duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2843

Bacău: Incendiu pe strada Ioan Boroș

    FOTO: ISU Bacău

    Miercuri, 22 februarie 2017, la ora 17:06, Garda de Intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în municipiul Bacău, strada Căpitan Ioan Boroș, pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă din gospodăria unui bărbat, în vârstă de 65 de ani. Imediat, la fața locului s-au deplasat opt pompieri militari, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.

    La sosirea salvatorilor la locul intervenției aceștia au constatat că incendiul se manifesta la o magazie anexă, cu pereții din lemn și acoperișul cu astereală din lemn și învelitoare din plăci de azbociment. Construcția era compusă din două containere cu pereții de tip sandwich, cu o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați fiecare.

    Incendiul a fost lichidat la ora 18:00.

    Prin intervenția promptă, rapidă și eficientă a pompierilor salvatori băcăuani s-a reușit limitarea propagării incendiului către vecinătăți și implicit a pagubelor materiale. De menționat este faptul că nu s-au înregistrat victime.

    În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un utilizarea focului deschis în spații deschise, au ars aproximativ 40 metri pătrați de magazie și bunuri din interior.

    Mașină în flăcări la Comănești

      Miercuri, 22 februarie 2017, la ora 11:37, Garda de Intervenție Comănești din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești a fost solicitată să intervină în orașul Comănești, strada Republicii, pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism. Imediat, la fața locului s-au deplasat patru pompieri militari, cu o autospecială cu apă și spumă.

      La sosirea salvatorilor la locul intervenției aceștia au constatat că incendiul se manifesta la un microbuz (de tipul 8+1 locuri), ce era parcat. Incendiul a fost observat de câțiva trecători care au luat măsura anunțării conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 40 de ani, ce se afla într-un magazin din apropiere. Conducătorul a încercat cu ajutorul unui stingător să limiteze propagarea incendiului până la sosirea pompierilor, însă flăcările cuprinseseră mare parte din vehicul.

      Prin intervenția rapidă a pompierilor militari incendiul a fost lichidat la ora 11:55. De menționat este faptul că nu s-au înregistrat victime.

      În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit electric, a ars interiorul microbuzului în proporție de 80% și s-au deteriorat caroseria și compartimentul motor.

      Foto & video: ISU Bacau

      Centrul băcăuan „Oxigen” a găzduit întâlnirea alcoolicilor anonimi din Moldova

        Sâmbătă, 18 februarie, la Bacău a avut loc Conferința Regională Moldova Intergrupuri-2017- „Dependență-Servicii-Recuperare–Recunoștință“. Manifestarea publică a fost organizată de către Centrul “Izvorul Tămăduirii” Bacău alături de Centrul pentru sănătate „Oxigen” din municipiul Bacău.

        Astfel, aproximativ 100 de persoane participante ce aparțin Grupurilor din întreaga Moldovă (Iași, Piatra Neamț, Botoșani, Bacău, Suceava) au participat la Conferința Regională Intergrupuri Moldova. Au fost prezenți și reprezentanți ai grupurilor Radu Vodă, Constanța, Chișinău și Bălți (Republica Moldova).

        Cu prilejul întâlnirii, grupurile prezente din întreaga Moldovă și-au istorisit experiențele de viață și evoluția de la dependența gravă până la vindecare.

        „Tema conferinței a fost „Dependența-Servicii-Recuperare–Recunoștință“. Personal, mulțumesc personalului de la Centrul pentru sănătate „Oxigen” și celor de la Centrul „Izvorul Tămăduirii” care au făcut posibilă această întâlnire!“, a precizat preotul Liviu Burlacu, manager al Centrului Oxigen și coordonator al Centrului Izvorul Tămăduirii.

        15 deținute, la slujbă la biserica din Strugari

          Reintegrarea socială a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate reprezintă un proces care îşi are începuturile în faza execuţional penală, serviciul penitenciar având un rol esenţial în pregătirea deţinuţilor pentru perioada postpenală.

          În acest registru se înscrie proiectul de activitate „Căutând pe Hristos în temniţă,L-am aflat în aproapele meu, aşteptându-mă!”, proiect derulat în parteneriat cu Fundaţia „Episcop Melchisedec” Filiala Bacău .

          In cadrul acestui proiect, reprezentanţii Fundaţiei au identificat enoriaşi din comunitatea locală care să creeze cadrul general şi mecanismele de interacţiune dintre deţinuţii custodiaţi şi comunitate, în sensul formării şi dezvoltării abilităţilor specifice unui mod de viaţă responsabil.

          Astfel, în data de 20 februarie 2017, un grup de 15 femei custodiate de Penitenciarul Bacău, aflate în ultima parte a executării pedepsei, a participat, alături de preotul unităţii, părintele Daniel Mașala, la slujba Agheasmei și a Sfântului Maslu la Parohia Ortodoxă Pietricica din comuna Strugari, județul Bacău, cu Hramul “Adormirea Maicii Domnului”, alături de enoriaşii bisericii, preotul paroh Bogdan Cărare, preotul protopop al Protopopiatului Moineștiului, părintele Costel Mareș și părintele Eugen Ciuche de la Fundaţia „Episcop Melchisedec” Filiala Bacău Participarea la slujbă a fost urmată de o agapă creştină în compania membrilor comitetului parohial.

          În data de 21 februarie 2017, în cadrul aceluași proiect, un alt grup de persoane private de libertate femei au participat la săvârșirea slujbei Agheasmei și a Sfântului Maslu la Parohia Ortodoxă Păncești din comuna Sascut, județul Bacău, alături de enoriașii bisericii și părintele protopop Negoiță Ioan, alături de 12 preoți din cercul pastoral arondat.
          În cadrul acestor întâlniri au fost purtate discuţii privitoare la viaţa în detenţie, rolul duhovnicului şi a credinţei în depăşirea situaţiilor dificile şi nu numai, libertatea ca dar al lui Dumnezeu.

