marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2324

Festivalul Toamnei adună bacăuanii la vin fiert și la pastramă

    Început de ieri, pe platoul de la Sala Sporturilor, Festivalul Toamnei aduce un mozaic de divertisment în care băcăuanii pot petrece în voie.

    Concertele de seară, asezonate cu terasele care aduc explozii gastronomice (de la pastramă și mici până la mâncăruri gătite de sezon), toate stropite cu vin fiert, pălinci și bere, împreună cu iujurile moderne, oferă un punct de atracție pentru acest sfârșit de săptămână.

    Oferta este destul de variată și dacă luăm în calcul și vremea absolut de superbă pentru această dată din calendar, rezultă o rețetă numai bună de luat în calcul.

    Posesor de mandat de executare a pedepsei cu închisoarea prins de poliţişti

      La data de 12 octombrie a.c., poliţiştii din Solonţ, în urma investigaţiilor specifice efectuate au identificat un bărbat de 30 de ani, din localitate, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Bacău.

      Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

      Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Bacău.

      Dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat

        Poliţiştii din Buhoci au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară fără plăcuţe de înmatriculare.

        În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că autoutilitara figura ca fiind radiată din circulaţie din luna februarie a acestui an.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

        Hublou / Pasiunea pentru teatru mi-a împlinit și mi-a colorat viața

        Am scris un text cu acest titlu, gândit ca o scurtă confesiune, pentru „Jurnalul unui teatru de provincie”, apărut cu prilejul sărbătoririi teatrului băcăuan. Care, iată, a împlinit rotunda vârstă de șaptezeci de ani. Reiau un fragment din cele spuse acolo.

        Cuvântul teatru a intrat foarte devreme în existența mea. Cred că nu împlinisem cinci ani când l-am auzit prima dată, desigur neștiind ce înseamnă. Dar întâmplarea are partea ei interesantă (și amuzantă), oarecum premonitorie, așa că am s-o istorisesc în câteva cuvinte. Părinții mei locuiau în gazdă la o doamnă care se numea Țopa, nu altcineva decât mama vitregă a marii actrițe Sorana Țopa (care s-a retras definitv de pe scenă, la instaurarea regimului comunist).

        Bătrâna doamnă era văduvă și avea o casă mare și frumoasă, în târgușorul Podu Turcului, chiar vizavi de școala unde mama era învățătoare. Iar eu, când nu mă țineam după ea, la orele de curs (stând cât de cuminte eram eu în stare, și nu prea eram), îmi făceam de treabă prin odaia gazdei noastre, care era croitoreasă. Adică dădeam iama prin cârpe, luam câte o bucată de material și mi-l aranjam în fel și chip în fața oglinzii, apoi defilam prin încăpere, ca la o paradă a modei, mă rog, imaginând un mic spectacol. Așa că doamna Țopa i-a zis într-o bună zi mamei: „Mica (de la Carmenica) o să se facă artistă”! Și-i povestea cum a văzut-o ea pe scenă, la teatrul cel mare din București, pe Sorana. Mamei i-a rămas ceva în cap de atunci și, cum ne-am mutat la Bacău, când am început eu să merg la grădiniță, mă căra cu ea la toate repetițiile ansamblurilor artistice din care făcea parte. Și tot cu ea am fost pentru prima oară la teatru, pentru ca, mai târziu, să devin o spectatoare pasionată.

        Cuvântul teatru începuse, așadar, să se umple de conținut, pentru că vedeam cu ochii mei ce se petrece în cutia aceea magică, pe scenă. Și, da, multă vreme mi-am dorit să urc și eu acolo, să fiu actriță. Îmi plăcea să recit și participam la toate concursurile școlare, la serbări de tot felul, am urmat cursurile Școlii Populare de Artă, avându-l profesor pe minunatul domn Ghelu, am jucat teatru în liceu, făcând parte dintr-o echipă de „teatraliști”. N-am ajuns însă să dau examen la Institutul de Teatru, fiindcă m-am analizat cu un spirit foarte critic și mi-a displăcut rezultatul (mi-am găsit multe defecte, și, în plus, nu scăpam de un exagerat simț al ridicolului), așa că m-am îndreptat spre Facultatea de Litere.

        În timpul căreia nu am renunțat la iubirea de teatru, dimpotrivă, am jucat în niște mici producții studențești dar, mai cu seamă, am văzut o mulțime de spectacole, frecventând cam toate teatrele bucureștene. În plus, am citit și toată bibliografia de la Facultatea de Teatrologie-Filmologie, unde aveam niște prietene, așa că m-am pregătit temeinic pentru ce avem de gând să fac, să lucrez în presa culturală și să scriu despre teatru.

        Am povestit toate acestea ca o mărturie a strânsei mele legături cu teatrul, una profundă, aproape intimă, pentru că l-am cunoscut din interior, atâta timp cât am fost secretar literar. De aceea, despre teatrul băcăuan, cu care am strânse legături sentimentale, n-am scris niciodată cu răceala cronicarului, dând verdicte. Nici nu agreez, de altfel, acest tip de critic teatral. Eu am relații de amiciție cu mulți dintre profesioniștii acestui teatru, iar din scrisul meu transpare această empatie. Sunt însă și cazuri când trebuie să fiu mai severă, iar asta îmi produce multă mâhnire, așa vrea să se știe că nu am nicio satisfacție când semnalez aspectele precare, nereușite dintr-un spectacol. Fiindcă pentru mine teatrul înseamnă bucurie, mersul la o premieră, sărbătoare, și cel mai mult îmi place să transmit această senzație de plinătate, să-i contaminez și pe alții de iubirea mea pentru teatru. Care mi-a împlinit și mi-a colorat frumos viața.

        Exercițiu național de intervenție la cutremur

          Începând cu ora 9.00 s-a declanșat exercițiul national „SEISM 2018” care constă în punerea în aplicarea a Concepției naționale de răspuns post-seism.

          Conform scenariului, a avut loc un cutremur de 7.5 grade pe scara Richter, care poate fi urmat de mai multe replici.

          Au fost alertate toate unitățile subordonate ale IGSU, iar mai multe echipaje de pompieri din țară se deplasează spre Capitală.

          La Ciolpani a fost activat Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

          În cadrul acestui exercițiu, pentru asigurarea intervenției în caz de cutremur, din cadrul ISU Bacãu se deplasează la București următoarele forțe și mijloace de intervenție:
          – 2 autospeciale de intervenție cu apă și spumă;
          – 8 autoturisme pentru muncă operativă;
          – o autospecială de primă intervenție și comandă cu un punct medical avansat;
          – o autospecială de descarcerare grea;
          – 3 ambulanțe SMURD pentru acordare prim-ajutor medical;
          – o ambulanță SMURD de terapie intensivă;
          – o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM);
          – un echipaj de căutare/salvare canină cu un autoturism;
          – o autospecială CBRN;
          – 2 microbuze;
          – 2 containăre multirisc cu 2 camioane;
          – 2 camioane de intervenție;
          – 108 pompieri militari, un medic și un asistent din cadrul UPU Bacău.

