sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2276

Muzeul de Ştiinţele Naturii, fanion al cercetării româneşti

    Cu o longevitate de invidiat în domeniu, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” Bacău au început joi, 6 decembrie, de la ora 10.30, lucrările celei de-a XVI-a ediţii
    a Sesiunii de comunicări “Biologia şi dezvoltarea durabilă”.

    La această manifestare ştiinţifică participă cu lucrări de cercetare şi informare specialişti din România, Italia şi Republica Moldova. În plenul conferinţei, dr. Gabriela Gurău, managerul Complexului Muzeal “Ion Borcea” a prezentat invitaţii şi temele conferinţei, apreciind disponibilitatea invitaţilor de a fi prezenţi în Bacău la această importantă conferinţă, care abordează teme dintre cele mai diverse cu privire la implicarea biologilor în dezvoltarea durabilă, o temă de actualitate a secolului XXI.

    În cuvântul său de început, academicianul Constantin Toma a spus: “Suntem din nou la una dintre cele mai prestigioase instituţii de cultură din România. Vin adesea în Bacău, vin adesea la Muzeul de Ştiinţele Naturii, mă întâlnesc des cu foştii mei doctoranzi. Vin des pentru că mereu găsesc ceva nou la acest muzeu, noi colecţii, an de an alte expoziţii, Bacăul are cel mai frumos şi dotat Observator Astronomic din ţară.

    Tot ce se întâmplă la acest muzeu este de înaltă calitate şi diversitate. Mă încântă preocuparea pentru ceea ce înseamnă muzeu, muzeu aflat mereu în actualitate, în schimbare. Rămân uimit de diversitatea expoziţiilor, de temele abordate, apreciez de asemenea profesionalismul muzeografilor, cercetătorilor, mulţi dintre ei cu doctorate susţinute la Iaşi. Un muzeu modern, cu specialişti de înalt rang profesional.

    Vă felicit”, a mai spus acad. Constantin Toma. Lucrarea prezentată la Conferinţă de distinsul academician a purtat titlul: “Emil Racoviţă, explorator şi biospeolog în Antartica”.

    Au mai transmis mesaje în deschiderea conferinţei, prof. Ştefan Manic, de la Grădina Botanică “Alexandru Ciubotaru” din Chişinău,Ramona Florea, şef Departament Comunicare al Consiliului Judeţean. Lucrările în plen au continuat cu lucrările prezentate de prof. univ. dr. Gogu Ghiorghiţă – Universitea “Vasile Alecsandri” Bacău: “George Emil Palade – un ilustru biolog
    al sec. XX”, şi dr. Gabriela Gurău: “Noi tehnologii şi metode folosite la Muzeul de Ştiinţele Naturii Bacău pentru a creşte audienţa la public”.

    Participanţii la Conferinţă au fost apoi invitaţi la vernisajul expoziţiei temporare “O lume dispărută”, pregătită de o echipă de specialişti de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii
    “Ion Borcea”, condus de muzeograful Daniel Maftei, în parteneriat cu instituţii similare din Iaşi şi din ţară. Expoziţia a fost o surpriză pentru vizitatori, fiind considerată de specialiştii prezenţi o mică capodoperă muzeistică, atât prin inditele exponate, dar, mai ales, prin modul modern de prezentare şi expunere.

    Lucrările conferinţei au continuat pe secţiuni, “Diversitatea organisemelor acvatice şi diversitatea organismelor terestre”, secţiune condusă de acad. Constantin Toma şi dr. hab. Ştefan Manic, Secţiunea a II: “Genetică şi biotehnologie”, moderator prof.dr. Gogu Gheorghiţă şi dr. hab. Victor Ţîţei. Au prezentat comunicări peste 30 de profesori universitari, muzeografi şi cercetători.

    „Radu Beligan – 100”

      Primăria comunei Filipeşti organizează duminică, 9 decembrie, ora 13.00, la Casa de Cultura „Radu Beligan”, o activitate de comemorare „Radu Beligan 100”, în memoria marelui actor, care, în neobosita sa viaţă artistică de actor, regizor şi eseist şi-a lăsat amprenta asupra culturii române timp de 70 de ani, în care a făcut să vibreze publicul iubitor de artă teatrală şi cinematografică prin talentul şi energia sa creatoare.

      Evenimentul are loc în anul dedicat Centenarului Marii Uniri, 100 de ani de la Marea Unire, dar şi 100 de ani de la naşterea marelui actor, moment în care românii au ocazia minunată de a conştientiza valoarea şi importanţa artei în spaţiul culturii române.

      În semn de recunoştinţă şi cu scopul de a păstra vie memoria acestui actor important, conducerea actuală a comunei Filipeşti – locul natal al marelui actor Radu Beligan, a hotărât, împreună cu Consiliul Judeţean Bacău, în parteneriat cu Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” şi Centrul de Cultură „George Apostu”, de a crea Punctul Muzeistic „Radu Beligan”, a cărui inaugurare prilejuieşte evenimentul, la care sunt invitați să participe oameni de cultură, oficialităţi locale şi judeţene, parlamentari, reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, precum şi fiica marelui actor, Anamaria Beligan, prin a cărei bunavoinţă piese de mobilier şi obiecte personale ale maestrului au fost donate pentru a face parte din colecţia muzeului.

