miercuri, 11 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 3608

Unde evadam in week-end

Apropierea sarbatorilor de iarna aglomereaza agenda tuturor. Acest lucru este valabil si pentru cei care vor sa petreaca sau sa vizioneze un spectacol ori un film. Asadar, se anunta un week-end plin. Face mai intâi referire la ziua de vineri, atunci când, de la ora 18.30, la sala Ateneu, Corul Academic al Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi va sustine concertu „Iata, vin colindatori”.

Cei care vor sa petreaca, o pot face la Pub S,de la ora 21.00, unde se organizeaza un „Party cu de toate”, iar in Club 33 are loc „Friday Night Party” cu karaoke. Sâmbata va fi o zi si mai incarcata. Club 33 prezinta „Double impact” stand-up comedy & iluzinonism si magie cu TREIDETREFLA si VRACIU. De la ora 19.00, in Pub S, are loc concertul caritabil Driftwood & Friends. The Stage are programat de la ora 20.00, un super concert cu „Show a la KREM”, iar Zebra Events prezinta de la ora 22.00, Sit-Cristi Cons & Vlad Caia @Club Zebra Bacau. Duminica seara aduce o intâlnire de exceptie in The Stage acolo unde, de la ora 20.00, vor concerta cei de la trupa PACT by Leo Iorga & Adi Ordean.

Iubitorii de teatru fac pauza week-end-ul acesta, scena Teatrului Municipal Bacovia fiind plina de spectacole de sarbatori de iarna. Dintre aceste evenimente amintim spectacolele Academiei de Dans Adamas care vor avea loc duminica de la orele 10.00 si 19.00.
Cinefilii au din nou partea lor de glorie, pentru ca Cinema City vine cu noi surprize.

Asteptat inca de saptamâna trecuta, „Hobbitul : Batalia celor cinci ostiri 3 D” va rula din plin pentru fanii acestui gen de film. „Alt Love Building” este o comedie româneasca ce va rula in premiera in acest week-end la Cinema City. Regia filmului este semnata de Iulia Rugina, iar din distributie fac parte actorii Dorian Boguta, Dragos Bucur si Alexandru Papadopol.

Actiunea filmuli este amplasata la munte, in plina iarna, cu câteva zile inainte de Revelion, la sase luni de la prima editie a taberei de reparat relatii, Love Building. Acum intâlnim noua cupluri cu probleme si mai mari, care atunci când nu se sicaneaza se lupta cu demonii interiori si problemele trecutului.

Acum nu mai este atât de simplu sa alerge catre mult râvnitul „si au trait fericiti pâna la adânci batrâneti”. Chiar daca au ajuns din nou intr-un Love Building, de data aceasta va fi altfel.

Mos Craciun, ultima reduta a inocentei

Mos Craciun este licarul de inocenta care mai palpâie in noi. Uneori, acest palpâit dispare chiar din frageda pruncie. Celebra Shirley Temple spune: ,,Am incetat sa mai cred in Mos Craciun când aveam sase ani. Mama m-a luat sa-l vad intr-un magazin si el mi-a cerut un autograf”. Vraja s-a destramat brusc… Altii, din alte motive decât cele religioase, n-au crezut niciodata in Mos Craciun. Americanul de culoare Richard Claxton ,,Dik” Gregory, artist de comedie, activist social incomod, marturiseste amar: ,,Niciodata nu am crezut in Mos Craciun, deoarece stiam ca niciun tip alb nu ar veni in cartierul meu dupa ce se insereaza“.

Carol Nelson, artist plastic american, mi-a spus cele mai frumoase cuvinte despre Craciun: ,,Craciunul este o perioada când ai dor de casa, chiar daca esti acasa”. Actorul Columbian Rizzo Hernandez Wilmark, fondatorul Academiei de Dansuri Latino-Americane: ,,Am crezut in existenta lui Mos Craciun când eram foarte mic, dar, de fapt, nu am incetat niciodata sa cred ca in noaptea magica a Craciunului. Acest batrânel marinimos face cadouri tuturor celor care au fost cuminti. Cred ca este important sa credem, pentru ca este important sa avem niste repere spirituale pâna ajungem la o vârsta la care sa intelegem lumea”.

The New York Times citeaza opinia unui specialist, Alison Gopnik, profesor de psihologie la Universitatea Berkely din California:,,In pofida a ceea ce stim, chiar si cel mai mic dintre copii poate sa distinga intre imaginatie si realitate. Copiii par confuzi in acest domeniu doar pentru ca sunt niste finte emotionale si pline de viata. Dar psihologii au descoperit ca cei mici stiu ca imaginatia este diferita de realitate, ca nu poti sa scrii cu un stilou imaginar sau sa manânci un sandvis visat si ca nimeni nu poate vedea monstrii sau zânele. Atunci apare intrebarea: de ce-l mai iubesc copiii pe Mos Craciun? (…) Pentru ca le place sa se prefaca, sa se joace. Iar atunci când copiii se prefac, de fapt exerseaza abilitatea umana prin care putem sa gasim cai alternative pentru a vedea lumea. Pentru adulti, aceasta abilitate este centrul capacitatii prin care putem inventa si inova (…) Sfatul meu este ca parintii sa si-l imagineze pe Mos Craciun alaturi de copiii lor, iar atunci când se ajunge la dezvaluirea adevarului sa le explice copiilor ca Mosul este doar o inventie a mintii umane. Intr-un final, Craciunul este despre povesti, speranta, sarbatorire, care sunt toate inventii umane”.

