Acasă Blog Pagina 2936

Incendiu în comuna Plopana

    FOTO: ISUJ Bacău

    Luni, 06 februarie 2017, la ora 01:14, Garda de Intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Plopana, sat Străminoasa, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unui bărbat, în vârstă de 37 ani.

    Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție, încadrate cu nouă pompieri militari salvatori. La sosirea echipajelor la locul intervenţie s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la un depozit de plante furajere (3 stoguri).

    Incendiul a fost lichidat în limitele găsite la ora 03:28.

    În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații deschise, au ars aproximativ 20 de tone plante furajere.

    Pompierii băcăuani, în misiune la Vatra Dornei

      FOTO: ISUJ Bacău

      În această dimineață pompierii pirotehniști băcăuani au plecat spre municipiul Vatra Dornei în sprijinul colegilor de aici pentru distrugerea unor zăpoare de gheață, pe râul Bistrița. Alături de salvatorii băcăuani în sprijinul camarazilor suceveni au venit și pompierii botoșăneni.

      În cursul zilei de ieri, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă judeţului Suceava a intervenit cu material exploziv asupra formaţiunilor de gheaţă în zonele Chiliei şi Dorna Arini, pe râul Bistrița. În aceste zone, au fost detonate 10 încărcături, în 5 reprize, folosindu-se 20 de kilograme de trotil şi 34 de kilograme de dinamită. În urma distrugerii, tendinţa debitului apei în zonele respective este de scădere.

      De asemenea, tot în cursul zilei de ieri, 05 februarie, echipaje de pirotehniști din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență au acționat în opt județe (Alba, Bistrița, Cluj, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Suceava) pentru remedierea situațiilor generate de zăpoarele formate pe cursurile de apă.

      Salvatorii au executat mai multe misiuni în teren pentru efectuarea detonărilor controlate pe porțiunile de gheață formate și evacuarea apei din gospodăriile inundate din cauza revărsării apei.
      Zăpoarele se formează pe fondul acumulării sloiurilor de gheață într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secțiuni de scurgere mai înguste.

      Din cauza fenomenului de zăpor se pot produce inundații, fiind necesară monitorizarea cursurilor de apă de către autorități.
      Pentru a preveni inundarea gospodăriilor, echipaje specializate de pirotehniști din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență acționează pentru detonarea controlată a porțiunilor de gheață.

      Inspectoratul de Jandarmi Bacău spune că nu a făcut nici o estimare a numărului de demonstranți

        În contextul adunărilor publice care s-au desfăşurat în municipiul Bacău, cât şi în alte oraşe din judeţul Bacau, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău face anumite precizări, pentru a clarifica aspecte importante ce ţin de respectarea prevederilor legale în vigoare, precum şi de prezentarea unor estimări referitoare la numărul persoanelor participante.

        Jandarmeria Română, respectiv Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău nu a făcut nicio estimare oficială în ceea ce priveşte numărul de participanţi la adunările publice, nu are atribuţii legale şi nici instrumente specializate în acest sens, putând realiza doar o proiecţie în ceea ce priveşte dimensionarea dispozitivelor proprii de ordine şi siguranţă publică.

        Obligativitatea declarării numărului estimativ de participanţi la o adunare publică aparţine integral organizatorului evenimentului, în situaţia în care se respectă prevederile legale în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (art. 7, cap II, Legea 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată la 14 martie 2014).

        Cu ocazia acestor adunări nu s-au înregistrat evenimente majore de natură să tulbure ordinea publică, nefiind aplicate sancţiuni contravenţionale.

        Pentru toate adunările organizate în spaţiul public, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău, alături de celelalte structuri M.A.I., a asigurat dreptul constituţional şi condiţiile de exercitare a libertăţii de exprimare, precum şi siguranţa cetăţenilor care au luat parte la aceste manifestări.

        Conform atribuţiilor sale, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău va asigura măsurile de ordine pentru ca aceste forme de exprimare publică să se desfășoare în mod paşnic şi civilizat, dar totodată precizăm că prima condiţie legală care trebuie respectată pentru a putea organiza o manifestare în spaţiul public este aceea de a o declara în prealabil.

        Lt. Valeriu Balan, dirijorul Muzicii Militare: “Sunt un meloman declarat!”

        Băcăuanii s-au obişnuit în ultimii ani ca Muzica Militară a garnizoanei Bacău să-i încânte cu un repertoriu variat, atât în cadrul ceremoniilor militare, momentelor aniversare, cât şi la concertele de promenadă ţinute adesea în Parcul Cancicov sau în Parcul Trandafirilor. Puţini sunt cei care se opresc în loc să-i admire de muzicieni, să le asculte muzica până la capăt, să afle cine sunt cei din spatele instrumentelor şi mai ales cine îi conduce cu bagheta sa magică. Ei bine, cel care conduce orchestra este nimeni altul decât lt. Valeriu Balan, dirijorul Muzicii Militare.

        De când sunteţi dirijorul Muzicii Militare?

        În anul 2015 am devenit şeful Muzicii Militare, iar în Bacău sunt venit din anul 2012, când m-am mutat de la Brăila la Baza 95 Aeriană Bacău. La rândul meu, sunt instrumentist şi cânt la clarinet şi saxofon. Am absolvit în anul 2007 Centrul de Instruire pentru Muzici Militare Bucureşti, sunt absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Interpretare Muzicală. Sunt un meloman declarat şi cred cu tărie că muzica este o stare de spirit.

        Cum credeţi că v-a perceput în tot acest timp publicul băcăuan?

        Feedback-ul este foarte bun! Rolul Muzicii Militare a fost dintotdeauna acela de a încânta publicul şi cred că noi am reuşit acest lucru. Prin ţinută şi interpretare, încercăm întotdeauana să aducem un plus imaginii armatei române. Ne perfecţionăm continuu pentru a fi mai buni, pentru a fi pe placul publicului nostru, iar acolo unde putem îmbunătăţi sau improviza, o facem de dragul celor care ne privesc, ne ascultă şi ascultă cu plăcere muzica noastră. Ne putem juca cu notele, cu partitura, cu publicul, doar la concertele de promenadă, pentru că la ceremonii regulile sunt stricte şi trebuie să urmăm întocmai protocolul.

        Din exterior pare simplu ceea ce faceţi. Câtă muncă presupune această pregătire?

        Repertoriul este ales întotdeauna în funcţie de tipul de activitate. La evenimente, cântăm de regulă imnul, marşurile de întâmpinare, onorul, marşul de defilare, iar pe serviciul religios interpretăm „Ruga Militară”. La depuneri de coroane, se intonează întotdeauna „Imnul eroilor”. Repertoriul poate fi schimbat doar la diverse evenimente care ţin şi de partea artistică, de spectacol. Abordarea genurilor muzicale se face diferit, iar de multe ori se schimbă şi rolul unor instrumentişti în formaţie. Acest lucru este posibil pentru că fiecare din membrii Muzicii Militare are pregătirea necesară să cânte la două instrumente, pentru a ne adapta situaţiilor. Pentru echilibrul sonor, am mai avea nevoie de câţiva instrumentişti, însă, încadrarea nu permite deocamdată. Încercăm să relaţionăm cât mai bine cu exteriorul, colaborăm cu artişti şi cu elevi de la Colegiul de Artă „George Apostu”.

        Are nevoie de public Muzica Militară?

        Ca orice artist muzician şi noi avem nevoie de săli pline, de un public cât mai numeros care să ne încurajeze, să ne aprecieze şi să ne aplaude. Tocmai de aceea studiem ca să arătăm publicului că vrem să-l aducem aproape de noi şi că ne putem adapta vremurilor. O dată cu schimbările cotidiene, se schimbă şi muzica. Conceptul de modern este întotdeauna viu. Chiar dacă mergem la Filarmonică şi ascultăm muzică clasică, nimeni nu mai compune în prezent sonate. Trebuie să ştim să păstrăm un echilibru între vechi şi nou, între clasic şi modern.

        Cum au apărut în repertoriul Muzicii Militare melodii ca „Pantera roz” şi „Ioane, Ioane!”

        Melodii precum cele amintite le-am lucrat cu ai mei colegi tot din dorinţa de a diversifica repertoriul. Au fost provocări, ca multe altele deatfel. Chiar dacă prin structura noastră interpretăm cântece patriotice, nu uităm că cântăm un marş, melodii ca „Pantera roz”, colinde sau o prelucrare folclorică. Noi studiem în şcoală muzică clasică, dar trebuie să ştim să cântăm orice, să ne adaptăm cerinţelor. prin astfel de provocări ne facem plăcuţi publicului. Pe mine personal, muzica mă mişcă foarte mult, indiferent de gen. Zilnic fac audiţie timp de două ore, iar repetiţii/studiul ajung până la şase ore. În familia mea se ascultă mereu muzică, pentru că soţia Cristina cântă şi ea la saxofon, iar fetiţa noastră Antonia, de numai 2,9 ani reproduce foarte bine sunetele şi cred că are ureche muzicală.

        Pagina 1

          Mii de băcăuani în stradă, și duminică seară

            A vuit centrul Bacăului și duminică seara de proteste împotriva guvernanților, dovadă că mesajele venite de la Guvern, privind abrogarea, nu au fost convingătoare.

            Cert este că lumea a început să se adune încă de după-amiaza, iar la ora 18 o coloana consistentă de manifestanți a pornit în defilare pe străzile centrale, la cel ca în serile trecute. Între timp, altă mulțime prindea contur în Piața Tricolorului, iar pâlcuri de protestatari cu pancarte și drapele, vizibile prin toate zonele centrale, căutau să identifice locul prin care trece coloana, ca să i se alăture.

            Întreaga zonă de la Casa de Asigurări de Sănătate și până la statuia lui Ștefan cel Mare a fost blocată de Poliție, în timp ce jandarmii au flancat coloana și au urmat-o pe tot parcursul și în afara zonei menționate.

            Punctul culminant a fost reunirea tuturor manifestanților în fața Prefecturii, în jurul orei 19, dupa care miile de oameni s-au pus din nou în mișcare, cu scandări, cu drapele și mesaje afișate, dintre cele mai diverse.

            Unul dintre mesajele care a reținut atenția a fost cel referitor la absenteismul la vot, la ignorarea dreptului de vot, ceea ce duce la astfel de tulburări sociale. Au fost prezenți bătrâni, tineri, copii, căței, iar totul a avut aspect civilizat, așa cum a fost și prezența forțelor de ordine, tacită și fermă.

            “Această abrogare nu ne-a convins. Sunt sigur că este vorba despre alte mismasuri, fiindcă așa sunt obișnuiți să minta mulțimea. Iată ce au făcut din această țară! Deși avem o țară grozavă, cu reale bogății naturale, suntem săraci, la coada Europei. Hoția este pe primul plan”, ne-a spus un domn în vârstă, care are o fiică plecata să lucreze în străinătate, în zona arabă, dupa cum ne-a povestit.

            Protestul pare ca va mai continua și în zilele următoare.

            Jos România!

            Euforia mulțimii adunate în jurul ghilotinei spre care era adus un nenorocit condamnat la moarte sau entuziasmul celei din amfiteatrul în care un gladiator lupta cu o fiară flămândă sunt stări pe care nu le înțeleg. În secolul 21, mulțimile nu mai vor sânge, ci cătușe.

            Spectacolul modern e mai complex și ține mai mult. Începe cu înghesuiala din jurul unui personaj scos din arest, cu haina pe cap, huiduielile cetățenilor aflați absolut întâmplător acolo, flash-urile aparatelor și continuă cu înflăcărarea din studiourile TV, satisfacția unui politician excitat care vorbește despre coruptul din partidul rival și (de)zbaterea analiștilor care se chinuie să înțeleagă „cum a fost posibil”.

            Nu cred în onestitatea politicienilor români, dar nici în bunele intenții ale liderilor europeni care ne mustră acum. Nu cred în măsurile extreme, decise de acțiunea străzii, ci în măsurile rezultate din negociere, dialog, dintr-o analiză rece, matură.

            Acțiunea străzii poate fi efectul frustrărilor, majoritatea provocate de experiențe personale dureroase, al unui crez, al nevoii de adrenalină sau al intereselor politice și economice, al manipulării exercitate de cei care au interese. Că nu e vorba de principii, ci de interese o dovedește faptul că acțiunile nu au încetat după anularea Ordonanței 13. „Jos Guvernul” s-a strigat, căci Iohannis își dorește „Guvenul meu”, instalat de „românii mei”. În paranteză fie spus, mare dispreț și mare îngâmfare ascunde expresia „românii mei”. Ai lui sunt părinții, nevasta, menajera etc.

            Eu, nu! Ce se întâmplă cu România e rezultatul aplicării unei tactici vechi, „Dezbină și stăpânește”, dar eficientă și azi. Nu ar da rezultate, însă, dacă noi nu l-am ajuta pe Dezbinator. Se pare că ne este dor de tulburări, de ură, de criză, ne certăm din cauza politicii, a politicienilor și uităm că, în loc să fim în plin proces de implementare a celui de al II-lea exercițiu financiar din UE, suntem puțin peste cota zero. Trebuie să ne hotărâm ce vrem, zgomot de cătușe sau zgomot de motoare? „Unirea face puterea”, iar străinii nu ne vor puternici, atenți și pragmatici, ci dezbinați, haotici și ușor de prostit.

            Ședință extraordinară la Consiliul Local Onești

              Luni, 6 februarie, de la ora 14 Consiliul Local Onești se întrunește într-o ședință extraordinară pe a cărei ordine de zi figurează doar trei proiecte de hotărâre.

              Primul este cel privind  modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local  nr.12  din 19  ianuarie  2017, care stabilește completarea  Actului  Constitutiv  al  S.C.  Apă Municipal  S.A.  Onești  și   aprobarea   modelului  de  contract  de mandat  pentru membrii Consiliului de Administrație a acestei firme.  

              Pe ordinea de zi a ședinței se mai află indreptarea unei erori materiale din cuprinsul  Hotararii Consiliului  Local nr.185 / 24 decembrie 2016 privind stabilirea impozitelor si  taxelor locale si alte taxe asimilate acestora aplicabile  incepând  cu  anul 2017  în  Onești  și prezentarea  situației   Serviciului   public  de  apă  și  de  canalizare   din municipiu.

              La o lună de la preluarea acestuia de către SC Direcția Domeniului Public și Privat (SC DPP), s-a constatat că pierderile tehnologice  au fost de 71 la sută, fapt ce face ca pierderile financiare să fie de 577 000 lei.

              Intr-o asemenea situație SC DPP Onești nu mai furnizează apă rece locuitorilor municipiului după ora 21, pentru a putea idendifica  și înlătura pierderile din rețea. De asemenea, la nivelul municipiului Onești se vorbește de formarea unei  comisii de control pentru depistarea furturilor de apă și sesizarea organelor de anchetă penală.   Ion Moraru

              Zeci de ciori moarte în Parcul Cancicov

                Pe zăpada încă albă din multe zone ale Parcului Cancicov au putut fi văzute, în ultimele zile, pete negre. Cu aripi. Într-un cuvânt, ciori moarte, căzute din copaci. {i nu una, două, ci cu zecile. Se știe însă că iarna, atunci când temperaturile sunt foarte scăzute, ciorile mor pur și simplu înghețate în copac și se prăbușesc.

                Nedumerirea vine însă din faptul că în ultimele două nopți nu a mai fost chiar atât de frig, Iar dacă adăugăm și faptul că în ultima vreme s-a auzit de revenirea gripei aviare, se justifică semnele de întrebare pe care cititori ai ziarului “Deșteptarea” le-au adresat redacției, pentru a-și explica moartea în masă a aripatelor negre, locatare binecunoscute al celui mai mare parc din municipiul Bacău.

                În plus, s-a avansat și ipoteza că angajații Primăriei încearcă să le lichideze, așa cum au mai existat acțiuni în trecut, la cererea cetățenilor deranjați de zgomotul și mizeria produse de zburătoare. “Cu siguranță, ciorile acestea au murit din cauza frigului din nopțile recente, când temperaturile au coborât până la -14 grade.

                Chiar luni le vom aduna. În prezent, Primăria nu desfășoară nici o acțiune de lichidare a cuiburilor de ciori. Astfel de acțiuni vor avea loc la primăvară”, a spus directorul Direcției de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bacău, Daniel Roșu.

                Salvati natura in Bacau!

                Posted by Gheorghe Parascan on Saturday, February 4, 2017

                Războiul apei la Onești continuă

                Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) societății Apă-Canal Onești, întrunită săptămâna trecută, a invalidat transferul cu titlu gratuit a bunurilor acesteia către primăria municipiului. Societatea va comanda o evaluare a patrimoniului său și va solicita noi negocieri privind prețul preluării acestuia. În plus – spune acționarul majoritar, Ovidiu Budeanu – se va factura către primărie și apa meteorică, pe ultimii trei ani. Primarul Nicolae Gnatiuc declară că va convoca o ședință a Consiliului Local, pentru a analiza noua situație creată.

                Acționarii de la Apă Canal, între care minoritarul Asset Management, dar care are statut de acționar semnificativ și este controlată de SIF Moldova, au motivat că transferul operat de administratorul unic al societății oneștene, Cornel Fântână, a fost făcut ilegal, fiind vorba de multe elemente ale patrimoniului privat al societății. Cornel Fântână nu avea mandat să transfere patrimoniul societății la primărie, ci doar să negocieze eventualul transfer. Societățile primăriei Onești, Domeniul Public Privat (DPP) și Apa Municipal, au preluat furnizarea de apă în oraș de la sfârșitul anului trecut, adică de mai puțin de două luni.

                Astfel, AGA a hotărât desemnarea unui evaluator independent, membru al ANEVAR, pentru stabilirea valorii juste a bunurilor care au făcut obiectul transferului către primărie. „Să se stabilească exact cât ar trebui să plătească, pentru ceea ce a luat, Consiliul Local – spune Ovidiu Budeanu. În inventar, în afară de rețelele de apă, sunt foarte multe bunuri din domeniul privat. În plus am făcut și noi investiții din bani proprii. Acum, în Onești, societatea Domniul Public Privat distribuie apa, deși nu are în obiectul ei de activitate așa ceva. Consiliul Local trebuie să găsească o soluție rapidă în acest sens. S-a înființat societatea Apă Municipal, dar către aceasta trebuie făcut un transfer rapid de patrimoniu, pentru a se intra în legalitate. În plus, deja numai după o lună de la preluarea rețelelor de apă-canal s-u înregistrat aproape 600.000 de lei pierderi financiare. Sunt mari pierderi în rețelele de apă și trebuie depistate”.

                Altă belea: factură pe apa meteorică

                Colac peste pupăză, Ovidiu Budeanu mai spune că Apă Canal va factura către primărie, pentru prima oară, și apa meteorică pe ultimii trei ani, ceea ce ar duce, estimativ, la plata a circa 23 de miliarde de lei vechi. „Scopul nostru – ne-a declarat Ovidiu Budeanu – este să îndestulăm masa credală pasivă, de unde inclusiv Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) să-și ia partea care i se cuvine. Dar, eu cred că DPP va cere de acum și ea, de la primărie, banii pe apa meteorică”.
                Primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, nu a comentat în nici un fel hotărârile AGA de la Apă Canal, dar a precizat că va convoca din nou Consiliul Local pentru a-l infoma cu noua situație și pentru a căuta soluțiile de luat.

                „Problema facturării apei meteorice era, însă, responsabilitatea managementului de la Apă Canal – au comentat unii acționari. Dar, de ce administratorul acesteia, conform Legii societăților comerciale, nu a facturat? Astfel a adus prejudicii inclusiv statului, prin neachitarea de TVA sau impozite, dar și acționarilor societății”.

                Administratorul unic a rămas la post

                Cornel Fântână a rămas în continuare administrator unic la Apă Canal, motivând eroarea transferului de care a fost acuzat prin „presiunea străzii” de la sfărșitul anului trecut, când oneștenii, inclusiv autoritatea locală, au cerut preluarea societății.

                „Următorii mei pași vor fi să ofer documentația necesară firmei care va face evaluarea la Apă Canal, pentru a face corect transferul patrimoniului către societățile primăriei. Apoi voi înainta către Consiliul Local situația constatată de evaluator. Dacă raportul de evaluare nu va fi luat în calcul de CL sau dacă vor refuza negocierea voi fi obligat să cer anularea procesului verbal de predare-primire, în instanță, care poate anula și hotărârea CL pentru preluarea de bunuri de la Apă Canal. După care societatea își va relua activitatea inițială.”
                Ovidiu Budeanu, acționar majoritar la Apă Canal Onești

                Analfabetismul funcțional

                Există analfabetism și exista analfabetism funcțional. Primul se referă la faptul ca o persoană nu recunoaște semnele grafice. Nu știe sa scrie sau să citească. A doua noțiune, însă se referă la incapacitatea unei persoane care, deși scrie și citește, nu înțelege textul respectiv. Nu reușește să-l interpreteze, nu-l poate introduce într-un context. Conform statisticilor, circa 15% dintre români ar fi analfabeți funcționali.

                Deși problema este internațională, procentul României este mult peste media internațională. Scăderea calității învățământului, însoțită de alți factori (părinții plecați peste hotare, scăderea nivelului de trai, abandonul școlar, etc.) au făcut să avem o problemă majoră care ne afectează viitorul. În cazul în care aveți dubii, putem observa cu ușurință că nu țările cu populație cu IQ mic au dus-o bine în istorie, ci s-au dezvoltat țările care și-au educat cetățenii.

                Acum ceva timp circula un clip pe rețelele sociale cu un bătrân explorator care-și povestea aventurile prin insulele Pacificului. A pomenit, la un moment-dat, de o comunitate în care nu exista noțiunea de „păcat” și în care tinerii puteau, de exemplu, să facă dragoste fără să se rușineze că ar putea fi văzuți de alte persoane. „Așa ceva nu e posibil, e o minciună” – a exclamat un comentator de vârsta liceului, pe Facebook. L-am întrebat dacă a citit vreo carte despre explorarea altor culturi. L-am întrebat de „Expediția Kon-Tiki”, de „Inima Junglei” sau „Expediția Simbad”.

                Sunt cărți pe care le citisem până la vârsta lui și care explorau diferite culturi – de la cea polineziană, la cea a triburilor din Amazonia ori cea arabă. Mi-a răspuns că nu le citise dar că nu-și imagina ca oamenii pot fi așa de diferiți chiar dacă locuiesc pe insule izolate sau în păduri tropicale.

                Analfabetismului funcțional i se adaugă alte elemente cum ar refuzul de a accepta că ar putea exista alte culturi, alte obiceiuri sau chiar alte opinii. Faptul că o persoană nu a aflat că există dromader, nu înseamnă că dromaderul nu există. Slaba educație, lipsa unei culturi a dialogului, faptul că românii nu au învățat înca cum sa învețe ne fac vulnerabili provocărilor viitoare. Preferăm să ne contrazicem pe tema sexului îngerilor decât să deschidem ochii și să construim o țară.

                Dorin Rotariu, transferat în Belgia de un băcăuan!

                Fostul mijlocaș al FCM Bacău, Dragoș Boboc, actualmente reprezentant al firmei engleze de impresariat „Magico Sports”, a intermediat achiziționarea fotbalistului dinamovist de către FC Brugge pentru 2.2 milioane de euro

                Nici Giovanni Becali și nici Anamaria Prodan. Nici măcar Lucian Marinescu, cel care l-a dus recent pe Toșca în Spania, la Betis Sevilla. Impresarul român al momentului este altul: Dragoș Boboc. Fostul mijlocaș stânga al FCM Bacău de la finalul anilor 2000 a reușit transferul iernii: Dorin Rotariu de la Dinamo la FC Brugge, pentru 2.2 milioane de euro.

                „A fost o mutare realizată contratimp, pe ultima sută de metri. În fapt, transferul s-a materializat cu doar o oră înainte de încheierea perioadei de mercato”, a declarat pentru „Deșteptarea” Boboc, care va reveni astăzi din Belgia. Dragoș Boboc sau Bobo, așa cum îl strigă apropiații, este reprezentantul firmei engleze de impresariat „Magico Sports”, cea care a stat la baza transferului. „Lucrez cu ei de vara trecută. Mă aflam în Anglia, la sora-mea, când cei de la «Magico Sports» mi-au propus să fiu reprezentantul lor în România”. Tot de vara trecută datează și interesul lui Brugge pentru Rotariu.

                „De trei ori a venit Brugge în România pentru a-l urmări pe Roti: la meciul cu Iașiul și la două dintre derby-urile cu Steaua. Cu toate acestea, existau șanse mici ca transferul să se producă în această iarnă, mai ales că zilele treceau fără să apară niciun semnal de la belgieni”.

                Adevărul este că Rotariu nu era prima opțiune pentru gruparea antrenată de Michel Preud’Homme. Numai că Standard și Maccabi Tel Aviv nu au fost de acors să-i cedeze la Brugge pe Dossevi, respectiv Ben Haim. Și nici mutarea craioveanului Andrei Ivan nu s-a mai materializat. Așa s-a ajuns ca pe 31 ianuarie, în ultima zi de mercato, Dragoș Boboc să se așeze la masa negocierilor cu patronul lui Dinamo, Ionuț Negoiță. „În dimineața ultimei zile de mercato, m-au sunat cei de la «Magico Sports», anunțându-mă că Brugge s-a hotărât în privința lui Dorin Rotariu.

                «Dar îl vor acum» a fost mesajul. Am plecat de urgență la București și am început negocierile care s-au încheiat de-abia seara.

                Important este, însă, că încheiat cu bine. Apoi am zburat cu Roti în Belgia”, a adăugat Bobo, care a asistat ieri la meciul lui Brugge cu Charleori. ”Pentru Roti, Belgia este soluția optimă în acest moment. Am convingerea că Brugge poate fi o rampă de lansare către un campionat și mai puternic. Eventual, Premier League. Totul e ca jucătorul să fie sănătos, să joace în mod constant și să progreseze”, a spus agentul ex- dinamovistului. Cine îi urmează lui Rotariu pe agenda lui Boboc? „În viitor, vor exista, cu siguranță, și alte mutări. Desi mă aflu de-abia la începutul carierei de impresar, am planuri mari. Îmi place ceea ce fac, chiar dacă este o activitate foarte solicitantă, în care sistemul de relații este hotărâtor”, precizează Dragoș Boboc.

                În final, două cuvinte despre starea fotbalului băcăuan. „Este păcat că s-a ajuns așa jos, dar poate că, în timp, lucrurile se vor remedia”, spune Dragoș Boboc, care este aproape de a încheia un contract de impresariere și cu un fotbalist băcăuan de primă ligă: stoperul Andrei Burcă.

                Bun așa rău

                Ce se întămplă când ai 2-0 la seturi și nu reușești să câștigi și actul al treilea? De regulă, pierzi cu 3-2. Așa era să li se întâmple și voleibaliștilor Științei Bacău la meciul de sâmbătă seara, de pe teren propriu, cu Unirea Dej, din etapa a 16-a a Diviziei A1.

                Studenții au avut 2-0 la seturi, însă au intrat apoi în vrie, pierzând următoarele doua acte și fiind conduși în tie-break cu 7-8. Din fericire, pe final de meci, echipa lui Cornel Păduraru și-a regăsit cadența, impunându-se cu 15-10 și, implicit cu 3-2.

                Rămâne regretul unui punct pierdut, care ar fi permis Științei să depăsească Dejul și în clasament, nu numai pe tabelă, dar rămâne și satisfacția că, atunci când joacă și…nu se joacă, echipa băcăuană poate face lucruri mari.

                Sâmbătă, băcăuanii și-au arătat deseori forța și coeziunea. Începând cu partea a doua a setului de debut. La 15 egal, gazdele au punctat de trei ori la rând, prin Ivankovici, din linia a doua, prin Csoma, autorul unui inspirat atac în diagonală și prin Marinca, în urcare. De la 18-15, Știința a galopat spre 20-16 și, ulterior spre 25-20, pe un block-out la atacul lui Ivankovici.

                Actul al doilea a fost de belea. Deși a intrat cu avantaj la ambele time-out-uri tehnice, în ambele situații ca urmare a unor ”bombe” marca Ștefan Someșan (8-4, respectiv 16-10), Știința a tremurat pe final de set. Unirea Dej a „întors” incredibil de la 20-23 la 24-23, însă setul a revenit tot băcăuanilor, care, după ce au egalat prin Cimili, au preluat conducerea ca urmare a unui atac în bandă al oaspeților și au arhivat setul grație unui as realizat de Csoma.

                Apoi, s-a rupt jucăria. Chiar dacă a avut 16-14 și 17-16 și a egal la 23 prin Someșan, Știința a pierdut parțialul trei cu 25-23. Iar pe fondul erorilor comise de gazde (23 de servicii greșite în tot meciul, aproape un set!), dar și a meritelor Unirii (atacurile devastatoare ale lui Nagy facând casă bună cu block-ul pe faza de apărare), s-a ajuns la 2-2 la general după un set patru câștigat de ardeleni cu 25-18.

                Așa cum aminteam, meritul Știintei este că și-a revenit în tie-break, unde a „întors” de la 7-8 la 10-8, impunându-se in final cu 15-10. Știința rămâne pe locul 10, la un punct în spatele Dejului și la unul în față Clujului, contra căreia va juca etapa viitoare, în deplasare.
                Știința: Ivkovici (Cazacu), Someșan, Ivankovici (Vițelaru), Cimili, M arinca (Al. Voinea, Sărăcuțu), Csoma (Purice), Ghimeș- libero.

                Amenzi totale de circa 400.000 de euro date de Protecţia Consumatorilor

                  În doar un singur an, comisarii Protecţiei Consumatorilor Bacău au efectuat aproape 2.700 de controale la agenţi economici din întreg judeţul, mai mult de jumătate dintre cei verificaţi fiind găsiţi cu diverse neregului. Prin urmare, a fost necesară aplicarea a peste 650 de amenzi, totalizând circa 1,74 de milioane de lei (aprox. 400.000 de euro) şi peste 700 de avertismente. Cele mai multe nereguli depistate de comisarii băcăuani – 737 – au fost din domeniul serviciilor nealimentare, urmat de cel al produselor şi serviciilor alimentare – 425.

                  Însă, nereguli au fost constatate şi în sectorul serviciilor financiare (bănci, firme de asigurare etc) – 20 şi alte segmente. ,,Pe parcursul anului 2016, au fost emise două decizii de închidere definitivă a două unităţi pe raza judeţului Bacău – o agenţie de turism şi o unitate de alimentaţie publică – pentru abateri repetate privind interesele economice ale consumatorilor, respectiv afectarea gravă a sănătăţii consumatorilor”, a declarat Alin Năstasă (foto), comisarul şef adjunct al Protecţiei Consumatorilor Bacău.

                  Practic, anul trecut, aproape niciunul dintre domeniile în care activau firmele verificate de Protecţia Consumatorilor nu a a scăpat, fiind trecute prin ciur societăţile comerciale din panificaţie ori comerţ cu peşte, lapte, ape minerale, carne şi produse din carne, băuturi spirtoase, alimente ecologice, legume-fructe de import sucuri, chiar şi suplimente alimentare ori produse specifice sărbătorilor de iarnă şi pascale etc.

                  În hora controalelor au instat şi marile magazine de tip hypermarket sau supermarket, alături de unităţile de alimentaţie colectivă gen restaurante, cantine etc. În plus, au fost călcate de comisarii băcăuani şi firmele din largul domeniu al produselor nealimentare, de la produse second-hand, textile, jucării, maşini de spălat, cosmetice sau autobronzante, până la anevelope uzate, lichid antigel, carburanţi auto, bijuterii, materiale de construcţii sau rechizite şi uniforme şcolare etc.

                  Instituția de control a mai asigurat circa 2.400 de acțiuni de consiliere oferite consumatorilor și operatorilor economici deopotrivă, atât în domeniul garanției produselor alimentare și nealimentare, cât și în privința respectării clauzelor contractuale, în prestări servicii sau în sectorul financiar-bancar etc.

                  „În conformitate cu atribuțiile ce-i revin, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău acordă gratuit consiliere și consultanță de specialitate operatorilor economici, în vederea aplicării corecte a prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor. În acest context, subliniem că etichetarea corectă a produselor din comerț, informarea corectă și completă asupra produselor oferite spre vânzare, precum și respectarea legislației în domeniul serviciilor, incluisv în cel financiar-bancar la încheierea contractelor sunt obiectivele prioritare ale Protecției Consumatorilor”, a încheiat Alin Năstasă.

                  ,,Am desfăşurat peste 100 de controale în grădiniţe de stat cu program de 4 ore şi în şcoli, urmărind modul în care este respectată legislaţia privind acordarea de lactate şi produse de panificaţie elevilor din clasele I-VIII. Totodată, au fost făcute 75 de controale şi la agenţii economici implicaţi în Programul «Lapte – Corn»”
                  – Alin Năstasă, şeful Protecţiei Consumatorilor Bacău

                  Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, marcată şi în Bacău

                    Sfaturi şi exemple de reuşită, împărtăşite beneficiarilor Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice „Dr. Ştefan Ciobanu”

                    În fiecare an, la data de 4 februarie, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului iar în Bacău membrele Asociaţiei Sofi Roz şi medicul oncolog Mihaela Spiridon, din cadrul Spitalului Judeţean Bacău, s-au întâlnit cu beneficiarii Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice „Dr. Ştefan Ciobanu” (FSC), cărora le-au vorbit despre prevenţie, tratament, dar şi reuşite.

                    Specialiştii, dar şi cei care au ieşit învingători din lupta cu cancerul, insistă atât pe prevenire, cât şi pe controale regulate, pentru că boala depistată la timp poate fi tratată cu succes, mai ales că terapiile au avansat foarte mult. „Alimentaţia este un factor foarte important. Dacă se consumă prepoderent alimente care conţin fibre, alimente naturale, fără aditivi alimentari, atunci avem o şansă mai mare să fim protejaţi.

                    Fumatul, în schimb, este un factor de risc major în producerea multor cancere”, le-a spus celor prezenţi medicul oncolog Mihaela Spiridon. La fel de nocive sunt şi radiaţiile, dar şi stresul, iar studiile făcute în ultimii ani au arătat că cinci minute de stres afectează sistemul nostru imunitar pentru cinci ore, iar bolile îşi fac loc tocmai pe un organism prins cu garda jos.

                    Din păcate, sute de băcăuani află în fiecare an că suferă de această cumplită maladie, iar pentru a putea ieşi cu bine din această experienţă, contează şi dorinţa de a lupta şi a trăi, lucru ce poate fi confirmat de membrele Asociaţiei Sofi Roz Bacău, care sunt adevărate luptătoare şi un exemplu că se poate. Una dintre ele este Daniela Huţu, care a aflat că are cancer la vârsta de 34 de ani, când fiul ei avea doar 5 ani, iar de atunci au trecut zece ani. Şi nu numai că a învins boala, dar chiar a scris şi o carte despre această experienţă.

                    „Când am aflat că am cancer mi-am zis că nu-mi permit să mor, n-am timp să mor. Am un copil de crescut şi mă voi mai gândi la asta când voi deveni bunică. Acum s-ar putea să-mi doresc să devin străbunică. Eu nu sunt o scriitoare, sunt expert contabil, dar m scris o carte despre ce mi s-a întâmplat, pentru că eu cred că povestea spusă mai departe aduce o stare de bine altora şi pot extrage de acolo motivaţia, dorinţa de a lupta, de a trece, de a câştiga. Dar esenţial este, şi o spun după toate cele trăite, să mergem la control”, a spus Huţu. Fiecare colegă din asociaţie are povestea ei, iar împreună au depăşit mai uşor momentele dificile.

                    „Noi facem terapii ocupaţionale şi terapie prin artă, dar încercăm să facem şi campanii de prevenţie, pentru că este foarte important ca oamenii să fie informaţi, să primească educaţie pentru a şti care sunt factorii de risc în apariţia cancerului”, a spus Mioara Spiridon, preşedinte Asociaţia Sofi Roz.

                    La nivelul judeţului Bacău, sunt peste 8.000 de bolnavi de cancer şi în fiecare an sunt depistate circa 900 de cazuri noi, cele mai multe fiind cancere de sân.

                    Tragedie la Zăpodia: Trei morţi şi trei răniţi într-un accident rutier

                      Cumplitul accident de circulaţie s-a produs duminică dimineaţă, pe DN-2F, în localitatea Zăpodia, din comuna Traian. Poliţiştii care au făcut primele cercetări la faţa locului, au stabilit că șoferul a intrat pe contrasens.

                      Şoferul de 21 de ani, din comuna Secuieni, era începător şi avea permis de câteva luni. După ce a pierdut controlul volanului, a acroşat-o cu oglinda pe femeia de 49 de ani, din Traian, care se afla pe marginea drumului, după care s-a izbit de un copac iar apoi şi de un gard din beton.

                      În urma impactului, cele trei persoane aflate pe bancheta din spate a maşinii au murit pe loc. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, soţia lui de 23 de ani şi mama tânărului, o femeie de 45 de ani, toţi din comuna Secuieni.

                      Au scăpat cu viaţă conducătorul auto, pasagerul de pe scaunul din dreapta, în vârstă de 20 de ani, dar şi localnica acroşată. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, ambulanţă şi pompieri, traficul în zonă fiind oprit pe timpul cercetărilor.

                      „Conducătorul auto, din motive necunoscute, a intrat pe sensul opus de mers, a acroşat un pieton, după care a intrat într-un copac. În urma evenimentului rutier au rezultat şase victime, dintre care trei decedând la faţa locului, iar celalalte trei au fost transportate la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”.

                      scms. Andrei Lascăr,
                      ofiţer în cadrul Serviciului Rutier Bacău

                      Premierul României: Ordonanța va fi retrasă

                      Prim ministrul Sorin Grindeanu a anunțat în această seara ca ordonanța prin care erau modificate Codul Penal și Codul de Procedură Penală nu va mai fi lăsată să-și facă efectele, Guvernul urmănd ca, duminică, să se întrunească pentru a găsi o soluție în această privință.

                      Grindeanu a anunțat că propunerea de modificare a celor două coduri va fi trimisă la Parlament.

                      „Am ascultat şi am văzut foarte multe opinii, multe venind din partea colegilor mei din partid. Colegi din coaliţia guvernamentală, de politică. Am auzit foarte multe opinii de la oameni simpli, vocea străzii. Vin azi să vă spun decizia mea, ca prim ministru, în ceea ce înseamnă dezbaterea publică din aceste zile. Nu vreau şi nu doresc să dezbinăm România. România nu poate fi ruptă în două. România, cred eu, în acest moment, în tot ceea ce se întâmplă, pare ruptă în două. Este ultima mea dorinţă de a se ajunge la aşa ceva.

                      „Am luat această decizie — să retragem ordonanța, să o abrogăm, că nu are niciun fel de dedicație pentru cineva și ca oamenii să înțeleagă în final că nu acesta a fost scopul nostru de a ne apăra cumva de justiție. (…) Nu e vorba de a ceda în fața unui adversar, ci de a avea înțelepciunea de a ne gândi la interesul țării, la interesul major al României. Și tocmai pentru că această ordonanță nu are niciun fel de ascunzișuri, niciun fel de dedicație specială, de ce sa nu arătăm că putem să o retragem pentru că nu avem nici un fel de interes personal”, a anunțat Tăriceanu, la Romania TV.

                      Doi frați pătați

                        Puppies Play Fight

                        Which puppy will win in this epic battle?! ??

                        Posted by Pretty 52 on Thursday, February 2, 2017

                        Doi ani și jumătate de închisoare pentru că a condus beat

                          La data de 03 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Orbeni, în urma investigaţiilor efectuate, au depistat un bărbat de 35 ani, din aceeaşi localitate, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Bacău.

                          Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                          Cel în cauză a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

                          Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

                            La data de 03 februarie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii Postului de Poliţie Găiceana au depistat DJ 241, pe raza comunei Dealu Morii, un bărbat de 51 ani din aceeaşi localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

                            În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la Spitalul Municipal Adjud pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                            În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.


                            La data de 03 februarie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii Secţiei 6 Traian au depistat DJ 207, pe raza comunei Prăjeşti, un bărbat de 49 ani din comuna Dămieneşti, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

                            În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                            În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

                            ULTIMELE ȘTIRI