28 martie 2024
ActualitateSarbatoarea lecturii, la „Alecsandri”

Sarbatoarea lecturii, la „Alecsandri”

Elevii de gimnaziu de la Colegiul National „Vasile Alecsandri” au participat, în aceste zile, la un concurs de propunere de coperte pentru cartea îndragita, sub forma unor materiale grafice care au fost expuse în holul colegiului.

Concursul face parte din proiectul „Biblioteca, inima scolii”, aflat în al doilea an de derulare, sub coordonarea prof. Ramona Palade-Jitaru. Elevii vor primi diplome cu premii, jurizarea fiind facuta de colegii lor de la alte clase.

„Scopul acestui proiect este sa facem din lectura un obicei de viata care sa produca, mai înainte de orice, placere. A citi zilnic si a face acest lucru cu placere dorim sa devina o obisnuinta”, ne-a declarat profesorul coordonator. Pâna în acest moment, prin acest proiect au fost derulate mai multe activitati.



„În primul rând, am reusit sa donam bibliotecii colegiului mai multe volume de data recenta, cu literatura de ultima ora, apreciata de elevi. Am facut astfel un colt al elevului gimnazist. Bucuria mea este ca toate volumele de aici nu poposesc prea mult în raft, caci elevii le împrumuta si le citesc.

Am aflat chiar ca elevul care restituie o carte merge la biblioteca cu un alt prieten care preia volumul chiar atunci. Elevii s-au prins în joc”, a observat prof. Palade-Jitaru. De asemenea, în cursul anului trecut, au fost derulate doua activitati de donare de carte pentru elevii din rural care nu au posibilitati financiare sa cumpere carte. Activitatile au vizat manastirea catolica din Gioseni care deruleaza activitati de tip scoala dupa scoala.

Ioana Grintescu, clasa a VII-a B

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri