Acasă Blog Pagina 2954

Primăria pune la dispoziția băcăuanilor apă potabilă gratuită

    Începând cu ora 18:00 băcăuanii au la dispoziție, gratuit, apă potabilă în cele 8 locații de distribuire organizate de Primăria Municipiului Bacău.

    Centrele de distribuire funcționează în intervalul orar 09:00 – 20:00, în perioada în care se remediază avaria apărută la conducta de transport apă (Valea Uzului – Bacău).

    Unde se gasesc aceste centre:

    1. Primăria Municipiului Bacău
    2. Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Bacău
    3. Teatrul Municipal Bacovia
    4. Direcția Publică de Evidență a Persoanelor, Str. H. Coandă
    5. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, Str. Ștefan cel Mare
    6. Biserica Sfântul Nicolae, Bulevardul Unirii
    7. Biserica Sfântul Dumitru, Calea Mărășești
    8. Biserica Sfântul Ieremia, Str. Digul Bârnat

    Bacău: Ce unități de învățământ nu vor face cursuri luni și marți

      Din cauza avariei la reteaua de apa, 7 unități școlare din Municipiul Bacău nu vor primi căldură în intervalul de timp afectat lucrărilor de remediere a avariei, astfel încât în zilele de luni și marți, 16 ianuarie și 17 ianuarie, cursurile vor fi suspendate din cauza lipsei condițiilor optime de desfășurare a activității educaționale. Unitățile școlare în care cursurile vor fi suspendate sunt următoarele:

      – Colegiul Național „Vasile Alecsandri”
      – Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” (doar corpul din str. Vasile Alecsandri nr. 18 – corpul din str. Vasile Pârvan nr. 22 funcționează în regim normal)
      – Colegiul Național de Artă (doar corpul din str. Războieni nr. 24 – Grădinița nr. 12, str. 9 Mai si Grădinița ,,Spiru Haret”, str. Trotuș funcționează în regim normal)
      – Liceul cu Program Sportiv
      – Școala 18 „Spiru Haret” (inclusiv Grădinița Florița)
      – Școala „Mihai Drăgan” (doar corpul din str. Logofăt Tăutu nr. 7 și Grădinița nr. 35 ,,Rază de Soare” – Școala ,,G.M. Cancicov”, str. Prieteniei și Școala 9, Calea Moldovei funcționează în regim normal)
      – Creșa nr. 19 (Strada Costache Negri)

      Este vorba despre unitatile scolare care nu au instalatii de incalzire proprii.

      La izvor, noul loc de socializare

        Din păcate, în loc sa-si dea loc de întâlnire în parc sau la vreun concert, băcăuanii socializează la izvoare, stand la rand pentru apa. Este și cazul celor care locuiesc în partea de sud a orașului care de regula se aprovizionează cu apa de la izvorul de pe strada Chimiei.

        Și sâmbătă după amiaza era coada, dar reacțiile oamenilor erau de la nervi la haz de necaz. În primul rand, toți se întrebau de fapt unde e avaria și de ce „n-au fost anunțați” sa-si facă rezerve de apa. Mulți au găsit în asta un prilej sa mai schimbe impresii și mai ales sa discute politica și administrație.

        „Ce au făcut pana acum? Le place sa ne vadă la rand? Se lucrează cu materiale de proasta calitate, nu au nici un respect pentru noi”, spunea o doamna foarte nervoasa.

        „Sau măcar sa ne amenajeze aici izvorul, sa fie curat, sa avem scări dacă tot au de gând sa oprească apa așa de des”, spunea Costica Alexie. Unii întrebau de ce nu exista rezerva de apa pana acum, mai ales după avaria din vara.

        La avaria din august, Direcția de Sănătate Publica a analizat apa de la acest izvor iar apa de aici s-a dovedit a fi nepotabila. Oamenii nu păreau sa știe informația și nici nu păreau convinși ca apa pe care au consumat-o de-a lungul timpului nu e buna.

        Asta deși chiar acolo se putea observa ca în jur erau numai gunoaie, pe lângă izvor. Pana la urma, fără un strop de apa, mulți se mulțumeau sa ia măcar pentru a folosi la toaleta.

        Asta în așteptarea celor doua ore prețioase în care se pare ca toți vor face rezerve pentru bucătărie dar mai ales pentru baie.

        Cum arată locul în care s-a spart conducta de apă

          Un utilizator al rețelei Facebook a publicat imagini cu locul în care s-a spart conducta de apă care alimentează Bacăul.

          Apă cu program. Furnizarea normală a apei se va face de luni

            O avarie majoră la rețeaua de alimentare a orașului a lăsat Bacăul fără apă. Se pare că apa va lipsi de la robinete până mâine seară, cel puțin, dar este posibil ca aceasta să fie o estimare optimistă.

            Din nou seceta la robinete. Conducta de apa veche a cedat din nou exact cum s a întâmplat în luna august a anului trecut.

            Din acest motiv debitul la apa va fi restricționat în măsura în care rezervele făcute vor putea face fata consumului.

            Avaria s-a produs la Valea Budului acolo unde se afla deja angajații Companiei de Apa.

            Acum doi ani în aceeași perioada orașul a rămas fără apa mai multe zile la rand.

            Avaria a fost produsă de un tub de beton care s-a spart, din porțiunea de aducțiune care nu a fost schimbată.

            „Îl vom înlocui cu un tub de otel dar este o procedura ce trebuie respectata, motiv pentru care anticipam ca lucrările vor dura pana mâine după amiaza”, a apreciat directorul Petrus Radulescu.

            Dar, în fiecare dimineață și seara se va furniza apa timp de doua ore, seara de la 5 sau 6 iar dimineață de la 6 la 8.

            Luni la prânz debitul va fi normal.

            Nici abonații la Thermoenergy nu vor avea apa calda în aceste zile. Căldură va fi, dau asigurări reprezentanții societății.

            Singurul amendament: cei care stau la etajele superioare vor avea probleme.

            Sunt și câteva unități de învățământ în care nu va fi căldură.

            Este vorba de colegiile Alecsandri, George Apostu, Angel Salingny, Liceul Sportiv, Școala 18, Școala Mihai Dragan și Cresa 19 care sunt racordate diferit la rețea.

            Oricum, în toate unitățile se va scoate apa din conducte ca sa nu înghețe.

            La Spitalul Județean rezerva de apa va asigura cel puțin trei zile de funcționare fără probleme. După amiaza, Consiliul Local va lua act de situația de urgență și va aproba achiziția de apa potabila pentru a fi distribuita populației în puncte care vor fi anunțate ulterior.

            Ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență

              Astăzi, la sediul Primăriei Bacău s-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a discuta problema avariei care a lasat orașul fără apă potabilă.

              Comitetul Local pentru Situații de Urgență

              Posted by Cosmin Necula on Saturday, January 14, 2017

              Pieton accidentat în municipiul Bacău

                pieton

                La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii rutieri din Bacău au fost sesizați despre faptul că pe strada Nicolae Bălcescu din municipiu a avut loc un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane.

                Din primele cercetări efectuate, a rezultat că o femeie de 35 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu din Bacău, ajungând la trecerea de pietoni de la intersecția cu strada Ioniță Sandu Sturza, nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat de 39 de ani, angajat regulamentar în traversarea străzii.

                În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a refuzat să fie transportat la Spitalul Județean de Urgențe Bacău în vederea acordării de îngrijiri medicale.

                Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătoarea auto și de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton.

                Ambilor le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                Bacăul în cultura naţională

                Ceea ce s-a întâmplat la Muzeul de Artă din Bacău, vineri 13 ianuarie, cu două zile înainte de marea sărbătoare a culturii române, care coincide cu ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, a fost sintetizat de conf. univ. dr. Ioan Dănilă: “Este meritul organizatorilor de se fi gândit la prezentarea unor aspecte importante, adevărate repere culturale locale, ca parte a culturii naţionale. Eminescu a fost prezent şi reprezentat prin excepţionala colecţie de medalii şi insigne, poate cea mai valoroasă şi completă din România, a profesorului şi istoricului Vilică Munteanu, cel care, cu dragoste şi profesionalism, a adunat de-a lungul anilor peste 350 de piese, unele foarte rare, din aur, argint, bronz şi oţel, expuse pentru publicul larg.

                A fost apoi expoziţia de artă a unui mare artist băcăuan, mai puţin cunoscut astăzi, în Bacău, dar care face parte din marea galerie naţională a creatorilor de frumos, pictor monumentalist, grafician, gravor, autor al unor impresionante fresce, profesor de artă monumentală la Institutul de Arte “Nicolae Grigorescu”.

                Albumul realizat de Dionis Puşcuţă şi Carmen Murariu este un drept şi meritat gest recuperatoriu. Ziua Culturii Naţionale ne îndreptăţeşte să privim cu mândrie în “arhiva” locală, materială şi imaterială, să o valorificăm şi să o transmitem mai departe, ca parte a identităţii noastre”, a încheiat prof. Dănilă.

                Muzeul de Artă din Bacău deţine peste 70 de lucrări ale artistului Ştefan Constantinescu, peisaje, nuduri, portrete, linografii, schiţe, donate de soţia pictorului, celebra actriţă Clody Bertola, din care au fost expuse doar 30 de opere. La vernisaj a fost prezent şi a prezentat publicului amintiri despre marele artist, fostul lui student Vasile Crăiţă Mândră. “A fost un mare lord, un excepţional profesor, un mare artist.” Albumul “Ştefan Constantinescu”, realizat în condiţii grafice de excepţie, cuprinde date biografice, note critice şi peste 40 de lucrări ale artistului născut la Tg. Ocna, în 1889, decedat în 1983, la Bucureşti, a cărui biografie artistică, pedagogică şi sentimentală este demnă de un roman, din care vom publica, în ediţiile viitoare câteva repere.

                În acelaşi cadru, ca un corolar, soprana Claudia Vasilache, o voce expresivă, caldă, a oferit publicului câteva lieduri, pe versurile poetului Mihai Eminescu, acompaniată la pian de prof. Elvis Condrea.
                Mai multe informaţii, în ziarul Deşteptarea, de luni, 16 ianuarie.

                Gheorghe Bălţătescu

                Bacăul a rămas fără apă

                  O avarie majoră la rețeaua de alimentare a orașului a lăsat Bacăul fără apă. Se pare că apa va lipsi de la robinete până mâine seară, cel puțin, dar este posibil ca aceasta să fie o estimare optimistă.

                  Din nou seceta la robinete. Conducta de apa veche a cedat din nou exact cum s a întâmplat în luna august a anului trecut.

                  Din acest motiv debitul la apa va fi restricționat în măsura în care rezervele făcute vor putea face fata consumului.

                  Avaria s-a produs la Valea Budului acolo unde se afla deja angajații Companiei de Apa. Primarul Cosmin Necula a declarat ca e posibil ca mâine după amiaza furnizarea apei sa fie reluată.

                  Conducta a cedat cel mai probabil din cauza temperaturilor scăzute.

                  Acum doi ani în aceeași perioada orașul a rămas fără apa mai multe zile la rand.

                  Fermieri din țară și din Europa se reunesc în Bacău

                    timp de trei zile, specialiști în agricultură vor participa la simpozionul „Soluții științifice inovatoare pentru agricultură”, unde vor afla despre noutățile de excepție apărute în acest domeniu

                    În perioada 17-19 ianuarie 2017, Bacăul va fi gazda celei de-a patra ediții a simpozionului „Soluții științifice inovatoare pentru agricultură”, organizat în fiecare an de cunoscuta firmă băcăuană Romchim Protect SA. Evenimentul este programat să se desfășoare la sala de conferințe a hotelului „Prezindent” din Bacău, începând de marți, 17 ianuarie, ora 17.00.

                    Simpozionul se va bucura de prezența a peste 130 de fermieri veniți din toată regiunea Moldovei, dar și din alte județe din țară, precum și profesori universitari, cercetători și specialiști din domenii care au legătură cu agricultura.

                    „Totodată, au confirmat participarea și specialiști în agricultură din Ungaria, Republica Moldova, Belarus, Ucraina, Italia, Bulgaria, Turcia etc. Cu această ocazie, printre altele, vom lansa, în premieră, în România, noua gamă de îngrășăminte chimice solide «inteligente» – Agrisol NPK”, a declarat Ion Neculcea (foto), administratorul firmei Romchim Protect.

                    Astfel, timp de trei zile, cei implicați zi de zi în munca pământului vor avea ocazia să afle despre noutățile care au apărut, în ultimul timp, în domeniul agriculturii, plecând de la metodele revoluționare de aplicare cu precizie și în mod controlat a îngrășămintelor chimice complexe pe diverse culturi agricole și ajungând la fertilizarea culturilor agricole cu îngrășăminte inteligente, îngrășămintele cu microorganisme ori alternativa la clasicul tratament cu antibiotice pentru animalele din fermă etc.

                    Programul va include și o vizită la noua fabrică de îngrășăminte de la Filipești, aparținând firmei Romchim Protect, un proiect îndrăzneț care a presupus o investiție de câteva milioane de euro.

                    Pensia socială creşte cu 120 lei

                      Chiar dacă unii pensionari au un stagiu de cotizare extrem de mic, ei vor beneficia din acest trimestru al anului de o majorare considerabilă a pensiei. Astfel, de la 1 martie 2017, pensia (indemnizaţia) socială minim garantată în plată va creşte de la 400 lei, în momentul de faţă, la 520 lei. Din judeţul Bacău, aproximativ 19.000 de persoane au o astfel de indemnizaţie.

                      Printre aceşti pensionari se regăsesc foarte mulţi dintre cei care au lucrat înainte de 1989 în fostele cooperative agricole de producţie. Chiar dacă au muncit ani mulţi, stagiul lor de cotizare la pensie este mic, deoarece nu au reuşit de fiecare dată să realizeze normele impuse în agricultură. Alături de ei, însă, sunt şi alte persoane care au desfăşurat activitate în sectorul de stat, dar o perioadă extrem de redusă.

                      Tuturor acestor persoane, pentru stagiul de cotizare (vechimea în muncă) pe care îl au, li se cuvine o pensie de sub 400 lei, în prezent. Dintre cele aproape 19.000, circa 170 au dreptul chiar la o pensie de numai un leu! Şi aceasta deoarece, de anul trecut, legislaţia permite pensionarea de invaliditate şi a bolnavilor care au doar o lună de plată a contribuţiei la asigurările sociale de stat. Dar, indiferent de stagiul de cotizare, tot conform legii, toţi cei 19.000 primesc, în completarea pensiei, diferenţa de până la 400 lei, în momentul de faţă, respectiv 520 lei, din martie.

                      Pentru alte zeci de mii de pensionari, însă, veştile nu sunt la fel de spectaculoase. Deşi ei au o vechime mult mai mare în muncă, banii pe care îi vor lua în plus vor fi foarte puţini. O pensionară care la 31 decembrie 2016 avea 540 lei, pentru un stagiu de cotizare de 31 ani şi 6 luni (18 ani vechime în muncă, plus 13 ani şi 6 luni, de pensie de boală, pentru care se calculează stagiul potenţial), din ianuarie 2017 va beneficia de 568 lei, în urma majorării cu 5,25 la sută a punctului de pensie.

                      Aşadar, va avea cu numai 48 lei mai mult faţă de o persoană care a lucrat doar câteva luni. Şi în această situaţie sunt zeci de mii de pensionari care au muncit 20-30 de ani, dar care iau cu câteva zeci de lei mai mult în comparaţie cu beneficiarii indemnizaţiei sociale. O discriminare, pe care de ani de zile o reclamă pensionarii în cauză. Ei cer, pe bună dreptate, de tot atâta vreme, ca în cazul celor care au cel puţin stagiul minim de cotizare (15 ani), calculul pensiei să pornească de la indemnizaţia socială (520 lei) în sus. Astfel, stabilirea pensiei lor ar fi făcută pe principii echitabile.

                      Ziua Culturii Naţionale: „Mihai, dac-ai ști cât de tare îmi lipsești”

                        Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău organizează duminică, 15 ianuarie 2017, ora 11.00, la Muzeul de Artă Contemporană evenimentul cultural „Mihai, dac-ai ști cât de tare îmi lipsești”, pus sub semnul Zilei Culturii Naţionale, manifestare care reprezintă un moment special de reflecție asupra valorilor naționale și de omagiere a poetului Mihai Eminescu.

                        Universitarul Ştefan Munteanu va aduce în atenția publicului volumul „Filosofia indiană și creația eminesciană”, care a primit premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române în anul 1997, lucrare publicată și în limba spaniolă cu titlul „La filosofía India y la creación literaria de Mihai Eminescu” de către Editura Niram Art din Madrid. Universalitatea operei lui Eminescu va fi argumentată de către criticul literar Adrian Jicu, iar poetul Dan Petrușcă va aduce în discuție rolul culturii în susținerea identității naționale.

                        Manifestarea este însoțită de vernisajul expoziției „Afișe pentru pace”, ce cuprinde peste 150 de lucrări realizate de elevi cu vârste între 11-13 ani, din județul Bacău și din țară, în cadrul concursului pentru anul lionistic 2016-2017, pe tema „A Celebration of Peace”.

                        Ziua Culturii Naționale va continua cu un moment muzical susținut de soprana Claudia Vasilache și profesor Antonela Leahu – pian, completat de un recital în interpretarea lui Benchea Claudiu, elev clasa a X-a, canto tradițional, prof. coord. Florin Blaj.

                        Programul cultural pentru anul 2017 al Centrului de Cultură „George Apostu” se va desfăşura sub genericul „ImagiNație – energia culturii”.

                        Încărcătura unui TIR cu bere s-a împrăștiat pe Măgura

                          FOTO: Ionut Serdean / Facebook

                          Întreaga încărcătura a unui TIR cu numere de Iasi, care transporta bere, a căzut pe asfaltul drumului Bacău – Onești, pe Dealul Măgura.

                          Din primele cercetari ale politistilor, se pare ca navetele cu sticle de bere au cazut din camion in momentul in cares-au rupt stalpii de sustinere ai remorcii.

                          In acest moment se circula pe o singura banda pe o distanta de 200 de metri.

                          Firma care efectua transportul a anuntat ca va trimite o echipa care sa repare camionul si sa stranga resturile sticlelor de bere de pe carosabil.

                          Elogiu adus poetului Mihai Eminescu de Garnizoana Bacau

                          FOTO: onestiul.ro/

                          În anul 1850 se năştea cel care a fost numit mai târziu poet naţional, Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici în 15 ianuarie 1850 la Botoşani, el a decedat 39 de ani mai târziu, în anul 1889, la Bucureşti.

                          A fost poet, prozator şi jurnalist român, socotit până la el drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Pe 15 ianuarie se împlinesc 167 de ani de la naşterea poetului, iar cu această ocazie, Garnizoana Bacău organizează la Cercul Militar un simpozion cu tema „Eminescu – Legenda sufletului românesc”.

                          „În cadrul evenimentului va avea loc o expoziţie de carte organizată în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” Bacău şi un concurs de desen cu genericul „Poezia eminesciană prin ochi de copil”. Cei prezenţi vor putea asista la un miniconcert al Muzicii Militare a Garnizoanei Bacău”, declară lt. Adrian Cocea, ofiţer de relaţii publice la Baza 95 Aeriană Bacău

                          Evenimentul cuprinde şi un recital de poezie eminesciană susţinut de elevii Scolii Gimnaziale „Al.I.Cuza”, „Spiru Haret” şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”.

                          ”Apele Române” intervin pentru degajarea albiei râului Trotuș

                            În urma situației create în zona satului Goioasa, comuna Agăș, unde un blocaj de ghețuri a dus la devierea cursului râului Trotuș, punând în pericol gospodăriile localnicilor, Administrația Bazinală de Apă Siret și Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău au luat decizia intervenției în sprijinul cetățenilor cu forțe și utilaje.

                            Astfel, în cursul zilei de astăzi, o echipă de șase muncitori, coordonati de directorul tehnic al ABA Siret, intervin cu utilaje pentru rezolvarea situației. În primă fază s-a intervenit cu ajutorul excavatorului pentru drenarea zonei cu băltiri și dirijarea apei înapoi către albia râului. Mai exact, la confluența pârâului Ailincăi cu râul Trotuș au fost sparte și îndepărtate formațiunile de gheață. De asemenea, s-a executat un canal de circa 50 metri lungime pentru drenarea apelor infiltrate, în vederea scăderii nivelului apei din beciuri.

                            Ulterior, cu ajutorul unui excavator și al unui buldozer, se execută lucrări de reprofilare a albiei și de deblocare a ghețurilor, pentru a se asigura secțiunea de scurgere a apei și a se preveni inundarea zonei locuite.

                            Ca urmare a temperaturilor scăzute din ultima perioadă, pe majoritatea cursurilor de apă din judeţul Bacău s-au format poduri de gheaţă sau gheață la mal. În vederea prevenirii unor accidente, recomandăm populaţiei să evite traversarea pe poduri de gheaţă a cursurilor de apă sau a lacurilor de acumulare, dar şi practicarea sporturilor pe apa îngheţată şi a pescuitului la copcă.

                            Deszăpezire nocturnă în cartierele Bacăului

                              A venit şi rândul cartierelor mărginaşe să vadă lama utilajelor de deszăpezire. Dacă la începutul perioadei cu precipitaţii abundente, activitatea plugurilor a fost timidă în zona de nord a oraşului, iată că joi seară, un mini utilaj de deszăpezire şi-a făcut simţită prezenţa în cartier.

                              S-a strecurat în noapte pe strada Nordului şi mai apoi pe strada Depoului şi în ritmul dat de puterea motorului, a împins, a tras, a spart şi ridicat gheaţa de pe şosea. S-ar fi putut face mai mult şi când spun asta mă refer şi la partea pietonală, nu doar la carosabil.

                              Pentru că la ora intervenţiei majoritatea locatarilor erau acasă, parcările auto au rămas tot în grija posesorilor de maşini. Veşti că s-a lucrat noaptea vin şi din partea opusă a oraşului, unde, un alt utilaj a acţionat sub ferestrele chiriaşilor ANL Bucegi, tulburându-le somnul.

                              Actorul Dorel Vișan, în recital la Măgirești: „Eminescu, geniu, om și sfânt”

                              Primăria Măgirești va avea, la începutul săptămânii viitoare, un oaspete de onoare. E vorba despre actorul Dorel Vișan, care va susține conferința-recital „Eminescu, între geniu, om și sfânt”.

                              Evenimentul este prilejuit de celebrarea Zilei Culturii Române și este organizat de primărie în parteneriat cu Asociația Culturală „Feed Back” din Iași și Fundația Culturală „Urmașii Răzeșilor Găzari” de pe Valea Tazlăului Sărat. Recitalul va loc marți, de la ora 18, în sala de festivități a comunei Măgirești.

                              Activitățile dedicate Zilei Culturii vor continua miercuri, arată Câdă Ionică, primarul comunei. Pe 18 ianuarie, de la ora 11, la Muzeul Răzeșilor Găzari din Prăjești-Măgirești, va avea loc manifestarea „Personalități ale culturii române” în dialog cu urmașii răzeșilor găzari, ediția a IX-a, la care, de asemenea, va fi prezent actorul Dorel Vișan.

                              Comănești: Bătrân de 86 de ani, jefuit de 10.000 de lei

                                Poliţiştii din judeţul Bacău au reținut un bărbat după ce, complice la metoda accidentul, a deposedat prin violență un bărbat din Comănești, de suma de 10000 lei.

                                Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale, au identificat și reținut un bărbat de 34 de ani, din județul Brăila, după ce în noaptea de 07 noiembrie 2016, a deposedat prin violență, de suma de 10000 lei, un bărbat de 86 de ani, din Comănești, județul Bacău.

                                Victima a fost contactată telefonic în perioada 20 octombrie – 11 noiembrie 2016 de către un bărbat, aflat în detenție într-un penitenciar din țară, care prin atribuirea de calități mincinoase, i-a pretins suma de 10000 lei, în vederea soluționării în mod favorabil a unui accident rutier în care ar fi implicată o rudă a bărbatului.

                                Victima, în baza întelegerii telefonice avute, s-a întâlnit în noaptea de 07 noiembrie 2016 cu un complice al bărbatului deținut, un bărbat de 34 de ani, din Brăila, care prin violență, a deposedat-o de suma de 10000 lei pe care o avea asupra sa.

                                Din investigațiile polițiștilor a rezultat că bărbatul deținut, în aceeași perioadă, a contactat telefonic și alte persoane din județul Alba, pe care a încercat să le înșele prin metoda accidentul, fapte care nu s-au materializat și au rămas doar tentative.

                                Pe numele bărbatului de 34 de ani a fost emis un mandat de aducere și a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive.

                                Pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, având acest mod de operare intitulat generic “accidentul”, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.

                                Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:

                                În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.

                                Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare:
                                1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau
                                2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

                                Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.

                                De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, doar anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.

                                Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune.

                                În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi reţineţi cât mai multe detalii!

                                Solonț: Un tânăr a tâlhărit o femeie de 74 de ani în propria ei casă

                                  Polițiștii moineșteni au fost sesizaţi despre faptul că o persoană de sex feminin, de 74 de ani, din comuna Solonț, a fost victima infracțiunii de tâlhărie, comisă asupra sa de către o persoană de sex masculin.

                                  Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat că la data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, la locuința victimei s-a prezentat un tânăr necunoscut, care i-a spus că vine din Italia și că i-a adus o scrisoare din partea nepotului ei.

                                  În momentul în care bătrâna a deschis ușa, tânărul a îmbrâncit-o și a intrat în casă. Astfel, sub amenințarea cu un cuțit, a obligat partea vătămată să-i dea suma de aproximativ 830 lei și i-a sustras de pe o masa un telefon mobil, după care a plecat.

                                  Din investigaţiile efectuate, polițiștii au identificat și reținut persoana în cauză, un tânăr de 22 de ani, din comuna Măgirești.

                                  Faţă de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești cu propunerea de arestare preventive.

                                  138 de ani de la naşterea savantului Ion Borcea

                                  Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Bacău sărbătoreşte în preajma Zilei Culturii Naţionale, pe marele biolog băcăuan al cărui nume îl poartă: „Ion Borcea”. Pentru a marca sărbătorirea „Zilei culturii Naţionale”, publicul este invitat să viziteze gratuit expoziţiile Muzeului de Ştiinţele Naturii în ziua de vineri 13.01.2017 (orele 8-16). Cu această ocazie băcăuanii vor putea să afle detalii despre Ion Borcea (pe touch-screen-ul din zona dedicată istoricului instituţiei în cadrul expoziţiei permanente), dar şi să achiziţioneze vederea aniversară din seria „Mari Biologi Români” disponibilă în shop-ul muzeului începând cu ziua de vineri, 13 ianuarie 2017.

                                  Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii poartă numele lui Ion Borcea din 7 iunie 1993, în memoria şi ca semn de recunoaştere a meritelor pe tărâmul biologiei ale marelui savant băcăuan. Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” are în componenţă şi Casa Memorială „Ion Borcea” din comuna Racova. Aceasta a fost donată de sora savantului Eufrosina Borcea, la data de 4 februarie 1971, Inspectoratului Judeţean pentru Cultură Bacău, fiind ulterior transferată Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Bacău. Obiectivul adăposteşte o valoroasă expoziţie cuprinzând obiecte personale care au aparţinut savantului Ion Borcea.

                                  Ion Borcea (n. 13 ianuarie 1879, comuna Buhoci, judeţul Bacău – d. 30 iulie 1936, comuna Agigea, judeţul Constanţa). A fost un om de ştiinţă român, zoolog, membru corespondent al Academiei Române, specialist în fauna Mării Negre, care şi-a dedicat viaţa cunoaşterii ecosistemelor marine, fiind de asemenea, fondatorul oceanografiei româneşti şi a Staţiunii de Cercetări Maritime de la Agigea.

                                  Începând cu anul 1901, ca bursier al Fondului „Vasile Adamachi”, a studiat în Franţa, la Universitatea Sorbona din Paris, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, obţinând licenţa în 1903 şi doctoratul în 1905 cu teza „Recherches sur le system uro-genital des Elasmobranches”. Ion Borcea a fost membru corespondent al Academiei Române în 1919, membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România în anul 1935 şi al unor societăţi de ştiinţe din ţară şi străinătate.

                                  A fost, de asemenea, Decan al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, director al Muzeului de Istorie Naturală din Iaşi (1912-1936) şi fondator, în 1926, al Staţiunii Zoologice Marine de la Agigea al cărei director a fost între anii 1926-1936. Profesorul Borcea a fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice în perioada 1919-1920 şi ministru ad-interim la Comerţ. În 1936 a fost numit Doctor honoris causa al Universităţii din Montpellier, Franţa. Numeroase instituţii de cultură, cercetare sau de învăţământ din ţară poartă numele savantului Ion Borcea.

                                  ULTIMELE ȘTIRI