duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2297

Simpozionul „Cultura băcăuană, la împlinirea a 100 de ani de stat unitar”

Timp de două zile, weekendul trecut, pe 9 și 10 noiembrie, a avut loc Simpozionul „Cultura băcăuană, la împlinirea a 100 de ani de stat unitar”, din cadrul proiectului cu același nume, finanțat de Consiliul Județean Bacău și Asociația Învățătorilor din județul Bacău (inițiator).

Susținut de Inspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Bacău, Școala Gimnazială „Al.I.Cuza” (care a asigurat spațiul necesar desfășurării simpozionului în Amfiteatrul „Radu Beligan”, sâmbătă, începând cu ora 10.00, și realizarea expoziției cu lucrările elevilor), Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” (prin punerea la dispoziţie a unor facilități, cât şi resurse umane din rândul cadrelor didactice), Asociația folclorică „Florile din Cucuieți”, ansambluri din Mănăstirea Casin, Măgura, Huruiești și Școala Gimnazială „Al.I.Cuza” (care au prezentat în cadrul șezătorii o serie de dansuri și cântece populare specifice zonei, obiceiuri și tradiții, popularizând evenimentul și în rândul altor asociații cu aceleași preocupări pentru a oferi ocazia prezentării în cadrul șezătorii a obiceiurilor și tradițiilor specifice și altor zone) și Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” (CCD) Bacău (care a susținut și susține în continuare Asociația prin promovarea proiectului în rândul cadrelor didactice din județ, prin punerea la dispoziţie a unor facilități, cât şi resurse umane din rândul colaboratorilor), simpozionul a conținut 6 secțiuni, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi.

Astfel, pentru cadre didactice s-au organizat secțiunile Cultura scrisă în județul Bacău, Obiceiuri și tradiții strămoșești băcăuane, Arta plastică și arta fotografică băcăuană, în care s-au prezentat lucrări științifice despre personalitățile culturale ale județului Bacău, despre obiceiurile și tradițiile respectate în județul Bacău, despre instituțiile culturale băcăuane (aspect care au contribuit la pregătirea, realizarea, susținerea Marii Uniri). Lucrările științifice au fost publicate în Anuarul Asociației Învățătorilor din județul Bacău nr. 5/2018 – volum dedicat Simpozionului.

Pentru elevi, secțiunile au fost despre Creaţii plastice (desen, pictură, colaj) cu tema „Obiceiuri și tradiții strămoșești băcăuane” pentru elevii din învăţământul preşcolar, primar și gimnazial, care au realizat machete, colaje, postere, desene cu elemente legendare ce țin de tradițiile și obiceiurile zonei din care provin, dar și aspecte care să demonstreze implicarea strămoșilor la realizarea Marii Uniri, dar și despre Arta fotografică care reprezintă momente importante din trecut, tradiții și obiceiuri românești. O altă secțiune importantă a fost atât pentru elevi, cât și pentru cadre didactice și a vizat tema „Împreună la șezătoare”, unde s-au prezentat elemente specifice șezătorilor, în funcție de zonele de proveniență. În cadrul acestei secțiuni, participanții și-au demonstrat măiestria în cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor diferitelor zone etnografice din Moldova, regiunea Bacău, ce a fost recompensată prin acordarea de diplome, pachete și premii în bani.

La finalul simpozionului, cadrele didactice, reprezentanți ai Consiliului Județean Bacău, ISJ Bacău, CCD Bacău, personalități ale culturii băcăuane și alți invitați au participat la Balul Învățătorilor, la restaurantul Green Park Bacău.

Întreaga activitate a fost un succes în anul Centenarului Marii Uniri. Ne dorim să realizăm pe viitor cât activități calitative dedicate dascălilor, elevilor și întregii comunități băcăuane și judetene.

prof.înv.primar Rodica Leonte, președinte Asociația Învățătorilor din județul Bacău

Aeroportul Bacău a introdus noi curse

    Începând din această lună, Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău a trecut la orarul de iarnă. În același timp, au fost introduse, pentru sezonul rece, noi curse de București, Otopeni.

    Astfel, lunea, miercurea și vinerea se zboară la/de la Otopeni seara. Duminica, plecarea este dimineața spre București, iar întoarcerea către Bacău este efectuată seara. S-a păstrat numărul destinațiilor externe: Dublin, Liverpool, Londra, Bruxelles, Torino, Bergamo, Bologna, Roma și Madrid.

    Ultima va fi operațională doar în lunile decembrie și ianuarie, pe perioada sărbătorilor. „Conducerea Aeroportului poartă discuții cu mai mulți tur-operatori de turism în vederea identificării unor soluții pentru a prinde ca destinații pentru vara 2019 stațiuni din Turcia și alte locuri de vacanță preferate de români”, a declarat Dorian Pocovnicu, director de dezvoltare.

    La această oră sunt confirmate două chartere pentru Antalya operate de cele mai mari companii de turism din România, Paralela 45 și Christian Tour.

    Promisiune

      El își pune întrebarea: “Dieta mea nu mai funcționează pentru că mi-am pierdut disciplina sau nu mai funcționează pentru că circumstanțele s-au schimbat fundamental?” Să nu ne îmbătăm cu apă rece! Era o metodă anume pentru orice ai fi vrut să faci.

      Imaginați-vă că sunteți un atlet de cursă lungă, recrutat de Federația Română de Atletism. Vă prezentați la primul antrenament, gata să vă expuneți abilitățile, să vă câștigați locul în Lotul României, să alergați cum puteți mai bine și să vă depășiți la un moment dat propriul record personal. Atenție: Deja sună a promisiune! Vă așezați lângă un campion care a câștigat toate competițiile naționale și așteptați să vină antrenorul. Un bărbat apare agale și cu o privire atentă rostește cu un ton scăzut: “Vom începe prin a învăța cum să ne îmbrăcăm corespunzător condițiilor climatice de astăzi.” Vă îndreptați privirea spre câțiva dintre faimoșii sportivi care au câștigat campionate unul după altul, gândindu-vă că acesta este un mod de inițiere pentru începători. Sau ce legătură au toate aceste discuții? Ce, eu nu știu să mă îmbrac în funcție de vreme? Dar nu, sportivii adevărați sunt calmi și dornici să-și asculte îndrumătorul. “Mai întâi, spuneți-mi ce temperatură este astăzi, acum, aici. Vă este frig în acest moment?” Totul se derulează atent și se punctează fiecare lucru în parte. Încet, încet și cu grijă! Toată această inițiere a durat cam 15 minute și ulterior am început cu exercițiile de mobilitate pentru încălzire. Apoi a urmat antrenamentul mult așteptat. Imediat după antrenament îl întrebați pe unul dintre atleții naționali depre ce a fost vorba, iar el va răspunde: “Dacă nu ești îmbrăcat corespunzător într-o cursă importantă, vei avea de suferit. Pe de altă parte, hainele și încălțămintea te pot incomoda într-o întrecere sportivă. Din acest motiv îmbrăcămintea trebuie să fie de calitate și potrivită climei. Să nu-ți fie nici prea cald, nici prea frig. Iar încălțămintea să-ți fie cea mai comodă…și așa mai departe.”

      Rețineți premisa de la care am început studiul de față: lumea este într-o stare continuă de neîncredere. Și tu și el și voi toți. Totuși, după ce ne vom încheia această discuție, efectuată din perspectiva respectării promisiunii făcute, lucrurile vor funcționa întocmai. Acum revin la personajul nostru și pun întrebarea: De ce nu a mai funcționat dieta? Nu s-a împotmolit prea devreme? Stagnarea nu era așteptată prea curând.

      Se știe de când lumea că cei ce-și ating scopurile importante aderă cu o mare disciplină la ceea ce știu deja că funcționează. Și atunci când circumstanțele solicită cu adevărat o schimbare, ei răspund prompt printr-o promisiune. În cazul de față era vorba de o dietă săracă în fibre alimentare. Ceea ce nu recomand nimănui. Acest om fusese îndrumat să consume fibre alimentare din belșug, deoarece avea un istoric al tranzitului intestinal mult prea lent. Și nu a făcut-o. A preferat să facă cum știe el mai bine. Chiar nu a funcționat! Orice persoană este pricepută în domeniul în care activează. Restul sunt amatori și culmea, sunt imprevizibili. Specialistul repetase de multe ori informația întocmai ca antrenorul de atletism. Până a funcționat! Sunt persoane care “se prind” mai greu. Acesta este motivul repetiției insistente.

      Tânărul nostru a înțeles într-un sfârșit că dieta bogată în fibre alimentare are efecte fiziologice complexe și micșorează timpul de golire a stomacului prin creșterea vitezei de tranzit intestinal. Fibrele alimentare măresc cantitatea de apă reținută și formează un bol alimentar gelatinos, care absoarbe și elimină substanțele nocive, reduce colesterolul hepatic, favorizează excreția acizilor biliari și modifică în sens favorabil, metabolismul lipoproteinelor. Adăugarea de cereale și produse cerealiere, leguminoase, fructe proaspete și uscate în rația alimentară micșorează toxicitatea unor substanțe, inclusiv a celor cancerigene. Fibrele vegetale precum și vitaminele A, C și E sunt factori de protecție anticancerigenă. Fibrele alimentare fac parte din categoria glucidelor pe care enzimele noastre digestive nu le pot desface. Ele nu fac decât să treacă prin corp ca o perie ce curăță. Astfel constipația și toate problemele legate de aceasta sunt de domeniul trecutului, fibrele având și rolul de a reduce nivelul colesterolului din sânge (necesarul minim zilnic recomandat este de 16-25 de grame, dar ideal ar fi 40 de grame). Este îndeajuns! Informația este transmisă și cunoașterea progresează în așa fel încât toată lumea poate beneficia de ea.

      “Dieta mea funcționează deoarece disciplina este punctul meu forte!” Tu ce spui, consumi fibre alimentare? Am înțeles! Dar nu-i prea târziu. Eu spun că toate se întâmplă cu un motiv în viață. Acum este momentul tău! Și am să repet: Cei ce-și ating scopurile importante, aderă cu o mare disciplină la ceea ce știu deja că funcționează. Încet, încet și cu grijă! Să nu-ți fie nici prea cald, nici prea frig și lasă deoparte starea de neîncredere!

      Așadar, dacă ai avea o singură încercare sau o singură ocazie să-ți schimbi modul de viață, ți-ai face o promisiune? Sau ai lăsa-o să-ți scape?

      Carmen Barcan, terapeut

      Programul EUROPE 3000 – certificate de absolvire recunoscute internațional la Liceul Tehnologic Onești

        Liceul Tehnologic Onești a avut onoarea să găzduiască, pentru scurt timp, în data de 06.11.2018 delegația programului EUROPE 3000 având sediul în BERGAMO – ITALIA. Agenția de selecție și recrutare a viitorilor ospătari și bucătari oferă un stagiu de pregătire practică în restaurantele italiene unde elevii au posibilitatea de a-și dezvolta calități și competențe necesare meseriei pentru care se pregătesc.

        În această zi, doamna Alessandra Organista, Manager Management Europe 3000, a înmânat certificatele de absolvire a stagiului, recunoscute internațional, elevilor clasei a XI –a: CHIFOR ESTERA ,CLOȘCA NICOLETA, COJOC ADELINA și TUTEANU ADELIN, ce au reprezentat cu succes școala noastră dincolo de hotarele țării.

        ”Noi, profesorii Catedrei de Alimentație publică, împreună cu directorul Adrian Sergentu și directorul adjunct Gănguț Ion, vă felicităm și vă urăm succes pe mai departe!”
        – prof. Oana Ichim , Responsabil al Catedrei de Alimentație publică.”

        Baloane albastre pe cerul Bacăului. Ziua Mondială a Diabetului, sărbătorită în Piața Tricolorului și nu numai

          De Ziua Mondială a Diabetului, Centrul de Diabet MiniMed, împreună cu asociația nonguvernamentală AMAS (Asociația „Motivație, Acțiune, Succes”) Bacău, cărora li s-au alăturat Clubul Lions, Direcția de Sănătate Publică (DSP) și mai mulți voluntari, a organizat o acțiune inedită în centrul Bacăului. Pentru a atrage atenția trecătorilor asupra amenințării pe care această boală o reprezintă pentru sănătatea fiecăruia dintre noi, azi, la ora 16.00, în Piața Tricolorului, s-a format un Cerc uman și s-au baloane albastre, culoarea asociată diabetului.

          Evenimentul și-a dorit să ofere o mai bună informare a persoanelor care suferă de diabet, dar s-a adresat și publicului larg.

          „În cabinetul nostru, diagnosticăm 5-10 cazuri noi, pe zi, ceea ce este foarte mult. Deja trebuie să ne mărim numărul de medici, pentru că nu mai facem față. Un studiu făcut în România a arătat în zona Bacăului un procent de 12,8% într-un top al regiunilor cu cele mai multe persoane diabetice. Un procent foarte mare, având în vedere că în vestul țării procentul este de 8,2%, iar în centru de 9,9%. Ne depășesc doar Muntenia, cu 13,3%, și Regiunea București-Ilfov, cu o prevalență de 12,7%. Diabetul zaharat de tip II reapare la pacienți cu vârste din ce în ce mai mici, cu unele complicații chiar deja instalate. La copii, vorbim de diabet zaharat de tip I, o boală autoimună, care nu este o consecință a stilului de viață, ci o afecțiune care distruge secreția pacreatică ce necesită tratament cu insulină.”
          Dr. Roxana Barbu, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, Centrul MiniMed

          Circa 25.000 de bolnavi, numai în județul Bacău

          Diabetul este o afecțiune cronică ce apare în contextul hipoproducției pancreatice de insulină sau când organismul nu utilizează eficient insulina produsă. Diagnosticul precoce și tratamentul sunt cheia prevenirii complicațiilor diabetului. 80 la sută dintre persoanele bolnave de diabet sunt supraponderale. De aceea, medicii recomandă că numai prin adoptarea unor principii sănătoase de alimentație și prin multă mișcare, putem preveni o serie de afecțiuni grave, așa cum este și diabetul zaharat, iar dacă suntem deja afectați putem reduce mult din complicațiile acestei afecțiuni asupra stării de sănătate, reușind astfel să ducem o viață normală.

          Pentru acest an, tema aleasă de Ziua Mondială a Diabetului (sărbătorită din 1991 în fiecare an pe 14 noiembrie) este „Familia și Diabetul” și urmărește creșterea conștientizării impactului pe care îl are această boală asupra familiei, precum și promovarea rolului acesteia în management, îngrijire, prevenire și educația acestei boli.
          În județul Bacău, în primele 9 luni ale anului trecut, numărul total de bolnavi de diabet în evidență era de 24.943. În aceeași perioadă a anului 2018, numărul lor este de 25.271, conform datelor transmise de DSP Bacău.

          „Ne-am alăturat acestui demers, urmare a unei colaborări foarte bune pe care o avem cu Centrul de Diabet MiniMed, de cinci ani. Eu, ca psiholog, fac terapie de grup cu bolnavii de diabet internați în acest centru. Este un eveniment social, susținut de multi parteneri, de autorități locale și sponsori. O astfel de zi ar trebui să fie în fiecare zi. Din păcare, diabetul are o incidență foarte mare. Cel puțin în ultimii ani, statistic se vorbește despre faptul că doar un diabetic din doi este diagnosticat. Este o boală care nu are simptome în perioada de debut și atunci foarte puțină lume își dă seama că i se întâmplă ceva. De aceea, foarte importante sunt testările și diagnosticările, dar și abordarea unui stil de viață sănătos.”
          Cristina Petrescu, psiholog și președinta Asociației „Motivație, Acțiune, Succes” Bacău

          Acțiunea a continuat de la ora 17.00, la Sala Ateneu, unde s-a organizat Conferința cu tema „Diabetul poate afecta orice familie”. Tot aici, de la ora 18.00, au fost efectuate și testări gratuite pentru glicemie, HbA1c (hemoglobina glicată, o analiză care arată media glicemiei în ultimele trei luni) şi tensiunea arterială, dar şi informarea participanților cu privire la factorii de risc în relaţie cu diabetul (fumat, consum excesiv de alcool, sedentarism, nutriţie dezechilibrată, obezitate, stres), precum şi simptomele de debut ale bolii.

          Astăzi, o activitate de screening gratuit pentru populație, cu determinări ale glicemiei și tensiunii arteriale, va fi organizată de medicii de la DSP Bacău în comuna Strugari. De asemenea, se continuă activitățile de informare a populației pentru a adopta comportamente care să prevină factorii de risc pentru diabet, în spitale, ambulatorii, clinici private, unități comerciale, instituții publice, derularea unor sesiuni de informare /consiliere la temă în unitățile școlare din întreg județul, instruire și distribuire de materiale informative prin asistenții medicali comunitari și mediatorii sanitari.

          Cât de importante sunt aceste acțiuni, pentru voi, tinerii?

          „Oamenii trebuie să știe despre diabet. Vom disimina astfel de informații la școală, dar și printre prieteni, că trebuie să ne testăm, să facem analize și să participăm la cât mai multe astfel de manifestări, care ne ajută foarte mult. E bine să cunoaștem astfel de date, pentru că știi ce ai de făcut în viață.”
          Ana-Maria Ghența

          „Trebuie să facem foarte multă mișcare, asta e bine să se știe. Să mâncăm sănătos, să nu facem excese și să ne facem periodic analizele, chiar dacă suntem tineri, să prevenim astfel de boli. Particip la astfel de acțiuni foarte des, pentru că am astfel ocazia să mă informez.”
          Andrei Popa

          „Multe informații pot fi obținute și de pe internet. Trăim într-o lume în care accesul la astfel de date este facil. Important e să știm de ele, să le căutăm, să ne informăm, iar astfel de acțiuni sunt binevenite pentru oricine, nu numai pentru noi, tinerii. Foarte important este și să transmitem mai departe aceste informații.”
          Andra Nadina Borovină

          Evenimentul din Bacău, va fi urmat de o caravană în patru comune, respectiv: Tamași (pe 21 noiembrie, de la ora 16.00, la Centrul Educațional „Dumitru Nediță”), Mărgineni (pe 26 noiembrie, ora 16.00), Săucești (pe 27 noiembrie, ora 16.00, în la Căminul Cultural) și Sarata (pe 28 noiembrie, la ora 14.00, la Căminul Cultural „Dealul Nou”). Și aici participanții vor beneficia de testare gratuită a glicemiei, a HbA1c şi tensiunii arteriale, dar și de alte informări privind diabetul, factorii de risc și tratamentul acestuia. Astfel de acțiuni vor fi organizate și în școlile băcăuane.

          Șofer băcăuan prins de radar cu aproape 200 km/h

            Printre cei 30 de şoferi indisciplinaţi, lăsaţi fără permise în ultimele 72 de ore, de polițiștii buzoieni se numără și unul care a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce îşi conducea autoturismul cu 197 km/h pe DN2 E85, în afara localităţii Racoviţeni.

            Polițiștii rutieri din județul Buzău au aplicat 435 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 140.000 de lei şi au reţinut 30 de permise de conducere.

            Aparatele radar care au acţionat pe principalele artere de circulaţie au înregistrat 226 de autovehicule ce au depăşit regimul legal de viteză, iar în 13 situaţii s-a impus reţinerea permisului de conducere pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a limitelor de viteză maxime admise pe sectoarele de drum tranzitate.

            Cea mai mare viteză a fost înregistrată de aparatul radar care acţiona pe DN 2 E85 în afara localităţii Racoviţeni – 197 km/h, la volanul autoturismului fiind depistat un tânăr de 20 de ani din Bacău.

            Poliţiştii rutieri au mai reţinut la sfârşitul săptămânii trecute alte 17 permise de conducere, 13 pentru conducerea unor autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, două pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare şi unul pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului.

            Dacă e marți și e 13, este «Ziua Informării Preventive»

              Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi 13, la nivel național se organizează Ziua Informării Preventive.

