stau cu frica-n san, constienti ca episodul dramatic din vara lui 2010 se poate repeta la orice ploaie mai sustinuta. Pe 25 mai 2012, lucratorii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISUJ) au intervenit pentru decolmatarea albiei Trebesului, in zona de confluenta cu paraul Negel.
    In urma cu doi ani, 200 de case din comuna Margineni si municipiul Bacau (cartier CFR) au fost inundate de Negel si Trebes. Dupa mai multe zile de ploi abundente, apele celor doua paraie au iesit din matca provocand pagube uriase. Punctul cel mai fierbinte al diluviului s-a dovedit podul din vecinatatea fabricii de bere. Subdimensionat, podul situat pe drumul ce leaga Bacaul de Moinesti s-a transformat intr-un veritabil baraj in calea apelor dezlantuite ale Negelului. Pana la inundarea celor 200 de case nu a mai fost decat un pas.

    Sinistratii stau cu frica-n san

    Urmele dezastrului din iulie 2010 sunt vizibile si acum. La fel si frica sinistratilor, care spun ca autoritatile i-au tratat doar cu promisiuni, fara a face nimic pentru a preintampina alte inundatii.
    "Ni s-a spus ca in august o sa inceapa lucrarile. Au venit speriati de la Bacau, intr-o zi din mai cand apa s-a ridicat. In rest, nimic. Banii pentru inundatii s-au mancat. Daca nu se face nimic cu podul de la fabrica de bere o sa fie din nou inundatie", afirma Anisoara Armanu.
    Ea a povestit cum si-a salvat familia in urma cu doi ani, urcand-o cu mic, cu mare in podul casei. Anton Fichitiu spune ca albia Negelului a ramas neatinsa de autoritati. "Am 80 de ani. Stau cu frica. Nu s-a facut nimic, o fost inundatii si in 2005 si-n 2010. Is acusi doi ani de la inundatii. O fost o societate de la Galati pe aici, s-o facut masuratori si-n rest nimic", sustine Fichitiu. Batranul locuieste intr-o casa refacuta dupa inundatii, insa jumatate din gradina sa a ramas necultivabila in urma diluviului din iulie 2010.

    Proiect intrarziat

    In toamna lui 2011, Administratia Nationala "Apele Romane" incredinta un contract imens unei societati din Galati. In valoare de peste 169 de milioane lei, contractul viza executia si proiectarea de lucrari prioritare in domeniul regularizarii unor cursuri de apa. Intre acestea se afla si cursul paraului Trebes, "raspunzator" pentru o parte insemnata din calamitatile inregistrate in iulie 2010 in Bacau. Societatea care a castigat contractul pus la bataie de Apele Romane este Vega 93 din Galati.
    Conform graficului de executie a lucrarilor, publicat pe siturile de achizitii publice, proiectul privind amenajarea si consolidarea malurilor paraului Trebes trebuia sa se finalizeze in 2012, platile urmand sa fie efectuate catre Vega 93 Galati incepand cu 2015. In realitate, lucrarile de consolidare sunt departe de a fi incepute. "Proiectul este in curs. Licitatia s-a tinut anul trecut. Oamenii au venit. Le-am dat si eu oameni din Primarie si masini sa mearga prin gradinile localnicilor, sa faca masuratori. Din ce informatii am, de 3 luni lucreaza la PTh (n.r. – proiectul tehnic). Dupa ce termina cu partea asta, vor incepe sa lucreze", a dat asigurari Marcelin Solot (PSD), primarul comunei Margineni.

    Podul de la fabrica de bere, punct sensibil

    Redimensionarea podului de la fabrica de bere bate, de asemenea, pasul pe loc. Asta pentru ca reabilitarea si suprainaltarea acestuia au fost prinse intr-un proiect de infrastructura a carui finantare treneaza. Conform datelor oficiale, podul amintit face parte din proiectul vizand modernizarea caii Moinesti, finantat prin POR, Axa prioritara 1.1 ("sprijinirea durabila a oraselor poli urbani de crestere economica"). Contractul de asistenta financiara a fost semnat abia la jumatatea lui 2011 de municipalitatea bacauana, insa finantarile pe POR sunt deocamdata sistate, in asteptarea unui audit comandat de Comisia Europeana. Oficialii UE vor verifica mai multe programe de finantare, intre care Programul Operational Regional, dar si Programul Operational Sectorial (POS) Mediu. Modernizarea caii Moinesti are o valoare totala de 38,9 milioane lei, din care 29,6 milioane lei reprezinta asistenta financiara UE. Situatia e complicata de durata mare de implementare a proiectului, de 27 de luni, situatie in care rezolvarea problemei podului de la fabrica de bere mai are de asteptat.
    Inundatii cu repetitie: Intre 2003 si 2010, Directia Apelor a transmis 6 adrese de avertizare catre Primaria Bacau

    In intervalul 2003-2010, Directia Apelor Siret (acum Administratia Bazinala de Apa Siret) a remis Primariei Bacau 6 adrese prin care atragea atentia ca exista riscul producerii unor inundatii in zona de nord a orasului, daca podetul de pe Negel nu va fi redimensionat si suprainaltat. Prima adresa a fost trimisa pe 23 mai 2003 catre Primaria Bacau care a formulat un raspuns pe 14 iulie 2003, prin viceprimarul de la acea data, Dragos Benea. Primaria s-a declarat de acord cu dezafectarea podetului, cu conditia intocmirii de catre Directia Apelor a documentatiei necesare pentru demolarea podului. Dupa preluarea functiei de primar de catre Romeo Stavarache, Directia Apelor a remis alte 5 adrese catre Primarie, fara ca acestea sa-si gaseasca ecou in randul noilor edili.
    In august 2008 la sediul Primariei Margineni a avut loc o intalnire, la care au participat inclusiv reprezentanti ai ISUJ. In urma discutiilor s-a incheiat o Nota de constatare in care Primaria Bacau si-a luat obligatia de a obtine acordul locuitorilor din cartierul CFR pentru punerea la dispozitie a terenurilor necesare realizarii investitiei derulate pe cursul Negelului. In septembrie 2008, Directia Apelor a remis Primariei Bacau o noua adresa in care se atrage atentia ca este strict necesara suprainaltarea podului rutier, "existand oricand pericolul repetarii fenomenelor nedorite din vara anului 2005".
    Pe 15 septembrie 2009, Primaria Bacau formuleaza un raspuns catre Directia Apelor Siret in care anunta ca Podul Rutier de pe DN 2 G, Bacau – Moinesti, "exista ca si obiectiv de investitii inca din programul pe 2008". Pe 13 august 2010, Directia Apelor a formulat o adresa catre Institutia Prefectului in care cere sprijinul acesteia pentru deblocarea situatiei create. La doi ani de la inundatiile care au afectat 200 de case in Margineni si Bacau (cartierul CFR) autoritatile nu au rezolvat problema podului de la fabrica de bere si nici regularizarea paraului Trebes.

    ISUJ a intervenit in mai pentru decolmatare

    Pe 25 mai, lucratorii ISUJ au intervenit cu doua autovehicule de munca operativa pentru decolmatarea albiei paraului Trebes in zona de confluenta cu Negel. Misiunea de interventie a fost finalizata in cursul orei 22.00. La actiunile de decolmatare din 25 mai au mai participat 3 lucratori din cadrul SGA Bacau, precum si 3 angajati ai Primariei Bacau.
    Lucian Bogdanel

    Atletism / CN seniori: Aur predominant

    Recolta bogata pentru reprezentantii judetului nostru la "nationalele" pentru seniori. Competitia desfasurata pe stadionul "Dinamo" din Bucuresti a reunit la start 286 de sportivi din 74 de cluburi, companie in care atletii bacauani au cucerit 16 medalii. Jumatate dintre rezultate sunt de aur, bilantul fiind completat cu trei arginturi si cinci bronzuri.

    Repetitie pentru Olimpiada

    Cu o luna inainte de Jocurile Olimpice (27 iulie – 12 august), sportivele din lotul pentru Londra si-au reconfirmat suprematia pe plan national. La mai putin de o saptamâna dupa ce a ocupat locul al 10-lea in proba de ciocan de la «europene» (67.24 m), Bianca Perie (SCM Bacau) si-a imbunatatit evolutia si a aruncat 69.14 m la "nationale". De asemenea, dupa ce la Helsinki a ratat finala la 800 m, Mirela Lavric (CSM Onesti) a cucerit doua medalii de aur la Bucuresti (400 si 800 m).

    Afaceri "in familie"

    O alta "dubla" a fost realizata de bacauanul Nicolae Soare (CS Stiinta), care s-a impus la 5.000 si 10.000 metri. In plus, cursele de 800 si 1.500 m au fost disputate la vârf intre Cristian Vorovenci (CSM Bacau) si Raul Botezan (CSM Onesti), care si-au impartit victoriile. "Nationalele" de la Bucuresti au reprezentat totodata un criteriu de selectie in lotul pentru "balcaniada" de la Eskisehir (Turcia), care va avea loc in perioada 21-22 iulie.

    Dana Popa


    Rezultatele atletilor din judetul Bacau la "nationalele" pentru seniori

    – aur: Alexandru Nicolae Soare (CS Stiinta Bacau, 10.000 m, 30:23.27, respectiv 5.000 m, 14:43.21), Bianca Perie (SCM Bacau, ciocan, 69.14 m), Mirela Lavric (CSM Onesti, 400 m, 52.11 sec., respectiv 800 m, 2:01.93), Raul Botezan (CSM Onesti, 1.500 m, 3:52.87), Cristian Vorovenci (CSM Bacau, 800 m, 1:49.19), Lavinia Scurtu (CSM Bacau, prajina, 3.50 m);
    – argint: Cristian Vorovenci (CSM Bacau, 1.500 m, 3:54.87), Daniel Betej (CSM Onesti, 3.000 m obstacole, 9:06.89), Raul Botezan (CSM Onesti, 800 m, 1:49.54);
    – bronz: Simona Maxim (CSM Onesti, 10.000 m, 36:19.85), Andrei Deliu (CSM Onesti, prajina, 4.50 m), stafeta 4×100 m CSM Onesti (Mihai Petrescu, Stefan Gainusa, Alexandru Cojocaru, Alexandru Terpezan, 42.33 sec.), Alexandru Craescu (CSM Bacau, sulita, 66.94 m), Ionut Betej (CSM Onesti, 5.000 m, 14:49.02).

    Feniuc, campion la decatlonDupa "nationalele" pentru seniori, sâmbata si duminica s-au desfasurat campionatele de probe combinate pentru seniori, tineret si juniori (1, 2, 3). La decatlon, Ionut Feniuc (SCM Bacau) a cucerit titlul cu un total de 6722 puncte, devansându-i pe Irinel Cojan (CS Muscelul Câmpulung Muscel, 6325 p.) si Mihai Cârstea (SCM Bacau, 5889 p.). Atletii au concurat la 100 m, lungime, greutate, inaltime, 400 m, 110 m garduri, disc, prajina, sulita si 1.500 m. (D.P.)

    Rata abandonului scolar, in crestere: 1.200 de elevi bacauani au fugit de carte in acest an

      Sistemul de invatamânt bacauan este de la un an la altul mai sarac. La incheierea cursurilor din anul scolar 2011-2012, statistica arata ca aproximativ 1.200 de elevi au abandonat scoala pe parcurs. O parte din ei au plecat in strainatate, dar altii nu vor mai calca prea curând in scoala. Iar numarul lor este mai mare, cred specialistii, pentru ca datele finale vor sosi in luna septembrie.