Daca vrei sa sporesti bucuria Craciunului Tau, bucuria alor Tai, aduna-i pe copiii/nepotii/ prietenii care n-au fost inca jefuiti de inocenta si le citeste ,,Povesti de Craciun”(Editura Corint Junior), o carte minunata si fericit ilustrata. Aici, Hans Christian Andersen ne deapana povestea ,,Postalionului cu doisprezece pasageri”, Fratii Grimm ne incânta cu ,,Spiridusii si pantofarul”, Selma Lagerlof ne cucereste cu ,,Sfânta Noapte de Craciun”, Lev Tolstoi ne vorbeste despre ,,Mos Panov si minunile Craciunului”, iar Mark Twain ne citeste o fermecatoare ,,Scrisoare de Craciun”.

Mos Craciun este ultima reduta care apara inocenta noastra. In unii dintre noi, credinta in El este ultima noastra farâma de inocenta. Într-o lume otravita de mercantilismul din noi, de acel vorace homo homini lupus, macar din când în când, prin Mos Craciun ne amintim de rosturile cele profunde ale esentei umane.

Bricolaje / Daruri după zodie (II)

Carmen Mihalache
Carmen Mihalache

Să continui joaca de-a zodiile şi de-a darul potrivit. În cărţi, aşa cum am convenit deja. Va trebui să comprim însă, pentru că m-am cam lungit cu povestea data trecută. Oricum, ce scriu e pentru cei care au imaginaţie şi umor, nu sunt aici lucruri pretenţioase, cu ştaif. E weekend şi avem nevoie şi de relaxare, de distracţie. Ajunsesem la Rac, să vedem deci cum e cu zodia aceasta, în câteva cuvinte.

Sentimental (verbul lui este „a simţi”), precaut, conservator, predispus la depresii, contradictoriu, intrând uşor în pasă neagră, raţional, genul de „cap pătrat”, uneori, dar cu inimă caldă, în fond, Racul este mare iubitor de istorie, de lecţiile morale din istorie, apreciind cărţile cu acest subiect. Cu Leul e clar. Nimeni nu-l poate concura în materie de orgoliu, de infatuare, de determinare. O mare voinţă îl caracterizează, „a voi” este motoraşul său permanent. Cum face des crize de vanitate, e bine să nu te pui cu el, şi să-i cânţi în strună. Dar Leul poate fi şi foarte generos, că doar stă sub semnul Soarelui, şi printre calităţile lui se numără aceea că este un bun organizator. Luaţi-i cărţi despre destine ilustre dominate de ambiţie, şi nu veţi greşi cu alegerea. Ei, Fecioara este o zodie interesantă, pentru că marea ei plăcere este de a analiza. Se spune că are o minte clară, precisă, ca un ceasornic elveţian. E calmă, rezervată, cu un puternic simţ al datoriei.

Îi place ordinea, e meticuloasă, vede tot, nu-i scapă nimic, având şi un ascuţit spirit critic. Este o perfecţionistă înnăscută, iar despre femeile din această zodie circulă un paradox potrivit căruia ele pot fi „mortal de practice şi divin de romantice în acelaşi timp”. Balanţa, aşa cum îi spune şi numele, oscilează, desigur. E delicată (detestă exagerările, extravaganţele), meditativă, are suflet de artist. Preţuieşte tot ce e bun, curat şi frumos. O atrag biografiile, balansul dintre viaţă şi operă, prozele memorialistice.

Cu Scorpionul, povestea se complică, pentru că el trăieşte sub semnul dorinţei. Este calm, vorbeşte puţin, având un autocontrol perfect. Nu uită nici serviiciile pe care i le faci, dar nici ofensele, fiind foarte răzbunător. Are mereu alte dorinţe, aspiraţii, ambiţii.Vrea să reuşească în viaţă cu orice preţ, şi va înfrunta totul pentru asta. Citeşte cu interes cărţi animate de ambiţia reuşitei, poveşti despre iubiri imposibile. Darul Săgetătorului este acela de a a vedea. Este o zodie puternică, de învingători. Faceţi-i cadou cărţi în care să existe miracole de lumini şi transparenţe, istorii captivante, cu final imprevizibil.

Pentru gustul meu, Capricornul este prea terestru şi tern. E cumpătat, practic, ştiind să folosească bine orice şi să organizeze ceva fără cusur. Nu prea au imaginaţie, şi nici simţul umorului. Vor fi atraşi de cărţi documentare, bazate pe experienţe trăite. Peştii, în schimb, sunt extrem de senzitivi, imaginativi, poetici. Verbul lor este a crede. Le plac lucrurile rafinate, subtile, ceţoase, misterioase.

Citesc poezie, religie, romane cu suspens. Am vrut să închei cu Vărsătorul, pentru că, fiind zodia mea, o cunosc cel mai bine şi pot s-o concentrez la maximum. Vărsătorul este un uranian care vrea să ştie totul. A cunoaşte e imperativul existenţei sale. E nonconformist prin definiţie, original, altruist, excentric. N-are spirit practic, e aiurit şi distrat, ţinând cel mai mult la libertatea sa. Are un spirit independent şi trăieşte numai după propriul sistem de valori. Pasionat de cunoaştere, iubeşte toate cărţile bune, indiferent de gen.

Succes la shopping prin librării !

„Deşteptarea“, la un sfert de secol

De câte ori rostesc numele cotidianului băcăuan, gândul mă duce spre poemul care a mobilizat energiile înaintaşilor noştri în momente de înaltă trăire patriotică: „Deşteptarea României“. Nu ştiu dacă în agitatele ore şi zile din decembrie 1989 naşii ziarului au avut în minte episodul de istorie literară/naţională, dar numele ales este bine-venit.

Mi-ar face plăcere să aflu că memoria culturală l-a aşezat în prim-plan pe Vasile Alecsandri, autorul poeziei care iniţial avea titlul „Cătră români“, şi că, indirect, este un omagiu adus ilustrului nostru concitadin. Să deschidem poezia-manifest şi să extragem o egalitate semantică: „a lumei deşteptare“, din versul al treilea, enunţând virtuala trezire la realitate, apare drept certitudine când, în strofa a treia, atributul genitival devine subiect, iar infinitivul lung îşi asumă rolul de predicat: „Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!“

În acelaşi perimetru băcăuan, al Prefecturii, unde s-au preparat noi coordonate acum 25 de ani, este gravată în piatră ultima strofă a aceleiaşi poezii: „Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!/Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind./Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare/Pentru Patria sa moare,/Nemurire moştenind“. În 1971, un grup de intelectuali băcăuani a ţinut să aşeze pe laterala Casei de Cultură o placă de marmură cu înscrisul de mai înainte. Spre dreapta, la câteva zeci de metri, între blocuri, era Casa de Sfat şi Cetire „Vasile Alecsandri“, întemeiată de generalul Dragomir Badiu în perioada interbelică. După cum se vede, totul respiră entuziasm patriotic şi poartă amprenta personalităţii celui mai mare scriitor român de până la Mihai Eminescu.

Ca publicaţie literară, „Deşteptarea“ a existat încă din secolul al XIX-lea. În 1879, la 25 decembrie, apărea la Lugoj acest „jurnal beletristic, ştiinţific, economic şi umoristic“, în care era retipărită poezia „Hora de la Plevna“ a lui Vasile Alecsandri. La Cernăuţi, o altă „Deşteptare“ (1893-1904) ţine să-i publice şi ea un text – „Ştefan şi codrul“ – şi tot la Cernăuţi o „gazetă pentru popor“ va purta acelaşi nume. În urmă cu o sută de ani, Federaţia Socialiştilor Români din America îşi editează o foaie săptămânală, iar la Chişinău, în iulie 1989, Frontul Popular din Moldova îşi tipăreşte un buletin cu acelaşi titlu. „Deşteptarea“ se va numi şi revista macedo-română apărută la Bucureşti în 1990 şi tot atunci şi în acelaşi loc Partidul Socialist Liberal îşi scoate propriul organ de presă.

„Enciclopedia României“ a lui Lucian Predescu (1940) enumeră localităţile unde au apărut ziare cu acest titlu: Huşi (1879), Vaslui (1876), Focşani (1871; 1904), Iaşi (1882; 1917), Piatra-Neamţ (1891; 1914), Braşov (1905), Soroca (1918), Bucureşti (1932), Galaţi (1934). „Istoria jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică“ (coord., Marian Petcu, 2012) aduce, firesc, noutăţi. „Deşteptarea“ mai apărea la Bucureşti (1874), Salonic (1908), Craiova (1911), Roman (1912; 1913), Râmnicul Sărat (1927), Constanţa (1931), Brăila (1932), Timişoara (1934), Arad (1946) şi, mai aproape de noi, Bacău (1989), Constanţa (1990), Brăila (1991), Slatina (1997).

Nu cunoaştem biografia acestor periodice, dar ştim că „Deşteptarea“ băcăuană se distinge prin longevitate şi – spun cititorii – calitate jurnalistică.

Despre Sfinţii Părinţi după trup ai Domnului

Sfânta Biserică Ortodoxă sărbătoreşte în Duminica dinaintea Naşterii Mântuitorului pe toţi Sfinţii Părinţi după trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, pe toţi cei care au făcut în parte posibil misterul Întrupării lui Dumnezeu. Aceşti Părinţi nu doar au aşteptat venirea lui Mesia, ci au şi prezis-o prin profeţii şi prin diverse semne.