          Scopul acestui proiect îl constituie creşterea gradului de integrare socială a deţinuţilor participanţi, sprijinirea lor în vederea reinserţiei şi reducerii fenomenului de excluziune socială.

          Pod avariat la Onești

            O bucata din podul de peste Trotus din municipiul Onești s-a rupt ieri.

            Sare după titluri

            Își ia elan pentru primele medalii de aur din 2017. În weekend, la București, o așteaptă finala Campionatului Național de Juniori 1. Principalul obiectiv al Georgianei Aniței în 2017 este, însă, Campionatul European de Juniori 1, programat în iulie, la Grosseto, in Italia.

            „Anul acesta este unul foarte important pentru mine. Am două ținte. În plan sportiv, un titlu la Europene. În plan școlar, examenul de Bacalaureat. Voi trage tare pentru a le atinge pe amândouă”, spune atleta legitimată la SCM Bacău și care are în palmares un titlu de campioană a lumii la junioare 2 și un bronz mondial la junioare 1, ambele cucerite la triplusalt, proba sa favorită.

            Săptămâna trecută, Geo a concurat la Campionatul Național de Seniori și Tineret, de unde s-a întors cu patru medalii: trei de argint și una de bronz. Cea de de bronz a fost cucerită la Senioare, la săritura în înălțime, probă la care a realizat și un record: 1.75 m. Medaliile de argint au venit la Tineret (triplusalt-13,06, înălțime- 1,75 m și lungime- 6.01 m), ele completând bilanțul SCM Bacău, care mai include două medalii de argint la Seniori, ambele adjudecate de Cătălin Atănăsoaei (1.500 m- 3:53.00 și 3000 m- 8:17.32) și un titlu de vice-campioană națională la Tineret, izbutit de Georgiana Lupu la 60 m, cu timpul de 7.77 m.

            Antrenorul băcăuan Cristi Nemțeanu consideră că parcursul Georgianei Aniței la Naționalele de Seniori și Tineret este unul normal pentru această perioadă. „În general, e OK, chiar dacă Geo a alternat stările de concurs. Se putea și mai bine; mă gândesc și la rezultatul de la triplusalt, dar și la înălțime, unde puteam schimba bronzul de la Senioare cu un argint. Per total, însă, suntem cam acolo unde ar trebui să fim. Important este să atingem vârful de formă la vară, la Europene”, precizează Nemțeanu.

            Până la Europenele din Italia, Geo Aniței își ia elan pentru Naționalele de Juniori 1 din Capitală. Dincolo de prag o așteaptă primele medalii de aur din 2017. Primele și, cu siguranță, nu și ultimele.

            Le place să trăiască periculos

            Victoria voleibaliștilor de la Știința Bacău contra celor de la CSM București nu și-a stins încă ecourile. „Ținând cont de situația din clasament, acest succes este unul foarte -foarte important. Sincer, după ce oaspeții au câștigat setul al treilea, m-aș fi mulțumit și cu două puncte, însă prestația și orgoliul băieților, plus sprijinul tribunei ne-au permis să luăm toate punctele”, a subliniat antrenorul studenților, Cornel Păduraru.

            Spre deosebire de ultimele două victorii din retur, ambele realizate în tie-break, meciul cu CSM București s-a terminat în patru seturi. Cu toate acestea, dramatismul nu a lipsit, Știința adjudecându-și parțialul de final cu 30-28. „Se vede că ne plac meciurile pe muchie de cuțit. La meciul cu Bucureștiul, diferența a făcut-o forța grupului. Și, bineînțeles, încurajările publicului, care a fost fantastic. Cred că este cel mai important succes al nostru de anul acesta”, a spus și Krisztian Csoma, MVP-ul Științei în jocul cu CSM București, cu 24 de puncte realizate.

            Sâmbătă, băcăuanii se deplasează pe terenul vecinei de clasament, VC Caransebeș. Un nou meci spectaculos? Eventual, un nou tie-break? „E posibil. Cert este că dacă vreți să vedeți un meci liniștit al Științei, va trebui să așteptați până în vară, când vor începe amicalele. Până atunci, toate jocurile noastre vor fi de care pe care”, a precizat antrenorul Păduraru.

            Pagina 1

              Primari băcăuani, la a XX-a sesiune a Asociației Comunelor

                La împlinirea a 20 de ani de la înființare, Asociația Comunelor din România (ACoR) a organizat o sesiune extraordinară la care au participat 550 de primari din țară.

                Invitați speciali au fost membrii Guvernului Grindeanu, președinții Camerei Deputaților și Senatului, lideri ai asociațiilor autorităților publice din Asia, Africa și Republica Moldova. Județul Bacău a fost reprezentat de 11 primari, în frunte cu președintele filialei județene a ACoR, Valentin Manea, primarul comunei Săucești.

                „Este o întâlnire anuală în care facem bilanțul activității, discutăm probleme de statut, analizăm studii de caz și facem propuneri legislative, arată Valentin Manea. Primarii au mai cerut lămuriri cu privire la legislația administrativă, cea privind salarizarea și noutățile legate de fondurile europene.”
                Ioan Pravăț, un edil „de șase stele”

                Un moment special al celei de-a XX-ea sesiuni a AcoR a fost conferirea titlului, certificatului, plachetei și diplomei de excelență „Primar de 7 stele” ce se acordă primarilor aflați la al VII-lea mandat, și a titului „Primar de 6 stele” celor aleși pentru a șasea oară în iunie 2016.

                Dintre edilii băcăuani, s-a întors acasă cu diploma de excelență și titlul „Primar de șase stele” Ion Pravăț, primarul din Valea Seacă, premiat și în 2015, atunci cu titlul „Primar de 5 stele”.