      În cadrul ceremoniei de inaugurare a punctului muzeal va fi difuzat filmul „Radu Beligan, Legenda Comediei”, o producţie a Teatrului de Comedie – instituţie înfiinţată de marele actor, urmat de recitalul „Mihăiţă, Reconstituirea unei Vieţi”, cu îndrăgitul actor, George Mihăiţă.

      Ce facem în weekend?

      Premiere cinematografice: Robin Hood, genul filmului: acțiune, aventuri. Distribuție: Taron Egerton, Ben Mendelsohn, Jamie Dornan, Paul Anderson, Jamie Foxx. Regia: Otto Bathurst.
      Mașinării infernale (Mortal Engines ), genul filmului: acțiune, fantastic, SF, thriller. Distribuție: Hugo Weaving, Robert Sheehan, Stephen Lang, Jihae, Hera Hilmar. Regia:
      Christian Rivers.

      Concerte.Petreceri.Spectacole
      vineri – de la ora 19.00 Concert Holograf la Teatrul de Vară „Radu Beligan”. De la ora 22.00 Formația AZUR live@Berăria Valhalla. Moș Nicolae, vine la Mixology plin de cadouri într-un superparty de la ora 22.00.
      sâmbătă – de la ora 19.00 „Râzi cu Rusu și Andrei”, spectacol de stand-up comedy la Sala Ateneu. De la ora 23.00, Latyno Night Party la Valhalla.
      duminică de la ora 19.30 concert Daniel Iancu la Villa Borghese. De la ora 20.00, concert Krypton Unplugged în Mauro’s Pub & More.

      Teatru
      duminică de la ora 11.00 și de la ora 12.30, „Fram, ursul polar”, un spectacol după Cezar Petrescu pus în scenă de
      Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”, din Botoșani. De la ora 18.00, „EMIGRANȚII”, adaptare după Slawomir Mrożek. Regia și scenografia: Ștefan Alexiu. Distribuția:
      Bogdan Buzdugan – muncitorul, Valentin Braniște (Teatru de Kartier) – intelectualul.

      Sport
      Sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul Aerostar, meci din Liga 2 de fotbal între Aerostar Bacău și Metaloglobus București.
      Duminică, de la ora 17.30, la Sala Sporturilor, meci de handbal masculin Cupa României între CSM Bacău și Poloitehnica Timișoara.
      Florin Ștefănescu

      Microniada

      Răzvan Bibire

      Ceea ce se întâmplă în Franța în aceste zile poate aduce schimbări importante pe scena politică a Europei, o scenă dominată de discursul globalist, în care propaganda inteligent indusă a elitelor neoconservatoare a prostit milioane de oameni. Practic, ce s-a întâmplat: ani de zile, agenda publică a fost schimbată, înlocuindu-se problemele reale ale țărilor cu probleme marginale; în loc să se discute despre sărăcie, inegalitate, dezvoltare economică, s-a discutat despre drepturile LGBT, transexuali, corectitudine politică.

      Nu spun că nu sunt probleme care merită a fi discutate, dar consider că, între a decide dacă un bărbat care se consideră femeie are sau nu voie să între în toaleta doamnelor și problema salarizării care condamnă la foame familiile paupere, a doua trebuie discutată mai întâi. Macron și-a prins urechile într-o problemă de tipul primeia.

      Pregătit cu atenție de-a lungul anilor de către serviciile secrete, cu mandatul aranjat prin eliminarea sau compromiterea adversarilor și trimis într-o finală care nouă ne-a amintit de celebrul tur doi dintre Iliescu și Vadim, președintele francez a reușit să distrugă întregul eșafodaj construit cu migală. Acest lucru s-a produs în momentul în care a decis creșterea prețului la motorină prin adăugarea unei taxe de mediu care ar fi trebuit să descurajeze folosirea motoarelor Diesel, considerate mai poluante.

      Dar nu a ținut cont de două probleme: în primul rând, manualul de economie ne învață că o creștere de prețuri la produsele de strictă necesitate nu va determina o scădere a vânzărilor. Pentru că nu poți renunța la ceea ce ai neapărat nevoie iar pentru milioane de francezi mașina este singurul mod în care pot ajunge la serviciu. În al doilea rând, publicul a văzut în această decizie o ipocrizie crasă: în vreme ce taxele bogaților sunt scăzute – Macron a eliminat un impozit pe avere pe motiv că se făcea evaziune fiscală – taxarea săracilor crește. Și a izbucnit revoltă, o revoltă care nu dă semne că s-ar opri, ba dimpotrivă…

      Mai ales în contextul în care președintele francez, în plină criză determinată de creșterea impozitelor, anunță cheltuieli importante cu renovarea palatului Elysee sau cu ajutorarea sistemului bancar.

      Iar revolta din Franța amenință să producă schimbări politice radicale, în contextul în care în primăvară au loc alegeri pentru Parlamentul European iar ideile vestelor galbene au început să depășească granițele țării.

      Din nou despre Alba Iulia

      Când nu ştie stânga ce face dreapta

      Am fost întrebaţi dacă DOOM2 a folosit tehnica copy paste pentru a prelua din ediţia I (1982) o recomandare dovedită a fi în opoziţie cu cea din 2005. Aşa s-ar explica precizarea că Alba Iulia se scrie fără cratimă (p. 21, Indice), corect adică, după ce în studiul introductiv, la pagina LXIII, se statuează scrierea cu cratimă. Am deschis ediţia veche la subcapitolul „Scrierea derivatelor cu sufixe” (p. XXI) şi am citit: „Derivatele cu sufixe se scriu de regulă într-un cuvânt, chiar în situaţia derivatelor de la cuvinte compuse sau de la grupuri de cuvinte: antonpannesc, newyorkez, sutamiist, tîrgumureşean”. Aşadar, referirea la scrierea cu cratimă este în ediţia a doua, unde – culmea! – aflăm că dintre cele cinci coautoare ale Dicţionarului, una singură a răspuns şi de studiul introductiv, şi de literele A-C, şi de revizie. Deci stânga şi dreapta sunt ale aceleiaşi persoane. Mai mult decât atât: într-o lucrare tipărită în 2009, tot ea scrie: „Alba Iulia s. propriu f., g.-d. Albei Iulia + Alba Iuliei”, pentru a ne încurca şi mai tare. Cineva pus pe şotii ar zice că e un fel de alba-neagra…

      Şovăieli de ieri şi de azi

      În acelaşi număr al Revistei „Familia” din 1878, toponimul apare într-o ortografie inconsecventă: „Alba Iulia e un monument nepieritor al gloriei române”, iar în următorul alineat apare cratima: „Alba-Iulia e unul din cele mai vechi oraşe ale Transilvaniei”. În 1990, vasluienii înaintau un credenţional noilor autorităţi, salutând instituirea zilei de 1 Decembrie ca Ziua Naţională a României: „De aici, de pe meleagurile unde s-a născut domnitorul primei Uniri, făuritorul României moderne – Alexandru Ioan Cuza –, adresăm Parlamentului şi locuitorilor Albei-Iulia, mândră cetate transilvană, Meccă a românismului, salutul nostru fierbinte cu prilejul zilei de 1 Decembrie”. „Observatorul militar” din 28.03.2018 vorbeşte la pagina 2 despre Simpozionul „1918. De la Chişinău, la Alba-Iulia”, iar la pagina 8 despre performanţele elevilor de la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
      Lecţia vine de la presa locului, adică din judeţul Alba. În „Dacoromania” (nr.86/2017, p. 36), revistă de informare şi atitudine, Ioan Străjan vorbeşte despre înfiinţarea „la Alba Iulia”, la 3 febr. 1919, a primului liceu românesc din Transilvania. Nici ziarul „Unirea”, singurul cotidian al judeţului (pe care l-am cumpărat din gara Albei Iulia pe 26 sept. şi apoi pe 15 nov. a.c., împreună cu numere anterioare) nu propagă cratima: „130 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia” (ediţia din 9 noiembrie, p. 7).

      Vasile Netea, ortograf fără voie

      Autorul unei cărţi de referinţă, O zi din istoria Transilvaniei – 1 Decembrie 1918 (Bucureşti, Editura „Albatros”, 1970, retipărită în facsimil de Dimitrie Poptămaş, la Târgu-Mureş, în 2018), este consecvent: în citarea lucrărilor (multe şi vechi) respectă ortografia vremii (cu cratimă: Alba-Iulia), dar în comentariile proprii utilizează blancul, cu probe contextuale: „O impresie puternică au produs satele din apropierea Albei Iulia: Lancrăm” etc. (p. 158).

      Cratima… chineză

      Am întâlnit-o în mesajul primit zilele acestea de la Yin Yuguo, un adolescent chinez aflat la Bacău pentru a studia limba română. Aflând că de 1 Decembrie ţine să participe la adunarea populară de la Alba Iulia, i-am cerut să facă poze şi să noteze impresii. Mi le-a trimis cu mesajul: „Aici sunt fotografii [de] la Alba-Iulia. La mulţi ani, România!” Probabil că în limba chineză nu flexionează nici unul dintre termenii compusului.

      Lebădă salvată de voluntarii Centrului Regional de Ecologie Bacău

        La sesizarea Hidroelectrica, Centrul Regional de Ecologie Bacău a intervenit pentru a salva o lebădă blocată între batardou și stavilă pe Lacul Bacău, acțiunea fiind dificilă și riscantă.

        Locul în care pasărea a căzut este la o diferență de nivel de aproximativ 10 metri față de pasarelă.

