După disputarea etapei a cincea, CSM Bacău este singura echipă cu maximum de puncte din campionatul Ligii a IV-a. Lidera Seriei de Bacău a câștigat, sâmbătă, derby-ul citadin cu FC Dinamo și s-a distanțat la cinci puncte de Atletico Junior, blocată acasă de Voința Gârleni. Principalul artizan al victoriei realizate de CSM Bacău a fost Norbert Antal, autorul unei „triple”, contra lui FC Dinamo, cel de-al patrulea marcator al echipei antrenate de Gică Penoff fiind Istrate. „Până acum, băieții au un parcurs OK. Speram să continuăm pe acest drum deoarece campionatul este lung, iar schimbarea de sistem te tine în priză”, a declarat antrenorul „CSMeilor”, Gică Penoff.
În Seria Valea Trotușului, pe primul loc se află, în continuare, Viitorul Curița. Numai că echipa antrenată de Adi Gheorghiu a arătat, o dată în plus, că nu se simte în largul său în deplasare. Astfel, după ce au fost ținuți în șah în urmă cu trei runde, la Măgura Cașin (scor 2-2), duminică, oneștenii au fost cât pe ce să se împiedice din nou, de data aceasta la Moinești, acolo unde s-au impus la limită, cu 1-0, grație reușitei semnate de Ionuț Furtună (foto).
După ce a contribuit decisiv la marșul către Liga a III-a a campioanei județene de anul trecut, ACS Gauss, Furtună speră să pună umărul, alături de Doboș și Compania, și la o promovare istorică și pentru Viitorul Curița. „Important este că am luat toate cele trei puncte la Moinești”, a declarat Furtună. „În Seria noastră întâlnim echipe foarte motivate si, din păcate, nu întotdeauna avem parte de terenuri de cea mai bună calitate. Noi sperăm însă să trecem peste toate obstacolele și să ne atingem obiectivul”, a punctat antrenorul Curiței, Adi Gheorghiu.
Seria Bacău
Rezultate: FC Dinamo Bacău- CSM Bacău 1-4, Lumina Itești- Biruința Letea-Veche 0-4, AS Filipești- Viitorul Nicolae Bălcescu 9-2, Atletico Junior Bacău- Voința Gârleni 1-1, Siretul Bacău- Zorile Faraoani 2-4, AS Negri- Aripile Cleja 3-0.
Clasament:1) CSM Bacău 15p., 2-3) Atletico Junior Bacău și AS Negri, ambele câte 10p.
Etapa viitoare (29-30 septembrie): Siretul Bacău- Biruința Letea-Veche, Viitorul Nicolae Bălcescu- Aripile Cleja, CSM Bacău- AS Negri, Voința Gârleni- AS Filipești, Zorile Faraoani- Atletico Junior Bacău, FC Dinamo Bacău- Lumina Itești.
Seria Valea Trotușului
La începutul anilor ’90, s-a declanşat o furie a publicării de noi cărţi. Se tipărea orice dacă aveai bani. Concomitent, au luat fiinţă noi edituri, tipografii, pentru a satisface nevoia creatorilor de a-şi vedea cartea tipărită. Din păcate, au fost editate, tipărite cărţi de o valoare îndoielnică, fără avizul unor specialişti (secretar literar, consilier editorial, consilier ştiinţific, profesor de limba română etc.), fapt ce a adus deservicii editorului, autorului, dar mai ales cititorului. În ultimii ani, s-a mai făcut „curăţenie”, au crescut exigenţele editorilor, astfel piaţa, librăriile şi bibliotecile nu mai depozitează maculatură, ci cărţi de valoare literară sau ştiinţifică.
Pentru a sonda opinia editorilor băcăuani privind fenomenul, problemele, dar şi, eventual, avansarea unor sugestii sau propuneri, am adresat trei întrebări, celor mai importanţi editori din Bacău. (Gh. Bălţătescu)
1. Care este specificul editurii şi regimul editării/publicării cărţilor. Cum se face selecţia, în funcţie de cererea pieţei, de numele autorului, de specia literară? Care din criteriile impuse v-au adus beneficii şi succes? 2. Care este relaţia editor-autor? A cui este responsabilitatea publicării? Cine răspunde de calitate? 3. Cum sprijină instituţiile statului actul editorial? Ce credeţi că ar trebui să facă pentru a stimula/sprijini editurile mici? Distribuţia este, în ultimii ani, o mare problemă. Care sunt cauzele?
Ioan Dănilă, consilier editorial, Editura EGAL
1. Aş spune că Editura „Egal” are un profil caleidoscopic. Dovadă e chiar numele ei, care am dorit să însemne nu o autoritate exterioară, impusă, ci una interioară, asumată deopotrivă de autor şi de editor, parteneri egali ai aceleiaşi aventuri culturale. Nu am avut avantajul vreunui studiu de piaţă ori al unei directive de la centru (Ministerul Culturii, cum era pe atunci), ci am răspuns pur şi simplu solicitărilor venite dinspre autori. Au fost şi situaţii în care am impulsionat un anumit autor să pregătească manuscrisul/manuscrisele, mizând pe autoritatea acestuia şi a tematicii alese. După câteva apariţii, aproape involuntar am abordat cu predilecţie tematica didactică. Un prim semn încurajator l-am primit odată cu preluarea, de la Editura Didactică şi Pedagogică–R.A., a Preabecedarului (primul manual românesc adresat preşcolarilor), de Ioan Surdu şi Ioan Dănilă. Beneficia de avizul Ministerului, obţinut în urma unei dezbateri naţionale, în 1993. De aici au pornit colecţiile „Cărţile şcolii” (cu deja cunoscutele culegeri de matematică semnate de Coca Dimidof şi Dumitru Săvulescu), „Studium”, alături de „Prima verba”, „Universum Bacoviensis”, „Recuperatio” ş.a. Sub egida Editurii „Egal” au apărut/apar şi publicaţii ca „Iniţial”, „Ecouri podurene”, „Biserica şi viaţa” etc., cărora li se asigură consultanţă şi o foarte atentă corectură.
2. Persistă confuzia între editură şi tipografie, alimentată de practica multiplicării (inclusiv la xerox) a oricărui manuscris. Editurii îi revin obligaţiile unei adevărate instituţii şi nu ale unui centru de prestări servicii. O editură care se respectă nu va accepta manuscrise redactate neglijent (am refuzat un text scris fără semne diacritice, ca apoi să-l vedem tipărit la o editură cvasinecunoscută), cu pasaje preluate de pe internet (există un program antiplagiat, pe care-l poate utiliza orice editor) ori cu greşeli de ortografie şi punctuaţie. Ar trebui reinventată meseria de corector sau pe cea de redactor de carte (care preia atribuţiile de consilier editorial şi de corector). E inadmisibil ca o instituţie publică (primărie, consiliu judeţean) să sponsorizeze o carte al cărei manuscris nu are avizul unui specialist în domeniu şi nu a trecut pe sub ochiul unui profesor de limba română. Deseori astfel de lucrări sunt prefaţate/postfaţate de nume importante, iar în interior abundă greşelile de limbă ori de natură ştiinţifică.
3. Chiar şi în condiţiile concurenţei cu internetul, tiparul continuă să se bucure de autoritate. Impactul literei imprimate pe hârtie este unul real şi de durată. Cartea rămâne o formă de depozitare a culturii într-un cadru credibil şi formativ. Nu avem dreptul să o compromitem prin aplicaţii mercantile ori prin jumătăţi de măsură. Statul ar putea găsi calea de a acorda editurilor (socotite ca microîntreprinderi), într-un fel dictat de specificul instituţiilor de cultură, un sprijin financiar pentru a-şi angaja un corector (maxima urgenţă) şi a plăti onorariul unui consultant ştiinţific. Ar dispărea diletantismul şi ar câştiga valoarea. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin serviciul care se ocupă de edituri, împreună cu Biblioteca Naţională a României, ar trebui să impună consemnarea, pe pagina cu CIP-ul, numele celor care au asigurat corectura (inclusiv autorul/autorii) şi revizia ştiinţifică. Cât despre reţeaua de distribuţie, aceasta a devenit o himeră: în absenţa librăriilor (cele care sunt ţin la comisioane descurajante), cărţile riscă să zacă la autor sau la editură. Noroc că tirajele sunt mici ori foarte mici.
Ionel Rusei, manager, Editura BABEL
1. Editura BABEL a fost înființată de jurnalistul băcăuan Cristian Grosu, care nu a publicat decât 3 sau 4 cărți (nu mai rețin exact, oricum foarte puține). După plecarea sa la București am preluat editura cu scopul declarat de a promova autorii din Bacău, cărțile de istorie și memorialistică despre lupta anticomunistă și cărțile naturiste despre sănătate. Ulterior, acționând în cadrul Asociației Pro Basarabia și Bucovina – filiala Bacău, am adăugat lucrări dedicate istoriei zbuciumate a teritoriilor românești desprinse din trupul patriei. Multe din aceste titluri le-am produs împreună cu Editura Vicovia (condusă de domnul Viorel Cucu) și tot împreună le-am distribuit atât în țară cât și în Basarabia și Bucovina.
În medie, edităm circa 10-20 de cărți pe an, majoritatea circumscrise domeniilor pe care le-am amintit la început.
