duminică, 1 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 3831

Sanatate la zero grade. Sanatoriu de 6 milioane de euro in Salina Tg. Ocna

Compania Salrom, proprietara minelor de sare de la Târgu Ocna, va demara o investitie majora intr-un sanatoriu de tratament balnear. Aici, se vor putea trata bolnavii de astm bronsic si cei cu alte diverse afectiuni ale cailor respiratorii.

„Ceea ce vreau sa promovez si sa initiez este o premiera nationala, iar ideea a pornit, in urma cu câtiva ani, dupa ce am participat la o conferinta internationala de speleoterapie de la Solotvino, in Ucraina. Ucrainienii au avut o mare traditie, tratând inclusiv bolnavii de la accidentul nuclear de la Cernobil. Ei au avut multe cercetari in domeniu tratamentului afectiunilor cailor respiratorii si a astmului bronsic. Din nefericire, lor li s-a prabusit sanatoriul pe care l-au avut si au ramas doar cu experienta”.
Aurel Bucur, director general Salrom

Investitiile, cifrate la circa 6 milioane de euro, vor fi localizate in doua foste exploatari de sare de la Tg. Ocna, respectiv Moldova Noua si Moldova Veche, considerate de multi specialisti ca fiind mult mai spectaculoase decât cele de la Slanic Prahova, chiar si decât de la mult mai cunoscuta salina de la Turda (edificiu mentionat chiar de UNESCO drept o destinatie de turism mondial de top, cu circa 350.000 de turisti anual).

DSC03457

„Posibil ca noi sa reusim la Tg. Ocna cu mai putini bani, si asta din doua motive. Unul, pentru ca aici sunt banii nostri, ai Salrom, care este detinut in procent de 49 la suta de Fondul «Solidaritatea», deci de americani, si diferenta de 51 la suta de statul român. De aceea, trebuie sa-i chibzuim. Chiar am luat legatura cu arhitectul care a fost la exploatarea de la Turda si credem ca beneficiind deja de experienta de acolo, solutiile vor mai spectaculoase si mai economice”, a precizat directorul general al Societatii Nationale a Sarii – Salrom, Aurel Bucur.

DSC_4827

Lucrarile vor incepe cel mai târziu la inceputul anului viitor, urmând a fi incheiate in maximum 3 ani. De retinut ca, in prezent, la salina de la Tg. Ocna, la nivelul orizontului IX, la 240 m. adâncime, exista de mai multi ani amenjate de catre Salrom câteva spatii pentru tratament, precum si o bisericuta la fel de spectaculoasa.

Salina-116

Aici, cei interesati pot petrece câteva ore de relaxare, in amfiteatrul pentru spectacole, pe miniterenurile de sport sau pur si simplu la plimbare si respirând aerul ionizat perfect pentru tratarea bolilor respiratorii si a astmului.

Intâlnire pe tema contrafacerii si pirateriei

Camera de Comert si Industrie (CCI) Bacau, a gazduit, recent, o conferinta cu tema „Stop contrafacrea si pirateria”. Evenimentul, organizat de Camera de Comert, în parteneriat cu Inspectoratul de Politie Judetean Bacau, s-a adresat tuturor agentilor economici care au un brand, au câstigat un segment de piata si vor sa îl protejeze, precum si celor care comercializeaza produse de brand.

Conferinta s-a desfasurat în cadrul proiectului Enterprise Europe Network (EEN) derulat de CCI Bacau. La actiune, au participat reprezentantii a 12 firme din judetul Bacau. Reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean Bacau au prezentat detaliat aspecte legate de fenomenul contrafacerii în România si respectarea drepturilor de autor în mediul WEB.

Totodata, au fost abordate si probleme ce tin de pirateria informatica, de marcile înselatoare în ceea ce priveste originea geografica, calitatea ori natura produsului si/sau a serviciului, cât si modalitati de prevenire si combatere a contrafacerii. La rândul lor, invitatii participanti la conferinta au prezentat principalele probleme întâmpinate în activitate, fiind interesate, totodata, de modalitatile de prevenire a acestor actiuni daunatoare activitatiilor firmelor.

Incep concursurile „Cu viata mea apar viata” si „Prietenii pompierilor”

    Elevii de gimnaziu si liceu se pregatesc pentru concursurile scolare cu tematica de protectie civila „Cu viata mea apar viata” si de prevenire si stingere a incendiilor „Prietenii Pompierilor”, faza judeteana. Primul se deruleaza in perioada 28 – 29 mai, la Scoala „Constantin Platon” Bacau, iar al doilea, in ziua de 30 mai, pe Stadionul Orasenesc Tg. Ocna.

    „La editiile din acest an, se vor alinia la linia de start a concursului scolar «Cu viata mea apar viata» un numar de 16 echipaje, formate din elevi ai claselor V-VIII si IX-XI, de la scolile din judetul Bacau. În cele doua zile de concurs, copiii se vor întrece pe parcursul a trei probe, una teoretica si doua practice”, a declarat lt. Andrei Grecu, purtator de cuvânt la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau.

    Cele doua probe practice constau în transportarea asistata a unui ranit din accident rutier asezat pe targa pe distanta de 50 metri, respectiv în deplasarea cu masca de gaze pe figura într-un raion cu obstacole, contaminat. La concursul scolar „Prietenii Pompierilor” s-au inscris 12 echipaje, formate din elevi de gimnaziu. Si acesta este structurat pe trei probe, una teoretica si doua practice, acestea din urma fiind proba de îndemânare „Pista cu obstacole” si proba „stafeta de 400 m cu obstacole”.

    19 bacauani muscati de capuse, la Urgente

      In acest week-end, 19 bacauani au ajuns la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau dupa ce au fost muscati de capuse. Zece dintre ei s-au prezentat duminica, dupa ce au petrecut dupa-amiaza in aer liber.

      Oamenii au venit tot la spital, desi au fost indrumati in repetate rânduri sa se prezinte la medicul de familie, pentru ca muscatura de capusa nu este considerata o urgenta medicala. A fost insa si un barbat care desi a mers la medicul de familie a ajuns in final tot la Urgente.

      Se pare ca medicul i-a prescris cinci zile de antibiotic, insa nu i-ar fi extras si capusa, iar pacientul a inceput sa se simta tot mai rau.

      Muscatura de capusa nedepistata se manifesta cu o eruptie specifica la locul muscaturii, urmata de febra, amorteala, mâncarime, dureri si umflaturi ale incheieturilor, palpitatii, greata si voma, iar la unii pacientii fac boala Lyme.

      Tratamentul este prescris de un medic generalist sau specialist si se bazeaza pe un antibiotic cu spectru larg. Anul trecut, numai in lunile aprilie si mai, peste 600 de bacauani s-au prezentat la spital dupa ce au fost muscati de capuse.

      „Fapte bune in vremuri grele”. Opt voluntari din Irlanda au muncit cu „Habitat”

        In cadrul programului „Fapte bune in vremuri grele” initiat de Habitat for Humanity România (HHR) si sprijinit de JTI Foundation, o echipa de opt voluntari din Irlanda de Nord a muncit la reabilitarea caselor sinistratilor din Cudalbi, judetul Galati, afectati de inundatiile din toamna trecuta.

        Pentru a veni ca voluntari in România, „cei opt irlandezi au organizat o cina caritabila, arata Mihaela Apetrei, manager comunicare HHR. Astfel, ei au obtinut banii pentru acoperirea costurilor de cazare, masa si transport si pentru a face o donatie in sprijinul locuirii decente in România.”

        Toate cele 60 de familii au beneficiat de sprijin in renovarea casei si repararea peretilor si a pardoselii. Saptamâna trecuta, voluntarii din Irlanda de Nord au scos pamântul umed din casa, au reparat peretii, au realizat fundatia din beton si finisajele.

        „Am ales sa venim in România pentru a oferi o mâna de ajutor oamenilor care, in urma inundatiilor, si-au pierdut toata agoniseala de o viata si care nu mai au unde sa locuiasca. Am vrut sa ne aducem si noi contributia la impactul pe care Habitat for Humanity il are in lume si in România”, a declarat Dolan Peter, unul dintre voluntari.

        Inundatiile din toamna 2013 au afectat 18 localitati din judetul Galati, dintre care Cudalbi a fost cel mai greu lovita. Doi oameni au murit, 500 de case au fost inundate si peste 3.000 de locuitori au fost afectati. „Habitat for Humanity România a intervenit inca de la inceput prin oferirea de sprijin localnicilor in procesul de reconstructie dupa dezastru”, arata Mihaela Apetrei. Cu sprijinul JTI Foundation, organizatie caritabila inregistrata in Elvetia, HHR a continuat ajutorul dat sinistratilor prin programul „Fapte bune in vremuri grele”.

        Ping-pong cu siguranta circulatiei localnicilor din Girleni

          De ani buni, trecerea peste calea ferata, situata la câtiva metri de DN 15 Bacau-Piatra Neamt, din comuna Girleni, pe care circula tot felul de trenuri, reprezinta un real pericol, mai ales pe timp de noapte, pentru toti cei care o traverseaza.

          Calea ferata taie pe acolo drumul care duce spre satul Surina, cu peste 50 de gospodarii si mai mult de 150 de suflete. Drumul incepe in dreapta, inainte de podul de la Girleni. Dupa vreo 20 de metri de parcurs pe acest drum, fara a fi atentionat prin niciun fel de indicator, calatorul se trezeste in fata caii ferate, care este la nivelul solului.

          Aceasta nu se distinge de la o distanta care sa le permita conducatorilor auto sa micsoreze viteza in timp util si sa se asigure ca, in momentul respectiv, nu trece niciun tren. Situatia aceasta am mai semnalat-o la mijlocul lunii ianuarie, intr-un articol publicat in ziarul „Desteptarea”. Atunci, Valentin Flenchea, primarul comunei Girleni, ne-a declarat:

          „Avem pregatite indicatoarele, dar nu le-am pus pâna acum, pentru ca nu ne-a permis vremea. Le vom planta in cel mai scurt timp”. Au trecut deja 4 luni de la discutia cu edilul comunei, dar lucrurile au ramas neschimbate.

          L-am contactat din nou pe primar si, surpriza! De aceasta data, ne-a spus ca, in 10 aprilie 2014, (la 3 luni de la publicarea articolului) Primaria Girleni i-a trimis o adresa conducerii Regionalei Cai Ferate Iasi, in care ii solicita ca o comisie a acesteia sa analizeze la fata locului infiintarea a 2 treceri la nivel de cale ferata din comuna, printre care si cea spre satul Surina. In 25.04.2014, conducerea Regionalei Cai Ferate Iasi raspunde ca „trecerile la nivel noi din linie curenta trebuie sa respecte distanta minima de 3 km. fata de cele existente”.

          Totodata, precizeaza ca, in imediata vecinatate (la mai putin de 3 km) a celor care ar urma sa fie infiintate, exista doua treceri „pe care le recomandam sa fie utilizate, eventual cu realizarea unui drum paralel cu calea ferata, cu respectarea in toate cazurile a semnalelor luminoase, acustice si semnalizarea rutiera”. Totusi, conducerea regionalei nu respinge categoric ideea amenajarii celor doua noi treceri, dovada ca mai mentioneaza: „In vederea analizarii cererii dv. cu privire la analiza la teren pentru infiintarea celor 2 treceri la nivel km 14A280, km 17A490, taxa de comisie este de 5.234,50 lei” si ca asteapta, in scris, punctul de vedere al Primariei Girleni.

          Conducerea acesteia invoca, insa, faptul ca nu are banii necesari pentru a plati taxa de comisie si ca locuitorii satului Surina si ceilalti care vor sa ajunga aici au o varianta, cu trecere peste calea ferata, semnalizata asa cum prevad normele. Dar câta vreme si drumul care porneste spre sat, de la DN 15 Bacau-Piatra Neamt, este deschis circulatiei, firesc, vor folosi aceasta varianta, daca le este mai convenabil. Si atunci se pune, evident, intrebarea: Oare, pentru Primaria Girleni, viata unui om valoreaza mai putin de 5.234 lei?

          Florentiu Butacu e noul primar al comunei Luizi Calugara

            Alegerile pentru functia de primar al comunei Luizi Calugara au fost câstigate de Florentiu Butacu, candidatul PSD-UNPR-PC, care a obtinut 740 de voturi din 1500 valabil exprimate. Nelu Ilies, PNL, a primit 383 de voturi, Romeo Butacu, PMP, care este viceprimar in functie, 278, Anton Iancu, PDL, 42 de voturi, Anton Horvat, PER, 38, iar Petre Horvat, PPDD, 19.

