Acasă Blog Pagina 2964

Bacăul în cultura naţională

Ceea ce s-a întâmplat la Muzeul de Artă din Bacău, vineri 13 ianuarie, cu două zile înainte de marea sărbătoare a culturii române, care coincide cu ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, a fost sintetizat de conf. univ. dr. Ioan Dănilă: “Este meritul organizatorilor de se fi gândit la prezentarea unor aspecte importante, adevărate repere culturale locale, ca parte a culturii naţionale. Eminescu a fost prezent şi reprezentat prin excepţionala colecţie de medalii şi insigne, poate cea mai valoroasă şi completă din România, a profesorului şi istoricului Vilică Munteanu, cel care, cu dragoste şi profesionalism, a adunat de-a lungul anilor peste 350 de piese, unele foarte rare, din aur, argint, bronz şi oţel, expuse pentru publicul larg.

A fost apoi expoziţia de artă a unui mare artist băcăuan, mai puţin cunoscut astăzi, în Bacău, dar care face parte din marea galerie naţională a creatorilor de frumos, pictor monumentalist, grafician, gravor, autor al unor impresionante fresce, profesor de artă monumentală la Institutul de Arte “Nicolae Grigorescu”.

Albumul realizat de Dionis Puşcuţă şi Carmen Murariu este un drept şi meritat gest recuperatoriu. Ziua Culturii Naţionale ne îndreptăţeşte să privim cu mândrie în “arhiva” locală, materială şi imaterială, să o valorificăm şi să o transmitem mai departe, ca parte a identităţii noastre”, a încheiat prof. Dănilă.

Muzeul de Artă din Bacău deţine peste 70 de lucrări ale artistului Ştefan Constantinescu, peisaje, nuduri, portrete, linografii, schiţe, donate de soţia pictorului, celebra actriţă Clody Bertola, din care au fost expuse doar 30 de opere. La vernisaj a fost prezent şi a prezentat publicului amintiri despre marele artist, fostul lui student Vasile Crăiţă Mândră. “A fost un mare lord, un excepţional profesor, un mare artist.” Albumul “Ştefan Constantinescu”, realizat în condiţii grafice de excepţie, cuprinde date biografice, note critice şi peste 40 de lucrări ale artistului născut la Tg. Ocna, în 1889, decedat în 1983, la Bucureşti, a cărui biografie artistică, pedagogică şi sentimentală este demnă de un roman, din care vom publica, în ediţiile viitoare câteva repere.

În acelaşi cadru, ca un corolar, soprana Claudia Vasilache, o voce expresivă, caldă, a oferit publicului câteva lieduri, pe versurile poetului Mihai Eminescu, acompaniată la pian de prof. Elvis Condrea.
Mai multe informaţii, în ziarul Deşteptarea, de luni, 16 ianuarie.

Gheorghe Bălţătescu

Bacăul a rămas fără apă

    O avarie majoră la rețeaua de alimentare a orașului a lăsat Bacăul fără apă. Se pare că apa va lipsi de la robinete până mâine seară, cel puțin, dar este posibil ca aceasta să fie o estimare optimistă.

    Din nou seceta la robinete. Conducta de apa veche a cedat din nou exact cum s a întâmplat în luna august a anului trecut.

    Din acest motiv debitul la apa va fi restricționat în măsura în care rezervele făcute vor putea face fata consumului.

    Avaria s-a produs la Valea Budului acolo unde se afla deja angajații Companiei de Apa. Primarul Cosmin Necula a declarat ca e posibil ca mâine după amiaza furnizarea apei sa fie reluată.

    Conducta a cedat cel mai probabil din cauza temperaturilor scăzute.

    Acum doi ani în aceeași perioada orașul a rămas fără apa mai multe zile la rand.

    Fermieri din țară și din Europa se reunesc în Bacău

      timp de trei zile, specialiști în agricultură vor participa la simpozionul „Soluții științifice inovatoare pentru agricultură”, unde vor afla despre noutățile de excepție apărute în acest domeniu

      În perioada 17-19 ianuarie 2017, Bacăul va fi gazda celei de-a patra ediții a simpozionului „Soluții științifice inovatoare pentru agricultură”, organizat în fiecare an de cunoscuta firmă băcăuană Romchim Protect SA. Evenimentul este programat să se desfășoare la sala de conferințe a hotelului „Prezindent” din Bacău, începând de marți, 17 ianuarie, ora 17.00.

      Simpozionul se va bucura de prezența a peste 130 de fermieri veniți din toată regiunea Moldovei, dar și din alte județe din țară, precum și profesori universitari, cercetători și specialiști din domenii care au legătură cu agricultura.

      „Totodată, au confirmat participarea și specialiști în agricultură din Ungaria, Republica Moldova, Belarus, Ucraina, Italia, Bulgaria, Turcia etc. Cu această ocazie, printre altele, vom lansa, în premieră, în România, noua gamă de îngrășăminte chimice solide «inteligente» – Agrisol NPK”, a declarat Ion Neculcea (foto), administratorul firmei Romchim Protect.

      Astfel, timp de trei zile, cei implicați zi de zi în munca pământului vor avea ocazia să afle despre noutățile care au apărut, în ultimul timp, în domeniul agriculturii, plecând de la metodele revoluționare de aplicare cu precizie și în mod controlat a îngrășămintelor chimice complexe pe diverse culturi agricole și ajungând la fertilizarea culturilor agricole cu îngrășăminte inteligente, îngrășămintele cu microorganisme ori alternativa la clasicul tratament cu antibiotice pentru animalele din fermă etc.

      Programul va include și o vizită la noua fabrică de îngrășăminte de la Filipești, aparținând firmei Romchim Protect, un proiect îndrăzneț care a presupus o investiție de câteva milioane de euro.

      Pensia socială creşte cu 120 lei

        Chiar dacă unii pensionari au un stagiu de cotizare extrem de mic, ei vor beneficia din acest trimestru al anului de o majorare considerabilă a pensiei. Astfel, de la 1 martie 2017, pensia (indemnizaţia) socială minim garantată în plată va creşte de la 400 lei, în momentul de faţă, la 520 lei. Din judeţul Bacău, aproximativ 19.000 de persoane au o astfel de indemnizaţie.

        Printre aceşti pensionari se regăsesc foarte mulţi dintre cei care au lucrat înainte de 1989 în fostele cooperative agricole de producţie. Chiar dacă au muncit ani mulţi, stagiul lor de cotizare la pensie este mic, deoarece nu au reuşit de fiecare dată să realizeze normele impuse în agricultură. Alături de ei, însă, sunt şi alte persoane care au desfăşurat activitate în sectorul de stat, dar o perioadă extrem de redusă.

        Tuturor acestor persoane, pentru stagiul de cotizare (vechimea în muncă) pe care îl au, li se cuvine o pensie de sub 400 lei, în prezent. Dintre cele aproape 19.000, circa 170 au dreptul chiar la o pensie de numai un leu! Şi aceasta deoarece, de anul trecut, legislaţia permite pensionarea de invaliditate şi a bolnavilor care au doar o lună de plată a contribuţiei la asigurările sociale de stat. Dar, indiferent de stagiul de cotizare, tot conform legii, toţi cei 19.000 primesc, în completarea pensiei, diferenţa de până la 400 lei, în momentul de faţă, respectiv 520 lei, din martie.

        Pentru alte zeci de mii de pensionari, însă, veştile nu sunt la fel de spectaculoase. Deşi ei au o vechime mult mai mare în muncă, banii pe care îi vor lua în plus vor fi foarte puţini. O pensionară care la 31 decembrie 2016 avea 540 lei, pentru un stagiu de cotizare de 31 ani şi 6 luni (18 ani vechime în muncă, plus 13 ani şi 6 luni, de pensie de boală, pentru care se calculează stagiul potenţial), din ianuarie 2017 va beneficia de 568 lei, în urma majorării cu 5,25 la sută a punctului de pensie.

        Aşadar, va avea cu numai 48 lei mai mult faţă de o persoană care a lucrat doar câteva luni. Şi în această situaţie sunt zeci de mii de pensionari care au muncit 20-30 de ani, dar care iau cu câteva zeci de lei mai mult în comparaţie cu beneficiarii indemnizaţiei sociale. O discriminare, pe care de ani de zile o reclamă pensionarii în cauză. Ei cer, pe bună dreptate, de tot atâta vreme, ca în cazul celor care au cel puţin stagiul minim de cotizare (15 ani), calculul pensiei să pornească de la indemnizaţia socială (520 lei) în sus. Astfel, stabilirea pensiei lor ar fi făcută pe principii echitabile.

        Ziua Culturii Naţionale: „Mihai, dac-ai ști cât de tare îmi lipsești”

          Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău organizează duminică, 15 ianuarie 2017, ora 11.00, la Muzeul de Artă Contemporană evenimentul cultural „Mihai, dac-ai ști cât de tare îmi lipsești”, pus sub semnul Zilei Culturii Naţionale, manifestare care reprezintă un moment special de reflecție asupra valorilor naționale și de omagiere a poetului Mihai Eminescu.

          Universitarul Ştefan Munteanu va aduce în atenția publicului volumul „Filosofia indiană și creația eminesciană”, care a primit premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române în anul 1997, lucrare publicată și în limba spaniolă cu titlul „La filosofía India y la creación literaria de Mihai Eminescu” de către Editura Niram Art din Madrid. Universalitatea operei lui Eminescu va fi argumentată de către criticul literar Adrian Jicu, iar poetul Dan Petrușcă va aduce în discuție rolul culturii în susținerea identității naționale.

          Manifestarea este însoțită de vernisajul expoziției „Afișe pentru pace”, ce cuprinde peste 150 de lucrări realizate de elevi cu vârste între 11-13 ani, din județul Bacău și din țară, în cadrul concursului pentru anul lionistic 2016-2017, pe tema „A Celebration of Peace”.

          Ziua Culturii Naționale va continua cu un moment muzical susținut de soprana Claudia Vasilache și profesor Antonela Leahu – pian, completat de un recital în interpretarea lui Benchea Claudiu, elev clasa a X-a, canto tradițional, prof. coord. Florin Blaj.

          Programul cultural pentru anul 2017 al Centrului de Cultură „George Apostu” se va desfăşura sub genericul „ImagiNație – energia culturii”.

          Încărcătura unui TIR cu bere s-a împrăștiat pe Măgura

            FOTO: Ionut Serdean / Facebook

            Întreaga încărcătura a unui TIR cu numere de Iasi, care transporta bere, a căzut pe asfaltul drumului Bacău – Onești, pe Dealul Măgura.

            Din primele cercetari ale politistilor, se pare ca navetele cu sticle de bere au cazut din camion in momentul in cares-au rupt stalpii de sustinere ai remorcii.

            In acest moment se circula pe o singura banda pe o distanta de 200 de metri.

            Firma care efectua transportul a anuntat ca va trimite o echipa care sa repare camionul si sa stranga resturile sticlelor de bere de pe carosabil.

            Elogiu adus poetului Mihai Eminescu de Garnizoana Bacau

            FOTO: onestiul.ro/

            În anul 1850 se năştea cel care a fost numit mai târziu poet naţional, Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici în 15 ianuarie 1850 la Botoşani, el a decedat 39 de ani mai târziu, în anul 1889, la Bucureşti.

            A fost poet, prozator şi jurnalist român, socotit până la el drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Pe 15 ianuarie se împlinesc 167 de ani de la naşterea poetului, iar cu această ocazie, Garnizoana Bacău organizează la Cercul Militar un simpozion cu tema „Eminescu – Legenda sufletului românesc”.

            „În cadrul evenimentului va avea loc o expoziţie de carte organizată în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” Bacău şi un concurs de desen cu genericul „Poezia eminesciană prin ochi de copil”. Cei prezenţi vor putea asista la un miniconcert al Muzicii Militare a Garnizoanei Bacău”, declară lt. Adrian Cocea, ofiţer de relaţii publice la Baza 95 Aeriană Bacău

            Evenimentul cuprinde şi un recital de poezie eminesciană susţinut de elevii Scolii Gimnaziale „Al.I.Cuza”, „Spiru Haret” şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”.

            ”Apele Române” intervin pentru degajarea albiei râului Trotuș

              În urma situației create în zona satului Goioasa, comuna Agăș, unde un blocaj de ghețuri a dus la devierea cursului râului Trotuș, punând în pericol gospodăriile localnicilor, Administrația Bazinală de Apă Siret și Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău au luat decizia intervenției în sprijinul cetățenilor cu forțe și utilaje.

              Astfel, în cursul zilei de astăzi, o echipă de șase muncitori, coordonati de directorul tehnic al ABA Siret, intervin cu utilaje pentru rezolvarea situației. În primă fază s-a intervenit cu ajutorul excavatorului pentru drenarea zonei cu băltiri și dirijarea apei înapoi către albia râului. Mai exact, la confluența pârâului Ailincăi cu râul Trotuș au fost sparte și îndepărtate formațiunile de gheață. De asemenea, s-a executat un canal de circa 50 metri lungime pentru drenarea apelor infiltrate, în vederea scăderii nivelului apei din beciuri.

              Ulterior, cu ajutorul unui excavator și al unui buldozer, se execută lucrări de reprofilare a albiei și de deblocare a ghețurilor, pentru a se asigura secțiunea de scurgere a apei și a se preveni inundarea zonei locuite.

              Ca urmare a temperaturilor scăzute din ultima perioadă, pe majoritatea cursurilor de apă din judeţul Bacău s-au format poduri de gheaţă sau gheață la mal. În vederea prevenirii unor accidente, recomandăm populaţiei să evite traversarea pe poduri de gheaţă a cursurilor de apă sau a lacurilor de acumulare, dar şi practicarea sporturilor pe apa îngheţată şi a pescuitului la copcă.

              Deszăpezire nocturnă în cartierele Bacăului

                A venit şi rândul cartierelor mărginaşe să vadă lama utilajelor de deszăpezire. Dacă la începutul perioadei cu precipitaţii abundente, activitatea plugurilor a fost timidă în zona de nord a oraşului, iată că joi seară, un mini utilaj de deszăpezire şi-a făcut simţită prezenţa în cartier.

                S-a strecurat în noapte pe strada Nordului şi mai apoi pe strada Depoului şi în ritmul dat de puterea motorului, a împins, a tras, a spart şi ridicat gheaţa de pe şosea. S-ar fi putut face mai mult şi când spun asta mă refer şi la partea pietonală, nu doar la carosabil.

