vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 369

Proprietarul Hotelului Central: Primăria nu poate expropria hotelul, daca vrea reabilitarea clădirii, trebuie să se asocieze cu noi

În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Bacău, pe ordinea de zi a fost inclus un proiect ambițios ce vizează reabilitarea și modernizarea Ansamblului Hotel Central și a Teatrului Bacovia. Deși au fost aprobați indicatorii tehnico-economici în faza DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție), procedurile de expropriere pentru Hotelul Central, un monument istoric aflat în degradare, rămân controversate și nefinalizate.

Demararea exproprierii unui monument istoric este reglementată de Legea 255/2010 și Legea 422/2001, însă Primăria Bacău nu are atribuțiile necesare pentru a iniția acest proces. „Conform legii, Primăria Bacău nu poate expropria monumente istorice în vederea salvării acestora de la degradare. Această responsabilitate îi revine Consiliului Județean,” a explicat Edward Ghigea, reprezentantul SC Central Inn SRL, proprietarul Hotelului Central.

Un alt obstacol major îl constituie lipsa unui Studiu de Fezabilitate, un document esențial pentru aprobarea exproprierii. „Primăria Bacău nu deține un studiu de fezabilitate pentru exproprierea Hotelului Central, iar fără acest document, orice demers în această direcție este ilegal și nefundamentat,” a continuat Ghigea.

În realitate, în cadrul ședinței Consiliului Local s-au aprobat doar indicatorii tehnico-economici, ceea ce a dus la alocarea a peste jumătate de milion de lei pentru firmele de consultanță implicate. Această decizie nu garantează însă reabilitarea efectivă a monumentului.

Ghigea a adus în discuție și dificultățile legate de accesarea fondurilor europene pentru restaurarea Hotelului Central. „Am depus mai multe solicitări de asociere cu Primăria Bacău pentru a putea accesa fonduri europene, dar primarul nu agreează această soluție. În viziunea sa, Primăria ar trebui să exproprieze clădirea înainte de a încerca să atragă fonduri,” a declarat el. „Este o abordare care nu doar că blochează proiectul, dar pune în pericol viitorul acestui monument istoric.”

Ghigea a subliniat că reabilitarea Ansamblului Hotel Central și a Teatrului Bacovia nu va putea avea loc decât atunci când primarul va accepta asocierea propusă de proprietarii actuali, un demers condiționat și de avizul Direcției Județene pentru Cultură. „Suntem deschiși la colaborare și suntem convinși că aceasta este singura cale prin care putem salva acest monument. Din păcate, refuzul de a colabora ne pune pe toți într-o situație dificilă,” a concluzionat Ghigea.

Scandal violent pe Strada Chimiei din Bacău: Un bărbat reținut pentru tentativă de omor

    FOTO: Bacau.net

    O altercație gravă a avut loc aseară pe strada Chimiei din municipiul Bacău, incident care a atras imediat atenția autorităților și a trecătorilor. Conform primelor informații disponibile, scandalul a izbucnit după o șicanare în trafic, escaladând rapid într-o confruntare fizică violentă, informează Bacau.net.

    Martorii oculari au declarat că mai multe persoane implicate în conflict s-au oprit în fața magazinului Selena, unde discuțiile aprinse s-au transformat într-o bătaie generală. În timpul altercației, cel puțin o persoană a fost înjunghiată, ceea ce a dus la intervenția de urgență a echipelor de poliție și ambulanță.

    Victima înjunghiată a fost transportată de urgență la spital. În urma incidentului, un bărbat a fost reținut sub acuzația de tentativă de omor.

    Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele exacte ale conflictului și să identifice toate persoanele implicate.

    Locuitorii din zonă au fost șocați de violența incidentului, exprimându-și îngrijorarea cu privire la siguranța publică. Aceștia speră că autoritățile vor lua măsuri rapide pentru a preveni astfel de incidente pe viitor.

    Dragoș Benea: Eșecul previzibil al metroului din Cluj, un simbol al alocărilor politizate din PNRR

    În urmă cu peste trei ani, europarlamentarul Dragoș Benea atrăgea atenția asupra alocărilor disproporționate de fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în favoarea Transilvaniei și în detrimentul Moldovei. Într-o postare din martie 2021, Benea ironiza situația, sugerând că Moldova, cu „dreapta” la guvernare, ar putea să nu primească autostrăzi, dar Clujul ar putea avea un metrou.

    Pe măsură ce timpul a trecut, aceste afirmații au căpătat o greutate tot mai mare. În toamna aceluiași an, Benea a revenit cu o declarație publică în care sublinia faptul că peste jumătate din fondurile PNRR alocate infrastructurii au fost direcționate către Transilvania. Această alocare contravine flagrant principiului „coeziunii teritoriale”, unul dintre pilonii principali ai Facilității europene de redresare și reziliență.

    Metroul din Cluj, care a primit o alocare de 310 milioane euro din PNRR pentru săparea unui tunel de 7 km sub municipiu, s-a dovedit a fi un proiect controversat. Valoarea totală a investiției depășește 2 miliarde de euro, de șapte ori mai mult decât suma prevăzută inițial în PNRR, ceea ce ridica deja semne de întrebare încă de la început.

    Acum, la finalul lunii august 2024, știrile privind pierderea finanțării de 300 de milioane euro pentru metroul clujean au devenit tot mai presante. Întârzierile substanțiale în implementare și „viciile de procedură în procesul licitației pentru atribuirea lucrărilor” au condus la o criză de proporții. Guvernul actual explorează soluții alternative de finanțare, cum ar fi certificatele verzi, însă viitorul proiectului este incert.

    Benea consideră că acest eșec era unul previzibil, având în vedere că realizarea metroului, conform calendarului administrației locale din Cluj, presupune 96 de luni (8 ani), mult peste termenul limită de finalizare a proiectelor finanțate prin PNRR (decembrie 2026). El subliniază că cele 300 de milioane de euro puteau fi folosite pentru alte investiții esențiale în infrastructura de transport, cum ar fi conectarea rutieră a Moldovei cu Transilvania, un obiectiv vital pentru România.

    Europarlamentarul critică dur lipsa de transparență în elaborarea PNRR, politizarea acestuia și lipsa unei viziuni naționale care să reducă disparitățile regionale. „Metroul de la Cluj este un exemplu de ‘așa nu’ în materie de asamblare a unui demers investițional”, concluzionează Benea, subliniind că pierderea finanțării europene este iminentă și reprezintă un simbol al eșecului guvernării din acea perioadă.

    Vara şi evaluarea (VIII)

    Un semn bun…

    Repetăm adevărul că învăţarea limbii române nu înseamnă doar definiţii şi exemple, oricât ar fi de concludente acestea, ci şi provocarea vorbitorului la situaţii care să-i pună la încercare capacitatea de a se exprima corect oral şi în scris. De aceea am tresărit când am citit ultimul dintre cele zece subiecte alocate lingvisticii, centrat pe româna normativă, dat profesorilor de limba şi literatura română la examenul naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar din 24 iulie 2024:

    În enunţul „Vorbeşte în continuu decât câştigă lunar şi ştii că noi convenisem împreună să eviţi astfel de prieteni fie cunoscuţi din copilărie, sau descoperiţi recenţi.” există: a) trei greşeli; b) patru greşeli; c) cinci greşeli; d) şase greşeli.

    … şi trei rele

    Primul este compromiterea funcţiei limbii române normative: nu „ghicirea” răspunsului dintr-un test-grilă dă măsura existenţei deprinderii de a utiliza performant regulile de exprimare, ci motivarea fiecărui caz în parte, ba chiar solicitarea de a alcătui enunţuri sau măcar sintagme care să includă respectivele cuvinte/structuri. Al treilea necaz vine din stilul laconic de comunicare a soluţiei: „răspunsul corect: d”, ba chiar şi din evaluarea minimalistă (se acordă un punct, ca şi la celelalte nouă cerinţe de ordin lingvistic), dar mai ales din absenţa transmiterii, prin barem, a formelor corecte. (De regulă o astfel de cerinţă se concretiza în rescrierea corectă a enunţului, fără a explica numărul, natura şi conţinutul greşelilor. A reconstitui aspectul corect al unui mesaj este semnul de obligatoriu respect faţă de limba respectivă.) Le adunăm noi aici:

    „Vorbeşte încontinuu (scris legat, ca adverb, echivalent cu „mereu”, diferit de în continuu [progres], care include o prepoziţie şi un adjectiv; cf. DOOM3) de cât (prepoziţie – echivalentă, în context, cu „despre” – şi adjectiv pronominal/pronume, ca în Nu ştiu de cât capital dispune/Nu ştiu de cât dispune; cf. DOOM3, diferit de adverbul decât dintr-un enunţ ca acesta: Cântă mai bine decât mine) câştigă lunar şi ştii că noi conveniserăm (la perfect simplu şi mai-mult-ca-perfect, formele pentru plural primesc sufixul verbal -ră-) [împreună] (adverbul trebuie eliminat, pentru a se evita pleonasmul determinat de sensul prefixului con- „împreună” din alcătuirea verbului conveniserăm)  să eviţi astfel de prieteni fie cunoscuţi din copilărie, fie (conjuncţia fie se cere corelată cu aceeaşi conjuncţie şi nu cu una echivalentă semantic; variantă: sau cunoscuţi […], sau descoperiţi) descoperiţi  recent (aici e nevoie de adverbul recent, impus de fostul verb la participiu cunoscuţi, în pereche cu descoperiţi).”

    Alte filologicale

    Tot din categoria subiectelor de limba română fac parte micile erori din continuare: 1) „Siminoc se uită îndelung la el (…).” (Erau necesare parantezele drepte, „croşetele”, chiar dacă fragmentul e reprodus cu italice, pentru că omisiunea nu e a scriitorului, ci a autorului subiectului:  […]); 2)  „Busuioc doar dădu din umeri şi mai scormoni puţin prin nisip.” (Punctul trebuie înlocuit cu două-puncte, de vreme ce vorbirea directă care urmează nu conţine un verb din categoria verba declarandi.)

    Ioan Dănilă

    Casa de Pensii Bacău: ”Nicio pensie nu va scădea în urma recalculării”

      După ce zeci de mii de pensionari, cărora, în urma recalculării, le-a rezultat o pensie mai mică decât cea aflată, în prezent, în plată și-au exprimat îngrijorarea că în septembrie vor primi mai puțini bani, conducerea Ministerului Muncii și Solidariții Sociale a decis să trimită fiecăruia dintre cei aflați în situația amintită o scrisoare deschisă, menită să le risipească temerile.

      În scrisoarea semnată de Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, și de către Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, se reiterează faptul că: ”Pensia dumneavoastră nu scade, chiar dacă în decizia de recalculare care v-a fost transmisă recent a rezultat o valoare mai mică decât ultima pensie pe care ați primit-o în luna august 2024. În această situație, veți primi în continuare pensia mai mare, respectiv cea pe care ați primit-o anterior recalculării”.

      În același document se mai precizează că: ”Aceste prevederi sunt garantate prin Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii”. La art. 144, al.6, din acest act normativ, într-adevăr, se menționează clar că: ”În cazul în care, în urma procesului de recalculare, prevăzut de al.1, rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plătește pensia în cuantumul stabilit și aflat în plată anterior recalculării, până la data la care se va obține un cuantum mai mare decât acesta ca urmare a majorării valorii punctului de referință”.

      Această prevedere se referă și la pensionarii care primesc indemnizație socială (1.281 lei). Toate aceste lucruri au fost menționate și în cadrul unei conferințe de presă, organizată astăzi, 30 august, de către conducerea Casei Județene de Pensii (CJP) Bacău.

      Astfel, și Simona Nicoleta Tabacaru, directorul CJP Bacău, a ținut să precizeze: ”Nicio pensie nu va scădea, nu va fi diminuată. Mai mult decât atât, și persoanele cu indemnizație socială, dacă, în urma recalculării, au o pensie mai mică decât aceasta, vor beneficia în continuare de indemnizația care, în momentul de față, este de 1.281 lei”.

      Scrisoarea deschisă, semnată de ministrul Muncii, va ajunge la fiecare pensionar căruia, în urma recalculării, i-a rezultat o pensie mai mică decât cea aflată în plată. Conducerea CJP Bacău le va trimite scrisoarea tuturor pensionarilor care se găsesc în această situație. Totodată, documentul le-a fost înmânat Consiliului Județean pentru Persoane Vârstnice și reprezentanților organizațiilor pensionarilor din județ.

      În plus, conducerea CJP Bacău a extins programul de audiență, a suplimentat numărul liniilor telefonice și a deschis noi ghișee, pentru a le oferi posibilitatea tuturor pensionarilor de a obține informațiile și clarificările pe care le doresc, legate de Legea 360/2023.

      Vom reveni, într-un viitor articol, cu alte clarificări, făcute de către conducerea CJP Bacău în conferința de presă, referitoare la principiile de bază ale Legii 360/2023 și sistemul de recalculare.

      PSD: Recalcularea pensiilor publice, un act de dreptate socială

      Bacău, 30 august 2024 – Cristina Breahnă-Pravăț, senator și președinte ales al Consiliului Județean Bacău, a subliniat în cadrul unei conferințe de presă importanța finalizării procesului de recalculare a pensiilor publice, proces realizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023. Această lege a fost adoptată cu scopul de a corecta inechitățile din sistemul de pensii și de a aduce dreptate seniorilor României, mulți dintre aceștia fiind afectați de ani de zile de un sistem deficitar.

      „Este un act de dreptate socială și un mare succes politic și guvernamental al Partidului Social Democrat (PSD). Prin această recalculare, 3.800.000 de seniori, reprezentând 82,5% din totalul pensionarilor, vor primi pensii majorate începând cu 1 septembrie. Această majorare va fi urmată de alte creșteri prin indexare la 1 ianuarie 2025 pentru încă 13,1% din pensionari. Creșterea medie a fiecărei pensii este de 620 de lei, însă pentru mulți dintre seniori majorările vor fi semnificativ mai mari,” a declarat Cristina Breahnă-Pravăț.

      Noua formulă de calcul a pensiilor introduce o serie de elemente care asigură o echitate mai mare, precum recunoașterea tuturor drepturilor salariale pentru care s-au plătit contribuții, acordarea de puncte de stabilitate pentru perioadele lungi de muncă, reducerea vârstei de pensionare pentru mamele cu copii și punctaj suplimentar pentru perioada studiilor universitare. Senatorul a subliniat că nicio pensie nu va scădea în urma acestui proces, iar erorile de recalculare vor fi corectate rapid.

      Lucian Bogdănel a evidențiat și el importanța acestui proces, subliniind că „guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu și Partidul Social Democrat au produs o reparație necesară pentru milioane de seniori români. În județul Bacău, aproape 127.000 de pensionari sunt vizați de aceste decizii de recalculare, iar în doar 38 de cazuri a fost necesară revizuirea.”

      Bogdănel a subliniat, de asemenea, că respectul față de munca depusă de-a lungul vieții este o valoare cardinală pentru PSD, iar recalcularea pensiilor reprezintă o recunoaștere justă a contribuției seniorilor la societate. „A munci și a respecta deceniile de trudă ale seniorilor nu este o „pomană”, ci un gest de respect și dreptate. PSD a demonstrat încă o dată că este singurul partid care a majorat pensiile ori de câte ori a fost la guvernare,” a concluzionat Bogdănel.

      În final, Cristina Breahnă-Pravăț a transmis un mesaj de sănătate și mulți ani de viață pensionarilor din Bacău și din întreaga țară, exprimându-și speranța că aceștia vor putea beneficia în continuare de creșterile meritate ale pensiilor.

      Primăria cumpără și modernizează Hotelul Central

      Bacău, 30 august 2024 – După luni de dezbateri intense și cinci ședințe ale Consiliului Local, în sfârșit a fost aprobat proiectul de modernizare a două dintre cele mai importante clădiri istorice din Bacău: Hotel Central, cunoscut anterior sub numele de Athenee Palace, și Teatrul Bacovia. Valoarea totală a investiției se ridică la 97,9 milioane de lei, bani proveniți din bugetul local și fonduri europene.

      O victorie pentru patrimoniul băcăuan

      Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a anunțat astăzi, cu satisfacție, că atât exproprierea, cât și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de modernizare au fost aprobați, după lungi negocieri în Consiliul Local. „Este o mare realizare pentru orașul nostru. După multe piedici și opoziție din partea unor consilieri locali, am reușit să facem un pas decisiv pentru a readuce aceste clădiri emblematice în circuitul cultural și turistic al Bacăului”, a declarat primarul.

      Detalii despre modernizarea Teatrului Bacovia

      Teatrul Bacovia, o clădire cu o importanță deosebită pentru viața culturală a orașului, va beneficia de lucrări ample de reabilitare. Planul prevede compartimentări interioare pe toate etajele, refacerea completă a sălii mari de spectacole și modernizarea sălilor studio. În plus, vor fi construite cabine noi pentru sunet și echipamente tehnice, iar sala de spectacole va fi echipată cu instalații moderne și scaune reconfigurate pentru o vizibilitate optimă. „Vom aduce aparatură modernă, ștăngi automatizate și multe alte îmbunătățiri, pentru a transforma acest teatru într-un loc de referință pentru artele spectacolului”, a adăugat primarul.

      Hotel Central – de la ruină la renaștere

      Fostul Athenee Palace, o clădire cu o istorie bogată și un simbol al Bacăului, va fi transformat într-un spațiu modern și funcțional. Lucrările vor include desfacerea finisajelor existente, recompartimentări pentru crearea de spații locative, lucrări de consolidare a structurii și refacerea completă a instalațiilor. De asemenea, șarpanta și învelitoarea vor fi refăcute integral. „Este o onoare să restaurăm această clădire de patrimoniu și să o redăm comunității. Hotelul Central va deveni un punct de atracție atât pentru băcăuani, cât și pentru turiști”, a subliniat Stanciu Viziteu.

      O investiție pentru viitorul Bacăului

      Proiectul de reabilitare a fost inclus în Strategia de Dezvoltare Durabilă a orașului și a primit aprobarea Autorității de management POR 2021-2027, asigurând astfel finanțarea necesară. „Aceasta este doar una dintre investițiile majore pe care le-am planificat pentru a transforma Bacăul într-un oraș modern, care își respectă și valorifică trecutul”, a concluzionat primarul.

      Acțiune de ecologizare pe râul Bistrița: Jandarmii băcăuani în sprijinul naturii

        În această după-amiază, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au demonstrat din nou că sunt în slujba comunității, nu doar prin menținerea ordinii publice, ci și prin protejarea mediului înconjurător. În urma unei inițiative de voluntariat, aceștia au desfășurat o acțiune de ecologizare pe albia râului Bistrița, contribuind la păstrarea curățeniei unei zone de o importanță ecologică deosebită.

        Eforturile jandarmilor au fost remarcabile, reușind să colecteze peste 150 de saci de deșeuri variate. Printre obiectele adunate s-au numărat șervețele de unică folosință, sticle PET, pungi, dar și obiecte sanitare sparte, aruncate fără scrupule în natură. Această acțiune subliniază nu doar angajamentul jandarmilor față de protecția mediului, ci și necesitatea unui comportament responsabil din partea fiecăruia dintre noi.

        Prin implicarea lor, jandarmii au urmărit un dublu scop: promovarea spiritului civic și a voluntariatului, dar și încurajarea cetățenilor de a proteja mediul prin acțiuni concrete de gestionare responsabilă a deșeurilor. Ei ne reamintesc cât de important este ca fiecare dintre noi să contribuie activ la păstrarea curățeniei în comunitatea în care trăim.

        „Este esențial ca această zonă să rămână curată pentru cât mai mult timp”, au transmis jandarmii, subliniind că schimbările pozitive în comunitate pot fi realizate doar prin eforturi comune. Acțiunea de astăzi este un exemplu clar de implicare și responsabilitate, un îndemn pentru toți cetățenii de a se alătura inițiativelor care contribuie la protejarea naturii.

        Protejarea mediului este în puterea fiecăruia dintre noi, iar gesturile mici, precum aruncarea deșeurilor în locurile special amenajate, pot face o mare diferență. Să avem grijă de natura noastră și să o lăsăm moștenire generațiilor viitoare, curată și sănătoasă!

        Un militar de la Baza 95 Aeriana și-a cerut iubita de soție în ziua depunerii jurământului

        Astăzi, 30 august 2024, la Baza 95 Aeriană, a avut loc o ceremonie cu o semnificație deosebită: depunerea jurământului militar de către soldații gradați profesioniști. Acest moment marchează finalizarea cu succes a modulului de instruire individuală, care a avut ca obiectiv fundamental formarea competențelor esențiale pentru o carieră militară de succes.

        Evenimentul a fost unul încărcat de emoție, atât pentru soldați, cât și pentru familiile și prietenii acestora, prezenți pentru a-i susține. Depunerea jurământului reprezintă cel mai important pas în cariera unui militar, simbolizând angajamentul lor față de patrie și de valorile pe care le vor apăra cu devotament.

        Un moment deosebit de emoționant al ceremoniei a fost când unul dintre soldați a ales să își transforme ziua într-una cu adevărat memorabilă, cerând-o în căsătorie pe iubita sa în fața colegilor și superiorilor. Gestul său a adus lacrimi de bucurie și aplauze din partea celor prezenți, subliniind astfel legătura strânsă dintre viața personală și cea militară.

        Ceremonia s-a încheiat cu urări de succes pentru noii soldați, care au pornit astăzi pe un drum plin de provocări, dar și de satisfacții. Le dorim mult succes în activitate și o carieră militară plină de realizări!

        Eroi la datorie: Doi pompieri din Bacău salvează vieți în afara programului

          A fi om, militar, pompier sau salvator înseamnă mai mult decât respectarea unui program de lucru. Înseamnă dedicarea necondiționată pentru a-ți ajuta semenii, indiferent de circumstanțe. Acest spirit de devotament și implicare a fost demonstrat recent de doi pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău, care au intervenit prompt la locul unui accident rutier, oferind sprijin vital unei familii băcăuane aflate în dificultate.

          În seara zilei de 29 august, la ora 20:12, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost alertat prin sistemul unic pentru apeluri de urgență 112 despre un accident rutier grav, care a avut loc pe Calea Romanului, în municipiul Bacău. Evenimentul a implicat două autoturisme și a necesitat intervenția imediată a echipelor de salvare.

          Într-un mod cu totul remarcabil, doi pompieri, plutonier major Checheriță Cosmin și plutonier major Dragomir Traian, se aflau deja în apropiere. Plutonierul Checheriță Cosmin se întorcea dintr-o misiune, iar plutonierul Dragomir Traian se îndrepta spre casă după o tură de zi. Fără să aștepte sosirea echipelor de intervenție, aceștia au acționat cu profesionalism și promptitudine, demonstrând un curaj și o dedicare exemplară.

          La fața locului, cei doi pompieri au efectuat rapid o evaluare a situației și a victimelor. Patru persoane din cele două autoturisme necesitau îngrijiri medicale, dintre care două erau în stare gravă și nu puteau ieși din vehicul. Un bărbat de 70 de ani și o femeie de 67 de ani au fost blocați în mașină, suferind traumatisme multiple. Plutonierii Checheriță și Dragomir au reușit să-i deblocheze, acordându-le primul ajutor până la sosirea echipajelor specializate.

          În scurt timp, la locul accidentului au sosit echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Bacău, incluzând o autospecială de intervenție cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, încadrate cu nouă militari. În plus, două autospeciale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău au intervenit pentru a asigura îngrijirea medicală necesară.

          Datorită intervenției rapide și eficiente a plutonierilor Checheriță Cosmin și Dragomir Traian, victimele accidentului au fost extrase și predate în siguranță echipajelor medicale. De asemenea, pompierii au deconectat bornele de la acumulatorii celor două autoturisme și au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

          Acțiunile exemplare ale celor doi salvatori subliniază importanța spiritului civic și a devotamentului față de misiunea lor, aceea de a proteja viața. Plutonierii Checheriță Cosmin și Dragomir Traian sunt un model de implicare și de umanitate, demonstrând că adevărații eroi nu își aleg momentele de intervenție, ci acționează atunci când este nevoie, indiferent de circumstanțe.

          „Ateliere de gătit pentru întreaga familie” – marca AGRICOLA, în București

          Grupul Agricola și Chef Cezar Munteanu lansează un parteneriat prin care doresc să transforme gătitul acasă într-o activitate plăcută la care să participe toți membrii familiei. În acest proiect vor fi organizate patru ateliere tematice de gătit în București, în care părinții și copiii invitați vor învăța să prepare rețete delicioase și sănătoase și se vor bucura de timpul petrecut împreună. Fiecare atelier va urmări o temă de lucru specifică și va avea ca vedete o categorie de produse Agricola. Pentru fiecare eveniment, Chef Cezar Munteanu va organiza un concurs pe rețelele sale de socializare prin care va desemna o familie câștigătoare.

          Primul atelier va avea loc pe 10 septembrie și este dedicat părinților care își doresc ca cei mici să aibă întotdeauna la îndemână gustări sănătoase. Folosind bunătăți fiert-afumate și salamuri crud-uscate de la Salbac, părinții și copiii vor învăța cum să prepare sandwich-uri de luat la școală și gustări fresh pentru zile pline de energie.

          Următorul atelier va avea loc pe 25 septembrie și este dedicat familiilor cărora le place să petreacă timp și să gătească împreună, dar care reușesc să facă acest lucru doar ocazional sau în zilele de weekend. În cadrul acestei sesiuni de gătit, Chef Cezar Munteanu va propune rețete simple și delicioase, de mic-dejun sau brunch, folosind produse Avicola Lumina (ouă proaspete) pentru a obține rezultate de excepție.

          Cel de-al treilea atelier se va desfășura în octombrie și se adresează familiilor care au un stil de viață activ și care nu au timp să gătească rețete complexe. Cu ajutorul produselor semipreparate și ready-meal de la Europrod, Chef Cezar Munteanu va demonstra că mâncărurile gustoase nu trebuie să lipsească de la cinele din familie, nici chiar atunci când zilele sunt foarte aglomerate.

          Iar ultimul atelier este dedicat celor care iubesc mesele în familie și pentru care gătitul este o formă de manifestare a afecțiunii și a generozității față de persoanele apropiate. Folosind produse din gama AGRICOLA-pui, Chef Cezar Munteanu va propune o serie de rețete pentru mese delicioase și momente de neuitat alături de cei dragi.

          Cât gătesc românii în familie

          Conform studiului „Cum se raportează românii la gătit”, derulat de Agricola și iVox în luna iunie, nouă din zece români consideră că mâncarea gătită acasă este mai sănătoasă. Cu toate acestea, gătitul rămâne o sarcină de care se ocupă preponderent femeile – 25% dintre femeile chestionate în studiu au afirmat că se ocupă de gătit zilnic, față de doar 18% dintre bărbați. De asemenea, aproape 95% dintre români sunt de părere că este benefic pentru copii să fie implicați în activitățile legate de prepararea mesei, indiferent dacă sunt fete sau băieți.
          În acest context, Agricola și Chef Cezar Munteanu își propun să aducă în bucătărie întreaga familie, demonstrând astfel că gătitul poate fi o activitate accesibilă, rapidă și plăcută pentru toată lumea.

          Cristian Călin, Manager de Relații Publice și Comunicare al Grupului Agricola: „Ideea acestui proiect și parteneriatul cu Chef Cezar Munteanu vin ca o continuare firească a noii campanii de imagine lansată de Agricola în acest an, dedicată bucătarilor «de acasă», precum și a tuturor demersurilor noastre prin care încurajăm gătitul în bucătărie. Prin intermediul acestor ateliere, vrem să arătăm că toți membrii unei familii se pot implica în activitățile din bucătărie, de la mic la mare, astfel încât gătitul să devină o activitate incluzivă, benefică atât pentru sănătate, cât și pentru dezvoltarea relațiilor dintre părinți și copii. Cu ajutorul produselor obținute în companiile noastre Agricola Salbac, Avicola Lumina și  Europrod, Chef Cezar Munteanu va transforma atelierele sale de gătit în adevărate sesiuni de inspirație pentru participanți.”

           

          Chef Cezar Munteanu: „Ca Chef, am întotdeauna grijă să aleg cele mai bune ingrediente pentru preparatele mele. Iar când vine vorba de familia mea, nu fac compromisuri. De aceea, aleg mereu produsele de la Agricola Bacău – o marcă ce reprezintă tradiție, calitate și respect pentru natură. Produsele AGRICOLA sunt esența meselor pe care le împărtășim cu cei dragi, sunt gustul care aduce familia împreună. În bucătăria mea, acestea devin baza rețetelor pline de pasiune, pe care le-am creat special pentru a aduce zâmbete pe chipurile celor care își savurează mesele în familie. Cu această campanie, vreau să împărtășesc cu voi toți secretele gustului autentic de acasă. Vreau să vă inspir să redescoperiți plăcerea de a găti și de a vă bucura de fiecare moment petrecut alături de cei dragi, cu produse care îmbină tradiția cu inovația, oferite de AGRICOLA. Pentru mine, familia și mâncarea bună sunt cele două ingrediente ale unei vieți împlinite.”

          Petru Done

          CSM Bacău la Campionatele Naționale de Tir cu Arcul de la Iași: Elisa Sîrbu câștigă aurul la categoria U13

          Clubul Sportiv Municipal Bacău continuă să-și confirme statutul de pepinieră de talente în sportul românesc, obținând o medalie de aur la Campionatele Naționale de Tir cu Arcul U13, U15, U18, desfășurate recent la Iași. Performanța remarcabilă a fost realizată de tânăra sportivă Elisa Sîrbu, care a cucerit primul loc la categoria U13, aducând încă o medalie de aur pentru clubul băcăuan.

          Elisa Sîrbu, pregătită de antrenoarea Geanina Ivu, a demonstrat o creștere spectaculoasă în performanțele sale, reușind să se impună în fața celor mai bune arcașe din țară. Această victorie reprezintă o confirmare a potențialului ei extraordinar și a muncii intense depuse alături de antrenoare.

          Pe lângă succesul Elisei, o altă reprezentantă a CSM Bacău, Anastasia Ungureanu, s-a remarcat la categoria U18, ocupând locul 4, la doar un pas de podium. Deși nu a reușit să obțină o medalie, evoluția Anastasiei a fost una apreciată, demonstrând potențialul de viitor al acestei tinere sportive.

          CSM Bacău își continuă astfel ascensiunea în lumea tirului cu arcul, datorită unui mix de talent, muncă asiduă și antrenori dedicați. Aceste rezultate sunt o dovadă clară a valorii școlii de tir cu arcul din Bacău și a viitorului promițător pe care îl au sportivele sale. Bravo, Elisa Sîrbu, pentru această victorie strălucitoare!

          Ședința Consiliului Local Bacău – LIVE

            Ordinea de zi:

            1.Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de ”Cetăţean de onoare al municipiului Bacău” domnului Viorel Capitanu profesor, istoric si arheolog
            2.Proiect de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempțiune de către Municipiul Bacău asupra imobilului situat în Bacău, str. Vasile Alecsandri nr.6, județul Bacău, înscris în cartea funciară nr.64552,având numerele cadastrale 14341, 14341-C1, construcție în suprafață desfășurată de 236 mp și teren în suprafață de 418 mp, înscrise în Lista Monumentelor Istorice/2015 cu denumirea Grădiniță, cod LMI:BC-II-m-B-00759.
            3.Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și indicatorilor tehnico- economici faza DALI si aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauza de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții : “Reabilitarea si modernizarea ansamblului Hotel Central si Teatrul Bacovia, Municipiul Bacău”
            4.Proiect de hotărâre privind aprobarea functionarii unei grupe de prescolari ce apartine de Scoala Gimnaziala “Nicu Enea” Bacau, in spatiul excedentar de la Gradinita PP nr.29 Bacau din str. Radu Negru 3, structura a Scolii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu” Bacau incepand cu anul scolar 2024-2025
            5.Proiect de hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului de Pneumoftziologie Bacău
            6.Proiect de hotărâre pentru modificarea art.1 din H.C.L. nr.212/2021 privind aprobarea Organigramei și Statului de funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, cu modificările și completările ulterioare
            7.Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Bacău cu Filarmonica ”Mihail Jora” Bacău în vederea organizării unor evenimente la Teatrul de Vară ”Radu Beligan” din Bacău Iniţiator – DL. LUCIAN-DANIEL STANCIU-VIZITEU – PRIMARUL MUN. BACĂU
            8.Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL intocmit pentru CONSTRUIRE CENTRU COMERCIAL CU PARCARI, ACCESE AUTO SI PIETONALE, TROTUARE, AMENAJARI EXTERIOARE, SISTEMATIZARE VERTICALA; AMPLASARE POST TRAFO, BRANSAMENTE LA UTILITATI; IMPREJMUIRE PERIMETRALA; ORGANIZARE A EXECUTIEI LUCRARILOR; RECLAME PE FATADA SI IN PARCARE, PILON PUBLICITAR LUMINOS generat de imobilul teren proprietate privata a beneficiarului cu nr. cadastral 65230, 62504, Calea Moinesti, nr. 20 din municipiul BACAU, BENEFICIAR: S.C. VASION S.R.L.
            9.Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevazut in Contractul de Concesionare nr. 15122/07.05.2001, asa cum a fost modificat prin Actul Aditional nr. 69208/21.12.2010.
            10.Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută in unele contracte de concesionare incheiate intre Municipiul Bacau si reprezentantii legali, pentru spatiile cu destinatia cabinete medicale si a terenurilor aferente
            11.Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută in unele contracte de concesionare.
            12.Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, 2020- 2024, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu.
            13.Proiect de hotărâre privind aprobarea organizării evenimentului „Zilele municipiului Bacău 2024”, în perioada 4-6 octombrie 2024, în Piața Tricolorului, Calea Mărășești și în Pasajul Revoluției din municipiul Bacău
            14.Proiect de hotărâre. privind stabilirea salariilor de baza pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Bacău
            15.Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării de către Serviciului Municipal de Utilităţi Publice Bacău de servicii de consultanță, asistență și reprezentare în litigii juridice
            16.Proiect de hotărâre privind aprobarea valorilor reevaluate ale bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului Bacău.
            17.Proiect de hotărâre privind includerea în domeniul privat al Municipiului Bacău a unor bunuri imobile.
            18.Proiect de hotarare privind aprobarea închirierii, prin licitație publică a suprafeței S1-60,00 mp aflat în proprietatea publică a Municipiului BACĂU, strada Pasajul Revoluției, zona centrala, în vederea amplasării de terase provizorii alimentație publică
            19.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică a suprafeței S2-54,00 mp aflat în proprietatea publică a Municipiului BACĂU, strada Pasajul Revoluției, zona centrala, în vederea amplasării de terase provizorii alimentație publică
            20.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică a suprafeței S3-60,00mp aflat în proprietatea publică a Municipiului BACĂU, strada Pasajul Revoluției, zona centrala, în vederea amplasării de terase provizorii alimentație publică
            21.Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz si servitute legală către DELGAZ GRID S.A. asupra unor suprafeţe de teren situate în Bacău
            22.Proiect de hotărâre privind stabilirea locațiilor din Municipiul Bacău pentru amplasarea de amenajări provizorii în vederea derulării unor activități de propagandă electorală și abrogarea H.C.L. nr. 63/28.02.2019 si H.C.L. nr. 318/20.08.2019.
            23. Diverse
            24.A.Proiect de hotarare privind aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de executie si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “INCHIDERE CELULA I DIN CADRUL DEPOZITULUI CONFORM DE DESEURI BACAU”
            25.B.Proiect de hotarare privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL intocmit pentru CONSTRUIRE ANSAMBLU REZIDENTIAL SI FUNCTIUNI COMPLEMENTARE. AMENAJARE ACCES AUTO SI PIETONAL; AMPLASARE ECHIPAMENTE EDILITARE, DOTARI PSI, BRANSAMENT + RACORD UTILITATI; ORGANIZARE A EXECUTIEI LUCRARILOR; AMPLASARE MIJLOACE PUBLICITARE generat de imobilul teren proprietate privata a beneficiarilor cu nr. cadastral 84064, 84065, 64987, 69576, 69577, Calea Romanului din municipiul Bacau si modificarea partiala a H.C.L. NR. 230/29.07.2021 pentru terenurile cu nr. cad. 84064 si 84065 BENEFICIAR: S.C. CONBAC IMOBILIARE S.A.
            26C.Proiect de hotarare privind stabilirea salariilor de baza pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale ”Administrație” din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Bacău
            27.D.Proiect de hotarare privind aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de executie si a indicatorilor tehnicoeconomici pentru obiectivul de investitii “ Obținere Autorizație de securitate la incendiu – Piața Centrala”
            28.E.Proiect de hotarare privind aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de executie si a indicatorilor tehnicoeconomici pentru obiectivul de investitii “ Obținere Autorizație de securitate la incendiu – Piața Sud”
            29.F.Proiect de hotarare privind PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de executie si a indicatorilor tehnicoeconomici pentru obiectivul de investitii “ Obținere Autorizație de securitate la incendiu – Piața de Gross”
            30.G.Proiect de hotarare privind aprobarea modificarii HCL nr. 38 din 12.02.2024 privind aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli si a Programului de investitii pe anul 2024, ale Consiliului Local al Municipiului Bacau si a prognozei pe urmatorii trei ani
            31.H.Proiect de hotarare privind modificarea HCL nr. 191/ 31.05.2023, cu modificarile si completarile ulterioare

            Program Happy Cinema Bacău

              Vineri,30 August
              13:30 Sirocco et le royaume des courants d’air – Animaţie, Aventuri, Fantastic, Premiera, AG
              14:00 Boonie Bears: Back to Earth (dub)3D – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:30 Despicable Me 4 (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
              15:00 10 Lives – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              15:30 Întors pe dos 2 (dub)2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Normal, AG
              16:00 Borderlands – Acţiune, Aventuri, Comedie, SF, Thriller, Normal, N15
              16:30 Deadpool & Wolverine 3D – Acţiune, Comedie, SF, Normal, AP12
              17:00 10 Lives – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              17:30 It Ends with Us – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              18:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              19:00 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18
              19:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              20:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              20:30 Alien: Romulus – Horror, SF, Normal, N15
              21:00 Deadpool & Wolverine 3D – Acţiune, Comedie, SF, Normal, AP12
              21:30 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18

              Sâmbătă,31 August
              10:20 Despicable Me 4 (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
              10:40 10 Lives – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              11:00 Sirocco et le royaume des courants d’air – Animaţie, Aventuri, Fantastic, Premiera, AG
              11:30 Boonie Bears: Back to Earth (dub)3D – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              12:20 Despicable Me 4 (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
              12:40 My Penguin Friend (dub) – Dramă, Familie, Avanpremiera, AG
              13:00 It Ends with Us – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              13:30 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              14:30 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18
              15:00 10 Lives – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              15:30 Întors pe dos 2 (dub)2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Normal, AG
              16:00 Borderlands – Acţiune, Aventuri, Comedie, SF, Thriller, Normal, N15
              16:30 Deadpool & Wolverine 3D – Acţiune, Comedie, SF, Normal, AP12
              17:00 My Penguin Friend – Dramă, Familie, Avanpremiera, AG
              17:30 It Ends with Us – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              18:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              19:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              19:00 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18
              20:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              20:30 Alien: Romulus – Horror, SF, Normal, N15
              21:00 Deadpool & Wolverine 3D – Acţiune, Comedie, SF, Normal, AP12
              21:30 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18

              Duminică,1 Septembrie
              10:20 Despicable Me 4 (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
              10:40 10 Lives – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              11:00 Sirocco et le royaume des courants d’air – Animaţie, Aventuri, Fantastic, Premiera, AG
              11:30 Boonie Bears: Back to Earth (dub)3D – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              12:20 Despicable Me 4 (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
              12:40 My Penguin Friend (dub) – Dramă, Familie, Avanpremiera, AG
              13:00 It Ends with Us – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              13:30 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              14:30 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18
              15:00 10 Lives – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              15:30 Întors pe dos 2 (dub)2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Normal, AG
              16:00 Borderlands – Acţiune, Aventuri, Comedie, SF, Thriller, Normal, N15
              16:30 Deadpool & Wolverine 3D – Acţiune, Comedie, SF, Normal, AP12
              17:00 My Penguin Friend – Dramă, Familie, Avanpremiera, AG
              17:30 It Ends with Us – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              18:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              19:00 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18
              19:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              20:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              20:30 Alien: Romulus – Horror, SF, Normal, N15
              21:00 Deadpool & Wolverine 3D – Acţiune, Comedie, SF, Normal, AP12
              21:30 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18

              Luni,2 Septembrie
              13:00 My Penguin Friend (dub) – Dramă, Familie, Avanpremiera, AG
              13:30 Sirocco et le royaume des courants d’air – Animaţie, Aventuri, Fantastic, Premiera, AG
              14:00 Boonie Bears: Back to Earth (dub)3D – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:30 Despicable Me 4 (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
              15:00 10 Lives – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              15:30 Întors pe dos 2 (dub)2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Normal, AG
              16:00 Borderlands – Acţiune, Aventuri, Comedie, SF, Thriller, Normal, N15
              16:30 Deadpool & Wolverine 3D – Acţiune, Comedie, SF, Normal, AP12
              17:00 My Penguin Friend – Dramă, Familie, Avanpremiera, AG
              17:30 It Ends with Us – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              18:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              19:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              19:00 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18
              20:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              20:30 Alien: Romulus – Horror, SF, Normal, N15
              21:00 Deadpool & Wolverine 3D – Acţiune, Comedie, SF, Normal, AP12
              21:30 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18

              Marţi,3 Septembrie
              13:00 My Penguin Friend (dub) – Dramă, Familie, Avanpremiera, AG
              13:30 Sirocco et le royaume des courants d’air – Animaţie, Aventuri, Fantastic, Premiera, AG
              14:00 Boonie Bears: Back to Earth (dub)3D – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:30 Despicable Me 4 (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
              15:00 10 Lives – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              15:30 Întors pe dos 2 (dub)2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Normal, AG
              16:00 Borderlands – Acţiune, Aventuri, Comedie, SF, Thriller, Normal, N15
              16:30 Deadpool & Wolverine 3D – Acţiune, Comedie, SF, Normal, AP12
              17:00 My Penguin Friend – Dramă, Familie, Avanpremiera, AG
              17:30 It Ends with Us – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              18:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              19:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              19:00 Longlegs – Horror, Thriller, Avanpremiera, N15
              20:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              20:30 Alien: Romulus – Horror, SF, Normal, N15
              21:00 Deadpool & Wolverine 3D – Acţiune, Comedie, SF, Normal, AP12
              21:30 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18

              Miercuri,4 Septembrie
              13:00 My Penguin Friend (dub) – Dramă, Familie, Avanpremiera, AG
              13:30 Sirocco et le royaume des courants d’air – Animaţie, Aventuri, Fantastic, Premiera, AG
              14:00 Boonie Bears: Back to Earth (dub)3D – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:30 Despicable Me 4 (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
              15:00 10 Lives – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              15:30 Întors pe dos 2 (dub)2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Normal, AG
              16:00 Borderlands – Acţiune, Aventuri, Comedie, SF, Thriller, Normal, N15
              16:30 Deadpool & Wolverine 3D – Acţiune, Comedie, SF, Normal, AP12
              17:00 My Penguin Friend – Dramă, Familie, Avanpremiera, AG
              17:30 It Ends with Us – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              18:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              19:00 Beetlejuice Beetlejuice – Comedie, Fantastic, Horror, Avanpremiera, N15
              19:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              20:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              20:30 Alien: Romulus – Horror, SF, Normal, N15
              21:00 Longlegs – Horror, Thriller, Avanpremiera, N15
              21:30 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18

              Joi,5 Septembrie
              13:00 My Penguin Friend (dub) – Dramă, Familie, Avanpremiera, AG
              13:30 Sirocco et le royaume des courants d’air – Animaţie, Aventuri, Fantastic, Premiera, AG
              14:00 Boonie Bears: Back to Earth (dub)3D – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:30 Despicable Me 4 (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
              15:00 10 Lives – Animaţie, Comedie, Familie, Normal, AG
              15:30 Întors pe dos 2 (dub)2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Normal, AG
              16:00 Borderlands – Acţiune, Aventuri, Comedie, SF, Thriller, Normal, N15
              16:30 Deadpool & Wolverine 3D – Acţiune, Comedie, SF, Normal, AP12
              17:00 My Penguin Friend – Dramă, Familie, Avanpremiera, AG
              17:30 It Ends with Us – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
              18:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              19:00 Beetlejuice Beetlejuice – Comedie, Fantastic, Horror, Avanpremiera, N15
              19:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              20:00 The Crow – Acţiune, Crimă, Fantastic, Horror, Romantic, Thriller, Dragoste, Premiera, IM18
              20:30 Alien: Romulus – Horror, SF, Normal, N15
              21:00 Longlegs – Horror, Thriller, Avanpremiera, N15
              21:30 Blink Twice – Crimă, Mister, Thriller, Normal, IM18

              Povestea savuroasă a lui ,,Hamlet”, celebrul câine al scriitorului N. A. Bogdan, traducător al cunoscutei opere shakespeariene 

              Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.

              Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), www.turism-bacau.ro.

              În acest episod, ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 6, Anul XII, Marți, 28 iulie 1915

              Din sumarul acestui număr: cum arată Slănicul, în toiul sezonului; remember: ,,Curierul Slănicului”, la 12 ani de la reapariție; se anunță sosirea în stațiune a A S R Principele moștenitor Carol al României, sub cuvenita rezervă a unei știri neconfirmată oficial; povestea savuroasă a lui ,,Hamlet”, celebrul câine al scriitorului N. A. Bogdan, traducător al cunoscutei opere shakespeariene; la Slănic-Moldova, ,,dincolo de stele”. 

              ,,În plin sezon”, ,,Toiul Slănicului” și ,,Slănicul în luna august”, sunt articole care redau atmosfera vie și plină de culoare a stațiunii în perioada estivală, însă ele au mai fost publicate și în alte numere ale ziarului. Este și motivul pentru care nu o să insist asupra lor, ci doar o să înlănțuiesc doar câteva fraze din toate acestea, care merită a fi redate oricând, asta și ca o apreciere față de strădaniile atât de constructive ale inițiatorului proiectului publicistic ,,Curierul Slănicului-Moldova”, fondatorul și redactorul acestuia, M. Miereanu.

              Așadar: ,,Majoritatea stațiunilor balneare din țara noastră suferă de un rău capital, anume, lipsa de așa numita `viață`. O monotonie obsedantă, care uneori devine exasperantă, dau celor mai multe dintre stațiunile noastre balneare, aerul unor adevărate spitale. Nu tot așa e și cu Slănicul. El e frumos, e poetic, e grandios, e fermecător, e miraculos, e și vesel însă. În Slănic se trăiește, în Slănic intensitatea vieții ajunge la maximum posibil, dând sufletului acea hrană și împuternicirea forțelor lui slăbite. (…) Într-adevăr, în toiul arșițelor de vară, Slănicul-Moldovei capătă aspectul unui mare oraș european. Marile calități pe care le are această stațiune climaterică și balneară și extraordinara-i frumusețe cu care natura a împodobit Slănicul, i-a atras an de an, o tot mai mare afluență de lume venită din toate unghiurile țării. Observând imensa varietate a vizitatorilor aflați la Slănic-Moldova, acum, în toiul sezonului, s-ar putea trage concluzii interesante. Așa, în mulțimea generală, putem vedea figurând toate clasele sociale de la noi, fără a se nuanța acea distincție `de clasă`. Ceea ce înseamnă o calitate, nu numai a vizitatorilor europenizați ai stațiunii, dar însuși un avantaj al Slănicului din Moldova. Căci afluența acestora mărindu-se din ce în ce, implicit se introduc moravurile moderne, contribuind astfel indirect la educația publică, care mai cu seamă într-o stațiune de cură este de o deosebită importanță. La Slănic, moravurile publice sunt dintre cele mai alese, ceea ce face ca între toți vizitatorii să domnească o armonie perfectă. (…) La toate acestea ținem să mai adăugăm că, în luna august, clima din Slănicul-Moldovei este cu mult mai plăcută și mai temperată, astfel că, oaspeții care se vor aduna aici pentru a petrece a treia epocă a Slănicului (a treia lună a sezonului de vară, n. a.), vor putea sorbi cu mult nesaț și în mai mare tihnă, farmecele stațiunii noastre.

              (…) `Curierul Slănicului`, care a desfășurat o activitate specială de 12 ani de zile de la reapariția sa, pentru a fi de folos stațiunii în care a apărut, mai are o dorință supremă: aceea de a convinge publicul din țară că sezonul Slănicului nu se poate încheia în luna august și că acest sezon trebuie să dureze până în cele mai târzii zile de toamnă. În această direcție, `Curierul Slănicului` va continua această luptă, care va fi cu atât mai ușoară, cu cât va avea de susținut un fapt real”.

              M. Miereanu revine cu un alt articol publicat în numerele anterioare (,,Cum a fost creat `Curierul Slănicului`?”), pentru a aminti că s-au împlinit doisprezece ani de la reapariția ziarului, pe care l-a fondat și redactat, după un proiect inițiat tot de domnia-sa și sprijinit în totalitate de Atanasie Ath. Gheorghiu, avocat, deputat și fost epitrop al Casei Spitalelor ,,Sf. Spiridon” din Iași.

              ,,Un ziar care de 12 ani, cristalizează viața intensă a stațiunii noastre și care este o parte vie din imensa bogăție a Slănicului. El și-a creat o viață proprie. Și unica încercarea a unui ziar balnear, n-a dat greș! Și dacă azi nu mai poate contesta nimeni serviciile `Curierului`, găsim de-a noastră datorie a-i mulțumi dlui Atanasie Ath. Gheorghiu, fostul epitrop al Casei ,,Sf. Spiridon”, fără ajutorul căruia, desigur, încercarea noastră n-ar fi ajuns la rezultatul strălucit de astăzi…!”, scria cu mândrie, dar și cu o oarecare urmă de nostalgie, M. Miereanu.

              Într-o știre strecurată în paginile ziarului, apare informația potrivit căreia, ,,în cursul lunii august, Slănicul-Moldovei va avea cinstea să fie vizitat de A S R Principele moștenitor Carol al României (nu împlinise încă 22 de ani, n. a.), care va fi însoțit de o numeroasă suită și va poposi aici câteva zile”. Astfel de știri primite de la București, care anunțau anumite vizite ale Familiei Regale a României la Slănic-Moldova, mai fuseseră date, dar nu s-au adeverit… Așa că, precum o gazetă care se respectă, `Curierul Slănicului` face următoarea mențiune la finalul știrii: ,,Neputând controla vericitatea acestei știri, noi o înregistrăm sub cuvenita rezervă”. Scurt, corect și la subiect, cum s-ar zice…

              Ei, și am lăsat la urmă, superba, unica și probabil și cea mai scurtă poveste a unui câine celebru din Iașul de odinioară, numit ,,Hamlet”, al cărui stăpân era N. A. Bogdan, unul dintre scriitorii care au tradus această tragedie shakespeareană (,,Hamlet, Prințul Danemarcei”, 1887).

              Întrucât povestea apare în pagina a doua, la rubrica ,,Lucruri din toată lumea”, în articolul ,,Inteligența animalelor”, era cât pe-aci să-mi scape din vedere, mai ales că am crezut că e o reluare a unui articol mai vechi, cu atât mai puțin să-mi dau seama din titlu, care nu spunea mai nimic. Dar autorului poveștii, ,,un cunoscut și simpatic intelectual al Iașului”, i-a venit ideea de a scrie despre ,,Hamlet”, după ce a citit articolul mai sus menționat, în ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 2, de marți, 30 iunie 1915, pag.2.

              Pentru frumusețea, ineditul și savoarea poveștii, este păcat să o răstălmăcesc, așa că iat-o, redată în premieră:

              ,,Hamlet este numele individului despre care voi face vorbire. El este un tip al Iașului, unde este mai cunoscut decât un ministru, având reputația necontestată de fruntaș al câinilor ieșeni. Se vede că mediul omenesc influențează și mentalitatea animalelor domestice. Deci, în Iașul renumit ca leagăn al inteligenței țării, s-a născut și Hamlet, în 1901, la 15 septembrie, în casa dlui N. A. Bogdan, cunoscutul autor al merituoaselor lucrări monografice ale Iașului, și unul dintre primii traducători ai tragediei shakespeariene, `Hamlet, Prințul Danemarcei`. De aici și numele de Hamlet pe care i l-a dat dl Bogdan, acestui exemplar ales al rasei mândre de câini Pudel. Hamlet este un frecventator regulat al clubului politic al stăpânului său, unde se prezintă foarte regulat și precis, în fiecare zi, la ora 5 p. m. La ora 12 din zi se prezintă cu rigurozitate ceferistă la Berăria `Luther`, unde stăpânu-său ia dejunul, iar la ora 8 seara, în același loc, pentru a plescăi supeul oferit cu generozitate. (Mențiune: În 1913 Berăria ,,Elisse” din Iași a fost preluată de germanul Erhardt Luther și astfel devine Berăria ,,Luther”. Proprietarul, care adusese cu el rețeta berii din Germania, a câștigat, doar după câțiva ani de la inaugurare, titlul de furnizor al Curții Regale. Acesta a renovat localul cu ajutorul celebrului arhitect italian Scolari care realizase și planurile Universității ,,Al. Ioan Cuza”. (Sursa: Site-ul ,,Turist în Orașul Iași”, la https://turistiniasi.blogspot.com/2019/04/piata-unirii-din-iasi.html).

              Când nu-și găsește stăpânul, Hamlet cere mâncare de la chelneri, cu un mod de adresare și o voce autoritară, iar dacă nu e satisfăcut de rezultat, se adresează cu același gest proprietarului berăriei, cu atâta insistență și insinuare (aici cu sensul de strecurare pe nesimțite, n. a.), încât este întotdeauna satisfăcut. Când stăpânu-său lipsește din oraș mai mult timp, de exemplu, vara, pe la Slănic, Hamlet este abonat la Noak, cârnățarul select; acolo el primește dejunul și supeul copios, compus din restul meselor cele mai delicioase: un fel de `tutti frutti` (aici cu sensul de amestec, n. a.), deși, câteodată, îl mai trage pe sfoară pe cârnățar. De altfel, Hamlet nu se poate pierde în Iași, unde are numai prieteni care îl ospătează, bașca uneori chiar doarme pe la ei, sau prin mahala, unde are relații mai intime… Apa, căci spirtoase sau vin nu bea, o ia de la bărbier, cu care este în relații foarte amicale. Când stăpânu-său îi ordonă să rămână acasă, ascultă de obicei ordinul, fiindcă înțelege bine cuvintele `rămâi acasă astăzi`. Uneori, îl învinge însă, simțul de libertate, deoarece el este de principiul/stilul boem, iar atunci se furișează de acasă și-l așteaptă până se întoarce, urmându-l pe tăcute. Zic pe tăcute, întrucât Hamlet e cam guraliv și scandalagiu, mai ales cu birjarii, fiind un adversar convins și neastâmpărat contra biciului și cnutului, ca un germanofil turbat. Hamlet are și un simț de demnitate destul de dezvoltat. Nu iartă niciodată și nimănui vreun atentat la oasele din meniul lui și doar nu rar întâlnești între oameni, indivizi neumani, sau mai bine zis, necanini. În schimb, Hamlet îi iubește pe copii și le iubește și pe cuconițe, cărora le manifestă o specială simpatie”.

              Și pentru că tot am l-am amintit pe istoricul și scriitorul N. A. Bogdan (prezentat în numerele anterioare ale ziarului), el a fost cel care, aflându-se în vilegiatură la Slănic-Moldova, în 1885, a insistat și a reușit în cele din urmă să-i convingă pe cei doi buni prieteni și companioni ai săi, scriitorul, Ion Creangă (al cărui elev a fost) și profesorul și academicianul, A. C. Cuza, să se fotografieze cu toții, într-una dintre rarele fotografii pe care Ion Creangă avea să le fi realizat vreodată. Amintirea, alături de alte momente petrecute la Slănic-Moldova cu cei doi, a fost consemnată în volumul ,,Povești și bazaconii din Moldova” (București, 1923), iar ferotipia, de care pomeneşte N. A. Bogdan în această lucrare, rămâne în istoria ilustrată a personalităţilor literaturii române drept una ce nu dezminte deloc jovialitatea specifică lui Creangă: „Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea – fotografie aşa-zisă americană – invitai de mai multe ori pe Creangă să-şi scoată poza. Dar mai tot deauna îmi răspundea: Decât să dau un frăncuşor ca să mă vad lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coşuleţ de brânză sau de păstrăvi şi mi-a prii mai bine decât tinicheaua… Într-o zi însă, aflându-se şi cu dl. A. C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă; ne aşezarăm într-un tufiş de lângă sala de cură, Creangă stând în picioare, îndărăt şi noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui”. Conform Casei de Licitații ,,Historic” (https://historic.ro/ion-creanga-n-a-bogdan-a-c-cuza-fotografie-de-cabinet-ate.html), fotografia în cauză a fost adjudecată cu suma de 3.250 de euro, adică vreo 16.175,00 lei, la cursul zilei de astăzi…

              Iar spre o mai dulce trecere la următorul număr al ziarului, un poet deseori prezent în paginile ziarului, bârlădeanul George Tutoveanu (un poet cunoscut al epocii și prezentat anterior în episodul nr. 15), îi mai încântă pe iubitorii de rarisime imagini, cu alte două strofe ale unei noi poezii: ,,Când stăm vrăjiți alături, / Și-n largul zării cad / Noiane de văpăi / Pe culmile de brad; / Și tu mă-nlănțui aprig / În noaptea de mister / Atunci sunt clipe-n care / N-am loc destul sub cer” (poezia ,,Dincolo de stele”).

              Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA

              Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

              Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;

              Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.

              Foto 1, 2: Atanasie At. Gheorghiu, site-ul ,,Galeria Portretelor”, la

              https://galeriaportretelor.ro/item/atanasie-ath-gheorghiu/, sursa: G.D. Nicolescu, Parlamentul român. 1866-1901, București, Socec, 1903. Deținător: MNIR (Muzeul Național de Istorie a României; captură foto din Albumul Corpului Avocaților din România, la https://digitizare.biblioteca.ct.ro/wp-content/uploads/2020/06/Albumul-Corpului-Avoca%C8%9Bilor-din-Romania-1911.pdf, p.108

              Foto 3: N. A. Bogdan, site-ul ,,Wikipedia.ro”, la https://ro.wikipedia.org/wiki/N._A._Bogdan

              Foto 4: Ion Creangă, N. A. Bogdan și A. C. Cuza, la Slănic-Moldova, site-ul ,,Casa de Licitații Historic”, la https://historic.ro/ion-creanga-n-a-bogdan-a-c-cuza-fotografie-de-cabinet-ate.html

              Foto 5: Coperta cărții ,,Povești și bazaconii din Moldova”, site-ul digital al BCU Iași, la https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/55187?show=full

              Foto 6, 7: Berăria ,,Luther”, în Piața ,,Unirii” din Iași, Site-ul ,,Turist în Orașul Iași”, la https://turistiniasi.blogspot.com/2019/04/piata-unirii-din-iasi.html

              Foto 8: Poetul George Tutoveanu, Site-ul ,,Istorie Veche”, la https://istorieveche.ro/2022/11/01/exponatul-lunii-la-muzeul-vasile-parvan-din-barlad-manuscrise-george-tutoveanu/#google_vignette

              Foto 9: Slănic-Moldova, din colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău

              Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.

              (Va urma)

              Autoturism căutat de autoritățile italiene, confiscat în comuna Parincea

                Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău au depistat și identificat un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Parincea, județul Bacău, în posesia căruia se afla un autovehicul căutat de autoritățile judiciare din Italia. Vehiculul, urmărit încă din luna iulie a acestui an, a fost găsit în cadrul unei acțiuni desfășurate astăzi de către polițiștii băcăuani.

                Bărbatul a fost condus la sediul poliției, unde a fost supus interogatoriului. În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul se află pe lista vehiculelor căutate în vederea confiscării, valoarea acestuia fiind estimată la aproximativ 25.000 de euro.

                Autoritățile băcăuane au deschis un dosar penal pe numele bărbatului, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de tăinuire. În prezent, autoturismul a fost indisponibilizat, urmând să fie supus unor noi expertize pentru a se clarifica toate aspectele legate de proveniența acestuia și implicarea suspectului.

                Cercetările în acest caz sunt în desfășurare, polițiștii încercând să stabilească toate legăturile și circumstanțele în care autoturismul a ajuns în posesia bărbatului din Parincea. De asemenea, se colaborează cu autoritățile italiene pentru a asigura o finalizare corectă și rapidă a investigației.

                Poliția Română reamintește cetățenilor importanța colaborării cu autoritățile și încurajează raportarea oricăror informații care ar putea contribui la elucidarea unor fapte ilegale.

                Valea Lupilor: Iraq. Politică și cinematografie

                În 2003, un incident care a avut loc în nordul Irakului a marcat o perioadă tensionată între două națiuni aliate, Turcia și Statele Unite ale Americii. Unsprezece militari turci au fost arestați de forțele americane și reținuți timp de 60 de ore înainte de a fi eliberați, ca urmare a presiunilor diplomatice intense exercitate de guvernul turc. Acest episod, cunoscut sub numele de „Incidentul de la Sulaymaniyah”, a fost perceput în Turcia ca o umilință extremă, care a rănit mândria națională și a declanșat un val de furie împotriva aliatului american.

                În acest context, în 2006 a apărut filmul „Valea Lupilor: Iraq”, care a adus în atenția publicului atrocitățile și abuzurile comise de forțele americane în Irak. Filmul, deși inspirat din evenimente reale, a exagerat și dramatizat unele aspecte pentru a sublinia mesajul anti-imperialist și pentru a denunța intervenția americană în Orientul Mijlociu. În film, sunt prezentate arestări la întâmplare, abuzuri brutale, cum ar fi cele de la închisoarea Abu Ghraib, și crime rămase nepedepsite. De asemenea, filmul acuză forțele americane de implicare în traficul de organe irakiene, o acuzație care, deși nedovedită, a contribuit la intensificarea sentimentului antiamerican în rândul publicului turc.

                Succesul imens al filmului în Turcia se explică prin mai mulți factori. În primul rând, filmul a rezonat profund cu sentimentul naționalist al turcilor, alimentând resentimentele împotriva intervențiilor externe percepute ca fiind imperialiste.

                În al doilea rând, „Valea Lupilor: Iraq” a exploatat o narativă puternică de victimizare și rezistență, care a captat imaginația publicului și a consolidat percepția unui conflict inevitabil între Turcia și forțele externe care încearcă să-i submineze suveranitatea.

                Sentimentul naționalist, deja adânc înrădăcinat în societatea turcă, a cunoscut o revitalizare dramatică în urma loviturii de stat eșuate din 15 iulie 2016. Acest eveniment a reprezentat un moment critic în istoria recentă a Turciei, provocând un val de solidaritate națională și reafirmarea mândriei naționale.

                Lovitura de stat, orchestrată de o facțiune din cadrul armatei, a fost percepută nu doar ca un atac asupra guvernului, ci ca o amenințare directă la adresa integrității și suveranității statului turc. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a reușit să capitalizeze pe acest moment de criză, apelând la sentimentele patriotice ale populației pentru a unifica națiunea împotriva „inamicului intern” și a întări autoritatea statului. În stradă, mii de oameni au răspuns apelului său, ieșind în fața tancurilor și baricadelor pentru a apăra democrația și guvernul ales.

                Acest act colectiv de rezistență a consolidat sentimentul de unitate națională și a amplificat retorica anti-imperialistă, alimentând un sentiment de mândrie națională care a reconfigurat peisajul politic și social al Turciei.

                În urma loviturii de stat eșuate, guvernul a promovat un narativ puternic al rezistenței și victoriei poporului turc împotriva amenințărilor interne și externe, ceea ce a dus la o intensificare a naționalismului și la o creștere a sprijinului pentru politicile guvernamentale.

                Interesant este că tentativa de lovitură de stat din 2016 a devenit o sursă de inspirație nu doar pentru discursul politic și pentru transformările sociale din Turcia, ci și pentru industria cinematografică. Un exemplu notabil este serialul și filmul „Boru – Lupul,” care reușește să capteze tensiunea și complexitatea evenimentelor din acea perioadă. „Boru,” lansat în 2018, explorează poveștile eroice ale unei echipe speciale de forțe de intervenție turcești care se confruntă cu diverse amenințări teroriste, având ca fundal evenimentele care au dus la și au urmat tentativei de lovitură de stat din 2016.

                Acest film nu este doar o operă de ficțiune, ci și un comentariu social și politic asupra stării națiunii în acele vremuri tulburi. „Boru – Lupul” prezintă lupta pentru păstrarea ordinii și a integrității teritoriale a Turciei, subliniind sacrificiile făcute de forțele de securitate pentru a apăra statul de dușmanii săi interni și externi. Serialul rezonează cu sentimentele de mândrie națională și de rezistență care au fost reinviate în urma loviturii de stat eșuate, servind ca un simbol al unității și al luptei neîncetate pentru suveranitatea națională.

                „Boru” captează nu doar acțiunea și dramatismul asociate cu astfel de situații de criză, dar și dilemele morale și personale cu care se confruntă personajele, reflectând complexitatea și ambiguitatea realităților politice și militare din Turcia post-2016. În multe privințe, „Boru – Lupul” continuă tradiția începută de „Valea Lupilor” de a folosi filmul ca pe un instrument de consolidare a sentimentului naționalist și de explorare a identității naționale turcești în fața provocărilor contemporane. Această abordare nu doar că atrage un public larg, dar și contribuie la definirea și consolidarea narativelor naționale care se desfășoară în peisajul politic al Turciei.

                Un alt aspect semnificativ este impactul acestui filmului „Valea Lupilor: Iraq” asupra militarilor turci și asupra veteranilor, în special asupra celor implicați direct în Incidentul de la Sulaymaniyah.

                Unul dintre cei unsprezece militari, colonelul în retragere Aziz Ergen, a anunțat recent înființarea Asociației Mișcării de Independență a Turciei. Această organizație, inspirată de ideile lui Mustafa Kemal Atatürk, promite să promoveze anti-imperialismul și solidaritatea națională. Manifestul asociației subliniază angajamentul față de principiile fondatorului Turciei moderne, punând accent pe necesitatea apărării independenței și integrității teritoriale a Turciei în fața amenințărilor externe.

                Dacă ne uităm în cinematografia românească din ultimele trei decenii, observăm o absență notabilă a filmelor care să aibă ca efect întărirea națiunii și cultivarea patriotismului. După căderea regimului comunist, filmele românești au evitat în mare parte să abordeze direct temele naționale sau să promoveze o imagine eroică a națiunii.

                Deși filmele românești au luat premii internaționale, ele nu au reușit sau nu și-au propus să joace un rol în consolidarea unității naționale sau în cultivarea unui sentiment colectiv de patriotism, cum au făcut-o unele producții cinematografice din alte țări.

                 

                Rezultate remarcabile pentru sportivii CSM Moinești la „Cupa Internațională Memorială Nagy Ferenc” la tenis de masă

                Sportivii secției de tenis de masă de la CSM Moinești au înregistrat performanțe notabile la competiția internațională „Cupa Internațională Memorială Nagy Ferenc”, desfășurată în perioada 16-18 august 2024, la Odorheiu Secuiesc. Evenimentul a reunit concurenți din șapte țări, oferind o platformă de confruntare intensă pentru tinerii sportivi.

                După mai multe meciuri solicitante, sportivii moineșteni au reușit să se impună și să urce pe podium, obținând următoarele rezultate:

                • Locul I: Bucur Nicolae – categoria U11
                • Locul II: Murariu Miruna – categoria U13
                • Locul II: Sărdeni Teodora – categoria U11
                • Locul III: Bucur Nicolae – categoria U13
                • Locul III: Spătariu Ilaria – categoria U9
                • Locul III: Sandu Vasilica – categoria U15

                De asemenea, sportivii Sandu Ioan, Drăguț Tudor, Cimbru Andrei, Gabor Luca și Arseni Mihai au avut prestații solide, dar au fost eliminați în fazele eliminatorii, ajungând până în optimi și sferturi.

                Aceste rezultate sunt o dovadă a talentului și dedicației tinerilor sportivi de la CSM Moinești, dar și a eforturilor depuse de antrenorul lor, doamna profesor Mihaela Ciubotariu. Felicitări tuturor pentru munca și performanțele deosebite!

                Aceste succese la nivel internațional subliniază potențialul secției de tenis de masă din Moinești și deschid noi perspective pentru participarea sportivilor la competiții de top. Comunitatea locală își arată sprijinul și recunoștința față de acești tineri care duc mai departe numele orașului în competițiile sportive internaționale.

                Poliția Animalelor a confiscat 25 de câini de la o femeie din Dărmănești

                  Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bacău au găsit la o adresă din Dărmănești, 25 de câini, din rasa comună, pe motiv că erau neîngrijiți corespunzător.

                  Proprietara nu deținea documente sanitar-veterinare pentru nici unul dintre exemplarele canine, acestea nu beneficiau de un adăpost corespunzător, de îngrijire și nici de asistență medicală- veterinară de specialitate.

                  Câinii au fost plasați în adăpost pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate.

                  De asemenea, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a celei în cauză, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor.

                  Pictori băcăuani, în deplasare

                  Cel mai departe, mai precis la graniţa de vest a României, se află tablourile lui Aurel Stanciu, pe care organizatorii le-au numit în spiritul localismului: „Ferestre spre Oradea”, dar respectând tematica dragă artistului, prin care a devenit cunoscut în Moldova lui.

                  Spaţiul e unul special: Sinagoga Neologă Sion din Oradea, iar entităţile care şi-au dat mâna pentru o reuşită certificată sunt Asociaţia Artiştilor Naivi din România, Primăria municipiului Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor, APTOR Centrul de Cultură al judeţului Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor, Cinema Palace, Liceul de Arte Oradea, Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” şi Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.

                  „Unul dintre cei mai importanţi pictori români contemporani” (etichetă cu care se deschide afişul-program), Aurel Stanciu este doctor în arte vizuale şi tradiţii meşteşugăreşti (porţile monumentale din zona Trotuşului). Ciclul ferestrelor a subliniat Aurel Chiriac, fost director al Muzeului Ţării Crişurilor (prezent la susţinerea tezei de doctorat a artistului băcăuan în 2009, la Universitatea de Vest din Timişoara) se adaugă fericit altor două teme abordate de Aurel Stanciu: porţile ţărăneşti şi respectiv sfinţii cu ochii scoşi.

                  Al doilea artist, Carmen Voisei/Olguţa Pâţu, s-a asociat cu colega de filială Carmen Gâtlan, realizând împreună un tandem cât se poate de izbutit. Le-au stat la dispoziţie simezele Galeriei de Artă „Theodor Pallady” a Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Iaşi, din strada eminamente culturală Alexandru Lăpuşneanul. Prof. univ. dr. Constantin Tofan, de la Academia de Arte „George Enescu” Iaşi Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, a sesizat în prezentarea sa nota de complementaritate a creaţiilor celor două artiste, profesorul Mihai Dorin a explicat aceasta cu trimitere la titluri ale celor două grupe de pânze, iar semnatarul acestor notiţe a imaginat expoziţia ca aripile aceluiaşi fluture, cu o notă aparte a artistei băcăuane: Carmen Voisei/Olguţa Pâţu reface sincretismul artelor, câtă vreme ea este şi autoare de versuri.