              În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău va organiza, în special pentru data de 13 noiembrie 2018, activități preventive, atât la localități, cât și în unitățile de învățământ.
              Prin aceste activități cetățenii îşi vor îmbogăţi cunoştinţele cu foarte multe informaţii, atât despre tipurile de risc identificate pe teritoriul judeţului Bacău, cunoaşterea modului de apelare 112, cunoaşterea şi exersarea modului de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă: incendiu, cutremur, inundaţie, elemente de muniţii neexplodate din timpul conflictelor militare, cât şi despre tehnica de intervenţie din dotarea inspectoratului.

              Activităţile informativ-educative ce vor avea loc cu această ocazie urmăresc conştientizarea populației asupra pericolelor la care se poate expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.

              O astfel de zi este oportuna pentru toţi cei implicaţi în gestionarea situațiilor de urgență, în a evidenţia modul în care mici acţiuni de sensibilizare la nivel comunitar pot avea un impact mare în atenuarea unui dezastru. Pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău este o oportunitate de a creşte gradul de conştientizare a riscurilor în caz de catastrofe şi să promoveze o cultură unitară de reducere a riscului de dezastre.

              Cetăţeanul rămâne veriga extrem de importantă în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Rolul său devine unul major prin însuşirea şi aplicarea informaţiilor care vin din partea instituţiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relaţiile cu familia, comunitatea şi mediul înconjurător.

              Un șofer beat a provocat un accident cu trei răniți

                La data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 05.30, polițiștii au desfășurat activități pentru stabilirea împrejurărilor producerii unui accident rutier în afara localităţii Lespezi.

                Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 27 de ani, din comuna Gârleni, care conducea un autoturism pe direcţia Bacău-Buhuşi , a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate.

                Conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a mutat autoturismul într-o parcare.

                În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a trei tinere, pasagere în autovehicul.

                Conducătorul auto a fost depistat de poliţişti şi testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor şi modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

                Avarie la sistemul informatic al Cazierului judiciar

                  Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român prezintă o avarie de natură tehnică și ca urmare este nefuncțional.

                  O echipă formată din specialiști de la structura de comunicaţii şi informatică lucrează pentru remedierea disfuncției, în cel mai scurt timp.

                  Din acest motiv, cererile pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar vor fi primite și soluționate în termenul legal de trei zile.

                  Festivalul Filmului Istoric Românesc, la Moinești

                    În perioada 16 – 18 noiembrie, la Centrul Cultural LIRA din municipiul Moinești, va avea loc Festivalul Filmului Istoric Românesc care se va desfășura în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri 1918-2018.

                    Evenimentul va include proiecții de filme istorice, documentare și dramă, ca de exemplu binecunoscuta peliculă a regizorului Sergiu Nicolaescu Pentru Patrie, celebrul documentar recent România Neîmblânzită sau documentarul Licu, o poveste românească, dezbateri și schimburi de idei pe marginea subiectelor filmelor cu invitați speciali, lansarea cărții Marea Carte a Unirii a istoricului Vasile Lupașc Șfinteș, născut la Moinești, precum și prezentarea lucrării Valea Trotușului – Enciclopedie a istoricului și profesorului Corneliu Stoica.

                    Pe întreaga perioadă de desfășurare a festivalului vor fi prezenți câțiva invitați speciali precum criticul de film Irina Margareta Nistor, care va prezenta și explica mai multe filme din cadrul festivalului, actrița Ileana Popovici care va interacționa cu publicul filmului Pentru Patrie în care a interpretat un rol important alături de marii actori ai cinematografiei românești, precum și filosoful Mihai Șora și scriitoarea Luiza Șora care vor prezenta filmul documentar al vieții filosofului și vor interacționa cu publicul pe teme istorice și sociale.

                    Festivalul Filmului Istoric Românesc
                    16-18 noiembrie 2018

                    VINERI – 16 noiembrie 2018

                    13.00
                    Lansare de carte „Marea Carte a Unirii” – autor istoricul Vasile Lupașc Sfinteș;
                    Prezentarea lucrării „Valea Trotușului – Enciclopedie”, autor profesor Corneliu Stoica.

                    16.30
                    Deschiderea oficială a Festivalului Filmului Istoric Românesc la Moinești

                    17.00
                    Filmul documentar ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ (regia Tom Barton – Humphreys) – AG
                    https://www.romanianeimblanzita.ro/
                    Prezintă criticul de film Irina Margareta Nistor

                    SÂMBĂTĂ – 17 noiembrie 2018

                    15:00
                    Filmul istoric PENTRU PATRIE (Regia Sergiu Nicolaescu) – AG
                    Invitat: actrița Ileana Popovici
                    Prezintă criticul de film Irina Margareta Nistor

                    19.00
                    Filmul documentar LICU, O POVESTE ROMÂNEASCĂ (Regia Ana Dumitrescu) – AG
                    Prezintă criticul de film Irina Margareta Nistor

                    DUMINICĂ – 18 noiembrie 2018

                    15.00
                    Film documentar MIHAI ȘORA – AG
                    Dezbatere cu Mihai Șora, Irina Margareta Nistor, Luiza Șora, Ileana Popovici.

                    18.00
                    Film artistic dramă UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR (regia Daniel Sandu) +15 ani.
                    Prezintă criticul de film Irina Margareta Nistor

                    „Totul se plătește în lumea asta!”

                    Astăzi, la rubrica în care cunoaștem oameni și poveștile lor, privirea ne este ațintită asupra Theodorei Jacotă, consilier superior I în cadrul Compartimentului Tineret la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Bacău. Despre tot ce înseamnă această activitate și nu numai, ne-a vorbit în cele ce urmează. (Fl.Ș.)

                    „Mă simt ca o «punte» între trecut și viitor. Sunt copilul anilor ’70-’80, iar Tinerețea am început-o de la Revoluție încoace și tot într-o Tinerețe o țin. Toate la mine încep cu litera T – prenumele meu (Theodora); profilul activității ce am absolvit-o în 1995 Turism și servicii din cadrul Facultății de Științe Economice, Universitatea «Al. I. Cuza» Iași, sectorul de Tineret de care mă ocup din cadrul DJST Bacău, cu cele două componente: Tabere și Tineret. Sunt unul dintre puținii copii, din familie de profesori (ai anilor ’70-’90) care nu a fost lăsat în tabere…din prea multă grijă! Dar am susținut TABERELE în tot ceea ce înseamnă istoricul, activitatea și importanța lor.

                    Debutul meu în activitatea profesională cu ele a început. Am crezut în ele, dar nu poți face față, fără susținere. În 1999, pe 1 aprilie mi-am început activitatea la Agenția Teritorială a Taberelor și Turismului Școlar Bacău, ca instructor la tabere. A fost o perioadă frumoasă, dar foarte grea, în condițiile în care la acea vreme funcționau toate cele șase tabere școlare ale județului și aveam primiri în grad de ocupare de aproape 100% și trimiteri în multe tabere din țară, unele dintre ele nemaiexistând în rețeaua actuală a Ministerului Tineretului și Sportului, de care aparținem acum. Bacăul avea renume prin Tabăra de limba engleză de la Valea Budului care era organizată cu străini, vorbitori de limbă engleză. Aveam două tabere în Calendarul Activităților Extrașcolare (la acea vreme aparțineam de Ministerul Educației) pe care le avem și astăzi: Tabăra de Artă «George Apostu» care s-a transformat în Tabăra Națională de Artă Valea Budului, respectiv Tabăra de Folclor «Acasă la Noi», acum numindu-se Tabăra Națională de Cultură Etnografică Românească și Folclor «Acasă la Noi». Pentru că erau «moștenite», am mai făcut un proiect nou, Tabăra Națională de Dans Sportiv, Modern și de Societate «Let’s Dance!».

