Acasă Blog Pagina 2804

Matematica vs Istoria: Candidații la Bac, în a doua probă scrisă

    După examen, discuții și relaxare. A mai rămas doar o probă… / foto: Liviu Maftei

    Absolvenții de liceu au intrat din nou în sălile de examen. Ieri, aceștia au susținul a doua probă scrisă a Bacalaureatului 2017, sesiunea de vară. A fost proba obligatorie a profilului, respectiv Matematica – pentru cei care au terminat la profilul real sau Istoria – pentru cei care au terminat profilul uman.

    La Matematică, elevii au avut de rezolvat subiecte referitoare la numere complexe, logaritmi, matrice, derivate şi integrale. Variantele de cerințe au fost diferite – pe filiera teoretică, specializarea matematică / informatică, pe filiera vocațională, profil pedagogic și pe filiera teoretică, specializarea științe ale naturii. Toate subiectele au fost obligatorii, s-au acordat 10 puncte din oficiu, iar timpul de lucru a fost de trei ore.

    La Istorie, una dintre variante a fost despre România postbelică, cu identificarea a două argumente despre stalinism şi unul despre naţional-comunism şi prezentarea unor opinii despre evoluţia politică din secolul al XX-lea. De asemenea, elevii de clasa a XII-a au avut ca cerinţă la al doilea subiect Revoluţia de la 1848 şi comitetul revoluţionar. În fine, un alt subiect a constat în argumentarea printr-un fapt istoric că România a participat la criza orientală.

    Vineri, ultimul hop

    Următoarea probă din această primă sesiune de bacalaureat este proba la alegere a profilului și a specializării (Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – pentru profilul real, și Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie sau Sociologie – pentru profilul uman). Aceasta se va desfășura vineri, 30 iunie. Afișarea primelor rezultate va avea loc miercuri, pe 5 iulie, până la ora 16.00.

    „Au participat la această probă 3.643 de candidați. S-au înregistrat și 62 de absențe. Nu a fost niciun eliminat și nu ni s-a raportat niciun incident.”
    Prof. Doina Marinov, inspector școlar Inspectoratul Școlar Județean Bacău

    Cum devii asigurat în sistemul național medical

      Marius Ion Savin, președinte director general la CJAS Bacău

      „Am lucrat în străinătate, în Italia, în ultimii șapte ani. Am fost angajată, cu acte în regulă, fiind contribuabil la sistemul de sănătate italian. Am revenit în țară. Vreau să știu cum pot deveni asigurată și aici, și cum îmi pot prelungi această asigurare, dacă, momentan, nu lucrez. Sunt din Onești, și mai am doi ani până la pensie. E greu să mă mai angajez, dar măcar să fiu liniștită că dacă am probleme, mă pot duce liniștită la spital”, a fost sesizarea Mariei Dima, care a venit la redacția noastră. Ca ea, sunt și alți cititori ce vor să știe cum poți deveni asigurat în România.

      În primul rând, trebuie precizat că, în baza prevederilor în vigoare, copilul este asigurat prin efectul legii, până la 18 ani. Apoi, după cum au explicat reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău, cei care au lucrat într-un stat membru UE și au fost asigurați acolo, nu trebuie decât să se adreseze instituției cu formularul E 104, care atestă totalul perioadelor de asigurare pe teritoriul a două sau mai multe state UE. Dacă nu îl au, să-l ceară de la instituția echivalentă cu Casa Județeană de Sănătate din acea țară pentru a intra în posesia lui. Odată prezentat acest act, este recunoscută calitatea de asigurat. Aceasta poate fi continuată, prin contribuție lunară din salariu, dacă se angajează, sau prin contribuție personală, plătită la Administrația Financiară.

      „În momentul în care se prezintă formularul E 104 se poate verifica exact cât este perioada de asigurare. Dacă această asigurare este la zi, adică inclusiv luna în curs, persoana în cauză devine asigurată în sistemul românesc. Cu o condiție însă: să fie în continuare salariat sau să obțină venituri pentru care se plătesc asigurări de sănătate”, a explicat Marius Ion Savin, președinte director general la CJAS Bacău.

      Plată lunară sau imediată

      Dacă se ajunge la situația de plată personală, aceasta este de 80 de lei / lună, echivalentul contribuției la Sănătate la nivelul salariul minim pe economie (1.450 x 5,5%), dar cu obligativitatea de a plăti această rată timp de 12 luni. Dacă se dorește accesarea unui serviciu medical imediat, legea prevede însă ca plata să se facă pentru 6 luni anterioare plus luna în curs, adică 560 de lei (7 luni x 80 lei/lună) și în aceste condiții devine asigurat pe loc. Ulterior, Fiscul urmărește în fiecare lună persoana în cauză dacă mai obține venituri și, implicit, dacă mai plătește la sistemul de sănătate. Dacă nu, aplicația de urmărire îl scoate din baza de date.

      „Ne asigurăm mașina, ne asigurăm casa, dar nu ne asigurăm sănătatea. Trebuie să se înțeleagă că a fi asigurat în sistemul național de sănătate înseamnă că avem și multe beneficii. La medicul de familie, primim pachetul de bază de servicii medicale, nu numai cel minim, cum este prevăzut pentru neasigurat, iar în spitale, farmacii, laboratoare, se beneficiază de gratuități atât în oferirea serviciilor în sine, cât și în ceea ce privește cazarea și masa, în cazul în care e nevoie de o internare. În schimb, dacă nu se mai plătește contribuția, sistemul nu mai validează persoana ca fiind asigurată și, implicit, nu mai beneficiază de servicii medicale gratuite, decât în baza pachetului minim.”
      Marius Ion Savin, președinte director general CJAS Bacău

      În ceea ce privește înscrierea la un medic de familie, acest lucru se poate realiza, chiar și ca neasigurat, doar că primește servicii medicale numai în baza pachetul minim.

      Câți plătesc efectiv la sistemul de sănătate

      În prezent, din datele statistice ale CJAS Bacău sunt aproape 495.000 de asigurați în sistemul de sănătate. Însă, dintre aceștia, doar puțin peste 130.000 plătesc efectiv contribuțiile aferente ca salariați, alături de persoane cu venituri din drepturi de proprietate intelectuală (281), persoane cu venituri din chirii (1.099), din activități agricole (1.385) sau liber – profesioniști (6.997). Restul sunt asigurați prin lege (fără a plăti contribuții), respectiv: copii până în 18 ani (136.359), dar și alte categorii de asigurați prin legile speciale: copii în plasament (800), persoane instituționalizate (984), coasigurați (24.399), femei însărcinate fără venituri (605), pacienți incluși în programe naționale de sănătate (587), șomeri în plată (3.207) etc.

      „Ață”, băcăuan pe viață

      Retras în această vară din activitatea competițională, Florin Lovin și-a propus să revitalizeze fotbalul din Bacău

      Trei într-unul. Promoție? Nu, meserie. La propriu și la figurat. Trei meserii (fotbalist, unic manager la ghetefotbalonline.ro și impresar) într-unul singur: Florin Lovin. De curând, „Ață”, așa cum îl strigă cunoscuții pe fostul mijlocaș de la FCM Bacău, Steaua, Munchen 1860 sau Astra,a pus ghetele în cui. Cele cu care juca, nu cele pe care continuă să le vândă on line. A rămas să se ocupe de celelalte două activități- ambele profitabile, ambele solicitante- care , evident,îi mănâncă o bună parte din timp. Cu toate acestea, Florin Lovin găsește vreme destulă și pentru familie („m-am lăsat de fotbal tocmai pentru a sta mai mult cu soția și cei trei copii”), dar și pentru un proiect revanșard: revitalizarea fotbalului băcăuan. „Mă doare să văd în ce hal a ajuns fotbalul din Bacău și voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a schimba lucrurile”.

      -„Ață”, ai jucat ultimul meci pe 28 mai: finala de Cupă a României pe care Astra a pierdut-o la penalty-uri în fața Voluntariului.
      -Da, dar trebuie precizat că eu am ieșit pe teren la scorul de 1-0 pentru Astra, deci în momentul în care trofeul era la noi în vitrină. Chiar am să insist să mi se treacă și această Cupă a României în palmares. (Izbucnește în râs).

      -Cum e viața departe de teren?
      -Mult mai frumoasă! O spun cu toată sinceritatea. Îmi petrec zi de zi cu familia, asta după ce în ultimii trei ani am făcut naveta.

      -Și chiar nu ți-e dor deloc de minge?
      -De la finala cu Voluntariul- mi-e și rușine să o spun- nu doar că nu am atins mingea, dar nici nu am făcut vreo alergare. Am fost foarte ocupat. Mai întâi a venit transferul lui Junior Morais, apoi a urmat cel al lui Budescu. Când să-mi mai fie dor de fotbal? 90 la sută din timp îl dedic impresariatului.

      -Care este cea mai mare realizare a ta ca fotbalist?
      -Poate va suna ciudat, dar cea mai mare satisfacție este că am apucat să joc pentru echipa cu care am ținut de mic copil: FCM Bacău. Am crescut cu visul de a juca pentru FCM Bacău și pentru echipa națională. Cea mai mare dezamăgire este nu am putut să-mi închei cariera la Bacău. Aș fi făcut-o chiar dacă ar fi fost vorba de Divizia B. Apropo de asta: colegii de la Astra au găsit pe net un interviu acordat Deșteptării în 2012 și în care spuneam că în România nu voi mai juca decât la Bacău. Prietenii de la Astra, mi-au trimis articolul pe WhatsApp, făcând tot felul de miștouri: „Păi nu spuneai că în România vei mai juca doar la FCM Bacău? De ce ai mai venit să câștigi titlul de campion alături de noi la Astra dacă tu aveai alte targeturi?”.

      -Bănuiesc că și titlul cu Astra poate fi trecut la mari realizări.
      -Sigur. Veneam după doi ani în care m-am bătut la retrogradare cu Oțelul și Chiajna, iar la Astra am găsit un grup formidabil, cu care am reușit lucruri fantastice. La mari realizări trec și transferul la Steaua, evoluțiile din grupele Ligii Campionilor și semifinala de Cupă UEFA. Aceasta din urmă poate intra însă lejer și la dezamăgiri, ținând cont că am fost la câteva minute de a juca cu trofeul pe masă. Și dacă tot am amintit de dezamăgiri, voi lăsa modestia la o parte și voi spune că, în opinia mea, meritam să joc măcar un meci pentru echipa națională. La un moment dat, eram al treilea stelist all-time cu meciuri în cupele europene, având 47 de prezențe; acum, la finalul carierei, ele sunt în număr de 63. Mi-am dorit foarte mult să evoluez sub tricolor. O spun ca unul care, atunci când eram copil, adunam toți vecinii din bloc la mine în uscător pentru a vedea meciurile de la Mondialul din ’94 și pentru a striga din toți rărunchii „Hai România”. În povestea asta cu convocarea la națională, am avut și ghinion. Pițurcă nu m-a plăcut, iar când a venit Răzvan Lucescu și aveam o șansă bună, am suferit o ruptură de ligamente la Munchen 1860.

      -Cei mai mari fotbaliști contra cărora ai jucat?
      -Ar fi mulți. Când întâlnești echipe precum Real Madrid, Valencia, Arsenal, Fiorentina, Roma sau Lyon, ai de unde alege. Mă voi opri la doar două nume. Primul e Raul; o legendă. Al doilea, argentinianul Riquelme din perioada Villareal; fantastic, pur și simplu fantastic. Îi ieșea totul.

      -Ca jucător, te-ai intersectat cu finanțatori precum Dumitru Sechelariu, Gigi Becali, Dan Adamescu și Ioan Nicolae. Impresii?
      -Contacte am avut mai mult cu Dumitru Sechelariu și cu Gigi Becali. Doi oameni asemănători din punct de vedere al faptului că doreau să aibă mereu controlul. Vorbim despre doi oameni pasionați de fenomen, cu deosebirea că, în timp ce Sechelariu investea în fotbal chiar din pasiune, Becali vedea și vede fotbalul în primul rând ca pe o afacere.

      -Ai avut destule „meciuri” cu Gigi Becali.
      -Am mai declarat-o: e dificil să lucrezi cu Becali, dar, totodată, și foarte profitabil. Țin minte că prima mea jumătate de an la Steaua a fost un infern. După fiecare meci, Gigi Becali îi spunea lui Walter Zenga: „Dacă-l mai bagi pe Lovin în echipă, te dau afară”. Apoi a început să mă aprecieze, iar astăzi suntem în relații chiar foarte bune. Poate a contat și faptul că, având personalitate, îl înfruntam mereu. Din zece pregătiri centralizate cu Steaua, cred că doar vreo două le-am făcut alături de prima echipă. În rest, eram trimis de patron la echipa a doua, pentru că spuneam mereu ceea ce credeam. Mi-am asumat întotdeauna lucrul acesta și nu m-am abătut niciodată de la principiile mele.

