Şefia DSP Bacău, scoasă la concurs

    Funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct sănătate publică de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău au fost scoase la concurs de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP).

    Dosarele de înscriere se depun la sediul ANFP până la data de 20 martie, iar prima probă, cea scrisă, va avea loc pe data de 5 aprilie, pentru director executiv, respectiv 6 aprilie pentru cea de adjunct.

    Va urma apoi şi un interviu, însă data şi locul pentru a doua probă vor fi comunicate ulterior.



    Pentru funcţia de director executiv, candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice şi vechime în specialitatea studiilor minimum 3 ani.

    Pentru funcţia de director executiv adjunct, printre condiţiile obligatorii se numără aceea de a fi medic în specialităţile sănătate publică, epidemiologie, igienă sau medicina muncii.

    În prezent, fiuncţia de director executiv la DSP Bacău este ocupată cu delegaţie de dr. Mihaela Arim, iar cea de director executiv adjunct sănătate publică nu este ocupată.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"