– Acum exact şapte ani am stat de vorbă la aceeaşi rubrică, interviul realizat s-a bucurat de interes din partea cititorilor ziarului nostru. Afirmaţi atunci că aveţi încredere în conspiraţia intelectualilor. Vă menţineţi această aserţiune sau au intervenit nuanţări? Sunt astăzi o multitudine de teorii despre cum şi în ce fel ar trebui să se raporteze intelectualul la problemele lumii, ale unei comunităţi academice sau ştiinţifice, însă am reţinut pentru începutul discuţiei noastre ceea ce spunea scriitoarea Ileana Vulpescu: “Adevăratul intelectual este un om senin, nepărtinitor, tolerant, un om dispus să discute, să polemizeze urban, de la egal al egal, un om care se ține strâns de principiile logicii și a adevărului, și care nu ține să aibă dreptate în afara lor.”
– Cred în continuare în forţa discernământului, a fineţei în analiză şi argumentaţie. Doar că am găsit greu intelectuali în aceşti şapte ani, de când nu am mai vorbit. Pentru mine, intelectual este cel care ŞTIE că NU ŞTIE, că totul curge şi poate fi în multe feluri şi este confortabil cu incertitudinea. Mi-e frică de intelectuali cu convingeri şi vehemenţi în exprimarea lor. Îmi piere speranţa, instant, să văd că au elucidate misterele existenţei şi ştiu sigur binele şi răul. Şi dreptatea.
Un intelectual fin nu are convingeri deloc, are doar o stare de curiozitate şi o disponibilitate de a cerceta complexitatea oamenilor sau fenomenelor. Şi uimire socratică. Din experienţa mea cei etichetaţi ca intelectuali sunt pe alocuri impostori, au o dificultate de a se asocia şi de implicare, ceea ce nu face posibil conspiraţia, puterea de a schimba. Dar este de înţeles, cumva. Poate schimbarea este, de fapt, doar în mâna politicienilor.
– Doctor în ştiinţe umaniste şi psiholog, cu o teză publicată de Editura Academică Institutul European, care a primit distincţia Magna Cum Laude, Alina Căprioară a ales să se exprime prin două cariere simultan. De dascăl, profesor, acum lector asociat la Universitatea “Vasile Alecsandri” şi psiholog, psihoterapeut integrativ. Vă spuneam cu ani în urmă că sunt îngrijorat de numărul mare de elevi care abandonează cursurile liceale, alţii nici nu mai încearcă, iar dumneavoastră afirmaţi că aveţi serioase rezerve faţă de cei care reuşesc la un liceu. Care este situaţia în mediul studenţesc? Un distins profesor universitar băcăuan la o instituţie privată afirma că s-a ajuns ca studenţii să plătească să nu înveţe! Pare de domeniul absurdului.
– Absurd mi se pare că plătesc să înveţe despre lucruri la care nu le pot identifica sensul şi utilitatea. Şi mai absurd este că e musai să plătească o facultate ca să îşi obţină importanţa, de cele mai multe ori în domenii pentru care nu au nici un interes. Educaţia este asociată cu o obligaţie fără conţinut într-un mediu ostil sau, minim, indiferent. Educaţia centrată pe formarea competenţelor pentru viaţă sau profesie va avea mereu căutare, dar educaţia pentru o hârtie obţinută într-un domeniu fară interes pentru tine în care afli informaţii fără să îţi trebuiască… Este o altă formă de impostură. Sau de autopăcăleală. Cum vreţi. Studenţii mei au respectul meu total. Ei ştiu cel mai bine ce le este necesar şi ce nu. E dreptul lor la greşeală şi experimentare.
– Activă, prezentă în viaţa socială şi culturală a oraşului, semn că vă pasă, aţi înfiinţat Asociaţia Mutatis Mutandis, nu numai o tribună a ideilor, ci şi una de acţiune. Care sunt scopul şi obiectivele acestei asociaţii?
– Promovarea schimbării prin educaţie autentică şi psihoterapie. Educaţia şi psihoterapia mi se par instrumente foarte puternice cu care putem obţine schimbarea. Aia în bine, pentru că nu orice schimbare este o schimbare în bine. Am obţinut lecţii foarte importante din implicarea mea în comunitate. E ca şi cum aş fi citit cărţi vii. Reacţiile oamenilor, perspectiva total diferită de a mea mi-au păstrat uimirea vie. Şi întrebările, vii: Post-adevărul poate înlocui adevărul? Ceea ce mi se pare mie bun, important, este posibil să fie rău, neesenţial?
Proiectele Psiholog la sat, Singur acasă, Centrul de resurse şi urgenţe psihologice sunt cărţi vii, nescrise. Dar aş vrea să mă opresc din goana asta permanentă şi fără sens, parcă aş fi un turist care fotografiază într-una dar nu mai are timp să privească. Aş vrea să mă opresc, să privesc şi să scriu. De scris ar fi şi povestea Reabilitării Pasajului CFR. După ani de acţiuni artistice şi pasarea responsabilităţii între autorităţi, CFR Bacău şi-a făcut partea. Suspansul rămâne pentru cealaltă jumătate. Suspansul şi întrebarea: ce spune despre noi acest Pasaj?
– Un proiect de care v-aţi ataşat şi, am înţeles, aţi cules şi frumoase roade este cel care propune o metodologie a schimbării bazată pe Psihologia Generală, sugestiv denumit CLAR. Cum s-a născut şi cum se traduce în practică?
– Este întâlnirea fericită dintre teorie şi practică în Psihologie. Noile tendinţe din Psihologie sunt transformate în instrumente pentru creşterea calităţii vieţii unui om, unui grup, unei instituţii. În practică pare un curs-teambuilding de 3 zile. Dar e un curs care face schimbări profunde prin faptul că îl ţin cu psihoterapeuţi care fac terapie pe emoţiile sau amintirile accesate în timpul experienţei. CLAR – Conștient, Liber, Autentic și Responsabil – este un curs transformator la care poţi fi singur, în grup sau cu firma la care lucrezi. Cele mai mari emoţii le-am avut atunci când l-am implementat la Spitalul Judeţean de Urgenţă. La iniţiativa doctorului Mihai Galinescu şi printr-o implicare a Fundaţiei Comunitare, CLAR a schimbat comportamente la Spital. A fost intens şi plin de sens. În martie şi aprilie vom fi tot la Spital pentru a crea experienţe transformatoare pentru relaţia cu pacienţii. Cei mici şi aparţinătorii lor. Îmi pare rău că a rămas nescrisă şi povestea asta. Chiar ar merita cunoscută.
– Care ar fi alte proiecte la care lucraţi sau le aveţi în portofoliu pentru perioada următoare?
– Aplicarea metodologiei ştiinţifice CLAR în organizaţii mă entuziasmează în acest moment. Mi-ar plăcea să fie înţeles şi cerut de instituţii publice şi private. Să aducă conştientizarea faptului că totul îşi are originea în felul nostru de a înţelege şi experimenta lumea, că putem schimba orice doar dacă începem cu schimbări interioare, cu atitudinea noastră faţă de problemă. Avem putere împreună să facem tot ceea ce ne dorim, chiar şi un oraş bogat în care calitatea vieţii să crească foarte mult. Dar trebuie să ne obţinem libertatea de la ceea ce ne ţine la acest nivel (obişnuinţe, mentalităţi, indisponibilitate de colaborare şi dialog, amintiri istorice). Nu putem rezolva probleme cu aceeaşi minte cu care le-am creat. CLAR oferă un setting mental nou pentru că formează structuri neuronale noi prin experienţe autentice, intense, surprinzătoare. CLAR oferă puterea înapoi de la alţii, de la timp, de la spaţiu. Devii singurul responsabil de tine. Oricine ai fi! Am şi un proiect personal. Vreau să scriu şi să fiu în stare să observ fără să judec.
„Vreau să mă întâlnesc cu oameni şi nu cu rolurile lor. Vreau să las lucrurile să fie şi să nu mă mai năpustesc asupra lor, să le schimb, să le îmbunătăţesc. Să aştept lucrurile să ceară schimbarea. Vreau să fac mai puţin şi să fiu mai mult.”
– Sunteţi prin pregătire şi educaţie de factură umanistă. Cum se împacă gândirea liberă cu rigoarea şi disciplina specifice unor proiecte care se adresează unor grupuri umane, indivizilor, cuplurilor?
– Sunt total provocată de cererile de finanţare, contractele şi raportările. Am fost total contrariată de aspectele administrative, contabile şi manageriale ale vieţii. Noroc cu unii oameni deveniţi indispensabili în viaţa mea, care mă pot asista şi chiar înlocui pe aspectele astea. Sunt un pic decuplată de la realitate şi total uimită de ce-i interesează pe ceilalţi, sponsori, finanţatori.
– Mergem la psiholog, la psihiatru sau la psihoterapeut, pentru a depăşi crizele, angoasele, inadaptabilitatea la ritmul vieţii cotidiene?
– Oamenii şi comunităţile au soluţii personale diferite. Unii merg la preot, alţii la teatru, alţii se îndrăgostesc ca să depăşească crize sau să uite de nedreptăţi, abuzuri sau umilinţe. Soluţia mea este psihoterapia. Cred că produce schimbări notabile, reale, de calitate. În acelaşi timp, se păstrează demnitatea şi contactul cu resursele personale.
“Pentru mine, a merge la psiholog este un act de igienă. O igienă a gândurilor, stărilor, relaţiilor şi interacţiunilor.”
– Propuneți terapii alternative prin metode mai puțin convenționale, care ies din perimetrul cabinetului. Îmi amintesc acum de terapia prin poezie….
– Chiar terapia prin haine (MINDDESIGN) sau prin biofeedback (Controlul stresului). Minddesign e un produs care se foloseste de haine pentru a crea o experienţă de schimbare. E un produs inovator al cărui sens pare să fie compatibil cu un public feminin, cel puţin până acum. Dar acest gen de experienţă de transformare pare să producă declickuri şi schimbări într-un ritm mai alert dar și mai “zguduitor”. Este singurul produs care propune transformarea de la imagine, stil, haine la interioritatea psihică. Se bazează pe teoria emoţiilor periferice. Nu pentru că sunt trist fac anumite alegeri vestimentare, ci pentru că fac anumite alegeri (vestimentare) sunt trist.
“Este foarte interesant şi pentru mine să transform cotidianul în ştiinţă. Explorez tot felul de instrumente care să facă viaţa suportabilă. Îmi place să am experienţe care să mă ţină aproape de mine şi de oameni.”
– Observ că vă preocupă mai mult problemele specifice genului frumos, nu zic slab. Se confruntă femeile cu mai multe probleme decât bărbaţii sau am intrat pe un teren minat?
– Femeile şi bărbaţii sunt forme pe care le are omenescul. Au aceleaşi nevoi, emoţii sau sentimente, doar forme diferite de a le exprima. Prefer bărbaţii, dacă asta este întrebarea! Nu prea mă împiedic de forme. Dincolo de gen, roluri sociale, aparenţe, oamenii sunt la fel. Pe mine mă preocupă OMUL.
– Mai există o nevoie reală în acest secol pentru a celebra femeia? Este, de exemplu, 8 Martie o zi feministă, anti-feministă sau un model de marketing?
– Pentru mine este doar un pretext pentru a mai exprima recunoştinţă. Pentru mame, pentru femei. Societatea îţi oferă un cadru de expresie. Oamenii fac cu acest pretext ce ştiu mai bine. Unii o folosesc ca reparare pentru umilirea istorică a femeii. Alţii, ca răzbunare, alţii îşi vor exprima vanitatea sau ce mai conţin ei prin adâncurile sufletului lor. Alegerile pe care le facem seamănă cu noi şi merităm consecinţele, cum spunea Sartre.
