Prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova a fost reales președinte al Consiliului Superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) pentru un nou mandat de patru ani (2018 – 2022). Evenimentul a avut loc la Conferința Națională a CECCAR, la lucrările căreia a fost reprezentată și Filiala Bacău a acestei organizații profesionale de o delegație condusă de președintele acesteia, economistul Marcel Bulinschi.
La conferință a fost prezentat Raportul anual asupra activității din anul 2016 și au fost supuse atenției și aprobării participanților documente referitoare la activitatea economico-financiară a CECCAR. Conferința a adoptat și Programul de activitate al organizației pentru anul 2017, politicile de gestiune financiară, bugetul de venituri și cheltuieli și bugetul activității de investiții pentru anul în curs, Raportul Comisiei Superioare de disciplină, Raportul privind adunările generale desfășurate la nivelul filialelor, Raportul privind alegerile pentru funcțiile de președinți ai consiliilor filialelor, informarea privind structura Organigramei Corpului la nivel central, lista pentru acordarea titlurilor de „Președinte de onoare”, „Expert contabil de onoare” și „Contabil autorizat de onoare”. Totodată, s-au desfășurat alegeri pentru completarea Comisiei Superioare de disciplină și a Comisiei de cenzori și a fost validată Hotărârea Consiliului Superior al CECCAR nr. 17/389 din 2017.
„Profesia contabilă, a opinat Marcel Bulinschi, trebuie să fie foarte clar practicată numai de oameni care o respectă și care își fac treaba cum se cuvine. Vrem să punem, în cele ce urmează, mare preț pe calitate. Conferința Națională a stabilit ierarhia la nivelul conducerii CECCAR în perioada următoare, dar și coordonate importante pentru activitatea Corpului profesional”.
La modul de reorganizare în interiorul CECCAR și la relațiile organizației cu instituțiile statului a făcut referire președintele Corpului profesional, Robert Aurelian Șova. „Am început un drum destul de greu, a apreciat președintele. Cu o structură oarecum învechită, cu relații aproape inexistente cu instituțiile statului. Dar, cu perseverență și implicare am rezolvat aceste probleme. Între realizări menționez îmbunătățirea serviciilor către membri. Mă refer la formarea profesională, la comunicare și socializare, la reglementările interne care de multe ori nu erau bine făcute. Dar, mai sunt destule de făcut. Am pus accent pe îmbunătățirea relațiilor cu autoritățile de reglementare, Ministerul Finanțelor Publice, ANAF și Ministerul Justiției. Însă cel mai important consider că ANAF ia acum în calcul modificarea formularului 010 pentru declararea modului de organizare a contabilității. Am primit deja primul semnal scris în acest sens și sperăm ca reglementarea să se și materializeze”.
40 de familii din Bacău, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, au fost recompensate cu „Diploma de Onoare” şi un premiu în valoare de 500 lei, fiecare, din partea Municipiului Bacău şi a Consiliului Local Bacău.
Diplomele şi premiile au fost înmânate în cadru festiv, de către primarul municipiului Bacău, domnul Cosmin Necula, luni, 10 aprilie, în sala Teatrului Municipal Bacovia.
Începând din anul 2016, băcăuanii care au depăşit jumătate de secol de căsătorie, dar nu au solicitat premiul la împlinirea celor 50 de ani de căsătorie, pot depune cerere oricând pentru a beneficia de „Diploma de Onoare” şi un premiu în valoare de 500 lei.
Duminica Floriilor a fost pentru 50 de copii din familii dezavantajate provenie din mediul rural băcăuan o adevărată sărbătoare în care niște vise au putut deveni pentru ei realitate. Aceasta, grație FunClub Bacău – Asociația ”Mie Îmi Pasă” care, pentru al doilea an consecutiv, a reușit să pună în mișcare, la propriu, ”Autocarul cu vise”, proiect care s-a bucurat de sprijinul coumunității în general (prin donații) și al unor parteneri publici și privați în special, respectiv Teatrul Municipal Bacovia, Complexul Muzeal de Științele Naturii ”Ion Borcea” și Kamarad Bacău.
Copiii, de loc din Mărăști, Filipeni și Valea Boțului județul Bacău, au vut ocazia, mulți dintre ei pentru prima oară în viață, să vizioneze un spectacol de teatru – ”Neghiniță”, oferit de actorii secției Animație de la Teatrul Municipal Bacovia, să călătorească prin galaxii printr-un scurt popas la Observatorul Astronomic ”Victor Anestin” și să cunoască fascinanta lume a plantelor și animalelor, oprindu-se și la Muzeul de Științele Naturii. Nu au lipsit masa copioasă luată la restaurantul Kamarad și nici momentele de joacă în aer liber, în Parcul Cancicov.
La împlinirea viselor acestor copii au contribuit prin donații, băcăuanii care, în urma unui spectacol oferit de copiii de la FunClub Bacău în luna martie, au înțeles să răspundă pozitiv mesajului care dă numele echipei de la Asociația ”Mie Îmi Pasă!”.
Reprezentanţi ai Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău şi ai Agenţiei Naţionale Împotrva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău s-au aflat din nou in mijlocul elevilor, organizând activitaţi preventive la Şcoala Gimnazială “George Enescu” din municipiul Moineşti.
În ziua de 07.04 a.c elevii claselor a VIII-a s-au familiarizat cu diverse aspecte prevăzute în Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, articole din Codul Penal (furtul, furtul calificat, tâlharia, etc.) şi unele aspecte pentru prevenirea delicvenţei juvenile, a violenţei domestice, absenteismului şcolar, precum şi a prevenirii racolării pentru a deveni victime ale diverselor forme de sclavie, ce se desfăşoară cu ajutorul internetului, dar şi prin racolare directă, a consumului de droguri şi alcool.
Astfel au fost pregătiţi elevii antiinfracţional, explicându-li-se principalele cauze ce pot determina transformarea lor în victime ale infracţiunilor, în special cele cu violenţă sau ale traficului de persoane şi modul cum pot să evite acest lucru pe timpul desfăşurării programului de învăţământ, cât şi în afara acestuia.
Activităţile de acest gen vor continua şi în alte instituţii de învăţământ gimnazial şi liceal din judeţul Bacău.
Copii rămași singuri acasă? Părinți prea ocupați? Comunitate ne-solidară? La aceste ÎNTREBĂRI există RĂSPUNSURI
Ești copil Bună dragul meu copil/ prieten
Îți multumesc că ai fost curios să citești această pagină. Sunt informații pentru tine și părinții tăi.Ești la o vârstă în care îți pui multe intrebări, aștepti răspunsuri clare și înțelegi multe lucruri.Ești un copil care merge la școală, te întâlnești cu prietenii, utilizezi zilnic toate modalitățile din mediul online: Skype, Twiter, Facebook, Instagram, etc.Uneori știi ce simți, alteori, nu. Transmiți din sentimentele tale și altora.Și mai știu un lucru: că TU, alături de generația ta, nu te mai simți în siguranță și ți se pare că ești neînțeles. Și ce faci? Îți cauți prieteni, confidenți virtuali. Dar știi că unele prietenii vituale pot fi fatale.TU ești o persoană importantă. Privește în jurul tău. Sunt persoane cărora le pasă de tine și te susțin în toate demersurile tale. Vorbește cu ei!
Sfaturi pentru copii:
· Nu posta date personale pe internet. Fără numere de telefon, adrese de mail sau alte date de identificare.
· Nu posta fotografii care să te pună în situații jenante. Nici pe tine, nici pe cei din jurul tău. Acestea pot fi modificate pe calculator și pot înfățișa situații care nu s-au petrecut niciodată.
· Nu răspunde la provocări. Prietenii din mediul online trebuie să fie doar persoane pe care le cunoști în realitate. În cazul în care persoane cu care comunici pe internet te jignesc, te amenință, îți transmit mesaje cu tentă sexuală sau poze cu un anumit conținut pornografic, te provoacă să consumi alcool sau droguri, îți sugerează să te automutilezi, cere sprijinul imediat părinților sau persoanelor tale de încredere.
· Nu tot ceea ce citești sau vezi pe internet este real. Informațiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, adult sau copil, multe dintre ele fiind neverificate sau eronate.
· Nu instala pe calculator programe sau aplicații, din surse nesigure sau din link-uri primite pe e-mail. Ele pot conține viruși și pot produce pagube irecuperabile. În cazul în care primești pe e-mail mesaje de la persoane necunoscute, nu le deschide. De asemenea, nu accesa link-uri sau atașamente primite cu astfel de mesaje.
· Sesizează imediat autoritățile competente, daca ești amenințat, la numerele urgente de telefon: Poliția Română: 112, Telefonul Copilului: 983.
Ești părinte
Stimate părinte,
Îți multumesc pentru că ești dornic să te informezi. Acest lucru înseamnă pentru mine că îți pasă de copilul tău și doresti să facă alegeri sănătoase.Ești responsabil față de propriul copil și față de acțiunile lui. Muncești mult și nu ai timp sa fii prezent în viața lui.Dorești să te implici activ, să îl asculți, să îl ajuți și să-i fii în primul rând, un prieten adevarat, sincer.Așa cum ai observat, pubertatea și adolescența sunt perioade de schimbări intense, în plan social, familial, fizic și afectiv, schimbări care sunt normale, dar care generează angoase, anxietate, multe îndoieli și temeri, de intensități mai mari sau mai mici.Tu știi deja că, orice schimbare este o provocare atât pentru el, cât și pentru tine, ce solicită efort, pentru depășire și adaptare. Fiecare dintre voi, dispuneți de resursele necesare pentru a face față acestor schimbări.Diferența o face doar timpul și abilitatea de a utiliza aceste resurse. E nevoie și de multă afecțiune, de a da un sens vieții lui, de a-l încuraja să-și urmeze visul, a-l responsabiliza și a-l face fericit!
Sfaturi pentru părinți:
· Stai de vorbă cu copilul tău. Vorbește cu el despre riscurile la care este expus, prin participarea la provocări online. El ar putea să devină o victimă a presiunii grupului întâlnit. Este bine să îl previi. Explică-i că prietenii virtuali pot fi falși, că datele cu privire la identitatea lor (nume, sex, vârstă, etc.) nu sunt reale, că mulți agresori ademenesc copiii, contactându-i online cu scopul de a se împrieteni și a stabili o legătură emoțională și de încredere cu el.
· Monitorizează aplicațiile pe care le folosește. E bine să fii la curent cu aplicațiile pe care copilul le are pe telefon. Descarcă-le și tu, pentru a înțelege cum funcționează și ce rol au. Acest lucru îți va permite să afli cu cine vorbește copilul tău în spațiul virtual. Sfătuiește-ti copilul să-și creeze parole complexe, să nu partajeze informații sensibile prin email, să nu facă click pe link-uri sau atașamente necunoscute, să nu răspundă la mesajele de tip Spam, la hărțuiri sau la mesaje cu un conținut jignitor, agresiv sau obscen. Dincolo de agresiunea mesajelor, ele pot conține viruși sau aplicații dăunătoare. Spune-i să fie atent când se joacă pe telefon sau tabletă și să aibă grijă la aplicațiile instalate. Unele jocuri, aparent inofensive, conțin reclame agresive și virusi capabili să trimită mesaje la numere cu supra-taxă și să acceseze informații confidențiale stocate în telefon. Dacă utilizați același computer, crează un cont de utilizator special pentru copilul tău. Astfel vei putea stabili aplicațiile la care are acces, vei putea bloca site-urile dăunătoare și, în general vei putea crea un ecosistem digital prietenos cu cei mici.
· Fii la curent cu tot ce e nou pe rețelele de socializare. Fii la curent cu ceea ce se întâmplă pe rețelele de socializare și „împrietenește-te” cu copilul tău pe aceste conturi. Astfel, îi poți monitoriza paginile și poți detecta posibile semne de pericol.
· Obține acces. Dacă copilul tău este la curent cu tot ce e nou pe social media, cere-i parolele conturilor.
· Instalează un sistem de monitorizare. Acesta îți va permite să controlezi activitatea membrilor familiei pe computer și să afli ce site-uri accesează.
· Nu restricționa excesiv și fără justificare accesul la computer și la internet. Copilul va fi tentat să ascundă celor din familie preocupările legate de internet. Ani de zile, adolescenții și-au petrecut mare parte din timpul liber vorbind cu prietenii la telefon. Adolescenții de azi nu sunt foarte diferiți. Pur și simplu, au la dispoziție mai multe metode de comunicare. Majoritatea nu mai fac diferența dintre mediul online și offline. Noile tehnologii au făcut parte mereu din viața lor, așa că, atunci când îi criticăm, considerându-le banale sau o pierdere de vreme, criticăm o componentă importantă din interacțiunea lor socială.
· Stabilește reguli clare când vine vorba de folosirea computerului, tabletei și a telefonului de către copii: timp petrecut, expunerea pericolelor online, diferența dintre activitățile școlare și cele recreative (online sau offline). Petrecerea unui număr prea mare de ore pe Internet poate duce la dependența față de computer. Deosebit de importantă este monitorizarea accesării internetului de către adolescenți, pe timp de noapte.
· Împărtășește din experiența ta și altor părinți. Îngrijorările cu care te confrunți ar putea găsi o rezolvare prin soluțiile pe care alți părinți deja le aplică cu succes. Participă la sesiunile de informare organizate în scoli. Dacă te hotărăști să folosești paginile sau grupurile de pe rețele de socializare pentru a interacționa cu părinții și elevii din clasa copilului tău, asigură-te că personalizezi setările de confidențialitate, astfel încât să reflecte informațiile pe care dorești să le distribui persoanelor care te cunosc. Poți adopta un comportament sigur, având grija ce distribui online.
Ești profesionist
Dragi profesioniști în domeniul protecției copilului, psihologi, asistenți sociali, lucrători sociali comunitari,
V-a devenit cunoscut fenomenul „Balena Albastră”.
Cred că este doar un pretext pentru ceea ce se întâmplă deja de foarte mult timp, doar că acum prinde din ce în ce mai multă importanță, datorită internetului. Nu cred că internetul a devenit un pericol, menit să convingă copiii să se sinucidă, însă poate fi un loc atât de vast și plin de erori, încât unele lucruri de aici pot fi extrem de dăunătoare, pentru mintea fragilă a copiilor noștri. Această minte frumoasă trebuie modelată mai întâi de părinți, cu multă grijă și atenție, lăsând la o parte ideea că telefoanele date copiilor i-ar putea liniști în locuri publice sau i-ar ocupa timpul acasă. Vasile Ernu povestea în „Jurnalul unui suicidar” despre povestea Balenei însingurate, astfel:
„Nu o cunoașteți? Povestea societății noastre actuale seamănă foarte mult cu cea a Balenei însingurate, numită balena 52 de Hertzi (Hz). Este povestea celei mai singure balene din lume, pentru că nu are familie, prieteni și nu aparține nici unui grup de balene. Ea înoată disperată prin apele oceanelor. Înoată în singurătate căutînd o altă balenă, „cântând” un set de sunete compuse din cel mult șase „țipete” care durează maxim șase secunde. Este „cîntecul ei de lebădă”, căci nici o altă balenă nu o poate auzi. Ea este condamnată să moară în singurătate. De ce? Pentru că este singura balenă din lume care emite sunete pe frecvența de 52 de Hz; toate speciile de balenă care există comunicând între ele cu sunete emise pe frecvențe între 12 și 25 de Hz. Niciun sunet emis de ea nu poate fi auzit de o altă balenă, niciun sunet emis de ea nu poate primi răspuns. Biologii au păreri diferite: unii susțin că e o balenă hibrid, alții că e un mutant, iar alții că ar fi prea tînără și are „vocea în formare”. Cert este că moare în singurătate”.
