Acasă Blog Pagina 4041

Bacaul, la 1890

Intr-un anuar editat in Franta, la 1890, judetul Bacau era descris ca fiind „cel mai important din Regat”.

Judetul, care era putin mai mic decât este astazi Bacaul si nu cuprindea „Valea Plângerii” – zona din stânga Siretului – era mai important decât, de exemplu, Braila, care era dedicat comertului. Judetul nostru avea o importanta economica superioara: mina de sare de la Târgu Ocna, exploatarile de petrol de la Moinesti si Solont, ca sa nu mai vorbim de faptul ca Bacaul era mare exportator de lemn si cereale.

Daca am analiza situatia economica a judetului astazi, mi-e teama ca suntem departe de nivelul de la 1890. Lemnul se exploateaza, dar profiturile dispar misterios, fara nici un efect asupra judetului. Petrolul s-a cam terminat, cerealele abia ajung pentru consumul de subzistenta al taranilor, iar sarea are o poveste extrem de complicata.

Din punct de vedere industrial, suntem aproape la nivelul anului 1890, intrucât cam tot ce s-a construit intre timp s-a demolat. Economic, deci, suntem la pamânt. Ceea ce e, oarecum, imbucurator, pentru ca, din punct de vedere politic, suntem sub pamânt.

FOTODOCUMENT: Targu Ocna, candva

Acum o suta de ani, Targul Ocnei era unul din centrele industriale importante ale judetului Bacau. Sarea exploatata din mina era o resursa importanta, chiar daca se extragea cu ajutorul detinutilor ocnasi. Va propunem o serie de imagini inedite ale orasului-statiune, imagini care au circulat la vremea lor sub forma de carti postale.

FOTO: Simulare de cutremur la Colegiul Alecsandri

    Elevii Colegiului National Vasile Alecsandri au participat, astazi, la un nou exercitiu de evacuare in caz de cutremur. Acesta este cel de-al patrulea exercitiu din acest an scolar la care participa elevii colegiului Alecsandri.

    Dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului

      La data de 22.01.2014, poliţiştii l-au depistat în trafic, pe DJ 252, în comuna Buhoci, pe H. Costel, de 45 de ani, din comuna Horgeşti, care conducea o autoutilitară în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

      Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

      Accident la Lespezi

        La data de 22.01.2014, în timp ce V. Mihai, de 54 de ani, conducea o autoutilitară pe DN 15, în interiorul localităţii Lespezi, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

        În urma producerii evenimentului, pasagerul de 35 de ani, din autouitilitară a fost transportat la Spitalul Orașului Buhuși, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

        Conducătoul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezulatatul a fost negativ.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

        Depistaţi şi cercetaţi pentru furt calificat

          Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bîrsăneşti au fost sesizaţi de către B. Aglaia, de 86 de ani, din localitate, despre faptul că în noaptea de 20/21 ianuarie a.c., i-au fost sustrase, dintr-o anexă a locuinţei, mai multe păsări.

          În urma cercetărilor, poliţiştii l-au identificat pe suspect, N. Ion, din localitate, care dintr-o anexă a locuinţei părţii vătămate, a sustras şase păsări în valoare de aproximativ 300 de lei.

          De asemenea, poliţiştii au identificat în apropierea locuinţei suspectului, o sacoşă din material textil, în care se aflau resturi provenite în urma sacrificării pasărilor.

          În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

          Facebook și-ar putea pierde 80% din utilizatori până în 2017

            Facebook și-ar putea pierde 80% din utilizatori până în 2017, susține un studiu realizat de doi doctoranzi de la Universitatea americană Princeton, care utilizează un model epidemiologic pentru a estima evoluția rețelelor de socializare, relatează AFP.

            Pe baza dezvoltării, apoi declinului rețelei de socializare MySpace, precursorul lui Facebook, cei doi doctoranzi în inginerie mecanică și aerospațială afirmă în studiul lor, publicat pe internet, că cea mai importantă rețea de socializare din lume, care numără peste 1,1 miliarde de utilizatori și va împlini luna viitoare zece ani de existență, se îndreaptă către o cădere brutală.

            ‘S-a arătat că ideile, la fel ca bolile, se propagă în mod infecțios printre oameni, înainte de a muri, iar această evoluție a fost descrisă cu succes de modelele epidemiologice’, scriu John Cannarella și Joshua Spechlere.

            Autorii studiului au aplicat un model epidemiologic modificat pentru a descrie dinamica utilizatorilor rețelelor de socializare, pe baza unor date din partea Google, care sunt de domeniu public, continuă agenția franceză de presă.

            Ei au ajuns la concluzia că Facebook, al cărei preț pe acțiune a ajuns, marți, la recordul de 58,51 dolari, și-a atins vârful în 2012 și va cunoaște un ‘declin rapid’, coroborând studii potrivit cărora cei mai tineri utilizatori au început să părăsească rețeaua de socializare în 2013.

            ‘Facebook ar urma să cunoască un declin rapid în următorii ani’, numărul său maxim de utilizatori urmând să scadă cu 20% până în decembrie 2014, scriu cei doi autori ai studiului publicat pe ArXiv.org, care estimează, de asemenea, că rețeaua de socializare și-ar putea pierde ‘80% din baza sa maximă de utilizatori între 2015 și 2017’.

            În prezent însă, rețeaua pare să se afle în stare bună, notează France Presse. Creșterea prețului acțiunilor Facebook au transformat-o pe Sheryl Sandberg, directoarea sa de operațiuni, într-o miliardară, în timp ce Mark Zuckerberg, creatorul rețelei, are o avere estimată la 19 miliarde de dolari.AGERPRES

            Cutremur de 4,8 grade pe Richter în zona Vrancea

              Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Richter s-a produs joi dimineață la ora locală 8,16 în zona Vrancea, potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

              Seismul a avut intensitatea IV în zona epicentrală.

              Cutremurul s-a simțit și la București.

              În acest an, în România au fost înregistrate 15 seisme, cu magnitudini între 2,5 și 4,4 grade pe scara Richter.

              Cel mai puternic seism înregistrat de la începutul acestui an s-a produs la 12 ianuarie și a avut magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter. Acesta a avut loc în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la ora locală 20,26, la o adâncime de 137 de kilometri.

              Cel mai puternic seism din ultimii trei ani s-a produs la 6 octombrie 2013, în zona Vrancea (ora 4,37) având o magnitudine de 5,5 grade pe scara Richter, la o adâncime de 134 kilometri. Acesta a fost simțit în mai multe orașe din țară, printre care și București. Seismul a fost urmat de două replici de 1,9 și de 2,7 grade pe scara Richter.

              O serie de cutremure s-au produs, în ultimii ani, în România, având magnitudini peste 4 grade pe scara Richter. Numai în anul 2013 s-au produs peste 10 cutremure de acest gen:

              21 octombrie 2013 — 4,4 grade, produs la ora 8,38, în zona Vrancea, la o adâncime de 90 km.

              15 octombrie 2013 — 4,7 grade pe scara Richter produs în zona Vrancea la ora 22.33, la o adâncime de 150 kilometri. Seismul a fost resimțit și în Bulgaria.

              6 octombrie 2013 — 5,5 grade, produs în Vrancea la ora 4,37, la o adâncime de 134 kilometri, fiind resimțit în mai multe orașe din țară, printre care și București. Acesta a fost urmat de două replici de 1,9 și de 2,7 grade pe scara Richter.

              8 septembrie 2013 — două cutremure cu magnitudini de 4,1 și 4,7 grade pe scara Richter s-au produs, în Hunedoara, Transilvania. Cele mai apropiate localități de epicentru au fost Hațeg (cinci kilometri), Hunedoara (16 kilometri), Simeria (30 kilometri), Deva (32 kilometri) și Uricani (35 de kilometri). Primul cutremur a avut intensitatea V în zona epicentrală pe scara Mercali, iar cel de-al doilea VI. Nu s-au resimțit la București.

              11 august 2013 — 4,5 grade, produs (ora 16.31) în zona Vrancea, la o adâncime de 88 de kilometri.

              2 mai 2013 — 4,1 grade, a avut loc în județul Vrancea la o adâncime de 150 de kilometri.

              21 aprilie 2013 — 4,2 grade, produs, la ora 11.09 în zona Vrancea-Buzău, la o adâncime de 119 kilometri.

              19 martie 2013 — 4,8 grade, produs, la ora 14.44 în Marea Neagră, la o adâncime de 23 de kilometri.

              6 martie 2013 — 4,2 grade, produs la ora 03.10 în zona Vrancea, la o adâncime de 124 de kilometri.

              2 martie 2013 — 4,3 grade, produs la ora 03.38 în zona Dobrogea, la o adâncime de 3 kilometri. Nu s-a simțit la București.

              27 februarie 2013 — 4 grade, produs la ora 14.30 în zona Făgăraș-Câmpulung Muscel, la o adâncime de 10 de kilometri, după ce în cursul dimineții avuseseră loc în aceeași zonă, două cutremure de mică intensitate, de 2,7 și, respectiv, 2,5 grade pe scara Richter. AGERPRES

              24 01

                p1

                Utilajele de deszapezire au iesit in judet

                  Caderile de zapada din ultima vreme nu au creat probleme deosebite in judetul Bacau in privinta circulatiei rutiere si a protectiei persoanelor aflate in nevoie, arata prefectul judetului, Claudiu Serban.

                  In calitate de presedinte al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, a cerut comitetelor locale sa monitorizeze evolutia fenomenelor hidrometeorologice prognozate pentru aceasta perioada si sa actioneze preventiv pentru a diminua producerea efectelor negative specifice sezonului de iarna asupra populatiei.