La început am tipărit și lucrări proaste, din rațiuni strict comerciale (aveam nevoie de bani pentru a putea să ne finanțăm cărțile din tematica dorită) dar trebuie să recunoaștem că așa am căpătat experiență editorială…
O întâmplare fericită a făcut ca, la începutul activității tipografice, să am norocul (mare noroc!) ca Domnul Constantin Călin să vină cu prima sa carte pentru tipar la editura noastră. Era vorba despre DOSARUL BACOVIA, volumul I. Formal, editura la care a scos prima carte (și următoarele trei) nu era a mea (se numea Agora) dar eu am avut privilegiul de a mă ocupa de tot, inclusiv partea editorială. Pentru un începător este un mare noroc să ai asemenea autor, care întrunește toate calitățile necesare unui adevărat maestru. Am profitat de colaborarea cu dumnealui pentru a învăța foarte multe lucruri. Domnul Călin avea la vremea aceea în spate o mare experiență de redactor (la revista Ateneu și apoi la Deșteptarea – suplimentul Sinteze). În plus, era tipul profesorului dornic de a împărtăși învățăcelului, cu bucurie, toate cunoștințele sale. Pe de altă parte, ca autor, Domnul Călin este tipul clasic al perfecționistului. Am putut admira atât rigoarea științifică a textului cât și frumusețea frazei. Primul volum avea subtitlul Eseuri despre om și operă, și am avut plăcerea de a descoperi un scriitor în puterea cuvântului; departe de a fi doar istorie literară, volumul este pe alocuri o carte de aventuri al cărei personaj principal, George Bacovia, este urmărit în Bacău și București (ambele reconstruite în cele mai mici detalii, de unde și aspectul de operă cinematografică). Tehnoredactarea cărții a fost făcută la editura noastră, de soția mea, care era unul din cei 7-8 angajați ai firmei de la vremea respectivă, și am putut admira tenacitatea cu care Domnul Constantin Călin finisa și cel mai mic detaliu științific, dar și aspectul vizual al paginii de carte (motiv de numeroase reveniri asupra unei propoziții sau asupra unui singur cuvânt). Pe scurt, am învățat enorm de la dumnealui.
Ulterior am publicat literatura de detenție, de fapt memoriile celor care au luptat împotriva comunismului, eroi despre care nu se știa mai nimic: Petre C. Baciu (Răstigniri ascunse), Dan Lucinescu (Jertfa, Lupta), Gheorghe Jijie (trei monografii ale unor personalități interbelice, anticomuniști), Constantin Mihai (Figuri simbolice ale elitei mărturisitoare, și Nevoia de modele. Chipuri ale elitei), Gică Manole (Apocalipsa după Stalin), Mihai Stere Derdena (Mărturisirea unui neînvins), Vladimir Dumitrescu (Mărturisirile unui ,,criminal politic”), Virgil Maxim (Imn pentru crucea purtată), Grigore Alexandrescu (Lichidarea burgheziei române), Paul Goma (Săptămâna roșie) și multe altele. Aici e momentul să remarc și colaborarea cu editorul Viorel Cucu, alături de care am publicat o serie de cărți despre problematica Basarabiei, semnate de acad. Gheorghe Buzatu (Paradigme ale tragediei Basarabiei), Ion Lupu (Înstrăinata noastră Basarabie), I. Seniuc și Gh. Moruzea (Memoriile refugiului din Basarabia), acad. Nicolae Dabija (Prutul are două maluri, dar și Manifest de unire), Ion Nuță (Limbă și cultură românească în Basarabia), precum și cărțile semnate de Andrei Vartic. Nici unul din aceste titluri nu a reprezentat un success financiar dar au contribuit la poziționarea noastră onorabilă între editurile din țară.
2. Răspunsul la această întrebare depinde exclusiv de personalitatea editorului, de imaginea pe care dorește să și-o construiască. Evident că răspunsul nu poate fi tranșant, pentru că activitatea fiecăruia este supusă unei dinamici mai mult sau mai puțin vizibilă. În ceea ce mă privește am sărit repede de la nivelul „editez orice, ban să iasă” la stadiul în care ți-e rușine să publici o carte care nu merită să stea alături de celelalte opere din portofoliu, și aici mă refer la George Bacovia, Constantin Călin, Nicolae Georgescu (căruia i-am editat Boala și moartea lui Eminescu), acad. Gheorghe Buzatu, Ioan Mitrea, Andrei Vartic, Viorel Savin, Mihail Eminescu, Dumitru Zaharia, ca să amintesc doar câteva nume mari. De calitatea cărții răspunde exclusiv editorul. El trebuie să „filtreze” autorii pe care-i publică, să se asigure că autorul nu este un “veleitar”, să asigure calitatea tehnoredactării în respect pentru limba română, să se îngrijească de aspectul estetic al paginii etc. Iar după ce cartea a fost publicată să facă tot ce trebuie ca să fie cât mai “vizibilă”, să determine semnalizarea sa în mas-media, să nu fie înghițită în oceanul de maculatură care se publică. Evident că toate aceste sarcini înseamnă colaboratori pe măsură, eforturi financiare, experiență, dar mai presus de toate pasiune, plăcerea lucrului bine făcut. În acest punct nu pot să trec cu vederea unele realizări de excepție ale unor băcăuani (chiar dacă nu sunt eu cel care merită laudele, rămânând doar cu invidia editorului…) care au ales alte edituri pentru a publica lucrări deosebite, și dintre care se detașează “George Enescu. În constelația muzicii universale” (de Vasile Doroș) “Impresionismul – fascinaţie și culoare” (Vasile Doroș, Claudiu Doroș), ambele purtând semnătura grafică a lui Viorel Cojan și superbul volum de Rubaiate al lui Omar Khayam în traducerea lui Ghiorghi Iorga.
3. TVA-ul de 5 la sută este un ajutor pentru editori și tipografi. Dar numai la asta se rezumă sprijinul statului. Și nu cred că ar mai fi nevoie de alte facilități fiscale. Ceea ce ne lipsește este implicarea statului, a autorităților locale în educarea/stimularea cititului în rândul tinerilor ca element definitoriu în dezvoltarea culturală. Iar pentru aceasta nu e nevoie de bani (care, oricum, nu acoperă nevoile materiale ale populației) ci de măsuri organizatorice (dar asta implică inteligență, viziune și responsabilitate din partea funcționarilor de la toate nivelurile de decizie). Acesta este și motivul pentru care am inițiat unirea editorilor din Bacău într-o Asociație, care-și propune ca principal obiectiv promovarea cărților autorilor băcăuani, lărgirea masei de cititori (cu deosebire din rândul tineretului), acțiuni pentru mai buna cunoaștere a istoriei locale și a personalităților care au contribuit la dezvoltarea Bacăului, Asociație care invită pe această cale scriitorii, iubitorii de cultură și autoritățile locale la un dialog sincer și permanent pentru cunoașterea trecutului, valorificarea prezentului și edificarea în Bacău a unui spațiu cultural în care viitoarele generații să se dezvolte pe coordonatele unui patriotism local care nu va fi niciodată desuet. Pe de o parte, încercăm să aducem în fața publicului băcăuan lucrări și personalități valoroase (unele pe nedrept neglijate), iar pe de altă parte să convingem autoritățile locale că promovarea acestor valori culturale înseamnă creșterea gradului de atractivitate a Bacăului stimulând turismul și, agregat, dezvoltând economia municipiului și județului, cu corolarul său firesc creșterea nivelului de trai al populației. Este o strategie simplă, veche, ce nu necesită fonduri ci doar inteligență, viziune și responsabilitate…
Viorel Medvechi, director general, Editura Rovimed Publishers
1. Editura Rovimed Publishers este o firmă privată înființată în 2001, cu un profil editorial axat pe carte școlară și universitară. De asemenea, există și numeroase lucrări realizate cu licențe de la prestigioase edituri din străinătate, acestă tendință fiind în creștere. Totodată, ne-am propus să încurajăm autorii români, selectați cu grijă din rândul unor personalități consacrate ale învățământului, științei și culturii naționale. Începând cu 2006 editura Rovimed Publishers dispune de propria tipografie digitală. Tipografia a fost creată ca o necesitate pe piața bacăuană de publicistică și servicii de tipografie digitală oferind clienților posibilitatea de a-și tipări metarialele rapid și avantajos.
Profilul editorial al editurii Rovimed Publishers este axat pe cartea școlară, atât pentru învățământul preuniversitar cât și cel universitar. Cu această idee am pornit de la început, înțelegând că există o piață de peste 200.000 de cadre didactice și câteva milioane de elevi, cărora ne putem adresa și oferi serviciile. Astfel că la început, din contra, nu am acceptat orice publicație, ci numai cele din domeniul vizat. Ulterior am diversificat activitatea editorială, înțelegând că la urma urmei, orice act cultural face parte dintr-un proces de învățământ, poate nu instituționalizat, dar cu siguranță putem vorbi de un act educațional personal sau personalizat.
Aşa se explică şi numărul mare de titluri editate (peste 1000). Acest lucru spune multe despre relaţia noastră cu autorii şi despre calitatea serviciilor oferite.
În schimb, ceea ce am urmărit tot timpul, a fost ca manuscrisele primite în redacție să fie decente din punct de vedere calitativ. Evident că nu toate lucrările apărute sub sigla noastră sunt extrem de elevate, dar nici una nu este într-atât de mediocră încât să ne poată bate cineva obrazul că am publicat-o numai pentru bani, ca să ne aflăm în treabă. Probabil asta este și cheia succesului. Pentru că nu ai ce face cu cărți pe care numai le ții pe raft, scoase în ediție minimă, pentru „sulfetul cuiva”, cum au mulți obiceiul să afirme. Ele trebuie să se vândă. Dacă se vând, prosperi și tu, și autorul, și aduci valoare și în viața cititorului. Astfel, toată lumea este câștigată. De exemplu, una dintre cele mai bune lucrări tipărite la noi, care se vinde extrem de bine în ultimii trei ani este „Metodica şi evaluarea pentru examenele de titularizare şi definitivare în învăţământ.”
Mii de exemplare din această carte ajung an de an în mâinile celor care au nevoie de ea, oferindu-ne satisfacții atât nouă, ca editori, cât și autorilor și clienților.
2. La ora actuală, trăim într-o societate în care orice decizie ai lua, tot stârnești comentarii și controverse. Cel mai important, mai cu seamă atunci când conduci o afacere, este să iei decizii care să nu îți îngreuneze ție, ca om, conștiința. La fel e și în domeniul editorial. Poți accepta orice spre publicare, cât timp conștiința ta este împăcată cu materialele asupra cărora ți-ai dat acceptul pentru a vedea lumina tiparului. Din acest punct de vedere și relația editor-autor, este una care se supune principiului de mai sus. Rareori se întâmplă să stabilești alt tip de relație decât una strict de afaceri cu autorii, dar de fiecare dată trebuie să îi poți privi în ochi când îi întâlnești, să fii clar în ceea ce vrei de la autori, să nu îți poată reproșa ceva ție, în primul rând ca om, apoi ca prestator de servicii editoriale. Cât despre ceea ce se întâmplă în organigrama editurilor, este exact ceea ce se întâmplă în orice instituție din țară: ar fi nevoie de oameni pe funcțiile respective, dar am învățat în democrație că se poate și fără.
3. În prezent avem proiecte comune cu edituri din Belarus, Ucraina, Republica Moldova și Federația Rusă. Cărțile editurii noastre sunt distribuite atât în librării clasice (au mai rămas foarte puține) cât și prin intermediul librăriilor on-line.
Instituțiile statului sprijină prea puțin, spre deloc actul editorial. De altfel, nu mi se pare că sprijină în mod real în vreun fel activitățile economice private, ba din contra, mai mult le încurcă uneori prin niște cerințe birocratice stupide. Trebuie să înveți să te adaptezi situației și să mergi mai departe, fără a-ți pierde entuziasmul. Pe lângă asta, sunt atât de obișnuit în a mă ajuta singur, încât nici nu mă pot gândi la vreo sugestie prin care statul m-ar putea sprijini.
Toamna se numără bobocii: cei care pășesc către băncile colegiului, începând etapa studiilor liceale, dar și cei care au pornit pe drumul studiilor universitare, în încercarea de a-și construi o carieră. Câțiva dintre absolvenții C.N. „Vasile Alecsandri”, astăzi studenți, spun că alegerea facultății și reușita la examenul de admitere a fost determinată de inspirația pe care au avut-o din partea profesorilor lor, de atmosfera de studiu în care s-au format.
De la o vârstă fragedă mi-am dorit să studiez cât mai multe limbi străine. Primii pași i-am făcut la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, deoarece am absolvit specializarea filologie bilingv-engleză. Încă din primul an de liceu am descoperit că îmi doresc să devin profesoară, deoarece îmi plăcea de pe atunci să lucrez alături de copii, fapt ce s-a concretizat cu admiterea mea la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Am ales specializarea limba și literatura română – limba spaniolă datorită profesorilor care m-au îndrumat și m-au sprijinit în cei patru ani de liceu. Opționalul de limbi europene al domnului profesor de franceză Grințescu Ioan mi-a confirmat pasiunea pe care o am pentru limba spaniolă, iar orele de literatură pe care le-am avut alături de doamna dirigintă Postelnicu Pompilia au alimentat dragostea de lectură. Deoarece am văzut un adevărat model în dascălii mei, mi-aș dori să pot contribui și eu, la rândul meu, în educarea altor generații pentru a le oferi o educație de calitate, de care și eu am beneficiat prin intermediul cadrelor didactice ale Colegiului Național „Vasile Alecsandri.” Ana-Maria Grigore, studentă anul I Facultatea de Litere UAIC Iași
Eu am fost elev în acest colegiu din clasa a V -a. Ştiam că este o şcoala de elită, cu tradiţie. Aici mi-am format un bagaj intelectual şi moral cu care sigur voi face faţă în facultate, în viaţă . Este o şcoală cu reguli clare, pe care elevii le acceptă ușor pentru că li se respectă opiniile . Am ales învăţământ superior economic, finanţe- bănci, pentru că vreau să mă pregătesc într-o carieră solidă şi ascendentă în domeniul finanţelor, care poate evolua atât în domeniul public sau privat. Cu siguranţă voi face şi masterat și nu voi rata orice alte oportunități, care îmi vor întregi pregătirea Andrei Ghelasă, student anul I ASE București
Am ales Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, datorită pasiunii pentru limbile străine, mai precis urmând să studiez Limba și Literatura Japoneză. Această dragoste pentru lingvistică și literatură a fost nutrită de-a lungul timpului, dar în special pe parcursul anilor de liceu, sub îndrumarea doamnelor profesoare de limba engleză, Gălbează Alis și Mariana Andone, și a domnului profesor de limba franceză, Grințescu Ioan. Sunt de părere că alegerea mea de a urma specializarea Filologie Bilingv-Engleză în momentul admiterii la liceu a fost crucială drumului meu către această facultate. Valentina Bianca Cenușă Turcu, studentă anul I Facultatea de Litere, UBB Cluj
Am ales Universitatea din Jönköping nu numai pentru specializarea dorită (Efecte Vizuale), ci şi pentru cadrul internațional extins, aici fiind prezente cele mai multe naționalități din Regatul Suediei datorită flexibilității procesului de admitere. Cât despre educația primită în Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, aceasta a contribuit în special la dobândirea competențelor lingvistice necesare pentru succesul de acum (examenul IELTS), dar şi la afirmarea propriilor aptitudini. Ioana Calapod, studentă la Universitatea din Jönköping, Suedia
Am ales să urmez domeniul limbi străine în cadrul Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, datorită deschiderii către vest pe care o reprezintă orașul și în consecință, a oportunităților pe care le are de oferit. Decizia am luat-o ca urmare a performanțelor pe care le-am avut la liceu, tocmai pe această latură a limbilor străine, la olimpiada de limba engleză, unde am reușit să mă calific la etapa națională. Profesorii pe care i-am avut la clasă mi-au fost adevărate modele de pasiune și dedicație, așadar nu mi-a luat foarte mult să mă conving că acesta este într-adevăr domeniul în care vreau să activez în viitor. Radu Marian Toderiță, student anul I Facultatea de Litere, UBB Cluj
Am considerat că Facultatea de Drept reprezintă o provocare interesantă pentru mine, motiv pentru care am decis să mă pregătesc intens pentru admitere. Am reușit să devin student în anul I la Facultatea de Drept din București și mă pregătesc cu pași repezi să îmi formez o carieră de succes în acest domeniu. Profilul urmat la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” (științe sociale) a reprezentat un avantaj deosebit, deoarece a facilitat pregătirea intensă pentru admiterea la facultatea pentru care am aplicat. Alexandru Patrania, student anul I Facultatea de Drept, București
Dat fiind interesul meu pentru științele exacte, am ales să merg la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Toți profesorii mei au avut un important rol în evoluția mea la școală, însă doamna dirigintă Rizan Tatiana (biologie), doamna profesoară Nechifor Anișoara (fizică) și domnul profesor Galeru Radu (chimie) sunt cei care au muncit cel mai mult cu mine și colegii mei în vederea pregătirii examenului de admitere la facultate. Vlad Florin Chelaru, student anul I Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Urăm succes tuturor absolvenților Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, indiferent de facultatea din țară sau din străinătate pe care au ales-o și îi așteptăm mereu în comunitatea alecsandrinilor!
La o scurtă vizită în piață, culorile de pe tarabe se joacă cu dioptriile trecătorilor. De mirosuri nici nu mai vorbim, și ne referim aici la mirosul de legume și fructe proaspete. Toamna a umplut piețele cu de toate iar gospodinele, dar și gospodarii au dat iama între tarabe să-și achiziționeze cele necesare de pus pentru la iarnă.
Bunătățurile de toamnă nu stau doar pe tarabă, ci și jos pe caldarâm. Acolo, în zona în care pepenii făceau legea astă vară, au mai apărut și vinetele, dar și cartofi, castraveți ori gogonele. Bine, tot pepenii sunt la putere, doar că vorbim de pepenii pentru murat care sunt la 2 lei kilogramul.
Pe lângă ei mai sunt și pepeni mari de vară, fie verzi sau galbeni. O precupeață încercă să convingă doi bătrânei să le vândă un pepene galben susținând că sunt mai buni decât în plin sezon. „Dar n-au fost deloc buni astă vară”, vine replica bătrânului care nu are niciun fel de așteptări. Vis-a-vis sunt expuse niște butoaie și niște zdrobitoare de vin. N-au prețul pe ele dar ne amintesc de faptul că suntem în perioda culesului de struguri pentru vin.
„De acum urmează să apară strugurii de vin”, spune un comerciant de la tarabă care încearcă să ne vândă struguri de masă. „Dacă vrei, și din ăștia poți face must”, zice omul și dă să-i pună pe cântar. Privim prețul, 2,50 lei, și primim asigurarea că e cel mai bun preț. Așa o fi, deși am văzut struguri de masă și la 2 lei, și la 3 și la 4. În funcție de soi, cică. În rest, ce vrei și ce nu vrei. Doar ciupercile lipsesc. Cică au un regim special.
Mai mult decât atât, cică de anul ăsta s-a interzis comercializarea ghebelor pe motiv că seamănă ușor cu alte ciuperci otrăvitoare și nu-și asumă nimeni riscul ăsta. Oricum, încă nu e vremea ghebelor. Cică să mai dea o ploaie. Până una alta, toamna a venit cu bogățiile ei și trebuie să ne bucurăm de ele. Ce înseamnă asta pentru producători și coercianți, aflăm chiar de la ei.
Centrul de Informare „Europe Direct” – Bacău (CIED Bacău), găzduit de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și Colegiul „Henri Coandă” Bacău a organizat miercuri, 25 septembrie, dialogul pe teme europene „Abandonul școlar – de la efect la cauză”. Activitatea s-a înscris în planul strategic de comunicare al proiectului „Centrul de Informare Europe Direct – Bacău” (2018-2020), gestionat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, fiind derulat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, pe baza parteneriatului cu Județul Bacău și Municipiul Bacău și a colaborării strânse cu instituții publice, organizații guvernamentale și nonguvernamentale de la nivel de județ.
Seria de activități de comunicare desfășurate de Europe Direct Bacău sub forma unor dialoguri cetățenești între reprezentanți ai autorităților locale și naționale și diferite categorii de publicuri-țintă își propune să promoveze cetățenia participativă, punctând aspecte din viața oricărui cetățean băcăuan care pot fi influențate sau modificate de oportunitățile create la nivel european.
Tema propusă pentru acest dialog are ca motivație interesul instituțiilor europene, naționale și locale pentru fenomenul îngrijorător al abandonului școlar care are, pe termen lung, efecte puternic negative asupra dezvoltării sociale și creșterii economice. Odată cu aducerea în discuție a unor efecte particulare resimțite în comunitatea băcăuană și a cauzelor care conduc spre acestea, s-a dorit identificarea unor măsuri viabile care sunt deja luate în instituții sau pot fi aplicate în vederea limitării acestor efecte. Una din soluțiile concrete a fost oferită de echipa de profesori ai Colegiului „Henri Coandă” Bacău care a desfășurat pe parcursul anului școlar 2017 – 2018 proiectul european de mobilitǎți individuale Erasmus+, cu titlul „Strategii didactice moderne pentru combaterea eșecului, abandonului școlar și ameliorarea fenomenului de excludere socială”.
„Ameliorarea abandonului școlar, creșterea promovabilității în general și la examene în special, este o preocupare constantă a întregului colectiv de cadre didactice care s-a finalizat cu accesarea fondurilor europene în cadrul proiectului Erasmus+.
Ca urmare a dezbaterilor din cadrul activitații de astăzi (marți, 25 septembrie-n.r.), am constatat că toate instituțiile participante la această întalnire au identificat aceleași cauze ale abandonului școlar. Prin proiectul Erasmus+, profesorii și-au propus creșterea gradului de atractivitate a demersului didactic prin aplicarea unor metode moderne updatate intereselor tinerei generații, precum și introducerea unor teme la orele de consiliere prin care să creștem motivația, atât a elevilor cât și a parinților pentru studiu”, a declarat prof. Tatiana Nămoloșanu – director al Colegiului „Henri Coandă” Bacău și coordonator al Proiectului Erasmus+.
La dialog au participat în calitate de invitați Daniela Țîțaru – director general DGASPC Bacău, Carmen Fifirig, director DAS Bacău, Carla Popa – președinte APDP, Sanda Bordei – consilier școlar la Colegiul „Henri Coandă” Bacău și Laura Afrențoaie – șef Birou Protecția Copilului din cadrul DAS Bacău, alături de moderatorul dialogului, Nadia Morărașu, coordonator Europe Direct Bacău.
În seara zilei de vineri, 28 septembrie, se vor desfășura, la Universitatea „Vasile Alecsandri”, o serie de activități afiliate evenimentului european „Noaptea Cercetătorilor”, aflat la cea de-a VI-a ediție în Bacău.
Anul acesta, evenimentul este dedicat Mari Uniri a României de la 1918.
Deschiderea va avea loc la ora 17.00 în Aula „Vasile Alecsandri”, corp D, etaj I. Universitatea băcăuană și partenerii săi, Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, SCC Services România SRL și Asociația „Fabricat în Bacău”, propun la această ediție activități variate, care să stimuleze imaginația, să ofere informații utile și interesante care dezvăluie sensul și conferă valoare unei comunități științifice.
Printre activitățile propuse de către organizatori se numără: Performanța sportivă nu are vârstă; Realizarea unui vis profesional; Provocări ale proiectului eCULTFOOD – Digitalizarea patrimoniului cultural alimentar. Regiunea Bacău, Promovarea produselor și serviciilor locale într-o comunitate de afaceri reprezentativă – Fabricat în Bacău®; Punct de informarea Europe Direct; Stand pentru donație de carte; Pneumobilul – un vehicul pentru viitor; Incursiune în chimia alimentelor; Instrumente de vizualizare a hărților; Comunicarea în social media; Imprimanta 3D și arhitectura viitorului.
– Domnule secretar de stat, ne aflăm în miezul unui eveniment foarte important din cultura română, din cultura băcăuană: patrimoniul artistic al Centrului de Cultură „George Apostu” s-a îmbogăţit cu trei opere de artă monumentală semnate de marele sculptor George Apostu. Sunteţi unul dintre artizanii acestui eveniment. Vă rog să ne spuneţi cum şi de unde a venit această donaţie, că de o minunată donaţie este vorba.
– Totul a plecat de la o adresă primită de la Ambasada României în Liban, prin care se făcea cunoscut că un cetăţean libanez, E.S. Sheik Michel Bechara El-Khoury, fiul primului preşedinte al Libanului, ziarist, fost ministru în trei guverne, doreşte să doneze statului român trei lucrări ale sculptorului George Apostu. Singura condiţie a donatorului era ca aceste sculpturi de mari dimensiuni să fie expuse într-un loc unde publicul să aibă acces gratuit pentru a le admira. Scrie clar acolo, în adresă, care a fost înaintată ministerului nostru, Ministerului de Externe şi Guvernului României. Avea o oarecare vechime acea adresă prin minister, însă după ce am citit-o mi s-a părut interesantă ideea de a recupera trei lucrări ale marelui sculptor George Apostu. M-am gândit că ar fi extraordinar ca aceste lucrări să intre în patrimoniul Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău, mai ales că, în timpul vizitei mele aici, am văzut că această prestigioasă instituţie de cultură are în patrimoniu foarte puţine opere semnate de marele artist George Apostu. Am început demersurile, am început lupta, care, vă mărturisesc – nu mă aşteptam – au durat aproape un an.
– Probleme birocratice, legate de legislaţie sau diplomatice?
– Din toate câte ceva. A fost vorba de aprobarea unui Memorandum de către Guvernul României, iar pentru acest luru am avut nevoie de avizul a încă două ministere, cel al Justiţiei şi cel al Finaţelor. De asemenea, toate documentele care au privit donaţia, alte documente oficiale, trimise de la Beirut, au trebuit traduse, la fel şi cele româneşti. Toată această muncă, toate aceste etape au trebuit parcurse, cu insistenţe, cu rugăminţi. Probabil că alţii, la un moment dat, ar fi renunţat, deoarece erau lucruri clare, concrete, simple, însă îngreunate de birocraţie, de neînţelegerea la justa valoare a acestui gest de o mare frumuseţe. Nu am renunţat, m-am sfătuit şi cu Geo Popa, eram deja doi din minister care ne doream acelaşi lucru. Meritul lui Geo este că s-a implicat extrem de tare, m-a ajutat, s-a bucurat foarte mult când a văzut lucrările. În timp am primit semnale că unele muzee naţionale de artă din ţară şi-ar fi dorit măcar câte o lucrare. Şi atunci, am hotărât ca toate trei lucrări să se întoarcă acasă, la Centrul de Cultură „George Apostu”, aşa cum scria în actul de donaţie. Şi am reuşit. Acum pot fi admirate de publicul larg, aşa cum şi-a dorit generosul donator.
– Fiind de mari dimensiuni, unde vor fi expuse cele trei lucrări?
– La început, am discutat şi cu Geo Popa, vor fi expuse, în cadrul unei mari ceremonii, în Muzeul de Artă Contemporană de la Centrul de Cultură „George Apostu”, însă, cu timpul, după ce vom finaliza manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri, şi bugetul ne va permite, poate şi cu sprijin local, gândul nostru este de a le turna în bronz, după care vor fi amplasate în curtea Centrului. Este un spaţiu generos şi eu cred că George Apostu merită o astfel de punere în lumină a lucrărilor sale.
– Aţi fost la Beirut, pentru a finaliza procedurile de aducere în ţară a acestei extraordinare donaţii?
– Nu, eu am coordonat din ţară întreaga operaţiune. Am trimis la Beirut doi specialişti, sculptorul Maxim Dumitraş şi criticul de artă Pavel Şuşară, care mi-au confirmat că sunt lucrări ale lui George Apostu, că merită să facem tot ce este posibil pentru a le recupera, că sunt valoroase.
– Ce alte probleme aţi mai întâmpinat în acest lung şi dificil demers pentru a îndeplini dorinţa cetăţeanului libanez?
– Am mai avut o mare şansă, donatorul acestor lucrări l-a iubit pe George Apostu, arta lui, pentru că am rămas extrem de surprins în momentul în care am aflat că nu numai că vom beneficia de aceste lucrări în mod gratuit, dar se oferă şi să suporte toate cheltuielile de transport până în portul Constanţa, cât şi primele lucrări de restaurare a acestora, deoarece au stat mulţi ani în aer liber, în grădina casei de vacanţă a E.S. Sheik Michel Bechara El-Khoury. Acesta urma să vândă acea casă şi, la rugămintea surorii sale, Huguette Caland, care l-a cunoscut pe Apostu la Paris şi a intermediat achiziţionarea, cu doar un an înaintea morţii artistului, a hotărât să le doneze statului român. Tot dumnealui a mai suportat şi alte cheltuieli, de ambalare, de protejare pe timpul transportului. La un moment dat, la minister, când s-a auzit de toate demersurile noastre, s-a pus o întrebare care nici nu merită să fie comentată: Bine, zice, dar cine achită cheltuielile de transport de la Constanţa până în Bacău? Sigur că am râs şi am replicat că ar fi culmea să cerem omului să achite şi acest transport. Chiar de ar fi fost să scoatem noi, eu şi Geo, bani din buzunar, nu mai puteam pretinde aşa ceva. De toate aspectele predării donaţiei s-a ocupat, la Beirut, fiul donatorului, Malek El Khoury, care a promis, şi s-a ţinut de cuvânt, să fie prezent în Bacău la ceremonia de preluare oficială a donaţiei, cât şi la manifestările organizate cu ocazia reîntoarecerii acasă a lui George Apostu, a spiritului lui, pe aceste locuri, atât de dragi lui.
– George Apostu este mult mai cunoscut în afara ţării, în România, din păcate, se face puţin pentru cunoaşterea, recunoaşterea şi valorificarea spirituală a operelor lui, a personalităţii sale remarcabile. Şi nu-i vorba numai de George Apostu. Există la nivelul ministerului un program, un proiect în această direcţie?
– Este mult adevăr în ceea ce spuneţi. Eu consider că un efort al mai multor instituţii care ar trebui să se implice în readucerea la adevărata lumină a artistului, a artei lui, ar fi benefic. Sunt în ţară mai multe lucrări ale lui George Apostu, unele în Bucureşti, altele aici, în Bacău, şi cred că o expoziţie naţională, cu toate lucrările artistului din ţară, cu alte lucrări din lume, evident cele care pot fi trasportate, ar fi extrem de bine venită, urmată de editarea de cataloage, monografii. Faptul că patrimoniul Centrului care-i poartă numele, s-a îmbogăţit cu aceste lucrări, dă un plus de valoare atât instituţiei, dar, aş spune, şi vieţii spirituale băcăuane, pentru că este un lucru minunat ceea ce s-a întâmplat. Mă bucur foarte mult că Geo Popa a găsit acest titlu, extrem de sugestiv pentru acest eveniment: “Se întorc valorile românilor acasă”. Este minunat, este cuprinzător, semnificativ şi relevă un mare adevăr, care ar trebui să ne călăuzească şi în viitor în acţiunile noastre. M-aş bucura foarte mult să ştiu că românii iubesc şi apreciază valorile naţionale, ale noastre, ale tuturor românilor.
La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău s-au susținut lamijlocul acestei săptămâni două teze de doctorat, în domeniul Ingineria mediului, realizate în cotutelă cu profesori de la Universitatea din Cadiz. Delegația de profesori spanioli a fost formată din prof. Juan Antonio Lopez Ramirez și prof. Jose Luis Cueto Ancela, în calitate de conducători științifici, alături de prof.univ.dr.ing.dr.h.c. Valentin Nedeff.
„Suntem foarte mândri de studenții noștri și de faptul că au ajuns în această etapă și își susțin tezele de doctorat. Au început colaborarea cu noi acum 4 ani, iar rezultatele sunt remarcabile astfel încât Universitatea din Bacău se poate mândrii cu acești studenţi. Acesta este un exemplu concludent despre modul în care funcționează cele două universități”, a declarat prof. Juan Antonio Lopez Ramirez.
„A trecut ceva timp de la primul contact cu studenții Universității din Bacău și aceasta este prima experiență în calitate de coordonatori științifici de doctorat realizată în cotutelă între cele două universități. Acest fapt a fost posibil datorită cadrului european de colaborare în domeniul învățământului superior. Este o experiență fructuoasă și am încercat să armonizăm procedurile birocratice și am dezvoltat relații frumoase de colaborare cu studenții și colegii de la Bacău”, a precizat prof. Jose Luis Cueto Ancela.
Prof.univ.dr.ing.Dr.h.c. Valentin NEDEFF, Președintele Senatului a subliniat că: „Este al doilea eveniment internațional de susținere a unor teze de doctorat în cotutelă, primul având loc acum 2 ani cu Universitatea Politehnică din Torino, Italia, iar astăzi avem două teze de doctorat în cotutelă cu Universitatea din Cadiz, Spania. Pe parcursul acestor ani de colaborare, tezele s-au finalizat și la Cadiz și la Bacău, urmând ca cele două studente-doctorande să obțină diplome atât la Universitatea din Cadiz, cât și la Universitatea din Bacău. Le mulțumesc pe această cale colegilor din Spania pentru colaborarea cu universitatea noastră”.
Peste ani de zile, când se vor deschide arhivele, urmașii noștri, dacă vor mai fi, vor putea afla, siderati, cum întreg establishmentul României de la președinte, clasa politică, structuri de forță și servicii secrete și-a dat mâna pentru a da câtorva companii străine rezervele de gaz de la Marea Neagră.
Strănepoții noștri vor mai afla și că întreaga presă națională a pus batista pe țambal ori a tras clopotele pe alte subiecte pentru a distrage atenția de la marele jaf practicat la comanda unor forțe străine.
Ceea ce se întâmplă în aceste zile ține de noaptea minții: miniștri, parlamentari ai Puterii și ai Opoziției, procurori, agenți secreți, ziariști, politicieni, etc. și-au înghițit limbile și refuză să scoată vreun diftong în chestiunea gazelor de la Marea Neagră, rezerve care aparțin de drept României dar pe care Senatul a votat a două oară să fie date aproape pe gratis unor exploatatori străini.
Gazele de la Marea Neagră ar putea aduce zeci de miliarde de euro țării, ar putea asigura independența energetică a României pentru decenii, ar putea contribui la reclădirea unei industrii naționale care să ne ofere o șansă mai bună în competiția internațională. Dar, cum spuneam, întreaga clasa politică și-a dat mâna pentru a le da pe mai nimic unor companii străine. Și nu e vorba doar de acest complot sinistru al politicienilor, este vorba despre tăcerea asurzitoare a întregii prese, care sare în sus de doi metri la o gafă a premierului dar se face că nu vede ceea ce se întâmplă acum.
Nu mai vorbesc de aparatul represiv care a fost pus să se asigure că partidul de guvernământ va juca după cum dictează păpușarii din umbră. Sau credeți că dosarele penale întocmite in aceste zile unor membri ai Executivului au fost făcute, așa, de amorul artei? Ori că marea revoluție din PSD s-a produs ca urmare a dorinței de democrație a unor lideri ai partidului? Să nu ne pierdem cu Firea!
Adevărul este că un asemenea șantaj nu s-a mai văzut de multă vreme la noi și nici o asemenea panama de afacere nu s-a mai proiectat de mulți ani.
Totuși, cât au putut să plătească băieții deștepți pentru a cumpără nu doar tăcerea presei, dar și pe cea a serviciilor secrete, a ONG-urilor ori a politicienilor?
Cenaclul Filialei Uniunii Scriitorilor din România de joi, 27 sept, ora 17.00, prezintă membrilor filialei şi invitaţilor o carte deosebită: “Mesaj pentru manechine”, Editura “Ateneul Scriitorilor”, 2018, autor regretatul scriitor Doru Kalmuski.
Vor recenza volumul scriitorii Calistrat Costin, Grigore Codrescu, Petre Isachi şi Cristina Ştefan. Moment In Memoriam – Ozana Kalmuski Zarea. Prezidează Dumitru Brăneanu, președinte al Filialei USR Bacău.
Primarii din județ, specialiștii din domeniul serviciilor sociale, de sănătate și educație, reprezentanți ai UNICEF, ai administrației județene și centrale s-au întâlnit, miercuri, la Centrul de Afaceri, pentru a analiza rezultatele proiectului pilot „Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunităților” demarat în 2014.
Unic în țară, modelul a fost implementat la inițiativa Consiliului Județean (CJ) Bacău în parteneriat cu UNICEF România și cu implicarea a 38 de primării, a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția a Copilului, Direcției de Sănătate Publică și Centrului de Resurse și Asistență Educațională.
Parteneri activi au fost și sunt Ministerul Muncii, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Tineretului și Ministerul Fondurilor Europene, ONG-urile și mediul academic.
Două idei stau la baza acestui tip de intervenție: că nevoile copiilor din zone defavorizate nu sunt doar de natură socială și că asigurarea unui pachet de servicii (de sănătate, educație și protecție socială) într-un mod integrat va reduce inechitățile și deprivările cu care se confruntă copiii, precum și faptul că intervenția timpurie e mai eficientă și mai ieftină.
„Copiii vulnerabili, aflați în situații de risc, împreună cu familiile lor sunt prioritatea noastră. Realitatea din teren ne-a demonstrat necesitatea unei abordări integrate care să acopere toate segmentele în care ajutorul nostru poate fi util – social, educație, sănătate. Echipele locale au identificat nevoile, vulnerabilitățile dar și tipurile de servicii și soluțiile prin care aceste probleme pot fi rezolvate. Acum, la 4 ani de la start-ul acestui proiect, vorbim de peste 20.000 de copii asupra cărora ne-am îndreptat atenția. Este cea mai frumoasă satisfacție și ne motivează să facem mai mult, să mergem mai departe”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.
Intervenție în 45 de comunități
Iată o prezentare scurtă, în cifre, a acestui amplu proiectul:
-aria geografică de implementare: 34 comune rurale, 11 comunități urbane (în 4 zone urbane), cu implicarea a 38 autorități publice locale, 7 instituții județene;
-autoritățile publice locale (respectiv județene pentru consilierii și mediatorii școlari) au angajat prin proiect: 46 asistenți/referenți sociali, 36 asistenți medicali comunitari, 6 mediatori sanitari, 38 consilieri școlari, 28 mediatori școlari.
Toți aceștia alcătuiesc echipele comunitare de la nivel local;
-38 structuri comunitare consultative au fost create sau activate și prin alocarea de micro-grant-uri pe baza unor propuneri de proiecte, s-au creat 38 centre comunitare;
-au fost intervievate 121.000 persoane, dintre care au fost identificați 22.000 de copii cu vulnerabilități. Ținând cont de resursele limitate, în baza unei analize s-a procedat la o prioritizare a cazurilor și s-a decis să se acționeze asupra a 5.200 de copii (denumiți cazuri active);
-din cele 48.000 gospodării recenzate, în aproximativ 22% din gospodării, respectiv 10.500 au fost identificați aproape 22.000 copii și 160 femei având diverse vulnerabilități.
Conform analizei, un copil cumulează, în medie, două vulnerabilități, acestea fiind grupate în 6 dimensiuni: sărăcie, sănătate, educație, locuire, comportament la risc, familie și condiții sociale. Au fost identificate 42.000 de vulnerabilități. Pentru toți acești copii și familiile lor au fost generate prin platforma online „Aurora” peste 550.000 de servicii de bază de tip informare, consiliere, acompaniere si suport, referire, monitorizare și evaluare.
În primii doi ani ai proiectului, a fost necesară realizarea recensământului comunitar pentru identificarea copiilor vulnerabili și a familiilor acestora, după care a fost posibilă la furnizarea serviciilor din pachetul minim de servicii prevăzut de acest model.
Copii fără identitate și medic de familie
În prezent, numărul total de cazuri active este 5.200. Acestea au fost prioritizate cu sprijinul Structurii Comunitare Consultative și s-au creat planuri de servicii individuale, pentru fiecare copil și femeie cu vulnerabilități.
De asemenea, 93% din copiii care la momentul recensământului nu aveau certificate de naștere sau acte de identitate (un total de 153 copii), azi această situație e rezolvată rămânând doar 3 cazuri în curs de rezolvare (copii născuți în afara granițelor țării);
–97% din copiii care la data recenzării nu erau înscrisi pe lista unui medic de familie sunt azi înscriși;
–peste 1400 de gospodării în sărăcie monetară au devenit beneficiare a măsurilor de protecție socială adecvată (beneficii sociale dar și soluții pentru ocupare și incluziune socială a părinților).
„Beneficiile proiectului pentru comunitățile implicate sunt multiple și vizează rezultate pe termen scurt, mediu și lung. În plan imediat se reduce numărul copiilor care nu au acte de identitate, care nu sunt înscriși la școală sau la medicul de familie sau care locuiesc în condiții de sărăcie. Pe termen mediu și lung proiectul vizează schimbări în comportamente, atitudini, obiceiuri, mentalități care toate se reflectă începând cu nivelul familial până la cel comunitar. Un alt câștig este sprijinul acordat comunităților locale prin suplimentarea resursei umane.
Și mă refer aici la locurile de muncă nou create, câte 3 la nivelul fiecărei comunități – lucrătorul social, asistentul medical comunitar și mediatorul școlar sau sanitar. Consider că o provocare a proiectului este conștientizarea autorităților locale privitor la beneficiile proiectului și la continuarea implementării activităților și după finalizarea acestuia. – Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.
La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 20.00 poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Ştefan cel Mare.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că un tânăr de 21 ani, din comuna Ştefan cel Mare, în timp ce conducea un autoturism pe DC 121, cu direcţia de mers Gutinaş-Oneşti, a pierdut controlul volanului în pantă, a părăsit partea carosabilă pe dreapta şi a lovit un pom aflat la aproximativ 3 m de carosabil.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 21 ani care a fost transportat la Spitalul Municipal Oneşti, unde a rămas internat.
În urma testării tănărului cu aparatul etilotest acesta a indicat valoarea de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, din verificările poliţiştilor s-a stabilit că tânărul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 23.00 poliţiştii Postului de Poliţie Răchitoasa au depistat un tânăr de 16 ani în timp ce conducea un autoturism pe DJ 241, pe raza comunei Răchitoasa.
Din verificările poliţiştilor s-a stabilit că tânărul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
La data de 25 septembrie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au identificat şi reţinut un bărbat de 50 ani, din Bacău, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.
La data de 03 septembrie a.c., în jurul orei 01.30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi sustras o tabletă dintr-o ambulanţă aflată în curtea Spitalului Judeţean Bacău.
În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au identificat un bărbat de 50 ani, din Bacău, bănuit de comiterea faptei.
Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate iar bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propuneri legale.
Nu au trecut foarte mulți ani de când în satele de la marginea județului nu ajungea nimeni. Nimeni important. Nimeni dintre cei care puteau să schimbe lucrurile sau să decidă schimbarea lor. Sărăcie, pustiu, ignoranță. Nicio veste, nicio speranță. Mi-am amintit sentimentul acesta, de deznădejde, care mă cuprindea când ajungeam acolo, ieri, când am aflat despre un eveniment organizat în Lipova. Ce departe păreau, pe vremuri, Lipova, Plopana, Colonești, Vultureni, Stănișești.
Acum, Asociația Euronest demarează în Lipova un proiect care va însemna excursii, tabere și burse pentru copii, laptopuri, cărți și mobilier nou-nouț pentru grădinițe și școli. În Colonești, Stănișești, Motoșeni și Răchitoasa schimbarea a venit mai devreme, odată cu sosirea unor fundații ale căror proiecte au fost susținute de niște primari deschiși la minte.
Așa s-a făcut că puștii din estul județului au ajuns în Saint-Leu-la-Foret, unde i-au încântat pe francezi cu dansurile și cântecele lor. Tot datorită unei organizații, e vorba despre UNICEF, care a derulat un proiect pilot în județul Bacău, copiii invizibili au fost descoperiți, cunoscuți și ajutați. Tineri din opt comune urmează liceul datorită programului de burse al FSC.
Poate ați uitat, dar în urmă cu două decenii existau nu doar copii invizibili, ci comunități întregi pe care nu le băga nimeni în seamă. S-au schimbat timpurile: copiii din Colonești și Stănișești au fost vizitați de primari și consilieri din Franța, iar cei din Motoșeni și Răchitoasa s-au împrietenit cu Horia Tecău. Au oaspeți importanți, stau la povești cu ei, le arată ce știu, ce pot, sunt apreciați și se trezește, în ei, dorința de a învăța mai mult, de a merge mai departe. UNICEF, FSC, Betania, SOS Satele Copiilor, SERA sunt câteva dintre organizațiile care au adus Europa mai aproape de noi și au arătat Europei ce copii deștepți și talentați are Bacăul.
Mai nou, Ministerul Afacerilor Externe și UNICEF i-au transformat în parteneri, invitându-i să spună cum doresc să fie Europa viitorului.
Adevărul este alcătuit dintr-un cumul de minciuni… pe jumătate spuse.
Economistul Vasile Dumitrescu îl transpune în versuri. S-a născut pe malul Ozanei, la Tg. Neamț, într-o zi rămasă controversat înscrisă în istorie: 22 iunie, 1941. Atunci când mareșalul Ion Antonescu rostea memorabilele cuvinte: „Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”. Că a fost bine sau nu, prețul suprem plătit, a fost viața. Și dacă „Moscova nu crede în lacrimi”, film care a primit „Premiul Oscar” în 1980, domnul Dumitrescu, când face suma anilor, șuguiește: „Am o vârstă! 7 și cu 7 fac 14! Când am venit la Bacău, la Sf. Nicolae era autogara. De la „Licurici”, așa îi spuneam noi teatrului ăla, cu actori talentați care gâdilau pe dedesubt păpușile, erau numai căsuțe.
