Acasă Blog Pagina 2803

Când românii au ucis români

Dacă de momentul 28 iunie 1940, când România a fost nevoită să cedeze Basarabia s-a vorbit în ultima perioadă, de evenimentele petrecute un an mai târziu, la Iași, nu s-a scos o vorbă. Avem o memorie extrem de selectivă, din păcate și asta nu e bine pentru că nu reușim să învățăm din greșelile trecutului.

Așadar, între 27-29 iunie 1941, la Iași are loc pogromul evreilor; peste 14.000 de cetățeni români sunt uciși în localitate sau în „trenurile morții” pentru vina de a fi evrei.

Deși s-a afirmat, ulterior, că acțiunea a fost realizată de Armata Germană, dovezile sunt clare: totul a fost coordonat de autoritățile românești care au identificat, întâi, populația evreiască, deoarece, după cum suna ordinul lui Antonescu, „Ministerul de Interne trebuie să-i știe, să le interzică circulația și să fie în măsură a face cu ei ceea ce voi ordona, când va veni momentul oportun”.

„Momentul oportun” a sosit peste câteva zile. La 25 iunie au început să fie semnalizate casele creștinilor, cu cruci vopsite pe pereți. Pe 27 iunie, Antonescu a ordonat „curățarea orașului Iași de evrei”.

Soldații ucid 400 de evrei la Sculeni, lângă Iași, sub acuzația că ar fi semnalizat inamicului bolșevic. Soldații întâi jefuiesc populația și violează femeile, victimele fiind puse, apoi, să-și sape groapa.

Noaptea se semnalează focuri de armă trase asupra trupelor românești care se îndreaptă spre front.

Prefectul de Iași raportează că „se caută de către anumiți indivizi să arunce vina asupra evreilor din oraș cu scopul de a ațâța armata germană și romană, precum și populația crestină contra evreilor, pentru a da loc la uciderea în masă a acestora”. Pentru acest raport prefectul este destituit și trimis pe front.

Soldații sunt trimiși pe străzi să ucidă evreii sau să-i aresteze. Cei arestați sunt îngrămădiți în vagoane de tren în care mortalitatea e de 80% deoarece trenurile nu au o destinație ci merg cu viteză foarte mică prin caniculă înainte și înapoi între diferite gări.

Dar la pogrom nu au participat doar soldații sau polițiștii care au primit ordin în acest sens; mii de cetățeni-atât bărbați cât și femei- s-au oferit voluntari pentru a arăta militarilor care sunt casele evreiești. Casele erau jefuite, apoi, împreună cu militarii români și germani și cu polițiștii.

O parte dintre cei implicați în pogrom au fost judecăți după război și condamnați la moartea sau la închisoare pe viață.

Festivalul Antic TAMASIDAVA

    În perioada 7-9 iulie, în Parcul Gherăieşti, din municipiul Bacău, se va desfăşura, în premieră în Bacău, Festivalul Antic Tamasidava, organizat de Asociaţia Română de Marketing AROMAR, în colaborare cu Asociaţia Culturală Geto-Dacii din Moldova (Iaşi), la care au mai fost invitate Asociaţiile Historia Renascita-Geto-Dacii Subcarpatici (Piteşti), Terra Dacica Aeterna (Cluj), Asociaţia Culturală pentru Istoria Vie-Garda Apulum (Alba Iulia) şi Nimfele Dace&Vox Dacorum (Zalău).

    „Festivalul Antic TAMASIDAVA va prezenta istoria, obiceiurile, stilul de viaţă şi obiectele din perioada dacilor. Având în vedere că în apropiere de Bacău se află ruinele cetăţii dacice Tamasidava ne-am propus ca în acest an să începem un proiect de viitor care să cuprindă informarea cetăţenilor despre această cetate antică dar şi să îi implicăm în activităţile geto-dacilor, reproduse de artişti din toată ţara”, ne-a informat Pavel-Ciprian Grigore, reprezentant al asociaţiei Aromar.

    Organizatorii au pregătit în cele trei zile de festival un program bogat pentru cei care iubesc istoria transformată în spectacol, care cuprinde evenimente culturale, ştiinţifice, cât şi spectacole de reconstituire istorică, paradă de costume antice, ateliere antice destinate copiilor, târguri de sclavi, jocuri de gladiatori, lupte între daci şi romani etc.

    Pentru cititorii noştri, astăzi prezentăm câteva informaţii despre Tamasidava, oferite de arheolog Lăcrămioara Elena Istina, şef secţie Arheologie – Istorie, a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu.

    Tamasidava – cetate dacică în calea romanilor

    Una dintre cele mai importante dave (cetate întărită) descoperită de arheologii băcăuani este cea de la Răcătău – Horgeşti, fiind identificată ipotetic cu Tamasidava, din harta realizată de Ptolemeu în secolul al II-lea d.Hr. Aşezarea este situată pe terasa stângă a Siretului, la 4 km est de sat, pe teritoriul fermei din localitate, şi la 3 km de Pînceşti.

    Partea principală, acropola, este apărată de malul abrupt al terasei, la poalele căreia se află apa Siretului, iar în partea accesibilă este fortificată cu un şanţ de apărare, care separă acropola de restul aşezării civile, întinsă pe câteva hectare, zonă în care cercetările arheologice au fost sporadice.

    Cercetarea arheologică sistematică a demarat în anul 1969, efectuată timp de aproape 30 de ani de arheologul Viorel Capitanu (Muzeul de Istorie Bacău) şi, în anumite perioade de Vasile Ursachi (Muzeul de Istorie Roman). “Pe baza hărţii lui Ptolemeu, la începutul sec. XX, ca urmare a noii deschideri spre cercetarea arheologică, arheologii băcăuani au urmărit în teren amplasarea cetăţilor dacice. Prima a fost descoperită cea de la Brad (Negri), identificată a fi Zargidava, cercetată de arheologul romaşcan Vasile Ursachi, apoi Tamasidava, de la Răcătău (Horgeşti).

    Au fost identificate trei epoci istorice: epoca bronzului (cultura Monteoru), prima epoca a ferului (Hallstatt) şi epoca geto-dacă, secolele I î.Hr.-I d.Hr, cercetări care au scos la iveală faptul că locuirea cea mai intensă în acest punct datează în epoca geto-dacică, în cele doua secole de existenţă a Cetăţuiei, pe cinci nivele”, ne-a declarat arheologul Lăcrămioara Elena Istina, şef secţie Arheologie-Istorie, a Complexului Muzeal “Iulian Antonescu Bacău.

    Tezaur de excepţie la Tamasidava

    În urma cercetărilor s-a constatat că “Cetăţuia” avea rol de apărare în calea năvălitorilor, dar şi de atac, o demonstrează aşezarea (pe malul unei ape), şanţul de apărare de şase metri, apoi geto-dacii au construit un zid de apărare, din lemn cu pământ, descoperirea unor fragmente de armament. Patrimoniul descoperit şi valorificat este imens şi valoros, peste 4000 de piese, care se găseşte în Muzeul de Istorie din Bacău, o parte în expoziţia permanentă, cea mai mare, în depozite, tezaurul din aur face parte din expoziţia naţională, itinerantă, sub egida Institutului Naţional de Arheologie.

    “Din epoca bronzului se remarcă descoperirea tezaurului format din şase inele tip buclă din aur, 35 de mărgeluţe, tot din aur, păstrate într-un vas de lut, tezaur reunit într-o mare expoziţie, cu obiecte din aur, provenite de la 33 de muzee din ţară. Tot aici putem remarca foarte multe obiecte din os, frumos sculptate. Din epoca geto-dacică clasică (sec. I î.Hr. – sec. I d. Hr.), epoca carpilor, avem material foarte mult, o parte încă necercetat. Tipic pentru această perioadă sunt vasele tip căţuie, specifice numai dacilor, prezente în tot arealul geto-dacic”, afirmă arheologul Lăcămioara Istina, care va relua anul viitor cercetările la Tamasidava.