                Edilii băcăuanii susțin că întâlnirea a fost foarte interesantă, cu atât mai mult cu cât la dezbateri au fost prezenți și reprezentanți ai Guvernlui. „În afară de majorarea salariilor din administrație, foarte importantă pentru noi e asigurarea că sunt alocate sume pentru continuarea proiectelor începute și pentru alte 5.000 de proiecte noi, arată Veronica Donțu, primarul comunei Tamași.

                De asemenea, importante sunt măsurile care vizează învățământul. La solicitarea noastră, școlile care nu au autorizație ISU vor fi finanțate cu prioritate pentru aducerea la standarde.”

                Să-i votăm și pe ei. Merită!

                Unul dintre puținele domenii în care județul Bacău excelează este asistența socială. Nu mai avem fotbal, nu avem autostradă, nici industrie, în schimb avem organizații și instituții de asistență socială de elită. Mai mult decât atât, avem o adevărată pepinieră de asistenți sociali și terapeuți.

                Au fost și sunt pregătiți de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului și de Betania, FSC, Lumina, organizații care au organizat cursuri sau i-au trimis pe angajați la specializare. Totul a început după 1990, județul Bacău fiind printre primele cinci din țară în care centrele și serviciile destinate protecției copilului au fost reformate.

                Județul nostru a fost și printre primele în care a fost dezvoltat un serviciu de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici. Am avut, de asemenea, primul centru de zi pentru copilul cu autism din Moldova, „Delfinul”, care a fost multă vreme și singurul din regiune.

                Vom avea, din primăvară, primul hospice de îngrijiri paliative pediatrice din țară. Toate acestea sunt foarte importante, dar trebuie să ne amintim că în spatele siglei și al proiectelor unor instituții și fundații se află oameni.

                Cred că aici trebuie căutată cheia succesului. Sau mecanismul succesului: oameni bine formați și disponibilitatea lor de a colabora. Din păcate, asistenții sociali nu sunt foarte cunoscuți în raport cu alți profesioniști. Învățătorii, profesorii, medicii și politicienii, ultimii mai ales, sunt mult mai vizibili.

                Despre asistenții sociali vorbim rar. O dată pe an, la Gala asistenței sociale, urcă pe scenă și au parte de recunoaștere publică. Cu o condiție: să obțină cele mai multe voturi. Și eu zic că specialiștii băcăuani merită votul nostru, așadar, vă invit să-i votăm!

                Dispute la Dărmănești în privința taxei de salubritate și a gunoiului menajer

                  Constantin TOMA, primarul Darmanestiului

                  Taxa de salubritate a iscat discuții aprinse în ședința Consiliului Local. Constantin Toma, primarul orașului Dărmănești, a declarat că “în anul 2010 a fost stabilit, de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIS), Planul tarifar de evoluție a prețului privind salubrizarea. Deși atunci s-a luat decizia ca prețul pentru ridicarea unei tone de gunoi menajer să fie de 226,4 lei (ce însumează tariful de colectare și de transport al deșeurilor), ADIS a cerut ca taxa de salubrizare pentru fiecare persoană să fie de 9,25 lei/lună.

                  Astfel, ne-am trezit în situația că pentru anul trecut pentru cele 1.470 tone de gunoi menajer colectat în orașul Dărmănești am plătit în jur de 4,6 miliarde de lei vechi, la care ni se mai cere o restanță de 4 miliarde de lei vechi, datorată faptului că taxa pentru fiecare persoană, ce a fost aprobată în Consiliul Local pentru anul 2016 a fost în sumă de 5,90 lei! Dacă plăteam conform cu prețul stabilit pe tonă al gunoiului menajer, ridicat în anul trecut din orașul Dărmănești, trebuia ca să achităm doar 3,85 miliarde de lei vechi.

                  Considerându-se că mai avem de plătit restanța de patru miliarde de lei vechi operatorul de salubritate (Romprest SA), a suspendat acest serviciu public de colectare a gunoiului la Dărmănești”. Edilul acestui oraș a menționat că “la începutul acestui an au avut loc două dezbateri publice privind transparența decizională, iar locuitorii orașului nu sunt de acord cu mărirea tarifului de la 5,90 lei de persoană la 9,25 lei/persoană pe lună, din considerentul că acest tarif trebuie să fie stabilit ținându-se cont de gradul de suportabilitate al cetățenilor.

                  Am propus celor de la ADIS să fim taxați după tonele produse de gunoi la Dărmănești. Fiind suspendată ridicarea gunoiului de mai mult timp în localitate, am solicitat la Judecătoria Moinești emiterea unei ordonanțe președențiale (care este pe agenda acestei instituții), prin care să fie obligat operatorul de salubritate să ridice gunoiul menajer”.

                  Constantin Toma, primarul orașului Dărmănești a mai declarat că “în ziua de 25 ianuarie, împreună cu Ștefan Șilochi, primarul orașului Tg. Ocna, cu Gheorghe Baciu, primarul Slănicului Moldovei și cu Valentin Vieru, primar interimar al municipiului Moinești am mers în audiență la vicepremierul Daniel Constantin, care ocupă și funcția de Ministru al mediului. Vicepremierul ne-a dat asigurări că în curând vor fi adoptate noi acte normative care să reglementeze domeniul salubrității. Acest serviciu de salubritate nu se poate opri când vor ei, «dacă nu stăm în genunchi în fața lor!» Mai mult, până nu se vor lua în calcul doleanțele locuitorilor, nu se va plăti nici cotizația către ADIS!”.

                  În replică, referitor la această situație de la Dărmănești, unde nu se mai ridică deșeurile menajere de către operatorul de salubritate iar locuitorii au fost sfătuiți să țină pubelele pentru gunoi în curțile proprii, Bogdan Seto, director executiv la ADIS Bacău a declarat:

                  ”Serviciul de salubritate în orașul Dărmănești este suspendat pe motiv de nerespectarea Planului tarifar de evoluție a prețurilor privind salubrizarea. Acest plan este anexă a Contractului încheiat cu ADIS și cu Consiliul Județean de către Unitatea Teritorial Administrativă (UAT) Dărmănești.

                  Există un principiu al solidarității, care stă la baza contractului, iar acest UAT a beneficiat de fonduri europene și i s-a închis groapa de gunoi din localitate. Sunt niște reguli ale ADIS, asumate de toate unitățile teritoriale – administrative din județ, iar nerespectarea acestora va avea consecințe foarte grave. În ceea ce privește taxa de salubritate, Consiliul Local Dărmănești uită că a aprobat Planul tarifar de evoluție a prețurilor privind salubrizarea, ce este anexă a contractului. Tariful se adresează tuturor locuitorilor din mediul urban, iar la Dărmănești nu se respectă principiul solidarității. Nerespectându-se acest lucru, Romprest (operatorul de salubritate) ar trebui ca să aibă la Ghimeș Făget taxa cea mai mare de salubritate iar la Dărmănești taxa să fie mai mică!”.

                  Menționăm că la ședința Consiliului Local Dărmănești a fost respinsă aprobarea taxei de salubritate la valoarea de 9.61 lei de persoană pe lună, consilierii locali aprobând ca această taxă să fie de 5,90 lei/lună (la fel ca în anul 2016).

                  ”Consiliul Local Dărmănești are posibilitatea ca să iasă din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară după convocarea, de către consiliul director a Adunării Generale a acestei asociații”.
                  – Bogdan Seto, director executiv ADIS Bacău

                  Consiliul Concurenţei, cu ochii pe benzinari

                  De mai bine de un an de zile, preţurile carburanţilor la pompă sunt la un nivel peste cel mediu existent în majoritatea statelor UE, fapt evidenţiat în mai multe rânduri în cotidianul „Deşteptarea”. Situaţia la pompe i-a determinat pe reprezentanţii Consiliului Concurenţei de a anunţa demararea unei investigaţii sectoriale în piaţa „funcţională“ şi „concurenţială“ a carburanţilor.

                  „Problema nu cred că se pune la modul: avem resurse, de ce nu avem preţul mai mic? Întrebarea este de ce de un an de zile este mai mare decât media UE? Aici căutăm o explicaţie, pentru că, tradiţional, preţul în România era un pic sub medie. De undeva, de la începutul anului trecut, suntem peste medie, vorbim de preţul fără taxe. Cu taxe, suntem jos, statul român taxează mai puţin decât alte state. Unde intervin companiile este partea fără taxe. Este o evoluţie relativ nouă pe care nu o înţelegem pe de-a-ntregul, aşa că am lansat o investigaţie. Ei vor primi o serie de întrebări la care sunt obligaţi să răspundă legal. Vrem să înţelegem exact care sunt schimbările care au dus la această evoluţie, pentru noi surprinzătoare” .
                  – Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei

                  Poziția Consilului Concurenței apare la scurt timp după ce reprezentanţii OMV Petrom susţineau că piaţa autohtonă a carburanţilor este concurenţială şi că preţurile sunt printre cele mai mici din Europa. Şi totuşi, carburanţii sunt cam la aceleaşi cote ca la începutul anului trecut.

                  În prezent, litrul de benzină de 95 se vinde în staţiile Petrom cu 4,79 de lei (la fel ca în decembrie 2015), iar cel de motorină obişnuită cu 4,75 de lei. Şi asta în ciuda măsurilor luate de guvernanţi, în ultimii ani, respectiv scăderea TVA-ului (de două ori – în ianuarie 2016 şi în ianuarie 2017) ajunsă la 19 la sută, în prezent, dar şi eliminarea suprataxei de 7 eurocenţi pe litru, de la 1 ianuarie 2017. În prezent, s-a ajuns ca în România să fie cele mai mici taxe la carburanţi din Europa, excepţie făcând Luxemburg. De notat, însă, şi scăderea preţului barilului de petrol din ultimii ani (la un moment dat, ţiţeiul ajungând chiar la 25 de dolari/baril), ca urmare a deciziei Arabiei Saudite, dar şi a celorlaţi membri OPEC de a scădea producţia de ţiţei.

                  Cert e că, la stabilirea preţului benzinei şi al motorinei, variabilele cele mai importante sunt cotaţiile internaţionale ale carburanţilor (care depind de cotaţiile internaţionale ale materiei prime – petrolul Brent, de referinţă la nivel global) şi cursul de schimb leu/dolar (ca urmare a faptului că în piaţa petrolului dolarul american este moneda de referinţă).

                  În plus, Consiliul Concurenţei va avea de descifrat situaţia de pe piaţa carburanţilor ţinând cont de faptul că ponderea în stabilirea preţurilor în staţiile de carburanţi este deţinută de TVA şi accize, urmate de preţul petrolului (inclusiv costurile cu aprovizionarea şi prelucrarea materiei prime), costurile de logistică ale producătorului şi distribuitorului de carburanţi (salarii, taxe, impozite locale, utilităţi, investiţii care includ şi dobânzile la credite, roviniete, anvelope etc.), cursul de schimb şi, abia la final, adaosul comercial. La final, amintim că, în 2017, Consiliul Concurenţei vrea să lanseze, cu ajutorul consultanţilor de la Deloitte, o platformă digitală de monitorizare şi comparare a tarifelor la benzină şi motorină, după modelul celei deja existente pentru un coş de produse de larg consum (disponibile în marile supermarketuri).

                  Realitatea alternativă

                  Faptul că o seamă de cetățeni lucrează la ceva softuri care să filtreze ceea ce ei numesc „fake news” nu trebuie să ne mire. Pe de o parte, faptul că există un număr oarecare de oameni care doresc să trăiască, într-o bulă, propria realitate alternativă nu este o noutate. Există diverse comunități care și-au scris propriile reguli de conviețuire și care nu acceptă nimic din ceea ce le contrazice viziunea: de la secte religioase care refuză orice atribut al modernității până la fanatici ai tehnologiei pentru care doar Apple produce smartphonuri.

                  Pe de altă parte, ar trebui să analizăm puțin așa-numita „Generație Y” sau „Milenială” (cei care s-au născut între 1977-1994). Față de precedenta „Generație X” (cei născuți între 1966-1976), milenialii au un comportament schimbat: locuiesc mai multă vreme cu părinții, se căsătoresc la vârste înaintate, amână asumarea responsabilităților dar sunt mai ușor de înregimentat și convins să renunțe la libertățile cetățenești în numele unor idealuri abstracte – lupta îpotriva terorismului în SUA ori împotriva corupției, la noi. Libertatea ca argument suprem și imprescriptibil pentru Generația X nu mai este decât o monedă de schimb pentru mileniali.

                  Așadar, avem o categorie de cetățeni pentru care libertățile fundamentale nu contează foarte mult, dispuși să falsifice realitatea pentru a evita disonanța cognitivă. Așa cum un fumător, care este constant informat de un prieten că viciul său îi poate provoca moartea, mai degrabă va renunța la acel prieten decât la fumat, în mod similar, acești cetățeni preferă să renunțe la sursele de informare care le contrazic ideile.

                  Teoretic, câtă vreme realitatea alternativă e doar pentru un segment de populație care și-o asumă, e fix problema celor care-și setează filtrele. Dar acești cetățeni votează. Pot influența deciziile politice. Mai mult, doresc să impună și celorlalți realitatea lor alternativă. Trebuie să avem în vedere că acele „fake news” la care se referă ei nu sunt neapărat știrile despre leacuri miraculoase ori civilizații extraterestre care ne colonizează; ci este vorba despre informații sau opinii politice care le contrazic ideile. Și aici încep problemele pentru că realitatea alternativă propusă seamănă mai mult a cenzură.

                  Vasile Lupu, primar al comunei Pârjol, un luptător care nu se dă uşor bătut

                  – Sunteţi un caz singular în Bacău. Aţi lipsit 20 de ani din ţară, din comună, nu aţi făcut politică înainte de 2016 şi, totuşi, aţi candidat pentru funcţia de primar în Pârjol.

                  – Sunt născut în satul Hemieni, acum 45 de ani, am copilărit şi am urmat şcoala tot acolo, însă la 24 de ani am plecat, ca mulţi tineri din comună, să lucrez în altă ţară. Printr-o conjunctură am ajuns la Sfântul Munte Athos, unde am lucrat aproape 20 de ani, în construcţii. A fost o perioadă foarte frumoasă, foarte bună pentru mine, însă m-am întors, fiind solicitat să candidez pentru funcţia de primar. Sunt căsătorit, am doi copii, băiatul are 22 de ani, iar fiica are 17 ani şi este elevă de liceu. Oamenii ştiau din ce familie provin, mă cunoşteau şi m-au ales. Am candidat din partea Partidului Naţional Liberal, până atunci nu am făcut parte din niciun partid. Am avut şapte contracandidaţi, am câştigat cu 76 de voturi mai mult decât următorul clasat.

                  – Care au fost argumentele candidatului Vasile Lupu, ce le-aţi promis oamenilor?

                  – Eu sunt o persoană căreia nu-i place să promită, vreau să realizez ceva înainte, mai ales că sunt la primul mandat. Lumea s-a cam săturat de promisiuni. Din întâlnirile cu alegătorii am constatat că sunt multe de făcut, foarte multe, am reţinut absolut toate propunerile şi sugestiile lor, ne-am propus pentru următorii patru ani câteva obiective importante, însă priorităţile s-au schimbat dramatic. Chiar înainte de alegeri, pe 2 iunie, în Pârjol au avut loc inundaţii foarte mari, fiind afectate cinci sate. Cea mai mare pagubă este podul de la Băseşti, rupt în totalitate, două sate au rămas izolate, locuitorii erau nevoiţi să înconjoare 20 de kilometri, deoarece nu mai puteau trece peste râul Tazlău. Imediat după alegeri, am trecut la construcţia unui pod provizoriu, din tuburi, însă peste trei zile a venit iar apa mare şi a luat tuburile, a trebuit să-l refacem. Ne-am mobilizat rapid şi pe 20 septembrie 2016 am depus personal un proiect la Ministerul Dezvoltării pentru construcţia unui nou pod. Pe 28 octombrie am mai depus un proiect pentru asfaltarea drumurilor din Pârjol şi Pustiana şi avem în lucru un alt proiect pentru asfaltarea unui alt tronson de drum, în acest fel vom avea aproape toate drumurile asfaltate. Ne-am propus, de asemenea, construcţia unei grădiniţe în Pârjol şi a unui cămin cultural în satul Pustiana, cel mai mare sat al comunei. Sunt, iată, şase proiecte în lucru, născute din necesitate. Însă nu ne oprim aici. Vrem să accesăm bani de la Uniunea Europeană, necesari asfaltării a altor 4,5 km de drum şi pentru alte proiecte, despre care vom avea ocazia să mai vorbim.

                  – Fosta administraţie, am consemnat prin 2015, avea intenţia de a moderniza un drum foarte important, Pârjol – Băhnăşeni, care ar urma să facă joncţiunea cu drumul Sarata-Solonţ, cu deschidere spre Moineşti. Ce s-a întâmplat cu acel proiect?

                  – Proiectul a fost finalizat, finanţare există, însă s-a reziliat contractul cu firma care a început investiţia şi am scos din nou lucrarea la licitaţie. În condiţiile în care nu vor interveni alte probleme, sunt toate premisele ca lucrarea să fie finalizată în acest an, care va conduce şi la un acces mai bun pe ruta Băhnăşeni- Pârjol – Bacău, cât şi pe ruta pe care aţi menţionat-o. Este multă muncă, alergătură, sunt multe bariere birocratice de depăşit, însă eu sunt un bun luptător şi nu mă dau bătut uşor, nu dau înapoi, indiferent de greutăţile întâmpinate. Eu am înţeles foarte bine ce am de făcut, n-am venit în Primărie pentru indemnizaţie şi să aştept iar alegerile. Asta le-am spus şi consilierilor, indiferent din ce partid fac parte. În timpul scurt care a trecut de la alegeri am învăţat că pentru fiecare proiect asumat trebuie să lupţi, să baţi la multe uşi, să ştii să-ţi susţii ideile.

                  – De la gând la fapte este un drum lung, o parte din proiecte nu devin eligibile, se cheltuie foarte mulţi bani cu studiile de fezabilitate, cu proiectele. Are primăria personal calificat în acest domeniu?

                  – Sunt oameni cu experienţă în primărie, însă avem şi o firmă din Iaşi, angajată pe achiziţii publice, care ia proiectul de la zero şi îl duce până la faza de finanţare. Adaug şi precizez, toate proiectele trec prin mâna mea, lucrez împreună cu specialiştii, tot eu le susţin, indiferent cât timp îmi ia, eu nu am program 8-16, dacă e nevoie, şi este, mă apucă seara, uneori noaptea pe teren, în primărie.

                  – Este o comună destul de mare, cu o reţea şcolară puternică, care sunt acum problemele din acest domeniu? Au apă curentă, grupuri sociale, încălzire?

                  – Este o problemă la Tărâţa, un sat al comunei, acolo a funcţionat o şcoală cu clasele I-VIII, însă a fost închisă, mai funcţionează doar grădiniţa, nu au mai fost elevi. La cererea părinţilor din Tărâţa şi Hemieni, trebuie să redeschidem şcoala, în anul şcolar viitor, măcar cu clasele V-VII, însă este necesară o investiţie mai mare, pentru reparaţii, grupuri sociale în şcoală şi încălzire centrală. Astfel mai descongestionăm şcoala din Pârjol, care aproape este sufocată. În acest moment comuna nu are reţea de apă şi nici canalizare. Sunt şanse, suntem prinşi în programul CRAB pentru anii viitori. Celelalte şcoli nu ridică probleme majore.

                  – Comuna Pârjol, cu ani în urmă, era vestită pentru mica industrie, aici se confecţionau coşuri din nuiele, era o făbricuţă de sticlă, o brutărie etc. Mai târziu au venit petroliştii pe toată valea. Care este sursa de existenţă a localnicilor. Din ce trăiesc?

                  – Au fost. Nu mai sunt, mai funcţionează doar câteva sonde. Este o zonă destul de săracă, nu sunt deocamdată alte posibilităţi. Avem, la Legea 416, peste 400 de dosare, care fac presiuni enorme asupra bugetului local. Suntem îngrijoraţi că peste 1000 de persoane au ales să plece în alte ţări, cei mai mulţi tineri, iar consecinţele sunt, în multe cazuri, dramatice. Ne gândim la multe, avem visuri, comuna are oameni destoinici, harnici, mulţi sunt calificaţi, însă în afară de comerţ, agricultură şi câteva ateliere, altceva nu există. Dar ştiţi care este problema şi v-o spune un om intrat de curând în politică, în administraţie, se promit multe şi se face foarte puţin. Asta-i boala noastră, mai bine spui clar: asta se poate, asta nu se poate, eu aşa am învăţat, eu aşa am lucrat ani buni, cu oameni de cuvânt. Discutăm, vorbim, promitem, însă oamenii din sat nu mă întreabă câte ore am vorbit cu un parlamentar, cu un ministru, cu şeful de la partid, la câte uşi am bătut, mă întreabă ce am făcut, nu-i interesează de ce nu am făcut. Dacă nu eşti capabil, să vină altul. Aşa se discută aici, jos, aşa ar trebui şi la alte niveluri.

                  Pârjol
                  Comuna se află în nordul județului, pe malurile Tazlăului Mare, care împarte Pîrjolul în două. Are în componenţă satele Băhnășeni, Bărnești, Băsăști, Câmpeni, Hăineala, Hemieni, Pârjol (reședința), Pustiana și Tărâţa. Este o zonă de exploatare petroliferă și forestieră, străbătută de șoseaua județeană DJ156A, care o leagă spre sud de Ardeoani și spre nord de Balcani și mai departe spre Tazlău şi Roznov, judeţul Neamţ. Singurul obiectiv din comuna Pârjol inclus în lista monumentelor istorice din judeţul Bacău ca monument de interes local este școala din satul Pustiana, clădire construită în 1910 și clasificată ca monunent de arhitectură.

                  Eugen Tomac își deschide cabinet în Bacău

                    Filiala județeană a Partidului Mișcarea Populară (PMP) a organizat, miercuri, o conferință de presă la care a participat Eugen Tomac, președinte executiv la nivel național. Prezența sa nu a fost întâmplătoare.

                    „Domnul EugenTomac a hotărât să-și deschidă un cabinet parlamentar în Bacău, a anunțat Valerian Vreme, liderul filialei județene. Astfel, Bacăul va intra în constelația județelor care au parlamentari.” Alegerile au trecut, iar PMP va face politică în continuare și va fi activ, deci „PSD are de ce să se ferească”, a mai spus Vreme.

                    „Eu le-am mulțumit colegilor din PMP Bacău pentru scorul foarte bun pe care l-au obținut, a declarat Eugen Tomac.

                    Cele peste 11.000 de voturi au fost extrem de importante pentru procentul pe care l-a obținut PMP și iată că un partid care s-a înființat acum trei ani, după 11 decembrie, a devenit partid parlamentar. Este un obiectiv pe care ni l-am atins. Îmi pare rău că nu avem colegi din Bacău în Legislativul de la București, dar eu voi prelua o parte din problemele județului și le voi duce în Parlament.”

                    Bacăul va fi prezent în Cameră și prin Valerian Vreme, care va fi consilier principal pe probleme politice la Grupul Parlamentar al PMP din Camera Deputaților. Eugen Tomac s-a referit și la reducerea numărului de parlamentari la 300, inițiativă a PMP respinsă de majoritate, și a criticat clasa politică, acuzând-o că „mimează interesul față de problemele românilor”. Agenda PMP va fi bogată în 2017: pe 3 martie, la Brașov, va avea loc Colegiul Național, care va lua decizii privind reorganizarea internă, până pe 1 mai vor avea loc alegeri în filiale, iar în septembrie, Congresul Național.

                    Primarul municipiului Bacău a primit vizita PS Episcop Datev Hagopian, al Arhiepiscopiei Armene din România

                      Miercuri, 22 februarie 2017, domnul Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, a primit vizita Preasfințitului Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România.

                      Vizita încununează buna cooperare, dintre Municipiul Bacău și filiala locală a Uniunii Armenilor din România, îndeosebi pe plan cultural, mărturie în acest sens stând organizarea Festivalului Filmului Armenesc în perioada 22-24 septembrie 2016.

                      În cadrul discuțiilor avute cu Preasfinția Sa, precum și cu președintele Filialei Bacău a Uniunii Armenilor din România, Vasile Agop, s-a evocat necesitatea ridicării unui monument dedicat memoriei comunității armenești din Bacău – Khachkar -, pe locul în care a funcționat Biserica Armenească, demolată în anul 1977 de autoritățile comuniste.

                      În spiritul deschiderii manifestate față de minoritățile etnice din municipiul Bacău, domnul primar Cosmin Necula și domnul consilier local Gabriel Stan au apreciat oportunitatea acestui proiect menit a aminti comunităţii locale despre existenţa şi sacrificiul armenilor, recunoscându-se totodată importanta moştenire spirituală lăsată de acestă comunitate.

                      Crimă la Parincea: un bărbat este acuzat că și-a ucis nepoata de numai trei ani

                        Nenorocirea s-a petrecut în satul Mileştii de Sus, din comuna Parincea. Un individ de 40 de ani, tatăl a trei copii, cu vârste de 3, 5 şi 7 ani, a mers miercuri dimineaţă la o secţie de poliţie din municipiul Bacău şi le-a spus agenţilor că şi-a omorât nepoata, o copilă de 3 ani, care se afla tot în grija lui şi a soţiei lui, pentru că mama micuţei este plecată la muncă în străinătate.

                        Când s-ar fi produs tragedia, soţia suspectului era plecată la Bacău aşa că el a fost singur acasă cu cei mici. Imediat după denunţ, s-au trimis echipe la faţa locului, iar fetiţa a fost găsită moartă într-un geamantan.

                        În comună au ajuns criminaliştii, ofiţerii de la Investigaţii Criminale şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău care au început ancheta.

                        „Nepoata stătea aici de când avea vreo jumătate de an. Din spusele celor care au fost acolo, era un copil mort într-o geantă”, spunea Alexandru Iftime, localnic.

                        „Am sunat-o pe sora mea şi i-am spus că i-a murit fata. Ea este plecată la muncă în Cehia şi a lăsat-o aici pe cea mică. În ultimul timp se înţelegeau bine şi nu pot să-mi dau seama ce a fost în casa lor”, spunea şi Marius Ciubotaru, unchiul victimei. Când a aflat ce s-a întâmplat, soţia suspectului a venit într-un suflet acasă.

                        „Copiii i-am lăsat în grija soţului. Când am plecat eu toţi copiii erau bine, toţi patru. L-am întrebat acum ce s-a întâmplat şi mi-a zis că „m-am nenorocit pe toată viaţa»”, povestea Irina Olteanu.

                        Individul bănuit de crimă a fost încătuşat şi dus la audieri. El a recunoscut că a lovit-o pe cea mică, dar şi că cei trei copii ai săi au fost de faţă.

                        „Am fos beat ţeapăn, de aceea. Am lovit-o cu palmele”, a mărturisit suspectul.

                        Autorităţile locale i-au preluat pe ceilalţi minori şi cel mai probabil, pe timpul anchetei penale, ei vor fi în grija Protecţiei Copilului.

                        „Am scos din casă cei trei copii care erau în viaţă şi i-am adus aici la primărie şi sunt în stare bună. Părinţii lor s-au înregistrat cu domiciliul la noi în Parincea în 2016, iar copiii nici n-au fost înregistraţi la primărie pentru alocaţie. Mama copilului mort este plecată în străinătate”, a declarat şi Sorin Roşu, primarul comunei Parincea.

                        Trupul neînsufleţit al micuţei a fost ridicat şi transportat la Morga pentru ca legiştii să facă necropsia şi să stabilească cauza decesului.

                        Băcăuanii s-au căsătorit pentru o zi în „Autobuzul Dragostei”

                          Pe o vreme splendidă, dragostea a plutit în aer la propriu. Chiar dacă Dragobetele va fi vineri, membrii Asociației Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” au decis să sărbătorească în avans.

                          Astfel, miercuri, 22 februarie, studenții au pus la cale un eveniment devenit tradiție pentru băcăuani. Este vorba despre „Autobuzul Dragostei”, care a circulat între orele 10.00 și 16.00 pe un traseu special față de edițiile prcedente.

                          Dacă în anii trecuți se folosea strict traseul 22, la această ediție (a XII-a, n.r.) vehicolul iubirii a deviat și prin zona centrală a orașului, pe la statuia lui Ștefan cel Mare și prin parcarea Hotelului Moldova.

                          Tot ca o noutate față de edițiile precedente, „Autobuzul Dragostei” a staționat între orele 12.00 și 13.00 în parcarea de la Arena Mall.

                          Studenții au ornat autobuzul cu baloane colorate în formă de inimioară, cu postere și au montat un birou la care s-au oficiat căsătorii valabile pentru o zi. Zeci de perechi de tineri, și nu numai, au acceptat propunerea studenților de a se prezenta în fața „ofițerului de stare civilă” unde au rostit un „da” hotărât.

                          Doi dintre cei care „și-au unit destinele” în „Autobuzul Dragostei” au fost Monica și Gabriel. „Pentru mine a fost o zi deosebită și plină de emoție pentru că mi-am imaginat cum ar fi să se întâmple cu adevărat”, ne-a spus Monica Rotariu, care a completat glumind că deja simte că are mai multe responasbilități.

                          „Chiar dacă a fost mai în glumă, între noi chiar există sentimente și a fost plăcută această experiență”, a completat Monica, după care a ținut să precizeze că va participa și la edițiile viitoare, chiar dacă între timp va trebui să ajungă în fața ofițerului de stare civilă oficial. De cealaltă parte, proaspătul „soț”, a cam fost de acord cu „soția lui”, cum a ținut să sublinieze : „Emoții, fluturi în stomac și chiar am mers cu gândul la o căsătorie adevărată.

                          Apreciez acest gen de acțiune și voi mai veni și la edițiile următoare pentru că e un motiv bun să-ți arăți sentimentele”, ne-a declarat Gabriel Novac, care a declarat împreună cu proaspăta lui „mireasă” că ei susțin Dragobetele ca adevărata zi a îndrăgostiților. „Întâmplarea face că de Sf. Valentin noi am sărbătorit un an de relație, dar Ziua Îndrăgostiților e clar că e de Dragobete. Noi sărbătorim românește”, a întărit Monica.

                          Între cei care au acceptat să se căsătorească pentru o zi i-am remarcat și pe Oana și Sergiu Busuioc, care deși sunt căsătoriți și în realitate au acceptat provocarea tinerilor de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

                          „E interesant ce se întâmplă în «Autobuzul Dragostei» și ne aducem aminte de momentul în care am spus «Da» și ne-am unit pe viață. E o acțiune frumoasă la care ar trebui să participe mai multă lume pentru că astfel sărbătorim dragostea românește”, au susținut soții Busuioc.

                          Studenții s-au ocupat și de alte detalii, pe lângă „ofițer de stare civilă” asigurând și socri, nași dar și nuntași, creionând astfel o atmosferă de mare sărbătoare.

                          Părtaș la evenimente a fost și Gheorghe Cîrlan, șoferul „Autobuzului Dragostet”, care a acceptat să ne dezvăluie opinia sa : „Eu sunt la a III-a ediție la care particip în această calitate. Am mai condus «Autobuzul Dragostei» în 2010 și în 2014. Este un eveniment frumos și care, după cum am observat eu, prinde amploare de la an la an”, a spus Gheorghe Cîrlan care ne-a dezvăluit și faptul că autobuzul pe care îl conduce la această ediție poate fi considerat „casă nouă”, fiind de ultimă generație.

                          Despre ediția a XII-a a evenimentului „Autobuzul Dragostei” am aflat detalii de la liderul Asociației Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri”, Mihai Viorel Munteanu:

                          „În fiecare an ne reîntâlnim cu unele cupluri care participă la evenimentul nostru, chiar dacă între timp și-au pus pirostriile. Anual, se alătură evenimentului nostru circa 60 – 70 de cupluri cu vârste de la 16 la 70 de ani. Ca picanterie, pot să spun că am avut o cerere de căsătorie de o zi din partea a două tinere, dar nu am luat-o în serios și ca atare nu s-a realizat, dar, dacă vom mai avea asemenea situații le vom lua în calcul. Trebuie să subliniez că la fiecare ediție a evenimentului nostru am fost susținuți de partenerii noștri tradiționali Primăria Bacău și S.C. Transport Public S.A.”

                          Pe toată perioada acțiunii, s-au prezentat în fața „ofițerului de stare civilă” din „Autobuzul Dragostei” peste 60 de cupluri care au primit certificate de căsătorie de o zi și care vor participa la o tombolă în urma căreia vor primi diverse premii, de la produse cosmetice la bilete la concertul Direcția 5.

                          Acțiunea „Autobuzul Dragostei” care ar fi trebuit să se desfășoare de Dragobete a fost devansata anul acesta pentru că Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” va participa vineri la evenimentul național „Gala de 10” susținut de Uniunea Națională a Studenților din România, acolo unde liga băcăuană a fost nominalizată pentru titlul „Asociația#dezece”.

                          Cinci răniți într-un accident la Dieneț (Pâncești)

                            Pompierii salvatori băcăuani au fost solicitaţi să intervină în această dimineaţă, la ora 09:11, în urma unui accident rutier produs în comuna Pânceşti, sat Dieneţ.

                            Imediat, la faţa locului s-au deplasat 10 pompieri militari, cu o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple (SMURD ATPVM). De asemenea, la locul evenimentului s-au deplasat şi două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău (SAJ Bacău).

                            La sosirea la locul accidentului salvatorii au constatat faptul că, în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, ce s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

                            În vehicul se aflau cinci persoane (patru adulţi şi un minor), care au suferit diferite traumatisme. Nu au fost persoane încarcerate. Patru victime (trei adulţi şi minorul în vârstă de doi ani) au fost preluate de către echipajul SMURD ATPVM, iar conducătorul autoturismului de unul dintre echipajele SAJ Bacău. Toate persoanele rănite au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului de Urgenţă Judeţean Bacău.

                            Pompierii salvatori băcăuani au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, pentru deconectarea bornelor de la acumulatorul autoturismului și pentru repunerea acestuia pe roţi.

                            Lilieci: Un motociclist s-a izbit de o mașină

                              FOTO: Sille Wst / Facebook

                              La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, cu victimă, pe raza localității Lilieci.

                              Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 18 ani, din Bacău, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 15, pe direcţia Buhuşi- Bacău, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus pe aceeaşi direcţie de mers, de un bărbat de 34 ani, din Bacău, care se angajase în efectuarea unui viraj la stânga.

                              În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 18 ani, care a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.

                              Tânărul de 18 ani și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor doi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.