                  Directia Regionala de Drumuri si Poduri Iasi, prin Sectia Drumuri Nationale Bacau, a actionat cu 17 utilaje cu raspânditor si lama si 10 utilaje tip Unimog, iar Serviciul Public Judetean de Drumuri Bacau a acţionat cu 16 utilaje cu raspânditor si lama si 7 incarcatoare.

                  In timpul noptii, au fost cazate in centrele special amenajate din municipiile Bacau si Moinesti 24 de persoane fara adapost.

                  Miercuri, partea carosabila era umeda, acoperita cu un strat de circa 1-2 cm de zapada framântata. Conform informatiilor furnizate de meteorologi, vremea va fi rece in continuare si va ninge pe spatii extinse, iar vântul va avea unele intensificari.

                  Prefectul judetului ii roaga pe cetatenii care intentioneaza sa se deplaseze in aceasta perioada sa se informeze cu privire la starea drumurilor si prognoza meteo din urmatoarele zile.

                  Avionul SMURD, subiect de contre intre Aerostar si autoritatile aviatiei civile

                    Societatea Aerostar Bacau a emis un comunicat de presa in care face precizari cu privire a avionul SMURD, despre care s-a spus ca ar fi in revizie la societatea bacauana.

                    De mentionat ca avionului in cauza ii lipseste o piesa pentru a fi reparat si repus in serviciu, motiv pentru care echipa de medici a utilizat avionul vechi de peste 40 de ani, care s-a prabusit luni in Apuseni.

                    Conform comunicatului Aerostar, avionul SMURD Piper Cheyenne se afla la Bacau doar pentru hangarizare-stationare temporara. “In afara de infrastructura pusa la dispozitie gratuit, Aerostar SA nu are nicio responsabilitate in ceea ce priveste efectuarea de revizii, reparatii sau lucrari pentru avionul mentionat si nici pentru procurarea sau asigurarea pieselor de schimb pentru acesta. Intreaga responsabilitate pentru executarea lucrarilor de reparatie si asigurarea pieselor de schimb revine entitatii care opereaza avionul mentionat”, se arata in comunicatul Aerostar.

                    O alta opinie vine insa din partea lui Bogdan Oprița (SMURD) si a generalului Dorel Gradinaru (sef al Inspectoratul General al Aviatiei din MAI), intervievati de jurnalistul Adelin Petrisor.

                    „Am aflat ca aparatul este la AEROSTAR Bacau pentru revizia de dupa 100 de ore de zbor. A fost trimis la sfârsitul lunii decembrie, au fost sarbatori si nu stiu ce piese nu au venit din Statele Unite si revizia trebuie finalizata saptamâna viitoare”, scrie Petrisor pe blogul sau.

                    El avanseaza si ideea ca Aerostar face reviziile fara sa fie licentiat civil pentru acest tip de aparat, iar comunicatul se contrazice cu documentele SMURD si MAI care ar atesta ca fabrica din Bacau se ocupa de mentenanta. Opinie, insa, contrazisa de reprezentantii Aerostar.

                    Proiect inedit al Asociatiei „Lumina”: „Ziua mea poate schimba lumea!”

                      In dorinta de a atrage cât mai multi prieteni alaturi de copiii bolnavi, cu speranta limitata de viata, Mara Matei, specialistul in relatii publice al Asociatiei „Lumina”, a decis sa-si daruiasca ziua de nastere.

                      „In fiecare an imi sarbatoresc ziua de nastere intr-un fel sau altul. Prietenii, colegii, cunostintele imi daruiesc diverse cadouri. De data aceasta m-am gândit sa fac ceva diferit! Sa fac ceva care sa fie distractiv, dar care sa si faca diferenta in viata cuiva!”

                      Asadar, va dona ziua ei de nastere pentru ca tinerii si copiii care vin la Centrul de zi „Albert” al Asociatiei „Lumina” sa poata avea si ei o zi de nastere. Toti prietenii Marei Matei, dar si sustinatorii apropiati ai asociatiei sunt invitati pe 13 februarie, incepând cu ora 19, la o petrecere care va avea loc la Restaurantul „Decebal”, unde vor avea ocazia sa doneze banii de cadouri in favoarea copiilor si tinerilor cu boli incurabile.

                      La „Decebal”, iar nu in alta parte, deoarece „domnul Ivanof este unul dintre prietenii apropiati ai copiilor de la Centrul «Albert».” Mara Matei s-a gândit ca si in familiile cu venituri modeste, la o aniversare, se aduc cadouri care valoreaza impreuna cel putin 300 de lei, de obicei lucruri pe care oamenii nu le folosesc si care ocupa spatiul de depozitare, or „cu 300 de lei, la Centrul de Zi, asiguram hrana pentru doua zile”.

                      Ar fi posibil si ar fi frumos ca din ce in ce mai multi bacauani sa-si sarbatoreasca ziua in acest mod: „Provocarea o voi lansa nu doar pentru cei care imi sunt apropiati ci pentru toti bacauanii care vor sa doneze si, in acest fel, sa daruiasca o zi de nastere copiilor si tinerilor carora le daruim, astfel, sansa la demnitate.” Centrul de Zi „Albert” este frecventat de 40 de beneficiari cu boli incurabile si speranta de viata limitata, care au mare nevoie de ajutor. „Sunt copii pentru care timpul curge altfel”, afirma Mara Matei.

                      Asociatia „Lumina” desfasoara doua proiecte in judetul Bacau. Primul este Centru rezidential “Casa Lumina”, din Comanesti, care ocroteste 22 de tineri cu nevoi speciale, carora le ofera suport medical, social, psihologic, emotional si spiritual. Al doilea e Hospice Casa Albert, din Luncani, care are ca viziune imbunatatirea considerabila a calitatii vietii copiilor si tinerior adulti cu speranta limitata de viata.

                      Bacauanul care a uimit Norvegia, inmormântat acasa

                      Ioan Bandac. De loc din Valea Seaca de lânga Sascut. Este bacauanul care, acum trei ani, impresiona Norvegia dupa ce o familie l-a luat de pe strada, unde cersea, si i-a dat cheile casei pentru o luna, sa aiba grija de ea, cât au plecat intr-o vacanta.

                      La intoarcere, familia norvegiana a avut surpriza nu doar sa constate ca locuinta este in ordine si din ea nu lipseste nimic, ci si ca are câte ceva in plus.

                      Ioan Bandac a cumparat cu banii adunati din cersit ghivece cu flori si alte mici cadouri pentru cei care i-au aratat incredere. Iar prin acest gest a câstigat intreaga comunitate din Norvegia ajungând pe prima pagina a ziarelor si in reportajele televiziunilor locale.

                      Asa a ajuns celebru. Viata i s-a schimbat radical: a primit o locuinta sociala, un job si-a facut si si-a facut multi prieteni. O poveste frumoasa, dar care s-a sfârsit brusc, in seara de 15 decembrie 2013, când Ioan Bandac a murit din cauza unei afectiuni la plamâni.

                      Repatriat cu bani din donatii

                      Dorinta sa a fost sa fie inmormântat in tara. Le spunea asta amicilor sai, mai in gluma, mai in serios, stiind ca boala il macina de vreo trei ani. Imediat cum s-a aflat vestea ca Ioan Bandac a pierdut lupta cu viata, o fundatie caritabila din Norvegia a decis sa se implice in aceasta problema si a demarat o colecta de fonduri pentru a aduna banii necesari repatrierii. Inainte de a fi urcat in avion, a fost tinuta si o ceremonie funerara la care au participat cunoscutii, dar si multi români din orasul Tromso, unde a trait bacauanul.

                      Helena, prietena care a venit sa-l conduca pe ultimul drum

                      Sicriul cu corpul neinsufletit a lui Ioan Bandac a ajuns marti seara cu avionul pe Aeroportul Otopeni. Cu acelasi avion a venit si prietena norvegiana a bacauanului, Helena Larsen, dar si o echipa a televiziunii norvegiene, care vrea sa-i continue povestea in tara natala.

                      Helena Larsen

                      „A fost un om bun, mult prea bun. Toata lumea il pretuia acolo, ne-a declarat Helena Larsen. Ne-am iubit in secret multi ani, pentru ca nu voiam sa afle copiii mei. Ne intâlneam in week-enduri si am petrecut timpuri frumoase impreuna. Era un barbat aratos si romantic, imi facea mâncare, in special româneasca, imi aducea flori”.

                      Femeia povesteste acum ca, inainte ca barbatul sa se imbolnaveasca, a mai venit cu el in România. „A fost fantastic. Am vazut animalele din curte, am vazut tara, litoralul. Iubesc România”. Dupa episodul din 2011, Ioan nu a mai fost nevoit sa cerseasca. „A devenit faimos, toata lumea il cunostea. Vindea revistele prin oras si lumea spunea: «uite-l, el este». A fost un om extraordinar”.

                      ioan-bandac

                      Helena spune ca nu este familiarizata cu traditia ortodoxa a inmormântarii, dar ca a incercat sa invete. A cumparat si haine pe care sa le dea de pomana, asa cum a aflat ca e traditia. Insa spune ca are incredre deplina in firma de servicii funerare din Bacau, care se ocupa de toate cele necesare.

                      Familie numeroasa

                      Lânga Helena Larsen este acum si o parte din familia lui Ioan Bandac. O familie numeroasa, cu cinci frati, pe care viata i-a imprastiat in toate colturile tarii si chiar din Europa. Au fost cinci de toti: trei baieti si doua fete. Unul, Dumitru, a ramas pe lânga casa, dar in comuna Negri, celalalt frate, Danut, e tot prin Norvegia sau in Suedia, nu se mai stie nimic de el, o sora, Maricica, s-a stabilit in Bucuresti, dar acum e plecata in Spania, cealalta sora, Ioana, e tocmai in Teleorman. Ioan era cel mai mare. Acum ii sunt alaturi doar un frate, o sora si doi cumnati.

                      „A plecat in Norvegia cu munca. S-a intâlnit cu sora-sa, cu nevasta mea, abia dupa 25 de ani, când a venit in tara cu Helena. Au fost copii saraci. Fiecare si-a vazut de drumul lui. Pe Ioan l-am internat acum trei ani pentru boala lui de plamâni. A stat trei luni in spital atunci.”
                      Marin Dinu, cumnat

                      „Ioan a fost un calator. Toata viata i-a placut sa calatoreasca. In Norvegia era de vreo 5 ani. A fost liber. Si-a trait viata liber. Noi, ca frati, ne-am vazut foarte rar. Acum trei ani a venit cu Helena la noi, ne-au ajutat cu cât au putut. Apoi a fost la un an, la sora din Bucuresti. Gestul norvegienilor ne-a surprins pe toti, pentru ca noi nu aveam posibilitatea de a suporta toate aceste cheltuieli.”
                      Dumitru Bandac, frate

                      „A fost un copil, ca toti copii. Am fost cinci in familie. Parintii au muncit, dar am dus-o greu. Apoi viata ne-a dus care-ncotro. Iar Ioan mereu si-a câstigat singur pâinea, asa cum a stiut el. A venit si la noi, in Teleorman, cu Helena, acum trei ani.”
                      Ioana Dinu, sora

                      Firma „Tartar” se ocupa de inmormântare

                      De toate serviciile funerare se ocupa firma „Tartar” din Bacau, detinatoarea marcii „In Memoriam”. Societatea bacauana fost contactata de o companie din Norvegia, care colabora cu fundatia caritabila ce a adunat donatiile, pentru a organiza inmormântarea lui Ioan Bandac, ce va avea loc azi, in cimitirul Sarata.

                      „La data primirii mailului, nu aveam nicio persoana de contact aici in Bacau, in legatura cu acest caz. Stiam doar numele lui Ioan Bandac si atât. Am sunat in Valea Seaca, locul de nastere, si asa am dat de fratele Dumitru. A fost un prim pas. Helena Larsen anuntase deja familia de deces. Fundatia caritabila s-a ocupat de repatriere, iar noi am preluat totul de la aeroportul din Bucuresti. Am fost cu masina funerara la Otopeni, am stabilit locul inmormântarii, capela, biserica, va fi si pomenire, tot ce este necesar. Vom organiza o inmormântare care va respecta toate traditiile” – ne-a declarat Dan Muraru, reprezentant SC Tartar Bacau.

                      Roxana Neagu
                      Razvan Bibire

                      Judetul “falitilor”?! Insolventele au curs pe banda rulanta in 2013

                      Perioada extrem de dificila a crizei a lasat urme adânci in intregul mediu de afaceri bacauan. Rezultatele se pot lesne observa studiind evidentele constituite la nivelul Oficiul Registrului Comertului (ORC) Bacau.

                      Institutia monitorizeaza inclusiv insolventele de la nivelul intregului judet. Astfel, statistica ORC Bacau, in care sunt incluse actele procedurale emise de instantele judecatoresti, practicienii in insolventa si persoanele autorizate si publicate in Buletinul Periodic al Insolventei, releva ca, in 2013, in tot judetul, au intrat in insolventa nu mai putin de 403 firme, in usoara scadere fata de anul precedent.

                      Cele mai multe firme aflate in aceasta situatie activau in domeniile comert si constructii. Cert este ca o parte dintre companii apeleaza la acest artificiu in ideea ca astfel vor reusi sa depaseasca dificultatile financiare. Partea ingrijoratoare este faptul ca au intrat in insolventa multe dintre companiile medii.

                      Specialistii pun situatia in crestere a insolventelor pe seama lipsei lichiditatilor la nivelul companiilor, dublata de faptul ca firmele nu pot accesa noi finantari, din cauza creditelor neperformante.

                      Astfel, supraindatorate peste nivelul maxim al suportabilitatii, firmele nu au mai putut obtine imprumuturi de la banci, acestea fiind concentrate mai mult pe recuperarea banilor de la rau-platnici. La aceste cauze se pot adauga si deciziile defectuoase de management al riscului de credit, precum si procesul continuu al dezinvestirii in companiile respective. Din pacate, analistii prevad vremuri grele pentru firmele românesti si in acest an.

                      „Nu se vede cum nu merge economia? Agentii economici nu mai fac fata platilor, intervine blocajul, iar in completare, fiscalitatea marita etc. Toate aceste lucruri au dus, practic, la incetarea platilor la anumite societati si la intrarea lor in insolventa. Problema este ca, intrând in insolventa, putine societati mai ies din aceasta stare, in urma planului de redresare intocmit de creditori. Din pacate, multe firme ajung in faza de faliment”.
                      Marcel Bulischi, presedintele Corpului Expertilor Contabili si a Contabililor Autortizati din România (CECCAR) Bacau

                      El mai spune ca, din pacate, efectele se vor resimti dur si asupra bugetului general al statului, intrucât se vor incasa mai putini bani. In plus, greul va cadea si mai mult pe firmele care inca mai au activitate.

                      „E clar ca, inchizându-se societatile, nu se vor mai incasa impozite si taxe. Daca firmele functionau, se incasau bani la bugetul consolidat al statului, sub forma impozitelor, a taxelor, a impozitelor pe profit, a TVA-ului, dar si a impozitelor pe salarii, a contributiilor la sanatate, somaj, pensii etc.”, completeaza Marcel Bulinschi.

                      Reactii de aceeasi natura se inregistreaza si din partea oamenilor de afaceri bacauani. Acestia sustin ca fenomenul de criza este cel care, practic, le-a inchis afacerile. “Regiunea Nord-Est este in continuare in criza.
                      [HIDEPOST]
                      Productia industriala a zonei nu a crescut, fata de ce se intâmpla la nivel national, de exemplu”, crede Marinel Mironeasa, reprezentantul local al Uniunii Generale a Indistriasilor din România (UGIR – 1903). El sustine, insa, ca insolventele se datoreaza si legislatiei care a permis prea usor patronilor folosirea acestei posibilitati, a insolventei.

                      Sunt firme care s-au folosit de aceasta masura nu neaparat a pentru ca au fost in impas financiar, ci mai curând pentru a apela la tot soiul de inginerii financiare, ingropând astfel creditorii. Si aici nu ar fi vorba numai de banci sau de Fisc, ci si de partenerii de afaceri de buna credinta care au livrat firmelor intrate in insolventa produse sau servicii a caror contravaloare nu o mai pot nicicum recupera. Interesant este ca societatile comerciale cele mai multe si-au cerut singure insolventa, in putine cazuri procedura fiind declansata de creditori.

                      In felul acesta, firmele scapa de orice forma de executare silita. O solutie mult mai corecta, spun specialistii, ar putea fi restructurarea eficienta la nivelul companiei, prin continuarea activitatii si asezarea firmei pe un nivel care sa-i permita rambursarea imprumuturilor. [/HIDEPOST]

                      Niciun cumparator pentru avionul abandonat

                      Administratia Judeteana a Finantelor Publice (AJFP) Bacau nu a reusit nici la a treia incercare sa valorifice avionul civil abandonat de o firma din India in hangarul companiei Aerostar.

                      Astfel, nici la licitatia derulata la inceputul saptamânii nu s-a prezentat vreun ofertant. La aceasta licitatie, aparatul fusese scos la vânzare la pretul de pornire de 6.454.758 lei, inclusiv TVA, dupa ce initial, Fiscul cerea 12,9 milioane de lei.

                      Cert este ca la licitatia publica puteau participa atât persoane fizice cât si persoane juridice, evident, respectând conditiile impuse de legislatie, printre care si plata unei garantii de participare de 10 la suta din valoarea de pornire a licitatiei.

                      Urmeaza ca Finantele sa stabileasca data urmatoarei licitatii, in termen de 30 de zile de la data ultimei actiuni de vânzare. Pretul, evident, va scadea cu 75 la suta fata de cel initial, adica la 3,225 milioane de lei.

                      Numarul virozelor respiratorii este in crestere

                        In ultima saptamâna, potrivit Directiei de Sanatate Publica (DSP) Bacau, in judet, au fost inregistrate un numar total de 1.996 de infectii acute ale cailor respiratorii superioare si 589 de pneumonii si bronho-pneumonii.

                        Si de aceasta data, numarul cel mai mare de cazuri se regaseste la grupa de vârsta 5 – 14 ani, fiind 531 de imbolnaviri. Aproape 400 de persoane, din cei peste 2.500 de pacienti, au ajuns la spital si au fost internate pentru ca medicii sa le acorde ingrijri medicale sub supraveghere.

                        Astfel, se urmareste evitarea aparitiei unei epidemii prin astfel de afectiuni respiratorii acute, dar, in acelasi timp, si DSP Bacau revine cu recomandarile pentru populatie in acest sens.

                        „Trebuie sa se respecte cu strictete regulile de igiena elementare, sa aiba o alimentatie bogata in vitamine, sa evite zonele aglomerate, sa utilizeze batistele si servetelele in caz de tuse si stranut, sa-si adapteze tinuta vestimentara la conditiile meteo si, nu in ultimul rând, sa se prezinte la medicul de familie in cazul aparitiei unor simptome de boala”, spune Anda Dumitrescu, purtatorul de cuvânt de la DSP Bacau.

                        Fata de saptamâna 6 – 12 ianuarie, numarul infectiilor respiratorii sunt in crestere de la 1.490 de cazuri la 1.966 de cazuri.

                        Minora prinsa la cersit cu baietelul in brate

                          Politistii locali din Bacau au organizat, zilele trecute, o actiune in municipiu pentru depistarea celor care cersesc.

                          „Scopul a fost identificarea si luarea în evidenta a persoanelor depistate la cersit, întocmirea fiselor de trimitere în localitatile de domiciliu pentru cei ce provin din alte zone decât municipiul Bacau si acolo unde se impune, reintegrarea familiala sau internarea în centrele de asistenta specializata”, spune Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Locale Bacau.

                          Agentii au mers in zona Garii, dar si la bisericile din Bacau. Au gasit trei cersetori, printre care si o minora, in vârsta de 17 ani, din Girov, judetul Neamt, care apela la mila publica folosindu-se de copilul sau, in vârsta de 2 ani si 7 luni.

                          Aceasta le-a spus politistilor ca locuieste in Bacau si ca isi câstiga banii stând cu mâna intinsa.

                          „Cazul a fost adus la cunostiinta lucratorilor din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau care i-au oferit alternativa cazarii intr-un centru maternal, acesta refuzând categoric ideea, luându-si angajamentul ca nu va mai fi depistata la cersit”, a mai spus Podoleanu.

                          Politistii locali fac apel la bacauanu sa nu mai incurajeze fenomenul cersetoriei sa nu le mai ofere acestora sume de bani.

                          Parcul de eoliene de la Damienesti are unda verde

                          Parcul de centrale eoliene planuit a se construi in comuna Damienesti are cea mai mare parte a documentatiei perfectata, iar lucrarea va incepe imediat ce vremea o va permite, dupa cum a anuntat primarul localitatii, Puiu Ciobanu.

                          “Consiliul Judetean a elaborat Planul de Urbanism Zonal, iar indata ce vremea va fi mai buna, vor incepe sI lucrarile. In total, vor fi 56 de centrale”, a spus primarul. Amplasamentul lor a fost ales fiindca este o zona unde vântul care vine dinspre nord, masurat la o viteza medie de 7,2 m/s, se amplifica la Damienesti pâna la 7,8 m/s, favorabil unei productii bune de energie.

                          O singura centrala eoliana necesita o parclea de 7/7 m, iar pamântul a fost achizitionat de la sateni de catre firma care instaleaza parcul. Primarul Ciobanu spune ca unii localnici au facut bani frumosi din vânzarea acestor terenuri, dar si Primaria va avea de câstigat, de pe urma impozitului incasat.

                          Firma care se ocupa de lucrarea de la Damienesti este SC Regenergy International SRL Bacau, partener al investitorului german Koslinger Energy. Acesta vizeaza in judetul Bacau o investitie totala de un miliard de euro in 180 de eoliene, pentru care are nevoie de 500 de hectare de teren. In afara de Damienesti, au mai obtinut avizele necesare parcuri eoliene la Izvoru Berheciului, Gioseni, Racaciuni, Parava, Saucesti, Plopana, Huruiesti, Prajesti. Energia electrica astfel obtinuta va fi livrata in istemul national energetic, dupa incheierea contractelor de rigoare cu Transelectrica.

                          Se imparte bugetul pentru 2014. Ardeoani si Prajesti, tot in coada!

                            Comunele si orasele din judet vor primi, in 2014, 387.409.000 lei, din care 5.513.000 lei pentru drumuri, 42.175.000 lei pentru echilibrarea bugetelor locale si 339.721.000 lei pentru finantarea cheltuielilor descentralizate.

                            Pentru functionarea primariilor s-au mai alocat, prin decizia sefului Administratiei Judetene a Finantelor Publice (AJFP), 56.974.000 lei din cote defalcate din TVA si impozitul pe venit. Tot prin decizia AJFP, s-a repartizat bugetelor locale o suma destinata achitarii arieratelor, programelor de dezvoltare locala si sustinerii proiectelor de infrastructura care necesita cofinantare locala, e vorba de 32.652.000 lei, la care se adauga 5.513.000 lei pentru drumurile comunale.

                            Cum vor fi impartiti banii pentru asfaltarea sau pietruirea ulitelor? Destul de echitabil, majoritatea comunelor primind intre 50.000 si 70.000 de lei. Fac exceptie Magura, cu 300.000 lei, Solont, cu 168.000 de lei, Secuieni – 150.000 lei, Racaciuni – 130.000 de lei, Gura Vaii, Hemeius si Horgesti – 110.000 lei, Filipesti – 100.000 de lei.

                            Cei mai putini ajung la Ardeoani – 30.000 de lei -, care se afla in procedura de insolventa. In anii viitori, conform estimarilor CJ Bacau, sumele vor creste usor, dar diferentele dintre comune se vor mentine, favorizate fiind aceleasi unitati administrativ-teritoriale.

                            Unii primari s-au descurcat

                            Din sumele defalcate din unele venituri ale statului, comunele vor primi, pentru 2014, intre 80.000 de lei si 500.000 de lei. Cea mai oropsita este tot Ardeoani, singura cu 80.000 de lei, urmata de Prajesti si Filipeni – 120.000 de lei, Saucesti – 150.000 de lei, Itesti – 155.000 de lei si Podu Turcului – 175.000 de lei. Majoritatea apar cu 300.000-450.000 de lei.

                            Comunele carora le-au fost repartizati 500.000 de lei sunt Poduri, Beresti Tazlau si Racaciuni. Exista speranta ca macar unele comune vor putea repara sau termina podurile, scolile si salile de sport incepute. Banii alocati anul acesta de la buget (387.409.000 lei) sunt mai multi decât cei din 2013 anul (377.000.000 de lei), dar asta nu inseamna ca nu vor exista nemultumiri.
                            [HIDEPOST]
                            Ca si anul trecut, cele mai mici sume ajung in comunele cu primari PDL: Ardeoani, Prajesti si Filipeni. Toate trei au primit la inceputul lui 2013 doar 76.000 de lei. Desi exista o formula de calcul stabilita prin lege, care tine cont de populatie, acuzatii ca banii „sunt impartiti politic” au fost mereu. S-ar putea, insa, ca tonul alesilor PDL sa fie mai moale. Oricum, in 2013, revolta nu le-a folosit la nimic.

                            Primarii Ionel Galatanu, din Odobesti, si Gioni Craciun, din Livezi, adusi, atunci, in sala mare a CJ, s-au descurcat, anul acesta, prin mijloace proprii: s-au apropiat de USL, asfel incât vor avea 200.000 de lei primul si 250.000 de lei, al doilea, adica de trei ori mai mult decât anul trecut.

                            Dintre municipii, iese in evidenta Onesti, care va primi doar 50.000 de lei, de opt ori mai putin decât Moinesti, care va avea 400.000 de lei, iar dintre orase, Comanesti, caruia i s-a repartizat suma de 990.000 de lei, de aproape cinci ori mai mult decât Tg. Ocna. Municipiului Bacau i s-au repartizat din veniturile statului, pentru 2014, 1.800.000 de lei. [/HIDEPOST]

                            VIDEO: Nici in decembrie munca la „negru” nu si-a luat concediu

                            Peste 10 la suta dintre agentii economici verificati in decembrie de catre Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau au fost depistati ca incalca legislatia muncii. Mai exact, dintre cei 303 angajatori luati la bani marunti de catre inspectorii ITM , 37 au fost gasiti cu abateri de la aceasta legislatie, ei fiind sanctionati contraventional cu amenzi in valoare totala de 355.500 lei.

                            Cum era de asteptat, cele mai multe si mai mari amenzi (20, in valoare de 234.500 lei) au fost date pentru incalcarea reglementarilor privind relatiile de munca. Si mai bine de jumatate din acestea o reprezinta, ca si in lunile anterioare, sanctiunile pentru munca la „negru”.

                            „Din pacate, in ciuda masurilor dure prevazute de lege si aplicate, acest fenomen inca este ingrijorator. In decembrie 15 agenti economici au fost depistati ca practica munca fara forme legale. La societatile comerciale Dyacer si Dany-Iul-Construct au fost gasite câte trei persoane care lucrau fara contract individual de munca iar la Acord Trading, Hazmir Prod com si XX Tab, câte doua”, ne-a spus Dan Buftea, purtatorul de cuvânt al ITM Bacau.

                            In total, in decembrie au fost identificate la lucru 22 persoane care nu aveau contract. Angajatorii prinsi cu astfel de cazuri au fost amendati cu 10.000 lei pentru fiecare persoana, astfel ca, in total, valoarea amenzilor pentru munca la „negru” se ridica la 220.000 lei. Restul de 22 angajatori sanctionati nu au respectat prevederile legale privind munca suplimentara si de noapte, repausul saptamânal sau registrul general de evidenta a salariatilor ori au ignorat normele de sanatate si securitate in timpul lucrului.

                            [HIDEPOST]

                            Ion Teierau – “Sistemul nu este bun fiindca au cotele prea mari pentru contributii la stat, probabil se eschiveaza si incearca sa câstige ceva in plus. Nu este corect, pentru ca intr-o oarecare masura e afectat bugetul. Cred ca trebuie controale mai amanuntite, iar organele in drept sa isi faca datoria”.

                            Daniil Catana – “Sa umble autoritatile, sa ii gaseasca si sa ii puna sa contribuie la Casa de Pensii. Noi am depus o groaza de bani la Casa de Pensii. Cei care fraudeaza trebuie gasiti, pentru ca altfel ne distrug. Cei care practica munca la negru se imbogatesc si nimeni nu ii ia la intrebari”.

                            Carmen Mireuta – “Fenomenul muncii la negru ne afecteaza foarte mult, dar si oamenii care muncesc astfel pentru o suta de lei in plus trebuie intelesi si ei”.

                            [/HIDEPOST]

                            ULTIMELE ȘTIRI