Acasă Blog Pagina 4342

Apa si canalizare in comune

    Primarii din judet s-au intâlnit, ieri, la Directia Agricola, pentru a participa la adunarile generale ale ADIS si ADIB. In cadrul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Salubrizare (ADIS) au fost aprobate cotizatiile pentru 2013 si au fost alese in comitetul director Nina Chiper si Dorina Popoutanu, care au luat locul lui Catalin Dociu si Vioricai Marcu. In adunarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Bacau (ADIB), care gestioneaza proiectele de apa si canal, a fost discutat bugetul pe 2013. De asemenea, a inceput pregarirea master-planului pentru 2014-2010, perioada in care se vor face investitii in comunele cu 2.000 – 10.000 de locuitori. Edilii au primit de la consultant un chestionar, prin intermediul acestuia urmând sa fie colectate date privind populatia, suprafata, proiectele incepute si investitiile finalizate.

    Directorul CCD Bacau, invitat la cea de a 65-a aniversare a Statului Israel

      Cu ocazia celei de a 65-a aniversari a Statului Israel, prof. Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic Bacau a fost invitat de ambasadorul Statului Israel la Bucuresti, Dan Ben – Eliezer, sa participe la acest eveniment, care a avut loc marti, 16 aprilie, la Ateneul Român. „In ultimii noua ani, institutia noastra a fost implicata direct in organizarea unor activitati cu caracter educational si civic, care au promovat combaterea extremismului, discriminarii, intolerantei, rasismului, xenofobiei si antisemitismului. Recenta vizita a ambasadorului israelian la Bacau, a prilejuita de lansarea unui program de formare destinat profesorilor”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan. Excelenta Sa Dan Ben – Eliezer, ambasadorul Statului Israel in România, a efectuat o vizita la Bacau, la sfarsitul lunii trecute.

      Aerostar Bacau implineste 60 de ani

        „Uzina de Reparatii Avioane” sau Aerostar Bacau, cum este cunoscuta in prezent implineste 60 de ani de la infiintare. Cu acest prilej, societatea organizeaza in aceasta saptamâna mai multe manifestari care vor debuta azi cu o conferinta de presa, vizitarea unor facilitati de productie, simpozionul „Aerostar, 60 de ani de industrie, aviatie si aparare” si o receptie festiva. In zilele de 18 si 19 aprilie, intre orele 12-15, conducerea societatii organizeaza Zilele portilor deschise, cei interesati putând vizita anumite parti ale fabricii.

         

        Târg de cariere, in Bacau

          Joburi în domenii precum servicii si retail, contabilitate si inginerie sunt doar o parte din oferta de locuri de munca disponibila la târgul care va avea loc la azi, 17 aprilie, la Muzeul de Istorie. Participantii in cautarea unui loc de munca sau cei care doresc sa-si schimbe job-ul actual vor descoperi o gama larga de oferte de angajare. De asemenea, ei pot primi feedback pe CV la fata locului, din partea unor specialisti in cariera, care vor fi prezenti. Accesul este liber si se va face între orele 10.00-16.00. De asemenea, candidatii care vin cu CV-ul au posibilitatea de a câstiga o tableta de ultima generatie, daca se inscriu la tombola organizata la fata locului, prin completarea unui talon. Târgul de Cariere este cea mai mare retea din România si din Republica Moldova, care aduce impreuna sute de angajatori si mii de candidati. Proiectul, demarat initial in 2006 de agentia Fapte, se desfasoara in prezent in parteneriat cu un site de recrutare.

          Bacauanii „s-au fript” cu repartitoarele

            Bacauanii s-au fript cu repartitoarele

            Repartitoarele de costuri vor deveni istorie in Bacau. Acesta este semnalul transmis de administratia locala, care considera ca, la acest moment, se incalca legea prin folosirea lor. Reprezentantii firmelor de repartitoare cred ca locatarii nu vor renunta la contorizarea consumului de caldura.

            Zeci de mii de repartitoare de costuri montate acum pe caloriferele din apartamentele bransate la CET ar putea ajunge la gunoi. Primarul Romeo Stavarache a anuntat recent sfârsitul contorizarii individuale a consumului de caldura precizând ca, de fapt, modul in care se face in acest moment repartizarea acestuia pe apartamente este ilegal. Potrivit primarului, in acest moment, contabilizarea consumurilor se face chiar daca pe scara sunt mai putini abonati la CET cu repartitoare decât impune legea, respectiv 80 la suta. Pentru a remedia situatia, primaria va propune un alt sistem de repartizare a costurilor care presupune renuntarea la aceste repartitoare si facturarea caldurii in functie de suprafata apartamentului. Asta ii va nemultumi pe bacauanii care inchideau caloriferele intr-o camera sau doua pentru a plati mai putin la caldura. Deocamdata, totul este la stadiul de idee, un proiect urmând sa fie redactat de specialistii de la CET si din primarie.
            De cealalta parte, reprezentantii firmelor de repartitoare sustin ca se respecta normele de repartizare a consumului de energie, care prevad ca repartitoarele pot fi luate in calcul doar acolo unde 80 % din totalul apartamentelor bransate la CET sunt contorizate individual.
            In jur de 15.000 de apartamente din cele peste 17.000 bransate la CET sunt dotate cu repartitoare. Locatarii au investit in aceste aparate de masura pentru a plati strict caldura consumata. Pentru foarte multe persoane cu venituri reduse, aparatele au insemnat o meoda de a face economie la caldura. Intoarcerea la plata dupa suprafata ar duce la egalizarea facturilor la caldura, indiferent de consum.
            Singurii avantajati de schimbare ar fi locatarii din apartamentele aflate pe scari cu grad mare de debransare. In ciuda economiei la nivel de apartament, acestia sunt nevoiti sa suporte si costurile caldurii care se „plimba” pe tevile din apartamentele debransate.

