Acasă Blog Pagina 4000

Bataie de joc la exproprierile pentru soseaua de centura

    Perspectiva construirii soselei de centura da fiori reci pentru sute de familii din sapte comune limitrofe Bacaului, pe unde va trece drumul. Motivul sunt exproprierile, faptul ca oamenii vor ramâne fara case si pamânturi, dar mai ales faptul ca Statul le da in schimbul proprietatilor, in bataie de joc, sume derizorii.

    „Daca stiam ca pe aici va trece soseaua de centura, nu imi mai faceam casa”, spune Viorel Hotea, administratorul public al comunei Letea Veche, care a apelat la programul „Prima casa” pentru a-si face o locuinta. Soseaua trece la circa 50 de metri de casa pe care si-a ridicat-o nu cu mult timp in urma. Teoretic, nu ar trebui sa plece de acolo, dar apropierea de drum va face sa simta traficul de parca i-ar trece prin propria ograda. Afectat este si primarul, care are casa la 20 de metri de traseul soselei.

    Ghinionisti de-a binelea au fost sotii Constantin si Angela Paduraru, care la finele anului 2011 si-au ridicat o casa pentru care au platit 45.000 de euro. Acum, exact pe locul respectiv este proiectat viitorul drum, iar legea le-a trimis buldozerul peste casa. Statul le ofera despagubiri ridicole, de 2.500 de euro, adica de aproape 20 de ori mai putin decât au investit, fara a mai lua in calcul gospodaria pe care au amenajat-o si de care au avut grija, in intregul ei.

    Traseul soselei de centura strabate sapte comune: Hemeius, Letea Veche, Luizi Calugara, Nicolae Balcescu, Sarata, Saucesti. In total, va scoate din circuit 170 de hectare de teren si zeci de locuinte si anexe. Proprietarii nu au nici o sansa de a opune rezistenta, intrucât au impotriva lor Hotarârea de Guvern 620/2013, ce prevede declansarea procedurilor de expropriere.

    „La Letea Veche, vor fi afectate de exproprieri 650 de persoane. Despagubirile sunt ridicole. Statul ofera un leu pe metrul patrat, in timp ce pe piata libera un metru patrat se vindea si cu 1,5-2 euro. Sunt case de 44.000 de euro pentru care se platesc 10.000 euro sau chiar mai putin. Exista multe case vechi, din anii 50-60, care la vremea aceea au fost ridicate fara autorizatie si pentru care nu se va obtine mare lucru, poate chiar nimic. Sunt si terenuri cu proprietari neidentificati, deci problemele sunt multe”
    – Viorel Hotea, administratorul public al comunei Letea Veche.

    Aceleasi sume, de circa un leu pe metru patrat, plateste Statul si la Nicolae Balcescu, unde se gasea terenul cel mai scump din jurul Bacaului. “Sumele alocate par o bataie de joc. Pentru terenurile situate lânga Metro, zona comerciala si industriala, pretul e cu totul altul. Un teren de la Metro se vinde cu cel putin 10 euro/mp”, pune Anton Siler, primarul din Nicolae Balcescu.
    “Saucesti a fost comuna virgina din punct de vedere investitional. Eu sper ca acum va deveni interesanta pentru oamenii de afaceri si va inflori economic, mai ales ca vom beneficia si de un nod la Bogdan Voda, pe DN 2”, spune Valentin Manea, primarul comunei Saucesti.

    Soseaua de centura a Bacaului va avea circa 30 de kilometri. Valoarea totala a investitiei (inclusiv TVA) este de 1.160.937.000 lei, finantarea fiind asigurata din Fondul European de Dezvoltare Regionala si de la bugetul de stat. Pentru despagubirea proprietarilor, Guvernul a alocat 7,5 miloane de lei.

    Situatia e groasa si roz

    Dintr-o situatie prezentata de Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorului, rapoarte care se intocmesc periodic, am retinut numarul mare de reclamatii la adresa unor banci, dar si a institutiilor financiare nebancare.

    Speta, in mai toate cazurile, erau practicile abuzive, dobânzile si comisioanele ascunse, cât si nerespectarea sau modificarea unor clauze din contractele de imprumut. De la reclamatii singulare, s-a dezvoltat un adevarat fenomen, astfel ca toata tarasania a ajuns si la urechile Guvernatorului BNR si ale Guvernului.

    Clientii au inceput sa câstige litigiile cu diferite banci, insa, cum la noi nu functioneaza institutia lucrului deja judecat, bancile s-au ales doar cu o urecheala verbala. Recent, acelasi guvernator a atentionat din deget bancile sa-si rezolve litigiile cu clientii si sa scoata la vedere tot ce pare sau chiar este ascuns in unele contracte.

    Apa de ploaie. Cât adevar si câta nestiinta (informare) exista intre cele doua parti, doar instanta poate sa stabileasca. Cum procedura are tendinta, ca pecinginea, sa se intinda, nici suratele mai mici, institutiile financiare nebancare, nu s-au lasat mai prejos. Acestea s-au inmultit in ultimii ani, saracia, nevoia, necazul au fost cele care le-au dat imbold, la care se adauga timpul de rezolvare a cererii, facilitatile acordate, facilitati, si ele, ca la unele banci, sunt scrise marunt, in josul paginii, iar la necaz numai de “litere mici” nu-ti mai arde, semnezi, iei banul si iti ingropi neamul.

    Abia dupa 40 de zile, la prima rata, constati ca una ai semnat si alta ai de platit. Alte societati, de acest tip, iti faciliteaza sa faci cumparaturi in rate de la diferite marketuri, cu dobânda foarte mica la semnare si alta la plata. Cum nu era suficient, românii au constatat ca nici unele societati de asigurari nu lucreaza cu Biblia pe masa, mii de clienti trezindu-se ca nu pot beneficia de inscrisurile din polite deoarece ori nu sunt bani, ori se invoca clauze care nu fac obiectul din contract. Recent, Protectia Consumatorilor din Bacau a sanctionat o societate financiara nebancara, recidivista fiind, cu o suma record: 1,2 miliarde de lei vechi. Motivul? Unul din cele de mai sus.

    Suntem noi prosti, toti, sau ei sunt prea destepti? Pâna ne lamurim, oameni buni, va sfatuiesc sa nu mai treceti pragul unor astfel de institutii fara un consultant financiar sau un jurist scolit si in cauze din acest domeniu. E groasa rau!

    Investitii in fotbalul de amatori din judet

      Consiliul Judetean si Asociatia Judeteana de Fotbal Bacau s-au asociat in cadrul unii proiect ce urmareste dezvoltarea si promovarea fotbalului de masa.

      In cadrul sedintei ordinare aferente lunii februarie, care a avut loc luni, 24 februarie, consilierii judeteni au aprobat si contributia financiara a CJ la acest proiect, a carui valoare totala se ridica la 110.000 lei.

      Din aceasta suma, CJ plateste 100.000 lei, iar AJF contribuie cu restul de 10.000 lei. Banii se vor cheltui pe organizarea de competitii fotbalistice destinate exclusiv amatorilor, in care sa fie atrasi cât mai multi copii si juniori, precum si pe dotarea echipelor cu echipamente sportive.

      Beneficiari directi sunt 30 de echipe de seniori si 40 de echipe de juniori, ce se intrec in competitii pe parcursul sezonului 2013-2014.

      Printre altele, se vor cumpara 310 mingi de fotbal de competitie si 552 seturi de echipamente, ce vor fi distribuite echipelor.

      Rezervația cu români

      Suntem in anul 2200. UE e un proiect aproape reusit, America e o tara intinsa pe doua continente, iar Asia e dominata de uniunea chinezo-musulmana. Africa e un continent desertic. In UE, nu mai exista de mult granite. Cu câteva exceptii.

      In zona muntilor Karpat, exista câteva zone in care accesul cetatenilor europeni este restrictionat. Acele zone sunt numite de unii „Rezervatii”, desi termenul este descurajat de politicienii de la Bruxelless, care prefera denumirea de „zona de protectie culturala pentru minoritatea de nationalitate româna”.

      In rezervatii intra doar inaltii functionari ai UE, uneori câte o echipa medicala sau stiintifica, iar rezidentii nu au voie sa iasa niciodata. Motivul este simplu: oamenii de stiinta doresc sa conserve specificul românesc si nu doresc o contaminare culturala a oamenilor din „zona de protectie”.

      Exista in folclorul din rezervatii numeroase legende despre poporul român, care ar fi stapânit, cândva, tot spatiul pe care se intinde, astazi, provincia europeana „New Dachyia”. Legendele spun ca poporul ar fi fost tradat de conducatorii sai, care au vândut toate bogatiile tarii unor companii straine.

      Economia si agricultura ar fi fost instrainate in câteva zeci de ani; tinerii ar fi fost fortati sa plece sa munceasca in alte tari, sistemele de educatie si cel sanitar au fost distruse, iar, când n-au mai avut nici o posibilitate sa supravietuiasca, locuitorii ramasi au acceptat ideea UE de a-si vinde terenurile si casele si sa se mute in zone de protectie speciala in care sa fie supravegheati si ingrijiti cu atentie.

      Desigur, aceste legende sunt studiate cu atentie de sociologi si alti oameni de stiinta care incearca sa inteleaga mecanismul psihologic prin care multimi destul de numeroase de oameni ajung sa creada in legende evident fara prea multe baze reale.

      Pentru ca, stim cu totii ca românii au fost doar un grup mic de oameni care se ocupa cu furatul si care n-a avut niciodata o tara a sa. Se presupune ca, dupa ce au fost adunati in rezervatii, oamenii au creat aceste legende pentru a-si explica lipsa de viziune istorica si a compensa printr-un trecut epic, prezentul dezamagitor.

      Macelarii amendate de inspectorii sanitar veterinari

      De la inceputul anului, inspectorii Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau au controlat peste 260 de firme din tot judetul. Actiunea a urmarit verificarea modului in care agentii economici au inteles sa respecte regulile de igiena veterinara si siguranta alimentelor.

      Au intrat sub lupa inspectorilor DSVSA atât unitati de fabricare a pâinii, magazine alimentare, cât si macelarii, pescarii si depozite legume-fructe. Cum era de asteptat, multi dintre cei controlati au fost prinsi pe picior gresit de inspectorii sanitar veterinari, fapt ce a dus la aplicarea de nu mai putin de 32 amenzi, în valoare totala de 31.760 lei.

      Totodata, ca masura complementara, s-a mai dispus interzicerea activitatii unui obiectiv tip depozit alimentar si confiscarea cantitatii de 36 kg carne congelata de porc si de vita de la obiective tip macelarie si magazin alimentar.

      „Sanctiunile au fost aplicate intrucât produsele erau comercializate in spatii neinregistrate sanitar veterinar si in conditii neigienice. In plus, produsele din carne nu erau etichetate corespunzator, astfel incât nu s-a putut stabili cu exactitate trasabilitatea”, a declarat Florin Balta, purtatorul de cuvânt al DSVSA Bacau.

      Romeo Stavarache (PNL): Nu vrem să mai fim mantaua de vreme rea a PSD

        Vicepreședintele PNL, Romeo Stavarache, primarul liberal al Bacăului, a declarat marți, pentru AGERPRES, că „PNL nu va mai fi mantaua de vreme rea a PSD”, în condițiile în care social-democrații „au avut două săptămâni să decidă asupra nominalizărilor făcute de Crin Antonescu pentru funcțiile de miniștri, în cadrul alianței USL”.

        „A fost un răgaz suficient pentru a ne încredința că Victor Ponta nu își mai dorește USL, nu își mai dorește atingerea obiectivelor comune pe care le stabilisem în cadrul acestei alianțe, în preajma alegerilor locale și apoi reiterate în cele parlamentare. Personal, eram încredințat de jocurile PSD, ca urmare a experienței din anii anteriori, și bănuiam, încă de anul trecut, că ceva necurat se distila în laboratoarele PSD”, a indicat, pentru AGERPRES, Romeo Stavarache.

        Potrivit acestuia, în cadrul Delegației Permanente a PNL, programată să înceapă marți seara, de la ora 19.00, se va propune și vota retragerea miniștrilor liberali din cadrul guvernului și „implicit finalul USL”.

        „Se va constata, după alegerile prezidențiale, că PNL a avut dreptate în această dispută, poate inexplicabilă pentru mulți, iar un guvern puternic va gestiona cu seriozitate problemele României”, a mai precizat, pentru AGERPRES, vicepreședintele PNL, Romeo Stavarache.

        AGERPRES

        Delegația Permanentă a PNL votează o rezoluție care prevede ieșirea de la guvernare

          Membrii Delegației Permanente a PNL votează, marți, o rezoluție în patru puncte care prevede, printre altele, ieșirea de la guvernare a liberalilor și demisia premierului Victor Ponta, potrivit unor surse din partid.

          Sursele precizează că în acest document se propune demisia tuturor miniștrilor, dar și a secretarilor de stat ai PNL.

          Dat afara din casa pe motiv de betie, un barbat si-a batut femeia pe strada

            La data de 23.02.2014, lucrătorii Postului de Poliţie Orbeni au fost sesizaţi de către o femeie de 40 de ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se deplasa pe raza comunei, a fost lovită în zona picioarelor de o persoană necunoscută.

            Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde a primit îngrijiri medicale.

            În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că femeia a fost lovită de către un bărbat, din aceeaşi localitate, cu care trăieşte într-o relaţie de concubinaj, de aproximativ patru luni.

            De asemenea poliţiştii au constatat că evenimentul a avut loc pe fondul unui conflict anterior, când bărbatul, din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, a fost dat afară de către femeie, din locuinţa pe care aceasta o deţine în comuna Orbeni.

            În cauză s-a întocmit dosar penal urmând ca încadrarea juridică a faptei să se facă în funcţie de numărul de îngrijiri medicale, necesare părţii vătămate pentru vindecare.

            Biciciclist accidentat mortal la Filipesti

              La data de 25.02.2014, în jurul orei 09.30, un biciclist, şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier din comuna Filipeşti.

              În urma cercetării efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că în timp ce un conducător auto, de 44 de ani, din comuna Odobeşti, conducea o autoutilitară pe DN 2, în localitatea Filipeşti, a surprins şi accidentat mortal un bărbat de 45 de ani, din localitate, care se deplasa pe o bicicletă, în acelaşi sens de mers.

              În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

              Ziua Portilor Deschise la ISU Bacau

                La 28 februarie 2014, se împlinesc 81 de ani de la înființarea Protecţiei Civile din România. De-a lungul acestei perioade, slujitorii acestei arme s-au aflat permanent acolo unde semenii noştri au fost în suferinţă, ameninţaţi de numărul tot mai mare al dezastrelor naturale şi catastrofelor, care s-au produs din nefericire tot mai des, afectând întregul cuprins al ţării.

                În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău organizează, în perioada 26 – 27 februarie, Ziua „Porţilor Deschise”.

                Ziua „Porţilor Deschise” cuprinde activităţi cu tematică specifică privind popularizarea şi conştientizarea populaţiei, a salariaţilor şi elevilor, cu privire la riscurile specifice judeţului nostru, reducerea lor, precum şi la modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.

                De-a lungul celor două zile mai mulți elevi vor trece pragul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, având ocazia să afle cât mai multe lucruri despre tehnica de intervenție folosită de către militari pe timpul unei situații de urgență. De asemenea, copiilor le vor fi împărţite pliante privind modul de comportare în momentul producerii unui incendiu, cutremur, inundaţii şi muniţie rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare.

                Numită şi „arma vieţii”, având ca deviză motto-ul „Cu viaţa mea apăr viaţa”, Protecţia Civilă este o componentă necombatantă a apărării naţionale, cuprinzând un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acestora.

                O populaţie mai bine pregătită va fi mai puţin luată prin surprindere de un eveniment inopinat, va acţiona cu mai multă precizie şi promptitudine şi va reveni mai repede la starea de normalitate.

                În continua sa perfecţionare şi modernizare, Protecţia Civilă rămâne o componentă importantă a forţelor de apărare a ţării destinată să asigure protecţia populaţiei şi a bunurilor materiale, salvarea răniţilor, acordarea primului ajutor, limitarea şi lichidarea urmărilor atacurilor din aer şi participarea la înlăturarea urmărilor unor calamităţi.

                În acest moment putem afirma că Protecţia Civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii şi un element de bază al societăţii moderne.

                Vanzatorul de bice

                  Cine are nevoie in casa de un batator pentru covoare sau de un bici pentru animale, ambele lucrate manual, il pot cauta cu privirea prin municipiul Bacau, pe Gheorghe Feraru.

                  Barbatul cu fata negricioasa, brazdata de cute sapate adanc in piele, vine tocmai din judetul Neamt sa-si vanda marfa in Bacau. L-am intalnit in apropiere de Piata Sud, scrutand multimea cu privirea, in cautarea vreunui potential cumparator. Am aflat ca vinde batatorul pentru covoare cu 12 lei si biciul il da cu 15 lei.

                  „Sunt lucrate de mine, manual, din sarma otelita si piele. Cand nu le vand la targ, merg prin orase sa le dau. Am familie numeroasa acasa si nu ma pot duce fara mancare la ei. Trebuie sa le vand”, spune Gheorghe Feraru.

                  Barbatul spune ca a mai fost avertizat de jandarmi si politisti ca nu are voie sa vanda in strada, insa, n-are ce face. Risca aproape in fiecare zi sa fie amendat, pentru ca incearca sa castige un ban cinstit. „Nu fac rau nimanui si nu fur de la nimeni. Incerc sa castig un ban, facand ceea ce ma pricep”, a declarat barbatul.

                  Elevii fac in scoala pregatire suplimentara pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat

                    Elevii claselor a VIII-a si a XII-a fac suplimentar ore de pregatire in scoala. Decizia ii apartine Ministerului Educatiei Nationale si vine ca o recomandare pentru acele unitati de invatamant care au obtinut rezultate slabe la examenele anterioare. Recomandarea MEN a fost insusita de majoritatea scolilor si liceelor bacauane, iar acolo unde nu a fost cazul, elevii au fost aceia care le-au solicitat profesorilor aceste ore suplimentare pentru recapitularea materiei necesara la examene.

                    „Elevii sunt interesati de aceste ore de pregatire in cadrul scolii, in felul acesta, ei aprofundand materia din programa de bacalaureat. Am discutat si analizat impreuna cu elevii o parte din temele propuse, urmand ca in perioada urmatoare sa parcurgem si restul materiei”, a declarat prof. Anca Constantinescu, Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau.

                    Elevii spun la randul lor ca vin la orele de pregatire suplimentara pentru a ridica nivelul de promovabilitate si pentru a atinge performanta. „Astfel de intaniri ne ajuta sa recapitulam materia si sa fixam mai bine notiunile dificile”, spune un elev de clasa a XII-a.

                    Pregatire si simulari

                    Fie ca este vorba despre gimnaziu sau despre liceu, cadrele didactice declara ca simularile de examen care au avut loc, le ofera rezultate comparabile si le permit dascalilor sa actioneze din timp pentru a remedia lacunele copiilor si a imbunatati rezultatele finale.

                    „Programul de pregatire suplimentara si l-a stabilit fiecare profesor, la inceput de an, tocmai de aceea unii si-au fixat intalnirea cu elevii la ora 7.00 sau de la ora 14.00. In timpul alocat acestei activitati se reia toata materia care este in programa scolara. Copiii sunt interesati, iar la nivelul scolii facem o situatie clara a celor care participa la aceste ore de pregatire.

                    Parintii copiilor sunt informati cu privire la prezenta si la evolutia elevilor de la o sedinta la alta, plus ca, ei primesc inclusiv teme si teste, care au rolul de a rezolva neclaritatile actuale”, spune prof. Roxana Sotu, director adjunct la Scoala „Domnita Maria” Bacau. Elevii spun ca discutiile libere cu profesorii ii ajuta sa asimileze cat mai multa informatie, iar acolo unde exista neclaritati, ele sunt discutate la clasa.