            „Sunt multumit ca a fost o campanie corecta, fara atacuri la persoana. Sincer, am facut ce au dorit oamenii. Ei au afirmat ca s-au saturat de circ. Aseara, ne-am intâlnit toti candidatii si ne-am strâns mâna, iar diseara vom merge la statia de amplificare si le vom multumi cetatenilor”, a declarat Florentiu Butacu, PSD.

            Noul primar afirma ca sunt foarte multe lucruri de facut in comuna si nu e timp de razboaie. Prin urmare, contracandidatul sau Romeo Butacu, PMP, va ramâne viceprimar. „Alegerile au fost pentru functia de primar, nu de vice. Mai sunt doar doi ani si trebuie sa ne mobilizam si sa facem ce am promis oamenilor, in campanie”, a mai precizat Florentiu Butacu.

            Campionat de debate la Colegiul National „Ferdinand I”

              La Colegiul National „Ferdinand I” Bacau s-a organizat o noua competitie pentru liceeni. A fost un adevarat camipionat de debate, dupa modelul celor sportive (sferturi, semifinale, finala). Motiunile au fost construite pe arii tematice atractive (creaturi supranaturale, supereroi, arta contemporana), dupa cum urmeaza: 1. This House believes that humans are supernatural creatures. (Acest Parlament crede ca oamenii sunt fiinte supranaturale) 2. This House believes that fairytale heroines set bad examples for young girls. (Acest Parlament crede ca eroinele din povesti sunt exemple rele pentru tinerele fete) 3. This House believes that technology affects creativity. (Acest Parlament crede ca tehnologia afecteaza creativitatea) 4. This House believes that unicorns have become extinct because human imagination killed them. (Acest Parlament crede ca unicornii sunt pe cale de disparitie pentru ca imaginatia umana i-a omorât).

              Echipa câstigatoare a fost alcatuita din Vlad Covaci (C.N. „G.Vranceanu”), care a fost desemnat si cel mai bun vorbitor din campionat, Mircea Rorich (C.N. „Ferdinand I”), concurentul cu cele mai originale idei si George Popa, (C.N. Pedagogic „Stefan cel Mare”).

              Titlul de cel mai bun debater a fost adjudecat de Cosmin Raveica, de la C.N. „Ferdinand I”. Au mai participat: Ariadna Lungulescu, Radu Boca, Radu Ciocan, Smaranda Camber, Ioana Marandici, Maria Mare, Alexandru Diaconu, Tudor Petrescu, Calina Bichescu, Alesia Istrate. Intreaga activitate a fost coordonata de profesoara de limba engleza, Gabriela Laslau, de la C.N. „Ferdinand I”.

              Meciurile au fost jurizate de prof. Stefan Pelin, de la Colegiul „Ion Borcea” Buhusi, prof. Diana Popa (C.N. „G.Vranceanu”), prof. Cosmina Diaconu si prof. Gabriela Laslau (C.N. „Ferdinand I”), elevii Ioana Mare, Radu Boca (C.N. „G.Vranceanu”) si Alexandru Diaconu (C.N. „Ferdinand I”).

              Niste alegeri

              Alegerile pentru Parlamentul European au fost mai mult o zarva politica, un prilej de reasezare, cât de cât, a fortelor politice, a partidelor si aliantelor pentru marea confruntare din noiembrie, când se schimba garda la Cotroceni.

              Niciun partid, niciun candidat nu a purtat vreun mesaj coerent si concret european, campaniile au fost intepenite in probleme nesemnificative, locale, au fost o balacareala continua: PSD et. Comp. impotriva PMP si Traian Basescu, PMP contra PDL, PNL contra PSD si toate impotriva partidului lui Ponta. “Am votat pentru pensie”, mi-a spus o cunostinta in vârsta din cartier, “M-am dus la vot, sa-l dau jos pe Basescu”, zicea un cetatean abia iesit din sectia de votare.

              Majoritatea habar nu aveau pe cine voteaza, nu cunosteau niciun candidat, ci doar partide. Singura exceptie a fost “partidul” Mircea Diaconu, care a si ajuns, singur, la sase la suta, ceea ce ii permit sa mearga la Bruxelles.

              Nu au fost surprize, prezenta la vot a fost aidoma alegerilor anterioare, iar procentele obtinute s-au stabilizat in previzibil. Nu cred ca s-a asteptat cineva ca PMP sa ia mai mult de 7-8 la suta, iar deziluzia manifestata de PNL este doar de ochii propriului electorat, deoarece 14 la suta este un scor bun acum, dupa iesirea cu scandal din USL.