          Duminica a XXVIII-a de peste an

          Istoria vocației sfântului Francisc din Assisi continuă să se facă auzită și în vremurile noastre. Probabil sunteți familiarizați cu ea. Francisc avea ambiții tipic cavalerești, de câștigare a popularității în orașul său, Assisi, dorind să-și confirme poziția socială de fiu al unui negustor înstărit. Dar în urma întâlnirii cu un lepros, Dumnezeu l-a pus în fața celor mai adânci frici personale pentru a-și înțelege propria dependență totală de Dumnezeu. Harul divin l-a făcut pe Francisc să renunțe la toate posesiunile sale, renunțare care i-a oferit lui Dumnezeu spațiu pentru a lucra mai departe în viața lui Francisc.
          În evanghelia de astăzi avem o relatare similară, cu un sfârșit puțin diferit. Un om este dornic să obțină viața veșnică. A respectat cu strictețe poruncile lui Dumnezeu, așa că acum Isus îi propune o alegere radicală: să vândă totul și să dea săracilor, ca semn al dependenței totale de Dumnezeu. Din păcate, omul se îndepărtează, pentru că avea multe bogății.
          Replica lui Isus este șocantă pentru discipolii săi. Cei mai mulți dintre evreii acelor vremuri considerau bogăția o binecuvântare, o garanție că Dumnezeu este de partea ta. Dar Isus spune: „Cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății”. Isus evidențiază acest obstacol printr-o exagerare: „Mai ușor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu”. Problema este că posesiunile pot atât de ușor să ne posede, ne pot ademeni cu gândul că nu avem nevoie de Dumnezeu. Esențialul este că numai Dumnezeu poate face imposibilul; o autentică urmare a lui Cristos și viața veșnică sunt darul lui Dumnezeu, iar noi trebuie să ne deschidem harului și ajutorului său.
          Este o realitate faptul că oamenii se înscriu într-un spectru larg, de la foarte bogați la foarte săraci. Dar trebuie să înțelegem că omul bogat din acest fragment evanghelic ne reprezintă pe fiecare. Acest text este în esență o istorie a vocației, indiferent de starea socială, de averea deținută sau de renunțările făcute. Calea spre împărăția lui Dumnezeu rămâne aceeași: ascultarea învățăturii lui Isus și deschiderea noastră spre puterea lui Dumnezeu. Pentru unii poate părea ca forțarea unei cămile prin urechea unui ac, dar la Dumnezeu nimic nu este imposibil.

          Pr. Cojan Marius,
          CN Catolic „Sfântul Iosif” Bacău

          Pilda Semanatorului

          Evanghelia acestei duminici ne prezintă una dintre acele pilde magistrale- Pilda Semănătorului, pe care Iisus Însuşi ne-o tălmăceşte şi prin care El ilustrează soarta pe care o are Cuvântul Lui în sufletele oamenilor. Cuvintele Domnului sunt bine alese şi surprind o realitate valabilă şi pentru prezent : „Iată, semănătorul a ieşit să semene. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o. O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, şaizeci, şi altul, treizeci. Cine are urechi de auzit să audă” (Matei 13:3-9).
          Din pildă reiese că numai a patra parte din sămânţa cuvântului evanghelic aduce în suflete rodul aşteptat de Dumnezeu şi anume, sămânţa căzută în pământul cel bun, adică în inima bună şi curată care auzind îl păstrează şi-l cultivă cu sfinţenie şi cu răbdare.
          Din cauza neînţelegerii Cuvântului, sămânţa căzută lângă drum nu are nici o relaţie cu pământul. Sămânţa însă căzută pe stâncă se pare că are o relaţie cu Cuvântul: “Sămânţa căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul, şi-l primeşte îndată cu bucurie” . Persoana dată şi-a deschis inima la Cuvânt şi l-a primit dar nu este păstrat şi ascultat în inima acestei persoane. Dar atunci când vin necazuri şi prigoniri, din pricina Cuvântului în inima omului apare o contradicţie faţă de Cuvânt şi se leapădă îndată de el.
          Atunci când pămăntul este bun şi sămânţa căzută în el prinde rădăcină, Cel Rău va încerca să înece Cuvântul înconjurându-l cu grijile veacului acestuia şi cu înşelăciunea bogăţiilor. Un Cuvânt înţeles şi acceptat poate fi înecat de focalizarea noastră pe lucruri pe care le mănâncă rugina şi moliile şi pe care le sapă şi le fură hoţii.
          Singura categorie de pământ care are o relaţie cu sămânţa este pământul bun – inima care primeşte Cuvântul şi-L înţelege şi continuă să rămână în Voia lui Dumnezeu, aduce roade pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
          Fiecare om se poate încadra în anumite momente ale vieţii într-una din aceste patru categorii de pământ.
          Cu învăţătura Evangheliei nu putem umbla ca şi cu un lucru fără preţ, care poate fi neglijat şi pus oricum şi oriunde. În faţa pericolului tot mai ameninţător pe care îl prezintă reducerea fericirii la plăcerile oferite de o bunăstare temporară, singurul remediu este trăirea conştientă în lumina destinului nostru ultim. Să ne rezervăm în fiecare zi câteva minute în care să convorbim prin rugăciune cu Dumnezeu, care ne va arăta ce avem de făcut pentru ca sămânţa cuvântului Său să se dezvolte nestânjenită în viaţa noastră.
          Merită să reţinem încă un lucru important din Pilda Semănătorului: Dumnezeu ne iubeşte la fel, neselectiv, oferindu-ne aceleaşi seminţe ale adevărului indiferent de calitatea “pământului” din care este alcătuita inima noastră. Noi însă ne comportam diferit faţă de Evanghelie. Şi aceasta fie spre pierzarea , fie spre mântuirea noastră.

          Pr.Liviu Burlacu
          Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

          Final în Campionatul Național de Șah pe echipe Divizia B (seria Est)

            Șahiștii băcăuani de la Clubul Sportiv Balta Albastră-Barrier au ocupat locul al patrulea la finalul Campionatului Național pe echipe – Divizia B (seria Est) desfășurat în stațiunea Slănic Moldova.

            La Masa 2 a jucat Alexandru Topor, care a obținut 5 puncte, la Masa 3 Ionel Chiprian – 4p, la Masa 4 Remus Husaru – 3 p, iar la Masa 1 Viorel Dumitriuc – 2,5 p.

            „Toți concurenții – am aflat de la Gabriel Miron, Marketing Manager la compania Electric Plus, care deține brandul Barrier – au disputat cate șapte partide, iar numărul mesei reprezintă valoarea jucătorului în ierarhia FIDE. La masa 1 a jucat cel mai bine cotat membru al echipei”.

            Campionatul Național de Șah pe echipe – Divizia B (seria Est) a avut loc în perioada 5 – 12 octombrie. Și în acest an organizatorii au fost Federaţia Română de Şah și Clubul de Șah Balta Albastră Siretu.

            Locul întâi a fost ocupat de Scm Gloria Buzău-A (22, p), locul al doilea de Club Șah Diana Galați (18,5 p), iar locul al treilea de Chindia Târgoviște (18 p). Următoarele locuri în clasament au revenit echipelor ACs Balta Albastră (14,5 p), Scm Gloria Buzău-B (13 p), Logic delta Tulcea (11,5 p), Realitatea Huși (12 p) și Csm Speranța Focșani (2 p).

            A început Festivalul Toamnei

              În tradiționalul loc de la Sala Sporturilor din Bacău a început „Festivalul Toamnei”, cu mici, bere, gratare încinse, concerte și tiribombe.

              Festivalul „Stea printre Stele” este în plină desfășurare

                Încă de dimineață, sala mare a Teatrului Municipal Bacovia a fost luată cu asalt de zeci de copii și tineri, participanți la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică pentru Copii și Tineret.

                Vocile lor cristaline au ajuns la sufletul spectatorilor, si cel mai important, în atenția juraților care s-au arătat încântați de prestația interpreților.

                Această ediție a festivalului, una specială închinată Centenarului României, este reprezentativă și prin numărul mare de participanți înscriși, 159.

                Galele festivalului vor avea loc sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 17.30. Detalii și declarații de la acest eveniment, precum și lista câștigătorilor, le veți afla din ediția de luni, 15 octombrie, a cotidianului Deșteptarea.

                Bădița Măric, sărbătorit în Aeroportul Bacău: Emoțiile artistice „zboară” în lume din noul terminal

                La prima vedere, nu e nicio legătură între artă și transportul călătorilor pe calea aerului. Cu toate acestea, Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău tinde să transforme în tradiție organizarea de evenimente culturale.

                Acestea au darul de a-l face mai prietenos cu pasagerii, după cum mărturisea Oana Chelaru, directoarea Aeroportului „George Enescu”, dar și de a lipi valorile Bacăului de inima străinilor care îl tranzitează.

                Ziua Universală a Iei și expoziția de costume populare autentice, instalarea pianinei și concertul de jazz susținut de Sorin Zlat din vara aceasta au fost urmate de o manifestare cu totul și cu totul aparte: expoziția pictorului Ioan Măric, care a fost sărbătorit aici, la împlinirea a 73 de ani.

                Vineri, la ora 12, în noul terminal al Bacăului, alături de artist și de gazde au fost prezenți numeroși prieteni și oficiali. Surpriza a fost pusă la cale de Clubul 60+ al Direcției de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei și RA Aeroportul Internațional „George Enescu”.

                „Un artist cu care ne mândrim”

                „Găzduim astăzi un eveniment foarte frumos, un eveniment special. Este adevărat că vine în continuarea lucrurilor cu care v-am învățat. Din ce motiv? Pentru că ne dorim ca acest aeroport să fie dinamic, să iasă din stereotipul pasagerilor care pășesc aici deoarece au nevoie de transport. Am acceptat cu multă plăcere invitația celor de la DAS de a le fi parteneri pentru că este, să recunoaștem, un eveniment de suflet și Ioan Măric este un om de suflet. Mi-ar plăcea să spun că este băcăuanul nostru. Dați-ne voie să vă numim băcăuanul nostru, artistul nostru! Sunteți un artist cu care ne mândrim”, a declarat Oana Chelaru, emoționată.

                Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, a mărturisit să se simte onorat să participe la „un eveniment cultural inedit, într-un cadru atipic”, dar și bucuros, chiar dacă a fost nevoit să se rupă pentru scurt timp de la treburile administrative. El adăugat că „în lumea satului se află rădăcinile noastre” și că „arta ne unește”, ceea ce în Anul Centenarului e de dorit.

                „Excelență, vreau să vă urez la mulți ani! Am venit aici să omagiez o personalitate a județului nostru și a țării noastre și să mă încarc de energie stând în preajma dumneavoastră. Să vă răsplătească Dumnezeu cu mulți ani de sănătate de aici încolo, pe măsura a tot ceea ce ați făcut dumneavoastră în artă, bucurând atâta lume”, a spus Sorin Brașoveanu.

                Urări frumoase au mai rostit Lucian Chindruș, administrator public al municipiului Bacău, Carmen Fifirig, director al DAS, care a mulțumit gazdelor că au dat curs ideii pornite de la Clubul 60+, și Carmen Diaconu, adjuncta DAS.

                „Eu nu am avut culori în copilărie”

                Ioan Măric s-a trezit asaltat de distincții, ceea ce l-a făcut și mai emoționat decât era la început: „Diplomă de merit”, o plachetă și un tort din partea DAS, „Diplomă de excelență” și un aranjament floral din partea RA Aeroportul Bacăui, „Diplomă de excelență”, stema județului și trandafiri din partea CJ Bacău.

                „Eu sunt copleșit de atenția pe care ați dat-o, astăzi, artei și lui Ioan Măric”, a declarat prof. dr. Aurel Stanciu, crtic de artă, care a vorbit apoi despre talentul și unicitatea maestrului, despre cum arată lumea satului în viziunea lui și faptul că „Măric nu a cerut nimic, niciodată, el a oferit!”

                Bădița Măric, mai sfios decât invitații, a povestit cum l-a impresionat, în copilărie, natura și satul, cum a început să picteze, cum s-a dezvoltat „câte-un pic” autodidact fiind. „Eu nu am avut culori în copilărie, că nu-mi lua tata culori… Adunam tot ce rămânea de la alții, mai foloseam frunze, pământ, luam și Gallus de la mama și lucram”, a povestit maestul, modest.

                În timp ce invitații erau atenți la mărturisirile lui Ioan Măric, pasagerii ascultau cu vădită încântare concertul susținut de elevii Colegiului de Artă „George Apostu”. Evenimentul s-a încheiat cu un moment muzical dăruit de artiștii Clubului 60+ pictorului, invitaților săi și pasagerilor, care, uimiți, păreau să fi uitat de călătorie și se întreceau în a le fotografia pe bunicuțele îmbrăcate în costum popular.

                Bărbat rănit într-un accident la Mărgineni

                  FOTO: Ifrim Daniel

                  Un bărbat a fost rănit într-un accident rutier petrecut, în acestă după-amiază în localitatea Mărgineni.

                  Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență.

                  Conform polițiștilor, remorca unui autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, din Mărgineni, a intrat în balans și a acroșat un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 45 de ani din Hemeiuș.

                  În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului măsinii acroșate.

                  Poliția Rutieră a deschis o ancheta în acest caz.

                  Centenarul filmului românesc ajunge la Sascut

                  Caravana celor 100 de filme ajunge în comuna Sascut din județul Bacău. Evenimentele din caravana celor 100 de filme dedicate anului centenar vor avea loc pe 20 și 21 octombrie, în sala Salonului LUX din localitatea băcăuană.

                  Programul caravanei Centenarului Filmului Românesc la Sascut, Bacău:

                  20 octombrie, ora 16.30: Vernisajul expoziției AGERPRES România: Evoluție; invitat special: Alexandru Ion Giboi (directorul general al Agenției Naționale de Presă AGERPRES);

                  20 octombrie, ora 17.00: Documentarul AGERPRES Marea Unire: România, la 100 de ani;

                  21 octombrie, ora 11.00: filmul Veronica, regia: Elisabeta Bostan, invitată specială: Ileana Popovici;

                  21 octombrie, ora 15.00: filmul Nea Mărin Miliardar, regia: Sergiu Nicolaescu, invitată specială: Ileana Popovici.

                  Toate evenimentele se vor desfășura în incinta Salonului LUX din Sascut, în parteneriat cu Primăria comunei Sascut.
                  Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile.

                  COMUNA SASCUT INTRĂ PE HARTA CENTENARULUI FILMULUI ROMÂNESC

                  Primăria Sascut susține caravana Centenarului Filmului Românesc, tocmai în ideea de a oferi publicului și astfel de experiențe, legate de cinema: „Suntem încântați să facem parte din cele 100 de localități din România și din Republica Moldova, pe care le vizitează acest proiect cultural.

                  Am ținut neapărat să evidențiem Sascutul, una dintre cele mai importante comune ale județului Bacău, care își dorește un drum spre un viitor mai bun pentru locuitorii săi, pe harta României Centenare, iar acest eveniment este o ocazie foarte potrivită. Noi, românii, nu trebuie să ne uităm istoria, iar anul Centenarului Marii Uniri este un bun prilej pentru a ne reconecta într-un mod constructiv cu trecutul nostru comun.

                  În fiecare an, Primăria Sascut și Consiliul local Sascut organizează un festival de datini și obiceiuri, prin care promovează ansamblurile folclorice din comuna noastră, costumele populare autentice din zonă, jocuri cu urși și capre, pentru ca tradiția să nu se piardă și respectul pentru strămoșii noștri să dăinuiască peste timp.

                  Dar, în același timp, ne dorim să îmbogățim viața culturală a comunității noastre. Astfel, primim cu mare bucurie Centenarul Filmului Românesc la Sascut. Sascutul este o mare familie, și cred sincer că familia trebuie să fie întotdeauna pe primul loc. Acesta este motivul pentru că îmi doresc, ca primar, să deschid comuna pentru mai multe și mai diverse evenimente culturale, iar anul Centenar este cel mai bun început pentru acest proiect”, declară Primarul comunei Sascut, Ioan Răuță.

                  Expoziția ROMÂNIA: Evoluție, marca AGERPRES, la SASCUT

                  Expoziția România: Evoluție, care cuprinde unele din cele mai importante momente din istoria țării, deschide seria de evenimente de la Sascut, sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 16.30, iar de la ora 17.00, publicul va putea urmări o adevărată lecție de istorie într-un documentar realizat de AGERPRES Marea Unire: România, la 100 de ani.

                  DOCUMENTARUL AGERPRES „ROMÂNIA LA 100 DE ANI” VA FI PROIECTAT LA SASCUT

                  Co-organizator al evenimentului – AGERPRES – va prezenta în deschiderea evenimentelor, documentarul dedicat Centenarului României, Marea Unire: România la 100 de ani. Redacţia Video din cadrul Agenţiei Naţionale de presă AGERPRES prezintă în documentarul realizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918 cum a fost realizat acest deziderat al românilor. Povestea pleacă de la contextul istoric internaţional, ajungând la trăirile oamenilor de rând, care şi-au dorit un singur lucru: o ţară în care există acelaşi grai, acelaşi port, aceeaşi simţire, fără graniţe.

                  Filmările au fost realizate pe teritoriul României, dar şi în Bucovina de Nord şi în Basarabia. Filonul istoric, cu date precise, este păstrat în documentar prin intervenţiile mai multor istorici, care preiau rolul naratorilor, iar latura dramatică, emoţională este pusă în scenă prin intermediul oamenilor care, prin mărturiile lor, evocă momentele trăite de străbunii lor sau chiar de ei.

                  Documentarul Marea Unire – România, la 100 de ani este realizat de Mihuţ Năstăsache, Marilena Stănescu şi Sergiu Olteanu.

                  Imaginea este semnată de Alfred Schupler, Sergiu Olteanu şi Andrei Cârlan. Reporteri au fost Marilena Stănescu, Mihuţ Năstăsache şi Camelia Moise. Grafica, sunetul şi montajul sunt semnate de Andrei Cârlan, asistent tehnic fiind Alex Vintilescu.

                  DESPRE FILME

                  Veronica (1972)
                  Regizor: Elisabeta Bostan
                  Durată: 90 minute
                  Gen: Familie, Musical
                  Rating: Audiență generală
                  Distribuție: Dem Rădulescu, Manuela Hărăbor, Cornel Patrichi, Margareta Pâslaru, George Mihăiță, Adrian Vâlcu, Lulu Mihăescu, Vasilica Tastaman, Ștefan Thuri
                  Veronica este filmul copilăriei și al viselor magice, care marchează primii ani de viață și pe care, datorită unor asemenea producții cinematografice, putem să le descoperim la orice vârstă. Filmul deschide poarta în pădurea fermecată din lumea basmelor unde Veronica, fetița drăgălașă de numai cinci ani, parcurge un drum al inițierii și devine mai bună, mai înțeleaptă, mai cuminte.
                  Lecțiile de bună purtare care se regăsesc în această fantezie muzicală vor fi utile atât pentru micii spectatori, cât și pentru toți cinefilii, indiferent de vârstă. Filmul permite o evadare în tărâmul fanteziei, motiv pentru care, după multe decenii, rămâne la fel de iubit și de căutat.
                  Premii
                  Medalia de bronz pentru cel mai bun muzical pentru copii, Moscova, 1973
                  Mențiune specială, Giffoni Valle, 1973
                  Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=VMd-aGKp7tg

                  Nea Mărin Miliardar (1979)
                  Regizor: Sergiu Nicolaescu
                  Durată: 88 minute
                  Gen: Comedie
                  Rating: Audiență generală
                  Distribuție: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Sebastian Papaini, Stela Popescu, Puiu Călinescu, Vladimir Găitan, Mircea Albulescu, Colea Răutu
                  Cea mai cunoscută și iubită comedie românească, Nea Mărin Miliardar, rămâne populară și la a treia generație. Povestea unui simplu om de la țara, plecat la mare pentru o scurtă repriză de relaxare, care se trezește peste noapte în rolul unui miliardar american, nu încetează să cucerească publicul. Nea Mărin a știut să intre în această nouă ipostază și s-a adaptat repede mediului în care roiesc mafioții, presa și toate atributele vieții de lux. Bărbatul trăiește un vis, până când soția sa, venită în grabă mare pe litoral, îl trezește din reverie.
                  Trailer: http://www.220.ro/trailer/Nea-Marin-Miliardar-Trailer-2016/f1EOVJxYpf/

                  DESPRE INVITAȚI

                  Ileana Popovici
                  Mulți o recunosc datorită aspectului ei aparte, părul scurt și stilul simplu, totodată remarcabil, dar care a avut un impact mare în lumea filmului și a televiziunii.

                  Este absolventă a Conservatorului de Muzică din București. A apărut în filme precum Reconstituirea, Zile fierbinți, Pentru patrie, Filip cel bun, Accident, 100 de lei, Neînfricații, Prea mic pentru un război atât de mare. A lucrat la TVR din anul 1966, unde a fost producătoare și redactor muzical.

                  După 1989, actrița a apărut în emisiuni precum Bună dimineața și Album duminical. Destinul său a fost schimbat de regizorul Lucian Pintilie, oferindu-i un rol în filmul Reconstituirea, acesta fiind debutul în actorie. Se consideră în primul rând, om de televiziune, cu toate că lumea o știe mai mult ca actriță.
                  Ileana Popovici este consultant în cadrul proiectului Centenarul Filmului Românesc.

                  ALEXANDRU ION GIBOI

                  Alexandru Ion Giboi este directorul General al Agenției de Presă AGERPRES și este Secretar General al Alianței Europene a Agențiilor de Presă. În cadrul AGERPRES a introdus conceptul de Evoluție, prin care a adus agenția la standardele tehnologiilor moderne de comunicare în media.

                  Alexandru Ion Giboi a fost consilier parlamentar în perioada ianuarie – mai 2009, având un rol important în menținerea bunelor relații cu mass-media. Un an mai târziu, a fost desemnat Șef al Biroului de Presă al Senatului, funcție pe care a ocupat-o timp de un an.

                  Din februarie 2013, este Directorul General al AGERPRES (Agenția Națională de Presă), funcție pe care o ocupă până în momentul de față.

                  DESPRE SASCUT

                  Sascut, așezarea de pe drumul principal care străbate Moldova, are un nume de proveniență maghiară, care are la bază o sursă de apă. Denumirea localității s-ar traduce ca „o sută de fântâni” sau, în alte variante, „fântâna sasului”.

                  Se pare că localitatea a fost creată la cererea regilor Ungariei, pentru a avea, în zona Moldovei, arii de influență.

                  În 1639 însă, Dafina Buhuș, soția domnului Moldovei, Eustatie Dabija, a cumpărat aproape tot satul.

                  Istoria Sascutului a început să prindă contur în 1875, când Menachem Jakcues Elias, un afacerist bogat din București, a hotărât să-și investească banii în construcția unei fabrici de zahăr, pe care a localizat-o în Sascut. Astfel, în foarte scurt timp, o mică așezare de pe unul dintre dealurile Moldovei a devenit unul dintre cele mai importante puncte industriale ale Țării. Acest aspect a schimbat considerabil fața Sascutului, care a început să evolueze fulgerător.

                  DESPRE CENTENARUL FILMULUI ROMÂNESC

                  Inițiat de ARTIS și Asociația Obștească MIA, organizat de Primăria Municipiului Iași şi Ateneul din Iaşi, Centenarul Filmului Românesc a fost lansat anul acesta, pe 3 februarie, la Iași, orașul care a înregistrat momente importante din cadrul Marii Uniri a României.
                  Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).

                  Despre ARTIS (Iași)
                  Din dragoste pentru film și din pasiune pentru organizarea de evenimente, s-a conturat, în anul 2016, Asociația ARTIS. Echipa este alcătuită din membri alumni ai Asociației Studenților Jurnaliști (ASJ), împreună cu care organizează, de 9 ani, festivalul Serile Filmului Românesc.

                  Anul acesta, pentru a celebra împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, ARTIS a inițiat un nou proiect, produs și organizat de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Asociația Obștească MIA: Centenarul Filmului Românesc. Co-organizator al proiectului este Agenția Națională de Presă AGERPRES.

                  Despre Asociația Obștească MIA (Chișinău)

                  AO „MIA” este o asociație non-profit, creată cu scopul de a stimula producția independentă de film și TV, de a promova cultura audiovizuală și de a educa consumatorul prin intermediului imaginilor în mișcare.
                  Fondată în anul 2000, „MIA” a realizat diverse proiecte – de la producții video, TV și film la campanii sociale de amploare, de la training-uri, seminare și instruiri la evenimente de impact național.

                  Vizita delegației din cadrul Academiei de pregătire a personalului de penitenciare KRUS, Norvegia la SNPAP Tîrgu Ocna

                    În perioada 7 octombrie – 10 octombrie 2018, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tirgu Ocna a găzduit o delegație din cadrul Academiei de pregătire a personalului de penitenciare KRUS din Norvegia, aflată într-o vizită de studiu.

                    Din acest grup au făcut parte 9 studenți însoțiți de domnii Ole Stageberg, profesor în cadrul centrului de pregătire și de domnul Aase Asle, liderul sindicatului sistemului penitenciar din Norvegia.

                    Acestora le-au fost prezentate informații generale referitoare la sistemul penitenciar din România, dar și la procesul de selecție și pregătire a elevilor Școlii noastre.

                    Totodată, studenții norvegieni au participat la două activități desfășurate în colaborare cu 13 elevi români și coordonate de profesori din cadrul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tirgu Ocna. În cadrul acestora, membrii delegației au remarcat standardul înalt de pregătire pe care îl oferă Școala noastră, dar și profesionalismul profesorilor implicați în aceste activități.

                    În penultima zi a vizitei, cei 9 studenți au prezentat, la rândul lor, informații privind sistemul penitenciar din Norvegia, procesul de selecție și pregătire a studenților, dar și un material comparativ referitor la diferențele culturale dintre cele două țări, precum și la diferențele de organizare și funcționare a sistemelor penitenciare din România și din Norvegia, diferențe desprinse din informațiile primite pe perioada șederii la Tîrgu Ocna.

                    Programul activităților a inclus și vizitarea Centrului Educativ din Tîrgu Ocna, a Penitenciarului Spital din Tîrgu Ocna și a Penitenciarului Bacău, ocazii care le-au permis oaspeților să afle mai multe despre sistemul penitenciar din România.

                    Un alt aspect ce trebuie menționat este faptul că membrii delegației au avut și ocazia de a vizita și obiective istorice și turistice din zonă, fapt ce a făcut din această întâlnire nu doar o experiență profitabilă , ci și una foarte interesantă.

                    Prevenirea furturilor din auto de către poliţişti, în cartierele Letea şi Orizont din municipiul Bacău

                      Poliţiştii de prevenire şi cei de proximitate din cadrul Secţiei 1 Bacău au desfăşurat vineri, 12 octombrie a.c., o activitate de prevenire a furturilor din autovehicule, în cartierele Letea şi Orizontului din municipiu.

                      Activitatea preventivă desfăşurată de poliţişti este fundamentată pe constatările acestora cu privire la faptul că, există numeroase persoane care, prin nerespectarea unui minim de reguli de siguranţă, se expun riscului de a fi victime ale furturilor din autovehicule.

                      Aceste riscuri survin îndeosebi ca urmare a lăsării bunurilor la vedere, în interiorul autovehiculelor, precum şi a lăsării neasigurate (chiar şi pentru foarte scurt timp) a portierelor şi geamurilor auto.

                      Astfel, poliţiştii au distribuit tuturor proprietarilor de autovehicule parcate în cartierele Letea şi Orizontului, pliante cu informaţii şi recomandări referitoare la prevenirea furturilor din auto. Proprietarii de autovehicule au fost sfătuiţi de poliţişti să adopte o atitudine responsabilă.

                      Bunurile sustrase sunt în general telefoane mobile, portofele cu bani, acte, genţi, poşete, laptopuri, obiecte vestimentare, bagaje, etc. De asemenea există numeroase situaţii în care bunul vizat de infractori este de o valoare foarte mică (geantă sau portofel gol/cu acte, de exemplu, mărunţiş), mai însemnat fiind prejudiciul provocat prin avarierea autovehiculului decât prin furtul obiectului propriu-zis.

                      Deci nu uitaţi că spărgătorii vor profita de fiecare clipă de neglijenţă în ceea ce priveşte autovehiculul dumneavoastră şi mai mult interes pentru protecţia bunurilor ce le deţineţi vă scuteşte de neplăceri.

                      Astfel de activităţi vor fi continuate de poliţişti, săptămânal şi în alte cartiere din municipiul Bacău.

                      Jandarmii băcăuani, prezenţi la „Festivalul Toamnei”

                        Pentru păstrarea unui climat de ordine și siguranţă publică, patrulele de jandarmi vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la cetățeni.

                        Structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău vor acționa proactiv pentru asigurarea ordinii publice la manifestările cultural artistice și sportive organizate în aceast sfârşit de săptămână și vor participa la menținerea ordinii publice.

                        Echipajele de jandarmerie vor executa, atât independent cât şi în sistem integrat, activităţi de patrulare în zonele şi arterele intens circulate, în zonele de agrement fiind în măsură să intervină de urgenţă pentru prevenirea şi combaterea actelor şi faptelor de tulburare a ordinii publice, identificarea şi sancţionarea acţiunilor care pun în pericol siguranţa publică pe timpul desfășurării manifestările cultural artistice și sportive: „ Festivalul Toamnei -2018”, „Răvăşitul Oilor” – Slănic Moldova, „Crosul Toamnei”, „Ziua comunei Răchitoasa”, Congresul regional religios ”Martorii lui Iehova”, meciul de fotbal dintre echipele C.S. Aerostar Bacău şi ASSCS Farul Constanţa, meciul de handbal masculin dintre echipele C.S.M.Bacău şi CSS Tecuci, meciul de fotbal dintre echipele C.S. UZU Dărmăneşti şi A.S. Bârsăneşti, meciul de fotbal dintre echipele A.S. Fl. Roşie Sascut şi A.S. Viitorul Urecheşti.

                        În acest sens, pentru evitarea incidentelor nedorite, JANDARMERIA recomandă participanţilor să se comporte civilizat, să manifeste calm şi răbdare, să respecte indicațiile forțelor de ordine, evitând implicarea în conflicte de orice natură; în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale să solicite ajutorul echipajelor de jandarmerie , să acorde o atenţie deosebită copiilor care îi însoţesc, bunurilor și obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.

                        De asemenea, jandarmii montani sfătuiesc turiştii să aibă în vedere următoarele recomandări:

                        -să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, condiţiilor climaterice locale, să consulte prognoza meteo înainte de a pleca în drumeţii;
                        -să dețină echipament adecvat zonei de munte şi trusă de prim ajutor;
                        -să folosească numai traseele marcate şi să urmească marcajele de pe traseu;
                        -să nu hrănească animalele sălbatice.

                        Menţionăm faptul că siguranţa participanţilor şi a spectatorilor va fi prioritatea forţelor de ordine, iar în situaţia identificării unor persoane care prin modul de manifestare tulbură ordinea publică sau provoacă la săvârşirea unor fapte antisociale, participanţii la manifestări sunt rugaţi să nu adere şi să nu sprijine asemenea acţiuni şi să aducă la cunoştinţa jandarmilor despre asemenea situaţii.

                        Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

                        Ștafeta Veteranilor trece prin Bacău

                          Primăria Municipiului Bacău, în colaborare cu Garnizoana Bacău și Asociația Națională Cultul Eroilor ″Regina Maria″ – Filiala Județeană Bacău, sprijină desfășurarea ″ȘTAFETEI VETERANILOR″ dedicată ZILEI ARMATEI ROMÂNIEI si CENTENARULUI MARII UNIRI, care va trece, pentru prima dată de la înființare, prin Municipiul Bacău, in data de 14 octombrie 2018.

                          ″ȘTAFETA VETERANILOR″ este un eveniment anual, aflat la a V-a editie si este o actiune de nivel national care integrează eforturile a peste 150 de atleți de a acoperi peste 3300 km în alergare, în scopul promovării valorilor naționale și a respectului față de veteranii și eroii României.

                          Activitatea este inițiată de Asociația INVICTUS Romania, care sprijină luptatorii nostri răniți în Teatrele de Operatii din Afganistan si Irak.

                          Cetățenii municipiului Bacău – tinerii, vârstnicii, elevii, studenții, militarii – sunt invitați duminică, 14 octombrie 2018, ora 16,30 în Piața Tricolorului, la această manifestare de înaltă simțire patriotică și românească.

                          Simpozionul Naţional de Estetică. Programul pe zile

                          Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău organizează cea de-a XXIII-a ediție a Simpozionul Naţional de Estetică, în perioada 17 – 19 octombrie 2018, sub genericul Timp și ficțiune.

                          În ediția din acest an dedicat Centenarului Marii Uniri, Centrul de Cultură „George Apostu” va marca, încă o dată, legăturile culturale, artistice, istorice și literare dintre cele mai importante regiuni ale României, prin ample manifestări ce vor contribui la conștientizarea eforturilor, sacrificiilor și talentului pus la temelia construcției naționale, cu participarea unor cunoscuți și apreciați academicieni, universitari, scriitori, actori și artiști plastici, din țară și din Republica Moldova.

                          Deschiderea Simpozionului Naţional de Estetică va avea loc miercuri, 17 octombrie 2018, ora 17.00, la sediul Centrului de Cultură „George Apostu” cu expoziția artistului plastic Tudor Zbârnea -„Dispersie Temporală”, ce va fi prezentată de Maria Bilașevschi și Petru Bejan. Evenimentul este însoțit de lansarea albumului de artă Tudor Zbârnea, editat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău.

                          Tudor Zbârnea – cunoscut și apreciat pictor din Republica Moldova, director general al Muzeului Național de Artă al Moldovei. Laureat al PREMIULUI NAȚIONAL, acordat de Guvernul Republicii Moldova, pentru merite deosebite în dezvoltarea artelor plastice în anul 2014, primește Titlul Onorific Maestru în Artă, acordat de Președintele Republicii Moldova, în anul 2009, pe 27 martie 2018 la Chișinău, primește diploma Centenar din partea Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău, precum și numeroase premii, medalii, trofee și alte mențiuni în cadrul multor concursuri și saloane de artă naționale și internaționale.

                          O importanță deosebită îi revine lansării numărului 49 al revistei „Vitraliu”, în care sunt publicate studii/eseuri/opinii etc. consacrate unei mari teme: Procesul de formare a statului național român (1821-1918).
                          Editarea revistei „Vitraliu”, nr.49, a beneficiat de sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău.

                          Evenimentul va fi urmat de Spectacolul cărții ce are în program volumele:

                          „Perfectul (des)compus” – Ion Hadârcă, prezintă poetul Dan Petrușcă și lector univ. dr. Adrian Jicu
                          „Prin subteranele dostoievskiene” – Ion Fercu, prezintă poetul Leo Butnaru și prof.univ.dr. Liviu Antonesei.
                          „Jurnalul unui trăsnit”– Mircea M. Ionescu, prezintă Georghe Popa

                          Joi, 18 octombrie, la Universitatea „George Bacovia” din Bacău, ora 10.30, în cadrul Conferinței Naționale de Estetică, cu titlul Timp și ficțiune, vor conferenția prof.univ.dr. Petru Bejan, prof.univ.dr. George Bondor și prof.univ.dr. Ștefan Afloroaei, iar în cadrul spectacolului cărții vor fi prezentate volumele „Le Beau” – coordonatori Petru Bejan et Daniel Schulthess și „Fabula existenţială” – Ștefan Afloroaei.

                          Seara, de la ora 18.00, la Teatrul Municipal „Bacovia”, va avea loc lansarea cărții „Rainer Maria Rilke. Epifanii dintr-o biografie interioară” – Gheorghe Iorga, cu Marius Manta, Constantin Călin, Daniela Vrînceanu și Geo Popa.
                          Evenimentul va fi urmat de un concert extraordinar al grupului vocal de pop-opera „Ad Libitum Voices” (Cluj-Napoca).

                          Vineri, 19 octombrie, Ora 10.30, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în cadrul Conferinței Naționale de Estetică, cu titlul Timp și ficțiune, vor susține alocuțiuni acad. Alexandru Boboc și actorul Dorel Vișan, iar în cadrul spectacolului cărții va avea loc prezentarea volumelor „Genurile biograficului” și „Ficțiunea jurnalului intim” de acad. Eugen Simion ce vor fi prezentate de conf.univ.dr. Ioan Cristescu și conf.univ.dr. Nicoleta Popa Blanariu.

                          În aceeași zi, de la ora 18.00 la Teatrul Municipal „Bacovia”, va avea loc ceremonia de decernare a Marelui Premiu „George Apostu”, actorului Dorel Vișan. Momentul va fi marcat de laudatio pentru personalitatea premiată, rostită de către prof.dr. Gheorghe Iorga și regizorul Alexa Visarion.

                          Cu acest prilej, Dorel Vișan va susține spectacolul „Vai, epoca mea!” iar artistul Alexandru Tomescu va concerta la celebra sa vioară Stradivarius Elder Voicu, alături de care, a scris povestea unor concerte și turnee memorabile în ultimii ani.

                          Dorel Vişan(n. 1937) este actor, profesor şi poet. A interpretat peste 40 de roluri în teatru, în cea mai variată gamă, de la Molière la Shakespeare, de la Marivaux la Büchner, iar în film a avut peste 50 de roluri în producții românești și internaționale, fiind unul dintre cei mai importanţi actori de film din România și unul dintre puținii, care au ajuns la o solidă reputație europeană.

                          În anul 1974, a debutat pe marele ecran în comedia «Păcală», iar patru ani mai târziu este magistral în «Între oglinzi paralele», în regia lui Mircea Veroiu. În anul 1987, Mircea Daneliuc l-a distribuit în filmul «Iacob», film în care Vișan a realizat rolul său de referință. În anul 1985 a jucat rolul Tudor Bălosu în filmul «Moromeții», iar în anul 1995 a primit rolul principal în filmul «Senatorul melcilor».

                          Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, Dorel Vișan a debutat literar cu poezii, în 1995, publicând patru volume de versuri: De vorbă cu Domnul (1997), Vremea cireșelor amare (1998), Păcate… (2000), Psalmi (2003).
                          La evenimentele ce compun întregul program cultural sunt invitaţi să participe oameni de cultură, oficialităţi locale şi judeţene, parlamentari, directori de instituţii, oficialități din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

                          Programul Simpozionului Naţional de Estetică:

                          Miercuri, 17 octombrie 2018

                          Ora 17.00 Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău
                          Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”
                          Deschiderea oficială a Simpozionului Național de Estetică, ediţia a XXIII-a
                          Alocuţiuni de întâmpinare
                          Vernisajul expoziției „Dispersie temporală” a artistului plastic Tudor Zbârnea (Republica Moldova)
                          Prezintă: criticul de artă Maria Bilașevschi și prof.univ.dr. Petru Bejan
                          Lansarea albumului de artă „Tudor Zbârnea”
                          Lansarea Revistei „Vitraliu”, nr. 49
                          Spectacolul cărții: „Perfectul (des)compus” – Ion Hadârcă,(Republica Moldova)
                          Prezintă: poetul Dan Petrușcă și lector.univ.dr. Adrian Jicu
                          „Prin subteranele dostoievskiene” – Ion Fercu
                          Prezintă: poetul Leo Butnaru și prof.univ.dr. Liviu Antonesei
                          „Jurnalul unui trăsnit” – Mircea M. Ionescu
                          Prezintă: Gheorghe Popa
                          Decernarea Diplomei CENTENAR

                          Joi, 18 octombrie 2018

                          Ora 10.30 Universitatea „George Bacovia” din Bacău
                          Conferința Națională de Estetică „Timp și ficțiune”
                          „Ficțiune și adevar în artă” – prof.univ.dr. Petru Bejan
                          „Timp, fictiune, lumi posibile” – conf.univ.dr. George Bondor
                          „Voinţa de aparenţă este mai metafizică decât voinţa de realitate” (Nietzsche)
                          prof.univ.dr. Ștefan Afloroaei

                          Spectacolul cărții: „Le Beau. Actes du XXXVI-e Congrès de l’Association des Sociétés de Philosophie de Langue Française (ASPLF)”.Coordonatori: Petru Bejan și Daniel Schulthess Editura Universității „Al.I.Cuza” Iași, 2018
                          Prezintă: Prof.univ.dr. Ștefan Afloroaei
                          „Fabula existenţială. Cu privire la distanţa dintre a trăi şi a exista şi alte
                          eseuri” – Ştefa Afloroaei (Editura Polirom, Iaşi, 2018)
                          Prezintă: prof.univ.dr. Petru Bejan și prof.univ.dr. George Bondor
                          Decernarea Diplomei CENTENAR

                          Ora 18.00 Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău
                          Spectacolul cărţii: „Rainer Maria Rilke. Epifanii dintr-o biografie interioară” – Gheorghe Iorga
                          cu: Marius Manta
                          Constantin Călin
                          Daniela Vrînceanu
                          Geo Popa
                          Concert extraordinar : Ad Libitum Voices
                          grup vocal de pop-opera (Cluj-Napoca)

                          Vineri, 19 octombrie 2018

                          Ora 10.30 Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
                          Conferința Națională de Estetică „Timp și ficțiune”
                          „Timp și creație în arte” – acad. Alexandru Boboc
                          „Omul și taina lui” – Dorel Vișan
                          Spectacolul cărţii: Eugen Simion – „Genurile biograficului”
                          „Ficțiunea jurnalului intim”
                          cu: Conf.univ.dr. Ioan Cristescu
                          Conf.univ.dr. Nicoleta Popa Blanariu

                          Ora 18.00 Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău
                          Ceremonie de decernare:
                          Marele Premiu „George Apostu” pentru anul 2018, actorului Dorel Vișan
                          Laudatio: prof.dr. Gheorghe Iorga și regizorul Alexa Visarion
                          Seara de gală:
                          Vai, epoca mea! – Dorel Vișan
                          Recital instrumental: Alexandru Tomescu
                          (Vioara Stradivarius Elder Voicu)

                          Ne pregătim de „Ziua Armatei”

                            Cu prilejul ,,Zilei Armatei României”, în An Centenar, Garnizoana Bacău în colaborare cu autoritățile locale, organizează o serie de activități, astfel:

                            – în data de 20 octombrie 2018, la Centrul de Agrement Valea Budului, începând cu ora 09.00, prima ediție a concursului de alergare ,,Valea Budului Trail” (Cros și Semimaraton), cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bacău și o expoziție statică cu armament și tehnică de specialitate aflate în dotarea unităților militare din garnizoana Bacău și a Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată ,,Unirea Principatelor” Focșani.
                            În timpul desfășurării acestei manifestări se vor derula atât exerciții demonstrative de ,,Vovinam Viet Vo Dao” a Clubului Sportiv ,,Șoimul” Bacău şi a militarilor din compunerea Poliției Militare, cât și un program artistic susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Bacău;

                            – în data de 24 octombrie 2018, la Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu” din municipiul Bacău, începând cu ora 11.00, Simpozion cu tema ,,BACĂUL – CAPITALA REZISTENȚEI ȘI VICTORIILOR ÎNTREGIRII NAȚIONALE”, organizat de Garnizoana Bacău în parteneriat cu Asociația Generală a Arhiviștilor din România – Filiala Bacău, Arhivele Naționale Bacău, Asociația Națională Cultul Eroilor ,,Regina Maria”,,Col. Corneliu Chirieș” – Filiala Bacău, Muzeul Militar Național ,,Regele Ferdinand” – Filiala Bacău, Clubul Numismatic din cadrul Cercului Militar Național și cu participarea Muzicii Militare a Garnizoanei Bacău;

                            – în data de 25 octombrie 2018, în Parcul Catedralei din municipiul Bacău, la crucea unde va fi amplasat viitorul Monument închinat Eroilor Neamului, începând cu ora 12.00, ceremonial militar și religios cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori.

                            Tot în ziua de 25 octombrie 2018, începând cu ora 19.00, va avea loc un ceremonial de retragere cu torțe, pe traseul ,,Statuia lui Ştefan cel Mare” – Str. Mărășești – Monumentul Eroilor din Cimitirul Central din municipiul Bacău.

                            „Stea printre stele”, la a șaptea ediție

                            Asociatia “Centrul Daniel” Bacau organizează în zilele de 12 şi 13 octombrie (vineri şi sâmbată) cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Stea printre stele”. Evenimentul se va desfăşura în sala mare a Teatrului Municipal “Bacovia”, fiind organizat în cadrul proiectului co-finanţat de către Municipiul Bacău, prin programul de finanţare nerambursabilă în baza L. 350 / 2005 pentru anul 2018, domeniul Tineret.

                            Scopul proiectului este organizarea unui festival internaţional de muzică uşoară pentru copii şi tineri, cu sau fără dizabilităţi, cu vârste cuprinse între 5 şi 25 de ani, eveniment ce ne dorim să contribuie la o viaţă integrativă şi participativă la viaţa socio – culturală a comunităţii din care aceştia fac parte.

                            Noutatea acestei ediţii a fost introducerea categoriei “Centenar” prin care ne dorim marcarea evenimentului naţional al împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire – secțiune de muzică ușoară în care se vor interpreta doar melodii din repertoriul românesc  – melodiile se încadrează în categoriile etno, etno-pop, muzică ușoară în limba română.

                            Şi-au anunţat participarea la festival 159 copii din toată ţara şi de peste hotare, aceştia concurând pe zece categorii de vârstă plus categoriile „Centenar Junior” şi „Centenar Adolescent”. Gala de premiere va avea loc sâmbătă, 13 octombrie, începand cu ora 17.30 şi va cuprinde recitalurile artiştilor: Bianca Lixandru, Alessia Popa, Aurelian Temişan şi Cezar Ouatu.

                            Juriul festivalului va fi compus din artişti consacraţi:

                            Mihai Alexandru – compozitor şi preşedintele juriului;
                            Cezar Ouatu – contratenor, interpret de muzică uşoară şi pianist;
                            Aurelian Temişan-interpret de muzică uşoară;
                            George Vanvu-realizator emisiuni Radio România,
                            Bogdan Dragomir – Radio România Bucureşti,
                            Claudiu Bulete – compozitor – manager CB Media şi compozitorul imnului festivalului,
                            Marcel Iorga – instrumentist şi compozitor.