            Andreea Gavrila
            Doina Mincu

            „Distributia si incasarea pe condominiu nu mai poate fi facuta de societatile contractate acum de asociatii, pentru ca nu se mai respecta legea. Trebuie sa fie 80 la suta din consumatori racordati la CET pe scara blocului. Citirile nu mai sunt exacte si apar deformatii, consumuri care nu sunt cuantificate corect. Trecem la repartitia pe suprafata si voi veni in fata consiliului cu o propunere, dupa ce voi discuta cu specialistii. Daca gigacaloria va fi la jumatate din pretul la o centrala termica, pe noi ne intereseaza ca oamenii sa consume corect si nu sa se fure unii pe altii”.-  Romeo Stavarache, primar Bacau
            „Nu mai sunt conditii legale de a utiliza repartitoarele de costuri. S-a ajuns la aceasta situatie din cauza numarului mare de debransari. Totusi, daca se va introduce repartitia pe suprafata, aceasta trebuie sa fie o solutie temporara, eventual de tranzitie, pâna la introducerea distributiei pe orizontala, care va da posibilitatea cetatenilor sa regleze caldura ca la centrala proprie. Astfel, pretul obtinut prin racordarea la sistemul centralizat va fi mai bun decât la o centrala proprie de apartament”. – Vasile Dragusanu, consilier local PDL

            „Nu se fac ilegalitati. Daca pe o scara nu se mai indeplineste aceasta conditie, ca 80% din apartamentele bransate la CET sa aiba repartitoare, noi reziliem contractele cu toti consumatorii. Ma indoiesc de faptul ca locatarii vor renunta la repartitoare. In jur de 70 % din consumatorii nostri sunt multumiti de costurile caldurii contorizate. Apar si situatii deosebite, cu costuri foarte mari, dar numai acolo unde pe scara blocului au ramas foarte putine aparatmente bransate la CET. Nu stiu cum va convinge primaria niste persoane private sa renunte la contractele cu o firma privata.” – Irinel Savin, sef punct de lucru SC Elsaco

            „In privinta repartitoarelor, parerile sunt impartite. Am o scara de bloc unde sunt costuri mari, un dezastru. Spun oamenii ca degeaba au repartitoare. Unde sunt multe apartamente la CET, sunt multumiti, fiindca au iesit bine. Avem in asociatie si scari necontorizate, unde se plateste caldura la suprafata apartamentului. Si aici unii sunt multumiti, altii, nu.”– Administrator Asociatia de proprietari 65

            Pietonii sunt vinovati ca ii calca masina

              O statistica a Biroului Rutier Bacau arata faptul ca bacauanii nu renunta la traversarea neregulamentara si isi pun viata in pericol. Asta in conditiile in care, politistii au tot insistat pe disciplinarea lor, fie prin avertismente, fie prin amenzi.

              In primele trei luni ale acestui an, in municipiul Bacau, s-au produs 7 accidente grave de circulatie, mai putine decât in perioada similara a anului trecut, in urma carora 7 persoane au fost ranite grav si una ranita usor. Din fericire, nicio persoana nu si-a pierdut viata in trafic, anul acesta. In aceeasi perioada au fost si 30 de accidente usoare soldate cu 34 de raniti. Potrivit ofiterilor de la Biroul Rutier Bacau, cauzele de producere sunt aceleasi ca si in anul precedent. Pe primul loc sunt, si de aceasta data, pietonii, urmata de neacordarea de prioritate auto, neacordarea de prirotate pietoni sau neadaptarea vitezei. In cazul evenimentelor rutiere usoare, pe treapta intâi urca soferii care nu acorda prioritate celor aflati pe zebra si pe cea de-a doua pietonii. Pentru a-i disciplina si pe unii si pe altii, agentii de la Rutiera au actionat in trafic unde au impartit amenzi celor care au incalcat regulile de circulatie.

              Peste 400 de permise retinute

              In ianuarie, februarie si martie, politistii au aplicat peste 6.000 de sanctiuni contraventionale, cu peste 1.100 mai multe fata de perioada similara a lui 2012, dintre care 5.210 conducatorilor auto. Cei mai multi au fost sanctionati pentru neportul centurii, peste 1.200, dar au fost si 800 de sanctiuni pentru viteza peste limita admisa in interiorul localitatii. Acolo unde abaterile au fost mai grave, soferii au ramas fara permis, fiind retinute 418 carnete si 171 de certificate de inmtriculare, fiind constatate si 123 de infractiuni, dintre care 69 la regimul rutier.

