sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 32

„Să nu ne uităm tradițiile!”

    A fost îndemnul-constatare rostit de Ana-Maria Egarmin, inspectorul școlar general, la finalul „Conexiunilor culturale” derulate la Tescani ‒ Berești-Tazlău. S-au asociat aprecierilor vicepreședinții Consiliului Județean Bacău: „E un exemplu grăitor de colaborare între instituții care cred cu tărie că educația și cultura sunt temelii ale comunității” (Vasile Isvoran), respectiv „oglinda perfectei relații cu Florin Zăncescu, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău (Gelu Margină).

    „Când am proiectat această sală de festivități, am ținut să fixăm în podea scaunele, pentru a nu se petrece aici decât evenimente culturale și a evita impregnarea mirosului de sarmale în pereți”, a subliniat expresiv primarul Dumitru Tulpan. „Avem resurse în trecutul bogat al comunei și în aptitudinile tinerilor și elevilor din comună”, a confirmat Viorel-Georgian Dumitru, directorul Școlii.

    La Centrul Cultural „George Enescu” au fost aduse în prezent două personalități naționale: Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu, descrise de Feodosia Rotaru, Marian Lungu și Ștefan-Alexandru Negru, prin vizionarea unor secvențe din filmele „Cantemir” (1973) și „Ciprian Porumbescu” (1972). Comentariile lui Amedeo Spătaru, cândva membru în echipele de filmare ale altor producții de la Studiourile Cinematografice Buftea, au completat portretele propuse.

    Momentul donării de carte a cuprins prezentarea volumelor „Patrimoniul cultural imaterial al judeţului Bacău, I, Meşteşugurile” (Bacău, Editura Vasile Alecsandri, 2024), de Feodosia Rotaru, și Decemianuarie. O panoramă a tradiţiilor de iarnă – judeţul Bacău”; culegere de folclor literar realizată de studenți și coordonată de Ioan Dănilă (Bacău, Editura Egal, seria „Universum Bacoviensis”, 2019). Comuna Berești-Tazlău este prezentă prin plugușorul cules în 2004 de studenta Paula Țuțuianu de la Ștefan Moraru (65 de ani), din satul Turluianu.

    Manifestarea a fost încununată cu spectacolul folcloric al Grupului „Bereșteanca”, pregătit de elevii îndrumați de cadrele didactice din comună.

    Foto: Amedeo Spătaru

     

     

     

     

     

     

    Programul Rabla 2025: AFM suplimentează fondurile pentru mașinile cu motoare termice și hibride, după ce bugetul s-a epuizat în 13 minute

      Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat suplimentarea fondurilor destinate persoanelor fizice care doresc să achiziționeze autovehicule noi cu motoare termice sau hibride, după ce bugetul inițial al programului Rabla s-a epuizat în timp record – doar 13 minute de la deschiderea sesiunii din 30 septembrie.

      Potrivit instituției, cererea ridicată pentru mașinile cu ardere internă, inclusiv GPL/GNC, precum și pentru motociclete și autovehicule hibride, a determinat redirecționarea a 45 de milioane de lei către această categorie, prin diminuarea fondurilor alocate autovehiculelor electrice.

      „AFM a decis redistribuirea bugetului alocat sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla auto, în vederea suplimentării fondurilor pentru persoanele fizice care doresc să-și achiziționeze autovehicule noi cu motoare termice și hibride”, a transmis instituția într-un comunicat oficial.

      Noi înscrieri din 6 noiembrie

      Persoanele fizice interesate de sprijinul oferit de stat se vor putea înscrie începând cu 6 noiembrie, ora 10:00, până la 15 decembrie 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

      Prima sesiune, deschisă în 30 septembrie, s-a încheiat rapid, după ce 7.298 de persoane au accesat aplicația AFM și au consumat bugetul de 80 milioane de lei destinat achiziționării de mașini cu motoare termice, hibride sau motociclete.

      În paralel, programul pentru vehicule electrice și plug-in hibride continuă. Până acum, peste 2.000 de persoane fizice s-au înscris pentru achiziționarea de autovehicule electrice, hibride plug-in sau cu pilă de combustie pe hidrogen, iar sesiunea rămâne deschisă până la 25 noiembrie 2025.

      Vouchere reduse pentru mașinile electrice

      Programul Rabla 2025 aduce și schimbări importante: valoarea voucherului pentru mașinile electrice a fost redusă la 18.500 de lei (aproximativ 3.700 de euro), la jumătate față de anii anteriori.

      Această modificare a fost introdusă prin noul ghid unic al Programului Rabla, valabil pentru perioada 2025–2030, care reunește într-un singur document regulile ce guvernau anterior programele Rabla Clasic și Rabla Plus.

      Suspendări și relansări

      Inițial, lansarea sesiunii pentru persoane fizice fusese amânată. Pe 18 iunie 2025, AFM a anunțat suspendarea tuturor programelor de finanțare, inclusiv Rabla, „în contextul negocierilor privind formarea noului Guvern, pentru asigurarea echilibrului bugetar și a stabilității instituționale”.

      După stabilizarea situației politice, instituția a revenit cu un calendar clar și cu instrumente de sprijin pentru cetățeni. Astfel, AFM a publicat o cerere-demo în aplicația informatică, care permite celor interesați să se familiarizeze cu procesul de înscriere, precum și un clip video informativ destinat sesiunii din 6 noiembrie.

      Un nou mod de înscriere pentru persoanele fizice

      Potrivit Ordinului MMAP 2.369/2025, persoanele fizice se înscriu direct în aplicația informatică dedicată Programului Rabla, fără a mai depinde de intermediari sau dealeri auto pentru depunerea documentației.

      Această digitalizare are scopul de a eficientiza procesul de aplicare și de a asigura transparența distribuirii fondurilor.

      Concluzie

      Suplimentarea fondurilor pentru mașinile cu motoare termice și hibride arată clar că interesul românilor pentru aceste tipuri de propulsie rămâne ridicat, în ciuda politicilor europene de electrificare accelerată. Prin noua sesiune din noiembrie, AFM oferă o a doua șansă celor care nu au reușit să se înscrie la începutul toamnei, în speranța unei derulări mai echilibrate și mai transparente a Programului Rabla 2025.

      Vești bune pentru șoferi: vor fi montate semafoare la intersecția cu probleme din Mărgineni

        Fostul prefect Claudiu Ilișanu a anunțat că, în curând, intersecția intens circulată dintre DJ Hemeiuș–Mărgineni și DN 2G (Calea Moinești) va fi semaforizată, măsură așteptată de mult timp de localnici și de participanții la trafic.

        Așa cum am promis în timpul mandatului de prefect, m-am ocupat personal de această problemă”, a precizat Ilișanu într-o postare publică, menționând că reprezentanții DRDP Iași s-au aflat deja la fața locului pentru ultimele detalii tehnice.

        Potrivit fostului prefect, achiziția semafoarelor și a echipamentelor necesare este deja finalizată, iar în perioada următoare se vor realiza ridicările topografice și stabilirea amplasamentelor. Dacă lucrările decurg conform planului, montarea semafoarelor va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie, iar branșamentele la rețeaua electrică vor fi efectuate de către UAT Mărgineni.

        Mulțumesc tuturor celor implicați!”, a transmis Claudiu Ilișanu, subliniind că implementarea acestui proiect va contribui semnificativ la creșterea siguranței rutiere într-un punct cunoscut pentru numeroasele accidente și blocaje de trafic.

        Astfel, una dintre cele mai problematice intersecții din zona Bacăului, despre care am semnalat la rubrica Bacăul vorbește, va beneficia, în scurt timp, de un sistem modern de semaforizare menit să fluidizeze traficul și să reducă riscul de accidente.

        Doru Octavian Dumitru revine pe scenă

          După cumpăna prin care a trecut în urmă cu o săptămână, îndrăgitul comediant Doru Octavian Dumitru le aduce fanilor o veste bună: artistul va reveni pe scenă.

          PROMOȚIA SĂPTĂMÂNII | 28 OCTOMBRIE – 4 NOIEMBRIE

          La fel ca odinioară, bucuriile simple aduc cel mai mult gust la masă.

          Săptămâna aceasta ți-am pregătit un mic „coș de bunătăți”, numai bun pentru o masă ca la bunici:

          🥩 Șunculiță cu carne Gabioti – 4 lei / 100 g

          🌽 Mălai superior Mara – 2,3 lei / kg

          🧀 Telemea de oaie Five Continents – 20 lei / 300 g

          🍷 Vin Fetească Neagră – Gama DFR – 30 lei

          O mămăliguță caldă, lângă telemea și șunculița afumată, iar un pahar de vin roșu să încununeze tot festinul – exact cum ne răsfățau bunicii la mesele de duminică. ❤️

          📍 Te așteptăm în magazinele Direct din Fabrică , să iei gustul copilăriei direct acasă.

          O nouă livadă comunitară va fi plantată la Valea Seacă

            Între 3 și 5 noiembrie 2025, începând cu ora 9:00, la Valea Seacă, comuna Nicolae Bălcescu, va avea loc o amplă acțiune de plantare a unei livezi comunitare. Pe un teren de un hectar, situat în cartierul Albeni, vor fi plantați 1.000 de pomi fructiferi, menită să devină un spațiu verde dedicat comunității și educației ecologice.

            Evenimentul este organizat de Parohia Ortodoxă Valea Seacă, Asociația Arta în dar, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” și Școala Gimnazială Valea Seacă, cu sprijinul Plantăm speranță și Savori de Roză. Activitatea se va desfășura în vecinătatea bisericii de 200 de ani, cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, un loc încărcat de istorie și spiritualitate.

            Locul ales pentru eveniment se află pe traseele Pelerinaj 7 capele și Camino de România, oferind participanților prilejul de a descoperi frumusețea zonei, tradițiile locale și legătura profundă cu natura.

            Prin această inițiativă, organizatorii urmăresc implicarea comunității locale în activități ecologice, educative și civice, încurajând responsabilitatea față de mediul natural și spiritul de voluntariat.

            Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să participe la plantare sau să se alăture echipei de voluntari. Cei interesați sunt invitați să contacteze organizatorii pentru detalii și înscriere.

            Sunetul care contează: cum alegi căștile potrivite pentru experiențe audio de top

            Într-o lume în care muzica, podcasturile și apelurile video fac parte din rutina zilnică, alegerea unor căști de calitate nu mai este un moft, ci o necesitate. Fie că lucrezi de acasă, călătorești sau te relaxezi cu playlistul preferat, confortul și performanța audio sunt esențiale. Tehnologia a evoluat rapid, iar piața oferă o gamă variată de modele, fiecare cu caracteristici distincte. În acest context, brandurile consacrate au reușit să stabilească standarde ridicate în ceea ce privește sunetul și designul.

            Printre liderii acestui segment se numără casti Sony, recunoscute pentru calitatea excepțională a sunetului și funcțiile inovatoare. De la anularea activă a zgomotului până la conectivitatea wireless stabilă, aceste modele sunt concepute pentru a răspunde celor mai exigente cerințe. În același timp, există alternative competitive, precum casti Skullcandy, care pun accent pe design tineresc și prețuri accesibile, fără a compromite complet performanța.

            Alegerea căștilor potrivite nu se rezumă doar la brand. Este important să înțelegi ce tip de utilizare ai în vedere: gaming, sport, birou sau pur și simplu relaxare. Fiecare scenariu implică specificații diferite, de la autonomie și greutate, până la calitatea microfonului și rezistența la apă. În plus, confortul pe termen lung este un criteriu adesea subestimat, dar esențial pentru o experiență plăcută.

            În continuare, vom analiza principalele aspecte care fac diferența între modelele premium și cele entry-level. Vom discuta despre tehnologiile care îmbunătățesc experiența auditivă, avantajele conectivității moderne și modul în care poți alege produsul ideal în funcție de buget și preferințe. Astfel, vei putea decide dacă casti Sony sunt alegerea potrivită pentru tine sau dacă există alternative care merită luate în calcul.

            Primul criteriu de selecție este calitatea sunetului. Modelele premium oferă un spectru audio echilibrat, cu bass profund, medii clare și înalte bine definite. Castile Sony sunt apreciate pentru tehnologiile avansate, precum LDAC, care asigură o transmisie audio de înaltă rezoluție. În schimb, modelele mai accesibile pot compromite detaliile fine, ceea ce afectează experiența generală.

            Anularea activă a zgomotului este o funcție tot mai căutată. Aceasta permite izolarea de sunetele ambientale, oferind o experiență imersivă, ideală pentru călătorii sau spații aglomerate. Sony este un pionier în acest domeniu, integrând algoritmi inteligenți care ajustează nivelul de izolare în funcție de mediu. În comparație, casti Skullcandy oferă soluții mai simple, dar eficiente pentru utilizatorii care nu au nevoie de performanțe de top.

            Autonomia bateriei este un alt factor decisiv. Modelele wireless trebuie să ofere cel puțin 20-30 de ore de redare pentru a fi considerate fiabile. Casti Sony din gama premium depășesc adesea această limită, iar funcția de încărcare rapidă este un avantaj major. În schimb, modelele entry-level pot necesita reîncărcări frecvente, ceea ce poate deveni incomod în utilizarea zilnică.

            Confortul este esențial pentru sesiunile lungi de ascultare. Pernuțele moi, banda ajustabilă și greutatea redusă fac diferența între o experiență plăcută și una obositoare. În acest sens, modelele Sony sunt recunoscute pentru ergonomie, în timp ce castile Skullcandy mizează pe un design atractiv, dar uneori sacrifică din confort pentru a menține un preț competitiv.

            Conectivitatea modernă este un alt punct forte. Bluetooth 5.0, compatibilitatea cu asistenți vocali și aplicațiile dedicate pentru personalizarea sunetului sunt caracteristici standard în gama premium. În plus, funcțiile precum multipoint pairing permit conectarea simultană la mai multe dispozitive, ceea ce este extrem de util pentru utilizatorii activi.

            Durabilitatea și materialele utilizate influențează atât confortul, cât și longevitatea produsului. Modelele premium folosesc materiale rezistente, cu finisaje elegante, în timp ce opțiunile mai accesibile pot prezenta semne de uzură mai rapid. Este important să analizezi aceste detalii înainte de achiziție, mai ales dacă intenționezi să folosești căștile zilnic.

            Funcțiile suplimentare, precum controlul tactil, detectarea automată a purtării sau integrarea cu aplicații de streaming, adaugă valoare produsului. Casti Sony excelează la acest capitol, oferind o experiență completă și intuitivă. În schimb, modelele mai simple se concentrează pe funcțiile de bază, ceea ce poate fi suficient pentru utilizatorii care nu caută tehnologii avansate.

            In schimb raportul calitate-preț trebuie analizat în funcție de nevoile tale. Dacă ești un audiofil sau petreci mult timp în călătorii, investiția într-un model premium este justificată. Dacă, în schimb, cauți o soluție accesibilă pentru utilizare ocazională, casti Skullcandy pot fi o alegere inspirată. Important este să stabilești prioritățile înainte de a lua o decizie.

            Alegerea căștilor potrivite nu este doar o chestiune de brand, ci și de funcționalitate și confort. Analizând criterii precum calitatea sunetului, autonomia și ergonomia, vei putea identifica modelul care răspunde cel mai bine nevoilor tale. În acest sens, casti Sony rămân un reper al performanței, dar există și alternative competitive pentru bugete mai reduse.

            Într-o piață dinamică, unde tehnologia evoluează constant, este important să faci o alegere informată. Funcțiile suplimentare, materialele și compatibilitatea cu dispozitivele tale pot face diferența între o experiență mediocră și una excepțională. Nu te lăsa ghidat doar de preț, ci analizează atent specificațiile!

            Protest la Liceul „Petru Rareș” din Bacău: părinți și profesori, nemulțumiți de pierderea personalității juridice

              Părinți și profesori de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Bacău au protestat față de decizia prin care unitatea urmează să își piardă personalitatea juridică.

              Conform planului autorităților, liceul, care are în prezent 479 de elevi, va fi arondat Liceului Teoretic „Dumitru Mangeron”.

              Protestatarii susțin că această măsură va afecta identitatea școlii și procesul educațional, în timp ce reprezentanții administrației locale spun că reorganizarea are scopul de a eficientiza rețeaua școlară.

              Satul Coman, comuna Sănduleni – fără apă potabilă de zile întregi

              Vă scriu în numele locuitorilor din satul Coman, comuna Sănduleni, pentru a vă semnala o situație extrem de gravă: de vineri, localitatea este complet fără apă. De mai multe zile, oamenii – inclusiv copii și bătrâni – sunt nevoiți să se descurce fără apă potabilă, ceea ce le pune viața și sănătatea în pericol.

              Din păcate, nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Lipsa apei a devenit o problemă repetată, iar primăria nu oferă soluții concrete, ba chiar pare să încerce să ascundă gravitatea situației.

              Consider că această problemă reprezintă un pericol real pentru sănătatea publică și ar trebui sesizată Direcția de Sănătate Publică (DSP), deoarece afectează direct condițiile minime de igienă și trai ale locuitorilor.

              Dețin fotografii și filmări care demonstrează situația din teren și sunt dispus să le pun la dispoziția redacției pentru documentare.

              Vă rog respectuos să mediatizați urgent cazul, pentru ca autoritățile competente să ia măsuri și oamenii din satul Coman să poată avea din nou acces la apă potabilă.

              Cu stimă,
              Chesches Lucian
              Satul Coman, comuna Sănduleni

              Fotbal/ Liga 3: Aerostar și Viitorul Onești, derby de play-off

              Cele două divizionare C băcăuane se vor afla față în față, la Bogdănești, în ultima etapă a turului, obiectivul lor fiind securizarea prezenței în 1-4

              La finalul acestei săptămâni, campionatul Ligii 3 își va încheia conturile cu turul campionatului. Sigur, sezonul regular va continua în 2025 cu alte șase etape până pe data de 12 decembrie, ultimele cinci runde ale acestei faze, premergătoare play-off-ului și play-out-ului, urmând să aibă loc anul viitor, între 27 februarie și 27 martie.

              De notat că înaintea ultimei runde care va avea loc în acest weekend, județul Bacău are două echipe în zona play-off-ului din Seria 1: Aerostar și Viitorul Onești. De altfel, cele două formații se vor afla față în față sâmbătă, 1 noiembrie, la Bogdănești, baza sportivă a oneștenilor. „Aviatorii” ocupă locul 3, cu 16 puncte, în timp ce Viitorul se află cu o poziție și un punct mai jos.

              Etapa trecută, Aerostar a remizat, 2-2, pe teren propriu, în compania Gheorgheniului, la capătul unui meci ce-i dădea dreptul să spere la mai mult. În ciuda faptului că a dominat întâlnirea, echipa antrenată de Andrei Vatră s-a văzut condusă în două rânduri (0-1, gol Norbert- min.71 și 0-2, gol Farcaș- min. 83), egalând grație „dublei” lui Pantelei din minutele 72 și 89, ultima reușită fiind din penalty.

              De partea cealaltă, Viitorul Onești, care se afla pe ultima treaptă a podiumului înaintea rundei a zecea, a pierdut cu 1-0 la Iași în fața gazdelor de la ACS USV, ca urmare a punctului semnat de Erik Călin cu cinci minute înainte de final.

              Având în vedere că și în fotbal operează zicala „atunci când doi se bat, câștigă al treilea”, o eventuală remiză sâmbătă, între Viitorul Onești și Aerostar ar putea-o favoriza pe CSM Vaslui care, în această situație, ar urca pe podium cu o victorie acasă, contra Științei Miroslava. În ceea ce o privește pe a treia echipă a județului, FC Bacău 2 ocupă ultimul loc.

              Tânăra echipă- satelit a divizionarei B a pierdut săptămâna trecută cu 4-2 la Miroslava („dubla” oaspeților a aparținut lui Agapi), iar în ultima confruntare a turului, programată vineri, 31 octombrie, la Ruși Ciutea, va primi vizita Bucovinei Rădăuți, într-un derby al codașelor.

              Rezultatele înregistrate în Seria 1 în etapa a zecea: Aerostar Bacău- CS Gheorgheni 2-2, ACS USV Iași- Viitorul Onești 1-0, Șoimii Gura Humorului- CSM Vaslui 6-1, Știința Miroslava- FC Bacău 2 4-2, CSM Adjud 1946- Cetatea 1932 Suceava 0-1, CSM Bucovina Rădăuți- AFC Odorheiu Secuiesc 1-2.

              Programul etapei viitoare/ vineri, 31 octombrie, ora 15.00: AFC Odorheiu Secuiesc- ACS USV Iași, FC Bacău 2- Bucovina Rădăuți. Sâmbătă, 1 noimebrie, ora 15.00: CSM Vaslui- Știința Miroslava, Cetatea 1932 Suceava- Șoimii Gura Humorului, CS Gheorgheni- CSM Adjud 1946, Viitorul Onești- Aerostar Bacău.

              Clasament Seria 1

              1 Șoimii Gura Humorului              10              9              0              1              28-3              27p.

              2 Cetatea Suceava                            10              7              0              3              28-10              21p.

              3 Aerostar Bacău                            10              4              4              2              18-18              16p.

              4 Viitorul Onești                            10              4              3              3              12-9              15p.

              5 CSM Vaslui                                          10              4              3              3              12-13              15p.

              6 CSM Adjud 1946                            10              4              2              4              8-9              14p.

              7 Știința Miroslava                            10              4              2              4              11-16              14p.

              8 ACS USV Iași                            10              3              3              4              11-17              12p.

              9 AFC Odorheiu Secuiesc              10              3              2              5              15-16              11p.

              10 CS Gheorgheni                            10              3              2              5              13-20              11p.

              11 Bucovina Rădăuți              10              3              1              6              11-14              10p.

              12 FC Bacău 2                            10              1              0              9              8-30              3p.

              Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat două conferințe științifice în domeniul consilierii și incluziunii sociale

                Pe 23 octombrie 2025, ora 11.00, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat, în Aula Universității, două evenimente științifice de prestigiu: Conferința națională cu participare internațională „C(onsiliere) E(ducație) D(ezvoltare) O(rientare) – CEDO 2025”, ediția a doua și Conferința națională cu participare internațională „Educație, Incluziune și Stare de bine prin Mișcare și Sport”.

                În deschiderea celor două evenimente a luat cuvântul Prof.univ.dr.ing.Dr.h.c. Valentin NEDEFF, Președintele Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, care a punctat importanța și actualitatea tematică a celor două conferințe.

                Conferința CEDO, organizată o dată la 10 ani, marchează o activitate de 20 ani de consiliere și orientare în carieră la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Evenimentul se desfășoară din inițiativa Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC), în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Bacău și în contextul proiectului CNFIS-FDI-2025-F-0087 „Incluziune, consiliere și adaptare academică pentru studenții cu dizabilități din UBc” (IncluziOn-UBc). 

                Scopul conferinței este de a coagula un pol complex (studenți, consilieri, profesori, absolvenți, comunitate) de reflecție și intervenție în domeniul consilierii și orientării în carieră, precum și al domeniilor conexe (științific, didactic, psihosocial, managerial), în vederea asigurării unei integrări sociale, școlare și profesionale superioare pentru elevi, studenți și tinerii absolvenți”, a declarat Prof.univ.dr. Venera-Mihaela COJOCARIU, Directorul CCOC din cadrul UBc.

                Conferința „Educație, Incluziune și Stare de bine prin Mișcare și Sport” a fost organizată de Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, în contextul proiectului CNFIS-FDI-2025-F-0483 „Creșterea calității performanței activităților CDI din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău prin cooperare națională și internațională” (CONNECT-UBc).

                 „Conferința aduce în prim plan importanța educației pentru o incluziune socială autentică astfel încât să putem să dobândim o stare de echilibru durabilă. În contextul provocărilor socio-educaționale actuale generate de sedentarism, retragere socială, afectarea bunăstării emoționale, abordarea integrată a activității fizice și a stării globale de bine devine o prioritate strategică pentru sistemele de educație”, a precizat Conf.univ.dr. Gabriel MAREȘ, Prodecan la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății.

                Manifestările au beneficiat de prezența reprezentanților CJRAE Bacău, profesor consilier școlar Diana APRODU și Amalia DIACONU; ISJ Bacău, inspector școlar pentru discipline socio-umane și consiliere școlară Prof. Oana DROIMAN, CCD Bacău, profesor metodist Camelia ISMANĂ; FSC Bacău, supervizor programe VIORICA RABA.

                Cei peste 200 de participanți au beneficiat de prezentarea în format hibrid a unor conferințe de calitate (Marian CRĂCIUN director Departamentul de Consiliere şi Orientare pentru Carieră, Universitatea București; Ulla-Maija TORMALA, OAMK, Oulu, Finlanda; Andreea LICHI, psiholog, Bacău; Otilia DANDARA, prorector, Universitatea de Stat, Chișinău, Republica Moldova; Gabriela RAVEICA, director DKTO, UBc; Gheorghe FILIP, Asociația Totul pentru tine, București; Aida COTRUȚA, profesor și consilier în carieră, Colegiul „Alexei Mateevici” Chișinău, Republica Moldova; Gabriel LUPU, FSMSS, UBc; Elisenda TARRATS-PONS Universitatea Vic, Spania; Bogdan BUHAIANU, Lidia ȚÂMPU, Viorel Marcel VOICU, Autoritatea Națională a Penitenciarelor, Bacău. Au fost lansate două volume științifice apărute la Editura Springer, 2025 (autori Liliana Mâță, și Monalisa-Laura GAVRILUȚ, respectiv Ioana BOGHIAN, Gabriel MAREȘ).

                Pe durata conferințelor din plen s-au derulat trei momente muzicale susținute de grupul vocal al studenților voluntari de la programul de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar, anul II, Facultatea de Litere, coordonați de Gabriela BRAN.

                Atelierele desfășurate, de asemenea, în format hibrid după amiază, au sporit oferta programului (Consilierea persoanelor cu dizabilități – aspecte specifice – Doina PASCAL, Daniela ANTON, Psihologi CCOC; Cerințe educaționale speciale și incluziune – provocări și soluții – Amalia DIACONU, Diana APRODU, profesor consilier școlar, CJRAE, Bacău). Printre cele mai noi servicii oferite de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră amintim o platformă de consiliere online atât pentru studenții universității, cât și pentru elevi, destinată a facilita accesul tinerilor la consiliere și orientare profesională (http://consiliere.ub.ro).

                Manifestările au contribuit la un fructuos schimb de idei și de practici în domeniul consilierii, permițând crearea de noi contacte între cei interesați, în perspectiva unor viitoare colaborări.

                Cine, cât și cum? Bursele școlare în județul Bacău: peste 36.800 de elevi vor beneficia de sprijin financiar în anul școlar 2025–2026

                  Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bacău a finalizat procesul de verificare și centralizare a listelor cu beneficiarii burselor școlare transmise de fiecare unitate de învățământ. Potrivit datelor oficiale, în anul școlar 2025–2026 vor fi acordate în județul Bacău peste 36.800 de burse, după cum urmează:

                  • Burse de merit – 5.195

                  • Burse sociale – 29.168

                  • Burse tehnologice – 2.415

                  • Burse pentru mamele minore – 38

                  Aceste forme de sprijin financiar sunt reglementate de Hotărârea de Guvern nr. 732/2025, care stabilește metodologia-cadru de acordare, criteriile de eligibilitate și cuantumul burselor școlare pentru anul școlar în curs.

                  🔹 Tipurile de burse și condițiile de acordare

                  1. Bursa de merit – 450 lei/lună

                  Se acordă elevilor din învățământul gimnazial, liceal și profesional care au obținut medii generale de minimum 9,00 în anul școlar anterior sau, în cazul elevilor din clasa a IX-a, medii de admitere de minimum 9,00.
                  Pentru elevii din clasa a V-a, bursa de merit se va stabili în luna ianuarie 2026, în funcție de mediile primelor două intervale de cursuri.
                  Numărul burselor de merit nu poate depăși 15% din efectivele fiecărei clase dintr-o unitate de învățământ.

                  2. Bursa socială – 300 lei/lună

                  Reprezintă o formă de sprijin acordată la cerere, destinată elevilor din medii defavorizate sau aflați în situații speciale.
                  Poate fi solicitată de:

                  • elevii proveniți din familii cu venit mediu net lunar pe membru de familie mai mic de 50% din salariul minim net pe economie;

                  • elevii orfani, aflați în plasament sau cu părinți decedați;

                  • elevii cu dizabilități, boli cronice sau oncologice, indiferent de venitul familiei;

                  • elevii care au urmat cursuri în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu;

                  • elevii din familii beneficiare de venit minim de incluziune.

                  Bursa socială se acordă pe toată durata anului școlar, cu excepția perioadelor de vacanță.

                  3. Bursa tehnologică – 300 lei/lună

                  Este destinată exclusiv elevilor din învățământul profesional, care urmează cursuri de zi. Se acordă pe durata cursurilor, inclusiv în perioada stagiilor de pregătire practică.

                  4. Bursa pentru mamele minore – 700 lei/lună

                  Sprijin financiar pentru elevele care au copii și care frecventează cursurile de zi, fiind reintegrate în sistemul de învățământ. Scopul acestei burse este prevenirea abandonului școlar și susținerea continuării studiilor.

                  🔹 Reguli generale de acordare

                  Pentru a beneficia de bursă, elevii trebuie să fie promovați în anul școlar anterior și să aibă nota 10 sau calificativul „foarte bine” la purtare.

                  Bursele se acordă:

                  • de merit, tehnologice și pentru mamele minore, pe întreaga durată a cursurilor școlare, inclusiv în perioadele de examene (Evaluare Națională, Bacalaureat, certificare profesională), cu condiția ca elevul să participe efectiv la examene;

                  • sociale, pe durata întregului an școlar, exceptând vacanțele.

                  🔹 Suspendarea burselor

                  Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună pierd dreptul de a primi bursa (de merit, socială sau tehnologică) pentru luna respectivă.
                  În cazul mamelor minore, suspendarea bursei se aplică dacă eleva acumulează peste 60 de absențe nemotivate într-o lună.

                  🔹 Cumulul burselor

                  Conform metodologiei, bursa tehnologică se poate cumula cu bursa de merit și bursa socială.
                  Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse existente, iar bursa socială se poate cumula cu cea de merit, însă un elev poate beneficia de o singură bursă socială, chiar dacă îndeplinește mai multe criterii.

                  🔹 Calendarul plăților

                  Bursele școlare se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.
                  O excepție o reprezintă lunile septembrie și octombrie, pentru care plata se va face cumulat, pe 20 noiembrie.
                  Dacă data de 20 cade într-o zi nelucrătoare sau de sărbătoare legală, plata se efectuează în ziua lucrătoare anterioară.

                  🔹 Sprijin concret pentru peste 36.000 de elevi băcăuani

                  Prin alocarea acestor fonduri, Inspectoratul Școlar Județean Bacău își propune să sprijine elevii cu rezultate bune la învățătură, dar și pe cei care se confruntă cu dificultăți materiale sau sociale, în vederea reducerii abandonului școlar și creșterii performanței educaționale în județ.

                  „Bursele școlare reprezintă nu doar o recompensă pentru efortul elevilor, ci și o formă reală de sprijin pentru cei care au nevoie de sprijin financiar pentru a continua studiile. Este un pas important pentru echitate și pentru susținerea educației de calitate”, au precizat reprezentanții IȘJ Bacău.

                  O tradiție frumoasă poate deveni tragedie dacă nu sunt respectate regulile de siguranță

                    Toamna este sezonul culorilor, al roadelor și al mustului care fierbe în beciuri. În multe gospodării din județul Bacău, pregătirea vinului este un ritual vechi de generații. Însă, în spatele acestui obicei tradițional se ascunde un pericol adesea ignorat: intoxicația cu dioxid de carbon (CO₂), un gaz invizibil, inodor și extrem de periculos.

                    Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău trag un semnal de alarmă: în fiecare an, oameni își pierd viața în beciuri sau crame din cauza acumulării acestui gaz, rezultat natural în timpul fermentației mustului.

                    Dioxidul de carbon este mai greu decât aerul și se adună în încăperile joase. Chiar și o cantitate mică poate provoca pierderea cunoștinței, iar în spații închise riscul de deces crește rapid. Pericolul este cu atât mai mare cu cât gazul nu are miros și nu dă semne de avertizare”, explică reprezentanții ISU Bacău.

                    Măsuri simple care pot salva vieți

                    Pentru a preveni tragediile, pompierii recomandă respectarea câtorva reguli esențiale:

                    • Aerisiți bine încăperile înainte de a intra, mai ales dacă acolo are loc fermentația vinului.

                    • Nu coborâți niciodată singuri în beciuri sau pivnițe în care se păstrează mustul.

                    • Aprindeți o lumânare înainte de a intra: dacă flacăra se stinge, nu coborâți! Este semn clar că oxigenul lipsește și concentrația de dioxid de carbon este mare.

                    • Dacă o persoană s-a prăbușit într-un astfel de spațiu, nu intrați după ea fără protecție! Apelați imediat numărul unic de urgență 112 și așteptați echipajele specializate.

                    Tradiție cu prudență

                    În fiecare toamnă, din dorința de a duce mai departe obiceiul facerii vinului, oameni își riscă viața fără să știe că pericolul nu vine din butoi, ci din aerul din jur. „Suntem mereu la datorie, pregătiți să intervenim pentru salvarea vieților, dar siguranța începe cu fiecare dintre noi”, transmit salvatorii băcăuani.

                    Așadar, înainte să coborâți în beci pentru a verifica mustul, faceți-o cu grijă. Un gest de precauție poate face diferența între o toamnă liniștită și o tragedie. Bucurați-vă de tradiție — dar în siguranță!

                    Turiștii pot primi rambursarea integrală dacă vacanța își pierde scopul din cauza neconformităților grave

                      Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis recent că un călător are dreptul la restituirea integrală a sumei plătite pentru un pachet turistic dacă problemele apărute sunt atât de grave încât vacanța își pierde scopul pentru care a fost contractată.

                      Decizia clarifică interpretarea Directivei (UE) 2015/2302 privind pachetele de servicii de călătorie, stabilind standarde importante pentru protecția consumatorilor europeni, scrie avocatnet.ro.

                      Când poate fi cerută rambursarea integrală

                      Potrivit CJUE, turiștii au dreptul la restituirea completă a prețului pachetului atunci când neconformitățile afectează semnificativ elementele esențiale ale sejurului – cum ar fi liniștea, accesul la facilități, siguranța sau calitatea serviciilor.

                      Curtea precizează că rambursarea poate fi acordată chiar dacă turistul a beneficiat parțial de unele servicii, cum ar fi cazarea sau mesele, în condițiile în care experiența generală a vacanței și scopul acesteia au fost compromise.

                      Evaluarea se face obiectiv, luând în calcul:

                      • valoarea serviciilor promise prin contract;

                      • durata și amploarea neconformităților;

                      • importanța lor în cadrul pachetului turistic.

                      Exemplul care a dus la decizia CJUE

                      Cauza C-469/24 a pornit de la plângerea a doi turiști polonezi care au achiziționat un sejur „all inclusive” de cinci stele în Albania, pentru aproximativ 2.000 de euro.

                      La scurt timp după sosire, autoritățile albaneze au dispus demolarea piscinelor hotelului și a promenadelor de pe plajă, lucrările desfășurându-se zilnic, timp de patru zile, între orele 7:30 și 19:30, în prezența poliției și a presei.

                      Turiștii au reclamat zgomotul constant, lipsa accesului la zonele de agrement, eliminarea gustării de după-amiază și întârzierile la restaurant. În ultimele zile ale sejurului au început și lucrări de construcție pentru un nou etaj, ceea ce a agravat disconfortul.

                      După întoarcerea din vacanță, aceștia au cerut despăgubiri totale de peste 5.000 de euro, incluzând contravaloarea pachetului și compensații pentru prejudiciul moral.

                      Când organizatorul este exonerat de răspundere

                      CJUE a stabilit că organizatorul de turism poate fi exonerat de obligația de a plăti despăgubiri doar dacă dovedește că:

                      1. neconformitatea s-a datorat unui terț fără legătură cu executarea serviciilor de călătorie;

                      2. situația a fost imprevizibilă și inevitabilă;

                      3. niciun demers rezonabil nu ar fi putut împiedica evenimentul.

                      Curtea a subliniat că nu este necesară dovedirea vinovăției terțului – este suficient ca agenția să arate că problema a provenit dintr-o sursă externă, complet în afara controlului său.

                      Totuși, actele autorităților publice nu constituie automat circumstanțe excepționale. Organizatorul nu poate invoca astfel de situații dacă știa sau putea afla din timp despre măsuri și dacă ar fi putut propune turiștilor alternative echivalente.

                      Drepturile turiștilor și scopul despăgubirilor

                      CJUE a precizat că despăgubirile și restituirile au un caracter compensatoriu, nu punitiv. Scopul lor este de a restabili echilibrul contractual și de a acoperi prejudiciul efectiv suferit de călător.

                      Sancțiunile pentru nerespectarea legislației turistice rămân de competența autorităților naționale, conform articolului 25 din directivă.

                      Decizia CJUE consolidează drepturile călătorilor din Uniunea Europeană, oferind claritate privind cazurile în care o vacanță neconformă își pierde scopul.

                      Astfel, turiștii care se confruntă cu situații grave — zgomot excesiv, lipsa accesului la facilități, degradarea mediului sau alte probleme esențiale — pot solicita rambursarea integrală a pachetului turistic, chiar dacă au beneficiat de o parte din serviciile contractate.

                      Balul Bobocilor Sanity 2025, o noapte magică de Halloween plină de culoare, emoție și creativitate

                        Tradiția continuă! Balul Bobocilor Sanity 2025 a transformat seara de 24 octombrie într-un spectacol fascinant al imaginației și al bucuriei, desfășurat la Sanity Academy, sub tema Halloween. Evenimentul a reunit peste 180 de participanți – elevi, profesori și invitați speciali din Bacău, Onești și Comănești, în prezența presei locale.

                        Invitații speciali a evenimentului: reprezentanți ai presei DCTV, sponsorul principal, Bogdan Marin, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Vicepreședintele Uniunii Armenilor, Agop Armand și Valentina CC au făcut parte din juriul evenimentului ce au avut o misiune dificilă, deoarece fiecare participant a impresionat prin originalitate și implicare.

                        Magia Halloween-ului la Sanity

                        Petrecerea de Halloween a oferit un prilej de exprimare liberă și creativă pentru tinerii boboci, care au adus la viață personaje din filme, legende și fantezii. Costume spectaculoase, machiaje impresionante și momente artistice pline de originalitate au făcut ca seara să fie una memorabilă.

                        Într-un decor special amenajat de organizatori și voluntari, elevii au participat la trei probe tematice:

                        – Defilare în ținută de Halloween, unde fiecare boboc și-a prezentat personajul;

                        – Proba de talent, în care creativitatea și expresivitatea au fost în prim-plan;

                        – Mystery Box, o provocare amuzantă cu „suprize” tematice de Halloween (identificarea unor organe de animale legați la ochi).

                        Premii, sponsori și momente de neuitat

                        Niciun participant nu a plecat acasă cu mâna goală. Pe lângă titlurile de Miss și Mister Halloween Sanity, toți concurenții au primit premii oferite de sponsorii evenimentului. Sponsorul principal, Bogdan Marin, pe langă sponsorizarea balului și a concurenților a oferit premii în bani pentru cele mai reușite 17 costume de Halloween, iar în sală s-au organizat tombole și surprize pentru spectatori.

                        Atmosfera a fost animată de DJ Cosmin și de interpretele Cojan Raluca, Cojocaru Andreea și Pal Antonela, iar la darabană Ionuț Dinu. Evenimentul a fost moderat cu energie și carismă de eleva Tamaș Claudia.

                        Balul a fost imortalizat de Bocancea Cristi, Marius Fundulea și echipa DCTV.

                        Câștigătorii serii Haloween

                        • Miss Sanity: Dediu Denisa

                        • Mister Sanity: Antoche Alexandru

                        • Miss Popularitate: Cotfas Marisa

                        • Mister Popularitate: Stroiescu Dan

                        „Balul Bobocilor este promisiunea noastră către elevii noi – aceea de a le oferi nu doar educație profesională, ci și experiențe care îi formează ca oameni. Este un moment de bucurie, de cunoaștere și de conectare între generații. În afara programului educațional, astfel de evenimente creează o comunitate unită și implicată. Ne dorim ca această tradiție să continue, pentru că face parte din identitatea Sanity – un loc unde învățăm, creștem și ne bucurăm împreună.”

                        Lăcrămioara Mocanu, președinte Sanity

                        „Organizarea Balului Bobocilor Sanity 2025 a fost o provocare, dar și o mare bucurie. Am lucrat intens, cu repetiții și planificări minuțioase, iar rezultatul a depășit așteptările. Mulțumim tuturor colegilor, voluntarilor și sponsorilor – peste 30 la număr – pentru implicare și sprijin. Bobocii noștri au fost artiștii serii, demonstrând talent, curaj și creativitate. A fost o seară de neuitat, plină de emoție, prietenie și inspirație. Abia așteptăm Balul de absolvire”, au declarat organizatorii.

                        Despre Balul Bobocilor și spiritul Halloween-ului

                        Halloween-ul, sărbătoarea costumelor și a imaginației, simbolizează curajul de a te juca cu identități diferite și de a transforma frica în zâmbet. La Sanity, Halloween-ul a fost reinterpretat într-un mod educativ și artistic – o seară în care creativitatea s-a împletit cu spiritul de echipă, iar emoțiile au fost la cote maxime.

                        Organizatori: prof. Matei Alina, Baciu Luiza, Toma Alexandra, Botă Luana și Chifoi Daniela, alături de voluntarii Sanity (anul II – AMG).

                         

                        Peste 70 de intervenții ale pompierilor în weekend

                          Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au avut un sfârșit de săptămână intens, răspunzând prompt la 72 de solicitări primite prin Numărul Unic pentru Situații de Urgență 112.

                          Cele mai multe dintre misiuni au vizat acordarea primului ajutor medical de urgență, salvatorii intervenind în 34 de cazuri. De asemenea, pompierii au fost solicitați la două misiuni pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, au lichidat patru incendii și au desfășurat cinci recunoașteri în teren. Totodată, au fost înregistrate 20 de misiuni în sprijinul comunităților, șase deplasări fără intervenție și o alertă falsă.

                          Avertisment pentru populație: crește riscul de incendii la locuințe

                          Reprezentanții ISU Bacău avertizează că, odată cu scăderea temperaturilor, numărul incendiilor izbucnite la locuințe este în creștere, iar principalele cauze sunt folosirea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire și instalațiile electrice defecte sau suprasolicitate.

                          Pentru a evita tragediile, pompierii băcăuani recomandă respectarea unor măsuri simple, dar vitale, de prevenire a incendiilor:

                          • Verificați instalațiile electrice și nu conectați mai mulți consumatori la aceeași priză.

                          • Nu folosiți aparate electrice, prize sau cabluri defecte.

                          • Curățați coșurile de fum cel puțin o dată pe an, înaintea sezonului rece.

                          • Evitați sobele sau mijloacele de încălzire improvizate.

                          • Nu depozitați materiale inflamabile în apropierea surselor de căldură.

                          • Nu lăsați focul deschis, lumânările sau sobele nesupravegheate.

                          • Instalați, acolo unde este posibil, detectoare de fum, care pot semnala un incendiu din timp.

                          „Siguranța începe cu fiecare dintre noi”

                          ISU Bacău îi îndeamnă pe cetățeni să fie informați și pregătiți pentru situații neprevăzute, accesând Platforma Națională de Pregătire www.fiipregatit.ro sau aplicația de mobil DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

                          „Prin respectarea acestor reguli, putem preveni tragedii și salva vieți. Siguranța începe cu fiecare dintre noi”, transmit pompierii băcăuani.

                          Echipajele ISU „Mr. CONSTANTIN ENE” rămân mobilizate 24 de ore din 24, pregătite să intervină pentru gestionarea operativă a urgențelor și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

                          Claudiu Târziu, singurul lider politic prezent la sfințirea Catedralei Naționale alături de popor

                            Președintele Acțiunii Conservatoare, europarlamentarul Claudiu Târziu, însoțit de conducerea partidului, între care deputatul Robert Alecu și eurodeputatul Șerban Dimitrie Sturdza, alături de aproximativ 300 de militanți, a fost singurul lider politic prezent la slujba de sfințire a Catedralei Naționale în stradă, alături de credincioși.