Recenta premieră a teatrului băcăuan cu piesa dramaturgului bulgar Dimitrie Dinev „Cu sufletul nu-i de glumit” exploatează inspirat resursele tragicomice ale textului și pune în valoare câțiva talentați actori ai trupei, care au cucerit publicul prin felul în care s-au dedicat acestui spectacol.
Piesa lui Dinev, care trăiește de multă vreme în Austria, s-a jucat la teatrul din Brăila sub titlul „Sufletul – puncte de veghere”, și la Petroșani, sub aceeași denumire de pe afișul băcăuan, fiind pusă în scenă de același regizor, Sorin Militaru, care semnează și montarea de la Bacovia. Piesa începe cu dialogul dintre un mort, Nicodim, și luntrașul Charon, căruia nu-i poate plăti drumul spre lumea de dincolo, astfel că rămâne să vadă ce se petrece la propriul priveghi.
Invitați de soția sa, Pavlina, vin să-l pomenească patru colegi de șantier, în frunte cu șeful echipei, austriacul Josef. Mortul e bulgar, la fel Zeko, în timp ce Bora e sârb, iar Virgil, român. Se înțelege că sunt emigranți, veniți în Austria la fel ca mulți alți muncitori din Est, plecați „cu sculele în geantă să repare Europa”, cum se spune în text.
Și în spectacol personajele vin cu niște genți mari, în care au însă provizii serioase de băutură, pentru că așa-i prin Balcanii noștri, la căpătâiul morților se celebrează viața, de fapt, se mănâncă, se bea, se fac glume. Și, din când, în când, se bocește. În piesă este și o bocitoare profesionistă, Sladka, ea înființându-se prima la priveghi, în mare ținută de doliu. Se va vedea însă că are și un interes, știind că acolo își va întâlni fostul amant, pe Bora.
Femeia, nu numai că uită de bocit, dar se va pune pe chefuit cot la cot cu bărbații, cărora le va stârni și apetitul erotic. Cei adunați la priveghi vorbesc despre viață, povestesc întâmplări personale, deapănă amintiri, pomenesc despre tradițiile lor, spun bancuri și, mai ales, beau vârtos. Îl scot din coșciug pe bietul mort și-l pun pe masă, apoi pe un scaun, la masă, totul culminând cu o scenă în care îl iau și la dans, pentru că, între timp, chemaseră lăutari și pe o stripteuză, o jună ucraineancă. Totul degenerează într-o debandadă tragicomică, cu accente grotești și umor macabru. Oamenii își varsă năduful, pentru că viața de emigrant e grea, e o dramă, însemnând dezrădăcinare, umilință, traume sufletești. Or, cu sufletul nu-i de glumit, are și el nevoile lui.
Pe aceste coordonate ale unui text bine scris, regizorul Sorin Militaru a lucrat cu aplicație, ținând ferm în mână spectacolul, și scoțând ce e mai bun din actori. „Cu sufletul nu-i de glumit” este o montare profesionistă, atent construită, cu măsură și accente bine plasate. E cursivă, ritmată, are tensiune, crescendo dramatic și un final de efect. Și cadrul scenografic este unul adecvat, un interior modest (de oameni simpli, săraci), cu câteva detalii nimerit găsite de Erika Marton.
Dar punctul forte al spectacolului este muzica foarte sugestivă, stranie ( un adevărat personaj insinuat pe tot parcursul acțiunii), creată de talentatul Vlaicu Golcea, de altfel laureat UNITER pentru muzică de teatru.
Actorii și-au construit minuțios rolurile, dând expresie unui soi de tragică și deșucheată vitalitate, de veselă disperare, întruchipând un „memento vivere” (cu accente grotești) înfiorat de prezența morții, care face și ea parte din viață. Sladka (bocitoarea) are o excelentă interpretă în Eliza Noemi Judeu. Actrița, îmbrăcată într-o rochie neagră, cu spatele gol, cocoțată pe niște stiletto cu tocuri amețitoare, are lungi priviri grăitoare, tăceri la fel, desfășurând o veritabilă artă a seducției printr-un joc interiorizat, cu nuanțe și semitonuri subtile. Mai dură și mai direct provocatoare, „vampând” bărbații, este cealaltă interpretă (e dublă distribuție), Simona Mătăsaru, convingătoare în linia astfel asumată a rolului.
Daniela Vrînceanu este corectă în Pavlina, soția defunctului, un rol destul de șters în economia spectacolului, de care se achită însă conștiincios. Corect este și Valentin Braniște în Charon, cu o fizionomie impenetrabilă. Denise Ababei e Nadeshda, stripteuza titrată (are studii universitare), într-o ipostază „hot” bine jucată. Arată apetisant, e sexy, adică exact ce trebuia. Cealaltă interpretă e Alina Simionescu, o variantă mai „soft” de prostituată, o minionă cu un aer ingenuu, cu o voce copilărească.
Garnitura masculină, cei patru colegi de șantier și prieteni sunt: Florin Zăncescu – austriacul Josef, șeful – solid bărbat, ins cam obtuz, având insațiabile pofte erotice, înfățișat cu vervă comică de actor, Matei Bogdan- sârbul Bora, amorezul- e arătos ca un june prim, temperamental, iute la mânie, Zeko cel timid și ghinionist, cu neșanse în amor, fără parte de sex, cu aerul unui student întârziat, e creionat expresiv de Bogdan Buzdugan, iar românul Virgil, „filosoful” (are patru semestre de facultate) capătă înfățișarea subțiratică a lui Dumitru Rusu, căruia îi reușește personajul. Îl amintesc și pe Mihai Bălan, și el la datorie, bine integrat în spectacol. Iar la urmă, dar nu cel din urmă, ba dimpotrivă, e Adi Hostiuc în partitura atât de dificilă a lui Nicodim (mortul), executată impecabil, la meserie. O performanță notabilă, demnă de toată lauda.
P.S: M-a bucurat să-l văd, într-o lojă, pe domnul primar al Bacăului, care a venit la premieră împreună cu familia. E un semn de normalitate. Poate se molipsesc și alți oficiali. Teatrul nu dăunează sănătății, dimpotrivă, face chiar bine.