              Strazile cu risc din municipiul Bacau

              O analiza efectuata in vederea identificarii zonelor de risc din municipiul Bacau, s-a constatat ca, in anul 2012, cele mai multe accidente rutiere s-au petrecut pe Calea Republicii, urmata de Bulevardul Unirii si Calea Marasesti, in lunile iunie, iulie, august si noiembrie. Dupa zile, joia a fost ziua cu multe accidente, urmata de marti si vineri. Ca si interval orar, 30 de accidente au fost intre orele 12.00 – 18.00, adica aproape jumatate din numarul total, 23 intre orele 6.00 – 12.00 si 10 intre orele 18.00 – 24.00.

              „S-au inregistrat mai putine evenimente rutiere si constatam ca se mentin aceleasi cauze generatoare de accidente. Efectivele Biroului Rutier au actionat pentru combaterea acestora si acelasi lucru il vom face si in perioada urmatoare, când se asteapta o crestere a valorilor de trafic. Din pacate, pietonii ramân o problema, dar o sa fim la fel de atenti si la soferii care nu acorda prioritate” – cms. Aurelian Nadejde – sef Biroul Rutier Bacau

              Educatia rutiera, studiata la scoala. Ce facem cu batrânii?

              Oficiali europeni au fost zilele trecute in România unde au discutat despre strategia ce va fi aplicata pentru reducerea numarului de accidente si a victimelor acestora. S-a avansat chiar ideea introducerii unor ore de educatie rutiera in orarul elevilor, dar ce se intâmpla cu batrânii care traverseaza neregulamentar. In anul 2011, in municipiul Bacau, cinci persoane care aveau peste 70 de ani au murit in urma unor accidente dupa ce au ales sa treaca strada prin locuri nepermise.

              Ministerul Dezvoltarii vrea control total

                Banii primariilor, intr-o singura caciula

                Trei acte normative prin care erau finantate investitiile facute de administratia locala au fost unificate de guvern intr-o singura ordonanta. E vorba de HG 577, care viza lucrari in infrastructura rutiera, OG 7, prin care erau finantate, de asemenea, drumurile si podurile, si OG 40, partea care se refera la retele de apa si canalizare. Noul program e impartit in trei subprograme – „Modernizarea satului românesc”, „Regenerarea urbana a municipiilor si oraselor” si „Dezvoltarea infrastructurii judetene” – si este destinat unitatilor administrativ-teritoriale: comune, orase, municipii si judete. De altfel, cele sunt declarate domenii prioritare de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP). Lucrarile care pot fi sustinute prin acest program trebuie sa vizeze realizarea, extinderea, reabilitarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apa si a statiilor de tratare a apei, a sistemelor de canalizare si statiilor de epurare, construirea, extinderea, reabilitarea si dotarea scolilor, a unitatilor sanitare din mediul rural, a drumurilor, podurilor si podetelor, a pietelor si târgurilor. De asemenea, vor putea fi finantate investitiile in baze sportive si obiective culturale de interes local. Sumele vor fi asigurate de la bugetul de stat prin MDRAP, din fondurile aprobate anual, din fondurile aprobate in bugetele locale sau din alte surse legal constituite. Banii vor fi repartizati in baza unor criterii care vor avea in vedere ponderea obiectivelor de investitii aflate in derulare pe fiecare judet, stadiul fizic al lucrarilor, datele demografice si administrativ-teritoriale, precum si capacitatea financiara a beneficiarilor. Mecanismul va semana cu cel prevazut de HG 577: sumele vor fi repartizate pe judete si vor fi transmise spre informare consiliilor judetene (CJ), care vor colecta si vor centraliza solicitarile trimise de primarii, apoi vor stabili prioritatile si vor transmite datele MDRAP, care va verifica daca au fost respectate conditiile si va emite ordinul de alocare a sumelor pentru fiecare obiectiv in parte.

                „Eu cred ca este o initiativa legislativa buna deoarece guvernul va avea o evidenta mai clara a investitiilor derulate si va asigura o alocare mai echilibrata a fondurilor.”– Viorel Miron, primarul orasului Comanesti (PNL)

                „Ar fi minunat sa se aloce bani pentru modernizarea satelor. Pentru noi asta e important, sa primim fonduri! Avem doua proiecte depuse, unul pentru o sala de sport si altul pe canalizare. Asteptam banii!” – Diana Albu, viceprimarul comunei Poduri (PSD)

                „Era perfect daca asta se facea acum 20 de ani. Am fi avut si autostrazi, si drumuri judetene, si drumuri locale. Asa, am tocat banii pe proiecte care stau in sertare! In fine, daca nu ar fi repartizate fondurile pe criterii politice ar mai exista sperante!”- Gheorghe Andries, primarul comunei Plopana (PD-L)

                Atentie, s-au intors capusele!

                  Medicii de urgenta sunt in continuare foarte solicitati de persoane care au fost intepate de capuse. La Spitalul Judetean de Urgenta, intr-o singura zi s-au inregistrat 10 cazuri. Pacientii sunt speriati ca ar putea face boala Lyme, o boala infectioasa produsa de o bacterie transmisa omului prin muscatura de capusa. „Nu toate capusele dau aceasta boala, a explicat dr. Anca Dancau, medic epidemilog. Numai capusa câinelui este purtatoare. Atâta timp cât nu vom scapa de câinii vagabonzi, nu vom scapa nici de capuse.” Lyme mai este supranumita si „boala cu o mie de fete”, deoarece mimeaza simptomele altor afectiuni, iar fiecare organism reactioneaza diferit la ea. In judetul Bacau, de la inceputul acestui an s-au inregistrat 6 pacienti cu suspiciune de boala Lyme, iar anul trecut, 20, din care 8 cazuri au fost confirmate. „Nu toata lumea muscata de capuse face aceasta boala, a declarat si dr. Valerica Ciobanu, medic infectionist. Riscul exista când capusa se scoate foarte târziu sau ramâne in piele si nu se instituie tratament. Cei care sunt intepati trebuie sa stie ca aceasta situatie nu reprezinta o urgenta si nu trebuie sa vina la spital. Se pot adresa medicului de familie, care le poate prescrie si tratamentul.”

                  „M-a amendat cu un miliard pentru o treapta!”

                    Razboi pe autorizatii la Podu Turcului

                    In 2010, Mihai Andries a cumparat, prin licitatie, cladirea Autogarii Podu Turcului, pe care a achitat-o in rate, apoi a inceput sa o repare: „Am tencuit peretii si am inlocuit acoperisul. Sunt lucrari care nu necesitau obtinerea unei autorizatii de constructie”, afirma el. Pe 8 aprilie, primaria il invita sa vina la biroul de urbanism, pe 10 aprilie, „in vederea rezolvarii urgente a situatiie dvs. privind construirea ilegala a unei anexe”. Totusi, tehnicianul de urbanism nu mai asteapta ziua de 10 aprilie si se duce la fata locului pe 9 aprilie. In aceeasi zi, incheie un proces-verbal in care arata ca Andries „a executat lucrari de construire a unei anexe (terasa) fara autorizatie de construire”, fapt care se sanctioneaza, conform Legii 50/1991, cu amenda intre 1.000 si 100.000 de lei. „M-a amendat cu un miliard pentru o treapta”, se plânge Andries. Intr-adevar, la punctul 7, e informat ca i s-a aplicat sanctiunea de 100.000 de lei. „Nu a fost amendat, declara Gelu Ciorava, primarul din Podu Turcului. Tehnicianul de la urbanism l-a anuntat ca e pasibil de amenda, iar el a demolat imediat. Daca il lasa, construia o terasa.” Andries insista, insa, ca nu a turnat o platforma pentru terasa: „Eu am facut o treapta de ciment, ca sa nu mai intre apa când ploua. Am vrut sa protejez cladirea!” Pe 10 aprilie, s-a prezentat la primarie si a dat o declaratie in care arata ca nu a ridicat „nicio anexa pe terenul respectiv, terenul fiind la forma initiala.” Declaratia a fost inregistrata la nr. 2973. Mihai Andries sustine ca este blocat si persecutat de primar: „A participat si el la licitatia pentru vânzarea Autogarii Podu Turcului si a pierdut!” Din cauza asta, i-ar fi pus bete in roate si când a vrut sa se racordeze la reteaua de apa-canal. „Nu primarul elibereaza autorizatia de bransare, ci societatea de apa-canal, explica edilul sef. Aspectul cu licitatia e vechi, nu poate fi invocat. Eu nu am nimic personal cu el, sa respecte legea, asta e tot ce trebuie sa faca!”

                    Bacaul vazut de jos

                    Am fost câteva zile la tara, in satul natal. Cu toate ca vremea nu era tocmai prielnica pentru lucrarile din câmp, gospodarii foloseau fiecare ochi de lumina si fara ploaie pentru a intra in livezi, in gradini, prin curti pentru curatenia de primavara. Aproape in fiecare gospodarie ardeau focurile cu resturile de vegetatie, gunoiul de grajd era carat pe ogoare, pomii erau toaletati si, normal, isi primeau portia anuala de var pe trunchi. Ca o noutate, de câtiva ani, satenii nu mai arunca resturile din curti si de la animale direct pe marginea râurilor sau pâraielor, ci le depoziteaza in containere special amenajate de administratia locala, regulile stabilite fiind atent monitorizate de salariatii primariei, semn ca civilizatia nu se impune, mai degraba sunt create conditii pentru manifestare. M-am bucurat sa constat ca oamenii din satul meu, chiar in conditii mai putin propice, nu s-au abandonat in lehamite si indiferenta, iar spiritul gospodaresc, grija fata de ambient, de spatiile comune nu i-au parasit. Se apropie Pastele si, normal, femeile dadeau zor cu pregatirea caselor, a interioarelor, la mare pret fiind varul, apa si sapunul, astfel ca totul stralucea de curatenie. Poate ca lor li se parea normal, insa pentru unul care a plecat de mult din rândul lor, gasindu-si capatâi la oras, unde domina individualitatea, egoismul, lipsa de respect pentru spatiile comune, unde cetatenii asteapta ca totul sa fie facut de primarie, gesturile si munca lor pareau ceva ireal. Suntem in oras, in marea majoritate, fii acelor tarani gospodari, unde domina alte norme, si, chiar daca nu sunt organizate concursuri si “luna curateniei” ei stiu de la parintii si bunicii lor ca primavara este anotimpul innoirii, iar natura trebuie sprijinita sa se reinnoiasca. In orasul unde locuiesc nu am vazut nicio miscare, nu am vazut si nici nu vad, ca in alti ani, oameni in fata blocurilor, printre blocuri, individual sau in grupuri care sa puna mâna si uneltele pentru infrumusetare, pentru curatenie. In alti ani, administratia locala comunica direct sau prin mijloacele media cu populatia, venea cu initiative, cu sprijin concret in demararea si derularea unor asemenea activitati. Poate un impuls, un sprijin constând in garduri vii, flori, toaletarea arborilor crescuti pe domeniul public, de ce nu si organizarea unor concursuri gen “Cea mai frumoasa gradinuta cu flori”, “Cea mai frumoasa strada”, de ce nu si un cartier ar fi de bun augur printre oraseni, multi dintre ei dornici sa faca ceva dar nu au la indemâna toate cele necesare. Bacaul era cu ani in urma considerat orasul florilor, orasul cel mai curat din zona Moldovei. Poate ca exemplul parintilor nostri, cu siguranta sprijinul administratiei locale ar putea avea acea finalitate pe care toti ne-o dorim: sa ne bucuram de natura, de spatiile verzi, de munca noastra.

                    Tir cu arcul/ Campionatul National Outdoor: Au depasit baremul!

                    Adina Mihalache si Maria Vlad au intrat in circuitul lotului national de cadeti al României la tir cu arcul. Cele doua sportive legitimate la CSM 2010 au depasit in cadrul etapei a doua a Campionatului National outdoor baremul impus de Federatie pentru stabilirea lotului reprezentativ. Adina a totalizat 1231 de puncte, cu 17 mai mult decât baremul, in timp ce Maria a realizat 1222 puncte. Interesant este ca cele doua eleve ale Geaninei Ivu-Vlad au fost singurele junioare din tara care au atins si chiar depasit baremul! Astfel, conform sistemului de calificari la competitiile internationale  stabilit de FRTA, Adina Mihalache si Maria Vlad sunt in primele patru cadete din tara. O alta arcasa bacauana, Ilinca Litcanu s-a clasat foarte aproape de baremul impus, dar, chiar daca nu l-a atins, are sanse insemnate de a fi selectionata in echipa reprezentativa ca urmare a rezultatelor obtinute. Prima competitie internationala la care va participa lotul de cadeti al României este Cupa Europeana de Juniori de la Ljulbljana, din perioada 13-18 mai. „Ar fi o mare realizare daca toate cele trei sportive ale noastre vor concura la Ljubljana. Rezultatele obtinute de Adina, Maria si Ilinca la etapa a doua a Nationalele outdoor sunt foarte bune, cu atât mai mult cu cât in ultima perioada ne-am antrenat in conditii meteo nefavorabile, pe vânt, ploaie si la o temperatura de 4-5 grade. Reusita de la Bucuresti ne obliga si mai mult deoarece, de acum incolo, nu vom mai reprezenta doar Bacaul, ci si România”, a declarat antrenoarea Geanina Ivu-Vlad.

                    La etapa a doua a Nationalelor oudoor, desfasurata in perioada 12-14 aprilie, Bacaul a fost reprezentat de trei cluburi. CSM 2010 a obtinut un loc 3 prin Adina Mihalache, CS Arena si-a trecut in cont  pozitia a douas la RSM prin Marius Vlad, in timp ce CS Saga a reusit un loc 2 gratie lui Teodor Vlad.

                    Volei feminin/ Stiinta Bacau e noua campioana a Diviziei A1, dupa o finala câstigata cu 3-0 la general contra lui Dinamo

                    Sampanie si lacrimi

                    Intr-un colt al Salii Sporturilor, Mihaela Truta desface o sticla de sampanie in uralele coechipierelor sale si ale celor peste o mie de fani veniti sa sarbatoreasca victoria finala a Stiintei. Capitanul (nejucator) al echipei bacauane stie cum este sa câstigi un titlu de campioana- a triumfat si in 2005- dar nu stie cum sa transforme o sticla de sampanie in fântâna arteziana. Pentru asta exista Ela Herlea. „Centrul” Stiintei, re-inventat in „universal” pe final de sezon, agita din rasputeri sticla. O perdea fina, dulce-amaruie, invaluie titlul pe care Bacaul il asteapta de opt ani. In celalalt colt al salii, antrenorul Florin Grapa isi fereste ochii. Antrenorul Stiintei plânge! Pe bune ca plânge!! Cele doua fotograme, sampania fetelor si lacrimile lui Grapa compun ilustrata sezonului. O ilustrata pe care sta scris cu litere cât dopul sticlei ce a tâsnit spre tavan: „Stiinta, campioana României 2012-2013”.

                    Iscalituri pe verso

                    Intoarcem ilustrata. Pe verso, toate fetele si-au trecut semnatura. Si emotiile. Kim Staelens a scris in engleza: „Ne doream foarte mult sa câstigam titlul si, in special, sa-l câstigam pe teren propriu. Era un vis pentru toata lumea si ne bucuram enorm ca l-am indeplinit”. Credeti sau nu, Mimi Sosa a ales limba româna! Claro, se simte accentul, dar cuvintele curg lin si melodios: „Sunt foarte fericita pentru aceasta reusita. Parca nu-mi vine sa cred! E o seara minunata, cu o victorie mare, mare de tot si un public fantastic”. Lucia Gaido a ramas la spaniola, in ton cu fiesta din tribune: „Sa câstig titlul de campioana la primul meu sezon in România e maximum. Ma bucur pentru mine, pentru fete si, mai ales pentru antrenorul nostru care a crezut mereu in succesul echipei”. Bulgaroaica Kremena Kamenova e la fel de directa ca pe teren: „Sunt campioana, deci sunt fericita!”. Bum-bum: scurt si cuprinzator!

                    Cel mai bun

                    Revenim spre marginea terenului, acolo unde Florin Grapa este imbratisat de mentorul sau, Vasile Ghenadi. „Patriarhul” voleiului bacauan il saruta pe Grapa pe amândoi obrajii, dupa care isi asterne iscalitura pe titlul cu numarul trei. O face in stilu-i caracteristic, cu modestie si realism: „Nu-s fotogenic si nici n-am speech, asa ca voi fi scurt. Titlul a fost câstigat pentru ca domnul Florin Grapa este antrenor. Cel mai bun din tara. Iar cine are urechi de auzit, trebuie sa auda. Si din Bacau, si din afara Bacaului. Cu asta, mi-am spus tot pasul”. Alaturi, Grapa incearca sa puna frâu lacrimilor: „Anul acesta implinesc un sfert de veac pe banca tehnica a Stiintei si mi-am spus ca ar fi frumos sa aniversez aceasta cifra rotunda cu un nou titlu”. Acum, lacrimile pot curge in voie. Sunt lacrimi de bucurie, mai dulci decât sampania!

                    Calendar special pentru Evaluarea Nationala

                      Ministerul Educatiei a decis un calendar special pentru Evaluarea Nationala. Pentru ca olimpiadele internationale se desfasoara, in majoritatea cazurilor, in lunile iunie si iulie, perioada in care se organizeaza si examenul national de evaluare pentru absolventii clasei a VIII – a, s-a stabilit ca pentru elevii ce parte din aceste loturi nationale pentru olimpiadele internationale, sa se asigure o sesiune speciala, in perioada 29 mai – 9 iunie. Tot acum trebuie sa se stabileasca si un calendar al Bacalaureatului special, pentru absolventii claselor a XII-a.

                      Proiectil pe strada Daciei

                        Pirotehnistii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau au intervenit, intr-una din serile trecute, pe strada Daciei, din municipiul Bacau pentru a ridica un proiectil de calibru 150 de mm, ramas neexplodat din timpul razboiului. Misiunea s-a derulat ca la carte, munitia fiind ridicata si transportata in depozitul institutiei.

                        Trei mopedisti, prinsi fara permis

                          In ultimele zile, politistii din judet au depistat trei barbati care se deplasau cu mopedul desi nu aveau permis de conducere. Toti s-au ales cu dosare penale. De la inceputul acestui an, mopedistii sunt obligati sa obtina carnet categoria AM, daca vor sa se plimbe pe doua roti. Problema este ca nu pot urma cursuri si nici sa sustina examen pentru obtinerea acestuia. Si asta pentru ca n-au aparut nici acum normele de aplicare iar scolile de soferi nu se pot autoriza.

                          Incendiu intr-un apartament din Bacau

                            Focul s-a iscat in locuinta unui bacauan, de la etajul opt al unui bloc turn, din cartierul Cornisa. Proprietarul topea ceara de albine in balcon si pentru ca era prea mult fum in casa a deschis usa de la intrare. S-a facut curent si astfel flacara a cuprins perdeaua de la geam si textilele din apropiere. Panica s-a instalat imediat in rândul vecinilor, la fata locului fiind chemati si pompierii pentru a stinge focul. Din fericire nu s-au inregistrat prea multe pagube si nimeni nu a fost ranit.

                            Restrictii la CJAS

                              Incepând de mâine, 17 aprilie, de la ora 21, sistemul informatic al Casei de Asigurari de Sanatate va fi nefunctional. Timp de 5 ore, acesta se va afla intr-o procedura de mentenanta tehnica. Accesul furnizorilor de servicii medicale la Sistemul Informatic Unic Integrat va fi restrictionat. Medicii prescriptori trebuie sa fie pregatiti sa elibereze retete electronice in regim offline

                              Costurile standard per elev diferentiate in scoli

                                S-au stabilit costurile per elev in gradinite, scoli si licee, in functie de care se platesc lunar cheltuielile cu salariile in invatamânt, precum si contributiile aferente acestora, pentru anul scolar in curs. Astfel, in invatamântul prescolar acest cost este de 1.605 lei in mediul urban si 1.755 in rural, iar in cazul gradinitelor cu program prelungit costurile cresc la aproape 3.000 de lei. In invatamântul primar, costurile sunt si ele diferentiate de la 1.847 in urban la 2.200 in rural, iar pe invatamântul gimnazial, costurile pornesc de la 2.420 lei/elev/an si ajung pâna la 3.130 lei/elev/an. In ceea ce priveste invatamântul liceal, costurile standard per elev sunt de la 2.420 in urban pâna la 2.711 in rural. In plus, in unitatile de invatamântcare au camine si cantine, se mai adauga inca 959 lei/elev cazat/an. Costurile sunt diferentiate in functie de numarul elevilor inscrisi, de pozitia geografica si de nivelul de pregatire din fiecare institutie scolara in parte.

                                Jean-Paul Belmondo la 80 de ani: cina la restaurant, interviuri la TV si rol in filmul lui Lelouch

                                Actorul francez Jean-Paul Belmondo a implinit varsta de 80 de ani, marti, si a sarbatorit evenimentul alaturi de familie si cativa prieteni apropiati, intr-un restaurant italian din Paris, informeaza leparisien.fr.
                                Starul francez i-a avut alaturi pe bunii lui prieteni Charles Gérard, Jean Rochefort, Jean-Pierre Marielle si Jean Dujardin. Fratii sai, Paul Belmondo si Florence, au fost si ei prezenti pentru a-l sarbatori pe starul francez, care nu a renuntat la cinematografie si va juca in urmatorul film al regizorului Claude Lelouch.
                                Miercuri dupa-amiaza, Jean-Paul Belmondo va merge in studiouri pentru a intregistra o editie speciala pentru emisiunea de televiziune „Vivement Dimanche”, unde va fi invitatul prezentatorului Michel Drucker. Emisiunea va fi difuzata duminica, 14 aprilie. Dupa aceasta inregistrare, Jean-Paul Belmondo nu va rata meciul de fotbal dintre echipele FC Barcelona si Paris-Saint Germain. Potrivit lui Charles Gérard, care va privi meciul la televizor alaturi de starul francez, Belmondo „crede ca spaniolii sunt mai puternici si ar trebui in mod logic sa castige”.
                                Multe dintre fostele sale partenere de pe marele ecran au vorbit marti cu caldura despre Jean-Paul Belmondo, evocand momentele placute petrecute alaturi de acesta. Celebra Claudia Cardinale, pe care Belmondo a cunoscut-o cu ocazia filmarilor de la „La Viaccia”, de Mauro Bolognini (1961), si a regasit-o apoi in filmele „Cartouche” (1962) si „La Scoumoune” (1972), isi aminteste cu placere de momentele amuzante din timpul acestor filmari.

                                „Cea mai buna gluma pe care am facut-o impreuna a avut loc la sfarsitul filmarilor de la «Cartouche»”, isi aminteste celebra actrita italiana. „Eram la un dineu oficial, in timpul caruia ni s-a servit couscous: ne-am pitit sub masa. Eu faceam bilute din cuscus, iar el le arunca spre invitati si nimeni nu stia de unde veneau proiectilele!”, a adaugat Claudia Cardinale.
                                Charles Gérard, care aproape ca face parte din familia Belmondo, a declarat pentru BFM TV: „Jean-Paul mi-a fost mereu de mare ajutor. Avea grija de mine. Atunci cand juca intr-un film, spunea: «trebuie sa ii gasim un rol si lui Charlot». Iar apoi Jean-Paul insista: «Daca el nu apare in film, atunci eu nu mai fac acest film»”.
                                Belmondo, actorul fetis al regizorului Claude Lelouche este si un pasionat avid de sport, preferand fotbalul, boxul si tenisul. „Nu semnam niciodata contracte pentru a juca in filme, in timpul turneului de la Roland-Garros!”, spune starul francez.
                                Cu chipul brazdat de riduri si tot timpul bronzat, „Bebel”, asa cum este supranumit actorul de compatriotii sai, nu a mai jucat in ultimii ani in filme, din cauza unui accident vascular cerebral, produs in 2011, care l-a lasat cu un handicap fizic sever. Cu toate acestea, Jean-Paul Belmondo ramane unul dintre actorii indragiti de francezi, figurand in fiecare an in Topul 50 al personalitatilor preferate in Franta.
                                Nascut pe 9 aprilie 1933 la Neuilly-sur-Seine, o periferie sic a Parisului, tanarul Belmondo a crescut intr-o familie de artisti. Tatal, de origine italiana, era un sculptor renumit. Tanarul Belmondo visa sa joace in piese de teatru.
                                „Jean-Luc Godard m-a facut sa iubesc cinema-ul (…) inainte de «A bout de souffle», mi s-a spus de atat de multe ori ca nu eram bun pentru cinema, incat ma indoiam de mine insumi”, declara starul francez in 2001.
                                Primul rol major, in 1960, alaturi de Jean Seberg, l-a propulsat in atentia publicului francez. Belmondo, la inceput atat de reticent fata de cea de-a saptea arta, a devenit foarte repede o vedeta si, alaturi de Alain Delon, unul dintre monstrii sacri ai cinema-ului francez.

                                Actor emblematic al Noului Val („Moderato Cantabile”, „Pierrot le fou”), Jean-Paul Belmondo s-a orientat apoi spre comendii si filme cu aventuri rocambolesti, jucand alaturi de unele dintre cele mai frumoase actrite din lume, precum Catherine Deneuve, Sophia Loren, Claudia Cardinale si Françoise Dorléac. Unele dintre acestea i-au devenit partenere de viata pentru o vreme, precum Ursula Andress si Laura Antonelli.
                                Pasionat de box – in copilarie visa sa il egaleze pe Marcel Cerdan -, a privilegiat apoi rolurile foarte fizice, in care putea sa combine cascadoriile – pe care le realiza fara dublura – si loviturile de pumn. Era perioada super-politistilor, a barbatilor macho, a batausilor si a golanilor, din filme precum „Borsalino”, „Le Magnifique”, „Flic ou voyou”, „Le Professionnel” si „L’As des as”.
                                „Mi-a fost lipita eticheta de cascador, in timp ce eu, tot ce voiam sa fac, in cariera, era sa navighez intre Louis Malle, Godard, Jean-Pierre Melville si oameni precum Henri Verneuil, Jacques Deray si George Lautner”, marturisea Belmondo in 2001.
                                Prin aceste filme „comerciale”, i-a dezamagit pe criticii de cinema care vedeau in el un al doilea Michel Simon. Actorul nu se dezice insa de acele roluri: „Sunt mandru ca sunt o vedeta populara (…) Nu scuip pe aprobarea marelui public”.
                                Timp de peste 20 de ani, 48 dintre filmele sale au depasit fiecare 1 milion de bilete vandute. Pana la „Solitaire” din 1987, primul sau mare esec comercial. „A fost filmul politist facut in plus. Ma plictisisem de astfel de filme si publicul la fel”, spune Belmondo.
                                A revenit cu personajul brutal Sam Lion din „Itinéraire d’un enfant gaté” (1988). A fost unul dintre cele mai mari roluri ale sale, pentru care a primit premiul César pentru cel mai bun actor. A refuzat insa sa mearga la gala pentru a primi acel trofeu. A revenit la primele lui iubiri: a urcat pe scena in piesele de teatru „Kean” si „Cyrano” si a devenit proprietarul companiei Théatre des Variétés.
                                Incepand din 2001, problemele de sanatate l-au tinut departe de studiouri, in pofida unei scurte reveniri cu rolul din „Un homme et son chien” (2008), de Francis Huster, un film care prezinta povestea unui batran pe care societatea il respinge.
                                Bebel a alimentat in aceasta perioada cronicile tabloidelor franceze. Dupa divortul de o fosta dansatoare, Nathalie Tardivel – mama fiicei sale Stella, nascuta in 2003, cel mai mic dintre cei patru copii ai sai -, Jean-Paul Belmondo a tinut din nou prima pagina a presei de scandal afisandu-se alaturi de noua lui cucerire, Barbara, un fost model belgian, de care a divortat in cele din urma in 2012.
                                Sursa: www.mediafax.ro

                                Cel mai scump smartphone din lume. Numai un buton anume costa 14,5 milioane de dolari

                                  Smartphone-urile de top, vandute la preturi exorbitante, sunt la moda in piata. Vertu are un model pe baza de Android, care se vinde cu 9.600 dolari, iar London Lotus a fabricat o carcasa cu cristale pentru iPhone, in valoare de 300.000 dolari. Dar niciunul dintre ele nu se compara cu iPhone 5 al designerului Stuart Hughes, care costa 15 milioane de dolari.
                                  Telefonul are o carcasa din aur solid pe care Hughes a realizat-o manual si la care a lucrat noua saptamani, scrie ABC News.
                                  Pretul foarte mare vine insa de la cel mai scump buton de meniu din lume. Butonul de „home” este facut dintr-un diamant negru intreg, de 26 de carate, evaluat la 14,5 milioane de dolari. Iar acesta nu este singurul diamant de pe suprafata telefonului. Alte 600 de nestemate se gasesc pe sigla Apple si pe marginile smartphone-ului.
                                  Designerul si bijutierul englez a mai creat in trecut produse Apple din aur, dar acesta „este foarte valoros datorita raritatii diamantului negru intreg”, a spus Hughes pentru ABC News.
                                  Telefonul nu este disponibil publicului larg, ci a fost realizat la comanda pentru un om de afaceri din Hong Kong, care avea pretioasa piatra de ceva vreme si s-a hotarat ca o vrea incorporata in iPhone.
                                  „Am modificat toate modelele de iPhone, inca de cand a aparut prima varianta cu 3G”, spune Hughes, care adauga ca majoritatea clientilor sai ajung la el prin recomandari.
                                  Sursa: www.incont.ro

                                  ULTIMELE ȘTIRI