Suntem in anul 2200. UE e un proiect aproape reusit, America e o tara intinsa pe doua continente, iar Asia e dominata de uniunea chinezo-musulmana. Africa e un continent desertic. In UE, nu mai exista de mult granite. Cu câteva exceptii.
In zona muntilor Karpat, exista câteva zone in care accesul cetatenilor europeni este restrictionat. Acele zone sunt numite de unii “Rezervatii”, desi termenul este descurajat de politicienii de la Bruxelless, care prefera denumirea de “zona de protectie culturala pentru minoritatea de nationalitate româna”.
In rezervatii intra doar inaltii functionari ai UE, uneori câte o echipa medicala sau stiintifica, iar rezidentii nu au voie sa iasa niciodata. Motivul este simplu: oamenii de stiinta doresc sa conserve specificul românesc si nu doresc o contaminare culturala a oamenilor din “zona de protectie”.
Exista in folclorul din rezervatii numeroase legende despre poporul român, care ar fi stapânit, cândva, tot spatiul pe care se intinde, astazi, provincia europeana “New Dachyia”. Legendele spun ca poporul ar fi fost tradat de conducatorii sai, care au vândut toate bogatiile tarii unor companii straine.
Economia si agricultura ar fi fost instrainate in câteva zeci de ani; tinerii ar fi fost fortati sa plece sa munceasca in alte tari, sistemele de educatie si cel sanitar au fost distruse, iar, când n-au mai avut nici o posibilitate sa supravietuiasca, locuitorii ramasi au acceptat ideea UE de a-si vinde terenurile si casele si sa se mute in zone de protectie speciala in care sa fie supravegheati si ingrijiti cu atentie.
Desigur, aceste legende sunt studiate cu atentie de sociologi si alti oameni de stiinta care incearca sa inteleaga mecanismul psihologic prin care multimi destul de numeroase de oameni ajung sa creada in legende evident fara prea multe baze reale.
Pentru ca, stim cu totii ca românii au fost doar un grup mic de oameni care se ocupa cu furatul si care n-a avut niciodata o tara a sa. Se presupune ca, dupa ce au fost adunati in rezervatii, oamenii au creat aceste legende pentru a-si explica lipsa de viziune istorica si a compensa printr-un trecut epic, prezentul dezamagitor.