                Pentru că la ora intervenţiei majoritatea locatarilor erau acasă, parcările auto au rămas tot în grija posesorilor de maşini. Veşti că s-a lucrat noaptea vin şi din partea opusă a oraşului, unde, un alt utilaj a acţionat sub ferestrele chiriaşilor ANL Bucegi, tulburându-le somnul.

                Actorul Dorel Vișan, în recital la Măgirești: „Eminescu, geniu, om și sfânt”

                Primăria Măgirești va avea, la începutul săptămânii viitoare, un oaspete de onoare. E vorba despre actorul Dorel Vișan, care va susține conferința-recital „Eminescu, între geniu, om și sfânt”.

                Evenimentul este prilejuit de celebrarea Zilei Culturii Române și este organizat de primărie în parteneriat cu Asociația Culturală „Feed Back” din Iași și Fundația Culturală „Urmașii Răzeșilor Găzari” de pe Valea Tazlăului Sărat. Recitalul va loc marți, de la ora 18, în sala de festivități a comunei Măgirești.

                Activitățile dedicate Zilei Culturii vor continua miercuri, arată Câdă Ionică, primarul comunei. Pe 18 ianuarie, de la ora 11, la Muzeul Răzeșilor Găzari din Prăjești-Măgirești, va avea loc manifestarea „Personalități ale culturii române” în dialog cu urmașii răzeșilor găzari, ediția a IX-a, la care, de asemenea, va fi prezent actorul Dorel Vișan.

                Comănești: Bătrân de 86 de ani, jefuit de 10.000 de lei

                  Poliţiştii din judeţul Bacău au reținut un bărbat după ce, complice la metoda accidentul, a deposedat prin violență un bărbat din Comănești, de suma de 10000 lei.

                  Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale, au identificat și reținut un bărbat de 34 de ani, din județul Brăila, după ce în noaptea de 07 noiembrie 2016, a deposedat prin violență, de suma de 10000 lei, un bărbat de 86 de ani, din Comănești, județul Bacău.

                  Victima a fost contactată telefonic în perioada 20 octombrie – 11 noiembrie 2016 de către un bărbat, aflat în detenție într-un penitenciar din țară, care prin atribuirea de calități mincinoase, i-a pretins suma de 10000 lei, în vederea soluționării în mod favorabil a unui accident rutier în care ar fi implicată o rudă a bărbatului.

                  Victima, în baza întelegerii telefonice avute, s-a întâlnit în noaptea de 07 noiembrie 2016 cu un complice al bărbatului deținut, un bărbat de 34 de ani, din Brăila, care prin violență, a deposedat-o de suma de 10000 lei pe care o avea asupra sa.

                  Din investigațiile polițiștilor a rezultat că bărbatul deținut, în aceeași perioadă, a contactat telefonic și alte persoane din județul Alba, pe care a încercat să le înșele prin metoda accidentul, fapte care nu s-au materializat și au rămas doar tentative.

                  Pe numele bărbatului de 34 de ani a fost emis un mandat de aducere și a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive.

                  Pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, având acest mod de operare intitulat generic “accidentul”, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.

                  Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:

                  În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.

                  Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare:
                  1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau
                  2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

                  Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.

                  De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, doar anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.

                  Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune.

                  În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi reţineţi cât mai multe detalii!

                  Solonț: Un tânăr a tâlhărit o femeie de 74 de ani în propria ei casă

                    Polițiștii moineșteni au fost sesizaţi despre faptul că o persoană de sex feminin, de 74 de ani, din comuna Solonț, a fost victima infracțiunii de tâlhărie, comisă asupra sa de către o persoană de sex masculin.

                    Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat că la data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, la locuința victimei s-a prezentat un tânăr necunoscut, care i-a spus că vine din Italia și că i-a adus o scrisoare din partea nepotului ei.

                    În momentul în care bătrâna a deschis ușa, tânărul a îmbrâncit-o și a intrat în casă. Astfel, sub amenințarea cu un cuțit, a obligat partea vătămată să-i dea suma de aproximativ 830 lei și i-a sustras de pe o masa un telefon mobil, după care a plecat.

                    Din investigaţiile efectuate, polițiștii au identificat și reținut persoana în cauză, un tânăr de 22 de ani, din comuna Măgirești.

                    Faţă de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești cu propunerea de arestare preventive.

                    138 de ani de la naşterea savantului Ion Borcea

                    Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Bacău sărbătoreşte în preajma Zilei Culturii Naţionale, pe marele biolog băcăuan al cărui nume îl poartă: „Ion Borcea”. Pentru a marca sărbătorirea „Zilei culturii Naţionale”, publicul este invitat să viziteze gratuit expoziţiile Muzeului de Ştiinţele Naturii în ziua de vineri 13.01.2017 (orele 8-16). Cu această ocazie băcăuanii vor putea să afle detalii despre Ion Borcea (pe touch-screen-ul din zona dedicată istoricului instituţiei în cadrul expoziţiei permanente), dar şi să achiziţioneze vederea aniversară din seria „Mari Biologi Români” disponibilă în shop-ul muzeului începând cu ziua de vineri, 13 ianuarie 2017.

                    Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii poartă numele lui Ion Borcea din 7 iunie 1993, în memoria şi ca semn de recunoaştere a meritelor pe tărâmul biologiei ale marelui savant băcăuan. Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” are în componenţă şi Casa Memorială „Ion Borcea” din comuna Racova. Aceasta a fost donată de sora savantului Eufrosina Borcea, la data de 4 februarie 1971, Inspectoratului Judeţean pentru Cultură Bacău, fiind ulterior transferată Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Bacău. Obiectivul adăposteşte o valoroasă expoziţie cuprinzând obiecte personale care au aparţinut savantului Ion Borcea.

                    Ion Borcea (n. 13 ianuarie 1879, comuna Buhoci, judeţul Bacău – d. 30 iulie 1936, comuna Agigea, judeţul Constanţa). A fost un om de ştiinţă român, zoolog, membru corespondent al Academiei Române, specialist în fauna Mării Negre, care şi-a dedicat viaţa cunoaşterii ecosistemelor marine, fiind de asemenea, fondatorul oceanografiei româneşti şi a Staţiunii de Cercetări Maritime de la Agigea.

                    Începând cu anul 1901, ca bursier al Fondului „Vasile Adamachi”, a studiat în Franţa, la Universitatea Sorbona din Paris, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, obţinând licenţa în 1903 şi doctoratul în 1905 cu teza „Recherches sur le system uro-genital des Elasmobranches”. Ion Borcea a fost membru corespondent al Academiei Române în 1919, membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România în anul 1935 şi al unor societăţi de ştiinţe din ţară şi străinătate.

                    A fost, de asemenea, Decan al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, director al Muzeului de Istorie Naturală din Iaşi (1912-1936) şi fondator, în 1926, al Staţiunii Zoologice Marine de la Agigea al cărei director a fost între anii 1926-1936. Profesorul Borcea a fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice în perioada 1919-1920 şi ministru ad-interim la Comerţ. În 1936 a fost numit Doctor honoris causa al Universităţii din Montpellier, Franţa. Numeroase instituţii de cultură, cercetare sau de învăţământ din ţară poartă numele savantului Ion Borcea.

                    Hai la poze pe zăpadă!

                      A nins miercuri cât pentru toată luna decembrie, pregătind decorul unei expoziții anunțate, premeditată a se desfășura în aer liber. Cunoscutul artist fotograf Romeo Mărăndici, la ceas de seară, a reușit să facă în grădina din fața atelierului, situat pe strada Oituz, nr 21, un loc de întâlnire pentru pasionații de fotografie.

                      Instantanee, compoziții, portrete, transpuse pe suport clasic. Suspendate, lipite, așezate … creațiile s-au lăsat studiate, comentate, admirate… criticate! Totul în cromatica de gri a ramurilor de măr hibernând, a verdelui rășinos de tuia și a fundalului de omăt, colorat cameleonic de strănepoatele miniaturizate ale becului lui Edison. Nu le-au luat fulgii!

                      „O fotografie adevărată nu moare niciodată”. Lucrările expuse sunt rodul creativității iubitorilor de fotografie, nostalgici și începători, care au răspuns în număr mare apelului de a face cunoscută „Ziua artei fotografice din România”. Zi desemnată a fi sarbătorită, pe 11 ianuarie, având ca reper data nașterii lui Carol Popp de Szathmary (1812-1887), recunoscut oficial, pe bune, ca fiind primul fotograf al României.
                      Bătrânăriii!

                      Dificilă selecția. Juriul, echipa Foto Mărăndici, a prelungit strategic suspansul până la acordarea premiilor. La așa vreme… tratație pe măsură. Cum să nu răspunzi provocării? Încălziți pragmatic și premeditat, în palme, de paharele cu vin fiert-aromat, cum să nu zăbovești în fața lucrărilor expuse! Și ningea, ningea. Coșbuc ne-a transmis iarna în versuri, pe uliță.

                      Multă poezie în curte, când aparatul de fotografiat… vorbește! Hai la poza de grup… pe zăpadăăă! Romeo, cu pălărie și inimă largă, aș spune că a fost bestial. Nu abuzez de termeni universitari, gen laudațio, dar ce a spus, a spus din suflet: „În zilele astea, de bombardament politic, economic și așa mai departe, uite ce bucurie e pe fețele celor care au trimis fotografii… și au venit! Bătrânăriii! Oameni de vârsta a doua, care au primit informația din ziar, și tineri, care au primit-o pe internet. Cum să nu mă bucur când văd că există interes pentru fotografie, indiferent de vârstă! Sărbătorim o zi dedicată fotografiei. Mă bucur că sunteți aici. Mai am provocări pentru voi!”

                      Imaginile surprinse miercuri seara spun mai mult decât pot eu să exprim prin cuvinte. Invitați pe măsură, organizare reușită.

