Intrăm într-o hală obișnuită, cu piese de la utilaje depășite de mult de tehnica actuală. Pe peretele frontal, ca în revistele cu benzi desenate, în câteva cadre succesive se derulează întreaga poveste a vinului. Pictura îmi aduce aminte de ilustrațiile de la începutul anilor ’60, de influență consomolistă, din manualele școlare.
Dăm într-un hol îngust și niște trepte din beton, pe care nu pot coborî odată două persoane. Pereții sunt și aici pictați. Pe o parte viile doldora, căruțe și tineri cu coșărci pline cu struguri. În față, o hangiță cu ulcica lângă șirul de butoaie, iar pe peretele din dreapta, nunta românească. După încă o ușă din metal – accesul este strict controlat – ai sentimentul că spațiul imens te apasă. Intrăm în „tunelul de frig”.
Sunt 28 de cisterne frigorifice, aliniate de o parte și de alta, date cu silicat de sodiu, în care se turna vinul adus din județ. Erau izolate cu plută. Se prelucrau între 100-150 vagoane de vin pe lună. Lucrau atunci 250 de angajați, în trei schimburi. De aici dăm în crama propriu-zisă, unde 202 budane din stejar, cu dimensiuni între 1.500 și 6.000 litri, aliniate pe două nivele, țineau vinul la maturare. „Doaga de stejar îi dă voie să respire, mă lămurește Jănică Axente. Prin intermediul ei se face un schimb, exact atât cât trebuie vinului ca să se producă fenomenul de învechire.
Sunt esterificări care se produc în timp. Un specialist, un oenolog, recunoaște vinul obținut la baric. Adică în butoaie. Până și mărimea lor contează. Dacă sunt prea mari, suprafața de schimb este mai mică la unitate de litru. Trebuie să scrieți acolo la ziar: Vinoteca a fost copilul de suflet al inginerului Erimicioiu. Primăvara, mă trimitea să aleg vinurile pentru colecție. Mergeam cu băieții care erau de meserie, le alegeam și le aduceam aici, unde urmau apoi, în mod natural, procedeele tehnologice de stabilizare și îmbuteliere.” Îl văd nerăbdător să vadă ce a mai rămas din colecție. Când deguști o fetească la interval de 30 de ani, și buchetul ei îți rămâne în memorie, ești curios să vezi ce evoluție a avut acel vin, în timp.
În spatele unei uși masive de stejar, dăm de intrarea în vinotecă. Picturile parcă au un cod al lor, ceva din Indiana Jones, punctând direcția. Pânzele de păianjeni nu lipsesc nici ele. De la nivelul solului, până în tavan, în cușete ca de tren, dar din beton, se odihnesc în liniște, mii de sticle. Multe au mai coborât pe traseu, lăsând compartimente goale. Vinoteca a fost creată în scop științific, pentru a studia evoluția vinurilor în timp.
A început să se contureze cam la doi ani după înființarea întreprinderii, în 1967. Colecția din Bacău avea în 1989, peste 150.000 de sticle. Acum au mai rămas mult mai puțin de jumătate. Este puțin impropriu spus „Vinurile lui Ceaușescu”. A băut și el câteva sticle. Mai ales că se mândrea cu vinul produs de el, din strugurii cultivați la reședința de la Snagov. Noroc că nu a venit prea des la vânătoare, la Pralea. Atunci, stresul celor de aici era imens.
„Parcă aud și acum. Mă sună seara Erimicioiu. Era Alexandrina Găinușă, Prim secretar. Jănică! A primit tovarășul Ichim ordin că vine Ceaușescu la vânătoare. Trebuiesc luate măsuri de precauție.”
La o vizită de acest fel, plecau către locul de cazare 125 de sticle de vin, de cea mai înaltă calitate. Pe lângă vinul destinat conducătorilor, mai erau trimise și câteva lăzi cu sticle, pentru cei din anturajul lui. Obligatoriu, și o cisternă cu apă potabilă, de care răspundea direct… directorul actual. ,,El prefera vinurile roșii, seci, care mergeau cu friptura de vânat. Solicita Merlot, pe care îl aveam de la Podu Turcului, Busuioacă de Bohotin şi Zghihara, pentru care eram desemnat să fac rost de la Huși. Elenei îi plăcea cel mai mult, Cabernetul Sauvignon de Podu Turcului, recolta din anul 1975, pentru că era un vin demisec dulceag”, își amintește Dan Mandrea.
Degustarea
Există o condică de evidență a vinurilor selectate pentru derularea acestui protocol. Sunt alese câteva sticle din soiuri și ani diferiți. Paharele sunt subțiri, din cristal, cu picior lung. Sticlele sunt privite mai întâi cu atenție, în contralumină, în fața unei lumini albe, puternice. Dopul este scos cu atenție, studiat, mirosit. Acum se vede mâna maestrului. Dintr-o smuncitură, eventualele impurități rămase sunt vărsate într-o carafă de sticlă. Apoi se toarnă cu zgârcenie în pahare.
Fac și eu ce fac specialiștii. Privesc, miros, gust, îl plimb printre obraji, înghit, plescăi din limbă. Mai iau o înghițitură de confirmare, apoi vărs ce a rămas… în carafă. Lucian Ciubotaru mă vede. ,,Nelu! Ții regim? Nu te lua după ei. Cu așa vin rar te întâlnești.” I-am urmat sfatul. Până la finalul degustării, am tratat cu seriozitate fiecare înghițitură. Nu a fost suficient… ca să-mi dau și eu cu părerea. Am aflat în schimb unul din secretele care au făcut ca vinul să-și păstreze calitatea. Sticlele au stat nemișcate timp de 30 de ani.
Cu o floare nu se face primăvară. Am în memorie cercul peste care s-a pus cruce. Privesc pe cvadrant, zona de vest a orașului, așa cum arată astăzi. Perspective există. Noi societăți, având profile de activitate total diferite de cele istorice, fac deja bani. Vinalcool are suficient spațiu și bază logistică pentru depozitare și distribuție. „Vinurile roșii – Merlot, Cabernet – au depus parte din culoare, lucru absolut normal. Asemeni vinurilor albe – Aligote de Colinele Tutovei, Zghihara de Huși, Feteasca de Podu-Turcului, Riesling din zona Frumușelu-Glăvănești – și-au păstrat calitătile organoleptice, căpătând acel gust de flori de câmp și accentul specific de maderizat al vinurilor vechi.
În AGA, de la începutul lunii aprilie vom decide casa de licitații cu care vom demara valorificarea vinotecii, parțial sau în întregul ei. Vinurile care au stat pe masa familiei Ceaușescu și a invitaților lor, din sfera elitei lumii acelor vremuri, unii pe care istoria recentă i-a consemnat dictatori, vor avea sigur căutare. Sunt unice! Dar exclusivitatea costă! ” Economistul Lucian Manuel Ciubotaru, acționarul majoritar al societății, tot cu pixul în mână, lungește cu puncte puncte raza sfertului de cerc. Unghiul deschide alte perspective!
