O femeie de 37 de ani, din localitatea Valea Mica – comuna Rosiori – a murit ieri dupa-amiaza dupa ce s-a electrocutat la masina de spalat. Se pare ca femeia, dupa ce a conectat masina la sursa de energie electrica, a turnat in cuva apa care s-a varsat pe ea electrocutând-o. Tragedia s-a petrecut sub ochii sotului care a incercat in zadar sa o salveze, alegându-se si el cu arsuri. In urma nefericitului eveniment, sapte copii, cu vârste cuprinse intre 4 si 19 ani, au ramas fara mama.
„Fetite” prinse in flagrant de politisti
Doua prostituate care-si fac veacul, mai nou, la sensul giratoriu de la iesirea din Bacau au fost prinse in flagrant de politistii de la Biroul de Investigatii Criminale când ofereau servicii sexuale. Oamenii legii le-au surprins când au racolat clientii si au urmarit masinile in care s-au urcat. Fetele incasasera pentru fiecare barbat care apelase la ele suma de 30 de lei. Pentru ca au fost prinse in flagrant s-au ales cu dosare penale pentru prostitutie. Dosar penal are si unul dintre clienti care testat cu aparatul etilotest s-a constatat ca era in stare de ebrietate si va fi cercetat pentru ca a condus sub influenta alcoolului.
Un promitator început de stagiune
Viata e în alta parte, asta îmi tot venea în minte urmarind spectacolul de la Teatrul Bacovia cu „Procesul”, dramatizare dupa romanul omonim al lui Franz Kafka, premiera care a deschis, duminica seara, noua stagiune bacauana. E o expresie facuta celebra de un alt scriitor, Milan Kundera, dar care se potriveste foarte bine si oricarui proces de împietrire a vietii, de sufocare a ei sub tavalugul absurdului existential, de asfixiere în nesfârsita, mecanica rutina gri a traiului marunt, chinuit, care-i transforma pe cei mai multi oameni în niste condamnati, victime eterne ale malentendu-ului, neîntelegerii. Foarte expresiva, tensionata, rascolitoare, jucând ca un personaj tragic în spectacol, este si muzica, inspirat aleasa, acele cântece populare de gheto, despre suferinta, cântate în idis, unul fiind interpretat de Barbara Streisand. Regizorul Geirun Tino, care semneaza si o buna dramatizare dupa Kafka, si-a gândit foarte atent si exact spectacolul, lucrând „nemteste”, cu un decupaj energic, cu mâna sigura, fara ezitari si fara redundante sau inutile „metaforele” si simboluri. Dimpotriva, el a optat pentru un stil realist, pentru concretul situatiilor, pentru precizia gesturilor si minutia detaliilor, ceea ce potenteaza absurdul întâmplarilor într-un mod sec, rezolut, si cu atât mai terifiant. Important este faptul ca, daca un spectator, dintr-un motiv sau altul, nu cunostea opera lui Kafka, el putea sa înteleaga, macar la un prim nivel, ceea ce se petrecea pe scena, scenariul având claritatea si limpezimea relatarii, dar si abilitatea de a lasa sa intre în joc si necesara, pentru un act artistic, doza de mister si ambiguitate. În doar câteva cuvinte (exegeza operei kafkiene este una deosebit de complexa, dar ea nu face obiectul acestei cronici, care e una de spectacol) am sa amintesc despre ce este vorba în „Procesul”. Domnul K., un tânar de 30 de ani, se trezeste acuzat din senin, fara a sti de ce, fara a-si cunoaste vreo vina anume, arestat si supus unui interminabil si abscons proces. Casa îi este ocupata de niste necunoscuti, este supravegheat si pazit mereu, în fine, toti îl cred vinovat, profita de dezorientarea, de abulia, neputinta, credulitatea si prostia lui, iar personajul se dezintegreaza treptat, se surpa, se prabuseste, ajungând, în final, sa „moara ca un câine”. În spectacolul lui Geirun Tino, Josef K. nu este înjunghiat într-o cariera de piatra de însotitorii sai permanenti, ci se sinucide. E poate singurul sau gest logic, gândit ca o solutie salvatoare, ca iesire din încercuirea unui esec existential categoric, anihilant. Desi, dupa moartea lui stupida, usa mereu închisa se va ridica, disparând, în timp ce din spate palpâie o lumina. Sa fie un semn ca nu totul e sfârsit, ca exista speranta? Se poate citi si asa, urmând un sir de daca… daca oamenii ar întelege, daca si-ar pune mintea la treaba si nu ar mai fi ignoranti, tematori, încoltiti de spaime, daca ar avea curajul de a-si lua viata în mâini, vazându-i partile frumoase si bune etc.
Spectacolul lui Geirun Tino se desfasoara într-un spatiu minimal, alienant, strajuit de o usa închisa, cumva aseptic, care va fi maculat si invadat, pentru început, de doi indivizi cu figuri patibulare si rânjete tâmpe, întruchipati de stefan Ionescu si Bogdan Buzdugan, o pereche contrastiva, bine sincronizata, actorii figurându-si personajele expresiv si cu mijloace adecvate. Complet dezorientat si buimacit, îmbracat în pijama, Josef K. e prins deodata într-o inexorabila capcana, într-o sarabanda a absurdului cotropitor. Tânarul actor Matei Bogdan se lupta din greu cu un personaj deloc simplu, încercând sa-l faca viabil, convingator, si reuseste de cele mai multe ori, e notabil ce face, dar parca l-as fi vrut mai putin patetic si mai „captusit” launtric, cu mai multa substanta tragica, mai concentrata. Cea mai complexa partitura o are Viorel Baltag, el jucând, de fapt, trei personaje distincte, Inspectorul, pictorul Titorelli si Preotul, excelent individualizate, cu relief pregnant, memorabil. Lucrat cu finete, pâna la amanunt, cu multe scene de un haz suculent, pastos, este personajul menajerei Ana, Florina Gazdaru izbutind sa dea credibilitate scenica unei femei simple, din topor, vicleana si cu o senzualitate primitiva, folosita ca universala, mereu valabila marfa de schimb în toate situatiile. Doamna Grubach, proprietareasa, este si ea o tipa unsa cu toate alifiile, o apucatoare smechera, fara niciun scrupul, parsivenia ei absoluta fiind pusa în valoare de Firuta Apetrei, în mod foarte abil, cu aplomb si varietate a mijloacelor de expresie nimerit gasite. Se retin, de asemenea, Dumitru Rusu si Valentin Braniste, insidiosii paznici ai lui K., îmbracati în trench-uri negre, cu mutre sinistre de killeri, perfect coordonati, ei completând o distributie echilibrata, bine alcatuita, în care lucrul regizorului cu actorii a fost întru totul laudabil. Ceea ce nu m-a mirat, pentru ca ma asteptam la asta de la Geirun Tino, experimentat om de teatru, regizor, profesor, actualmente directorul Complexului teatral Pygmalion de la Viena, care revine la Bacau, unde si-a început cariera, acum vreo treizeci de ani, cu o colaborare artistica de certa tinuta profesionala. Spectacolul sau cu „Procesul” (în care recunoastem, în final, formula de teatru în teatru, sporind gradul de reflexivitate al unei montari cu multe trimiteri la societatea contemporana bântuita de o alienanta birocratie institutionalizata) are o taietura ferma, eleganta, stil, marcând un promitator început de stagiune.
Doi bacauani si-au luat zilele
Doi barbati, din judetul Bacau, au renuntat la viata. Vasile S. (58 ani), din comuna Poduri, a fost gasit spânzurat cu un cablu electric de grinda unei anexe din gospodarie. Omul locuia singur si nu a lasat niciun bilet prin care sa-si motiveze gestul. Tot la funie a apelat si Constantin A. (62 ani), din comuna Parincea. Barbatul a fost gasit spânzurat cu o banda din pânza intr-un sopron din spatele casei. Ambii au fost transportati la morga pentru efectuarea necropsiei si stabilirea cauzei exacte a mortii.
Curs de limba engleza pentru cadre didactice
Casa Corpului Didactic Bacau a semnat un nou grant cu Departamentul de Stat al S.U.A., prin Ambasada S.U.A. la Bucuresti, cu scopul organizarii programului de formare continua Teaching Civic Concepts and Culture Through English, destinat cadrelor didactice calificate, care predau limba engleza. Pentru ca acest program sa se desfasoare la standarde ridicate, odata cu avizarea sa de Ministerul Educatiei, organizatorii si-au propus invitarea unor formatori si experti din S.U.A. – Annette Boyd Pitts – Executive Director of the Florida Law Related Education Association, Inc, Dr. Kathy S. Froelich – Assistant in English Education in the School of Teacher Education si Erin Crowe – Program Director at The Florida Law Related Education Association, Inc. – S.U.A. Se spera ca prin acest proiect sa se consolideze parteneriatul strategic româno-american, in domeniul culturii si educatiei.
Incepe campania de toamna la Directia de Servicii Publice
Institutia care se ocupa de infrumusetarea orasului pregateste urbea pentru toamna si iarna. Din cauza lipsei de personal, ornarea orasului pentru sarbatorile de iarna va incepe inca din octombrie.
“Am inceput deja sa plantam crizanteme in zonele cu prioritate, in sensurile giratorii si in special acolo unde putem uda suficient. Vom planta copaci si vom insamânta, in special in partea de sud a orasului, acolo unde a fost furtuna mai puternica in iulie. Asta pentru a reface aliniamentul stradal. Estimez ca vom incepe undeva in jur de 15 octombrie”, a precizat Viorica Marcu, sefa Directiei de Servicii Publice Bacau.
In centrul orasului si de-a lungul traseelor de autobuz, pâna pe Calea Republicii se vor planta si pansele sau alte plante bienale.
In paralel cu aceasta activitate, se lucreaza la reconditionarea instalatiilor luminoase care au fost montate si in alti ani in oras si se vor face achizitiile necesare pentru confectionarea unor ornamente noi. Totul se face de catre angajatii directiei. Suma alocata pentru infrumusetarea orasului este cuprinsa intre 200 si 250 de mii de lei. „Dupa 20 octombrie vom incepe montarea instalatiilor. Poate parea devreme, dar din cauza personalului redus care se va ocupa de aceasta sarcina, am decis sa incepem mai devreme. La acestea se adauga si faptul ca prognoza meteo ne indica ca vom avea parte de ninsoare chiar din luna noiembrie”, a mai spus Marcu. Pentru instalarea ornamentelor de Craciun vor lucra in intreg municipiul doar opt oameni. Si in acest an, vor avea o lumina de sarbatoare locuitorii din toate cartierele.
Cate patru trofee EMMY pentru „Homeland” si „Modern Family”
Serialul thriller psihologic „Homeland” şi serialul de comedie „Modern Family” au câştigat câte patru trofee la cea de-a 64-a gală Primetime Emmy Awards, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles. Astfel, „Homeland” s-a impus la categoria „cel mai bun serial-dramă”, în timp ce „Modern Family” a câştigat trofeul categoriei „cel mai bun serial-comedie”, pentru al treilea an consecutiv. Producţia ABC „Modern Family”, care prezintă vieţile haotice ale trei cupluri înrudite între ele şi ale copiilor lor, nominalizată în 14 categorii Emmy, a mai câştigat anul acesta premiile pentru interpretare secundară (Eric Stonestreet, repectiv Julie Bowen), dar şi cel pentru regie (Steven Levitan). „Homeland”, un thriller psihologic a cărui acţiune se petrece după atacurile teroriste din SUA, nominalizat la nouă categorii Emmy, a mai câştigat premiile pentru cel mai bun scenariu şi cele mai bune roluri principale (Claire Danes, respectiv Damian Lewis).
Sursa: Mediafax
Jandarmii intra in scoli
Activitati de prevenire a faptelor antisociale in randul elevilor
Urmare a experientei acumulata in anii anteriori, Inspectoratul de Jandarmi Judetean (IJJ) Bacau va lua, si in acest an scolar, masuri in sistem integrat, pe langa actiunile in sprijinul elevilor si profesorilor, de prevenire si combatere a faptelor antisociale, pentru mentinerea unui climat de ordine si liniste sociala necesar desfasurarii in bune conditii a procesului de invatamant, dar va dezvolta si comunicarea cu elevii prin intalniri periodice in care sa fie prezentate riscurile la care se expun, consecintele care pot rezulta in cazul comiterii de contraventii si infractiuni. „Toate aceste activitati se regasesc in planurile de prevenire ce se desfasoara in acest an. Vorbim aici de programele «Drogurile – noile capcare care ucid», «Jandarmul – prietenul celor care respecta legea», «Sa incurajam spectacolul sportiv, nu deranjati ordinea si linistea publica in incinta stadioanelor si a arenelor sportive»”, a explicat mr. Sebastian Cretu, ofiter IJJ Bacau. Pentru atingerea acestor obiective, inca de la inceputul de an scolar, ofiteri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bacau au desfasurat o serie de activitati preventiv educative cu elevii liceelor din judetul Bacau. Cu acest prilej s-a efectuat o pregatire a elevilor referitoare la modul de comportare in incinta unitatilor de invatamant si in afara acestora, au fost prezentate unele aspecte pentru prevenirea delicventei juvenile, a violentei domestice, a absenteismului scolar, precum si a consumului de droguri si alcool, elevii au fost atentionati cu privire la efectuarea apelurilor telefonice in care sa ameninte cu existenta unei bombe sau alte pericole, au fost prelucrate unele prevederi ale Legii 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, au fost distribuite elevilor pliante si brosuri cu caracter preventiv-educativ. „Suntem pregatiti mereu pentru a interveni in cazul oricarei tulburari a ordinii publice de catre persoane sau grupuri de persoane certate cu legea, in incinta si in zona adiacenta a unitatilor de invatamant. Orice problema poate fi semnalata la numarul unic de urgenta 112”, a mai precizat mr. Cretu. Astfel de activitati vor fi desfasurate si in perioada urmatoare in toate institutiile de invatamant gimnaziale si liceale din judetul Bacau.
A inceput vânzarea unei noi serii de bilete la tratament
La sfârsitul saptamânii trecute (21 septembrie) Casa Judeteana de Pensii (CJP) Bacau a scos la vânzare biletele de tratament din cea de-a XII-a serie din acest an, cu data de plecare in statiune in 3 octombrie 2012. Pentru aceasta serie, pensionarilor si asiguratilor din judetul Bacau le-au fost repartizate de catre Casa Nationala de Pensii Publice (CNPP) 377 bilete, fata de 404, câte le-au fost alocate anterior. Locurile rezervate pensionarilor si asiguratilor bacauani sunt in statiunile unde CNPP are baza de tratament proprie, precum si in cele unde aceasta apartine unor firme private. Este vorba despre statiunile 1 Mai, Amara, Baltatesti, Bizusa, Caciulata, Covasna, Felix, Govora, Herculane, Mangalia, Olanesti, Pucioasa, Nicolina, Sarata Monteoru, Sovata, Slanic Moldova, Slanic Prahova, Târgu Ocna, Techirghiol, Tusnad, Vatra Dornei etc. Procedura de distribuire a biletelor este aceeasi ca si la seriile anterioare. „Din cele 377 bilete, 238 sunt alocate automat pe baza cererii inregistrate la Casa de Pensii, ne-a spus Daniela Adjudeanu, consilier juridic, purtatorul de cuvânt al CJP Bacau. Pentru restul de 139 nu a fost depusa nicio solicitare. Si vânzarea lor a inceput tot vineri, 21 septembrie. Biletele nesolicitate sunt pentru statiunile 1 Mai, Amara, Bizusa, Geoagiu, Moneasa, Singiorz, Pucioasa, Sarata Monteoru, Slanic Moldova, Slanic Prahova si Tirgu Ocna.” Biletele pentru care nu a fost depusa cerere sunt scoase la vânzare libera pâna ce ele vor fi epuizate. In schimb, pensionarii si asiguratii care sunt pe listele de alocare vor trebui sa se prezinte la CJP Bacau pâna in data de 27 septembrie pentru a-si ridica biletul repartizat. Dupa data mentionata, biletele ramase vor fi vândute pe principiul „primul venit, primul servit”. Toti cei care vor sa obtina un loc intr-o statiune trebuie sa prezinte la CJP biletul de trimitere de la medicul de familie. In plus, pensionarii vor trebui sa depuna cuponul de pensie din luna septembrie. Pe lânga biletul de trimitere de la medicul de familie, persoanele cu handicap care doresc sa obtina un bilet gratuit vor trebui sa aduca inca doua documente. Alaturi de certificatul de incadrare in grad de handicap, ele trebuie sa prezinte si „Programul individual de reabilitare si integrare sociala”, in original si copie. Acest act este emis de catre Comisia Judeteana de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulti.
Cutremur in zona Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs, duminica seara, in zona zona Vrancea, potrivit Institului National de Fizica a Pamantului (INFP). Seismul s-a produs la ora 20.35, la o adancime de 150 de kilometri (45,66 latitudine nordica / 26,54 longitudine estica). Printre localitatile apropiate de epicentru au fost Covasna (36 km), Targu Secuiesc (49 km), Focsani (50 km), Ramnicu Sarat (51 km) si Marasesti (59 km). Nu s-au produs pagube materiale.
Cu Margareta Duma, pe urmele lui Emile Zola!
Biblioteca Judeteana “C. Sturdza” din Bacau deschide, in saptamana 24 – 30 septembrie, doua expozitii de documente si carti. Incepand de miercuri, Sala “Fond Documentar si de Patrimoniu” de la sediul central al bibliotecii va gazdui expozitia realizata de Iulia Lucaci: “Eudoxiu Hurmuzachi (1812-1874) – Istoric si politician roman. Evenimentul marcheaza implinirea a 200 de ani de la nasterea istoricului. De vineri, in sala de lectura va fi organizata o expozitie de carte si panou documentar dedicata lui Emile Zola. Expozitia e realizata de Margareta Duma si este prilejuita de comemorarea a 110 de la moartea scriitorului francez.
Carabinierii sunt in vizita in Bacau
La sfarsitul saptamanii trecute, o delegatie a politiei din provincia Perugia, Italia, condusa de colonelul Caputo Giuseppe a fost in vizita la prefectul Claudiu Serban. „Vizita s-a desfasurat in contextul derularii unui proiect international de cooperare la nivelul Asociatiei Internationale a Politistilor din care fac parte 64 de state din întreaga lume, proiect bazat pe principiul asigurarii de servicii prin prietenie ce cuprinde activitati pe plan intern si international în domeniul culturii, artelor, sportului si la nivel profesional”, explica Carmen Cioltan, purtator de cuvant al Prefecturii Bacau. Sectia Romana dezvolta relatii de prietenie cu sectiile din Franta, Lituania, Cipru, Turcia. Asociatia Internationala a Politistilor – regiunea 1 Bacau este condusa de comisar sef de politie Ionel Mirica si colaboreaza deja cu Italia.
„Delegatia italiana din provincia Perugia este prezenta in Bacau pentru un schimb intercultural si profesional cu Poliţia judetului Bacau, în obiectivele proiectului fiind cuprinsa si întalnirea cu oficialitatile locale”, a mai spus Cioltan.
„Am primit cu deschidere si interes vizita reprezentantilor politiei din Perugia si ii asigur de tot sprijinul si suportul institutiei pe care o conduc pentru realizarea unui schimb de experienta benefic, în avantajul romanilor de pe teritoriul Italiei si al italienilor de pe teritoriul Romaniei si în egala masura, în avantajul tuturor cetatenilor bacauani si perugieni”, a declarat prefectul Claudiu Serban.
Discutia a cuprins si subiectul cetatenilor romani certati cu legea pentru care trebuie sa se impuna masuri stricte, situatie care nu afecteaza colaborarea unitatilor de politie din cele doua zone.
„Exprimandu-si aprecierea pentru calitatea si profesionalismul politistilor bacauani ce pot permite realizarea acestui schimb fructuos de experienta, colonelul Caputo Giuseppe a subliniat importanta contributie a cetatenilor romani responsabili la cresterea nivelului de dezvoltare economica a Italiei, acesta fiind aspectul definitoriu pentru romanii din Italia”, a mai precizat purtatorul de cuvant al Prefecturii Bacau.
Delegatia italiana va fi prezenta in Bacau in aceasta saptamana.
ONESTI: Premiati la “Zilele Culturii Calinesciene”
Petru Cimpoiesu, un prozator bacauan “din prima linie”, a fost premiat la cea de-a 44-a editie a “Zilelor Culturii Calinesciene”, presedinte al juriului care a acordat premiul fiind cunoscutul critic Alexandru Stefanescu. La aceasta manifestare culturala prestigioasa, care s-a desfasurat la Onesti in zilele de 21 – 22 septembrie juriul a acordat muzicianului Serban Lupu Premiul de Excelenta pentru contributia adusa la realizarea programelor Fundatiei Nationale “George Calinescu” si un premiu special Teodorei Stanciu, realizatoare a emisiunii “Revista Literara Radio” (transmisa in fiecare duminica la Radio România Cultural). Prof.univ. Elena Bulai a mentionat ca “Serban Lupu este o personalitate de renume mondial, laureat a numeroase concursuri internationale de vioara.” “Pe lânga faptul ca raspândeste in lume muzica, Serban Lupu promoveaza foarte mult creatia lui George Enescu si muzica româneasca”, a declarat prof. univ. Elena Bulai, cunoscuta si ca traducatoare a numeroase carti.
Premiantii din acest an a “Zilelor Culturii Calinesciene” au primit frumoase buchete de flori. Mentionam ca premiile acestei manifestari, organizate de omul de cultura Constantin Th. Ciobanu cu sprijinul Primariei Onesti, a Clubului Rotary si a unor sponsori din localitate, se acorda din anul 1982.
Giratoriul de la „Economic”, proiectat pe genunchi de o firma din Suceava
Giratoriul de la Colegiul Economic pune la incercare nervii soferilor aflati in trafic. Cel putin la orele de varf acesta mai mult incurca decat fluidizeaza. Si pentru ca soferii s-au aratat nemultumiti, proiectul va suferi modificari. Una dintre solutii vizeaza instalarea unor semafoare ca in strainatate, menite sa-i disciplineze si pe soferi, si pe pietoni. Autoritatile au relocat deja trecerile de pietoni, in speranta ca repozitionarea acestora va contribui la „aerisirea” zonei. Schimbarile din mers arata, insa, ca edilii au pus caruta inaintea boilor atunci cand s-au inhamat la construirea sensului giratoriu. Proiectul a fost realizat inca de acum 2 ani, de un SRL de apartament din Suceava.
Noul giratoriu de la Colegiul Economic le da mari batati de cap soferilor care ies in trafic la orele de varf, dar mai ales la primele ore ale diminetii. In graba catre serviciu sau spre scoala constata ca raman blocati in sensul care in loc sa fluidizeze mai mult incurca. Soferii nemultumiti raman la ideea lor si spun ca intersectia semaforizata era mult mai potrivita avand in vedere ca este o zona cu multi pietoni. „Cred ca sensul giratoriu de la Piata Centrala ar fi fost bun daca nu ar fi fost flux mare de pietoni. Acolo se merge catre Autogara, este piata, liceul. Un sens giratoriu este facut ca sa descongestioneze circulatia. In acel loc nu cred ca s-ar potrivi, dat fiind si latimea benzilor. Consider ca este un loc prea stramt pentru un giratoriu. Apoi, se vine pe 9 Mai pe semafoare, dintr-o data, in dreptul pietii, trecere de pietoni, plus celelalte. Nu-i vad rostul acolo. Semaforizat era bun”, spune Narcis Dominteanu, presedintele Asociatiei Taximetristilor Independenti din Bacau. La fel de bulversati sunt si pietonii care nu mai au semafoare si trebuie sa fie mult mai atenti atunci cand pasesc pe zebra. „M-am si speriat. Eu am venit grabita sa trec strada pe unde stiam si era sa dea unul peste mine. Acum ca sa mergi la piata trebuie sa te duci pana aproape de ambulanta. Era mai bine cu semafor ca erai mai in siguranta”, ne-a spus Ileana Girtu, o bacauanca.
Se gandesc la semafoare pietonale
Chiar daca trecerile pentru pietoni s-au mutat la cativa metri in spate, problema nu s-a rezolvat pana la final. Asta au constatat si politistii care s-au asezat din nou la discutii cu cei de la primarie si vor sa aduca modificari la proiect. Se vorbeste de semafoare ca in strainatate care sa fie controlate de pietoni printr-un buton amplasat pe stalp. „Consider ca este o solutie viabila. Deocamdata vorbim de o faza incipienta a acestui sens. Lucrarea trebuie finalizata. Va fi modernizat, vor fi trasate marcaje si amplasate indicatoare care vor asigura in primul rand siguranta traficului rutier si nu in ultimul rand fluenta acestuia. S-a discutat cu conducerea primariei, analizam mai intai sa vedem cum se va desfasura traficul pietonal dupa finalizarea lucrarilor si avem in calcul chiar instituirea unor semafoare pietonale cu temporizare, care sa permita traversarea arterelor de circulatie la un anumit moment calculat de Politia Rutiera si reprezentantul administratorului public astfel incat sa asigure fluenta traficului rutier auto si siguranta pietonala”, ne-a declarat cms. sef Dorin Roman, seful Serviciului Rutier Bacau. Politistii le transmit bacauanilor sa fie deschisi la nou, sa respecte regulile care se impun in acest giratoriu si in zona pentru ca, dupa o perioada de acomodare, se va trece la sanctiuni.
Se schimba jumatate din proiect
Oficialii Primariei Bacau spun ca se va renunta si la cateva locuri de parcare din zona. „Tinand cont de organizarea actuala de santier, dupa finalizarea lucrarilor sensul giratoriu de la Liceul Economic va avea un diametru cu circa 3-4 metri mai mic decat exista în prezent. La randul lor, trecerile de pietoni din zona respectiva vor fi mutate la o distanta suficient de mare pentru a permite accesul, facil, repectiv iesirea din sens. Pentru fluidizarea circulatiei, respectiv a iesirii din sens, cateva locuri de parcare din fata Parcului Catedralei vor fi relocate”, a declarat Ionut Tomescu, purtatorul de cuvant al Primariei Bacau. Daca in privinta sensului giratoriu de la piata s-au gasit solutii, dupa ce au analizat mai bine zona unde urma sa fie amenajat si celalalt sens giratoriu, reprezentantii Primariei au ajuns la concluzia ca ar fi mai bine ca acesta sa fie relocat. Cat va dura proiectarea noului sens sau exproprierea nu se stie.
“În ceea ce priveste sensul giratoriu de pe Bulevardul Unirii, spre cartierul Serbanesti, acesta va fi reproiectat si relocat. Deoarece în zona exista un scuar aflat în proprietate privata, Primaria a initiat demersurile legale pentru eliminarea acelui scuar, fapt care ar permite largirea semnificativa a benzilor de circulatie cu consecinte favorabile în ceea ce priveste fluidizarea circulatiei.”
Ionut Tomescu, purtatorul de cuvant al Primariei Bacau
Politistii locali pun caracatite
Agentii de la Politia Locala au trecut deja la treaba si toata ziua au stat cu ochii pe soferii care parcau pe marginea Bulevardului Unirii, din fata liceului Economic pana la fosta fabrica Pobac. Le-au blocat rotile pentru a-i invata minte sa nu mai ocupe prima banda de mers. „Am inceput sa blocam rotile pentru ca acum este nevoie de spatiu si de fluidizarea traficului. Pana acum au fost tolerati pentru ca nu incurcau foarte mult. La orele de varf se va actiona si cu politisti in sens”, a spus Florin Podoleanu, purtatorul de cuvant al Politiei Locale Bacau.
Arhitectii bacauani au „interzis” la proiecte locale!
Proiect facut in bataie de joc de o firma suceveana
Proiectarea sensului giratoriu din vecinatatea Colegiului Economic a fost incredintata de Primarie, in aprilie 2010, unei societati din Suceava. In cursa pentru acontarea contractului s-au inscris 8 firme, castig de cauza avand – in cele din urma – arhitectii suceveni. In schimbul a 34.900 lei, Wareso Prod SRL s-a ocupat de proiectarea sensului. Suma cu care firma suceveana a adjudecat contractul ridica mari semne de intrebare, in conditiile in care ea reprezinta sub 50 la suta din valoarea estimata initial de edili (70.000 lei).
Conform evidentei existente la Registrul Comertului, societatea este detinuta de Carmen Andriu. Aceasta este sotia arhitectului sef al judetului Suceava, din perioda mandatului de presedinte al CJ al lui Gheorghe Flutur. In iulie 2010, Tudor Andriu a preluat functia de arhitect sef al judetului Suceava, in urma unui concurs organizat la sediul CJ.
Carmen Andriu s-a ferit sa faca declaratii pe marginea proiectului executat de Wareso Prod in municipiul Bacau. Ea a afirmat ca autoritatile locale, in frunte cu Politia Rutiera, si-au dat acordul pe proiectul realizat in forma sa initiala si ca legea in vigoare a fost respectata.
„Mai multe informatii puteti afla de la beneficiarul proiectului, de la Primaria Bacau. Eu nu doresc sa fac nicio declaratie. Am avut toate avizele necesare pentru acest proiect, am fost si verificati. Aflati mai multe de la beneficiar”, a declarat Andriu. In trecutul recent, numele societatii sucevene a fost asociat cu Titi Petrea, fostul sef al Oficiului de Cadastru Suceava, dar si membru al organizatiei judetene a PSD, din care a demisionat de curand.
Oficialii Primariei Bacau au precizat ca valoarea sensului giratoriu este de peste 100.000 euro, lucrarea fiind executata de o firma din Bacau.
“Executantul lucrarii este SC Instal Design Bacau, societate care a castigat licitatia organizata in acest sens. Valoarea lucrarilor este de 452.869 de lei”, a precizat Ionut Tomescu, purtator de cuvant al Primariei Bacau. “Durata de executie este de 4 luni de la data ordinului de incepere a lucrarilor”.
Geta Panaite
Andreea Gavrila
O vaduva cu doi copii lupta cu foamea, bolile si datoriile
Viata in lacrimi
Pana la 34 de ani, Oana Diana Apostol a trecut printr-o casnicie nefericita, cu scandaluri si batai, printr-un divort si a ramas singura cu doi copii de crescut. A incercat sa ia de la capat viata, a cunoscut un alt barbat, dar acesta a murit intr-o noapte, sub ochii copiilor. Femeia a ramas singura din nou, fara ajutor si fara bani. Acum locuieste intr-o garsoniera din care primaria vrea sa o dea afara, frigiderul este gol, buzunarele, la fel. Nu mai are nicio speranta.
Oana Diana sta aproape ghemuita pe scaunul de la bucatarie si ne povesteste viata ei de parca ar fi un film. Incepe cu prezentul si incet, se intoarce in trecut pentru a-si da seama cum a ajuns aici si acum, in situatia de fi aruncata in strada cu doi copii. Tine in mana o hartie care poarta antetul Primariei Bacau, proprietarul garsonierei. A primit-o pe 28 august. De atunci, nu se poate gandi decat ca pana pe 28 septembrie trebuie sa-si ia copiii si sa paraseasca locuinta. „Nu pot sa ma opun. Nu am cum. Am datorii, iar primaria, prin contract, are dreptul sa ma dea afara. Am o restanta la chirie pentru perioada iunie 2011- septembrie 2012 de 2.162 de lei, iar la intretinere, de 2.358 de lei. De unde sa scot eu acum 4.500 de lei, cand nu am ce le pune copiilor pe masa decat mamaliga ramasa de aseara si un pic de branza trimisa de mama?”
A stat pe drumuri in Italia
Viata nu a fost deloc blanda cu Oana. Urmele greutatilor se vad pe chipul ei frumos. Ne povesteste ca n-a avut noroc in prima casnicie. Fostul sot, tatal celor doi copii, era violent. „Din orice se isca scandal si ma batea. A plecat in Italia, la munca, si m-a chemat la el. Nu s-a schimbat nimic. Ma batea si acolo. Cand n-am mai suportat, am fugit. Am stat pe drumuri pana am reusit sa ma intorc acasa. Am dat imediat divort.” Copiii i-au fost incredintati ei, iar tatal i-a uitat. Pensia alimentara nu o plateste, iar de ziua baietelului a trimis o data … 20 de euro. Oana a muncit si a reusit sa le ofere o vreme tot ce au avut nevoie.
Vaduva peste noapte
In 2009, s-a recasatorit. George era si el divortat si avea o fetita. Erau acum o familie cu trei copii, intr-o locuinta sociala cu doua camere. Barbatul muncea, iar ea a renuntat la serviciu pentru a-i ingriji pe copii. Nu le-a fost usor cu un singur venit, asa ca Oana a decis sa plece in Italia, unde soacra ei lucra de cativa ani. In septembrie 2010 si-a facut bagajele, si-a luat ramas bun si a plecat. Dupa 4 luni a venit acasa intr-o scurta vacanta, fiindca ii era prea dor de copii. A plecat din nou in Italia, de unde trimitea acasa periodic toti banii castigati. Pe 23 aprilie, noaptea, pe la ora 2.00, a primit un telefon. „O voce de barbat a spus ca e de la Ambulanta si ca George e mort. I-am zis ca este o gluma proasta si am inchis. Telefonul a sunat din nou si am auzit vocea fiicei mele. «Mama, tata a murit», atat mi-a spus. Nu-mi venea sa cred! Avea 34 de ani! Vorbisem cu el cu doua ore in urma. I-am urat la multi ani de ziua lui, de Sfantul Gheorghe.” A intrat pe Internet si a vazut imagini din casa, cu sotul ei mort pe fotoliu, asa cum se asezase cand a simtit ca i se face rau. „Mai tarziu, fetita mi-a povestit ca tata a trezit-o si a rugat-o sa-i faca un ceai, ca nu se simte bine. Cand i l-a dus, nu mai respira si era vanat la fata. A sunat la Salvare, a venit repede echipajul, dar au spus ca e mort si nu mai au ce-i face. Fetita mea era socata. Mult timp nu si-a revenit. In fostul nostru apartament nici nu statea singura. Spunea ca-l vede mereu pe George pe fotoliu.”
Traiesc din alocatie
„Lumea mergea la Inviere, iar eu mergeam sa-mi vad barbatul mort. Asta-mi amintesc de la Pastele din 2011. Tot nu intelegeam cum a putut muri un barbat de 34 de ani, care toata ziua se jucase cu copiii si facuse sarmale.” Dupa inmormantare, Oana a ajuns epava. A fost dusa de mai multe ori la spital, cu crize cardiace si renale. „De la Urgenta mi se spunea ca am nevoie de internare, de operatie, dar eu nu aveam asigurare medicala. Ma intorceam acasa la fel de bolnava. Fetita plangea in fiecare zi, dupa socul mortii lui George, baietelul face si acum atacuri de panica.” Dupa ce a ramas vaduva, hrana a devenit o problema. „Nu aveam bani stransi, nu aveam loc de munca. Am cerut la primarie un schimb de locuinta. Am renuntat la apartament pentru o garsoniera. Speram sa fac fata cheltuielilor. Mi-am gasit de lucru, dar castigam 600 de lei. Cu ce sa tin copiii la scoala? Cum sa-i hranesc?” A renuntat la orice urma de mandrie: a solicitat ajutor social de la primarie. Nu l-a primit, deoarece pensia alimentara, chiar neplatita, figureaza in acte ca venit. „Ni s-a acordat cantina sociala, dar numai pentru 3 luni, pana in decembrie 2011. Din luna ianuarie a acestui an nici nu stiu cum am reusit sa traim. Am ramas si fara loc de munca, iar singurul venit este alocatia copiilor.”
Mai au cateva zile
Oana ne arata congelatorul gol. In frigider are o bucata de branza, iar pe dulap, o bucata de mamaliga, imaginea saraciei pe o farfurie. „Fata ar trebui operata la ochi si are ochelarii neschimbati de trei ani, baiatul face niste crize pentru care nu am primit inca un diagnostic. Nici caiete nu le-am cumparat. Copiii plang si spun ca le este rusine de profesori, de colegi, dar ce pot face? In fiecare zi imi caut de lucru. La magazine nu ma primesc, fiindca mi-au cazut dintii. Nici sa fac undeva curatenie nu am gasit.” Saptamana aceasta expira termenul acordat de primarie. Se gadesc ingroziti ca vor ajunge in strada. „Ma gandesc ce usor mi-ar fi sa mor, scap de toate, dar nu o fac fiindca ar insemna sa ma despart de ei. Mi s-a spus sa dau copiii la stat. Pentru mine ar fi ca si moartea.”
„A doua sansa” pentru 350 de elevi
O alta forma de invatamant pentru altfel de cursanti
350 de elevi sunt inscrisi in acest an in programul „A doua sansa”. Un program care le asigura celor care au abandonat scoala sa se reinscrie la cursuri, fie in invatamantul primar, fie in cel gimnazial, pentru a-si finaliza studiile. Ei invata dupa un program special.
145 de elevi sunt inscrisi in anul scolar 2012-2013 in invatamantul primar, iar alti 198, in cel gimnazial (secundar inferior), prin programul „A doua sansa”. Scolile care au in structura acest proiect sunt „Octavian Voicu”, „Alexandru cel Bun”, „Domnita Maria” si Scoala gimnaziala 22 (Penitenciar) toate din Bacau, dar si Grup Auto Onesti, precum si unitati de invatamant din Buhusi, Darmanesti, Bucium. „Sunt elevi care au abandonat scoala si acum revin sa-si finalizeze studiile, dar si elevi care au ramas repetenti de doua ori la rand. Se poate inscrie oricine vrea sa urmeze aceste cursuri, iar sistemul de lucru e in regim simultan. In general orele de curs cu acesti elevi sunt fie dupa-amiaza, fie in sambata, fie chiar in vacantele scolare”, a explicat prof. Camelia Stamate, inspector scolar general adjunct. Numarul elevilor care sunt inscrisi in acest program este usor in scadere fata de anul trecut.
Fara limita superioara de varsta
Programul „A doua sansa” este o initiativa a Ministerului Educatiei care vine in intampinarea unei probleme des intalnita in comunitatile defavorizate: existenta unui numar mare de persoane care au depasit varsta legala de scolarizare, fara insa a fi reusit sa participe complet sau deloc la propria lor educatie, la nivelul invatamantului obligatoriu. In acest context, programul ofera posibilitatea continuarii si finalizarii studiilor obligatorii fara a fi necesara intreruperea activitatii profesionale sau familiale. „Nu exista o limita superioara de varsta pentru cei care doresc sa se inscrie in acest program. Conditia este ca acestia sa fi depasit varsta legala pentru a fi incadrati sau reincadrati in invatamantul de masa”, a mai precizat prof. Camelia Stamate. Inscrierea in programul se poate realiza, in fiecare an, in doua sesiuni: octombrie si februarie. Limba de predare utilizata in cadrul programului este limba romana, dar invatamatul se poate organiza si in oricare din limbile minoritatilor nationale, acolo unde exista solicitari in acest sens.
8-15 elevi pe clasa
In programul „A doua sansa” disciplinele de studiu sunt organizate pe module obligatorii si optionale bazate pe un curriculum specific. Continuturile lectiilor sunt centrate pe interesele si particularitatile de varsta ale cursantilor, au aplicabilitate practica imediata, se folosesc exemple din viata de zi cu zi si situatii culese din realitate. Cursantii (in numar de minim 8 – maxim 15 intr-o clasa) sunt incurajati sa comunice atat intre ei, cat si cu profesorii.
La terminarea cursurilor corespunzatoare invatamantului primar si, respectiv, invatamantului secundar inferior, cursantul beneficiaza de un Certificat de absolvire. In plus, in cazul in care a promovat si componenta de calificare profesionala aferenta programului „A doua sansa” invatamant secundar inferior, cursantul beneficiaza de un Certificat de calificare profesionala nivel 1 si Portofoliul personal pentru educatie permanenta. Pe parcursul programului, cursantul primeste adeverinte pentru fiecare modul promovat.
„Noi avem in acest program 12 elevi in invatamantul primar si 20 in cel gimnazial. Unii dintre ei au copii elevi la noi in scoala, altii au si 30-35 de ani. Sunt elevi care invata in special dupa-amiaza, pe un program special. Unii dintre ei sunt chiar constiinciosi si isi doresc foarte mult sa invete.”
prof. Adriana Vrabie, director Scoala „Octavian Voicu” Bacau
Cadavru gasit pe un camp din Nicolae Balcescu
Macabra descoperire a fost facuta la marginea localitatii Nicolae Balcescu, in aproprierea unui lan de porumb. Oamenii care mergeau la cules au gasit cadavrul unui barbat, imbracat sumar. Nu este din localitate, iar politistii ajunsi la fata locului au deschis imediat o ancheta pentru a afla cine este si, mai ales, in ce conditii a sfarsit acesta. La o examinare sumara a trupului nu s-au identificat semne de violenta, insa medicii legisti vor fi cei care vor spune cu precizie din ce cauza a murit acesta. In zona in care a fost descoperit s-au gasit urmele unor roti, cel mai probabil de caruta, iar anchetatorii iau in calcul si varianta ca acesta sa fi fost omorat sau sa fi murit in alta parte si sa fi fost adus acolo pentru ca investigatia sa se desfasoare departe de suspecti.
Imparatul Slavei a intrat in Biserica „Sf. Ioan” din Bacau
Sarbatoare de inima si suflet
Ziua de 23 septembrie 2012 va ramane inscrisa pe vecie in istoria de peste 200 de ani a Bisericii „Sfantul Ioan” din Bacau. Inca de la primele ore ale diminetii, mii de credinciosi din parohie, dar si din alte zone ale Bacaului, l-au intampinat, cu paine si sare, dar si cu flori, pe PS Ioachim Bacauanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, care, insotit de un sobor impresionat de preoti, a venit la marea sarbatoare a acestui sfant lacas de cult: marcarea a 200 de ani de la prima sfintire, resfintirea bisericii reinnoite si tarnosirea altarului. „Va multumim pentru primirea entuziasta si frumoasa pe care ne-ati facut-o la Biserica «Sfantul Ioan» de la Bacau, biserica reinnoita si care asteapta Harul Prea Sfatului Duh, care sa se prefaca din nou in Poarta Cerului si loc de intalnire cu Dumnezeu, un loc consacrat unde fratiile voastre, mai ales cei care sunteti atasati de aceasta biserica, sa va bucurati in fiecare slujba, potrivit randuielilor, de Harul lui Dumnezeu, care se impartaseste de la Altarul care va fi resfintit. O zi importanta din calendarul nostru bisericesc, Providenta, a facut ca astazi, 23 septembrie, sa fie vesnicia Sfantului Ioan Botezatorul, ceea ce inseamna ca il praznuim pe cel care este pomenit in biserica aceasta, intrucat mosii si stramosii nostri au ridicat aceasta biserica in cinstea si slava lui”, a spus inaltul ierarh al bisericii ortodoxe. A urmat ceremonialul bisericesc de sfintire a bisericii, prin inconjurarea de trei ori a bisericii si sfintirea cu ulei sfintit a celor patru laturi ale sfantului lacas, dupa care PS Ioachim Bacauanul a cerut permisiunea de a intra in Biserica: „Deschideti portile vesnice si va intra Imparatul Slavei”, „Cine este Imparatul Slavei?” „Domnul Puterilor, Domnul care a dovedit ca este Imparatul Slavei.” Si Portile s-au deschis, consacrand astfel comuniunea credinciosilor cu preotii si Dumnezeu. „Astazi este o zi deosebita, rar intalnita, ca urmare a faptului ca biserica noastra implineste 200 de ani de la prima sfintire. Pentru toate acestea sa-i multumim Bunului Dumnezeu, Tatalui Nostru Ceresc care ne-a dat posibilitatea sa luam parte la aceasta slujba deosebita. Biserica, cu toate greutatile, si nu au fost putine in toti acesti ani, a rezistat, iar in ultimii ani, a cunoscut importante prefaceri si modernizari, adaugate la cele randuite de inaintasii nostri. Toate aceste lucrari s-au facut cu binecuvantare de la Domnul si cu sacrificiul enoriasilor, al credinciosilor, care, ca de fiecare data, ne-au ajutat, au fost alaturi de biserica, de preotii slujitori, ocazie de a le multumi pentru credinta si bunatatea lor”, a spus si Nelu Cruceanu, epitropul parohiei. Dupa raduielile bisericii, a avut loc si tarnosirea altarului, ceremonie care a inclus si depunerea actului de sfintire si tarnosire, care va ramane peste timp marturie a vredniciei slujitorilor acestei biserici, preotul paroh iconom stavrofor Vlad Ungureanu, preotul iconom stavrofor Nicolae Popa, preotul Eduard Ungureanu si preotul Marius Popescu, dimpreuna cu enoriasii si sprijinul administratiilor locale.
Cautat de nemti, prins in Bacau
Un individ de 45 de ani, din Bacau, a fost incatusat de politistii de la noi dupa ce pe numele sau s-a emis un mandat european de arestare. Era cautat de autoritatile germane si figura pe lista urmaritilor international, fiind acuzat de infractiuni de falsificare a mijloacelor de plata electronice. Petrica D. a fost retinut, prezentat Curtii de Apel Bacau si urmeaza sa se declanseze procedurile pentru a fi extradat in Germania.
Colocviile Revistei „Ateneu”
Sala mare a Consiliului Judetean (CJ) Bacau a devenit neincapatoare, vineri dimineata, pentru numerosii oaspeti ai Revistei „Ateneu”, unii veniti de la mare distanta pentru a participa la „Colocviile” de anul acesta. Intalnirea, moderata de Carmen Mihalache, director al Revistei “Ateneu”, si Adrian Jicu, critic literar, a avut ca tema de dezbatere “Metamorfozele prozei contemporane”. Au fost prezenti prozatori, poeti, critici literari, profesori de literatura si studenti. Intre acestia, Ovidiu Genaru, Viorel Savin, Petru Ursache, Ioan Danila, Cornel Galben, Dan Petrusca, Ioan Maric. Invitat special, scriitorul George Balaita, fost redactor-sef adjunct al Revistei „Ateneu”, ex-secretar al Uniunii Scriitorilor, ex-director al Editurii “Cartea Romaneasca”, inainte de 1989. Au vorbit despre romanul contemporan, dar si despre propriile creatii si despre relatia creatorului cu opera sa, scriitori din trei generatii. Intre acestia, prozatorul George Balaita, care a evocat, ajutat de colegul Ovidiu Genaru, intamplari mai putin sau deloc stiute din adolescenta sa. I-a urmat un scriitor din tanara generatie, care a facut cateva confesiuni despre creuzetul in care s-a nascut romanul sau „Matei Brunul”, ce urma sa fie premiat, vineri. Lucian Dan Teodorovici, prozator si senior editor la „Suplimentul de Cultura”, s-a referit la postmodernism, un curent foarte cuprinzator, “care acopera o paleta foarte larga de nuante”, si la influentele pe care realitatea economica, sociala si morala le are asupra destinului artistului si, in final, asupra creatiei sale. Colocviile „Ateneu” fac parte dintr-o manifestare culturala mai cuprizatoare, „Toamna bacoviana”, aflata la a II-a editie. Evenimentul a fost urmat de intalniri ale scriitorilor cu elevii colegiilor bacauane si de o lansare de carte gazduita de Casa Memoriala „George Bacovia”. Vineri, de la ora 19, la Centrul de Cultura „George Apostu”, a avut loc acordarea premiilor revistei “Ateneu”. Astfel, Premiul de Excelenta i-a fost acordat lui George Balaita, Premiul pentru proza ieseanului Lucian Dan Teodorovici, cu Premiul pentru publicistica a fost recompensat Stefan Munteanu, in timp ce Cosmin Perta a primit Premiul pentru poezie, iar Doris Mironescu – Premiul pentru critica si istorie literara.






