Poate că e o întâmpare. Sau poate că nu. Cert este că Petru Rareș Puiu (foto) urmează cursurile Colegiului Național „Ștefan cel Mare”. Iar în timpul liber călărește. În limbaj academic, practică echitația. Cu succes, așa cum stau mărturie zecile de concursuri la care a participat și pe care le-a câștigat, de la copii și până la juniori.

În vârstă de 16 ani, Rareș călărește încă de când avea 11 ani. „Botezul” a fost prilejuit de un abonament de zece ore la baza hipică de la Hemeiuș. De-a lungul celor zece ședințe, puștiul și-a descoperit pasiunea pentru cai, iar cei de la CS Ecvestru Decebal Bacău au descoperit că Petru Rareș Puiu este făcut pentru a practica echitația.

„Are calități mult peste medie”, a fost remarca antrenorului Mihai Silivestru. „E păcat să nu continue. Poate conta și pe sprijinul nostru”, a adăugat managerul CS Ecvestru Decebal, Cezar Ivanof. „Astfel a început cariera sportivă a lui Rareș. Iar satisfacțiile nu au întârziat să apară, el ocupând în permanență primul loc la concursuri”, mărturisește tatăl campionului băcăuan, Lucian Puiu. De altfel, familia este principalul sponsor al lui Rareș.



Dacă nu chiar singurul! „Deși vorbim despre un sport foarte costisitor, noi l-am susținut necondiționat pe Rareș deoarece este talentat și muncitor. Exceptând susținerea oferită de Clubul Ecvestru Decebal, nu beneficiem de vreun sponsor – au existat multe promisiuni, dar niciuna materializată – însă nu dezarmăm. Continuăm să batem pe la diferite uși deoarece acest copil chiar merită o șansă”, adaugă Lucian Puiu, care a declinat, recent, oferta ca Rareș să concureze pentru echipa națională de juniori a Ungariei.

Colaborarea cu partea maghiară s-a materializat la alți parametri, antrenorul lotului național de juniori al Ungariei facilitându-i lui Rareș Puiu achiziționarea unui armăsar din rasa Oldenburg de la cel mai mare crescător de cai din Europa.

“În mod normal, prețul lui Stanley- acesta e numele armăsarului- ar fi fost undeva în jurul a 15.000 de euro, dar, fiind vorba de un cal destul de capricios și de faptul că Rareș a reușit să-l strunească încă de la bun început, am plătit mult mai puțin. Altfel, nici nu ni l-am fi putut permite”, dezvăluie Puiu senior. Înaintea lui Stanley, Petru Rareș Puiu a făcut echipă cu Anne, o iapă cu un pronunțat defect de vedere. În ciuda faptului că Anne nu vedea deloc cu ochiul stâng, măiestria lui Rareș și legătura foarte strânsă creată între călăreț și cal au stat la baza cuceririi a numeroase trofee.

„Echitația este marea mea pasiune. În plan sportiv, doresc să ajung în echipa națională a României, iar din punct de vedere profesional intenționez să urmez fie Medicina Veterinară, fie Agronomia”, spune Rareș Puiu. În condițiile în care fostul său antrenor, Mihai Silivestru, s-a stabilit în Irlanda- „am păstrat legătura, iar la achiziționarea lui Stanley a avut și el un rol”- Rareș se antrenează singur, de patru ori pe săptămână, ridicând ștacheta obstacolelor la 1,20 metri.

Nu-i este ușor, dar nu se dă bătut. Când te numești și Petru, și Rareș nici nu ai voie să te dai jos din scări. Continui să galopezi, sărind peste toate obstacolele.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"