Acasă Blog Pagina 2987

3.000 de mașini dotate cu instalații GPL

Tot mai mulți băcăuani care dețin mașini cu motorizare pe benzină au apelat, în ultima perioadă, la varianta dotării automobilului cu instalație de gaz petrol lichefiat – GPL. Cei care și-au instalat GPL pe mașină au mizat pe faptul că un astfel de echipament determină un consum cu mult mai scăzut de combustibil și, inevitabil, o economie considerabilă în bugetul șoferului.

Și asta chiar în condițiile în care, de la 1 ianuarie, prețul carburanților auto clasici este mai mic cu aproape 50 de bani față de cel din decembrie 2016. În prezent, litrul de GPL se vinde cu 2,17 lei. Potrivit Registrului Auto Român, în evidențele instituției pe anul trecut, figurează nu mai puțin de 2.341 de autovehicule din tot județul echipate retrofit cu instalații de alimentare a motoarelor.

„În total, la reprezentanța RAR din Bacău, s-au prezentat 2.989 autovehicule în vederea menționării instalației de alimentare a motorului cu GPL în Cartea de Identitate a Vehiculului”, ne-a comunicat George – Adrian Dincă, directorul RAR.

Mai reținem că, în județul Bacău, există cinci operatori economici autorizați pentru a desfășura activități de montare, reparare și/sau verificare instalații de alimentare a motoarelor cu GPL. Specaliștii în domeniu atrag atenția că, de la an la an, popularitatea mașinilor electrice e în creștere, mașinile pe GPL putând fi următoarele victime din procesul adaptării mașinilor electrice la scară largă.

Deja, în Germania, a fost adoptată recent o lege potrivit căreia orice mașină care va fi înmatriculată în țară va trebui să aibă emisii zero. Și asta în condițiile în care Germania și-a luat angajamentul ca până în 2050 să reducă emisiile de dioxid de carbon cu până la 95%. Pentru aceasta, înmatriculările de mașini cu motorizare pe benzină, motorină sau GPL trebuie să fie oprite până în 2030. Nu și la noi.

Cine conduce Inspectoratul Școlar

    Ida Vlad

    Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) este condus acum cu delegație. Asta după ce, inspectorul școlar general, prof. Theodora Șotcan, a devenit deputat de Bacău, din partea Partidului Social Democrat, în urma alegerilor parlamentare din decembrie. Până la numirea cu detașare în interesul învățământului a unui alt inspector școlar general la ISJ Bacău, pe care o va face direct ministrul Educației, atribuțiile acestei funcții au fost preluate, de ieri, 4 ianuarie 2017, de inspectorul școlar general adjunct prof. Ida Vlad (foto).

    „Practic, e doar o preluare de atribuții, pe perioadă determinată, până va fi emis acel ordin de ministru. În paralel voi continua și activitatea de inspector școlar adjunct.”
    prof. Ida Vlad, inspector școlar general adjunct ISJ Bacău

    De altfel, prof. Ida Vlad a mai fost delegată să preia aceste atribuții atât pe perioada campaniei electrorale, când prof. Theodora Șotcan și-a luat concediu, cu acordul ministerului de resort, cât și pe perioada de după alegeri, până la finele anului trecut.

    Cât va fi deputat, mandatul de inspector școlar general al prof. Theodora Șotcan este suspendat. Tocmai de aceea se merge pe varianta unei numiri cu detașare pe această funcție și nu pe organizarea unui concurs.

    Prof. Theodora Șotcan a condus Inspectoratul Școlar Județean Bacău, de pe cea mai înaltă funcție, din iulie 2012, venind pe acest post după ce a fost director la Colegiul Național „Costache Negri” din Tg Ocna. Până în vara anului 2015 a fost inspector școlar general cu detașare în interesul învățământului prin ordin al ministrului Educației, iar de la sfârșitul lunii iulie 2015 a primit un mandat de conducere de patru ani, urmare a faptului că a trecut cu brio (media generală 9.50, cu două probe notate cu notă maximă și o a treia, proba de dosar, la care a fost depunctată doar pentru că nu deține titlul de doctor) concursul organizat, la nivel național, pentru ocuparea acestei funcții.

    Prof. Ida Vlad, ocupă, tot prin concurs, funcția de inspector școlar general adjunct la ISJ Bacău din luna mai 2016, după ce, ani de zile a lucrat în aceeași instituție, dar ca inspector pentru managementul resurselor umane. A doua funcție de inspector școlar general adjunct din ISJ Bacău este ocupată, tot prin concurs, dar din luna octombrie 2016, de prof. Ana-Maria Egarmin.

    Ce facem cu economia?

    Cu sau fără guvern nou, temerile românilor la început de an rămân, practic, aceleași. E drept, semnele de criză politică de la finele anului trecut au trimis leul în corzile schimburilor valutare. Dar, era de așteptat, deși nimic rău nu se prefigura foarte clar, pentru că așa e cu valutele astea capricioase: cum simt un cutremuraș, cum o iau la vale.

    Acum, avem premier, avem și guvern. Dar, cu toată stabilitatea politică, trebuie să dăm piept cu economia reală, iar cei care o știu cel mai bine sunt, evident, întreprinzătorii. Conform opiniilor acestora, afacerile din două domenii importante cunosc scăderi la început de 2017.
    Potrivit estimărilor din luna decembrie 2016, în activitatea de construcții se va înregistra, pentru următoarele trei luni, scăderea volumului producției. Managerii din domeniu estimează și scăderea numărului de salariați. În ceea ce privește prețurile lucrărilor de construcții, se preconizează o scădere moderată a acestora.

    În sectorul comerț cu amănuntul, managerii au estimat scăderea moderată a activității economice. Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de unitățile comerciale va înregistra o scădere, dar angajatorii prognozează și scăderea numărului de salariați, precum și relativa stabilitate a preturilor de vânzare cu amănuntul.

    Afacerile din industria prelucrătoare și cererea de servicii vor cunoaște și ele o relativă stabilitate în următoarele trei luni. În servicii se estimează și o relativă stabilitate a numărului de salariați, iar prețurile de vânzare sau de facturare vor avea stabilitate.

    Cartierul ANL Gherăieşti va deveni „sigur” abia anul acesta

      A trecut exact un an de zile de când subprefectul de la acea vreme, Constantin Toma, intenţiona să evacueze un întreg cartier, ANL Gherăieşti, din cauza unor emanaţii puternice de gaze, chiar în prag de sărbători. Tot aproximativ un an a trecut de când autorităţile statului şi cele locale au pus la punct un plan concret, cu termene, pentru ca locuitorii cartierului să fie în siguranţă. Din păcate, abia anul acesta se vor vedea primele investiţii.

      Cartierul ANL Gherăieşti, de la ieşirea din municipiu, stă pe o pungă de gaze. Ca situaţia să fie şi mai complicată, terenul pe care s-au construit casele aparţine, juridic, primăriei Mărgineni, în timp ce locuitorii au buletine de Bacău şi aici şi plătesc taxele şi impozitele.

      Indiferent „cui” aparţin, locuitorii sunt în pericol, după cum s-a constatat în urma controalelor amănunţite făcute de pompieri şi nu numai. Concret, o comisie mixtă constituită la ordinul prefectului a constatat că în cartierul de 102 imobile emanaţiile de gaze sunt cauzate de închiderea necorespunzătoare a unei sonde prin care se realiza exploatarea combustibilului gazos.

      Din păcate, la verificările făcute recent de specialişti, din cele 26 de puţuri s-au găsit doar 20, celelalte şase, prin care gazul ieşea, au fost acoperite cu gazon, construcţii, ceea ce înseamnă un pericol permanent de acumulare de gaze.

      Mai mult, la 12 puţuri s-au înregistrat emanaţii destul de mari. Şi mai inconştienţi, unii proprietari şi-au construit prin reţeaua de canalizare o instalaţie improvizată de captare a gazului, ca să scape de costul încălzirii. Pentru a elimina acest pericol, autorităţile au convenit asupra unui calendar şi a unui plan de acţiuni prin care, într-un final, cartierul să devină o zonă sigură.

      „Pe bugetul din acest an, am prins investiţia privind achiziţia unei centrale telegrizumetrice, cu senzori de detecţie în fiecare locuinţă”, a declarat primarul comunei Mărgineni, Ionel Popa. De altfel, primăria Mărgineni şi-a asumat să facă investiţia cea mai costisitoare, respectiv achiziţia acestei centrale. Proprietarilor li se va monta gratuit un senzor de detecţie a gazelor, cel mai probabil la subsol, dacă doresc mai mulţi, aceştia trebuind să suporte financiar costurile. Toate informaţiile culese prin centrală şi senzori vor fi gestionate în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

      De cealaltă parte, Primăria Bacău avea obligaţia de a realiza în regim de urgenţă un front de captare, un ecran de înnămolire şi două foraje de control prin care să se limiteze scăpările de gaze. Aceste zone ar urma să fie monitorizate video, iar la intrarea în cartier se va monta şi un panou de avertizare cu posibilitate de acumulare a gazului în cartier. Primăria Bacău avea obligaţia încă din vară să contracteze o firmă care să facă acele fronturi de captare, lucru care nu s-a întâmplat.

      Totuşi, în luna august, printr-o rectificare bugetară s-au alocat 50.000 de lei pentru „elaborarea unor studii, în vederea eliminării riscului acumulărilor de gaze naturale, în ansamblul de locuinţe ANL Gherăieşti”, adică abia primul pas, urmând ca eventualele investiţii concrete să se facă anul acesta. „Noi am alocat aceste fonduri şi indiferent cât va costa vom oferi cetăţenilor care locuiesc acolo siguranţa”, a precizat clar primarul Cosmin Necula.

      Şi Instituţia Prefectului are misiunea de a monitoriza respectarea calendarului. În afară de asta, prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, are informaţii permanent cu privire la nivelul emanaţiilor de gaze.

      Sancțiuni dure pentru proprietarii de clădiri și terenuri insalubre

        Fațada ruinată a Hotelului Central a fost ascunsă sub o pânză / Liviu Maftei

        De la 1 ianuarie a intrat în vigoare Regulamentul privind stabilirea condițiilor de majorare a impozitelor pe clădirile și terenurile neîngrijite de pa raza municipiului Bacău. Documentul a fost aprobat în ședința Consiliului Local de la finele anului trecut și prevede ca impozitele pe clădiri și terenuri lăsate în paragină să fie majorate cu 500% (de cinci ori), dacă proprietarii nu se conformează somației autorităților de a reabilita clădirea sau terenul vizat.

        În regulament se fixează și termenele de șase luni pentru reabilitarea unei clădiri și de 30 de zile pentru un teren, după care urmează aplicarea majorării în cazul în care proprietarul nu se încadrează în aceste marje ale somației.

        Municipiul Bacău are multe pete pe imagine care ar trebui să atragă impozite majorate. „Sunt o rușine pentru orașul nostru fațada Hotelului Central sau modul în care arată Hotelul Moldova. Pentru astfel de exemple voi aplica legea până în pânzele albe, chiar și cu riscul să nu încasăm banii și să rămână creanțe la bugetul local”, a spus primarul Cosmin Necula. Primarul s-a mai referit și la terenurile din fața Spitalului Județean și a celui de Pediatrie, despre care a spus că Primăria le va curăța în cazul în care proprietarii nu o fac, dar îi va pune la plată pentru lucrările efectuate.

        Problema este că Primăria însăși este proprietară a unor zone sau clădiri căzute în paragină: Stadionul municipal, fundația viitoarei săli polivalente sau cinematograful Orizont și nu se întrevăd perspective pentru a le revitaliza prea curând, nefiind în planurile de investiții pe anul acesta.
        Poliția locală a amendat în numeroase rânduri proprietarii hotelurilor Moldova și Central, dar nu a încasat nici un ban.

        Big Brother și moravurile

        Răzvan Bibire

        În volumul de anticipație „Interfețe periculoase”, marele boss al FBI, J. Edgar Hoover, reînviat într-un program de computer, nu putea înțelege, într-o discuție cu marele inchizitor Torquemada de ce papa nu putea fi șantajat pe motiv că ar fi avut un fiu nelegitim. Hoover, fiu al unei epoci în care secretele oamenilor erau folosite împotriva lor nu putea înțelege că în Evul Mediu dublu-gândirea era un standard: pe de o parte clerul propovăduia anumite idei, iar, pe de altă parte, nu se dădea înapoi atunci când era vorba să încalce ideile abia enunțate. Și totul la vedere, cu știința tuturor.

        În definitiv, la asta se rezumă întreaga filosofie a șantajului: dacă publicului îi pasă de o anumită faptă. În zilele noastre, Alan Turing ar fi fost un distins cercetător, poate chiar miliardar; în anii ’50, însă, homosexualitatea sa a fost pedepsită de autoritățile britanice, chiar dacă Turing a adus o contribuție majoră la descifrarea codului Enigma.

        Modul în care societatea se raportează la moravuri este interesant pentru că o societate libertină eliberează individul de povara șantajului practicat de Stat. Pentru că Statul, cu ajutorul legilor Big Brother, devine depozitarul secretelor individului.

        Statul, prin autoritățile sale, ajunge să cunoască preferințele sexuale ale cetățeanului, ce citește, ce cumpără, ce site-uri vizitează, cu cine întreține relații și așa mai departe. În 90% din cazuri, aceste informații nu definesc un comportament ilegal; Statul ar trebui să le șteargă. Dar nu o face pentru că, la un moment dat, este posibil să aibă nevoie de acel cetățean. Și atunci îl va șantaja cu informațiile despre el, informații care, cum spuneam, nu sunt ilegale dar pot fi imorale în raport cu standardul societății.

        Fie este vorba de o pasiune pentru jocul de cărți, pentru băutură, pentru anumite forme de sexualitate, dacă morala societății le consideră a fi de neacceptat, șantajul este posibil. Dacă, însă, societatea consideră că a fi homosexual nu împiedică un politician să-și facă treaba, atunci șantajul nu mai poate fi folosit.

        Pot duce legile BigBrother la o evoluție a moravurilor?

        Să încheiem tot cu un exemplu din literatura de anticipație: Isaac Asimov imagina, în ultimul volum (din cronologie) al seriei „Fundația” o soluție pentru umanitate: o societate în care toata lumea citește gândurile tuturor și are acces la gândurile tuturor celor care au existat. Pe undeva, rețelele sociale actuale îndeplinesc această funcție, deși nu garantează adevărul celor postate. Dar poate că ne îndreptăm spre soluția imaginata de Asimov…

        Bucurii și speranțe pentru oneșteanca Ramona Ghineț

          Sfârșitul anului 2016 i-a adus Ramonei Ghineț, tânăra mamă din Onești care a fost diagnosticată cu leucemie, bucuria împlinirii vârstei de 29 ani. Ramona Ghineț se află de mai multe luni la un spital din Nisa (Franța), unde urmează un tratament medical ce presupune și efectuarea de transfuzii de sânge de două ori pe săptămână.

          La aniversarea zilei sale de naștere ea a primit numeroase mesaje de încurajare în care este evidențiată dorința tuturor că prioritatea numărul unu este să se gândească doar la sănătatea sa și să se vindece.

          Pe lângă aniversarea zilei sale de naștere, la sfârșitul lunii decembrie de pe patul de spital și cu un mare dor în suflet Ramona Ghineț a mai trăit o sărbătoare: băiatul său cel mare, David Ștefan chiar la aceste sărbători de iarnă a împlinit vârsta de 7 ani!

          Într-un emoționant mesaj din aceste zile ale noului an 2017 Ramona Ghineț promite să lupte pentru a se face bine. “Viața este frumoasă și merită trăită”, a mărturisit ea în mesajul transmis de o rețea de socializare.

          AVANCRONICA MUZICALĂ: ROUNDTRIP

          ArmoniEnsemble, un Trio cu pian din Italia, vine la Sala “Ateneu” cu un recital ingenios, intitulat “Georges Bizet…andata e ritorno!” O călătorie muzicală dus-întors sau roundtrip care are ca punct de plecare şi de sosire muzica unui autor francez, Georges Bizet. Flautista Palma di Gaetano, clarinetistul Giordano Muolo şi pianistul Danilo Panico au folosit pentru itinerariul lor două opere ale compozitorului G. Bizet, ce a trăit între anii 1838 şi 1875: Pescuitorii de perle şi Carmen. Prima nu s-a bucurat de succes, iar ultima, deşi se cântă acum în toată lumea, a fost creată în anul în care Bizet va muri subit, 1875. Prin consecinţă, autorul nu se va bucura de popularitatea pe care lucrarea o va căpăta, în timp.

          Parafraza “Miniatura di perle” a compozitorului Damiano D’Ambrosio – născut în anul 1943 – deschide programul recitalului ce se va încheia cu “Rapsodia Carmen”, transcrisă de Michael Webster (1944). Într-o alternanţă de pagini cantabile cu unele de mare virtuozitate, veţi avea bucuria să audiaţi Tarantella lui Camille Saint-Saëns (care a admirat enorm opera “Carmen”), Ave Maria de Astor Piazzolla şi Marea Fantezie a lui Malcolm Arnold.

          ArmoniEnsemble constituit în 2015, încearcă să valorizeze fuziunea timbrală a celor trei instrumente: flaut, clarinet, pian, pentru care nu există o literatură şi un repertoriu amplu. Însuşi numele ansamblului Armonia – cuvânt antic, semnifică pace, consonanţă, atât în muzică cât şi în viaţă, mărturisesc cei trei muzicieni italieni. Proiectul ce a inclus transcrierea acestor muzici, derivă şi din lipsa lucrărilor originale pentru ansamblul flaut-clarinet-pian. Membrii formaţiei interpretează muzică clasică, ca solişti, în ansambluri camerale sau orchestrale. Cu toţii predau muzica la instituţii de profil din Italia şi au cariere de succes.

          Ozana Kalmuski Zarea

          Minifotbal: „Memorialul Florin Ganea”

          Pe 9 septembrie 2015 se stingea din viață fostul fundaș stânga al FCM Bacău, Florin Ganea. Răpus de un infarct la doar 39 de ani, în timpul unei miuțe jucate cu prietenii pe terenul sintetic de la baza „Gepex”, Florin „Gică” Ganea continuă sa trăiască în amintirea celor care l-au cunoscut. Inclusiv a foștilor coechipieri de la FCM Bacău.

          Unul dintre aceștia, Ionuț Vetrea a pus bazele „Memorialului Florin Ganea”, competiție de minifotbal care va bifa duminică, 8 ianuarie, cea de-a doua ediție. Dacă ediția inaugurală, desfășurată vara trecută, a avut loc la baza „Play”, de la Sărata, cea de duminică este programată la „Gepex”. „Am decis să ținem Memorialul la Gepex și pentru că baza beneficiază de instalație termică, dar și pentru că aici s-a stins Gică”, a declarat Vetrea.

          Memorialul va reuni la start nouă echipe băcăuane, împărțite în trei grupe, după cum urmează: Bilka, Consart, Golden Boys (grupa A); Play, Coriolan, BCM (B); Tiss, Sporting, Copanex (C). Prima clasată din fiecare grupă și cea mai bună echipă de pe locul 2 se vor califica în semifinale. Întreaga competiție se va derula pe parcursul unei singure zile, în intervalul orar 10-17, organizatoriii urmând să premieze, pe lângă câștigătoarea turneului, cel mai bun jucător și cel mai bun portar. Competiția va reuni pe suprafața sintetică mai mulți foști divizionari A precum Vetrea, Marian Tănasă, Bojescu, Doboș, Hăisan sau Cristi Axinte.

          Interesant este că Sporting, echipă care poartă numele școlii de fotbal înființate de Gică Ganea, va fi compusă în întregime din foștii colegi de echipă ai acestuia de la FCM. De la Dan Bolfă (revenit din Anglia), la Viorel Ignătescu, de la Marius Gireadă la Giani Căpușă și, posibil, Florin Petcu și Sorin Trofin. „În mod sigur, vom juca gândindu-ne la Gică și la ce a reprezentat el pentru fotbal, dar nu numai. Gică Ganea era sufletul tuturor petrecerilor. Oricăt de supărat ai fi fost, o glumă spusă de el îți descrețea imediat fruntea. A plecat repede, mult prea repede dintre noi”, a mărturisit fostul coechipier și prieten al lui Florin Ganea, Giani Căpușă.

          Handbal masculin/ Divizia A: Revin pe semicerc

          După o vacanță de aproape două săptămâni, handbaliștii CSȘM Bacău se reunesc astăzi, la ora 11.30, la Sala de Atletism. Reluarea antrenamentelor găsește lotul băcăuan descompletat, Gal, Dumitriu, Broască și Hanțaru aflându-se cu reprezentativa de Tineret la Pitești, pentru meciurile cu Danemarca, Suedia și Bulgaria din grupa de calificare la Mondialele de profil.

          Cei patru vor reveni la echipă pe data de 9 ianuarie, însă la finalul săptămânii viitoare, CSȘM va cunoaște o noua disipare, nu mai puțin de 12 jucători născuți între 1998-2000 plus antrenorul Gabriel Armanu fiind convocați la Izvorani, la o acțiune de testare/ pregătire a loturilor naționale de juniori și cadeți.

          La acțiunea care se va desfășura pe 13, 14 și 15 ianuarie sub comanda selecționerului naționalei de seniori a României, Xavier Pascual vor participa următorii handbaliști băcăuani: Hanțaru, Broască, R. Drăgan, Crăciunescu, Al. Ionescu, Vl. Rusu, A. Drăgan, Cozma, Iordachi, Pușcuță, Totoi si Vamanu.

          Primul meci oficial din 2017 al CSȘM-ului este programat de-abia pe 18 februarie, dată la care băcăuanii vor primi vizita liderei Politehnica Iași, în prima etapă din returul Diviziei A. Până atunci, elevii lui Armanu o vor da pe amicale, primele teste urmând să aiba loc dupa data de 15 ianuarie, cel mai probabil împotriva Focșaniului.

          Handbal feminin/ Divizia A: Cu Târgoviște, duminică

          Finalul acestei săptămâni va aduce primul meci al anului în Sala Sporturilor din Bacău.

          Și nu un meci amical, ci unul oficial. Duminică, 8 ianuarie, de la ora 10.00, handbalistele Științei vor primi vizita ultimei clasate din Seria A a campionatului ligii secunde, CSU Târgoviște.

          Partida contează pentru runda a 10 a Diviziei A de handbal feminin. Gazdele, care și-au reluat pregătirile marți sub comanda antrenorilor Costel Oprea și Giani Hornea, au încheiat 2016 cu o serie de cinci rezultate utile (trei victorii și două remize), care le-au poziționat pe treapta a zecea în ierarhia Seriei A.

          Bogdan Vodă: Biciclist accidentat mortal

            La data de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 22.30, poliţiştii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident rutier în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa.

            Din verificările poliţiştilor a rezultat că un bărbat de 55 ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, în afara localităţii Bogdan Vodă, a surprins şi accidentat mortal un bărbat de 36 ani, din comuna Letea Veche, care se deplasa pe bicicletă, pe aceeaşi direcţie de mers, fără a purta echipament corespunzător.

            Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare negativă şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

            În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

            Orbeni: o femeie a fost lovită mortal de o mașină

              La data de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, poliţiştii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident rutier în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa.

              Din verificările poliţiştilor a rezultat că un bărbat de 53 ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, în afara localităţii Orbeni, a surprins şi accidentat mortal o femeie de 61 ani, din comuna Valea Seacă, care s-a angajat în traversarea stăzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare negativă şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

              În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

              Un bătrân de 89 de ani a tăiat ilegal 25 de copaci

                La data de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 15.30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că mai multe persoane taie şi sustrag material lemnos din trupul de pădure în punctul Putredeni din comuna Glăvăneşti.

                În urma verificărilor poliţiştilor a rezultat că un localnic de 89 ani, s-ar fi deplasat în padurea proprietate cu două căruțe, unde ar fi tăiat 25 de arbori cu diametre între 10 cm şi 24 cm, din speciile frasin, stejar şi jugastru, toţi arborii fiind nemarcaţi de către organele silvice.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.

                Elevi în practică la Inspectoratul de Jandarmi Bacău

                  În perioada 03.01 – 10.02 a.c., cinci elevi (o fată şi patru băieţi) aflaţi în anul II de studiu la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, vor desfăşura în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ.

                  Viitorii jandarmi au fost repartizaţi, pentru a cunoaşte cât mai bine aspectele practice ale activităţii derulate de jandarmii băcăuani şi pentru a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, în structurile operative cu specific de pază şi protecţie instituţională de la nivelul municipiului Bacău, respectiv Buhuşi, urmând ca la terminare să fie apreciaţi în funcţie de modul în care au executat misiunile încredinţate.

                  Elevii vor fi planificaţi în misiuni specifice şi vor fi însoţiţi şi îndrumaţi tot timpul de tutori jandarmi cu experienţă în activitatea profesională.

                  Pagina 1

                    pagina1

                    Subprefectul Sorin Ailenei: „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i unde ai de gând să fii peste cinci ani”

                    – Cine este subprefectul Sorin Ailenei?
                    – Sunt un om normal. Sunt căsătorit de 11 ani, am o fetiţă de 3 ani şi provin dintr-o familie absolut obişnuită: tatăl meu este maistru, iar mama a fost mecanic avion. Nimic senzaţional. Am avut un parcurs academic puţin diferit. Am fost absolvent al Seminarului Teologic de la Roman, am terminat în 1999, după care am făcut Facultatea de teologie ortodoxă de la Iaşi, secţia pastorală, cu licență în 2003. În 2005 am terminat un master în teologie biblică şi sistematică, iar în 2006 un master în psihoterapie. În anul 2008 am ajuns consilier în Cancelaria Prefectului.

                    – Un parcurs care nu are legătură cu administraţia, dar nici cu studiile absolvite… De ce nu aţi mers spre preoţie?
                    – Am încercat timp de trei ani să mă hirotonesc, am luat concursul pentru capacitatea preoţească, am luat nota cea mai mare la acel moment, dar timp de trei ani nu s-a găsit nici un loc pentru mine într-o parohie. Nu ştiu dacă să mulţumesc ÎPS Ioachim Băcăuanul sau să mă supăr, dar după trei ani de încercări am spus că trebuie să găsesc o altă variantă şi chiar am vrut să emigrez la un moment dat. În 2008 m-am prezentat cu CV-ul la prefectul Claudiu Şerban care mai avea pe masă alte două CV-uri, le-a analizat, m-a întrebat câte ceva şi mi-a urat bun venit în echipă. În 2009 s-a schimbat garda şi a venit o altă conducere în frunte cu Dorian Pocovnicu. La un moment dat, au venit de la Bucureşti cu promovarea proiectului pentru manageri publici. Nimeni din instituţie nu a dorit să meargă la eveniment, dar trebuia să fim reprezentaţi de cineva din instituţie şi acela am fost eu. M-am înscris la concursul respectiv. Mi-am ales un stagiu de practică în Scoţia, dar la întoarcerea în ţară am aflat de tăierile de posturi şi salarii. Institutul de Administraţie trebuia să ne plaseze, dar nu putea, pe de altă parte nici nu putea să ne refuze, fiind parte a unui proiect european. Am rămas un an suspendat, după care am găsit post la Primăria Bacău. În 2012 am revenit la Prefectura Bacău, când s-a modificat din nou conducerea instituţiei, prin transfer. De aici, am ajuns în funcţia de subprefect în acest an.

                    – Sunteţi o persoană de formare teologică. Vedeţi acest parcurs ca un semn de la Dumnezeu?
                    – Eu am convingerea că da, aşa a fost, pentru că mi s-a dovedit de multe ori că atunci când se închide o uşă, se deschide o fereastră. Am şi o glumă care îmi place, «Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i unde ai de gând să fii peste cinci ani».

                    – Fiind în activitate atâta timp presupun că ştiaţi responsabilităţile serviciilor. V-a ajutat în momentul în care aţi ajuns subprefect?
                    – Am fost implicat în toate activităţile din instituţie, chiar şi la comisia de fond funciar, ultima în care nu avusesem acces. Faptul că am răspuns de proceduri m-a ajutat să cunosc toată activitatea.

                    – Unde este cel mai interesant de lucrat în Instituţia Prefectului?
                    – Partea de cancelarie este cea mai interesantă. Organizezi evenimente, participi la ele, faci informări pentru prefect, participi la şedinţe de analiză, faci agenda zilei.

                    – Este de important să ai personal cu experienţă într-o instituţie sau o întinerire a personalului este oportună?
                    – Şi în privat se vorbeşte despre o rotire a personalului la cinci ani, pentru că se rutinează, nu mai sunt creativi, însă în poziţiile de top management se promovează oameni tot din interior. Eu aş pleda pentru stabilitate, însă trebuie împăcată şi nevoia de schimbare. Pentru ca sistemul să nu se schimbe, este nevoie de norme care să fie respectate. Până acum a fost problema cu blocarea posturilor, dar acum începem încet-încet să reluăm angajările şi căutăm oameni specializaţi.

                    – Care este diferenţa între postul de manager public şi cel de subprefect?
                    – Cu colegii am încercat să păstrez acelaşi timp de relaţii, apoi am încercat să păstrez acelaşi stil de lucru, adică în echipă. Problema este că în calitate de subprefect trebuie să rezolvi şi probleme interinstituţionale. Am făcut nenumărate medieri. Pe de altă parte, avem şi minusul că nu avem buget, ci doar funcţie de coordonare şi apoi de control. Asta face lucrurile să fie mai dificile.

                    – Aţi fost văzut în public mai des decât prefectul…
                    – Am fost cu mandatul prefectului. Nu am fost fără ştirea dumnealui, nu avem agende separate, ne-am înţeles la ce evenimente să particip.

                    – Vă interesează politica?
                    – Nu, cel puţin în următorii zece ani nu o să mă vedeţi candidând pentru nici un partid politic.

                    – Aveţi şi un blog, cu tematică religioasă…
                    – Îmi propun să-mi reiau activitatea pe blog. Publicul ţintă este oricine doreşte să afle ceva despre teologia ortodoxă, nu a avut timp să studieze şi se loveşte de un limbaj tehnic. Eu vreau să explic pe înţelesul tuturor conceptele teoretice.

                    – Dar oamenii devin din ce în ce mai reticenţi la conceptele religioase…
                    – Nu pot să spun că sunt mai puţini credincioşi, dar am observat că am avut mulţi vizitatori pe site din străinătate. La un moment dat, 30 la sută dintre vizitatori erau din străinătate, ceea ce mă încurajează să continui. Intenţia mea este ca pe viitor să fac o variantă în engleză a blogului. Vreau să mai scriu şi o carte, iar în plan profesional voi rămâne aici. Apoi, voi face un pas în privat, nu ştiu deocamdată în ce formulă, pentru că am mai multe idei.

                    Sorin Ailenei este angajat al Instituţiei Prefectului din 2008, iar în luna iulie 2016 a devenit subprefect. În vârsta de 36 de ani, este căsătorit și tatăl unei fetițe. Are formare teologică.

                    Cresc salariile în Învățământ și Sănătate

                      Vești bune pentru bugetari și pentru pensionari. Cresc salariile, pensiile mici nu se mai impozitează, iar promisiunile de la București par a deveni realitate. În Învățământ și Sănătate e cert: lefurile vor crește cu 15%. Sindicaliștii spun că e o bătălie câștigată.

                      De la Sindicatul Liber al Învățământului (SLI) a venit și certificarea. „În 21 sau 22 decembrie a apărut, în Monitorul Oficial, Legea de aprobare și modificare a OUG 20, lege prin care urma să crească salariile în Învățământ, cu 15%, în medie, începând cu data de 1 ianuarie 2017, iar personalul nedidactic să fie transformat în personal auxiliar specific.

                      Desigur, această lege este produsul unui demers susținut de Federația Sindicatului Liber din Învățământ încă din vara lui 2016. Cu toate că vorbim de o creștere medie în procent de 15%, nu putem spune, nici pe departe, că este suficient și mulțumitor, mai ales dacă dorim să comparăm anul 2016 cu 2015, an în care am avut o creștere salarială de aproximativ 20%”, ne-a declarat prof. Adrian Purcaru, președintele SLI Bacău.

                      Se pare totuși că din OUG 99/ 22 dec 2016, privind salarizarea din 2017, reiese faptul că nu poate fi aplicată această mărire, întrucât din textul ordonanței se observă, mai spun sindicaliștii, că în lunile ianuarie -februarie se păstrează salariul la nivelul celui din 31 decembrie 2016.

                      „Asta dovedește, o dată în plus, că Guvernul Cioloș nu a dat doi bani pe educație. FSLI a făcut deja demersurile necesare, și cel mai probabil mărirea urmează să fie operată cu 1 februarie 2017. Pe această cale doresc să subliniez neseriozitatea fostului Guvern și, în special, neseriozitatea ministrului Educației, care după ce a acceptat să semneze Contractul Colectiv de Muncă nu a trimis acest contract semnat și la Ministerul Muncii.

                      Cel mai probabil va trebui să negociem din nou acest contract, de această dată cu noul ministru”, a mai spus președintele Purcaru. Ținta FSLI pentru anul 2017 este aceea de a termina anul cu o mărire totală de 30% a salariilor din Învățământ.

                      Mai mulţi bani şi pentru halatele albe

                      Anul 2017 vine cu salarii mai mari în medie cu 15% şi pentru cei din sănătate, după ce s-a decis ca sporurile şi alte drepturi salariale specifice activităţii lor să se calculeze la salariul din 2016 şi nu la cel din 2009, aşa cum era până acum. Ei ar trebui să simtă aceste majorări la leafa de luna aceasta, pentru că măririle s-au aplicat de la 1 decembrie 2016. Dar pentru a obţine aceste drepturi şi pentru a rezolva şi problema inechităţilor salariale, sindicaliştii s-au zbătut luni în şir, au protestat în faţa ministerelor importante din Bucureşti şi s-au arătat mai hotărâţi ca oricând să intre în grevă generală.

                      „Sindicatul a fost cel care a luptat încă din luna aprilie pentru înlăturarea inechităţilor din sistemul sanitar. Ca urmare a acestor activităţi a apărut Ordonanţa 20, dar în care nu s-au regăsit şi personalul TESA, funcţionarii din Direcțiile de Sănătate Publică şi din asistenţa socială. Din acest moment a început activitatea sindicală, am apelat la sprijin politic, pe care l-am şi obţinut, Ordonanţa a fost amendată în Parlament, modificată şi în final declarată constituţională. Personalul care iniţial fusese exclus din ordonanţă a fost inclus şi suplimentar s-a obţinut şi o creştere salarială”, a declarat Aurel Creţu, liderul Sanitas – Filiala Bacău.

                      În ceea ce-i priveşte pe angajaţii din Spitalul Judeţean Bacău, ei sunt şi mai norocoşi pentru că primesc încă din decembrie bonuri de masă la valoarea maximă de 15 lei, eforturile făcute de managementul instituţiei pentru a ridica plafonul tichetului fiind destul de mari.

                      Roxana Neagu
                      Geta Panaite

                      Au ieșit învingătoare din lupta cu cancerul

                        Rodica Dascălu, Mioara Spiridon, Dorina Andone, Dorica Platon și Geanina Păduraru

                        – membrele Asociației Sofi Roz din Bacău învață și alte femei diagnosticate cu cancer la sân ce trebuie să facă pentru a trece peste acest „obstacol” – gândirea pozitivă și dorința de a trăi au fost armele lor împotriva acestei maladii, iar după experiența trăită au ajuns să zâmbească mai mult, să se bucure cu adevărat de viață

                        Este un lucru știut că de la un an la altul tot mai multe femei sunt diagnosticate cu cancer la sân. Vestea le ia pe nepregătite aproape pe toate și multe dintre ele renunță la luptă din start. Sunt însă și paciente care nu se dau bătute cu una cu două. Când îi privesc pe cei dragi, realizează că nu se pot despărți așa curând de ei și caută orice portiță să meargă mai departe.

                        Roz, simbolul cancerului la sân, și Sofi, de la Zeița Înțelepciunii

                        Astfel de persoane puternice și motivate sunt la Asociația Sofi Roz din Bacău, înființată în anul 2005 de câteva băcăuance diagnosticate cu cancer la sân care au dorit, după ce au depășit momentul, să fie ca un „ghid” pentru alte femei care nu știu ce au de făcut după ce primesc cumplita veste. Toate au trecut prin această experiență dură, dar astăzi sunt cu zâmbetul pe buze.

                        Optimismul lor este molipsitor și le face bine tuturor celor din jur, dar mai ales femeilor care încep lupta cu această maladie și pot vedea că sunt persoane care au reușit să câștige lupta. „Eu m-am operat în 2003 și atunci nu aveai acces la atâtea informații. Din dorința de a ajuta și alte doamne, am decis împreună cu alte câteva membre fondatoare, care au trecut prin aceeași experiență, să facem asociația. Am zis să ajutăm măcar cu un sfat, să cunoască pașii, pentru că după diagnostic nu prea știi ce să faci. Ne-am gândit atunci și la un nume.

                        Am zis să fie Roz, simbolul cancerului la sân, și Sofi, de la Zeița Înțelepciunii, pentru că trebuie să fii un om înțelept, să te împrietenești, să trăiești dar și să lupți cu boala”, ne-a mărturisit Mioara Spiridon, președinta Asociației Sofi Roz. La foarte scurt timp s-au remarcat prin activități dedicate luptei împotriva cancerului la sân, s-au înscris în Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, au ajutat paciente care aveau nevoie de proteze mamare și în fiecare an derulează campanii de prevenire și informare. Ușa lor a fost deschisă tuturor celor care au dorit să afle cum trebuie să se comporte în fața acestei boli necruțătoare și cum pot zâmbi după cancer.

                        „Dansul vieții”

                        Dorica Platon, vicepreședinta asociației și cofondatoare, și-a spus povestea oricui a dorit să o audă. Sunt 13 ani de când s-a operat ultima dată de cancer, pentru că a mai trecut printr-o intervenție și în 1994, dar acum este bine. Spune că totul pornește de la psihic. O gândire pozitivă poate face mai mult decât toate tratamentele la un loc.

                        „Trebuie să accepți boala, să o iei ca pe un partener de viață, să te comporți normal, să ai un psihic foarte bun, să crezi în Dumnezeu și să ajuți pe alții, fără să aștepți recompensă. Boala te face mai bun, dar și să vezi care sunt prioritățile. În 2003 am fost depistată cu un stadiu avansat, dar uite că au trecut 13 ani și sunt bine”, ne-a spus zâmbind Dorica Platon. Boala te schimbă, dar cine ar fi crezut că ar putea fi o sursă de inspirație pentru un volum de poezii? Și totuși este posibil. Rodica Dascălu a publicat cartea „Dansul vieții” după ce a cunoscut cancerul.

                        „După ce am fost diagnosticată și am mers la Institutul Oncologic din București eram șocată de diagnostic, eram într-o stare proastă, mă lamentam și fiind în salon cu mai multe paciente am început să privesc în jur și să văd că erau femei foarte tinere. Eu aveam atunci 59 de ani și mi-am spus că de bine de rău eu mi-am trăit viața, dar în același timp mi-am zis că trebuie să fiu puternică. Am ascultat poveștile tuturor și din 2012 până în 2015 am ținut un jurnal despre toată această experiență. În volumul de poezii sunt și idei din acest jurnal”, spune Rodica.

                        Și-a lansat cartea în prezența colegelor de la asociație și chiar dacă înainte nu a mai scris versuri, recunoaște că această pasiune o ajută. Îi ține mintea ocupată și nici nu mai are timp să se gândească la boală, pentru că acum lucrează la al doilea volum.

                        Diagnostic care le-a schimbat viața

                        Cam aceasta este atitudinea tuturor femeilor care vin la Sofi Roz. Au legat o prietenie frumoasă și de două ori pe săptămână se întâlnesc și fac terapie ocupațională, povestesc și se sfătuiesc. Au învățat să facă brățări pe care le oferă cu drag băcăuancelor în cadrul activităților de prevenire derulate, dar, cel mai important, învață să trăiască frumos și fără stres.

                        „Acum nimic nu mai este obligatoriu. Încerc să mă stresez mai puțin, mă plimb foarte mult și îmi încarc timpul cu activități plăcute. Dar nu trebuie să te culci pe o ureche. La diagnosticul acesta nu poți să lași garda jos și la cel mai mic semn trebuie să te duci să vezi despre ce este vorba, pentru ca prevenția înseamnă 80 la sută din reușită”, ne-a mărturisit și Dorina Andone, care a aflat că are cancer la sân în 2012, după ce soția unui prieten a murit de cancer. S-a dus la medic cu o suspiciune și s-a întors cu un diagnostic care i-a schimbat întreaga viață.

                        A avut noroc că boala era la început și după intervenția chirurgicală s-a întors la familie, dar cu o altă viziune despre viață. Și Geanina Păduraru s-a schimbat după această experiență. „În 2010 am descoperit un nodul pe sânul stâng. Nu am mers imediat la medic. M-am dus doar și am făcut ecografie pentru că nu voiam să accept ideea că mie mi se poate întâmpla. Mergeam foarte mult pe carieră, nu avem timp nici să respir și abia în 2011 am luat decizia de a merge la Cluj. Am urmat tratamentul clasic și astăzi sunt aici, sunt bine, deci se poate să treci peste”.

                        Mamă a două fete gemene, a găsit sprijin în ele și în soț și a luptat cu toate puterile să le rămână alături, speră ea încă vreo patruzeci de ani de acum încolo. Experiențe și destine. Luptă și speranță. Și femei care au învins cumplita boală.

                        În fiecare an, peste 200 de băcăuance sunt diagnosticate cu cancer la sân. Medicii recomandă autoexaminarea și la cea mai mică suspiciune prezentarea la cabinet pentru investigații amănunțite. Dacă diagnosticul este pus devreme, șansele de reușită sunt mari.

                        Chimcomplex preia active ale fabricii de hârtie din Dej

                        Fabrica Someș Dej se află în insolvență de circa doi ani

                        măsura face parte din strategia înființării Companiei Române de Chimie, cu trei platforme: Chimcomplex, Oltchim şi Someş Dej

                        Societatea Chimcomplex Borzești, membră a Grupului Societățile Comerciale Române (SCR), a fost declarată câştigătoarea licitaţiei pentru achiziţia pachetului 1 din activele fabricii Someş Dej, societate aflată în insolvență. Platforma Someş cuprinde 40 ha de teren şi construcţii industriale, la care se adaugă serviciile adiacente (staţii de tratare a apelor, staţii electrice, depozite, depoul CFR, infrastructura rutieră etc.).

                        Cu această măsură s-a încheiat, la Chimcomplex, strategia de investiţii şi dezvoltare pentru anul 2016. Pentru anul 2017, Chimcomplex este pregătită pentru achiziţia activelor funcţionale ale combinatului Oltchim, iar împreună cu platforma de la Dej va dezvolta noi afaceri în domeniul chimiei sării, constituind astfel Compania Romană de Chimie (CRC) pe aceste trei centre logistice distribuite naţional.

                        Pe direcţia afacerilor specifice fostului combinat Someş Dej, respectiv producţia de celuloza şi hârtie, echipa de management de la Chimcomplex a finalizat negocierile cu un partener de specialitate din domeniu, iar după un an de investiţii va reporni împreună cu acesta, în prima etapă, fabrica de hârtie unde va angaja, în total pe ambele divizii, 400 de salariaţi.

                        Grupul SCR a promis că va emite, ulterior, un comunicat referitor la istoria insolvenței societății Someş şi cauzele ei.

                        ULTIMELE ȘTIRI