Sâmbată 7 decembrie, ora 17.00, Librăria Glissando și Colegiul Național de artă “George Apostu” vă invită la un recital vocal-instrumental și la o expoziție de maști realizate de elevi ai Colegiului Național de Artă “George Apostu”.

“Culori și armonii de iarnă” este al doilea eveniment al proiectului comun “Literatură și arte” având ca scop promovarea tinerelor valori – elevii talentați capabili de performanțe deosebite și stimularea publicului pentru a se apropia de artă și literatură, ca păstrătoare a celor mai înalte valori morale. Ca și celelate evenimente organizate în acest an de Libraria Glissando, “Culori și armonii de iarnă” face parte din seria de evenimente “Bacăul altfel, Bacăul cultural”, program menit să readucă băcăuanilor plăcerea lecturii și bucuria pentru frumos.

Recitalul vocal instrumental prezentat de prof. Marius Manta și eleva Andreea Bezărău, îi va aduce in fața dumneavoastră pe șaisprezece elevi din clasele IX-XII și cuprinde atât piese clasice cât și moderne, interpretate cu măiestrie la vioară, pian si flaut. Ne vom delecta și cu un colaj de melodii tradiționale din Moldova, canto-jazz și dans contemporan.

Vineri:

„Maya Caffe” va asteapta la „Saint Nicholas Party”. Petrecerea incepe de la ora 21.00 pe muzica lui Dj Cip. Fiecare grup de patru fete va primi o sampanie gratis.
„La Bourbon Coctails & Coffe” il puteti astepta pe Mos Nicolae alaturi Dj Axel Dario.
„Club Khemia” continua sirul petrecerilor de iarna cu “St. Nicholas Burning Night”. Intrarea este libera si se face incepând cu ora 22.00.
Mos Nicolae va poposi si la „Coco Caffe and Lounge” la petrecerea „Naughty St. Nicholas”. Acesta ii va rasplati atât pe cei cuminti, cât si pe cei obraznici, dar cei care-si sarbatoresc onomastica vor primi ceva in plus.
„Bourbon Coctails & Coffe” ii asteapta pe studenti, la „Tequila party”, sa petreaca pe ritmurile lui Dj Cip.
In „The Stage” vor cânta astazi Ada Milea, Anca Hanu, Bobo Burlacianu si Cristi Rigman, de la ora 21.00. Pretul unui bilet este 20 de lei.

Sâmbata:

„Coco Caffe & Lounge” organizeaza „Red and White Night”. Dj Elchinsoul va asteapta la distractie in cele mai elegante tinute albe sau rosii. Intrarea este libera.
„Club Kremlin” sarbatoreste patru ani de existenta. La aniversare va asteapta reduceri la bar, prezentari de moda, vouchere si vacante in Mamaia. Fetele vor avea intrarea libera pâna la miezul noptii. De atmosfera se vor ocupa Dj Ciupy si Mc Dylma.
„Pub The Stage” ii asteapta pe tineri, de la ora 21.00, sa petreaca de Sf. Nicolae la „Saint Nick’s party”. Intrarea este libera.
In „Club Zebra” vor concerta Negru si Alexandra Rusu, de la ora 22.00. Un bilet cumparat in avans costa 10 Lei, iar la intrare 15 lei.
In „Pub S4”, de la ora 21.00, va concerta „Terminal Prospect”. Evenimentul, care va incepe de la ora 21.00, face parte din “Legende Românesti Tour 2013”. Biletul costa 15 lei.

Duminica:

Pe scena „Teatrului Bacovia” se joaca piesa „Opt femei sublime”, de Robert Thomas. Versiunea scenica si regia artistica poarta semnatura lui Dumitru Lazar Fulga.

Iubitorii de film pot viziona, in premiera, in acest sfârsit de saptamâna, la „Cinema City”, urmatoarele productii:
Homefront: Orasul fara legi
Regia:Gary Fleder Gen: Actiune,Crima, Thriller
Cu: James Franco, Jason Statham, Kate Bosworth, Winona Ryder
Statham este Phil Broker, un fost agent de la divizia antidrog si, în acelasi timp, un tip dedicat familiei sale. Pentru a scapa de trecutul violent, Broker se muta împreuna cu fetita lui într-un orasel aparent linistit, în care legea este dictata dupa bunul plac al unui cartel de traficanti de droguri. Când viata fiicei lui este pusa în pericol, Broker este fortat sa intre în actiune si sa ia masuri pentru a-l opri pe seful gruparii mafiote, Gator Bodine (James Franco), un barbat fara scrupule si cu vicii periculoase.

Salvându-l pe Mos Craciun/Saving Santa
Regia: Leon Joosen, Aaron Seelman Gen: Animatie, Comedie, Familie
Cu: Martin Freeman, Tim Curry, Ashley Tisdale
Când Polul Nord este atacat, Craciunul si darurile copiilor sunt iar în pericol. Totul sta acum pe umerii micului elf Bernand, ca sa reuseasca sa îndeplineasca misiunea. Ajutat de reni, el trebuie sa gaseasca solutia cea mai buna, ca sa salveze situatia. Si, desigur, pe Santa însusi. Dar micul elf, un pic obez, e cam împiedicat.
Madalina Gheta

În întreaga lume, iarna aduce o mulţime de sărbători. Cele mai multe sunt, mai ales în emisfera nordică, raportate la solstiţiul de iarnă. Aceste evenimente sunt sunt asociate cu sărbătorile religioase. De fapt, „holyday/sărbătoare” a fost derivat de la „holy/sfânt” şi „day/zi”. Răsfoind calendarele lumii, am spicuit câteva dintre aceste sărbători…

Sfântul Nicolae. Este sărbătoarea celebrată pe 6 decembrie. Sfântul Nicolae a fost un protector al săracilor. Acesta este tratat ca şi Mos Crăciun, considerându-se a fi numele original al acestuia. Copiii îşi aşează cizmele pe pervaz sau la uşă, pentru ca Moş Nicolae să le umple cu dulciuri. Crăciunul sau Naşterea Domnului. Creştinii din întreaga lume sărbatoresc această zi pe 25 decembrie. Ei merg la biserică, decorează pomul de Crăciun, oferă cadouri, organizează o cină tradiţională, În multe zone ale Europei se cântă colinde de Crăciun. Steaua, aşezată în vârful unei prăjini, este un simbol extrem de valoros.

Sf. Lucia este sărbătoarea celebrată pe 13 decembrie, în Suedia, în cinstea Sf. Lucia, care a trăit în secolul al III-lea, şi este considerată sfânta protectoare a luminii. Fetele tinere îmbracă rochii lungi, albe, cu eşarfe roşii legate la brâu, poartă o coroană cu lumânări aprinse pe cap, cântă colinde, pentru a-şi trezi familiile şi a le aduce chifle răsucite, cunoscute sub numele de „pisicile Lucia”, şi cafea. Channukkah sau Hannukah este una dintre cele mai importante sărbători evreieşti, în special datorită conotaţiilor semnificative proximităţii sale spre Crăciun.

Poporul evreu sărbătoreşte revoluţia împotriva suprimării şi asimilării religiei iudaice. Sărbătoarea durează o săptămână (26 decembrie –1 ianuarie), vreme în care menorahul, candelabrul evreiesc cu şapte braţe, este păstrat aprins.

Kwanzaa („primele roade”) îşi are originile într-un vechi festival al recoltei din Africa, celebrând idealuri precum responsabilitatea colectivă, autodeterminarea, cooperarea, creativitatea, credinţa şi unitatea. Sărbătoarea, care durează de la 26 decembrie până la 1 ianuarie, este un prilej pentru afroamericani de a umple casele cu legume şi fructe, cu haine special cusute şi de a aprinde kinara, un sfeşnic deosebit.

Mardi Gras (sau Fat Tuesday, în Franţa) are loc cu o zi înainte de Miercurea Cenuşie şi mai este cunoscută sub numele de „Ziua clătitelor” sau „Marţea lăsatului sec de brînză”. Este şi ultima zi a Carnavalului care durează 12 zile după Crăciun.

Ea este menţionată ca A Douăsprezecea Noapte, care „cade” în 6 ianuarie, cu exact 46 de zile înainte de Paşte. Celebre pentru modul în care sărbătoresc această zi sunt oraşe precum Rio de Janeiro, New Orleans sau Veneţia.

Eid-al-Adha, sărbatoarea celebrată de către musulmani prin pelerinajul la Mecca, durează de trei zile, începând din 10 ianuarie. Este o comemorare a dorinţei lui Ibrahim de a-şi sacrifica fiul, Ismael, la porunca lui Dumnezeu. Musulmanii îl consideră pe Ismael strămoşul arabilor.

Anul Nou Lunar durează două săptămâni (în a doua parte a lunii ianuarie sau la începutul lunii februarie) şi este celebrat de către coreeni, vietnamezi şi chinezi. Oamenii poartă hainele cele mai bune şi fac schimb de cadouri şi alimente.

Las Posadas, sărbătorită în Mexic (16 decembrie–24 decembrie), reprezintă o reconstituire a căutării de către Hristos a unei camere la un han. Specifică sărbătorii este o procesiune care transportă o păpuşă, care îl reprezintă pe copilul Hristos, şi imaginea Mariei şi a lui Iosif călare pe un măgar mic.

Anul Nou Japonez. Celebrarea sa este unul dintre evenimentele cele mai importante din Japonia. Ajunul Anului Nou este cunoscut aici ca Omisoka. Japonezii petrec mult timp la cumpărături şi-şi deretică meticulos prin case. Acestea simbolizează lăsarea în urmă a trecutului şi asumarea unui nou început. Sărbătoarea Anului Nou în sine este cunoscută sub numele de Shogatsu. Japonezii îşi decorează casele şi le dăruiesc copiilor jucării şi bani, ceilalţi membrii ai familiei şi prietenii primind felicitări.

Îmi plac oamenii care au firesc, naturaleţe, autenticitate, şi cred în adevăruri pentru care au suferit, au luptat pe cont popriu. Sunt singurele adevăruri care ne aparţin. Şi nu îmi plac oamenii care pun un zid între ei şi lume, se consideră atoateştiutori, emiţând, pe un ton foarte înalt, numai păreri „exhaustive”, expresie, în ultimă instanţă, a intoleranţei, a lipsei de înţelegere şi de respect faţă de ceilalţi.

Nu-mi plac, dar mă abţin să-i urăsc, pentru că ura degradează. Există apoi un tip de persoane care teoretizează în chip excesiv, părându-li-se că deţin în exclusivitate toate cheile de acces spre cunoaştere. Or, teoria strică omenia, vorba lui Gellu Naum. Aşa după cum viaţa se întoarce împotriva filosofiei, ca în piesele lui Dumitru Solomon avându-i ca eroi pe Socrate, Platon, Diogene, Erasmus.

Ideile trec, se decolorează, se demodează, oamenii rămân, recunoştea însuşi Camil Petrescu, autor al unui tratat despre noocraţie, mare iubitor de idei, de abstracţiuni. Dar ceea ce ar fi bine să nu se demodeze e caracterul omului, atitudinea sa demnă în faţa încercărilor vieţii. Să nu te laşi folosit de nimeni este un crez al meu, pe care l-am găsit formulat ca atare la Erasmus din Rotterdam, un „homo per se”.

Să ai tăria de caracter de a rămâne tu însuţi în orice împrejurare, să nu te trădezi pe tine, asta mi s-a părut important, dintotdeauna. M-am ferit mereu să servesc cauze care nu erau ale mele, deşi sunt altruistă din fire, idealistă şi doritoare de frăţie universală. Aşa scrie şi în zodia mea, eu fiind vărsătoare, un pic cu capul în nori, luată de aer, de visare. Dar îmi ţin picioarele bine înfipte în pământ atunci când ceva îmi lezează personalitatea, şi demnitatea, mai ales. Niciodată nu m-am lăsat umilită şi nu am făcut lucruri de care să-mi fie ruşine, lucruri grave, vreau să spun, pentru că am făcut şi destule greşeli, mai ales când m-am lăsat purtată de o anumită naivitate. Greşeli, nu şi josnicii.

Am greşit, de cele mai multe ori, neştiind să deosebesc duşmanii de prieteni, fiind prea deschisă, cu inima în palmă, dezgolită. Iar ceea ce mă supără este că nu m-am lecuit nici acum, chiar dacă am primit câteva usturătoare lecţii, de la alţii, de la viaţă. Dorind să întâlnesc doar binele, frumosul, armonia le caut chiar şi acolo unde ele nu sunt.

Pentru ca apoi să mă scutur de iluzii şi să fac mare haz de prostia căreia i-am căzut pradă. Oricum, îmi este în continuare destul de greu să văd întotdeauna limpede, să discern între adevăr şi fals, între cei care vor să mă atragă de partea lor (manevrându-mă) şi cei care-mi sunt cu adevărat prieteni. Încerc să văd dincolo de măşti, să rezist, să nu mă intereseze războaiele altora, să nu intru în raza unor influenţe nefaste, unor jocuri de interese necurate, într-un cuvânt, să nu mă las folosită.

La 2 septembrie a.c., academicianul Solomon Marcus (n. 1925) a fost invitat de Institutul de Filologie al Academiei Republicii Moldova şi de ICR Chişinău la Congresul „Limba română, limbă a integrării europene“. În acest context a rostit un discurs cu tema „Limba română, între infern şi paradis“, reprodus de revista „Viaţa românească“ din sept.-oct. 2013, din care transcriem câteva fragmente. Textul este foarte uşor de parcurs şi de asimilat pentru că e un grupaj de meditaţii şi amintiri, cu intertitluri explicative.

O RELAŢIE FOARTE PERSONALĂ. „Relaţia mea cu limba română poartă o amprentă foarte personală, la fel de personală ca relaţia cu părinţii mei, cu fraţii şi cu sora mea.“ Titlul adus în sprijin pentru a motiva tema abordată – „Româna globală“, de Sanda Galopenţia.

ROMÂNA MEA E INCONFUNDABILĂ CU A TA. „A mă putea exprima, a reduce la minimum decalajul dintre ceea ce vreau să spun şi ceea ce reuşesc să spun sunt pentru mine nevoi vitale.“ „De aceea, limba română este casa mea.“ „Limba română există în atâtea variante câţi vorbitori ai ei există.“ (Lingviştii numesc aceste varietăţi individuale idiolecte.)

PRIMELE MELE ROSTIRI ÎN LIMBA ROMÂNĂ. Sunt „două exclamări: <> (la vederea unei pisici la o fereastră) şi <>“Două binoame, adică.

LA VÂRSTA GRĂDINIŢEI. „<>, de G. Coşbuc a fost primul meu fior în faţa limbii române paradiziace.“ Poezia a fost auzită la Grădiniţa „de pe strada Negel, din oraşul meu natal, Bacău“. Copilul care plânge e etichetat drept copil rău, când de fapt plânsul „e cronologic prima formă de manifestare a spiritului critic al fiinţei umane“. Merită recitită poezia, pentru a identifica trei ipostaze ale copilăriei aflate sub semnul comunicării.

UN INFERN: ÎNJURĂTURILE BIRJARILOR. Neavând o curte, pe Strada Iernii din Bacău, copilul S. Marcus era obligat uneori să asiste la spectacolul degradant al conflictelor umane. Durerea viitorului cărturar era că în centrul înjurăturilor se aflau mama, divinitatea, crucea, limba română dezvăluindu-şi „resurse bogate de expresie“, demne de o cauză mai bună, desigur.

CUM M-A MODELAT EMINESCU. În adolescenţă (după cum se vede, Solomon Marcus ne oferă un bildungsroman sui-generis), primele „atitudini în faţa naturii, a boltei cereşti, sentimentul infinitului, reprezentarea cunoaşterii, a trecerii timpului, primul fior în prezenţa făpturii feminine“ i-„au fost modelate de poeziile lui Eminescu“. „Orice limbă este o creaţie colectivă şi în mare parte anonimă“, dar există „coautori cu o contribuţie atât de puternică, încât nu avem voie să-i omitem“. Primul dintre aceştia este Eminescu, cu „merite speciale în configurarea părţii de paradis a acestei limbi“, urmat de Creangă, Arghezi, Ion Barbu şi Nichita Stănescu, elogiaţi „sub aspectul creativităţii lor lingvistice“.

PARADISUL NU E NUMAI LA SCRIITORI. Suntem prizonierii prejudecăţii că literatura e singura cale prin care se îmbogăţeşte limba română. De fapt, „în orice domeniu de creaţie, de activitate profesională s…t, pot fi identificate comori de limbă română“. S. Marcus dă exemplul lui Gh. Lazăr şi Gh. Asachi (de altfel, fondatorii învăţământului în limba română la noi), înainte de care se considera că româna e „doar pentru ciobani“.
Traducând manuale necesare viitorilor ingineri, de pildă, cei doi au descoperit că „noţiunile şi raţionamentele care apar în manualele şcolare din Occident pot fi echivalate într-o limbă românească foarte exactă şi expresivă, uneori chiar fermecătoare“. Academicianul dă ca exemplu felul în care sunt descrise „căutarea în tablele de logaritmi şi călătoria funcţiei sinus în cele patru cadrane trigonometrice“, care pot deveni „adevărate aventuri, urmărite cu o curiozitate crescândă“.

Mulţi dintre dascălii de azi suntem inexpresivi, uscaţi, un fel de manuale vorbitoare („Doamnă profesoară, ceea ce ne spuneţi dv. este şi în carte!“, a interpelat-o un băiat de-a şaptea pe profesoara de română, fără să ştie că se va supune sancţiunilor…). „Ne lipseşte povestea“, a subliniat în mai multe rânduri Solomon Marcus în faţa unei săli arhipline (Aula Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău) luni, 2 decembrie. Erau de faţă foste, actuale şi viitoare cadre didactice, dar şi părinţi…

În fiecare an pe data de 6 decembrie Sfânta Biserică sărbătoreşte pe Sfântul Ierarh Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai creştinismului, mai popular chiar şi decât Sfântul Ioan Gură de Aur, a cărui sfântă Liturghie se săvârşeşte mereu.

Oameni ca şi noi, născuţi cu slăbiciunile firii omeneşti, sfinţii s-au străduit neîncetat, în viaţa lor pământească, să se depăşească pe ei înşişi, să nu se lase pradă slăbiciunilor firii, să învingă ispita şi păcatul, să se apropie cât mai mult, pe calea desăvârşirii, de modelul şi exemplul lor suprem, Domnul nostru Iisus Hristos. Cu toate că, priviţi fiecare în parte, sfinţii se deosebesc unii de alţii prin lucrarea lor, prin sfârşitul vieţii lor, ei se aseamănă laolaltă foarte mult, formând o unitate spirituala de cuget, de simţire şi de lucrare, de comuniune strânsă – comuniunea sfinţilor.

Ceea ce aduce drept contribuţie personală la această comuniune a sfinţilor Sfântul Ierarh Nicolae şi explică evlavia deosebită de care se bucură, sunt, aşa cum sublinia părintele Arsenie Boca, cele două calităţi esenţiale ale sale: Dragostea de popor – până la sacrificiu, şi Dragostea de Iisus – dragostea de Adevăr. Deci „mila şi adevărul” pe care le-a trăit ca ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu 1-a făcut mare înaintea oamenilor.

Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mica în a doua jumătate a secolului III d. Hr., din părinţi creştini bine înstăriţi. Din fragedă pruncie, el a fost crescut în duh de credinţă şi evlavie după învăţătura cea dreaptă a Bisericii. Sfântul Nicolae s-a nevoit cu toată râvna, de-a lungul întregii sale vieţi pământeşti, să sporească în credinţă şi înţelepciune, în dragoste şi milostenie şi, astfel, să urce tot mai sus pe treptele desăvârşirii.
Edictul de recunoaştere a creştinismului dat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare în anu1 313 1-a găsit pe sfântul Nicolae în temniţă, de unde a fost eliberat împreună cu toţi ceilalţi creştini. În anul 325, când Împăratul Constantin a convocat primul Sobor Ecumenic pentru a stăvili marea erezie a arianismului, printre cei 318 sfinţi Părinţi participanţi era şi Sfântul Nicolae.

Cu acest prilej s-a făcut cunoscută râvna Sfântului Nicolae pentru Adevăr, căci Sfântul Nicolae 1-a pălmuit pe ereticul Arie în plin sobor pentru hulirea lui: că Iisus n-ar fi Dumnezeu adevărat, ci numai o făptură a lui Dumnezeu. Iată râvnă pentru Adevăr, cum n-au mai avut-o alţi Părinţi ai Bisericii.

Dar Sfântul Nicolae nu s-a ocupat numai de grijile duhovniceşti ale turmei sale. El a luat omul ca întreg, şi pentru întreg omul s-a preocupat de toate nevoile sale. În toate zilele, Sfântul Nicolae venea în ajutorul săracilor şi necăjiţilor vieţii cu diferite fapte de milostenie din bunurile sale: pe cei flămânzi îi sătura, pe cei goi îi îmbrăca, pe cei deznădăjduiţi îi încuraja, devenind astfel un dulce liman de sprijin şi mângâiere pen¬tru toţi oropsiţii vieţii. Cel mai cunoscut exemplu este ajutorarea şi înzestrarea a trei fecioare sărace orfane de mamă, care din cauza sărăciei erau pe cale să cada pradă păcatului desfrânării, pe care le-a scăpat de mizerie şi păcat aruncându-le bani pe ascuns de trei ori.

Prin harul şi cu ajutorul lui Dumnezeu, Sfântul Ierarh Nicolae a săvârşit multe fapte măreţe şi chiar minuni, despre care ne vorbeşte tradiţia Bisericii creştine pe care el a slu¬jit-o cu pricepere, cu dragoste şi demnitate până prin jurul anului 340, când şi-a dat obştescul sfârşit, fiind chemat de Domnul la cele cereşti. Aceiaşi tradiţie evlavioasă spune că o lume întreaga l-a plâns cu amar, pentru că era nevoită să se despartă de un părinte scump, de sprijinitorul milostiv, de Ierarhul luminat. Iar toate minunile pe care le-a făcut şi le va face Dumnezeu oamenilor după mutarea sfântului la ceruri, nu au altă explicaţie, decât că sunt un răspuns pe care îl dă Dumnezeu oamenilor pentru iubirea lor de marele ierarh. Căci Dumnezeu e făcătorul de minuni în sfinţi Săi, indiferent dacă sunt în lumea aceasta sau s-au mutat în cealaltă.

Prin viaţa sa de „înger în trup”, prin faptele sale de adevărat slujitor al lui Dumnezeu şi al oamenilor, Sfântul Ierarh Nicolae, a fost, este şi rămâne mereu un veritabil model de urmat pentru creştinii din toate locurile şi din toate timpurile, care îl cinstesc străduindu-se să transpună cât mai mult din faptele lui bune în propria lor viaţă.

Pr. dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

Poate părea curios faptul că în acest timp de pregătire la sărbătoarea Crăciunului, Evanghelia ne vorbeşte despre Ioan Botezătorul, mai ales dacă privim Crăciunul doar ca pe o sărbătoare alcătuită din daruri, lumini multicolore, mese îmbelşugate, întâlniri familiale, vacanţe etc.
Ba, mai mult, din acest punct de vedere, apelul lui Ioan Botezătorului apare mai degrabă nepotrivit în ambientul bogat al publicităţii şi al tematicilor obişnuite din aceste săptămâni: „costumul” lui este din păr de cămilă, „hrana” lui este alcătuită din lăcuste şi miere sălbatică. Iar discursul său constă într-o invitaţie: „Convertiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Mt 3,2); sunt cuvinte deloc în sintonie cu sloganele agenţiilor de turism sau ale marilor magazine în aceste zile.

În Evanghelie, Ioan este prezentat ca un profet, adică „un om trimis de Dumnezeu” (In 1,6), cu misiunea de a pregăti poporul lui Israel pentru venirea lui Mesia. Or, exista convingerea că Mesia va inaugura o eră a dreptăţii, a păcii şi a bunăstării pentru poporul ales, aşa cum o prezintă profetul Isaia în prima lectură. Dar aşa cum se întâmplă adesea, mulţi erau înclinaţi să creadă că toate acestea ar trebui cumva „să vină de la sine”, că ar trebui să se realizeze fără un angajament personal.

În schimb, Ioan Botezătorul, chiar în timp ce anunţă că împărăţia cerurilor este aproape – adică faptul că Dumnezeu este gata să intervină în istoria umană pentru a realiza promisiunile din vechime – îi invită pe toţi la convertire, ca să nu rămână în afara planului lui Dumnezeu; toţi trebuie să facă „roade vrednice de pocăinţă”, dacă vor să fie părtaşi la împărăţia lui Dumnezeu care vine.

Desigur, profetul Isaia „idealiza” atunci când vorbea despre ziua în care va înceta orice fel de nedreptate şi violenţă pe pământ. După câte se văd şi apar, acea zi nu a venit încă… Oare aceasta înseamnă că Isus nu este într-adevăr Mesia cel aşteptat? Cu siguranţă că nu!
Toţi suntem de acord în a spune că este ideală o lume în care domneşte pacea, în care toţi se iubesc şi în care nimeni nu face nici un rău… Dar nu ne putem aştepta ca lumea să fie transformată imediat ca printr-o atingere cu o baghetă magică. Şi nici nu putem arunca toată responsabilitatea pe realităţile politice; desigur, avem nevoie de legi şi instituţii mai drepte, dar acestea nu sunt suficiente.

Transformarea cea mai profundă a lumii trece prin transformarea noastră, şi mai exact este vorba despre acea „convertire” la care ne invită Ioan Botezătorul. Spun ne invită, pentru că discursul lui Ioan Botezătorul nu este valabil numai pentru poporul din timpul său. Şi astăzi, ca şi atunci, trebuie să pregătim calea Domnului în această lume, începând fiecare de la el însuşi: recunoscând, înainte de toate, răul care există în noi şi angajându-ne fiecare personal pentru a promova dreptatea, blândeţea şi pacea.

Ne aflăm în timpul Adventului şi ne pregătim pentru a sărbători din nou Crăciunul, în amintirea venirii lui Cristos pe pământ; şi în cazul nostru, al celor care ne numim creştini, este vorba de a ne examina până în ce punct l-am acceptat şi l-am primit cu adevărat în viaţa noastră pe Cristos şi mesajul său, sau în ce măsură suntem dispuşi să-l primim, pentru ca, într-adevăr, celebrarea Crăciunului să nu fie una lipsită de semnificaţie.

Pr. Emanuel Imbrea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău