Vineri:

„Valhalla Pub” organizeaza petrecerea „Cere si ti se va da”, de la ora 22.00. Invitatii isi pot scrie preferintele muzicale pe o foaie, iar DJ-ul va face ca melodiile preferate sa rasune in boxe.
„Iguazu Terrace” va invita la „Jagermeister Party”, de la ora 22.00. DJ Lucian Doltu si DJ Sonny vor intretine atmosfera. Intrarea este libera.

„Summer Club Marinarul” propune bacauanilor o seara „Black”. Petrecaretii imbracati in negru vor avea parte de un tratament VIP la intrarea in club. DJ Pascal si Dj Yoshi se vor asigura ca nimeni nu sta jos, de la ora 23.00, pâna dimineata. Pentru rezervari sau informatii suplimentare puteti suna la 0725517155.

In perioada 25-27 iulie, pe platoul Magura, va avea loc cea de a doua editie „Maraton Festival”. Peste 40 de artisti vor asigura buna dispozitie a petrecaretilor. Ritmurile vor varia de la muzica electronica si rock alternativ, pâna la hip-hop. Si in acest an exista zone speciale destinate artelor si lucrurilor de mâna. Clubul Moldavia Bikers Bacau vor fi prezenti la petrecere asteptând si alti pasionati ai motoarelor din toata tara. Un abonament pentru toate cele trei zile poate fi cumparat in avans cu 35 de lei, sau de la intrare cu 45 de lei. Pot fi cumparate bilete si pentru doar una din seri cu 15 lei, pentru spectacolele de vineri si duminica, sau cu 20 de lei pentru cel de sâmbata.

Sâmbata:

„The Stage” va asteapta la „Mid Summer Retro”, de la ora 21.00. Domnisoarele vor primi o bautura din partea casei.

„Iguazu Terrace” va propune sa va bucurati de sampanie la „Summer Sparkling Nights, by Proseco”, de la ora 21.00. Intrarea este libera.

Liviu Guta este invitatul special din acest wekeend la „Club LM”. Portile se deschid la ora 22.00. un bilet costa 15 lei.

La „Police Pub” puteti petrecere româneste alaturi de „Formatia Artist”, de la ora 23.00. Intrarea este libera.

„Curacao Pool” va invita la „Espuma party”, de la ora 22.00.

Duminica:

„Pub S” va invita sa urmariti piesa „MMA”, de Vali Bolat, in regia lui Valentin Braniste. „Teatrul de Kartier” va incepe spectacolul de la ora 21.00. Un bilet costa 5 lei.

Cinefilii pot viziona, in acest weekend, in premiera, la „Cinema City”, filmul:

Hercules

Regia: Brett Ratner Gen: Actiune, Aventuri
Cu: Dwayne Johnson, John Hurt, Ian McShane
Chinuit de amintirea unui pacat din trecut, Hercule devine mercenar. Alaturi de cinci camarazi devotati, porneste spre vechea Grecie punându-se în slujba celor bogati si folosindu-se de reputatia sa legendara pentru a-si intimida dusmanii. Dar când marinimosul conducator al Traciei si fiica sa îi cer ajutorul pentru a învinge un salbatic si înspaimântator comandat militar, Hercule vede în asta o ocazie de a redeveni eroul de altadata.

Madalina Gheta

Mariana Velisar-Codrescu a publicat recent volumul Matei al inocentei si al mirarilor –amintiri (Editura Rovimed Publishers, Bacau, 2014). Cartea imi trimite inevitabil gândul catre fenomenul islandez, caci in Islanda nu se citesc doar cele mai multe carti pe cap de locuitor, ci, pe cât de mult se citeste, cel putin pe atât de mult se scrie. O statistica neoficiala ne spune ca unul, cel putin unul din zece islandezi a publicat o carte.

Fenomenul nu este intâmplator: populatia Islandei are o inclinatie aparte catre cultura, frumos, istorie, traditie, familie. Tematic, saga este genul literar care este lipit cel mai mult de sufletul islandezilor. Istoria literara distinge intre saga regale (konunga sögur), care prezinta viata si faptele regilor norvegieni, saga religioase ( heliagra manna sögur, postola sögur si biskupa sögur), saga ale islandezilor (íslendinga sögur), in care sunt prezentate preponderent conflicte dintre persoane si familii din Islanda), saga ale contemporanilor (samitíoar sögur), care vorbesc despre islandezii si norvegienii importanti care au trait in secolul al XIII-lea, si saga cavaleresti (riddara sögur), in care sunt depanate aventurile unor cavaleri cel mai adesea fictive. Astazi, cele mai cunoscute si mai citite sunt saga islandezilor numite si saga de familie.

O saga de familie este si Matei al inocentei si al mirarilor, o saga asezata, deopotriva, sub auspiciile unui gând al lui Cervantes –,,Pentru cel pregatit de lupta, batalia este pe jumatate câstigata”– dar si sub aripa protectoare a ,,Invataturilor Bunicului Grigore din Bacau catre nepotul sau Matei, plecat la Bucuresti, Lima si Dublin”. Care invataturi vorbesc despre nevoia de solidaritate si protectie a semenilor, receptarea sfaturilor bune, apropierea de Bine si Frumos, evitarea conflictelor, protectia familiei, cultivarea relatiilor interumane si a artei comunicarii etc. Bunicul Grigore din Bacau este – ati ghicit!- Grigore Codrescu, in vreme ce autoarea, Mariana Velisar-Codrescu, este profesoara absolventa de Litere care a slujit cu stralucire catedra in licee bacauane, dar si in Adjud.

Matei, nepotul, fiul medicilor Mihai si Liliana Codrescu, adolescentul de astazi care a devenit, alaturi de familie, un veritabil globe-trotter – Bacau, Bucuresti, Lima, Dublin – este pentru bunica-scriitor Mariana Velisar-Codrescu motivul pentru care Universal cânta cu toate instrumentele sale divine. Purtat minunat prin carte inca din prima sa zi de nastere – ,,Dar deodat-un punct se misca, cel / intii si singur. Iata-l!/ Cum din chaos face muma, iara el / devine Tatal” – Codrescu III, Matei, joaca pe trei scene care, dupa cum inspirit zice autoarea, intruchipeaza ,,geneza, lumea si zborul’’.

Matei al inocentei si al mirarilor este nu doar o minunata declaratie de dragoste, ci si un veritabil imn zamislit cu mare tandrete din clipe lipite de suflet – botezul, cântecele de leagan, gradinita, parcul copilariei, scolile, primul fior romantic, peregrinarile pe urmele lui Bloom, eroul lui James Joyce – dar si dintr-o nevoie funciara de a striga catre ireversibilul timp aidoma lui Faust: ,,Clipa, opreste-te!” Matei al inocentei si al mirarilor, o carte cu portrete literare minunate, cu virtuţi sociologice, psihologice, istorice. Veti gasi in paginile ei nu doar o saga a dinastiei Codrescu, avându-l pe Matei distribuit rol de personaj-cheie, ci si atmosfera de câteva decenii a unei lumi în care codrescienii fiinţeaza admirabil.

Dacă numărul perfecţiunii este zece, urmarea e că unsprezece este cel al imperfecţiunii. Şi chiar unsprezece mici povestiri cuprinde volumul lui Tom Rachman (o carte de debut, devenită rapid un best-seller) despre lumea unor ziarişti care lucrează la o publicaţie în limba engleză la Roma, volum numit Imperfecţioniştii. Un roman despre care presa de peste ocean scrie: „O frescă memorabilă a culiselor universului jurnalistic pe parcursul a cincizeci de ani, de la vârsta de aur a acestuia până la crepusculul din prezent”.

Cartea are o structură originală, este ingenios pusă în pagină, e vie, doldora de întâmplări, de fapte, drept pentru care te captivează la lectură, pentru că fiecare capitol este o poveste în sine, bine spusă, bine condusă de autor. Sunt, în fond, nişte istorioare cu personaje complexe, cu oameni care-şi dezvăluie atât calităţile cât, mai ales, defectele, vanitatea, slăbiciunile, de la care li se trage şi, neîmplinirea, ratarea, în cele din urmă. Viaţa de redacţie este descrisă cu umor, Rachman surprinzând vulnerabilitatea şi penibilul fiecărui personaj. Care se agită într-o lume urâtă, plină de stricăciuni, de rele, în care toate jocurile sunt făcute. Dar ei, jurnaliştii, trăiesc în ritmul ziarului la care lucrează, cam la suprafaţă, amăgindu-se când acesta o duce bine, are succes, şi căzând în depresie când publicaţia se duce de râpă.

Dar fiecare dintre ei încearcă, şi asta e înduioşător, desigur, să se salveze, să-şi găsească şi altă raţiune de a continua, de a trăi, şi după falimentul ziarului. Şi ăsta e cel mai important lucru, faptul că oamenii rezistă şocurilor, că pot să afle în ei punctul forte, că au rezistenţă în faţa eşecurilor, că sunt mai tari decât credeau ei înşişi. Chiar atunci sau tocmai atunci când viaţa lor li se pare lipsită de sens. În fine, aş mai spune că m-am delectat, citind cartea, cu nu puţine episoade amuzante, cu multe scene şi vorbe de duh. Redau câteva, de pildă, replica editorului corector Herman Cohen, care dezaproba orice transformare adusă de timpurile actuale, vezi provocarea Internetului, publicaţiile online: Internetul este faţă de presa scrisă ce sunt claxoanele faţă de muzică.

Aşa după cum am savurat felul în care este spulberat mitul amantului latin. Să ascultăm ce zice Abbey: „Hai să-ţi spun un secret: italienii – şi eu ştiu asta foarte bine, doar m-am măritat cu unul – sunt primadone, nu armăsari. Eu una refuz să mă îndrăgostesc de un tip care are o garderobă mai bogată ca a mea. Mulţi italieni din ăştia sunt ca nişte băieţi mici. Fiul meu, Henry, e mult mai matur, şi nu are decât treişpe ani. Multor italieni încă le spală mămica rufele, le aranjează blugii în şifonier, le pregăteşte sendviciuri cu mortadella la prînz. Se pare că nu prea depăşesc nivelul ăsta.” Da, italieni în pulovere roz şi pantaloni portocalii. Hai, că-i nostim!

Dar, ce-i cu asta, în fond, nu suntem cu toţii nişte imperfecţionişti?

În lipsa unor întâlniri profesionale ale dascălilor implicaţi în pregătirea sau derularea examenelor naţionale (pentru gimnazişti şi liceeni), mass-media se erijează în judecător al realităţilor din educaţie. (În iunie-iulie şi apoi august, cadrele didactice sunt în concediu, iar în toamnă, când sunt reactivate consiliul profesional sau comisia/cercul pedagogic, subiectul e de domeniul trecutului.)

Radioul şi posturile de televiziune publice promovează, în general, aspectele pozitive, iar mass-media privată, minusurile. Şi de unele, şi de altele avem nevoie, doar că finalitatea lor nu depăşeşte limitele unui exerciţiu de jurnalism. Moderatorul unei emisiuni radiofonice, bine intenţionat (aproape că am trecut în contul cauzelor psihologice două erori de exprimare: „repet încă o dată“ şi „din punct de vedere al…“), a recunoscut că la dezbaterea programată cu deţinătorii (vreo cinci am numărat) notei maxime la bacalaureat 2014 lipsesc profesorii din licee.

I-am ascultat doar pe universitari, care ofereau adevărate ispite pentru ca tinerii să nu părăsească ţara. Aceştia s-au declarat in corpore mulţumiţi de sistemul de învăţământ de la noi, inclusiv de cerinţele din domeniul limbii şi literaturii române, cu o sumedenie de cărţi de citit. Am reţinut şi o posibilă reţetă a succesului, transmisă de o adolescentă: citind un roman ori o poezie, îşi extrage elementele de construcţie a discursului scriitoricesc (locuri, timp, personaje, fapte, sintagme ori citate etc.), ghidat de sugestiile din manual, după care îşi schiţează în minte propriul discurs despre opera respectivă.

Totul, se înţelege, este urmarea modelului conturat de profesorul de la clasă.
Aşadar, se confirmă din nou ideea că dascălul este… motorul de căutare al reuşitei, greu de atins în cazul limbii şi literaturii române dacă nu se apelează la alternative educaţionale. De 15 ani, la Cluj-Napoca, fiinţează Asociaţia Naţională a Profesorilor de Limba şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu“, coordonată de Alina Pamfil, secondată de Monica Onojescu, care editează două publicaţii de profil: „Perspective (revistă de didactica limbii şi literaturii române)“, ajunsă la numărul 28 în 2014, respectiv „Revista cercurilor de lectură“, în al şaptelea an de apariţie. Prima este destinată profesorilor, iar a doua, şi elevilor. Ambele izbutesc să fie piloni esenţiali în perfecţionarea româniştilor: au forţă în propuneri de subiecte tematice, dispun de un colectiv de colaboratori din toată ţara şi de vârstă medie spre tânără şi, mai ales, evită excesul de descriptivism, în favoarea promovării de soluţii nonconformiste pentru a-i încuraja pe elevi să citească şi să scrie (mai puţin să vorbească) despre ceea ce au citit.

Ultimele numere parcurse se ocupă de dialogul elevului cu textele literare sau nonliterare, respectiv de… lecturiadă. Elevii au ales cărţi (Filip Florian, Zilele regelui, Lois Lowry, Darul lui Jonas, R. J. Palacio, Minunea ş.a.), pe care le-au prezentat prin întrebări desprinse din lectură şi printr-un îndemn implicit: „Răspunsul se găseşte în carte…“

Cu un interes special am parcurs articolul Laurei-Irina Gavriliu „Lectura, concepută ca discurs de creaţie sau de interpretare. Analiză de manuale şi propuneri“ (pp. 89-96), reamintind la nivel naţional că „metoda clepsidrei“ este „impusă în spaţiul didacticii limbii şi literaturii române“ de şcoala filologică băcăuană, prin relaţia pre-text – text – post-text.

Publicaţiile clujene sunt expresia căutărilor dascălului de limba şi literatura română pentru a-l reapropia pe elev de lectură. Propunem un subtitlu: a citi, a scrie.

În Duminica a șaptea după Rusalii , Sfânta Evanghelie rânduită spre citire la Sf. Liturghie ne prezintă vindecarea minunată a doi orbi și a unui om mut din ținutul Capernaumului asupra cărora se revărsase de data aceasta iubirea Domnului Hristos (Ioan IX,27-35 și XVII,1-13). În chip providențial tot în această zi Biserica noastră face pomenirea celui ce este numit ”doctor fara de arginți”-Sf.Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, cel care întreaga viață și-a dedicat-o tămăduirii trupești și sufletești a semenilor săi fără a primi nimic în schimb, afară de dragostea și plata de la Mântuitorul Hristos.
Pomenit în fiecare an pe 27 iulie, Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti și iubiti sfinți ai Bisericii lui Hristos. Este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos. Sf. Pantelimon s-a născut la Nicomidia din părinții Eustorgios- senator pagân și Evula, o creștină; aceștia i-au dat numele de Pantoleon. Încredințat spre educatie  lui Eufrosin- medic de renume, el ajunse după puțină vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale într-atât încât împăratul Maximian, care îi remarcase calitățile, intenționa să îl ia la palat ca medic particular. Credința în Hristos o primește de la Sf. Ermolae (+290) pe care îl cercetează adeseori. Pe când poposea la Ermolae, acesta începu să-l învețe că numai Hristos este singurul doctor adevărat al sufletelor și al trupurilor. Vizitele la acesta au urmat pentru mai mult timp. Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, Pantoleon găsi pe drum un copil mort mușcat de o năpârcă. Vrând să probeze adevărul cuvintelor lui Ermolae, chemă în ajutor numele lui Hristos și îndată copilul se ridică iar năpârca muri. Aceasta a dus la botezarea tânărului Pantelimon. Va primi numele de Pantelimon care înseamnă „cel cu totul milostiv”. Multe vindecări făcea Pantelimon, boli incurabile și neputințe grele pierind în fața iubirii și credinței sale. Marele Pantelimon face minuni atât prin harul primit cât și prin tratamentele pe care le da celor bolnavi. Drept urmare a milosteniei sale el și-a împărțit toată averea săracilor, iar celor pe care îivindeca de boli nu le cerea nimic drept plată, pentru aceasta atrăgându-și invidia celorlalți medici din Nicomidia.
Pentru că a îngrijit și tămăduit un creștin ce fusese torturat chiar din ordinul Împăratului, a fost denunțat și pentru că nu a vrut să se lepede de credința în Hristos este condamnat spre moarte prin decapitare. În momentul morții sale, din cer s-a auzit cuvântul: „Slujitor credincios, dorința ta va fi acum îndeplinită, porțile cerului îți sunt deschise, cununa ta e pregătită. Vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiților, ajutor celor încercați, doctor bolnavilor și teroare demonilor. De aceea, numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon.” Soldații cărora li se dăduse ordin să ardă trupul Sfântului îl încredințară credincioșilor care îl îngropară cu pioșenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul și au plecat vestind tuturor cele întâmplate.
De atunci, Moaștele Sfântului Pantelimon care se află răspândite în toată lumea, nu au încetat să săvârșească vindecări minunate și să aducă Harul lui Hristos- singurul Doctor al sufletelor și trupurilor pentru toți cei care se apropie de El cu credință și dragoste.

