Acasă Blog Pagina 3943

Adolescent de 16 ani, retinut pentru furt

    La data de 15 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, cu sprijinul lucrătorilor S.A.S. Bacău, în urma unor percheziţii domiciliare, au depistat doi minori de 15 şi 16 ani, din Bacău, care în noaptea de 14 aprilie a.c. au sustras mai multe bunuri dintr-un autoturism parcat pe strada Milcov din municipiu.

    Bunurile sustrase au fost recuperate în proporţie de 40 % şi restituite părţii vătămate.

    Faţă de minorul de 16 ani s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

    Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.

    Politistii asigura ordinea, de Sarbatori

      În perioada Sfintelor Sărbători de Paşti, poliţiştii băcăuani vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

      617 poliţişti asigură ordinea şi liniştea publică în județul Bacău pe perioada Sfintelor Paşti. Peste 250 de poliţişti vor fi în stradă, în Noaptea de Înviere, în preajma lăcaşelor de cult în care se vor desfăşura manifestări religioase de amploare.

      În perioada 19-21 aprilie a.c. peste 170 de patrule de siguranţă publică, dintre care 34 pedestre şi 147 auto, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

      Efectivele de poliţie rutieră vor fi prezente pe 10 tronsoane de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, 30 de mijloace auto, dintre care 11 dotate cu aparate radar.

      În Noaptea de Înviere, sunt preconizate a se desfăşura manifestări religioase de amploare pe raza județului Bacău. Măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate, în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite, de către 251 de poliţişti (106 de ordine publică, 92 rutieri, 25 de investigaţii criminale şi 28 din cadrul altor structuri de poliţie).

      Menţionăm că dispozitivele de ordine şi siguranţă publică organizate de I.P.J Bacău în această perioadă sunt constituite în proximitatea a lăcaşurilor de cult ortodoxe și catolice. Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

      Sfaturile poliţiştilor băcăuani pentru un trafic rutier în siguranţă în perioada Sărbătorilor de Paşti

        Poliţiştii rutieri băcăuani vor fi la datorie în această perioadă pentru ca traficul rutier şi pietonal să se desfăşoare în condiţii de normalitate. În acest sens, în zonele aglomerate vor fi instituite filtre rutiere care vor asigura fluenţa traficului rutier şi pentru a preîntimpina producerea unor evenimente grave.

        Poliţiştii vor monitoriza traficul rutier, în vederea prevenirii evenimentelor grave şi combaterii încălcării regimului legal de viteză, fiind monitorizate în special traseele de deplasare către staţiunile turistice şi celelalte aglomerări urbane.

        Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

        Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra respectării regimului legal de viteză întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

        Pentru o călătorie în siguranţă poliţiştii băcăuani recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte următoarele reguli de conduită preventivă:

        • Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.
        • Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.
        • Asiguraţi-vă că funcţionează corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare.
        • Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.
        • Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.
        • Respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.

        De asemenea, poliţiştii recomandă pietonilor să evite să circule pe partea carosabilă şi să folosească pentru traversare numai trecerile pentru pietoni marcate şi semnalizate, asigurându-se temeinic înainte de a traversa.

        Cod Galben de ploi abundente în 7 județe până joi seară

          Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, miercuri, o atenționare Cod Galben de ploi abundente și ninsori în zona montană, valabilă în 7 județe din Oltenia și sudul Banatului, începând de miercuri seară, de la ora 18,00 până joi, la ora 20,00.

          Județele afectate de ploi însemnate cantitativ sunt Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Olt, Dolj, Vâlcea și jumătatea județului Argeș.

          Astfel, în intervalul menționat va ploua în cea mai mare parte a țării. În Oltenia și în sudul Banatului, cantitățile de apă vor depăși local 25—30 de litri/mp și izolat 50 de litri/mp, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 — 60 km/h. În zona de munte va ninge, iar în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali stratul de zăpadă nou depus va fi consistent și vor fi rafale de vânt de peste 70 km/h.

          Potrivit ANM, din după-amiaza zilei de miercuri, 16 aprilie, și până în seara zilei de joi, 17 aprilie, temporar vântul se va intensifica și în Muntenia, unde va depăși la rafală 60 km/h.

          În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza atenționarea meteorologică.

          AGERPRES

          A murit poeta Nina Cassian

          Poeta Nina Cassian a decedat marți, la vârsta de 89 de ani, la New York, au declarat pentru AGERPRES surse apropiate scriitoarei.

          Poeta Nina Cassian (Renée Annie Ștefănescu) s-a născut la Galați, la 27 noiembrie 1924.

          Poetă, prozatoare și traducătoare, autoare de lieduri și muzică de cameră, Nina Cassian s-a stabilit în SUA din 1985. A făcut școala primară și primele clase liceale la Brașov (1926-1936), luându-și bacalaureatul la București, în 1942. A urmat cursuri de actorie, cu Beate Fredanov și Alexandru Finți, și pictură, la școala lui M.H. Maxy și cu Georg Lowendal. A studiat muzica cu Constantin Silvestri, Mihail Jora ș.a. A audiat cursuri de filologie la Universitatea din București.

          A fost redactor la ‘Rampa’ (1947-1948) și ‘Urzica’ (1949), profesor la Școala de literatură „M. Eminescu”.

          A debutat în 1945, în România liberă, cu poemul „Am fost un poet decadent”. Primul său volum, de expresie avangardistă, „La scara 1/1”, apare în 1947.

          În următorii ani, poeta a cedat presiunilor ideologice ale epocii, scriind versuri proletcultiste: „Sufletul Nostru” și „An viu — nouă sute și șaptesprezece” (1949), „Tinerețe” (1953), „Florile patriei” (1954), „Versuri alese” (1955). După 1957, revine la un lirism autentic, publicând volumele „Vârstele anului”, „Dialogul vântului cu marea” (1957), „Sărbătorile zilnice” (1961), „Ambitus” (1969), „Loto-poeme” (1972).

          A scris numeroase cărți pentru copii, cea mai cunoscută fiind ‘Nică fără frică’ (1950); a tradus din V. Maiakovski, Moliere, H. Heine. A compus muzică vocală și instrumentală, a scris și piese pentru teatrul de păpuși.

          În anul 1985 s-a expatriat, stabilindu-se în SUA, unde a continuat să publice proză și poezie. În ultimii ani a publicat volume de memorialistică ‘Memoria ca zestre’.

          În Anglia i-a apărut volumul de versuri ‘Call Yourself Alive’ iar în Statele Unite, ‘Life Sentence’, traduceri reușite ale volumelor din țară, precum și volume noi, precum ‘Take My Word for It!’, ‘Blue Apple’ și ‘Lady of Miracles’, care s-au bucurat de succes. Poemele sale au apărut în revistele americane ‘The New Yorker’, ‘Atlantic Monthly’, ‘New England Review’ și ‘American Poetry Review’.

          În 2005, Cassian a lansat, la Institutul Cultural Român din New York, al treilea volum memorialistic, ‘Memoria ca zestre. Cartea a III-a’, după ce în 2003 și 2004 lansase, în România, primele două volume din acest jurnal autobiografic.

          La 10 noiembrie 2008, în cursul unei vizite în România (alături de soțul său), și-a lansat ‘Spectacol în aer liber’ (o antologie de poezie) și ‘Confidențe fictive’ (o colecție de nuvele de dragoste). În 2009, la Editura W.W. Norton îi apărea un nou volum de poezii: ‘Continuum. Poems’ (‘Continuu. Poeme’).

          În 2010, Editura Cărțile Tango a publicat ‘Memoria ca Zestre (3 vol.)’ a Ninei Cassian.

          ‘Viața mea este o carte deschisă”, declara atunci, pentru AGERPRES, scriitoarea, dezvăluind că volumele sale de memorii cuprind povestea iubirilor „reușite sau avortate”, a dezamăgirilor unei intelectuale care a crezut sincer în „iluziile comunismului”, dar și a exilului său american, în care a avut „norocul” de a-l fi întâlnit pe soțul Maurice, care i-a „salvat viața”.

          A fost distinsă cu Premiul de stat în 1950, Premiul Uniunii Scriitorilor din România în 1969 și cu ‘Leul literar’ pe anul 1994, acordat de ‘New York Library’.

          AGERPRES

          17 04

            p1

            Bacauanii prefera sa petreaca Pastele in familie

              Bacauanii prefera sa isi petreaca Pastele in familie, fie la bloc, fie la tara si evita deplasarile mai lungi, in scop turistic. Dovada in acest sens sunt vânzarile destul de scazute inregistrate de agentiile de turism locale pentru aceasta perioada, mai scazute chiar si decât anul trecut sau acum doi ani. Iar cei care au plecat, totusi, in vacante pascale au preferat in destul de mare masura strainatatea, datorita preturilor mult mai mici decât la noi.

              „Am avut vânzari destul de mici la vacante pentru aceasta perioada, a Pastelui, mai mici decât anul trecut. Cei care au ales destinatii in tara au plecat in Bucovina, la manastiri, sau in Harghita, de exemplu. In strainatate s-a plecat mai mult spre Praga sau Budapesta”, a declarat Liliana Manole, managerul Agentiei Top Travel Bacau.

              O imagine asemanatoare o prezinta si un alt operator important de turism, Agentia Mareea Estival Tur. „Bacauanii prefera sa stea acasa. S-a plecat mult mai putin decât anul trecut. Ceva mai bine s-au vândut pachetele turistice in Bucovina, in zona Bran, dar mai ales in Bulgaria. Românii merg la vecinii din sud pentru mâncat si baut, fiindca la 30 euro/noapte all inclusive isi permit acest lucru.

              La noi, preturile ajung la 200 de euro pentru trei nopti, doar cu mic dejun inclus si masa pascala festiva”, a delarat Gelu Elisei, managar Mareea Estival Tur Bacau.

              Olimpicul disparut, cautat si dincolo de granite

                Andrei Cobuz, elevul de la Colegiul „Vasile Alecsandri” Bacau, disparut in data de 2 aprilie este cautat in continuare de familie si autoritati.

                Disparitia sa a fost adaugata in lista urmaritilor national de pe site-ul Politiei Române. In paralel, colegii de clasa si rudele ii distribuie fotografia cu toate datele de identificare, traduse in limba engleza si maghiara, pe paginile de socializare, in speranta ca poate va fi recunoscut si dincolo de granite, in cazul in care a parasit tara.

                Reamintim ca, Andrei Cobuz (18 ani), olimpic la informatica, a plecat voluntar de acasa si nu se mai stie nimic de el. Telefonul mobil si l-a inchis de atunci.

                Profit de peste 91 milioane de lei la SIF Moldova

                A doua zi a Adunarii Generale a Actionarilor, derulata ieri, s-a derulat conform ordinii de zi, iar toate hotarârile au fost votate fara probleme.

                Conform Convocatorului, au fost indreptatiti sa participe si sa voteze persoanele având calitatea de actionar la data de referinta 31.03.2014. La sedinta au participat personal, prin reprezentant sau prin corespondenta un numar de 110 actionari detinând un numar de peste 157 de miloane de actiuni cu drept de vot, reprezentând 30,5% din numarul total de actiuni cu drept de vot din capitalul social al SIF Moldova (peste 516 milioane actiuni).

                AGA a aprobat raportul de activitate al Consiliului de Administratie pentru execrcitiul financiar 2013. Astfel, veniturile totale ale SIF Moldova in exercitiul financiar 2013 au fost de peste 272 milioane lei, iar profitul net se ridica la 90,8 milioane lei. Dividendul a fost stabilit la 0,066 lei/actiune, dupa cum a comunicat presedintele SIF Moldova, Costel Ceocea. Plata dividendelor, in suma totala de peste 34,2 milioane lei, va demara in maxim 60 de zile de la data publicarii hotarârilor AGA in Monitorul Oficial. Restul profitului net se constituie in forma de „alte rezerve”.

                Pentru exercitiul financiar 2014, AGA a stabilit si aprobat venituri totale de 241,1 milioane lei si un profit net de 117,8 milioane lei.

                ATENEU – 535

                Din sumarul numarului 535, martie 2014, retine atentia dialogul cu scriitorul Stefan Munteanu “Am invatat de la Constantin Noica sa nu ma odihnesc in George Calinescu”, consemnat de o fosta studenta a profesorului, Mirela Tonita Craciun. Adrian Jicu (pag.3) semneaza cronica unei carti a episcopului Ioachim Giosanu (Ioachim Bacauanul), aparuta la Editura Filocalia, Roman, 2013, “Crestinismul abia incepe”, iar Ioan Danila, neobositul sustinator al “repatrierii” Casei “Alecsandri” a incredintat tiparului un incitant interviu cu Mircea – Radu Iacoban:

                “Nu se poate ca in România anului 2014 sa ramânem cu o ruina”, cu referire directa la situatia jenanta din Bacau, unde o marturie a trecutului istoric si literar este in pragul disparitiei. La rubrica “Personalitati bacauane”, Cornel Galben aduce in prim plan portretul unei mari artiste, care a trait si a creat multi ani si in Bacau: Letitia Oprisan. Dan Persa se intreaba “Este Bacaul un oras bacovian?”, Marius Manta scrie despre “Documentele reeducarii”, cartea istoricului Mircea Stanescu, iar “O noua (v)ideologie literara” este semnat de Vasile Spiridon.

                Poeta Silvia Patrascanu este prezenta in ATENEU cu 7 (sapte) dintre cele mai frumoase creatii din ultima perioada, pregatite pentru un…viitor volum: asceza, numai unul, viata neduioasa, visul care nu puterezeste, se fac dintr-o data cenusa, nu va opriti, cuplata la aparate, sunt titlurile autoarei, am ales pentru cititorii nostri câteva versuri din poezia “se fac dintr-o data cenusa”: sunt nemaipomenit de frumoasa noaptea/ e intuneric si nu vezi dar iti spun am plete de iarba/ ochi de papadie sunt asa de buna de calda de/inmiresmata/ sufletul meu e salcie miez dulce de nuca necoapta/ e cuibul agatat de vârful stâncii/ mângâierile mele sunt usoare ca fragii…
                Daca suntem la capitolul creatie literara, semnalam si povestirea “Baia”, de Eugen Verman, cât si poezii semnate de Dan Sandu.

                Revista ATENEU se distribuie si prin reteaua Trustului Media Desteptarea.

                Fotbal/ Liga a III-a: Bune doar pentru play-out

                Judetul Bacau nu conteaza in acest an in lupta pentru promovarea in esalonul secund. Desi au pornit sezonul cu mari ambitii, cele doua divizionarele C bacauane Aerostar si CSM Moinesti il incheie cu capul in jos. Privind exclusiv catre play-out, acolo unde vor continua campionatul de vineri incolo.

                Daca Moinestiul ia startul play-out-ul de pe prima pozitie, in schimb Aerostarul il incepe de pe penultima, la mare lupta cu „lanterna” Bucovina Radauti. In prima runda din play-out, „aviatorii” vor evolua pe terenul sucevenilor de la Sporting. Demn de semnalat este faptul ca doua din cele patru victorii obtinute de Aerostar in sezonul regulat au fost reusite chiar impotriva lui Sporting.

                Si cum nu exista doi fara trei, n-ar fi exclus ca Boghian si Comp. sa inceapa faza finala a competitiei cu un nou succes. Moinestiul, in schimb, va sta in prima etapa din play-out; o pauza numai buna pentru regruparea trupei, care vine dupa un mini-retur desfasurat sub semnul infrângerilor.

                Programul play-out-ului in Seria I din Liga a III-a:

                Etapa 1 (18 aprilie): Ceahlaul II – Bucovina Radauti, Sporting Suceava – Aerostar. CSM Moinesti sta.

                Etapa 2 (25 aprilie): Bucovina Radauti – Sporting Suceava, CSM Moinesti – Ceahlaul II. Aerostar sta.

                Etapa 3 (2 mai): Sporting Suceava – CSM Moinesti, Aerostar – Bucovina Radauti. Ceahlaul II sta.

                Etapa 4 (6 mai): CSM Moinesti – Aerostar, Ceahlaul II – Sporting Suceava. Bucovina Radauti sta.

                Etapa 5 (9 mai): Aerostar – Ceahlaul II, Bucovina Radauti – CSM Moinesti. Sporting Suceava sta.

                Etapa 6 (16 mai): Bucovina Radauti – Ceahlaul II, Aerostar – Sporting Suceava. CSM Moinesti sta.

                Etapa 7 (23 mai): Sporting Suceava – Bucovina Radauti, Ceahlaul II – CSM Moinesti. Aerostar sta.

                Etapa 8 (27 mai): CSM Moinesti – Sporting Suceava, Bucovina Radauti – Aerostar. Ceahlaul II sta.

                Etapa 9 (30 mai): Aerostar – CSM Moinesti, Sporting Suceava – Ceahlaul II. Bucovina Radauti sta.

                Etapa 10 (6 iunie): Ceahlaul II – Aerostar, CSM Moinesti – Bucovina Radauti. Sporting Suceava sta.

                Clasament play-out
                1 CSM Moinesti 8 6 0 2 16-9 18p.
                2 Ceahlaul II 8 3 3 2 9-10 12p.
                3 Sporting Suceava 8 3 1 4 11-12 10p.
                4 Aerostar Bacau 8 3 0 5 8-7 9p.
                5 Bucovina Radauti 8 2 2 4 10-16 8p.

                Handbal/ Liga Nationala: Incalzire pentru play-off

                Handbalistii Stiintei MD Bacau au intrat in linia dreapta a pregatirilor in vederea confruntarilor cu Energia Lignitul Pandurii Târgu-Jiu din prima faza a play-off-ului Ligii Nationale. Astfel, vineri, elevii lui Eliodor Voica vor sustine ultimul meci de pregatire, intâlnind, de la ora 11.30, in Sala Sporturilor, divizionara A HC Vaslui.

                Duminica, in prima zi de Paste, studentii vor pleca, via Resita, spre Târgu-Jiu, acolo unde marti, 22 aprilie, vor juca, de la ora 19.00 (in direct la Digisport) prima partida a play-off-ului cu Energia Pandurii. Urmatoarele jocuri sunt programate in Bacau, pe 25 aprilie (ora 17.00) si, daca va fi cazul, pe 26 aprilie, de la ora 15.00.

                Si daca tot am amintit de amicalul cu HC Vaslui, sa notam ca la finalul saptamânii trecute, si „satelitul” Stiintei a bifat un test in compania vasluienilor. Stiinta II s-a impus la Vaslui cu 44-41, iar mâine va evolua la Galati, in compania gazdelor de la CSU, in cadrul etapei a 21-a a Diviziei A.

                Volei masculin/ Olimpiada Nationala a Sportului Scolar: „Ion Ghica”, in Top 5

                La finalul saptamânii trecute, Dejul a gazduit faza nationala la volei masculin a Olimpiadei Nationale a Sportului Scolar.

                Bacaul a fost reprezentat de Colegiul Economic „Ion Ghica” , care s-a clasat pe un meritoriu loc 5 din opt echipe, celelalte participante fiind gazdele de la Dej, Timisoara, Baia Mare, Craiova, Bucuresti, Ploiesti si Râmnicu-Sarat.

                Antrenorii Marilena Grigoras si Gabriel Armanu au utilizat urmatorul lot de jucatori: Andrei Saracutu (clasa a 12-a G), Cosmin Pântea (cls. a 11-a I), fratii Ciprian si Iulian Grigore (ambii cls. a 11-a A), Costel Bichescu (cls. a 11-a P), Dragos Hântaru (cls. a 9-a a J), Ionut Broasca (cls. a 9-a K), Dragos Mândru (cls. a 10-a A), Dragos Ilie (csl. a 9-a) si Alexandru Compot (cls. a 9-a G).

                Concurs judetean de „Desen tehnic si infografica”

                  La Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacau s-a desfasurat Concursul judetean „Desen tehnic si infografica”, editia a III-a, in cadrul proiectului „Tranzitia la piata europeana a muncii”. Acesta a fost initiat si organizat de prof. Lavinia Busca, prof. Carmen Cristea, prof. Mihaela Cosmescu, prof. Adriana Macinca.

                  Au participat elevi de la Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacau, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Onesti, Colegiul Tehnic „Grigore Cobalcescu” Moinesti, Liceul tehnologic Darmanesti. Concursul a evaluat competentele de desen tehnic industrial ale elevilor, utilizând aplicatia de tip CAD. S-au acordat premii si mentiuni pe domeniile mecanic si electric pentru urmatoarele calificari profesionale: Tehnician proiectant CAD, Tehnician transporturi, Tehnician in instalatii electrice, Tehnician mecatronist, clasele XI/XII.

                  „Nu este usor sa lucrezi in programele CAD, motiv pentru care nu sunt foarte multi elevi care sa reziste exigentelor. Dar in acest concurs elevii prezenti au dovedit ca se afla la un nivel bun in acest domeniu. Dorim sa continuam aceasta traditie, sa incurajam spiritul de competitie si sa stimulam potentialul creativ al elevilor”
                  prof. Mihai Guramulta, directorul Colegiului Tehnic „D. Mangeron”

                  O zi altfel la Gradinita 33

                    Grupa „Florile” de la Gradinita 33 Bacau, insotiti de coordonatoarul proiectului, educator Tincuta Maftei si 12 parinti s-au deplasat in localitatea Racaciuni, unde s-au bucurat de oferte educationale diverse: au vizitat grupele de prescolari ale Scolii Gimnaziale Nr. 2, Muzeul etnografic „Vasile Heisu” si Fundatia „Calabria”.

                    Ziua a debutat cu activitati de socializare prin jocuri, cântece, dansuri populare alaturi de copiii prescolari din localitate. Ulterior, muzeograful Alina Chelaru, i-a condus intr-o calatorie in timp prezentând intr-un mod accesibil colectii de costume populare traditionale din zona, vase in miniatura din lut, covoare tesute, cu motive geometrice.

                    Ultima locatie le-a oferit prilejul sa cunoasca copii cu probleme sociale, care au sansa sa se bucure de o supraveghere plina de afectiune, de spatii de joaca amenajate corespunzator, de sala de festivitati si aparate de joc pentru interior. Gazda de aici Roxana Ciciu le-a prezentat colectivul de adulti ce sfintesc locul in care muncesc si ocrotesc cu multa afectiune copiii din Centrul de Zi.

                    Activitati peste activitati la „Crai Nou’’

                      Activitatile Gradinitei cu Program Prelungit ,,Crai Nou” , organizate in saptamâna,,Sa stii mai multe, sa fii mai bun! ” au fost diverse.

                      Sub atenta coordonare a cadrelor didactice, prescolarii au aflat despre tainele Universului prin vizita la Observatorul astronomic, despre secretele ascunse în prajituri de la cei care lucreaza în laboratoarele unei cofetarii, despre pericolele strazii de la agentii de circulatie ai Biroului Rutier al Inspectoratului de Politie al Judetului Bacau, despre importanta si semnificatia sarbatorilor pascale de la preotii parohi din Cartierul Nord, despre un mediu curat si sanatos de la specialistii Agentiei de Mediu, iar de la Trupa de teatru pentru copii ,,Licurici’’, o noua poveste. Ulterior s-au transformat si in gradinari, au plantat flori si au amenajat o expozitie cu frumoasele lucrari despre anotimpul de primavara din cadrul proiectului educational ,,Din culori se naste o lume’’.

                      Deosebite au fost si activitatile de colectare si distribuire de ajutoare pentru copiii cu dizabilitati de la Scoala Speciala Bacau si pentru cei care beneficiaza de un adapost la Centrul Maternal.

                      S-au stabilit sursele de finantare pentru viitoarele autostrazi din Bacau

                      Bacaul va fi unul dintre nodurile importante de autostrazi din Modova si punct de pornire a legaturii rutiere cu inima Transilvaniei, iar acest lucru urmeaza sa se intâmple pâna in anul 2020. Pe lânga repetarea acestor promisiuni de catre ministrul transporturilor, Dan Sova, noutatea ultimei ale aparitii publice este ca acesta a prezentat si sursele de finantare, printre care se numara si banii colectati din acciza pe combustibil, care a intrat in vigoare de la 1 aprilie.

                      Autostrada ce va merge de la Ploiesti la Pascani, prin Bacau, va fi finantata din fondul de coeziune. Acesta este un fond special al comunitatii europene care ajuta statele membre cu un PIB pe cap de locuitor de mai putin de 90% din media comunitara, asa cum este si cazul României. Cealalta autostrada, Bacau-Brasov, va fi finantata din Fondul European de Dezvoltare Regionala, care este un fond special al comunitatii europene destinat reducerii decalajelor dintre gradul de dezvoltare a regiunilor comunitatii.

                      Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) s-a angajat sa termine in medie 250 km de autostrada pe an pâna in 2020. Pâna acum, cel mai „bogat” an a fost 2012, cu 140 de kilometri de autostrada realizati. Bacaul apare in intentiile CNADNR din acest an prin lansarea licitatiei pentru studiile de fezabilitate la viitoarea autostrada spre Brasov.

                      Sova spune ca pâna în 2020 România va avea 2.440 de kilometri de autostrazi si ca 90% din aceasta retea va fi gata in 2018, odata cu aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. În prezent România are 645 de kilometri de autostrazi, iar cea mai mare parte a acestora, circa 500 de kilometri, au fost deschisi circulatiei dupa Revolutie, la un ritm mediu de 20 de kilometri pe an.

                      Cât despre banii colectati din acciza pe combustibil, fondurile sunt estimate la doua miliarde lei (0,45 miliarde de euro), urmând ca din 2015 suma sa creasca la 2,4 miliarde lei (0,5 miliarde de euro) anual, dupa cum a explicat ministrul transporturilor. Acciza ar urma sa finanteze constructia a 697 de kilometri de autostrazi pe rutele Suplacu de Barcau-Gilau, Târgu-Mures-Târgu-Neamt-Siret, Bucuresti-Giurgiu, Calafat-Craiova, respectiv Craiova-Alexandria.

                      Inconstienta fara margini: Batea sapa pe un proiectil exploziv

                        Un barbat, din satul Bijghir, comuna Buhoci, si familia lui au trecut razant pe lânga moarte. De aproape 60 de ani, acesta avea in curte un proiectil exploziv, bagat in pamânt pe jumatate si pe care batea sapa sau coasa, in functie de sezon.

                        Il mostenise de la socrul sau, care si el il folosea pe post de nicovala. Vestea ca acesta bate sapa pe un proiectil ce putea exploda in orice clipa a inceput sa se raspândeasca prin sat si a ajuns si la seful Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta al comunei care la rândul sau a anuntat pompierii de la ISU Bacau.

                        „La momentul sesizarii chiar era o echipa de control in localitate. Din curtea unui cetatean a fost ridicat un proiectil exploziv de calibru 150 mm care era in perfecta stare”, a declarat lt. Andrei Grecu, purtator de cuvânt la ISUJ Bacau.

                        Specialistii spun ca oamenii au avut mare noroc. Proiectul avea incarcatura, dar nu mai avea capsa pentru detonare, dar chiar si asa putea sa explodeze si sa faca victime omenesti si insemnate pagube materiale.

                        A ajutat si faptul ca partea „sensibila” era ingropata. Una peste alta, o tragedie a fost evitata, iar pompierii revin cu rugamintea sa fie anuntati atunci când se gaseste munitie neexplodata.

                        „Facem apel la cetateni ca in cazul in care gasesc munitie ramasa neexplodata din timpul razboaielor sa anunte imediat politia sau sa sune la 112 pentru ca echipa pirotehnica sa intervina pentru asanare. In niciun caz sa nu-l duca acasa sau sa-l loveasca”
                        lt. Andrei Grecu, ofiter relatii publice ISUJ Bacau

                        Tragedie la Ciobanus

                        In septembrie 2007, un obuz de 82 de mm a explodat la Ciobanus, lânga Comanesti, la o cabana unde un grup de tineri petreceau absolvirea Academiei de Politie a unuia dintre ei. Atunci, un tânar a murit, iar alti cinci au fost raniti grav. Erau in curte când unul dintre baieti a gasit un proiectil si a venit sa-l arate celorlalti. L-a scapat pe sol si atunci a explodat.

                        Zeci de angajatori, reclamati la ITM ca nu platesc salariile

                        Zeci de angajatori au fost luati in vizor, luna trecuta, de catre Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau ca urmare a reclamatiilor depuse la adresa lor la aceasta institutie. Mai exact, in martie, la ITM Bacau au fost inregistrate 55 de sesizari, unele dintre ele având doi ori chiar mai multi semnatari.

                        Acestia sunt fosti ori actuali angajati ai agentilor economici incriminati. Cum era de asteptat, cei mai multi reclamanti (40) i s-au plâns ITM-ului ca angajatorii lor nu le-au achitat anumite drepturi banesti precum salariile, banii cuveniti pentru concediul medical ori cel de odihna sau sporurile cu caracter permanent.

                        Alti salariati au sesizat ca nu le-a fost incheiat in forma scrisa contractul individual de munca ori ca acesta le-a fost desfacut abuziv. Unii au semnalat ca au fost disponibilizati fara a li se acorda preavizul legal, prevazut de Codul Muncii.

                        Nu au lipsit nici cazurile in care ITM-ul a fost sesizat ca unii angajatori au refuzat eliberarea de adeverinte cu privire la derularea raporturilor de munca intre societatea lor comerciala si salariatii in cauza.

                        Numai doua din cele 55 de sesizari nu au fost rezolvate pe parcursul lunii martie, urmând sa fie solutionate de catre inspectorii de munca in aprilie. Dar, din pacate, si de aceasta data mai mult de jumatate dintre reclamanti nu au primit un raspuns favorabil.

                        Aceasta deoarece, in urma controlului, inspectorii de munca nu au gasit la angajatorul incriminat probe care sa confirme cele reclamate. Semnatarii sesizarilor mai au, insa, o cale de atac si anume aceea a justitiei. Ei se pot adresa instantei cu plângere impotriva angajatorului, conflictele de munca fiind judecate in regim de urgenta.

                        Copiii din Cleja strâng gunoaiele

                          Asociatia pentru Promovarea Dezvoltarii Personale (APDP) Bacau implementeaza proiectul „Impreuna gândim viitorul”, finantat printr-un grant din partea Elvetiei. Zilele acestea s-a realizat activitatea ”Eu fac parte” – proiect de voluntariat.

                          „A fost o provocare ca fiecare grup de beneficiari – elevi ai Liceului cu Program Sportiv si ai Scolii Gimnaziale Cleja -, sa realizeze cu ajutorul nostru un proiect de voluntariat pentru comunitatea din care fac parte.”
                          Carla Popa, presedinta APDP Bacau

                          Copiii au identificat o serie de nevoi ale comunitatii, apoi au implementat un proiect al carui scop este de a promova educatia pentru protejarea mediul inconjurator si dezvoltarea responsabilitatii fata de mediu. Scoala Cleja a demarat proiectul ”Un gunoi pentru fiecare tomberon”, care consta in ecologizarea zonei din jurul scolii, montarea de cosuri de gunoi si monitorizarea pastrarii curateniei.

                          Liceul cu Program Sportiv deruleaza proiectul ”Educatie pentru un mediu curat”, care presupune curatarea zonei invecinate liceului, plantarea de pomi si amenajarea unei gradini de flori. Alaturi de beneficiarii proiectului, au fost voluntarii si echipa APDP, cadre didactice si elevi din clasa a-IX-a, care au ales sa fie alaturi de colegii lor mai mici si sa-i sprijine in realizarea proiectului.

                          Proiectul „Impreuna gândim viitorul” are ca obiectiv cresterea nivelului de integrare socio-educatională a 120 de copii de 11-15 ani, care provin din medii dezavantajate din Cleja si Bacau, prin participarea acestora la 11 ateliere tematice de dezvoltare a abilitatilor de viata, 2 activitati outdoor si 2 activitati de voluntariat in comunitate.

                          ULTIMELE ȘTIRI