Sfântul Evanghelist Matei, cel de la care se citeşte în această duminică genealogia Mântuitorului, scoate în evidenţă încă din primul verset al Evangheliei sale faptul că Iisus era din familia lui David: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.” (Matei 1, 1). Folosindu-se de o expunere ascendentă, Matei enumeră genealogia de la Avraam până la Iosif, logodnicul Mariei, dovedind că acesta nu doar că se trăgea din tribul lui Iuda, dar îl avea strămoş direct pe David.

În expunerea genealogiei strămoşilor lui Iisus, Matei sare uneori peste câteva generaţii, astfel încât „neamurile de la Avraam până la David [să fie] paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon [să fie] paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos [să fie] paisprezece neamuri” (Matei 1, 17). Înţelegem de aici că Matei a ales cu foarte mare grijă numele pe care le-a inclus în această genealogie. Cu toate acestea, atunci când le citim, observăm că pe lângă persoanele credincioase şi ascultătoare de Dumnezeu, Matei a inclus în genealogia lui Iisus şi regi necredincioşi şi răi, neascultători faţă de Dumnezeu şi faţă de nevoile poporului, sau femei care au conceput în păcat.

Explicaţia pentru această alegere o putem găsi la Sf. Apostol Pavel, care afirma că Iisus „s-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2, 7) pentru a ne mântui. Iisus s-a făcut asemenea nouă nu doar în privinţa aspectului fizic. S-a făcut asemenea nouă şi în ceea ce priveşte bagajul de probleme pe care fiecare persoană îl moşteneşte din familie.

Tot haosul adus în lume de păcatul neascultării lui Adam şi Eva îl găsim în genealogia prezentată de Matei la începutul Evangheliei sale. Lupta continuă dintre bine şi rău, dintre persoane care îl urmează pe Dumnezeu şi persoane care I se împotrivesc, o găsim în genealogia lui Isus.

În tot acest haos însă, Iisus vine să aducă pacea. Iar această „venire” a avut loc pentru că două persoane, Iosif şi Maria, au acceptat voinţa lui Dumnezeu atât în viaţa lor personală, cât şi în cea de familie.

Încărcătura şi haosul din istoria noastră personală sau familială, parinţii, copiii sau rudeniile pe care le avem, ne-ar putea face să credem că nu suntem vrednici de a primi îndurarea lui Dumnezeu. Genealogia lui Iisus pe linie paternă, prin Iosif, însă, arată contrariul. Indiferent de „bagajul” cu care venim din familie, în momentul în care, la nivel personal, acceptăm să ne supunem voinţei Domnului, Iisus va veni din nou în lume prin noi. În primul rând va veni în viaţa noastră personală, apoi în viaţa familiei noastre, iar de acolo în viaţa societăţii intregi.

Acum, cu câteva zile înainte de a sărbători Naşterea Mântuitorului, venirea Sa în lume, fiecare creştin trebuie să înţeleagă că prin decizia sa personală de a-şi mărturisi credinţa în Iisus prin fapte bune, prin respectarea voinţei Lui, poate face ca această mare taină a Întrupării să fie un eveniment continuu în viaţa sa şi a lumii şi astfel să păşească în mod neabătut pe calea mântuirii.

Crăciun Fericit şi un An Nou plin de binecuvântări de la Domnul nostru Iisus Hristos !

Pr. dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

Maternitate spirituală

Într-o şcoală, nişte călugăriţe pregăteau copiii pentru piesa de Crăciun. Micuţei Lidia nu îi plăcea însă rolul care i s-a dat şi dorea să schimbe replicile cu cele ale prietenei sale, Monica. Atunci când a fost întrebată de ce, ea a răspuns: „Este mai uşor să fii un înger decât să fii mama lui Cristos”. Fetiţa avea mare dreptate. Să fii mama lui Cristos nu este o misiune uşoară. Însă oricât de dificilă ar fi, este tocmai ceea ce ni se cere să fim! Deşi Isus s-a născut la Betleem, dorinţa sa reală este să se nască mereu în inimile credincioşilor.

Mama lui Cristos este un titlu rezervat în mod normal Mariei. Însă Maria este mama lui Cristos în două sensuri. Ea este mama lui Cristos în sens fizic, pentru că ea l-a purtat în sânul ei pe Isus şi l-a născut. Dar ea este, de asemenea, mama lui Cristos în chip spiritual. În sens spiritual, rolul de a fi mamă a lui Cristos este un rol pentru toţi creştinii. Noi toţi, putem şi trebuie să devenim mame ale lui Cristos. Această chemare a creştinilor este foarte comună între misticii creştini. Preotul dominican Meister Eckhart spunea că Dumnezeu a făcut sufletul omului pentru a-l purta în el pe Fiul dumnezeiesc şi că, atunci când această naştere are loc, Dumnezeu este mai bucuros decât de crearea cerurilor şi a pământului.

Ce este maternitatea spirituală a lui Cristos şi cum are loc aceasta? Pentru a găsi răspunsul trebuie să ne întoarcem chiar la Cristos. „Pe când sIsust mai vorbea încă mulţimilor, iată că mama şi fraţii lui stăteau afară, căutând să-i vorbească. Atunci i-a spus cineva: «Iată, mama şi fraţii tăi stau afară şi vor să-ţi vorbească». Dar el i-a răspuns celui care îi vorbise: «Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?» Şi, întinzându-şi mâna spre discipolii săi, a spus: «Iată mama mea şi fraţii mei! Căci oricine face voinţa Tatălui meu din ceruri acela îmi este şi frate şi soră şi mamă»” (Mt 12,46-50).

Aceasta ne arată că Isus aşteaptă de la cei care îl urmează să îi fie nu doar fraţi şi surori, ci şi mame, iar modalitatea de a fi mamă a lui Isus este să facem voinţa lui Dumnezeu. Devii mamă a lui Cristos spunând „da” lui Dumnezeu, chiar dacă se pare că ne cere ceea ce omeneşte este imposibil, precum i-a cerut Mariei să fie o mamă fecioară. Pentru a deveni mame ale lui Cristos trebuie să ne însuşim rugăciunea Mariei: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38).

Aceasta este rugăciunea care l-a adus pe Dumnezeu jos din ceruri pentru a sălăşlui cu trup şi suflet într-o umilă tânără. Este rugăciunea care a provocat cel mai important eveniment din istoria omenirii: Dumnezeu s-a întrupat ca Isus. Este rugăciunea care a schimbat pe veci cursul istoriei.

Nu este uşor să fii mamă a lui Cristos, însă Maria ne arată cum să acţionăm. Să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, să-i spunem „da” lui Dumnezeu, chiar şi când pare a fi împotriva planurilor noastre, împotriva oricăror speranţe ale noastre.

Crăciunul fiind aproape, fie ca Maria să ne amintească aceasta: adevăratul Crăciun este, de fapt, acela în care Cristos se naşte nu în micul Betleem, ci în sanctuarul interior al inimilor noastre.

Pr. Silviu-Cristian Salca, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

Primii 25 de ani cu Desteptarea – 2010

Cateva imagini din anul 2010

Bacau: Un calator a murit in Gara, in timp ce astepta trenul

    Un barbat, in vârsta de 75 de ani, din judetul Neamt, a fost gasit mort pe o banca de pe peronul Garii Bacau, acolo unde astepta trenul ca sa ajunga acasa, venind de la Bucuresti.

    Era in jur de ora 5.00 dimineata când s-a constatat ca acesta nu mai da semne vitale.

    A fost chemat un echipaj Smurd care a efectuat manevre de resuscitare, insa fara rezultat.

    Batrânul era cunoscut cu afectiuni cardiace si asupra lui s-au gasit mai multe medicamente.

    Se presupune ca a suferit un infract miocardic.

    Darmanesti: Comemorare pentru jandarmul mort la Revolutie

      Joi dimineata, la Darmanesti, a fost comemorat eroul Revolutiei din 1989, colonel de jandarmi post-mortem Gheorghe Popovici. Ceremonialul militar si religios a avut loc la monumentul eroului din centrul orasului, in prezenta oficialitatilor locale si a zeci de oameni.

      Supravietuitor al masacrului de la Otopeni, plt. adj. sef Florin Radu, pe vremea aceea militar în termen a vorbit despre ce a trait atunci. „Col. Gheorghe Popovici era unul din cei doi ofiteri care asigurau comanda subunitatii noastre venite de la Câmpina la Bucuresti.

      Când am ajuns la Aeroportul Otopeni am fost întâmpinati cu gloante, cu toate ca pe traseul nostru am fost opriti de doua ori pentru recunoastere. Au cazut multi colegi de-ai mei, au cazut si ofiteri, patru la numar”, a spus plt. adj. sef Radu. Activitatea s-a incheiat cu depunerea de coroane de flori si defilarea plutonului de jandarmi.

      Grefiera de la Tribunalul Bacau, retinuta de DNA

      In cursul zilei de joi, procurorii de la Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Bacau, au retinut o grefiera de la Tribunalul Bacau.

      „Clienta mea este acuzata de infractiunile de trafic de influenta si complicitate la trafic de influenta, urmând ca vineri sa se judece propunerea de arestare preventiva”, a declarat avocatul Liviu Ghioc, aparatorul grefierei.

      Potrivit unor surse, aceasta ar fi fost de acord sa intervina pentru ca un individ anchetat sa fie lasat in libertate. Se pare ca in acest dosar mai sunt cercetate si alte persoane.

      Adapost pentru nevoiasii Bacaului

        Reprezentantii Primariei au anuntat joi, in cadrul unei conferinte de presa, lansarea unui nou proiect cu finantare europeana. Este vorba despre amenajarea unui spatiu pentru cazarea temporara a persoanelor fara adapost din municipiul Bacau.

        Lucrarile constau in reamenajarea unei cladiri in care a functionat un punct termic, pe strada Milcov. Cladirea va fi compratimentata pe doua nivele si astfel vor rezulta zona de primire, sase dormitoare, cabinetul medical, o zona de consiliere socio-profesionala, una de igienizare si una de socializare. Valoarea intregii investitii se ridica la 1,77 milioane lei, din care contributia Primariei este de 306.000 lei.

        „Pe raza municipiului au fost identificate in jur de 50 de persoane fara adapost, dintre care 19 sunt din Bacau. Vechiul adapost asigura doar cazare si hrana si nu mai corespunde programelor moderne de asistenta sociala. Noul adapost asigura servicii integrate si va fi o solutie inclusiv pentru politia locala, atunci când se confrunta cu persoane cu astfel de statut social.

        Persoanele fara adapost vor fi gazduite aici cel mult trei luni, timp in care vor primi adapost, hrana, consiliere psihologica pentru crestererea respectului de sine, ceea ce le va usura reintegrarea sociala. In acest rastimp, personalul nostru va incerca sa le reintegreze profesional si dupa ce vor avea un venit stabil le vom cauta si domiciliu.

        Sederea in adapost se poate prelungi cu câte trei luni, de la caz la caz”, a precizat Daniela Pozânarea, directorul Directiei de Asistenta Sociala Bacau. Prin infiintarea noului adapost, care va fi functional din iarna viitoare, se vor creea opt locuri de munca.

        Mos Craciun aterizeaza marti in Bacau

          Mos Craciun va veni si anul acesta pe calea aerului pentru copiii militarilor bacauani.

          Deocamdata, din cauza conditiilor meteo nu se stie exact cu ce va ateriza in Bacau, insa, Mos Craciun va schimba sigur sania cu aripile tricolore ale unui avion IAR-99 Soim sau cu elicea unui elicopter IAR 330 Puma Socat.

          Conform traditiei, copiii militarilor il vor astepta pe Mos Craciun pe una din bretelele pistei de la Baza Aeriana 95 Bacau.

          Dupa ce va fi primit asa cum se cuvine, mosul, copiii si parintii acestora se vor deplasa spre clubul unitatii militare pentru a asista la un spectacol dedicat sarbatorilor de iarna.

          In functie de prestatia copiilor, Mos Craciun va scoate din sacul sau cadourile mult dorite.

          Un bacauan gelos a rapit doi presupusi amanti ai nevestei

            Un bacauan este acuzat ca a rapit doi barbati pe care i-a acuzat ca fac sex cu sotia sa. Unul dintre presupusii amanti a scapat cu fuga, dar al doilea a fost taiat pe fata cu un cutter. Sotia agresorului a ajuns la spital dupa ce a fost batuta de sotul gelos.

            Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău au depistat, la data de 17 decembrie a.c., un bărbat de 35 de ani, din Bacău, bănuit de săvârșirea unor infracțiuni, care se sustrăgea cercetărilor.

            În fapt polițiștii au stabilit că la data de 11 decembrie a.c., bărbatul în cauză, în timp ce se afla într-un bar din municipiul Bacău a agresat un bărbat de 39 de ani, căruia i-a provocat cu un cutter mai multe leziuni în zona feței.

            În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că la data de 11 decembrie a.c. bărbatul de 35 de ani l-ar fi lipsit de libertate în mod ilegal pe bărbatul de 39 de ani, l-ar fi imobilizat și agresat fizic sub pretextul că acesta ar fi întreținut raporturi sexuale cu soția sa. Victima a reușit să fugă și fost prinsă de suspect într-un bar din Bacău.

            De asemenea, polițiștii au mai stabilit că în aceeași zi bărbatul de 35 de ani și-ar fi agresat și soția căreia i-ar fi provocat leziuni pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale.

            Tot din cercetări a mai rezultat că în luna octombrie a.c. pe același motiv de gelozie, bănuitul ar fi lipsit de libertate în mod ilegal, sub amenințare cu un cuțit, un bărbat de 36 de ani din Bacău, iar ulterior l-ar fi amenințat în repetate rânduri cu acte de violență.

            Față de bărbatul de 35 de ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare în formă continuată, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

            Acesta va fi prezentat Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă.

            Un TIR a dat peste o femeie intinsa pe strada

              La data de 17.12.2014, in jurul orei 21:00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victimă pe D.N. 2G, în afara localitatii Comănești.

              În urma cercetarilor efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 25 de ani, din județul Vaslui, care conducea un ansamblu format din autotractor și semiremorcă pe D.N. 2G, pe direcția Moinești- Comănești, a surprins si accidentat mortal o persoană de sex feminin de 57 de ani, din Comănești, care era intinsa pe carosabil.

              Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judetean Bacău, în vederea efectuarii necropsiei.

              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

              În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

              Depasire cu trei victime la Grigoreni

                La data de 17.12.2014, în jurul orei 16.30, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victime în localitatea Grigoreni, pe D.N.2 G.

                Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 52 de ani, din comuna Solonț, care conducea un autoturism pe D.N. 2 G, spre Moineşti a intrat în depăşirea neregulamentară a unui autobuz, condus regulamentar de un bărbat de 40 de ani, din Comăneşt şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de un băcăuan de 44 de ani.

                În urma evenimentului rutier, cei doi conducători auto de 52 și 44 de ani, precum și pasagera din autoturismul condus de bărbatul de 52 de ani au fost transportați la Spitalul de Urgență Moinești, pentru îngrijiri medicale.

                Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                Perchezitii la suspecti de santaj, camatarie si trafic de minori

                  Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău au destructurat o grupare infracţională specializată în şantaj, camătă, trafic de persoane şi minori.

                  Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău au efectuat, la data de 15 decembrie a.c., 6 percheziţii domiciliare în municipiul Bacău, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de asociere în grup infracţional organizat, şantaj, camătă şi trafic de persoane şi minori.

                  Din cercetări a rezultat că, în perioada ianuarie-decembrie a.c., liderul grupării şi fratele său ar fi împrumutat cu bani mai multe persoane. În momentul înmânării sumelor către părţile vătămate, erau încheiate contracte de împrumut olografe, în care era trecută dobânda percepută, sumele de restituit devenind astfel foarte mari.

                  Alţi doi membri ai grupării ar fi preluat banii de la datornici şi ar fi ţinut evidenţa celor împrumutaţi.

                  De asemenea, alte două persoane din cadrul grupării ar fi acţionat prin violenţă şi ameninţări asupra datornicilor, având şi rolul de a identifica noi victime şi de a le induce acestora o stare de temere cu privire la intergritatea lor fizică.

                  Din investigaţiile derulate în acestă cauză a rezultat că o parte din tinerele care au luat bani cu împrumut de la membrii grupării ar fi fost ameninţate şi traficate în scopul exploatării sexuale, pentru a-şi achita datoria ce le era imputată.

                  6 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- S.T. Bacău, pentru continuarea cercetărilor.

                  În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. –S.T. Bacău au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore faţă de două persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de asociere în grup infracţional organizat, şantaj, camătă şi trafic de persoane. Față de cele două persoane, magistrații Tribunalului Bacău au dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioada de 30 de zile.

                  Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi DIPI. Acţiunea a beneficiat de sprijinul G.M.J. Bacău.

                  La volan cu permisul anulat și cu 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat

                    La data de 17.12.2014, în jurul orelor 24:00, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Calea Romanului din Bacău, o autoutilitară la volanul căreia a fost identificat un bărbat de 37 de ani din Bacău.

                    Conducătorul auto emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgențe Bacău în vederea recoltării mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

                    În urma verificărilor efectuate cu privire la conducătorul auto polițiștii au mai stabilit că acesta are permisul de conducere anulat din luna ianuarie 2014.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul de catre o persoana care nu detine permis de conducere și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

                    Bacauanul Cristian Vintila, arestat pentru vanzare de arme

                      Fostul consilier local bacauan Cristian Vintila a fost arestat pentru ca ar fi incercat sa vanda arme unei grupari teroriste.

                      Trei bărbați, printre care doi români, au fost arestați în Europa în această săptămână fiind acuzați în Statele Unite că au conspirat să vândă arme pentru a fi utilizate împotriva americanilor în Columbia, au anunțat procurori federali din New York miercuri, informează Reuters.

                      Toți trei au fost acuzați de conspirație pentru a ucide ofițeri și angajați ai Statelor Unite și de conspirație pentru a oferi sprijin material sau resurse unui grup rebel columbian, potrivit actului de acuzare.

                      Procurorii i-au acuzat pe Cristian Vintilă, 44 de ani, din România; Massimo Romagnoli, 43 de ani, din Grecia; și Virgil Flaviu Georgescu, 42 de ani, din România, notează Reuters.

                      Cei trei ar fi vrut să vândă arme anti-aeronave, arme de foc și alte elemente grupului rebel columbian FARC pentru utilizarea lor împotriva Statelor Unite, dar afirmațiile lor au fost făcute de fapt unor surse confidențiale care lucrează în Administrația SUA Antidrog, potrivit unui comunicat.

                      Guvernul SUA a desemnat FARC în 1997 organizație teroristă străină.

                      Potrivit procurorilor americani, FARC este cel mai mare furnizor mondial de cocaină și membri FARC au ucis și răpit americani ca represalii pentru asistența acordată de SUA luptei anticocaină din Columbia. Un membru FARC a fost extrădat în noiembrie în Statele Unite acuzat de luare de ostatici și terorism.

                      Rechizitoriul nu precizează dacă FARC știa despre intenția celor trei de a vinde arme. Ei sunt acuzați că au fost dispuși să vândă arme FARC, știind că ele ar fi folosite împotriva forțelor SUA care asistă guvernul Columbiei.

                      Vintilă și Georgescu au fost arestați în Muntenegru luni și Romagnoli a fost arestat tot acolo marți, au afirmat procurorii în comunicat.

                      Nu se cunoaște dacă vreunul dintre ei are avocați americani sau cât de curând ar putea fi extrădați în Statele Unite. Un purtător de cuvânt al procurorului din Manhattan Preet Bharara a refuzat să comenteze.

                      FARC /Forțele Armate Revoluționare din Columbia/ au apărut în 1960 dintr-o mișcare țărănească cerând reforma agrară și guvernul columbian a început negocieri de pace în
                      Cuba la sfârșitul anului 2012. FARC a declarat o încetare a focului unilaterală nedeterminată
                      începând cu 20 decembrie, adaugă Reuters.

                      AGERPRES
                      FOTO: Fermapolitica.ro

                      Pagina 1

                        pagina1

                        Fotbal/ Liga a IV-a: Onestiul vrea din nou in C

                        Fundasul Rares Mihalache si antrenorul Daniel Munteanu vad Onestiul din nou in C. Foto: Ioan Bisca

                        In sezonul trecut a ratat promovarea in C pentru un gol. Sau, mai exact, un autogol. Autogolul lui Marius Manea, care a condamnat-o pe FCM Dinamo Onesti sa piarda derby-ul promovarii cu Sport Club II. Faptul ca „satelitul” Sport Clubului, invingator la „baraj”, nu s-a mai inscris in Liga a III-a din cauza dificultatilor financiare nu a facut decât sa sporeasca mâhnirea echipei de pe Trotus.

                        Dar si sa o ambitioneze! Dovada? FCM Dinamo Onesti a incheiat 2014 pe locul secund, dupa o victorie cu 1-0, parafata de golul lui Gafita, chiar impotriva rivalei Sport Club II. „Obiectivul meu personal este sa promovez cu Onestiul in esalonul trei”, marturiseste noul antrenor al viceliderei, Daniel Munteanu.

                        Ajuns la 36 de ani, D. Munteanu si-a pus ghetele in cui dupa o cariera prodigioasa la nivelul primei ligi, unde a jucat, printre altele, pentru FC Onesti, Unirea Urziceni, Farul si Otelul. „Puteam sa mai joc, dar nu imi place sa amestec activitatea de antrenor cu cea de jucator.

                        Prefer sa-mi ajut echipa doar de pe margine”, spune Daniel Munteanu, care mizeaza pe un lot cu o medie de vârsta foarte scazuta si care il are ca mezin pe fundasul Vlad Patriche (15 ani). Media e „stricata”, ocazional, de fratele antrenorului, Costel Munteanu, la rândul sau fost jucator de prima liga.

                        „Daniel sta pe banca, iar pe mine ma exploateaza, obligându-ma sa joc la 40 de ani batuti pe muchie”, zâmbeste Costel, care pune umarul si… piciorul atunci când e nevoie: „Asa, ca sa capete incredere pustii”. Iar pustii au prins tot mai multa incredere, astfel incât promovarea in C nu e un vis desart.

                        „Eu vreau sa incheiem pe primul loc, insa cred ca ne putem atinge obiectivul si de pe locul secund” a subliniat antrenorul Daniel Munteanu, care a argumentat: „Nu cred ca Sport Club II mai are drept de promovare dupa ce in vara nu s-a inscris in campionatul ligii a treia”. Onestenii mai au un pariu: sa readuca lumea la stadion.

                        „E un obiectiv realizabil. Asa cum noua ne-a revenit placerea de a juca, speram ca si spectatorilor sa le revina placerea de a ne vedea la lucru”, a concluzionat fundasul stânga Rares Mihalache.

                        [wonderplugin_gallery id=”116″]

                        Clasament Liga a IV-a

                        1 Sport Club II Bacau 16 14 1 1 64-10 43p.
                        2 FCM Dinamo Onesti 16 12 3 1 73-12 39p.
                        3 CS Nicolae Balcescu 15 11 3 1 51-7 36p.
                        4 AS Tescani 15 9 3 3 36-21 30p.
                        5 CS Dofteana 15 9 1 5 42-29 28p.
                        6 UZU Darmanesti 16 8 2 6 37-28 26p.
                        7 Vointa Gârleni 15 7 4 4 29-30 25p.
                        8 CSM Moinesti 14 7 2 5 34-29 23p.
                        9 Vointa Oituz 16 6 2 8 35-39 20p.
                        10 AS Filipesti 13 6 1 6 25-22 19p.
                        11 AS Negri 16 5 3 8 24-30 18p.
                        12 AS Magura Casin 15 5 3 7 27-44 18p.
                        13 Gloria Zemes 15 4 4 7 28-38 16p.
                        14 Vulturul Magiresti 16 3 2 11 16-69 11p.
                        15 Magura Târgu-Ocna 15 2 3 10 16-42 9p.
                        16 Flamura Rosie Sascut 15 2 0 13 8-45 6p.
                        17 AS Siretu 14 1 2 11 19-61 5p.

                        ULTIMELE ȘTIRI