                      Premianții!

                      Jurizare pe genuri fotografice, echipa Foto Mărăndici.

                      Peisaj

                      „Colecția de peisaje” – Ciprian Constantin Deleu
                      Mențiune: Nelu Lișiță – „Șarpele”
                      Mențiune: Daria Ștefania Lupu (Buhuși) – „Focul din cer”

                      Eseu
                      Ionela Căbăscu – „Comoara unei mame”
                      Mențiune: Nicu Chiriac – „Orice apus privit din spate e un răsărit”

                      Portret
                      Maia Ignătescu -„Melancolie”

                      Modernism
                      Mențiune: Iza Antohi – „Eu și eu”

                      Reportaj
                      Carolina Condurache – „Momentul victoriei”

                      Faună
                      Cristiane De Reynier (Elveția) – „Iubire”
                      Mențiune: Mihnea Baran – „Euforie”

                      Perspective

                      Apropo de zgândărit la talpă. Echipa Mărăndici vine cu o altă provocare. Următoarea expoziție va avea ca temă ziua de „8 Martie”. Ziua mamei! Zvâc la imaginație! Nu rămâneți în șabloane! Pruncul poate fi bebeluș, iepuraș, cățeluș, firmă nou înființată… Aveți idei? Iar mama să fie mamă… pe măsură!

                      Pagina 1

                        pagina1

                        Capăt de drum

                        „Drumuri europene” era o cunoscută emisiune TV săptămânală realizată de Aristide Buhoiu, având ca generic celebrul hit al lui Jeff Wayne „Războiul lumilor”. În sezonul 2016-2017, drumurile europene ale Științei Bacău au fost scurte.

                        S-au oprit în primul tur al Cupei Challenge. Și s-au sfârșit la Bursa, în Turcia, acolo unde, miercuri seara, studentele au cedat meciul cu gazdele de la BBSK la același scor cu care au pierdut și în decembrie, în manșa tur, de la Bacău: 1-3. Și dacă aminteam de Jeff Wayne și de „Războiul lumilor” lui HG Wells, confruntarea dintre Știința și Bursa BBSK a fost cea dintre două lumi.

                        Pe de o parte, gruparea băcăuană are un buget limitat, factor care a condiționat (și condiționează) alegerile antrenorului Florin Grapă (absent la Bursa) în privința lotului de jucătoare. De partea cealaltă, Bursa are ambiții în ton cu posibilitățile financiare (mari), vizând un nou trofeu european. Iar jucătoare precum Dora Horvath (MVP-ul partidei retur din Turcia), Ypek Soroglu (trei ași reușiți din serviciu miercuri) sau brazilianca Da Silva reprezintă garanții serioase în acest sens.

                        Dacă la jocul tur, speranțele studentelor au fost aprinse de câștigarea primul set, în schimb confruntarea de la Bursa a fost una fără iluzii și fără istoric. Gazdele și-au adjudecat primele două acte la 15, respectiv 17 și, chiar dacă Știința a redus din handicap, câștigând setul trei cu 25-18 și s-a ținut aproape în parțialul patru, nu a fost loc de vreo surpriză. Echipa antrenată de De Brandt a evitat prelungirile, câștigând setul patru la limită, cu 25-23 și partida cu scorul de 3-1. Știința spune „adio” Europei, revenind la drumurile interne. În speranța că își poate face cărare cât mai sus în campionat și în Cupa României.

                        Bursa BBSK: Kirdar, Milos, Horvath, Da Silva, Soroglu, Yildirim, Sarioglu- libero. Au mai jucat: Bashnako, Hatipoglu, Ince, Tanil, Albaryak, Cihan- libero.
                        Stiința: Zburova, Cazacu 11 puncte, Rogojinaru 5, Otasevic 11, Faleș 7, Perovic 15. Manu- libero. Au mai jucat: Miclea 2, I. Radu 5, Bălțatu 3, Albu- libero.

                        Cu CSM Târgoviște, de la 17.30

                        Primul meci pe teren propriu al Științei în 2017 va avea loc miercuri, 18 ianuarie, pe teren propriu, cu CSM Târgoviște, în semifinalele Cupei României. Programat în prima fază la ora 17.00, meciul va începe la ora 17.30, urmând să fie televizat de Digisport. Returul va avea loc pe data 1 februarie, la Târgoviște. Cealaltă semifinală de Cupă le va aduce față în față pe Alba Blaj și CSM București.

                        Goran Ivankovic, la Știința

                        Un nou stranier în rândurile divizionarei A1 de volei masculin, Știința Bacău. Al patrulea, după sârbul Aleksandr Ivkovic, maghiarul Krisztian Csoma și moldoveanul Pavel Cimili. Noul venit este tot un sârb, Goran Ivankovic, care evoluează ca trăgător secund.

                        În vârstă de 38 de ani, Ivankovic a mai evoluat în România, la U Cluj, în ediția 2008-2009. „Este de valoarea celorlalte extreme din lot, însă e clar că, în economia campionatului, ne va fi de folos”, a declarat antrenorul Știintei, Cornel Păduraru.

                        Ivankovic se antrenează deja cu Știința, iar dacă toate actele necesare transferului vor fi întocmite în timp util, el ar putea debuta sub culorile băcăuanilor sâmbăta viitoare, la jocul de pe teren propriu, cu Tricolorul Ploiești, din etapa a 14-a a Diviziei A1.

                        Pe terenul liderei

                        Handbalistele Științei debutează în 2017 cu un meci care se va desfășura duminică, pe terenul Rapidului, în etapa a 11-a a Diviziei A. Conform programării inițiale, studentele trebuiau să înceapă anul duminica trecută, acasă, contra „lanternei roșii” CSU Târgoviște.

                        Condițiile meteo neprielnice au împedicat însă formația dâmbovițeană să efectueze deplasarea în Bacău, ajungându-se astfel la amânarea partidei din runda a zecea. Conform site-ului FRF, partida Știința- CSU Târgoviște fusese reprogramat pentru astăzi, 13 ianuarie. Numai că Federația este în eroare, CSU Târgoviște anunțând clubul băcăuan că nu poate disputa partida săptămâna aceasta.

                        „Cei de la Târgoviște ne-au propus să reprogramăm jocul la o dată viitoare și noi am fost de acord. Ne-ar fi prins bine să avem un meci la activ până la jocul cu Rapid, însă ne amintim bine de accidentul de microbuz suferit de cei de la Târgoviște în urmă cu un an, astfel încât înțelegem situația”, a declarat antrenorul Științei, Costel Oprea, care știe că echipa sa pornește cu șansa a doua contra giuleștencelor: „Întâlnim o echipă foarte bună, asta se știe. Noi mergem să jucăm. Rămâne de văzut în ce măsură o vom face”.

                        Celelalte meciuri ale etapei a 11-a: Neptun Constanța- SCM Pitești, HCF Piatra Neamț- ACS CNOT Iași, ACS Șc. 181 București- Activ Plopeni, HM Buzău- CSM București II, Dinamo București- Știința București, CSU Târgoviște- Spartac București.

                        Clasamentul Seriei A

                        1 Rapid București 10 10 0 0 368-192 30p.
                        2 Dinamo București 9 8 0 1 306-198 24p.
                        3 HM Buzău 9 7 0 2 327-271 21p.
                        4 CSM București II 10 6 1 3 306-246 19p.
                        5 SCM Pitești 10 6 1 3 322-289 19p.
                        6 Știința București 9 6 0 3 262-236 18p.
                        7 HCF P. Neamț 9 4 1 4 253-273 13p.
                        8 Activ Plopeni 10 4 0 6 257-275 12p.
                        9 Neptun Constanța 9 4 0 5 234-264 12p.
                        10 Știinta Bacău 9 3 2 4 226-243 11p.
                        11 ACS Șc.181 9 2 1 6 254-316 7p.
                        12 Spartac 9 1 0 8 208-310 3p.
                        13 ACS CNOT Iași 7 0 0 7 184-268 0p.
                        14 CSU Târgoviște 9 0 0 9 213-339 0p.

                        Dublul standard al Americii?

                        Răzvan Bibire

                        În plină polemică pe tema acuzațiilor că Rusia ar fi interferat cu alegerile din SUA prin intermediul hackerilor, profesorul Marc Trachtenberg de la Universitatea California se întreabă în Foreign Policy dacă nu cumva America practică un dublu standard.

                        Profesor de științe politice, Marc Trachtenberg spune că da, rușii au tupeu să încerce să intercepteze comunicațiile private ale liderilor americani sau să influențeze alegerile, dar se întreabă dacă nu cumva e vorba de un dublu standard din moment ce și americanii interceptează comunicațiile private ale cetățenilor din lumea întreagă.

                        După ce trece în revistă o întreagă listă a succeselor serviciilor de spionaj americane, de la interceptarea comunicațiilor membrilor Biroului Politic al PCUS, ale liderilor politici din Asia și Orientul Mijlociu până la comunicațiile membrilor Guvernului RFG, Trachtenberg trece la partea cea mai importantă:

                        „Din 1945, America a intervenit în afacerile politice interne ale altor țări. Atitudinea noastră de bază a fost că alegerile libere sunt ceva extraordinar – atâta timp cât acestea produc rezultate pe placul guvernului SUA”.

                        El dă ca exemplu cazul ambasadorului SUA la Paris care l-a somat pe premierul francez în 1947 să nu accepte comuniști în guvern, altfel Franța va suporta consecințe.

                        „Administrația Eisenhower, de exemplu, s-a exprimat clar ce dorește să voteze poporul german la alegerile din 1953; acea intervenție, potrivit cercetătorilor germani care au studiat îndeaproape această problemă, a avut ca rezultat o victorie răsunătoare pentru guvernul conservator Konrad Adenauer. Un deceniu mai târziu, guvernul SUA a jucat un rol de frunte în eliminarea sa de la Putere”.

                        Dar cel mai elocvent exemplu este cel al implicării SUA în politica ucraineană prin intermediul Victoriei Nuland. Partea cea mai interesantă este că, după ce s-a publicat interceptarea convorbirii dintre Nuland și ambasadorul SUA la Kiev, Geoffrey Pyatt, nu s-a luat nici o măsură din partea americană, ci vinovați au fost găsiți rușii care au îndrăznit să intercepteze convorbirile telefonice.

                        Marc Trachtenberg spune că un dublu standard de acest fel este, din punct de vedere moral, respingător și contraproductiv politic: „Având în vedere modul în care ne comportăm, nu trebuie să ne supăram prea tare dacă și alte țări se comportă în același mod”.

                        Atenție! Gripa aviară, în Bacău

                          foto: Maricel Badiu / Facebook

                          Specialiștii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău au confirmat apariția virusului gripei aviare pe teritoriul județului. Astfel, în data de 11 ianuarie 2017, a fost depistată influența aviară (gripa aviară) la 3 păsări sălbatice, respectiv lebede de iarnă, recoltate din zona Barajului Lilieci, comuna Hemeiuș.

                          „Conform procedurilor, în data de 11 ianuarie, în urma primirii rezultatului de la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, s-a notificat confirmarea de influență aviară, s-a efectuat ancheta epidemiologică de confirmare, s-au întocmit hărțile GIS şi Planul de Măsuri. În zona de supraveghere a bolii, pe o rază de 10 km, între localitățile Hemeiuș, Bacău, Berești-Bistrița, Racova, Blăgești, Traian, Negri, Letea Veche, Filipești, Gârleni, Mărgineni, Măgura, Săucești”, a precizat Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău.

                          Prin urmare, au fost notificate instituţiile cu atribuţii în domeniu – Instituția Prefectului, Direcția de Sănătate Publică Bacău, consiliile locale ce intră în zona de supraveghere, CSVSA-urile cu localități aflate în zona de supraveghere și toate exploatațiile comerciale de păsări de pe raza județului.

                          La nivelul județului Bacău, a fost activat Centrul Local de Combatere a Bolilor și au fost instituite operative zilnice din partea operatorilor economici, medicilor veterinari de liberă practică, fiind dispusă supravegherea sanitară veterinară a efectivelor de păsări. În plus, la nivelul zonei de supraveghere sanitară veterinară au fost impuse măsuri de interzicere a vânzării păsărilor vii din ferme către populație, păsările putând fi mișcate din fermă doar către abatorizare, în funcție de situație. Se pot acorda derogări, numai la solicitarea operatorului economic de a efectua mișcări de păsări atât în interiorul, cât și în afara zonei de supraveghere și doar după ce DSVSA va evalua situația.

                          Totodată, s-a dispus efectuarea catagrafierii și identificării tuturor exploataţiilor din zonă ce deţin păsări domestice și sălbatice, precum și vizite oficiale în toate aceste exploatații, în vederea evaluării stării de sănătate a efectivelor de păsări. Toate păsările sunt plasate și ținute în clădiri închise pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice.

                          Recomandări

                          Locuitorii județului trebuie să mai știe că este intezisă mișcarea păsărilor din sau în afara exploatațiilor fără aprobarea DSVSA Bacău, precum și orice contact direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă și păsările de curte și alte păsări, mai ales rațele și gâștele. Se interzice și accesul la luciul de apă al rațelor și gâștelor domestice pentru prevenirea oricărui contact direct și indirect cu păsările sălbatice vii, precum și adăparea păsărilor de curte cu apa de suprafață, provenită din lacuri, bălți, recomadându-se separarea rațelor și gâștelor domestice de alte păsări de curte.

                          La intrarea și ieșirea din exploataţii, se vor respecta condițiile de biosecuritate (limitarea accesului în curtea păsărilor la o singură persoană și asigurarea mijloacelor de protecţie pentru interzicerea accesului şi contactului cu păsările sălbatice). S-a mai interzis evacuarea sau răspândirea așternutului, a gunoiului de grajd și dejecțiilor în afara exploatațiilor, precum și organizarea târgurilor, piețelor și expozițiilor de animale.

                          „În cazul identificării păsărilor moarte, sălbatice sau domestice, se va contacta în regim de urgență medicul veterinar de liberă practică sau DSVSA Bacău pentru dirijarea acestora în vederea efectuării examenului de laborator”, a încheiat purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău.

                          „S-a dispus informarea tuturor cetățeniilor, proprietari de păsări asupra apariției influenței aviare, a măsurilor dispuse și obligațiilor care le revin. Această informare se va efectua prin intermediul fiecăror primării aflate în zona de supraveghere sanitară veterinară.”
                          dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău

                          ULTIMELE ȘTIRI