      -Cum se vede fotbalul băcăuan?
      -Trist, foarte trist. Pentru mine, Bacăul înseamnă enorm. Orașul acesta și echipa sa de fotbal m-au format ca fotbalist și ca om și de aceea mă mâhnește teribil să văd în ce hal a ajuns fotbalul aici. Oricum, nu voi sta cu mâinile în sân.

      -Concret, ce vei face?
      -Deocamdată, singurul om cu care am vorbit despre un restart al fotbalului băcauan a fost Dragoș Benea. Am vorbit cu el pentru că, dincolo de faptul că am lucrat împreună și îl cunosc, este unul dintre cei mai puternici oameni politici din zonă. Nu mi-a promis nimic, mi-a zis doar că va discuta cu ceilalți factori de decizie din județ, iar într-un final, răspunsul a fost că „fotbalul nu reprezintă o prioritate”.

      -Te-a descurajat?
      -Nu, în niciun caz! Într-o astfel de situație, cel mai confortabil ar fi să renunț. Numai că ar fi ca și cum mi-aș abandona familia. Fiind atașat de Bacău, continui demersurile.

      -Bun, și cum crezi că s-ar putea rezolva lucrurile?
      -Eu personal mă pot angaja la un target, dar nu la nivel de performanță. Pot doar să pun umărul. Esențial este ca oamenii cu putere de decizie din mediul public și din cel privat să fie aduși la aceeași masă. Ca băcăuan și ca fost fotbalist consider că am o responsabilitate în acest sens. Apoi, lucrurile trebuie să fie făcute cu transparență și să fie separate: Primăria să investească în infrastructură, iar restul activității fotbalistice să aibă ca suport investițiile din zona privată. Consider că nu e OK ca salariile în fotbal să fie acoperite din bugetul local.

      -Ai atins un punct nevralgic: infrastructura.
      -Fără un nou stadion, nimic nu se poate face. Vorbesc de unul nou, nu de unul renovat. Totul pleacă de la lipsa unei arene care să răspundă necesităților din vremurile actuale. Un stadion poate fi un punct de pornire în dezvoltarea orașului; ar crește și zona de business, ar crește și traficul aerian, ar înfrumuseța și orașul. Gândiți-vă că în Moldova nu s-a construit de la zero niciun stadion în ultimii ani. Și gândiți-vă la ce avantaje și-a creat Clujul prin Cluj Arena: meciuri internaționale, concerte, festivaluri. La fel s-ar putea face și în Bacău. Nu înțeleg de ce Primăria și, în speță primarul nu realizează beneficiile pe care le poate aduce fotbalul. Or, fotbalul fără un stadion pe măsură nu se poate dezvolta.

      -Un stadion nou costă. Și poate că, într-adevăr, nu e o prioritate.
      – Corect, dar să știi că, pentru a-ți da ca exemplu o altă prioritate, despre starea străzilor vom vorbi și peste zece ani. Ele necesită investiții permanente. Un stadion, în schimb, îl faci pentru 50 de ani, dacă nu chiar mai mult. În Bacău sunt foarte mulți copii care practică în mod organizat sportul-rege. Trebuie să ne gândim la viitorul lor, la viitorul nostru. Eu, unul, nu dezarmez!

      Comentator TV
      În 2018, Florin Lovin va comenta meciurile Campionatului Mondial din Rusia pentru TVR.

      Tricoul lui Beckham

      Florin Lovin deține o colecție impresionantă de tricouri de joc, rezultate în urma schimbului tradițional cu adversarii de la finalul partidelor. La loc de cinste se află tricoul lui David Beckham de pe vremea când englezul activa la Real Madrid. „La meciul tur, Steaua- Real Madrid, de pe Ghencea, din grupele Ligii Campionilor, într-un moment în care jocul era oprit, i-am propus lui Beckham să facem schimb de tricouri la finalul întâlnirii. S-a scuzat, spunându-mi că i-a promis tricoul unui copil, dar că putem rezolva problema la meciul de la Madrid”, povesteste Lovin, care continuă: „În returul de pe Bernabeu și uitasem de schimbul de tricouri. La final, eram pe tuneul care duce la vestiare, când aud cum mă strigă cineva: «Hei, Lovin». Mă întorc și-l văd pe Beckham cum își scoate tricoul și mi-l întinde. Fericit, am înhățat tricoul și am zbughit-o spre vestiare, când mă aud strigat din nou. Mă întorc și Beckham îmi spune: „Păi, ce faci? Nu-mi dai și tu tricoul tău?”.

      Samba do Brasil

      Când părea că planul merge ca pe roate și conspiratorii se pot bucura de putere, după ce au reușit să o demită pe președintă, ca într-o telenovelă sud-americană, cade ca un trăznet vestea: noul președinte, cel care a săpat-o cât a putut, cu sprijin intern și, mai ales extern, pe Dilma Rousseff, este anchetat pentru corupție.

      De data aceasta dovezile sunt clare, nici vorbă despre probe circumstanțiale ca în cazul lui Rousseff, care și-a pierdut funcția pe motiv că ar fi manipulat cifrele bugetare ca să ascundă deficitul.

      Ea a fost acuzată că a apelat la un truc bugetar numit în Brazilia „pedaladas” – o amânare a plății datoriilor către băncile de stat pentru a masca datoria publică în 2014. Auditorii independenți angajați de Senat au ajuns, însă, la concluzia, că acuzațiile nu se susțin.

      E drept, Dilma Rousseff a fost demisă de Parlament și în urmă unui spectacol grandios orchestrat de presă, Justiție și politicieni, care, la fel ca în România, au scos zeci de mii de persoane în stradă.

      Nu e lipsit de importantă nici că apropiați ai lui Michel Temer, cel care a preluat funcția de președinte, s-au întâlnit cu oficialii americani, inclusiv cu fostul ambsador al SUA în Brazilia, Thomas Shannon, implicat în mai multe lovituri de stat din regiune, inclusiv în cea din Honduras din 2009 sau Paraguay din 2012.

      Temer a fost numit președinte, însă, luni seară, procurorul general al țării a depus la Curtea Supremă acuzațiile de corupție la adresa președintelui în exercițiu, acuzații bazate pe înregistrarea unei convorbiri între acesta și un om de afaceri în care se vorbește despre mită. Rechizitoriul reprezintă punctul culminant al unei anchete de trei ani în care a fost investigată corupția de la cele mai înalte niveluri ale politicii și afacerilor braziliene.

      Campania anticorupție din Brazilia a condus la anchetarea a cinci foști și actuali președinți, precum și a unei treimi din guvern, o treime din Senat și un număr mare de deputați.

      În lumina recentelor evenimente, episodul din luna mai a anului trecut, când cotidianul brazilian „Folha de Sao Paulo” a publicat înregistrarea unei convorbiri dintre un ministru și directorul unei companii de transport, apare foarte interesant. Atunci, ziarul a publicat înregistrarea unei conversații între ministrul planificării, Romero Jucă și Sergio Machado, fost director al companiei Transperto, subsidiara a Petrobras, compania petrolieră implicată într-un monstruos scandal de corupție.

      Conform publicației, conversația, care a a vut loc cu câteva săptămâni înaintea suspendării Dilmei Rousseff, s-a concentrat pe ideea schimbării guvernului pentru a se opri scandalul de corupție.

      În Brazilia, președintele țării este și șef al Executivului, numirea lui Temer în funcția de președinte interimar fiind echivalentă cu o remaniere.

      A fost sacrificată Dilma Rousseff de către tabăra lui Temer în încercarea acestora de a-și salva pielea?

      A votat Parlamentul brazilian demiterea unui președinte împotriva căruia nu existau probe certe doar pentru a-l înlocui cu un vicepreședinte băgat până în gât în scandaluri de corupție?

      Ce rol au jucat presa, în special grupul Globo TV, și procurorii „incoruptibili” în acest scandal?

      Pagina 1

        CET se războiește cu asociațiile și după faliment

          Traian Rădulescu spune că nu se lasă de acest proces/foto: Ramona Ionescu

          – Asociația de proprietari nr. 3 din Bacău contestă facturile emise de CET Bacău (actual Thermoenergy) în perioada 2012-2015 – pentru că CET a intrat în faliment, conducerea asociației se judecă acum cu Sierra Quadrant, lichidatorul judiciar

          De aproape doi ani, Traian Rădulescu, președintele Asociației de proprietari nr. 3 din Bacău, se judecă cu Sierra Quadrant pentru o serie de facturi emise în anii 2012 – 2015. Traian Rădulescu a cerut instanței de judecată ca lichidatorul judicar să facă dovada consumurilor din perioada respectivă, pentru că, spune el, CET-ul a încasat sume de nedrept, în baza unor documente nejustificate. Din declarațiile lui Rădulescu reiese ca nici administrația Stavarache nu era străină de acest lucru, pentru că a atribuit subvenții nemeritate unor persoane fictive, care nu fac parte din Asociația de proprietari nr. 3.

          “A trecut mai bine de un an și jumătate de procese, timp în care reprezentanții Sierra Quadrant nu au prezentat documente certe care să justifice facturile emise pentru asociația noastră. De fiecare dată au invocat fel de fel de motive, iar când au venit cu documente în instanță, acestea nu corespundeau realității. Apar în listele cu beneficiarii de subvenții persoane care nu sunt în asociația noastră, iar facturile emise pentru consum sunt incorecte pentru că nu au mai citit gigacalorimetrele din anul 2010. Multe aparate nici nu mai există! Cum justifică consumurile?”, declară Traian Rădulescu, președintele Asociației de proprietari nr. 3.

          Acesta spune că gigacalorimetrele au fost montate înainte de anul 2002, nu au fost verificate metrologic, nu există date referitoare la citirea lunară a indexului la gigacalorimetre, drept pentru care nu este posibil să se facă un calcul referitor la consumul de energie termică. Expertul tehnic judiciar angajat de Asociația de proprietari nr. 3 consemnează că determinarea cantităților de energie termică aferente consumurilor blocurilor din asociație a fost făcut de CET în sistem parțial utilizând SET scări și coeficient Gcal/SET rezultat din consumul contorizat de Colegiul de Artă “George Apostu” care este alimentat la același punct termic.

          “Acest mod de determinare a cantităților de energie termică ce revin blocurilor utilizând SET scări și coeficient Gcal/SET aferent consumului contorizat de liceu nu poate fi aplicat blocurilor și scărilor din asociație pentru că nu este aceeași suprafață de încălzire, proprietarii apartamentelor au montate la calorifere robineți gradați și repartitoare de costuri permițându-le să închidă parțial sau total circuitul agentului termic pentru a plăti diferențiat”, precizează Neculai Scânteianu, expert tehnic judiciar.

          În plus, nici numărul de utilizatori dintr-un bloc nu este același cu numărul de utilizatori de la Colegiul de Artă “George Apostu”. În urma analizei făcute de expert reiese că liceul este contorizat, însă, asociația nu, deși ambele sunt alimentate din același punct termic. În concluzie, rezultă că nu poate fi făcută o paralelă între consumul contorizat de energie termică de la Colegiul de Artă “George Apostu” și cel de la scările de bloc din Asociația de proprietari nr. 3. În urma acestei expertize, reiese că facturile emise de SC CET SA Bacău către Asociația de proprietari nr. 3 (pentru perioada 15.07.2012 – 16.07.2015) nu au niciun fundament, iar cantitatea de energie facturată nu corespunde pretențiilor reclamantei. Față de cele prezentate, reprezentanții Sierra Quadrant nu fac comentarii suplimentare.

          “Pentru că este un proces în desfășurare, să lăsăm justiția să se pronunțe”, declară Dan Năstac, jurist consult la Sierra Quadrant.

          În replică, Traian Rădulescu le reamintește reprezentanților Sierra Quadrant că Articolul 275 din Codul Penal spune clar că: “sustragerea, distrugerea, reținerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani”.

          Sân-Chetru: credință, romantism, dor

          N-am știut decât după ce-am început să evadez din copilărie că Sânchetru (sic!) este, de fapt, Sfântul Petru, purtătorul cheilor raiului. Consătenii mei însă așa-i spuneau: Sânchetru. La Sân-Chetru, în familia mea era mereu mare animație. Cu noaptea în cap, în jurul orelor 2-3, tata pornea la un drum de 28 de km, în căruță, către iarmarocul / bâlciul / povestea fabuloasă a Sânchetrului de Bacău.

          Sosea acasă seara târziu, obosit, bine-dispus, cu slobozenie la istorisiri fantastice despre circari, scamatori și scrâncioburi, cu bucuria mărturisită a profitului reușit din afaceri cu o văcuță, un purcel, un berbecuț poznaș care avea să bucure oi multe… Mă „tortura” frumos până când scotea din buzunar un nou Hopa-Mitică. Mă bucuram de parcă primeam cea mai frumoasă jucărie din lume. Într-o dimineață de Sân-Chetru a murit tata. Mama a sintetizat cu lacrima: „De ani și ani, la ora asta, când și-a dat duhul, pleca la Bacău, către Sân-Chetru. Acum a plecat către celălalt Sân-Chetru… Mereu către Sân-Chetru”…

          Copil, mi-am dorit mereu să ajung la un Sân-Chetru de Bacău. Dar n-am ajuns niciodată. După moartea tatei am vrut să-mi rămână în memorie doar istoriile fabuloase ale acelui Sân-Chetru romantic pe care tata le depăna ca o altfel de Seherezadă cuceritoare.

          Astăzi, Sân-Chetru este dor de tata, dor de fabulos…

          Abia evadat din adolescență, eu, ortodoxul, i-am povestit regretatului / grozavului preot catolic Ciceu, din Frumoasa, despre „Sânchetrul meu”, cel din istorisirile tatei: înghițitori de flăcări și săbii, Vasilică și Mărioara, omul cu limbă de bou, femeia-șarpe, pitici care-i snopesc în scatoalce pe uriași, scârțâitul carelor care asediau din toate părțile Bacăul… Apoi, preotul mi-a depănat seducător istoria Sfântului Petru.

          Ultima dată mi-a spus: „Sf. Petru a răvășit tulburător / minunat istoria Credinței”. Peste vreo cincisprezece ani am vrut să-l revăd. Voiam să-mi dezvolte această sinteză. M-a întâmpinat un alt preot: „Trebuie să fii cel îndrăgostit de Sânchetru. Te-a așteptat mult. Voia să-ți mai povestească despre Sf. Petru. N-a mai putut aștepta… Spunea mereu că tatăl tău, aflat mereu în drum către Sân-Chetru, a ajuns, cu siguranță, la el. Nu se poate ca una așa călător să nu-și atingă ținta. Așa credea el…” Dor, dor, dor. Dor și credință de Sân-Chetru…

          Maria Șalaru și Festivalul „Bobocel de la Bacău”, la ceas aniversar

          Iubitorii cântecului popular românesc au parte de o nouă surpriză plăcută oferită de cunoscuta și îndrăgita interpretă Maria Șalaru. Astfel, în zilele de marți, 4 iulie, și miercuri, 5 iulie, Asociația Culturală „Floricica”, condusă de Maria Șalaru, organizează, împreună cu Primăria Municipiului Bacău și în colaborare cu Școala Populară de Arte și Meserii, a XV-a ediție a Festivalului Național „Bobocel de la Bacău”, concurs de interpretare vocală a cântecului popular românesc.

          Evenimentul va avea loc pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan”, va fi prezentat de actorul Radu Bogdan Ghelu și va fi înregistrat pentru o difuzare ulterioară de către Etno Tv.

          În concursul propriu-zis, care se va desfășura marți, 4 iulie, de la ora 19.00, vor participa 26 de concurenți din Alba, Botoșani, Bihor, Bacău, Gorj, Galați, Iași, Neamț, Sălaj, Tulcea și Vaslui, care vor concura pe trei categorii de vârstă: 10-12 ani; 12-16 ani; 16-18 ani. Concurenții vor interpreta un cântec de factură lirică, doină, acapela și un cântec acompaniat de orchestra Cristian Năstase.

          Cea de-a doua zi a festivalului va fi rezervată festivităților de premiere, în Gala Laureaților susținând recitaluri Anton Achiței, Maria Șalaru, Constantin Bahrin, Lucica Păltineanu, Ion Drăgan, Leontina Farcaș, Ștefan Deaconița, Claudia Martinica, Cristinel Iordăchioaia, Maria Costioaia, Pamfil Roată, grupurile „Boboceii” din Bacău, „Muguri de Stejar” și „Gospodinele” din Deleni – Iași. Intrarea publicului la Festivalul „Bobocel de la Bacău” este gratuită.

          „Această perioadă este foarte importantă pentru mine pentru că împlinesc 60 de ani de viață, 40 de ani de carieră artistică, 35 de ani de carieră didactică, iar cel mai mic «copil» al meu, «Bobocelul», face 15 ani. Este un moment unic iar la ceas aniversar vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în toate realizările mele.”
          Maria Șalaru

          Juriul festivalului este format din: Eugenia Florea – etnofolclorist și realizatoare de emisiuni folclorice la Radio România, Roxana Gibescu – Casa de Discuri Electrecord, Maria Tănase Marin – interpretă de muzică populară și realizatoare de emisiuni la TVR, Daniela Bîrzu – profesor la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, Marinela Potârniche – inspector școlar secțiunea Arte la Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Constantin Bahrin – realizator emisiuni la Radio Iași și TV Apolonia.

          Reguli noi pentru taximetriștii Bacăului

            Aleșii băcăuanilor se vor întâlni joi, la Centrul de Afaceri și Expoziții, pentru a dezbate și vota proiectele promovate de Cosmin Necula, primarul municipiului, Constantin Scripăț și Dragoș Ștefan, viceprimari.

            Pe ordinea de zi sunt 20 de puncte. Unele dintre acestea vizează instituții și organizații, altele, persoane fizice. În prima categorie intră hotărârea care va modifica programul de investiții pentru anul 2017, proiectele privind aprobarea statului de funcții al Primăriei Bacău, a organigramei Poliției Locale a Municipiului, Teatrului Municipal „Bacovia” și Direcției Publice de Evidența Persoanei.

            Tot joi va fi analizată și oportunitatea asocierii cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău în scopul organizării Campionatului de Înot al Ministerului Afacerilor Interne și propunerea de premiere a sportivului Ionuț Ilie și antrenorului George Călin, de la CSȘM Bacău.

            Aleșii vor mai analiza Regulamentul privind organizarea și desfășurarea serviciului local de transport în regim de taxi, modificările având drept scop creșterea siguranței pasagerilor și disciplinarea conducătorilor auto. Va fi votată și lista proiectelor care vor primi finanțare nerambursabilă în 2017.

            Alte proiecte ale ședinței CL Bacău de joi au ca obiect concesionări de teren și extinderi de locuințe particulare. Tot între cele care vizează persoane fizice se află stabilirea chiriilor pentru locuințele ANL (care vor fi semnificativ mai mici decât anul trecut) și a cotei autorităților locale pentru titularii de contract care au împlinit 35 de ani. În fine, 47 de familii care au împlinit 50 de ani de la data încheierii căsătoriei până pe 19 iunie 2017 vor fi premiate cu 500 de lei.

            AVANCRONICA MUZICALĂ: Concert final

            Sunteți invitați în această seară la Concertul final al Cursurilor internaționale de dirijat. La ediția a XIV-a au participat șase cursanți din S.U.A, Hong Kong, Mexic, România. Ediția a fost organizată de profesorii Ovidiu Bălan și Charles Gambetta (S.U.A), în memoria inițiatorului și principalului mentor, Robert Gutter. Trompetista Rebecca Vendemo a studiat la New York și a lucrat la Metropolitan Opera și New York Philharmonic.

            Își fondează propria orchestră, pe care o dirijează, Spring Hill Orchestra (SHO) din Tennessee. Daniel Bukin este asistent dirijor la Symphony Orchestra and the Triad Area Medical Orchestra. A studiat dirijat la University of North Carolina School of the Arts și este pasionat de teatrul muzical, având mare succes cu versiunea la Peter Pan. Francis Ku este dirijor asistent la University of Texas, la Arlington Symphony Orchestra.

            A studiat vioara. Participă la Cursurile de dirijat din 2016 în Bacău și câștigă selecția la a XIV-a ediție International Conductors Workshop and Competition din Atlanta. Cu o demostrată abilitate de a adapta variate genuri muzicale ansamblului simfonic, Alberto De Loza II a fost invitat să dirijeze orchestre prestigioase din Mexic. El este dirijor la Alica Orquesta Filarmonica și CEO la RCM Revolucionamos la Cultura Musical.

            Andrew King este dirijor asistent la Irvine Classical Players Youth Orchestra și din 2015 la Orange County Youth Symphony Orchestra. Este un muzician complex: cântă, dirijează, predă. Absolvent al secţiei de dirijat-orchestră de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Radu Oțel este conf. univ. dr., colaborator la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra Neamţ.

            Cei șase dirijori vor prezenta publicului, în propria versiune dirijorală, apreciate lucrări din creația compozitorilor: B. Bartók, J. Brahms, J. Sibelius, P.I. Ceaikovski, R. Strauss, A. Dvořák.

            Ozana Kalmuski Zarea

            Programul Hramului Bacăului

              La Hramul Bacăului vor veni și fetele de la Selfie

              Între 29 iunie și 2 iulie, în Bacău au loc serbările dedicate Hramului orașului, ai cărui patroni spirituali, sfinții Petru și Pavel sunt sărbătoriți astăzi. Primăria a aprobat ca spectacolele să se desfășoare pe strada Pictor Aman, zona din fața Stadionului din Bacău, de la intersecția cu strada Erou Ciprian Pintea până în dreptul zonei de acces a porții B a Stadionului.

              Joi

              Ansamblurile folclorice Stejarelul, Ciobănașul, Maria Salaru și Boboceii, Floricica de la Munte
              Taraful Cristi Năstase
              George Cojocarescu
              Maria Dragomiroiu
              DJ Cip & Larisa

              Vineri

              Maria Tătaru
              Ansamblul folcloric Plaiuri băcăuane
              Ioan și Veaceslav Brinzari (Rep. Moldova)
              Ștefania Pătru
              Andrada Bratoveanu
              Dragoș Lungu Band
              Anda Adam

              Sâmbătă

              Școala Steluțelor
              Ansamblul folcloric Moinesteanca
              Taraful Cristi Năstase
              George Cojocărescu
              Mihaela Iordache
              SELFIE (foto)
              Jean de la Craiova

              Duminică

              Ansamblul folcloric Mugurașii de la Agăs
              Ansamblul folcloric Meleaguri Letene
              Oltița Todircă
              Nicu Chirită
              Ștefania Pătru
              Ionuț Sidău
              Grupul Potențial
              Jorge & Bând

              Comandament de urgență la Prefectură: Cum ne protejăm de caniculă

                Valentin Ivancea, subprefectul județului Bacău, a participat miercuri, 28 iunie, la o videoconferință care a vizat măsurile privind apărarea împotriva temperaturilor extrem de ridicate din următoarele zile. Comandamentul de caniculă a fost convocat și condus de Carmen Daniela Dan, ministrul Afacerilor Interne, și Florian Dorel Bodog, ministrul Sănătății.

                Alături de subprefectul Valentin Ivancea, la videoconferință au participat șefii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Direcției Județene de Sănătate Publică, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, reprezentanții societăților de distribuție și furnizare a energiei electrice și ceilalți membri ai Comitetului județean pentru situații de urgență.

                „În cadrul videoconferinței au fost analizate măsurile ce trebuie dispuse pentru diminuarea fenomenului de caniculă, verificarea stocurilor de medicamente de urgență, respectiv amenajarea și stabilirea punctelor de prim ajutor la nivelul primăriilor din județ, a lăcașelor de cult și în alte spații dotate cu sisteme de climatizare și a rezervelor de apă la nivelul spitalelor, precum și informarea populației județului prin mass-media asupra riscului de expunere la soare în intervalul orar 11 – 18”, arată Valentin Ivancea, subprefectul județului Bacău.

                În videoconferința de miercuri au fost stabilite, pe lângă aplicarea planului pentru diminuarea efectelor negative ale fenomenului de caniculă, și următoarele recomandări privind protecția populației:

                – Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții iau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);

                – Se recomandă haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;

                – Se recomandă consumul a 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);

                – Se recomandă consumul de fructe si legume (pepene, prune, roșii) iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); se vor evita băuturile ce conțin cofeina (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;

                – Se vor evita alimentele cu un conținut sporit de grăisimi, în special de origine animală;

                – Se va evita consumul de alcool, care deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;

                – Se va menține legătura cu persoanele vârstnice (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora;

                – Nu vor fi lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
                – Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;

                – Persoanele care suferă de diferite afecțiunii își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;

                – Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea ritmului activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

                Week-end la piscină, în Comănești

                  Comăneștenii se vor trata de căldura toridă a acestui week-end la noua piscină construită de primărie în Complexul de Agrement Trotuș, de pe malul râului care străbate orașul. Balonul presostatic care protejează piscina pe vreme rea a fost scos în cursul zilei de joi, 28 iunie, iar noua piscină a rămas sub soare și sub cerul liber.

                  La piscină sun pregătite 100 de șezlonguri, dar vor mai fi aduse 100. Practic, în Complexul de agrement sun două piscine, una, de dimensiuni reduse, fiind destinată copiilor. Tot acolo mai sunt, însă, și două căzi de jacuzzi. „Mai avem, alături – a precizat Viorel Miron – încă un teren pe care ne pute extinde. De asemenea, vrem să modernizăm și ștrandul vechi, mai mare decât piscina, dar vom mai face și alte investiții în acest domeniu”.

                  Prețul unui bilet de acces la piscină este de opt și de 15 lei, dar pot fi solicitate și abonamente.

                  Comănești este un oraș în apropierea munților. Căldurile toride nu sunt obișnuite aici, dar dacă apar disconfortul poate fi alungat fie la Complexul de Agrement, fie chiar pe splendida faleză de doi kilometri construită pe malul Trotușului, în preajma complexului. În complex, amatorii de mișcare au la dispoziție și noua sală de sport, cu teren de handbal și săli pentru gimnastică sau balet.

                  „Piscina – spune primarul Viorel Miron – a fost construită cu fonduri europene și cu bani din contribuție locală. Nu am putut permite accesul la piscină până acum pentru că nu reușit să angajăm salvamar, deși am scos de trei ori la concurs acest post. Însă am făcut un contract cu o asociație care ne asigură aceste servicii”.

                  Doi băcăuani pe lista noului Guvern

                    Pe lista noului Guvern anunțat de Liviu Dragnea se regăsesc numele a doi băcăuani: fostul primar al Moineștiului, Viorel Ilie, la relația cu Parlamentul și Lucian Șova, la Comunicații.

                    Guvernul Tudose va avea trei vicepremieri — Sevil Shhaideh (PSD), Grațiela Gavrilescu (ALDE) și Marcel Ciolacu (PSD) — fără portofoliu.

                    Sevil Shaideh rămâne ministru al Dezvoltării Regionale, Florian Bodog — ministrul Sănătății, Tudorel Toader — ministru al Justiției. Adrian Țuțuianu a fost propus să preia portofoliul Apărării.

                    Din noul cabinet fac parte: Lucian Romașcanu — propus ministrul Culturii și Identității Naționale, Liviu Pop — propus ministrul Educației Naționale, Ionuț Mișa — propus ministru de Finanțe, Carmen Dan — propusă ministru al Afacerilor Interne, Teodor Meleșcanu — propus ministru al Afacerilor Externe, Grațiela Gavrilescu — propusă ministrul Mediului, Lia Olguța Vasilescu — propusă ministrul Muncii și Justiției Sociale, Rovana Plumb — propusă ministru delegat pentru Fonduri Europene, Petre Daea — propus ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Mihai Fifor — propus ministrul Economiei.

                    Toma Petcu a fost propus ministru al Energiei, Tudorel Toader — la Ministerul Justiției, Răzvan Cuc — la Ministerul Transporturilor, Doina Pană — la Ministerul Apelor și Pădurilor, Lucian Șova — la Ministerul Comunicațiilor, Gabriel Petrea — la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social.

                    De asemenea, Marius Alexandru Dunca a fost propus ministru al Tineretului și Sportului, Mircea Titus Dobre — ministrul Turismului, Andreea Păstîrnac — ministru pentru Românii de Pretutindeni, Ilan Laufer — ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Viorel Ilie — ministru pentru Relația cu Parlamentul, Victor Negrescu — ministru delegat pentru Afaceri Europene, Lucian Georgescu — ministrul Cercetării și Inovării.

                    AGERPRES

                    Mădălina Rotaru ne invită “În grădina de la moară”

                    Mădă ne dă întâlnire pe 1 iulie, la ora 16.30, la Berăria Valhalla să ne prezinte “copiii ei cu rime”, așa cum îi place să-și numească poeziile

                    Ziarista și scriitoarea Mădălina Rotaru a devenit cunoscută publicului băcăuan încă din anul 2011, atunci când a debutat cu volumul de poezii intitulat “La un pahar de rouă”. Iată că după șașe ani de zile, Mădălina Rotaru, a fost descoperită de echipa de la Casa de Pariuri Literare și convinsă să scoată pe piața cărților volumul “În grădina de la moară”, prima carte din colecția “Cărțile Mădălinei” ediție Zgubirlic, editată de Casa de Pariuri Literare.

                    După două lansări de carte în București, una la Bookfest și cealaltă la Un Teatru, Mădălina Rotaru își va prezenta grădina cu povești în Bacău, pe terasa berăriei Valhalla. În cazul în care va ploua, evenimentul se va ține în interior și nu va fi amânat sub nicio formă. Lansarea de carte va fi moderată de Laura Huiban, iar din partea editurii va veni Tudor Bogdan Alexandru. Mai multe detalii legate de carte, poezii și proiecte vom afla împreună la fața locului, chiar de la autoare.

                    ”În grădina de la moară” este un volum de poezii pentru suflete de copii. Așa că vă aștept și pe voi, cei mari, dar și pe cei micuți, să ne jucăm și să pătrundem tainele grădinii cu povești. Scriu și desenez cu emoție și cred că literatura pentru copii este, ca destinație, o bucurie pentru cititorul de toate vârstele și ca punct de plecare, o terapie pentru scriitorul ei. Versific, nasc rime și mă joc. Găsesc rime la firul ierbii în care, copil fiind, trăiam, fără temeri, nemuriri”, declară Mădălina Rotaru.

                    Mădă este o visătoare și o ființă sensibilă. Când are o revoltă sau o emoție profundă, scrie și desenează. Astfel se exprimă ea față de cinismul, ura și furia pe care le simte uneori venind agresiv dinspre exterior, spre ea. Am întrebat-o de unde îi vine inspirația și a răspuns că toate scrierile ei sunt adevărate, inspirate din realitate. În volumul care va fi lansat în Bacău pe 1 iulie, cititorii vor regăsi poezii scrise în perioada 2011 – 2016. Proiectele Mădălinei nu se opresc însă aici.

                    Ele vor avea continuitate, o data cu reeditarea volumului de debut “La un pahar de rouă”, apoi va fi ocupată cu punerea în scenă a trei piese de teatru pentru copii, iar printre acestea ne va povesti și despre “Camera cu jucării”, o carte cu și despre Elisa, fetița Mădălinei și a lui Marian Rotaru.

                    Apariția cărții a fost sprijinită de Colorex Paints Iași, Asociația Betania, Romchim Protect, Asociația ”Dumitru Sechelariu”, Elitemob, Dendro Proiect și Studio R Bacău.

                    Accident produs de o șoferiță de 17 ani

                      La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Bacău au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

                      Din primele verificări a rezultat că o tânără de 17 ani, posesoare a permisului de conducere categoriile AM şi B1, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Donici din Bacău, a surprins şi accidentat un bărbat de 40 ani, din Bacău, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să se asigure.

                      În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 40 ani, care a fost examinat de către personalul medical aflat în ambulanţa sosită la faţa locului, refuzând transportarea la Spitalul Judeţean Bacău, în vederea continuării investigaţiilor medicale.

                      Tânăra de 17 ani a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg-l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                      În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                      Un sfert de secol de festival: Ion Drăgoi, violonistul desăvârşit

                      Din respect, dragoste şi admiraţie pentru marele violonist Ion Drăgoi, din 1992, din iniţiativa directorului Ansamblului Folcloric Profesionist „Busuiocul”, Petre Vlase, în Bacău se organizează un festival de muzică populară, vocală, instrumentală şi coregrafie, ce poartă numele lui Ion Drăgoi.

                      Ajuns la cea de-a XXV-a ediţie, anul acesta, importanta manifestare are loc joi, 29 iunie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, de la ora 16.00. Ca de fiecare dată, ca urmare a profesionalismului, calităţii şi autenticităţii muzicii, portului şi virtuozităţii soliştilor invitaţi, Festivalul „Ion Drăgoi” a devenit de talie naţională, fiind realizat în colaborare cu Televiziunea Română.

                      Pe scena Teatrului de Vară, amatorii de folclor autentic vor avea ocazia să urmărească în direct formaţii, grupuri, solişti, ansambluri folclorice din Bacău şi din mai multe zone etnogrfice ale ţării, cât şi din Republica Moldova, sub conducerea muzicală a lui Mihai Gherghelaş, în regia şi coregrafia maestrului Petre Vlase.

                      Ediţia a XXV-a va fi dominată de o interesantă paralelă între folclorul, ca izvor al creaţiei marelui compozitor George Enescu (la loc de cinste fiind Rapsodia a II-a) şi originalele melodii culese de pe aceleaşi meleaguri de Ion Drăgoi.

                      Vor evolua în festival Alexandru Pugna, Anuţa Motofelea, Ruxandra Pitulice şi Gheorghe Rizea, Zinaida Bolboceanu, Georgiana Păduraru, solişti şi dansatori ai Ansamblului „Busuiocul”, Taraful „Iancu Jianu”, din Olt, „Stejarii” din Brusturoasa, Viorica Ciubotaru şi Tatiana Profiriu din Basarabia etc. Un spectacol de excepţie, în memoria unui artist inegalabil.

                      Voiau să vândă un televizor furat de pe terasa unui restaurant

                        La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 11.00, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au identificat două personae, respectiv un tânăr de 19 ani şi altul de 20 ani, ambii din judeţul Vrancea, în timp ce ofereau spre vânzare, cu suma de 900 lei, un televizor LCD.

                        Cu ocazia verificărilor şi cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că cei doi tineri au sustras, în noaptea de 26 spre 27 iunie a.c., de pe terasa unui restaurant din municipiul Adjud, plasma oferită spre vânzare, la nivelul Poliţiei Municipiului Adjud existând o plângere în acest sens.

                        Cercetările continua sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                        Ungureni: Trupul bărbatului înecat în lacul Bibireşti a fost găsit

                          FOTO: ISU Bacău

                          În această dimineaţă, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au adus la mal trupul neînsufleţit al bărbatului de 38 de ani care s-a înecat, luni, în lacul Bibireşti, din comuna Ungureni.

                          Potrivit martorilor, acesta ar fi încercat să treacă lacul înot, dar la un moment dat ar fi ridicat mâinile şi a dispărut în apă.

                          Doi tineri au sărit imediat după el şi au înotat până la locul unde l-au văzut ultima dată, dar nu l-au mai găsit. Ei au fost cei care au sunat la 112 şi au chemat pompierii.

                          Salvatorii au început căutările imediat şi au continuat misiunea şi marţi.

                          Aceasta este a doua persoană înghiţită de ape în doar câteva zile. Sâmbătă seară, un băiat de 18 ani, din Filipeşti, s-a înecat în râul Siret, în care intrase să se răcorească.

                          Cod galben de caniculă

                            26 din cele 41 de județe ale țării, între care și Bacău, vor fi, mâine, sub cod galben de caniculă, între orele 8.00 și 22.00.

                            În cursul zilei de joi, 29 iunie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Disconfortul termic va fi accentuat – indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi.

                            Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 34…36 de grade, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade, îndeosebi în regiunile extracarpatice.

                            La nivelul municipiului Bacău s-au aprobat măsurile necesare pentru protejarea populației în perioadele caniculare, în acest sens urmând a fi deschise punctele de prim ajutor, respectiv cele șase puncte de distribuire a apei potabile. Acestea vor fi deschise în intervalul orar 10.00 – 17.00, conform recomandării Direcției de Sănătate Publică Bacău, în intervalul 29 iunie-1 iulie, cu posibilitatea prelungirii în cazul emiterii unei noi avertizări meteorologice.

                            Punctele de distribuire a apei potabile pe raza municipiului Bacău sunt următoarele:

                            – Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, str. Ștefan cel Mare, nr. 17A;
                            – Biserica Ortodoxă ”Sf. Neculai”, B-dul Unirii, nr. 4;
                            – Teatrul Municipal Bacovia, str. Iernii, nr.7;
                            – Casa de Asigurări de Sănătate Bacău;
                            – Biserica Ortodoxă ”Sf. Dumitru”, str. Narciselor, nr. 2;
                            – Serviciul Public de Evidență a Persoanelor, str. Henri Coandă, nr. 2.

                            ULTIMELE ȘTIRI