                    Un tânar urmarit de politisti a intrat cu masina in gardul unei case

                    Accidentul s-a intâmplat marti, la amiaza, pe strada Letea, in fata strandului.

                    Un tânar, in vârsta de 20 de ani, depistat de politisti in urma cu o saptamâna la volanul unui autoturism, desi nu avea permis de conducere, a fost observat din nou astazi de un echipaj de la Sectia 1 Politie.

                    Agentii l-au somat sa traga pe dreapta, insa el a ignorat semnalele si si-a continuat drumul.

                    Echipajul de politie a plecat in urmarirea sa iar pe strada Letea acesta a pierdut controlul masinii si s-a izbit de gardul unui imobil, ajungând in curtea acestuia.

                    Imediat a coborât de la volan si a rupt-o la fuga.

                    „M-am trezit cu masina in curte. Acum sa vedem ce o sa se intâmple ca el a fugit”, spunea proprietarul casei.

                    Pe numele suspectului s-a intocmit dosar penal pentru conducere fara permis.

                    Un antrenor de tenis a ratacit drumul si a purtat patru copii pe drumuri o noapte intreaga

                      Un antrenor de tenis din Comanesti, care a participat cu patru copii la o competitie sportiva la Adjud, n-a mai nimerit drumul catre casa si a ratacit aproape o intreaga noapte prin paduri.

                      Parintii au intrat in panica in momentul in care au vazut ca se intuneca si copiii lor nu apar.

                      Totul a culminat cu niste telefoane primite tarziu, in noapte, in care erau informati ca odraslele lor se afla la o sectie de politie din judetul Vrancea.

                      Povestea s-a lamurit, in cele din urma: antrenorul respectiv, despre care se banuieste ca era bine baut, a gresit drumul si, in loc sa o ia cu masina spre Comanesti, a luat-o in directia opusa si a ajuns in localitatea Ploscuteni, unde a intrat cu masina intr-un sant.

                      Barbatul si copiii au ajuns la sectia de politie, unde agentii au incercat sa afle de la barbat ce s-a intamplat. Nu prea au reusit, si au fost nevoiti sa-i intrebe pe copii.

                      Antrenorul si minorii au fost dusi la Darmanesti, unde s-au intalnit cu parintii, care l-au inregistrat pe barbat.

                      Conform inspectorului Bogdan Toader, purtatorul de cuvant al IPJ Vrancea, conducatorului auto i s-a intocmit dosar penal pentru ca a refuzat recoltarea probelor biologice pentru a se stabili alcoolemia.

                      Sarbatoare la Scoala „Spiru Haret”

                        La Scoala Gimnaziala „Spiru Haret” Bacau, elevii au sarbatorit Dragobetele alaturi de profesorii lor. „Navalnicul”, „Cap de primavara”, nume sub care este cunoscut Dragobetele, si-a facut simtita prezenta prin versuri populare, poezii din opera unor scriitori clasici care s-au inspirat din literatura populara si cântece al caror mesaj vorbeste despre iubire, primavara si belsug.

                        Profesoarele Pompilia Postelnicu, Maria Tepes, Simona Sachelaru si Cristina Cristea i-au indrumat pe elevi sa cunoasca traditiile, sa pretuiasca zestrea spirituala româneasca care ne defineste, care ne contureaza profilul intr-o lume globala, mereu schimbatoare.

                        Bucuria copiilor s-a citit pe fetele lor, iar costumele populare românesti au completat atmosfera de sarbatoare.

                        prof. Pompilia Postelnicu, Scoala „Spiru Haret”

                        O adolescenta fugita din Bucuresti, gasita intr-un autocar, in comuna bacauana Balcani

                          O adolescenta de 14 ani, care a disparut din Bucuresti duminica dupa-amiaza, a fost gasita luni seara intr-un autocar care tranzita judetul Bacau.

                          Alexandra Dumitru plecase duminica, in jurul orei 17.30, de la domiciliul din Bucuresti si a fost declarata disparuta de parinti.

                          Ea a fost identificata intr-un autobuz care facea curse intre Brasov si Piatra Neamt, in zona comunei Balcani.

                          Minora a fost gasita cu sprijinul politistilor de la Inspectoratul Judetean de Politie Bacau, in urma investigatiilor efectuate de Politia Capitalei, sub coordonarea de specialitate a Directiei de Investigatii Criminale din Inspectoratul General al Politiei Romane.

                          Acesta este al doilea caz de adolescenta disparuta din Bucuresti si gasita in judetul Bacau, dupa cel al fetei care a fugit la manastire in urma cu doua saptamani. Atunci, fata a fost gasita intr-un tren care venea dinspre Suceava.

                          Jâmbu in locul lui Lupu!

                          Schimbare de director la CSM 2010 Bacau, viitorul Stiinta Municipal 2010

                          Pleaca Tanda, vine Manda! Dar fara prea mare tam-tam, ca nu da bine. Asa s-ar putea sintetiza schimbarea la nivelul conducerii CSM 2010 Bacau, viitorul Stiinta Municipal 2010. Actualul director, Gabriel Stanica Lupu si-a depus demisia din functia de director al gruparii controlate de Consiliul Bacau, iar locul sau va fi luat de Vasile Jâmbu, consilier in cadrul Compartimentului Corp Control din cadrul Primariei Bacau.

                          Mutarea va fi oficializata in sedinta de Consiliu Local programata la finalul acestei saptamâni, prin proiectul de hotarâre referitor la modificarea HCL 441 din 2010. Ea este propusa de insusi primarul Romeo Stavarache: „Propun prezentul proiect de hotarâre prin care se ia act de demisia d-lui Lupu Gabriel-Stanica din functia de director coordonator al Clubului Sportiv Muncipal Bacau 2010, si preluarea de catre dl. Jâmbu Vasile, (….) a atributiilor de director coordonator al Clubului Sportiv Municipal 2010”.

                          In timpul liber, modest fotbalist la divizionara D Sport Club II si la echipa de minifotbal Victoria, Vasile Jâmbu a avut o ascensiune fulminanta in cadrul CSM 2010 Bacau. Nu mai departe de luna trecuta, Jâmbu a fost numit in functia de membru in Consiliul Administrativ al gruparii sus-amintite, in locul lui Relu Auras, pentru ca luna aceasta sa fie investit in functia de director al clubului! Practic, omul a crescut in decurs de o luna cât altii in ani intregi, cu toate ca performantele sale in planul managementului sportiv nu au facut nici pe departe ocolul urbei. In ritmul acesta, Dumnezeu si consilierii locali stiu ce avansare va mai urma de Martisor…

                          exp

                          In final, sa precizam ca ascensiunea lui Jâmbu nu inseamna automat „retrogradarea” lui Lupu, cel care, dupa ce a dus CSM 2010 pe culmile sportului national si international, si-a inaintat demisia din functie „din motive personale”. Fanii lui Gabriel-Stanica Lupu nu au, insa, motive de ingrijorare! Lupu va fi in continuare paznic, dar la cu totul alte oi, lui potrivindu-i-se de minune functia de sef al Directiei de Administrare a Bazelor Sportive Bacau. Ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda!

                          26 02

                            p1

                            Mai multe contracte de munca

                            La nivelul judetului Bacau, numarul salariatilor din sectorul economic a inregistrat o oarecare crestere in anul 2013. Astfel, daca la 1 ianuarie 2013, la societatile comerciale, erau angajate 105.200 persoane, acum sunt 105.694. Dar, numarul contractelor de munca active se evidentiaza cu o evolutie mult mai spectaculoasa.

                            Acum numarul acestora este mai mare cu peste 1.000 fata de inceputul anului trecut. Mai exact, in prezent sunt 114.196 contracte in derulare, comparativ cu 113.070, la 1 ianuarie 2013, ceea ce inseamna ca unii salariati sunt angajati in baza a doua sau trei asemenea documente.

