Chiar dacă nu se vede, conţinutul manualelor de limba română de mai ieri şi de azi a avut şi are drept model tratatul de gramatică elaborat în 1963 de colectivul Institutului de Lingvistică al Academiei Române (coordonatori, Al. Graur, Mioara Avram şi Laura Vasiliu). Pe scurt, i s-a spus GA („Gramatica Academiei“), iar celei din 2005, GALR („Gramatica Academiei – limba română“). (De fapt, ediţia I a GA a fost oferită publicului în 1954, după ce în 1948, în cadrul reformei învăţământului, lingviştii bucureşteni au decis să elaboreze respectivul tratat.)

După trei ani, adică în 1966, a apărut „Ediţia a II-a revăzută şi adăugită“, iar în 2008, păstrând cadenţa, s-a tipărit un „Tiraj nou, revizuit“ din GALR. Pentru cei ce deţin ediţia din 2005, precizăm că tirajul din 2008 aduce câteva noutăţi, între care cea mai importantă este introducerea unui nou capitol, „Complemente.

Prezentare generală“ (definiţie, caracteristici, tipologie, ierarhizare). Alte diferenţe între cele două tiraje se referă la adăugarea de explicaţii, note şi exemple suplimentare, la consecvenţa în utilizarea unui termen în ambele volume, la „refacerea Indicelui de materii“, precum şi la rezolvarea inerentelor erori de corectură, „de la cele de literă până la cele care privesc interpretarea unor exemple, neclarităţi în redactare, neglijenţe în indicarea surselor şi a bibliografiei“ (GALR, I, p. VI).

S-a spus, încă din 2005 (an de referinţă în lingvistica românească, pentru că atunci a apărut şi DOOM2), că nu este altă ediţie a Gramaticii Academiei, ci este o nouă gramatică. Se au în vedere nu numai progresele înregistrate de limba română contemporană, ci şi „cercetările realizate în intervalul care desparte cele două descrieri“ (1963 vs 2005) (Prefaţă, p. VII). „Introducerii“ din 1963/1966 (pp. 5-28) îi corespunde un capitol mai amplu (pp. 5-36), „Unităţile limbii“, explicitat în nu mai puţin de 51 de subtitluri, în 2005/2008. Volumul I, care în 1963 se ocupă de morfologie, în 2005 se numeşte „Cuvântul“, iar „Sintaxa“ de atunci s-a preschimbat în „Enunţul“ şi are 1033 de pagini. Fragmente din această nouă gramatică sunt reproduse în unele manuale de limba şi literatura română, dar pentru ciclul gimnazial – unde limba română se predă în sistem concentric şi deci e nevoie de un fond de cunoştinţe suplu, organizat în numele logicii intrinseci a sistemului – încă se aşteaptă momentul spre a fi măcar recomandată GALR.

Şi totuşi, am găsit zona beneficiară total a noii gramatici – ciclul masteral -, mai ales volumul al doilea, „Enunţul“, în care organizarea sintactică este pe grupuri (verbal, nominal, adjectival, adverbial, interjecţional şi prepoziţional), iar construcţiile şi funcţiile sintactice, ca şi organizarea discursivă sunt mai degrabă ale teoriei comunicării decât ale limbii.

Cursul de (Bio)grafia textului literar, din anul al II-lea, este cel mai avantajat, de vreme ce prelucrarea nivelurilor limbii identificate într-un discurs artistic depăşeşte stadiul analizei directe, proiectând direcţii dinspre semiotică şi pragmatică, prezente doar în GALR. Recent, masteranzii de la Litere (programul „Cultură şi literatură română“) s-au întâlnit cu Mihaela Gheorghe, prof.univ.dr. la Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania“ din Braşov, coautoare la GALR, căreia i-au transmis bucuria utilităţii tratatului în elaborarea lucrărilor de seminar şi de disertaţie. Iar noi am alergat la Bibliotecă, am adus cele două volume, pe care cu dragoste de adevăr şi frumos oaspetele a notat: „Cele mai calde gânduri şi urări de succes Filologiei băcăuane – Mihaela Gheorghe“.

Vineri seara, la “Maya Caffe” se poarta alb si negru. “Black and white party night music” incepe de la ora 21.00 pe muzica lui Dj Clau’s. Invitatii care vor purta culorile tematice vor fi premiati la bar.

Tot vineri, la “Club 33”, de la ora 21.00, va avea loc confruntarea “Dj Cip vs Karaoke Party”. Concursurile si premiile vor completa seara.

In “Club Khemia”, vineri, 22 noiembrie, viata de club este roz. Participantilor li se pregatesc bauturi roz, lumini roz si fete imbracate in culoarea serii. Sâmbata se organizeaza „Bad Girls Wild Night”, de la ora 23.00. Intrarea este libera.

Tot in aceasta vineri, cei de la “Tooper” vor concerta in „Pub S4”, de la ora 22.00. Intrarea costa 10 lei.

Si in “Whitte Caffe”, tinerii sunt asteptati vineri la petrecerea „From Russia with love”. Distractia in stil rusesc va incepe de la ora 23.00. Invitatii de sâmbata seara sunt saxofonistul Alexandrei Stan si Alex Mica.

Cei care vor sa petreaca o seara cu muzica româneasca, sunt asteptati la „Business Time Caffe”, sâmbata. Silvia Bordeianu va concerta de la ora 20:30. Pretul unui bilet este 10 lei.

„Club LM” ne propune „Papion Night” pe 23 noiembrie. Mc Myreel si Dj Robyn se vor ocupa, ca de obicei, cu intretinerea atmosferei. Intrarea este libera pâna la ora 23:00, dar persoanele care poarta papion au intrare libera toata seara.

Sâmbata, in „Pub S”, bacauanii sunt asteptati la “Jack Daniel’s Party”. Distractia incepe de la ora 22.00, cu Kesar la platane si cu premii surpriza.

“The Stage” organizeaza o noua runda “Discoteque” tot sâmbata, de la ora 21.00.

„Club Kremlin” continua seria petrecerilor care promite liber la distractie, liber la bar si intrare libera si in aceasta sâmbata. Dj Ciupy se va ocupa de intretinerea atmosferei.

Pe 23 noiembrie ii puteti asculta pe Dubsons, Vid si Epitet in „Zebra Club”. Usile se deschid la ora 23.00. Un bilet cumparat in avans costa 10 lei, iar unul de la locul evenimentului 15 lei. Accesul se va face in limita spatiului disponibil.

Iubitorii de teatru pot urmari, duminica, 24 noiembrie, spectacolul „Opt femei sublime”, pe scena de la “Teatrul Bacovia”. Piesa scrisa de Robert Thomas, tradusa de Gheorghe Balint si regizata de Dumitru Lazar Fulga va fi jucata, in premiera, de la ora 18.00.

In acest sfârsit de saptamâna, bacauanii pot viziona in premiera, la „Cinema City”, urmatoarele filme:
Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire
Regia: Francis Lawrence Gen: Actiune, Aventuri, Thriller, SF
Cu: Liam Hemsworth, Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson, Elizabeth Banks
Katniss si Peeta au câstigat împreuna sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima data în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniti în Districtul 12, spera sa traiasca în pace. Dupa toate obstacolele peste care au trecut, au câstigat o viata sigura si decenta pentru familile lor. Dar în timp ce Katniss si Peeta sunt fortati sa faca Turul Învingatorilor, apar zvonuri cu privire la o revolta printre locuitorii districtelor. În ochii conducatorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Daca nu vor reusi sa convinga natiunea Panemului ca sunt în continuare îndragostiti nebuneste, consecintele ar putea fi dezastruoase.

Khumba
Regia: Anthony Silverston Gen: Animatie, Aventuri, Familie
Cu: Anna Sophia Robb, Catherine Tate, Steve Buscemi, Liam Neeson
Micul Khumba are ghinionul sa se nasca doar cu jumatate din dungile negre ce fac mândria tuturor zebrelor din jur. Când în tribul sau se naste ideea ca seceta cumplita ce afecteaza întreg tinutul este provocata de dungile lui Khumba, acesta este alungat din sânul familiei. Eroul va trebui sa faca echipa cu un gnu si un strut în incercarea de a afla ce s-a întâmplat cu dungile sale, dar si pentru rezolvarea problemei secetei.

Madalina Gheta

Giovanni Papini (1881 – 1956), celebrul jurnalist, eseist, critic literar, poet şi romancier italian, a fost în vizită la Lenin, într-o zi de iulie, aproape de sfârşitul acestuia. A vrut să-l vadă pe monstru în carne şi oase.