              Am intrat in UE de aproape 10 ani, insa nu avem constiinta apartenentei la aceasta entitate politica si economica, vina o poarta si politicenii români care vor sa fie in capul trebii, pe bani multi, insa nu stiu sa vorbeasca pe limba Europei, nici nu-i de mirare in conditiile in care mai mult stau pe malurile Dâmbovitei decât la Bruxelles sau Strasbourg.

              Din România, cei mai multi europarlamentari apartin stângii, in timp ce in aproape toate tarile occidentale au câstigat partidele de dreapta, unele cu tenta extremista. De remarcat ca si in acest an, la nivelul Europei de Est si Centrale, alegerile au fost caracterizate de un ingrijorator absenteism, prezenta la vot situându-se intre 15 si 30 la suta, ceea ce arata lipsa de interes dar si marile probleme din interiorul comunitatii europene, cum ar fi xenofobismul, polarizarea tari bogate si sarace, cât si tendinta de iesire din Uniune.

              In tara, normal, urmeaza analize, demisii, taieri de capete, dar si apelul la farasul cu cenusa, in pericol fiind Antonescu, Pavelescu, Tomac, de urecheala nescapând nici Ponta, care, de la 43 la suta, a ajuns la 37 la suta.

              VIDEO: Primaria Zemes preia o parte din drumul judetean

                Consilierii judeteni, intruniti in sedinta in Sala Ateneu, asta din cauza ca sala mare a Palatului Administrativ a fost utilizata in alegeri si sigilata, a analizat un proiect de modificare a incadrarii DJ 117.

                E vorba despre drumul din Zemes, blocat de mai multe ori, in perioada 2008-2012, de catre locuitorii comunei. Acestia reclamau ca drumul arata ca dupa bombardament si cereau sa fie reabilitat. Dupa alegerile din 2012, au inceput si reparatiile.

                Deoarece un sector din DJ 117 trece prin comuna, autoritatile au cerut CJ Bacau sa aprobe transformarea lui in drum local. Sectorul de drum judetean care va fi incadrat in categoria functionala a drumurilor de interes local va apartine proprietatii publice a comunei Zemes.

                Asta inseamna ca, de astazi inainte, primaria va fi cea care va raspunde de lucrarile de intretinere si reparatii si va suporta cheltuielile.

                Vine vara in ritmuri de dans

                Sambata, 24 mai 2014, Sala Ateneu din Bacau a primit cu bratele deschise micutii dansatori ai orasului, in cadrul concursului de dans al prescolarilor din Bacau, „Festivalul Micilor Artisti”.

                Competitia artistica a insemnat o noua colaborare intre Asociatia Oblio si Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, festivalul fiind inclus in Calendarul Activitatilor Educative Judetene al ISJ Bacau.

                Concursul a implicat participarea a 70 de copii, stilurile de dans abordate (dans clasic, dans modern, dans popular, majorete, dans cu obiect) contribuind la desfasurarea unui spectacol variat si atractiv.

                Momentul artistic pregatit de micutii prescolari ai Gradinitei Oblio a dat startul competitiei si a pregatit spectatorii in a imparti aplauze artistilor.

                Intr-o competitie a copiilor, unde pana si parintii si bunicii sunt castigatori, micutii participanti s-au umplut nu doar de bucuria prestarii sub lumina reflectoarelor, ci si de diplome si medalii, drept rasplata a eforturilor lor.

                Europa nebunilor

                Rezultatul e previzibil, caderea in extremism era logica câta vreme „establishmentul” european era mai preocupat sa-si conserve privilegiile decât sa inteleaga ca Uniunea se schimba si ca nu poti hrani milioane de oameni cu promisiunea ca, daca vor face foame astazi, peste un an, doi sau 10 s-ar putea sa le fie mai bine.

                Daca in privinta Angliei, lucrurile erau cunoscute si exista un orizont de asteptare in privinta UKIP, dusul rece a venit din Franta, unde Frontul National, de extrema dreapta, a câstigat alegerile europene.

                Istoric vorbind, o Anglie fascista nu ar fi de mirare daca avem in vedere ca in anii premergatori celui de-Al Doilea Razboi Mondial in Regatul Unit a existat un curent destul de popular care proslavea o apropiere de Germania lui Hitler.

                Franta, insa, leaganul Iluminismului, al drepturilor omului si al egalitatii, a luat prin surprindere intreaga Europa prin votul masiv dat Frontului National. Iar Anglia si Franta nu sunt exemple singulare, cam toate tarile din Vest au votat partide extremiste.

                Germania, de exemplu, a livrat primul europarlamentar neo-nazist, separatistii din Catalunia au câstigat alegerile in provincie, un partid anti-imigratie din Danemarca a câstigat alegerile iar un partid de extrema dreapta s-a clasat pe locul trei in Austria, cu aproape 20% din voturi.

                Ce inseamna, insa, aceasta tendinta? In primul rând ca politica de austeritate economica a avut efecte colaterale, cei afectati de scaderea veniturilor fiind indrumati de politicieni iresponsabili sa-i considere vinovati de aceasta stare de lucruri pe imigranti.

                Imigrantii devin supapa de siguranta a sistemelor politice, liderii din tarile repective scapa de asumarea responsabilitatii pentru politicile dezastruoase iar cei care vor plati politele sunt tapii ispasitori: lucratorii din estul Europei.

                Ascensiunea extremei dreapta va avea rezultate vizibile in urmatoarea perioada la nivelul Legislativului de la Bruxelles. Si noi, românii, ar trebui sa fim foarte atenti pentru ca s-au obisnuit unii sa ne transforme in tinte electorale.

                Spectacolul băcăuan “Călin (povestea modernă)” va fi jucat pe scena Festivalului Internaţional de Teatru “Atelier”

                Teatrul Municipal “Bacovia” din Bacău a fost invitat să participe la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru “Atelier”, organizat de Teatrul “Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, în perioada 28 mai – 4 iunie 2014. Producţia băcăuană selectată pentru a fi jucată pe scena celui mai vechi festival internaţional de teatru din România este “Călin (povestea modernă)”, un proiect inedit semnat de regizorul Horia Suru, având-o în distribuţie pe actriţa Eliza Noemi Judeu.

                Spectacolul este construit pornind de la trei mari surse : „Wunschkonzert”, de Franz Xaver Kroetz (GER), o piesă ce abordează tema sinuciderii şi a singurătăţii, „Călin (file din poveste)”, de Mihai Eminescu, în care pregnante sunt tema iubirii şi motivul zburătorului, şi „The clock ticks the water drips”, de Hannah Wolf (SUA), un text scris special pentru acest spectacol şi care pune accentul pe tema timpului şi energia personajului.

                „Caut atât riscul, muchia – cât şi limitele în toate spectacolele pe care le fac. Cred că acestea sunt mult mai importante decât explicitarea, care oricât de confortabilă sau de dulce e, de cele mai multe ori închide nişte uşi în loc sã le deschidã, blochează în loc să elibereze.”, spune regizorul Horia Suru, autor, alături de Hannah Wolf, al scenariului care stă la baza spectacolului “Călin (povestea modernă)”.

                Scenografia poartă semnătura artistului plastic Cristina Ciobanu.

                Festivalul Internaţional de Teatru “Atelier” este o manifestare teatrală neconvenţională cu caracter exploratoriu, care îşi propune să semnaleze, prin intermediul spectacolelor invitate, cele mai noi tendinţe în dramaturgia, regia, scenografia, coregrafia, muzica de scenă şi arta actorului secolului XXI.

                Spectacolul băcăuan „Călin (povestea modernă)” va fi prezent pe scena Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, în cea de-a VI-a zi a festivalului, luni, 2 iunie, de la ora 22.30. Alături de actriţa Eliza Noemi Judeu mai ia parte la spectacol, cu un recital la pian, Călin Theodor Curucli, elev în clasa a V-a Pian, la Colegiul Naţional de Artã „George Apostu” din Bacãu.

                VIDEO: Remediu pentru copiii predispusi la obezitate

                  Pentru ca multi dintre parinti se tem de faptul ca proprii copii pot ajunge obezi din cauza dependetei fata de calculator, un om cu initiativa din municipiul Bacau s-a gandit sa vina in sprijinul acestora. Psihologul Adriana Rosu, presedinta Asociatiei „Sprijin pentru parinti” a gandit un proiect program pentru copiii si tinerii grasuti. Initiativa s-a concretizat intr-un proiect finantat de municipalitatea bacauana, intitulat „DA, si eu pot!”.

