Interviu cu dr. Doina Sargu, medic primar, seful sectiei Obstetrica-Ginecologie II, din Spitalul Judetean Bacau

In copilarie, curiozitatea pentru ce e viu a manat-o sa faca disectii pe animale, dar nu a urmat medicina veterinara, ci s-a specializat in obstetrica-ginecologie. Este primul ginecolog din judet care a inceput, dupa Revolutie, sa lucreze si in sistemul privat. A facut prima cezariana din tara intr-o clinica particulara si tot aici a inceput sa efectueze interventii chirurgicale laparoscopice. Trateaza de multa vreme sterilitatea la femei si aceasta a determinat-o sa renunte la a mai face intreruperi de sarcina.

– De-a lungul carierei v-ati remarcat ca un medic care in specialitatea lui a pus in practica solutiile noi, moderne, de abordare a cazurilor. Dar, lucru de-a dreptul surprinzator, sunteti singurul medic ginecolog care, dupa mai multi ani de exercitare a profesiei, ati refuzat sa mai faceti intreruperi de sarcina. Ce v-a convins sa luati o asemenea decizie?
– Cu timpul a inceput sa ma preocupe tratamentul sterilitatii femeilor care nu puteau face copii. Ani de zile am tratat femei pentru sterilitate pana am reusit ca ele sa aduca pe lume copii. Am multe paciente care au facut chiar doi copii pe aceeasi trompa, in urma tratamentului pentru sterilitate. Cand am vazut cat de greu este sa ajungi la o asemenea reusita, am zis ori ii fac, ori ii omor. Le urmaream pe gravide timp de noua luni, din primul moment in care se forma celula cat un nasturas. Le faceam ecografie si vedeam apoi ca in 9 luni celula devenea om. Ma gandeam, Doamne, ce minune se intampla, cat de putin ne trebuie ca sa devenim oameni! Ma framanta mereu gandul ca eu fac chiuretaje si omor o viata. Si am spus: gata! Evident, a cantarit mult in decizia mea si credinta in Dumnezeu. Dar a contat si o intamplare in urma careia am avut de suferit cumplit si care m-a marcat toata viata.
– A fost chiar atata de dramatica? Ne puteti relata ce anume vi s-a intamplat?
– Eu am facut liceul la Onesti, dupa care am dat la Iasi admiterea la Facultatea de Medicina. Am absolvit-o si imediat dupa ce am terminat cei trei ani de stagiatura in Bacau, am prins rezidentiatul tot la Iasi, pe vremea de dinainte, cand nu se prea dadea secundariatul, cum i se zicea pe atunci. Eram in ultimul an de rezidentiat, mai aveam trei luni pana sa-mi iau specialitatea. Eram de garda si doctorul cu care lucram m-a rugat sa-i fac intrerupere de sarcina unei eleve de liceu, din clasa a XII-a, pe care mama o nascuse dupa ani in sir de tratament pentru sterilitate. Era fata unor medici, asistenti universitari. Se combinase cu un arab. Dupa ce i-am facut intreruperea de sarcina, s-a dus la scoala, i-a povestit unei colege si asa m-au inchis pentru sapte luni. Mi-am pierdut postul, vroiam sa dau examen pentru Iasi, am stat un an fara serviciu. Am repetat anul de secundariat, am dat examenul de specialitate singura pe tara, la Bucuresti, cu o comisie formata din cei mai mari profesori universitari. A fost un examen ingrozitor de greu, pentru care am invatat enorm de mult, dar l-am luat..
– Dupa nefericitul episod despre care mi-ati povestit a rasarit, in sfarsit, soarele pentru dumneavoastra ori ati mai avut de patimit?
– Directoarea de pe atunci a Directiei Sanitare m-a pedepsit si m-a trimis la spitalul din Podu Turcului, unde am stat vreun an si jumatate. Mi-a fost foarte greu si acolo. Pe atunci nu era nicio linie de garda la spitalele mai mici. Un singur medic facea de garda pe tot spitalul, pentru toate specialitatile. Si nu aveam niciun anestezist. Nu stiu cum se nimerea ca toate problemele de obstetrica veneau numai la mine in garda. Tin minte ca am avut o pacienta cu o sarcina extrauterina, cu hemoragie masiva, un caz extrem de grav pe care nu o sa-l uit niciodata. Femeia era in soc hemoragic, cu burta plina de sange. Erau o zapada si o ceata incat salvarea nu a putut pleca la Bacau. Anestezist nu aveam, nu puteam sa fac nimic. Murea femeia. Atunci, intr-o indrazneala pe care n-am mai avut-o si n-as mai avea-o, care ar fi putut sa ma coste scump, mai ales ca fusesem inchisa inainte, i-am facut femeii o anestezie rahidiana. Pacienta a dat ochii peste cap, eu i-am prins amandoua venele, intr-o disperare de neimaginat, i-am apasat pieptul, i-am facut masaj cardiac, strigam la ea sa inghita, in sfarsit, am operat-o. A doua zi am vazut-o pe hol, eu dormeam in spital. Se sprijinea de pereti si mi-a povestit ca a visat. In visul ei ea era deasupra mea si eu strigam la ea: Deschide, deschide gura ca ai sa mori si am sa mor si eu. Am avut emotii mari acolo, cat am stat. Tot cand eram la Podu Turcului am venit pe salvare la Bacau cu o femeie careia a trebuit sa-i tin mana mea in uter pentru ca nu i se strangea si ii iesea. Era la a saptea sarcina, cu amenintare de nastere prematura. Copilul era gata, gata sa iasa. Dar am ajuns cu ea la Bacau la ora trei noaptea si i-am salvat pe amandoi. Acestea au fost doar cateva din peripetiile prin care am trecut la Podu Turcului. Apoi am venit la maternitatea din Bacau.
– Dar pe vremea aceea nu va luptati numai cu aceste dificultati. Pericolul de a fi inchis pentru un medic obstetrician plana tot timpul deasupra capului lui inainte de 1989…
– Pe vremea aceea permanent erai timorat de politie. Era legea cu avortul si stiai ca daca faceai o intrerupere de sarcina erai imediat inchis si iti terminai cariera. Mureau saracele femei pe capete. Veneau cu avorturi septice si nu mai aveau scapare. Dar si acum medicul este destul de stresat. Daca se intampla sa moara o femeie in maternitate, imediat se spune ca numai medicul este vinovat. Dar foarte multe femei gravide nu merg la medic ca sa fie luate in evidenta, sa li se urmareasca evolutia sarcinii si sa li se depisteze la timp eventualele afectiuni de care sufera. Vin in maternitate fara sa se fi dus o data la un medic specialist, dar au pretentii. Toata lumea are pretentii, dar nimeni nu mai face nimic ca doctorul sa fie respectat. Asta ma doare cel mai mult. Bine, una este neglijenta. In medicina, insa, chiar daca noi facem tot ce omeneste este posibil, se mai si moare pentru ca noi nu suntem Dumnezeu. Peste tot este raspundere in medicina, dar mai mare ca aici, la maternitate, unde ai in mana ta viata mamei si a copilului, nu cred ca este in alta parte. Eu nu pot sa cred ca un obstetrician care a facut ani multi de meserie nu vede imediat o pacienta care este o urgenta. Noi suntem educati cu urgenta si stim cat de mare este pericolul daca nu intervenim imediat. Nu avem reflexul de a sta. Maternitatea nu este o joaca. Nu te poti juca cu viata a doi oameni!
– Apropo, aveti vreun caz care va macina si nu va da pace nici noaptea?
– Am si eu un caz nefericit, o fata tanara, care a murit la putin timp dupa nastere. Nici acuma nu stiu de ce si ma voi duce in mormant cu intrebarea asta. Nu era pacienta mea, dar a venit in travaliu in timp ce eram eu de garda. Dupa ce a nascut normal, fara nicio problema, a facut o insuficienta renala din care nu am mai putut-o scoate. Am trimis-o la Bucuresti, dar dupa trei luni a murit. Nu am aflat nici acum de ce a murit. Posibil sa fi avut o boala nedepistata in timpul sarcinii. Este un caz care ma va urmari pana voi intra in mormant. Sunt lucruri pe care si noi le traim langa bolnavi, si noi avem sentimentele noastre si noi ne culcam cu gandul la ei si ne sculam cu gandul la ei si nu este adevarat ca nu ne pasa. Eu, una, nu exista sa nu ma gandesc la fiecare bolnava. De sapte ori cantaresc daca e bine sa-i fac asta sau sa-i fac altceva.
– Si, totusi, in cariera dumneavoastra v-a murit vreo pacienta pe care ati operat-o si a carei moarte sa v-o reprosati?
– In toata cariera mea nu am avut nicio femeie care sa fi murit de mana mea. In afara de fata aceea, care nu a fost pacienta mea, dar am fost strict implicata in karma ei pentru ca am fost eu cea care am gasit-o in sala de nastere si a trebuit sa intervin. M-am chinuit cu ea, nu va pot spune, dar pana la urma a murit, nici acum nu stiu de ce. De aceea ma rog pentru fiecare femeie si daca are karma ei sa moara, ma inchin la Dumnezeu sa nu fiu eu in sala de nasteri. Si ii multumesc lui Dumnezeu ca nu a murit nimeni din cauza mea. Am salvat multe femei si copii de la moarte si ma straduiesc in continuare sa-mi fac meseria cat se poate de bine.
– Care sunt stradaniile dumneavoastra in acest sens?
– Dupa Revolutie, la vreun an si jumatate am inceput sa lucrez in sistemul privat, la Clinica Medical Service, a doctorului Stan. Nu vreau sa ma laud, dar am facut prima cezariana din Romania in sistem privat. Am facut-o singura, fara sa am un profesor universitar langa mine sau sa cer parerea cuiva, pentru ca nu aveai cui. La aceasta clinica m-am implinit ca medic obstetrician pentru ca mi-am facut meseria complet, de la consultatii simple pana la interventii chirurgicale laparoscopice. Prin 2003 m-am dus la Bucuresti ca sa-mi fac competenta in chirurgia laparoscopica cu renumitul profesor Bogdan Marinescu. Am stat acolo si am lucrat cu dansul. Am inceput apoi cu doctorul Adrian Cotirlet sa facem laparoscopie de pe vremea cand nu facea nimeni in Bacau si putini erau in Bucuresti care o aplicau. La Clinica Medical Service s-a format o echipa cu niste oameni care mi-au ramas prieteni pentru toata viata. Doctorul Stan m-a impulsionat permanent in meserie. Ii datorez foarte mult, pentru ca m-a determinat sa abordez si alte metode medicale. Am facut laparoscopie pentru ca a insistat el, la fel si tratamentul sterilitatii, si cezariene. Nu pot sa spun ca am vrut ceva si sa nu ma sprijine. Fac chirurgia cu laser in patologia colului, de pe cand nici nu era vorba despre asa ceva. Aici am avut ocazia sa invat cu foarte multi profesori din strainatate. Chiar am facut un pionierat in ceea ce se cheama chirurgie laparoscopica in sistem privat. Am avut marele noroc ca tot la aceasta clinica sa fiu colega si cu regretatul medic anestezist Asmarandei, o mare valoare a Bacaului, nu numai in anestezie, dar si in terapie intensiva. De la el am invatat si foarte multa terapie intensiva si cred ca ma pot descurca si din acest punct de vedere la un bolnav.
– Este evident ca nu suporta comparatie conditiile in care v-ati inceput cariera la Podu Turcului cu acelea din clinica privata, care se ridica la standarde occidentale. Dar ce parere aveti despre evolutia Maternitatii Bacau?
– Cat am lucrat la Podu Turcului am riscat foarte mult, pentru ca nu aveam anestezist. In Maternitate avem nu o linie de garda, ci patru. Cate una pe anestezie-terapie intensiva si neonatologie si doua pe chirurgie ginecologica. Nu mai vorbesc de mijloacele de tratament performante, de echipamente si celelalte. Nu putem sa ne plangem ca nu avem conditii deosebite. Maternitatea se renoveaza la standarde supereuropene, prin grija Bancii Mondiale si a Consiliului Judetean, si a fost deja echipata si va mai fi cu aparatura medicala performanta. Avem doua truse laparoscopice, un ecograf 4 D (patru dimensional) si alte doua 2 D, un aparat de radiologie nou nout, sali de nasteri ultramoderne si multe altele. Nu putem sa ne plangem ca Maternitatea nu se ridica la standardele unei unitati medicale de gradul III, care are competenta sa rezolve cazurile grave. La noi vin si cele din Vrancea, nu numai din judetul Bacau. Banca Mondiala si Consiliul Judetean au facut mult pentru maternitate. Noi suntem multumiti din acest punct de vedere, este un progres pentru Bacau.
– Si, totusi, ceva va nemultumeste…
– Dupa Revolutie noi, romanii, am intrat intr-un mare impas in ce priveste urmarirea sarcinii si chiar profilaxia bolilor genitale. Inainte noi, ginecologii, trebuia sa mergem o data pe luna la dispensar sau la intreprindere pentru urmarirea gravidei, sa facem profilaxie ori femeia era obligata sa vina la consultatia ginecologica. Acum acest lucru s-a lasat la latitudinea femeii, ca ea sa vina la consultatie, prin constientizarea ei, si nu este deloc bine. Fetele isi incep viata sexuala foarte devreme, cand colul uterin nu a ajuns la maturitate si mucoasa uterina este foarte fragila. Prin urmare, riscul de a face cancer de col uterin este cel mai mare. Culmea este ca aceasta boala nu apare la femeia in varsta ci la tinerele care si-au inceput viata sexuala prea devreme. De aceea nu este intamplator ca Romania este pe primul loc in Europa in ce priveste numarul cancerelor de col uterin. Aceasta deoarece la noi organizarea profilaxiei, a prevenirii acestei boli, este ingrozitor de precara. Au fost incercari, dar daca nu avem un sistem national prin care sa facem o profilaxie corecta si guvernul nu aloca bani suficienti pentru aceasta, va fi o mare tragedie. Profilaxia nu este costisitoare. Cat ar costa ca femeia sa fie obligata sa vina de cateva ori la consultatie, sa-si faca testul Papanicolau si o colposcopie? Este mult mai simplu decat sa tratezi un cancer de col uterin. Ganditi-va cat costa tratamentul si cu cata suferinta pentru femeie! Ca sa nu mai vorbim despre speranta de viata care este mica.
– Profesional, ati trecut prin multe greutati, de aceea va intreb: Daca ar fi sa va aflati iar la inceput de drum, v-ati alege aceeasi meserie?
– Daca ar fi sa ma mai nasc o data tot pentru meseria de medic ginecolog as opta. Pentru ca totdeauna imi spun ca din medic te poti face orice. De aceea am fost si sunt foarte categorica, dovada ca si baiatul meu, desi nu a vrut sa-mi urmeze cariera, a facut in final medicina in Ortopedie si este acum si asistent universitar in Iasi. Iar nora mea s-a specializat in chirurgie generala si acum face o a doua specialitate. Si-a ales si ea obstetrica. Am fost atata de categorica, incat am convins-o si pe ea. Pentru mine nu este meserie mai complexa decat medicina, pentru ca se ocupa de om. In afara de doctori, nimeni nu se mai ocupa de om decat Dumnezeu. De aceea, imi doresc ca si nepotul meu, care are acum cinci ani, sa urmeze aceeasi profesie. Eu am asistat la nasterea lui, eu l-am adus pe lume.
– Nu ati avut emotii?
– Nu am avut, pentru ca in momentul in care operez sunt atat de concentrata incat imi dispare orice emotie. Nepotul meu s-a nascut pe 25 octombrie, de ziua regelui Mihai. Am zis ca Dumnezeu nu a vrut ca sa fie rege, dar doctor tot o sa-l faca.
– Ati reusit sa va convingeti fiul sa se faca medic, dar pe dumneavoastra v-a influentat cineva in alegerea meseriei de obstetrician-ginecolog, care nu este deloc usoara?
– De cand eram mica am avut asa o atractie pentru animale, pentru insecte. Faceam disectie pe broaste, pe serpi, nu-mi era deloc teama. Cred ca eram usor sadica. Atunci nu pricepeam nimic din disectie. Abia mai tarziu, in primul an de studentie la facultatea de medicina, cand am studiat reflexele conditionate la broasca, mi-am dat seama ce vroiam eu, de fapt, sa vad. Mi-a placut si biologia, am fost si la olimpiada. Cred ca asta a fost inclinatia mea, nativa. Nu pot sa spun ca am avut o traditie in familie in medicina. Singura ruda care a lucrat in sanatate a fost una din bunicile mele care a fost moasa. Dar absolut a fost o chestie providentiala pentru mine sa aleg medicina.
– Acum, dupa 30 de ani de cand profesati ca medic, aveti vreun regret legat de aceasta meserie?
– Daca as fi fost mai tanara, as fi vrut sa fac un centru de fertilizare in vitro in Bacau, dar acum or sa faca altii. As fi vrut si sa continui tratamentul sterilitatii la un nivel profesional si mai inalt. Mi-ar fi placut sa fac si chirurgie oncologica, dar pentru asta ar fi trebuit sa plec in alta parte la specializare. Mi-am dorit sa ma specializez in chirurgia oncologica ca sa le scutesc pe bolnave sa mearga la alte spitale pentru interventia chirurgicala. Poate ca as fi avut entuziasmul necesar, daca am fi avut un centru oncologic puternic in Bacau. Regret ca femeile trebuie sa mearga la alte centre din tara pentru radioterapie.