A cheltuit 20 000 de euro pentru a ajunge la el: cadouri pentru nevestele comisarilor, bacşişuri pentru soldaţii roşii, daruri pentru orfelinate. Răsfoind GOG, memorii de Giovanni Papini (traducere de Ileana Zara, 1990, Bucureşti), lucrare din care vom cita, aflăm amănunte cutremurătoare…

Prima impresie: „Găsii pe Lenin pe un mic balcon, şezând la o masă mare, acoperită cu foi vaste de desen. Îmi făcu impresia unui condamnat, căruia i se permite, în ultimele ore pe care le mai are de trăit, să-şi piardă timpul în pace, cu fleacuri”.

Portret: „Capul său foarte cunoscut, de tip mongol, părea tăiat din brânză veche şi uscată: ţeapăn şi totuşi molatic. între buzele lui respingătoare se vedeau două rânduri sinistre de dinţi, ca ai unui cap de mort. Craniul său, lung şi gol, făcea impresia unei urne barbare, tăiată din osul frontal al unui monstru fosil. Doi ochi vicleni şi inchizitori de pasăre de pradă stau pitulaţi îndărătul pleoapelor însângerate”.

Papini a îngânat, de complezenţă, o laudă despre marea operă pe care o săvârşise în Rusia. Răspunsul l-a siderat… Opera: „Dar totul era făcut, exclama Lenin, cu o însufleţire neaşteptată şi aproape crudă, totul era făcut înainte de a veni noi! Străinii şi imbecilii presupun că s-a creat ceva nou. Eroare de burghezi orbi. Bolşevicii n-au făcut altceva decât să adopte, dezvoltându-l, regimul instaurat de ţari şi care e singurul potrivit cu poporul rus”.

Arta guvernării leniniste: „Nu se poate guverna o sută de milioane de brute fără băţ, fără spioni, fără poliţie secretă, fără teroare şi spânzurători, fără tribunale militare, muncă silnică şi torturi. Noi am schimbat numai clasa care îşi baza guvernarea pe acest sistem. Unde erau şaizeci de mii de nobili şi patruzeci de mii de mari funcţionari, în total o sută de mii de indivizi ; azi sunt aproape două milioane de proletari şi comunişti”.

Marx? „…nu era decât un burghez evreu, călare pe statisticile englezeşti şi admirator în secret al industrialismului. Un creier îmbibat de bere şi de hegelianism, în care amicul Engels injecta câteodată unele idei geniale. Revoluţia rusească e o dezminţire completă a profeţiilor lui Marx”.

Oamenii? „Oamenii, domnule Gog, sunt nişte sălbatici fricoşi, care trebuiesc stăpâniţi de un sălbatic fără scrupule, aşa cum sunt eu. Restul nu-i decât vorbărie, literatură, filosofie şi altă muzică, pentru folosul nerozilor. Ori, sălbaticii sunt la fel de criminali, ultimul ideal al oricărui guvern trebuie să fie acela de a face în aşa fel, ca ţara să semene cu o ocnă.”

Visul lui Lenin: „Visul meu este de a transforma Rusia într-o imensă închisoare: şi să nu crezi că spun aceasta din egoism, căci într-un astfel de sistem cei mai sclavi şi cei mai sacrificaţi sunt tocmai paznicii şi ajutoarele lor!”

Tăranii, oamenii pe care-i adula în public? „Urăsc ţăranii, răspunse Vladimir Ilici, cu o strâmbătură de dezgust. Urăsc pe mujicul idealizat de acel ramolit occidental care era Turgheniev şi de acel faun convertit care era ipocritul de Tolstoi. Ţăranii reprezintă tot ce urăsc mai mult: trecutul, credinţa, ereziile şi maniile religioase, lucrul manual. Îi tolerez şi îi cultiv, dar îi urăsc. Aş vrea să-i văd dispărând pe toţi, până la cel din urmă”.

Libertatea? „Individul e ceva care trebuie suprimat. E o invenţie a acelor pierde-vară de greci şi a închipuiţilor de germani. Cine rezistă, va fi tăiat ca o tumoare vătămătoare. Sângele e cel mai bun îngrăşământ oferit de natură”.