                  Lansarea oficiala a proiectului a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, la Teatrul Municipal „Bacovia”, in prezenta parintilor, a beneficiarilor si a invitatilor. Alternative ocupationale

                  Cei implicati in acest proiect spun ca scopul proiectului este acela de a oferi copiilor alternative ocupationale si de petrecere a timpului liber in vederea evitarii comportamentelor ce provoaca dependenta.

                  Proiectul vizeaza trei grupuri tinta impatite pe grupe de varsta. Psihologii si voluntarii vor lucra cu zece copii cu varsta cuprinsa intre 6 si 9 ani, care au tulburari de comportament alimentar, zece copii intre 10 si 14 ani cu stare emotionala precara care dezvolta comportamente nesanatoase datorita situatiilor in care se afla si zece adolescenti cu varsta intre 14 si 17 ani, dependenti de calculator, retele de socializare, jocuri online in defavoarea petrecerii timpului liber intr-un mod sanatos.

                  In final, beneficiarii proiectului vor fi voluntarii si 30 de copii si adolescenti, care, timp de sapte luni vor desfasura o serie de activitati care au rolul de antrenare a grupurilor tinta in activitati specifice care vor avea ca rezultat scontat dezvoltarea comunicarii in cadrul grupului, dezvoltarea initiativei proprii, cresterea capacitatii de a face fata frustrarilor, dezvoltarea increderii de sine si spargerea blocajelor emotionale.

                  „Fabule de rontait” pentru copii

                  La buna desfasurare a evenimentului si-au adus sprijinul Teatrul Municipal „Bacovia”, Primaria Bacau si alti oameni de seama. In deschidere, copiii nevazatori de la Centrul de zi „Norocel” Bacau si cvartetul „Dolce” au sustinut un moment artistic.

                  „Noroceii” au fost cei care au gandit costumele actritelor care au pus in scena piesa „Fabule de rontait”, scrisa de Mihaela Murafa, in regia Firutei Apetrei. „Prima data i-am vazut pe copiii nevazatori vanzand obiecte de Craciun la Salonul de Piane, iar de atunci m-a urmarit ideea punerii in scena a unei piese pentru ei. Am vorbit cu Adriana Rosu despre idee si am stabilit ca micutii nevazatori sa vina cu ideea de a face costume pentru actori.

                  Apoi am inregistrat piesa, noroceii au ascultat-o, ne-au pipait pentru a ne cunoaste mai bine si dupa ce am vorbit despre personaje, ne-au explicat cum ar dori ei sa arate costumele. Ce-i drept, au depins si de liceenii voluntari de la Colegiul ‘Henri Coanda’, pentru ca ei au creat costumele pentru Chichi, Richi si Michi, cei trei soricei interpretati de Eliza Judeu, Mihaela Murafa si Anca Bucsa.

                  In final a iesit un spectacol despre cum se face teatru, facand totodata trimitere la copilarie”, a declarat actrita Eliza Noemi Judeu.

                  Fetiţa născută de femeia incendiată va fi adusă în Bacău

                    După incidentul nefericit din familia care locuia în Mărgineni, judeţul Bacău, femeia incendiată a născut o fetiţă în Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri („Spitalul de Arşi”) din Bucureşti.

                    După naştere, fetiţa a fost transportată la Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din capitală.
                    Mama a murit la câteva zile după naşterea ei, iar copila a crescut în greutate şi a avut o dezvoltare normală pentru a putea fi externată.

                    În data de 27.05.2014, o echipă a specialiştilor DGASPC Bacău se va deplasa la Bucureşti pentru a prelua fetiţa, care a fost încredinţată prin dispoziţie de plasament în regim de urgenţă surorii mamei decedate, respectiv mătuşii materne a copilului.

                    Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

                      • La data de 24.05.2014, în jurul orei 18.30, poliţiştii buhuşeni au depistat pe strada Libertăţii un autoturism condus de un bărbat de 34 ani, din localiatate, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

                      În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                      Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Buhuşi unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

                      • Pe DN 2, în interiorul localităţii Răcăciuni, poliţiştii rutieri au depistat în flagrant la data de 25 mai a.c., în jurul oreo 02.00, un tânăr de 23 de ani, din comuna Pânceşti, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
                      Rezultatul testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a fost de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                      În cauză a fost întocmit dosar penal.

                      • Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală au depistat la data de 25 mai a.c., în jurul orei 22.30, pe raza comunei Letea Veche, o autoutilitară condusă de către un tânăr de 23 de ani, din comuna Roşiori.
                      În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                      Din cercetări a rezultat că acesta, în calitate de mecanic la o societate comercială din comuna Letea Veche, fără a solicita acordul proprietarului, a condus autoutilitara, cu intenţia de a se deplaseze pe raza comunei Săuceşti.

                      Poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări faţă de tânărul în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană fără permis şi furt în scop de folosinţă.

                      La volan cu 1,97 mg/l alcool pur în aerul expirat

                        etilotest

                        La data de 25.05.2014, în jurul orei 18.30, Poliția Stațiunii Tg. Ocna a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe strada Poieni, din localitate, a avut loc un eveniment rutier.

                        La fața locului polițiștii au identificat pe D.N. 12, din localitatea Tg Ocna un autoturism staționat, cu partea din faţă în şanţul de scurgere a sistemului pluvial și partea din spate pe acostamentul părţii carosabile.

                        La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din localitate, incoerent și care emana halenă alcoolică.

                        În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că acesta avea o concentrație de 1,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde i s-au recoltat mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

                        În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                        Accident de circulaţie în municipiul Bacău

                          La data de 25.05.2014, în jurul orei 00.30, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi despre faptul că pe Calea Bârladului din municipiul Bacău s-a produs un accident de circulaţie, în urma căruia au rezultat victime omeneşti.

                          La faţa locului poliţiştii au stabilit că un bărbat de 31 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea o autoutilitară, pe fondul neatenţiei, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, parcată pe partea dreaptă a părţii carosabile, pe acelaşi sens de mers.
                          În urma coliziunii dintre cele două autovehicule a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 31 de ani şi pasagerului de 25 ani, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru îngrijiri medicale.

                          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
                          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                          La vot, in familie

                            La o sectie de votare, din Bacau, le-am intâlnit pe surorile Magda si Dana. Au iesit, in familie, sa-si exercite dreptul democratic inca de la primele ore ale diminetii. O dimineata senina, ca si chipul lor.

                            „Am venit sa votam pentru ca este dreptul nostru. Daca nu aveam acest drept, ieseam in strada si strigam cu totii ca trebuie sa putem vota, ca in capitalism. Suntem cu totii la vot. Chiar nu intelegem de ce, de câtiva ani incoace, mai ales tinerii nu mai ies la vot. Nu e corect”, ne-a spus Magda Dima, la iesirea din sectia de votare.

                            „Stiti cum e…E alegerea fiecaruia. Eu, chiar daca am de facut azi un drum spre Bucuresti, am ales ca, inca de la inceputul zilei, sa fiu aici. Nu vorbim de asteptari, nici de ceea ce-mi doresc. Vorbim de un drept pe care ni l-am câstigat. E simplu”, a completat si Dana Suceveanu care isi astepta si sotul sa iasa de la vot.

                            A fost, pentru mine, o lectie democratica. Simpla si bine punctata. Si care mi-a dovedit ca mai avem speranta.

                            Rezultatele finale ale alegerilor in judetul Bacau

                            In judetul Bacau, câstigatoare este Alianta PSD-UNPR-PC, care a obtinut 45,87 la suta din voturile alegatorilor.

                            Urmeaza PNL cu 17,40 la suta, PDL – 7,78 la suta, PMP – 5,92, PPDD – 4,04 la suta, Forta Civica – 2,89 la suta, PRM – 2,49 la suta, PER – 2,35, iar Alianta Agricultorilor – 1,01 la suta.

                            Celelalte partide au sub 1 la suta.

                            Un rezultat foarte bun a obtinut Mircea Diaconu, 5,75 la suta, clasându-se pe locul al V-lea.

                            Alegerile pentru functia de primar al comunei Luizi Calugara au fost câstigate de Florentiu Butacu, candidatul PSD-UNPR-PC, care a obtinut 740 de voturi din 1500 valabil exprimate. Urmatorii clasati sunt candidatii PNL si PMP.

                            ULTIMELE ȘTIRI