      497 de elevi din invatamântul primar, 443 din invatamântul gimnazial si 252 din invatamântul liceal – in total 1.192 de elevi – astfel se prezinta in cifre, la 15 iunie 2012, statistica abandonului scolar la nivelul Inspectoratului Scolar. Ar putea parea o cifra infima, prin comparatie cu numarul total de elevi inscrisi la inceputul anului – 92.934, dar daca analizam datele din anii precedenti concluzionam ca a crescut de trei ori fata de anul scolar 2010-2011. "Numarul elevilor care au abandonat scoala este mai mare in mediul rural, cu exceptia celor din invatamântul primar, unde din 497 – 257 de elevi fata de 240 de elevi provin din mediul urban. La gimnaziu 368 de elevi provin din rural si 75 din urban, in timp ce la liceu 175 din rural si 77 din urban", a precizat Rodica Balan, informatician la Inspectoratul Scolar. In realitate, numarul celor care au lasat scoala poate fi chiar mai mare deoarece statistica va fi completa in luna septembrie. O parte din cei 1200 de elevi ar putea fi plecati cu parintii in strainatate, dar ei sunt inregistrati ca si abandon scolar daca nu si-au retras foaia matricola.

      De trei ori mai multi decât anul trecut

      Abandonul scolar este ca un bulgare de zapada care se rostogoleste si devine mai mare de la un an la altul. In anul scolar 2010-2011 din cei 86.948 de elevi inscrisi la inceput de an, 439 au abandonat cursurile, iar 949 au plecat din sistem in strainatate sau in alte judete. Fata de anul scolar precedent, 2009-2010, numarul a fost constant. Anul acesta, cei mai multi dintre copiii care nu au mai continuat parcursul scolar au fost din clasele I-IV – 497. Urmeaza cei de la gimnaziu – 443 si apoi cei de la liceu – 252, pe când anul trecut cele mai multe cazuri de s-au inregistrat la gimnaziu, in mediul rural. Cauzele pentru care avem astfel de situatii sunt multiple, de la cele de ordin economic, la cel de ordin social. "Daca vorbim de mediul rural, putem spune ca o parte din copii, cei in jurul vârstei de 12-13 ani, sunt opriti acasa pentru muncile casnice si nu numai. Parintii ar trebui poate convinsi, fortati prin taierea unor ajutoare sa ii aduca pe cei mici la scoala", este de parere psihologul scolar Ramona Cioarec. De cealalta parte, plecarea parintilor in strainatate este un factor decisiv pentru viitorul copiilor care ramân in urma. "Fratii se cresc unii pe altii, dar le lipseste un model când au cea mai mare nevoie. Mai sunt si alti factori decisivi care tin de mediul din care provin copiii", sustine Gabriela Balan, psiholog.
      Inspectoratul Scolar are datoria de a monitoriza aceste plecari, iar in unitatile de invatamânt unde se inregistreaza directorii incearca sa afle motivele clare pentru care copiii sunt retrasi de la clasa.
      Andreea Gavrila

      Abandonul in cifre:
      – an scolar 2007-2008 – 664 cazuri
      – an scolar 2008-2009 – 708 cazuri
      – an scolar 2009-2010 – 435 cazuri
      – an scolar 2010-2011 – 439 cazuri
      – an scolar 2011-2012 – 1192 cazuri

      Bugetarii stau cu ochii pe card: Vine leafa marita pentru angajatii de la stat

      In aceasta saptamâna, bugetarii vor primi salarii majorate cu 8 la suta. Reintregirea s-a aplicat de la 1 iunie, la doi ani de când s-a operat taierea de 25 la suta a lefurilor.

      Angajatii din invatamânt, sanatate, administratie publica vor avea in cont in aceste zile zeci sau chiar sute de lei in plus la salariu, aferenti reintregirii cu 8 la suta a lefurilor bugetarilor. In functie de incadrarea salariala, unii angajati ar putea primi 50 de lei, in timp ce altii si 200 de lei. In multe institutii publice salariile pentru lunia iunie se platesc incepând cu 10 iulie.
      Profesorii bacauani vor primi in medie 108 lei la salariu. "Salariul mediu brut in invatamânt este de 1600 de lei, asadar in iulie se vor primi 108 lei in plus la salariu, 70 de lei net. Nu este mare afacere, mai ales daca tinem cont ca in invatamânt media salariilor este cea mai mica comparativ cu alte sectoare bugetare, diferentele fiind intre 300 si 500 de lei", precizeaza liderul de sindicat, Manole Chiriac. Acesta sustine ca profesorii sunt nemultumiti si de faptul ca s-a tot amânat punerea in practica a hotarârilor judecatoresti definitive cu privire la plata drepturilor salariale restante. La nivelul judetului Bacau, din estimarile existente, statul le datoreaza cadrelor didactice 16,5 milioane de lei.

      Nu s-a facut rectificarea bugetara

      Si medicii si personalul din sistemul medical ar urma sa beneficieze de lefuri mai mari. Daca infirmierii vor primi undeva la 50 de lei in plus, asistentele pleaca acasa cu 100 de lei in plus, iar medicii de la 150 de lei in sus, in functie de salariile pe care le au. "Vor fi probleme in spitale pentru ca nu s-a facut rectificarea bugetara necesara. Bugetul trebuie calculat tinând cont de faptul ca in acest moment cheltuielile de personal au crescut", spune sceptic Aurel Cretu, liderul Sanitas Bacau.

      Politistii nu cred pâna nu vad

      Si politistii asteapta cu nerabdare sa gaseasca mai multi bani pe card in ziua de salariu. Liderul de sindicat al oamenilor legii din Bacau spune ca nu crede pâna nu vede. „Promisiuni au tot fost. Eu astept sa vad ce bani o sa am pe card pe data de 14 iulie. Din câte stiu eu nu s-a facut rectificare bugetara, la sfârsitul lunii iunie cum era stabilit, asa ca sunt rezervat”, ne-a spus Marian Pavel, liderul de sindicat al lucratorilor din Inspectoratul de Politie Judetean Bacau. Acestia mai au de primit si bani pentru uniforma, sume restante pentru anul 2011. „Noi asteptam si plata restantelor de anul trecut, pentru tinuta. Ar fi in jur de 1.800 de lei de fiecare. Pâna acum s-a dat doar 20% din suma. Ni s-a spus ca se vor primi la sfârsitul lunii iulie, dar sa vedem”, a mai spus Pavel.

      Angajatii de la Fisc sunt mai increzatori

      Cei care lucreaza in Directia Generala a Finantelor Publice Bacau sunt convinsi ca data de 10 iulie le va aduce mai multi bani in buzunare. „Toata lumea asteapta. Salariile sunt cum sunt, la piata când mergi preturile sunt foarte mari. Majorarea salariala este binevenita si noi credem ca o sa primim acesti bani luna aceasta”, a spus Iulian Cerbu, liderul de sindicat de la Finante.
      Andreea Gavrila
      Geta Panaite

      Aproximativ 1,2 milioane de bugetari vor avea salariile marite cu 8%, un efort financiar lunar intre 250 si 300 de milioane de lei. Guvernul sustine ca va mai avea loc o a doua majorare, tot de 8%, in luna decembrie. Reamintim ca in 2010 acestia au ramas fara 25% din leafa, prima majorare fiind facut anul trecut când au mai primit 15%.

      Liceenii cauta alternative pentru educatia nonformala

        A.R.D.O.R. Moldova organizeaza in perioada 9-13 iulie activitatile specifice proiectului Forumul National al Dezbaterilor Consiliului National al Elevilor. Proiectul este finantat de Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret si se afla la a doua editie. La derularea proiectului participa 80 elevi si 20 profesori, din toata tara, inclusiv din Bacau si Buhusi. Motiunile care vor constitui subiectul dezbaterilor sunt: „Prezenta reprezentantului CNE in Consiliul de Administratie, cu vot deplin, este justificata” si „Ar trebui modificat bacalaureatul?” Proiectul are ca scop promovarea valorilor in cadrul unei democratii reale, oferirea de alternative ale educatiei nonformale, sustinerea participarii active la viata comunitatii, precum si promovarea educatiei pentru valorile UE. Aceste obiective se vor finaliza prin organizarea Competitiei Nationale de Dezbateri Academice Karl Popper, 2012, editia a II-a. „Proiectul nostru, spune prof. Ciprian Zaharia, presedinte al A.R.D.O.R. Moldova, se refera la motivarea elevilor din perspectiva participarii active la viata comunitatii, folosind metoda dezbaterilor Karl Popper, ca educatie nonformala. In ultimii ani, in România, elevii din colegii si licee s-au organizat in Consilii ale elevilor, in plan local, judetean si national. Uneori, activitatea acestor consilii este neunitara, cu probleme prea specifice zonei unde functioneaza. Lipsesc: activitatea unitara, scopurile comune, strategiile pe termen lung/scurt. Aceste aspecte se pot contura in forma unor prioritati nationale, daca se discuta in mod democratic, intr-un concurs national al celor mai bune solutii oferite de membrii C.J.E./C.N.E., folosind metoda dezbaterilor. La implementarea acestui proiect vom avea parteneri precum M.E.C.T.S., I.S.J. Bacau si C.C.D. Bacau, care ne ofera sprijin logistic si specialisti formati in acest sens”.
        Ion Fercu

        Mai putini someri, in scripte

        In judetul Bacau, la sfârsitul lunii iunie se inregistra o rata a somajului mai mica decât a fost la finele lui mai. Mai exact, la 31 mai erau 5,24 someri la o suta de persoane active fata de 5,35. In cifre absolute aceasta inseamna ca numarul somerilor a scazut de la 12.109 persoane la 11.800, din care 41 la suta sunt femei. Regresul este urmare a faptului ca in luna iunie au intrat in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau mai multi someri decât au fost scosi din baza de date a acesteia. Astfel, luna trecuta s-au inscris la AJOFM Bacau 1.400 persoane care au fost concediate si au iesit din evidenta 1.700. Dar cei mai multi dintre acestia din urma nu mai sunt in evidenta deoarece au epuizat perioada de acordare a indemnizatiei de somaj ori nu au avut acest drept si au terminat cele sase luni in care au beneficiat de servicii de consiliere si mediere pe piata muncii. Totusi, o parte dintre someri au fost scosi din evidenta deoarece si-au gasit un loc de munca. Pe de alta parte, insa, trebuie sa spunem ca numarul somerilor care au dreptul la indemnizatie de somaj este tot mai mic. Daca in iunie acestia numarau 4.402 persoane, acum sunt 4.050. Asadar, 7.750 someri din baza de date a AJOFM nu iau niciun ajutor de somaj. (Elena T.)

        Copiii descopera „mestesugurile dacice”

          Cu sprijinul Consiliului Judetean (CJ) Bacau, Asociatia „Oblio” a dat startul unui nou proiect: „Mestesuguri dacice in contemporaneitate”. “Ne dorim sa promovam potentialul cultural al judetului, arata Simona Rusu, presedintele asociatiei. Se vor derula, astfel, activitati interesante, care sa deschida universul tinerilor, în scopul cunoasterii originilor proprii si a dezvoltarii curiozitatii lor în domenii mai putin abordate, precum etnografia si folclorul.” Proiectul va cuprinde mai multe activitati ce se vor desfasura pâna în luna octombrie a acestui an. În prima faza, vor fi achizitionate materialele necesare, inclusiv o roata a olarului, si vor fi selectati voluntarii. Vor urma dezbateri pe tema valorificarii si conservarii mestesugurilor traditionale, prezentarea de filme documentare, dar si redescoperirea traditiilor, obiceiurilor si leacurilor pastrate de pe vremea dacilor. „Se va organiza o scoala de mestesuguri, unde copiii vor descoperi tainele olaritului si ale prelucrarii lemnului. Obiectele vor fi apoi pictate manual, dupa care expuse la un târg de pocroave. Si nu în ultimul rând, va fi publicata o brosura care va contine detalii despre zonele de impact din proiect, informatii despre arealul turistic si etnografic, sugestii de petrecere a timpului liber în mod activ, constructiv, relaxant, prin valorificarea potentialului creativ al oricui ar fi interesat de traditii si obiceiuri patriarhale”, mai spune Simona Rusu. Cei 30 de copii participanti la proiect vor face excursii în zonele rurale cu potential folcloric si mestesugaresc ale judetului, se vor întâlni cu mesteri autohtoni, vor tine un jurnal în care vor consemna impresiile si experientele traite.
          Silvia Patrascanu

          Voluntari britanici in estul judetului

            Copiii din mediul rural care sunt inclusi in programul “Clubul cu Lipici” derulat de FSC vor avea o vacanta adevarata. “Lunile iulie si august se anunta pline de surprize si activitati recreative si educative pentru câteva sute de copii din mai multe comune din estul judetului, arata Andrei Dulgheru, asistent comunicare. Motivul, ca si in alti ani, il reprezinta scolile de vara pe care voluntarii bacauani impreuna cu colegii lor britanici de la «Libra» si «Life» au inceput deja sa le pregateasca. Jocuri, concursuri, distractie multa, dar si informatii noi, ateliere si cluburi educative, toate sunt deja gândite si planificate pentru a le oferi celor mici o vacanta de neuitat. Timp de o saptamâna, chiar doua in unele comunitati, 20 de voluntari români si britanici vor locui alaturi de copii si le vor oferi zilnic un program de vacanta deosebit, menit sa le sporeasca interesul pentru cunoastere, invatare, dar si sa le ofere posibilitatea de a se juca si a se distra, asa cum orice copil merita in vacanta.” Vor fi organizate scoli de vara in Motoseni si Podu Turcului, in perioada 23 iulie-3 august, in Colonesti, 23-28 iulie, Rachitoasa, 29 iulie-3 august, Stanisesti, intre 5 si 10 august, iar intre 12 si 17 august, in Dealu Morii si Godinesti.
            Silvia Patrascanu

            Putine apeluri la telverde, nicio ancheta la Spitalul Judetean de Urgenta

              Din luna mai a anului trecut, la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) este accesibil, in mod gratuit, un numar de telefon la care se pot face sugestii si reclamatii cu privire la activitatea medicala sau administrativa din aceasta unitate sanitara. In ultimul timp, apelurile s-au rarit foarte mult, iar cei care mai suna din când in când la numarul afisat peste tot in spital cer doar informatii sau doresc sa-si faca programari in policlinica.

              Numarul de telefon gratuit a fost una dintre masurile luate dupa trecerea SJU in administrarea Consiliului Judetean Bacau pentru cresterea calitatii serviciilor oferite de cea mai mare unitate spitaliceasca din judet. La inceput, numarul de telefon a fost utilizat foarte des. Totusi, niciunul dintre apeluri nu a dus la declansarea vreunei anchete serioase cu privire la comportamentul personalului medical sau la conditiile de cazare si tratament din spital. In ultimele luni, apelurile s-au rarit, ajungând la unul pe saptamâna. Nu au lipsit copiii care au descoperit telverde si s-au distrat sunând chiar si de 30 de ori la acest numar. „Un tatic a sunat sa reclame ca nu i se da voie sa-si vada sotia si copilul abia nascut, ne-a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt al SJU. Alt apartinator reclama ca programul de vizita din spital este prea scurt, iar un altul ne cerea sa sponsorizam o batrâna sa faca 10 sedinte de fizioterapie in loc de 8. Cel mai des ni se cer insa informatii despre pacienti internati sau sa facem programari la cabinetele din ambulatoriul de specialitate.” Nu au lipsit reclamatiile, dar, potrivit reprezentantului SJU, acestea nu aveau temei. O pacienta l-a reclamat pe unul dintre medicii de la Urgenta ca i-ar fi vorbit urât. Medicul a declarat ca bolnava si-a iesit din fire când a fost intrebata unde lucreaza, pentru a se completa fisa de consultatie, si sustinea ba ca este somera, ba ca are o firma. Contactata telefonic, pacienta, care se calmase, a recunoscut ca a exagerat in sesizare. Pacientii au mai reclamat cozile la care trebuie sa stea bolnavii cu diabet pentru a-si primi retetele, dar nu au lipsit nici aprecierile la adresa unor medici (de la Oftalmologie, de exemplu). „In general, pacientii incearca sa-si rezolve problemele cu programarile. Ii ajutam dar le explicam ca acestea se pot face simplu, fie telefonic, in policlinica, fie pe site-ul spitalului. Fiecare apel primit la numarul telverde se taxeaza cu doua minute de convorbire si este de preferat sa sune doar cei care au cu adevarat sugestii sau reclamatii.”
              Doina Mincu

              Telverde Spitalul Judetean de Urgenta Bacau:
              0 800 801 805 (gratuit in toate retelele de telefonie)

              Legea Sanatatii, disecata de ministru

                Reorganizare, controlul banilor si privatizare

                Vasile Cepoi, ministrul Sanatatii, a inceput seria dezbaterilor pe marginea proiectului viitoarei legi a Sanatatii in Bacau. La intâlnire au participat reprezentanti ai administratiei locale, ai Directiei de Sanatate Publica, ai spitalelor, ai Serviciului Judetean de Ambulanta si ai organizatiilor profesionale din sistemul sanitar.

                Ministrul Sanatatii a prezentat in Bacau noutatile aduse de proiect si a incercat sa explice cum va functiona sistemul asigurarilor de sanatate. Acesta se va aseza pe alte baze, o copie a modelului belgian. „Din intâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanti ai organizatiilor profesionale si ai societatii civile au rezultat asteptarile pe care le are populatia de la aceasta lege, a precizat dr.Vasile Cepoi. Se vrea ca statul sa-si asume responsabilitatea pentru asigurarea sanatatii, sa se respecte principiul universalitatii, iar organizarea sistemului sa duca la cresterea controlului asiguratilor asupra modului in care sunt cheltuiti banii colectati.” O prima masura prevazuta in buget este ca sumele colectate la fondul asigurarilor de sanatate sa nu mai faca parte din bugetul consolidat al statului. Cu alte cuvinte, banii dati de populatie pentru sanatate vor fi utilizati numai in sistemul sanitar.

                Contributie pentru toti asiguratii

                Ministrul Cepoi a dezvaluit ca se intentioneaza sa se achite contributie pentru toti asiguratii. Cei care au venituri o vor plati in continuare (cu promisiunea ca nu se va majora contributia), iar pentru cei care sunt scutiti acum (pensionari cu venituri mici, copii, elevi, studenti, asistati social, etc), statul va vira o contributie la fondul national de asigurari. Nici co-asiguratii nu vor mai avea drepturile asiguratilor, ca pâna acum, fara plata. Pentru asiguratii care au venit lunar mai mic de doua salarii minime pe economie, contributia aferenta co-asiguratilor se va vira de la bugetul de stat. Cei care depasesc plafonul vor plati lunar 38 de lei pentru fiecare co-asigurat pe care il au.

                Sanatatea asiguratului, in mâna asiguratorului

                Reorganizarea caselor de asigurari este una dintre schimbarile importante din sistem. In loc de casele care exista acum in fiecare judet vor functiona 8-10 societati mutuale de asigurari regionale. Un subiect fierbinte este cel al conducerii acestor case. Ministrul a spus ca deciziile vor fi luate de adunari generale formate din structuri ale administratiei local si, potrivit unei propuneri recente, „vor fi reprezentati si pacientii, sindicatele si organizatiile profesionale.” Societatile private de asigurari care vor dori sa intre in sistemul social de asigurari vor avea reguli stricte de urmat si nu vor putea refuza niciun asigurat care dorest sa incheie contract de asigurare medicala. „Asiguratorii vor fi obligati sa faciliteze accesul asiguratilor la toate serviciile medicale de care au nevoie. Daca acum efortul este al pacientului, care se intereseaza la ce spital sa mearga sau la ce specialist, dupa noua lege, de toate acestea se va ocupa asiguratorul.” Urgentele vor fi in continuare gratuite pentru toata populatia si finantate de la bugetul de stat.

                Gata cu compensarea medicamentelor ieftine!

                Pachetul de servicii medicale va arata cu totul altfel decât acum. „Nu are rost sa cheltuim fondurile pe medicamente foarte ieftine, de exemplu, pe care si le permite toata lumea, a explicat ministrul. Decontam 1 sau 2 lei de pacient, deci nu le venim foarte mult in ajutor, dar fiind medicamente foarte des utilizate, cheltuim milioane de lei anual la nivel national. In acest timp, avem liste de asteptare pentru tratamente pe care pacientii chiar nu si le permit. Pentru cei care, cu adevarat, nu au de unde da nici acel leu pentru tratament vom introduce pachetul social de sanatate, ale carui costuri vor fi suportate de la bugetul de stat.” Proiectul de lege se va afla in dezbatere publica doua luni, dupa care va fi trimis in parlament.
                Doina Mincu

                Primar de la tara caut investitor!

                Merg afacerile si in comunele din est

                Aflati de doua decenii in asteptarea capitalismului, edilii de la tara fac drumuri, trag apa, extind retelele electrice. Daca exista infrastructura, spera ei, investitorii vor deschide afaceri, tinerii vor avea de lucru, comuna va inflori. Au in minte satele din Occident, in care toti locuitorii sunt prosperi si fericiti. Ziua aceea nu e chiar asa departe.

                Unul dintre obiectivele majore ale edililor din mediul rural este atragerea agentilor economici. O firma puternica, in comuna, inseamna taxe de concesionare, de autorizare, chirii, impozite pe salarii, mai exact venituri la buget si locuri de munca. In majoritatea comunelor, singurii investitori sunt proprietarii societatilor agricole, care au achizitionat utilaje moderne si lucreaza pamântul.
                “Daca ar veni, eu le-as oferi facilitati, spatii, as munci si voluntar trei-patru zile pe luna, dar nu vin”, afirma Ionel Galatanu, primarul din Odobesti. Singura firma prezenta, aici, e Agrotib SRL. “Daca nu ar fi aceasta, peste 80 la suta din terenuri ar fi pârloaga, arata edilul. Tinerii au plecat, iar populatia e imbatrânita si nu mai are putere. Din pacate, alti investitori nu avem! A fost Dona Doni, care facea parchet si mobila, dar a plecat. Spatiul a fost cumparat de niste italieni care trec rar prin comuna. Alta firma, Conespan, a fost executata de banca.”

                Firmele se dezvolta si fac pui!

                Timp de doua decenii, cu tot angajamentul primarilor ca le vor oferi terenuri si spatii de productie la chirii modeste, investitorii nu s-au inghesuit la tara. De ceva vreme, totusi, mai ales in zonele cu resurse, au inceput sa se infiripe afaceri.
                “Avem o firma de prelucrarea lemnului, Lera Wood, doi agenti agricoli de capacitate mare, Agrotib si Agrodinamic, si cinci tineri fermieri, care au solicitat fonduri europene, arata Gh. Andries, edilul din Plopana. Firma-mama Lera Wood a deschis trei firme mici, care au proiecte si care s-au angajat sa infiinteze câte 15 locuri de munca fiecare.” Edilii si-ar dori fabrici de incaltaminte, confectii, utilaje s.a., dar stiu ca dezvoltarea agriculturii si a prelucrarii produselor agricole e unica sansa a comunelor izolate. “Profesia mea e de inginer agronom, arata Andries. Am lucrat intr-un IAS care avea 3 ferme pomicole, producea o mie de tone si stiu ca Plopana are un mare potential agricol. Cât priveste firma de prelucrarea lemnului, pot spune ca a ales bine locatia intrucât zona e foarte bogata in paduri, ceea ce ofera materie prima aproape de locul de prelucrare.” Edilul afirma ca ar fi de dorit ca bugetul local sa fie alimentat mai mult de la agentii economici si mai putin de la populatie: “Din acest motiv stimulam societatile. In plus, comuna, fiind intr-o zona defavorizata, ofera un punctaj suplimentar celor care depun proiecte europene.”

                Lipsesc tractoristii si mecanicii

                De ce ar veni un agent economic intr-o comuna de la “marginea lumii”, mai exact de la granita cu judetul Vaslui? Pentru teren, care e ieftin si mult. Convingerea edililor e ca terenul din apropierea oraselor va fi tot mai scump si mai putin. Pentru a-si ridica fabrici si depozite, investitorii vor ajunge si la Plopana, Odobesti sau Colonesti. Exista si cladiri gata construite, foste CAP, SMT etc., care stau goale. Un alt atuu ar fi ca, pe dezvoltare rurala, se vor putea accesa fonduri si in viitor. Taxele sunt mai mici aici, dar ar costa mai mult transportul. Mâna de lucru e mai ieftina, dar nu se gaseste. “O mare problema e gasirea muncitorilor calificati, spune Nicolae Nistor, administratorul Agrotib, care a venit la IAS Traian in 1987 ca sa stea o luna si a ramas pe viata. Odata cu desfiintarea scolilor profesionale, au disparut tractoristii si mecanicii, iar noile masini sunt complicate, au senzori, computere de bord, sunt adevarate uzine pe roti.” Prin urmare, calificarea la locul de munca e mai dificila. Ar trebui ca administratia, scoala si societatile comerciale sa colaboreze mai strâns, asa incât, tinerii sa se pregateasca exact in meseriile pentru care exista cerere in comuna, afirma Nicolae Nistor. De altfel, toti – primari, oameni de afaceri, consilieri, profesori etc. – spera ca, in doi-trei ani, comunitatile rurale se vor agrega si se vor dezvolta, iar binele public si binele individual vor merge in aceeasi directie.
                Silvia Patrascanu

                Sanse reduse de angajare si in constructii

                In prezent, locurile de munca ofertate de catre diversi angajatori din municipiul Bacau si alte localitati din judet trec cu putin peste 200. Oferta consta in continuare din mai multe posturi vacante in domeniile industriei textilelor si ale confectiilor de imbracaminte si incaltaminte. Firme din aceste domenii cauta 2 croitori, 55 confectioneri imbracaminte, 13 confectioneri incaltaminte, 2 CTC-isti (controlor tehnic de calitate), 5 pregatitori articole de marochinarie, 1 mecanic industrie confectii, 28 muncitori necalificati si 2 tricoteri. In schimb, in constructii, sectorul unde vara este sezon de vârf, posibilitatile de angajare sunt extrem de mici. In acest sector se gasesc 4 locuri de dulgher, 1-electrician in constructii, 1-excavatorist, 1-faiantar, 1-fierar betonist, 1-izolator termic, 3-montator pereti din ghips carton, 5-zidar si 7-zugrav. In sfera serviciilor oferta este mai diversa, ea constând dintr-un post de bucatar, 2-coafor, 2-cofetar, 1-frizer, 1-gestionar, 1-maestru arta culinara, 1-ospatar, 10-operator vânzari prin telefon, 4-operator calcul, 2-agent paza, 4-ambalator manual, 1-lucrator gestionar, 2-magaziner, 1-manipulant, 2-receptioner, 2-spalator auto si 2-vulcanizator. In alte domenii de activitate sunt disponibile 2 posturi de circularist, 6-instalator sanitar si de gaze, 1-impiegat miscare, 2-lacuitor lemn, 1-mecanic locomotiva, 1-manevrant vagoane, 4-muncitor necalificat tâmplarie, 5-sudor, 5-tâmplar universal si 2-sofer autocamion. Pentru somerii cu studii superioare sunt doar 2 locuri de asistent manager si 1 de medic specialist in balneofizioterapie, la Slanic Moldova.
                Elena T.

                Catastrofa la Bacalaureat: Promovabilitate de numai 45,43% la examenul maturitatii in Bacau

                  A fost jale si la Bacalaureatul din acest an. Mai bine de jumatate dintre candidati nu au reusit sa obtina macar nota 6.00 pentru a fi promovati. Au fost si licee unde niciun absolvent nu a promovat, iar cele mai bune rezultate s-au invârtit in jurul procentului de 92%. A fost si o medie de 10, singura din judet, iar cea care se poate mândri cu aceasta performanta este Mara Bruma, de la Colegiul National „Dimitrie Cantemir” din Onesti.

                  Au curs multe lacrimi la afisarea rezultatelor examenului de Bacalaureat din acest an. Unii au plâns de fericire, dar cei mai multi au plâns când au vazut ca in dreptul lor scria „Respins”. Primii care au aflat notele si au rasuflat usurati au fost absolventii de la Colegiul National „Vasile Alecsandri” din Bacau. Multi dintre ei erau foarte fericiti pentru ca nota finala era mai mare decât se asteptau. Au inceput sa dea telefoane peste telefoane, s-au imbratisat si, in sfârsit, sa-si faca planuri de vacanta. Asta se intâmpla in jurul orei 10.30 când curtea colegiului era plina de adolescenti fericiti. „Am luat 8.38 si sunt foarte multumita. La anatomie am luat 9.30 si ma bucur pentru ca vreau sa dau la Medicina la Iasi”, ne-a spus Maria Calugaru.

                  Unii râd, altii plâng

                  Peste drum la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” atmosfera era total opusa. Candidatii asteptau rezultatele si au avut de asteptat inca doua ceasuri. Când au inceput sa se lipeasca listele au curs si primele lacrimi. O eleva dezamagita de nota a plâns minute in sir ca si-a ratat vacanta si admiterea la facultate. La Colegiul Tehnic „Grigore Antipa” din Bacau rezultatele s-au afisat dupa ora 13.00. Aici, rar vedeai un reusit, majoritatea regasindu-se in tabara respinsilor. Au fost si absolventi surprinsi ca au luat Bac-ul. „Nici nu m-am uitat la note. Am vazut doar ca scrie reusit. Nu am niciun plan pe mai departe, nici de facultate, nici de serviciu. A fost o surpriza foarte mare ca l-am luat”, ne-a spus si Ionel Dudu.

                  Mesaj de la un candidat al Colegiului „Gr. Antipa” catre evaluatori

                  Un absolvent al Colegiului Tehnic „Grigore Antipa” din Bacau in loc sa rezolve subiectele la chimie a preferat sa le scrie profesorilor evaluatori un mesaj. „Saru’ mâna anticipat! Sper sa-mi dati nota 5 ca sa-mi iasa media finala 6. Va doresc, vacanta placuta!” Asta a fost tot ce a scris pe teza de examen, in rest nu a rezolvat niciun subiect. Evident ca nu a fost trecut si se pare ca nu va avea o vacanta tocmai placuta. A fost si o eleva careia nimic nu-i poate strica aceasta vara. Mara Bruma, de la Colegiul National „Dimitrie Cantemir” din Onesti a promovat Bac-ul cu media 10.
                  Geta Panaite

                  Trei licee cu promovabilitate zero

                  La sesiune de vara a examenului de Bacalaureat din acest an, procentul de promovabilitate a fost de 45,43%. S-au inscris 5.319 absolventi, 5.301 au fost prezenti, 11 eliminati pentru ca au incercat sa fraudeze una dintre probe iar 318 nu s-au mai prezentat. Asa se faca ca, la final, dintre cei care au intrat in sala, doar 2.408 au fost promovati, iar 2.882 au fost respinsi. In urma rezultatelor initiale, pe primul loc s-a situat Liceul Catolic „Sf. Iosif” din Bacau, pe locul II Colegiul National „Vasile Alecsandri” din Bacau si pe locul III Colegiul National „Gh. Vranceanu”, din Bacau, toate trei, potrivit celor de la Inspectoratul Scolar Judetean, au un procent de promovabilitate de circa 92% cu foarte mici diferente. La coada clasamentului se gasesc trei licee unde rata promovabilitatii a fost 0%. Este vorba despre Grupul Scolar Hemeius, Liceul „Constantin Brâncoveanu” Bacau si Grupul Scolar Târgu Ocna, care si anul trecut a avut tot zero reusiti. „Rezultatele afisate inainte de contestatii, in acest an, sunt foarte asemanatoare cu cele de anul trecut. Luni intre orele 8,00 – 12,00 se primesc contestatii si pe data de 13 iulie se vor afisa rezultatele finale”, ne-a spus prof. Anca Rafiroiu, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau.

                  Prima sedinta a noului Consiliu Local Onesti

                    Miercuri, 11 iulie, are loc prima sedinta a noului Consiliu Local Onesti dupa cea de investitura a primarului Victor Laurentiu Neghina si a consilierilor locali. Pe ordinea de zi a acestei sedinte se afla aprobarea utilizarii sumei de 5 milioane de lei din creditul de 14.995.472 lei pentru finantarea unor proiecte din fonduri europene, alegerea reprezentantilor Consiliului Local Onesti in cadrul Consiliului de Administratie al Spitalului Municipal, aprobarea infiintarii functiei de administrator public la nivelul municipiului Onesti. De asemenea, va fi dezbatut proiectul de hotarâre privind abrogarea Hotarârii Consiliului Local nr. 23 / 10.04.2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a activitatii de blocare, ridicare, transport, depozitare si eliberare / deblocare a autovehiculelor stationate neregulamentar si un alt proiect de hotarâre privind aprobarea organigramei si statului de functii pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Onesti. Se vor lua in discutie modalitatile de acordare a unor sume pentru probleme sociale si privind contractele de inchiriere pentru sediile partidelor politice. Toate proiectele de hotarâre propuse pentru aceasta sedinta a Consiliului Local Onesti au ca initiator pe primarul municipiului, Victor Laurentiu Neghina. Ion Moraru

                    Batausi in libertate

                      Buhusenii Ciubotaru Remus, Dumitru Cristian si Gruia Marius, care au vârste cuprinse intre 27 si 37 de ani, l-au batut mar pe concitadinul Gavril Nicolae Ciprian, in zona garii, chiar pe D.N. 15. Intre cei trei si Gavril a izbucnit, dupa cum relatam si saptamâna trecuta, un conflict spontan. Gavril a fost lovit si cu o sipca, fiind parasit pe soseaua nationala. Urmarea: ruptura de clavicula, ambele brate rupte, spitalizare in ghips. Politistii buhuseni l-au retinut pentru 24 de ore pe Ciubotaru Remus, apoi, dupa ce agresorii au trecut prin furcile caudine democratice ale Parchetului de pe lânga Judecatoria Buhusi, au fost prezentati instantei cu propuneri de arestare preventiva (29 si 30 de zile). Instanta a stabilit pentru cei trei interdictia de a parasi localitatea. Ei sunt, asadar, in libertate. „Cei trei, ne-a spus inspectorul sef Radu Siclovan, au si obligatia de a se prezenta la Politie, Parchet sau Judecatorie, de indata ce vor fi chemati. Urmeaza continuarea instrumentarii cazului. Pentru savârsirea vatamarii corporale, partile au si varianta impacarii. Pentru celelalte doua infractiuni insa – tulburarea ordinii si linistei publice, ultraj contra bunelor moravuri – ei vor fi insa trimisi sigur in judecata”.
                      Ion Ion

                      ULTIMELE ȘTIRI