Acasă Blog Pagina 2928

Pompierii în acțiune

    Transport persoană supraponderală

    Luni, 06 martie 2017, la ora 10:00, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești s-a deplasat în municipiul Moinești, strada Zorilor, pentru a transporta o persoană supraponderală, o femeie, în vârstă de 82 de ani. Pacienta a fost transportată de către pompierii militari din apartamentul acestuia până la un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, în vederea acordării îngrijirilor medicale şi transportului la spital.

    Început de incendiu în comuna Mărgineni

    Luni, 06 martie a.c., la ora 20:30, Garda de Intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Mărgineni, sat Barați, pentru lichidarea unui incendiu la gospodăria unei femei, în vârstă de 68 de ani. La sosirea echipajului la fața locului s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la coșul de fum al locuinței.
    În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă coșul de fum necurățat corespunzător, a ars funinginea din interiorul acestuia.

    Misiune de asanare

    Luni, 06 martie 2017, la ora 11:00, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău, a intervenit în comuna Brusturoasa, sat Hângănești, pentru o acţiune de asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare. La locul intervenţiei a fost descoperit un proiectil exploziv, calibru 76 mm, aflat în gospodăria unui bărbat, în vârstă de 56 de ani.
    Elementul de muniție a fost scos la suprafață în urma unor lucrări de săpături pentru realizarea unei scurgeri, lângă locuință proprietarului. Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii.

    Incendii de vegetație uscată

    Luni, 06 martie a.c., la ora 14:22, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat în localitatea Odobeşti pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată. La sosirea echipajului la fața locului, s-a constat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 20.000 m2. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații deschise, au ars circa 2 ha de vegetaţie uscată.
    După lichidarea acestui incendiu, pe timpul deplasării către subunitate, la ora 15:28, echipajul a observat un alt incendiu, tot pe raza localității Odobești. Aici incendiul se manifesta pe circa 5.000 m2 de vegetaţie uscată. După lichidare a fost constatat faptul că și acest incendiu a avut drept cauză probabilă folosirea focului deschis în spații deschise.

    Transport persoană imobilizată la pat

    Marți, 07 martie a.c., 04:34, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat în municipiul Bacău, strada Ștefan cel Mare, pentru a transporta o persoană cu afecțiuni hepatice, imobilizată la pat, un bărbat, în vârstă 26 de ani. Pacientul a fost transportat de către pompierii militari din apartamentul acestuia până la un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, în vederea acordării îngrijirilor medicale şi transportului la spital.

    Activitatea echipajelor SMURD

    În perioada 06.03.2017, ora 07.00 – 07.03.2017, ora 07.00, echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al judeţului Bacău au avut 10 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport al pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: SMURD Bacău – 5 intervenții în municipiul Bacău și câte o intervenție în comunele Pânceşti și Valea Seacă; SMURD Onești – o intervenție în municipiul Onești și o intervenție în comuna Mănăstirea Caşin; SMURD Moinești – o intervenție în municipiul Moinești.

    Un deținut originar din Secuieni, condamnat pentru omor, a dispărut de la un punct de lucru

      Un deținut încarcerat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat a părăsit, luni seară, în jurul ore 20,00, un punct de lucru exterior al Penitenciarului Rahova, unde presta activități lucrative și desfășura activități de întărire a dispozitivului de pază, potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES de Administrația Națională a Penitenciarelor.

      Conform sursei citate, în vederea capturării deținutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situații, respectiv: blocarea căilor de acces — posibile direcții de deplasare, alarmarea personalului unității, trimiterea de urgență a mai multor echipe de căutare formate din angajați ai Penitenciarului București Rahova, precum și cooperarea cu Inspectoratul General de Poliție, IPJ Ilfov, Jandarmeria Capitalei și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

      De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanțele care au condus la producerea evenimentului.

      Bogdan Iftimie, în vârstă de 28 de ani, era condamnat definitiv la 13 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, clasificat în regim deschis, el având domiciliul în localitatea Secuieni, județul Bacău, se menționează în comunicatul de presă.

      Deținutul are înălțimea 1,64 m, ochi verzi, frunte îngustă, ridată, păr șaten închis, statură mijlocie, purta pantalon tip jeans și jachetă culoare închisă.

      AGERPRES/

      A fost inaugurată Fabrica Autoliv de la Onești

        Asteptata cu mult interes si emotie, inaugurarea Fabricii Autoliv de la Onesti de luni 6 martie, a adus o mare bucurie in rândul celor care si-au gasit un loc de munca aici. Aceasta bucurie a fost impartasita si de conducerea firmei (care a urat din toata inima angajatilor “bine ati venit”) dar si de autoritatile judetene si locale prezente la evenimentul de inaugurare.

        Atmosfera frumoasa si plina de sobrietate in care a fost deschisa aceasta noua fabrica a Onestiului a fost marcata, in hala de productie, de o bucurie deosebita a celor peste 90 de angajati. Cu un surâs in privire, ei au vazut cum razele plapânde de soare ale acestei zile de primavara – in care mai multi picuri de ploaie au prevestit si un frumos curcubeu deasupra Onestiului! – le aseaza in suflet increderea intr-un nou loc de munca si intr-un viitor mai bun pentru familiile lor.

        Directorul Autoliv România, Ionel Fierbinteanu a declarat la acest moment festiv:”Am ales Onestiul dupa mai multe investigatii si tot ceea ce ne arata pâna acum spune ca am ales foarte bine! Noi suntem un partener corect si ne bazam pe dumneavoastra. Avem o <> foarte mare in zona Brasov si suntem o firma serioasa, ce creaza incredere pentru viitor. Sa nu uitati nici o clipa ca atunci când pleaca un volan de aici, acesta ajunge la clienti foarte importanti, un volan fiind mai mult decât un produs! Sa aveti atâta daruire si pasiune cât aveau batrânele noastre atunci când coseau ii! Avem nevoie de oameni speciali, ceea ce ne-ati demonstrat! ‘Filozofia’ ce o avem noi este ca noi salvam vieti… Daca altii fac alte subansamble pentru autoturisme, volanele pe care noi le realizam trebuie ca sa fie produse perfecte, Autoliv fiind lider mondial in ceea ce priveste sistemele de siguranta”.

        Ionel Fierbinteanu a mai mentionat:”In anul 1997 am pornit de la 45 de angajati. Ne-am dezvoltat mereu aratând ca in România avem oameni competenti, in stare sa faca produse deosebite. Avem 10 fabrici si 2 centre de inginerie si dezvoltare in 6 locatii din tara (la Brasov, Timisoara, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Resita si acum la Onesti). Cum va arata fabrica de la Onesti in anul 2020? Asa cum isi vor dori angajatii nostri! Autoliv România este pe locul 27 in <> celor mai bune companii din tara!” Reprezentantul Autoliv Volane Europa a amintit faptul ca “sistemele de siguranta produse confera si asigura echilibru si multifunctionalitate iar la toti angajatii nostri cerem calitate!”

        In cuvântul sau primarul municipiului Onesti, Nicolae Gnatiuc a afirmat:”De astazi trebuie ca sa fim mai mândri, pentru ca un investitor serios a hotarât sa faca ceea ce ne doream demult, sa creeze locuri de munca! Exista perspectiva de dezvoltare a acestei fabrici si pentru aceasta trebuie ca sa dovedim ca stim ca sa facem lucruri bune. Sunt sigur ca aceasta afacere va capata noi dimensiuni prin straduinta salariatilor. Autoritatile locale sunt deschise ca sa sustina aceasta firma”. Vicepresedintele Consiliului Judetean Bacau, Marius Gheorghita a transmis salutul presedintelui acestei institutii, Sorin Brasoveanu (care nu a putut participa la inaugurarea fabricii onestene fiind la Bucuresti, la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice pentru sustinerea Strategiei de Dezvoltare a judetului Bacau pentru anii viitori).

        “In Onesti se intâmpla un lucru bun pentru acest municipiu dar si pentru judetul Bacau si pentru Moldova! Va felicit ca ati ales sa investiti in acest oras, fapt ce da speranta de a trai mai bine! Consiliul Judetean Bacau va sustine mediul de afaceri, pentru a fi deschise si alte fabrici”, a declarat vicepresedintele Consiliului Judetean Bacau, Marius Gheorghita odata cu urarea ca “aceasta fabrica sa fie <> frumoasa, sanatoasa si productiva”.

        La festivitatea de inaugurare a fost relevat faptul ca Onestiul a fost ales pentru a avea aceasta fabrica dupa ce au fost analizate un numar de opt zone din tara si in aceasta alegere a contat foarte mult ca orasul are un specific industrial dar si deschiderea avuta din partea autoritatilor locale. S-a mai precizat ca pâna la sfârsitul acestui an la fabrica Autoliv din municipiul de pe Trotus vor lucra peste 300 de salariati, aici urmând a se produce peste 3000 de volane pe zi. Este de mentionat faptul ca primul volan a fost produs chiar in prima zi, a inaugurarii fabricii, acesta urmând a fi expus intr-o vitrina si ceea ce isi doresc investitorii Autoliv de la angajati este “sa aiba mult spor la munca in fiecare zi!”.

        „Petardele” dintre noi

        Parcă am fi un…sat fără câini. Fiecare face ce vrea. S-a ajuns atât de departe, încât mulţi nu mai au respect faţă de nimic. Nu-i mai interesează eventualele diferenţele de vârstă, nu mai există respect faţă de de părinţi, nici măcar de lege nu ţin seamă. Cu toţii am fost tineri şi ştim că e perioada de început când ai tendinţa să încalci reguli, să fii rebel, unic în faţa colegilor sau a prietenilor.

        Aici, de regulă, intervine fie autocenzura (căpătată şi conturată în familie, pe parcursul celor 7 ani de acasă, expresie demonetizată, din păcate), fie frica sau acel ceva lăuntric ce te opreşte să o iei înainte, ca înecatul.

        Din păcate, astăzi, nu mai poţi vorbi despre aceste virtuţi, vina aparţinându-le, în primul rând, liderilor care s-au succedat la putere vreme de peste un sfert de secol. Păi, dacă românul a văzut cum le sunt tolerate toate mârlăniile politicienilor, fireşte, nici el nu a mai pus valoare pe lege, pe reguli şi alte cele.

        Am încercat să le înţeleg frustrările celor care au tot protestat prin Bucureşti sau în ţară, de la începutul anului, le-am admirat ideile absolut geniale ale unora de a-şi exprima cât mai plastic nemulţumirile. Aş fi ipocrit să nu admit că imaginea de ansamblu a luminilor din Piaţa Victoriei a fost de-a dreptul fabuloasă, copleşitoare, sau mesajele de pe pancarte (cele mai multe dintre ele) ori cele proiectate pe zidurile clădirii Guvernului.

        Problema (gravă, zic eu) e că tocmai aceste tehnici, în speţă „laserele” (până acum, ignorate de toată lumea, chiar şi de copii ori „copilandri”) au fost preluate cu extrem de mare uşurinţă şi folosite de unii indivizi inconştienţi …pentru distracţii personale. Un joc ce, Doamne fer´, ar putea duce la adevărate tragedii. Sunt ca petardele, de Revelion, toată lumea le condamnă, dar nu ezită să le folosească.

        Distracții periculoase. Dispozitivele laser, un risc pentru avioanele în zbor

          Laserele sunt ușor de cumpărat, de folosit și, să recunoaștem, au efecte spectaculoase. Ar fi simplu dacă ar avea doar aceste atribute. Din nefericire, dispozitivele laser devin, adesea, instrumente care pun în pericol sănătate celor din jur sau, îndreptate spre cer într-un moment nepotrivit, pot duce chiar la incidente aviatice.

          „Fasciculele laser care intersectează traiectoria unei aeronave constituie un risc pentru siguranța aeronautică. Astfel de incidente pot avea ca rezultat distragerea atenției pilotului sau orbirea temporară a acestuia în timpul fazelor critice de zbor, cum sunt aterizarea și decolarea”, se arată în studiul „Pericolele reprezentate de lasere pentru siguranța aeronautică”, emis de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

          În condițiile în care ultimele modele de lasere ajung la distanțe de câteva mii de metri, distragerea atenției, distorsionarea vederii, orbirea temporară și leziunile oculare constituie cele mai frecvente efecte negative ale acestora.

          „Siguranța aeronautică este pusă în pericol de utilizarea iresponsabilă a dispozitivelor laser de către public. Majoritatea dispozitivelor laser de uz general au cost scăzut, vizibilitate mare și sunt dificil de reglementat.”

          De la viață la moarte, un drum scurt

          Fascicolele laser îndreptate spre cabinele piloților pun în pericol atât viața echipajului, cât și pe cea a pasagerilor. De la orbirea personalului navigant în timpul procedurilor de aterizare sau decolare și până la producerea unui accident cu urmări grave, drumul poate fi scurt.

          „Și în zona Aeroportului Internațional George Enescu Bacău au existat cazuri în care personalul navigant a sesizat prezența unor lasere manevrate de persoane de la sol. Supunem, așadar, atenției băcăuanilor aceste aspecte în vederea conștientizării publicului cu privire la pericolele create”, a declarat Oana Chelaru, președinte executiv al Regiei Autonome Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, care face un apel insistent către toți cei care dețin dispozitive laser să se gândească la consecințele folosirii acestora, să fie responsabili și să aleagă spații de manevră sigure.

          De asemenea, băcăuanii sunt rugați, dacă observă persoane care îndreaptă dispozitve laser spre aeronave aflate în zbor, să anunțe incidentul pe site-ul Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile: http://www.cias.gov.ro/index.php/ro/notificari/raporteaza-voluntar-un-eveniment-de-aviatie.

          „Să vină să vă ia”

          Cine mai dorește să strige în piața publică „DNA să vină să vă ia” să facă bine, înainte de a da drumul la strigături, să studieze cazul judecătorului Toni Greblă, nevoit să demisioneze, în urma presiunilor „statului de drept”, din funcția de la Curtea Constituțională.

          Cazul datează de acum câțiva ani, după ce Curtea a respins, încă o dată, așa-zisele „Legi BigBrother”, cerute de serviciile secrete pentru a spiona populația. Imediat după a doua respingere a legii, au fost emise 45 de mandate de percheziție pentru casele și computerele prietenilor lui Toni Greblă, apoi, a doua zi, a fost luat cu mandat de aducere la DNA, deși mandatul de aducere este o procedură extraordinară. I s-a montat aparatură de înregistrare audio-video în toate încăperile locuinței, inclusiv în baie.

          Dar la dosarul cauzei în care a fost urmărit judecătorul nu exista nimic nici din cele 45 de percheziții și nici din timpul celor patru luni de supraveghere, semn că totul a fost doar o vânătoare în orb: poate o ieși ceva-ceva din supravegherea asta.

          Până la urmă, judecătorul decide să demisioneze de la Curtea Constituțională, prilej cu care instituția emite un comunicat în care precizează că demisia a fost provocată de presiunile exercitate ca urmare a îndeplinirii funcției.

          Dacă adunăm unu și cu unu și facem totalul, ajungem la o concluzie tragică: a fost un alt spectacol de sunet și lumină cu ajutorul căruia anumite instituții ale statului au pus presiune pe Curtea Constituțională pentru a adopta pachetul de legi pentru supravegherea populației.

          Pentru că, nu trebuie să uităm, până la urmă, legile BigBrother au fost declarate a fi în regulă. Dar pentru asta, un judecător al celei mai importante instanțe a unei națiuni a fost luat pe sus de acasă și dus cu girofaruri și sirene la DNA, unde a fost plimbat cu catușe la mâini prin fața presei chemate dinainte ca să asiste la show, i s-a răscolit viața privată, a fost reținut pentru 24 de ore și dus în în fața judecătorilor pentru a fi arestat.

          Toată această desfășurare de forțe a avut la bază denunțul unei persoane care nu-l cunoștea pe Toni Greblă și care a spus că un prieten i-a cerut să redacteze un contract pentru vânzarea a 50 de capre. Faptul că judecătorul nu avea capre pe care să le vândă nu a contat; faptul că nu a mai existat nici o altă probă care să susțină această teorie nu a constituit o piedică în calea anchetei. După doi ani, procesul încă e în faza administrării probelor la prima instanță.

          Mi-e teamă să trag o concluzie din acest caz. Poate sunt doar niște coincidențe. Poate nu așa se lucrează în „statul de drept”. Poate judecătorilor de la Curtea Constituțională li s-a părut că instituțiile de forță ale statului fac presiuni. Poate, de fapt, trăim în cea mai bună din toate lumile posibile și nu ne dăm seama…

          Sau poate, în loc să ne dorim mai multe cătușe ar fi cazul să ne dorim mai multă transparență, mai multă democrație, mai multă responsabilitate.

          „Și pentru primar tinerețea este un atu”, susține Adrian Paul Forcoș, primarul comunei Târgu Trotuș

          – Sunteți un om tânăr și un primar PNL, la primul mandat, domnule Forcoș. Tinerețea primarului este un atu sau un impediment?
          – Tinerețea este un atu, în sensul că puterea de muncă este mai mare. Ai mai multă energie și dorința de a realiza cât mai multe lucruri.

          – Ați fost dascăl de biserică înainte de a prelua funcția de primar. Vă ajută acest statut, pe care cu siguranță nu-l veți abandona?
          – Comite un act grav cine uită de unde pleacă. Da, am fost dascăl la Biserica catolică din satul Tuta, iar acest lucru mă ajută foarte mult în relația cu oamenii.

          – De curând v-ați confruntat poate cu prima problemă majoră în comună: sistarea furnizării apei potabile. Pare ciudat ca o localitate care poartă numele unui râu și se află chiar pe malul acestuia să aibă probleme cu apa. Comuna Târgu Trotuș avea un sistem de aducțiune a apei și de canalizare, dar și mari datorii către furnizorul de apă. Cum a evoluat situația?
          – În prezent avem apă în toate satele noastre, dar la Târgu Trotuș și Viișoara apa este livrată cu program. Situația evoluează bine, în sensul că s-au recuperat o parte din datoriile către Compania Regională de Apă Bacău. Continuăm să încasăm debitele până vom ajunge la zero. Mulțumesc și pe această cale cetățenilor comunei care deja au achitat sumele stabilite și îi așteptăm și pe ceilalți să vină să achite.

          – Această situație v-a determinat, la un moment dat, să demisionați din funcție. Ați revenit asupra ideii. Credeți că demisia poate fi un as în mâneca primarului în orice situație?
          – Nu cred, dar ceea ce s-a întâmplat m-a determinat să iau o decizie pe care mi-am asumat-o.

          – „Administrația publică trebuie să iasă din starea de paralizie, cu funcționari cărora le este frică să semneze, cu primari care nu știu dacă ce fac azi e interpretat peste un an sau zece”, spunea, recent, președintele PSD și al Camerei Deputaților. Se simte o asemenea stare printre funcționarii din administrația locală a comunei?
          – În instituția pe care o conduc de aproape șapte luni nu am avut situații în care funcționarii să nu semneze de teamă, ca acest lucru să fie interpretat mai târziu.
          – Președintele ACoR (Asociația Comunelor din România) a vorbit, tot recent, despre încheierea unui pact pentru autonomie locală, prin care să fie identificate problemele administrației locale, dar și măsurile de luat. Credeți oportună o asemenea inițiativă?
          – Inițiativa este oportună și sperăm că în următorii ani va fi dusă și la îndeplinire.

          – Ar fi necesară o bancă de stat pentru finanțarea proiectelor comunităților locale? De unde faceți rost de bani atunci când aveți nevoie pentru un asemenea proiect? Și ce obiective v-ați propus pentru dezvoltarea comunei?
          – Nu știu în ce măsură o bancă a statului va rezolva problemele de finanțare. Noi am depus cereri de includere a trei obiective de investiții în Programul Național de Dezvoltare Locală și un proiect de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Avem pentru fiecare cofinanțare, sarcină financiară pe care o suportăm din bugetul local.

          – Poate atrage comuna Târgu Trotuș investitori? Care ar fi așteptările și cu ce ați putea convinge antreprenorii să investească în comună?
          – S-a investit și până în prezent la Târgu Trotuș. Avem două fabrici mari, producătoare de îmbrăcăminte pentru Italia, cu cei mai mulți salariați. Avantaje pentru investitori ar fi distanțele mici față de orașele Onești și Târgu Ocna, alimentarea comunei cu energie electrică, dar și cu apă în sistem centralizat și vom avea și canalizare, pentru care trebuie să mai facem doar branșamente la gospodăriile populației. Un avantaj pentru investitori este, desigur, forța de muncă de care dispune comuna.

          – Vorbeați de distanța mică a comunei față de municipiul Onești. Se mai simte influența acestei apropieri, așa cum se întâmpla mai ales înainte de 1990, când mulți erau salariați pe platforma industrială?
          – Nu mai putem vorbi de influența pe care ar mai avea-o municipiul Onești, așa cum era acum peste 27 de ani. După cum se știe, municipiul nu mai oferă tot atâtea locuri de muncă precum înainte de 1990. Avem foarte mulți cetățeni plecați la muncă în străinătate, dar o parte dintre ceilalți lucrează fie în comună, fie chiar în Onești.

          „În instituția pe care o conduc de aproape șapte luni nu am avut situații în care funcționarii să nu semneze de teamă, ca acest lucru să fie interpretat mai târziu.”

          Târgu Trotuș

          Cu 5.680 de locuitori (conform datelor înregistrate de Direcția Județeană de Statistică la 1 iulie 2016), Târgu Trotuș se numără printre comunele cu un număr mediu al populației din localitățile județului Bacău. Comuna este situată în zona colinar-depresionară a Subcarpaților Moldovei, pe malul stâng al râului Trotuș. Cărturarii susțin că în istoria social-economică a Moldovei din secolele XIV-XVII un rol important l-a avut așezarea urbană de la Trotuș.

          În prezent – conform datelor de pe site-ul comunei -, în Târgu Trotuș se regăsesc 67 de agenți economici (cu un total de 630 de angajați), dintre care 33 de societăți comerciale cu răspundere limitată, 24 de persoane fizice autorizate și asociații familiale, o societate agricolă, o unitate a cooperației de consum o fabrică de prelucrare a laptelui, o fabrică de articole de îmbrăcăminte din material textil și două de prelucrare brută a lemnului. În agricultură lucrează trei asociații, Agrozoo Trotușana, Agrotehnogrup Onești și renumita Fructoprod.

          Comuna dispune de o suprafață agricolă de 2.799 ha, din care 1.485 arabilă, și are un efectiv de 700 de bovine, 1.300 porcine, 1.800 ovine și 15.000 de păsări. Astfel, profilul economic al comunei este unul agroindustrial, cu pondere pe sectorul agricol. Culturile sunt în principal porumbul, grâul, cartofii, strugurii și fructele. În ultimii ani au apărut societăți comerciale particulare, în general pentru alimentație publică, prestări de servicii (brutărie, moară, reparații auto și prelucrarea lemnului, confecții metalice) și comerț. 

          În comună funcționează trei grădinițe și trei școli, dar și trei cămine culturale și o bibliotecă și patru biserici creștine (biserica romano-catolică din Târgu Trotuș are grad de mănăstire).

          Silviu Biriș concertează cu ocazia Zilei Femeii la Onești

            Actorul și muzicianul Silviu Biriș și formația București Band vor fi joi, 9 martie, oaspeții oneștenilor.

            Primăria municipiului și Biblioteca „Radu Rosetti” organizează, de la ora 19.00, la Cinema Capitol, concertul de muzică ușoară „Astăzi e ziua ta, Doamnă!”, spectacolul dedicat doamnelor și domnișoarelor cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Va fi – susțin organizatorii – un spectacol eveniment, la un concert inedit care cuprinde un mix între șlagărele românești celebre cu ritmurile alerte și molipsitoare ale muzicii de petrecere, dar și cu hiturile nemuritoare ale lui Frank Sinatra. Acordurile pasionale ale jazz-ului specific lui Frank Sinatra se vor împleti cu ritmurile alerte ale muzicii românești de odinioară.

            „Versurile melodiilor – spune directorul Bibliotecii Radu Rosetti din Onești, Ionuț Tenie – vor prinde viață prin vocea impresionantă a unui cântăreț de exceptie, Silviu Biriș, acompaniat de trei maeștri ai pianului, percuției și contrabasului: Jean Ghiță (pian-orgă), Cristian Mirea (bass) și Constantin Mirea (vioară). Silviu Biriș este un artist multivalent care ne va delecta cu un spectacol interactiv folosind un arsenal variat de mijloace artistice: voce, actorie, step și dans”.

            Accesul în sală se face pe bază de invitații, care se găsesc la sediul Bibliotecii Radu Rosetti, între orele 9.00 – 17.00.

            Femeia în viziunea fotografilor

            Provocarea pe care artistul fotograf Romeo Mărăndici (foto) a adresat-o tuturor iubitorilor de frumos (cu aparat în mână), prinde contur. Astăzi este ultima zi. Începe jurizarea. Nu am voie să divulg nimic din culise. Totuși ceva – ceva am aflat.

            Participanți de pe întreg mapamondul au trimis lucrări, majoritatea preferând formatul 20×30. Mai așteaptă fotografiile de la doi concurenți din Republica Moldova, care și-au anunțat participarea dar a căror imagini nu au putut fi descărcate de pe internet.

            Romeo are totuși un semn de întrebare privind tematica abordată de participanți: „În viață sunt trei evenimente cheie: nașterea cu botezul, căsătoria și moartea. Se fac tone de fotografii cu mirese, nu am primit nici una. Graviditatea, poate cel mai frumos dar al femeii… nimic!

            Îmbucurător este faptul că față de expoziția din 11 ianuarie, dedicată zilei fotografiei artistice românești, interesul a crescut. Acum sunt mult mai mulți participanți și foarte puține fotografii refuzate. Calitatea imaginilor a crescut.

            A existat și tentativa de a veni cu imagini copiate.” Vernisajul expoziției, panotată inedit în grădina din fața vilei Mărăndici, situata vizavi de Tribunal, va începe miercuri la ora 17.30. Vor fi multe surprize, la care se mai adaugă și premiile… surpriză. Invitați fiicele, mamele, soțiile, iubitele la o călătorie în frumos, pentru că, nu-i așa, o fotografie adevărată nu moare niciodată!

            Olimpicii din Parincea

              – doi elevi de la Liceul Tehnologic „G.J. Cancicov” s-au calificat la faza națională a Olimpiadei de Agricultură

              La finele săptămânii trecute a avut loc, în Bacău, faza județeană a Olimpiadei de Agricultură, proba practică. Dintre participanți, câștigători au fost desemnați Constantin Formagiu, la clasa a XII-a, și Monica Ichim, la clasa a XI-a, ambii elevi ai Liceului Tehnologic „G.J. Cancicov” din Parincea.

              Astfel, Constantin și Monica, pregătiți de profesoara de agricultură Maria Alexa, vor reprezenta județul Bacău la faza națională care se va desfășura în perioada 24 – 28 aprilie.

              „Sunt foarte mulțumită de rezultatul elevilor mei și dacă se vor prezenta la fel la Națională vom avea sigur rezultate formidabile”, a declarat pentru Deșteptarea prof. Maria Alexa.

              Pentru liceul din Parincea, Olimpiada de Agricultură a devenit tradiție, anul trecut elevii din comuna băcăuană ocupând un loc VI și un loc IX la Națională, iar în urmă cu doi ani au cucerit „titlul suprem” prin reușita Anei-Maria Botezatu.

              Fără explicații

              Cinci înfrângeri la rând. Ultima, în tie-break, la Lugoj, acolo unde Știința a condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, înainte de a ceda actul de final cu un neverosimil 15-6.

              Hotărât lucru, voleibalistele băcăuance trec printr-o perioadă neagră. Poate cea mai neagră din ultimii 10-15 ani.

              „Am mai pățit ceva oarecum asemănător în 2015, când am pierdut campionatul. Da, dar atunci ne luptam la titlu, pe când acum am ajuns să nu mai fim siguri nici măcar de locul 4”, spune antrenorul Științei, Florin Grapă, care nu-și poate explica prăbușirea echipei sale în decurs de numai o lună de zile. La începutul lui februarie, Știința se afla pe locul 2, la cinci puncte de lidera Volei Alba Blaj și, pe lângă calificarea în finala Cupei Românei, continua să tragă nădejde la titlu. Acum, după cinci eșecuri consecutive, Știința se afla la opt puncte în spatele…locului 3.

              „Nici eu nu-mi explic această cădere. Oricât aș încerca, nu găsesc o cauză precisă. La Lugoj, de exemplu, am alternat momentele bune cu cele foarte proaste. E clar că suntem ieșiți de pe orbită și la fel de clar îmi este că această cădere a fetelor s-a produs pe fond emoțional, că doar n-au uitat voleiul de la o săptămână la alta”, declară Florin Grapă.

              Săptămâna aceasta, băcauancele vor disputa ultimele două jocuri din sezonul regulat: mâine, acasă, cu „lanterna roșie” SCM U Craiova, iar sâmbătă, la Pitești. „Trebuie sa câștigăm aceste două meciuri, cu precizarea că, ținând cont de ce s-a întâmplat în ultima vreme, partida de la Piteăti nu-i chiar floare la ureche. Oricum, din play-off, pentru noi va începe alt campionat. Sau, cel puțin, așa ar trebui”, încheie tehnincianul Științei, care nu și-a luat încă gândul de la podium: „Înc mai cred că putem obține locul 3”.

              CS Nautica, 10 medalii de aur în Germania

              Capitala Germaniei a găzduit weekendul trecut International Swim Meeting 2017, una dintre cele mai cunoscute competiții din calendarele Federației Internaționale de Natație (FINA) și a Ligii Europene de Natație (LEN). Evenimentul a reunit la start anul acesta aproximativ 1500 de înotători la toate categoriile de vârstă (10 ani – seniori), de la 173 de cluburi din 25 de țări.

              CS Nautica Bacău a participat la competiția de la Berlin cu 5 sportivi care au evoluat la cea mai mică categorie, 10-11 ani, dovedindu-și nivelul performanței și pe plan internațional. Cei cinci magnifici băcăuani, Ștefan Cozma, Robert Adam, Dragoș Bălăiță, Iustin Mistireanu și Carol Cojocaru, pregătiți de antrenorul Sabin Jitaru, au reușit o performanță deosebită, reușind să câștige toate cele zece probe la care au concurat.

              Rezultatele înotătorilor băcăuani:

              -Ștefan Cozma, 7 medalii de aur, la 200 m fluture, 100 m fluture, 50 m fluture, 50 m liber, 50 m spate, 100 m liber și 200m mixt ;

              -Robert Adam, 3 medalii de aur la 200 m bras, 100 m bras, 50 m bras, o medalie de bronz la 50 m fluture și s-a clasat pe locul VI la proba de 200 m mixt;

              -Dragoș Bălăiță a terminat pe locul VI proba de 100 m spate și pe VII proba de 50 m spate.

              „A fost un ultim concurs reușit pentru sportivii CS Nautica Bacău, care din acest sezon vor evolua pentru CS Știința Municipal în dorința de a menține aceste performanțe și de a contribui pe viitor la rezultatele de excepție ale natației din Bacău, disciplină sportivă de tradiție în orașul nostru, conform statisticii. În ultimii 20 de ani, Bacăul a avut participanți la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice (din 6 posibile) – cel mai înalt nivel în sportul de performanță. Asta înseamnă tradiție care trebuie sprijinită cu seriozitate de autoritățile publice locale, în prezent și pe viitor”, a declarat antrenorul Ovidiu Galeru, președintele CS Nautica Bacău

              CSȘ Bacău bate rău

              Echipa feminină de volei „Speranțe” a CSȘ Bacău bate tot: adversari, recorduri, așteptări. Iar victoriile au același numitor comun: scorul. Concret, 3-0. Formația antrenată de Dumitru Matanie și Traian Șnel a adunat în acest sezon 17 meciuri fără set pierdut.

              Ultimele cinci victorii au fost realizate la sfârșitul săptămânii trecute, la turneul semifinal de la Brașov. Succesele reușite în jocurile cu Unirea Iași, CSȘ Botoșani, CS Cernavodă, Juvenil Brașov și CS Cernavodă au adus băcăuancelor locul 1 și, implicit, calificarea la turneul final din luna mai. O performanță notabilă, care evidențiază, o dată în plus, calitatea generației 2003-2004.

              „Este al treilea an la rând în care această generație de jucătoare ajunge la turneul final. Un mic record. Sau, mai bine zis, încă un mic record”, a subliniat antrenorul CSȘ Bacău, Dumitru Matanie, care s-a declarat, la rândul său, surprins de parcursul fără greșeală al echipei sale: „Sincer, nu mă așteptam nici eu la un asemenea tur de forță. Nu aveam amintiri prea plăcute de la Brașov și, în plus, știam că va fi greu cu gazdele și cu Botoșaniul. Ei bine, nicio echipă nu a reușit să ne ia mai mult de 16 puncte într-un set. Cu Botoșaniul, care a terminat a doua, obținând și ea calificarea la turneul final, ne-am impus la 16, la 14 și la 8. Statistica este, zic eu, grăitoare”.

              În formula Iulia Matanie, Ioana Bunea, Maria Bahrim, Bianca Popa, Miruna Păduraru, Andreea Bobârnac, Anamaria Boboc, Ștefania Munteanu, Bianca Cîrnu, Maria Bezărău și Ilinca Boboc, CSȘ Bacău își continuă, deci, cursa în campionat. Și continuă să-și trăiască visul.

              „Probabil că există în țară echipe mai bune ca a noastră. Asta nu ne împiedică, însă, să visăm la o medalie. Din păcate, nu suntem susținuți la nivelul rezultatelor obținute”, punctează Dumitru Matanie, care nu-și face iluzii în privința șanselor de a găzdui turneul final din mai: „În primul rând, ar trebui să jucăm în Sala Sporturilor deoarece sala de sport a Colegiului «Alecsandri» nu îndeplinește cerințele Federației. Apoi, noi nu am reușit să aducem nici măcar turneul semifinal în Bacău, darmite turneul final. Ar fi frumos, dar nu cred că are rost să ne amăgim singuri”.

              Profesorul Matanie speră să găsească măcar sprijinul financiar necesar pentru a efectua un stagiu de pregătire centralizat în vacanță de primăvară, premergătoare turneului final. Pe lângă faptul că bate tot ce prinde în cale (adversari, recorduri, așteptări), CSȘ Bacău bate și la porți care, odată și odată, tot ar trebui să se deschidă. În numele performanțelor trecute, prezente și viitoare. Cioc-cioc, se aude?

              Și-au făcut curaj ca să urce la volan

                La data de 04 martie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii Secției 6 Poliție Traian au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 31 ani, din comuna Secuieni, autoturism care se deplasa pe DJ 241 A, pe raza comunei Secuieni.
                În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta a indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au reoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub infleunța alcoolului sau a altor substanțe.

                La data de 05 martie a.c, în jurul orei 01.30, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa au depistat în flagrant un bărbat de 29 ani, din comuna Ghimeș-Făget, în timp ce conducea un autoturism pe DC 142, pe raza comunei, aflându-se sub infleunța băuturilor alcoolice.
                În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului de 29 ani, acesta a indicat valoarea de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au reoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                De asemenea, din verificări a rezultat că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub infleunța alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

                La data de 05 martie a.c, în jurul orei 03.00, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa au depistat în flagrant un bărbat de 32 ani, din comuna Brusturoasa, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, pe raza comunei Agăș, aflându-se sub infleunța băuturilor alcoolice.
                În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului de 32 ani, acesta a indicat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au reoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                De asemenea, din verificări a rezultat că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub infleunța alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

                La data de 05 martie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din Buhuși au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 38 ani, din comuna Blăgești, autoturism care se deplasa pe strada Boița, din comuna Blăgești.
                În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au reoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub infleunța alcoolului sau a altor substanțe.

                Polițiștii de la rutieră atrag atenția conducătorilor auto:

                Nu vă urcaţi la volan în stare de ebrietate! Nu conduceți chiar dacă ați consumat băuturi alcoolice în cantități mici !
                Consumul de alcool determină diminuarea vitezei de reacție, încetinește funcționalitatea sistemului nervos central și blochează o parte din mesajele care ar trebui să ajungă la creier, alterând astfel percepțiile, emoțiile, mișcare, vederea și auzul persoanei.
                Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

                Un șofer bine „abțiguit” a parcat doua mașini în loc de una

                  La data de 04 martie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale .

                  Din cercetările efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 61 ani, din Bacău, în timp ce efectua manevra de parcare a unui autoturism, a intrat în coliziune cu un autovehicul, care, ulterior, a fost proiectat în alt autoturism, ambele fiind parcate în apropiere.

                  În urma impactului a rezultat avarierea celor trei autoturisme. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                  În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

                  A furat o bicicleta de 1.000 de lei și a vrut să o vânda cu 260

                    La data de 04 martie a.c., în jurul orei 15.00, poliţiştii Postului de Poliție Mărgineni au fost sesizați cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, în jurul orei 14.00, o persoană necunoscută ar fi sustras o bicicletă care se afla parcată în apropierea unei societăți comerciale, din comuna Mărgineni, cauzând un prejudiciu de 1000 lei.

                    În urma activităților desfășurate, polițiștii au reușit, la scurt timp, depistarea în flagrant a unui bărbat de 51 ani, din localitate, în timp ce încerca să vândă bicileta sustrasă unui localnic de 55 ani, în schimbul sumei de 260 lei. Bunul în cauză a fost recuperat și predat părții vătămate.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

                    Pompierii trag un semnal de alarmă în problema incendiilor de vegetație

                      Având în vedere numărul mare de incendii izbucnite, în ultima perioadă, cât și în anii precedenți, în zonele rurale pe islazuri, în apropierea pădurilor, precum şi începerea activităţilor agricole de curăţare a miriştilor, livezilor şi a viilor de vegetaţia uscată, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău reaminteşte regulile ce trebuie respectate în această perioadă a anului, pentru a evita adevărate dezastre ecologice, dar și pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

                      Nerespectarea acestor reguli se pedepseşte în conformitate cu art. 1, alin. 3, lit. r şi s, din H.G.R. nr. 537 din 6 iunie 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.

                      În anul 2016, pe teritoriul judeţului s-au înregistrat 281 de incendii de vegetaţie uscată, faţă de 344 incendii de vegetaţie uscată înregistrate în anul 2015. De la începutul anului 2017, până în prezent au fost înregistrate 58 de incendii de vegetație uscată. Principala cauză probabilă a acestor incendii o constituie utilizarea focului deschis.

                      Incendiile de vegetaţie uscată se produc, în principal, din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute de lege.

                      Pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente care pot avea consecinţe grave, este necesar ca cetăţenii să cunoască și să respecte următoarele prevederi generale:

                      condiţii meteorologice fără vânt;

                      colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

                      executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

                      curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

                      desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

                      asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

                      supravegherea permanentă a arderii;

                      stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

                      Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul MAI nr. 163/2007.

                      Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (S.V.S.U.) sau persoana desemnată în acest sens.

                      Pe timpul arderii resturilor vegetale, cetăţenii sunt obligaţi:

                      să menţină focul în perimetrul aprobat şi asigurat;
                      să supravegheze permanent zona în care efectuează arderea resturilor vegetale;
                      să asigure dotarea minimă cu mijloace de primă intervenţie;
                      să anunţe imediat S.V.S.U. al localităţii, primăria şi pompierii militari, în situaţia în care există pericolul extinderii focului în afara perimetrului aprobat.
                      Se exceptează de la obţinerea permisului de lucru cu focul numai executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti.

                      În zona de siguranţă a căii ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor.

                      Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

                      Nerespectarea acestor prevederi legale atrage sancţiuni contravenţionale asupra persoanelor găsite vinovate.

                      Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional cu amenzi cuprinse între 1000 și 2500 de lei!

                      Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – POVEȘTI. Start înscrieri

                        Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi anunță începerea înscrierilor pentru Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – POVEŞTI, ajuns anul acesta la ediția a XXV-a. Termenul limită de trimitere a lucrărilor este 31 martie 2017.

                        La concurs pot participa români de pretutindeni, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Republica Moldova și Ucraina). Manuscrisele (maximum 15 pagini), dactilografiate la 2 rânduri, în 5 exemplare, vor fi însoţite de un motto. Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon, e-mail-ul se vor afla într-un plic sigilat, pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Poveşti scrise de copii” sau „Poveşti scrise de adulţi”.

                        Textele care nu vor respecta aceste rigori vor fi descalificate.

                        Concurenţii vor expedia lucrările în plic timbrat (imprimate), până la data de 31 martie 2017 (data poştei) pe adresa: Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca), str. Simion Bărnuţiu, nr. 4, Iaşi, cod 700118, tel. 0747/499488. De asemenea, în plic va trebui inserat formatul electronic al lucrărilor.

                        Juriul va acorda câștigătorilor o serie de premii în cadrul evenimentului „Zilele Bojdeucii” (aprilie 2017), iar poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul Poveştile de la Bojdeucă, care va fi lansat în luna aprilie 2018. De asemenea, anul acesta se va lansa volumul al XVIII-lea al Poveştilor de la Bojdeucă, ce conține textele autorilor premiați la ediția din anul 2016.

                        Mai multe informații se regăsesc pe www.muzeulliteraturiiiasi.ro.

                        Spectacol caritabil la Arena Mall

                          La Arena Mall – Bacău va avea loc miercuri, 8 martie, ora 16.00, spectacolul caritabil ”Inimă de mamă”, organizat de parohia ”Sf. Trei Ierarhi” – Bacău și coordonat de Protopopiatul Bacău.

                          Evenimentul va fi susținut de Clubul de teatru, muzică și dans ”Neghință”, coordonat de prof. Mariana Tănase, copiii parohiei ”Sf. Trei Ierarhi”- Bacău, coordonați de prof. Mugur Neuman, și tinerii interpreți ai Școlii de Arte și Meserii Bacău, îndrumați de prof. Maria Șalaru.

                          ”Fondurile strânse cu acest prilej vor fi donate pentru ajutorarea mamelor din Maternitatea Bacău și femeilor private de libertate aflate în Penitenciarul Bacău.”, a declarat preot Aurel Cârlan, parohul bisericii ”Sf. Trei Ierarhi”.

                          Spectacol caritabil de la Arena Mall este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

                          ULTIMELE ȘTIRI