Ocna: „Vechea «catorga» (ocnă – n.n.) ţaristă e ultimul cuvânt al înţelepciunii politice. Dacă te gândeşti bine, vei vedea că viaţa de închisoare e cea mai potrivită celor mai mulţi oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, în sfârşit, feriţi de riscuri şi în situaţia de a nu putea săvârşi răul. Îndată ce un om intră la închisoare, trebuie, prin forţa lucrurilor, să ducă o viaţă de nevinovat”.

Reprimarea? „Să nu crezi că sunt crud. Toate aceste execuţii şi spânzurători, care se fac din ordinul meu, mă plictisesc. Urăsc victimele, mai cu seamă fiindcă mă silesc să le ucid”. Un Papini descumpănit: „Mi se păru atunci că faţa descompusă şi cadaverică a lui Lenin se întindea ca să asculte o muzică înceată şi solemnă, sensibilă numai pentru el”.

Am fost de trei ori în Piaţa Roşie, după ce-am citit GOG… Am văzut mii de admiratori, stând la cozi de câţiva kilometri, ore în şir, pentru a intra în mausoleumul în care încă este încă găzduit Lenin. M-am uitat la acei admiratori şi m-am cutremurat. Cum e posibilă încă venerarea unui asemenea monstru?

Într-un interviu dat de Umberto Eco, la împlinirea a trei decenii de la publicarea romanului său celebru „Numele trandafirului”, acesta face câteva comparaţii între vremea tinereţii sale şi timpul de acum. Vorbeşte despre diferenţa enormă dintre universitatea făcută de el şi cea de azi, de felul în care se studiau pe atunci umanioarele, dar nu este înclinat spre exagerări de genul vai, în ce deşert cultural trăim! Lui i se pare că dracul nu-i chiar aşa de negru, şi că afirmaţia potrivit căreia nimeni nu mai citeşte este foarte departe de adevăr. E o problemă de proporţie zice el.

Între timp, lumea a ajuns la 7 miliarde de locuitori faţă de 2, câte erau în timpul studenţiei sale, etc…. Şi când prin librării întâlneai doar câţiva oameni, în timp ce acum sunt sute de tineri care citesc, lesne de observat prin lanţurile de librării din ţările occidentale. Întrebat apoi dacă se teme de cartea electronică, Umberto Eco a răspuns că nu. Şi a dat exemplul avionului care nu a distrus trenul şi al fotografiei care nu a distrus pictura. S-a declarat de acord cu iPad-urile, argumentând că multe cărţi, începând cu manualele şi enciclopediile şcolare sunt masive, dificil de transportat.

În fine, a recunoscut că s-a înşelat susţinând că nu se poate citi romanul lui Tolstoi „Război şi pace” pe un ecran, şi că a fost foarte mulţumit când, după o călătorie de o lună în SUA nu s-a mai văzut nevoit să care kilograme grele de cărţi, ci doar câteva sute de grame pe iPad-ul lui. Avantajele tehnologiei de vârf şi binefacerile erei digitale, desigur. Dar orice bine are şi partea lui de rău. Cititul pe ecran nu e totuna cu acela pe hârtie, nu activează anumite părţi ale creierului.

Pe care, oricum, îl folosim la capacităţi foarte mici faţă de uriaşul său potenţial. Iar apelul prea des la Google, prin ceea ce se numeşte memorie exterioară, afectează buna funcţionare a memoriei normale. În urma acestei externalizări, ca să-i zicem aşa, s-a constatat că tinerii de azi, care stau cu ochii în calculatoare toată ziua şi butonează nonstop pe tot felul de device-uri, au o memorie mult mai proastă decât părinţii şi bunicii lor.

Aşa că, tot cititul clasic e cel mai bun, mai ales când este vorba despre literatură, despre beletristică, mai precis, pe care o citim nu ca să ne informăm, să aflăm, ci ca să simţim, să vibrăm.

Există o plăcere a lecturii, un ceremonial al ei, în care se stabileşte o relaţie intimă cu o carte ţinută în mâini. O plăcere pe care ne-o putem oferi singuri, de câte ori dorim asta. Şi e bine, e profitabil să o facem cât mai des cu putinţă. Nu doar într-o zi, declarată, pompos, a „cititului”, după cum am auzit că a propus, recent, o doamnă parlamentar. Ceea ce-i o bazaconie, dar nu mă miră, că de astea nu ducem defel lipsă.

Dregătorul bogat din Evanghelia după Luca ce se citeşte în cea de a XXX-a Duminică după Rusalii îl reprezintă pe omul care deşi are o situaţie materială bună, deşi este corect din punct de vedere moral, simte totuşi în suflet o lipsă, un dor după ceva mai profund decât ceea ce pot să-i ofere avuţia materială şi respectarea formală ireproşabilă a regulilor etice.

La întrebarea dregătorului: “Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”(Luca 18, 18), Iisus îi răspunde enumerând cele mai cunoscute porunci ale Vechiului Testament, şi anume: “Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta”(Luca 18, 20). Auzind acestea, dregătorul i-a răspuns: “Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele.”(Luca 18, 21). Cunoscând onestitatea răspunsului, dar totodată şi nevoia sa sufletească de mai mult, Mântuitorul îi spune: “Încă una îţi lipseşte: vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în cer; şi vino de urmează Mie” (Luca 18, 22-23). La auzul acestui sfat, dregătorul s-a întristat şi a plecat, iar Evanghelia ne spune şi motivul: “căci avea multe avuţii”. Nu a mai întrebat nimic, nu a mai răspuns nimic şi, fără explicaţii, a plecat întristat.
După plecarea dregătorului, Iisus se întoarce către ucenici şi remarcă: “Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Rămaşi uimiţi, spune Evanghelia, ucenicii L-au întrebat pe Iisus: “Cine poate atunci să se mântuiască?”. Iar acesta le răspunde că “La oameni aceasta este cu neputinţă, însă la Dumnezeu toate sunt cu putinţă”. Aşadar, Evanghelia se încheie cu evidenţierea dificultăţii mântuirii celor bogaţi, dar şi cu speranţa oferită de ultimele cuvinte ale Mântuitorul Iisus Hristos, că ceea ce e cu neputinţă pentru omul singur, devine posibil când acesta cere ajutorul lui Dumnezeu. Altfel spus, ceea ce nu poate face omul prin propriile sale puteri sufleteşti, poate realiza cu ajutorul puterii lui Dumnezeu, cu harul Sfântului Duh, cu condiţia ca el să facă măcar primul pas, să accepte să se deschidă spre lucrarea Duhului Sfânt prin împlinirea tuturor poruncilor şi îndemnurilor dumnezeieşti.

Învăţăm de la acest dregător că pentru om bunurile materiale limitate şi trecătoare nu pot niciodată să ofere sufletului bucuria vieţii veşnice. Sufletul omului, creat după Chipul lui Dumnezeu Cel veşnic şi infinit, este permanent în căutarea lui Dumnezeu Cel veşnic şi infinit, Cel netrecător, nelimitat, şi nimic din lumea aceasta, nimic din ceea ce este trecător, nu-l poate satisface pe deplin, nu poate răspunde dorinţei lui de viaţă şi iubire veşnică.

Tot din pilda aceasta mai aflăm un alt adevăr, deosebit de important: că nu este suficient să respecţi poruncile, să te abţii de la rău, ci trebuie să faci şi mult bine ca să moşteneşti viaţa cea veşnică. Iar cel mai mare bine pe care-l putea săvârşi acest dregător era milostenia, ajutorarea săracilor. Tocmai de aceea Iisus îi dă sfatul de a renunţa la agonisirea sa materială, pentru a dobândi comoară spirituală în inima lui, căci toate cele materiale acumulate de noi sunt ameninţate de risipire, numai fapta bună are calitatea de a se imprima în sufletul nostru ca o lumină ce ne însoţeşte în veşnicie. Ca să fii desăvârşit trebuie să fii următor al lui Hristos, să fii activ şi să cultivi prin milostenie legătura cu Hristos, pentru că El este cu adevărat bogăţia cea veşnică şi nesfârşită a slavei şi fericirii netrecătoare a Preasfintei Treimi.

Bineînţeles, schimbarea vieţii omului şi orientarea ei pe calea desăvârşirii nu este uşoară. Foarte adesea ne întristăm când Hristos, prin Evanghelie, ne cheamă să ne schimbăm viaţa, să alungăm patimile ascunse în inimile noastre şi să lăsăm să vină în locul lor iubirea şi lumina lui Hristos. Totuşi, toate sunt cu putinţă când căutăm sincer viaţa veşnică şi cerem ajutorul lui Dumnezeu. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca şi noi, cei ce ne aflăm în căutarea mântuirii, să putem împlini sfaturile cele bune ale lui Hristos-Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin!

Pr. dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

În ultima duminică a anului liturgic, Biserica Romano-Catolică celebrează sărbătoarea lui Cristos, Regele Universului. Pentru a afla răspunsuri la întrebările cu privire la regalitatea lui Cristos, Biserica ne invită să privim spre cruce. Acolo îi vedem pe aceia care l-au urmat cu fidelitate pe Cristos: Maria, mama lui Isus, Magdalena, Ioan şi încă vreo câţiva. Durerea le ia glasul. Dar nu este nimeni care să aibă curajul şi să poată da răspuns la întrebările noastre? Ba da. Este cineva. Şi cine este acest om curajos? Este oare apostolul Petru, care şi aici vrea să repare trădarea ruşinoasă? Dacă aici trebuie să fie cineva, atunci acela trebuie să fie el, căci lui i-a încredinţat Cristos Biserica. Dar nu se vede nicăieri. Cine ştie pe unde se ascunde? Unde sunt apostolii, ucenicii care au fost martori oculari ai faptelor minunate ale lui Isus? Da, şi ei au dispărut. Cineva însă este totuşi aici. E drept, nu de bună voie, ci silit. E un răufăcător: tâlharul din dreapta, şi nu întâmplător, căci el este acela pe care Isus însuşi l-a declarat sfânt cu ultimele sale cuvinte: „Astăzi vei fi cu mine în paradis”.

Oare prin ce a meritat tâlharul din dreapta această măreaţă distincţie? Înainte de toate, prin credinţa că în Cristos cel răstignit l-a recunoscut pe Mesia. Să ne gândim numai: în acea clipă cutremurătoare, când duşmanii lui Isus triumfă, ucenicii îşi pierd credinţa, vorbeşte tâlharul care în cel învins îl vede pe învingător. A fost uşor de dat mărturie despre muntele schimbării la faţă, sau la înmulţirea pâinilor, sau în duminica Floriilor. Dar acum, când în faţa lui Isus sunt aruncate înjurături şi blesteme, mărturia tâlharului din dreapta capătă o dimensiune deosebită. Din acele cuvinte pe care Isus le-a rostit pe cruce, din acea ţinută nobilă de care a dat dovadă în mijlocul chinurilor infernale la care a fost supus, în sufletul tâlharului se naşte credinţa. Cu ajutorul ei, el a înţeles: Isus este răstignit pe cruce nu pentru că este slab, ci pentru că adevărul şi iubirea lui sunt tari. Pentru Dumnezeu a sosit ceasul când îşi dovedeşte puterea prin iubire.

Isus nu a venit pe pământ pentru a crea vreo supraputere politică sau militară. Celor care îl urmează el nu le-a promis un paradis pământesc. El a vestit o împărăţie care vrea să cucerească toate sufletele şi să asigure în ele domnia lui Dumnezeu.
Niciodată nimeni nu a reuşit şi nici nu va reuşi să reformeze o societate prin forţă şi ameninţare. Numai cu multă răbdare şi iubire se poate semăna în inimile oamenilor sămânţa adevărului şi cu aceasta, încetul cu încetul, se poate reforma viaţa. Acest lucru l-a făcut Isus cu tâlharul din dreapta şi aceasta vrea să o facă şi cu noi. Pentru aceasta îl sărbătorim pe Isus ca Rege al adevărului şi al iubirii. În această forţă ne încredem noi, creştinii.

Bine spunea renumitul episcop brazilian Helder Camara: „Dacă nu credem în forţa iubirii, dacă nu credem în vitalitatea idealurilor noastre, atunci nu mai merită să ţinem bisericile deschise, nici universităţile, nu merită să tipărim ziare, să ţinem în stare de funcţionare mijloacele de comunicare.

Să ne asumăm această rugăciune cu toată încrederea: Isuse, te aleg de rege al inimii mele, ca să domneşti în mine acum şi întotdeauna.

Pr. Lucian Adam, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău