sâmbătă, 13 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3624

O femeie din Bacau a platit 2.000 de lei unor escroci care au pacalit-o ca a castigat 10.000 de euro

    Trei brăileni sunt cercetați de polițiștii băcăuani pentru înșelăciune prin telefon. Doi dintre ei au fost reținuți, iar unul se află în stare de arest într-un penitenciar din țară.

    În baza unei sesizări primite în anul 2013, poliţiştii de investigaţii criminale au început cercetările şi au identificat o persoană de sex masculin, aflată în detenţie într-un penitenciar din ţară, care a reuşit să înşele prin telefon o femeie din Bacău.

    Din cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul din judeţul Brăila, în timp ce executa o pedeapsă privativă de libertate, ar fi apelat telefonic partea vătămată şi pretinzând că este reprezentantul unei firme de telefonie, a anunţat persoana contactată că a câştigat un premiu de 10 000 de euro, iar condiţia pentru a intra în posesia acestuia era plata prin mandat poştal a unei sume de bani.

    Astfel, bărbatul ar fi convins partea vătămată să trimită suma de 2 000 de lei, prin mandat poştal, pe numele unui bărbat de 27 de ani, din Brăila. Acesta, împreună cu un alt bărbat de 29 de ani, tot din Brăila, s-au deplasat la oficiul poştal, de unde au ridicat suma în cauză, de care au dispus conform indicaţiilor primite de la persoana încarcerată.

    Tot din investigaţii, poliţiştii au stabilit că persoana în cauză, ar fi contactat alte două persoane, din județele Bacău şi Vâlcea, de la care ar fi primit suma totală de 23 000 de lei.

    Cei doi brăileni de 27 și 29 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.
    În continuare poliţiştii continuă cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.

    Cercetaţi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

      Poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au oprit în trafic, la data de 05.11.2014, în jurul orei 01:00, pe DJ 252 din localitatea Parincea, un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani, din comuna Vultureni, care nu a putut prezenta spre verificare permisul de conducere.

      În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

      De asemenea, poliţiştii l-au identificat în calitate de pasager, pe proprietarul autoturismului, un tânăr de 25 de ani.

      Acesta i-a încredinţat autovehiculul cu bună ştiinţă conducătorului auto spre a fi condus, din comuna Buhoci până în comuna Vultureni, deşi cunoştea că nu posedă permis de conducere.

      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis şi încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul, spre a fi condus, unei persoane care nu posedă permis.

      Pompierii in actiune

        Incendiu vegetație uscată

        Marți, 04 noiembrie 2014, la ora 15.34, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în municipiul Bacău, strada Izvoare, pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren viran aparţinând Consiliului Local Bacău.
        Incendiul a fost lichidat la ora 16.20.
        În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă folosirea focului deschis în spaţii deschise, a ars vegetaţie uscată în focare izolate, pe o suprafaţă de aproximativ 2 ha.

        Incendiu vagoane dezafectate

        Marți, 04 noiembrie a.c., la ora 16.54, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat în municipiul Bacău, strada Gării, în incinta Gării Bacău, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la două vagoane dezafectate, situate pe linia 22 Reparaţii.
        Incendiul a fost lichidat la ora 18.30.
        Prin efortul depus, de pompierii militari băcăuani, au fost salvate tronsonul de cabluri de semnalizare al staţiei CFR şi locomotiva tip plug, folosită pentru deszăpezire.
        În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă folosirea focului deschis în spaţii închise, au ars materiale combustibile din două vagoane.

        Incendiu în orașul Slănic Moldova

        Marți, 04 noiembrie 2014, la ora 18.45, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a intervenit în oraşul Slănic Moldova, strada Nicolae Bălcescu, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o clădire de birouri aparţinând unei societăți comerciale. Construcţia avea pereţi din zidărie, acoperiş astereală din lemn şi învelitoare din tablă.
        Pentru coordonarea acțiunilor de intervenție, la fața locului s-a deplasat și grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, formată din trei ofițeri.
        Incendiul a fost lichidat la ora 19.30, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al orașului Slănic Moldova.
        În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un cablu electric defect ori neizolat corespunzător, au ars piese de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile și hârtie.

        Incendiu în municipiul Bacău

        Miercuri, 05 octombrie a.c., la ora 00.04, Garda de intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în municipiul Bacău, strada Salciei, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unei femei, în vârstă de 47 de ani. Construcția avea pereții din paiantă, acoperiș cu astereală din lemn și învelitoare din azbociment.
        Incendiul a fost lichidat la ora 00.20.
        În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un burlan metalic de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile, a ars 1 m.l. grindă din lemn.

        Activitatea echipajelor SMURD

        În perioada 04.11.2014, ora 07.00 – 05.11.2014, ora 07.00, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău au avut 9 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport al pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: S.M.U.R.D. Bacău – 4 intervenții în municipiul Bacău și o intervenție în comuna Filipeşti; S.M.U.R.D. Onești – o intervenție în municipiul Onești și o intervenție în orașul Slănic Moldova; S.M.U.R.D. Comănești – o intervenție în orașul Comănești și o intervenție în comuna Agăș.

        ISUJ Bacău comemorează 137 de la moartea eroului martir maior Constantin Ene

          Vineri, 7 noiembrie a.c., începând cu ora 10.00, la mormântul eroului martir de la Rahova, maiorul Constantin Ene, din Cimitirul Central al municipiului Bacău, comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, care cu mare onoare şi cinstire îi poartă numele, va depune coroane de flori.

          Comemorarea a 137 de ani de la jertfirea maiorului Constantin Ene în lupta poporului român pentru neatârnare constituie un moment solemn pentru cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

          La mormântul celui care „…este unul din eroii care în ziua de 7 noiembrie au făcut să tresalte inima oricărui român…”, comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău va depune coroane de flori. De asemenea, la eveniment vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai Filialei judeţene „Col. Corneliu Chirieș” ai Asociaţiei Cultul Eroilor, Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere Bacău şi ai Asociaţiei Veteranilor de Război Bacău.

          Momentul comemorativ va continua cu o slujbă de pomenire a eroului martir. Totodată, va fi depusă o coroană de flori și la bustul maiorului Constantin Ene situat în Parcul Trandafirilor, din municipiul Bacău.

          Maiorul Constantin Ene a avut onoarea, ca în ziua de 7 noiembrie 1877, să conducă primul eşalon de atac pentru cucerirea cetăţii Rahova. Însă, în timpul luptelor un glonţ îi străpunge pieptul, rănindu-l grav. Ultima dorinţă a bravului erou a fost să fie înmormântat la Bacău – localitatea unde s-a născut şi unde se afla şi familia.

          Înmormântat provizoriu la Ghigen (un sat de lângă Rahova), corpul său a fost adus la Bacău şi reînhumat cu onoruri militare la data de 17 noiembrie 1877 în Cimitirul Central din Bacău.

          Vineri este programata a opta editie a Galei Invatamantului Bacauan

            „Gala Învăţământului Băcăuan”, va avea loc vineri, 07 noiembrie 2014, ora 15.00, la Teatrul de Vară ”Radu Beligan”.

            Circa 500 de elevi, studenţi, profesori, consilieri educativi și directori vor fi premiaţi pentru rezultatele excepționale obţinute în anul şcolar 2013-2014.

            Pentru ca legislatia s-a schimbat, municipalitatea nu mai poate acorda premii profesorilor, insa Executivul local a apelat la sponsori. Au răspuns apelului municipalității companiile Aerostar, A.E. Electronics, Agricola Internațional, Dedeman, Electric Plus, Elmet, Metalbac&Farbe, Pambac, S.C.C., Simba și Asociația ”Betania”.

            „Mulțumesc mediului de afaceri băcăuan pentru implicarea in acest proiect caretrebuie să aibă continuitate. Sunt bucuros că am reușit în acest fel să găsim soluții pentru a recompensa efortul profesorilor băcăuani, și vreau să-i asigur de întregul sprijin al administrației locale”.
            Vasile Tescaru, viceprimarul municipiului Bacău

            Fondul total de premiere la ediția din acest an a Galei este de 237.500 lei, din care 113.305 lei reprezintă sumele obținute din sponsorizări, destinate profesorilor.

            Premiile la ediția din acest an se vor acorda:

            – Elevilor şi profesorilor îndrumători care au obţinut premii şi menţiuni la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale;

            – Elevilor absolvenţi ai clasei a VIII-a care au terminat anul şcolar
            2013-2014 cu media generală 10 (zece);

            – Elevilor absolvenţi ai clasei a XII-a care au obţinut media generală 10 (zece) la bacalaureat, în sesiunea iulie 2014;

            – Celor mai buni elevi în anul şcolar 2013-2014 din fiecare liceu/colegiu din municipiul Bacău;

            – Directorilor şcoli gimnaziale, licee, colegii din municipiul Bacău, care s-au evidenţiat în managementul educaţional şi dezvoltare instituţională în anul şcolar 2013-2014;

            – Cadrele didactice din învăţământul preşcolar, profesorilor de şcoli gimnaziale, licee şi colegii din municipiul Bacău, care au obţinut cele mai bune rezultate în promovarea proiectelor şi parteneriatelor educaţionale în folosul comunităţii băcăuane în anul şcolar 2013-2014;

            – Celor mai buni studenţi în anul universitar 2013-2014 de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi Universitatea „George Bacovia” din Bacău.

            Pagina 1

              pagina-1

              Adolescenta banuita ca si-a ucis bebelusul

                – aceasta a chemat o ambulanta, spunând ca baietelul nu mai respira dupa ce s-a inecat cu lapte – la autopsie, medicii au constatat ca avea mai multe leziuni la nivelul capului si ca moartea a fost violenta

                Fata, in vârsta de 17 ani, din comuna Hemeius, a devenit mama in urma cu o luna, iar zilele trecute a sunat la Salvare si a solicitat un echipaj pentru ca bebelusul nu mai respira. Medicii au mers la fata locului, insa, nu au mai putut face nimic pentru a-l salva si s-a dispus transportarea cadavrului la morga pentru efectuarea necropsiei si stabilirea cauzelor exacte ale decesului. In timpul autopsiei, medicii legisti au constatat ca micutul prezinta mai multe leziuni severe la nivelul craniului si au ajuns la concluzia ca moartea a fost una violenta.

                „S-au gasit multiple infiltratii la nivelul pielii capului, cu multiple fracturi, hematoame masive cerebrale plus dilacerarea ambilor lobi. Sunt urme de lovire cel putin in trei locuri si este exclusa varianta unui accident”.
                dr. Marcel Badara, medic legist in cadrul Serviciului de Medicina Legala Bacau

                Procurorii au deschis o ancheta

                Cazul a ajuns si in atentia anchetatorilor care au adus-o pe mama la audieri, insa, aceasta a negat faptul ca i-ar fi facut vreun rau copilului. Ea a motivat ca l-a lovit din greseala. Minora locuieste in comuna Hemeius, impreuna cu tatal vitreg, un cetatean german, caruia ii poarta si numele, mama ei fiind plecata in Germania.

                Si ea a fost in strainatate mai multi ani, dar a venit in tara, unde a dat nastere acestui copil si se ocupa singura de cresterea sa, pentru ca tatal nu l-a recunoscut. Fata nu mai merge la scoala si se pare ca a facut câtiva ani de studiu in Germania. Ea ramâne sub supravegherea anchetatorilor pâna la finalizarea cercetarilor.

                „Noi facem cercetari pentru violenta in familie raportat la infractiunea de omor si s-a dispus controlul judiciar fata de mama. Ea spune ca l-a lovit accidental, insa, urmeaza sa se stabileasca pe cale de ancheta imprejurarile exacte in care a murit copilul”.
                procuror Cristinel Ciocânta, Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau

                Un barbat din comuna Filipesti si-a dat sotia disparuta

                  Barbatul crede ca sotia lui este sechestrata

                  Cristian Calin, din satul Cârligi, comuna Filipesti, nu mai are liniste de câteva zile de când sotia sa, in vârsta de 34 de ani, a disparut.

                  In urma cu o saptamâna, aceasta a plecat spre Bacau pentru a face cumparaturi si nu s-a mai intors. Seara târziu, a sunat pe numarul soacrei si i-a spus ca a pierdut autobuzul si ca ramâne peste noapte la o prietena, urmând sa vina a doua zi dimineata.

                  „Pe mine m-a sunat prietena aceea a ei si a zis ca Ramona ramâne la ea, dar apoi am vorbit si cu fata. A zis ca vine joi, dar de atunci nu mai stim nimic. Nu avea niciun motiv sa plece, pentru ca noi nu ne certam si nu erau probleme”, spune Monica Calin, soacra tinerei.

                  Sotul ei lucreaza in alta localitate si sta lânga familie doar in weekend. El a observat de joi ca nevasta are telefonul inchis, insa vineri când a venit acasa si a aflat ca sotia lui este de negasit, a inceput sa-si faca griji.

                  Sotul crede ca este sechestrata

                  El crede ca femeia este sechestrata si a cerut ajutorul politiei ca sa o gaseasca.

                  „Sun pe telefonul sotiei si este inchis. In vara acestui an, si-a regasit o prietena din adolescenta si la aceasta a ramas atunci. Am fost in Bacau, am gasit adresa ei si am sunat la politie sa verifice. Cica, le-a spus politistilor ca nu stie unde s-a dus nevasta mea. Eu cred ca este tinuta sechestrata, pentru ca nu avea niciun motiv sa plece”, spune Cristian.

                  Cei doi au impreuna doi copii, o fata si un baiat, de 12 si 13 ani, care isi doresc ca mama lor sa se intoarca. „Ea isi iubeste foarte mult copiii. In 15 ani de casnicie, nu a plecat niciodata si nu cred ca-i parasea acum pe copii. Ii rog pe cei care o tin inchisa sa-i dea drumul, ca nu le face nimeni nimic, doar ea sa vina acasa”, a mai spus Cristian. Politistii au inregistrat disparitia femeii si fac cercetari pentru depistarea ei.

                  Inca o licitatie pentru modernizarea Insulei de Agrement

                    Ieri, au fost semnate ultimele documente necesare organizarii unei noi licitatii pentru reabilitarea si modernizarea Insulei de Agrement.

                    Obiectivele vizate sunt: zona de intrare in complex, terenurile de sport pe plaja de nisip, promenada pe poduri din lemn, zona de distractii pentru copii „kidsland”, aquapark, zona pentru sporturi, zona culturala, zona pentru sporturi nautice, retelele de incinta noi. Obiectivele specifice ale proiectului, asa cum le prezinta documentatia, sunt recuperarea, salubrizarea si reamenajarea zonei, astfel incât sa devina o importanta zona de atractie la nivelul municipiului Bacau.

                    De asemenea, se urmareste „stabilirea unui mod de organizare coerent din punct de vedere arhitectural, peisagistic si urbanistic al zonei; configurarea unui cadru spatial-volumetric, ambiental si de imagine corespunzator importantei si rolului sau la nivel municipal; protejarea, reabilitarea si valorificarea patrimoniului natural reprezentat de spatiile verzi din zona in conexiune cu ecosistemele din teritoriu; distribuirea echilibrata si eficienta a activitatilor din zona, in concordanta cu functiunea urbanistica determinanta, vocatia zonei si inserarea sa in contextul spatial-functional al orasului”.

                    „Este a doua licitatie pentru modernizarea Insulei si speram sa o ducem la capat, astfel ca, la anul, sa poata incepe lucrarile. Termenul de executie este de zece luni”, a precizat Iulian Stoican, viceprimarul municipiului Bacau.

                    Valoarea estimata, fara TVA, a proiectului este de 40.263.586,62 RON. Depozitele valorice si garantiile solicitate celor ce participa la licitatie se ridica la 750.000 lei. Finantarea este in proportie de 48,16% din fonduri europene nerambursabile (Fondul European de Dezvoltare Regionala-FEDR) si 51,84% din Bugetul local. Termenul limita pentru organizarea licitatiei este 22 decembrie 2014.

                    Premiera in Bacau: Centenarul Invatatorilor

                      Invatatorii bacauani vor fi sarbatoriti intr-o gala - centenar / foto: Ioan Bisca

                      Asociatia Invatatorilor din judetul Bacau, având ca parteneri Consiliul Judetean Bacau, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau, Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” Bacau, Scoala Gimnaziala „Alexandru cel Bun” Bacau, Centrul de Informare Europeana „Europe Direct” Comanesti, Societatea Cultural-Stiintifica „Vasile Alecsandri” Bacau si Revista „Ateneu”, organizeaza vineri, 7 noiembrie, o activitate in premiera intitulata „Invatatorul – traditie si continuitate. Centenarul Asociatiei Invatatorilor din judetul Bacau”.

                      „Obiectivul general al acestei actiuni este de a mentine si de a promova importanta profesiei de dascal in viata sociala a comunitatii bacauane, prin marcarea unui secol de la infiintarea Asociatiei Invatatorilor din judetul Bacau. Obiectivele specifice ale evenimentului sunt promovarea prestigiului profesiei de invatator, motivarea si stimularea personalului din sistemul de invatamânt, formarea adecvata si diversificata de cadre performante pentru sistemul de invatamânt, extinderea parteneriatelor asociatiei, precum si dezvoltarea relatiilor dintre scoala si comunitate.”
                      prof. Rodica Leonte, inspector scolar pentru invatamântul primar si presedintele Asociatiei Invatatorilor din judetul Bacau

                      La aceasta activitate de amploare sunt invitati reprezentanti ai asociatiilor invatatorilor din tara (judetele: Vrancea, Neamt, Vaslui si Harghita) si de peste hotare (Republica Moldova), dar si reprezentanti ai universitatilor din Bacau si Bucuresti. Deschiderea oficiala a evenimentului va avea loc la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau, corp C, Amfiteatrul „Dumitru Alistar” (C2), incepând cu ora 9.30 iar, ulterior, evenimentul va continua in Amfiteatrul „Spiru Haret” al Colegiului National Pedagogic „Stefan cel Mare” Bacau, unde vor fi momente artistice pregatite de catre invatatori/profesori si elevii acestora, sub genericul „Litere si sunete in lumina”, dar si Adunarea generala a Asociatiei Invatatorilor din judetul Bacau (orele 13.00 – 13.30), pentru ca apoi, de la ora 14.30 sa se organizeze ateliere de lucru ce vor urmari promovarea si valorificarea activitatilor formative in invatamânt.

                      In scopul sustinerii acestui eveniment, pentru care s-a estimat un buget de circa 18.000 lei, Consiliul Local Bacau a alocat deja 4.060 lei, iar Consiliul Judetean Bacau, 5.000 de lei, sume ce vor acoperi partial cheltuielile privind organizarea intregii activitati. Restul cheltuielilor vor fi suportate din fondurile Asociatiei Invatatorilor din judetul Bacau.

                      Bacauancele au prins gustul afacerilor

                      Aproape 1.900 de afaceri noi, de la inceputul anului

                      Potrivit Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bacau, de la inceputul anului, au fost infiintate de catre bacauani, nu mai putin de 1.870 de afaceri. Cele mai multe firme nou aparute au fost de tipul societatilor cu raspundere limitata (SRL) – 809, intreprinderi individuale (II) si de tip persoana fizica autorizata (PFA) – 408. Diferenta a fost asigurata de SRL-D -uri (firme ale tinerilor debutanti in afaceri) – 69, intrepriderile familiale (IF) – 21, SC (societati in comandita) – 11 si SA-uri (societatile pe actiuni) – 3. Tot in perioada analizata, au fost inregistrate 490 de dizolvari de firme, iar alte 186 au intrat in insolventa.

                      „Din totalul firmelor nou infiintate de bacauani, 10 sunt ale studentilor cu spirit antreprenorial care si-au inceput diverse afaceri beneficiind de facilitati conform HG 166/2003, respectiv au fost scutiti de taxele pe care, in mod obisnuit, le aplicam la infiintarea unei firme, inclusiv de cele privind redactarea actelor. La fel, si tinerii debutanti care-si fac SRL-D-uri in baza OUG 6/2011 se bucura de aceleasi facilitati la infiintarea unei firme”.
                      Gheorghita Patrichi, directorul ORC Bacau

                      Potrivit legislatiei in vigoare, pe lânga scutirea de taxe la Registrul Comertului, întreprinzatorilor debutanti în afaceri li se acorda alocatii financiare nerambursabile de cel mult 50% – dar nu mai mult de 10.000 de euro sau echivalentul în lei – din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, precum si  scutirea de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori pentru cel mult patru angajati pe perioada nedeterminata.

                      Interesant este ca, la finalul lunii septembrie, existau peste 15.300 de persoane juridice active, cu un numar total de asociati/actionari persoane fizice de 23.932. Dintre acestia, cei mai multi (6.687) aveau vârsta de 40-49 de ani, urmati de cei 30-39 de ani (6.335) si de cei in etate de 50-59 de ani (5.038). La polul opus, se situeaza bacauanii foarte tineri de pâna in 29 de ani (2.653) si cei foarte in vârsta de peste 60 de ani (3.219). Si mai interesant este ca femeile antreprenor incep sa-si faca din ce in ce mai mult loc intre barbatii afaceristi. Astfel, aceleasi date ale Registrului Comertului Bacau indica faptul ca din totalul de asociati/actionari persoane fizice, aproape 9.300 sunt femei, diferenta fiind reprezentata de barbati.

                      Asistentii personali nu si-au primit salariul din iulie

                        Familiile persoanelor cu dizabilitati din unele comune acuza ca primariile nu le-au mai platit de doua sau trei luni banii care reprezinta salariul de asistent personal si ca au ajuns sa traiasca „imprumutând de la rude sau vecini”.

                        Recent, se vorbea despre „variante de indexare” a sumelor destinate persoanelor cu handicap, care, insa, nu tin loc de hrana si medicamente. Ar fi de dorit o majorare, dar acesti amarâti care traiesc din 670 de lei pe luna s-ar multumi ca salariul, la valoarea de acum, sa le fie platit la timp. Judetul Bacau a primit de la bugetul de stat 1.773.000 de lei pentru a acoperi cheltuielile cu asistatii din centre si 980.000 de lei reprezentând subventii pentru finantarea drepturilor banesti ale persoanelor cu handicap, mai exact pentru indemnizatii.

                        Asistentii persoanelor cu handicap sunt angajatii primariilor, iar salariile lor sunt acoperite si de Guvern, si de primarii. Acestea din urma sustin ca nu au bani. „Dar ce vina avem noi?”, se intreaba Cristina Bordeianu din Hemeius, care afirma ca viceprimarul a trimis-o la Guvern. „Mama este imobilizata la pat, iar din banii pe care ni i-au dat ei abia am reusit sa cumpar cartofi, pampers si medicamente. Nu ne putem descurca!”

                        „Nu avem bani de lemne”

                        Cristina Bordeianu afirma ca Primaria Hemeius i-a platit ultimul salariu de asistent personal in august pentru iulie:

                        „Vine iarna, nu avem bani de lemne, bani de alimente, dar nu ne crede nimeni!” In aceeasi situatie sunt si ceilalti asistenti personali din Hemeius. Viceprimarul Ioan Galateanu arata ca „astia sunt bani care vin de la Guvern! Noi am acoperit 25 la suta, cât e contributia noastra, platind salariile pe iunie si iulie. Au mai venit 30.000 de lei de la Guvern si am facut rectificare in CL Hemeius. Pe 7 noiembrie, vor primi banii pe august.

                        Poate vor veni si pe celelalte luni, noi nu le putem acoperi.” Probleme sunt si in alte comune: „Cei de la Finante ne-au dat banii pe jumatate de luna. Vom plati, din efort propriu, salariile pe doua luni, dupa care, gata!, nu mai avem bani”, a declarat Valentin Flenchea, primarul din Girleni. Dana Titaru, director adjunct al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau, arata ca e obligatia primariilor sa asigure plata acestor drepturi:

                        „Autoritatile locale, conform legii, trebuie sa prevada in buget suma necesara acoperirii platii drepturilor persoanelor cu handicap. Asistentul personal este un drept al persoanei cu handicap. Primariile rurale nu prevad intreaga suma, deoarece se bazeaza pe banii alocati de Guvern din cotele defalcate din TVA.”

                        Lasati in frig, in prag de iarna

                          O avarie de mari dimensiuni produsa pe partea de caldura in zona de nord a municipiului Bacau i-a lasat in frig pe locatarii de pe strazile Prelungirea Bradului, Aprodu Purice, Calugareni si nu numai. Cazul a fost semnalat in presa, la Primaria Bacau si nu in ultimul rând la CET Bacau – furnizorul de agent termic.

                          In timp de reprezentantii CET-ului declara ca situatia este sub control si avaria va fi rezolvata in scurt timp, locatarii spun ca de vinerea trecuta nu s-a intâmplat absolut nimic in cartier.

                          „Am vorbit cu Narcisa Antoneac de la CET si ne-a tot dus cu vorba ca trimite o echipa la fata locului sa stabileasca mai repede cauza avariei si sa demareze lucrarile. Nu s-a intâmplat acest lucru si am sunat-o din nou sa o intreb de ce m-a mintit.

                          Mi-a spus ca a trimis initial o echipa, dar a aparut altceva intre timp si n-au mai ajuns baietii la noi. Alte minciuni, evident. Se face acusi o saptamâna de când a fost anuntata avaria si nu s-a intâmplat nimic. Oamenii stau in frig si asta ii face irascibili. Locatarii vin la noi si cer sa-i ajutam. Cum sa-i ajutam daca CET-ul s-a limitat doar la dat ordine pentru inchiderea punctelor termice 62 si 63, pe motiv ca sunt pierderi pe retea.

                          Astept sa vad cât de mult vor umfla consumurile si implicit facturile”, declara Ioan Chirila, presedintele Asociatiei de proprietari nr. 116. El spune ca locatarii ameninta cu iesiri in strada daca nu va fi rezolvata problema caldurii. Dupa o saptamâna de promisiuni, o echipa de interventii a ajuns pe strada Aprodu Purice si lucreaza in prezent la remedierea avariei.

                          ABC-ul obligatiilor fiscale pentru contribuabilii persoane fizice

                          Contribuabilii bacauani persoane fizice pot apela de acum la o noua metoda de informare privind obligatiile fiscale pe care le au, în functie de veniturile pe care le realizeaza. Astfel, Agentia Nationala de Administrare Fiscala a elaborat, pe propria pagina de internet, o serie de ghiduri fiscale pe diverse teme.

                          Acestea se gasesc la adresa: www.anaf.ro, sectiunea Asistenta contribuabili/Persoane fizice/Legislatie/Ghiduri curente. Aici se pot consulta ghidurile fiscale adresate persoanelor fizice care realizeaza venituri comerciale, din profesii libere, din cedarea folosintei bunurilor, sau din arendarea bunurilor agricole, inclusiv un ghid privind declararea si plata contributiilor sociale de catre persoanele fizice care realizeaza venituri din activitati independente si alte venituri, precum si de catre persoanele fizice care nu realizeaza venituri.

                          Totodata, aici se regasesc si informatiile legate de recuperarea TVA achitata în alt stat membru al Uniunii Europene, sau cele referitoare la obligatia de declarare a veniturilor realizate din strainatate sau a celor realizate din România. Nu au fosat uitate nici asociatiile de proprietari care au la dispozitie un ghid privind obligatiile fiscale ce cad in sarcina acestora.

                          Minifotbal/ Divizia de Bacau: Debut in forta pentru Ultra Boys

                          Invingatoare la scor, Coriolan ramne in plasa liderei. Foto: Ioan Bisca

                          Campionatul judetean de minifotbal „Divizia de Bacau” a mai câstigat o echipa. Si inca una care si-a facut un debut in forta.

                          Este vorba de Ultra Boys, care, dupa ce a câstigat cu 4-1 restanta cu Activ, s-a impus cu 6-3, duminica, in fata celor de la Aerospace in etapa a cincea desfasurata pe sinteticul de la „Aerostar”.

                          Celelalte rezultate ale rundei: Vointa TRC – Play 3-7, Gimsport Team – Deaf United 12-0, Metro – Coriolan 2-9, Oz-Er Golden Boys – Tiss 5-0, Orion Call – Activ 5-2.

                          In clasament continua sa conduca Oz-Er Golden Boys, singura echipa cu maximum de puncte, 15, urmata de Coriolan si Orin Call, ambele cu câte 12p. (D.S.)

                          Studentii sunt asteptati intr-un nou proiect al Universitatii „Vasile Alecsandri”

                            In aceste zile, pâna pe 14 noiembrie, la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau are loc selectia studentilor din grupul tinta al Proiectului POSDRU – REGIOSM.

                            „Este vorba despre un proiect amplu, intitulat «Noi abordari in formarea profesionala a specialistilor din domeniul Ingineria Mediului, in vederea dezvoltarii durabile regionale si a corelarii la cerintele actuale ale pietii muncii».

                            Grupul tinta al proiectului este alcatuit din 205 studenti din ciclul universitar de licenta si ciclul universitar de master, din domeniul Ingineria Mediului, de la Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacau sau de la Universitatea Tehnica «Gheorghe Asachi» din Iasi, iar durata de derulare este de 18 luni”, a declarat prof.univ.dr. Gabriel Lazar, manager de proiect.

                            Studentii din grupul tinta vor fi implicati in activitati de testare a cursurilor interactive prin utilizarea lor in activitatea didactica, organizarea unui sistem de tutoriat coordonat de studentii din anii superiori de la cursurile de licenta si master, pentru imbunatatirea performantelor scolare ale studentilor din anii inferiori, efectuarea de mobilitati la nivelul studentilor si masteranzilor in scopul schimbului de bune practici si a promovarii bunei performante in interiorul universitatilor partenere.

                            Studentii care doresc participarea ca membru al grupului tinta isi pot depune personal dosarul la sediul universitatii.

                            Copiii declara razboi deseurilor

                              In acest an scolar, peste 15.000 de elevi cu vârste între 5 si 18 ani si 700 de profesori din toata tara vor forma echipa nationala care va continua campania de încurajare a colectarii selective a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE). Dascali din Bucuresti si din toate judetele si-au înscris unitatile de învatâmânt si elevii în cea de-a IV-a editie a programului national de educatie de mediu „Patrula de Reciclare”.

                              Astfel, agentii Patrulelor de Reciclare vor incerca sa sensibilizeze opinia publica in vederea reducerii poluarii mediului înconjurator, debarasându-se responsabil de deseurile electrice. „Avem deja dovezi ale impactului pe care programul îl are în comunitatile din toata tara. Multi dintre profesorii coordonatori de la editia precedenta au revenit în program, iar cei care s-au înscris pentru prima oara îi cunosc deja reputatia.

                              În plus, Suporterii se intereseaza deja ce unitati de învatamânt din zona lor s-au înscris cu Patrule de Reciclare si cum pot sa le sustina”, a declarat Alexandra Arnautu, coordonatorul programului. De altfel, lista tuturor Patrulelor din intreaga tara este deja postata pe site-ul programului. Sub sloganul „Cucurigu, desteptarea, ne salvam cu reciclarea !”, Patrulele locale vor incerca, pâna la 30 august 2015, sa atinga obiectivul pentru a deveni câstigatori nationali, convingând concetatenii sa colecteze si sa trimita la reciclare o cantitate de minimum 50gDEEE/locuitor al judet. Copiii îsi vor putea atinge acest tel numai cu sprijinul „Suporterilor” Patrulei – firme, institutii si oameni care vor preda deseuri electrice în contul Patrulelor locale.

                              La una dintre editiile trecute, sutele de participanti au colectat mii de kg. de deseuri electrice. S-au evidentiat, in special, elevi de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacau, Scoala Gimnaziala „Stefan Luchian” Moinesti – Gradinita cu Program Prelungit „Ion Creanga”, precum si de la Colegiul Tehnic „Ion Borcea” din Buhusi. De la lansarea, în 2011, a programului Patrula de Reciclare, au participat peste 60.000 de elevi si peste 1.500 de cadre didactice, reprezentând tot atâtea unitati de învatamânt (gradinite, scoli, licee). Ei au contribuit la colectarea a peste 600.000 kg de DEEE în România.

                              „Ziua minihandbalului bacauan”

                              "Ziua minihandbalului bacauan" a avut parte de meciuri atractive. Foto: Ioan Bisca

                              Marti, Sala „Orizont” s-a umplut de glasuri de copii, care s-au bucurat de o noua zi de vacanta. Si nu una oarecare, ci o zi speciala. Incepând de la ora 9.00, Sala „Orizont” a gazduit „Ziua minihandbalului”, proiect derulat de CSS Bacau, Palatul Copiilor si Asociatia Judeteana de Handbal.

                              Rezervata fetelor nascute in anii 2004 si 2005, competitia a reunit la start echipele CSS Bacau (prof. Costel Oprea), Palatul Copiilor (prof. Georgiana Vântu), Sc. nr. 1 Onesti si LPS Vaslui, cea de-a cincea invitata, LPS Suceava nereusind sa ajunga la turneu.

                              „Competitia s-a nascut din bucuria si placerea copiilor de a juca handbal”, a declarat seful catedrei de handbal a CSS Bacau, prof. Marius Capusa, care a adaugat: „Este o initiativa laudabila si imi exprim increderea ca aceasta actiune va lua amploare si va avea in vizor, pe viitor, si baietii, nu doar fetele. Totodata, in ceea ce priveste CSS Bacau, e un bun prilej pentru a forma noi grupe de copii. Obiectivul nostru este de a depista talentele locale, din intreg judetul Bacau si nu de a importa”. Antrenorul divizionarei A Stiinta, Costel Oprea a tinut, la rândul sau, sa sublinieze caracterul benefic al proiectului:

                              „La astfel de turnee, rezultatele au o importanta secundara. Esential este sa atragem un numar cât mai mare de copii care sa decopere frumusetea handbalului, iar faptul ca initiativa noastra da roade nu poate decât sa ne bucure”.

                              In week-end, Sala „Orizont” va gazdui un alt eveniment dedicat handbalului juvenil. Este vorba de „Handbalisti pentru viitor”, competitie organizata de Federatia Româna de Handbal, in parteneriat cu MTS.

                              La o voroava cu inteleptii

                              Incercând sa evadez din zgomotul disputelor electorale, am petrecut multa vreme in compania unor oameni de duh care mi-au spus câte ceva despre esenta politicii. Inteleptul Esop a fost primul care m-a ajutat sa evadez, soptindu-mi amical la ureche: ,,Pe toti hotii marunti ii trimitem la spânzuratoare, iar pe cei mari ii numim in functii publice”.

                              Tot la o voroava de taina, Napoleon, un expert al domeniului, mi-a marturisit: ,,In politica, prostia nu este un handicap”. Cel putin inainte de primul tur de scrutin, gafele unora dintre cei paisprezece candidati au confirmat faptul ca Bonaparte are dreptate.

                              Oscar Ameringer mi-a deschis ochii inca o data asupra unei evidente pe care o ignoram mereu: ,,Politica este arta subtila de a câstiga voturi de la saraci si bani de campanie de la bogati, cu promisiunea ca vor fi protejati unii de altii”. Aruncând ochii peste statisticile care vorbesc despre absenteismul de la urne, provocat de scârba, desigur, mi-am adus aminte de vorbele lui Ambrose Bierce: ,,Oamenii politici rai sunt alesi de catre cetatenii buni care nu voteaza”…George Orwell imi explica pe indelete ca nu intotdeauna prezenta la vot este o virtute: ,,Un popor care voteaza impostori, corupti, hoti nu este victima. Este complice”…

                              Tocmai când ma pregatem sa-i acuz pe oamenii buni care n-au votat, care nu voteaza, Jay Leno m-a privit sarcastic, aruncându-mi un adevar crud in fata:,,Daca Dumnezeu ar fi vrut sa votam, ne-ar fi dat candidati…” Dar, intra in vorba si W.C. Fieldes: ,,Nu votez niciodata pentru cineva. Tot timpul votez impotriva”. Ca naivul de serviciu al omenirii, imi exprim speranta ca aceste alegeri vor fi urmate, in sfârsit, de o schimbare cu efecte pozitive asupra otravitei vieti economice si sociale, dar, cu un hohot de râs apocaliptic, Mark Twain ma trezeste la realitate: ,,Daca votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lasa sa votam”.

                              In curând, cel de-al doilea tur de scrutin…Aud o alta soapta: ,,Sosesc alegerile. Pacea universala este declarata si vulpile au un sincer interes de a prelungi viata gainuselor” (George Eliot)…

                              O mizerie de alegeri

                              Alegerile prezidentiale din aceasta toamna au scos la inaintare ca argumente electorale numai mizerii. Cum niciunul dintre candidati nu era suficient de bun ca sa se „vânda” de unul singur, echipele de campanie au ales marketingul agresiv, pe sistemul ca, daca tot nu-l pot ambala frumos pe candidatul lor, macar sa-l tavaleasca prin noroi pe contracandidat.

                              Inca de la inceput, am asistat la doua campanii: una intre cei mai bine doi clasati si una intre restul plutonului si candidatul PSD. In vreme ce Ponta il balacarea pe Iohannis, Udrea si Macovei il balacareau pe Ponta. Cam la asta s-a redus campania electorala, care a avut un puternic „déjà vu”, pentru ca a venit cu deloc proaspata idee de a vota „raul cel mai mic”.

                              Balacareala la nivel inalt s-a transmis, din pacate, si la nivelurile de jos. Ca de fiecare data, asistam la maniera deloc eleganta in care o autoproclamata elita scuipa cu dispret pe obrazul „mahalalei inepte” care, in opinia sa, nu stie sa voteze. De aici pâna la extremismele de genul „sa le luam dreptul de vot celor care nu voteaza cum trebuie” nu a fost decât un pas.

                              Si e de-a dreptul inspaimântator cum aceste „elite” care se proclama democrate copiaza apucaturi totalitare. E greu sa intelegem un lucru simplu si anume ca interesul national este suma intereselor individuale.

                              Mi se pare extrem de nociv ca alegatorii sa fie judecati pentru alegerea lor si este si mai nociv pentru democratie ca unii sa se considere detinatorii adevarului absolut. Au mai fost, ce-i drept, unii care considerau ca numai ei stiu cum trebuie facuta politica si rezultatul a fost cât se poate de neplacut.