                            Cum era de asteptat, marea majoritate a contractelor de munca sunt pe perioada nedeterminata, acestea numarând 106.370, de unde concluzia ca unii angajati au mai mult de unul. Alte 7.826 contracte sunt pe perioada determinata, cu 324 mai mult decât au fost la 1 ianuarie 2013.

                            Si numarul angajatorilor a sporit comparativ cu 1 ianuarie 2013. La inceputul anului trecut erau 9.843 angajatori, pe când in prezent sunt 10.306.

                            VIDEO: Casatorii pentru o zi in „Autobuzul dragostei”

                              De Dragobete, zeci de perechi de indragostiti au avut parte de o surpriza placuta venita din partea Ligii Studentilor Universitatii „Vasile Alecsandri” Bacau, SC Transport Public SA si societatea Pambac SA. Pe 24 februarie, cei care au ales sa-si declare iubirea public au avut ocazia de a se casatori pentru o zi intr-un loc deosebit si mai putin obisnuit: un autobuz. Autobuzul Pambac Caffe a imbracat haine de sarbatoare si s-a transformat … intr-un „Autobuz al dragostei”.

                              Acesta a circulat pe traseul 22 si a transportat gratuit indragostitii. Ornat cu baloane colorate, inimioare si mesaje de dragoste, autobuzul a oprit in fiecare statie pentru a imbarca tinerii, dar si persoanele de vârsta a treia, care s-au casatorit pentru o zi sau au profitat de ocazie pentru a-si reinnoi juramintele de iubire.

                              La usa din mijloc, a fost pregatita „sala” unde s-au oficiat casatoriile, iar „primarul” sau ofiterul de stare civila a fost chiar presedintele Ligii Studentesti. Au fost pregatite 100 de pseudo-certificate de casatorie, dovada palpabila a acestei curate si frumoase nebunii. Emotii, sentimente, un sarut furat, o imbratisare calda sau doar un simplu: “Te iubesc”. Acestea au fost atributele care au stat la baza actiunii.

                              „A fost o surpriza pentru noi tot ce s-a intâmplat in aceasta zi si in acest loc, in autobuz. O initiativa laudabila, o zi pe care nu o vom uita niciodata. A fost prima noastra casatorie … chiar daca e si numai de o zi”, ne-au declat Loredana Chiric si Vlad Tivu, fericiti. „Noi chiar am asteptat aceasta zi pentru a putea sa ne casatori. Poate, cine stie, pe viitor, vom trai impreuna si o casatorie adevarata. Surprize vor fi si mai târziu, pentru ca este o zi speciala, nu? Ne iubim si asta conteaza cel mai mult”, a spus plin de viata si cuplul format din Cosmina Cozma si Vladut Lungu.

                              Premii dulci si multa veselie

                              Initiativa frumoasei zile de Dragobete a apartinut Asociatiei Liga Studenteasca din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau. „Am inceput de dimineata de la ora 10.00. Am oficiat peste 60 de casatorii. Suntem la a IX-a editie si ne-am dorit, ca in fiecare an, sa sarbatorim intr-un mod inedit ziua iubirii românesti, ziua de Dragobete si sa uitam astfel de alte sarbatori importate din strainatate”, a precizat Andrei Ionut Andonie, presedinte la Liga Studenteasca Bacau. Toate cuplurile care au ales calatoria iubirii au primit din partea Pambac Caffe si premii dulci – briose din ciocolata, ornate cu inimioare.

                              Timp de 6 ore, intregul eveniment a reusit, intr-adevar, sa surprinda, sa bucure, sa stârneasca râsete de fericire si sa transforme ziua de 24 februarie cu adevarat intr-o zi a dragostei.

                              „Ne-am alaturat si noi cu drag acestei initiative laudabile si am continuat astfel activitatile in care suntem implicati in Luna Februarie – luna iubirii. Tot acum, i-am premiat cu torturi in forma de inima si pe câstigatorii concursului de iubire lansat la inceputul lunii.”
                              Tatiana Soldeanu – director de marketing SC Pambac SA Bacau

                              ULTIMELE ȘTIRI