    De la Tamasidava avem monede romane, obiecte din fier foarte frumoase, practice, dar mai ales ceramică, lucrată manual dar şi la roată, amfore, strecurători etc. Tamasidava povesteşte mai bine de două secole de istorie a geto-dacilor pe aceste meleaguri, istorie militară, civilă, obiceiuri, meşteşuguri, dar mai ales despre rezistenţa şi continuitatea acestei populaţii pe acest teritoriu.

    “Cetăţuia” nu şi-a spus ultimul cuvânt

    A venit însă criza, arheologia fiind o victimă a reducerii drastice a alocărilor bugetare, astfel că ele încetează, în 1997 şi la Tamasidava, nu înainte de a fi salvat de la distrugere Tumulul 5 (movilă artificială, conică sau piramidală, din pământ sau din piatră, pe care unele popoare din Antichitate o înălțau deasupra mormintelor – s.n.). Cu finanţare de la Ministerul Culturii, cercetările sunt reluate în 1998, de arheologul Vasile Ursachi, de la Muzeul din Roman, Lăcrămioara Istina, Cristinel Plantos (Muzeul Bacău), care, până în 2002, au finalizat de cercetat movila, fiind descoperite patru amfore, 80 de vârfuri de săgeată din fier, o fructieră, o cataramă din fier, placată cu aur, o mărgeluţă din aur, semn că Tamasidava nu şi-a epuizat secretele.

    Ei sunt numărul 1

    FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu” a câștigat turneul de sub Pietricica la două categorii de vârstă: 2006 și 2008

    Pe unde merg, obișnuiesc să facă legea. Și, evident, să cucerească medalii. De cele mai multe ori, medalii de aur. Așa s-a întâmplat și la prima ediție a turneului „Gold Cup Piatra Neamț”, la care FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu” s-a laureat campioană la două categorii de vârstă: 2006 și 2008. Pe lângă cele două locuri 1, băcăuanii și-au trecut în cont și un loc 4 cu echipa formată din copii născuți în 2009. „A fost un turneu foarte bun, un turneu care, în anii următori, va crește mult”, a spus antrenorul grupei de vârstă 2006, Șerban Neamțu despre competiția organizată de fostul fotbalist al Ceahlăului, Florin Axinia.

    De notat faptul că doi jucători de la FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu” și-au adjudecat și două distincții individuale, Cosmin Popescu fiind desemnat MVP-ul turneului la 2006, iar Tudor Coșa cel mai bun portar la 2008.

    Rezultate FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu” la 2006: 7-0 cu Viitorul Costuleni, 0-0 cu LPS Vaslui, 6-1 cu Viva Buhuși (grupe), 4-0 cu Juniorul Bacău („sferturi”), 6-1 cu Ceahlăul (semifinale) și 6-0 cu „Mircea Eliade” București în finală, cu precizarea că echipa bucureșteana este afiliată vice-campioanei României, FCSB. Lotul băcăuan pregătit de Șerban Neamțu: Luca Chișăreanu, Rareș Gherasim, Dan Condurache, George Lungu, Adrian Olteanu, Cosmin Popescu, Daniele Dumitru, Antonel Fodor, Gabi Păun, Codrin Oasenegre, Ștefan Oancea și Lucian Anton. În continuare, echipa va avea vacanță până pe 10 iulie, de pe data de 16 iulie fiind programat un stagiu de pregatire centralizată, iar în perioada 24-28 august urmând să participe la turneul de la Albena în Bulgaria.

    Rezultate FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu” la 2008: 15-0 cu Fortuna Galați, 5-4 cu Pro Team București, 7-0 cu LPS 2 Piatra Neamț (grupe), 9-0 cu Pietricica Piatra Neamț („sferturi”), 5-4 cu LPS Piatra Neamț (semifinale), 3-1 cu Pro Team (finală). Lotul băcăuan pregătit de Radu Sascău și care a fost condus la Piatra Neamț de Radu Ciobanu: Tudor Coșa, Tudor Axinte, Cassius Ndoci, Mario David, Rareș Moroșanu, Tudor Găbureanu, Robert Popa, Denis Apostu, Matei Chișăreanu, Viorel Avădanei.
    La mijlocul lunii iulie, echipa antrenată de Radu Sascău va participa la un turneu care se va desfășura în cadrul „Festivalul Minifotbalului din România” programat în Bacău.

    Fotbal/ Liga a III-a: N-au stat degeaba

    Ultimele zile de vacanță pentru Aerostar. Divizionara C băcăuană își va relua antrenamentele săptămâna viitoare, reunirea lotului fiind programată în etape. Până acum, pentru gruparea prezidată de Doru Damaschin, vara s-a dovedit foarte rodnică, Aerostar întărindu-se serios.

    Astfel, „aviatorii” și-au asigurat serviciile portarului de la CSM Roman, Alexandru Hărăguță și a trei jucători de câmp cu trecut în primele două ligi: fundașul dreapta Ionel Mihălăchioaie și atacanții Cătălin Vraciu (foto) și Andrei Pavel. Lor li s-au adăugat si două promisiuni de la LPS Roman: stoperul Ivancea și mijlocașul de bandă Buciuman.

    Săptămâna viitoare va fi anunțat și noul antrenor al Aerostarului. După despărțirea de Mișu Ionescu, „aviatorii” au ca țintă aducerea unui antrenor pe măsura achizițiilor efectuate in această vară.

    Pentru Aerostar, primul meci oficial al sezonului 2017-2018 va avea loc pe 23 august, atunci când este programată faza a doua a Cupei României.

    A găsit o armă de foc, dar nu s-a grăbit să o predea

      În loc să predea autorităţilor o armă letală găsită, un băcăuan şi-a luat fratele şi un vecin şi a mers pe câmp să o testeze. Bărbatul s-a ales cu o condamnare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

      În noaptea de 19 iulie 2015, poliţiştii din Căiuţi au fost sesizaţi de un paznic din cadrul Ocolului Silvic Căiuţi care a văzut, pe un câmp din satul Mărceşti, trei persoane înarmate cu o armă confecţionată artizanal.

      Poliţiştii i-au identificat pe cei trei şi au găsit asupra lor o armă de vânătoare şi 5 cartuşe. Inculpatul T.C. a susţinut că arma şi cartuşele le-a găsit în cursul aceleiaşi zile, în groapa de gunoi şi a venit cu ele la marginea satului Mărceşti cu intenţia de a verifica dacă acestea funcţionează.

      Cei trei nu figurau în evidenţele Registrului Naţional al Armelor ca deţinători legali de arme şi muniţii. Din raportul de constatare criminalistică a IPJ Bacău rezultă că arma găsită este o armă de foc lungă, cu repetiţie, cu percuţie centrală, cu patul confecţionat artizanal din lemn, iar componentele metalice provin de la o armă de tipul „Mauser K98”.

      Arma are calibrul 8 mm şi face parte din categoria armelor letale, fiind în stare de funcţionare. De asemenea, cele 5 cartuşe fac parte din categoria muniţiilor letale în stare de funcţionare. Doar T.C. s-a ales cu dosar penal după ce a declarat că ceilalţi doi nu au ştiut de la început că el are o armă asupra lui. Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Oneşti, instanţă care l-a condamnat pe T.C. la o pedeapsă de 9 luni închisoare, cu suspendare, motivat de faptul că deţinerea armei a creat o stare de pericol, iar infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie. Sentinţa poate fi atacată cu apel.

