Istoria motocicletelor militare Harley-Davidson se întinde pe o perioadă de peste un secol, începând cu Primul Război Mondial. În 1917, când Statele Unite au intrat în război, companiile americane s-au mobilizat pentru a sprijini efortul de război. Printre acestea se numărau și producătorii americani de motociclete, inclusiv Harley-Davidson, Indian, Henderson, Excelsior și alții. Motocicletele au fost transformate în tot felul de vehicule, de la platforme mobile pentru arme până la ambulanțe compacte.

Contribuția Harley-Davidson în Primul Război Mondial

În timpul Primului Război Mondial, Harley-Davidson a jucat un rol crucial în sprijinirea forțelor armate. Motocicletele erau ideale pentru terenurile dificile și pentru mobilitatea rapidă necesară pe front. Acestea au fost echipate în diverse moduri, inclusiv cu arme de foc, și utilizate în misiuni de recunoaștere, transport de mesaje și evacuare medicală.

Echipamente de Război Inovatoare

Un exemplu notabil al utilizării inovative a motocicletelor în război este o motocicletă Henderson echipată cu o mitralieră montată pe un sidecar, utilizată de către Rezerva Poliției din New York City, echipa de femei, cunoscută sub numele de „Women’s Machine Gun Squad”. Lupta pe motociclete era o afacere serioasă, iar aceste vehicule au demonstrat eficacitatea și versatilitatea lor în câmpul de luptă.

Un Moment Istoric: Căpitanul Elise Reigner în Acțiune

Un moment istoric din această perioadă este capturat într-o fotografie din 1918, care o înfățișează pe căpitanul Elise Reigner în acțiune cu o mitralieră Lewis, care putea trage între 600 și 800 de gloanțe pe minut. Reigner opera dintr-un ataș al unei motociclete conduse de doamna Ivan Earasoff, în timp ce domnișoara Helen M. Striffler supraveghea operațiunile din scaunul din spate. Acest exemplu subliniază implicarea și curajul femeilor în efortul de război, demonstrând în același timp utilizarea eficientă a motocicletelor în luptele din Primul Război Mondial.

Istoria militară a Harley-Davidson și a altor producători de motociclete americani este una impresionantă și plină de inovație. De la utilizarea lor în Primul Război Mondial până la diversele aplicații militare și civile de-a lungul anilor, aceste motociclete au jucat un rol esențial în dezvoltarea și succesul tacticilor de război moderne. Motocicletele au demonstrat că sunt vehicule versatile și indispensabile, capabile să îndeplinească o varietate de roluri în cele mai dificile condiții de luptă.

Într-o toamnă fierbinte din 1896, Texasul a fost martorul unei nebunii care avea să fie cunoscută sub numele de „Crash at Crush” (Coliziunea de la Crush). William George Crush, agent general de pasageri al căii ferate Missouri–Kansas–Texas (cunoscută ca „Katy”), a conceput un spectacol unic în care două locomotive învechite urmau să fie ciocnite una în cealaltă cu mare viteză, într-un act de spectacol public.

Ideea sa a captat imaginația publicului și a devenit un eveniment de amploare, cu consecințe tragice neașteptate.

Pregătiri și evenimentul

William Crush a propus spectacolul pentru a face uz de locomotivele învechite ale Katy Railroad, acum fără utilitate, pentru a atrage masele de oameni. Evenimentul avea să aibă loc într-un loc temporar denumit Crush, Texas, situat între Dallas și Houston.

Pentru a crea o atmosferă de carnaval, s-au construit facilități temporare precum un cort de circ Ringling Brothers, o tribună, standuri pentru vorbitori, oficii de telegraf, și alte atracții specifice ale vremii.

În ciuda precauțiunilor luate pentru siguranță, inclusiv stabilirea unei distanțe minime pentru public, coliziunea dintre cele două locomotive a dus la dezastru.

La momentul impactului, locomotivele au explodat simultan, proiectând bucăți de fier și lemn printre spectatorii entuziaști. Două persoane au fost ucise, iar altele au fost grav rănite de bucăți de metal zburătoare, inclusiv un fotograf local care și-a pierdut un ochi în timpul incidentului.

Consecințe

Evenimentul a atras atenția națională și internațională, iar povestea a făcut rapid înconjurul lumii. Deși William Crush a fost concediat pe loc de la Katy Railroad, lipsa unei reacții negative din partea publicului a dus la reangajarea sa în ziua următoare.

Cu toate tragediile, Katy Railroad a beneficiat enorm de pe urma evenimentului, atrăgând atenția și recunoașterea internațională.

În ciuda dezastrului, evenimentul a inspirat chiar și compozitori; celebrul Scott Joplin a compus o marcă muzicală, „Great Crush Collision March”, care imita sunetele coliziunii dintre trenuri. În plus, moștenirea „Crash at Crush” a fost marcată de o placă istorică în 1976, amintindu-le locuitorilor Texasului de acea zi tumultuoasă.

Astfel, „Crash at Crush” rămâne o amintire puternică a ambițiilor omenești, a riscurilor implicate în spectacolele de masă și a consecințelor neașteptate ale unui eveniment care a tulburat liniștea statului Texas acum mai bine de un secol.

Pe 13 iunie 1928, în Virginia, SUA, s-a născut un strălucit matematician și economist, recunoscut de colegii săi drept „Ultimul geniu”. În acea zi, John Forbes Nash a văzut lumina zilei. Fiul unor părinți profesioniști și de un înalt nivel cultural, a fost crescut pentru a crede că este superior celorlalți și, într-adevăr, a devenit astfel. Retras și egocentric, Nash a dezvoltat o incapacitate de a se conecta și a înțelege lumea din jurul său.

La vârsta de 14 ani, a descoperit cartea lui Eric Temple Bell, „Men of Mathematics”, care i-a trezit un interes brusc pentru matematică. A participat la „concursul George Westinghouse”, unde a câștigat o bursă pentru Universitatea Carnegie Mellon, unde și-a început studiile în inginerie chimică. Unul dintre profesorii săi a descoperit talentul său remarcabil pentru matematică și i-a obținut o bursă pentru doctoratul în matematică la Universitatea Princeton. Scrisoarea sa de recomandare conținea doar o frază: „Acceptați acest student, este un geniu”.

La Princeton, Nash a fost elevul lui Albert Einstein și John von Neumann. Pentru a-și impresiona profesorii, a creat un joc matematic perfect, care a devenit baza jocului „HEX”. La doar 21 de ani, și-a obținut doctoratul în matematică cu o teză scurtă, dar genială, despre „jocurile necooperante” și a scris un articol inovator, „Punctele de echilibru în jocurile cu N persoane”, în care a definit echilibrul Nash.

Imediat după obținerea doctoratului, a fost angajat de Forțele Aeriene ale SUA pentru corpul lor strategic. În 1957, s-a căsătorit cu salvadoreanca Alicia Lardé. După două crize severe, i s-a diagnosticat schizofrenie. După o internare de cincizeci de zile la spitalul McLean, a călătorit în Europa, unde a încercat să obțină statutul de refugiat politic, susținând că era urmărit de agenți comuniști, dar a fost deportat în SUA. A petrecut mulți ani cu internări periodice până când, epuizat de eșecul tratamentelor, a învățat să conviețuiască cu halucinațiile sale și și-a recăpătat capacitatea de analiză. A devenit un expert în geometrie diferențială și ecuații cu derivate parțiale, dar cel mai mare aport al său în matematică rămân teoriile jocurilor de noroc și negocierilor economice, pentru care a primit Premiul Nobel pentru Economie în 1994.

În 1999, scriitoarea germană Sylvia Nasar a publicat romanul „A Beautiful Mind”, iar doi ani mai târziu a fost lansat filmul „O minte sclipitoare”, regizat de Ron Howard și avându-l pe Russell Crowe în rolul principal, bazat pe viața lui John Nash. Filmul a câștigat patru premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film. După ce a văzut filmul, Nash a declarat: „Povestea nu este reală, nu au filmat la Princeton, dar partea pozitivă a fost că a atras atenția asupra schizofreniei”.

Teoriile lui Nash au influențat negocierile comerciale globale, progresele biologiei evolutive și relațiile de muncă. Pe 23 mai 2015, la vârsta de 86 de ani, John Nash a decedat împreună cu soția sa, Alicia Lardé López-Harrison, de 82 de ani, într-un accident de mașină în New Jersey.