Alături era o școală, devenită Grădiniță. Au dărâmat-o! Ce era înăuntru „La bălănuță”? Pe colț? Ferească Dumnezeu să spun! Dintr-o crâșmuliță, mata vrei să faci hotel ca la București? Se bea bere și vin. Erau trei-patru mese. Și câteva taburete înalte, îmbrăcate în piele, lângă tejghea. Pentru «boieri». Fiecare venea și povestea ce-o făcut prin târg.” Samsari erau și atunci, numai că se numeau negustori. Abia mai târziu au fost catalogați ca bișnițari. „Și era unul Ghiță, cel mai puternic, cocoțat pe taburet, care spunea:«Eheee! Ai văzut că n-ai vrut să vinzi la mine găina! Ai pierdut! Atenție! Când ai să vii iar în Bacău, să treci pe la mine! Eu îțî mai dau de la mine un leu!». Repetiția este mama învățăturii. Îi intră ceva omului în cap când aude:eu, eu, euuu! „Așa zise lupu către vulpe! Am zis cumătră? Am zis!”.
Mă privește în ochi să vadă dacă m-am prins. Scărpinatul cu stânga-n dreapta cei? Parca eram scos la tablă. Ce-aș fi înțeles eu, acum mai bine de 40 de ani, cu mintea de tânăr utecist îdoctrinat, cu ce se mănâncă economia de piață? Varză! Prețul de pe raft era preț. Scoteai banul! Cum să negociezi? Mai aflu că tot acolo, la cârciumioară, își ducea veacul un bătrânel – „Păcălici”era poreclit – dotat de la mama natură cu o mustăță faimoasă. Îmi șoptește ce adevăruri spunea omul, după ce se bucura de dărnicia mai multor pahare cu vin: „Băi! Întotdeauna aici, cănd ai români, îi păcălești! Dar când intră greci, ești păcălit. Scapi ieftin! Da’ dac-ajungi la Șlaim, s-a terminat cu tine! Ți-a luat și pâinea, și untul de pe spate!” Grea chestia cu spatele și untul! Dosul feliei, conform „Legilor lui Murphy”, e taman ce nu-ți place să vezi, și stă deasupra la ce se lipește de covor. Mai nou, că atunci când ești frecat de șefi și cred ei că scot untul din tine, nu le arăți spatele. Ai timp, așa în ciudă, să devii Dorel? N-am înțeles nimic!
„Erau niște glume nemaipomenite, cănd a început războiul!” Mă avertizează să le iau ca atare. „Așa au râs toți până au venit și cei cu «davai ceas, davai palton». De-a râsu-plânsu! Ce să-i faci! Bătrânii au o singură condiție: sunt șoimii popii. Spun adevăruri pe care nu le-au inventat ei. Îțig a zis așa:«Măi Ștrul! Decât să vorbesc singur, mai bine mă uit în oglindă!».
Dichisit și instruit om. Am spus-o și data trecută. Pe domn’ director Vasile Dumitrescu, zgârcit la vorbă, trebuie să-l prinzi în toane bune și cu puțină nostalgie adunată, ca să afli ceva. Îi dai o unghie și el te trage de mâinile amândouă, să-ți scarmene apoi, preventiv, neseriozitatea.
„În Bacău am ajuns în 1965, pe 13 decembrie. Am făcut ASE-ul la București. Repartiția a fost la Fruct-export București. Soția, pe care am cunoscut-o în timpul făcultații, mi-a spus să o duc oriunde, numai în București nu. Era din Teleorman, Alexandria. Ne-am căsătorit în 1963. Armata, ca terist, în etape, la Caracal, în ’64. Am ajuns aici împreună. Am fost director cu probleme de export, la Întreprinderea Regionalăla de Legume-Fructe (CLF mai târziu). Atunci dădeam 11 mii de tone de struguri la export. Nu mai zic de fructe. Bacăul este un oraș frumos. Dar dacă nu ai în tine un gram de civilizație, să-l păstrezi curat și frumos, să nu te plângi.
Pentru că omul sfințește locul. Bălănel e bălănel! Înhămat la plug sau la calești. Fărămiță Lambru să trăiască, că a făcut armăsar din el.” Poate nu știți versurile: „La calu’ bălan, la calu’ bălan/Și șaua-i verde/Ține-mi-l bine, ține-mi-l bine/Nu mi-l pierde./Că l-am pierdut măi/ Că l-am mai pierdut odată/Și l-am cătat, și l-am cătat vara toată./Păi l-am găsit, măi, l-am găsit la Drăgășani/Priponit, măi, priponit de-un leuștean…” Ce versuri insipide, ați spune astăzi. Dar oamenii lăcrimau prin cărciumi, când lăutarii ciupeau din corzi. Nu puteau uita că a venit „Colectiva” și le-a luat căluții din ogradă.
„Eu sunt așa cum mă vezi. Am ieșit la pensie ca director la o bancă! Nu mai este… c-au furat-o! Da’ ăștia nu-mi sunt frați! Alți frați! Sunt bunic! Am doi băieți care muncesc. Dumneata ai scris despre Casa de Cultură. Nimeni nu știe cât am ajutat eu Casa de Cultură când aveau nevoie de finanțare. Doar directorul Vasile Iacob știe. Un om extraordinar. A făcut multe pentru cultura băcăuană. Omul ăsta e făcut din lut, ca și noi. Nu! Unde încape atâta suflet? Tot merg spre „Isvoranu”, fost „Proletaru”, fost „Pobac”, și încerc sa ajung. Va urma!
Cantina proletarului
Dinspre „Calu’ balan” îmi urmam apoi pașii, păstrând dreapta, spre un alt loc bântuit de ispite. Așa fraged, necunoscând sentimentul, dragostea îmi trecea prin stomac. Cuget că, după atâția ani de încercări, am ajuns să simt la fel. Mulți purtători de favoriți lungi și pantaloni din tergal, evazați, pufăiau „Salem” pe lângă garduri, la mijlocul anilor ’70. Blugii au devenit o modă câțiva ani mai târziu. Puhoi de femei, deja majore – eram să spun mature, ieșeau de la „Proletaru”. De ce nu s-o fi numit fabrica… „Proletarele”?
Erau secții unde se lucra în trei schimburi. Cantina pe care o aveam eu ca punct de reper (când fondul de rulment alocat pentru comerțul, cinstit, cu bilete de cinema, mai aducea niscavai profit), era la stradă. Acolo eram servit la masă și tratat ca un tânăr licean studios, ce eram. Cu ochelari de soare, aduși „de pe vapor”, îi vedeam pe juni în aret, cum stau astăzi cu ochii în patru, vameșii la aeroport. Când din grămada de cocuri și cârlionți, distingeau suspecta, aruncau țigara, făceau un semn, și ea venea, făcându-se că se ferește – spre invidia colegelor, la control. Încă nu plecase Ceaușescu în Asia.
Clădirea veche a cantinei, cu un etaj, era situată puțin mai la vale de poarta principală. Întrarea în fabrică era flancată de Panoul de onoare. Panou la care căscam gura. Sub a lui vitrină erau înfățișate imagini cu fruntașele în producție. Dezinvolte – se făceau selecții pentru prezentarea modei – înconjurau majoritar câte un tovarăș mecanic. Era el mecanic, dar poza săracul, visându-se manechin! Ce Alain Delon! Cojoc țapăn nene! Ele erau ca în „Jandarmul și Jandarmerițele”, cu Louis de Funes (cu accent pe e).
Abia în 1991, cănd au făcut grevă, și l-au chemat pe Petre Roman să le rezolve, mi-am dat seama câte au acumulat și depozitat în ele, ingenuele devenite demult mămici. Acum erau angajate la S.C. POBAC S.A. Arc peste timp. M-a pus naiba, în 1991, să urc pe scara de incendiu a uneia din clădirile învecinate curții, unde s-au adunat ele pentru protest. Să fac fotografii pentru ziar. M-a văzut una! „Uite-l mă!!! Securistul! Ne filmează!”.
Grevă la Proletarul în 1990
Alta…„Ba nu! E de-a lui Rațiu! L-am mai văzut!”, „Huooo!” Nu știu de unde au găsit pietre. Ca să nu îmi reînoiesc garderoba, am coborât după două ore de negocieri, după ce s-au convins că lucrez la „Deșteptarea”. Mi-a venit în ajutor și liderul de sindicat de atunci, C. Roșu, de la „Confecția”, devenită „ASCO”, prezent acolo să susțină mișcarea sindicală. Eram prieten bun cu Lică, fratele.Lucra la BTT. Așa am rămas în arhivă cu imagini, și din interior, din Club, imortalizând cum Petre Roman le-a îmbunat cu promisiuni, pe toate! Unele l-au și pupat! El a primit flori. Ele și-au căutat apoi, alt loc de muncă.
Puțintică istorie, nu strică!
Fabrica de postav (șiac) „A. Isvoranu”, Societate Anonimă”, a luat ființă la Tg.Neamț în anul 1898. Este strămutată la Bacău, în strada Mircea, nr 25, în anul 1919. Este înregistrată ca firmă individuală, tot sub denumirea „A. Isvoranu”, la vremea când erau încă vii rănile provocate de Primul Război Mondial.
Conform recensământului populației efectuat în 1907, orașul Bacău numă 2177 de familii. În numai zece ani, numărul lor aproape că se dublase. Între 1919 și 1930, au fost construite în orașul de pe Bistrița un număr total de 1311 case. Multe au fost rase de pe listă, după ravagiul incendiului din 1926, și inundațiile Bârnatului, Negelului și Bistriței, care au urmat. Concurența, în domeniul textilelor, nu exista până atunci.
Leon Grad înființase fabrica „Gloria”, în anul 1913. Producea casânci, broderii, franjuri, și mai târziu covoare. Prelucra și mătasea „vegetală”. După Marea Unire, activitățile de profil s-au diversificat.
În 1923, sunt date în folosință: Fabrica de Tricotaje „Merinos”, numită apoi „Lânăria”, proprietar I. Josersohn, precum și o nouă fabrică de casănci, în proprietatea lui Milcovici.Un an mai târziu, frații Drimer au deschis, sub numele firmei „Siled”, o fabrică unde se produceau panglici, șireturi, dantele și alte mărunțișuri. În „Buletinul Camerei de Comerț și Industrie Bacău”, în anul 1926, erau înscrise 85 de firme.
În 1927, după un incendiu, fabrica de șiac a fost reclădită cu un etaj, și dotată cu utilaje noi: 3 sortimente de cardă, 6 selfactoare, 24 de mașini de țesut tip Schoner și 50 tip Swabe.
În Aprilie 1933, când Criza mondială ajunge și la noi, Fabrica „Isvoranu” se transformă iar în „Societate Anonimă”. În 1935 avea sucursale la Cernăuți și Chișinău, și un capital social subscris, de 20 milioane lei. În 1937 este înzestrată cu un utilaj modern, pentru fabricarea stofelor de tot genul, din bumbac, lână și kamgaran (fire de lână pieptănate). În timpul celui de al Doilea Război Mondial, întreprinderea a fost militarizată, producând stofe pentru echipamentele militare.
Exproprierile
În dimineața zilei de 11 iunie 1948, Marea Adunare Națională a fost convocată pentru a aniversa, 100 de ani de la „Revoluția burghezo-democratică din Moldova, Țara Românească și Transilvania”.
Cu această ocazie, ministrul dr. Petru Groza a depus „Proiectul de lege pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, miniere, bancare, de asigurări și de transporturi”.
Comisia județeană de naționalizare a județului Bacău – prin membrii desemnați – era deja prezentă de dimineață, la sediile celor 43 de întreprinderi prevăzute în planul de naționalizare, punând sechestru.
Legea a intrat în vigoare abia la ora 14.00, fiind aprobată în unanimitate, cu 400 de voturi. Așa că „Îsvoranu” avea să devină „Partizanul”. Un an mai târziu, are loc unificarea cu alte două mari întreprinderi naționalizate, fostele fabrici „Filderman” și „Zingher”, ca, în 1950, să li se adauge și fabrica „Gloria”.
La apogeu, fabrica avea în jur de 1500 de angajați.
Dupa 1990, a fost primul caz înregistrat pe raza Municipiului Bacău, în care s-au aplicat prevederile Legii 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile, preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Cererea de restituire a fost semnată de succesorul familiei, tot un A. Isvoranu, care locuia la acel moment, în Germania. A urmat… ce se vede !
Și denumirea locației s-a schimbat dea lungul timpului. Numele de str. Mircea deriva, nu de la Mircea cel Bătrân cum credeam și eu, ci de la militantul pașoptist, poetul Mircea Andrei Mureșanu. A primit apoi, denumirea de B-dul Carol, actualmente, B-dul Unirii. Să nu aruncăm cu praștia. Cine știe ce surprize ne vor rezerva aceste spații, rămase virgine, în viitor! „La calu balan/ La calu balan/ Și șaua-i verde…!”
Evolututia societății românești în ultimii ani poate explica extrem de simplu de ce Comunismul a fost instaurat atât de ușor pe aceste locuri. Putem să inventăm câte legende vrem noi despre rezistență, putem să facem muzee ale anticomunismului, realitatea este că românii nu s-au împotrivit, ci au aplaudat instaurarea noii ordini și acțiunile Justiției populare care trimitea la ocna indezirabilii.
Se vede și astăzi în maniera în care mii de persoane sunt fascinate de posibilitatea ca unii concetățeni să fie băgați la „beciul domnesc”, nu contează în ce condiții, dar să fie băgați. Cătușele sunt mai importante decât orice altceva; ne iau străinii gazele, ne este călcată în picioare suveranitatea națională, ne este distrusă economia? Nu contează atâta vreme cât zornăie cătușele și duduie industria protocoalelor.
A ieșit cineva în stradă să denunțe faptul că un politician a fost interceptat șapte ani continuu? Că alții au fost condamnați pe bază de „logică” și nu pe baza de dovezi? Că serviciile secrete au fost făcute organe de cercetare penală, la fel ca fosta Securitate? Nu, pentru românul obsedat de cătușe, aceste lucruri nu contează. Ceea ce e relevant pentru el este că persoanele pe care le consideră indezirabile să fie băgate la închisoare.
Nu-și pune întrebări subtile de genul cum au ajuns acele persoane să fie considerate indezirabile. Ce mecanisme psihologice au fost puse la treabă pentru ca anumiți cetățeni să fie percepuți drept dușmani ai poporului de către ceilalți?
Mecanismul nici măcar nu este nou. Anii ’50 au funcționat la fel. O categorie socială era desemnată ca țintă, propaganda făurea argumentele iar poporul era chemat să și le asume și să procedeze în consecință.
Dușmanii erau trimiși la Canal și toată lumea era fericită: țara putea să meargă în direcția dorită. După 1990 s-a creat legenda Securității care supraveghea poporul și urmarea tot ce mișcă în țara asta.
Adevărul este că, față de ceea ce există acum ca tehnologie, Securitatea era mic copil. Și n-ar fi urmărit aproape nimic dacă nu ar fi fost „binevoitorii” care să informeze organele despre ceea ce a mai făcut vecinul, ce a mai spus șeful de echipă sau cine cu cine se mai gigiuleste și așa mai departe.
Desigur, bunăvoința era doar de fațadă, în realitate, turnătorii voiau postul celui denunțat, să scape de un concurent ori pur și simplu să se răzbune. De multe ori, cel vizat era prins în menghina unui sistem juridic politizat, fără nici o șansă de scăpare. Totul era posibil în numele unei Justiții sociale care avea mereu nevoie de țapi ispășitori.
Cu imensă ipocrizie am condamnat aceste practici după căderea regimului doar pentru a le reînvia astăzi în numele unei Justiții politice care are nevoie de pretexte pentru a ocoli votul popular și de a netezi calea spre Putere unor marionete ghidonate din exterior.
Consiliul Concurenței a autorizat operațiunea prin care societatea Popasul Trebeș a preluat compania Pambac, ambele din Bacău. Autoritatea de Concurență a analizat această operațiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața romȃnească sau pe o parte substanțială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante.
Popasul Trebeș, controlată de omul de afaceri Eusebiu Guțu, comercializează îngrășăminte chimice, dar și cereale și alte produse agricole (grâu, porumb, orz etc.). Compania mai este activă pe piața închirierii de bunuri proprii și pe piața serviciilor de transport rutier.
Popasul Trebeș deține și compania Cerealcom Bacău, care este prezentă pe piața comerțului cu îngrășăminte chimice, piața comerțului cu cereale, grâu, porumb și floarea-soarelui, și a prestării de servicii în acest domeniu, respectiv recepționarea, depozitarea, condiționarea, uscarea și livrarea cerealelor, precum și pe piața închirierii de bunuri proprii.
Pambac activează, în principal, pe piața producției și comercializării produselor de morărit (făină de grâu, tărâțe și mălai), a pâinii și a specialităților de panificație, a produselor zaharoase și de cofetărie etc.
Eusebiu Guțu, asociatul unic al firmei Popasul Trebeș, s-a clasat anul trecut pe locul 154 al Top 300 Capital, cu o avere estimată la 35-37 milioane de euro. El este fiul lui Anton Guțu, cel care a înființat compania în anul 1991.
Societatea Chimcomplex Borzești începe să recruteze personalul de care are nevoie în instalațiile pe care le-a preluat de la combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea.
Recrutarea trebuie finalizată, în etape, până la încheierea tranzacției pentru activele de la Oltchim. Societatea din Borzești este în faza de analiză a ofertelor finale de finanțare primite.
Încheierea tranzacției privind achiziția celor mai importante active ale Oltchim – conform unor estimări din primăvară – ar putea fi realizată cel mai târziu pe 17 octombrie, după ce compania OMV a contestat procedura de aprobare a contractului de vânzare-cumpărare la Oltchim.
Preluarea Oltchim va însemna înființarea Companiei Române de Chimie (CRC), dorită și preconizată de omul de afaceri Ștefan Vuza, care controlează Chimcomplex prin grupul Serviciile Comerciale Române (SCR). Principalul acționar al combinatului din Borzești se și numește acum CRC Impex Chemicals și face parte tot din SCR.
Sala „Ateneu” va găzdui, joi, o întâlnire organizată de UNICEF la care au fost invitați 300 de copii. Ei își vor spune opiniile despre diferite subiecte relevante pentru ei și pentru viitorul Uniunii Europene.
Acțiunea se numește „Europa Copiilor” și este organizată de Ministerul Afacerilor Externe și Institutul European din România, alături de Consiliul Județean Bacău, Inspectoratul Școlar Județean și Reprezentanța UNICEF.
„România este prima țară din Uniunea Europeană care, în pregătirea preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, organizează o consultare exclusiv cu și pentru copii, cu scopul de a crește participarea lor în procesul democratic al Uniunii Europene”, arată Ralu Dinu-Paicu, UNICEF.
La eveniment vor participa Victor Negrescu, Ministrul Delegat pentru Afaceri Europene, Pieter Bult, Ambasadorul UNICEF în România, reprezentanți ai Consiliului Județean, Instituției Prefectului, IȘJ, DGASPC și ai altor instituții publice.