                    Diferența era că înainte treceai doar denumire, participanți, locație și sumă. Acum altfel stau lucrurile. Cererea de finanțare trebuie întocmită după Metodologia special întocmită acestui gen de tabere de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, aprobată prin ordin de ministru și publicată în Monitorul Oficial. Altă comisie evaluează și califică sau descalifică aceste tabere naționale. În 2005, ne-am transformat în Direcția pentru Tineret, termenul Tabere dispărând din titulatura instituției. Atunci s-a produs și declinul. Compartimentul de Tineret care aparținea fostei instituții a fost mutat la noi, Agenția Teritorială a Taberelor și Turismului Școlar Bacău devenind Direcția pentru Tineret a județului Bacău. Ritmul degradării bazelor actuale creștea de la an la an și nu a mai existat interesul pentru păstrarea și întreținerea lor.

                    Începând din 2005, au fost realizate tabere sociale și tabere pentru elevi cu handicap, prin distribuirea de sume, special pentru acest gen de tabere. Deci activitatea nu a stat în loc. În 2010, a avut loc o nouă transformare. Direcția pentru Tineret a județului Bacău s-a unit cu Direcția pentru Sport, transformându-ne în DJST Bacău. A fost o unire a activității celor două direcții nu o monopolizare, a Direcției de Tineret de către Direcția de Sport, cum unii cârcotași, la acea vreme, au lăsat impresia că ar fi. Drept plocon, m-am pricopsit și cu activitatea de Tineret, foștii colegi de Tineret plecând spre alte domenii.

                    Am primit cu reticență noile atribuții. Dar, încet-încet, mi-am dat seama că Tineretul pe mine mă căuta și mă dorea. Am îmbinat ce știam, cu ce trebuia să fac în plus. Tebuie să-ți placă ceea ce faci și să reziști stress-ului zilelor noastre. Oricât de mult înveți, muncești sau călătorești nu ai mai mare satisfacție prin faptul că o să cunoști Oameni. Fiecare e construit altfel și are modul lui de-a fi. Îți rămân în minte cei care te fac să tresari prin inteligența lor, felul lor de-a fi, modul de implicare, completându-te în finalizarea unui eveniment, necondiționat.
                    În ceea ce fac, mă consider profesionistă. Ce nu am putut suporta în viața asta a fost aroganța și răutatea. Prostia o tolerez, dar dacă ești și prost, și rău… De un lucru sunt sigură. Totul se plătește în lumea asta! Cine face rău prin fapte și vorbe și invidia le macină sufletul, mai devreme sau mai târziu o să primească ceea e merită.”

                    Pământ din Cimitirele Eroilor băcăuane în Muzeul Unirii Alba Iulia

                      Cimitirul Eroilor din Poiana Sărată

                      Mai multe săculețe vor fi umplute, luni, 12 noiembrie, cu pământ din Cimitirul Eroilor de la Poiana Sărată, de la Monumentul Măgura Ocnei și din Cimitirul Eroilor din Oituz și vor fi trimise la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

                      Operațiunea va avea loc în cadrul unor ceremoniale militare și religioase organizate de Protopopiatul Onești al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, Garnizoana Bacău și Filiala județeană „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, sub titlul generic „Omagiu Eroilor Unirii”.

                      Evenimentul survine ca urmare a inițiativei Consiliului Județean Alba, care, într-un gest de evocare a Marii Unirii, amenajează în Sala Unirii a Muzeului Unirii din Alba Iulia un spațiu simbol care va adăposti pământ din toate regiunile istorice și din Vechiul Regat al României anului 1918.

                      La Măgura Ocnei din Târgu Ocna ceremonialul este programat la ora 11,00, la Cimitirul Eroilor din Poiana Sărată la ora 13,00, iar la Cimitirul Eroilor din Oituz la ora 14,00.

                      Dincolo de munți

                      Nu o dată am auzit: „Ehe, când treci munții, e altă lume! Altă civilizație”. O fi altă lume, dar nu neapărat altă civilizație. Sau nu neapărat mereu și peste tot. Să nu confundăm întotdeauna investițiile cu educația. Și să nu idealizăm mai mult decât este cazul. Și dincolo de munți ne confruntăm cu obiceiuri… românești.

                      Obiceiurile maghiare le lăsăm pe altădată; merită un capitol separat. Și acum, exemple. Sâmbătă, Aerostar a avut meci cu UTA Arad, în liga a doua la fotbal. Băcăuanii au câstigat cu 1-0, iar arădenii, de nervi, au spart ușa vestiarului. În urmă cu o etapă, Aerostar a jucat la Timișoara, oraș care are trei echipe și nici una bună, ceea ce arată că orgoliile, interesele și încăpățânarea își fac loc și ele loc dincolo de munți.

                      La finalul meciului pierdut de echipa lor cu 2-1, conducătorii lui ACS Poli au tăbărât pe arbitri, fiind necesară intervenția poliției comunitare. În fine, în urmă cu nici o lună, „gentlemanii” din conducerea Universității Cluj au încercat să-l deturneze pe antrenorul Florin Bratu, deși acesta ajunsese la un acord de principiu cu Aerostar.

                      Om de cuvânt, Bratu a refuzat politicos pe „U” și a preferat să rămână dincoace de munți, respectându-și angajamentul luat față de băcăuani. Să ieșim din zona fotbalului (insalubră, sigur, cunoaștem placa), dar să rămânem în cea a sportului pentru că- nu-i așa?- când ne convine, o ardem de zor cu „mens sana..” și cu fair-play-ul, cu „sportul educă” și cu „cel mai bun ambasador..”.

                      De la fotbal, la volei, așadar. Iar de la Arad, Timișoara sau Cluj, la Blaj. ”„Mica Romă”, nu? Mică- mică, la fel ca și comportamentul primarului de Blaj și a „pretorienilor” săi care, nu o dată, le-au arătat semne obscene spectatorilor băcăuani cu prilejul meciurilor de volei feminin dintre Știința și Alba Blaj. Gesturi „parfumate” cu pălincă și venite, firește, dintr-o altă civilizație. De dincolo de munți. Sau poate că doar de undeva din vârful munților.

                      S-a încheiat recensământul suinelor în satul Prădaiș

                      Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimenteor Bacău a finalizat recensământul suinelor în zona de protecție instituită în satul Prădaiș (Huruiești) după apariția, în județul Vrancea, a unui focar de Pestă Porcină Africană.

                      Au fost verificate 129 de gospodării, în care au fost identificate 18 exploatații cu porci cu 39 de exemplare sănătoase din punct de vedere clinic. La această dată, Pesta Porcină Africană nu evoluează în județul Bacău
                      În zona de supraveghere (în comunele Tătărăști, Huruiești, Sascut, Dealu Morii, Podu Turcului) acțiunea este realizată în proporție de 84%. Din 19 sate, recensământul este finalizat în 16. Într-un total de 1.576 de gospodării ale populației verificate, au fost identificate 332 de exploatații cu porci, cu 1.052 de animale sănătoase din punct de vedere clinic.

                      Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor din Bacău a făcut, în perioada 5-9 noiembrie, recoltări de probe privind monitorizarea statusului de sănătate. Aici au fost aduse probe de la 5 porci domestici morți în gospodăriile populației, 7 porci domestici bolnavi din gospodăriile populației și 96 de mistreți vânați. Rezultatele analizelor efectuate de la aceste animale nu au confirmat prezenta virusului Pestei Porcine Africane.

                      În județ sunt active opt filtre rutiere de control cu funcționare permanentă, la intrarea și ieșirea din localități.
                      Pesta Porcină Africană nu afectează oamenii și nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Pentru oameni, acest virus are însă impact la nivel economic și social.

                      Aerostar- UTA Arad 1-0 (1-0)

                      Cu Florin Bratu la comandă, Aerostar Bacău știe una și bună: să bată. „Aviatorii” au ajuns la a treia victorie consecutivă de când și-au instalat… „Mitraliera” pe banca tehnică. După echipele timișorene Ripensia și ACS Poli, sâmbătă a venit rândul unei alte grupări din Vest să se încline în fața băcăuanilor: UTA Arad. Contra arădenilor, Aerostarului, cu peste 800 de oameni în tribune, i-a fost de ajuns o repriză pentru a fixa tabela în favoarea sa. O repriză și o lovitură liberă. O lovitură liberă executată magistral de Cornel Căinari direct la vinclu, de la aproximativ 22 metri. Golul, care avea să fie și cel al victoriei, a căzut exact când trebuia: în min. 44.

                      Și a avut ca preambul alte trei mari situații de gol consumate la poarta lui Bodea. În min. 15, Hurdubei, scăpat perpendicular spre poarta oaspeților, și-a prelungit prea mult balonul, dând posibilitatea lui Bodea să intervină. În min. 21 și 25 a fost rândul lui Buhăcianu să treacă pe lângă deschiderea scorului. Mai întâi, trimițând alături, din unghi, după ce driblase și portarul, iar apoi, văzându-și șutul respins de pe linia porții de Benga. În prima parte, UTA a avut o singură ocazie, în min. 18, prin C. Rus, al cărui șut din unghi l-a găsit însă la post pe Potcoavă. După pauză, echipa lui Ionuț Popa a punctat la capitolul posesie, dar și în ceea ce privește nervii.

                      Grațiat de un cartonaș galben în min. 65, când a lovit balonul după fluierul arbitrului, capitanul oaspeților, Ciprian Rus a fost eliminat până la urmă în min. 90, pentru cumul de avertismente, primul fiind încasat pentru proteste la o fază la care UTA a solicitat un penalty, iar al doilea venind ca urmare a unui fault în atac asupra lui Chirilescu.

                      Cu șase Under în formulă, arădenii nu au avut doar nervi, ci si nerv, însă Potcoavă s-a dovedit la post în min. 46, când a deviat in-extremis din fața lui Janos și în min. 55, când a scos de sub transversală mingea trimisă de Rus. Aerostar (care a încheiat și ea meciul cu cinci jucători Under în teren), rămâne astfel fără gol primit din acțiune în mandatul lui Bratu și, cu nouă puncte în ultimele trei runde, respiră aerul curat din zona de siguranță a clasamentului.

                      Aerostar: Potcoavă- B. Ardei, A. Mutu, Al. Ichim, Chirilescu- Căinari (min. 66 Sahru), Adăscăliței, Chirilă, Hurdubei (min. 90+5 A. Pavel)- Vraciu, Buhăcianu (min. 81 A. Gavrilă).

                      Etapa gazdelor

                      Rezultatele etapei a 16-a: CS Mioveni- Dacia Unirea Brăila 4-0, Petrolul Ploiești- Ripensia Timișoara 1-0, Luceafărul Oradea- Metaloglobus București 3-0, Energeticianul- CS Balotești 3-0, Aerostar- UTA Arad 1-0, FC Argeș- ACS Poli Timișoara 5-0, Daco-Getica București- Farul Constanța 3-0, Chindia Târgoviște- Pandurii Tg. Jiu 2-1, „U” Cluj- Academica Clinceni 3-0. Azi e programat ASU Politehnica Timișoara- FC Snagov.

                      Clasament

                      1. Chindia 16 12 2 2 36-17 38p.
                      2. Petrolul Ploiești 16 11 2 3 33-14 35p.
                      3. Universitatea Cluj 16 10 3 3 38-13 33p.
                      4. Academ. Clinceni 16 11 0 5 33-11 33p.
                      5. Sportul Snagov 15 10 3 2 26-12 33p.
                      6. FC Argeș 16 9 5 2 30-12 32p.
                      7. CS Mioveni 16 10 2 4 29-11 32p.
                      8. Energeticianul 16 7 3 6 25-19 24p.
                      9. UTA Arad 16 7 2 7 25-23 23p.
                      10. Pandurii Tg. Jiu 16 6 3 7 29-24 21p.
                      11. Daco-Getica 16 5 6 5 26-25 21p.
                      12. ASU Politehnica 15 6 2 7 14-17 20p.
                      13. Metaloglobus 16 6 2 8 14-30 20p.
                      14. Luceafărul 16 5 3 8 21-30 18p.
                      15. Aerostar Bacău 16 5 3 8 21-31 18p.
                      16. Ripensia Timiș. 16 3 5 8 18-29 14p.
                      17. Farul Constanța 16 4 1 11 21-37 13p.
                      18. CS Balotești 16 3 2 11 14-35 11p.
                      19. ACS Poli 16 1 2 13 13-41 5p.
                      20. Dacia Unirea 16 0 5 11 14-49 5p.

                      Programul etapei viitoare (17-18 noiembrie): Farul Constanța- Luceafărul Oradea, Dacia Unirea Brăila- Daco-Getica București, Ripensia Timișoara- CS Mioveni, Academica Clinceni- Aerostar, CS Balotești- ASU Politehnica Timișoara, Pandurii Tg. Jiu- Energeticianul, Metaloglobus București- Chindia Târgoviște, ACS Poli Timișoara- Petrolul Ploiești, Sportul Snagov- „U” Cluj, UTA Arad- FC Argeș.

                      ”O mică bijuterie”

                      La finalul ultimului antrenament dinaintea jocului cu UTA, „aviatorii” au exersat executarea loviturilor libere. „După antrenament, Căinari, Hurdubei și Mihăeș mi-au cerut să-i mai las 10-15 minute pentru a bate lovituri libere. Am fost de acord, având parcă un presentiment că am putea înscrie din lovitură liberă”, a declarat antrenorul Aerostarului, Florin Bratu, care a etichetat golul lui Căinari drept „o mică bijuterie”. Tehnicianul băcăuan a elogiat și forța de grup a Aerostarului: „De la un meci la altul suntem mai uniți, mai organizați, mai agresivi. Dacă vom continua pe linia asta, va fi foarte dificil pentru echipele adverse să ne bată. Mă bucur, încă o dată, că am ales să vin la Bacău”. Despre jocul cu UTA, „Mitraliera” a spus: „Am avut un meci greu, cu o echipă de tradiție, dar, din fericire, în fotbal se câștigă și cu 1-0”.

                      Au spart o ușă

                      Nervoși din cale afară pe teren, jucătorii celor de la UTA au avut reversări de furie și când au ajuns în vestiar, unde au făcut bucăți o ușă! Antrenorul arădenilor, Ionuț Popa a pus starea de nervozitate a echipei pe greșelile de arbitraj: „De etape bune arbitrii greșesc împotriva noastră. Și aici, la Bacău, trebuia să beneficiem de două lovituri de la 11 metri. Am avut o posesie zdrobitoare, dar ce folos dacă nu reușim să dăm gol? E neverosimil să pierzi așa”.

                      Știința Bacău- CSM Bucuresti 0-3 (-22, -19, -22)

                      După două victorii în primele două runde ale Diviziei A1, voleibalistele Științei Bacău au suferit primul eșec stagional. Sâmbătă, în etapa a treia, studentele s-au înclinat cu 3-0 pe propriul teren în fața campioanei CSM București.

                      Primul set a creat iluzii, Știința conducând cu 4-1 și 8-6, înainte de a reveni de la 16-17 la 20-18. Servind foarte bine și blocând eficient, campioana a gestionat mai bine finalul de set, pe care l-a arhivat cu 25-22 printr-un as al lui Hashimoto.

                      Actul secund a fost practic fără istoric, CSM București întorcând de la 0-2 la 7-2 și sprintând apoi către o victorie la șase puncte diferență.

                      Ultimul set a consemnat un reviriment băcăuan de la 12-19 la 19-21 pe serviciul Gunchevei, însă plusul de valoare al unor voleibaliste precum Salaoru, Balkestein sau Koolhas a permis CSM-ului să se impună cu 25-24 și, implicit cu 3-0 la general. Antrenorul Florin Grapa a utilizat garnitura: Kapelovies (Guncheva), Rogojinaru (Filipaș), Cazacu, Faleș (Lupu), Otasevic, Koleva, Monova- libero (Ciucu- libero). Miercuri, in intermediară, Știința va juca la Galați, cu gazdele de la Belor.

                      În primele 9 luni 2018, afacerile Grupului AGRICOLA au crescut cu 10%

                      Grigore Horoi, presedinte AGRICOLA

                      În primele 9 luni ale anului 2018 Grupul de firme AGRICOLA înregistrează o creștere a cifrei de afaceri de 10,28% față de perioada similară a anului trecut, ajungând la 554,882 milioane lei.

                      “AGRICOLA a continuat și în acest an strategia de focusare pe afacerile care reprezintă core-business-ul companiilor grupului și chiar dacă a făcut exit din două afaceri – servicii pentru agricultură și retail de proximitate – realizează creșteri importante pe categoriile de bază, astfel încât la nouă luni 2018 raportează o creștere de peste 10% a afacerilor grupului nostru”, declară Grigore Horoi, președintele AGRICOLA Bacău.

                      Agricola Internaţional SA, cea mai importantă companie a Grupului AGRICOLA, în care sunt integrate lanțul de producție al cărnii de pasăre şi operatorul logistic, a înregistrat în primele trei trimestre ale acestui an o cifră de afaceri de 346,859 mil. lei, în creștere cu 15,55% față de anul trecut.

                      “Cifra de afaceri obținută este rezultatul unei creșteri cantitative a vânzărilor de carne de pasăre cu 4,62% față de 2017, dar în special este rezultatul creșterii cantitative a vânzărilor AGRICOLA de produse diferentiatoare, cu valoare adaugată mare, și mă refer aici la Puiul Fericit și Puiul Fermierului, Puiul Familist, Gama Ușor de Gătiti și chiar produsul nou lansat, Cocoșel de Pădure – primul pui tip coquelet proaspăt românesc. Strategia noastră este de a crește în continuare vânzările de pui cu creștere lentă,” a precizat președintele AGRICOLA.

                      Cifra de afaceri a companiei SALBAC a crescut în primele 9 luni cu 8%, ajungând la 98,728 mil. lei, în condițiile în care vânzările la categoria salamuri crud-uscate realizate au înregistrat o creștere 9% în valoare, respectiv 7,32% în volum. În același timp, grupa salamurilor fiert-afumate înregistrează o creștere a volumelor de 7,24%, respectiv o creștere valorică similară.

                      „Menținem tendinţa de creștere la grupa salamurilor crud-uscate, unde suntem lideri de piață, iar Salamul de Sibiu AGRICOLA își consolidează poziția de lider detașat în segment”, precizează Grigore Horoi.
                      Categoria semipreparate şi produse de tip ready-meal, obţinute la fabrica Europrod, a înregistrat în această perioadă o creştere semnificativă a cifrei de afaceri, de 23,9% (40,142 mil. lei), în contextul în care exporturile companiei în țările UE au crescut cu 23% .

                      La ouăle proaspete, obținute la Avicola Lumina – Constanța, s-au înregistrat în primul semestru al anului o creștere de 23,5% a vânzărilor volumice (59,876 mil. ouă) și o creștere valorică de 27%, care a condus la o cifră de afaceri de 39,535 mil. lei.

                      „Vom continua strategia de creștere și diferențiere, vom anticipa așteptările consumatorilor, vom oferi produse de înaltă calitate cu servicii atașate corespunzătoare și sunt convins că brandul AGRICOLA, crescut cu pasiune și modestie de echipa noastră, va rămâne în topul preferințelor consumatorilor”, afirmă Grigore Horoi.

                      Agricola este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România şi principalul exportator din această categorie, care în septembrie 2018 a împlinite 26 de ani de la înfiinţare.

                      Agricola deţine 18% din piaţa cărnii de pui, este lider cu 19% din piaţa de semipreparate şi produse de tip ready-meal, iar Salamul de Sibiu Agricola este lider în total segment Salam de Sibiu comercializat în România cu 50% cotă de piaţă, medie, în valoare (Nielsen).

                      Agricola este caracterizată în primul rând prin diversitate şi prospeţine, fiind singurul furnizor din România care oferă pieţei interne cele mai multe categorii de produse:

                      • carne de pui refrigerată
                      • preparate şi specialităţi din carne fierte afumate
                      • salamuri crude uscate
                      • semipreparate şi produse tip ready meal din carne şi vegetale
                      • ouă şi praf de ouă

                      Unul dintre cele mai importante atribute ale brandului Agricola este acela de inovator, în special în ce priveşte noi concepte de prezentare a produselor:
                      Agricola este prima companie care a lansat în România sortimentele din carne de pui ambalate la tăviţă cu cryofilm, după care această metodă de ambalare a fost preluată şi de alţi jucatori din piaţă.

                      Agricola este şi primul brand de carne de pui care şi-a asumat un demers de responsabilitate socială, lansând în anul 2006 conceptul BIOSECURIZAT prin care a explicat oamenilor cum se aplică un plan de biosecuritate, crescând încrederea populaţiei în carnea de pui autohtonă şi sensibilizând autorităţile în scopul luării unor măsuri necesare în momente grele.

                      În anul 2007, continuând inovaţiile în domeniul produselor proaspete şi sigure, Agricola a lansat prima linie de ambalare în atmosferă controlată (sistem BDF) din România.

                      În 2009, Agricola a lansat în premieră un produs inedit pe piaţa românească de carne de pui, Puiul familist, ce se prezintă într-o formulă inovatoare de ambalare – un astfel de produs conceput cu grijă şi din grijă faţă de consumatori şi familiile lor.

                      În aprilie 2010, Puiul Antistres, comercializat în «tăviţa minune», unică în România, în care se şi găteşte, a reprezentat soluţia Agricola pentru gospodinele cu mai puţin timp liber.

                      În iulie 2010, Agricola a lansat Puiul Fericit, crescut minim 56 de zile în ferme mici, hrănit cu cereale şi scos în aer liber, dedicat tuturor acelora care doresc să-şi amintească de gustul, culoarea şi savoarea puiului crescut la curte.

                      Un spectacol cool, inventiv şi sensibil

                      Cool, adică grozav, super, marfă, cum ar zice adolescenţii de azi, cărora spectacolul „Crocodil” le vorbeşte pe limba, pe înţelesul lor. L-am văzut în noul Studio Experimental „Petru Valter” al teatrului băcăuan (excelentă idee înfiinţarea acestuia!), împreună cu un grup de liceeni, aşa că am adoptat, din empatie, expresiile de mai sus, folosite de ei când ceva le place. Urmărindu-le reacţiile, am văzut cât de mult i-a prins povestea din piesă, cum au rezonat la ea, fiindcă s-au recunoscut în personaje, în neliniştile, în fricile lor, în aspra, tulburătoarea aventură a cunoaşterii de sine.

                      Piesa, scrisă de Elise Wilk, a câştigat Premiul I la Concursul de Dramaturgie de anul trecut, din cadrul Bacău Fest-Monodrame, şi a fost gândită, după mărturisirea autoarei, ca ultima parte a unei trilogii despre adolescenţi, continuând tematica din Pisica verde (un adevărat bestseller) şi Avioane de hârtie. Elise Wilk este o strălucită reprezentantă a tinerei generaţii de dramaturgi autohtoni interesaţi de subiectele actualităţii, de problematica socială, ea surprinzând în Crocodil, cu acuitate, fineţe analitică, dar şi cu multă poezie, întâmplări şi stări de spirit caracteristice dificilului prag de vârstă care marchează debutul adolescenţei. O zonă tulbure, confuză, angoasantă, cu întrebări, adesea bulversante, privind viaţa şi moartea, sentimentele, atracţia şi identitatea sexuală, diferenţa, fericirea şi nefericirea, singurătatea.

                      Îi vedem pe cei patru adolescenţi din piesă cum traversează astfel de stări, confruntaţi cu diferite încercări, cum suportă traume (pierderea tatălui, în cazul lui David), cum sunt asaltaţi de deşteptarea simţurilor, având mici fantasme erotice, şi cum li se cuibăreşte teama în suflet. Frica şi suferinţa, ca un „crocodil mic ce te muşcă de inimă”. Cele patru personaje sunt de fapt ipostazieri, voci interioare şi exterioare ale unui băiat, David, devenit un fel de spaţiu de rezonanţă ale unor existenţe diferite. Şi un receptacol al paralizantei frici de a da piept cu realitatea.

                      Pornind de la această poveste cu multe nuanţe, cu subtile observaţii ţinând de psihologia adolescenţei, regizorul Horia Suru a conceput un spectacol viu, proaspăt, armonios ca o compoziţie muzicală. De altfel, în multe dintre spectacolele sale, muzica „joacă”, e un personaj important. I-a fost aliat în reuşita acestei mici bijuterii, care este Crocodil, un foarte talentat scenograf, Romulus Boicu, care a imaginat un spaţiu extrem de eficient şi sugestiv, relevând şi potenţând sensuri. Şi a răspuns admirabil demersului său regizoral echipa de actori, alcătuită din Andreea Darie, Ştefan Huluba, Tudor Hurmuz, Mara Lucaci şi Dumitru Rusu, fiecare având o evoluţie aproape fără cusur.

                      N-am cum să zăbovesc asupra jocului lor în această scurtă cronică, dar am să spun că primii patru sunt foarte tineri, aflaţi la începuturile profesiei (Mara Lucaci e încă studentă) şi că au multă naturaleţe, totală dăruire şi seriozitate în ceea ce fac în spectacol, Dumitru Rusu fiind şi el foarte bun în rolul Tatălui. Despre care, băiatul său, David, spune că este astronaut, şi că e plecat în spaţiu, pentru că nu poate suporta durerea provocată de moartea lui. De altfel, în spectacol care este infuzat de o delicată poezie, tatăl reapare în final, strângându-şi în braţe copiii. Care au atâta foame de fericire, şi vor să scape de muşcătura micului crocodil.

                      Mergeţi să vedeţi frumosul spectacol al lui Horia Suru, sensibil, cald, tineresc şi foarte inventiv! O să fiţi plăcut surprinşi de felul în care foloseşte spaţiile, „invadându-l” şi pe cel al străzii din faţa teatrului. Pentru că, la un moment dat, de pe marile geamuri ale Sălii Studio, care dau spre centru, se ridică perdelele, trecătorii se uită curioşi la ce se întâmplă înăuntru, iar un actor cu o bicicletă, apoi un altul, ies în stradă, continuând o acţiune. Încântător moment, inedit, spectaculos, în care spaţiul de ficţiune şi cel real se amestecă, comunicând şi transmiţând o nouă şi proaspătă emoţie.