joi, 18 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 370

VIDEO: Accident cu victime pe Calea Romanului

FOTO: Val Mănescu

În această seară, în jurul orei 20:00, pe Calea Romanului din Bacău a avut loc un accident rutier grav, implicând un Mercedes cu numere de înmatriculare de Bacău și un Audi A6 înmatriculat în Neamț. În urma coliziunii frontale, traficul pe ambele sensuri a fost complet blocat, făcând ruta impracticabilă.

Potrivit primelor informații, în Mercedes se aflau două persoane de aproximativ 60 de ani, în timp ce Audi-ul A6 era ocupat de patru tineri. Impactul violent dintre cele două autoturisme a provocat avarierea severă a ambelor vehicule, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare.

Poliția, echipajele SMURD și pompierii au ajuns prompt la locul accidentului, la aproximativ cinci minute după primirea apelului de urgență. Acestea au acționat rapid pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate ale mașinilor.

Trei dintre persoanele implicate în accident au fost grav rănite și au necesitat descarcerare. După ce au primit îngrijiri medicale de urgență la fața locului, acestea au fost transportate de urgență la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru tratament suplimentar. Celelalte persoane implicate au fost, de asemenea, evaluate medical, dar se pare că au suferit răni mai puțin grave.

Din cauza accidentului, traficul pe Calea Romanului a fost complet blocat pe ambele sensuri, ceea ce a dus la formarea unor cozi de mașini întinse pe mai mulți kilometri.

Poliția efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului, iar primele indicii sugerează că viteza neadaptată ar fi putut juca un rol crucial în producerea coliziunii. Ancheta continuă, iar autoritățile fac apel la șoferi să manifeste prudență sporită la volan.

Acest eveniment tragic readuce în atenție importanța respectării regulilor de circulație și a conducerii preventive, mai ales pe drumurile intens circulate precum Calea Romanului.

Sursa video: Azi în Bacău

Festivitate de decernare a unui nou titlu de ,,Cetățean de Onoare”, în Bacău

Municipiul Bacău se pregătește să acorde titlul de ,,Cetățean de Onoare” și Diploma de Cetățean de Onoare, însoțită de „Cheia Orașului Bacău”, istoricului, muzeografului, cercetătorului și arheologului, Viorel Căpitanu, fost director al Muzeului de Istorie Bacău, astăzi, Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu”.

Propunerea a fost inițiată de poeta și publicista, Mihaela Băbușanu, expert bunuri cu valoare memorialistică la prestigioasa instituţie de cultură mai sus menţionată. Domniei-sale i s-au alăturat ulterior, în acest demers personal, Cristian Plantos, cercetător ştiinţific la Universitatea „1 Decembrie 1918” și Institutul de Arheologie Sistemică „Iuliu Paul” din Alba Iulia, şi Eugenia Antonescu, fost muzeograf, preşedinte fondator al Fundației Cultural-Științifice „Iulian Antonescu” din Bacău.

,,Atunci când se face vorbire despre ctitorii muzeografiei băcăuane, Viorel Căpitanu nu are cum să lipsească, întrucât lui i se datorează o bună parte a patrimoniului deţinut de complexul muzeal băcăuan, alcăuit din tezaure din aur şi metal comun, obiecte de cult, vase, ceramică, monezi, locuinţe, aşezări pe care le-a descoperit de-a lungul anilor, reputatul muzeograf și cercetător, Viorel Căpitanu”, a spus Mihaela Băbușanu.

Scurt profil biografic, Viorel Căpitanu

S-a născut la 7 octombrie 1932, la Tanacu, în judeţul Vaslui. Şcoala primară o urmează în satul natal, gimnaziul la Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi, iar cursurile liceale, la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Între anii 1953-1957 urmează cursurile Facultăţii de Istorie Iaşi, avându-i printre profesori, pe C. S. Nicolăescu-Plopşor, acad. M. Petrescu-Dîmboviţa, D. Berlescu, Ilie Grămadă, D. Ciuhodaru.

Începând cu 1 septembrie 1957 este încadrat ca muzeograf, la Muzeul Regional Bacău (cum se numea la acea dată instituţia), prin repartiţie de la Universitatea din Iaşi, mai apoi devine şef de secţie, până la 1 septembrie 1971, când a fost numit director al Muzeului de Istorie şi Artă Bacău.

În anul 1974 a revenit pe postul de muzeograf principal, iar din 1 aprilie 1990, după dizolvarea şi reorganizarea Complexului Muzeal Bacău, a fost numit director al Muzeului Judeţean de Istorie, funcţie pe care a ocupat-o până în martie 1998, cînd a ieşit la pensie.

În domeniul cercetărilor arheologice a efectuat săpături sistematice în aşezările paleolitice de la Buda şi Lespezi, judeţul Bacău, în compania profesorului C. S. Nicolaescu-Plopşor şi Mariei Bitiri, în aşezările neolitice şi ale bronzului, în colaborare cu Institutul de Arheologie din Iaşi, prin Marilena şi Adrian Florescu, precum şi în mai multe aşezări din zona colinelor Tutovei, pe Valea Siretului, Zeletinului, Berheciului, dar şi prin cercetările de Găiceana, Ţigăneşti, Lichitişeni, Bărboasa, Onceşti, Tăvădărăşti etc. Pentru civilizaţia geto-dacă şi carpică a condus şi efectuat cercetări la Bărboasa, Sohodor, Săuceşti şi Poiana Negri, iar din 1968 şi-a concentrat activitatea în aşezarea dacică de la Răcătău, unde a şi fost identificată o nouă davă, Tamasidava.

Concomitent cu cercetările arheologice efectuate în cetăţile dacice de la Răcătău, Moineşti şi Târgu-Ocna, a întreprins cercetări de suprafaţă pe întreg teritoriul judeţului Bacău, mai ales în anii în care s-a trecut la amenajarea teritoriului pentru îmbunătăţiri funciare. A participat efectiv la organizarea expoziţiilor permanente ale muzeului de-a lungul existenţei sale, în perioada 1959-1991, cu menţiunea că sediul a fost schimbat de cel puţin 5 ori în 35 de ani de funcţionare, pînă în anul 1996, cînd muzeul s-a mutat într-o locaţie nouă şi generoasă din punct de vedere al spaţiului aferent.

Tot arheologului și muzeografului Viorel Căpitanu i se datorează valorificarea ştiinţifică, împreună cu academicianul Al. Vulpe, a unei mari descoperiri întâmplătoare, în 1970. Este vorba de vestita spadă de la Marvila, Corbasca, una dintre cele mai frumoase exemplare de săbii descoperite în Moldova, ieşită la suprafaţă în urma unor alunecări de teren.

Viorel Căpitanu are și un număr impresionant de studii şi articole publicate, comunicări sau recenzii, a organizat zeci de expoziţii care atestă locuirea, vieţuirea şi continuitatea continuitatea românilor pe aceste teritorii din cele mai vechi timpuri.

 Primarul Municipiului Bacău va pune în aplicare prevederile acestei hotărâri, iar Diploma de „Cetățean de Onoare” și ,,Cheia Orașului” vor fi înmânate de edil în plenul ședinței Consiliului Local al Municipiului Bacău, vineri, 30 august, cu începere de la ora 10.00.

Titlul se decernează pentru a onora acele persoane care, prin realizările lor deosebite, au contribuit la evoluția și renumele unor localități din România, pe plan național și internațional.

Romulus-Dan BUSNEA

 

Telenovela câinelui care a ajuns de la Fălticeni la Bacău continuă. Ce spune proprietarul animalului

Povestea câinelui care a pus pe jar locuitorii din Comuna Sărata continuă să facă valuri, cu noi detalii care ies la iveală. Astăzi, Dinu Păncescu, administratorul Adăpostului Primăriei Bacău, a primit un telefon de la proprietarul câinelui, un domn din județul Suceava, vizibil îngrijorat de soarta animalului său, pe nume Kiara.

Proprietarul, cunoscut pentru crescătoria sa de Dogo Canario, a dorit să afle dacă Kiara a făcut victime și în ce stare se află după incidentul care a alarmat comunitatea din Sărata. Răsuflând ușurat la aflarea veștii că nicio persoană nu a fost rănită și că animalul este în siguranță la Adăpostul Primăriei Bacău, proprietarul a mulțumit autorităților. Păncescu l-a asigurat că adăpostul nu eutanaziază câinii după 14 zile, așa cum se întâmplă în unele locuri, și că Kiara este bine îngrijită.

În conversația sa cu Dinu Păncescu, proprietarul a împărtășit povestea Kiarei. Aceasta, un exemplar cu pedigree de Dogo Canario, a fost mama multor pui la crescătoria din Suceava. Totuși, în vara acestui an, din cauza comportamentului ei dominant la mâncare și a încăierărilor frecvente cu un alt câine, a fost donată unei familii dintr-o comună din județul Bacău. După o selecție atentă a viitorilor proprietari, Kiara a părăsit Fălticeniul pentru a-și găsi un nou cămin în județul Bacău.

Însă, cum a ajuns Kiara din comuna băcăuană pe străzile din Sărata rămâne un mister pe care Poliția încearcă să-l deslușească. Ipoteza unui accident sau a unui abandon planificat este încă neclară, dar circumstanțele ridică semne de întrebare. „Mi-e greu să cred că el a ajuns accidental la zeci de kilometri, în Comuna Sărata,” a declarat Păncescu.

Proprietarul a fost informat despre situația câinelui prin intermediul prietenilor care au văzut reportajul difuzat la PRO TV, ceea ce l-a determinat să ia legătura cu adăpostul. Dinu Păncescu l-a invitat să vină și să-și recupereze câinele, pentru a pune capăt acestei telenovele care a captat atenția publicului.

Consulul Ungariei la București, Vágó Ferenc, decedat într-un grav accident pe Autostrada A1

    29 august 2024 — O tragedie a avut loc în această dimineață pe autostrada A1, între Timişoara şi Lugoj, unde Consulul Ungariei la București, Vágó Ferenc, și-a pierdut viața într-un grav accident rutier. Incidentul s-a produs după ce un camion încărcat cu lemne a intrat pe contrasens, lovind frontal mașina diplomatului.

    Potrivit primelor informații furnizate de autorități, camionul, care circula pe direcția Deva-Nădlac, a pătruns pe contrasens după ce unul dintre pneuri a explodat. În urma acestui incident, camionul a lovit violent autoturismul în care se afla consulul Vágó Ferenc, un diplomat în vârstă de 60 de ani. Impactul a fost atât de puternic încât Vágó Ferenc a decedat pe loc. Camionul a intrat ulterior în coliziune și cu alte două vehicule aflate pe același sens de mers.

    „Este o tragedie de proporții. Din informațiile pe care le deținem și din imaginile de la locul accidentului, se pare că explozia pneului camionului a provocat intrarea acestuia pe contrasens, lovind două mașini. Din păcate, una dintre victime este Consulul Ungariei la București, care și-a pierdut viața instantaneu. Traficul în zonă este complet blocat, iar polițiștii desfășoară cercetări amănunțite la fața locului. Au fost luate măsuri pentru a informa Ambasada Ungariei despre tragicul eveniment”, a declarat un reprezentant al IPJ Timiș.

    În urma accidentului, traficul pe autostrada A1 a fost complet blocat pe ambele sensuri de mers, autoritățile estimând că acesta va fi reluat abia după aproximativ două ore, timp necesar pentru refacerea parapetelor distruse și finalizarea cercetărilor la fața locului.

    Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să fie stabilite cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.

     

    Trei liceeni din Bacău selectați în programul „Creatori de viitor – Champions United”

      Trei liceeni cu performanțe excepționale din Bacău au fost selectați să participe la ediția a 11-a a programului educațional „Creatori de viitor – Champions United”, unul dintre cele mai importante evenimente naționale dedicate tinerilor cu realizări remarcabile.

      Evenimentul, care se desfășoară între 28 august și 2 septembrie la Cluj-Napoca, reunește 50 de liceeni de top din întreaga țară, oferindu-le oportunități unice de dezvoltare personală și profesională.

      Printre cei selectați din Bacău se numără Ștefania Solomon, Măgirescu Sofia și Ioana-Noemi Munteanu, fiecare dintre ele având un palmares impresionant de realizări în domenii variate, de la științe la artă și implicare civică.

      Performanțe notabile în diverse domenii

      Ștefania Solomon, elevă la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, se evidențiază prin pasiunea sa pentru astronomie. Ea este implicată activ în numeroase proiecte, fiind Deputy Manager al ROSPIN Academy și coordonatoare a echipelor din Moldova ale ROSPIN, unde contribuie la organizarea de evenimente de înaltă calitate. De asemenea, Ștefania conduce clubul de astronomie AstroCrew Bacău, prin care aduce mai aproape de comunitate această fascinantă știință.

      Măgirescu Sofia, de asemenea elevă la Colegiul Național „Ferdinand I”, a obținut rezultate de excepție în domeniul tehnologiei și roboticii, fiind laureată a Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică și participantă la competiții internaționale de prestigiu, precum Technovation Girls și FIRST Lego League. În plus, Sofia s-a remarcat și în zona literară, câștigând Premiul II la Concursul Internațional ProLectura.

      Ioana-Noemi Munteanu, elevă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, a demonstrat o pasiune deosebită pentru biologie, obținând Premiul III la Olimpiada Națională de Biologie și o medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Biologie. De asemenea, Ioana a câștigat locul I la secțiunea „Creative Writing” a concursului „Speak Out”, evidențiindu-se astfel și în domeniul literar.

      Creatori de viitor – Champions United este o oportunitate pentru ei de a interacționa cu mentori de top din diverse domenii.

      S-a deschis magazinul MUSETTE in Arena Mall

      Pe 29 august s-a deschis magazinul MUSETTE in Arena Mall! Cu o suprafata de 120 mp, magazinul este situat la parter, langa H&M.

      Musette este brandul numarul 1 in industria de incaltaminte si marochinarie din Romania. Noua locatie este o expresie a elegantei si rafinamentului care defineste universul Musette. Magazinul e conceput pentru a oferi clientilor o experienta de cumparaturi exceptionala, combinand estetica sofisticata a mobilierului cu o selectie irezistibila de produse premium. De la incaltaminte, pana la accesorii chic si articole de marochinarie, fiecare element e atent selectionat pentru a reflecta bunul gust.

      Cu un design interior elegant si spatios, noul magazin invita clientii sa se rasfete intr-un ambient relaxat unde consilierii de vanzari sunt gata sa ofere sfaturi personalizate si asistenta in alegerea produsului potrivit.

      In plus, cu ocazia inaugurarii magazinului, Musette ofera o serie de oferte speciale si surprize pentru clientii fideli, in semn de apreciere pentru sprijinul lor constant.

      Ne dorim ca magazinul sa devina nu doar o destinatie de cumparaturi, ci si un loc in care pasionatii de moda sa se simta inspirati si incantati de frumusetea si calitatea produselor.

      Va invitam sa vizitati noul magazin Musette si sa descoperiti o oaza de eleganta si stil in inima orasului.

      Website: https://musette.ro/

       

      Arena Mall. Cumpărături plăcute! Amintiri plăcute! 

      Mai multe detalii pe website www.arenamall.ro

       

      Conferința medicală la Buhuși: Peste 800 de profesioniști din domeniul sanitar, prezenți la eveniment

      Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși găzduiește începând de mâine, 30 august, până pe 31 august, Conferința medicală „Rolul spitalelor municipale orășenești monospecialitate în dezvoltarea calității actului medical prezent și perspective”. Evenimentul are loc la Centrul Educațional Multifuncțional din Buhuși și va debuta la ora 09:00.

      Ajunsă la cea de-a V-a ediție, conferința reunește peste 800 de participanți din întreaga țară, dovedind interesul crescut al comunității medicale pentru dezvoltarea și îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite în spitalele municipale și orășenești.

      Pe parcursul celor două zile, participanții vor avea ocazia să ia parte la 12 module științifice, fiecare dedicat profesioniștilor din diverse domenii ale sectorului sanitar. Evenimentul este creditat de către Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciștilor, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, Ordinul Asistenților Medicali și Colegiul Asistenților Sociali, subliniind astfel relevanța și importanța sa în peisajul medical românesc.

      Conferința își propune să aducă în prim-plan provocările și oportunitățile cu care se confruntă spitalele monospecialitate din orașele mici, explorând totodată perspectivele viitoare ale acestor unități sanitare în cadrul sistemului național de sănătate.

      „Suntem încântați de numărul mare de participanți și așteptăm cu nerăbdare să explorăm împreună rolul crucial pe care spitalele municipale și orășenești îl joacă în asigurarea unui act medical de calitate,” a declarat conducerea Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși.

      Agenda detaliată a conferinței poate fi consultată accesând link-ul: Program Conferință.

      Acest eveniment multidisciplinar reprezintă o oportunitate esențială pentru profesioniștii din domeniul sănătății de a-și îmbogăți cunoștințele, de a partaja experiențe și de a contribui activ la dezvoltarea sistemului medical românesc.

      Jandarmii băcăuani, pregătiți să asigure ordinea la evenimentele de weekend

        Pe măsură ce se apropie sfârșitul de săptămână, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău se pregătesc intens pentru a asigura ordinea și siguranța publică la numeroasele evenimente sportive și cultural-artistice care vor avea loc în județ.

        Pentru a garanta că cetățenii se pot bucura de un weekend liniștit și în siguranță, jandarmii băcăuani vor fi prezenți pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică în mijlocul participanților la diverse manifestări. Printre acestea se numără „Serile Băcăuane” din Piața Tricolorului din Bacău, „Festivalul MOLDAVIA WINE” de la Insula de Agrement Bacău, „Zilele comunei Dofteana”, „Ziua comunei Căiuți”, „Ziua Bradului” din Livezi, „Recitalurile Verii” din Onești, „Festivalul Plăcintelor” din Oituz, Hramul Mănăstirii Calapodești, dar și meciurile de fotbal dintre FC Viitorul Onești și Dacia Unirea Brăila, ACSFC Bacău și UCV Iași.

        Cu ocazia acestor evenimente, jandarmii își propun să fie un sprijin constant pentru comunitate, oferind următoarele recomandări pentru toți cei care vor participa la aceste manifestări:

        • Să manifeste un comportament civilizat în relațiile cu ceilalți participanți și să evite implicarea în conflicte;
        • Să acorde o atenție sporită copiilor, în special în zonele aglomerate;
        • Să își păstreze bunurile personale în siguranță și să fie atenți la posibilele riscuri de furt;
        • Să respecte indicațiile jandarmilor și ale organizatorilor pentru a asigura o desfășurare fără incidente a evenimentelor.

        În cazul în care cetățenii devin martori ai unor fapte de natură antisocială, aceștia sunt încurajați să solicite sprijinul jandarmilor aflați în dispozitiv sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

        Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău își dorește ca acest weekend să fie unul plin de evenimente reușite, în care siguranța și buna dispoziție să primeze.

        Ședința lunară a Colegiului Prefectural Bacău: Pregătiri pentru începerea anului școlar

          Bacău, 29 august 2024 — Astăzi, s-a desfășurat ședința lunară a Colegiului Prefectural al județului Bacău, sub coordonarea domnului Narcis Jitaru, Subprefectul județului. Întâlnirea a avut loc în sala mică de ședințe a Consiliului Județean Bacău din Palatul Administrativ, având pe ordinea de zi două teme esențiale: pregătirea începerii anului școlar 2024-2025 și activitățile de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență derulate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al județului Bacău.

          Pregătiri pentru Anul Școlar 2024-2025

          La primul punct de pe ordinea de zi, doamna Ana Maria Egarmin, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bacău, a detaliat planurile și acțiunile ce vor fi implementate pentru a asigura un mediu educațional sigur și propice dezvoltării elevilor. În cadrul prezentării, s-a pus un accent deosebit pe măsurile de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență în școli, subliniindu-se importanța unei bune colaborări între unitățile de învățământ, autorități și părinți.

          „Este esențial ca fiecare unitate de învățământ să fie pregătită pentru a gestiona orice situație care ar putea apărea, fie că vorbim de situații medicale, fie de alte tipuri de urgențe. Comunicarea eficientă între școli, autorități și părinți este cheia pentru a asigura siguranța elevilor noștri,” a declarat doamna Egarmin.

          Măsuri de Siguranță și Prevenire a Riscurilor

          Al doilea punct pe ordinea de zi a fost prezentarea activităților desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al județului Bacău, sub conducerea domnului colonel Cătălin Galiță. Acesta a subliniat măsurile de siguranță ce vor fi implementate în toate instituțiile de învățământ din județ cu ocazia începerii anului școlar.

          Colonelul Galiță a pus accent pe importanța prevenției și pregătirii în fața riscurilor, menționând că „prevenirea este primul pas către siguranță. Este imperativ ca școlile să fie echipate corespunzător și personalul să fie bine instruit pentru a acționa rapid și eficient în orice situație de urgență.”

          În concluzie, ședința Colegiului Prefectural Bacău a evidențiat angajamentul autorităților locale de a asigura un început de an școlar în condiții de maximă siguranță și a subliniat importanța colaborării interinstituționale pentru protejarea comunității școlare.

          Transformarea Centrului Bacăului la sfârșitul anilor ’70: De la istorie la modernitate

          În imaginea surprinsă la finele anilor ’70 în centrul Bacăului, vedem un moment semnificativ din istoria urbanistică a orașului, reflectând atât trecutul, cât și viitorul său. Fotografia surprinde o stradă animată de trecători, dar marcată de un proces inevitabil de transformare.

          În prim-plan, se află o clădire veche, probabil cu o istorie îndelungată, specifică arhitecturii urbane de la începutul secolului al XX-lea. Cu toate acestea, fațada sa arată semne clare de degradare, pregătind locul pentru schimbările majore care urmau să vină. Această clădire a fost demolată după realizarea fotografiei, ca parte a unui proiect de modernizare și lărgire a străzii.

          Decizia de a demola această clădire a avut ca scop atât fluidizarea traficului rutier, cât și crearea unui spațiu pentru noile construcții comuniste, caracteristice acelei perioade. În locul acestei clădiri, s-a ridicat blocul Select, o construcție modernă, care urma să devină un simbol al noii ere urbane a Bacăului.

          În fundal, se observă Hotelul Decebal, o altă clădire emblematică a orașului, care domină peisajul cu structura sa impunătoare. Hotelul Decebal, finalizat în anii ’70, reprezintă stilul arhitectural comunist, fiind un simbol al modernizării rapide prin care trecea Bacăul în acea perioadă.

          Pe panoul din dreapta imaginii, se poate citi inscripția „ȘANTIERUL DE MUNCĂ PATRIOTICĂ AL TINERETULUI”, ceea ce indică implicarea tineretului în proiectele de construcții și dezvoltare ale orașului, conform ideologiei comuniste care promova munca patriotică ca pe un ideal național.

          Această imagine este un martor tăcut al schimbărilor profunde care au transformat Bacăul, de la un oraș cu clădiri vechi si degradate, la un centru urban modern, cu arhitectură uniformizată și influențe comuniste evidente. Transformările din acea perioadă au fost adesea controversate, dar au conturat definitiv identitatea urbană a Bacăului, așa cum o cunoaștem astăzi.

          Mihaela Cambei, vicecampioană olimpică, va da lovitura de începere a meciului Viitorul Onești – Dacia Unirea Brăila

          FC Viitorul Onești dă startul noului sezon 2024/2025 cu un eveniment special care va rămâne în memoria fanilor. Sâmbătă, 31 august, de la ora 18:00, echipa locală va întâlni Dacia Unirea Brăila într-un meci ce promite spectacol și emoții puternice.

          Pentru a marca acest început de sezon, Viitorul Onești are onoarea de a o avea alături pe vicecampioana olimpică Mihaela Cambei, care va da lovitura de start a partidei. Mihaela, ambasador al tinerilor sportivi, este un exemplu de excelență și determinare, iar prezența sa la acest eveniment subliniază importanța sportului în comunitatea oneșteană.

          Accesul la meci se va face pe bază de abonament sau bilet, iar suporterii mai au la dispoziție doar trei zile pentru a-și asigura locul în tribune pentru întregul sezon. Abonamentele pot fi achiziționate de la sediul Viitorul Onești, joi și vineri, între orele 10:00 și 17:00, iar în ziua meciului, biletele vor fi disponibile la casa de bilete a bazei sportive Academia de Fotbal Viitorul Onești, cu două ore înainte de startul partidei.

          Prețul abonamentelor începe de la 250 lei pentru întregul sezon, în timp ce biletele pentru meciurile individuale încep de la 20 lei. Copiii sub 7 ani beneficiază de intrare gratuită, iar pensionarii și copiii cu vârsta de până la 14 ani vor avea o reducere de 50% la bilete.

          Suporterii sunt așteptați în număr cât mai mare pentru a susține echipa locală și pentru a trăi împreună emoțiile unui nou sezon plin de provocări și victorii. Haideți să fim alături de Viitorul Onești și să începem sezonul în forță!

          VIDEO: Mizerie de nedescris în fața Bibliotecii Municipale din Onești

          În fața Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” din Onești, trecătorii au lăsat în urmă o imagine dezolantă: coji de semințe, coji de banane, hârtii și alte resturi aruncate neglijent pe jos. Această situație contrastează puternic cu eforturile depuse de administrația locală și de comunitatea culturală pentru a transforma biblioteca în cea mai modernă și digitalizată instituție de acest tip din țară, recunoscută de Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România.

          Biblioteca „Radu Rosetti” este un simbol al progresului și modernității în Onești, un loc destinat îmbogățirii culturale și educaționale a comunității. Din păcate, imaginea curții plină de resturi aruncate neglijent nu reflectă acest standard de excelență.

          Administrația bibliotecii face un apel la conștiința civică a cetățenilor, subliniind importanța respectului față de spațiile publice și față de munca depusă pentru a le menține într-o stare exemplară. „Vrem să bucurăm sufletele întregii comunități prin toate activitățile pe care le facem… nu vrem să distrugem, vrem să construim, împreună! Haideți să fim mai buni!” este mesajul transmis de echipa bibliotecii.

           

          Amenzi de aproape 700.000 lei pentru nerespectarea Legii Apelor

            Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret a aplicat amenzi în valoare totală de 697.500 lei în primele șapte luni ale anului 2024, în urma unei serii de controale stricte efectuate pentru a verifica respectarea Legii Apelor. Cei 10 inspectori ai ABA Siret au desfășurat 455 de controale de gospodărire a apelor, având ca scop prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul gestionării resurselor de apă.

            Dintre aceste controale, 76 au vizat activitatea de extragere a agregatelor minerale, 27 au verificat modul de funcționare a stațiilor de epurare, iar 7 au avut ca obiectiv barajele de tip C și D. Alte controale au fost realizate la depozite de deșeuri menajere, microhidrocentrale, și folosințe care intră sub incidența directivei privind emisiile industriale. Un număr semnificativ de verificări, 184 la număr, au fost efectuate ca răspuns la sesizările primite din partea cetățenilor și a altor entități, subliniind astfel importanța implicării comunității în protejarea resurselor de apă.

            În urma acestor acțiuni, ABA Siret a aplicat 68 de sancțiuni contravenționale principale, dintre care 18 au fost amenzi, iar 50 avertismente. De asemenea, a fost impusă o sancțiune complementară de desființare a lucrărilor ilegale. Totodată, au fost înaintate către organele de cercetare penală 8 denunțuri, dintre care 7 pentru exploatarea ilegală a agregatelor minerale și 1 pentru construirea de structuri fără actele de reglementare necesare.

            În plus, Administrația Bazinală de Apă Siret a inițiat demersuri pentru recuperarea prejudiciilor cauzate de extracțiile ilegale de agregate minerale, valoarea estimată a acestora fiind de 104.991,27 lei.

            Relu Adam, directorul ABA Siret, a subliniat importanța respectării legislației în domeniu, atrăgând atenția asupra consecințelor negative majore ale exploatării ilegale a resurselor minerale asupra mediului și infrastructurii. „Legea trebuie respectată indiferent de activitatea pe care o desfășurăm. Exploatarea ilegală a agregatelor minerale are consecințe negative majore și iremediabile, atât asupra mediului, cât și asupra lucrărilor hidrotehnice sau a infrastructurii rutiere. Nu în ultimul rând, efectele se resimt și în plan economic, iar stoparea ilegalităților are consecințe benefice asupra bugetului și a nivelului economiei în general,” a declarat acesta.

             

            Casa Națională de Pensii Publice face precizări privind retragerea unor decizii de recalculare a pensiilor

              Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a oferit recent clarificări în urma unor informații apărute în spațiul public, potrivit cărora unele decizii de recalculare a pensiilor au fost retrase înainte de a fi transmise beneficiarilor. Instituția a explicat motivele care au condus la aceste retrageri și a detaliat procesul de distribuire a deciziilor.

              Conform CNPP, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor, realizată în colaborare cu C.N. Poșta Română S.A., este în curs de desfășurare și se va finaliza până la data de 31 august 2024. Aceste decizii sunt emise în baza art. 144 din Legea nr. 360/2023, care reglementează sistemul public de pensii.

              În cadrul acestui proces, au fost identificate mai multe situații care au impus retragerea unor decizii de recalculare. Printre acestea se numără:

              1. Erori de tehnoredactare: Au fost identificate cazuri în care adresele de domiciliu sau reședință ale beneficiarilor au fost introduse incorect. Deciziile au fost retrase pentru a permite corectarea acestor erori și a asigura o livrare corectă.
              2. Emiterea deciziilor înainte de decesul beneficiarilor: CNPP a descoperit că unele decizii au fost emise înainte de a fi raportat decesul beneficiarilor, ceea ce a dus la necesitatea retragerii acestora.
              3. Verificări suplimentare: În anumite cazuri, s-a constatat necesitatea efectuării unor verificări suplimentare pentru a confirma corectitudinea recalculării pensiilor. Retragerea deciziilor a fost necesară pentru a revizui datele și a asigura un calcul corect.

               

              TOP 10 afaceri pe care le poţi începe de acasă fără să renunţi la job

              În era digitală, e mai uşor ca niciodată să pui pe picioare o mică afacere, chiar de la tine de acasă şi fără să renunţi la job. O mulţime de domenii îţi permit să construieşti un business, uneori cu o investiţie minimă. Spre exemplu, pentru a vinde produse digitale ai nevoie doar de un laptop, fără stocuri de produse sau colaborări cu firme de livrare.

              Descoperă mai jos TOP 10 afaceri pe care le poţi începe de acasă, fără să îţi dai demisia de la job:

              Network marketing

              Dacă îţi doreşti să începi un business bazat pe vânzări directe, fără să investeşti în stocuri de produse, poţi să te alături unui business de tip network marketing. Înainte de a începe acest drum, e o idee bună să faci un research amănunţit, deoarece unele afaceri din acest domeniu sunt extrem de controversate. Avantajul lor este că nu ai nevoie decât de un plan de business şi de un laptop. Poţi vinde cosmetice, electrocasnice şi o mulţime de alte produse, în funcţie de specificul companiei alese.

              Clase online

              Expertiza într-un anumit domeniu te poate ajuta să porneşti o afacere cu clase şi seminarii online. Poţi să predai o mulţime de tipuri de clase, de la Pilates şi până la economie, limbi străine, contabilitate sau creative writing. Contează foarte mult să alegi un domeniu în care ai experienţă.

              Pentru un astfel de business ai nevoie de un laptop şi de materiale de lucru. De asemenea, îţi va fi de folos promovarea în online.

              Print On Demand

              Print On Demand sau POD este o afacere ce are la baza vânzarea de produse personalizate, precum tricourile, gentile, tablourile sau agendele, însă fără a avea un stoc. Tu vei crea designuri unice pentru produse, iar comenzile vor fi printate şi livrate către clienţii tăi de către un furnizor ales de tine. Dacă te pasionează modă şi domeniile creative, acest tip de business e perfect pentru tine.

              Precum şi-n cazul celorlalte afaceri, vei avea nevoie de un laptop, dar şi de cunoştinţe de design.

              Produse handmade

              Produsele handmade sunt la mare căutare în ziua de azi. Oamenii îşi doresc produse unice, realizate poate chiar pe comandă, în funcţie de preferinţele şi dorinţele lor. Poţi să creezi accesorii, haine, decoraţiuni, chiar şi produse de îngrijire, în funcţie de specificul pe care ţi-l doreşti pentru businessul tău.

              Cursuri și tutoriale

              Cursurile şi tutorialele reprezintă un produs pe care îl realizezi o singură dată, iar mai apoi îl oferi clienţilor contra cost. Spre deosebire de clasele online, un curs este deja pregătit şi se poate oferi clienţilor în format video sau de tip document ori ebook. Poţi să realizezi cursuri şi tutoriale într-o mulţime de domenii, de la sport şi până la finanţe, copywriting sau programare.

              Un laptop îţi va fi de folos pentru a crea cursurile dorite. Poţi să foloseşti un Asus VivoBook sau un Asus ZenBook dacă îţi doreşti un model versatil şi performant.

              Traduceri

              Traducerile stau la bază mai multor tipuri de afaceri. Ai nevoie să cunoşti cel puţin două limbi străine la nivel avansat pentru un astfel de business. Poţi să traduci siteuri web, articole, reviste sau chiar cărţi. Este esenţial să îţi promovezi servciile online ca să obţii cât mai mulţi clienţi, dar şi să ai un portofoliu.

              Creare de conținut

              În era digitală crearea de conţinut se număra printre cele mai populare afaceri. Poţi alege să creezi conţinut într-o mulţime de feluri, de la articole şi până la podcasturi, postari pe social media sau tutoriale. Pentru un astfel de business e bine să ai un laptop pe care te poţi baza, dar şi un smartphone pentru a înregistra videoclipuri sau a face fotografii.

              Magazin online

              Shoppingul se mută încetul cu încetul în lumea online, iar asta îţi aduce o super oportunitate de afaceri. Poţi alege să ai magazinul tău online cu produse fizice sau digitale. Dacă optezi pentru produse fizice, ia în considerare fie realizarea de stocuri, fie un business de tip dropshipping.

              Asistent virtual

              Foarte multe afaceri au nevoie de ajutor când vine vorba de taskuri adiministrative. Astfel, colaborarea cu un asistent virtual devine o soluţie budget friendly şi foarte comodă pentru companii. Practic, tu lucrezi de acasă şi alegi firmele cu care colaborezi, dar şi taskurile pe care le poţi îndeplini. Plata se face fie per proiect, fie la oră.

              Consilier de dezvoltare personală

              Cu un curs de specializare acreditat poţi deveni consilier de dezvoltare personală şi să îi ajuţi pe oameni să îşi atingă obiectivele personale şi profesionale. Acest lucru se poate face fie online, fie telefonic în anumite cazuri. Trebuie totuşi să ştii că un consilier de dezvoltare personală nu lucrează în tratarea afecţiunilor psihice, precum o face psihoterapeutul.

              Dacă ai nevoie de inspiraţie ca să pui pe picioare un business de acasă, foloseşte lista de mai sus şi descoperă ce domeniu ţi se potriveşte.

               

              De ce moare fotbalul nostru iubit?

              Pentru că banii contează mai mult decât orice.

              Pentru că nimeni nu se mai joacă pe stradă, pe maidan sau între blocuri.

              Pentru că fiul sponsorului trebuie să joace.

              Pentru că părinții vor să fie antrenori.

              Pentru că tactica este mai importantă decât talentul.

              Pentru că dacă nu ai 190 cm, nu dai bine.

              Pentru că sectoarele de tineret sunt din ce în ce mai puțin îngrijite.

              Pentru că EDUCATORII cred că pe teren ajung să joace campionii, în loc să gândească mai întâi să educe și să predea regulile vestiarului și apoi să predea jocul de fotbal.

              Pentru că pasiunea a fost înlocuită de interes.

              Pentru că orele de sport din școală există, dar lipsesc cu desăvârșire.

              ȘI MAI ALES pentru că mingea nu mai este primul gând al NIMĂNUI.

              În final, referindu-mă strict pe plan local, ar mai fi un motiv. Poate cel mai important. Pentru că aceste rânduri apar într-o rubrică destinată aniversării a 35 de ani de la înființarea cotidianului Deșteptarea, trebuie spus că, pe vremea când lucram și scriam la acest ziar, Bacăul avea unul dintre cele mai moderne stadioane din țară. Și tot atunci, fotbalul băcăuan ținea steagul sus în prima ligă. Acum, stadionul este o ruină, iar Liga I este doar o amintire.

              Cristi Sava

               

               

              Fotbal/ Liga a III-a: ÎnCepe campionatul!

              Mult a fost, puțin mai este. Chiar foarte puțin. Weekendul acesta începe campionatul Ligii a III-a la fotbal care însumează, ca și până acum, zece serii a câte zece echipe. În primele două serii regăsim cele patru divizonare C ale județului: FC Bacău și CSM Bacău în Seria 1, Aerostar și Viitorul Onești în Seria 2.

              Adevărată revelație a sezonului trecut, când a ajuns până în semifinalele barajului de promovare, FC Bacău vrea să ridice ștacheta în noua edițe. Și are atuuri semnificative, începând cu achizițiile din inter-sezon: fundașul de 18 ani Dennis Gabrielle Horciu (ex Sepsi Sfântu-Gheorghe), mijlocașii Andrei Militaru (22 ani, ex FC Bihor) și Răzvan Buțerchi (22 ani, ex CSM Bacău) și atacanții Alexandru Corban (26 ani, ex CSM Bacău) și Alexandru Aftanache (22 ani, ex CSM Bacău).

              „Alb-roșii” antrenați de Costel Enache vor începe campionatul vineri, la baza proprie de la Ruși Ciutea, prima adversară fiindu-le nou-promovata ACS USV Iași. Colegă de serie cu FC Bacău, concitadina CSM se prezintă la startul sezonului cu un nou staff tehnic alcătuit din „principalul” Andrei Întuneric și „secundul” Claudiu Filip și cu un lot revoluționat în proporție de aproape 90 la sută, unul dintre puținii „supraviețuitori” fiind căpitanul Adăscăliței.

              În ciuda schimbărilor masive, trupa lui Întuneric a arătat foarte bine în amicalele verii, majoritatea câștigate la scor. CSM Bacău Bacău va începe campionatul sâmbătă, pe terenul Științei Miroslava care, de săptămâna trecută, îl are pe bancă chiar pe fostul antrenor al „CSMeilor” băcăuani, Cristi Popovici. Trecând în Seria 2, să notăm că Aerostar are și ea toate cărțile în regulă pentru a face un campionat bun.

              „Aviatorii” lui Mișu Ionescu, care vor debuta vineri, pe terenul celor de la Râmnicu-Sărat, s-au întărit considerabil în inter-sezon prin aducerea lui Cătălin Aieroaie, Vasile Padovei, Alexandru Cătău, Antonio Acatrinei, Mario Ganea, Robert Necula și Vlad Bălășel. În Serie cu Aerostar a fost repartizată și Viitorul Onești, gruparea de pe Trotuș optând, la rândul său, pentru schimbări masive în perioada de pauză. Cu veteranul Ioan Sdrobiș în calitate de director tehnic și cu Ovidiu Dănănane ca antrenor principal, oneștenii vor susține primul joc de campionat al noii ediții acasă, cu Dacia Unirea Brăila.

              De notat că după încheierea turului din sezonul regulat, Liga a III-a nu se va întrerupe, ci va continua, până pe 7 decembrie, cu șase etape din retur. Va urma apoi pauza de iarnă, campionatul urmând să se reia pe 1 martie, cu prima din cele trei etape rămase din mini-retur. După terminarea sezonului regulat, primele patru clasate din fiecare serie vor merge în play-off, iar formațiile poziționate în zona 5-10 a clasamentului vor evolua în play-out. Ca ultim amănunt, să notăm că FC Bacău și Aerostar vor susține meciurile de pe teren propriu vinerea, spre deosebire de CSM Bacău și Viitorul Onești, care vor juca partidele de acasă sâmbăta.

              Programul maxi-turului din Seria 1

              Etapa 1, vineri, 30 august, ora 18.00: FC Bacău- ACS USV Iași, Ceahlăul Piatra Neamț 2- CSM Vaslui. Sâmbătă, 31 august, ora 18.00: Șomuz Fălticeni- Rapid Brodoc, Știința Miroslava- CSM Bacău, Bucovina Rădăuți- Șoimii Gura Humorului.

              Etapa 2, sâmbătă, 7 septembrie, ora 17.00: Rapid Brodoc- Șoimii Gura Humorului, CSM Bacău- Bucovina Rădăuți, CSM Vaslui- Știința Miroslava, ACS USV Iași- Ceahlăul Piatra Neamț 2, Șomuz Fălticeni- FC Bacău.

              Etapa 3, vineri, 13 septembrie, ora 17.00: FC Bacău- Rapid Brodoc, Ceahlăul Piatra Neamț 2- Șomuz Fălticeni. Sâmbătă, 14 septembrie, ora 17.00:, Știința Miroslava- ACS USV Iași, Bucovina Rădăuți- CSM Vaslui, Șoimii Gura Humorului- FC Bacău.

              Etapa 4, vineri, 20 septembrie, ora 17.00: FC Bacău- Ceahlăul Piatra Neamț 2. Sâmbătă, 21 septembrie, ora 17.00: Rapid Brodoc- CSM Bacău, CSM Vaslui- Șoimii Gura Humorului, ACS USV Iași- Bucovina Rădăuți, Șomuz Fălticeni- Știința Miroslava.

              Etapa 5, vineri, 27 septembrie, ora 17.00: Ceahlăul Piatra Neamț 2- Rapid Brodoc. Sâmbătă, 28 septembrie, ora 17.00: Știința Miroslava- FC Bacău, Bucovina Rădăuți- Șomuz Fălticeni, Șoimii Gura Humorului- ACS USV Iași, CSM Bacău- CSM Vaslui.

              Etapa 6, vineri, 4 octombrie, ora 15.00: FC Bacău- Bucovina Rădăuți, Ceahăul Piatra Neamț 2- Știința Miroslava. Sâmbătă, 5 octombrie, ora 15.00: Rapid Brodoc- CSM Vaslui, ACS USV Iași- CSM Bacău, Șomuz Fălticeni- Șoimii Gura Humorului.

              Etapa 7, sâmbătă, 12 octombrie, ora 15.00: Știința Miroslava- Rapid Brodoc, Bucovina Rădăuți- Ceahlăul 2 Piatra Neamț, Șoimii Gura Humorului- FC Bacău, CSM Bacău- Șomuz Fălticeni, CSM Vaslui- ACS USV Iași.

              Etapa 8, vineri, 18 octombrie, ora 15.00: FC Bacău- CSM Bacău, Ceahlăul Piatra Neamț 2- Șoimii Gura Humorului. Sâmbătă, 19 octombrie, ora 15.00: Rapid Brodoc- ACS USV Iași, Șomuz Fălticeni- CSM Vaslui, Știința Miroslava- Bucovina Rădăuți.

              Etapa 9, sâmbătă, 26 octombrie, ora 15.00: Bucovina Rădăuți- Rapid Brodoc, Șoimii Gura Humorului- Știința Miroslava, CSM Bacău- Ceahlăul Piatra Neamț 2, CSM Vaslui- FC Bacău, ACS USV Iași- Șomuz Fălticeni.

              Etapa 10 (prima a returului), sâmbătă, 2 noiembrie, ora 14.00: Rapid Brodoc- Șomuz Fălticeni, ACS USV Iași- FC Bacău, CSM Vaslui- Ceahlăul Piatra Neamț 2, CSM Bacău- Știința Miroslava, Șoimii Gura Humorului- Bucovina Rădăuți.

              Etapa 11, vineri, 8 noiembrie, ora 14.00: FC Bacău- Șomuz Fălticeni, Ceahlăul Piatra Neamț 2- ACS USV Iași. Sâmbătă, 9 noiembrie, ora 14.00: Șoimii Gura Humorului- Rapid Brodoc, Bucovina Rădăuți- CSM Bacău, Știința Miroslava- CSM Vaslui.

              Etapa 12, sâmbătă, 16 noiembrie, ora 14.00: Rapid Brodoc- FC Bacău, Șomuz Fălticeni- Ceahlăul Piatra Neamț 2, ACS USV Iași- Știința Miroslava, CSM Vaslui- Bucovina Rădăuți, CSM Bacău- Șoimii Gura Humorului.

              Etapa 13, Vineri, 22 noiembrie, ora 14.00: Ceahlăul Piatra Neamț 2- FC Bacău. Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 14.00: CSM Bacău- Rapid Brodoc, Șoimii Gura Humorului- CSM Vaslui, Bucovina Rădăuți- ACS USV Iași, Știința Miroslava- Șomuz Fălticeni.

              Etapa 14, vineri, 29 noiembrie, ora 14.00: FC Bacău- Știința Miroslava. Sâmbătă, 30 noiembrie, ora 14.00:  Rapid Brodoc- Ceahlăul Piatra Neamț 2, Șomuz Fălticeni- Bucovina Rădăuți, ACS USV Iași- Șoimii Gura Humorului, CSM Vaslui- CSM Bacău.

              Etapa 15, sâmbătă, 7 decembrie, ora 13.00: CSM Vaslui- Rapid Brodoc, CSM Bacău- ACS USV Iași, Șoimii Gura Humorului- Șomuz Fălticeni, Bucovina Rădăuți- FC Bacău, Știința Miroslava- Ceahlăul Piatra Neamț 2.

               

              Programul maxi-turului din Seria 2

              Etapa 1, vineri, 30 august, ora 18.00: CSM Râmnicu-Sărat- Aerostar. Sâmbătă, 31 august, ora 18.00: Viitorul Onești- Dacia Unirea Brăila, CSM Adjud 1946- Voința Limpeziș, Unirea Braniștea- Sporting Liești, KSE Târgu-Secuiesc- Sepsi OSK Sântu-Gheorghe 2.

              Etapa 2, sâmbătă, 7 septembrie, ora 17.00: Dacia Unirea Brăila- Aerostar Bacău, Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- CSM Râmnicu-Sărat, Sporting Liești- KSE Târgu-Secuiesc, Voința Limpeziș- Unirea Braniștea, Viitorul Onești- CSM Adjud 1946.

              Etapa 3, vineri, 13 septembrie, ora 17.00: Aerostar Bacău- Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2, CSM Râmnicu-Sărat- Sporting Liești.. Sâmbătă, 14 septembrie, ora 17.00: CSM Adjud 1946- Dacia Unirea Brăila, Unirea Braniștea- Viitorul Onești, KSE Târgu-Secuiesc- Voința Limpeziș.

              Etapa 4, sâmbătă, 21 septembrie, ora 17.00: Dacia Unirea Brăila- Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2, Sporting Liești- Aerostar Bacău, Voința Limpeziș- CSM Râmnicu-Sărat, Viitorul Onești- KSE Târgu-Secuiesc, CSM Adjud 1946- Unirea Braniștea.

              Etapa 5, vineri, 27 septembrie, ora 17.00: Aerostar Bacău- Voința Limpeziș, CSM Râmnicu-Sărat- Viitorul Onești. Sâmbătă, 28 septembrie, ora 17.00: Unirea Braniștea- Dacia Unirea Brăila, KSE Târgu-Secuiesc- CSM Adjud 1946, , Aerostar Bacău- Voința Limpeziș, Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- Sporting Liești.

              Etapa 6, sâmbătă, 5 octombrie ora 15.00: Dacia Unirea Brăila- Sporting Luești, Voința Limpeziș- Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2, Viitorul Onești- Aerostar Bacău, CSM Adjud 1946- CSM Râmnicu-Sărat, Unirea Braniștea- KSE Târgu-Secuiesc.

              Etapa 7, vineri, 11 octombrie, ora 15.00: Aerostar Bacău- CSM Adjud 1946, CSM Râmnicu-Sărat- Unirea Braniștea. Sâmbătă, 12 octombrie, ora 15.00: KSE Târgu-Secuiesc- Dacia Unirea Brăila, Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- Viitorul Onești, Sporting Liești- Voința Limpeziș.

              Etapa 8, sâmbătă, 19 octombrie, ora 15.00: Dacia Unirea Brăila- Voința Limpeziș, Viitorul Onești- Sporting Liești, CSM Adjud 1946- Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2, Unirea Braniștea- Aerostar Bacău, KSE Târgu-Secuiesc- CSM Râmnicu-Sărat.

              Etapa 9, vineri, 25 octombrie, ora 15.00: Aerostar Bacău- KSE Târgu-Secuiesc, CSM Râmnicu-Sărat- Dacia Unirea Brăila. Sâmbătă, 26 octombrie, ora 15.00:, Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- Unirea Braniștea, Sporting Liești- CSM Adjud 1946, Voința Limpeziș- Viitorul Onești.

              Etapa 10 (prima a returului), vineri, 1 noiembrie, ora 14.00: Aerostar Bacău- CSM Râmnicu-Sărat. Sâmbătă, 2 noiembrie, ora 14.00: Dacia Unirea Brăila- Viitorul Onești, Voința Limpeziș- CSM Adjud 1946, Sporing Liești- Unirea Braniștea, Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- KSE Târgu-Secuiesc.

              Etapa 11, vineri, 8 noiembrie, ora 14.00: Aerostar Bacău- Dacia Unirea Brăila, CSM Râmnicu-Sărat- Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2. Sâmbătă, 9 noiembrie, ora 14.00:, KSE Târgu-Secuiesc- Sporting Liești, Unirea Brainștea- Voința Limpeziș, CSM Adjud 1946- Viitorul Onești.

              Etapa 12, sâmbătă, 16  noiembrie, ora 14.00: Dacia Unirea Brăila- CSM Adjud 1946, Viitorul Onești- Unirea Braniștea, Voința Limpeziș- KSE Târgu-Secuiesc, Sporting Liești- CSM Râmnicu-Sărat, Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- Aerostar Bacău.

              Etapa 13, vineri, 22 noiembrie, ora 14.00: Aerostar Bacău- Sporting Liești, CSM Râmnicu-Sărat- Voința Limpeziș. Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 14.00: Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- Dacia Unirea Brăila, KSE Târgu-Secuiesc- Viitorul Onești, Unirea Braniștea- CSM Adjud 1946.

              Etapa 14, sâmbătă, 30 noiembrie, ora 14.00: Dacia Unirea Brăila- Unirea Braniștea, CSM Adjud 1946- KSE Târgu-Secuiesc, Viitorul Onești- CSM Râmnicu-Sărat, Voința Limpeziș- Aerostar Bacău, Sporting Liești- Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2.

              Etapa 15, vineri, 6 decembrie, ora 13.00: Aerostar Bacău- Viitorul Onești, CSM Râmnicu-Sărat- CSM Adjud 1946. Sâmbătă, 7 decembrie, ora 13.00: Sporting Liești- Dacia Unirea Brăila, Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- Voința Limpeziș, KSE Târgu-Secuiesc- Unirea Braniștea.

              Dan Sion

               

              Un oraș divers duce la un viitor fără obstacole

              Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, împreună cu Consiliul Local al Copiilor Bacău și Asociația RYMD – Romanian Youth Movement for Democracy, au desfășurat în data de 26 august 2024 activitatea „Viitor fără obstacole”, din proiectul ,,Divercity – Orașul diversității”, care vizează accesibilizarea Insulei de Agrement și a zonei adiacente acesteia pentru persoanele cu dizabilități.

              La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și persoane cu dizabilități, având scopul de a trage un semnal de alarmă asupra greutăților pe care persoanele cu dizabilități le întâmpină atunci când trebuie să se deplaseze în spațiul public și de a arăta că e necesar ca municipiul Bacău să fie mai accesibil pentru acestea. A fost aleasă zona insulei deoarece aici se desfășoară multe activități sociale și de divertisment, fiind zona de agrement preferată a locuitorilor municipiului nostru, inclusiv a persoanelor cu nevoi speciale.

              Prin intermediul activității organizatorii au urmărit tragerea unui semnal de alarmă privind eliminarea tuturor obstacolelor și barierelor în calea participării persoanelor cu dizabilități în toate domeniile și dezvoltarea unei atitudini pozitive, nediscriminatorii, față de persoanele cu dizabilități. Activitatea a constituit și o oportunitate de a reflecta asupra modului în care fiecare putem contribui la construirea unei societăți mai prietenoase, în care toți oamenii să se simtă acceptați, respectați și integrați.

              „Cu toții, de la cetățeni la reprezentanți ai autorităților, trebuie să conștientizăm necesitatea adaptării orașului la nevoile persoanelor cu nevoi speciale. Fără acces la infrastructură și servicii, aceste persoane sunt excluse din viața socială, ceea ce este inacceptabil într-o societate modernă. Mai mult, un oraș accesibil oferă independență și autonomie persoanelor cu dizabilități, permițându-le să își desfășoare activitățile zilnice fără a depinde de ajutorul altora. Un oraș accesibil creează un mediu sigur și confortabil nu doar pentru acestea, ci pentru toată lumea—de la vârstnici la părinți cu copii mici, astfel că toți avem motive să susținem o îmbunătățire a politicilor publice în acest sens”, afirmă Marian Dămoc, președintele Asociației RYMD.

               

              Participanții au experimentat accesul pe Insula de Agrement în scaun rulant sau legați la ochi

              La activitate au participat, în calitate de invitați, reprezentanți ai Primăriei, Consiliului Local, Poliției Locale, Școlii Speciale ,,Maria Montessori, precum și persoane cu dizabilități – adulți și copii nevăzători și părinți ai acestora. Invitații au experimentat parcurgerea unui traseu de la stația de autobuz din fața magazinului Carrefour până la Centrul Comunitar Integrat de pe Insula de Agrement în calitate de „persoană cu dizabilități”.  La începutul traseului, Daniela Burghelea, membră a echipei organizatorice ce se confruntă cu dizabilități de vedere, le-a explicat celor legați la ochi că se pot folosi pentru orientare de celelalte simțuri (tactil, auz, miros), că își pot imagina bastonul ca fiind o palmă cu care pot simți în jurul lor obstacolele și se pot simți în siguranță.

              Persoanele care au decis să parcurgă traseul au fost însoțite de câte un membru al Consiliului Local al Copiilor din Bacău, care le-a oferit indicații doar dacă participanții le solicitau. Odată ajunși la spațiul de la Insula de Agrement fiecare invitat a răspuns unor întrebări referitoare la modul în care a trăit experiența, cum s-a descurcat pe parcursul traseului, ce a simțit și ce propuneri are pentru îmbunătățirea accesibilizării drumului parcurs și a municipiul nostru. În discuțiile libere care au urmat, persoanele nevăzătoare prezente – adulți și copii – au împărtășit celor prezenți ce bariere întâmpină în viața lor de zi cu zi. Acestea au atras atenția asupra imposibilității deplasării în mod independent prin oraș:

              ,,Eu acum dacă merg pe stradă cu bastonul, risc să îmi pierd viața”, a afirmat Daniela Burghelea. Totodată, aceștia si-au exprimat bucuria de a participa la această activitate, motivați fiind de entuziasmul adolescenților. S-au dat exemple de orașe din țara noastră și din străinătate, care au o infrastructură mai prietenoasă cu persoanele cu dizabilități și care pot fi sursă de inspirație pentru autoritatea locală.

              Copiii din Consiliul Copiilor au dezbătut subiectul ,,cum s-ar descurca un copil nevăzător la mine în școală?” iar concluzia a  fost că în școli sunt necesare mai multe activități, atât pentru copii cât și pentru părinți, după exemplul celei de astăzi, care să dezvolte o atitudine pozitivă, nediscriminatorie față de persoanele cu dizabilități și față de alte categorii de persoane aflate în situații de dificultate. Această zi aduce în prim-plan diverse inițiative și acțiuni care promovează accesibilitatea. Acestea pot include proiectarea și adaptarea clădirilor și spațiilor publice pentru a permite accesul ușor al persoanelor cu dizabilități, dezvoltarea tehnologiei asistive și a aplicațiilor mobile pentru a facilita comunicarea și mobilitatea acestora, precum și crearea unor medii de lucru incluzive și non-discriminatorii.

              ,,Activitatea de astăzi ne încurajează să educăm și să sensibilizăm mai mult publicul cu privire la nevoile și drepturile persoanelor cu dizabilități. Este important să înțelegem că accesibilizarea nu este doar o preocupare a unei anumite categorii de persoane, ci reprezintă un aspect esențial al drepturilor omului. Accesibilizarea infrastructurii publice reprezintă primul pas în integrarea persoanelor cu dizabilități. Trebuie să promovăm înțelegerea și respectul față de diversitatea umană și să recunoaștem că fiecare persoană are dreptul să participe deplin la viața socială, culturală și economică a societății”, a declarat directorul DAS, Daniela Pozînărea.

              În apropierea insulei va fi montată o hartă tactilă pentru persoanele nevăzătoare

              În proiectul Divercity – Orașul diversității va fi dezvoltată prima hartă tactilă pentru persoanele nevăzătoare din municipiul Bacău. Harta va fi amplasată la intrarea pe Insula de Agrement și le va oferi oportunitatea nevăzătorilor să exploreze aleile și spațiile de pe insulă, dezvoltându-și totodată abilitățile de orientare în spațiu.

               

              România pe care nu o cunoaștem

              A devenit aproape un reflex să ne plângem de țara noastră, să ne concentrăm pe ceea ce nu funcționează, pe mizeria pe care o întâlnim uneori sau pe serviciile publice care lasă de dorit. Suntem obișnuiți să vedem doar partea goală a paharului, uitând să apreciem ceea ce avem. Dar ce ar fi dacă ne-am opri o clipă și am privi România prin ochii celor care vin din afară? Prin ochii unor vloggeri străini care au ales să exploreze țara noastră și să descopere frumusețile pe care noi, adesea, le ignorăm?

              Acești vizitatori au venit cu dorința de a descoperi locurile minunate, cultura autentică și ospitalitatea românească. Și le-au găsit la fiecare pas. Întâlnim astfel voci din toate colțurile lumii care laudă mâncarea tradițională – de la micii suculenți la ciorba de burtă care a devenit un simbol culinar. Acești oameni, întorși acasă, au încercat să recreeze rețetele noastre, un semn că au fost cu adevărat impresionați de ceea ce au gustat aici.

              Peisajele României, cu toate formele lor de relief, au fost alte comori pe care le-au descoperit și lăudat. De la Cheile Bicazului, impresionante prin măreția și sălbăticia lor, la șoseaua Transfăgărășan, considerată una dintre cele mai spectaculoase din lume. Orașele noastre, precum Clujul, Brașovul sau micile sate din Bucovina, au cucerit inimile străinilor cu farmecul lor aparte, cu istoria care se respiră la fiecare colț de stradă și cu liniștea pe care o oferă.

              Un alt aspect care merită menționat este cel legat de siguranța pe care străinii o simt în România. Un vlogger american a dedicat mai multe clipuri acestui subiect, vorbind despre cât de sigur se simte în țara noastră. A remarcat faptul că la locurile de joacă pentru copii nu sunt aruncate ace de seringă, că nu întâlnești persoane fără adăpost pe străzi și că nu ești înconjurat de oameni cu probleme psihice care să îți inspire teamă. A subliniat că România este un loc în care poți trăi liniștit alături de familie, în care te poți plimba noaptea pe stradă fără teamă, în care copiii pot să se joace în parc fără griji.

              Parcurile pline de oameni, terasele primitoare, coșurile de gunoi amplasate la tot pasul – toate acestea sunt realități pe care noi le luăm de multe ori de bune, dar care impresionează pe cei care vin din alte țări. Aceste aspecte ne arată că România este, de fapt, o țară încă bună de locuit, unde viața poate fi frumoasă și liniștită.

              Desigur, nu trebuie să ignorăm că sunt multe lucruri care pot fi îmbunătățite. Administrația ar putea face mai mult, iar anumite probleme ar putea fi gestionate mai bine. Dar dacă ne comparăm cu orașele occidentale, observăm că, la noi, încă se poate merge noaptea pe stradă fără teamă, că poți ieși la plimbare cu persoana iubită sau că poți lăsa copiii să se joace în siguranță.

              Poate că trebuie să învățăm să vedem și noi România cu aceiași ochi curioși și deschiși ai străinilor. Să ne bucurăm de ceea ce avem și să ne concentrăm pe a păstra și a proteja aceste aspecte pozitive.

              România pe care nu o cunoaștem este, de fapt, România pe care am uitat să o apreciem. Poate ar fi momentul să o redescoperim și să ne mândrim cu ea.

              29 august 2024

                Prima pagină