Pornind de la această istorisire, ați întâlnit, cu siguranță, în activitatea voastră practică, copii care strigă după ajutor, însă părinții sau chiar noi nu îi auzim. Și când noi nu-i mai auzim sau nu le răspundem, ei fac gesturi disperate. Când noi nu îi înțelegem, dăm doar vina pe Balena albastră. Suntem convinși că explicând celor din jur despre nevoile copiilor, dorințele și aspirațiile lor, atrăgându-i în grupuri de suport, moderând întâlniri cu părinții, consultând deseori comunitatea vom acționa în scopul asigurării protecției și siguranței copiilor și în mediul online. Vom reuși toate acestea doar lucrând în echipă.
Care sunt nevoile copiilor?
· Nevoia de siguranță și protecție. Bunăstarea economică nu reflectă ceea ce numim securitatea și protecția copilului; faptul că un copil dispune de o libertate artificială prin absența părintelui / părinților, nu înseamnă că el se simte foarte bine, el oricum are nevoie de supraveghere, ghidare, limite, reguli, care îi asigură securitatea în viața sa.
· Nevoia de dragoste și afecțiune. Lipsa afecțiunii parentale determină copilul să fie în căutare de obiectul sau persoana care-i va satisface necesitatea de atenție afectivă, care-i va asigura un confort emoțional. De aceea se poate orienta foarte usor spre confidenți virtuali. Copilul așteaptă afecțiune exprimată în cuvinte și comportament. Copilul are nevoie să i se arate că este dorit și iubit, pentru că există, și nu pentru cine este, ce face sau nu face.
· Nevoia de atașament. Un atașament față de cineva înseamnă să fii absolut dispus să cauți apropierea și contactul cu persoana în cauză și, mai presus de toate, atunci când situația este nesigură; copilul lipsit de atașamentul parental se poate atașa de unele persoane adulte straine, în care are încredere că acestea vor fi disponibile, receptive și vor acorda ajutor ori de câte ori va fi nevoie, chiar si in mediul online.
· Nevoia de comunicare cu părinții, cu bunicii, cu tutorele. Copilul așteaptă să fie ascultat, înțeles, să găsească un sprijin pentru a lua anumite decizii. Copilul își dorește să poată comunica deschis, fără a fi blamat sau criticat. Copilul are nevoie să exprime prin cuvinte emoțiile și trăirile sale. Satisfacerea nevoii de comunicare contribuie la cunoașterea de sine, la formarea identității și a imaginii de sine, la descoperirea lumii înconjurătoare cu plusurile și minusurile sale. Prin comunicare, copilul va învăța să caute și să solicite ajutor, în situațiile periculoase / de risc.
· Nevoia de aprobare și acceptare care poate fi satisfăcută prin mesaje de valorizare și prețuire, care au un impact foarte mare asupra dezvoltării încrederii și imaginii de sine pozitive.
· Nevoia de încurajare, stimulare și apreciere. Pentru a obține rezultate mai bune, fiecare are nevoie ca micile sale succese să fie încurajate. Toți copiii au nevoie să li se confirme faptul că ceea ce întreprind are valoare.
· Nevoia de a avea o familie. Una din îngrijorările copiilor este stabilitatea familiei, în condițiile în care unul din părinți este plecat peste hotare; copilul are nevoie să știe și să simtă spiritul apartenenței la un grup distinct în care să existe armonie și dragoste, înțelegere și răbdare; nesatisfacerea acestei nevoi creează discrepanțe în reprezentarea ce este o familie.
· Nevoia de informații despre despre schimbările din viata lor ( plecarea unui parinte, divortul acestora, schimbarea domiciliului, etc), despre cum va trăi mai departe.
Atunci când una dintre aceste nevoi a copilului nu este satisfăcută, el se află în dezechilibru psiho-emoțional și comportamental. Copilul nu este capabil să înțeleagă ce se întâmplă cu el în plan emoțional, el nu are dezvoltate abilitățile de a face față stărilor emoționale negative. Acestea se transformă în reacții sau comportamente nepotrivite orientate spre sine sau ceilalți. De cele mai multe ori apelează la un grup pe care îl percepe a fi solidar în explorarea și soluționarea problemelor cu care se confruntă. Iar grupul virtual îi este cel mai la îndemână!
Comportamentele problematice ale unui copil/adolescent dependent de mediul virtual sunt ușor de recunoscut:
· agresiune verbală sau fizică;
· izolare, petrecerea timpului în fața computerului, puțini prieteni în viața reală;
· scăderea motivației pentru școală;
· îmbolnăviri frecvente;
· absențe nemotivate;
· stări depresive;
· dezinteres față de imaginea fizică;
· comportament excentric;
· risc de suicid;
· comportament conflictogen;
· scăderea capacității de concentrare;
· sentimente frecvente de frustrare, furie;
· frici și îngrijorări intense etc.
Aceste comportamente problematice nu trebuie să schimbe percepția adultului față de copil, ci să fie un semnal de alarmă pentru specialisti in a iniția acțiuni de prevenire și/sau intervenție.
Contactați-ne!
Dacă aveți întrebări cu privire la această problematică a protecției copiilor voștri față de mediul online și nu ați găsit răspuns, ne puteți scrie. Răspunsul îl veți primi în 3-5 zile pe email. Vă vom respecta confidențialitatea datelor.
Date de contact
Adresa: Bacău, str.Condorilor, nr.2
Telefon: 0234.585.071, 0234.585.033
Fax: 0234.519.042
Email: office@dgaspcbacau.ro
Dacă doriți să apelați la profesioniștii instituției noastre, psihologi, asistenți sociali, consilieri juridici, pentru a vă sprijini în identificarea unor soluții eficiente, ne puteți contacta la „Telefonul Copilului” și Biroul de consiliere și sprijin:
Telefonul Copilului
Date de contact: Bacău, str. Condorilor, nr.2, telefon: 0234.983
Biroul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii
Date de contact: Bacău, str.Vulturului,nr.5, telefon: 0372.703.394
Consulul Onorific al României în Israel, Excelența Sa dr. Herman Berkovits-Țvica, medicul personal al premierului Beniamin Netanyahu, va fi joi, 13 aprilie, oaspetele oneștenilor. De la ora 11,00, Herman Berkovits-Țvica va începe o vizită oficială în municipiu, la invitaţia primarului Nicolae Gnatiuc.
Delegația israeliană – ne-a informat Adraian Asavei, consilier la Cabinetul primarului – va vizita Spitalul Municipal, apoi va asista la un recital de pian, pe muzică românească și evreiască, organizat la Biblioteca „Radu Rossetti”, după care în cadrul unei ședințe solemne a Consiliului Local primarul Nicolae Gnatiuc îi va înmâna înaltului oficial distincţia „Cheia Municipiului Oneşti”.
De origine română, Herman Berkovits-Țvica a devenit medic și a locuit în România până în 1975, când a emigrat, împreună cu familia, în Israel. Între anii 1981-1985 a funcţionat ca medic specialist în pediatrie la spitalul Bekur Holim din Ierusalim.
Din 1985 până în prezent conduce Clinica Privată de Medicină Pediatrică şi Generală în orasul Ierusalim.
În alegerile parlamentare din România din 2008 a candidat pentru funcţia de parlamentar în colegiul pentru diaspora Orientul Mijlociu şi Africa și a obţinut cel mai mare număr de voturi.
Odată cu al doilea mandat de prim-ministru al Israelului Beniamin Netanyahu, a fost desemnat medicul personal al premierului, funcţie cu rang guvernamental.
La data de 09 aprilie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii oneşteni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, cu victimă, în comuna Oituz.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un localnic de 36 ani, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 116, a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă la dreapta, părăsind partea carosabilă şi izbindu-se într-un capăt de pod.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului, care a fost transportat la Spitalul Oneşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,14 mg/l alcool pur în aerul şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În această dimineață, la ora 04:59, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină pentru salvarea unei cabaline căzute în apa canalului de fugă al râului Bistrița.
Imediat, la fața locului s-au deplasat cinci pompieri salvatori băcăuani, cu o autospecială de intervenție care au constatat că, animalul se afla în apa canalului de mai multă vreme.
Acesta era extenuat și nu reușea să ajungă la mal pe cont propriu.
Prin mobilizarea rapidă, promptă și eficientă a pompierilor salvatori, care au depus eforturi intense pentru salvarea animalului s-a reușit în aproximativ 25 de minute degajarea acestuia din canalul de fugă.
Pentru salvarea calului pompierii militari au intervenit cu ajutorul furtunurilor din dotarea autospecialei.
Deoarece proprietarul animalului nu a fost identificat, polițiștii din cadrul IPJ Bacău vor desfășura acțiuni pentru găsirea acestuia.
Duminică, 09 aprilie 2017, la ora 11:33, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Onești a fost solicitată să intervină în municipiul Onești, strada 8 Martie, pentru lichidarea unui incendiu produs în beciul unui bărbat, în vârstă de 72 de ani.
Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat șase pompieri salvatori cu o autospecială de intervenție care au constatat că, incendiul se manifesta la un butoi de PVC aflat în beciul gospodăriei.
Incendiul a fost lichidat la ora 11:45.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații închise (lumânare uitată aprinsă), a ars un butoi din PVC.
Multipla campioană olimpică la gimnastică Monica Roşu este oficial îndrăgostită de ia românească! Frumoasa prezentatoare a ştirilor sportive de la TVR 2 a decis să renunţe la costumul de gimnastică şi nu oricum, ci pentru ia tradiţională românească.
Monica Roşu a fost ani la rândul ambasador al României peste hotare şi a purtat cu mândrie tricolorul acolo unde a concurat. De fiecare dată când are ocazia, Monica promovează portul tradiţional românesc. De curând, vedeta a acceptat provocarea de a realiza o şedinţă foto cu ii, chiar în sala de sport!
“Am primit cu mare bucurie în suflet invitaţia Cristinei Chiriac de la Flori de IE, de a realiza o şedinţă foto atipică, cu ii într-o sală de sport. Am purtat o ie românească, model inspirat după o ie veche de peste 80 de ani. Aş purta ie oricând, în orice moment al zilei şi la blugi şi la fustă, la orice, atât de mult iubesc ia românească! Sunt îndrăgostită de ii aşa cum sunt îndrăgostită de sport, de gimnastică şi atunci când port ie, simt cu adevărat că sunt româncă! Mi-am dat seama că noi, româncele avem un lucru cu o valoare inestimabilă, transmis cu mândrie din generaţie în generaţie, şi acesta este reprezentat de IA românescă! Şi pentru că de Paşte trebuie să purtăm obligatoriu ceva nou, eu mă voi înnoi cu o ie!”, a declarat Monica Roşu.
Monica Roşu şi-a început carieră în gimnastică încă de la 9 ani când a participat la primul turneu internaţional. În anul 2001, Monica a concurat în Olanda şi Slovacia, în anul 2002 a făcut parte din echipa României la Campionatele Europene pentru Juniori, unde a câştigat medaliile de bronz la sărituri şi sol. În 2003 a concurat la Campionatele Mondiale de la Anaheim (SUA), unde a câştigat medalia de bronz. În 2004 la Jocurile Olimpice de vara din Atena, Monica a câştigat medalia de aur în finalele pe aparate. Tot în 2004 a participat şi la Campionatele Europene de Gimnastică (Amsterdam) unde a câştigat medalia de aur la sărituri. În prezent Monica Roşu s-a dedicat televiziunii şi prezintă ştirile sportive pe TVR2.
Elementul central al noii colecţii Flori de IE este ia românească cusută cu fir metalic. Toate modelele sunt cusute în întregime manual, cu fir de bumbac, mătase. “Modelul purtat de Monica la şedinţa foto se numeşte Floare de Camelie este o ie cusută în întregime manual, cu migală şi pasiune, cu fir de bumbac sau cu fir de mătase pentru preţiozitate de culoarea boabei de muştar, împletit armonios cu verdele cristalin, o combinaţie de culori ce te va scoate din anonimat. Flori de IE încearcă să conserve şi să transmită mai departe ceea ce specialiştii în tradiţia noastră populară numesc însemne magice cusute cu grijă, care au menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele. Ia românescă reprezintă în acest moment cel mai bun ambasador al valorilor româneşti, crează punţi şi uneşte inimi, aduce speranţa în suflete. Am reuşit să creăm o armonie între elementele tradiţionale şi cele moderniste, reuşind să promovăm cu succes arta cusutului manual, în aşa fel încât ia să redevină o piesă vestimentară specială mereu la modă.”, a declarat Cristina Chiriac, fondator Flori de IE.
Modelele sunt inspirate din arta românească tradiţională, din iile româneşti de odinioară, îmbinate cu detaliile prezentului, şi ale modei actuale, pentru a readuce la lumina valorile neamului românesc. Deosebite şi exclusiviste, în care cromatica şi simbolurile româneşti sunt expuse într-un mod autentic şi inovativ, produsele Flori de IE au pătruns rapid pe piaţa internaţională fiind expuse în prezentări de modă în cele mai mari oraşe ale lumi precum: New York la Londra, Viena, Abu Dhabi, Moscova, Dubai, Shanghai, Bari.
1 de 8
Mai multe detalii despre produsele Flori de IE pe site-ul www.florideie.ro.
O bătrână originara din Buhși, aflată la cerșit în Suedia, a fost rănită în atentatul de săptămâna trecută, de la Stockholm, când un camion a intrat în mulțime.
Papușa Ciuraru, mamă a 12 copii, de etnie roma, 83 de ani, se afla, la ora atacului terorist, la locul obișnuit, unde cerșea pentru a-și întreține familia.
Publicația suedeză Expressen scrie că femeia a fost rănită de o piatră masivă care i-a căzut peste picior.
Ulterior a fost transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirugicale. Publicația Expressen i-a dedicat româncei rănite un articol în care notează printre altele că ea doarme pe străzi, dar a devenit o celebritate în rândul romilor din Stockholm după ce a apărut în opera ‘God in Disguise’.
Doi suedezi, un britanic și un belgian au fost uciși în atacul terorist comis vineri în capitala Suediei, alte 15 persoane fiind rănite, a anunțat duminică poliția locală, care a mai precizat că autorul atacului este un refugiat căruia i s-a respins cererea de azil, iar între timp a fost arestat încă un suspect, relatează agențiile internaționale de presă.
Timp de trei zile, weekendul trecut, Centru Auto Škoda & Opel Bacău a fost prezent la Salonul Auto, organizat în parcarea de la Arena Mall. Oameni, pasionaţi de maşini, interes crescut, mulţi vizitatori în fiecare zi, test drive, încheieri de contracte. Per total, o participare de succes, în care Centru Auto Škoda & Opel a expus toată gama de modele de la Škoda Fabia, Škoda Rapid, Škoda Octavia, Škoda superb, până la vedeta salonului Škoda Kodiaq, dar şi modelele de Opel Corsa, Opel Astra K, Opel Mokka X, inclusiv gama de autoutilitare Vivaro şi Movano.
Cu o capacitate cilindrică de 1.968 cm³, viteza maximă 210 km/h, consum mediu de 5.7/100 km, capacitatea porbagajului de 720 l şi a rezervorului de 60 l, emisii CO2 150 gr/km, lungime 4.700 mm, lăţime 1.882 mm şi înalţime 1.676 mm, noul Škoda Kodiaq Ambition Diesel 2.0 – 190 CP – DSG, 4×4, 6 trepte, automat, de culoare Gri Quarz şi interior din stofă neagră, are ca dotări speciale sistem de navigaţie Amundsen 8″MIB2, faruri cu tehnologie LED cu funcţie AFS şi driving mode selection & Off Road Function.
Cu un preţ ce porneşte de la 21.300 euro, modelul Škoda Kodiaq are jante aliaj 18″ – Tryton 235/55/R18, Kessey Go – pornire/ oprire motor fără cheie, frână de parcare eletromecanică, airbag genunchi şofer, cap faţă / spate, şofer, pasager şi laterale, oglinzi electrice, încălzite, rabatabil electric şi funcţie antiorbire, întrerupere carburant în caz de accidente, computer de bord cu Maxi Dot, blocuri optice spate cu tehnologie LED, Škoda Connect + Care Connect + Infotainment 1 an, caroserie dublu galvanizată, geamuri electrice faţă / spate, climatronic bizonal, proiectoare ceaţă cu funcţie cornering, volan sport multifuncţional îmbrăcat în piele, TPM – monitorizare presiune la pneuri, scaune faţă încălzite, senzori parcare spate, sun set – geamuri fumurii lunetă şi laterale, adaptive cruise control până la max 160 km / h, front assistant cu protecţie la pietoni, ESC (sistem electronic de stabilitate), opt difuzoare, senzor de ploaie cu light assistant, HILL HOLD CONTROL, iluminare ambientală cu bandă LED, protecţie automată margini uşi faţă / spate, pregătire telefon bluetooth, conexiune wirless cu antena exterioară.
1 de 4
Promovat la Salonul Auto de Centrul Auto Škoda & Opel, în mod special, a fost şi modelul Opel Mokka X 1.4 Turbo 140 CP Enjoy S / S AWD are ca dotări standard airbag pentru şofer, inteligent, airbag pentru pasager, cu buton de activare inteligent, airbag lateral în faţă, airbag-uri cortină în faţă până în spate, control electronic al tracţiunii, ESP, servodirecţie Tip, variabilă în funcţie de viteză, asistent plecare în pantă, ABS, aer condiţionat, sistem audio RDS cu radio AM/FM, comenzi audio pe volan, conexiuni AUX şi USB, bluetooth pentru telefon şi inclusiv streaming audio, şase difuzoare, cruise control, computer de bord ce include viteza medie, consumul mediu, consumul instantaneu şi autonomia rămasă, start / stop, faruri cu lentile cu suprafeţe compexe şi bec halogen, lumini de zi, proiectoare ceaţă, oglinzi exterioare reglabile electric, încălzite şi în culoarea caroseriei, geamuri electrice faţă / spate, ştergătoare, bare longitudinale chrome / silver, volan aluminiu şi piele, multifuncţional, cu reglare pe înălţime şi în adâncime, tapiţerie din stofă, senzor presiune pneuri, scaun şofer / pasager individual cu reglaj manual, scaune spate rabatabile, închidere centralizată din telecomandă, comandă geamuri electrice, pregătire isofix, jante faţă şi spate din aliaj. Ca dotări opţionale: sistem climatizare pe două zone, pachet confort electric (asistent parcare faţă / spate, oglinzi exterioare reglabile şi rabatabile electric, priză de tensiune mare, consolă podea spate), pachet enjoy, pachet iarnă (încălzire scaune faţă şi volan), pachet light & sight 1 (senzor ploaie, oglindă retrovizoare interior supraveghere senzor lumină, oglinzi parasolar luminate, control automat al farurilor, sistem selectare automată a fazei lungi) protecţii solare fumurii pe spate etc.
„În aceste trei zile am prezentat toată gama de modele Škoda şi Opel. Vedeta la Škoda a fost Škoda Kodiaq, pe care am lansat-o acum o lună şi care se bucură deja de un foarte mare succes, avem deja 12 unităţi vândute. La Opel, ultima lansată este Mokka X. Şi aici, la Salonul Auto, au fost multe discuţii şi promisiuni de vânzare la mai toate modelele prezentate. Vor mai urma astfel de prezentări, într-o caravană ce va fi organizată doar de noi, inclusiv cu sesiuni de drive test, cum a fost şi acum. Preţurile sunt accesibile, cum ar fi Škoda Fabia, cea mai accesibilă, ce pleacă de la 10.000 de euro, dar va fi şi programul Rabla, unde vom putea vorbi de preţuri ce vor fi şi mai accesibile.” Cristi Tiron, director marketing Centru Auto Škoda & Opel Bacău
Liviu Chiscop, istoric şi critic literar, publicist, editor, autor de manuale, profesor, lider de sindicat, promotor al învăţământului particular, făcător de gazete, un om al cetăţii. Debutează publicistic în 1962, în “Steagul Roşu”, apoi în ATENEU, 1965, iar debutul editorial are loc în 1968. De-a lungul a 55 de ani, colaborează la peste 25 de publicaţii şi este “părintele” a cinci publicaţii, “Catedra”, apărută pe 5 ianuarie 1990, fiind prima publicaţie nou-nouţă tipărită imediat după Revoluţie.
Liviu Chiscop publică, cu mari eforturi, 20 de volume de critică şi istorie literară, în care adună tot ceea ce a publicat în ziare şi reviste, asumându-şi, pe lângă rolul de cercetător asiduu prin arhive (primul loc de muncă a fost ca metodist la Biblioteca Judeţeană Bacău) şi pe cel de adevărat detectiv prin analele istoriei literare, aşa cum se întâmplă cu cele trei “dosare”: Vasile Alecsandri, Ion Luca şi Corneliu Dima-Drăgan.
O bibliografie completă a neobositului “cronicar” al vremurilor a publicat Cornel Galben în “Personalităţi băcăuane”, vol. VII, Editura Corgal Press, 2014. Nu putem să nu menţionăm o importantă realizare a publicistului Aurelian Chiscop, “Efecte secundare. Opinii despre cărţile şi revistele scriitorului Liviu Chiscop”, o culegere de texte, semnate de diferiţi autori, publicate într-o manieră interesantă, pe de o parte vocea “inculpatului”, pe de altă parte (mai consistentă) cea a “acuzării”.
Cărţile istoricului şi criticului literar Lliviu Chiscop, la masa judecăţii
“Liviu Chiscop face într-adevăr figura omului interesat de destinul cultural al propriei cetăți. Cărțile autorului au fixat repere peste timp, propunând adesea judecăți de valoare valide. Interesat deopotrivă de tradiție, continuitate și forme moderne ale expresiei artistice.” Marius Manta
Prânz literar cu Liviu Chiscop
Sub aceste auspicii s-a desfăşurat vineri, de la ora 11.00, la Biblioteca Judeţeană “Costache Sturdza” (nici nu se putea un loc mai nimerit) întâlnirea publicului băcăuan cu profesorul, istoricul şi criticul literar Liviu Chiscop, pusă sub inspirata locuţiune “Genius loci” (din latină, care înseamnă “spiritul (duhul) locului”), devenit proiect sub semnătura lui Adrian Jicu, directorul acestei instituţii. Motivul? “Productiv”, “harnic”, cercetător fără astâmpăr, Liviu Chiscop a venit la “prânzul” literar cu două noi apariţii editoriale: “Pe creasta noului val. Critică de întâmpinare”, Editura TIPO MOLDOVA, Iaşi, 2017, şi “Laba de leu. Eseuri de critică şi istorie literară 2015-2016”, Editura CARTEX, Bucureşti 2017. Cu toate că ora şi vremea ar fi putut constitui obstacole în calea “mesenilor”, Sala Multimedia a bibiliotecii s-a populat fix pe numărul de scaune existent.
Introducerea a aparţinut, ca de fiecare dată, amfitrionului, carismaticul critic literar Adrian Jicu: “Ne propunem să aducem în discuţie, în circulaţie, oameni frumoşi, importanţi, pentru ceea ce înseamnă cultura băcăuană de astăzi, de aceea sunt foarte bucuros că profesorul Liviu Chiscop a acceptat să lanseze cele două volume astăzi, aici, mai ales, îmi place să o spun, invitatul nostru a fost, pe vremuri, bibliotecar metodist, adică este de aici, de-al nostru, unul dintre utilizatorii cei mai fideli ai acestei instituţii de cultură, un apropiat de carte. Dacă vorbim de cărţi, putem pune numărul 20 sub linie, dacă adunăm. Lucrările profesorului Liviu Chiscop sunt cărţi de recuperare, de restaurare, de valorificare a patrimoniului, a ceea ce înseamnă moştenirea culturală băcăuană”, a spus Adrian Jicu.
1 de 4
Cele două cărţi prezentate sunt şi cele două ipostaze ale autorului, istoric literar (“Laba de leu”), unde se ocupă de Alecsandri, Eminescu, Horia Vintilă, George Bacovia, Ion Luca, Corneliu Dima-Drăgan etc. Ca un adevărat arheolog sapă după documente, le scoate la lumină şi le comentează, unele opinii sunt inedite, curajoase, mai ales când vine vorba de locul şi anul naşterii lui Vasile Alecsandri, mereu în dispută cu alţi istorici literari. Meritul incontestabil al autorului este aplecarea asupra documentului, care îl ajută să-şi argumenteze ipotezele. A doua ipostază este cea de cronicar literar, ataşat de actualitate, materializată în volumul “Pe creasta noului val”, unde găsim referinţe despre Grigore Codrescu, Georgeta Darie, Victor Munteanu, Daniel Nicolescu, Mioara Băluţă, dar şi despre Ion Luca sau Corneliu Dima-Drăgan.
Misiunea de critic al “criticii” profesorului Liviu Chiscop i-a revenit prof. univ. Constantin Călin, cel care, şi în 2014, la Centrul “George Apostu”, i-a prezentat nu mai puţin de patru volume. De altfel, universitarul băcăuan cunoaşte foarte bine activitatea publicistică a invitatului de onoare la “Genius loci”, fiind, ca să spunem aşa, “naşul” lui Liviu Chiscop, la prima semnătură, în 1965, în Ateneu. Pasionat de istoria literară, de patronimică, Constatin Călin a început cu o întrebare: De unde vine numele de “Chiscop”? E o variantă regională a numelui de episcop, egal “echiscop” etc. Mai bine de o oră, profesorul Călin a procedat la o documentată istorie literară a Bacăului, cu trimiteri directe la nume ilustre ale culturii de pe malurile Bistriţei:
“Oameni care şi-au găsit aici un rost. Unul dintre ei este şi Liviu Chiscop, alături de mulţi alţii, absolvenţi ai Institutului Pedagogic din Bacău, o parte plecaţi, dar şi mulţi tineri, aflaţi în plină febră creatoare”. Cum se întâmplă de fiecare dată, profesorul Constantin Călin nu s-a mărginit doar la subiectul în sine al întâlnirii, ci a abordat şi teme la zi specifice creaţiei literare, a rolului, rostului şi soartei scrisului, a costurilor morale, fizice şi financiare din acest domeniu slăvit, hulit, dar mereu învingător prin ceea ce rămâne: valoarea. “O lansare de carte are partea ei de reclamă şi partea ei de discuţie, de colocviu.
Cele două titluri provoacă, «Laba de leu» provoacă, dar este şi o proiecţie a ceea ce vrea autorul să fie, celălalt, «Pe creasta noului val», este o proiecţie a ceea ce vrea autorul să fie cei despre care scrie. Un autor de asemenea texte trebuie să fie validat şi de publicaţiile naţionale, ceea ce astăzi este foarte greu, meritul lui Liviu Chiscop este că textele lui au apărut în locuri onorabile, în reviste de prestigiu. Contribuţiile, cu adevărat remarcabile sunt în domeniul istoriei literare, chiar dacă situaţia istoricului este ingrată, opiniile, afirma’iile, judecăţile pot suferi, peste timp, din cauza mersului istoriei, se descoperă noi documente, cunoştinţele se amplifică, apar noi cărţi. De aceea, istoricul este obligat, el însuşi să fie pe «creasta valului»”, a mai spus criticul şi istoricul literar Constantin Călin.
Autorului celor două volume lansate nu i-a mai rămas decât să se aşeze la…masă şi să ofere autografe, în timp ce oaspeţii au trecut la şampanie.
„Cartea lui Liviu Chiscop, consacrată dramaturgului Ion Luca, are valoarea unei opere de referință, imposibil de omis de către orice viitor cercetător al dramaturgiei românești, fiind scrisă cu o profundă conștiință a responsabilității.” Marius Manta, critic literar
“Despre el (Vasile Alecsandri-n.n.) s-au scris numeroase cărți și studii, dar nimeni n-a atins profunzimea, claritatea și adevărul gol- goluț al existenței sale. O face acum profesorul Liviu Chiscop într-o carte scrisă cu har și talent, ca urmare a unor cercetări minuțioase, care restabilesc cu exactitate toate etapele vieții scriitorului(…) Cartea lui Liviu Chiscop este o contribuţie la istoria literaturii române.”
Vasile Pruteanu, despre “Cazul Alecsandri. I. O ivire pe lume romantică. Adevăr şi legendă despre obârşia poetului”
“Militant pentru educaţia generaţiei de cetăţeni ai zilei de mâine, Liviu Chiscop este un luptător, cu inima şi mintea, pentru viitor. Şcoala a fost şi trebuie să rămână laboratorul şi altarul conştiinţei naţionale. Aici se cercetează şi se consfinţesc valorile care trebuie să însufleţească idealurile unui popor.” Vasile Sporici, “În tranşeele istoriei. Între totalitarism şi democraţie”
“În ansamblu, Liviu Chiscop ne oferă o cercetare meritorie, de primă importanţă pentru istoria revistei Ateneu şi pentru făuritorii ei în jumătate de secol.” Theodor Codreanu, despre “ Bacovia în Revista Ateneu. 1964-2014. Studiu introductiv şi bibliografie”
“Eseurile semnate de Liviu Chiscop dezvăluie o critică de tip didactic, cantonată asupra unor aspecte discutate/disputate, pe care se străduieşte să le resolve prin trimitere la document. Eu un exerciţiu necesar, pe care îl face cu răbdare de istoric literar obişnuit să scormonească arhivele şi colecţiile vechi, pentru a merge pe urma unor informaţii peste care alţii au trecut cu uşurinţă.” Adrian Jicu, Prefaţă la volumul “Laba de leu”
De acelaşi autor
Tradiţie şi continuitate. Monografia bibliotecii din Vânători-Neamţ, Bacău, Bibilioteca Municipală, 1968; George Bacovia. Bibliografie. Biblioteca Municipală, 1972; Literatura Română. Clasele V-VIII, (În colaborare). Bacău, Editura “Grigore Tabacaru”, 1997; În tranşeele Istoriei. Între totalitarism şi democraţie. Editura “Grigore Tabacaru”, 1998; Paharul cu otravă. Adevăr şi ficţiune despre destinul lui Bacovia. Editura “Grigore Tabacaru”, 1999; Literatura română. Comentarii-Analize-Sinteze, Bacău, Editura “Grigore Tabacaru”, 2000. (În colaborare); Literatura pentru copii. Manual pentru liceele pedagogice, şcoli postliceale şi colegii universitare pedagogice, Bacău, Editura “Grigore Tabacaru”, 2000; Eminescu. Proză literară. Didactica receptării, Bacău, Editura “Grigore Tabacaru”, 2001; Poezia lui Eminescu. Teme fundamentale. Editura “Grigore Tabacaru”, 2001; Grigore Tabacaru. 1883-1939. Bibliografie. Editura “Grigore Tabacaru”, 2008; Bacăul cultural. File de istorie. Editura “Grigore Tabacaru”, 2009; Limba şi literature română. Texte şi comentarii. Autori canonici, Opere representative, Bacău, Editura “Grigore Tabacaru”, 2010; Cazul Alecsandri. I. O ivire pe lume romantică. Adevăr şi legendă despre obârşia poetului. Editura “Grigore Tabacaru”, 2013; Drama lui Ion Luca. Monografie. Editura “Bacovia”, 2013; Teoria literaturii. Concepte operaţionale, Bacău, Editura “Egal”, 2014; Destine literare. Portrete şi medalioane-Stucii şu eseuri, Editura “Rovimed Publishers”, 2014; Bacovia în Revista “Ateneu”. 1964-2014. Studiu introductiv şi bibliografie, Bacău, Editura “Rovimed Publishers”, 2014. Laba de leu. Eseuri de critică şi istorie literară, 2015-2016, Editura Cartex, Bucureşti, 2017.
Spre sfârşitul anului trecut, G.V. a fost trimisă în judecată de DIICOT Bacău, pentru infracţiunile de acces fără drept la un sistem informatic, fraudă informatică şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte ce ar fi fost comise în perioada iulie 2011 – octombrie 2012.
În calitate de consilier clienţi zonă rapidă la BCR – Agenţia Energiei, spun procurorii, „inculpata a accesat fără drept conturile clientei C.L., de şase ori, şi a retras în total suma de 20.324,62 de lei, semnând în fals chitanţele de eliberare în numerar, după care a introdus date informatice constituind noi depozite la BCR în numele clientei cu sumele de bani rămase în conturile acesteia, în scopul obţinerii pentru sine a unui beneficiu material, cauzând un prejudiciu total în valoare de 23.749,69 de lei, prejudiciu care a fost recuperat în totalitate faţă de persoana vătămată C.L. ( însă nerecuperat de BCR ce a depus din fonduri proprii suma de 5.149,69 lei în contul clientei la începutul anului 2016)”.
La începutul lui 2016, persoana vătămată C.L. a sesizat Băncii Comerciale Române mai multe operaţiuni efectuate în conturile de depozit deschise la BCR Agenţia Energiei, fără autorizarea sa. Ulterior, clienta a depus şi o sesizare penală în care a reclamat că fosta salariată a BCR – Agenţia Energiei a recunoscut că a retras din depozitele sale suma de 20.000 de lei, sumă din care, la acea dată, recuperase 18.600 lei.
După declanşarea investigaţiilor, BCR a depus în contul clientei păgubite diferenţa nerecuperată, de 5.149,69 lei, iar unitatea bancară s-a constituit parte civilă în proces cu această sumă. În ceea ce priveşte acuzaţia de delapidare, cauza a fost clasată, considerându-se că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
La termenul de judecată din februarie 2017, inculpata a dat declaraţie de recunoaștere a faptelor.
Astfel, pedeapsa aplicată de Tribunalul Bacău este de 3 ani închisoare, cu suspendare.
Inculpata va trebui să plătească BCR suma de 5.149,69 lei. Sentinţa nu este definitivă.
La bursa generală a locurilor de muncă, eveniment care s-a desfăşurat vineri, 7 aprilie, între orele 9.00 şi 12.30, la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu”, prezenţa din partea lor a fost foarte slabă.
Dintre cei peste 14.000 de şomeri, aflaţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău, s-au interesat de oferta de posturi vacante, prezentată la bursă de către peste 60 de angajatori, doar 650 persoane. Culmea este că oferta a fost mult mai mare decât cererea, angajatorii punând la bătaie nu mai puţin de 1.200 de locuri de muncă.
„Mă surprinde această prezenţă slabă”
Printre şomerii (marea majoritate, trecuţi de prima tinereţe) care s-au perindat prin faţa agenţilor economici, la primele ore, am întâlnit-o şi pe Mihaela Tomescu, economist, care a plecat de la bursă mulţumită şi cu o impresie destul de bună. „Îmi place modul de prezentare a angajatorilor, ne-a declarat interlocutoarea noastră. Oferta lor de muncă este destul de explicită, nu trebuie să ceri prea multe detalii.
În plus, sunt dispuşi la dialog, nu sunt indiferenţi, ne dau lămuriri. Nu pot să înţeleg de ce este o prezenţă atât de slabă. Pe mine, această bursă m-a ajutat să fac un pas în plus în găsirea unui loc de muncă. Ar fi bine, dacă s-ar organiza mai des astfel de burse.” La rândul ei, Maria Handoca, specialist în finanţe-contabilitate, ne-a spus: „Într-adevăr mă surprinde şi pe mine prezenţa slabă a şomerilor, mai ales a celor tineri.
Părerea mea este că în rândul tineretului nu se mai cultivă spiritul muncii. Ca organizare a bursei, din punctul meu de vedere este OK. Mi-am depus CV-ul la mai mulţi angajatori. Pentru şomerii cu studii superioare sunt cam puţine posturi, dar eu am speranţe că-mi voi găsi un loc de muncă”. Aşa cum era de aşteptat, au fost şi păreri contrarii privitor la ofertă. Alexandru I., inginer energetic, în vârstă de 46 ani, ne-a declarat: „Nu spun că sunt dezamăgit, dar pentru ceea ce a fost odată judeţul Bacău, ca economie, este puţin, ca ofertă, pentru şomerii cu studii superioare. Eu am terminat facultatea în 1996 şi atunci am avut posibilitatea să mă angajez oriunde. Acum, observ cu tristeţe că şomerii cu studii superioare au şanse de angajare doar în sfera serviciilor, pe posturi sub nivelul lor de pregătire”.
„Tineretul s-a uitat de la distanţă”
Deziluzie, însă, a fost şi de partea cealaltă, a angajatorilor, dar, evident, vizavi de şomeri. „Au venit puţini iar dintre ei şi mai puţini au fost cei care s-au arătat interesaţi de oferta de muncă, ne-a declarat Dorin Jipa, şef birou resurse umane, la o firmă de comerţ şi prestări servicii. Cei mai în vârstă s-au oprit să vadă oferta.
Tineretul a trecut pe lângă noi, s-a uitat de la distanţă şi a plecat.” Până la finalul bursei, dintre cei 650 şomeri prezenţi, au fost selectaţi în vederea angajării 320. Aceştia urmează să se prezinte la interviul cu agenţii economici care i-au ales. Dar oferta rămâne deschisă în continuare pentru toţi şomerii. „Aceste posturi vacante prezentate la bursă, fiind dedicate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, vor fi mediate în perioada următoare, rămânând în atenţia noastră, ne-a spus Octavian Ţicău, directorul AJOFM Bacău. Deci îi aşteptăm pe şomeri în continuare la agenţia noastră şi la punctele de lucru din judeţ.”
Cine a pariat pe izbucnirea celui de-al treilea război mondial după ce SUA au bombardat Siria, a pierdut banii; în ciuda dramatismului cu care prezentatorii TV se chinuie să prezinte situația, nu a fost decât o altă perdea de fum menită să ascundă problemele cu care se confrunta președintele Trump.
La aproape trei luni de la învestitură, președintele american are o situație grea la el acasă din cauza programului ambițios „America first” care încurcă socotelile corporațiilor transnaționale. Confruntat cu o presă ostilă care îi transforma orice cuvânt sau gest într-o altă dovadă de incompetență, Donald Trump l-a imitat pe Bill Clinton, care, prins cu pantalonii jos în cazul Monica Lewinsky, a decis bombardarea Serbiei pentru a deturna atenția publica de la scandalul sexual în care fusese implicat.
Presa occidentală, mobilizată să prezinte așa-zisul atac cu arme chimice al Siriei, în ciuda absenței dovezilor, a salutat implicarea militară a SUA și cere mai mult. E destul de greu de crezut că Trump dorește să se implice mai mult în conflict, și, mai ales, să riște un conflict cu rușii în vreme ce Beijingul provoaca militar America în Marea Chinei de Sud.
Cert este că atacul din Siria a dat apă la moara președintelui Putin, care risca să intre într-o perioada mai puțin norocoasă după atentatul de la Sankt Petersburg. Faptul că SUA au atacat militar Siria a confirmat retorica lui Putin că implicarea militară în Orient este nu doar necesară , ci este chiar vitală pentru Rusia, nevoită să lupte singura cu terorismul jihadist. Un nou mandat de președinte este asigurat pentru Putin.
În ceea ce privește eficiența militara a atacului, problema este discutabilă. Presa occidentală făcea mișto că patru din cele 26 de rachete trase de flota rusească de la Marea Caspică nu și-au atins ținta și au căzut în Iran, în 2015. Însă, se relatează că din cele 59 de rachete trase de pe distrugătorul american, doar 23 și-au atins ținta, restul au căzut peste sate din provinciile Homs, Tartus și Latakia, omorând nouă civili, între care cinci copii.
Cât despre distrugerile provocate bazei aeriene Al-Shayrat (care, atenție, nu este cea de pe care ar fi decolat avioanele acuzate că au atacat cu arme chimice un oraș ocupat de teroriști, ci este baza de pe care decolează avioanele care atacă ISIS), acestea nu au fost spectaculoase. Avioanele militare siriene au fost mutate imediat ce s-a aflat că americanii au atacat. În schimb, rachetele Tomahawk au distrus sistemul anti-aerian care a atacat avioanele israeliene ce bombardaseră pozițiile Hezbollah din Siria.
Hai să căutăm un loc de muncă, dă Doamne să nu găsim! Cam asta ar fi impresia de la ultima bursă a locurilor muncă, desfăşurată în Bacău, la sfârşitul săptămânii trecute. Sunt, în tot judeţul, aproape 15.000 de şomeri, la care se adaugă alte mii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
Surprinzător, agenţii economici au venit cu o ofertă destul de bogată şi diversă, aproape 1500 de locuri, însă cererea a fost derizorie, oamenii au venit ca la plimbare, s-au uitat de la depărtare, au strâmbat din nas şi au plecat.
Este adevărat că nu au fost scoase la “vânzare” posturi de directori, directori generali, manageri de proiecte, contabili şefi sau privitori pe geam, cu program redus şi maşină la scară. Aud prin diferite medii, pe unde mă învârt, că statul nu face, statul nu drege, că tinerii nu au unde să muncească, ba unii mai şi analizează, doct, la obiect, politica economică.
Şi critică…, dar când este la o adică, să punem şi noi umărul la treabă, braţele, mintea, prima întrebare este: care este salariul? O femeie, aleasă primar într-o comună din judeţ, tânără, îmi spunea la un interviu că a venit vremea să reînvăţăm să muncim, un altul afirma că am ajuns un popor de asistaţi. Cred că ar trebui să ne apucăm de muncă, să nu mai stăm cu mâna întinsă după ajutoare, după stipendii pasagere.
Ţara chiar are nevoie de oameni pricepuţi şi harnici. Pentru cele 1500 de oferte, doar şase sute au prezentat interes. Se vede treaba că, în Bacău, banii se câştigă şi altfel. Cum?
Serviciul de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din cadrul Primăriei Bacău a organizat, la finele săptămânii trecute, sâmbătă, un târg de adopții pentru câini din adăpost. A fost prima acțiune de acest gen de anul acesta, dar și primul târg organizat de noua conducere a acestui serviciu.
”Prin acest târg noi practic vrem să promovăm adopțiile de câini, vrem să facem cunoscut adăpostul de câini al municipiului Bacău, dar și locul de joacă pentru aceste animăluțe, loc special amenajat în Parcul Cancicov, unde le oferim posibilitatea iubitorilor de căței să se întâlnească. Deci nu dorim în mod special ca astăzi, acum, la acest eveniment, să dăm câini spre adopție, ci să promovăm adăpostul Primăriei Bacău de unde lunar se fac cam 40 de adopții, multe dintre ele chiar și în străinătate”, ne-a declarat Dinu Păncescu, directorul Serviciului Gestionare Câini fără Stăpân.
Deși afară temperatura nu depășea 12 grade Celsius, vântul mușca bine, iar soarele abia se ivea de printre norii de ploaie, încă de la ora 10.00, de când s-a deschis târgul, mai mulți băcăuani, unii dintre ei însoțiți de copii sau nepoți, au venit la ”cuțodrom”, cum am auzit că este numit printre iubitorii de animale acest loc, pentru a vedea ”vedetele” zilei: cei 9 căței, de talie mică, aduși direct din adăpostul de câini, pentru a fi adoptați.
Pe timpul întregii zile, prin zonă s-au perindat zeci de persoane. Unii au venit din curiozitate, alții să se informeze despre ce înseamnă o adopție, alții doar să se întâlnească cu organizatorii și cu alți iubitori de câini. Pentru 3 căței s-au făcut rezervări, urmând ca viitorii lor ”părinți” să se prezinte zilele acestea la adăpost pentru a definitiva adopția.
”În acest moment în adăpostul gestionat de Primăria Bacău sunt peste 2.700 de căței. Poate par mulți, dar prin decizia autorității locale, niciun câine ajuns aici nu se eutanasiază, ci doar cei care nu pot fi recuperați, deși au fost multe cazuri când și pentru aceștia am făcut tot posibilul să îi salvăm, să le administrăm tratamente medicale, să îi operăm”, ne-a mai spus directorul Păncescu. Singura problemă cu care se confruntă acest serviciu este lipsa personalului. Cât privește situația câinilor de pe străzile Bacăului?
Tot Dinu Păncescu explică: ”Această mare problemă a orașului e determinată de faptul că până anul trecut în Bacău nu s-a derulat nicio campanie de sterilizare a acestor câini, așa cum prevede și legea. De când manageriez eu acest serviciu, am crescut de la lună la lună numărul câinilor capturați. Am ajuns, în luna martie, de exemplu, la peste 215 de câini adunați de pe străzi. Anul trecut, în aceeași perioadă, abia se adunau 120”. Și în adăpost s-au făcut investiții noi, în padocuri, în instalații de dejecții, acum se introduce și apă, încet-încet lucrurile se schimbă. Iar ieșirea din acest adăpost a unui câine nu se face decât prin adopție. Cei care adoptă, dar abandonează apoi animalul pe stradă, riscă amenzi de la 3.000 la 6.000 de lei.