20 aprilie 2024
EconomieAmenzi de peste 26 miliarde de lei vechi primite de comercianti intr-un...

Amenzi de peste 26 miliarde de lei vechi primite de comercianti intr-un an

Anul trecut, angajatii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Bacau le-au calcat pragul a mii de agenti economici din tot judetul. Cele mai multe controale – aproape 30 la suta – au fost efectuate la comerciantii de produse alimentare, insa, nu au scapat de verificari nici prestatorii de servicii din domeniul alimentar sau nealimentar ori cei din domeniul financiar.

Practic, au fost luate la bani marunti firme din tot spectrul econkmic, de la supermarketuri si lanturi de magazine, banci, IFN-uri, pâna la unitati din alimentatia colectiva, hoteluri si pensiuni sau gradinite cu program prelungit, particulare si de stat etc.

Ca de obicei, cei mai multi dintre cei controlati nu erau deloc in regula, fapt pentru care s-a impus aplicarea de sanctiuni contraventionale. In total, aproape 1.900 de firme au fost amendate anul trecut de Protectia Consumatorilor, valoarea totala a acestor sanctiuni depasind 2,6 milioane de lei (circa 26 de miliarde de lei vechi).



Cele mai multe nereguli au fost depistate la produsele alimentare – 543 si cele nealimentare – 414, insa, deficiente au fost gasite si la prestatorii de servicii din domeniile financiar, alimentar, nealimentar si alte segmente.

„Pentru ca o parte din marfa controlata nu indeplinea conditiile de calitate care sa-i permita a fi comercializata, s-a dispus retragerea definitiva a unei cantitati in valoare de peste 765.000 de lei (circa 7,6 miliarde de lei vechi)”, a declarat Alin Nastasa, comisar sef adjunct la CJPC Bacau.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri