marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 377

La plecarea ultimului samurai al cinematografiei franceze

Întotdeauna mi s-a părut o mare indecență, o cruzime chiar, expunerea degradării fizice umane aduse de boală, de suferință, de bătrânețea înaintată. Refuz, de aceea, să mă uit la imaginile cu oamenii îndrăgiți cândva, la actorii pe care i-am admirat, surprinși în anii lor din urmă, măcinați de boli, neputincioși, aproape descompuși, cu un chip tragic. Așa că mă umpleam de furie când vedeam câte o poză cu Alain Delon, la cei 88 de ani ai lui, greu încercați, și treceam repede mai departe. Nu voiam să-l știu decât „nepermis de frumos”, așa cum se zicea despre el. Despre cel supranumit „ultimul samurai al cinematografiei franceze”.

Declarând că datorează totul în viață femeilor, celebrul actor le-a făcut fericite și pe o mulțime de doamne și domnișoare cinefile, prezente la Festivalul International de Film Transilvania de la Cluj, în 2017. Românii l-au admirat și l-au iubit, dovadă numărul mare de copii care primeau numele de Alin, prin anii ’60 -’70, și mult doritele cojoace Alain Delon, în mare vogă în acei ani, după ce actorul a jucat în filmul „A fost cândva hoț”, în care purta o astfel de haină. În rândul francezilor nu prea se bucura de popularitate, deși talentul și marea clasă actoricească (își trăia rolurile, nu le juca, după cum avea să mărturisească, refuzând termenul de „comedian”) îi erau recunoscute.  Omul  era considerat antipatic. Prea le spunea lucrurilor pe nume, fiind dur, cinic, arogant, excesiv. Era megaloman (vorbea despre el la persoana a III-a), provocator, cu multe opinii radicale, inclusiv cele politice (a fost prieten și partizan al lui Le Pen) și era homofob. Dincolo de toate acestea a fost un mit al cinematografiei mondiale, un produs național al Franței, alături de Brigitte Bardot, doi  monștri sacri. Foarte diferiți, însă din punctul de vedere al carierei, Delon având în palmares mari creații, pentru că nu a fost doar unul dintre cei mai frumoși actori din toate timpurile, un sex symbol greu de egalat. A avut marele noroc (Dumnezeu i-a pus mâna în cap) încă de la început, când Visconti, Pygmalionul său, l-a făcut celebru cu „Rocco și frații săi” și apoi cu „Ghepardul”, dar lista marilor regizori cu care a lucrat este mult mai lungă, îi amintesc pe Melville, pe Antonioni, iar dintre rolurile importante trec rapid în revistă pe cele din  „În plin soare” (în regia lui René Clćment), „Eclipsa”, „Borsalino” (cu Belmondo, un duo de neuitat), „Clanul sicilienilor”, „Doi oameni în oraș” (acestea cu inegalabilul Jean Gabin), „Samuraiul”, „Aventurierii”, „Cercul roșu”, apoi popularele „Laleaua neagră”, „Zorro”, și cele din ciclul policier, „Afacerea Pigot”, „Polițistul” etc. Dar nu uit, bineînțeles, de „Domnul Klein”, încununat cu un premiu César. O lungă perioadă din filmul francez  a fost dominată de actorul cu o frumusețe ieșită din comun. Un cunoscut confrate, din altă generație, Vincent Lindon, spunea despre el: „Delon tânăr avea o frumusețe infernală, magnetică, hipnotică, copleșitoare”.

Când a venit la Cluj, unde a fost premiat, adulat de toată lumea, l-am privit cu ochii semiînchiși. Sigur că nu mai regăseam aproape nimic din insolenta, fatala frumusețe a lui Alain Delon. Dar nu aveam cum să nu fi remarcat aerul lui special, alura, zâmbetul ironic din colțul gurii, distincția glacială. Sigur că fața, gâtul erau ridate, dar ținuta era tot de macho, cu cămășile descheiate dezinvolt, la câțiva nasturi, într-un fel nonconformist, tineresc. Îi revăd în minte și pozele în care purta o helancă neagră sau un trench cu gulerul ridicat, și pe cele cu borsalină. Iar în toate are inimitabilul său zâmbet un pic „voyou”. Nu uit reclama de la „ Eau sauvage” a lui Dior, el fiind imaginea perfectă pentru acest parfum bărbătesc (care-mi place și mie, si chiar folosesc câte un strop, vara, în melanjurile mele olfactive). A fost un om solitar, dificil,  coleric, cu o viață particulară dezastruoasă, cu multe iubite, cu scandaluri, despărțiri. Conflicte a avut și cu proprii copii, pentru că era dur, inflexibil, intratabil. Cu băieții, mai precis, nu si cu  marea lui slăbiciune, Anouchka, fiica sa, care i-a fost și parteneră de scenă.

Am urmărit câteva necrologuri din presa internațională, cu elogii, în general, evocând „fața lui perfectă”, „frumusețea diabolică”, „seducția felină, magnetică a privirii lui”, „sexualitatea lui rasată”. Un tip dur cu un chip de înger., era una dintre formule. Au fost și câteva notițe mai puțin amabile, chiar acide, amintind, printre altele, că era „incult”. Da, era neșcolit, dar a avut abilitatea să asculte de cunoscători, așa că și-a dezvoltat și cizelat gusturile, ajungând un redutabil colecționar de artă.

Cea care l-a înțeles cel mai bine și l-a apărat mereu a fost marea lui iubire de odinioară, Mireille Darc (au fost împreună cincisprezece ani si au rămas buni prieteni, cu inoxidabile legături de tandră complicitate), ea spunând că, „Alain trăiește o mare suferință, pentru că nu cunoaște gustul fericirii”. Avea, într-adevăr, niște ochi triști și personajele sale mureau, de cele mai multe ori, în final.

Ne-a făcut, în schimb, fericiți pe noi, care i-am văzut filmele și le vom revedea când ne va fi dor de actorul seducător, rebel, dar cu un  misterios aer de „grand seigneur”.

Să vorbim despre droguri!

În ultimii ani, drogurile au devenit un subiect de discuție inevitabil în societatea noastră. Accidentele provocate de șoferi sub influența drogurilor, festivalurile transformate în adevărate piețe de desfacere pentru stupefiante, și tragediile familiale cauzate de dependență au transformat drogurile într-o problemă de primă importanță. Comunicatele DIICOT, în care sunt anunțate capturi record și arestări de traficanți, completează tabloul sumbru al unei societăți ce se confruntă cu un fenomen pe care nu a reușit să-l gestioneze la timp.

Este interesant, dar în același timp trist, să ne amintim că această situație a fost prevăzută cu mulți ani în urmă. Am fost unul dintre cei care, acum 15 ani, în timp ce mulți priveau cu indiferență sau ignoranță fenomenul drogurilor, au avertizat că ceea ce atunci părea o problemă minoră va deveni în curând o criză națională. La acea vreme, „drogurile serioase” nu erau încă la modă. Tinerii experimentau cu ceea ce se numea „etnobotanice”, substanțe sintetice vândute legal în magazine aflate în apropierea școlilor și liceelor. Aceste substanțe, numite în mod înșelător „legale”, erau de fapt o poartă deschisă către drogurile „adevărate”.

În acei ani, autoritățile naționale păreau incapabile sau, mai grav, neinteresate să ia măsuri împotriva acestui flagel. Politicienii care se aflau la putere contribuiau la campaniile electorale cu fonduri obținute din afaceri dubioase și aveau grijă ca etnobotanicele să rămână disponibile pentru publicul tânăr. Între timp, tinerii, expuși la aceste substanțe, deveneau treptat o generație de dependenți.

Vorba cuiva, „a fost nevoie să moară oameni” pentru ca autoritățile să înceapă să acționeze. Nu era săptămâna în care sa nu moară câțiva tineri din motive aparent necunoscute. Rapoartele toxicologice standard nu găseau nimic în neregulă. Pe mulți alții îi adunau ambulanțele de pe băncile din parc; erau „muți”.
Nu trebuie să ne imaginăm că inițiativa a venit de la București. Capitala încă insista că „nu avem legislație” pentru a combate fenomenul. Motivele invocate erau adesea absurde, precum dificultatea de a codifica legal formulele chimice în continuă schimbare ale etnobotanicelor. Într-un final, lupta împotriva acestor droguri a fost pornită din provincie, de către autorități locale precum Consiliul Local Bacău. Apoi, pompierii au găsit totuși metode creative pentru a închide magazinele de etnobotanice, folosindu-se de orice pretext legal, precum lipsa stingătoarelor, de exemplu.

Încet-încet, și alte instituții au început să se implice, până când, într-un final, legislația națională a fost schimbată. Însă, după cum se întâmplă adesea, măsurile au venit prea târziu. Tinerii, care fuseseră expuși ani de zile la aceste substanțe, erau deja captivi în cercul vicios al dependenței. Astfel, s-a creat o piață robustă care astăzi cere de la marijuana și amfetamine până la cocaină și heroină.

Ați înțeles cum se creează o piață? Cum se formează cererea prin manevre oculte și cum autoritățile, deși ar trebui să protejeze cetățenii, se prefac că nu văd pericolul iminent? Cazul drogurilor nu este singular și ar trebui să ne pună pe gânduri în privința altor fenomene similare care, deși par inofensive la început, ajung să distrugă vieți și să destabilizeze societatea. În spatele fiecărei piețe obscure, fie că vorbim despre droguri, arme sau orice alt produs periculos, există actori cu interese clare, care manipulează opinia publică, legislația și chiar structurile statului pentru a-și atinge scopurile.

Acest proces de creare a cererii prin mijloace dubioase este extrem de insidios. Se începe de la normalizarea treptată a unui comportament sau a unui produs, adesea prin intermediul unor canale de influență subtile, cum ar fi media, divertismentul sau chiar educația. Pe măsură ce oamenii se obișnuiesc cu ideea că acel produs face parte din viața lor de zi cu zi, cererea crește organic, susținută de un marketing bine direcționat și de o legislație permisivă sau absentă. În tot acest timp, autoritățile care ar trebui să reglementeze și să protejeze se eschivează, invocând lipsa de resurse, complexitatea problemei sau ambiguități legislative.
Imaginați-vă câte alte piețe au fost create în acest fel, prin manipulări subtile și corupție sistemică.

 

România, din nou campioană la inflație în UE

    România se află, din nou, în fruntea clasamentului privind inflația anuală în Uniunea Europeană, conform datelor publicate de Eurostat pentru luna iulie 2024. Cu o rată anuală a inflației de 5,8%, România depășește toate celelalte state membre, fiind urmată de Belgia (5,4%) și Ungaria (4,1%).

    La polul opus, cele mai scăzute rate ale inflației au fost înregistrate în Finlanda (0,5%), Letonia (0,8%) și Danemarca (1,0%).

    Evoluția inflației în zona euro și UE

    În zona euro, rata anuală a inflației a fost de 2,6% în iulie 2024, în creștere față de 2,5% în iunie. Cu un an în urmă, în iulie 2023, rata inflației în zona euro era de 5,3%. În ansamblul Uniunii Europene, rata inflației a crescut la 2,8% în iulie 2024, față de 2,6% în iunie, deși rămâne semnificativ mai scăzută decât cea din iulie 2023, când se situa la 6,1%.

    Contribuția sectoarelor la inflație

    În iulie 2024, principalul factor care a contribuit la creșterea inflației în zona euro a fost sectorul serviciilor, cu o contribuție de +1,82 puncte procentuale. Alimentele, alcoolul și tutunul au adăugat +0,45 puncte procentuale, bunurile industriale neenergetice +0,19 puncte procentuale, iar energia +0,12 puncte procentuale.

    Tendințele în statele membre

    Comparativ cu luna iunie 2024, inflația anuală a scăzut în nouă state membre, a rămas stabilă în patru și a crescut în paisprezece. România, aflată în fruntea clasamentului, rămâne un caz deosebit, cu o rată a inflației care depășește cu mult media europeană, subliniind provocările economice majore cu care se confruntă țara în acest moment.

    În contextul actual, consumatorii români continuă să resimtă presiunea creșterii prețurilor, ceea ce ar putea genera și mai multe dificultăți sociale și economice în lunile următoare.

    Facturile la gaze cresc cu 24,1% începând de luna viitoare: Românii suportă costurile conectărilor „gratuite”

      Începând chiar de luna viitoare, românii se vor confrunta cu o nouă majorare a facturilor la gaze, după ce Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat o creștere cu 24,1% a tarifelor de distribuție pentru cel mai mare operator de distribuție gaze naturale din țară.

      Această scumpire vine ca urmare a încercării companiilor de distribuție de a recupera fondurile investite în conectările „gratuite” la sistemul de gaze naturale, realizate în baza unor reglementări legale introduse în 2020.

      Asociația Energia Inteligentă (AEI) a tras un semnal de alarmă cu privire la impactul acestor creșteri asupra consumatorilor casnici, subliniind că aceste majorări repetate nu par să se oprească aici.

      „Această majorare vine după alte majorări stabilite de ANRE pentru aceste tarife de distribuție gaze: cu 11% în anul 2022 și cu 52,2% în anul 2023, respectiv în 3 ani am avut o dublare a tarifului de distribuție pentru acest operator. Această creștere a tarifelor se datorează în special ‘gratuitățiilor’ introduse în anul 2020 prin Legea 155/2020, care modifică vechea lege a energiei electrice și gazelor”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele AEI.

      Majorările de tarife au fost motivate de necesitatea companiilor de a-și recupera investițiile făcute pentru extinderea rețelelor și conectarea consumatorilor noi. Însă, aceste costuri sunt acum transferate direct către consumatori, care vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a-și plăti facturile la gaze.

      Îngrijorător este faptul că experții anticipează noi scumpiri pe parcursul iernii. Deși măsura actuală este deja o povară considerabilă pentru mulți români, se așteaptă ca tarifele să continue să crească, punând și mai multă presiune pe bugetele familiilor.

      Situația devine din ce în ce mai complicată pentru românii de rând, care, pe fondul inflației și al altor creșteri de prețuri, vor trebui să facă față unor facturi la energie tot mai mari. În acest context, autoritățile sunt chemate să intervină pentru a proteja consumatorii vulnerabili și a găsi soluții care să atenueze impactul acestor scumpiri.

      Deși inițial conectările „gratuite” la rețeaua de gaze păreau o măsură benefică pentru extinderea accesului la energie, costurile ascunse ale acestei inițiative încep acum să iasă la iveală, sub forma unor facturi tot mai mari pentru consumatori. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile și dacă vor fi luate măsuri pentru a preveni alte majorări semnificative în viitorul apropiat.

      Un InterCity românesc a deraiat, paralizând traficul feroviar la o gară aglomerată din Budapesta

        Duminică seara, cinci vagoane ale trenului Claudiopolis InterCity, care sosea din Cluj-Napoca, România, au deraiat în apropierea șinelor care duc spre gara Keleti din Budapesta. Din fericire, conform unei declarații oficiale a companiei feroviare din Ungaria, MÁV, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.

        Traficul oprit la gara Keleti

        Din cauza deraierii, accesul la șinele care duc spre gara Keleti a fost complet blocat, ceea ce a dus la oprirea tuturor plecărilor și sosirilor pentru restul serii de duminică. Autoritățile au indicat că investigația și eforturile de recuperare ar putea dura o perioadă extinsă.

        Cititorii publicației Telex au raportat că pasagerii din trenurile oprite nu au primit informații despre situație. Mulți dintre aceștia au început să se deplaseze pe jos spre gară.

        „După ce am așteptat 10-15 minute, pasagerii au început să coboare și să meargă de-a lungul șinelor. Nu am primit nicio actualizare. După aproximativ 20 de minute, am coborât și noi și am părăsit zona prin cea mai apropiată ieșire, care era o poartă în gardul antifonat. Nu a fost panică, doar oameni nerăbdători”, a scris un cititor.

        Pagina de Facebook a MÁV a furnizat mai multe detalii despre întreruperile serviciilor feroviare: Trenurile de pe ruta Budapesta–Hatvan–Miskolc vor circula doar până la Kőbánya felső și vor reveni de acolo către Hatvan.

        Trenurile de pe ruta Budapesta–Újszász–Szolnok–Békéscsaba se vor opri la Rákos, de unde se vor întoarce către Újszász.

        Trenurile de pe rutele Budapesta–Pécs și Budapesta–Győr–Hegyeshalom vor întoarce la gara Kelenföld.

        În plus, biletele de tren vor fi valabile pentru călătoria cu opțiuni alternative de transport public, inclusiv linia de metrou M2 între stațiile Keleti și Déli, întreaga linie de metrou M4, tramvaiul 37A și autobuzele 161 și 168E.

        Slujbă sub supravegherea poliției la Cernăuți, după închiderea bisericii românești de către autoritățile ucrainene

          FOTO: BucPress

          Cernăuți, 25 august 2024 – Într-o atmosferă încărcată de tensiune și emoție, zeci de credincioși români s-au adunat în fața Capelei Mitropolitane „Sfinții Trei Ierarhi” din Cernăuți pentru a participa la o slujbă religioasă oficiată în aer liber. Decizia de a ține slujba în afara locașului de cult a fost luată în urma sigilării capelei de către autoritățile ucrainene, pe motiv că ar aparține Patriarhiei Moscovei, ca urmare a unei noi legi care interzice funcționarea cultelor afiliate Rusiei.

          Capela Mitropolitană, un loc de profundă semnificație pentru comunitatea românească din nordul Bucovinei, a fost ridicată de români și a servit timp de decenii drept spațiu de închinăciune și comemorare pentru personalități istorice precum Aron Pumnul și Eudoxiu Hurmuzachi. Deși nu a fost niciodată afiliată Bisericii Ortodoxe Ruse, capela a fost închisă în baza unei hotărâri judecătorești, decizie care a stârnit indignarea comunității românești, informează BucPress, agenția de presă a românilor din Bucovina.

          Preotul Cristofor, parohul Capelei Mitropolitane, a oficiat slujba în aer liber, în fața capelei închise, predicând atât în limba română, cât și în ucraineană. Discursul său a fost unul de încurajare, îndemnând la unitate și solidaritate în fața dificultăților cu care se confruntă comunitatea. „Suntem aici, în fața unei biserici care a fost construită de strămoșii noștri, și nu vom renunța la dreptul nostru de a ne ruga în limba română, în locul nostru de cult”, a spus preotul.

          Prezența forțelor de ordine la fața locului a adus o notă de tensiune suplimentară. Deși poliția a monitorizat desfășurarea evenimentului, slujba s-a desfășurat fără incidente majore. Credincioșii au rămas până la final, rugându-se sub cerul liber, în fața capelei care le-a fost temporar refuzată.

          Istoricul Dragoș Olaru, prezent la eveniment, a comentat pe rețelele de socializare: „Prima slujbă religioasă sub cerul liber de la Cripta Mitropolitană din Cernăuți a fost un moment de rezistență spirituală pentru comunitatea românească din Bucovina, dar și un semnal de alarmă privind drepturile religioase și culturale ale minorităților din Ucraina.”

          Situația este tensionată și pe fundalul unor dispute mai largi între autoritățile ucrainene și Biserica Ortodoxă Română (BOR). La începutul acestui an, BOR a luat decizia istorică de a înființa Biserica Ortodoxă Română din Ucraina, structură subordonată canonic Patriarhiei Române. Această inițiativă a stârnit critici atât din partea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei, cât și din partea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, subordonată Patriarhiei Moscovei.

          În ciuda opoziției din partea autorităților ucrainene, care au propus integrarea comunității românești în structura Bisericii Ortodoxe a Ucrainei , românii din nordul Bucovinei își păstrează neclintită credința și identitatea națională. Evenimentele recente au demonstrat încă o dată rezistența lor spirituală și culturală, în fața unor provocări care amenință să le submineze drepturile fundamentale.

          Pentru comunitatea românească din Cernăuți, Capela Mitropolitană rămâne nu doar un loc de rugăciune, ci și un simbol al identității lor istorice și culturale, un simbol pentru care sunt hotărâți să lupte în continuare.

          Biker-Man a lansat un clip educativ pentru siguranța pe două roți

            Aurelian Cazan, un motociclist din Bacău cunoscut în comunitate sub numele de Biker-Man, a creat un clip educativ cu scopul de a conștientiza importanța purtării echipamentului de protecție în rândul motocicliștilor. În materialul video, Biker-Man subliniază că multe dintre accidentele în care sunt implicați motocicliști lasă urme adânci, nu doar pe corp, ci și în suflet.

            Prin respectarea regulilor de circulație și prin purtarea echipamentului adecvat, multe dintre aceste traume pot fi prevenite. „Casca îți poate salva viața, o mănușă îți poate salva degetele, o geacă pielea, iar ghetele îți pot salva laba piciorului”, afirmă Aurelian Cazan în mesajul său.

            El întreabă retoric: „De ce să rămâi invalid, când ai la îndemână soluția? De ce să fii ignorant, când poți fi conștient?”

            În încheiere, Biker-Man îi invită pe toți motocicliștii să își exprime părerea în comentarii cu privire la obligativitatea purtării unui echipament de protecție, îndemnându-i cel puțin să nu plece la drum fără mănuși și ghete, pe lângă casca deja obligatorie.

            Clipul, care a devenit rapid popular în mediul online, își propune să facă o diferență reală în comunitatea motocicliștilor și să reducă numărul accidentelor grave pe șosele.

             

            Dublă tragedie în sportul băcăuan: Doi tineri judoka de la CSM Onești și-au pierdut viața în accidente nefericite

            Comunitatea sportivă din Bacău este în doliu după ce, în decurs de doar o săptămână, doi tineri judoka legitimați la CSM Onești au murit în urma unor accidente tragice. Ambii sportivi, Victor Mihăilă, de 18 ani, și Rareș Molea, de 21 de ani, erau originari din Târgu Ocna și se pregăteau sub îndrumarea antrenorului Cristinel Panțîru.

            Prima tragedie a avut loc în Anglia, unde Victor Mihăilă, aflat în vizită la tatăl său, a fost implicat într-un grav accident rutier. În ciuda eforturilor medicilor, tânărul nu a supraviețuit rănilor suferite. Înmormântarea lui a avut loc ieri, în prezența familiei, prietenilor și colegilor de echipă, scrie unupetrotus.ro.

            Al doilea eveniment nefericit s-a produs la barajul Zetea, în județul Harghita, unde Rareș Molea se afla în vacanță cu familia. Tânărul de 21 de ani a intrat în apă pentru a înota, dar nu a mai reușit să iasă. Echipele de salvare au fost alertate vineri seara, iar operațiunea de căutare, desfășurată de pompierii din Odorheiu Secuiesc și de echipaje Salvamont, a continuat și în dimineața zilei de sâmbătă. Din nefericire, Rareș a fost găsit fără viață, aducând un nou val de durere în comunitatea sportivă din Bacău.

            Federația Română de Judo a transmis un mesaj de condoleanțe: „Dublă tragedie pentru judoul băcăuan! De astăzi, antrenorul Panțâru Cristinel are doi judoka mai puțini în Dojo. Molea Rareș și Mihăilă Victor, ambii legitimați la CSM Onești, au agățat judogiurile în cuier pentru eternitate. Tinerii sportivi au părăsit lumea aceasta în urma unor tragedii de nedescris. Dumnezeu să îi odihnească în pace!”

            Antrenorul Cristinel Panțîru, îndurerat de pierderea elevilor săi, a adăugat: „Cuprinși de tristețe și lacrimi, regretăm din tot sufletul trecerea la cele veșnice a sportivilor Mihăilă Victor și Rareș Molea. Pentru ei a fost ultimul concurs cu viața. Veți rămâne veșnic în inima noastră, așa cum v-am cunoscut, niște copii abili cu suflet mare și ambițioși. Dormiți în pace, suflete bune! Dumnezeu să vă ierte și să vă odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiilor îndurerate și putere să treacă peste această grea încercare.”

            Această dublă pierdere a lăsat un gol imens în inimile celor care i-au cunoscut și apreciat pe acești tineri talentați. Comunitatea sportivă și întreaga zonă din Târgu Ocna își exprimă solidaritatea cu familiile celor doi judoka, încercând să le ofere sprijin în aceste momente de neimaginat.

            Spectacole de teatru în premieră, la Festivalul de Umor ,,Marin Cimponeriu”

            Pe scena Foișorului de Muzică din Parcul Central al stațiunii Slănic-Moldova, a avut loc, duminică, 18 august, cea de-a patra ediție a Festivalului de Umor ,,Marin Cimponeriu”, dedicat omagierii celui care a fost reputatul regizor, actor și scenarist slănicean, Marin Cimponeriu (1937-1998).

            În cadrul acestei noi ediții, actori ai Teatrului ,,Ararat” din Baia-Mare au susținut, în premieră, două reprezentații, cu piesele ,,Soacra cu trei nurori”, adaptare după povestea lui Ion Creangă și ,,Piatra din casă”, după nuvela lui Vasile Alecsandri.

            A fost un adevărat maraton și răsfăț teatral, de peste patru ore, rezultat și din faptul că, primul spectacol, care trebuia să fie prezentat sâmbătă, 17 august, adică în prima zi a festivalului, a fost amânat din cauza condițiilor meteo total nefavorabile.

            Dar, de acolo, din înaltul cerului, Dumnezeu i-a zâmbit lui Marin Cimponeriu și i-a dăruit o zi cum nu se poate mai frumoasă și mai plină de sensuri profunde, dar și de nostalgii, care nu putea fi alta, decât sfânta zi de duminică. Darurile lui Dumnezeu…

            Iar prin viziunea, harul, talentul și altruismul său, Marin Cimponeriu a dăruit la rându-i, de-a lungul anilor petrecuți la Slănic-Moldova, alături de toți cei de aici care s-au pus în slujba Thaliei (căci ,,dăruind vei dobândi”), bucuria spectacolului de teatru și de estradă, pe care publicul spectator a simțit-o și a trăit-o din plin…

            În alocuțiunile rostite înainte de începerea spectacolelor, poeta și artista plastică slăniceană, Ionica Bandrabur, a mulțumit deopotrivă, atât autorităților locale pentru sprijinul acordat în organizarea acestui festival, cât și artiștilor băimăreni, pentru că au răspuns cu onor invitației de a i se alătura în timp, lui Marin Cimponeriu, creațiilor sale artistice. Din care, bineînțeles, nu a lipsit comedia. Și într-adevăr, comedie de calitate a reieșit și din cele două piese jucate de actorii din Baia-Mare, care au abordat-o însă, cu multă seriozitate și profesionalism, întrucât așa cum spunea în scurtul său discurs, Radu-Adrian Cimponeriu, fiul lui Marin Cimponeriu și invitatul de onoare al evenimentului, tatăl său a insuflat echipei sale de actori amatori, ideea că ,,umorul este o chestie foarte serioasă și trebuie făcută de oameni serioși”. În continuare, domnia-sa a mai evocat o serie de momente din viața și activitatea tatălui său și a trupei Teatrului Popular de Comedie din Slănic-Moldova, prima instituție de acest gen din țară, pe care a înființat-o, Marin Cimponeriu. De asemenea, referitor la piesa de teatru ,,Soacra cu trei nurori”, care urma să deschidă festivalul, Radu Cimponeriu a ținut să precizeze că în această vară s-au împlinit 60 de ani de la stagiunea teatrului slănicean (1963-1964), când pe scena teatrului din incinta Cazinoului, a avut loc, premiera piesei ,,Ochiul Babei”, comedie în trei acte, o adaptare după ,,Soacra cu trei nurori” a lui Ion Creangă, regia fiind semnată de artistul emerit, George Vasilescu, în tandem cu Marin Cimponeriu.

            ,,Din 1963 și până spre finele anilor ’80, `Ochiul Babei` a cunoscut variante multiple de distribuție, cât și formule regizorale și scenografice diverse, cea mai de succes fiind adaptarea muzical-teatrală de inspirație folclorică, care s-a aflat în repertoriul teatrului slănicean, de prin 1968, până spre finele anilor ’70”, a mai spus Radu Cimponeriu.

            Dincolo de magia celor două spectacole de teatru, care au electrizat publicul spectator, rămâne demn de remarcat jocul actoricesc, presărat cu improvizații bine alese și plasate, cu particularități ale unui limbaj specific doar lui Ion Creangă, ca și interpretarea de excepție, în cel mai viu și mai colorat grai moldovenesc (cu mențiunea că actorii băimăreni vorbesc de regulă în dulcele grai maramureșean). Totul, magistral condus și pus în scenă, de regizorul, actorul, scenaristul și scenograful, Claudiu Pintican, și el, cu o spectaculoasă interpretare, în roluri multiple.

            La fel de interesant de remarcat este și faptul că s-a creat și există o legătură de suflet, de rudenie între Slănicul-Moldovei și Maramureș, consfințită atât prin prezența actorilor băimăreni, care nu sunt pentru prima oară în stațiunea de la poalele Nemirei, cât și prin cea a Adrianei-Angela Buciu Cimponeriu, soția lui Radu Cimponeriu și fiica îndrăgitei interprete băimărene de muzică populară, Angela Buciu.

            Ingenioasă a fost și amplasarea scenei, poziționată pe o axă paralelă cu edificiul Cazinoului, acolo unde, în urmă cu 60 de ani, Marin Cimponeriu, punea bazele Casei de Cultură a oraşului şi ale Teatrului Popular de Comedie Slănic-Moldova…

            În acea duminică superbă, undeva, printre nouri, chipul lui Marin Cimponeriu s-a luminat și s-a înclinat, așa cum a făcut-o de atâtea ori în fața publicului, în slujba căruia s-a pus, cu întreaga lui ființă…

            A consemnat, Romulus-Dan BUSNEA, în semn de respect și apreciere față de valorile noastre eterne, precum familia Cimponeriu.

            Final de proiect cultural şi religios

              Cu binecuvântarea înaltpreasfințitului părinte arhiepiscop Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 1 iulie 23 august 2024, Asociația Profesorilor de Religie „Sfânta Paraschiva” Bacău a desfășurat împreună cu Biserica „Precista” Bacău a opta ediție a Proiectului educațional „Cu Hristos în vacanță”.

              Au participat 99 de copii, în zilele de luni, miercuri și vineri, și, printre activitățile curente ce presupun îmbinarea rugăciunii cu lectura, cu jocurile de mișcare și jocuri de cultură generală, s-au bucurat de participarea la trei ateliere interesante susținute de doamna muzeografă și arheologă Brîndușa-Elena Popovici („Manuscrise și miniaturi medievale”,

              „Despre comerțul antic în bazinul Mării Negre” și „Marketing în cetățile antice grecești de la malul Mării Negre”) și patru prezentări ale doamnei profesoare Livia-Liliana Sibișteanu, despre originea și semnificația unor expresii folosite frecvent în limbajul românesc.

              Un moment deosebit din cadrul Proiectului a fost pelerinajul pe ruta Bacău Borzești M-rea Bogdana Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Onești M-rea Berzunți Bacău, în cadrul căreia copiii au învățat lucruri noi despre istoria locală, despre trecutul Bisericii strămoșești și realizările prin muncă și rugăciune ale generațiilor anterioare.

              Ca un plus față de anii precedenţi, copiii s-au bucurat că părintele paroh Mihail Tomozei i-a învățat Imnul școlilor de vară, alcătuit de înaltpreasfințitul părintele nostru Ioachim, pe care l-au cântat de fiecare dată cu înflăcărare.

              Tot părintele Mihail, cu sprijinul preotului coslujitor Adrian-Constantin Bârdan, i-a învățat troparul Adormirii Maicii Domnului și tot din grija sa, la fiecare întâlnire, li s-a pregătit copiilor câte o gustare delicioasă. Aceasta a fost și o ocazie pentru a exersa rugăciunea înainte și după masă.

              O altă noutate în cadrul Proiectului a fost momentul de lectură al fiecărei întâlniri, care a avut ca finalitate concursul de lectură publică și premierea – de către dl conf. univ. dr. Ioan Dănilă, preşedintele Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Vasile Alecsandri” Bacău, sprijinit de dna profesoară Gabriela Veliche, de la Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău – a celui mai bun cititor cu o medalie având chipul poetului Vasile Alecsandri (botezat în Biserica „Precista”, la 22 iunie 1818) și cel al poetului Gheorghe Sion, autorul poeziei „Limba românească”.

              Premiaţi au fost Gabriel Tomozei, elev în clasa a IV-a la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Bacău, medaliat, care a citit în ultimii trei ani 82 de cărţi, şi Andra Suman, de 5 ani şi jumătate, căreia Revista de Cultură „Ateneu” i-a acordat un premiu special.

              Considerăm că prin activitățile desfășurate și anul acesta la Biserica „Precista”, ne-am îndeplinit obiectivele propuse pentru acest proiect: familiarizarea copiilor cu spațiul ecleziastic, învățarea unor rugăciuni, fixarea deprinderilor de lectură ş.a.

              Prof. Teodora Plăeşu,

              preşedinta Asociației Profesorilor de Religie „Sfânta Paraschiva” Bacău

               

              „Școală de vară” și loisire în cadru natural cu elevi din Comănești și Moinești

                Elevi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Nr. 2 Comănești, însoțiți de cadre didactice și voluntari și elevi de la Școala Gimnazială „Ciprian Porumbescu” din Comănești și de la Școala Gimnazială „Ștefan Luchian” din Moinești au desfășurat activități de ecologizare, de terapie prin artă, activități ludice și de loisire, degustări de produse tradiționale și au avut parte de multă relaxare prin Proiectul „Școala de vară”.

                Proiectul – ne-a informat prof. Ancuța Starparu – a fost derulat în locația Hilldide Lake din Moinești, cu sprijinul constant al Asociației „Dă-mi mâna prietene” – AFJ, din Comănești, și a avut ca scop crearea unui context care să îi obișnuiască pe copii să aprecieze și să respecte natura, să aplice noțiunile învățate în cadrul educației ecologice, să se sprijine reciproc, să recunoască diversitatea calităților pe care le are fiecare copil.

                Coordonatorii programului au fost director prof. Teddi-Constantin Acsente și profesorii Ancuța Starparu, Iuliana Stamate, Nicoleta-Mădălina Hîrlea, Maria Necșoiu și Andra Bertescu 

                 

                 

                Duminica a XXI-a din Timpul de peste An

                «Isus le-a zis celor doisprezece: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?” Simon Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu”» (In 6,67-69).
                Evanghelia din această duminică încheie frumosul discurs despre Pâinea Vieții, în cadrul căruia Isus ne spune într-un mod clar tuturor: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi”.
                La începutul fragmentului evanghelic, după ce au ascultat noua învățătură a lui Isus, mulți dintre ucenicii săi au murmurat între ei spunând: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” Această învățătură a lui Isus este „grea” în sensul că necesită o credință profundă pentru a o înțelege pe deplin. Dar dacă un lucru este greu de înțeles, nu înseamnă că nu ar trebui să îl acceptăm.
                Declarația lui Petru, amintită mai sus, ne oferă cuvintele pe care ar trebui să le spunem ori de câte ori voința lui Dumnezeu sau învățătura sa ni se par greu de acceptat. Când se întâmplă acest lucru, trebuie să-l auzim pe Isus punându-ne aceeași întrebare pe care le-o adresează și celor doisprezece: „Vreți să plecați și voi?”
                Isus nu vrea să ne țină cu forța. Dar nici nu renunță la exigențele pe care le presupune urmarea sa. În schimb, el ne oferă libertatea de a crede sau de a pleca.
                Însă, atunci când avem tendința de a pleca, de a ne îndepărta de el din diferite motive, ar trebui să ne amintim de cuvintele lui Petru: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice”.
                Declarația lui Petru ne amintește care trebuie să fie atitudinea noastră în fața oricărui conflict interior cu privire la credința noastră. Îl putem părăsi pe Isus și să ne vedem de ale noastre. Dar unde vom merge? Să îmbrățișăm plăcerile trecătoare ale lumii? Și ce câștig vom avea?
                Dacă trăim cu convigerea că Isus este Sfântul lui Dumnezeu, atunci, în fața oricărei greutăți, a oricărei suferințe, vom putea trăi cu fidelitate credința noastră în Dumnezeu. Și această fidelitate, mai ales în momentele de dubiu și de încercare, îi va permite lui Dumnezeu să acționeze cu putere în viața noastră.

                Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău

                Minunea potolirii furtunii

                Evanghelia din duminica a noua după Rusalii ne înfățișează o minune ce ne dovedește biruinţa covârşitoare a lui Hristos asupra firii.
                Era după slăvita minune a înmulţirii pâinilor. Seara, când ucenicii porniseră pe mare cu corabia, apele erau liniştite, dar stârnindu-se vântul, valurile s-au ridicat uriaşe, corabia se clătina mânată încolo şi încoace iar ucenicii erau îngroziţi. Pe când ucenicii se dau de ceasul morţii, deodată le apare Hristos umblând pe apă.
                Cum a urcat Domnul în corabie, vântul a stat. La această nouă mare minune ucenicii nu se mai miră și este prima oară când toţi Îl mărturisesc pe Iisus Fiul lui Dumnezeu. Asemenea furtuni şi încercări ne sunt date şi nouă spre a le trce în viaţa noastră de zi cu zi.
                Una din suferinţele des întâlnite este că aproape nu există casă sau familie unde părinţii să nu se plângă de copiii lor că sunt neascultători, răi şi obraznici, făcându-le mari greutăţi. În altă parte lipseşte pacea dintre soţi: certuri, bătăi, despărţiri. În altă parte, furtuna morţii s-a abătut şi a smuls pe unul dintre soţi, rămânând celălalt în haină de doliu. Pricina tuturor relelor este, aşa cum se ştie, păcatul şi depărtarea de Dumnezeu, căderea omului în necredinţă. De aceea îngăduie Dumnezeu să vină asupra noastră vânturi potrivnice iar marea acestei vieţi să se înfurie şi să loveasca greu corabia vieţii noastre pentru ca noi, să strigăm la El, să-L căutăm pe El, să ne rugăm Lui strigând ca şi Sf. Apostol Petru: “Doamne, scapă-ne, ca pierim!”.
                Viaţa noastră este o corabie prinsă de furtună în mijlocul mării. Dacă trăim o viaţă cu Domnul, dacă suntem împăcaţi cu El prin trăirea noastră faţă de legea Lui, venind la Biserică, spovedindu-ne şi împărtăşindu-ne, nu avem de ce să ne temem în toate furtunile vieţii acesteia, căci apare Stăpânul nostru, scăparea noastră şi se face lumină în întunericul nopţii. Când vine vreme rea în viaţa ta, strigă la Dumnezeu, că se iveşte Mântuitorul tău şi-ţi spune şi ţie ca lui Petru: ” Nu te teme, nu te înspăimânta, că Eu sunt cu tine şi te scap.
                În Evanghelie vedem dimensiunea umilirii omului prin păcat, prin neascultare, prin abandonarea lui ca fiinţă suverană. Această dimensiune a degenerării duce pâna în fundul oceanului, al universului, până în pământ. Acolo ajunge omul: în pământul pe care el trebuia să-l stăpânească şi să-l crească până la Dumnezeu. Pământul îl striveşte în dedesubtul lui.
                Tot în această Evanghelie descoperim direcţia efortului nostru : direcţia slavei, mutaţia de la cele materiale la cele spirituale. Nu vom învinge universul material decât prin urcuș duhovnicesc, prin spiritualizare. Unde se face, cum se face această mutaţie a omului de la cele umilitoare la condiţia lui de fiinţă de excelenţă, suverană de împărat al făpturii? Este o singură cale: unirea plenară cu Hristos.
                Să-L rugăm pe Dumnezeu şi noi, ca şi ucenicii Săi, să călătorească cu noi pe marea aceasta a vieţii tulburată cu fel de fel de ispite şi necazuri. Să departeze El toate vânturile cele potrivnice. Să-L rugam pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne întărească credinţa, să ne înveţe cum să ne rugăm, să ne dea lacrimi de pocăinţă ca să ne închinăm şi noi cu Apostolii, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Tu eşti Mântuitorul şi Salvatorul lumii! Mântuieşte-ne să nu pierim, că după Tine suspină toată făptura !

                Pr. Liviu Burlacu
                Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

                Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău, pe 4 la Memorialul „Constantin Căpățână”

                Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău a încheiat pe ultimul loc Memorialul „Constantin Căpățână” derulat vineri și sâmbătă, la Buzău.

                În prima zi, „CSMeii” au pierdut cu 26-31 (14-15) în fața Vasluiului, într-un joc în care portarul băcăuan Milos Mojszilov a fost desemnat cel mai bun jucător al partidei.

                Sâmbătă, în confruntarea pentru locurile 3-4, deși a condus cu 25-17 la pauză, CSM Bacău a cedat în final cu 37-40 contra Stelei.

                Sâmbătă, 31 august, în prima etapă de campionat, formația băcăuană antenată de Leonard Bibirig și Ionuț Rotaru va evolua pe terenul Minaurului Baia Mare.

                Fotbal/ Liga a III-a” Victorii băcăuane în ultimele amicale

                Ultimele reglaje pentru divizionarele C băcăuane cu o săptămână înainte de startul Ligii a III-a. Reglaje efectuate în ritm de victorii categorice. Astfel, vineri, FC Bacău a trecut cu 6-0, acasă, de CSM Râmnicu-Sărat grație golurilor marcate de Aftanache, Cârstean (2), Buțerchi, Macovei și Oasenegre.

                Sâmbătă, pe „Letea”, CSM Bacău a dispus cu 2-0 de CSM Adjud 1946 prin golurile marcate de nigerianul Cristopher Amaechi și de Banu, în timp ce Viitorul Onești a învins-o cu 6-1, în deplasare, pe Ciucaș Târlungeni. Singura divizionară C a Bacăului care nu a evoluat în acest weekend a fost Aerostar.

                În prima etapă din Seria 1, FC Bacău va primi vizita nou-promovatei ACS USV Iași, iar CSM Bacău se va deplasa la Miroslava, pentru jocul cu Știința, care l-a instalat zilele trecute, pe banca tehnică, pe fostul antrenor al „CSMeilor” băcăuani, Cristi Popovici.

                În Seria 2, Aerostar va începe campionatul vineri, la Râmnicu-Sărat, echipă care în ultimele amicale a fost surclasată cu 7-1 de CSM Bacău și cu 2-0 și 6-0 de FC Bacău. În fine, tot în Seria 2, oneștenii de la Viitorul vor disputa primul joc de campionat pe teren propriu, în compania Brăilei.

                Programul primei etape a campionatului, ediția 2024-2025

                Seria 1

                Vineri, 30 august, ora 18.00: FC Bacău- ACS USV Iași, Ceahlăul Piatra Neamț 2- CSM Vaslui. Sâmbătă, 31 august, ora 18.00: Șomuz Fălticeni- Rapid Brodoc, Știința Miroslava- CSM Bacău, Bucovina Rădăuți- Șoimii Gura Humorului.

                Seria 2

                Vineri, 30 august, ora 18.00: CSM Râmnicu-Sărat- Aerostar. Sâmbătă, 31 august, ora 18.00: Viitorul Onești- Dacia Unirea Brăila, CSM Adjud 1946- Voința Limpeziș, Unirea Braniștea- Sporting Liești, KSE Târgu-Secuiesc- Sepsi OSK Sântu-Gheorghe 2.

                Dragoș Benea: Marcel Ciolacu – Candidatul PSD pentru un nou capitol de normalitate în România

                Astăzi, într-o declarație de presă, Dragoș Benea, liderul organizației județene Bacău a Partidului Social Democrat (PSD), a anunțat desemnarea lui Marcel Ciolacu drept candidat al partidului pentru funcția de Președinte al României. Benea a subliniat că PSD este îndreptățit să revendice prima funcție în stat, considerând că este momentul ca România să întoarcă pagina după 20 de ani de leadership controversat.

                „Românii și România trebuie să înceapă un nou capitol – al normalității și decenței, un capitol întruchipat de un președinte pentru toți românii, așa cum Marcel Ciolacu a dovedit deja că poate fi”, a declarat Dragoș Benea. El a criticat aspru ultimele două decenii de conducere la Cotroceni, caracterizate de Benea drept o perioadă de manipulare și dezbinare. Benea a evidențiat faptul că partidele de dreapta au cerut votul românilor doar pe baza unei opoziții față de PSD, fără a oferi un plan concret pentru țară.

                În discursul său, Benea a reamintit și contribuțiile sale alături de Marcel Ciolacu în redresarea PSD în 2019, într-un moment de cumpănă pentru partid. Împreună, aceștia au reușit să scoată PSD din izolarea politică, atât la nivel național, cât și european. De asemenea, Benea a lăudat măsurile guvernamentale implementate sub conducerea lui Ciolacu, menționând construcția de autostrăzi, spitale regionale, campusuri pentru învățământ dual, dar și majorarea pensiilor și plafonarea prețurilor la energie.

                Benea a evidențiat, de asemenea, realizările PSD în contextul multiplelor crize, inclusiv gestionarea responsabilă a pandemiei și sprijinirea populației vulnerabile. Criticile sale s-au îndreptat către guvernările de dreapta, pe care le-a acuzat de măsuri pandemeice heirupiste, ruinarea afacerilor, și creșterea gradului de analfabetism funcțional.

                În final, Dragoș Benea și-a exprimat convingerea că proiectul de primenire națională al lui Marcel Ciolacu, prezentat la Congresul PSD sub deviza „AICI PENTRU ROMÂNI”, reprezintă șansa românilor de a avea un președinte al consensului și solidarității, după două decenii de dezbinare.

                „Un președinte al lor, în primul și cel mai important rând”, a concluzionat Benea, subliniind importanța acestei candidaturi pentru viitorul României.

                Militari români în octombrie 1917 la Căiuți

                Într-un set remarcabil de fotografii realizate în octombrie 1917, la aproximativ 3 kilometri nord de localitatea Căiuți din județul Bacău, se dezvăluie imaginea unor militari români aflați în plin conflict, în toiul Primului Război Mondial. Aceste fotografii oferă o privire rară asupra vieții și condițiilor în care ofițerii și soldații români și-au desfășurat activitatea în acea perioadă tulbure din istoria națiunii.

                Fotografiile din tranșee: O mărturie a condițiilor dure

                Prima imagine prezintă un grup de nouă militari români, fotografiat într-o zonă împădurită, sugerând faptul că se află într-o regiune de tranșee sau aproape de linia frontului. Ofițerii și soldații poartă uniforme militare specifice armatei române din timpul Primului Război Mondial, cu șepci militare și echipamente corespunzătoare pentru condițiile grele de pe front. În timp ce unii stau relaxați, alții sunt într-o poziție de atitudine formală, indicând o combinație între momente de repaus și rigurozitatea militară.

                Uniformele sunt diverse, de la tunici deschise la culoare până la cele mai închise, și sunt completate de cizme înalte, ceea ce sugerează adaptarea la terenul dificil și condițiile climatice aspre. Această fotografie este o amintire vizuală a camaraderiei și unității militare, în ciuda greutăților cu care se confruntau.

                Ofițerii în mantale de iarnă: Simbolul autorității și al responsabilității

                A doua imagine înfățișează trei ofițeri români, fiecare îmbrăcat în mantale groase, menite să îi protejeze de frigul toamnei târzii. Acești ofițeri, cu atitudini demne și ferme, reprezintă simbolul autorității și al conducerii militare pe front. Mantalele lungi și șepcile cu cozoroc sunt caracteristice pentru uniformele ofițerilor români din acea perioadă, evidențiind rangul și rolul lor în organizarea și conducerea trupelor.

                Această fotografie, la fel ca și prima, a fost realizată în aceeași zonă, la nord de Căiuți, și captează esența vieții militarilor români pe front, într-o perioadă în care România se confrunta cu provocări uriașe în contextul războiului.

                Context istoric: Octombrie 1917 în Primul Război Mondial

                În toamna anului 1917, România era implicată în lupte grele pe fronturile din Moldova, încercând să își mențină pozițiile împotriva forțelor inamice. Aceste fotografii oferă o perspectivă unică asupra prezenței militare românești într-o regiune strategică și ilustrează determinarea și sacrificiul soldaților și ofițerilor care au luptat pentru apărarea țării.

                Imaginile surprind atât rigorile războiului, cât și momentele de camaraderie între soldați, oferind o imagine completă a vieții pe front în acea perioadă. Ele sunt o mărturie vizuală valoroasă a curajului și dedicației militarilor români în timpul unuia dintre cele mai dificile momente din istoria țării.

                Astfel, aceste fotografii nu sunt doar simple imagini din trecut, ci documente istorice care ne permit să înțelegem mai bine sacrificiile făcute de acești oameni în numele României. Ele rămân o parte importantă a memoriei colective și a patrimoniului național.

                 

                 

                Patru tone de cartofi și de ceapă dăruite din Tamași la „Masa Bucuriei” din Onești

                  Două tone de cartofi și două tone de ceapă au fost dăruite de familia Alistar din Tamași pentru „Masa Bucuriei” – proiect administrat de Asociația Patmos, organizație de tineret și voluntariat activă la Protoieria din Onești. „Masa Bucuriei” este un proiect de sprijinire a oamenilor nevoiași și hrănește, zilnic, peste 200 de sărmani din Onești, din împrejurimi și copii de la centrele sociale din zonă.

                  „Mulțumim din suflet domnului Inginer Viorel Alistar și soției sale, care ne-au sunat și nu au uitat de noi – spune părintele Ioan Bârgăoanu, inițiatorul și coordonatorului proiectului Masa Bucuriei. Pe aceste timpuri secetoase, legumele sunt deosebit de necesare pentru prepararea hranei și pentru depozitarea pe iarnă. Orice ajutor este binevenit și absolut necesar”.

                  La Onești, hrana caldă este distribuită zi de zi la cantina socială din sediul Protoieriei, unde o echipă harnică lucrează pentru a împlini lucrarea filantropică a Bisericii. Câte o porție de ciorbă caldă și de pâine pot fi luate de acolo și constituie „Prânzul Ștefanian”, din care face parte și proiectul „Masa Bucuriei”, Ștefan ce Mare și Sfânt fiind unul dintre ocrotitorii spirituali ai Oneștiului, alături de Sfântul Nicolae.

                  Familia de ingineri horticultori Alistar a trimis la Onești un ajutor în legume și în primăvara trecută, dar s-a remarcat în ultimii 30 de ani prin modul în care au administrat afacerea lor din comuna Tamași și prin priceperea cu care au cultivat pământul fermei de legume, dar și alte culturi agricole. Acolo am văzut veritabile recorduri care puteau sta lejer în cunoscuta „Guinness World Records”, la varză, la roșii sau cartofi, dar și o apreciabilă generozitate în a ajuta unde se simțea că e nevoie și ei o pot face.

                  «Oricui dorește să ajute la masa celor necăjiți cu alimente neperisabile (ulei, fasole, legume, suc de roșii, zahăr etc.) le mulțumim și le primim darurile cu mult drag. Bogdaproste!. Practic, pomana sau darul oferit se oferă săracilor indiferent de cultul în care sunt. „Cât costă Părinte?” – este întrebarea clasică pe care o primesc. Răspundem cu respect: cât vă lasă inima! Săracii ajută săracii!»

                  La Protopopiatul Onești sunt aplicate proiecte de sprijin pentru cei aflați în nevoie, cel mai cunoscut fiind „Prânzul Ștefanian”, un parteneriat anul acesta și cu Primăria Municipiului. Iar forma concretă a acestui proiect a fost denumită, sugestiv, Masa Bucuriei.

                   

                  Tânăr din Buhuși reținut și arestat preventiv pentru violență în familie

                    Un tânăr de 18 ani din Buhuși a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv violență în familie, după ce a ignorat un ordin de protecție și a recurs la acte de vandalism și violare de domiciliu.

                    Incidentul a avut loc în data de 20 august, în jurul orei 12:30, când polițiștii din Buhuși au fost alertați de o femeie de 32 de ani, care a raportat că fiica sa de 16 ani a fost agresată în mod repetat de concubinul său. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul de 18 ani a exercitat violențe fizice asupra minorei, fapt ce a determinat autoritățile să ia măsuri imediate.

                    Polițiștii au întocmit un formular de evaluare a riscului și au constatat că există o situație de risc iminent pentru minoră. Ca urmare, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pe o perioadă de cinci zile, prin care tânărul era obligat să păstreze o distanță de 50 de metri față de victimă.

                    Însă, în aceeași zi, în jurul orei 21:00, Poliția Buhuși a fost sesizată din nou, de data aceasta chiar de către fata de 16 ani, care a raportat că tânărul a pătruns ilegal în locuința sa, încălcând ordinul de protecție și distrugând ușa de la intrare. La fața locului a intervenit de urgență o patrulă de siguranță publică, care l-a identificat și l-a reținut pe agresor.

                    Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu și nerespectarea ordinului de protecție provizoriu. După 24 de ore petrecute în arestul poliției, acesta a fost prezentat instanței în data de 22 august, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

                    În prezent, tânărul se află în Arestul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în așteptarea continuării procedurilor legale. Acest caz evidențiază necesitatea respectării stricte a ordinelor de protecție emise de autorități și rolul vital al intervenției rapide pentru protejarea victimelor violenței domestice.

                    Magazin rural amendat pentru lipsa contractului SGR, în timp ce sistemul eșuează fără sancțiuni

                      În ciuda provocărilor cu care se confruntă Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) la nivel național, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău a amendat un comerciant. Recent, un magazin dintr-o zonă rurală a județului Bacău a fost sancționat cu o amendă de 16.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor SGR.

                      Controlul efectuat de Garda de Mediu a scos la iveală faptul că magazinul comercializa băuturi incluse în SGR fără a avea un contract încheiat cu administratorul acestui sistem și fără a fi înregistrat în baza de date corespunzătoare.

                      Sistemul de Garanție-Returnare a fost implementat pentru a încuraja returnarea ambalajelor și pentru a reduce impactul negativ asupra mediului. Cu toate acestea, numeroși comercianți întâmpină dificultăți în adaptarea la noile reglementări, în special din cauza problemelor organizatorice și logistice legate de acest sistem.

                      Cu toate acestea, autoritățile de mediu subliniază importanța respectării legii.
                      „Reamintim tuturor comercianților din județul Bacău și din întreaga țară să verifice dacă sunt înregistrați corect în Sistemul de Garanție-Returnare și să se asigure că au încheiat toate contractele necesare”, a anunțat Garda de Mediu. Ignorarea acestor obligații legale poate atrage amenzi semnificative, precum cea aplicată recent.

                      În timp ce Garda de Mediu își concentrează eforturile pe sancționarea micilor comercianți care întâmpină dificultăți în conformarea cu Sistemul de Garanție-Returnare, rămâne o întrebare esențială: cine se ocupă de problemele structurale ale acestui sistem? Blocarea frecventă a aparatelor de colectare, decontarea întârziată a sumelor datorate comercianților și chiar situațiile în care aceștia primesc sume mai mici decât cele cuvenite, din cauza unor așa-zise „pierderi”, sunt doar câteva dintre neregulile semnalate de cetățeni și comercianți.

                      În loc să fie sprijiniți să se conformeze unei legislații complexe și în continuă schimbare, micii comercianți se simt adesea penalizați de un sistem birocratic și ineficient.

                      Ar fi interesant dacă autoritățile ar aborda aceste probleme cu aceeași rigoare cu care aplică sancțiunile, pentru a asigura un echilibru corect și funcțional între protecția mediului și susținerea actorilor economici locali.