Cei opt oameni de afaceri au fost dusi, vineri dupa amiaza, in fata judecatorilor de la Tribunalul Bacau cu propunere de arestare preventiva.
Sedinta de judecata a durat mai multe ore, iar aproape de miezul noptii, magistratii au decis ca unul singur sa fie arestat, este vorba despre Florentin Gorea, cercetat pentru infractiunile de constituire de grup infractional organizat in vederea comiterii de infractiuni, complicitate la evaziune fiscala, in forma continuata, si spalare de bani.
Pentru alti patru oameni de afaceri, printre care si bacauanul Laurentiu Ganea, care este si consilier judetean, a fost respinsa propunerea si vor fi cercetati sub control judiciar.
Consilierul este si el acuzat de aceleasi infractiuni. Cei aflati sub control judiciar nu au voie sa ia legatura unul cu celalalt, sa nu paraseasca limita orasului de domiciliu, fara sa anunte politia, si sa se prezinte la politie conform unui calendar ce va fi stabilit de agentul de urmarire.
Alti trei inculpati au fost lasati in libertate, fara nicio masura preventiva.
Sâmbătă, 30 august, grupul de inițiativă „Băcăuanii vor piste pentru biciclete” organizează Night Ride, un eveniment ce propune bicicliștilor și skaterilor o plimbare nocturnă pe străzile din municipiul Bacău.
Adunarea se dă la ora 20:00 pe pietonalul din centrul orașului (în fața magazinului Luceafărul), urmând ca plecarea să se realizeze în formație, începând cu ora 20:15, pe traseul Primărie – Parcul Cancicov – Parcul Trandafirilor – strada Energiei – podul Mărgineni.
Punctul final al traseului este de fapt locul în care la toamnă va fi deschisă prima pistă pentru biciclete din Bacău, lucru pe care cei 1.900 de susținători ai demersului „Băcăuanii vor piste pentru biciclete” îl apreciază.
„Menționăm că nu vom mai avea antemergător de la Poliție și încercăm să pedalăm pe trotuar cu o viteză medie, (12-15 km/oră). E o formă de protest prin care subliniem că este nevoie de piste pentru biciclete în municipiul Bacău.
Ca și la Marșul bicicletelor, plimbarea noastră are ca scop, pe lângă sublinierea necesității pistelor pentru biciclete în Bacău, și promovarea mersului pe bicicletă printre băcăuani. E foarte multă lume la plimbare la acea oră în zona centrală, mai ales cu mașina. Avem șansa să le arătăm că au o alternativă mult mai sănătoasă și puțin costisitoare ce este folosită de tot mai mulți băcăuani în ultima perioadă. Pentru cei care vor fi odihniți și vor avea chef de o plimbare mai lungă, vom continua traseul pe strada Mioriței -> str. 9 Mai -> etc” – se arata intr-un comunicat primit la redactie.
Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru eventualele accidente. De asemenea, se recomandă participanților la eveniment să fie echipați corespunzător pentru folosirea bicicletei pe timp de noapte.
La data de 28 august a.c., în jurul orei 13.30, un bărbat de 30 de ani, din comuna Răcăciuni, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, transportând pe cadrul acesteia o tânără de 24 de ani, pe DC 110, pe fondul neadaptării vitezei de deplsare într-o curbă, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condus de un tânăr de 25 de ani, din județul Suceava.
În urma producerii evenimentului biciclistul a suferit grave leziuni corporale, care a fost transportat împreună cu tânără de 25 de ani la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, unde au rămas sub supraveghere medicală.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În urma a patru percheziții domiciliare, polițiștii au ridicat în vederea cercetărilor arme și muniție confecționate artizanal, deținute în mod ilegal și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Serviciului de Acțiuni Speciale și de la Secția 4 Poliție Rurală Podu Turcului, au efectuat la data de 28 august a.c., patru percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite că dețin ilegal arme de vânătoare, confecționate artizanal, cu care săvârșesc acte de braconaj cinegetic.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat la o stână de pe raza comunei Stănișești, ce aparține unui localnic de 37 de ani, o armă de vânătoare și opt cartușe confecționate artizanal.
De asemenea, în locuința bărbatului au mai fost identificate două cartușe confecționate artizanal, două tuburi cartuș, aproximativ 300 de grame de alice și două piei de căprior.
Arma, muniția și cele două piei de căprior au fost ridicate în vederea cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și braconaj cinegetic.
Un tânăr de 25 de ani, din comuna Blăgești, a fost reținut de polițiști după ce a pătruns în casa unei bătrâne de 84 de ani și prin violență, i-a sustras suma de 100 de lei, o verghietă și o percehe de cercei.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au depistat un tânăr de 25 de ani, din comuna Blăgești, care la data de 27 august a.c., fiind sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns în locuința unei bătrâne de 84 de ani, din localitate și prin agresiune fizică i-a sustras suma de 100 de lei, o verghietă și o pereche de cercei.
În baza unui mandat de percheziție emis de Judecătoria Buhuși, polițiștii au efectuat la data de 28.08.2014 o percheziție domiciliară la locuința tânărului de 25 de ani, unde au identificat o parte din bunurile sustrase.
Bătrâna a fost transportată la Spitalul Buhuși unde a primit îngrijiri medicale.
În cauză, tânărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
Banii au fost stransi in cadrul campaniei “Luna Cora – Luna inimilor deschise”, desfasurata in perioada mai-iulie 2014. La nivel national, cele 12 magazine cora au strans 615.000 lei pentru 12 asociatii caritabile.
Clientii au putut dona o parte din restul primit la casa de marcat dupa ce si-au achitat cumparaturile. Astfel, ban pe ban, la cora Bacau, s-au strans aproape 31.900 de lei ( 31.850,23 lei ) care, impreuna cu donatia din partea magazinului, in valoare de 12.500 de lei, ajung in contul Crucii Rosii.
“Ma bucur ca putem contribui prin aceasta donatie din partea clientilor Cora si a magazinului Cora Bacau la sustinerea proiectului “ Ajuta-i sa mearga la scoala” prin care 150 copii din familii fara posibilitati financiare vor avea sansa sa inceapa sau sa-si continue scoala. Proiectul a fost lansat de Crucea Rosie Bacau si sustinut de Cora Bacau. Catalin Ismana, director Cora Bacau
“Suntem onorati de ajutorul primit din partea companiei SC Romania Hypermarche SA – cora Bacau. Multumim personalului cora, casierelor pentru implicare dar si clientilor magazinului cora Bacau care au dorit sa ne ajute. Suma donata va fi utilizata pentru 150 copii din familii nevoiase pe care ii vom ajuta sa mearga la scoala oferindu-le burse si cumparandu-le tot ce le este necesar pentru scoala.” Dan Marcel Babliuc, director filiala Crucea Rosie Bacau
“Luna inimilor deschise” este o campanie care se desfasoara din 2005 in toate magazinele Cora din Romania care isi aleg o organizatie umanitara partenera
Primarii liberali, care au câstigat alegerile ca membri ai USL, au incercat, timp de câteva luni, sa impace si capra, si varza, adica sa fie si cu Iohannis, si cu Tariceanu. Acest lucru nu a convenit PSD. Ordonanta promovata de Liviu Dragnea le permite alesilor sa demisioneze din partidul in care sunt membri in prezent si sa se inscrie in altul fara sa-si piarda functia.
De fapt, ii pune intr-o situatie dificila: sunt nevoiti sa ia o decizie nemaiavând posibilitatea sa o scalde pe motiv ca isi pierd mandatul daca schimba partidul. In judetul Bacau avem 14 primari liberali dar nu toti sunt, astazi, de partea noului PNL, cel condus de Iohannis si aliat cu PDL. Despre unii edili se spune ca au afinitati sau chiar legaturi cu Tariceanu, presedintele Partidului Liberal Reformator (PLR).
Cel mai important dintre acestia, Viorel Miron (foto), primarul orasului Comanesti, a afirmat ca, deocamdata, nu a luat nicio hotarâre. Nici Ioan Bujor, primarul din Dofteana, comuna care are 12.000 de locuitori, nu a luat o decizie.
Un lucru stie sigur: „Mai bine independent decât cu PDL!” Ioan Bujor a câstigat functia de primar cu PDL in 2008 si cu Alianta pentru Bacau in 2012, dupa care s-a spus ca e apropiat de PSD: „Din 2012 nu a venit nimeni din PDL sa ma intrebe nimic, iar când a fost aleasa presedinte, Tudorita Lungu m-a dat afara din toate functiile!”
„Ce comuna nu vrea bani?”
Sunt si vreo câtiva primari PNL despre care se spune ca au relatii foarte bune cu PSD, ceea ce i-ar putea aduce, de asemenea, alaturi de Tariceanu si reanimatul USL. Intre acestia, Constantin Mihaila, primarul comunei Hemeius, si Lucian Cheta, primarul comunei Racaciuni.
Constantin Mihaila
Constantin Mihaila afirma ca „nu exista unitate administrativ-teritoriala care sa nu aiba nevoie de bani.” El recunoaste ca alocarile pentru investitii sunt un argument important si ca un pas spre PLR ar fi un compromis mai mic.
Alti edili care ar putea face o schimbare sunt democratii curtati de PMP. Si consilerii vor fi fortati sa decida cu cine merg, ceea ce nu e un lucru rau având in vedere ca majoritatile din consiliile locale si din Consiliul Judetean Bacau sunt destul de instabile.
Totusi, in ecuatia viitoarelor alegeri prezidentiale, optiunile primarilor vor fi cele mai importante caci, pentru oameni, ei sunt cei care fac drumuri, poduri, scoli, ei sunt cei care dau alocatii, ajutoare, avize.
„Deocamdata nu am luat nicio hotarâre. Nu stiu daca era momentul cel mai potrivit pentru o astfel de ordonanta, cred ca e cam in pripa si cam aproape de alegeri.” Viorel Miron, primarul orasului Comanesti
„Nu am luat nicio decizie, nici nu voi lua curând pentru ca am proiecte europene in derulare si am de rezolvat foarte multe probleme. Oamenii nu ma intreaba, la final, cu ce partid am mers, ma intreaba ce am facut!”. Ioan Bujor, primarul comunei Dofteana
„Cu Iohannis merg, nu pot sa-mi tradez partidul. Tariceanu a gresit, s-a dus spre stânga. Eu nu sunt om de stânga, sunt de dreapta, asa cum au fost tatal si bunicul meu!” Ion Ciuche, primarul comunei Iz. Berheciului
„Eu am avut o relatie foarte buna cu actualul presedinte al Senatului, Calin Popescu Tariceanu si PLR este o posibila solutie. Urmeaza ca saptamâna viitoare sa iau o decizie.” Constantin Mihaila, primarul comunei Hemeius
Procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Bacau l-au retinut pe consilierul judetean (PDL) Laurentiu Eugen Ganea, alaturi de alti sapte afaceristi, intr-un dosar in care se fac cercetari pentru spalare de bani, evaziune fiscala si constituire de grup infractional organizat.
Cei opt afaceristi retinuti au fost dusi vineri dupa-amiaza in fata magistratilor de la Tribunalul Bacau cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.
Retinerea acestora a avut loc in urma celor 40 de perchezitii efectuate de catre DIICOT Bacau in mai multe judete din tara, dintre care 24 de perchezitii au fost in Bacau, in total fiind vizate 16 persoane.
Luni, 01 septembrie 2014, la ora 11.00, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău) va efectua în Poligonul „Lunca Siretului”, din comuna Săuceşti, distrugerea muniţiei neexplodată rezultată în urma desfăşurării activităţii de asanare a teritoriului judeţului Bacău.
Muniţia ce urmează să fie distrusă a fost asanată în perioada iunie – august 2014. Ultima distrugere efectuată de echipa pirotehnică din cadrul I.S.U.J. Bacău a avut loc în data de 24 iunie 2014.
Pentru distrugerea muniţiei, care constă în: 237 tuburi de cartușe calibru 7,92 mm; 1167 cartușe calibru 7,92 mm; 4 focoase proiectil; 1 focos proiectil calibru 57 mm; 2 corpuri proiectil exploziv calibru 76 mm; 1 proiectil exploziv fără focos și încărcătură calibru 150 mm; 2 mine antipersonal; 3 grenade ofensive; 9 grenade defensive; 1 grenadă de mână defensivă fără focos; 1 proiectil exploziv calibru 75 mm; 1 proiectil exploziv calibru 76 mm; 4 proiectile explozive calibru 100 mm; 2 proiectile perforante calibru 75 mm, se vor utiliza 6 kg de trinitrotoluen, precum şi alte mijloace pirotehnice.
Misiunile de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflagraţiilor s-au desfăşurat în orașul Tg. Ocna și comunele Racova, Cașin, Prăjești, Oituz, Ungureni, Asău, Pârgărești, Hemeiuș, Ștefan cel Mare și Măgirești.
Joi seara, social-democratii din municipiul Bacau s-au intâlnit la Sala Ateneu. Cei 2.500 de membri ai filialei au fost reprezentati de 400 de delegati.
„Conferinta organizatiei municipale a avut doua puncte pe ordinea de zi: prezentarea raportului de activitate pentru perioada 31 mai 2013 – 28 august 2014 si nominalizarea si votarea candidatului nostru la prezidentiale, Victor Ponta”, a declarat deputatul Cosmin Necula, presedintele organizatiei muncipale a PSD.
Candidatura premierului la cea mai inalta functie in stat va fi aprobata, in septembrie, si de Conferinta Judeteana a PSD.
Ieri, procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bacau au descins la mai multe locatii din municipiul Bacau si din judet, la suspecti de evaziune fiscala, spalare de bani si constituire de grup infractional organizat.
In total au fost efectuate 24 de perchezitii domiciliare, fiind vizate 16 persoane pentru a fi aduse la audieri, la sediul din Bacau.
Dubele jandarmilor, care au sprijinit actiunea procurorilor, au fost in continua miscare intre parchet si locatiile verificate, fiind aduse documente, dar si o parte dintre suspecti, urmând ca DIICOT sa prezinte care a fost rezultatul perchezitiilor pe care le-au facut in Bacau.
In România, când spun politica, politicieni, administratie, ca e centrala ori locala, ma gândesc automat la minciuna, la promisiuni nerespectate, la caractere mizerabile si la tot ceea ce, in mod evident, imi displace, inclusiv, coruptie, miscari de bani dintr-un buzunar intr-altul, de termene care nu se mai sfârsesc etc. etc. O nebunie intreaga. Toate acestea nu s-ar intâmpla daca românul nu ar avea o memorie al naibii de scurta.
Pe deasupra e si tolerant pâna la Dumnezeu. Imi amintesc ca, de fiecare data când se apropiau electoralele, ni se serveau tot soiul de lucruri frumos ambalate menite sa ne obtureze atentia pâna la bezna totala.
Una dintre aceste „minciunele” cu gust de… nesimtire a fost faptul ca ni se vor izola la exterior cutiile din beton armat cumparate de fiecare dintre noi, dupa ´90. Caci, sa admitem, e mai mult decât pixurile, calendarele, galetile sau fesurile impartite la fiecare patru ani in toate crâsmele imbâcsite, pe toate ulitele prafuite care nici macar n-au visat asfaltul sau in pietele aglomerate de peste tot unde se aduna cât mai multa plebe salivând la micii si berea electorate. Ca peste tot, si in Bacau ni s-a promis ca in enspe ani vom avea toate blocurile anvelopate, astfel incât sa trecem iarna ca niste europeni adevarati, cu costuri decente la intretinere.
Si asta cu bani de la bugetul de stat, la care se vor adauga si fonduri locale plus o contributie a asociatiilor de locatari. Discutabila, ca sa folosesc un eufemism, este si maniera extraterestra in care au fost triate blocurile care urmau sa sufere o schimbare in bine.
Bunaoara, pe strada mea, primul bloc, din municipiu, si nu doar din cartier, cred, a fost „metamorfozat” pe banii primariei si ai statului, cu toate ca nu era nici pe departe cel mai vechi (asa cum s-a pretins initial de autoritatile locale ca va fi criteriul de selectie).
In fine, cert este ca visul nu a tinut mult si nici nu a apucat sa-i extazieze pe numerosi concitadini, caci unii agarici de la Bucuresti au decis sa stopeze cofinantarea de la bugetul de stat, pe motiv ca… nu se stie. Probabil ca sa fie in ton cu aprecierile analistilor care au calculat ei nus´cum ca doar cinci la suta din „minciunelele” electorale se si materializeaza in timp. Si, vorba unui mucalit, dupa ce „vor mai dormi in chiloti” câtiva ani, vor veni din nou sa ne prosteasca, servindu-ne de doi lei „minciunele”.
Sezonul de vara si implicit al concediilor a ajuns pe final. O radiografie scurta a perioadei estivale, arata ca si in 2014 bacauanii au ales in cele mai multe cazuri sa-si petreaca vacanta pe litoralul românesc.
In acelasi timp, cei care au optat pentru sejururi in strainatate au ales cel mai adesea statiunile grecesti, urmate de cele turcesti si cele bulgaresti. Când vine vorba de bugete alocate vacantelor, acestea sunt cele mai variate, de la câteva sute de lei pentru cinci sau sase zile petrecute in statiunile din sudul litoralului românesc, pâna la doua mii de euro pentru un sejur pentru doua persoane in Antalya (Turcia).
Daca in aceste zile este in desfasurare programul „ Zile gratuite de vacanta” , ce se va prelungi pâna la 15 septembrie, de pe 1 septembrie debuteaza si o nou editie a programului „Litoralul pentru toti”, programe, in care bacauanii pot beneficia de multe avantaje pe care le ofera hotelierii de pe litoralul nostru. E bine de stiut, pentru cei care si-au pastrat zilele de concediu pentru final de an, ca agentiile de turism au inceput sa lanseze ofertele pentru sezonul de schi si pentru sarbatorile de iarna.
Agentia de turism „Top Travel”, agentie asociata Paravion , vine catre bacauani cu o oferta foarte bogata, pentru toate categoriile de persoane si pe toate destinatiile. In primul rând trebuie mentionate programele sociale si cele pentru seniori, pe destinatii cum ar fi: Antalya (Turcia) si riviera Mediteranei, Costa Brava si Costa Del Sol in Spania, Malta, in Italia la Rimini, Bulgaria, Cipru si Portugalia. Ofertele sunt din luna octombrie si pâna in primavara lui 2015. Pentru sezonul de schi, cele mai importante destinatii ar fi in Austria, Bulgaria si Franta. Tot pentru sezonul rece trebuie amintit de ofertele pentru petrecerea sarbatorilor de iarna, Craciun si Revelion 2015 atât in tara cât si in strainatate, de remarcat fiind Craciunul in Laponia, care are mare cautare, si unde locurile sunt limitate. „Top Travel” aduce bacauanilor si cele mai bune pachete pentru lunile de miere si croaziere (Mediterana, Atlantic, Caraibe si tarile nordice) , precum si alte noutati cum ar fi , sejururi in Dubai, Sri Lanka, Tunisia si Egipt (Hurghada si Sharm El Sheikh).
„Agentia noastra este asociata Paravion, cel mai mare sistem de rezervari online pentru bilete de avion, cazari oriunde in lume si pachete turistice. Clientii nostri beneficiaza de cele mai bune tarife, si au inceput sa afle de faptul ca suntem asociati Paravion, lucru reflectat de rezervarile in numar din ce in ce mai mare” Liliana Manole, manager Agentia de turism „Top Travel” Bacau
Cei de la agentia EBC Group Travel spun ca acest an a fost mai slab decât anul trecut, din punct de vedere al concediilor, insa au crescut cererile pentru biletele de avion. In aceasta perioada se cauta destinatiile la munte si in statiunile balneo, si se pregatesc ofertele pentru revelion si chiar cele de 1 Mai din 2015. Egipt si Tunisia sunt destinatiile recomandate de cei de la EBC Group Travel pentru perioada imediat urmatoare, dar si destinatiile de iarna la munte, in pensiuni, chiar si in Republica Moldova. Cele mai cautate destinatii pentru lunile ianuarie si februarie sunt cele exotice cum ar fi Dubai si Punta Cana.
Mihaela Climescu
„Un turist trebuie sa tina cont de cele doua intervale când se lanseaza cele doua perioade de oferte early booking, in jur de 1 martie respectiv 1 noiembrie. Anul acesta clientii nostri au solicitat, in medie, sejururi cu bugete de 500-600 de euro pentru doua persoane, cu transport inclus. In acest moment primim multe solicitari de last-minute-uri, si mai trebuie precizat ca, a crescut numarul turistilor care vor excursii in Europa in sistem tealer mode (dupa bunul plac).” Mihaela Climescu, reprezentant EBC Group Travel Bacau
Agentia de turism „Mareea” este noua in peisajul bacauan, mai precis din luna mai 2014. Din acest motiv, cei de aici apreciaza ca lucrurile au stat destul de bine pâna acum. In sezonul pe care il incheiem, cei de la „Mareea” au vândut sejururi in Creta (Grecia), unde agentia a avut hoteluri contractate. Si aici am regasit programele pentru seniori, dar si circuite (Israel), iar pentru sezonul rece se pregatesc ofertele pentru destinatiile interne.
Elena Rusu
„Chiar daca suntem mai noi pe piata bacauana, nu putem sa nu remarcam ca cererile de vacanta sunt in scadere fata de anii precedenti si se observa o orientare catre turismul intern. In acest moment recomandam programul «Litoralul pentru toti«, care este cea mai buna varianta de a merge la mare cu pret redus.” Elena Rusu, coordonator Agentia de turism „Mareea” Bacau
Putin in scadere comparativ cu anul trecut a fost si la agentia „V Travel”, asociata „Happy Tour”. In luna august lucrurile au mai revenit la normal odata cu solicitarile de last-minute. Datorita charterelor de pe aeroportul Bacau pentru Antalya si Creta, preturile pentru sejururi au fost mai mici decât cele din Bucuresti. Pentru litoralul românesc s-au vândut sejururi in hotelurile bune din Mamaia si Venus.
Victor Condrea
„Clientii nostri sunt cei fideli, din rândul prietenilor si ale recomandarilor lor. In perioada imediat urmatoare, pregatim ofertele pentru sezonul de schi in Austria si Italia, dar si in statiunile montane românesti. Avem in vedere si sejururile pentru sarbatorile de iarna, dar si a pietelor de Craciun.” Victor Condrea, manager „V Travel” Bacau
Un sezon dificil au avut cei de la „Estival Tour”, cel putin asta am retinut din discutiile purtate cu reprezentantii agentiei. Norocul lor ar fi faptul ca au autocare proprii si mai merg cât de cât circuitele, dar si acestea au scazut fata de anii precedenti. Cel mai bine, daca putem spune asa, au mers destinatiile din Bulgaria si circuitele Croatia-Muntenegru, Anglia- Luxemburg si Franta- Germania. Pentru perioada urmatoare se pregatesc ofertele de Craciun si Revelion 2015, circuite cu avionul pe destinatii Paris, Londra si Israel, iar cu autocarul, circuite in Grecia.
Gelu Elisei
„Turismul in Bacau e la pamânt. Am discutat si cu alti operatori din turism si la ei e la fel. Abia reusim sa ne tinem pe linia de plutire. Motivele acestui declin in turism sunt foarte multe. Printre ele si faptul ca turistii nu inteleg ca noi, agentiile, vindem cel mai ieftin. Pretul nostru este cam de 80 % din ce gasesc ei la receptii. Daca scot un pret mai bun de la receptie, nu primesc chitanta, si asta inseamna ca incurajeaza turismul la negru. Noi dam chitanta, dam asigurare, daca un turist este nemultumit poate face reclamatii si poate primi despagubiri. Si problemele pot continua, la toate nivelele. Si mass-media ar trebui sa ne ajute mai mult sa ne promovam, sa scoatem turismul din criza.” Gelu Elisei, manager „Estival Tour”
Ceva mai mult optimism am intâlnit la o agentie din Onesti. Directoarea agentiei de turism „Net Sky”, Vasilica Cocis, ne-a spus ca a fost o vara buna, in care cel mai mult s-au cerut sejururi in Grecia, Bulgaria si Turcia. Chiar daca cererile externe au fost mai mari, au fost si onesteni care au preferat litoralul românesc, cea mai ceruta statiune fiind Mamaia. Referitor la bugete, Vasilica Cocis ne-a dat exemplele de la extreme: 396 de lei pentru doua persoane la Olimp si 2033 de euro pentru doua persoane in Antalya. In continuare, agentia pregateste pentru turisti programe sociale, circuite externe, bilete de odihna si tratament, si nu in ultimul rând, bilete de avion pentru toate destinatiile.
La Moinesti, am vorbit cu Corneliu Simionescu, reprezentantul agentiei „Carina”. Cei de la agentia moinesteana se adreseaza mai mult turismului pentru copii, organizând tabere scolare si pelerinaje religioase. In continuare pregatesc programele de schi pentru copii, iar daca primesc solicitari pe oricare alte destinatii, le onoreaza prin colaborari cu alte agentii din Bacau.
Sigur ca numarul agentiilor de turism din Bacau este mult mai mare, si fiecare dintre ele are o gama de oferte dintre cele mai bune. Atunci când ne hotarâm sa alegem ceva, totusi, e bine sa avem rabdare, si multa grija. Dar cel mai recomandat, este sa ne lasam pe mâna specialistilor din turism, care ne pot gasi cele mai bune variante pliate pe perioada si bugetul alocat vacantelor.
Bacaul ar fi trebuit sa primeasca 2,4 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltarii pentru anveloparea blocurilor, insa vicepremierul Liviu Dragnea a instiintat Primaria ca nu va mai primi decat 100.000 de lei.
– spune Beatrix Grigoras, presedinta Filialei Judetene ANTREC
La sfârsitul acestei saptamâni are loc in satul Hârja, din comuna Oituz, a XI-a editie a Festivalului Placintelor, manifestare de traditie importanta a turismului bacauan. Editia din acest an este organizata de ANTREC Bacau, cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Turism, Primariei Oituz, Fundatiei “Sfântul Voievod Stefan cel Mare – Hârja” si Asociatiei “Copiii in sânul familiei”, al carei director este Beatrix Grigoras, sufletul organizarii, care ne-a oferit un scurt interviu.
– Cui i se adreseaza si ce ofera aceasta manifestare?
– Sunt asteptati la petrecere atât locuitorii din comuna Oituz, satele Oituz, Marginea, Calcâi, Ferastrau, Harja si Poiana Sarata, precum si turistii români si straini aflati în zona. Manifestarile Festivalului Placintelor continua traditia organizarii acestui eveniment pe teritoriul judetului Bacau, activitate care a debutat în 2006, si în care participantii-reprezentanti ai pensiunilor agroturistice din toata tara prezinta mestesugul gastronomic al prepararii placintelor si prajiturilor dupa retete originale.
– Ati reusit sa faceti din acest festival probabil cea mai importanta manifestare turistica din judet. Ce va determina sa duceti proiectul mai departe?
– Sunt multe dificultati de ordin financiar si birocratic si in fiecare an imi spun ca renunt la organizare. Dar nu ma lasa inima sa cedez. Ma anima entuziasmul copiilor, al oamenilor care se implica in proiect, necesitatea continuitatii. Si, foarte important, imi doresc mult sa lansez Valea Oituzului in turism, fiindca este o zona minunata.
– Care sunt beneficiile Festivalului?
Festivalul este cea mai importanta manifestare organizata in zona si unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, care are loc în judetul Bacau si care duce la ocuparea în proportie de 90-100% a tuturor spatiilor de cazare functionale, din zona. Se promoveaza mai multe tipuri de produse turistice care au menirea de a atrage diverse categorii de turisti, astfel încât, în aceasta perioada a anului circulatia turistica atinge cote maxime, mai ales daca si vremea este favorabila derularii evenimentelor în aer liber. În cadrul acestui eveniment sunt promovate: natura – arealul Vaii Oituzului, obiceiurile, traditiile, arta populara, folclorul, turismul montan, turismul ecumenic, gastronomia si nu in ultimul rând, pensiunile din zona.
Beatrix Grigoras – carte de vizita
Beatrix Grigoras a infiintat in 1982 o agentie de traduceri si medieri, o initiativa privata inedita pentru acea vreme, astfel ca anul 1990 a prins-o pregatita pentru economia de piata. Ulterior, cu sprijinul ambasadorului Marii Britanii, a infiintat Centrul Britanic din Bacau, inclusiv un club pentru adolescenti, care au fost implicati in activitati din viata sociala a diverselor comunitati. Tot Beatrix Grigoras a fost cea care a infiintat la Bacau Festivalul de teatru in limba engleza (actualul ID Fest), la care luau parte trupe de la licee din toata tara. De asemenea, a infiintat Biblioteca Britanica, apoi, prin diferite imprejurari, a ajuns la Hârja, unde se ocupa de Fundatia „Copiii in sânul familiei”. Spre turism, mai ales spre turismul rural, a impins-o visul sau permanent pentru viata patriarhala, pentru atmosfera bucolica a lumii satului. Astfel a ajuns acum si presedinte al Filialei Bacau a A.N.T.R.E.C.
Programul Festivalului Placintelor – Editia a XI-a
Vineri, 29 august 2014
Sosirea concurentilor si pregatirea standurilor de prezentare;
Sâmbata, 30 august 2014
Ora 11 – Deschiderea festivalului, discursurile oficialitatilor locale;
Prezentarea concurentilor.
Ora 12 – Prezentarea si degustarea preparatelor culinare (placinte traditionale).
Ora 15 – Program folcloric traditional si prezentare port popular local;
Ora 16 – Jurizarea produselor prezentate (placinte, obiecte traditionale, produse ecologice) si decernarea premiilor.
Ora 19 – Cina si serbare câmpeneasca.
Duminica, 31 august 2014
Ora 10 – Excursie de lucru pentru cunoasterea arealului turistic inconjurator din zonele Târgu Ocna, Manastirea Casin si Slanic Moldova.
Aflata la a XI-a editie, Tabara Nationala de Cultura si Civilizatie Româneasca “Acasa la noi” s-a deschis joi, 28 august 2014, ora 17,30, la Centrul de Agrement Valea Budului. Organizata de Despartamântul Astra “Vasile Alecsandri” Bacau, cu finantarea Ministerului Tineretului si Sportului, tabara are ca scop promovarea si pastrarea traditiilor noastre milenare, a portului si cântecului popular in rândul copiilor si tineretului, dar si a culturii si civilizatiei stramosesti, componente intrinseci ale identitatii neamului românesc.
La actuala editie participa solisti si ansambluri folclorice din Fagaras – Brasov, Turcoaia – Tulcea, Gheraiesti – Neamt, iar din Bacau, “Florile din Cucuieti” – Solont si “Ciucurelul” – municipiul Bacau. Festivitatea de deschidere a fost insotita de aducerea Drapelului National si intonarea Imnului National, cât si a imnurilor ASTREI si a taberei, compus de prof. Mugurel Neuman, instructor al formatiei de muzica usoara “Scoala Stelutelor”, invitat special la aceasta manifestare. “Ansamblul nostru a fost infiintat in anul 1958, iar pe parcursul anilor, mai precis din anul 2000 s-a imbogatit si cu un grup de copii, care doresc sa duca mai departe traditiile bunicilor si parintilor lor. Am venit la Valea Budului cu patru solisti de muzica populara, pentru a prezenta colegilor si prietenilor nostri traditiile din localitatea si zona noastra”, ne-a declarat Petre Paraipan, instructor al Grupului “Draguta Silistea” din Turcoaia, judetul Tulcea.
Pe parcusul celor 10 zile, vor avea loc spectacole – lectie, schimburi de experienta, dezbateri, prezentari de costume, activitati de cercetare pe traseul Bacau – Sanduleni- Berzunti -Tg. Ocna si sustinerea unui spectacol la Slanic Moldova. De asemenea, toate ansamblurilor vor face un tur al orasului Bacau si vor sustine, duminica, un spectacol folcloric la MOL.
Mitica Pricopie
“Acasa la noi” este o manifestare devenita traditionala a Despartamântului “Astra” Bacau, care de fiecare data a reunit cele mai frumoase formatii si ansambluri folclorice de copii si tineret din diferite zone ale tarii. Pentru noi, la fel ca si pentru inaintasii nostri sunt sfinte traditiile, portul, cântecul si dansul popular si vrem sa le transmitem mai departe celor care vin dupa noi.” Mitica Pricopie, instructor al Ansamblului “Cicurelul” Bacau, director al taberei
Cultura si Civilizatie, un proiect adresat copiilor si tinerilor, care sunt asteptati in fiecare zi la Valea Budului, pentru a participa la activitatile taberei.
Joi, la Tg. Ocna, a avut loc festivitatea de absolvire a promotiei 2013 −2014 „Constantin Brâncoveanu” a Scolii Nationale de Pregatire a Agentilor de Penitenciare (SNPAP). Evenimentul a avut loc în Piateta Primariei, acolo unde 202 absolventi, dintre care 162 baieti si 30 fete din România, dar si 10 absolventi din Republica Moldova, au depus juramântul in mijlocul comunitatii.
