Cândva, încântaţi de potenţialul economic şi social al judeţului, investitorii străini se înghesuiau să-şi aducă afacerile la noi. Nerezidenţii erau atraşi în Bacău atât de facilităţile pe care le acordau statul român şi autorităţile locale, dar în special de forţa de muncă ieftină.
De altfel, din 1991 şi până în 2016, nu mai puţin de 2.012 societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în tot judeţul, valoarea capitalului social subscris de acestea fiind de aproape 700 milioane de euro, fapt ce plasează Bacăul pe locul 10 pe ţară.
Infrastructura şi instabilitatea politică, tarele noastre
Din păcate, însă, după atingerea vârfului, pe la mijlocul anilor 2000, străinii au început să ocolească tot mai mult Bacăul, orientându-se spre alte zone din Moldova, mult mai atractive şi mai promiţătoare.
Unele afaceri, însă, au fost relocate din judeţ în alte state unde s-a dovedit că era mai ieftină mâna de lucru. Un motiv principal care ne alungă investitorii cu bani ar fi lipsa acută a forţei calificate de muncă, mulţi dintre localnici preferând să plece la muncă în străinătate, unde salariile sunt cu mult mai mari decât cele de la noi.
În plus, cei care vor să înfiinţeze o firmă în România au nevoie de cinci proceduri şi de opt zile, faţă de doar patru proceduri şi patru zile în ţara vecină – Ungaria. Însă, de departe, cea mai mare problemă este legată de infrastructură, acesta fiind şi motivul pentru care investitori mari au ales alte ţări în locul României, cum ar fi Daimler sau gigantul Apple, de exemplu.
Însă, nu este deloc de neglijat faptul că, pe lângă taxe mici şi forţă de muncă ieftină, investitorii mai caută şi teritorii unde există stabilitate politică, dar şi în privinţa politicilor fiscale şi economice.
Codaşii României
Cert e că, potrivit Oficiului Registrului Comerţului (ORC) de pe lângă Tribunalul Bacău, luna trecută, de exemplu, doar 4 investitori străini au avut curajul să-şi bage banii în afaceri la noi, în timp ce alţi 6 deja existenţi au tras obloanele peste firmele lor din Bacău. Şi asta în condiţiile în care, în vremurile bune, peste 100 de afaceri străine erau înregistrate anual.
Cu ale cuvinte, am ajuns să figurăm printre cele mai neatractive judeţe din ţară. Prin investitor străin se înţelege acea persoană fizică sau juridică cu domiciliul stabil sau sediul social în afara României, care are calitatea de asociat/acţionar într-o societate cu sediul în România.
Pricopsiţi, din nou, cu un neamţ în fruntea statului, românii redescoperă tentaţia blitzkrieg-ului în materie de cheltuire a banului public şi decid că decât să lase politicienii să se certe pe sumele respective, mai degrabă îi aruncă în buzunarele fără fund ale complexului militaro-industrial american.
Germanii stau şi ei la coadă în vreme ce francezii, ginta latină şi ei, îşi bagă Macronul în faţă.
Să ne înarmăm, deci, dacă e la modă, orice ţară trebuie să fie pregătită să se apere, chiar dacă în zilele noastre naţiunile sunt cotropite nu cu tancurile, ci cu SUV-urile investitorilor strategici care acaparează pieţele şi asasinează în masă cheful de afaceri al băştinaşilor. Problema este că, chiar dacă marcăm banu’, nu înseamnă că putem comanda şi muzică.
Printr-un interesant joc politico-juridic, în mandatul preşedintelui Băsescu, întreagă conducere a aviaţiei militare – care se împotrivea achiziţionării de F16 la mâna a treia – a fost decapitată convenabil după ce nişte interlopi ar fi şutit câteva puscoace dintr-un depozit. Aşadar, Grippen şi Eurofighter au văzut roşu în faţă ochilor. Roşu de la stop.
Şi am primit nişte hârburi puţin mai noi decât MiG-urile noastre, pentru care am plătit o căruţă de bani. Urmează să mai plătim alţi bani pentru rachetele Patriot depăşite moral şi cu muniţie excesiv de scumpă, rachete care sunt menite să apere baza americană de la Deveselu.
Hai să o spunem pe aia dreaptă: vom plăti cel puţin 4 miliarde de dolari pentru a proteja o instalaţie care are că scop apărarea teritoriului SUA. Însă, „scutul” de la Deveselu nu este doar defensiv, el poate fi transformat, foarte uşor, în unitate ofensivă, ceea ce-l face (şi ne face) o ţintă prioritară. Dacă e să cheltuim atâta amar de bănet, de ce nu cheltuim pentru a ne proteja teritoriul şi populaţia?
Cum au încercat să facă polonezii, care au comandat ultima generaţie de „Patriot”, care, folosind muniţie relativ ieftină, cu radare performante şi lansatoare cu mai multe rachete gata de tragere, ar putea asigura apărarea AA a întregului lor teritoriu. Şi că tot am vorbit de polonezi, vom primi curând vizita preşedintelui francez care va încerca să ne vândă elicopterele militare respinse de Varşovia.
Nemţii ne aşteaptă să le comandăm câteva submarine şi câteva sute de transportoare blindate, şi uite-aşa, umplem depozitele cu tehnică de lupta deşi nu prea mai avem Armată. Aş putea spune că nu înarmarea e prioritatea principala a ţării, că avem un sistem medical aproape de colaps, că învăţământul scoate analfabeţi funcţionali, şi aşa mai departe.
Dar, nu! Principala problema în cazul de faţă nu este că facem cheltuieli pentru armament. Şi nici că economia ţării nu câştigă aproape nimic din toată afacerea asta. Ci că, oricâtă propagandă s-ar face şi oricâte clipuri belicoase ar pune MApN pe Facebook, realitatea este că nu prea mai avem militari în Armata.
Că s-a desfiinţat stagiul militar obligatoriu şi în loc nu s-a pus aproape nimic. S-au desfiinţat unităţi, chipurile că să facem o armata de profesionişti, dar nu s-au făcut aproape deloc angajări. Şi că în ultimii ani, România a investit mai mult în forţe de represiune internă decât în forţe de apărare.
Primarul comunei Berești-Bistrița, Ionel Alcaz, se află la al doilea mandat pe acest post, acum pe listele PSD. Ieșean prin origine, a ajuns în Bacău ca electronist, dar aici și-a aflat și jumătatea inimii, o fată din Berești-Bistrița, datorită căreia a venit cu afaceri în comună în primii ani ’90. Din 2012 a preluat funcția de primar. Ionel Alcaz a făcut și studii economice, dar realizarea vieții lui, ne declară, sunt cei doi băieți, încă studenți: un viitor medic și un viitor arhitect. Despre numele său, Alcaz, spune că vine de la străbunicii care ar fi fost greci, dar grosul familiei sale se trage din județul Neamț.
Întâmplător, domnule primar, am ajuns în comuna Berești-Bistrița după un mic potop cum în această vară ne cam încearcă vremea tot mai des. Mai să rupem mașina pe o uliță desfundată bine de puhoaie.
A fost un mic prăpăd, o rupere de nori, numai pe aici, deasupra noastră. Au intrat apele prin beciuri, au fost afectate unele drumuri sau ulițe. Am luat măsuri de refacere. Avem, acum, utilajele necesare la primărie, fără de care nu se pot face asemenea lucrări. Luăm piatră după ofertele cele mai bune de la o balastieră din apropiere și o punem acolo unde e nevoie de ea.
Zona Berești-Bistrița este atât de periculoasă vara, la vreme de ploi abundente?
Eu am zis că aici ultima problemă e apa, adică inundațiile, deoarece satele comunei sunt situate pe înălțimi, pe dealuri. Dar sunt destule case construite pe văi, iar o ploaie torențială, o rupere de nori cum se spune, le afectează. Drumurile încă nemodernizate, neasfaltate sunt și ele afectate. Apa vine năvalnic, ia toată piatra și înfundă podețele, face făgașe pe margini. Cam de când sunt eu primar, de cinci ani, perioada cu ploi abundente, puternice, s-a mutat de la începutul lunii iulie spre sfârșitul ei. După ziua de Sf. Ilie vin și astfel de ploi. Dar ca anul acesta nu au fost niciodată. Avem o problemă în zona Climești, pentru care trebuie să vorbim serios cu principalul fermier de acolo. Cândva am făcut în zonă canale de disipare a apei care vine din pădure. Dar canalele au fost arate cu utilajele mari cu care se face acum agricultură. Noi am refăcut canalele chiar prin lanurile fermierului. Acum, pe acolo drumul este modernizat, cu rigole și canale, pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 1 și sperăm să putem continua și prin PNDL 2. În total sunt ceva mai mult de 11 km de drum, dar am prins finanțare pe ambele programe. Urmează, pentru restul lucrărilor, să începem procedura.
Aveți patru sate în comună. Cam cât ați putut asfalta prin ele?
Acum ar fi cam 30% din totalul drumurilor. Dar la anul, pe vremea asta, vor fi aici utilajele de construcții și vom ajunge pe la 80%. Am început modernizările din centrul comunei către periferie, cu prioritate unde sunt locuințe.
Altfel, viața în comună este una liniștită dacă nu plouă catastrofal.
Într-o comunitate, dacă ai asigurate utilitățile și dacă rezolvi problemele inerente cu o echipă bună de la primărie, atunci e liniște. Aceasta e cheia problemei.
Apropo de utilități: cum stați cu apa curentă, cu rețeaua de canalizare?
Avem rețea de apă în toată comuna, cu apă din surse proprii. Cu prima sursă de apă aveam probleme, se întrerupea mereu furnizarea. Eu sunt, însă, un om înclinat spre tehnică și am preluat problema în acest stil. Astfel, am mai forat un puț de apă, pentru a asigura necesarul, și am mărit și puterea de instalare la puțuri. Avem și rețea de canalizare, cu stație de epurare. Când am venit la primărie, rețeaua era la stadiul de țevi băgate în pământ. Prin PNDL1 am terminat stația de epurare, iar anul trecut am terminat toate lucrările. Unde nu este rețea de canalizare, pentru că nu putem pune oriunde stație de epurare (nu avem unde deversa apele epurate), vom pune fose septice, pentru că avem mașină de vidanjare la primărie, cu servicii cam la același preț ca în celălalt caz.
Problema e dacă oamenii se abonează la aceste servicii.
Din 800 de case în comună, am 600 de abonamente la apă. Mulți nu locuiesc în comună, au rămas casele bătrânești cam singure, doar în grija moștenitorilor. Ei nu se abonează la astfel de servicii, pentru că locuiesc în Bacău sau în altă parte, alții sunt chiar în străinătate, la muncă. Dar ceilalți se abonează și oamenii au început să branșeze gospodăriile și la rețeaua de canalizare.
Cei plecați mai au gând de întoarcere acasă?
Cei mai mulți, dacă nu chiar toți, o fac. Se simte aceasta și în creșterea numărului de autorizații de construcție solicitate în comună. Eu îi și întreb când îi întâlnesc pe cei plecați dacă se mai întorc. Toți spun că nu au ce face acolo, prin străinătăți, toată viața. Se întorc în sat, construiesc sau renovează case, iar noi, primăria, îi ajutăm cu utilajele pe care le avem, contra-cost.
Comuna Berești-Bistrița are o poziție oarecum singulară: e aproape de Bacău și de Roman, dar și ceva mai departe de șoseaua națională, iar la calea ferată nu are stație. Unde iese lumea la muncă, pentru că în comună aveți puțini șomeri.
Avem o fermă a Grupului Agricola aici, lângă satul Brad, iar alături este și o fabrică de premixuri pentru animale. Avem un depozit de intervenție medicală, iar o firmă din Hemeiuș vine și ia la muncă oameni de la noi. Avem și câțiva fermieri, care lucrează en gros pământul. Aici numai cine nu vrea să muncească nu o face.
Dar zona Berești-Bistrița era, odată, patria cartofului din județ. Se mai cultivă cartofi acum?
Eu sunt aici din 1993 și știu acest lucru. Un fermier de aici a mai cultivat cartofi un timp. Între timp a renunțat, probabil sunt alte culturi mai rentabile. Dar zona e propice agriculturii și avem câteva societăți agricole care au luat în arendă majoritatea terenurilor.
Tot aici, în zonă, acum câțiva ani se căuta gaz metan. S-a găsit ceva, se mai lucrează?
S-au făcut căutări și s-ar fi identificat cu zăcământ o singură zonă, între Climești și Pădureni. Încă nu s-au apucat de lucru, dar noi ne-am bucura să vină. Și bugetul local ar avea de câștigat, poate și locuri de muncă vor mai apărea. Poate am avea și noi, în comună, gaz metan, deși oamenii ar putea prefera tot lemnul pentru foc, pentru că sunt 450 de hectare de pădure aici. Din păcate, cei care au mai multă pădure ori au plecat la oraș ori în altă parte. Inițial au fost mari probleme, pentru că pădurea nu era păzită. Abia acum avem o asociație a proprietarilor de pădure, iar paza este asigurată de Romsilva. Nu se mai fură lemn, nu se mai pasc animale în pădure.
BEREȘTI-BISTRIȚA
Cu 2.219 locuitori (după domiciliu, la 1.1.2017), comuna Berești-Bistrița este formată din satele Berești-Bistrița, Brad, Climești și Pădureni.
Comuna a făcut parte, la 1803, din județul Neamț (Ocolul Siret) sub denumirea de Berești-Itești, dar la sfârșitul secolului al XIX-lea făcea parte, cu numele de Berești, din plasa Bistrița de Sus a județului și era formată din satele Berești, Climești și Pădureni, având în total 1.525 de locuitori care trăiau în 370 de case. În comună existau o școală înființată în 1860 și trei biserici, iar principalii proprietari de pământ erau urmașii lui Alexandru Catargiu, Ovanes Christea, Mihail Costea Haret, urmașii lui Gh. Răzmeriță, pr. C. Borcea și Dimitrie Giosanu. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna sub numele de Berești-Bistrița, în plasa Bistrița a aceluiași județ, având în compunere satele Berești, Bradu, Climești și Pădureni, cu 2.360 de locuitori. Din 1931, satul de reședință al comunei a primit și el denumirea de Berești-Bistrița.
În 1950, comuna a fost transferată raionului Roman din regiunea Bacău, iar în 1968 a revenit la județul Bacău, reînființat, și i s-au alipit și satele comunei Itești, desființată cu această ocazie. Comuna Itești a fost însă reînființată în 2005.
Singurul obiectiv din comuna Berești-Bistrița inclus în lista monumentelor istorice din județul Bacău este situl arheologic de la „Siliște”, aflat la nord-est de satul Berești-Bistrița și care conține vestigii din epoca medievală timpurie (secolele al VIII-lea–al IX-lea).
După unele surse, comuna este atestată documentar de acte din anii 1457 – 1458, iar numele i se trage de la hatmanul Berea, aflat in slujba domnitorului Stefan cel Mare.
Primăria Parincea a deschis, luni dimineață, noul târg, investiție de care vor beneficia atât locuitorii comunei, cât și cei din împrejurimi.
„Vechiul târg funcționa în centrul localității și instituțiile de sănătate publică nu ne mai autorizau sanitar. Conform normelor europene, târgul trebuie să se afle la o distanță de cel puțin 500 de metri de ultima casă”, a explicat Sorin Roșu, primarul comunei.
Obiectivul a fost realizat din fonduri europene și proprii: suma nerambursabilă atrasă de primărie a fost de 402.366 de lei, iar contribuția Consiliului Local Parincea, de 347.203 de lei.
Fermierii găsesc aici zone îngrădite special pentru animale: un țarc amenajat pentru găini, gâște, curci, altul pentru capre și oi, un țarc pentru vite și cai și unul separat pentru porci.
În afară de acestea, târgul are tarabe acoperite, chioșcuri cu vitrine frigorifice și spații de depozitare, organizate pe o suprafață totală de 12.865 de metri pătrați.
Cădere de cortină peste Campionatul Național de sărituri în apă rezervat juniorilor C și D și care a fost găzduit de vineri și până duminică de Bazinul de Înot din Bacău. Actuala ediție a înregistrat o prezență sub medie a sportivilor, de vină fiind si perioada calendaristică specifică vacanțelor și concediilor.
Gazdele băcăuane s-au prezentat la start cu săritori de la două cluburi (SCM și CSȘM), trecându-și în cont un total de nouă medalii, toate cucerite de sportivii SCM-ului. Astfel, Eduard Dima (SCM Bacău) s-a clasat pe locul 1 la toate probele din concursul juniorilor D (1 metru, 3 meteri, platformă), în timp ce coechipiera sa, Iasmina Ciuciudău a obținut trei medalii de argint la juniori D.
La aceeași categorie de vârstă, a juniorilor D, un alt reprezentant al SCM Bacău, Bogdan Popescu a cucerit argintul la 3 metri si la platformă, încheiind întrecerile probei de 1 metru pe poziția a treia.
CSȘM Bacău a avut două reprezentante: pe Diana Coman, care a ocupat locul 7 la cele trei probe ale Juniorilor C și pe Mirabela Cojocaru, clasată pe poziția a patra la 1 m, 3 m și trambulină, juniori D.
După participarea la Memorialul „Mihai Mironiuc” de la Suceava, CSȘM Bacău va disputa azi și mâine o „dublă” cu HC Vaslui
Divizionara A de handbal masculin CSȘM Bacău a început seria jocurilor de verificare în vederea pregătirii campionatului cadet, al cărui start va fi dat în septembrie. În perioada 3-5 august, echipa antrenată de Gabi Armanu și George Călin a participat la cea de-a zecea ediție a Memorialului „Mihai Mironiuc de la Suceava, unde a evoluat în compania unor adversari de Liga Națională. Băcăuanii au pierdut toate cele trei jocuri, cu precizarea că înfrângerea suferită contra Politehnicii Iași s-a materializat printr-un gol primit in ultima secundă.
Săptămâna aceasta, „csmeii” vor susține o „dublă” cu o altă prim-divizionară, HC Vaslui. Primul joc este programat astăzi, în deplasare, revanșa urmând să se dispute miercuri seara, în Sala Sporturilor din Bacău.
În altă ordine de idei, în această perioadă, Bacăul este gazda taberei de pregătire a lotului național de juniori 2 conduse de spaniolul Jordi Giralt și de Lorand Sipos. Din cei 40 de tineri handbaliști cazați la „EMD” și care se antrenează la Sala „Orizont” fac parte și nouă băcăuani: proaspeții vice-campioni naționali cu CSȘM, Andrei Cosma, Andrei Copos, Cătălin Brăescu, Dragoș Păscălin, Ștefan Gherasim, Răzvan Pușcuță, David Leocă și Andrei Totoi și interul de la CSȘ Bacău, Vlad Băisan. O acțiune similară va avea loc la Sfântu-Gheorghe unde, în perioada 10-20 august se va pregăti lotul național de cadeți, care include doi sportivi de la CSȘM Bacău: Darius Bran și Tiberiu Toboșaru.
Cunoscută deja de câțiva ani, de publicul băcăuan iubitor de artă pentru talentul muzical și pentru lucrările ei (de la obiecte decorative, piese de mobilier, la lucrări în sfera picturii), dar și pentru implicarea în comunitate prin acțiuni de voluntariat, Alina Chiriac nu și-a oficializat relația de iubire cu Arta decât cu puțin timp în urmă, respectiv în luna iulie a lui 2017, prin prima expoziție personală de pictură.
Evenimentul a avut loc la Galeria Sara Good Art din Bacău, s-a numit ”Introspecție” și s-a bucurat, în mod neașteptat – mărturisește artista –, de succes, căldură și multă emoție. Băcăuancă get-beget, Alina ne-a lăsat, în sfârșit!, să o portretizăm în cuvinte, considerând ea însăși că evenimentul ”Introspecție”, venit la 35 de ani, este punctul de plecare efectiv pe drumul devenirii artistice. O devenire pe care, se va vedea, nu o poate parcurge ”dezlegat” de orașul în care s-a născut și trăiește în prezent, respectiv Bacău și nici de România.
Alina Chiriac (35 de ani) s-a născut în Bacău și provine dintr-o familie numeroasă (are patru surori), familie în care arta, prin diferitele ei forme de manifestare, a fost și este prezentă și… moștenită. Mama ei, bunăoară, ne-a mărturisit Alina, învățătoare de profesie, a avut grijă, prin talentelei ei multiple, să mențină în casă această atmosferă.
”Suntem cinci fete la părinți, toate cu înclinări artistice. Mama mea, fostă învățătoare, cânta la vioară extraordinar, are o ureche muzicală extraordinară, cânta din voce, picta și avea calitatea de narator. Cred că o moștenesc aproape în totalitate. Noi, toate surorile, cântam și ne manifestam înclinațiile acestea artistice… În ceea ce mă privește, cred că, la un moment dat, și în cazul picturii și al muzicii, nu mi-am mai dat voie să mă manifest. Pe la șase ani începusem vioara… Mă jucam și cu culorile. De altfel, în 2000, am absolvit Colegiul Național de Arte ”George Apostu”, la clasa de pictură murală a profesorului Vasile Crăiță-Mândră, dar apoi m-am înscris la facultatea de marketing, tot aici în Bacău”, mărturisește Alina.
După terminarea liceului, ne spune, s-a dorit undeva, ”în sfera pragmaticului”, de aceea a urmat cu totul altceva decât inima îi spunea. A încercat, de-a lungul anilor, să profeseze în diferite domenii, toate independent de Artă, dar nu s-a regăsit nicăieri. ”Nu eram eu, simțeam că, vorba cuiva, cumva mă mutilez artistic. Pentru că se pare că am mai multe daruri în sfera artistică și, se pare, mi le-am blocat”, spune Alina. Blocajul a durat până în urmă cu patru-cinci ani (2012-2013) când, în urma unei cumpene din viața personală și pendulând între un ”job” sau altul, Alina Chiriac a început din nou, dar timid – o recunoaște ea -, să se manifeste în sfera artistică.
”Am început, în perioadele dintre joburile acestea care nu aveau legătura cu arta deloc, să lucrez pe MDF (material lemnos folosit în industria mobilei, n.r.), dar destul de timid, nu stângaci, în sensul că n-a știut nimeni ani buni că eu le fac”, se destăinuie artista de 35 de ani.
Timid, validări în artă plastică, artă decorativă, picturi murale
Astfel au apărut lucrările Alinei, și nu doar cele din sfera artei plastice, ci și din sfera artei decorative, aparent neștiute, nevalorificate decât ocazional, câte una, două, în vreo expoziție de grup la care a mai fost invitată să participe sau la vreun eveniment de altă factură. Spunem aparent pentru că ”neștiutul”, ”nevalorificatul” au fost percepute astfel doar de artista însăși, nu și de numeroșii oameni din jurul ei, inclusiv profesioniști sau cunoscători buni ai domeniului artelor, care, în ciuda modestiei ei, i-au identificat imediat potențialul.
”Am, într-adevăr, la activ trei expoziții colective, înainte de prima personală, dar primele experiențe legate de pictură, nu au legătură cu lucrările în MDF, ci cu expunerea vaselor realizate de mine, în cadrul unui eveniment, în martie 2015, la care am fost invitată. Îmi place foarte mult ideea de artă decorativă, dar acum am pus-o cumva într-un colț de așteptare. Atunci, la acel eveniment, m-am simțit prima oară validată, cumva, pentru latura mea creativă pentru că atunci, lumea a văzut ce fac dincolo de Facebook, le-a simțit, le-a văzut forma, culoarea, textura… Iar după acel eveniment am început să primesc aprecieri reale și chiar mi-a fost scrisă o poezie de doamna Cristina Ștefan.
Nu m-am așteptat la toate acestea și atunci a fost, de fapt, prima oară când am înțeles ce impact au lucrările mele. Expozițiile… Au fost colective la început, am participat doi ani la rând la Atelier 35, proiect al Complexului Muzeal de Istorie ”Iulian Antonescu” și am mai avut o participare la o expoziție colectivă, la invitația și deschiderea unui local privat, în 2017”, ne spune Alina. Mai mult de atât însă, Alina Chiriac a realizat, în perioada 2014 – 2017, pictură murală la Asociatia Betania, design mobilier la o cafenea, pictură murală în camere de copii, vaze, cutii (artă decorativă), inclusiv piese de mobilier.
Expoziția ”Introspecție” (2017) sau oficializarea relației de Iubire dintre artistă și arta plastică
Alina Chiriac, deși s-a oprit cu studiile în artă la liceu, a reușit pe cont propriu să surprindă lumea artei plastice, printr-un stil aparte, inconfundabil, atât prin formă, cât și prin fond. Tehnica pe care o utilizează la realizarea lucrărilor este inedită, se numește ”pictură pe straturi suprapuse de MDF” și… îi aparține.
”Tehnica presupune, efectiv, tăierea formelor care compun lucrarea în ansamblu, după o schiță pe care o am în minte. La început tăiam aceste forme manual, cu pendularul, acum însă, mă folosesc de un CNC (mașină de comandă numerică) pentru că e mult mai ușor. Odată tăiate formele, sunt suprapuse, lipite cu un adeziv foarte puternic, lăsate cam 24 de ore la uscat, iar după momentul în care s-au fixat foarte bine, încep pictura care este în două-trei straturi.
În realizarea lucrărilor nu pot fi atât de ipocrită încât să spun că nu m-a inspirat nimeni, în momentul în care m-am apucat de așa ceva, m-am inspirat de undeva, chiar dacă și inconștient. Am găsit pe Internet lucrări pe MDF, dar nu exista suprapunere, erau doar geometrie abstractă, iar cei care le realizaseră nu se jucau deloc cu ideea aceasta de suprapunere, basolrelief, 3D…”, spune Alina Chiriac.
Cele opt lucrări expuse la Galeria Sara Good Art din Bacău și care au însemnat și prima expoziție personală a Alinei Chiriac – ”Introspecție” – sunt rodul unei munci de circa cinci ani. Majoritatea lucrărilor sunt realizate, ne-a mărturisit artista, după un moment aparte, de cumpănă (nu neapărat în sens rău, ne spune) din viața ei, iar definitivarea lor a însemnat ”mai întâi mesaj, apoi schița, dar nu neapărat în 3D și pictura”.
”Anotimpul preferat este toamna și cred că se vede în lucrările mele, în gama de culori. Introspecție, titlul pe care l-am dat expoziției, ilustrează cel mai bine acești patru ani în care eu, practic, am renăscut. Fiecare toamnă din expoziție sau vară promisă (numele unei lucrări, n.r.) are legătură cu Iubirea, atât cu momentele ei foarte frumoase, cu bucuriile ei pe care le-am trăit cât și cu cele promise, neîmpărtășite. Deviza mea e ”simt”, iar dacă simt ceva puternic, iese ceva extraordinar, chit că e o suferință, o bucurie foarte mare, ceva care s-a transformat din ceva extraordinar într-o amintire care clar va rămâne acolo toată viața…”, se destăinuie artista.
Despre lucrări, cu admirație și uimire au vorbit, la vernisajul expoziției – care s-a bucurat de o prezență numeroasă – artiștii consacrați, profesorii Aurel Stanciu și Gheorghe Zărnescu, ambii remarcând stilul aparte, originalitatea și profunzimea mesajelor pe care lucrările Alinei Chiriac le poartă.
Gheorghe Zărnescu (profesor, sculptor): ”Totodeauna la o lucrare e bine să fie și structura și conținutul, carnea. Alina are aceste două lucruri, și conținut și carne. Deși formele sunt destul de rigide, modularea este foarte caldă, este poezie”.
Aurel Stanciu (pofesor, pictor): ”Stilul ne deosebește. Din acest unct de vedere, Alina Chiriac este cu totul altceva. Ceea ce face ea este un fel de pictură-basorelief, fiecare lucrare este foarte bine gândită, cu un concept vizual foarte clar și cu mesaj profund”.
Alina Chiriac, vocea!
Alina Chiriac, dincolo de emoția pe care, iată, reușește s-o transmită tot mai clar prin lucrările din domeniul artei plastice, este cunoscută unui public larg în comunitatea băcăuană, și pentru timbrul vocii ei. O voce pe care încă și-o descoperă, un stil pe care – spre deosebire de cel din domeniul artei plastice pe care și l-a definit –, încă și-l caută. Cu toate acestea, Alina a primitși continuă să primească numeroase validări inclusiv în această zonă. Validări de la artiști consacrați chiar, cum ar fi SirBlues Vali Răcilă, care a și fost de altfel, prezent, cu chitările lui și vocea pentru o repriză de blues, la vernisajul ”Introspecție”.
”Cântam la karaoke, până în momentul în care, tot la un eveniment, Swimathon, în 2014, am fost chemată să susțin un moment muzical, iar în cadrul proiectului ”Pasajul CFR este al tuturor”, la sediul Asociației Mutatis Mutandis, unde ne-am întâmplat să fim vreo 20 de oameni, printre care și SirBlues Vali Răcilă, am căpătat efectiv curajul să cânt. S-a întâmplat, pur și simplu, să mă trezesc cântând împreună cu el. Lui îi datorez curajul de a urca pe scenă, practic, și cred că el m-a ajutat cel mai mult să-mi înțeleg vocea și ritmul…. Este un om extraordinar, o bucurie pentru oricine îl întâlnește. Vali Răcilă este cel care m-a făcut să înțeleg că mă cenzuram, cumva, în zona muzicii și că n-aveam destulă încredere în mine din acest punct de vedere. În orice caz, eu sunt încă în căutarea stilului personal, îmi plac foarte multe genuri muzicale…”, mărturisește Alina. Mai mult de atât, din nou, Alina Chiriac este prezentă în inimile publicului iubitor de jazz și blues în special, de mulți ani, fiind invitată la tot mai multe evenimente desfășurate în cadru mai mult sau mai puțin formal.
Vali Răcilă (bluesman): ”Alina Chiriac? E plină de talent. E foarte sensibilă în sens artistic și nu doar. Ea deja cânta când eu am cunsocut-o, avusese niște încercări și era deja apreciată. Eu m-am gândit însă că trebuie să cânte acompaniată de chitară și nu de negative. A fost o surpriză foarte frumoasă pentru mine să văd că nu-i doar talentată muzical, ci și în pictură. Este un talent!”
Acasă e România, Iubire și căutări de sine
Toate surorile Alinei Chiriac și mama sunt plecate de ani, din țară. În ciuda vremurilor, Alina e decisă să rămână. Nu știe sigur dacă în Bacău, oraș în care s-a născut și, de 35 de ani, locuiește. Cert este că nu-și va putea părăsi țara. Iar asta, poate, definește cel mai bine conceptul Introspecție, un cuvânt care, la rândul lui, o definește, poate, cel mai bine pe Alina Chiriac, în întregul ei.
”Tatăl meu a murit acum cinci ani, mama a lăsat catedra în 2005 și a plecat în Italia, a stat cinci ani, s-a întors un an acasă și apoi a plecat în Suedia. Surorile au plecat treptat.
În prezent, suntem cinci surori în cinci țări… Avem o legătură foarte strânsă, ne vizităm, ne reunim… Deși s-ar putea să surprindă pentru mulți, pentru că par destul de… colorată pentru orașul ăsta, eu îmi iubesc însă, foarte, foarte mult țara. Îmi pare rău, uneori că-i locuită, că e condusă cum e condusă, nu mă regăsesc în sistem, dar o iubesc atât de mult cum își iubește un copil mama…
Știu că sună ciudat, dar eu n-aș putea niciodată părăsi definitiv țara. Voi vizita lumea, îmi doresc asta, dar nu cred, la acest moment, că mă voi putea stabili definitiv în altă parte decât în România. Bacău… Momentan sunt aici, dar nu exclud o plecare din oraș, nu știu însă ce contexte se vor ivi. Sincer, nu știu de ce sunt încă aici. Ceva mă ține încă, probabil optimismul ăla undeva la granița cu nebunia că orașul acesta, pe cât de tern pare pentru unii, poate fi, totuși și altceva. Asta numai dacă nu ne vom opri din demersul de a-l resuscita. Lucrurile se fac cu oameni. Până să înțeleg asta, din mândrie și din orgoliu, am încercat să fac lucuri singură, dar nu merge…
Orașul ăsta are nevoie de oameni care să vrea și să simtă să facă lucrurile împreună… Îmi amintesc momentele de voluntariat la diferite proiecte… Era un cumul de energii pozitive extraordinare… De asta e nevoie, cred, de aceste energii, de visare, pentru care orașul să nu moară”, mărturisește Alina Chiriac.
Încheie spunând că, pentru a funcționa împreună, avem nevoie de iubire și de căutări de sine…
La data de 05 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au depistat în flagrant un tânăr de 27 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism în comuna Plopana.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
La data de 05 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au depistat în flagrant un bărbat de 30 de ani, din comuna Mănăstirea Caşin, în timp ce conducea un cvadriciclu neînmatriculat, pe DJ 115A din localitate.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Oneşti, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, din verificările poliţiştilor a rezultat că tânărul în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fără permis de conducere şi neînmatriculat.
La data de 06 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au depistat în flagrant un bărbat de 47 de ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul comunal din localitate.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Adjud, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
La data de 06 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Buhoci au depistat în flagrant un bărbat de 72 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped, pe drumul comunal.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
La data de 04 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 6 Polişie Rurală Traian au depistat în flagrant un tânăr de 25 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped pe drumul comunal, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
La data de 04 august a.c. poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Slănic Moldova au depistat în flagrant un bărbat de 31 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Oneşti, unde a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice.
La data de 04 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au depistat în flagrant un bărbat de 64 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Huruieşti.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Adjud, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
La data de 06 august a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au depistat în flagrant un bărbat de 47 de ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul comunal din localitate.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Adjud, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
La data de 05 august a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii rutieri din Oneşti au fost sesizaţi despre faptul că pe DJ 116, în comuna Pârgăreşti s-a produs un accident de circulaţie.
La faţa locului, poliţiştii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului rutier şi au constatat că un bărbat de 50 de ani, din comuna Pârgăreşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 116 a surprins şi accidentat o tânără de 24 de ani, din localitate, care se afla pe partea carosabilă, într-un grup de persoane.
După impact,conducătorul auto nu a oprit, părăsind locul faptei fără acordul organelor de poliţie.
Ulterior, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat atât autoturismul, cât şi conducătorul auto.
Victima rănită uşor, a fost transportată la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale.
Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
La data de 06 august a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii oneşteni au fost sesizaţi despre faptul că o femeie de 30 de ani, din comuna Dofteana a fost victima unui accident de circulaţie, produs pe DJ 116D din localitate.
La faţa locului, poliţiştii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului rutier şi au constatat că o femeie de 30 de ani, din comuna Dofteana, în timp ce se deplasa în calitate de pieton, pe marginea părţii carosabile, a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism al cărui conducător auto nu a oprit, părăsind locul faptei fără acordul organelor de poliţie.
Ulterior, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat atât autoturismul, cât şi conducătorul auto, un bărbat de 35 de ani, din Dărmăneşti.
Victima a fost transportată la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale, necesitând internarea.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Faţă de bărbatul de 35 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii, fiind încarcerat în arestul I.P.J.Bacău, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti cu propuneri legale.
La data de 05 august a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii rutieri din Bacău au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat de 64 de ani, din comuna Pânceşti a fost victima unui accident de circulaţie, produs pe DJ 252 din localitate.
La faţa locului, poliţiştii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului rutier şi au constatat că un bărbat de 64 de ani, din comuna Pânceşti, în timp ce se deplasa în calitate de pieton, pe partea carosabilă, a fost surprins şi accidentat de un autoturism al cărui conducător auto nu a oprit, părăsind locul faptei fără acordul organelor de poliţie.
Ulterior, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat atât autoturismul, cât şi conducătorul auto, un tânăr de 20 de ani, din localitate.
Victima a refuzat să fie transportată la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, precum şi testarea cu aparatul etilotest.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Duminică după-amiază, un bărbat de 43 de ani, din comuna Orbeni, s-a înecat într-o baltă din apropierea râului Siret. Omul a mers împreună cu fiul său la scăldat, a intrat în apă, însă nu a mai ieşit la suprafaţă.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au fost alertaţi imediat şi au mers la faţa locului unde au început căutările, iar după circa trei ore au găsit trupul neînsufleţit al bărbatului şi l-au adus la mal.
Acesta este al doilea bărbat înghiţit de ape, din acest weekend. Sâmbătă, un tânăr de 19 ani s-a înecat în lacul de acumulare din Gherăieşti, municipiul Bacău.
Miercuri, 9 august, la orele 9.30, la biserica ”Precista” va fi adusă în pelerinaj sfânta icoană a Maicii Domnului de la mănăstirea Neamț. Aceasta va fi așezată spre închinare în interiorul singurei ctitorii din Bacău a binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.
Pelerinajul se va încheia marți 15 august, când va fi serbat hramul sfântului lăcaș. “Este al 17-lea an, când această icoană cunoscută și îndrăgită de băcăuani, va fi adusă la biserica domnească „Precista”.
Întrucât suntem în postul Adormirii Maicii Domnului, când fiecare credincios trebuie să-și intensifice viața duhovnicească prin abstinență, rugăciune și fapte bune, dar și pentru a dinamiza și înfrumuseța viața spirituală a parohiei noastre, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, dorim să aducem un strop de bucurie sfântă în sufletele băcăuanilor.
Întâlnirea cu Maica Domnului, cu icoana ei, care are o harismă specială, fiind făcătoare de minuni, este ca o întâlnire cu cineva drag sufletului nostru. De aceea, invităm pe credincioși să ni se alăture pe parcursul acestui eveniment sfânt, care va culmina cu Sfânta Liturghie ce va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Ioachim, duminică, 13 august 2017. Manifestările cultural-religioase se vor încheia marți, 15 august 2017 cu serbarea hramului bisericii noastre”, a declarant preotul Mihail Tomozei, parohul bisericii „Precista”.
Icoana Maicii Domnului „Trihirussa” este prăznuită pe 12 iulie, 28 iunie și 4 decembrie. Această icoană a Maicii Domnului este cunoscută sub numele de icoana Maicii Domnului „cu trei mâini”, „a Sfântului Ioan Damaschin” sau „Trihirussa”. În icoană apare reprezentată Sfânta Fecioară cu trei mâini, ținând în brațe pe Pruncul Iisus Hristos.
Această reprezentare nu este o greșeală a pictorului, ci este o însemnare peste veacuri a unei minuni petrecute în urmă cu 1300 de ani. În secolul VIII, când Sfântului Ioan Damaschin i s-a lipit mâna la loc în chip minunat, după ce i-a fost tăiată pentru că a combătut pe cei care luptau contra sfintelor icoane.
Deși chipurile sfinte pictate pe această relicvă sunt foarte bine întreținute, vechimea acestui icoane se pierde în negura timpului. Tânăr fiind, Sfântul Gherman, care a trăit pe vremea Sfântului Petru al II-lea, Patriarhul Constantinopolului, în jurul anului 665, a plecat în pelerinaj la Locurile Sfinte, ajungând și la Lida.
Impresionat de Sfânta Icoană ce o reprezenta pe Sfânta Fecioara, a pus zugravii să-i facă o copie. Icoana a fost zugrăvită în culori. Pe o față este chipul Maicii Domnului, iar pe cealaltă parte este Sfântul Gheorghe. În urma persecuțiilor pornite împotriva icoanelor, Sfântul Gherman I, Patriarh al Constantinopolului, trimite copia icoanei din Lida – în jurul anului 739 – la Roma pentru a fi protejată.
Aici Sfânta Icoana a rămas timp de 106 ani. În timpul Patriarhului Metodie I Mărturisitorul, Sfânta Icoana a fost adusă de la Roma la Constantinopol, unde a rămas timp de 555 ani. Pe la anul 1400, împăratul Ioan Paleologul, împreună cu Patriarhul Metodie, a trimis Sfânta Icoană Mitropolitului Iosif al Moldovei, iar lui Alexandru cel Bun i-a trimis o coroană, o mantie și un sceptru. Toate acestea în chip de dar și prețuire față de Moldova.
Icoana sfântă a Maicii Domnului a fost găzduită de Mitropolia Sucevei până în anul 1415, când Mitropolitul Iosif, împreună cu Alexandru Mușat Vodă au dăruit-o ei înșiși, Mănăstirii Neamț, unde se află și astăzi.
De la cine poți obține cele mai bune sfaturi pentru construirea unui șemineu de calitate, pe care ți-l dorești tot mai mult în locuința ta? De la specialiști, desigur. Înainte de a-ți construi un șemineu, e necesar să deții câteva informații esențiale pentru a face cea mai bună alegere. Echipa de Șeminee Covasna, care face parte din grupul Pefo.ro își așteaptă clienții cu cele mai prețioase sfaturi pentru ca șemineul ales de tine să obțină garanție de-o viață!
În primul rând, trebuie menționat ca deși sunt o mulțime de focare și modele de șeminee pe piață, nu toate sunt create la fel. Numai un magazin specializat în acest domeniu îți poate garanta calitatea. Focarul șemineului se alege în funcție de suprafața care trebuie încălzită.
În al doilea rând, coșul de fum poate fi mai important decât șemineul propriu-zis. Iar specialiștii recomandă construirea unui coș de fum profesional care garantează pentru siguranța familiei tale. Producătorii cu care firma colaborează oferă o garanție de 30 de ani.
Cu siguranță vei dori ca șemineul să fie utilizat la cea mai mare capacitate a sa, nu doar în camera de zi, ci și în alte încăperi ale locuinței tale. De aceea, un profesionist în domeniu îți va prezenta modul de funcționare și toate informațiile referitoare la ventilatorul care transmite căldura prin tubulatura izolată în camere. În acest fel, căldura de care v-ați bucurat în living pe tot parcursul serilor geroase, va fi resimțită și în dormitor pe toată durata nopții.
Dacă dorești un randament termic bun, adică un consum mai mic de lemne care să ofere căldură superioară, trebuie să echipezi focarul cu un recuperator de căldură. Acest dispozitiv adaugă până la 6 KW de putere, recuperând aerul cald care se pierde prin coșul de fum.
Seminee Sfantu Gheorghe, parte a grupului Pefoc.ro, nu este un simplu furnizor de materiale necesare construirii șemineului, ci este pregătit în orice clipă să ofere clienților săi suport practic și informații necesare pentru orice nelamurire legată atât de focare semineu, dar și de orice model de șemineu din gama largă de produse. Ei știu să realizeze o construcție ce rezistă o viață întreagă, fără a necesita reparații ulterioare. Acest lucru se realizează prin folosirea exclusivă a produselor de înaltă calitate și prin montajul profesionist.
Șemineele construite de ei se pot personaliza astfel încât pentru finisajele externe se pot alege și materiale diferite față de cele prezentate în catalogul firmei, și totodată se pot adapta ca formă și dimensiune pentru orice variantă de focar. Oferta de produse disponibile cuprinde de la șemineul clasic pe lemne, semineu centrala, la șeminee moderne, pe gaz sau cu bioetanol sau coșuri de fum și diverse accesorii necesare unui șemineu care să funcționeze fără probleme.
În urmă cu trei ani, un bărbat şi-a pierdut viaţa într-un accident de muncă produs pe raza comunei Căiuţi. Cel vinovat de tragedie, administrator al unei firme din Bucureşti, a fost trimis în judecată, iar recent, el şi-a primit condamnarea.
Pe 20 mai 2014, poliţiştii din Căiuţi au fost sesizaţi în legătură cu un accident de muncă în care o persoană a decedat.
În ziua respectivă, „M.N., care era angajat la S.C. DELTA CONSTRUCŢII MONTAJ SRL Bucureşti, administrată de inculpat, împreună cu încă un coleg de la aceeaşi societate, au coborât într-un şanţ pentru a-l consolida, însă pe neaşteptate s-a rupt un mal care l-a acoperit cu pământ pe M.N. şi în ciuda intervenţiei celor prezenţi care au încercat să-l salveze, cel în cauză a decedat”, arată procurorii.
În certificatul medico-legal se precizează că decesul bărbatului a fost cauzat de un traumatism toracic prin comprimare, posibil în condiţiile unui accident, nerezultând vreun consum de alcool.
În urma decesului, ITM Bacău a întocmit un proces verbal de cercetare, finalizat în august 2014, prin care s-a constatat, printre altele, ca și cauză a producerii evenimentului, faptul că angajatorul SC DELTA CONSTRUCŢII MONTAJ nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea sănătății şi securităţii lucrătorilor, nu a asigurat cunoaşterea şi respectarea de către lucrători a măsurilor prevăzute în planul de protecţie şi prevenire, iar angajaţii nu au fost instruiţi sau informaţi cu privire la cerinţele de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile.
Raportul ITM a atras, de altfel, cercetarea penală pentru deficienţele constatate. R.A.N. a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi ucidere din culpă. Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Oneşti, unde chiar la primul termen, inculpatul a recunoscut faptele.
Acesta a despăgubit familia victimei înainte de finalizarea procesului. Astfel, pedepsele aplicate au fost reduse cu o treime – 1 an închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi 3 luni pentru neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an şi o lună închisoare cu suspendare, plus muncă în folosul comunităţii. Curtea de Apel Bacău a majorat pedepsele pentru ambele infracţiuni, rămânând în final o pedeapsă de 1 an, 5 luni şi 10 zile de închisoare.
Niciunul dintre castelele sau conacele construite, cu precădere în secolele XIX și XX, de familiile boiereşti, politicieni, diplomaţi, industriaşi, care au trăit sau a avut moşii pe teritoriul actual al judeţului Bacău, nu a rămas în proprietatea statului după evenimentele din decembrie 1989.
Cea mai mare parte s-a distrus, altele au fost retrocedate, însă puţine dintre ele mai sunt în circuitul cultural sau turistic. Cu toate că unii dintre actualii proprietari le-au scos la vânzare sau erau dispuşi la negocieri cu administraţiile locale, în niciun caz acestea nu s-au materializat (ex. Casa Cancicov, Palatul Ştirbei etc.), nu s-a pus în operă dreptul la preemţiune, cu toate că cele mai multe au reprezentări de identitate culturală, istorică, sentimentală pentru localităţile respective. De-a lungul anilor s-a înregistrat doar un singur caz de acest gen, în 1971 (1970), Primăria municipiului Bacău achiziţionează imobilul în care a trăit şi a creat marele poet George Bacovia, fiind transformat în casă memorială.
În alte două exemple, statul român a primit cu titlu gratuit două imobile.Soţia pictorului Nicu Enea, Elvira Enea, a donat casa în care a trăit şi a creat artistul, împreună cu mai multe lucrări de artă, devenind Casa memorială “Nicu Enea”, iar sora savantului Ion Borcea, Eufrosina Borcea Petrovanu, a donat patru camere şi un hol, pentru amenajarea unei expoziţii dedicată vieţii şi activităţii marelui savant, la Racova.
În rest, după noi potopul! Dezinteres, lipsă de respect faţă de înaintaşi, faţă de moştenirea culturală, ştiinţifică, faţă de personalităţile care au marcat istoria acestor locuri. Sunt şi cazuri fericite, Conacul Leca, Casa Sterian etc., care au intrat într-un proces de refacere şi modernizare. Nimeni nu contestă dreptul proprietarilor sau al moştenitorilor de a intra în posesia bunurilor deţinute, doar că prea multe asemenea imobile, odată retrocedate, au avut o soartă dramatică, fiind lăsate în paragină, actualii proprietari neavând puterea economică pentru a le întreţine.
Pentru a justifica această afirmaţie, voi aminti aici doar câteva dintre aceste castele, conace, imobile înstrăinate, pierdute din memoria culturală a Bacăului, altele au un statut incert, fiind supuse lucrării implacabile a timpului, câteva au intrat în posesia unor persoane dispuse să le modernizeze, chiar dacă, monumente istorice fiind, le-au schimbat destinaţia, sursa fiind Lista Monumentelor Istorice, protejate de lege: Casa Anania (str. G. Bacovia), Casa Alecsandri, Casa G-aral Cantili, Casa Poltzer (Cuza Vodă), Casa Rafailă (Cuza Vodă), Hotel Athenee Palace (Hotel Central), Hanul Orbic, Conacul Rosetti (Căiuţi), Palatul Ştirbei (Dărmăneşti, s-a vândut cu doar 400.000 de euro, plus12 ha de teren şi pădure), Castelul Ghika, plus parc (Dofteana), Conacul Buzdugan (Gh. Doja), Castelul Roşu (Hemeiuşi), Conacul Furnuraki (Răcăciuni), Cazinou (Slănic Moldova), Conacul Secară (Verşeşti, Sănduleni), şi ultimul pe listă Palatul şi Parcul Ghika din Comăneşti, de care ne vom ocupa astăzi.
După retrocedare, Palatul Ghika din Comăneşti a fost scos la vânzare
Palatul Ghika din oraşul Comăneşti a fost retrocedat apoi scos la vânzare pe site-ul de specialitate OLX de către o persoană care semnează „Paltin Sturza”. Preţul solicitat este de 1.621.488 de euro (7.394.398 lei), negociabil. Prezumtivii cumpărători sunt înştiinţaţi că palatul are o amprentă la sol de 850 mp şi o suprafaţă construită de 2550 mp., 22 de încăperi şi un parc de 74200 mp. Ceea ce nu se spune în anunţ este faptul că imobilul este monument istoric, fiind înscris în Lista Naţională a Monumentelor.
În prezent, în Palat funcţionează Muzeul Etnografic al Văii Trotuşului, o expoziţie de artă contemporană a Muzeului de Artă din Bacău, iar un spaţiu este alocat unei expoziţii cu obiecte de epocă, care au aparţinut boierilor Ghika, astfel că Palatul şi imensul parc au devenit obiective culturale şi turistice de mare interes pentru oraşul Comăneşti, pentru turiştii aflaţi în tranzit. Cel puţin o întrebare se naşte: ce se va întâmpla cu acest patrimoniu cultural, de o valoare inestimabilă, pentru oraş, pentru judeţ, ce soartă va avea parcul oraşului. Un prim răspuns vine de la Iulian Bucur, sef secţie Etnografie a Complexului Muzeal din Bacău.
“Recent, pentru orice eventualitate, am procedat la un inventar, pe bază de documente, a întregului patrimoniu etnografic. În caz că se va pune problema evacuării, vom proceda conform legislaţiei şi instrucţiunilor specifice. În condiţiile în care nu se va găsi, de către administraţia locală, o altă variantă, tot inventarul va fi adus în Bacău şi depozitat. Soluţia ideală ar fi ca acest patrimoniu, care reprezintă zona Văii Trotuşului, valoroasa colecţie, să rămână acolo unde îi este locul, la Comăneşti”, a precizat Iulian Bucur. De aceeaşi părere este şi Dionis Puşcuţă, şef secţie Artă a Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”.
Palatul şi Parcul mai pot fi salvate
În urma unor procese de lungă durată cu Primăria Comăneşti, Curtea Apel Bacău a decis că Paltin Sturza are calitatea de moştenitor şi i se cuvin atât palatul cât şi parcul care-l înconjoară. La acea dată, Paltin Sturza lăsa de înţeles că este dispus la o colaborare cu autorităţile locale, declarând că Palatul îşi va păstra destinaţia, însă, între timp, s-a răzgândit şi l-a scos la vânzare.
“Palatul nu este în administrarea noastră, ne declara în 2014, Mariana Popa, director al Complexului Muzeal «Iulian Antonescu», însă avem acolo, în custodie, peste 1000 de piese de patrimoniu de etnografie şi 150 de opere de artă plastică, semnate de mari artişti români. Am primit înştiinţarea de retrocedare, mai repede sau mai târziu, va trebui, cred, să ne recuperam patrimoniul. Ce o să facem cu el, este într-adevăr, o mare problemă, deoarece spaţii nu mai avem.”
Timpul a trecut, suntem în 2017 şi nu s-a găsit nicio soluţie, în aceste condiţii, cum s-a mai întâmplat, întreg patrimoniul din Palatul Ghika este condamnat să ajungă într-un beci, iar imobilul să aibă soarta altor palate de pe Valea Trotuşului.
Contactat, primarul din Comăneşti ne-a spus: „Știu că Palatul Ghika a fost scos la vânzare, dar este monument istoric din Clasa A și condițiile prevăzute pentru clădirile din această categorie sunt cele mai restrictive. Deocamdată, Muzeul de Etnografie și Artă găzduit de Palatul Ghika funcționează, este deschis și are vizitatori.
În cazul în care se va găsi un cumpărător, noi sperăm că acesta va renova Palatul deoarece este degradat, iar după renovare ne dorim să păstreze muzeul. Cel mai mult ne doare că s-a pierdut parcul, care este foarte iubit și foarte important pentru locuitori, fiind singurul din orașul Comănești.” Sunt convins că nu s-au explorat toate posibilităţile, în aceşti patru ani de la retrocedare s-a bătut pasul pe loc, fiecare a aşteptat un semn de la celălalt, nimeni nu a avut iniţiativa ca părţile să se aşeze la masa discuţiilor, negocierilor. Este, cred, timpul să intervină în această situaţie Consiliul Judeţean, cât şi Prefectura, fiind o problemă care, am înţeles, excede competenţa şi puterea Primăriei Comăneşti.
Palatul Stirbei Darmanesti
Până atunci, mulţi comăneşteni au venit cu soluţii, şi-au manifestat interesul pentru rezolvarea acestei nedorite situaţii, mai ales că sunt direct afectaţi, propunând diferite modalităţi de rezolvare a situaţiei create, astfel ca Palatul şi Parcul să rămână ale oraşului:
“Ar trebui ca primăria din Comaneşti să facă un efort şi să intre în negociere cu proprietarul palatului pentru ca acesta să ajungă pe plan local un simbol asemănător cu Palatul Culturii din Iaşi”, este opinia unui comăneştean.
“Palasul din Iaşi a adunat la aceeaşi masă o echipă substanţială de investitori cu bani cât bugetul Primăriei Comăneşti pe 10 ani. Îţi dai seama că nu ai pe cine aduna din oraş să investească alături de Sturdza, să se facă ceva, însă soluţii mai sunt”.
“Dacă oraşul nu poate singur, mai sunt şi alte oraşe în jur, se pot face asocieri, fundaţii, este varianta cumpărării, nu mi se pare o sumă foarte mare, dacă ne raportăm la întreaga zonă de munte. Muzeul şi parcul sunt ale noastre. Chiar ne-a părăsit de tot patriotismul?”, este apelul unui alt locuitor din Comăneşti.
Castelul Langeais de pe Valea Loarei
Am căutat şi am găsit: Pe Valea Loarei (Franţa), scrie Larisa Tais pe blogul său, sunt peste 80 (optzeci) de castele, care de care mai frumoase, toate fiind în “stare de funcţionare”. Născută în România, însă trăitoare acum într-o localitate de pe celebra Vale, Larisa a întocmit o listă cu aceste castele, multe dintre ele fiind vizitate, cu diferite ocazii, de bloggăriţa îndrăgostită de istorie şi de turism. O parte sunt în proprietatea unor persoane fizice, cele mai multe însă aparţin unor instituţii, muzee, institute de cercetare. Toate pot fi vizitate, iar cu diferite priliejuri, la aceste castele, se organizează somtuoase manifestări, festivaluri de muzică, simposioane, baluri de caritate, serbări specifice zonei. Proprietarii fac bani buni, anual fiind vizitate de milioane de persoane din întreaga lume.
Cât despre ale noastre: A fost o dată, a fost o dată ca-n poveşti…
Conacul din satul Negoiești va fi vândut
Aleșii județului se vor întâlni marți, 8 august, în prima ședință extraordinară din această lună. Ordinea de zi cuprinde cinci puncte, din care doar trei sunt proiecte de hotărâre. Primul dintre acestea vizează neexercitarea dreptului de preempțiune pentru cumpărarea conacului din satul Negoiești, comuna Ștefan cel Mare. Mihai Bălan, împuternicitul lui Constantin Negri, a anunțat că proprietarul vrea să vândă imobilul principal și anexele (grajduri, magazii, hală industrială, lăptărie etc.), în suprafață totală de 2.238 mp. Singurul care e monument istoric e conacul, dar nici Ministerul Culturii, nici CJ Bacău nu intenționează să-l cumpere. Celelalte două proiecte de marți propun stabilirea componenței Comisiei pentru Protecția Copilului și aprobarea statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean. Silvia Pătrășcanu
Când vine vorba despre oraș, există tendința de a întreba mereu politicienii, pe oamenii din administrație sau pe cei cu funcții de răspundere. Aproape niciodată nu i se dă cuvântul omului de pe stradă, cel care este afectat direct de deciziile luate în numele său. Azi l-am întrebat pe Florian Lipan cum vede Bacăul, care-s culorile care definesc acest oraș și cum ar vedea el dezvoltarea urbei (Liviu Maftei)
Vorbind despre culorile Bacăului, părerile-s una, şi cred că pot conta doar în momentul în care ajung la un anumit număr, o anumită greutate, realitatea-i alta. Ca să se realizeze ceva, trebuie să spui „Noi vrem!” având în spate nu trei oameni, ci trei mii sau, măcar, trei sute, iar, din păcate, dialogul cu autorităţile se termină invariabil cu răspunsul „Nu avem personal”.
În ceea ce priveşte imaginea oraşului, nu ştiu câte se pot face şi cât costă. Clădirile vechi s-au stricat, cele care au supravieţuit sunt în paragină şi au nevoie de bani ca să le refaci. De exemplu, Casa Alecsandri. Au fost străzi vechi, precum Strada Mare, pe care comuniştii le-au dat jos şi au construit blocuri. Acum, ce poţi să faci? Să dai blocurile jos, nu poţi. Însă poţi îmbunătăţi imaginea oraşului prin crearea de spaţii verzi. Mă gândeam la culoarea verde, pentru că eu stau în Cornişa, iar acolo, în ultima vreme a fost un adevărat genocid.
A dispărut spaţiul verde şi au apărut betoanele sub formă de clinici şi spaţii comerciale. S-au tăiat mulţi copaci. Treci pe stradă şi vezi doar cioturi. Şi doar nu e cine-ştie-ce investiţie. Pui un copac, nişte flori şi schimbi imaginea locului. Nu trebuie doar cei de la Spaţii Verzi să se implice, putem şi noi face asta. Acum trei ani, în curtea blocului meu erau 6 pini, iar doi au fost tăiaţi preventiv din diverse motive. Am vorbit la Spaţii Verzi, iar cei de-acolo mi-au spus că n-au personal dar îmi pot oferi puieţi pe care să-i plantez în loc. Ceea ce am şi făcut. I-am plantat folosind un hârleţ împrumutat de la un vecin, acelaş vecin care, doi ani mai târziu i-a tăiat, dar asta e altă poveste. Cel mai mult m-a marcat răspunsul celor de la Spaţii Verzi care suna cam aşa: „Avem peste trei sute de cereri de tăieri fără rost, iar singura persoană care ne-a sunat pentru plantare sunteţi dumneavoastră”.
Am văzut cum s-au plantat copacii. Dacă arborele este suficient de subţire să poată fi rupt, atunci sunt şanse mari ca el să fie rupt. Undeva, în centru, a fost tăiat un copac, iar în mijlocul cioatei, parcă simbolic, a fost plantat altul. N-au trecut câteva luni şi l-am văzut culcat la pământ. Ce-i mai rău e că se pare că oamenilor nu le mai pasă. Cred că ne-am obişnuit mai mult cu griurile betoanelor decât cu verdele naturii. Pentru cei mai mulţi, casa este cuprinsă între uşa metalică şi geamul termopan. Aş dori să văd autorităţile impunând reguli stricte privind distrugerea spaţiului verde, dar asta e doar utopie.
Aş vrea să văd că, atunci când se construieşte ceva, să fie impusă obligativitatea amenajării unui spaţiu verde în vecinătate, iar cei care-l distrug să fie aspru amendaţi. Dacă te-am prins c-ai rupt copacul, te-am taxat. Chiar beat fiind, omul să ştie că-l va arde la buzunar şi se va gândi de două ori înainte să rupă un copac. Şi aici e o chestie interesantă. De ce îl rupi? Probabil sunt unii plăvani care uneori au chef să lovească pe cineva, dar se gândesc că, dacă acel cineva e mai tare ca ei?! Atunci plăvanul loveşte copacul, pentru că acesta nu poate riposta. Aş vrea să văd, câţi din aceştia au fost prinşi şi amendaţi? Prea puţini. De ce? Pentru că „nu avem personal suficient”.
Stăteam în fața Stării Civile din Bacău, admirând în trecere cuplurile care își așteptau rândul sau care își oficiaseră deja relația. Eram curioasă să le văd reacția, emoția, dăruirea, împlinirea etc. Orice, numai emoție să fie. Nu știu de ce, dar nu am văzut nimic din toate acestea.
Cel puțin la acești tineri. Păreau obosiți și lăsau impresia că fac pasul acesta din obligație. Ușor dezamăgită de reacțiile tinerilor căsătoriți, am rămas locului, iscodind chipurile nuntașilor, așteptând acela “ceva”. Scânteia. Am intrat în sala de festivități. Era arhiplin pentru că intraseră două cupluri.
Unul dintre ofițerii de stare civilă a salvat imediat situația și a mutat un cuplu, cu tot cu invitați, într-o încăpere alăturată.
Deodată s-a făcut loc, iar în lumină a apărut cuplul format din Dana Vultur și Adrian Ojog, îmbrăcați în mire și mireasă. Ambii tineri, zvelți, frumoși și cu zâmbetul pe buze.
Atunci am realizat că au emoții pentru ceea ce avea să urmeze. El o ținea protector de mijloc, căutându-i mereu privirea.
Ofițerul de stare civilă le-a dat curaj tinerilor, i-a invitat să se apropie, le-a vorbit pe un ton egal, calm și mereu cu zâmbetul pe buze, despre egalitatea dintre soți, despre rolul pe care îl au amândoi în creșterea copiilor, despre unitate, despre ideea de familie și despre sprijinul moral și material care trebuie să existe între aceștia. Totul a decurs firesc, Adrian și Dana au spus “DA!” în fața ofițerului de stare civilă, iar în baza consimțământului ambilor soți, aceștia au fost declarați căsătoriți.
A urmat apoi semnarea actelor, felicitările și la final, trecerea pe sub podul de flori pregătit de cei apropiați. Într-un moment de pauză am aflat despre Adrian și Dana că s-au cunoscut în Bacău în anul 2006, că din anul 2011 locuiesc și muncesc împreună în Londra și că au ales să-și oficieze relația în România pentru că aici se află familiile celor doi, rude și prieteni.
“Am ales să petrecem acest moment special alături de familiile noastre. Iată că relația noastră a trecut testul timpului și după 11 ani de când ne cunoaștem, am spus mult așteptatul “DA!”. Relația noastră a început în Bacău, a continuat și s-a dezvoltat la Londra, am trăit și bune și rele, iar toate aceste întâmplări și încercări ne-au sudat în timp”, declară Adrian Ojog
După câteva zile de relaxare, proaspeții însurăței se vor urca din nou în avion, cu destinația Londra. Nu au de gând să se reîntoarcă prea curând în România, însă, ceea ce știu sigur este că își doresc copii. Minim doi!
Oficial, bombele aruncate de americani la Hiroshima şi Nagasaki au forţat Japonia să accepte capitularea. Dar dacă nu a fost aşa? Ward Wilson, membru al British American Security Information Council, a expus o teorie alternativă în cartea sa “Five Myths About Nuclear Weapons”, teorie prezentată şi de revista Foreign Policy. Wilson susţine că ideea că bombă atomică a pus capăt războiului nu poate fi acceptată din mai multe motive.
În primul rând, spune el, cronologia nu corespunde. Consiliul Suprem japonez s-a întâlnit pentru a discuta capitularea în ziua de 9 august, la trei zile după bomba de la Hiroshima. Autorul se întreabă de ce ar fi lăsat japonezii să treacă trei zile de la atacul de la Hiroshima pentru a discuta un asemenea subiect? Spre exemplu, arată autorul, Kennedy a avut nevoie de două ore şi trei sferturi pentru a convoca o şedinţa a consilierilor săi pe teme de securitate în 1962, când s-a descoperit că sovieticii încearcă să instaleze arme nucleare în Cuba.
Al doilea argument: cel al scalei distrugerilor. Bomba de la Hiroshima a distrus o bună parte din oraş şi a ucis în câteva minute zeci de mii de oameni; totuşi, alte 66 de oraşe de aceeaşi dimensiune fuseseră distruse de bombardamente convenţionale. Din punctul de vedere al procentului de distrugeri, Hiroshima se situează abia pe locul 17. Întrebarea pe care o pune Ward Wilson este simplă: dacă japonezii s-au predat pentru că un singur oraş a fost distrus, de ce nu au făcut-o când celelalte 66 de oarase au fost transformate în ruine?
Şi ajungem la argumentul importanţei strategice.Dacă japonezii nu au fost îngrijoraţi de distrugerea oraşelor în general şi a Hiroshimei în particular, ce anume i-a îngrijorat? Răspunsul îl da Wilson: Uniunea Sovietică. Japonia se află într-o situaţie strategică delicată dar Armata încă era puternică şi bine echipată. Patru milioane de japonezi se aflau sub arme, din care 1,2 milioane în insulele nipone.
Conducerea ţării ştia, însă, că va fi învinsă, dar spera să poată obţine o capitulare condiţionată, în urmă căreea să-şi păstreze forma de guvernare, o parte din teritoriile cucerite şi să evite tribunalele pentru crime de război. Pentru asta existau două opţiuni.
Calea diplomatică viza convingerea lui Stalin să medieze o înţelegere; planul se baza pe faptul că o capitulare a Japoniei în condiţiile SUA ar conduce la creşterea influenţei americane în Pacific, în detrimentul celei ruseşti.
A două opţiune era cea militară; conducerea ţării spera ca forţele americane de invazie să sufere asemenea pierderi încât să oblige SUA la negocieri care să ofere condiţii mai bune de capitulare Japoniei. Ambele opţiuni au căzut în momentul în care URSS a declarat război Japoniei.
În ciuda acestor trei argumente prezentate de Wilson, istoria a prezentat altfel înfrângerea Japoniei.
Autorul explică acest lucru prin interesele politice americane şi japoneze. În primul rând, Japonia trebuia să-şi justifice înfrângerea. Conducătorii săi au minţit permanent poporul în legătură cu situaţia războiului. Ce ar face elita conducătoare: va recunoaşte că a greşit calculele, că a făcut erori care au produs pagube enorme pentru ţară sau va da vina pe o descoperire ştiinţifică uimitoare pe care nimeni nu a putut-o prezice? Bomba atomică, spune Wilson, a devenit povestea de acoperire pentru clasa conducătoare japoneză.
El spune că această explicaţie a folosit şi în scopuri politice. În primul rând, a ajutat la menţinerea legitimităţii împăratului; dacă războiul nu a fost pierdut din cauza greşelilor, ci din cauza unui miracol neaşteptat al inamicului, atunci instituţia împăratului ar putea să găsească sprijin în continuare în Japonia. În al doilea rând, ajuta la victimizarea Japoniei.
Japonezii nu s-au purtat deloc cu mănuşi în teritoriile cucerite, ci agresiv şi cu brutalitate. Prezentând, însă, ţara ca o victima al unui bombardament crud, s-ar putea compensa unele din lucrurile respingătoare pe care Japonia le-a făcut celor cuceriţi. Nu în ultimul rând, japonezii au încercat, astfel, să între în graţiile americanilor.
“În cazul în care americanii doreau să creadă că bomba a câştigat războiul, de ce să îi dezamăgesc?” – a spus istoricul japonez Asada Sadao într-un interviu după război.