        Voluntarii au coborât în două etape cu ajutorul unei scări, prima oprire fiind chiar pe batardou.

        De aici s-a coborât la baza acestuia, unde capturarea lebedei nu a fost tocmai ușoară.

        Acțiunea de salvare s-a încheiat cu bine, lebădă luându-și zborul imediat după ce a fost eliberată.

        Balul Bobocilor la Colegiul Mihai Eminescu

          Titlurile de Miss şi Mister Boboc au fost câștigate de Miruna Turcu și de Alexandru Cihodaru.

          Cei doi tineri au primit și un premiu special din partea lui John Popa, administrator al Școlii de șoferi SMART ABC Bacău: câte un curs gratuit de școlarizare pentru categoria B.

          Camera de Comerț lansează, în premieră, „Ziua Economiei Băcăuane”

          Camera de Comerț și Industrie (CCI) din Bacău vine în acest an cu o premieră dedicată mediului economic, social și politic deopotrivă: lansează prima ediție a manifestărilor intitulate „Ziua Economiei Băcăuane”. Evenimentul, care va avea loc pe 12 decembrie la sala Ateneu, include și ediția a 25-a a Topului județean al firmelor și este organizat în parteneriat cu Instituția Prefectului și Consiliul Județean.

          Modul de structurare a manifestărilor a fost prezentat de președintele CCI, Doru Simovici, într-o conferință de presă la care au participat și prof. univ. dr. Dumitru Bontaș și istoricul Vilică Munteanu, implicați în organizare.

          Pe agenda evenimentului se află Prezentarea stării economiei județului Bacău la început de an al Centenarului, Prezentarea Topului firmelor din județul Bacău, ediția a 25-a, și Retrospectiva Centenarului Economiei Băcăuane, făcută de Dumitru Bontaș.

          Însuși Topul firmelor a fost alcătuit într-un mod nou și va evidenția firmele care după rezultatele din anul 2017 au ocupat primele zece locuri în domeniile lor de activitate. Structura clasamentelor este făcută pe cinci secțiuni (Agricultură, Industrie, Construcții, Comerț, Servicii), pe 13 domenii de activitate și 196 de grupe de activitate. S-au avut în vedere cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și a capitalului angajat. Va fi prezentat și un Top 25, al celor mai bune firme din ultimii 25 de ani, pe patru categorii, inclusiv Topul exportatorilor.

          Vor fi acordate, firmelor, instituțiilor și unor personalități băcăuane din comunitatea economică și politică, distincții omagiale: Meritul Centenar Industrial, Distincția Centenarium, Medalia Ziua Economiei Băcăuane, Trofeul CCI și insigne CCI.

          „Am organizat, de 24 de ani, la sfârșit de an, Topul firmelor băcăuane. Dar pentru că anul 2018 este un an deosebit, anul Centenarului Marii Uniri, dar și la sugestia firmelor băcăuane, am hotărât să dăm o notă nouă manifestărilor. De aceea organizăm prima ediție a Zilei Economiei Băcăuane, un eveniment de business al mediului economic băcăuan la care se întâlnesc actorii lui principali. Este vorba de firme, de reprezentanți ai salariaților acestora, de parlamentarii de Bacău, de autoritățile și instituțiile statului reprezentate de primării și de instituțiile deconcentrate, de asociațiile profesionale și patronale, de reprezentanți ai mediului educațional, de parteneri regionali și naționali ai comunității de afaceri, precum și de personalități marcante ale vieții economice băcăuane”.
          Doru Simovici, președintele Camerei de Comerț și Industrie Bacău

          Colinde în Salina Târgu Ocna

            Salina Târgu Ocna, ce are o modernă bază de agrement la 240 metri adâncime, este un obiectiv turistic foarte căutat pentru cei care ajung ”în inima Moldovei”. După cum a anunțat conducerea acestei societăți comerciale, care deopotrivă se ocupă de extracția, prepararea și comercializarea sării dar și pentru a asigura turiștilor condiții optime de relaxare, datorită unor lucrări de amenajare până la 21 decembrie activitatea de turism este închisă.

            În această perioadă se lucrează la asfaltarea drumului de acces la baza turistică până la 21 decembrie, astfel că Salina nu poate fi vizitată. Menționăm că aici , la mică distanță de punctul de plecare cu adâncimea pe verticală temperatura este constantă (12 – 13 grade Celsius).

            Dacă la baza turistică a Salinei sunt condiții deosebite de mișcare, relaxare dar și pentru tratarea afecțiunilor respiratorii, muncitorii care lucrează în subteran au unele nemulțumiri privind salarizarea lor.

            Ei au purtat în urmă cu mai bine de o săptămână (în ziua de 22 noiembrie) o banderolă albă la mână (fiind în grevă japoneză) deoarece acuză că au salarii foarte mici (sub 2000 lei lunar), deși lucrează în condiții grele de muncă, în subteran. Prin această formă de pretest ei au solicitat și o întâlnire cu directorul general al Salrom, pentru a fi reintroduse grilele ce salarizare prin care sunt făcute unele departajări.

            Tot ca o veste de la Salina Târgu Ocna, zilele trecute aici au răsunat pentru prima dată în acest an… colindele!

            Acestea au fost interpretate de membrii Ansamblului de cântece și dansuri populare ”Ghiocelul” al Centrului de Zi ”Club 60 +” din Bacău, ei fiind prezenți la sărbătorirea Sfintei Mare Mucenițe Varvara – Ocrotitoarea minerilor (prilej cu care a fost serbat Hramul bisericii ”cioplite în sare” din Salină).

            Totodată a avut loc și o expoziție de artă naivă în care alături de cunoscutul pictor Ioan Măric au expus lucrări și ”învățăceii” săi: Andreea Bucur, Maria Zaharia, Marinela Borza, Mihaela Arvinte, Elena Diaconescu, Ecaterina Brumă, Adela Nica, Silvia Netea, Maria Botezatu, Eugenia Știrbu, Silvia Irimia, Elena Banu, Elena Gontineac, Teodora Țăranu, Lina Hortolomei precum și profesori ai Școlii Populare de Arte și Meserii din Bacău.

            Acest eveniment a fost prezentat de Carmen Diaconu, de la Direcția de Asistență Socială a municipiului Bacău, Olguța Pâțu, directoarea Școlii Populare de Arte și Meserii din Bacău și de Mioara Costea, coordonatoarea „Clubului 60+” Expoziția de artă plastică s-a numit ”Mândru sunt că sunt român” și a fost dedicată Centenarului Marii Uniri din 1918. Pictorul Ioan Măric ne-a declarat:

            ”Această expoziție a fost o adevărată «terapie prin artă», unde găsim o oază de liniște sufletească inspirată din lada de zestre a satului românesc, cu obiceiuri, datini și tradiții”. Menționăm că Centrul de Zi Clubul Pensionarilor este în subordinea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău.

            Depistat de poliţişti băut la volan şi cu permisul suspendat

              La data de 05 decembrie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Compartimentului de Ordine Publică, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant pe raza comunei Letea-Veche, un conducător auto în vârstă de 29 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.

              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

              Din verificările poliţiştilor a rezultat că bărbatul în cauză avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce a fost suspendată.

              Ce trebuie să știm despre comercializarea pomilor de iarnă

                Bradul de Crăciun, comercializat prin structurile silvice abilitate are ataşată o amprentă dreptunghiulară a dispozitivului special de marcat. Lipsa acestui element este un semn de ilegalitate, iar cumpărarea unui asemenea produs ne face oarecum părtaşi la fapta contravenţională ori de natură penală a „comerciantului”.

                Transportul materialelor lemnoase de orice fel, deci şi a brăduţilor, se poate face numai dacă există documente legale de provenienţă, cu regim special.

                Fapta de tăiere fără drept de puieţi (brazi de Crăciun), în funcţie de paguba produsă, calculată în regim silvic, poate constitui fie infracţiune, fie contravenţie.

                Conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice transportul şi/sau comercializarea pomilor de Crăciun nemarcaţi cu amprentă dreptunghiulară a dispozitivului special de marcat, prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare, constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5000 și 10000 de lei.

                S-a stabilit prețul: Consiliul Județean cumpără Casa „Alecsandri”

                  Casa „Vasile Alecsandri”, clădire aflată în Bacău, pe str. George Apostu, are o istorie sinuoasă. A fost proprietatea familiei poetului, apoi a gen. Dragomir Badiu, care a înființat primul așezământ de cultură din orașul Bacău: Casa de Sfat și Citire „Vasile Alecsandri”.

                  Clădirea a fost naționalizată, înscrisă în lista monumentelor istorice, a găzduit o grădiniță, iar după Revoluție a fost retrocedată Floricăi Urziceanu, fiica generalului.

                  În anul 2000, aceasta a vândut-o firmei Info-Terra, aparținând cetățeanului italian Mario Maggi, care a lăsat-o în paragină. Noul proprietar dorea să o vândă, motiv pentru care a contestat în instanță clasarea clădirii ca monument istoric.

                  Valoarea estimată de vânzător era de 153.000 de euro. În primăvara 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins recursul declarat de Mario Maggi. Casa fiind scoasă la vânzare, instituțiile statului au fost invitate să-și exercite dreptul de preempțiune. Ministerul Culturii și Identității Naționale a spus „pas”.

                  S-a ajuns la 132.000 de euro

                  Pe 18 decembrie 2017, cu doar două zile înainte de a expira termenul, Consiliul Județean (CJ) Bacău a aprobat proiectul privind exercitarea dreptului de a avea întâietate la cumpărare.

                  S-au bucurat aleșii, dar și mai mult s-a bucurat prof. Dr. Ioan Dănilă, cel care a luptat pentru salvarea Casei „Alecsandri”. El a declarat, atunci, că nu se aștepta ca proiectul să obțină voturile necesare și le-a mulțumit consilierilor, apoi le-a amintit că 2018 este Anul Marii Unirii, Anul European al Patrimoniului Cultural și Bicentenarul Vasile Alecsandri.

                  Era înainte de decizia finală a ÎCCJ, prin urmare nu se știa dacă dreptul de preempțiune va mai funcționa. După respingerea recursului declarat de italian, nimic nu mai stătea în calea tranzacției, așadar au început negocierile.

                  „Discuțiile sunt foarte înaintate, noi am făcut o ofertă, proprietarul a făcut o contraofertă și am ajuns la prețul final de 132.000 de euro, cu tot cu teren. Dreptul de preempțiune viza doar casa și amprenta la sol, dar am negociat să luăm și terenul. Mai avem marți o întâlnire pentru a completa dosarul deoarece noi am solicitat o împuternicire actualizată a doamnei care îl reprezintă pe Mario Maggi”, a declarat Sorin Șova, consilier județean, șeful comisiei care s-a ocupat de achiziție.

                  „Sperăm ca sfârșitul acestui an să ne găsească proprietari a ceea ce a mai rămas din Casa «Vasile Alecsandri»”, a declarat Silviu Pravăț, vicepreședintele CJ Bacău. Valoarea de cumpărare trebuie aprobată în plenul CJ Bacău, apoi, cu altă hotărâre, aprobată rectificarea prin care suma va fi inclusă în buget.

                  IPJ scoate la licitație doi câini

                    Inspectoratul de Poliţie Județean Bacău scoate la vânzare prin licitatie publică cu strigare doi câini de serviciu după cum urmează: Căinele 10PU, rasa Rotweiler în vârstă de 11 ani şi 2 luni la prețul de pornire de 980,48 lei inclusiv TVA. Câinele MOV , rasa Ciobănesc German în vârstă de 9 ani şi 4 luni la prețul de pornire de 1133,92 lei inclusiv TVA.

                    Caietul de sarcini poate fi obţinut la sediul Inspectoratului de Politie Judeţean Bacău. Costul caietului de sarcini este de 10 lei.

                    Licitatia va avea loc la data de 10 decembrie, orele 10,00 la sediul IPJ Bacău.

                    În cazul neadjudecării următoarele 2 etape vor avea loc la data de 27.12.2018, orele 10,00 respectiv la data de 04.01.2019 orele 10,00.

                    Câștigătorii Galei Voluntarilor – ediția 2018

                      Trăim într-un secol în care argumentul economic e decisiv și, cum se spune în popor, mai direct, „banul e la putere”. Reacția, la orice solicitare, e o întrebare: „Cât plătiți?” sau „Ce câștig eu din asta?”.

                      Totuși, în acest secol în care pragmaticii par învingători, există tineri care muncesc spre binele comunității fără să fie plătiți. Îi ajută la lecții pe copiii săraci, se joacă cu ei, îi prepară la engleză și matematică, le fac daruri și colectează fonduri pentru ei.
                      Alină durerea bătrânilor bolnavi, fac curățenie în apartamentul lor, le plătesc facturile și le ascultă confesiunile. Strâng gunoaiele lăsate de adulți pe malul Bistriței și la marginea pădurilor.

                      Se alătură Fundației de Sprijin Comunitar, Centrului „Don Bosco”, Fundației Bronx People, Valoare Plus și altor organizații și îi ajută pe oamenii aflați în suferință, ajută comunitatea să mai vindece din răni.

                      Sunt răsplătiți o dată pe an, la Gala Voluntarilor Băcăuani, când urcă pe scenă pentru a primi diplome și aplauze. Anul acesta, evenimentul, ajuns la ediția a XII-a, a fost organizat în sala „Ateneu” a Filarmonicii „Mihail Jora”, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei peste 400 de tineri.

                      Juriul a avut de ales 10 câștigători din cele 46 de nominalizări făcute pentru voluntari și proiecte. Într-o atmosferă incediară, au fost invitați pe scenă cei mai implicați voluntari ai următoarelor ONG-uri: Asociația Step, Asociația Bronx, Insula Cercetașilor Bacău, Fundația „Sfântul Ioan Bosco”, Federația Tinerilor din Bacău, Centrul Regional de Ecologie, Consiliul Tinerilor Instituționalizați, Asociația Valoare Plus, Fundația de Sprijin Comunitar.

                      „Cred cu tărie că pentru fiecare organizație, acești tineri sunt plus valoarea care aduce energie, inițiative noi și implicit rezultate. La mulți ani, dragi voluntari băcauani! Cu voi, viitorul arată mai bine. Astazi vedem o generație de tineri care pun bazele unor cariere de succes. Omenia este fundamentul pe care ar trebui clădite toate profesiile”, a declarat Gabriel Măgurianu, organizatorul Galei.

                      Au urmat premiile juriului, pentru cele mai bune proiecte de voluntariat și cei mai buni voluntari ai Bacăului.

                      Iată câștigătorii Galei Voluntarilor – Ediția 2018:

                      „Cel mai bun proiect de voluntariat al anului 2018” a fost declarat „Bacău – Capitala Tineretului” al Federației Tinerilor din Bacău.

                      „Celmai bun voluntar al Bacăului pentru anul 2018” este Ștefania Andreea Gartu, nominalizata atât de Asociația STEP, cât și de Federația Tinerilor din Bacău.

                      „Voluntarul Anului 2018 în domeniul Protecția Mediului” a fost desemnata Amalia Ilie, voluntară la Centrul Regional de Ecologie Bacău.

                      „Voluntarul Anului 2018 în domeniul Educației este Larisa Monica Farțadi, voluntar în cadrul Fundației Sf. Ioan Bosco.

                      „Voluntarul Anului 2018 în domeniul Social” a fost ales Cosmin Niță, voluntar al Consiliului Tinerilor Institutionalizați.

                      „Proiectul Anului 2018 în domeniul Social” este proiectul inițiat de Dănuț Radu la propunerea Asociației „Surf the Earth Project- STEP

                      „Proiectul Anului 2018 în domeniul Tineret” este „Vara Împreună”, proiect al Fundației Sf. Ioan Bosco.

                      „Proiectul Anului 2018 în domeniul Educației” este proiectul „Stay Free”, derulat de Asociația Valoare Plus.

                      „Proiectul Anului 2018 în domeniul Sănătății” a ajuns la Asociația Bronx, cu proiectul „Speranță pentru Viață! Donează Sânge!”

                      Balul Bobocilor la Universitatea „Vasile Alecsandri”

                        Titlurile de Miss şi Mister Boboc au fost câștigate de Roxana Panța – de la Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii și George-Leonard Ficuță – de la Facultatea de Litere.

                        Cei doi tineri studenți au primit și un premiu special din partea lui John Popa, administrator al Școlii de șoferi SMART ABC Bacău: curs gratuit de școlarizare pentru categoria B.

                        Pe locul II au ieșit Ștefana-Andreea Dospin (Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii) și Mihai-Iulian Aradei (Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii), iar pe locul III Christina Stylianou (Facultatea de Litere) și Alin Ciobanu (Facultatea de Științe). Miss și Mister X Force au fost desemnați Andreea-Vasilica Busuioc (Facultatea de Ştiinţe Economice) și Cosmin-Răzvan Popovici (Facultatea de Ştiinţe).

                        Un ar de tricolor pentru in veac de unire

                          1 Decembrie 2018, zi de emoționantă aducere aminte, zi de pomenire a celor care s-au jertfit pentru țară, limbă și neam. 1 Decembrie 2018, Centenarul Marii Uniri, zi de înălțătoare simțire, marcată cum nu se putea mai frumos de Românii dinȚară și de toți cei aflați vremelnic în afara Ei.

                          La acest ceas de sărbătoare, Asociația „Civitas Bacoviensis” Bacău, împreună cu prietenii din Stejaru și Pângărați, județul Neamț au participat la un emoționant eveniment dedicat Centenarului Unirii, dar și tuturor celor care au marcat istoria neamului prin puterea de dăruire în folosul patriei. La îndemnul meșterului Gheorghe Bucălău dinPângărați și al prietenului său Constatin-Viorel Pașcu, Asociația „Civitas Bacoviensis” a realizat un Un Ar de Tricolor pentru un Veac de Unire.

                          După un scurt popas la Mânăstirea-Bistrița, steagul a fost sfințit în curtea bisericii satului de către preotul Liviu Anton. După slujbă, la care a participat primarul localității, Petru Lungu-Bordea, însoțit de consilieri locali, fiecare dintre cei peste 100 de participanți, localnici și invitați, cu mic, cu mare a purtat steagul în mâini prin sat, urcând apoi pe muntele Păru. În același moment era întins un steag similar pe „singura biserică muntenească din Moldova” – așa cum se afirmă în monografia satului cu același nume, Cașin –, gest datorat domnului Constantin Tudose.

                          Întinderea steagului la Păngărați, pe pământul din inima Moldovei, pornind de la Poarta de intrare în Moldova – Cașin –, are o întreită semnificație: onorarea artizanilor Unirii, cinstirea memoriei celor închiși în fostele chilii ale Mânăstirii-Pângărați, transformată în închisoare de regimul comunist, și în semn de prețuire a istoriei, spiritualității și culturii române.

                          Au fost rostite discursuri emoționante, s-au intonat cântece patriotice, s-a dansat „Hora Unirii”, pe versurile lui Vasile Alecsandri (născut în Bacău, la 14 iunie 1818), s-a strigat într-un glas „Trăiască România Mare, în vechile hotare!” Ceaiul, vinul fiert și agapa creștinească ce au urmat au fost oferite de o sumă de oameni de bine, ce au dorit să rămână anonimi. Mulțimim tuturor susținătorilor și participanților pentru o zi de excepție.

                          Petru-Gabriel Puiu

                          Ferma mioritică

                          Animalele de la fermă își alungă stăpânul bețiv. Apoi, un zel comunitar zoo devine vedeta. Toate animalele trudesc pe rupte, avuția crește, prosperitatea nu ocolește pe nimeni. Prind viață reguli de aur înscrise cu litere uriașe pe un hambar: toate animalele sunt egale, niciun animal nu va mai bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi în pat, nu-și va ucide semenii. E distopic, nu? Și, ca în orice discurs distopic, ceva se destramă, ca să-și facă loc Răul. Peste puțin timp, porcii preiau managementul fermei și impun, ca niște porci ce sunt, privilegiile Puterii. Și, ca să nu existe dubii, pe hambarul știut va fi înscrisă regula: „Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele”…

                          Ați înțeles, desigur, este vorba despre „Ferma animalelor”, celebrul roman al lui George Orwell, cel care nu și-a epuizat încă virtuțile care privesc sarcastic spre orice tip de societate în care valorile Democrației, Libertății și Demnității sunt disprețuite. Ignoranța, lăcomia, corupția, sfidarea oficială (chiar prin mecanisme juridice) a intereselor majorității sunt câteva dintre păcatele care erodează aspirațiile unei comunități care tinde către normalitate…

                          Cea mai interesantă dintre fermele noastre nu este ferma clasică de animale/ păsări – bântuită de închipuite sau reale prăpădenii precum pesta porcină sau gripa aviară – ci ferma mioritică înjghebată de „zoonpolitikon” mioritic, acest „animal social” (Aristotel) care, deturnând idealurile democrației, face din otrava Răului social un vector sinistru al acelui al acelui orwellian „Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele”. „Legi pentrunoi, cei care suntem mai egali decât alții” este singurul slogan în care crede ferma … mioritică.

                          Legi menite să șteargă urmele crimelor, ale hoției cu doctrină, ale inculturii agresive, ale depravării morale. În acest pisc de coșmar al democrației… originale ne aflăm după 29 de ani de speranță…

                          Din decembrie, și mai mult confort pentru călătorii băcăuani

                            Societatea Transport Public SA Bacău continuă investițiile pentru înnoirea parcului auto, cu scopul de a oferi condiții mai confortabile de transport pentru călători, dar și pentru a crea un climat cât mai puțin poluat în oraș.

                            Societatea băcăuană de transport public s-a raportat întotdeauna la standardele europene în ceea ce privește asigurarea confortului călătorilor și a eficienței mijloacelor de transport achiziționate.

                            În acest context se înscrie și achiziționarea altor cinci autobuze Iveco Crossway, echipate cu motoare Euro 6. Acestea au intrat în dotarea Societății Transport Public SA Bacău, alăturându-li-se celorlalte opt sosite în primăvara anului trecut. Autobuzele sunt fabricate la Uzina Iveco din Cehia.

                            „Noile autobuze sunt dotate cu instalație de climatizare, rampă pentru persoanele cu dizabilități și camere video de supraveghere. Acestea au o lungime de 12 metri și o capacitate de 105 persoane. Prin completarea și modernizarea parcului auto, ne propunem să asigurăm un transport în comun eficient și confortabil”, a declarat Adrian Botez, directorul SC Transport Public SA.

                            Iveco este unul din liderii pieței de autobuze și autocare, produsele sale fiind unele globale. Principalele puncte forte ale companiei Iveco Bus sunt sustenabilitatea, tehnologia și costul total de operare la care se adaugă valoare ridicată a mărcii, care, garantează cel mai bun raport între calitate, confort, stil și competitivitate. Crossway este cea mai bine vândută gamă de autobuze, cu peste 25.000 vehicule produse pentru transportul public din Europa.

                            Dedeman şi-a făcut o companie de tip holding

                            Proprietarii companiei Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl au înființat cea mai mare firmă din România în acest an, „Pavăl Holding”, cu un capital social de un miliard de euro. Holdingul este deţinut de Dragoş Pavăl în proporţie de 60% şi de Adrian Pavăl de 40%.

                            „Am înfiinţat firma holding – a declarat Ziarului Financiar Dragoș Pavăl – pentru flexibilitatea pe care ţi-o oferă această structură în dezvoltarea de noi investiţii ale grupului nostru, dar şi pentru că dorim să ne organizăm să ne structurăm mai bine pe linii de business încât să fim mai eficienţi. Nu intenţionăm să ne listăm la bursă. Pavăl Holding va deţine toate participaţiile pe care le controlăm în prezent“.

                            Structura de holding se justifică prin achizițiile făcute de frații Pavăl în ultimii ani și prin noile firme înființate. Astfel, în holding vor intra de la companii energetice la clădiri de birouri.

                            Dedeman a parafat în vara acestui an achiziţia proiectului The Bridge din București. Mai este vorba și de compania producătoare de cărămizi Cemacon Cluj, la care frații Pavăl dețin prin firma lor PIF Industrial peste jumătate din capitalul social, dar și de pachetele de acțiuni semnificative la Electrica, Transelectrica şi Conpet.