„În orasul Tîrgu Ocna se afla singura institutie de învatamânt din subordinea Ministerului Justitiei din România care asigura scolarizarea agentilor de penitenciare, prin cursuri cu durata de un an. Este primul an în care festivitatea a fost organizata în comunitate, tinând cont de faptul ca scoala este o institutie importanta a orasului”, a declarat subcomisar de penitenciare Mihaela Braila, purtator de cuvânt la SNPAP Tg. Ocna.
Ceremonia a inceput cu o slujba religioasa, dupa care s-a dat citire deciziei directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor de acordare a gradului profesional de agent de penitenciare celor care au terminat acum scoala, s-a rostit juramântul de credinta, s-a intonat imnul national, s-a dezvelit placa de onoare a scolii si a fost premiat seful de promotie.
La acest eveniment au participat cms. sef Catalin Claudiu Bejan, directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, mr. de justitie Larisa Frija si lt. de justitie Mariana Vacarciuc, directorii unor penitenciare din Republica Moldova si primarul statiunii Tg. Ocna, Stefan Silochi. La festivitate nu a mai ajuns si ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, invitat de conducerea scolii.
Începând cu acest an, promotiile de absolventi primesc o denumire simbolica, iar cea de acum s-a numit „Constantin Brâncoveanu”.
„Pentru noii agenti care au intrat acum în marea familie a lucratorilor de penitenciare, absolvirea reprezinta un nou început. Ei vor merge în unitatile în care au fost repartizati, cu încrederea deplina ca sunt pregatiti sa faca fata oricaror provocari dovedind ca sunt buni profesionisti” – scms. de penitenciare Mihaela Braila – purtator de cuvânt la SNPAP Tg. Ocna
Obezitatea face ravagii in rândul copiilor. Peste 1.000 de micuti din intreg judetul Bacau sufera acum de aceasta afectiune. La nivel national Ministerul Sanatatii a solicitat un studiu pentru depistarea cazurilor de obezitate la copiii cu vârsta de 8 ani, iar rezultatele sunt ingrijoratoare. Un sfert dintre minorii investigati de specialisti au o greutate mult prea mare pentru inaltimea si vârsta lor.
Sedentarismul, mâncarea super procesata, dulciurile in exces si bauturile carbogazoase sunt doar câteva dintre lucrurile vinovate de aceste statistici care ii vizeaza pe minori.
Prevalenta supraponderalitatii este usor mai crescuta la fete decât la baieti si semnificativ mai mare în mediul urban fata de cel rural. Potrivit specialistilor de la Ministerul Sanatatii, numarul cazurilor de obezitate este mai mare în mediul urban fata de cel rural si semi-urban si aproape de doua ori mai mare la baietii de 8 ani din România fata de fetele cu aceeasi vârsta.
„Consecintele supraponderalitatii în timpul copilariei constau în boli cardiovasculare si diabet de tip II, probleme ortopedice si tulburari mintale, rezultate slabe la scoala si de o scadere a stimei fata de sine. Prevalenta obezitatii s-a triplat în 2010 fata de anul 1980 (OMS). Din aceasta cauza, România si-a exprimat disponibilitatea de a participa la proiectul OMS”, precizeaza ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, intr-un comunicat de presa.
La nivel national, masuratorile au fost realizate in 207 scoli, din mediul urban si rural, iar copiii investigati au fost clasificati in subponderali, normoponderali si supraponderali, inclusiv obezi. La nivelul judetului Bacau, in fiecare an, medicii de familie inregistreaza cazuri noi de obezitate la copii si nu sunt tocmai putine. Potrivit oficialilor de la Directia de Sanatate Publica Bacau, in perioada 2009 – 2013 au fost luati in evidenta 1.035 de copii obezi. (Geta Panaite, Roxana Neagu)
„In anul 2009 au fost inregistrate 178 de cazuri de obezitate la minori, in 2010 inca 233 de cazuri, in 2011 alti 224 de copii au primit acest diagnostic, in 2012 s-au luat in evidente 181 de cazuri si in 2013 inca 219. Cazurile au fost depistate la copiii din grupa de vârsta 0-14 ani, de catre medicii de familie din judetul Bacau” Anda Dumitrescu, purt. cuv. Directia de Sanatate Publica Bacau
„Tulburarea echilibrului energetic este considerat cel mai important factor etiologic în obezitatea la copil, fiind determinat de excesul alimentar cantitativ si/sau calitativ, prin mese frecvente, cantitati mari de dulciuri, chipsuri, fastfood-uri tip sandvisuri, cartofi prajiti, hamburgeri, tot felul de semipreparate. Se adauga consumul caloric scazut prin sedentarism, vizionare la televizor excesiva, activitati prelungite la computer, lipsa miscarii, transportul copiilor cu masina catre scoala, desi distantele sunt scurte. Mai sunt si factori determinati, respectiv afectiunile genetice, dar acestea sunt mai rare. Ca si cauze secundare, putem vorbi de afectiuni neuro – endocrine, precum sindromul Cushing, hipotiroidismul, leziunile hipotalamice, care pot genera obezitate.” dr. Mihaela Anton, medic primar endocrinolog
Rezultate la nivel national
Majoritatea copiilor din studiu, adica aproape doua treimi, sunt normoponderali. 5% dintre ei sunt subnutriti iar un procent de peste 1% au subnutritie severa. Aproximativ un sfert dintre subiectii studiati sunt supraponderali sau obezi. Prevalenta suprapoderalitatii, inclusiv obezitatea la copiii de 8 ani din România, este de 26,75%.
RECOMANDARI:
Si specialistii acorda o atentie deosebita monitorizarii starii de nutritie a populatiei pentru identificarea copiilor supraponderali si obezi. Medicii recomanda aplicarea precoce a masurilor de dieta si tratament pentru a preveni complicatiile ulterioare. Pentru acest lucru este necesara si cresterea activitatii fizice (un factor important in schema terapeutica a obezitatii la copil), efectuarea zilnica de exerciti (in special alergare si inot), limitarea orelor petrecute la televizor sau la computer (doar 2 ore/zi) si consilierea psihologica de specialitate.
Luna viitoare cel putin 200 de someri vor incepe un curs de calificare, recalificare ori specializare intr-o meserie mai competitiva pe piata muncii, activitati ce vor fi organizate de catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau.
Din bugetul asigurarilor de somaj vor fi acoperite cheltuielile pentru calificarea gratuita a aproximativ 100 de someri. Ei vor fi pregatiti in meseriile de ospatar (chelner) vânzator in unitati de alimentatie, instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze, electrician in instalatii energetice sau lucrator finisor pentru constructii.
Totodata, ca beneficiara a unui proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 POSDRU 125/5.1/S/132314, AJOFM Bacau va demara in septembrie activitati de formare profesionala si in alte ocupatii.
Din fonduri europene va deschide in Bacau cursurile de manager proiect, designer pagini web, telefonist si de limba engleza. Gratuit vor invata engleza si someri din zona municipiului Onesti, la centrul de formare profesionala de aici urmând sa inceapa in septembrie si un curs de competente antreprenoriale.
Din aceleasi fonduri europene, la Scoala generala Cotofanesti, someri din imprejurimi vor dobândi competente in informatica. La absolvirea programelor de formare profesionala din fonduri europene i se va acorda o subventie fiecarui participant.
Nici nu ştiu, Doamne, când a trecut vara asta, a trecut pe lângă mine, ca fumul! Vară şi fum. De fapt, am stat mai mult pe acasă, am avut apoi o mulţime de treburi la redacţie, tracasari cu sediul, aflat în reparaţii capitale, probleme legate de aniversarea revistei, în fine, nici pomeneală de timp liber, de un pic de vacanţă.
Iar acum, când deja se simte aerul de septembrie, sunt un pic descumpănită şi melancolică. Descumpănită, întristată şi chiar dezgustată sunt şi când iau contact cu realitatea noastră cea de toate zilele sau când mă uit la ce se mai întâmplă pe scena politică.
Aceeaşi băltire în nimicuri, împotmolire în smârcuri, afundare în derizoriu, pentru că nimic nu se limpezeşte, nimic nu merge. Continuitate au doar scenele de bâlci, ca aceea în care, în Parlament, a fost depusă o coroană de flori pentru economia defunctă fiind antologică. Să tratezi lucrurile extrem de serioase cu genul ăsta de comicărie ieftină este foarte grav, miroase a inconştienţă.
E clar, e o lume îngrozitor de măruntă, de pitică, toate lucrurile fiind după chipurile şi asemănarea ei. Gândurile îndrăzneţe, gesturile decisive, elanurile, furtuna şi avântul sunt fapte ale trecutului romantic. Când oamenii visau şi îndrăzneau să lupte pentru împlinirea viselor.
Chiar dacă, în cele din urmă, unii dintre marii visători ajungeau să fie crunt dezamăgiţi de realitate. Aşa cum s-a întâmplat cu personajul de legendă Thomas Edward Lawrence, erou pe care ni l-a adus în case, şi bine a făcut, televiziunea română programând filmul „Lawrence al Arabiei”, cu un fabulos Peter O’Toole în rolul principal. Am fost total cucerită de film şi de interpretarea magnifică a genialului actor. Alături de care evoluau alţi monştri sacri: Omar Sharif, Anthony Quinn, Alec Guinness.
Un film în întregime masculin, cu o distribuţie de zile mari, cu o acţiune care te ţinea încordat, captivat total, transmiţându-ţi o stare specială de uimire, de înflăcărare. Una în care uitai de micimea, rutina, de stupiditatea şi penibilul unor situaţii de viaţă curentă, transportându-te într-un timp eroic. Sunt multe scene extraordinare în acest film (încununat cu vreo şapte Oscar-uri, dacă nu mă înşel), care îşi rămân gravate în memorie, pentru că sunt impresionante şi deosebit de puternice, dar fascinant întru totul e Lawrence al lui Peter O’Toole.
Şi asta nu întâmplător, ci pentru că între personajul real, T. E. Lawrence, şi interpretul său existau numeroase asemănări. Amândoi erau irlandezi, mari aventurieri, cu totul şi cu totul ieşiţi din comun, excentrici, himerici, excesivi. Geniali, într-un cuvânt. Numai fizic se deosebeau profund, pentru că Lawrence era debil, scund, cu o figură obişnuită, pe când O’Toole era un lungan de aproape 1,90 m, fermecător, seducător la culme cu ochii aceia albaştri care-i ardeau în cap.
Dar aveau acelaşi tip de personalitate ardentă, carismatică, acelaşi gen de nebunie frumoasă care te fascinează. Lawrence al Arabiei l-a sedus şi pe Mircea Eliade, el traducându-i cartea „Revolta arabă”(o variantă condensată a celebrei lucrări monumentale „Cei şapte stâlpi ai înţelepciunii” ce avea să fie tradusă de Petru Comarnescu), din mai multe motive. Dar şi pentru că Lawrence era un munte de voinţă şi de dârzenie, un om providenţial, care şi-a croit singur destinul. Nimic nu-i scris, spunea el.