      Pagina 1

        Dincolo de statistici, se întâmplă lucruri minunate

        Există etichete de care ne este greu să scăpăm, chiar dacă multe sunt false ori parțial adevărate. Iată una dintre acestea: Moldova e cea mai săracă regiune a Uniunii Europene, Bacăul e unul dintre cele mai sărace județe, are cele mai multe persoane care primesc ajutor social, cei mai mulți câini maidanezi, cele mai multe gunoaie etc.

        Nu susțin că nu există săraci în județul Bacău, ci doar că nu suntem oaia neagră a lumii sau a țării. Ne-am obișnuit să ne lamentăm, iar această meteahnă nu am moștenit-o de la răzeșii moldoveni, nici de la nemți sau unguri, ci de la o altă minoritate. Una e să critici acele greșeli ale administrației care ne împiedică să trăim ca în Vest, altceva e să afirmi mereu, iar și iar, că Moldova (sau Bacăul) se află în coada UE.

        Poate că, pentru unii, presupusa rușinoasă poziție e justificarea propriului eșec. Poți afirma orice și poți să găsești argumente pentru orice, alegând doar acele aspecte care slujesc scopului demonstrației. Trecând peste cauze, e momentul să ne eliberăm de clișee și să ridicăm fruntea. Avem motive. Județul Bacău e primul din țară în care a fost înființat un centru pentru recuperarea copiilor cu deficiențe neuromotorii. PRIMUL. Bacăul a avut unul dintre primele servicii de îngrijire la domiciliu din România și, de asemenea, primul și singurul centru destinat copiilor autiști din Moldova.

        Bacăul este primul județ în care UNICEF implementează un proiect integrat de servicii (sociale, medicale, educaționale) pentru copii. Nu pentru că are mai mulți copii neglijați, ci pentru că are primari destoinici – și deștepți, și harnici -, care s-au încumetat să intre în acest mare proiect. În județul Bacău, mai exact la Spitalul Municipal Moinești, se întâlnesc, în acest week-end, cei mai valoroși specialiști din țară și din străinătate ca să dezbată ultimele noutăți ale cercetării și practicii medicale. Suntem ultimii? Suntem codașii lumii? Nu, nu suntem.

        De la 1 iulie, examenul auto se dă și sâmbăta

          – planificările pentru examenul auto au ajuns să se facă la distanță de trei luni – conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bacău din subordinea Instituției Prefectului Județului Bacău, a solicitat prelungirea zilelor de examinare pentru a decongestiona această situație

          Luna iulie debutează cu vești bune pentru băcăuanii care vor să obțină permisul de conducere. Pentru a limita timpul de așteptare rezultat din programările făcute de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bacău, activitatea de examinare la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere, se va susține și în zilele de sâmbătă. Această nouă directivă este valabilă pentru municipiile Bacău, Onești și Moinești.

          “Din ce în ce mai multe persoane doresc să obțină un permis de conducere. Probabil că în lipsa locurilor de muncă, băcăuanii își caută de lucru în altă parte, iar primele documente care li se cer la angajare sunt permisul de conducere și cartea de identitate. Din cauza numărului mare de solicitări am ajuns cu programările la trei luni și ne-am gândit că suplimentând zilele de examinare, se reduce și timpul de așteptare al candidaților”, declară cms.șef Claudiu Filimon, șeful SPCRPCIV Bacău

          Cum 1 iulie cade într-o zi de sâmbătă, școlile de șoferi au fost anunțate deja să-și trimită elevii la sfârșit de săptămână, ca să susțină proba practică a examenului auto. Având în vedere că “Hramul Bacăului” se desfășoară anul acesta în jurul Stadionului Municipal, este posibil ca locul de plecare a mașinilor școală să fie schimbat. Pentru o mai bună informare, candidații direct interesați trebuie să țină legătura cu instructorii auto, în cazul în care apar modificări de traseu.

          Căldura a înmuiat glasul Opoziției

            Aleșii băcăuanilor au discutat, joi, 18 proiecte care figurau pe ordinea zi, cel privind regulamentul pentru taximetre fiind retras, și încă șase, adăugate la diverse. Au trecut fără niciun vot împotrivă rectificare bugetului cu 353.000 de lei, sumă alocată de Guvern pentru consolidarea blocurilor, concesionarea unui cabinet medical, asocierea Consiliului Local (CL) Bacău cu Insectoratul de Poliție Județean pentru organizarea unei competiții și premierea halterofilului Ionuț Ilie și a antrenoului său, George Călin.

            „Nu pot decât să vă mulțumesc că sunteți alături de noi și ne susțineți, pe mine și pe Ionuț, sportivul numărul 1 al Secției de haltere”, a declarat George Călin. Deși e doldora de medalii, Ionuț a declarat: „Promit că în viitor voi face mai mult și voi încerca să ajung chiar olimpic.” Tot fără niciun vot împotrivă au fost aprobate proiectele care au modificat organigrame, premierea băcăuanilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, modificarea chiriilor pentru locuințele ANL și trecerea unui teren al MApN în domeniul municipiului.

            „Este un teren neutilizat, situat în spatele Centrului de Afaceri și Expoziții, scopul preluării acestuia fiind de a înființa un parc industrial.

            Existența parcului industrial va aduce plusvaloare, locuri de muncă, sume din impozite la bugetul local”, a explicat primarul Cosmin Necula. Există deja investitori interesați să ia în concesiune teren, să înființeze hale industriale și să desfășoare activități lucrative în Bacău, a adăugat el. Nici alte inițiative, cum ar fi extinderea unui contract de închiriere sau plata cotizației către Asociația Piețelor nu au primit voturi „contra”.

            Pentru Celula 1, o extraordinară!

            Doar finanțarea a șase biserici a dezmorțit puțin atmosfera din sala de ședițe. Cel care a combătut vehement proiectul a fost Iulian Ichim, reprezentantul Asociației Misiunea Creștină.

            Pr. Mihai Beicu, prezent în sală, a încercat să apere proiectul. „Biserica «Intrarea Domnului în Ierusalim» se construiește de foarte mulți ani dar ne lovim de sărăcia enoriașilor.

            Știu că primăriile nu sunt obligate să construiască biserici. Noi nu solicităm să ni se construiască biserica, ci doar un mic ajutor”, a spus, sfios, pr. Mihai Beicu, mirându-se că „toate au mers lin în această ședință și tocmai la acest proiect lucrurile s-au împotmolit.” La „Diverse” au fost discutate șase proiecte, toate aprobate, cu excepția ultimului, care era și cel mai important.

            „E vorba despre Celula 1, care a fost realizată prin programul ISPA și care a ajuns la finalizare. În apropiere se află Celula 2, gestionată de Consiliul Județean. Deoarece Celula 1 va fi acoperită și va intra în conservare, anexele și utilajele trebuie transferate Consiliului Județean”, a explicat Constantin Scripăț. Liberalii s-au abținut de la vot, astfel încât proiectul a picat.

            „Dacă nu aprobăm proiectul vom fi nevoiți să ducem gunoiul în altă parte, iar cel mai apropiat depozit se află în Buzău! Cred că vă dați seama cât va costa transportul”, i-a avertizat viceprimarul. Degeaba s-a oferit Constantin Scripăț să dea lămuriri, niciunul dintre aleși nu a pus întrebări. „Nu-i nimic, mai facem o extraordinară”, s-a auzit o voce dinspre grupul PNL.

            Pânceşti: Bărbat înecat în canalul de fugă al râului Siret

              – aceasta este a treia persoană înghiţită de ape, în mai puţin de o săptămână

              Apelul la 112 s-a primit în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2.15. S-a anunţat că un bărbat, în vârstă de 66 de ani, s-ar fi înecat în canalul de fugă al râului Siret, pe raza comunei Pânceşti.

              Imediat, un echipaj a plecat la faţa locului şi a început căutările cu o barcă, misiune ce a continuat şi joi până după-amiază, când trupul neînsufleţit al acestuia a fost găsit şi adus la mal, pentru a fi preluat şi transportat la Morga, unde i se va efectua necropsia.

              „Pompierii militari băcăuani au desfășurat misiuni de căutare a unei persoane înecate în canalul de fugă al râului Siret. Aceasta este cea de a treia persoană înecată, în mai puțin de o săptămână, în județul Bacău”, a spus cpt. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

              Sâmbăta trecută un tânăr de 18 ani s-a înecat în râul Siret, la Filipeşti, iar luni un bărbat de 38 de ani s-a înecat în lacul Bibireşti, din comuna Ungureni.

              Cod portocaliu de caniculă vineri si sâmbătă

                Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru municipiul și județul Bacău, și nu numai, avertizarea meteorologică COD GALBEN, valabilă în ziua de vineri, 30 iunie 2017, și COD PORTOCALIU, valabilă sâmbătă, 1 iulie.

                Vineri, 30 iunie, valul de căldură se va intensifica, iar disconfortul termic se va accentua, temperaturile maxime fiind de 33-36 grade Celsius, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade.

                Sâmbătă, 1 iulie, valul de căldură se va accentua semnificativ, iar indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, temperaturile maxime fiind de 37-40 grade Celsius.

                Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în ziua de sămbătă, 1 iulie, mai ales în orele serii și ale nopții, fiind intervale de timp cu averse torențiale, vijelii și căderi de grindină.

                La nivelul municipiului Bacău s-au aprobat măsurile necesare pentru protejarea populației în perioadele caniculare. În acest sens sunt deschise punctele de prim ajutor, respectiv cele șase puncte de distribuire a apei potabile pe raza municipiului. Acestea vor fi deschise în intervalul orar 10.00 – 17.00, conform recomandării Direcției de Sănătate Publică Bacău, în intervalul 29 iunie-1 iulie, cu posibilitatea prelungirii în cazul emiterii unei noi avertizări meteorologice.

                Punctele de distribuire a apei potabile pe raza municipiului Bacău sunt următoarele:

                Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, str. Ștefan cel Mare, nr. 17A;
                Biserica Ortodoxă ”Sf. Neculai”, B-dul Unirii, nr. 4;
                Teatrul Municipal Bacovia, str. Iernii, nr.7;
                Sediul Municipiului Bacău, str. Mărășești, nr.6;
                Biserica Ortodoxă ”Sf. Dumitru”, str. Narciselor, nr. 2;
                Serviciul Public de Evidență a Persoanelor, str. Henri Coandă, nr. 2.
                Recomandări privind protecția populației pe timpul caniculei

                – deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat;
                – evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00;
                – purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
                – beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe;
                – mâncați fructe și legume sau iaurt, mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
                – evitați băuturile ce conțin cofeină sau zahăr în cantitate mare;
                – evitați alimentele cu conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
                – nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
                – mențineți legătura cu persoanele în vârstă, interesați-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
                – nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
                – cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
                – creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
                – persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
                – pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

                Festivalul Naţional „Ion Drăgoi”, ediţia a XXV -a

                  “Timpul trece însă memoria păstrează – despre unii doar frânturi – despre alţii – puţini la număr – cum este marele nostru artist Ion Dragoi, întreaga operă”, titra ziarul Deşteptarea, la ediţia a X-a a Festivalului Naţional de Folclor “Ion Drăgoi”, “violonistul desăvârşit”, interpretul inegalabil al Ciocârliei, artist intrat definitiv “în galeria marilor artişti ai arcuşului, înaintaşi de faimă ai artei interpretative romaneşti”, după cum afirmă muzicologul Constantin Arvinte, prezent şi anul acesta, la cei 92 de ani ai săi, la festivalul băcăuan. De 25 de ani, din iniţiativa directorului Ansamblului Folcloric Profesionist “Busuiocul”, Petre Vlase, în Bacău se desfăşoară unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică populară, vocală şi instrumentală, ce poartă numele lui Ion Drăgoi, care “A venit pe lume râzând… A trăit cântând…”

                  Ediţia a XXV-a a avut loc joi, 29 iunie, de Sfînţii Petru şi Pavel, la Teatrul de Vară “Radu Beligan”, prezentator fiind Gheorghiţa Nicolae, realizator al emisiunii “Tezaur Folcloric”, de la Televiziunea Română, care a introdus spectatorii în ambinaţa şi esenţa spectacolului omagial: “Televiziunea Română este onorată să fie partener al Festivalului Naţional de Folclor “Ion Drăgoi”, o manifestare omagială, de bucurie şi respect pentru marele interpret al folclorului băcăuan. Ideea acestui spectacol pleacă de la rădăcinile cântecului popular, reprezentat de inegalabilul Ion Drăgoi şi dus până la florile Pomului Vieţii, reprezentate de rapsodiile şi jocurile altui mare artist, muzician celebru – George Enescu, a spus în aplauzele spectatorilor Gheorghiţa Nicolae.

                  De altfel, spectacolul a început cu “Rapsodia Română”, de George Enescu, în interpretarea tânărului violonist Ionuţ Coman şi dirijorul orchestrei Mihai Gherghelaş, continuând cu “Omagiu”, compoziţie a maestrului Constantin Arvinte, închinată artistului Ion Drăgoi. Grupul Flori de câmp” al Ansamblului “Busuiocul”, a interpretat cântece din culegerile lui Constantin Brăiloiu, un alt mare cercetător al melosului popular. S-a intrat apoi pe firul firesc al unui festival de talie naţională, pe scenă evoluând solişti vocali şi instrumentişti din diferite zone ale ţării, Marius Botea, Adrian Neamţu şi Marian Ghicajanu (Bacău), solistele Iustina Irimia şi Simona Mazăre (Flămânzi), “Stejarii din Brusturoasa”, Viorica Ciubotaru (cobză) şi Tatiana Profiriu (vioară) – Basarabia, Taraful “Iancu Jianu” din Romanaţi-Olt, Grupul vocal-instrumental “Zicalaşii” din Suceava (viori vechi).

                  Au onorat cu prezenţa solistul Alexandru Pugna (acum şi secretar de stat la Ministerul Culturii), Anuţa Motofelea (Năsăud), Ruxandra Pitulice şi Gheorghe Rizea, cu folclor din Câmpia Dunării, dar şi Zinaida Bolboceanu, Georgiana Păduraru, Mihaela Gurău, Nineta Popa, soliste ale Ansamblului “Busuiocul”. De success s-au bucurat, ca de fiecare dată, neîntrecuţii dansatori ai “Busuiocului”, cu suite din toate zonele folclorice ale ţării. Conducerea muzicală – Mihai Gherghelaş, scenariul, regia şi conducerea artistică – Petre Vlase, maestru coregraf, director al Ansamblului Folcloric Profesionist “Busuiocul”.

                  Furtul de la amanetul din Onești a fost înscenat

                    În urmă cu aproape trei săptămâni, angajata unei case de amanet, din municipiul Oneşti, sesiza Poliţia că a fost jefuită. A reclamat atunci că o persoană îmbrăcată în salopetă asemănătoare angajaţilor de la salubritate a intrat dimineaţa, înainte de deschidere, a lovit-o cu o rangă în cap şi i-a sustras toate bijuteriile din seif, în cantitate de aproape 7 kilograme.

                    Imediat după demararea cercetărilor şi vizualizarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, poliţiştii au început să-şi îndrepte atenţia tot mai mult chiar către victimă şi după zile întregi de investigaţii au ajuns la concluzia că totul ar fi fost o înscenare, ce ar fi fost pusă la cale de operatoarea de 39 de ani şi mama acesteia de 61 de ani. Şi asta pentru că, anterior sesizării jafului, ar fi luat bijuterii din gestiune şi astfel ar fi vrut să acopere lipsa acestora, pentru că se anunţase un control înainte ca ea să plece în concediu.

                    Cele două ar fi fost văzute împreună în dimineaţa respectivă, pe imagini nu a fost surprins însă şi momentul în care salariata este lovită, imediat după presupul jaf nu a oferit prea multe informaţii, motivând că a leşinat în urma loviturii, iar aceste lucruri le-au trezit suspiciuni poliţiştilor care au stabilit că mama ei ar fi îmbrăcat acea salopetă şi ar fi intrat în casa de amanet.

                    „Din probele administrate în cauză au rezultat indicii rezonabile că în perioada iunie 2016 – mai 2017, inculpata, şefă a casei de amanet, şi-a însuşit din gestiune bijuteriile din aur amanetate la casa respectivă, întocmind contracte fictive, iar pentru a-şi acoperi lipsa din gestiune în data de 10 iunie de conivenţă cu mama sa au înscenat infracţiunea de tâlhărie, în scopul acoperirii prejudiciului, ocazie cu care în aceeaşi dimineaţă au fost sustrase alte bijuterii din casa de amanet, suma de 2.553 de lei şi un telefon mobil. În prezent, inculpatele se află în stare de reţinere, au fost prezentate la Judecătoria Oneşti cu propunere de arestare preventivă, urmând ca cercetările să fie continuate în cauză”, a declarat Ioan Ladan, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti.

                    Societatea care deţine casa de amanet a comunicat un prejudiciu total de circa 801.000 lei, iar anchetatorii spun că, înainte de lovitura finală, casiera ar fi luat din gestiune bijuterii de peste 470.000 de lei. Aceasta a recunoscut în faţa anchetatorilor doar infracţiunea de delapidare, dar nu şi că au înscenat tâlhăria. „Volumul de muncă în dosar a fost foarte mare şi a necesitat atenţie la detalii pentru că inculpatele au acţionat într-un mod destul de bine pregătit şi surprinzător, având în vedere că sunt femei şi una dintre ele în vârstă, neaşteptându-ne la un astfel de deznodământ la momentul demarării cercetărilor”, a mai spus procurorul Ladan.

                    Şi pe drumul către instanţă, mama salariatei a spus că este nevinovată, lucru susţinut şi în faţa magistraţilor, care la finalul şedinţei au decis să le aresteze preventiv pentru 30 de zile. „La Judecătoria Oneşti s-a luat măsură preventivă de 30 de zile arest efectiv, împotriva ambelor inculpate şi amândouă au declarat contestaţie. În ceea ce priveşte declaraţiile, pot să vă spun că s-au declarat nevinovate”, a spus avocat Gabriela Viscreanu, apărătoarea celor două.

                    Femeia de 39 de ani este acuzată de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, inducerea în eroare a organelor judiciare şi instigare la furt, iar mama ei de complicitate la inducerea în eroare a organelor judiciare şi furt calificat. (Geta P.)

                    Cele două femei au fost arestate preventiv pentru 30 de zile

                    Debut în forță la Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești

                      Debut în forță la Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești
                      Clubul Lira din Moinești, joi, 29 iunie 2017. Peste 500 de invitați, medici, asistenți medicali, profesori universitari, doctori rezidenți, din toată țara, dar și din străinătate. Ora 9.00 fix: momentul în care se dă startul Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență, manifestare de tradiție ajunsă deja la a XII-a ediție, sub directa organizare a prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț, managerul unității sanitare.

                      Prima zi: „Ziua Asistentului Medical”

                      Ca de obicei, în defășurarea acestui eveniment, prima zi a fost dedicată asistentului medical, cel fără de care actul medical nu poate avea loc.

                      „Am menținut această secțiune a manifestării noastre dedicată asistentului medical deoarece, după cum se știe, în prezent, fiecare spital, fiecare centru medical vrea să facă un act medical de bună calitate. Iar în viziunea Spitalului Municipal de Urgență Moinești acest lucru nu se poate face decât în echipă. A trecut vremea one-man show-ului, când doctorul le făcea pe toate. Astăzi, tot ce se întâmplă în spital trebuie să se facă în echipă, o echipă din care să facă parte medici, asistente medicale, kinetoterapeuți, psihologi și personal de îngrijire. Așadar, noi, cei din spitalul Moinești, acordăm în continuare o atenție deosebită acestei meserii, cea de asistent medical. O dovadă în acest sens este și faptul că suntem spitalul cu cel mai mare procent de asistente medicale cu studii superioare”, a declarat în deschiderea manifestării prof. univ.dr. Adrian Cotîrleț.

                      În acest context, al pregătirii universitare a cadrelor medicale medii, s-a reiterat ideea redeschiderii dialogului între Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” Iași și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, pentru reintroducerea în programelele de licență ale instituției superioare băcăuane a Facultății de Asistenți Medicali, cu bază de practică la Spitalul Județean de Urgență Bacău și la Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Pentru acest lucru, vor fi prezenți în cadrul Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești și rectorii celor două universități, prof. univ. dr. Viorel Scripcaru, respectiv prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky, pentru „reînnodarea” colaborării care a mai funcționat până acum doi ani, în perioada 2013 – 2015, timp în care au fost pregătite trei promoții de asistenți medicali cu studii superioare.

                      Oaspeți din toată țara

                      Minodora Chicea, președinta filialei Bacău a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Aurel Crețu, liderul Sindicatului Sanitas și Adina Datcu, directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență Moinești au fost apoi gazdele acestei primei zi a întregii manifestări, la care au susținut conferințe, cursuri și au prezentat lucrări științifice dr. Florian Koleci, de la Fundația Estuar București – ce a vorbit despre „Metode și strategii inovative de prevenire a epuizării profesionale în sănătate”, asistent medical licențiat, doctor în științe medicale Nicoleta Mitrea, de la Fundația Hospice „Casa Speranța” Brașov – care a prezentat cursul „Comunicarea, competență profesională esențială pentru asistenții medicali”, asistent medical licențiat Vasilica Daniela Niculescu, de la Spitalul Municipal Onești – care a vorbit celor prezenți despre „Aspecte ale comunicării terapeutice privind confortul pacientului în spital”, prof. Carmen Dorobăț, șeful Clinicii de Infecțioase Iași – cu „Bolile transmise prin vectori, mereu în actualitate”, dr. Antonina Pop, de la Asociația de Podiatrie (o nouă specialitate în medicină care studiază și tratează piciorul diabetic) ce a dat răspunsuri la întrebarea „De ce un podiatru în îngrijirea piciorului diabetic?” și dr. Florentina Popa, de la Spitalul de Recuperare Iași, director de îngrijiri, care a vorbit despre „Îngrijirea pacienților cu infecția determinată de Clostridium difficile”.

                      Diplome pentru merite deosebite

                      Tot cu această ocazie au fost oferite și patru „diplome de excepție” pentru cadrele medicale din Spitalul Municipal de Urgență Moinești care au ieșit în acest an la pensie. Este vorba despre Mărioara Hanganu, asistent pediatrie, Elena Ardeleanu, asistent ortopedie ambulatoriu integrat, Gabriela Pascu, asistent chirurgie, și Ștefan Vașloveanu, care a lucrat 44 de ani ca asistent medical, încadrat în spitalul moineștean din 1975, cu ani întregi petrecuți în sala de operații și 16 ani director de îngrijiri tot în această unitate medicală.

                      Vineri, ziua de foc, cu somități în medicină din Italia, Franța, Elveția și chiar New York

                      Sesiunile de conferințe și comunicări științifice vor continua și vineri, 30 iunie, când vor avea loc și demonstații operatorii transmise live, pe specialitățile chirurgie generală, chirurgie oncologică, chirurgie laparoscopică, ginecologie, ortopedie și oftalmologie, ce vor fi efectuate în cinci săli de operații pe 14 pacienți diagnosticați cu probleme medicale complexe. Vor fi prezenți în Moinești, printre alți medici și specialiști din țară (București, Suceava, Iași, Neamț, Galați, Sibiu, Cluj, Timișoara), și străinătate (Italia, Franța, Anglia, Elveția, Republica Moldova, Ucraina și chiar America), și prof.dr. Ninian Spenceley Peckitt, medic de chirurgie orală, maxilofacială și plastică, ce activează în Marea Britanie, Noua Zeelandă, Australia și Dubai, dr. Ritha Alhindawi, medic chirurg la North Shore Hospital din New York, dr. Antonello Forgione, medic chirurg la spitalul Niguarda din Milano, și prof dr. Silvana Perretta, medic chirurg la Cédex, Strasbourg. Tot în această zi, vor susține conferințe prof. univ. dr. Alexandru Ciurea, de la Universitatea „Carol Davila” București, Facultatea de Medicină și Farmacie, și prof. univ. dr. Mihai Radu Diaconescu, de la Universitatea „Gr. T. Popa” Iași, Facultatea de Medicină și Farmacie, iar începând cu ora 16.00, va fi organizată și o masă rotundă intitulată „Strategia națională 2017 – 2020 în Sănătate, Asociația spitalelor din România”, unde vor participa secretarul de stat de la Ministerul Sănătății, vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, președintele Autorității Naționale de Management în Sănătate, dar și un reprezentant al Școlii Naționale de Management.

                      Sâmbătă, Reuninea Chirurgilor din Moldova

                      Ziua de sâmbătă va începe cu un curs privind „Diagnosticul și tratamentul anemiilor” și va continua cu o nouă sesiune știintifică medicală. În paralel, în sala de conferințe a Spitalului Municipal de Urgență Moinești se va organiza, în premieră în acest oraș, Reuniunea Chirurgilor din Moldova, manifestare aflată la a XXXVIII-a ediție.

                      Întregul eveniment organizat sub titulatura Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești este sprijinit de Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T Popa” Iași, Asociația Chirurgilor din Moldova, Academia Oamenilor de Știință din România și Societatea Română de Chirurgie.

                      „Este o nouă ediție a Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești ce se dorește a fi o încununare a rezultatelor activităților medicale desfășurate atât la nivel de județ, cât și la nivel național. Vorbim despre un frumos și benefic schimb de informații într-o manifestare pe care ne-o dorim să fie și un bun prilej de promovare a ceea ce facem fiecare în spitalele în care lucrăm”.
                      asistent medical licențiat Adina Datcu, director medical Spitalul Municipal de Urgență Moinești

                      „Depășeșc acum un moment de emoție pentru tot ceea ce întâmplă din nou în Moinești, în aceste zile, când aici, acum, vorbim de un adevărat Centru al Culturii Medicale Românești. Vorbim de un manager, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, cel mai longeviv director de spital din județ, dar și unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți manageri de spitale din țară, care a reușit să organizeze o astfel de manifestare ce rezistă peste ani. Faptul că în sală sunt așa de mulți participanți este o certitudine că ce se întâmplă aici, an de an, este un eveniment al elitei și performanței, în care domnul Cotîrleț a reușit să adune laolată toți actorii care participă la actul medical, profesioniștii din sistemul sanitar, în totalitatea lor.”
                      Aurel Crețu, liderul Sanitas Bacău

                      „Sunt pentru prima dată în Moinești, cu un curs de actualitate, despre stresul care face parte din viața noastră și pe care cu cât reușești să îl stăpânești, cu atât îți e mai bine. Abia așteptam să ajung la Zilele Spitalului Moinești, despre care am auzit numai cuvinte frumoase în toți anii de la colegii mei din București și din țară. Apreciez în primul rând seriozitatea organizării unui astfel de eveniment, pentru că nu este ușor să aduni sute de oameni la un loc și să abordezi problemele cu care se confruntă zi de zi sau să le dai ocazia să afle lucruri noi. Am mai fost prin țară, însă am văzut astfel de evenimente în foarte puține locuri, în general în orașele foarte mari, care au și clinici universitare.”
                      dr. Florin Kolici, medic psihiatru la Fundația Estuar București

                      „Podiatria este o disciplină ce se ocupă de îngrijirea piciorului de către persoane specializate. Podiatrul are rolul de a consilia pacienții și aparținătorii lor, în tot ce înseamnă patologia unui picior. Acum, am prezentat de patologia piciorului la pacientul cu diabet. Cât despre tot ce înseamnă această manifestare, la care particip pentru prima dată, nu pot să am decât cuvinte de laudă. Sunt aici pentru că am văzut un interes foarte crescut în pregătirea medicală, mai ales că podiatria nu este foarte cunoscută în România, iar prin astfel de întâlniri vom putea implementa această specialitate atât în rândul asistenților medicali, cât și în rândul medicilor.”
                      dr. Antonina Pop, consultant în Asociația de Podiatrie

                      „Am colaborat timp de opt ani cu Spitalul Municipal de Urgență Moinești, cu departamentul de cercetare. Sunt moineșteancă, dar din anii ’90 locuiesc în Franța, la Paris. Colaborăm pe proiecte de IT, dar și pe tot ce înseamnă tehnologie medicală. Am lucrat și la info-mediul spitalului. Vin de fiecare dată cu mare plăcere la manifestările organizate de Zilele Medicale ale spitalului. Vin de 10 ani, în țară, aici, doar pentru acest eveniment.”
                      dr. ing Joséphine Kohlenberg, Département Réseaux et Services de Télécommunications Paris

                      Se închide Pasajul Subteran

                        Primăria municipiului Bacău informează participanții la trafic că, începând cu luni seara, 3.07.2017, în fiecare zi, până sâmbătă dimineața 8.07.2017, în intervalul orar 21.00-5.00, circulația rutieră prin PASAJUL SUBTERAN ȘTEFAN GUȘE va fi închisă, în vederea realizării unor lucrări de întreținere.

                        În intervalul orar menționat, circulația rutieră se poate desfășura pe rute alternative, respectiv pe Pasajul Mărgineni, Pasajul Letea, pe străzile Arcadie Șeptilici, Abatorului, Constanței sau pe la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Alex.Tolstoi.

                        Recomandările ISU pentru perioada de caniculă

                          În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile județene sau locale din zonele cu risc crescut de incendiu și, după caz, administratorii instituțiilor din zonele menționate trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor specifice care să cuprindă:

                          – identificarea și nominalizarea sectoarelor de activitate în care crește riscul de incendiu în condițiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate și a lipsei de precipitații;

                          – asigurarea și verificarea zilnică a instalațiilor de stingere și a rezervelor de substanțe stingătoare;

                          – asigurarea protejării, față de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor și a altor tipuri de ambalaje ce conțin lichide inflamabile sau gaze lichefiate sub presiune;

                          – verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere, și dotarea acestora cu mijloace de primă intervenție;

                          – restricționarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări ce creează condiții favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanțe volatile sau supraîncălzirii excesive;

                          – intensificarea activităților cu scop preventiv în zonele de culturi agricole și în locuri cu vegetație forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement;

                          – este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum și pe timp de vânt;

                          – prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităților, în zonele de agrement și în gospodăriile populației se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau alte vecinătăți;

                          – utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi, respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile: lemn, hârtie, ulei, fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare;

                          – prevenirea jocului copiilor cu focul în condiții și în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligație a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor.

                          Prevenirea incendiilor de vegetație și de miriști

                          În condițiile în care se obțin aprobările cerute de legislația în vigoare, arderea miriștii se face cu respectarea următoarelor măsuri:
                          – condiții meteorologice fără vânt;
                          – parcelarea miriștii în suprafețe de maxim 10 ha, prin fâșii arate;
                          – izolarea zonei de ardere față de căile de comunicație, construcții, culturi agricole vecine, instalații, fond forestier, prin executarea de fâșii arate;
                          – desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
                          – asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere și stingere a eventualelor incendii;
                          – asigurarea pentru suprafețe de ardere mai mici de 5 ha a suprafețelor și mijloacelor de stingere necesare;
                          – asigurarea, în cazul suprafețelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare și a personalului de deservire.

                          Recomandări privind protecția populației pe timpul caniculei

                          – deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat;
                          – evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00;
                          – purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
                          – beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe;
                          – mâncați fructe și legume sau iaurt, mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
                          – evitați băuturile ce conțin cofeină sau zahăr în cantitate mare;
                          – evitați alimentele cu conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
                          – nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
                          – mențineți legătura cu persoanele în vârstă, interesați-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
                          – nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
                          – cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
                          – creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
                          – persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
                          – pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

                          Cinstirea lui Ștefan cel Mare, pe valea Trotușului

                          Comemorarea trecerii a 513 ani de la moartea voievodului Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei timp de 47 de ani (între 1457 – 1504), prilejuiește desfășurarea mai multor manifestări de omagiere în localitățile de pe valea Trotușului. La Borzești, locul unde Ștefan cel Mare a înălțat o biserică voievodală, are loc cea de-a V a ediție a “Zilelor Betleemului Ștefanian”.

                          Astfel, sâmbătă 1 iulie, de la ora 17, vor fi săvârșite slujbe religioase închinate Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, răspunsurile la strană fiind date de Corul psaltic “Filomelos”. În acest cadru, după un recital de poezii și imne religioase profesorul universitar doctorand Adrian Sârbu (de la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași) va susține prelegerea “Importanța muzicii psaltice în contextul actual al Bisericii”.

                          Cu acest prilej se va lansa și un CD înregistrat de Grupul psaltic “Filomelos” al Bisericii voievodale din Borzești cu Slujba Paraclisului Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. ~n cadrul unui spectacol de lumini și umbre, după prezentarea unui recital de doine și balade românești va evolua Leon Magdan, finalist al Concursului “Românii au talent”.

                          Duminică 2 iulie la Biserica voievodală de la Borzești va fi săvârșită Sfânta Liturghie la care răspunsurile la strană vor fi date de Corul academic de musică psaltică “Byzantion”. Soborul de preoți prezent la Borzești va oficia și un parastas pentru ctitorii acestei biserici. Menționăm că în cadrul “Zilelor Betleemului Ștefanian” în seara acestei zile ( vineri 30 iunie), la Biblioteca Municipală “Radu Rosetti” din Onești conf. univ. dr. Radu Preda, președinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și a Memoriei Exilului Românesc (IICCMER) va conferenția pe tema “Biserica sub comunism, Rezistență, adaptare și sfințenie” (evenimentul fiind organizat cu prilejul Anului omagial al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

                          Pentru cel de-al III-lea an consecutiv o manifestare de comemorare a domnitorului Ștefan cel Mare va avea loc și în satul Negoiești. Aici, la podul ridicat de marele domnitor pe valea Trotușului, va avea loc o “întâlnire de suflet” la care și-au anunțat participarea membrii Cenaclului literar “George Călinescu” din Onești, personalități de pe aceste meleaguri, localnici din comunele Căiuți și Ștefan cel Mare. Inițiator al acestei manifestări este profesorul Ștefan Epure, fiu al meleagurilor trotușene, cărora le-a consacrat câteva cărți.

                          Recomandările polițiștilor pentru circulația pe vreme de caniculă

                            Poliţiştii Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău recomandă conducătorilor auto ca, în zilele călduroase, în măsura posibilităţilor, să îşi calculeze traseul astfel încât să circule cu vehiculele înainte de ora 10:00 şi după ora 18:00, pentru a fi feriți de razele soarelui.

                            De asemenea, posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) sunt sfătuiţi să renunţe la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice în intervalul orar menţionat.

                            Atunci când, în calitate de pasageri, în autovehicul se regăsesc copii sau bătrâni, se recomandă ca aceştia să fie protejaţi de razele directe ale soarelui.

                            Copiii nu vor fi lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare, iar transportul lor pe distanţe lungi nu se va efectua în vehicule fără posibilităţi de climatizare!

                            În cazul în care autovehiculul a fost staţionat la soare, înainte de plecarea la drum, porniţi instalaţia de climatizare pentru realizarea unui confort termic necesar conducerii în siguranţă.

                            Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de alcool reprezintă una dintre cauzele încă frecvente de conturbare a capacităţii de conducere, deşi există tendinţa de a se subestima rolul său.

                            În cazul în care administratorul drumului public, împreună cu poliţia rutieră dispune parţial sau total restricţionarea traficului rutier pe anumite sectoare de drum, respectaţi în totalitate semnalele şi indicaţiile poliţiştilor de deviere a traficului rutier!

                            „Toate investițiile au fost realizate fără să împrumutăm un leu!”

                            -spune Ioan Bujor, primarul celei mai mari comune din județ, Dofteana.

                            – Sunteți primar din 2008. E mai greu decât la început sau mai ușor? Cum vă simțiți acum, după nouă ani de la primele alegeri?
                            – Într-adevăr, anul acesta, pe 24 iunie, am împlinit nouă ani de administrație și 57 de ani de viață. Sunt la al III-lea mandat, din partea PSD, și de fiecare dată – în 2008, 2012 și în 2016 – am fost validat în funcția de primar exact de ziua mea, pe 24 iunie. Când am decis că voi candida și a treia oară, m-am întrebat ce am făcut și ce nu am făcut pentru oamenii din Dofteana. Mi-am dat seama că trebuie să construiesc podul din Larga și în primul an al acestui mandat l-am construit. Podurile nu sunt finanțate din fonduri europene, trebuie realizate din bugetul local. Exista un proiect vechi care costa peste 50 de miliarde de lei vechi și mi-am spus că niciodată nu voi avea atâția bani. Am restructurat proiectul, ca să ne coste mai puțin, și l-am scos la licitație. Aveam 5 miliarde de lei vechi, din 25 de miliarde, cât valora investiția. Când am făcut bugetul am alocat peste 50 la sută din suma necesară, în mai 2016 am început podul și în mai 2017 l-am dat în folosință.

                            – Păreți foarte mulțumit că l-ați finalizat…
                            Chiar sunt foarte mulțumit. E o lucrare monumentală. Am avut sumele necesare fără să fie nevoie să împrumutăm de la nicio bancă. Am acoperit cheltuielile din bugetul local, care ajunge la 18-20 de miliarde de lei vechi pe an, și din sumele alocate de Consiliul Județean și Direcția de Finanțe pentru echilibrare. De asemenea, când am scris raportul, mi-am dat seama că oamenii din Parohia Dofteana II aveau nevoie de o biserică. Cea veche, din 1740, e degradată și reprezintă un pericol. După ce am terminat podul, imediat am început demersurile pentru noua biserică. O vom construi cu sume din bugetul propriu și va fi gata în 2018. Am construit sau reabilitat alte biserici din comună, iar promisiunea pentru Parohia Dofteana II rămăsese neonorată. S-a întâmplat așa din cauză că parohia nu avea niciun act de proprietate și a trebuit să facem acțiune de constatare în instanță. Parohia a devenit proprietar, apoi am mai cumpărat un teren vizavi pentru cimitir și am început construcția. Am modernizat sistemul de iluminat public și am cumpărat o pompă de evacuare a apei, care e foarte importantă deoarece zona dinspre Dărmănești e inundabilă. Tot în primul an al acestui mandat am construit un drum de exploatație agricolă de 3 km, cu fonduri europene, pe Măsura 125. Nu vreau să mai văd utilaje și atelaje agricole pe DN 12A! Cu acest drum mă chinui din 2010. Proiectul a fost declarat eligibil, dar au lipsit câteva zecimi din punctaj și nu am primit finanțare. În 2015 am fost anunțat că au rămas sume care pot fi folosite pe Măsura 125. Am organizat licitație, am făcut lucrarea și am plătit-o din bugetul local: 384.000 de euro. Pe 22 iunie, când a avut loc tragerea, am căzut pe eșantionul care e verificat în teren, prin sondaj, de AFIR București. Sper că la prima tragere vom primi banii. Și, firește, am continuat toate lucrările începute în mandatul trecut prin PNDL. Le-am continuat și le-am terminat. E vorba despre drumuri de utilitate comunală locale care însumează 6 km de asfalt.

                            – Conduceți cea mai mare comună din județ. Vă întrebam dacă este mai greu acum, în al III-lea mandat, sau mai ușor decât la început, când nu aveați experiență?
                            – Deși am experiență, pot spune că este mai greu acum. Am intrat în profunzimea administrației, mă agăț de toate posibilitățile de finanțare, avem foarte multe proiecte de derulat sau în derulare, în plus mă angajez în multe lucrări care pot fi realizate în regie proprie, cu cei zece angajați. Sunt lucrări de întreținere a școlilor, a pieței, a instituției primăriei, a parcului de agrement care are 1000 mp, a parcului din centru… În 2008, nu aveam atâtea de întreținut, nu aveam poduri, punți pietonale, nu aveam parc.

                            – Aș zice că dumneavoastră sunteți cauza: vă doriți mai mult și începeți tot mai multe. Nu vă mai opriți!
                            – Nici nu am cum să mă opresc, oamenii vor mai mult. Știți ce spun când vin cu o solicitare? «Domnule primar, și eu sunt plătitor de impozite. Ați făcut foarte multe, dar vă rog să mă ajutați și pe mine.» Răspunsul meu este unul singur: «Da, voi rezolva, dar nu pot spune când.» Nu am un buget care să-mi permită să fac toate lucrările simultan sau în termen scurt.

                            – În afară de lipsa banilor, ce obstacolele mai stau în calea unui primar?
                            – La întâlnirea din Tg. Ocna cu ministrul Turismului, i-am vorbit despre obstacole. Am majorat PUG-ul localității ca să dezvoltăm turismul în zonă, am tras apă, suntem în faza obținerii avizelor pentru extinderea rețelei electrice, dar nu reușim să asfaltăm drumul spre muntele Nemira. Cei de la Direcția Silvică susțin că este al lor deoarece au un amenajament silvic. Din 1984, drumul se află în inventarierea domeniului public, am făcut cadastru și avem carte funciară. Ei au contestat Hotărârea de Guvern prin care ne-am înregistrat în domeniul public, ne-am judecat șase ani și au câștigat. Singurul lucru care îi împiedică e faptul că hotărârea nu e publicată în Monitorul Oficial. Șansa lor ar fi ca eu să accept în scris desființarea cadastrului. Le-am spus că accept dacă și ei se angajează în scris că asfaltează drumul. «Niciodată», au răspuns ei. L-am întrebat pe ministrul Turismului: «Cum pot eu, în cazul ăsta, să dezvolt zona?» A zis că nu a mai întâlnit așa ceva. Un alt exemplu: Drumurile Naționale, proprietare pe DN 12A, nu tund iarba, nu decolmatează șanțurile, nu strâng PET-urile, nu deszăpezesc. Dacă vine Curtea de Conturi, eu cum justific cheltuielile? Dacă toate instituțiile – Ministerul Transporturilor, Ministerul Turismului, Romsilva etc. -, ar avea același țel, lucrurile ar merge mult mai bine. Experiența programelor europene m-a uzat la maximum. Cei care primesc documentațiile nu au același țel cu noi și nu ne sprijină. Ne dau termene, depunem documentația și se întâmplă ca din cauza unui șoc de curent sau din alte cauze, documentația să nu ajungă în serverul lor – așa susțin ei -, iar noi să pierdem banii. Așa a pierdut Dofteana un proiect de 1,5 milioane de euro pentru consolidarea unor maluri abrupte și modernizarea drumurilor. Nu sunt înțelegători, nu răspund la telefon, nu dau lămuriri prin telefon. Nu au același țel ca noi.

                            – Să încheiem pe un ton optimist. Ce vreți să faceți până în 2020?
                            – Tot ceea ce am promis, ba chiar mai mult. În 2020, dacă proiectul de 1,5 milioane de euro va fi acceptat, peste 90 la sută din drumurile comunale vor fi asfaltate. O altă investiție importantă e canalizarea. Suntem în ADIB și imediat după terminarea lucrărilor din Tg. Ocna, Buhuși, Moinești și Dărmănești, intrăm noi. Suntem în faza efectuării măsurătorilor, iar la sfârșitul lui 2018 vor începe lucrările. Investiția înseamnă o stație de epurare și 27 de kilometri de canalizare. După realizarea acestora, cred că mă voi declara mulțumit.

                            DOFTEANA
                            Comuna are 11.480 de locuitori, o suprafață de 17.435 ha și 60 km de drumuri. E o așezare veche, situată la confluența râurilor Dofteana și Trotuș, atestată documentar în 1436, prin actul emis de domnitorul Ștefăniță, care dona sfetnicului Babor Plopescu șase sate pe Trotuș și Tazlău, unul din acestea fiind Dohtana (Dofteana). În prezent, comuna este formată din șapte sate: Bogata, Cucuieți, Dofteana, Hăghiac, Larga, Seaca, Ștefan Vodă.

                            Matematica vs Istoria: Candidații la Bac, în a doua probă scrisă

                              După examen, discuții și relaxare. A mai rămas doar o probă… / foto: Liviu Maftei

                              Absolvenții de liceu au intrat din nou în sălile de examen. Ieri, aceștia au susținul a doua probă scrisă a Bacalaureatului 2017, sesiunea de vară. A fost proba obligatorie a profilului, respectiv Matematica – pentru cei care au terminat la profilul real sau Istoria – pentru cei care au terminat profilul uman.

                              La Matematică, elevii au avut de rezolvat subiecte referitoare la numere complexe, logaritmi, matrice, derivate şi integrale. Variantele de cerințe au fost diferite – pe filiera teoretică, specializarea matematică / informatică, pe filiera vocațională, profil pedagogic și pe filiera teoretică, specializarea științe ale naturii. Toate subiectele au fost obligatorii, s-au acordat 10 puncte din oficiu, iar timpul de lucru a fost de trei ore.

                              La Istorie, una dintre variante a fost despre România postbelică, cu identificarea a două argumente despre stalinism şi unul despre naţional-comunism şi prezentarea unor opinii despre evoluţia politică din secolul al XX-lea. De asemenea, elevii de clasa a XII-a au avut ca cerinţă la al doilea subiect Revoluţia de la 1848 şi comitetul revoluţionar. În fine, un alt subiect a constat în argumentarea printr-un fapt istoric că România a participat la criza orientală.

                              Vineri, ultimul hop

                              Următoarea probă din această primă sesiune de bacalaureat este proba la alegere a profilului și a specializării (Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – pentru profilul real, și Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie sau Sociologie – pentru profilul uman). Aceasta se va desfășura vineri, 30 iunie. Afișarea primelor rezultate va avea loc miercuri, pe 5 iulie, până la ora 16.00.

                              „Au participat la această probă 3.643 de candidați. S-au înregistrat și 62 de absențe. Nu a fost niciun eliminat și nu ni s-a raportat niciun incident.”
                              Prof. Doina Marinov, inspector școlar Inspectoratul Școlar Județean Bacău

                              ULTIMELE ȘTIRI