Pr. Liviu Burlacu
Centrul ”Izvorul Tămăduirii”-Bacău

Pentru mulţi oameni din zilele noastre faptul de a auzi vorbindu-se despre cer provoacă o instinctivă şi probabil inconştientă reacţie de indiferenţă absolută. Ca şi cum nu s-ar vorbi despre nimic sau despre ceva care nu ne priveşte şi nu ne interesează în nici un fel. Ştim însă clar că dacă s-ar vorbi despre bani, vacanţe, sănătate, politică… ar mai merge. Dar despre împărăţia cerurilor?
Dar iată că tocmai despre aceasta intenţionează să ne vorbească Isus prin cele două parabole: cea a comorii şi a mărgăritarului. În ambele cazuri este vorba despre o descoperire atât de importantă, încât conduce la hotărâri radicale, la o adevărată cotitură, întorsătură în viaţa celor interesaţi.
Modalitatea în care are loc descoperirea nu are importanţă în ceea ce priveşte scopul parabolelor: pentru cei doi protagonişti este importantă convingerea că au găsit ceva aşa de preţios, încât merită să vândă toate averile, pentru a putea dobândi acel ceva.
Împărăţia cerurilor este asemenea… cu aşa ceva, ne spune Isus. Totul constă în a descoperi acel ceva, în a ne da seama de acel ceva. Dar tocmai acest lucru este dificil.
Realitatea concretă a lumii prezente şi a vieţii pământeşti, imposibilitatea de a vedea clar cu ochii noştri dincolo de moarte, adesea fac să apară în inima noastră mai mult decât un dubiu referitor la efectiva consistenţă şi importanţă a împărăţiei cerurilor, adică a realităţilor pe care Evanghelia le numeşte drept realităţi importante, ba chiar decisive, pentru realizarea noastră şi pentru „reuşita” vieţii noastre.
Trebuie să facem şi noi o descoperire: descoperirea faptului cât este de preţios planul lui Dumnezeu pentru noi şi pentru viaţa noastră; acel plan pe care noi îl putem înţelege prin cuvântul şi viaţa lui Isus Cristos.
În fond, totul depinde de curajul de a crede într-adevăr în învierea sa. Pentru că a vorbi despre împărăţia cerurilor sau împărăţia lui Dumnezeu, înseamnă a ne gândi că Dumnezeu ne cheamă să fim şi noi ca Isus cel înviat. A vorbi despre împărăţia cerurilor înseamnă a recunoaşte că, dincolo de orice evidenţă imediată, totul, chiar şi suferinţa şi moartea, totul se îndreaptă spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu (cf. Rom 8,28).
Parabolele lui Isus erau o provocare pentru lumea timpului său. Oare mai sunt încă o provocare şi pentru oamenii din timpul nostru? Poate că da! O provocare la primirea sfidării credinţei. O invitaţie la o examinare sinceră a noastră, referitor la care sunt valorile care călăuzesc, de fapt, alegerile şi hotărârile noastre, şi cât valorează într-adevăr lucrurile cărora le acordăm, de fapt, mare importanţă. Pe scurt: în ultimă analiză, ce are într-adevăr importanţă, după părerea noastră, în viaţa noastră?
Descoperirea valorilor adevărate şi faptul de a avea curajul de a le urma cu orice preţ: iată învăţătura acestor parabole, iată înţelepciunea pe care trebuie s-o cerem de la Dumnezeu în rugăciune.
În concret, a ne aminti că numai Dumnezeu este absolutul, fără de care nu există nimic valabil şi sfânt: aceasta ne va permite să ne folosim cu înţelepciune de bunurile pământeşti, într-o continuă căutare a bunurilor cereşti şi veşnice.

Pr. Cristi Hodea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău