Acasă Blog Pagina 2280

5 activități de mindfulness pe care le poți face dimineața

Modul în care ne petrecem dimineaţa poate avea un impact asupra ȋntregii zile, deoarece mintea noastră a primit restart, iar în funcție de atitudinea noastră, putem realiza lucruri mărețe în acea zi sau o putem transforma într-o zi banală.

În opinia renumitului specialist în mindfulness Dana Predu, felul în care tratăm dimineața ne influențează major ziua, iar dacă vom lua în serios orice dimineață, atitudinea noastra proactivă va intra în rutina noastră și, fără să ne dăm seama, vom ajunge să facem progrese atât în viața noastră profesională, cât și în cea personală.

Specialistul ne îndeamnă să ne începem fiecare dimineață cu 5 activități de mindfulness:

Sărbătoreşte că eşti ȋn viaţă! “Primul lucru pe care ȋl fac atunci când deschid ochii dimineaţa este acela de a spune „Mulţumesc”. Eşti norocosul care s-a trezit şi are ȋn faţa lui o nouă zi ȋn care poate face ceea ce ȋşi doreşte pentru el şi pentru cei din jurul său. Mulţumeşte sincer Universului pentru o nouă zi”, ne îndeamnă Dana Predu.

Acordă atenţie sunetelor! “Avem opţiunea de a ne seta alarma la ceas/telefon aşa cum ne dorim. Poţi alege o alarmă cu tonuri blânde, muzică liniştitoare, poate sunete de clopot, muzică zen sau poate tonuri care te motivează să te ridici din pat. Organismul tău va ȋncepe ziua echilibrat, pe un ton liniștitor. În acelaşi timp poţi să adaugi alarmei şi un mesaj reprezentativ pentru tine. Spre exemplu, mesajul meu de dimineata este: „Viaţa mea este plină de prosperitate”, declară expertul în mindfulness Dana Predu.

Hidratează-te! “Corpul tău are nevoie de apă. Dimineaţa este un moment perfect pentru hidratare. Înainte de a consuma cafea sau ceai, ȋţi propun să bei un pahar cu apă la temperatura camerei. Eu prefer să-mi pun ȋn paharul de apă şi zeama de la o jumătate de lămâie. Te vei hidrata şi corpul va fi pregătit pentru o nouă zi”, afirmă Dana Predu.

Observă mediul ȋnconjurător! “Suntem conectaţi cu tot ceea ce este ȋn jurul nostru. Îţi propun ca ȋnainte de a deschide e-mail-ul, mesageria sau aplicaţiile de socializare, ȋndreaptă-ţi privirea către natură. Eu obişnuiesc să deschid geamul larg, şi pentru câteva minute observ tot ce este ȋn jurul meu: culori, mirosuri, mişcare şi energie. Uită-te pe cer, priveşte un copac, ascultă ciripitul păsărilor, etc. Apoi mergi mai departe cu activităţile din ziua respectivă”, este de părere specialistul.

Vizualizează-ţi ziua!
“Un exerciţiu pe care-l fac zilnic ȋn prima parte a dimineţii este cel de vizualizare. Pentru câteva secunde ȋmi imaginez cum vreau să fie ziua mea. Vizualizez persoanele pe care le voi ȋntâlni, vesele si binevoitoare, simt energii pozitive, ȋntâlniri care se petrec aşa cum ȋmi doresc. În funcţie de agenda pe care o ai in ziua respectivă, ȋndrăzneşte, desenează-ţi ziua perfectă, vizualizează mindful. Eu am şi o mantră personală pe care o repet ȋn fiecare zi: “Cu mulţumiri şi laude aşez ȋnaintea mea ȋn această zi, bucuria şi prosperitatea Universului. Fie ca Universul să-mi ofere, tot ce am nevoie ȋn această zi”, conchide Dana Predu, trainer, formator și coach în domeniul mindfulness.

Dana Predu este trainer, formator și coach de mai mult de 10 ani, timp în care și-a urmat pasiunea și a început să studieze și să finalizeze cursuri acreditate de mindfulness. Începând cu 2016, a susținut sesiuni de mindfulness în diverse organizații pentru studenți, antreprenori și părinți. În ianuarie 2018, a obţinut Certificatul Internaţional de Mindfulness Coach, a lansat cursurile online de mindfulness pe www.danapredu.com şi a creat programele “Trăieşte viaţa acum” şi “Mindfulness în viaţa mea”. În luna martie a acestui an a lansat prima carte de buzunar de mindfulness „Minutul de mindfulness”.

PSD și Alianța 2020, primele pe buletinul de vot

    Biroul Electoral Central a stabilit ordinea în care vor fi prezentate, pe buletinul de vot, partidele, alianțele, organizațiile și candidații independenți care participă la alegerile europarlamentare. În total, în cursa pentru Parlamentul European (PE) vor intra 13 formațiuni politice și trei candidații independenți.

    Primul pe buletinul de vot va fi PSD, iar pe locurile 2 și 3, Alianța 2020 USR PLUS, respectiv Partidul PRO România. PNL se află pe locul 5, ALDE pe locul 6, iar PMP pe locul 8. Concret, ordinea stabilită de BEC prin tragere la sorți este următoarea:

    poziția nr. 1 – Partidul Social Democrat,
    poziția nr. 2 – Alianța electorală „Alianța 2020 USR Plus”,
    poziția nr. 3 – Partidul PRO România,
    poziția nr. 4 – Uniunea Democrată Maghiară din România,
    poziția nr. 5 – Partidul Național Liberal,
    poziția nr. 6 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE,
    poziția nr. 7 – Partidul PRODEMO,
    poziția nr. 8 – Partidul Mișcarea Populară,
    poziția nr. 9 – Partidul Socialist Român,
    poziția nr. 10 – Partidul Social Democrat Independent,
    poziția nr. 11 – Partidul România Unită,
    poziția nr. 12 – Uniunea Națională pentru Progresul României,
    poziția nr. 13 – Blocul Unității Naționale BUN,
    poziția nr. 14 – Gregoriana-Carmen Tudoran,
    poziția nr. 15 – George-Nicolae Simion,
    poziția nr. 16 – Peter Costea.

    În România, alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc pe 26 mai. Campania electorală va începe pe 27 aprilie și se va încheia pe 25 mai, la ora 7.

    Între speranță și păcat, am crezut în „Caritas”

      Jocurile de tip piramidal nu s-au inventat la noi, dar au prins foarte bine. Poate din cauza slabei informări, naivității, spiritului balcanic sau speranței de a obține cât mai mult din foarte puțin. Fenomenul care a cuprins toată România a început în 1991, la Brașov, sub forma unei societăți cu răspundere limitată, cu un capital de 100.000 de lei (cam 650 Euro actuali). Fondatorul jocului, contabilul Ioan Stoica, promitea deponenților că vor câștiga de opt ori suma investită, după numai 3 luni. Astfel „Caritas”, care și-a mutat sediul apoi la Cluj, a atras peste 400.000 de deponenți care au investit 80 de milioane de euro. O estimare corectă făcută de analiști financiari, atunci, arată că cel puțin un român din 10, deci circa 2 milioane, au jucat la „Caritas”. De unde acest număr? Din întreprinderi, instituții, făcea drumul până la Cluj câte un delegat ales din rândul colectivităților, care depunea bani și în numele membrilor acestora. Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, a afirmat la acea vreme, că la un moment dat o treime a banilor din România erau investiți în jocul piramidal.

      „Pacăliții Caritasurilor”

      Într-o serie de reportaje publicate în Cotidianul Deșteptarea, ziaristul Dan Mindirigiu (plecat luni, 15 aprilie, dintre noi în echipa redacțională a jurnaliștilor consacrați, care ne veghează activitatea din ceruri) a studiat evoluția și urmările acestor tipuri de escrocherii. „La prima vedere, e vorba de un banal sistem în lanț, așa cum a fost și cel de la Brașov, destrămat nu de mult. Primii depunători, sunt practic siguri că vor câștiga, iar ultimii urmează să devină siguri că vor pierde. Graba de a fi primul care să depună banii, reprezintă însuși motorul acestui joc. În clipa când dintr-un motiv sau altul ar interveni o stagnare, totul se va dărâma.

      Sperante si regrete la Cluj, 1994

      Pornind, firește, de la Ioan Stoica, cel care nu se sfiește să spună (oricât de creștin ar fi), că e gata să-și pună capăt zilelor dacă… Majoritatea celor care câștigă astăzi o sumă de bani, o redepun pentru a continua să câștige mai mult.

      «Acest sistem nu e etern» avertizează prefectul clujean Zanc, care subliniază că participanții acceptă benevol un risc. În urmă cu 3 săptămâni, la 17 august 1993, a fost creatăși o fundație «Pro Caritas», cu scop de a proteja acest joc de atacurile virulente lansate de presă. Sistemul beneficiază, de asemenea, de susținerea masivă a cotidianului de Cluj «Mesagerul transilvan», în care apar numele depunătorilor și datele rambursării sumelor. Jocul «Caritas» pare că a deschis acum gustul pentru nebunii și mai mari. La Pitești, o societate de de import-export a lansat, la jumătatea lunii august, un nou «joc» de întrajutorare, care promite câștigarea unei sume de 16,6 ori mai mare decât cea depusă, într-un termen de două luni și jumătate. Hotărât lucru, noi românii avem viitorul asigurat; numai cine nu vrea nu va deveni milionar!…”

      Umor specific ziaristului de investigație. Oricum, din cauza inflației, toți am devenit… milionari, la câțiva ani după Revoluție. „Doi aventurieri seacă economiile moldovenilor”, a fost motto-ul unui alt grup de reportaje-anchetă, despre circuitul financiar de întrajutorare al SC GERALD Impex SRL, de la Focșani. Dar cea mai importantă campanie de informare, susținută de regretatul nostru coleg Dan Mindirigiu, a fost cea împotriva GIGA – Caritasului înființat la Bacău.

      „Regrete tardive. Giga Caritasul păcăliților”

      „În luna februarie, anul aceasta, redacția noastră, sprijinită efectiv de lucrătorii de poliție din municipiu, a dus o luptă înverșunată pentru a demonstra că este vorba de o «Giga păcăleală», sfătuind cititorii să nu participe la această șarlatanie dirijată de unul Bădoi din Pitești. Atunci, reporterii noștri au fost alungați din preajma sediului de pe Alecu Russo, fiind acuzați că împiedică băcăuanii să se îmbogățească. Până la urmă s-a demonstrat că dreptatea a fost de partea noastră, «patronul» Bădoi fiind arestat de poliția din Iași.

      GIGA-Caritas Bacau

      Acum, la sediul redacției au început să sosească scrisori și întrebări despre felul în care pot băcăuanii păcăliți de Bădoi să-și recupereze banii. Zilnic, la sediul Poliției municipale, se depun zeci și zeci de reclamații împotriva GIGA-CARITAS-ului. Încercăm și de data aceasta să ne facem datoria și, cu toate că am fi avut motive să fim supărați pentru că pe timpul derulării afacerii eram înjurați, am întreprins demersuri pentru a afla ce se mai întâmplă cu Bădoi și trupa sa. Am solicitat, în acest sens, părerea d-lui comandat al poliției municipiului Bacău, d-l lt.col G. Luca, cel care, din primele ore al apariției Giga-Caritasului la Bacău, s-a arătat împotrivă, considerându-l o șarlatanie. Iată ce ne-a declarat dumnealui: «În fiecare zi primim, ca și la ziarul dumneavostră, numeroase apeluri telefonice, dar mai ales reclamații prin care unii băcăuani «neascultători» ne întreabă cum să facă să-și recupereze banii depuși la Giga-Caritas, deși de la bun început i-am avertizat că este o adevărată escrocherie. De fapt eu am păstrat întreaga colecție a ziarului Deșteptarea în care, împreună, i-am prevenit pe concitadinii noștri că se vor păcăli.

      Ceea ce ne întristează este faptul că pentru un pumn de bani, s-au găsit oameni, fără suflet, lege și credință, printre ei aflându-se și avocatul Anghel Țăranu, care «s-a repezit» să găsească artificiile «legale» prin care să autorizeze funcționarea păcălelii Giga-Caritas. Acum, după ce toată lumea s-a lămurit că am avut dreptate, vom primi toate plângerile și vom efectua demersurile corespunzătoare». În prezența d-lui comandant, la rugămintea noastră, am ascultat discuția avută de șeful Poliției municipale cu omologul său din Pitești, care a confirmat că fostul «patron» al Giga-Caritas Pitești este… la răcoare, dar la București. Cercetările sunt în plină desfășurare.” Cotidianul Deșteptarea, 19 iulie, 1994.

      Cum orice păgubit mai poate fi jumulit încă o dată dacă-i dai speranțe, tot în acel an a luat ființă și „Asociația celor înșelați de Caritas-uri”, cu sediul în Pasajul Revoluției nr. 8, Asociația funcționa ca persoană juridică, obiectul ei de activitate fiind recuperarea integrală a sumelor depuse de locuitorii Bacăului, la diferite tipuri de jocuri de întrajutorare. Normal, contra unui onorariu.
      Plățile la „Caritas” au încetat în octombrie 1993, falimentul fiind declarat în august 1994. Ioan Stoica a fost condamnat de tribunalul din Cluj la 7 ani de închisoare, pentru fraudă. Până la urmă sentința i-a fost redusă la numai un an și jumătate, din care a executat doar câteva luni de zile. Acum, în vârstă de 78 de ani, este într-o situație disperată, după cum scrie wowbiz.ro. După ce a ieșit din închisoare s-a refugiat la Brașov. În urmă cu trei ani a fost evacuat din garsoniera în care locuia, pentru neplata întreținerii. Acum stă pe la prietenii care i-au mai rămas.

      Unde e morala?

      Nu există o statistică privind numărul băcăuanilor păcăliți la jocurile de tip piramidal, gen „Caritas”, „Gerald” sau care au mizat pe FNI. Fond înființat în 1996 de SOV Invest, la puțin timp de la scandalul Caritas. Acolo au existat aproximativ 318.000 de investitori păgubiți. Oamenii nu s-au învățat minte. Au fost înșelați de Ioan Stoica, dar au avut încredere, de această dată, în Sorin Ovidiu Vîntu. Acesta, cu puțin înainte de prăbușirea sistemului, în anul 2000, a retras din Fond importante sume de bani, vânzând compania Ioanei Maria Vlas, care a devenit ulterior răspunzătore de prăbușirea FNI. Vlas a fost condamnată inițial la 20 de ani de închisoare, din care a executat doar câțiva. După 5 ani de procese, Vântu a fost condamnat la 3 ani cu suspendare.

      Între speranțăși deznădejde, Postul Paștelui avea să devină din 1994, pentru următorii ani, din ce în ce mai auster. Odată escrocheria dovedită, au urmat un lung șir de procese până la pedepsirea vinovaților. Banii s-au dus însă pe Apa Sâmbetei, năruind speranțele a zeci de mii de oameni. A fost o lecție pentru băcăuani și nu numai. Am învățat ceva din ea? Cum infractorii sunt totdeauna cu un pas înaintea legii, și metodele prin care poți fi păcălit evoluează, așadar puțintică istorie nu strică! Deșteptarea!!!

      Aproape 200 de elevi băcăuani vor învăța despre alimentația sănătoasă prin programul Selgros „Sănătatea începe din farfurie”

      Pentru al șaptelea an consecutiv, Selgros Cash&Carry România, împreună cu Chef Cezar Munteanu, derulează programul „Sănătatea începe din farfurie”, prin care aduce educația gastronomică în școli și urmărește să promoveze obiceiuri de mâncat sănătoase în rândul copiilor. Pe 19 aprilie, Chef Cezar și prietenii săi se vor afla la Școala Gimnazială „Grigore Tăbăcaru” din Hemeiuș, lângă Bacău, unde se vor întâlni cu 187 de elevi ai școlii, alături de zece cadre didactice. În total, aproximativ 10.000 de elevi din clasa pregătitoare până în clasa a IV-a din toată țara s-au înscris anul acesta în program. Copiii vor învăța să cunoască alimentele și produsele naturale și să aleagă conștient o dietă mai sănătoasă. Egida programului este „Copiii sănătoși de astăzi sunt adulții sănătoși de mâine”.

      Chef Cezar Munteanu va susține, alături de echipa sa, activități educative adaptate înțelegerii copiilor, jocuri sportive ușoare și degustări. Toate activitățile se vor desfășura în sala de sport a școlii deoarece, cum spune și chef Cezar, „o alimentație sănătoasă nu este suficientă dacă nu facem mișcare în fiecare zi”. Cezar Munteanu, unul dintre cei mai apreciați bucătari din România, Senior Lecturer în cadrul American Hotel Academy, Lector colaborator al Academiei Culinare “Exclusive” din Moscova și Chef-Rotisseur-Baillage de Roumanie va fi prezent în fiecare școală din cele 22 în care proiectul se desfășoară anul acesta, pentru a interacționa direct cu copiii.

      La prima etapă a programului „Sănătatea începe din farfurie”, care a început pe 18 martie la București, participă școli din toate orașele ce găzduiesc magazine Selgros în țară și se va încheia pe 24 mai, la Constanța.

      A doua etapă a programului se desfășoară sub forma unui concurs între școlile participante. În fiecare an este aleasă o clasă câștigătoare dintre toate cele înscrise în program. Clasele care doresc să participe la concurs vor organiza și desfășura o activitate care să reflecte promovarea unui stil de viață sănătos.

      Premiul oferit constă într-o tabără gratuită, organizată pe durata vacanței de vară. Timp de o săptămână, copiii vor fi cazați într-o pensiune din apropierea Brașovului, unde vor găti alături de chef Cezar Munteanu, vor lua parte la diverse activități sportive și culinare și se vor distra alături de echipa “Sănătatea Începe Din Farfurie”.

      Idei trăznite cu licenţă

      Până acum, se afirma, toată lumea se pricepe la fotbal şi politică. Cum fotbalul s-a rezolvat, ca urmare a intervenţiei a tot felul de „pricepuţi”, iar politica nu mai este politică ci o adevărată luptă de gherilă, în care sunt scoase la vedere toate armele, inclusiv injuriile, atacul la persoană, dublate de un vocabular ce ţine de patologic, mai nou, teren de bătaie şi de luptă a devenit învăţământul de toate gradele. Miniştri, parlamentari, specialişti în domenii de care nimeni nu a auzit, oameni de afaceri, organizaţii neguvernamentale, asociaţii, îşi dau cu părerea, propun, ies la rampă, fac intervenţii de la tribune oficiale sau improvizate.

      Toţi au idei cum ar trebui să fie organizat învăţământul în România. După mult discutatele modificări venite din interiorul Ministerului Învăţământului, an de an, lună de lună, care au dat peste cap şi aşa săraca stabilitate, acum a venit rândul organizaţiilor economice, asociaţiilor şi patronatelor să dea lecţii, unii cu intervenţii extrem de categorice. Nu ştiu ce patron din turism, gratulat cu o funcţie reprezentativă, somează ministerul de resort să eşaloneze vacanţele, pe regiuni şi anotimpuri, pentru a le da elevilor posibilitatea să beneficieze de ofertele tot mai bogate ale agenţiilor de turism. Că aşa-i în Germania!

      O asociaţie economică, preocupată tocmai acum de fenomen, vine cu ideea ca anul şcolar să fie prelungit cu o lună, pentru a se parcurge integral şi consistent întreaga materie. Tot dumnealor, oamenii de afaceri, au mai venit cu o năstrunşnicie: să fie scoasă nota la purtare, deoarece afectează psihicul şi sensibilitatea elevului. Între timp, în liceele pedagogice nu se mai predă Limba română, Istoria naţională a fost scoasă din programă, iar la clasele mici-mici se predă trigonometria.

      Pe elevi îi întreabă cineva ce vor? Pe părinţi, dar pe profesori? Poate se pricep şi ei la ceva. Sau, poate, vine cineva cu propunerea să desfiinţăm ministerul şi să-l arondăm la Turism sau la Economie. N-ar fi o soluţie? Zic şi eu.

      Votre Dame et Notre Drame

      Răzvan Bibire

      Că Notre-Dame este o capodoperă a umanității, cu asta sunt de acord. Că incendiul care a cuprins-o a produs emoții majore pe întreg mapamondul, iarăși nu trebuie demonstrat, s-a văzut. De aici, însă, până la a face din restaurarea acestui monument de arhitectură un scop în sine căruia să-i dedici întreaga existență este prea mult.

      Doamna Firea, fire sensibilă, anunță că-și donează 10 procente din leafa pe trei luni pentru renovarea catedralei pariziene. Nu e mult, nici nu se compară cu sutele de milioane de euro donate de oamenii de afaceri din Franța.

      Este, însă, cel puțin deranjant să anunți că finanțezi reconstrucția unui monument străin, câtă vreme monumentele noastre sunt în paragină și nu pentru că ar fi fost distruse de incendii, ci chiar de nepăsarea noastră. Avem atâtea lucruri de reparat în țara asta încât anunțurile de acest gen seamănă a „Săru’ mâna, boierule!” spus de vreun țăran care se căciulea în fața vechilului de la care venise să cerșească o baniță de mălai.

      Acest gen de atitudine trebuie uitat. Pentru că arată stadiul de colonie la care am fost împinși. Dezvăluie că, pe lângă aspectul economic și politic de dependență față de stăpânii occidentali, și mentalitatea ne-a fost schimbată. Este chiar ciudat cum lucrează emoțiile. În alt context ar fi fost amuzante fazele cu băieții și fetele care scandau „vrem spitale, nu catedrale”, care împrăștiau stupizenia aia cu „locurile mici” de la Taxi, și care acum lăcrimează pentru Notre-Dame și-și pun poze cu ei când au fost s-o viziteze.

      Ține, însă, de domeniul patologicului faptul că unii regretă că nu a ars Catedrala Mântuirii Neamului. Dublul standard folosit de multă așa-zisă „lume bună” demonstrează doar gravele tare psihologice ale unei importante părți a societății noastre. Da, este regretabil că a ars Notre – Dame. Dar este treaba francezilor să o refacă.

      Treaba noastră este să ne rezolvăm dramele de acasă, că, slavă Domnului, avem destule.

      ADR Nord-Est a sărbătorit 20 de ani de activitate

        Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, generator de dezvoltare economico-socială a acestei regiuni în special prin Programul Operațional Regional REGIO, a aniversat, marți după-amiază, 16 aprilie, 20 de ani de activitate.

        La evenimentul organizat la Centrul de business Rubik Hub al agenției, din Piatra Neamț, au venit o echipă a Direcției generale politică urbană și regională DG Regio a Comisiei Europene, condusă de Carsten Rasmussen – șeful Unității pentru România, președinți ai consiliilor județene și primari din Regiunea Nord-Est, vectori ai unor universități de stat și private și parteneri regionali și naționali inclusiv din mediul privat. Și Bacăul a avut reprezentanți.

        Din județul Bacău, la evenimentul aniversar au participat președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, care este și președintele în exercițiu al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, primarii Cosmin Necula (Bacău), Valentin Vieru (Moinești) și Ștefan Șilochi (Târgu Ocna) și rectorii Universității „Vasile Alecsandri” și „George Bacovia” – prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky și prof. univ. dr. Neculai Lupu.

        Realizările din programul de activitate al ADR Nord-Est în cele două decenii, dar mai ales în prezent, și obiectivele ei de viitor au fost prezentate de directorul general al agenției, Vasile Asandei.

        „Devenirea noastră se datorează în mare parte partenerilor, beneficiarilor și colaboratorilor noștri, în care am găsit deseori repere de profesionalism. Surse de inspirație și un imbold permanent pentru perfecționarea activității.”
        Vasile Asandei, directorul general ADR Nord-Est

        Sorin Brașoveanu a apreciat că cei 20 de ani au fost o perioadă în care cei din administrația publică, dar și din mediul de afaceri și chiar cetățenii regiunii au învățat ce înseamnă dezvoltare regională pornind de la nevoile comunităților. S-au stabilit, astfel, obiective și priorități, dar au fost identificate și soluții de rezolvare și surse de finanțare.

        „Prin Programul Regio 2007-2013, rata de absorbție a fondurilor europene a fost de peste 90%. În actualul Program, numai în județul Bacău s-au semnat 53 de contracte de finanțare, de peste 100 de milioane de lei, investiții vitale în județ, pe infrastructură rutieră, de educație, de sănătate, de servicii sociale, de reabilitare energetică a unor clădiri.”
        Sorin Brașoveanu, președinte CJ Bacău

        La final, Carsten Rasmussen a făcut o succintă, dar consistentă apreciere asupra activității ADR Nord-Est și a creionat targetul ei în viitor.

        „Am remarcat profesionalismul personalului agenției. Le-am pus angajaților întrebări deschise, iarrăspunsurile lor au fost inteligente. Nu sunt simpli birocrați. Cred că aceasta este o organizație bazată pe valori precum solidaritate și profesionalism, pe care eu le consider valori europene.”
        Carsten Rasmussen, șeful DG Regio pentru România

        Asupra realizărilor concrete ale etapelor parcurse de ADR Nord-Est în cei 20 de ani și a obiectivelor de viitor vom reveni cu amănunte. Pentru că în Regiunea Nor-Est călătoria cu Programul Regio continuă!

        „Fiecare etapă din cele pe care le-am parcurs a fost însoțită de o creștere organizațională, de emoțiile și frământările unor domenii uneori necunoscute, de învățare, de determinare, de năzuința de a face lucrurile mereu mai bine, mai profesionist, de credința că dacă fiecare piesă dintr-un sistem își face în dreptul ei datoria, întreg sistemul are de câștigat.”
        Vasile Asandei, directorul general al ADR Nord-Est
         

        Un spectacol de actori

        Comedie neagră, „Gaițele” lui Alexandru Kirițescu, numită, în prima versiune, „Cuibul de viespi”, este una dintre cele mai jucate piese din dramaturgia românească, atingând, potrivit criticilor, un ridicat grad de „virtuozitate caracterologică”.

        Este de aceea un text foarte ofertant pentru actori, mai cu seamă pentru actrițe, multe dintre ele dorindu-și, când ajung la o vârstă mai coaptă, rolul „gras” al Anetei Duduleanu. Acum, la recenta premieră a Teatrului Bacovia, acesta este jucat pentru prima oară în travesti de un actor, de Florin Zăncescu.

        Pe care, cu siguranță, unii dintre spectatori și-l amintesc și din savuroasa interpretare dată Coanei Chirița din cunoscuta comedie a lui Alecsandri, rol jucat în trei montări diferite, una dintre ele fiind pe scena băcăuană. Având experiența travestiurilor și o bogată carte de vizită ca talentat interpret de comedie, Florin a fost, din start, un pariu reușit al regizorului Petru Vutcărău.

        Regizor, actor, profesor de teatru, fondator al Teatrului „Eugen Ionescu” din Chișinău, cu o prestigioasă carieră internațională, Petru Vutcărău a semnat regia multor spectacole din Italia, Franța, România, Rusia, Japonia, Coreea de Sud, Turcia. Pentru prima sa colaborarea cu teatrul din Bacău el s-a oprit la cunoscuta piesă a lui Kirițescu, văzând în ea un „contrast izbitor între un Paradis, care e România, și lumea în care trăim”.

        Eu nu am aceeași viziune paradisiacă asupra scumpei noastre țărișoare, dar înțeleg sentimentele unui artist venit din Republica Moldova și sensul profund al contrarietății trăite în fața unei lumi jalnice, triste, populată de oameni hidoși la suflet, care au uitat să iubească. Am reprodus cele câteva rânduri din caietul-program, prin care regizorul își motivează alegerea textului.

        Un text citit cu atenție, respectat în litera sa și sensul său, pus în scenă fără tentația modernizării, a updatării cu orice preț, rezultatul fiind o montare tradiționalistă, realistă, fluentă, bine ritmată, construită cu meșteșug. Aparținând unui om de teatru care a învățat bine lecția lui Stanislavski, și a extras din ea cele mai importante lucruri.

        Petru Vutcărău face, așadar, o distribuție bună, în cea mai mare parte a ei, ca prim act al unei regii izbutite, și lucrează aplicat cu actorii, dându-le indicații precise. A mers cu o carte câștigătoare în cazul lui Florin Zăncescu, un actor cu multe resurse, care face o Aneta Duduleanu credibilă, bărbătoasă, masculinizată, dură, meschină, feroce în egoismul și cupiditatea ei.

        Florin conturează în linii precise o țață absolută, o mare păpușăreasă, șefă de clan plină de cruzime, căreia nu-i scapă nicio pradă, ducând o mare parte din greul spectacolului. Este admirabil secondat de Firuța Apetrei (Zoe) și de Florina Găzdaru (Lena), în rolurile celor două surori, profitoare, șirete, hachițoase, din care răbufnește o întreagă mahala sufletească. Ambele au găsit cele mai potrivite atitudini, gesturi, nuanțe care să caracterizeze personajele, fiind vizibilă plăcerea de a le juca. Eliza Noemi Judeu, în fandosita Colette, cu aerele ei de grande-dame în exil, care se visează mereu la Paris, evoluează cu aplomb, adjudecându-și câteva scene foarte bune, remarcabilă fiind cea din dormitorul soților Aldea, unde răutatea și perversitatea personajului său dau în clocot.

        „Nucleara” Vanda, care aruncă în aer totul, este o apariție mai curând decorativă, purtând niște toalete de bon-ton (toate costumele din spectacol sunt reușite, fiind creația unei talentate scenografe, Rodica Arghir) Ana Adelaida Perjoiu fiind mai tot timpul „în poză” și mai puțin în rolul aventurierei tocătoare de averi și mare consumatoare de bărbați, de amoruri ilicite. Magnetismul dintre ea și Mircea Aldea nu se simte, și e păcat! La rândul său, Bogdan Matei e destul de palid în rolul ziaristului ratat, a bărbatului slab, victimă a patimii femeilor, un fel de vegetarian printre carnasiere, în casa Dudulenilor. Nefericita „somnambulă rătăcitoare”, Margareta, e jucată excesiv melodramatic și nevricos, cu o mare risipă de gesturi și de țipete de Alina Simionescu, ea urmând, conștiincios, linia impusă de concepția regizorală, una discutabilă de data aceasta.

        In schimb, interesant este modul în care Petru Vutcărău a văzut-o pe Fraulein, în care Corina Goranda poartă (cu un lăudabil și consecvent efort, pe toată durata spectacolului) un machiaj tip mască japoneză din teatrul Kabuki, particularizând expresiv perfidul personaj cu aere despotice. Întregesc distribuția Bogdan Buzdugan și Ștefan Ionescu, în rolurile fraților Duduleanu, Ianache și George, stupizi, ridicoli, aflați într-o infantilă competiție, într-o rivalitate bine creionată de cei doi actori. Și Nina Ionescu este corectă, făcând ceea ce trebuie, în necăjita, umilita Zamfira, fata din casă.

        Fără a fi perfect, și fără să aducă mari noutăți de concepție regizorală, „Gaițele” de pe scena băcăuană este un spectacol lucrat cu profesionalism, cu câteva roluri bine făcute, și nu mă îndoiesc de faptul că va avea succes, fiindcă publicul vine la teatru în primul rând pentru actori.

        Bratu: „Șanse de salvare? 60%”

        Victoria de acasă, cu Daco-Getica, a reaprins speranțele de salvare ale Aerostarului. „Acum avem 60 la sută șanse de a evita retrogradarea. Sper ca procentul să crească după următoarele jocuri pe care le vom disputa contra unor echipe din zona noastră de clasament”, a declarat antrenorul „aviatorilor”, Florin Bratu, la finalul succesului din etapa a 30-a, succes care a pus punct unei serii negre de cinci înfrângeri pentru băcăuani.

        Sâmbătă, Aerostar va avea parte de o altă „finală”: cu Farul, la Constanța. „Pe durata săptămânii în curs ne hrănim din victoria cu Daco-Getica, astfel încât să pregătim cât mai bine jocul de pe Litoral”, a punctat Bratu.

        Eroul Aerostarului în meciul cu Daco-Getica, Vali Buhăcianu a anunțat: „Meciul cu Farul este unul foarte dificil, suntem conștienți de acest lucru. Totuși, mergem la Constanța cu gândul la victorie, nu la remiză. Atunci când îți propui puțin, obții puțin sau chiar nimic. Iată de ce nu vizăm doar un punct.

        Avem de răzbunat și remiza din tur, de pe teren propriu, atunci când Farul a marcat golul egalizator la ultima fază. Indiferent de rezultatul de la Constanța, am încredere că vom evita retrogradarea”. Cu opt etape înainte de finalul sezonului, șase echipe se află în luptă directă pentru evitarea locurilor 16 și 17, ultimele care duc în Liga a III-a.

        Iată programul formațiilor de pe locurile 12-17:

        ASU Politehnica Timișoara (loc 12, 35p.): cu Ripensia (deplasare), cu ACS Poli Timișoara (a), cu UTA (d), cu Academica Clinceni (a), cu Sportul Snagov (d), cu CS Balotești (a), cu Pandurii (d), cu Metaloglobus (a).
        Pandurii (loc 13, 34p.): cu, cu Sportul Snagov (deplasare), cu CS Balotești (a), cu Luceafărul (a), cu Metaloglobus (d), cu Chindia (a), cu Energeticianul (d), cu ASU Politehnica Timișoara (a), cu „U” Cluj (d).
        ACS Energeticianul (loc 14, 33p.): cu ACS Poli Timișoara (deplasare), cu UTA (a), cu Academica Clinceni (d), cu Sportul Snagov (a), cu CS Balotesti (d), cu Pandurii (a), cu Metaloglobus (d), cu Chindia (a).
        Farul Constanța (loc 15, 33 p.): cu Aerostar (acasă), cu FC Argeș (d), cu Petrolul (a), cu CS Mioveni (d), cu Daco-Getica (a), cu Luceafărul (d), cu Dacia Unirea Braila (d), cu Ripensia (a).
        Daco-Getica (loc 16, 30p.): cu FC Argeș (acasă), cu Petrolul Ploiești (d), cu CS Mioveni (a), cu Luceafărul (d), cu Farul (d), cu Dacia Unirea Brăila (a), cu Ripensia (d), cu ACS Poli Timișoara (a).
        Aerostar Bacău (loc 17, 29p.): cu Farul (deplasare), cu Dacia Unirea Brăila (a), cu Ripensia (d), cu ACS Poli Timișoara (a), cu UTA (d), cu Academica Clinceni (a), cu Sportul Snagov (d), cu CS Balotești (a).

        Știința dă bine în Europa

        Opt din cei nouă sportivi băcăuani antrenați de Adrian Loghin și Manuel Perju care au reprezentat România la întrecerea continentală din Muntenegru au urcat pe podiumul de premiere

        CS Știința Bacău are anvergură europeană. După ce echipa de volei feminin condusă de Florin Grapă a reușit în acest sezon o splendidă calificare în semifinalele Cupei CEV, karateka pregătiți la Știința Bacău de Adrian Loghin și Manuel Perju au înălțat, la rândul lor, ștacheta la nivel continental.

        Astfel, nouă karateka de la CS Știința au participat cu reprezentativa României la Campionatul European SKDUN derulat zilele trecute la Bar, în Muntenegru: Alexandra Ciupercă, Radu Mihai, Alexandru Dor Nica, Răzvan David, Alexandru Palmă, Mădălin Enache, Vlad Pește, Claudiu Zaharescu și Marius Udrea. Din acești nouă sportivi, opt au urcat pe podium. Cucerind laolaltă nu mai puțin de 16 medalii! Un bilanț de-a dreptul remarcabil.

        „Rezultatele sunt foarte bune. Ne bucurăm pentru ele cu atât mai mult cât nivelul tehnic al competiției a fost foarte ridicat, în mare parte și datorită evoluției sportivilor noștri, autorii unor execuții spectaculoase în mai multe rânduri”, a declarat sensei Adrian Loghin despre Europenele care au reunit la start o mie de sportivi din 22 de țări. „Tricolorii” Științei au dat lovitura încă din prima zi de concurs.

        Și au făcut-o la două categorii foarte grele, pline-ochi cu sportivi având un palmares bogat. Astfel, Răzvan David s-a laureat vice-campion european la kumite Tineret, 70 kg, treapta a treia a podiumului la această categorie de vârstă și de greutate fiind completată de un alt băcăuan, Marius Udrea. Surpriza zilei inaugurale a venit de la Vlad Pește, care, deși cu statutul de debutant la un campionat de o asemenea importanță, și-a trecut în cont un bronz european la kumite Tineret 78 kg. Rezultatele excepționale ale elevilor lui Adi Loghin și Manu Perju au continuat să curgă în a doua zi de concurs, atunci când Știința a cucerit prin Mihai Radu, Alexandru Palmă, Alexandru Dor Nica, Alexandra Ciupercă, Claudiu Zaharescu și același Răzvan David alte 13 medalii.

        Rezultatele obținute de CS Știința la Campionatul European Shotokan SKDUN de la Bar (Muntenegru)

        David Răzvan: argint la kumite Tineret 70 kg și argint la kumite echipe junuiri mixt.

        Marius Udrea: bronz la kumite Tineret 70 kg.

        Vlad Peste: bronz la kumite Tineret 78 kg.

        Mihai Radu: aur la kumite Seniori echipe mixt, bronz la kumite seniori echipe masculine, bronz la kumite Seniori individual masculin +87 kg.

        Alexandru Palmă: aur la kumite Seniori individual 87 kg, argint la kumite Seniori echipe mixt, bronz la kumite Seniori echipe masculin.

        Alexandru Dor Nica: argint la kumite Seniori individual 87 kg, argint la kumite Seniori echipe mixt, bronz la kumite Seniori echipe masculin.

        Alexandra Ciupercă: argint la kumite Senioare echipe feminin.

        Claudiu Zaharescu: bronz la kumite Seniori individual 68 kg, bronz la kumite Seniori echipe masculin.

        Se lansează orchestra Generației Z

        O idee și patru parteneri, cam așa ar suna pe scurt geneza unui proiect care își propune să promoveze talentele Generației Z. Numele orchestrei va fi „Grandissimo”, dar ar putea fi modificat pe baza propunerilor rezultate din branduire.

        Proiectul „Grandissimo în Universul Z” va fi derulat de Filarmonica „Mihail Jora”, prin directorul Pavel Ionescu-Ambrosie, care va coordona din punct de vedere artistic activitățile de selecție și antrenare a orchestrei Z, și FSC Bacău, care va gestiona proiectul pe baza sumelor atrase de la sponsori până la constituirea unei organizații nonprofit care va gestiona proiectele „Platformei viitorului”, va promova trialurile de selecție prin intermediul site-ului www.GeneratiaZ.ro și va proiecta materiale de promovare. Un rol foarte important îi revine lui Tiberiu Dospinescu, proiectantul conceptului „Universul Z”, bazat pe „Platforma Viitorului”, care va atrage sponsorizări, va elabora strategii de promovare și va gestiona, împreună cu FSC, sumele atrase pentru susținerea orchestrei Z. În fine, Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamț, reprezentat prof. Carmen Corlățeanu, va asigura suport pentru selecția tinerilor din Neamț, transportul elevilor la repetițiile și concertele din Bacău, activitățile de comunicare și promovare.
        Dirijorii sprijină „Grandissimo”

        Proiectul va fi realizat în două faze: „StartUp”, faza în care va avea loc selecția instrumentiștilor și lansarea orchestrei „Grandissimo”, și „Post StartUp”, faza de funcționare, în care orchestra, împreună cu grupurile camerale pe care le va forma, va fi preluată și manageriată de Filarmonica „Mihail Jora”. Selecția se va organiza în cinci localități: Bacău, Piatra Neamț, Moinești, Roman și Onești.

        Lansarea proiectului va avea loc joi, 18 aprilie, la „Ateneu”, într-o conferință de presă urmată de o masă rotundă pe tema parteneriatelor destinate dezvoltării proiectelor Universului Z, la care vor participa maestrul Ovidiu Bălan, dirijorul Andreas Mihăiță, Gabriela Achihăi, președinte FSC Bacău, echipa „Universului Z”, parteneri actuali și viitori ai proiectului, reprezentanți ai oamenilor de afaceri. Întâlnirea va fi urmată de un concert susținut de orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” și tinerii deja selectați pentru „Grandissimo”.

        Tradiții de la bunici pentru nepoți

          Emoțiile au fost maxime la Clubul 60+, acolo unde, ieri, la orele prânzului, membrii clubului și-au dat întâlnire cu mai mulți copii care frecventează Centrul „O școală pentru toți” din cartierul Izvoare, elevi ai Școlii Gimnaziale „Octavian Voicu”.

          Pentru câteva ore, cei mici s-au bucurat de experianța bunicilor care le-au împărtășit povești despre obiceiurile pascale, au participat împreună la mai multe ateliere în care au încondeiat ouă, au frământat cozonaci și au confecționat felicitări de Paște.

          „Prin această activitate ne dorim să le insuflăm copiilor sentimentul de tradiție și trebuie să ne gândim cu toții că oriunde am merge pe acest Pământ nu trebuie să ne uităm tradițiile și originile”, a precizat Carmen Diaconu, directorul Direcției de Asistență Socială din Primăria Municipiului Bacău. Bunicii au făcut mai multe prezentări ale obiceiurilor pascale în funcție de zonele țării după care au purtat un dialog cu copii cărora le-au oferit mai multe cadouri.

          La acest eveniment a participat și primarul Cosmin Necula care le-a povestit celor prezenți cum petrecea perioada pascală în copilărie, alături de bunici. „Cred că este o inițiativă extrem de bună, ca vârstnicii să-i învețe pe copii despre tradițiile noastre. Mă bucur că am ajuns în etapa în care copiii noștri reînoadă tradițiile, care, din păcate, sunt din ce în ce mai puțin prezentate sau chiar uitate în detrimentul tehnologiilor care ne îndepărtează de adevăratele noastre valori”, a declarat Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.

          Copiii prezenți la această activitate au mai primit cadouri și din partea elevilor din clasa Minionilor de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Bacău. Evenimentul a fost realizat în urma unui parteneriat între Grupul de Acțiune Locală, Direcția de Asistență Socială prin Centrul de Zi „Club 60+” și Centrul de Zi „O școală pentru toți” Izvoare, toate din cadrul Primăriei Municipiului Bacău.

          Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, îmbunătățit în favoarea românilor

            Am votat luni alături de colegii senatori Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, un act normativ care oferă posibilitatea achiziționării unor autovehicule electrice hibrid sau complet electrice.

            Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi a fost adoptat în Senat, în calitate de primă cameră sesizată, cu doar un vot „împotrivă”.

            Legea își propune promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic care fac obiectul Programului Rabla Plus, astfel încât beneficiarii acestuia să fie eligibili în cadrul Programului, alături de beneficiarii Programului Rabla Clasic. Bugetul alocat Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus este de 253 milioane lei, buget suplimentat cu suma de 198 milioane lei, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.

            Noutatea actului normativ votat de Senat este că, prin programul din acest an, se introduc și alte autovehicule pe care românii le pot achiziționa. Astfel, doritorii pot intra în posesia unui autovehicul hibrid, cu un preț de achiziție de maxim 100.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 25% din prețul de achiziție al autoturismului. De asemenea, există șansa de a fi posesorii unui autovehicul electric hibrid, având un preț de achiziție de maxim 150.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul trebuie să asigure un avans de minim 30% din prețul de achiziție al autoturismului. A treia categorie nou introdusă este autovehiculul pur electric, având un preț de maxim 150.000 lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarii trebuie să asigure un avans de minim 30% din prețul de achiziție al autoturismului. Pentru justificarea achitării avansului minim obligatoriu prevăzut în Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, sunt acceptate ecobonusurile și ecotichetele acordate în cadrul Programelor Rabla Plus și Rabla Clasic.

            Schimbările preconizate prin programul din acest an urmăresc creșterea calității mediului înconjurător, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. În paralel, Rabla 2019 țintește continuarea procesului de reînnoire a parcului auto național, prin dinamizarea achiziționării de autoturisme noi, și înlocuirea celor vechi cu autovehicule nepoluante, inclusiv prin achiziționarea noilor tipuri, hibrid, hibrid electric și electric pur.
            Noul act normativ mai presupune și reglementarea posibilității ca beneficiarul programului să poată achiziționa un autoturism nou chiar dacă anterior a mai deținut în proprietate un astfel de autovehicul.

            Iată, așadar, preocupări concrete ale Guvernului și majorității parlamentare PSD pentru a asigura românilor o viață mai bună, într-un mediu înconjurător cât mai prietenos, iar modificarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi face parte din demersurile inițiate pentru ca oamenii să resimtă cu adevărat creșterea calității vieții.

            Senator PSD Bacău,
            Miron SMARANDACHE

            Sfântul Gheorghe nu se sărbătoreşte pe 23 aprilie

            Anul acesta, Sfântul Gheorghe NU se sărbătoreşte pe 23 aprilie. Acest lucru este marcat şi în calendarul ortodox. Motivul? Patriarhia Română a decis să mute slujba pe 29 aprilie, iar petrecerile se vor ţine tot în această zi, din cauză că va pica în Săptămâna Mare.

            Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat pentru realitatea.net că nu este vorba despre mutarea sărbătorii, ci doar despre slujbă.

            „Din rațiuni liturgice, atunci când sărbătoarea Sfântului Gheorghe se întâmpla să cadă în săptămâna Sfintelor Pătimiri, slujba acesteia se mută imediat după Înviere. Săptămâna Mare, a Sfintelor Pătimiri, este cea mai densă perioadă duhovniceasca din an, o perioadă de post intens dedicată exclusiv pregătirii pentru Învierea Domnului. Nu este aşadar vorba de o modificare a datei sărbătorii, ci doar de mutarea slujbei acesteia în contextul liturgic din acest an.”, a spus Bănescu.

            Întrebat dacă cei care poartă numele de Gheorghe, Gică, George, Georgiana şi alte derivate pot să-şi serbeze această zi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a subliniat: „Dacă sărbătorirea e înţeleasă exclusiv ca petrecere sau chef, aceasta nu este adecvată la sobrietatea firească a postului din zilele Săptămânii Mari. Sărbătoarea e în primul rând bucurie spirituală.”

            Celebrarea misterului central al credinţei romano-catolice

            Săptămâna care pregăteşte sărbătoarea Învierii Domnului se numeşte Săptămâna Sfântă. Ceea ce este central în această săptămână este aşa-numitul Triduum pascal, constituit de zilele de: Joia Sfântă, Vinerea Sfântă şi Sâmbătă Sfântă care culminează cu Vigilia pascală.

            Joia Sfântă este caracterizată de Liturghia Crismei care are loc la Catedrala din Iaşi la ora 10.30, acolo unde episcopul diecezei, Preasfinţitul Petru Gherghel, înconjurat de toţi preoţii, va celebra această Liturghie ca o comemorare a instituirii Sfintei Preoţii. La această Liturghie se sfinţesc uleiurile sfinte folosite în cadrul sacramentelor: Botez, Mir, Ungerea bolnavilor şi Preoţie.

            Sfânta Liturghie de la ora 18.00 este numită şi Cina Domnului pentru că reaminteşte de instituirea Sfintei Euharistii. În cadrul acesteia, un gest ritual specific este spălarea picioarelor, pe care şi Isus a săvârşit-o faţă de apostolii săi ca semn al slujirii sale. După sfânta Liturghie, va avea loc adorația lui Cristos din Sfânta Euharistie după următorul program:

            – Adorația copiilor: 19.30 – 20.30;
            – Adorația persoanelor consacrate: 20.30 – 21.30;
            – Adorația tinerilor: 21.30 – 22.30;
            – Adorația pentru toți credincioșii: 22.30 – 23.30.

            În Vinerea Sfântă, la ora 17.30 se va celebra Calea Sfintei Cruci; iar la 18.00 va avea loc Ceremonia pătimirii și morții lui Isus pe cruce în cadrul căreia se va cânta Pătimirea Domnului Isus Cristos după sfântul Ioan pe roluri, va fi dezvelită şi se va adora Sfânta Cruce. Este zi de post și abstinență.

            Sâmbăta Sfântă este o zi în care nu se celebrează sfânta Liturghie. Singura celebrare este cea a Vigiliei Pascale de la ora 21.00. Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului cuprinde următoarele părţi: Binecuvântarea focului şi aprinderea lumânării pacale; Preconiul: vestirea solemnă a Învierii Domnului; Liturgia baptismală; Liturgia euharistică; Procesiunea pe străzile oraşului; Binecuvântarea alimentelor pascale.

            În Duminica Învierii sfintele Liturghii vor fi la orele 8.00, 9.00, 10.30, 12.00 şi 18.00.

            Luni şi marţi, în a doua şi a treia zi de Paşti, bucuria Învierii Domnului continuă să fie sărbătorită la sfintele Liturghii care vor fi ca în zi de duminică.

            Pentru a trăi din plin bucuria spirituală a Învierii Domnului, credincioşii sunt invitați să experimenteze vindecarea spirituală participând la sfânta Spovadă, loc al milostivirii lui Dumnezeu, după următorul program:

            – Joia Sfântă: între orele 17.00 – 23.30.
            – Vinerea Sfântă: 6.30 – 12.00 şi 15.00 – 20.00.
            – Sâmbăta Sfântă: 6.30 – 13.00.

            Dorim tuturor credincioşilor catolici o sărbătoare a Învierii Domnului plină de sens şi de bucurie spirituală, iar, fraţilor ortodocşi, un post binecuvântat plin de roade spirituale!

            Biroul de presă al Decanatului de Bacău

            S-a ridicat Cortina la Bacău Fest Monodrame

            Teatrul Municipal Bacovia a declarat deschisă ediția a XXV-a a Bacău Fest Monodrame, festival care va include și în acest an concursul dedicat actorilor, cel rezervat dramaturgiei, recitaluri extraordinare, colocvii, lansări de reviste, ateliere pentru public, spectacole – lectură. Vor fi șapte zile de evenimente zilnice, menite să aducă mai aproape publicul de fenomenul monodramei, dar și un prilej de întâlnire între regizori, critici, invitați.

            Festivitatea de deschidere a avut loc, miercuri seara, 17 aprilie, de la ora 18.30, în prezența juriilor de specialitate, a invitaților, oficialităților și a debutat cu o producție a teatrului, piesa „Emigranții”, care a avut premiera anul trecut. Tot aseară au avut loc și primele două reprezentații din concurs, internaționale, cu actori din Republica Moldova și Bulgaria, respectiv „Jurnalul Annei Frank” și „Everything on the table”.

            Urmează un program încărcat, în fiecare zi fiind programat la Gio Pub un eveniment de la ora 11.00, iar spectacolele, între orele 17.00 – 21.00. Accesul la reprezentațiile din concurs va fi gratuit, iar la recitaluri extraordinare biletele sunt în vânzare atât online, cât și în agenție.

            Din 18 aprilie vor debuta și atelierele de teatru „Scena e a ta”, sub îndrumarea regizorului Ilir Dragovoja și la care accesul este gratuit, finalizându-se cu prezentarea la rampă a unui spectacol.
            În acest an, s-au înscris în concursul de Monodramă 38 de actori din țară și din străinătate, iar la Dramaturgie 17, dintre care 3 au fost selectați în vederea acordării marelui premiu.

            Marele premiu este în valoare de 2.000 de euro, iar premiul la Dramaturgie este în valoare de 1.000 de euro. Consiliul Local Bacău și Primăria Municipiului Bacău susțin financiar acest eveniment, alături de sponsorul principal, Gio Pub.

            Cortina se va trage pe 23 aprilie.

            Județul Bacău are buget!

            Aleșii județului s-au întrunit, miercuri, în ședința ordinară a lunii aprilie, care a avut 20 de puncte propuse spre dezbatere. Cel mai important și cel mai așteptat dintre proiecte a vizat bugetul propriu al județului Bacău pentru acest an.

            „Pentru că 2019 este un an al proiectelor mari din infrastructura rutieră, aeroportuară, din sănătate, educație și servicii sociale, procentul sumelor alocate dezvoltării este de peste 3 ori mai mare față de bugetul anului 2018. De altfel, cifrele spun totul: buget cheltuieli pentru dezvoltare (cheltuieli efectuate) în 2018 – 35.936 mii lei, buget alocat dezvoltării în 2019 – 198.548 mii lei.

            Totodată, m-am asigurat că în bugetul pe anul 2019 sunt cuprinse și sumele care acoperă integral plata salariilor asistenților maternali profesioniști, asistenților sociali și lucrătorilor din rețeaua Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Subliniez faptul că 2019 este primul an în care aceste salarii sunt asigurate 100%, până la data de 31 decembrie, ceea ce este o premieră, în anii precedenți fiind nevoie de cel puțin o rectificare bugetară în a doua jumătate a anului pentru plata salariilor.

            În județul Bacău sunt 379 de asistenți maternali profesioniști care au în grijă 746 copii, în regim de protecție specială. Sunt copiii noștri, ai comunității, pe care familiile, din motive independente de voința lor, nu-i pot îngriji, unii dintre ei au grade de handicap sau diferite dizabilități, iar asistenții maternali profesioniști își asumă, zilnic, responsabilitatea îngrijirii lor. O altă prioritate în construcția bugetului o reprezintă investițiile.”
            Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău

            „Există sau nu există pe site?”

            Singurul care a avut observații la acest punct, de stabilire a bugetului județului, a fost Cezar Olteanu, PNL, care a declarat că deși a mai trecut un an, probleme au rămas, ba chiar s-au acutizat, liberalul sugerând că nu este respectat principiul transparenței. „Anul trecut făceam observația că nu găseam anunțul cuvenit referitor la proiectul de buget. Ceream atunci să fie trecut pe site-ul CJ Bacău. Nu l-am găsit nici anul acesta la secțiunea «Aunțuri». Știu, l-ați pus undeva unde nu-l găsește nimeni”, a afirmat Cezar Olteanu. Sorin Brașoveanu a cerut ca lucrurile să fie clarificate: „Există sau nu există pe site?” Daniela Ardeleanu, director adjunct, a explicat că proiectul a fost și este prezentat pe site-ul CJ Bacău la secțiunea „Buget-finanțe”.

            „V-am spus și anul trecut, vă rog să-l treceți la secțiunea «Anunțuri». La secțiunea «Buget-finanțe» nu știe oricine să-l caute! E o formă de respect față de contribuabili”, a afirmat Cezar Olteanu. El s-a referit apoi la „lipsa de ancorare în realitate”, aceeași ca a bugetului național. „În fine, și din această perspectivă roz, pozitivă, creionată de Guvern, tot nu stăm prea bine. Dacă ne uităm la venituri, acestea sunt mai mici cu 51 milioane de lei decât în 2018, ceea ce arată că mai sunt și alte probleme în afară de acea agresiune pe care Guvernul a inițiat-o la adresa administrațiilor locale”, a declarat liberalul.

            Pârtie de bob, parc și „zonă liberă”

            Sorin Brașoveanu l-a contrazis pe Cezar Olteanu, insistând că UAT-urile au primit mai mulți bani în 2019, lucru care poate fi verificat, apoi i-a amintit că discuția are ca obiect bugetul județului pe 2019, „mult mai mare decât cel de anul trecut”, și l-a întrebat dacă a participat la ședințele pe comisii, în cadrul cărora avea posibilitatea să ceară informații.

            Cezar Olteanu nu a răspuns, dar adăugat că singura soluție pentru a crește veniturile este înființarea a noi locuri de muncă. A urmat o nouă încrucișare de săbii pe tema sumelor alocate primăriilor la ședința din martie, iar președintele CJ Bacău i-a acuzat pe aleșii PNL că nu au fost interesați de soarta comunelor cu primari liberali, căci „au lipsit în linie de la ședințele de comisii”, cele destinate repartizării, pe comune și orașe, a sumelor defalcate din TVA și impozite.

            Cezar Olteanu nu l-a contrazis, dar a precizat că are trei amendamente: să fie alocați 50.000 de lei, de la Capitolul 51, pentru crearea unui parc industrial, alți 50.000 de lei pentru studiul de prefezabilitate privind amenajarea unei „zone libere” în vecinătatea Aeroportului și pentru studiul de fezabilitate al proiectului de construire, în Slănic Moldova, a unei piste de bob care să fie folosită și vara. A fost supus la vot proiectul cu amendamentele PNL, dar nu a trecut. A trecut, în schimb, proiectul inițial, care a obținut 25 de voturi „pentru”.

            „Ziua porților deschise”, eveniment în premieră la Agenția BNR din Bacău

              Elevi de la școlile gimnaziale „Mihai Drăgan” și „Ion Creangă”, dar și de la Colegiul Economic „Ion Ghica” și Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen”, precum și alți locuitori ai orașului au vizitat, miercuri, 17 aprilie, Agenția Bacău a Băncii Naționale a României (BNR). Tot ieri, la sediul central, dar și în sucursalele regionale și în agențiile BNR a fost„Ziua porților deschise”, cu ocazia împlinirii a 139 de ani de la înființarea Băncii Naționale. În Bacău, un astfel de eveniment a avut loc pentru prima dată.

              La Agenția BNR din Bacău, care a aniversat și ea, recent, 125 de ani,vizitatorii, însoțiți de directorul instituției, Ștefan Sâmbotin, și de referentul de specialitate Dănuț Ilie, au avut acces la informații referitoare la istoria și identitatea BNR, dar și la istoria monedei naționale.

              La sediul agenției băcăuane este amenajat un spațiu care cuprinde informații despre istoria BNR, despre istoria agenției, dar și despre istoria leului, a sistemul monetar din Uniunea Europeană și a sistemul european al băncilor centrale. De asemenea, în acest spațiu sunt montate ecrane și tablete pe care vizitatorii, mai ales cei tineri, au posibilitatea de a urmări imagini legate de istoria și activitatea BNR și a Agenției Bacău, pot vizualiza bancnote și monede vechi sau actualeși pot încerca să joace anumite jocuri pe teme de politică monetară, care se regăsesc și pe site-ul BNR.

              Vizitatorii au trecut prin sălile agenției, chiar și pe la biroul directorului acesteia, și au audiat mai multe date despre sistemul financiar-bancar și despre monedele naționale în sala de conferințe.

              Elevii au pus, cu această ocazie, numeroase întrebări legate de cele prezentate, iar întrebările cele mai interesante au fost premiate de gazde.

              Lucrări pe rețeaua de agent termic

                Thermoenergy Group SA. Bacău informează că în data de 18.04.2019 se vor executa lucrări de modernizare pe rețeaua de agent primar Sofert.

                Vor fi afectați de aceste lucrări consumatorii din zona centrală și de nord a orașului, arondați puncteleor termice: 40, 41, 43 ,58, 59, 60, 61, 62, 63 și 64.

                Lucrările se desfășoară în cadrul investiției: „Modernizarea rețelei de termoficare SACET Bacău — Închidere inelara a magistralei Sofert cu Cornișă”, finanțată prin programul național „Termoficare căldură și confort 2006 — 2020″.

                ULTIMELE ȘTIRI