Acasă Blog Pagina 3705

Fratii de peste Prut au redescoperit Slanic Moldova

    Statiunea Slanic Moldova a fost din nou tinta turistilor din Republica Moldova care au venit sa petreaca, pe stil vechi, Craciunul si Revelionul.

    Marti noaptea a fost Craciunul, iar moldovenii de dincolo de Prut s-au simtit la Slanic ca acasa.

    „Ne-au facut o foarte frumoasa surpriza. Au venit in numar foarte mare, astfel incât am ocupat toate locurile disponibile, dar compar situatia din acest cu aceea de anul trecut, când nu am avut niciun turist din aceasta categorie.”
    Mircea Sova, administratorul unei vile din statiune

    Slanicul a fost, dupa 1989, dar si inainte, cu predilectie destinatia de vacanta a turistilor din Republica Moldova. Si vara, statiunea era plina de ei. Acum, dupa ce vremurile s-au mai asprit (mai ales odata cu criza economica mondiala), numarul lor a inceput sa scada. In plus, turistii straini au fost atrasi mult de alte statiuni din România, cele de pe Valea Prahovei fiind preferate.

    Distractia continua

    Statiunea Slanic Moldova are, insa, din acest an, un statut nou – cel de destinatie si pentru amatorii sporturilor de iarna, in special de schi. Deschiderea Pârtiei Nemira, chiar la sfârsitul anului trecut, a atras, dupa unele aprecieri, nu mai putin de 10.000 de turisti in perioada Sarbatorilor de iarna. Multi dintre ei au fost si inca mai sunt turistii moldoveni. Pe lânga noua atractie de pe Muntele Nemira, si organizarea Craciunului si a Revelionului pe stil vechi i-a convins pe moldoveni ca nu au gresti alegând Slanicul in acest an.

    „Am avut o oferta gastronomica pentru toate categoriile, mai spune Mircea Sova. In plus, a fost si muzica pe masura unui astfel de gen de petreceri, care la moldoveni sunt ceva mai animate, iar oaspetii nostri s-au simtit ca acasa.” Au chefuit pâna spre dimineata, dar a doua zi au luat-o de la capat. Oricum, petrecerile nu se opresc aici, pentru ca in numai doua-trei zile vine si Revelionul.

    Revenirea moldovenilor in statiunea Slanic Moldova se datoreaza, desigur, si evenimentelor care au facut din Ucraina o destinatie abandonata. Statiunea bacauana ar putea, astfel, sa fie si la vara ceva mai animata datorita unor astfel de categorii de turisti, pe acelasi motiv.

    Cea mai friguroasa zi a anului. Ingheata lacurile Bacaului

      Gerul si-a aratat coltii cu furie in judetul Bacau. Termometrele au aratat pâna la -14 grade in municipiul Bacau, la primele ore ale diminetii, in conditii de statie meteo, adica la doi metri deasupra solului, la adapost de vânt.

      Dar tinând cont si de intensificarile de vânt si de conditiile din plin câmp, frigul resimtit a fost mult mai aspru.

      Astfel, noaptea de marti spre miercuri a fost cea mai friguroasa din acest an. La orele 15, ieri, masuratorile aratau -9,9 grade, iar la ora 17, aratau -10,8 grade. Apa lacurilor de la marginea orasului a inceput sa inghete, iar crusta de la mal se intinde deja pe cel putin douazeci de metri inspre larg. Amatorii de pescuit la copca trebuie sa fie insa constienti de faptul ca gheata este destul de subtire si aventurarea pe lac este extrem de riscanta.

      „Joi, în schimb, va fi ziua cea mai rece pentru Moldova, dar cu un vânt mai slab, iar temperaturile resimtite vor fi mult mai apropiate de cele întregistrate în termometre. Estimarile pentru judetul Bacau sunt intre -18…-15 grade”, apreciaza meteorologii.

      Primele semne ca aerul arctic paraseste teritoriul tarii vor aparea vineri. De altfel, tot vineri, la ora 10, expira si atentionarea de vreme aspra, iar temperaturile vor urca pâna spre -6…-5 grade. Ulterior, sunt posibile si ploi, iar temperaturile vor fi cuprinse intre minime de -3 grade noaptea si maxime de +3 grade ziua.

      Sef nou la Directia Agricola

      La o zi dupa detasarea lui Ghita Burlui, fostul director al Directiei pentru Agricultura (DA) Bacau, la structura locala a APIA, ministerul de resort a si numit persoana care sa preia conducerea acestei institutii.

      Astfel, de ieri, noul director executiv al DA Bacau este Constantin Cristinel Nita. El va prelua atributiile de conducere timp de sase luni cât fostul director Ghita Burlui este detasat la conducerea Centrului Judetean al Agentiei de Plati si Interventie Bacau.

      In vârsta de 45 de ani, directorul Nita este absolvent al Universitatii Tehnice „Gh. Asachi” Iasi, Facultatea de Automatica si Calculatoare, promotia 1993. De atunci si pâna acum, el a lucrat in diferite firme private din Bucuresti si din Bacau din domeniile vânzarilor si aeronauticii, la Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica – CESTRIN din cadrul CNADR, iar din 2006 si pâna in prezent, la Directia Agricola Bacau, ca sef de serviciu si consilier superior.

      „Având in vedere ca, in prezent, Ministerul Agriculturii este intr-un proces amplu de restructurare, fiind deja aprobate normele la sedinta de Guvern din 29 decembrie 2014, asteptam ordinele de ministru cu noua organigrama.”
      Cristinel Nitu, director Directia pentru Agricultura Bacau

      Un om al strazii a fost gasit aproape inghetat in Piata Sud

      Un barbat in varsta de 55 ani din judetul Vaslui a fost gasit dormind intre tarabele din Piata Sud, iar administratorul pietei a sunat la 112 solicitand ajutor pentru persoana in cauza.

      La fata locului s-a deplasat un echipaj de interventie de la Politia Locala Bacau si o ambulanta.

      Pana la sosirea echipajului medical, agentii l-au identificat pe barbat in persoana lui Gheorghe Barca.

      “Persoana in cauza este cunoscuta de agentii locali ca facand parte din randul oamenilor fara adapost. Asupra lui au fost gasite recipiente cu alcool, semn ca barbatul isi facuse rezerve pentru a suporta frigul de peste noapte. Initial a refuzat transportul la spital, insa a fost convins ca are nevoie de ingrijiri medicale. Se pare ca barbatul prezenta lovituri la cap si la picioare”, a declarant Florin Podoleanu, purtator de cuvant la Politia Locala Bacau.

      Vasluianul a fost dus la spital, iar dupa ce va fi supus unor investigatii medicale va fi dus cel mai probabil la Adapostul de noapte pentru oamenii strazii situate in cartierul Gheraiesti.

      VIDEO: Lumina meteoritului, inregistrata si la Moinesti

        Meteoritul care a explodat, in aceasta dimineata, deasupra Romaniei a luminat si orasul Moinesti. O camera de supraveghere situata in parcarea magazinului Apolo a inregistrat fenomenul.

        Sursa video: facebook.com/moinesti

        Prima evocare a Războiului de independență a unei scriitoare germane

        La Editura Muzeelor Literare a apărut romanul „Radu”, scris de autoarea germană Mite Kremnitz, prima opera literară în care războiul pentru independență din anul 1877 ocupă un loc central.

        Romanul, pentru prima oară tradus în limba română, redă atmosfera epocii, mai ales viața mondenă din saloanele bucureștene, cu personaje ilustre, dintre care se remarcă Radu, alter-ego al lui Titu Maiorescu, pe care autoarea și l-a imaginat în postură de soț, deși, în realitate, acesta era cumnatul său.

        Romanul „Radu” este considerat un document de epocă și o oglindă a spiritului timpului în cercurile înalte ale Bucureștiului, fiind totodată și „expresie a patriotismului și a dorinței românilor de libertate” (Horst Fassel).

        Prin acest roman, și nu numai, autoarea germană a oferit publicului cititor german informații despre România, pe atunci foarte puțin cunoscută în Germania.

        „A ales un reprezentant de frunte al României, pe Titu Maiorescu, drept erou de roman, dar a și descris tradițiile pascale românești […], a pledat pentru valorile monahale […], a înfățișat viața bucureșteană cotidiană cu aspectele sale pitorești […], la fel și bravura ostașilor români (evocarea luptelor de la 1877).” (Horst Fassel).

        Mite Kremnitz (1852-1916), autoare germană, a trăit în București din 1875 până în 1897, fiind o familiară a mediilor sus-puse, de la Carmen Sylva (cu care a colaborat, semnând împreună câteva cărți) la Carol I și Titu Maiorescu.

        Persoană cultivată, Mite Kremnitz și-a sporit, prin virtutea împrejurărilor, interesul pentru cultura română, scriind mult despre România și români.

        Memorabile au rămas amintirile ei și lucrarea „Amintiri fugare”, dedicată lui Eminescu (pe care, de altfel, și l-a imaginat drept soț), romanele care îl evocă pe Maiorescu și monografia lui Carol I.

        Cei 22 de ani petrecuți la București au fost apogeul scriitoarei, cărțile și traducerile ei rămânând documente de neprețuit pentru o mai bună cunoaștere a culturii și literaturii române în Occident.

        Romanul a fost tradus din limba germană de către Luminița și Horst Fassel, iar prefața este semnată de Horst Fassel. Cartea este distribuită în rețeaua muzeelor literare ieșene și poate fi comandată și online.

        Patru adolescenti, cercetati pentru furt

          În urma investigațiilor efectuate polițiștii din comunele Corbasca și Tătărăști au identificat doi tineri de 18 și 19 ani și patru minori cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, toți din județul Bacău, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt din locuință.

          Din cercetări a rezultat că în noaptea de 19/20 decembrie 2014 cei în cauză ar fi pătruns în locuința unei persoane din comuna Corbasca și ar fi sustras mai multe bunuri, între care un televizor, aparat de sudură și pături.

          Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate și restituite părții vătămate.

          În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a se stabili întreaga activitate infracțională a bănuiților.

          Bogdan-Vodă: accident rutier cu victimă

            La data de 06.01.2015, în jurul orei 11:15, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victimă pe DN 2.

            Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 39 de ani, din județul Argeș, la pătrunderea pe DN 2 de pe in drum lateral nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 27 de ani din Bacău, care circula pe direcția Bacău-Roman și a intrat în coliziune cu acesta.

            Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

            Tânărul de 27 de ani a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

            Un sofer beat, ramas fara permis, a furat o masina si a facut accident

              Polițiștii au fost sesizați la data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 00.10, despre faptul că pe strada Bucegi din municipiul Bacău s-a produs un eveniment rutier cu pagube materiale.

              Din primele verificări efectuate la fața locului polițiștii au stabilit că un tânăr de 29 de ani, din comuna Măgirești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bucegi, pe fondul conducerii sub influența băuturilor alcoolice a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune cu porțile de acces în curțile a două imobile.

              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

              În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că tânărul în cauză are anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul în cauză a fost sustras de catre acesta.

              În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducere fără permis, conucere sub influența alcoolului și distrugere din culpă.

              A ars acoperisul unei case la Darmanesti

                Miercuri, 07 ianuarie a.c., la ora 03.07, Garda de Intervenţie Comăneşti a intervenit în oraşul Dărmăneşti, strada Brătuleşti, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la casa unui bărbat, în vârstă de 71 ani.

                La locul evenimentului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă, încadrată cu cinci subofițeri, care au constatat că incendiul se manifesta la o construcţie cu pereţii din zidărie şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din tablă.

                Incendiul a fost lichidat la ora 04.35, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Dărmăneşti.

                În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă neprotejarea termică a coşului de fum faţă de materialele combustibile, au ars aproximativ 120 mp din acoperişul casei.

                Incendiu în comuna Mărgineni

                  Miercuri, 07 ianuarie 2015, la ora 00.47, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în comuna Mărgineni, sat Luncani, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unui bărbat, în vârstă de 42 de ani.

                  În cel mai scurt timp, din momentul anunțării, la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de intervenție cu apă și spumă, încadrate cu 12 subofițeri.

                  La sosirea pompierilor militari băcăuani la locul intervenției s-a constatat că incendiul se manifesta la casa de locuit, care avea pereţii din paiantă şi acoperişul din astereală de lemn cu învelitoare din tablă.

                  Intervenția echipajelor de pompieri a fost una deosebit de dificilă din cauza vântului foarte puternic, a temperaturii extrem de scăzute și a drumului greu accesibil.

                  Prin efortul depus, de către echipajele de intervenție incendiul a fost lichidat, în limitele găsite, la ora 02.43, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Mărgineni.

                  În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă neprotejarea termică a coşului de fum faţă de materialele combustibile, au ars aproximativ 50 mp din acoperişul casei, bunuri textile, de mobilier şi uz casnic din 2 camere.

                  Elevi jandarmi in practica in Bacau

                    Începând cu această săptămână, până pe 13 februarie a.c., 7 elevi aflaţi în anul II de studiu la şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, vor desfăşura în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ.

                    Aceştia au fost repartizaţi, pentru a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, în subunităţile de pază şi protecţie instituţională ale unităţii din oraşele Bacău, Oneşti şi Buhuşi, urmând ca la terminare să fie apreciaţi în funcţie de modul în care au executat misiunile încredinţate.

                    Elevii vor fi planificaţi în misiuni specifice şi vor fi însoţiţi şi îndrumaţi tot timpul de tutori-jandarmi cu experienţă în activitatea profesională.

                    Ioan Claudiu Stan, la Stiinta MD

                    Handbal masculin/ Vicecampioana României si-a adus un inter dreapta de la HC Vaslui

                    Stiinta Municipal Dedeman Bacau misca. De luni, pe teren, iar de miercuri, si pe piata transferurilor. Vicecampioana României si-a asigurat serviciile interului dreapta Ioan Claudiu Stan.

                    Fost component al nationalei României, Stan (25 de ani si 1, 95 m) a evoluat in turul campionatului la HC Vaslui, unde ajunsese, vara trecuta, de la Poli Timisoara. Handbalistul s-a alaturat gruparii bacauane marti seara, iar astazi a efectuat vizita medicala.

                    „Am ajuns la un acord cu Claudiu Stan, insa nu am semnat, deocamdata, si un contract. Speram sa mai avem si alte noutati pâna la reluarea campionatului”, a declarat managerul Stiintei MD, Ioan Ciobanu, care si-a aniversat astaziziua de nume oferind câte o bere studentilor si oamenilor din staff.

                    Aducerea lui Claudiu Stan ar rezolva problema interului dreapta, post problematic pentru echipa bacauana dupa ce antrenorul Mateo Garralda a renuntat, vara trecuta, in mod inexplicabil la croatul Goran Gorenac, pentru a-l aduce ulterior pe spaniolul Victor Alonso, o extrema dreapta prezentata drept inter.

                    Accidentat inca din luna octombrie, Alonso s-a intors in Spania, iar conducerea Stiintei Municipal Dedeman intentioneaza sa-i rezilieze contractul. Dupa venirea lui Stan, bacauanii intentioneaza sa aduca si un inter stânga.

                    Pagina 1

                      pagina1

                      Bani publici aruncati pe proiecte utopice

                        Santierul parasit al Salii Polivalente

                        O privire aruncata pe planurile de investitii din acest an, aprobate in ultima sedinta a Consiliului Local, l-ar putea face pe un strain de oras sa creada ca municipiul Bacau se va dezvolta intr-un an cât altele in sapte.

                        Se vor aloca bani pentru reabilitarea termica a zeci de scari de bloc, se vor moderniza o multime de strazi, se vor imbunatati servicii, se va realiza infrastructura noua pentru termoficare, alimentare cu apa, etc. Cireasa de pe tort este alocarea de fonduri pentru proiecte de care s-au plictisit sa auda si cei mai inflacarati fani ai actualei administratii.

                        In fapt, este vorba despre alocarea de fonduri pentru o serie de proiecte mult trâmbitate, pâna când se vor aproba investitiile si bugetul pe anul 2015 si se vor da alti bani in plus.

                        Spitalul Municipal

                        Un proiect plimbat “ca ursul”, prin toate campaniile electorale locale si chiar prezidentiale (vezi vizita lui Victor Ponta la Bacau, plina de promisiuni, din octombrie 2014), este Spitalul Municipal, aflat intr-o eterna faza de constructie. Firmele care il construiau au dat faliment, aparatura medicala deja achizitionata imbatrâneste nefolosita, la Primarie s-au adunat munti de cereri de angajare, iar pentru medici s-a ridicat chiar si un bloc cu 45 de apartamente, doar-doar vor lasa medicina din Marea Britanie pentru cea din Bacau.

                        Initial, lucrarile ar fi costat 160 de milioane de lei, suma a fost actualizata la 218 milioane lei, iar pentru anul in curs s-au alocat 32 de milioane de lei, bani care aproape ca ar fi gata pentru finalizare. Insa pâna când vom avea spital municipal va mai curge multa apa pe Bistrita, dupa cum lasau sa se inteleaga si declaratiile viceprimarului Vasile Tescaru, la preluarea atributiilor de primar.

                        “Consortiul de firme ICCO (care a realizat lucrarile, dar a falimentat – n.a.) pierde garantia de cinci milioane de lei. Din acest fond de garantare, aflat la dispozitia Primariei Bacau, se va realiza un nou caiet de sarcini, inclusiv studii privind stadiul lucrarilor si tot ce mai este de facut. In final, se va organiza o alta licitatie, pentru atribuirea lucrarilor, probabil in primavara anului 2015”, a spus Vasile Tescaru, viceprimarul cu atributii de primar al municipiului Bacau.

                        Insula de Agrement

                        Tot un proiect foarte asteptat de bacauani este reabilitarea si modernizarea Insulei de Agrement, proiect ingropat in primul rând de bâlbâielile de la Ministerul Mediului, de unde s-au promis 14 milioane de lei pentru decolmatarea lacului si nu s-a alocat nimic. Fara asta nu poate urma nici restul.

                        Intregul proiectul este estimat la 50,4 milioane de lei, din care pentru anul acesta, pâna la aprobarea altor bani, se aloca 32,4 milioane lei. Practic, acesti bani stau in asteptare pâna când toti cei implicati in proiect vor trage caruta in aceeasi directie. Când va fi aceasta? Nimeni nu stie.

                        Sala Polivalenta

                        Un alt proiect controversat, care inghite bani publici ca o gaura neagra, este cel al Salii Polivalente. Si chiar daca fundatia de la marginea orasului arata ca abandonata, proiectul este inca “in carti”, cum se spune.

                        Dovada: acum circa o saptamâna, consilierii locali au votat sa aloce alte patru milioane de lei acestui proiect, ca sa fie anul acesta in continuarea celui trecut. O suma provizorie, fiindca cel mai probabil vor urma noi alocari, odata cu votarea bugetului de investitii pe 2015. Singurul care a avut ceva de obiectat a fost consilierul local Cristi Manolache: “Observ ca iar dam bani pentru acest obiectiv.

                        Pâna când vom ingropa bani acolo”, a intrebat Manolache, in plenul sedintei, fara sa primeasca, insa, nici un raspuns. Cert este ca, pâna acum, opt milioane de lei din banii publici au fost ingropati in proiecte si in fundatia plina cu betoane si fieraraie ruginita. Intregul proiect este estimat la 93 de milioane de lei, din care 70% ar trebui sa vina la Compania de Investitii, fara insa nici un rezultat.

                        Nu in ultimul rând, bani s-au alocat cu generozitate si pentru reabilitarea terenului de fotbal de pe Stadionul Municipal, un alt obiectiv parasit. Intregul proiect costa 3,76 milioane lei, iar deocamdata, pentru anul 2015, s-au alocat 1,08 milioane lei.

                        Pe lânga toate acestea, planurile mai includ o multime de alte intentii bune, si poate nu la fel de greu de realizat. Proiectele prezentate retin insa atentia prin banii alocati aparent inutil, platiti cu greu de cetatenii orasului sub forma de taxe si impozite locale. Si care in schimb au asteptari.

                        Probleme „pe contre” la Consiliul Local Onesti

                          Anul 2015 incepe cu o organigrama „mai stufoasa” la Primaria municipiului Onesti, acest fapt stârnind o dezbatere aprinsa in Consiliul Local, precum si rumoarea alesilor locali onesteni. Primul care „a amendat dur” noua organigrama a Primariei Onesti a fost consilierul local Mihai Sova, el reclamând ca „scoaterea Departamentului Juridic din subordinea secretarului Daniel Spânu in subordinea primarului Laurentiu Neghina reclama o relatie de subordonare directa acestuia, fapt care nu este normal nici prin prisma eficientei.

                          De asemenea, trecerea Serviciului Tehnologia Informatiei in subordinea arhitectului – sef al Onestiului este o alta anomalie la fel cum acest oras este singurul din România in care viceprimarul municipiului are ca sef pe administratorul public!” Aceasta problema a fost semnalata si de Emil Lemnaru, fostul primar al municipiului Onesti.

                          „Ati reusit sa faceti «o revolutie» in modernizarea organigramei Primariei Onesti, domnule Laurentiu Neghina! De ce doriti trecerea Departamentului Juridic in aparatul propriu al primarului? S-a constatat vreo disfunctionalitate, au fost obtinute rezultate negative sau exista o «razmerita» a juristilor fata de secretarul municipiului? Ori primarul doreste sa obtina puteri si mai mari? Juristii «vorbesc aceeasi limba» cu secretarul, care nu este numit politic si nu este nici un fel de risc sa intervina in anumite situatii…

                          De ce sa stricam ceva daca merge bine? Este in «meteahna» românilor acest lucru!”, i-a reprosat consilierul local Gheorghe Ene primarului Onestiului, Laurentiu Neghina. Acesta a mentionat ca „doresc sa fie doua puncte de vedere si consider ca e motivata trecerea subordonarii Departamentului Juridic. Nu vreau ca nici un act sa ajunga la mine fara semnatura secretarului municipiului iar juristii ce reprezinta Consiliul Local ramân in subordinea Consiliului Local!”.

                          Mai mult, primarul Neghina nu a raspuns intrebarilor consilierului Ene, dar a replicat: „sunt primar in functie, care e problema?” Disputa s-a stins cu raspunsul secretarului municipiului Onesti, Daniel Spânu: „Este decizia primarului. Va asigur de tot sprijinul si de loialitate atâta timp cât functia de secretar este respectata ca atare.”

                          Târgu Ocna s-a infratit cu Cetatea Alba

                            Dorian Pocovnicu, prefectul judetului Bacau, a primit vizita unei delegatii ucrainene din orasul Bilgorod-Dnistrovskz (Cetatea Alba), condusa de Nanovskiy Iorem Nicolaevici, primarul orasului. La intâlnire au fost prezenti si Toma Constantin, subprefect, Stefan Silochi, primarul orasului Tg. Ocna, consilieri locali ai orasului ucrainean si reprezentanti ai mediului de afaceri din judetul Bacau.

                            Dupa ce le-a urat bun venit oaspetilor, Dorian Pocovnicu a apreciat faptul ca „dorinta de colaborare intre orase si institutii si-a gasit aplicabilitatea in practica si reprezinta un bun prilej pentru cele doua parti pentru o dezvoltare durabila.”

                            Prefectul a adaugat ca pretuieste modul in care comunitatea româneasca „este reprezentata si sprijinita de catre autoritatile din Ucraina”. Statiunea Tg. Ocna este infratita cu orasul ucrainean, colaborarea vizând trei domenii: turismul (ecumenic, istoric si balnear), administratia publica si schimburile economice.

                            „Suntem infratiti cu Cetatea Alba din septembrie 2014. Acum au ratificat protocolul in Consiliul Raional si ni l-au adus. Din 50 de consilieri, 38 au votat pentru”, a explicat Stefan Silochi, primarul orasului Tg. Ocna. Oaspetii din Ucraina vor mai ramâne in România trei zile, timp in care vor vizita mânastirile din Neamt si Bacau, precum si zona Brasovului.

                            Inculpatii din dosarul “Coruptie la E.ON Moldova”, revoltati ca au fost concediati

                              Mai multi angajati ai E.ON Moldova, inculpati in dosarul furtului de energie electrica, au dat in judecata societatea dupa ce au fost concediati ca urmare a anchetarii lor. Salariatii cercetati pentru furt de energie, abuz in serviciu sau trafic de influenta au reclamat in instanta ca decizia concedierii lor a fost abuziva.

                              Marius Bogdan C., fost director la Departamentul Investigatii din cadrul E.ON, este unul dintre cei care au contestat in instanta decizia de concediere. „La data de 6.05.2014, Judecatoria Bacau a admis propunerea de arestare preventiva in cazul meu si al celorlalti inculpati. La 31.05.2014, Judecatoria Bacau a respins propunerea Parchetului de prelungire a arestului preventiv, inlocuind masura cu arestul la domiciliu.

                              In urma acestor cercetari efectuate de organele de urmarire penala si luarea masurii preventive, E.ON Moldova a dispus, in 7.05.2014, suspendarea contractului individual de munca. In 6.06.2014, a fost dispusa concedierea mea din functia detinuta”, arata Marius Bogdan C. El acuza ca decizia conducerii E.ON incalca prevederile legale si cere instantei sa dispuna reangajarea lui in cadrul societatii.

                              “Conform Codului Muncii, consider ca, in cauza de fata, societatea era obligata sa dispuna suspendarea mea din functie si nu desfacerea contractului individual de munca. Mai mult, potrivit prevederilor contractului de management, societatea avea obligatia sa-mi acorde un termen de preaviz de 60 de zile, aducându-mi la cunostinta ca urmeaza sa fiu concediat si oferindu-mi astfel posibilitatea de a-mi cauta un alt loc de munca”, explica angajatul.

                              In decizia de concediere, E.ON justifica masura prin art. 61, lit. b din Codul Muncii, conform caruia angajatorul poate dispune concedierea in cazul in care salariatul este arestat preventiv sau la domiciliu pentru o perioada mai mare de 30 de zile.

                              „Plecam de la prezumtia de nevinovatie, nimeni nu este considerat vinovat pâna când o decizie a justitiei nu stabileste acest fapt. Suntem convinsi ca majoritatea colegilor sunt onesti, dar si ca unii dintre ei au ales cai nelegale, prejudiciabile pentru companie. Suntem hotarâti sa luam masurile necesare pentru a stopa orice comportament fraudulos din partea salariatilor. În cazul persoanelor care au primit mandate de arestare, acestea au fost concediate în conformitate cu prevederile Codului Muncii. Celelalte persoane implicate în acest dosar fie si-au dat demisia, fie sunt suspendate din activitate sau au primit alte sanctiuni administrative.”
                              comunicat E.ON

                              Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau a finalizat cercetarile in acest dosar la mijlocul lunii decembrie 2014. Anchetatorii au trimis in judecata 22 de persoane, dintre care 12 angajati ai companiei furnizoare si 5 societati comerciale. Printre cei trimisi in judecata se afla si primarul comunei Sascut. Acesta este acuzat de furt de energie electrica, executarea sau folosirea de instalatii clandestine în scopul racordarii directe la retea sau pentru ocolirea echipamentelor de masurare si cumparare de influenta.

                              Cardurile returnate sunt la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Bacau

                                La Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Bacau au fost returnate, pe motiv de lipsa domiciliu, 37.297 de carduri nationale de sanatate, din cele 407.831 câte au fost emise in total pentru judetul nostru. Pentru a intra in posesia lor, asiguratii care nu au primit aceste carduri trebuie sa se adreseze CJAS, de unde pot fi ridicate in fiecare zi lucratoare, in timpul programului de lucru cu publicul.

                                „La nivel local nu sunt probleme cu aceste distribuiri de carduri, iar un procent de nici 10 la suta de retururi nu este foarte mult. Daca va fi nevoie, vom lucra si cu medicii de familie in aceste cazuri. Noi, oricum, le vom transmite medicilor de familie tabelele cu asiguratii care au cardurile la noi si sunt de pe listele lor. Vorbim de un contract intre cele doua institutii, noi si reteaua medicinii primare, prin care toate serviciile oferite trebuie sa fie spre binele pacientului.

                                Asa ca acolo unde se poate si se doreste, in virtutea acestei colaborari, aceste carduri pot fi ridicate si de la medicul de familie”, a declarat Dan Stoica, director executiv CJAS Bacau. In acest moment, majoritatea medicilor de familie au si cititoarele de carduri, necesare activarii lor. Practic, de la inceputul lunii viitoare cardurile nationale de sanatate trebuie sa functioneze efectiv. Adica fara ele, nu mai putem accesa servicii medicale in sistemul sanitar de stat.

                                Bacauani trimisi in judecata pentru obtinere frauduloasa de fonduri europene

                                  Procurorii de la Directia Nationala Anticoruptie- Serviciul Teritorial Bacau au trimis in judecata trei persoane, o femeie si doi barbati, reprezentanti ai unor societati comerciale, deferite si acestea justitiei, care au solicitat fonduri europene.

                                  Femeia este acuzata de infractiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, iar barbatii pentru complicitate la aceasta fapta.

                                  Potrivit procurorilor, in iunie 2010, inculpata, beneficiara a proiectului finantat din fonduri europene „Construire fabrica de lapte” în valoare de circa 15,7 mil. lei, cu ajutorul celorlalti inculpati „a depus la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit un dosar intitulat „Achizitii constructii/ Procedura selectie de oferte” cunoscând ca acesta cuprinde atât documente false cât si documente inexacte”, se arata in comunicatul DNA.

                                  Licitatia a fost câstigata de firma unuia dintre complici, iar prin folosirea actelor false aceasta ar fi obtinut pe nedrept peste 7,5 mil. de lei. Pentru recuperarea banilor, anchetatorii au pus sechestru pe mai multe bunuri ale inculpatilor. Dosarul se va judeca la Tribunalul Bacau.

                                  ULTIMELE ȘTIRI